Sunteți pe pagina 1din 8

PODOABE TARANESTI

La origine, podoabele au avut, in principal, o functie simbolic-magica, fiind purtate de membrii


comunitatilor arhaice ca talismane, care asigurau oamenilor sanatate, noroc, belsug. Cu timpul,
conceptiile s-au schimbat, podoabele pastrandu-si doar rolul estetic.

Preluand si perfectionand modelele oferite de natura, taranul roman a creat, prin obiectele de
podoaba, o adevarata lume de o infinita si colorata diversitate. De la simplu la complex, de la
rudimentar la rafinat, se remarca abordarea unei vaste game de materiale si tehnici de prelucrare
a acestora.

Diferentierea si clasificarea podoabelor se poate face, ca si in cazul componentelor costumului


popular, dupa acea parte a corpului careia ii sunt destinate: podoabele pentru cap, gat, piept,
brau, pentru maini si chiar pentru picioare (pinteni, zurgalai, ciucurii policromi ai costumului
calusarilor). Exista, de asemenea, si alte criterii de grupare: varsta, sexul sau apartenenta etnica.
Intalnim podoabe ce marcheaza diferente sociale (conciul de bani din Banat, zgarda scumpa din
Maramures), podoabe pentru fiecare zi, pentru sarbatori sau purtate la anumite ceremonialuri
(cununa de mireasa din Oas, zgarda de mireasa din Bihor, palaria cu "roata" din Bistrita-Nasaud,
naframa de nunta din Bucovina).

In patrimoniul Muzeului Taranului Roman, podoabele taranesti constituie o colectie de o mare


diversitate, reunind atat piese ce se regasesc in aproape toate zonele tarii (salbe de bani din aur si
argint, diferite ca marime si alcatuire), cat si tipuri de podoabe cu o raspandire limitata (cheile pe
chici din Padureni, Hunedoara).

De la floarea culeasa din gradina si prinsa in par pana la obiecte confectionate din metale nobile,
de la simpla gaurire si agatare a unor pietre, scoici etc. (martisoare, florinasi) pana la gravare,
traforare, filigranare, preferintele si imaginatia taranului roman au evoluat prin secole, din
generatie in generatie. Fara a fi simple accesorii supra-adaugate, ci adevarate piese componente
ale costumului popular, integrate organic acestuia, podoabele exprima o anume trasatura a
sufletului omenesc: pe de o parte dorinta de a-si dezvalui apartenenta la un grup social sau etnic,
la o zona geografica sau la o categorie de varsta, iar pe de alta parte, tendinta de a-si marca
individualitatea propriei persoane fata de ceilalti membri ai comunitatii satului.

Podoabe din Oltenia, secolul al Podoabe din Transilvania,


XIX-lea secolul al XIX-lea

Salba din monede si corali,


Transilvania (Maramures), secolul al
XIX-lea

Latitar, Transilvania Cordon sasesc, Transilvania


(Hunedoara), secolul al XX-lea (Brasov), secolul al XVIII-lea
Colier, Moldova (Suceava), Salba, Moldova (Suceava), Latitar, Transilvania (Hunedoara),
inceputul secolului al XX-lea sfarsitul secolului al XIX-lea inceputul secolului al XX-lea
Ultima actualizare: 25 martie 2003

Alta sursa

Lucrarea îşi propune să prelucreze ştiinţific şi să sintetizeze fondul de informaţii şi materialul


arheologic descoperit, întâmplător sau în cercetare sistematică, edit sau inedit privind o singură
categorie materială-podoaba.

În cercetarea românească termenul are conotaţii


diferenţiate. Controversele au apărut în legătură
cu unele dintre piesele care, prin utilitate, sunt
accesorii vestimentare iar o parte a cercetătorilor
nu le includ între piesele de podoabă. De aceea, în
lumina noilor orientări se impune o definire a
podoabei în termeni expliciţi. Pornind de la
accepţia mai restrânsă, scopul pentru care a fost
executată piesa are o mare importanţă. Astfel este
considerată podoabă orice piesă care nu are o

întrebuinţare neapărat practică, ci una estetică.


