NURSING I CURS 3

RESPONSABILITĂȚILE NURSEI

Practicanta profesională a nursingului, acceptă responsabilitatea şi exercită

autoritatea necesară pentru acordarea directă de îngrijiri specifice persoanelor,
aparţinătorilor, grupurilor şi comunităţilor.
Asistenta este o practicantă autonomă, gata să răspundă pentru îngrijirile pe
care le acordă. Ea este persoana vitală pentru echipa de îngrijire.
Asistenta are si o responsabilitate importantă în a-şi evalua propriile nevoi
de reînoire și reactualizare a activităţii profesionale în management, practică
clinică, cercetare şi predare.

Calităţile unui asistent medical

Sunt:
1. moral – deontologice;
2. fizice;
3. de bun tehnician,

1. Calităţile moral – deontologice sunt:

 stăpânire de sine;
 răbdare pentru a învinge momentele dificile;
 optimism;
 seninătate;
 calitatea de a şti să se apropie de bolnav, de familia acestuia pentru a le câştiga
încrederea şi a le oferi confort moral;
 punctualitate în toate sarcinile de serviciu;
 devotament faţă de bolnav;
 promptitudine în luarea deciziilor
 luciditate în faţa unor situaţii problemă;
 atititudine principială faţă de cei cu care munceşte;
 să pastreze secretul profesional.

2. Calităţi fizice:
 forţa fizică pentru a face faţă unor îngrijiri mai dificile cum ar fi: transportul
unor bolnavi în stare gravă, mobilizarea lor;
 rezistenţă fizică necesară activităţii în ture şi pe o durată mai îndelungată;
 mişcări sigure, coordonate.

3. Calitatea de bun technician:

 să cunoască instrumentarul cu care se lucrează;
 să cunoască funcţionarea aparatelor;
 să cunoască sterilizarea ustensilelor.
 Ţinuta asistentei medicale

Ţinuta asistentei medicale, constă în:

 halat alb, foarte curat pe măsură;

 bonetă;
 încalţăminte albă cu talpă silenţioasă;
 pentru perioadele reci: halate de monton;
 pentru perioadele de epidemii: mască de tifon;
 pentru tehnicile septice: mănuşi de cauciuc.

Echipamentul se schimbă cel mult la 3 zile, ori de câte ori se murdăreşte sau
este nevoie. Neglijenţa în îmbrăcăminte este o nepoliteţe şi o greşeală.

Secretul profesional

O obligaţie deosebită este păstrarea secretului profesional. Acesta este un

secret încredinţat de către persoana internată în legătură cu boala sa şi se extinde a
tot ce află asistenta în decursul exercitării profesiei sale asupra bolnavilor,
diferitelor tratamente, asupra acţiunilor bolnavilor precum şi cu privire la familia
acestuia.
Secretul profesional este o datorie morală, absolută şi o regulă de ordin
public. Violarea secretului profesional este un delict pedepsit de lege, respectarea
acestuia este o obligaţie chiar dacă bolnavul nu cere acest lucru.
Secretul profesional obligă asistenta medicală şi o angajează în faţa
bolnavului, să păstreze tăcere atât faţă de familie, vizitatori, colegi sau persoane
din afară.
Dosarul bolnavului nu va fi lăsat la îndemâna lui sau a vizitatorilor. Asistenta
medicala nu va povesti în anturajul ei despre bolnavii internaţi, nu va da informaţii
altor personae despre starea de sănătate a bolnavului, va recomanda acestuia să se
adreseze medicului.
În orice moment al exercitării funcţiilor sale, asistenta este angajată pentru
responsabilitate morală si juridică, numai medicului îi va comunica tot ce observă
şi află cu starea bolnavului.

Responsabilitatea asistentei medicale

Poate fi:
1. morală;
2. civică şi penală.

1. Responsabilitatea morală: reprezintă obligaţia de a răspunde de actele

noastre faţă de noi înşine. Asistenta are îndatoriri faţă de bolnav, faţă de şefii
ierarhici şi faţă de sine însăşi.
 2. Responsabilitatea civică şi penală: este precisă, asistenta răspunde de actele
sale în masura în care acestea sunt prevăzute de lege, numai faptele contează
nu şi intenţiile.
Asistenta este răspunzătoare de greşelile sale, aplicarea unei tehnici
incorecte care provoacă un rău bolnavului, angajează responsabilitatea asistentei
chiar dacă spitalul îşi asumă responsabilitatea. Astfel, delictul ar putea fi acoperit
dar rămâne responsabilitatea morală.
Dacă asistenta efectuează greşit o tehnică care este de competenţa medicului
şi o face din propria iniţiativă, ea răspunde de fapta sa.
La solicitarea şi sub îndrumarea medicului asistenta va putea prelua o serie
de sarcini ale acestuia, fiind părtaş la responsabilitate în cazul unor erori.

Domeniile de activitate ale asistentei medicale generaliste

 servicii de sănătate: staţionar şi în ambulatoriu;

 în învăţământ, în cultură, cercetare, în educaţie, în domeniul social- economic,
administrativ, în domeniul alimentar, domeniul igienic.

Locul de muncă al asistentei medicale:

 în comunitate şi ambulatoriu;
 dispensar;
 policlinică;
 şcoli, grădiniţe, creşe;
 cămine de bătrâni;
 în staţionar, adică spital cu secţii de interne, chirurgie, pediatrie, obstetrică şi
ginecologie;
 inspectoratele de poliție sanitară – igienă.

Dispensarul : este unitatea sanitară teritorială care asigură asistenţă

medicală generală populaţiei de pe teritoriul ei, prevenirea îmbolnăvirilor şi buna
stare igienico – sanitară a teritoriului.
Policlinica: unitate sanitară care organizează asistentă medicală curativo –
profilactică ambulatorie a populaţiei pe ramuri de specialitate.
Spitalul: este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi organizată
pentru serviciu permanent.
Structura spitalului:
 serviciul de internări şi externări;
 secţiile cu paturi;
 servicii de investigatii şi tratament;
 serviciul administrativ şi gospodăresc.
În fiecare unitate spitalicească pentru a preveni apariţia unor infecţii
intraspitaliceşti [ nosocomiale ) se utilizează 2 circuite funcţionale :
1. Circuitul septic sau infectat;
2. Circuitul aseptic sau fără infecţii – neinfectat.
 Circuitul septic - reprezintă sensul de circulaţie în interiorul unor unităţi
sanitare care indică introducerea germenilor patogeni, generatori de infecţii.
Circuitul aseptic – reprezintă sensul de circulaţie în interiorul unei unităţi
sanitare care asigură condiţii de protecţie împotriva infecţiilor.
Aceste 2 circuite sunt separate pentru a preveni apariţia unei infecţii
intraspitaliceşti ( nosocomiale).

Alte circuite:
 circuitul de intrare – ieşire a personalului sanitar;
 circuitul de primire al bolnavilor în spital;
 circuitul alimentelor şi al veselei;
 circuitul de sterilizare al instrumentelor şi al materialelor;
 circuitul vizitatorilor.

ESTE INTERZISĂ INTERSECTAREA CIRCUITELOR !!!!

PREVENIREA INFECŢIILOR SPITALICEŞTI SAU NOSOCOMIALE

Infecţiile intraspitaliceşti – sunt îmbolnăviri de natură infecţioasă

manifestate clinic, contactate în spital şi care apar în timpul spitalizării sau după.
Pot apărea la bolnavi dar şi la personalul medical în timpul acordării îngrijirilor.
Aceste infecţii apar în lipsa măsurilor de profilaxie corespunzătoare, se răspândesc
printre bolnavi generând adevărate epidemii intraspitaliceşti.

Exemple de manifestări clinice ale acestei infecţii sunt :

 supuraţii chirurgicale;
 infecţii ale glandelor mamare;
 infecţii urinare;
 infecţii ale organelor genitale feminine după naştere sau avort;
 toxiinfecţii alimentare;
 infecţii acute ale căilor respiratorii;
 infecţii cu HIV, hepatita B, C.
Printre mijloacele cele mai eficace de luptă contra generării infecţiilor de
spital se numără:
 dezinfecţia;
 dezinsecţia;
 deratizarea.
DEZINFECŢIA – reprezintă distrugerea agenţilor patogeni ( virusuri, bacterii,
protozoare, fungi) sau condiţionat patogeni de pe tegumente şi obiecte din
mediul extern.
ASEPSIA – cuprinde ansamblul de măsuri care înlătură agenţii microbieni de
pe tot ceea ce va lua contact cu plaga pentru a nu o contamina. Este o metodă
preventivă ce se realizează prin sterilizarea materialelor şi dezinfecţia mâinilor
chirurgului şi a tegumentului în zona plăgii.
ANTISEPSIA – este o metodă care urmăreşte să elimine sau să distrugă
germenii microbieni de pe ţesuturi vii sau din mediul ambiant spitalicesc cu
ajutorul unor substanţe folosite în acest scop: antiseptice şi dezinfectante.
ANTISEPTICELE – sunt substanţe chimice cu acţiune bacteriostatică sau
bactericidă de contact asupra germenilor patogeni de pe tegumente, mucoase şi
alte ţesuri vii.
BACTERIOSTATIC- oprirea din înmulţire a microbilor.
BACTERICID- distrugerea microbilor.
DEZINFECTANTELE – sunt substanţe chimice care distrug sau
îndepărtează agenţii microbieni de pe obiecte, instrumente medicale sau alte
materiale patologice.
DEZINSECŢIA –reprezintă totalitatea procedeelor de prevenire şi distrugere
a înmulţirii insectelor care au rol în transmiterea bolilor infecţioase ( muşte,
gândaci).
DEZINSECŢIA PROFILACTICĂ – constă în măsurile igienico – sanitare
ale locuinţelor, ale subsolurilor şi în măsuri individuale ale persoanelor pentru
a împiedica dezvoltarea insectelor.
DERATIZAREA –reprezintă distrugerea rozătoarelor care au rol în
transmiterea unor boli.
DERATIZAREA PROFILACTICĂ – măsuri luate încă din timpul
construcţiei clădirii pentru a preveni intrarea rozătoarelor.