Sunt, desigur şi piese care au caracter utilitar însă,
prin decor ating exigenţele artistice. Şi forma
reprezintă element de limbaj artistic, unele simple
impun prin simţul măsurii, aşa cum altele se
detaşează prin somptuozitate şi rafinament. De
asemenea, sunt considerate podoabe, chiar în
primul rând, obiectele lucrate din aur şi argint,
materiale care au o valoare preţioasă intrinsecă.
Dar, ca materiale pentru podoabe sunt folosite şi
bronzul, sticla, rar fierul şi lutul.

Ceea ce dă clar caracter de podoabă este măiestria artistică, cea a execuţiei care poate susţine
ideea atribuirii calităţii de podoabă unei largi game de piese, indiferent de scop sau material.
Maniera, stilul fac reconoscibilă podoaba pentru un timp, o epocă istorică. Acestea ţin, la rândul
lor, de tehnicile de lucru folosite. Pentru materialele nobile, tehnicile de bază sunt străvechi �
baterea la rece, pentru obţinerea foiţei de aur şi argint, din care se prelucrează bijuteriile
valoroase. Pentru decorarea acestora se folosesc au repouse, filigranul şi granularea şi ele
cunoscute încă din civilizaţiile anterioare celei romane. Pentru filigranare şi granulare însă,
romanii au adus un nou procedeu � prin tragere sau picurare a metalului, procesul tehnologic
revoluţionând tehnicile în arta metalelor, în general, a podoabelor în special. Trebuie remarcat
însă faptul că a fost utilizată mai mult tehnica au repousse, mult mai uşor de executat, dar cu
efecte estetice similare filigranării sau granulării. Mai rar folosite, dar se pot număra printre
tehnicile uzuale pentru decorare şi ajour-ul sau emailarea, întâlnite la decorarea aplicelor,
cataramelor, paftalelor şi a altor accesorii vestimentare. Oricum, prin astfel de tehnici
performante, tradiţionale sau novatoare, se asigură valoarea artistică a bijuteriei.

Pentru bronz se utilizează turnarea în tipare, cel mai adesea obţinute după prototipuri din aur şi
argint. Decorul nu este mai puţin variat. Motivele vegetale, florale stilizate sau geometrice sunt
aceleaşi ca în cazul pieselor prototip, nu de puţine ori piesele turnate fiind şi ele podoabe de mare
rafinament estetic. Tiparele pentru majoritatea pieselor sunt din lut, de unică folosinţă (Bejan,
1976, p. 257-274 şi Teodor, 1988, p. 197-233), metodă care pentru fibule este atestată
arheologic prin descoperirile de la Drobeta (ibidem) şi Cluj Napoca (Cocişi, 1999). S-au găsit
însă şi tipare speciale pentru astfel de tehnici. Aceste sunt, cel mai adesea, folosite pentru
turnarea pieselor sau componentelor de mici dimensiuni (Bărcăcilă, 1938, p. 42-43).

Ca un alt demers estetic, bijutierii romani au folosit policromia , efect pe care l-au realizat prin
încastrarea pietrelor preţioase, semipreţioase sau pastei de sticlă. Acestea sunt şlefuite sau
gravate. Tehnica gravării în piatră, şi ea străveche, este cunoscută, în teritoriul Olteniei romane,
mai cu seamă meşterilor din atelierele de la Romula. Cavatorii romulieni au lucrat în micile
lentile adevărate opere portretistice, scene cu subiecte mitologice, istorice sau simboliste.
Acestea au satisfăcut nevoile atelierelor de podoabă locale, dar sunt semne clare care atestă
faptul că acestea ajungeau şi în atelierele din sudul Dunării (Ruseva-Slokoska, 1991, cat 130).

Importanţa acestor aspecte prin care judecăm


piesa de podoabă ca element al vieţii materiale şi
estetice în perioada sec. I-VI, este egală ca
măsură. Ele se interferează de cele mai multe ori.
Sunt şi situaţii în care unul primează în faţa
celorlalte, de aceea uneori li se exagerează
valenţele. O parte dintre controverse provin şi din
faptul că podoaba, fiind obiect de studiu şi pentru
cercetarea arheologică şi pentru cercetătorii de
artă, este privită diferenţiat, obiectivele fiecărui
domeniu fiind individualizate. Astfel că, atunci
când cercetătorul este istoric de artă, fără a părăsi
rigoarea ştiinţifică obiectivul său devine, prioritar,
analiza stilistică, limbajul codificat al motivelor, rafinamentul artistic, tradiţia şi inovaţia,
raportul dintre acestea şi influenţa altor arii culturale. Marea majoritate a studiilor de istoria artei
privind podoabele în Dacia romană şi postaureliară (Gramatopol, Theodorescu, 1966,
Gramatopol, Crăciunescu, 1967, Theodorescu, 1970, Gramatopol, 1971, Gramatopol, 1981,
Gramatopol 1991) se ocupă, cu predilecţie, de bijuterii, piese de mare efect, lucrate din aur şi
argint, în tehnici rafinate, împodobite sau nu cu pietre preţioase sau semipreţioase. Motivaţia este
găsită în însăşi valoarea de podoabă a acestor materiale, dar se susţin şi consideraţii de ordin
estetic (Gramatopol, 1971, p. 19), incluzând în rândurile podoabelor numai realizările de
orfevrărie ca diademe, coliere, cercei, insigne, ace de păr (ibidem). Sunt explicit excluse fibulele,
motivaţia fiind susţinută prin apartenenţa acestora la obiecte de decoraţie vastimentară, alături
de catarama, capate de curea, toate fiind îndeosebi din metale comune ca bronzul şi fierul. Sunt
considerate podoabe numai când sunt din metale preţioase (Gramatopol, 1991). Ideea o
împărtăşim numai în parte pentru că sunt fibule din bronz de mare rafinament stilistic, unele
chiar împodobite cu emailuri, pe care nici o sinteză nu le tratează. Nu sunt incluse în studii de
istoria artei nici fibulele din tezaurele de tip Aţel-Vârtopu, piese ale artei autohtone, care se
impun ca podoabe atât prin forma stilizată de ancoră, uneori prin ornamente adiţionale �
lănţişoare cu pandantive, dar şi prin metalul din care sunt confecţionate � argint. Sunt prezente
în aceste sinteze numai piesele de mare spectaculozitate din tezaurele popoarelor alogene de la
Pietoasa, Şimleul Silvaniei sau cele două de la Coşoveni (Theodorescu, 1870). Pentru a fi
corecţi, trebuie să consemnăm şi autori care, deşi nu se ocupă în mod expres de cercetarea
podoabelor, nu exclud fibulele dintre podoabe atunci când fac istoricul artei metalelor pe
teritoriul nostru (Corina Nicolescu, Argintăria laică şi religioasă, 1968).