CONCEPTUL SĂNĂTATE – BOALĂ

Sănătatea presupune un triplu echilibru fizic, psihic şi social, când acesta

există persoana este sănătoasă, iar când nu intervine starea de boală.
Sănătatea este un proces dinamic care depinde de capacitatea fiecarui individ
de a se adapta la mediu.
Individul – este o entitate bio-psiho-socială, formând un tot. El are necesităţi
comune tuturor cu manifestări specifice pe care şi le satisface singur dacă
poate.
Individul, este o fiinţă responsabilă, liberă şi capabilă de a se adapta la
condiţiile mediului înconjurător în care trăieşte, el tinde spre autonomie în
satisfacerea necesităţilor sale.

BOALA – este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă, tradus prin

suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă
provizorie sau definitivă.
Este un eveniment care poate merge până la respingerea socială a omului
şi din anturajul său.
În practica unor îngrijiri de calitate, în afara cunoştinţelor acumulate, asistenta
trebuie să cunoască un model conceptual de îngrijiri şi demersul ştiinţific.
Modelul conceptual este un ansamblu de concepte, o imagine mentală care
favorizează reprezentarea realităţii. Demersul ştiinţific este un instrument de
investigaţie, de analiză, de interpretare, de planificare şi de evaluare a
îngrijirilor.
 Modelul conceptual al Virginiei Henderson

Virginia Henderson arată că individul este un tot unitar complet prezentând

14 nevoi fundamentale, pe care trebuie să şi le satisfacă. Scopul îngrijirilor este
de a păstra sau de a stabili independenţa individului în satisfacerea acestor
nevoi, iar rolul asistentei medicale este acela de a suplini ceea ce individul nu
poate să facă singur.

Ce este o nevoie ?

O nevoie fundamentală – este o necesitate vitală, esenţială a fiinţei umane

pentru a-şi asigura o stare de bine din punct de vedere fizic şi mental.

Cele 14 nevoi fundamentale sunt:

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie;

2. Nevoia de a se alimenta şi hidrata;
3. Nevoia de a elimina;
4. Nevoia de a se mişca, a păstra o bună postură;
5. Nevoia de a dormi, a se odihni;
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;
7. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale;
8. Nevoia de a fi curat, a-şi proteja tegumentele și mucoasele;
9. Nevoia de a evita pericolele;
10.Nevoia de a comunica;
11.Nevoia de a acţiona după credinţele sale şi valorile sale;
12.Nevoia de a se realiza;
13.Nevoia de a se recrea;
14.Nevoia de a învăţa.

INDEPENDENŢA ŞI DEPENDENŢA ÎN SATISFACEA NEVOILOR

FUNDAMENTALE

INDEPENDENŢA:
La adult presupune atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea
nevoilor, adică un bun echilibru fiziologic şi psihologic, care se realizează
prin acţiuni pe care le îndeplineşte singur fără ajutorul altei persoane.

DEPENDENŢA:
Înseamnă incapacitatea persoanei de a îndeplini singur, fără ajutorul
altcuiva, acţiuni care să-i permită un nivel acceptabil în satisfacerea
nevoilor. Această dependenţă apare datorită lipsei de forţă (când pacientul
nu poate), lipsei de voinţă (când nu vrea), lipsă de cunoaştere (când
pacientul nu știe cum să acționeze pt. satisfacerea nevoilor fundamentale) .
 Manifestările de dependenţă : apar atunci când din diferite cauze care se
numesc surse de dificultate, o nevoie sau mai multe nu sunt satisfăcute.

Sursele de dificultate: sunt obstacole, care împiedică satisfacerea uneia

sau mai multor nevoi fundamentale. Sursele de dificultate pot fi cauzate de:
 factori de ordin fizic;
 factori de ordin psihologic;
 factori de ordin social;
 factori de ordin spiritual;
 factori legaţi de insuficiente cunoştinţe.