Cercetarea arheologică, în care orice piesă este


privită cu valoarea documentară pe care i-o
conferă stratul de cultură al perioadei istorice
căreia îi aparţine, acordă podoabei importanţă
egală cu celelalte urme materiale. Astfel sunt
numeroase studii de sinteză, monografii ale unor
aşezări, necropole sau culturi ale unor zone
geografice, în care sunt rezervate şi capitole
pentru podoabă (Berciu, 1939, Tudor, 1968,
Toropu, 1976, 1987, Protase, 1966, 1976, Teodor,
1981, Popilian, 1971, 1976, 1980, 1982, Guidea
1989, Davidescu, 1980, 1989, Tătulea, 1994,
Stîngă, 1998) . Lor li se adaugă studii cu obiective
singulare sau tematice (Alicu, Rusu, 1974, Alicu,
Nemeş, 1982, Alicu, Cociş, 1989, Bejan, 1974,
Benea, 1974 1, 1974 2, 1983, Bălăceanu, 1999, 2000, 2002, 2003, Chirilă, Gudea, Lucăcel, Pop,
1972, Cociş. 1984, Cociş, Rusu, 1984-1985, Cociş, Rusu, 1986-1987, Cociş, Ardevan, Pintilie,
1992, Cociş, Alicu, 1992, Crişan, 1959, 1979, Gudea, Lucăcel, 1979, Gudea, 1982, Gudea,
Bajusz, 1990-1991, Gudea, Tamba, 1992, Petre, 1965 1, 1965 2, Popilian, 1998, Popescu, 1935-
1936, 1941-1944, Stîngă, 1999, Tudor, 1935, 1936, 1937-1940, 1964, 1967, 1974, 1982), studii
care sunt dedicate tuturor genurilor de podoabă. Arheologii au acordat o atenţie aparte studiului
podoabelor de tradiţie autohtonă aflate în necropole (Obreja � Protase, 1974, Soporu de
Câmpie- Protase, 1976 şi Locusteni �Popilian, 1980) sau în tezaure (Berciu, 1939, Popilian
1998). Astfel s-a putut reliefa mai clar unele aspecte de ordin istoric. De asemenea, arheologii au
dat o importanţă sporită fibulei, de aceea cele mai numeroase dintre studiile enunţate mai sus
sunt dedicate acestei piese. Chiar dacă este valorificat prioritar aspectul utilitar, nu i se neagă nici
valoarea estetică, ornamentul fiind, nu ostentativ, dar principalul element în stabilirea unor
criterii de datare. De asemenea, s-a urmărit evoluţia formei, apariţia unor variante, existenţa unor
excepţii, deopotrivă consemnându-se diversitatea şi evoluţia limbajului stilistic. Totuşi, nu
întotdeauna arheologii au considerat fibula ca podoabă. Uneori este analizată în capitolul
accesorii vestimentare, pentru că, din lipsa unor studii care să trateze podoabele în general şi
deci, să integreze clar, bine motivat fibula printre acestea, formulările arheologilor rămân uneori
netranşante. Cercetarea mai recentă consideră însă, fibula, fără rezerve, ca fiind cea mai folosită
podoabă (Alicu, Cociş. 1989). Noi înşine, în studiul de faţă acordăm aceste valenţe fibulei
deoarece, prin marea varietate a formei, mărimii, decorului dovedeşte că această piesă a fost
supusă capriciilor modei mai mult decât oricare obiect utilitar. Numai vestimentaţia şi podoaba a
cunoscut o astfel de evoluţie în decursul istoriei.

În această încercare, pentru a elimina o parte dintre elementele de controversă propunem


clasificarea podoabelor în podoabe corporale şi vestimentare. Includem în prima categorie
inelele, brăţările, cerceii, diademele, ace de păr, mărgele, geme, camee, genuri acceptate fără
rezervă ca atare. Pentru fibule, aplice, insigne, catarame sau garnituri de catarame, optăm pentru
termenul de podoabă vestimentară. Din aceleaşi considerente metodologice, propunem
departajarea podoabelor în podoabe de lux (sau bijuterii), care cuprind doar piesele lucrate din
aur şi argint, şi podoabe comune termen propice pentru piesele lucrate din bronz, sticlă, lut, fier.
Aducem însă, un amendament în ceea ce priveşte includerea unora dintre piesele lucrate din
bronz, acelea care au un limbaj artistic de mare rafinament � fibulele cu capete tip bulb,
garniturile de curea , ambele specifice sec. IV-V, pentru a le privi ca podoabe de lux.

Un aspect aparte este şi cel care priveşte pietrele gravate �geme şi camee. Ele sunt unanim
acceptate ca podoabe de lux datorită materialului din care sunt lucrate � în general pietre
semipreţioase. Sunt cazuri când bijuterii valoroase din aur sunt încastrează camee din sticlă
(Colierul 1 de la Drobeta), camee care are un înalt limbaj plastic, similar celor din onix sau altă
piatră semipreţioasă, cu aceeaşi valoare artistică Când sunt folosite pietre preţioase � smarald,
granate, acestea sunt prin sine piese de podoabă de lux. La fel trebuie tratate piesele, de regulă
lucrată din aur, alcătuite din mărgele diferite ca valoare materială, precum este colierul Drobeta
1 (Burda, 1979), cu mărgele din sticlă şi agate sau colier de la Locusteni (Popilian, 1980), cu
mărgele din pastă de sticlă şi din argint filigranat.

Un alt aspect pe care am dorim să-l elucidăm aici este şi perioada de timp cercetată. Termenul de
podoabe romane poate duce la concluzia că ne-am limitat cercetarea doar la produse ale arte
romane din perioada în care Dacia a fost efectiv sub cucerirea romană, sec II-III. Credem însă, că
a astfel de tratare ar restrâng mult posibilităţile de analiză. În primul rând, descoperirile
arheologice au demonstrat, analizele istorice au susţinut existenţa podoabelor romane, alături de
alte mărturii, atât anterior cuceririi Daciei cât şi posterior părăsirii ei. Pe de altă parte, alături de
podoabe romane, deseori în acelaşi perimetru şi acelaşi strat de cultură, s-au găsit podoabe
aparţinând atât artei romane cât şi a celei(lor) locale sau alogene. De asemenea, arta podoabelor
este un fenomen complex, istoric determinat, ale cărui aspecte dorim să le surprindem, unele
dintre aceste căpătând relevanţă doar dovedindu-le persistenţa în timp. Trecând peste bariere
politice, unele tipuri de podoabe au o linie neîntreruptă între sec. I -VI d. Ch. Urmărind evoluţia
unor astfel de piese pe o perioadă atât de îndelungată, dar şi deosebit de zbuciumată politic, se
poate releva capacitatea artei podoabelor, ca orice aspect al fenomenului artistic, de a lega
perioadele istorice. În egală măsură, prezenţa unei arte de tradiţie dacică, neîntreruptă de
cucerirea Daciei de către romani, poate contribui esenţial la îmbogăţirea interpretărilor privind
evenimentele şi consecinţele cuceririi. Pe de altă parte, arta metalelor, în general, a podoabelor în
special, poate dovedi mutaţiile pe care societatea din fosta provincie romană le-a cunoscut
începând din sec. IV d. Ch, determinate de noul context istoric care aduce civilizaţia europeană,
preponderent romană sau romanizată, în contact cu popoarele aflate în migraţiune. De aceea se
poate vorbi, printre alte aspecte, de o barbarizare a limbajului stilistic, ceea ce nu înseamnă
diminuarea calităţilor artistice ci, mai de grabă, apariţia unor elemente noi de limbaj. De
asemenea, se constată că liniile de legătură ale artei din zona carpato-balcanică rămân
neîntrerupte cu arta romană, dar cele cu Orientul şi nordul Mării Negre, influenţe dominante în
perioada clasică romană, sunt acum înlocuite de traiectorii noi, germanice şi nu numai. Sunt
păreri care susţin că în noua conjunctură, când dominaţia romană are alte coordonate pentru
regiunea aflată în atenţia noastră, arta de tradiţie greacă se impune mai pregnant (Burda, 1979).
Noi credem că este vorba, de fapt, de selectarea şi consolidarea acum a caracteristicilor distincte
ale artei bizantine faţă de restul artei din Imperiu, artă în care amprenta greacă este mai
pronunţată decât în alte zone, departajând-o în primul rând de cea a popoarelor alogene. Nu am
neglijat nici rolul jucat de oficializarea creştinismului, act care permite o mai mare amploare dată
obiectelor necesare oficierii cultului, în general produse ale artei metalelor, dar şi folosirii
motivelor artistice ca simboluri creştine. Nu în ultimul rând, trebuie luate în considerare şi
modificările conţinutului noţiunii de podoabă, pentru că trebuie reconsiderat noul stil de viaţă.
Toate aceste aspecte şi multe altele stau în atenţia cercetării de faţă.

În ceea ce priveşte limitele geografice ale cercetării noastre, ne rezumăm doar la zona Olteniei.
Este dificil să stabilim limitele zonei de cercetare după împărţirea administrativ teritorială din
timpul stăpânirii romane sau cea existentă acum. Noi considerăm ca zonă de interes spaţiul
cuprins între Dierna - la vest, limes-ul transalutan - la est, Cap Stenaurm - la nord şi limita
Dunării - la sud. Deşi în mare parte corespunde teritoriului Daciei Inferior nu vom folosi decât
foarte rar toponimicul, numai în aspecte generale şi în relaţii cu provinciile vecine şi doar pentru
perioada romană clasică, a stăpânirii romane efective.

Sunt în sfera noastră de interes mai cu seamă cele 17 localităţi pe raza cărora s-au descoperit
piesele de podoabă analizate de noi � Dierna, Drobeta Turnu Severin, Bălăcita Mehedinţi,
Bumbeşti Gorj, Celei Olt, Coşovenii de Jos Dolj, Daneţ Dolj, Drăgăşani Olt, Drănic Dolj, Gârla
Mare Mehedinţi, Hinova Mehedinţi, Locusteni Dolj, Orlea Olt, Răcari Dolj, Reşca Olt, Târgu
Jiu, Vârtop Dolj.

Alta sursa
In zona Munteniei, podoabele purtate de fete la gat se numeau
“gherdane”, fiind confectionate din margele colorate dispuse de
regula pe o bentita neagra, de catifea.

Astazi, avem posibilitatea de a ne asorta vestimentatiile cu coliere


dintre cele mai variate. Margele din plastic sau sticla, coliere cu
forme neregulate sau cu pandantive deosebite, toate fac parte din
peisajul tinutelor moderne.

Pe meleagurile Moldovei, in timpul horelor, daca unei fete ii placea


un baiat ii daruia acestuia cateva flori, servetelul sau brodat si un
sirag de bile. Cu cat margelele erau mai colorate, cu atat
sentimentele fetei erau mai puternice pentru acel baiat.

Femeile isi confectionau singure bijuteriile si accesoriile, aplicand


margele pe braurile late sau pe bucatile de material pe care le
purtau apoi la incheietura mainii.

Astazi, ritmul ametitor al vietii cotidiene impune noi reguli pentru


mentinerea feminitatii, reguli in care se pot regasi insa si vechile
traditii populare. Mostenim de la strabunicile noastre, inclinatia
catre frumos, dragostea pentru culoare si pentru varietate.

Daca odinioara femeile aplicau margele pe iile si fustele lor, astazi


avem posibilitatea de a ne decora tinutele cu brose fantezie, in cele
mai inedite modele.

Istoria bijuteriilor

Bijuterii de lux, bijuterii Haut- Couture


Autor: egypt33 | 9 Decembrie, 2008

Abordarea clasica a acestui segment de creatie a lasat loc imaginatiei, designerii fiind fascinati
de lumea stralucitoare a casinourilor, a ringului de dans, de balet, de natura si de vietatile padurii,
toate fiind aduse pana la limita hiperbolizarii. Extravaganta creativa merge pana in momentul in
care diamantele isi fac loc printre coliere de ciocolata. De la motivele alese, pana la forma,
materiale folosite si concept, marii bijutieri aduc prin fiecare piesa creata un omagiu femeii
si frumusetii.
Boucheron - Frederic Boucheron este primul bijutier care si-a pornit afacerea in Place
Vendome, in 1858, loc ce vea sa devina centrul lumii in domeniul bijuteriilor.Acesta a initiat
moda diamantelor gravate si a aurului incrustat in otel. Descopera in India o piatra extraordinara,
un safir birmanez, albastru-intens, care devine emblema casei Boucheron. Anul acesta,
Boucheron aniverseaza 150 de ani de creatie si excelenta in haute- joillerie, ridicand natura la
rang de arta, transpunand- o intr-o explozie de flori si vietati absolut fascinante, montate de
designeri in diamente, rubine si safire. Frederic Boucheron a avut o viziune spectaculoasa, care a
definit semnificatia bijuteriilor de inalta clasa ca fiind nu doar o combinatie de pietre atragatoare
si metale pretioase, ci si ceva ce transcede luxul: bijuteria ca pura placere, ca dorinta.
Semnatura Boucheron se poate recunoaste in fiecare piesa prin combinatia de idei, culori,
texturi si materiale. Emailul, amalgamul neobisnuit de coral si onix, lapis lazuli si jad, fac parte
din vocabularul Boucheron. Artizanii propun motive inspirate din natura, in care fiecare vietate
isi gaseste echivalentul in diamante, safire si rubine. Formele contemporane combinate cu o
arhitectura futurista sunt atuurile colectiei. Cameleonul, simbol al prudentei si cunoasterii,
devine unul dintre vedetele colectiei, prin prezenta safirelor in culoarea curcubeului, pavate cu
diamante.Ariciul este un obiect de design plin de rafinament, prezentand o structura greu de
imaginat, care te trimite cu gandul la mitologie si opulenta. Stilul Boucheron este un omagiu
adus femeii, dar in special contesei de Castiglione, muza incredibila a casei, prin cascade de
pietre pretioase si o imaginatie debordanta. ‘La Maison Du Chocolat’ colaboreaza cu firma
Boucheron pentru a concepe o extravaganta cat se poate de realista, un colier ce reprezinta un
sarpe, stilizat din ciocolata, purtand drept venin un diamant. Pentru a aniversa intr-un mod
glorios 150 de ani de la fondarea casei, Boucheron a creat o colectie unica, ‘ Enchanting
Boucheron’, in care regasim 7 teme cu cele 7 muze ce i-au inspirat pe celebrii bijutieri:
Audacious, Voluptuous, Magic, Curious, Gourmand, Dangerous si Mysterious.

Piaget este una dintre prezentele celebre din Place Vendome, casa elvetiana facand furori cu
lansarea gamelor Miss Protocole si Limelight Party II. Designerii de la Piaget au folosit motivul
stroboscopului si al sampaniei, pentru a evoca cluburile celebre ale perioadei disco, iar in 2007
au plusat cu bijuterii ce evoca discurile de vinil, zarurile din cazinourile de top si stilul bling-
bling. Colectia Limelight Party II este invitatia la o sarbatoare flamboianta, vesela, inspirata in
totalitate de lumea fascinanta care reinvie noaptea pentru a celebra viata intr- un mod inedit.
Universul acestor bijuterii este unul in care glamourul de tip holywoodian capata noi valente
extravagante prin inele si pandative XXL, indulcite ludic cu aur alb si diamante. Noptile nebune
la casino, ritmul ruletei si ploaia cartilor pe masa de joc sunt motivele de inspiratie pentru casa
Piaget. Colectia celebreaza in acest an trei stari absolut fascinante: showbiz-ul cu tinutele
specifice vesnic paietate, ringul de dans, raportat la luminile de scena si casinourile exclusiviste,
dedicate femeilor care isi gasesc amuzamentul printre mesele de joc din Las Vegas, Macao sau
Monte Carlo.

Charles Chaussepied propune pise indraznete, mari, precum pandantivele batute cu 4.000
diamante si opale, un inel ‘misterios’ care dezvaluie purtatoarei simboluri ale cartilor de joc, o
cupa din rubin sau o pica din smarald, un colier ambivalent, care include un safir albastru de 35
de carate sau un pandantiv in forma unui disc de vinil, din onix si diamante. Un set superb de
zaruri din rubine si diamante indica timpul din Las Vegas, la fel ca si emblema casinoului, din
email si diamante, purtat la gat pentru a aduce noroc.

Cartier- Colectia Inde Mysterieuse prezinta un omagiu dedicat acestui tinut, care pastreaza cele
mai puternice traditii in bijuterie. Spectaculoasa si neasteptata, colectia este sinonima opulentei.
Rubine si safire capata forme vegetale si se transforma in coliere exotice asimetrice. O rapsodie
orientala in nuante de roz, pandantive si inele ultra-feminine ornamentate sublim cu ametist sau
cuart. Diamantele au forme geometrice, imbinandu- se perfect cu perlele in mai multe siraguri,
creand o decoratiune idealista. Noua directie lansata de Cartier reflecta modernitatea Indiei, cu
infinitele sale posibilitati, contraste, placeri si bogatii neinchipuite.

Van Cleef et Arpels- Casa Van Cleef et Arpels si-a pastrat stilul inconfundabil, apeland la o
selectie severa a pietrelor de exceptie utilizate in creatia de bijuterii, printr-o continua cautare a
formelor perfecte si prin perpetuarea spiritului inovator al fondatorilor. Surse inepuizabile de
inspiratie ale superbelor bijuterii au fost dintotdeauna florile si animalele, ale caror forme si
culori s-au regasit, din 1925, in principalele colectii si linii ale casei. Aceste creatii extraordinare,
care au reusit sa imite aproape de perfectiune plantele si animalele, au devenit in scurt timp
preferatele multor staruri legendare. Colectia Ballet Precieux este inspirata de gratia balerinelor
si de frumusetea fascinanta pe care acestea o emana, gratia fiind cuvantul care
predomina.Transformarea dansului si farmecului balerinelor in diamante colorate surprinde
placut, fiind noutatea de top a casei Van Cleef.

De Grusogono- De Grisogono, casa infiintata de bijutierul Fawaz Gruosi la Geneva, este


faimoasa pentru bijuteriile exceptionale create de inovativul sau fondator. Este renumit ‘ The
Spirit of De Grisogono’, cel mai mare diamant negru taiat si al cincelea din lume ca
marime, montat pe aur alb incrustat cu diamante albe. Stilul casei elvetiene conjuga eleganta
cu estetica avangardista in noua colectie de genti lucrate de maestri florentini.Cea mai fina piele
este impodobita cu bijuterii- fantezie, de cea mai inalta calitate, prin tehnici ultramoderne.
Colectia de bratari Galuchat este alegerea perfecta pentru party. Inspirata din lumea marina si
natura privita in mod miniatural, fiecare bratara transmite energie prin vuloarea si motivele
prezentate.

Chaumet- Casa pariziana de bijuterii Chaumet intruchipeaza de mai bine de doua secole
imaginea de libertate a creatiei. Monseur Nitot, fondatorul dinastiei de bijuterii ce creeaza
pentru aceasta casa, a fost cel dintai care a conturat identitatea stilului Chaumet, o linie care
combina perfectiunea, originalitatea si creativitatea. Exigenta Chaumet se regaseste si in
rotunjimea pietrelor, echilibrul just dintre volum si linii, in prelucrarea metalului, aurului sau
platinei, care pot capata toate formele imaginabile. Linii emblematice sunt Anneau, Liens,
Frisson, ceasurile bestsellers Khesis si Class One sau noua colectie destinata barbatilor, Dandy.
Attrape- moi…si tu m’aimes, este colectia care intregeste spiritul brandului prin indrazneala,
asocieri inedite, avand drept inspiratie jocul seductiei si al iubirii.Diamante orange, perle, ametist
si safire, iata cocktailul ideal pentru o colectie captivanta!