Vaslui 

(în maghiară Vászló, în rusă Васлуй) este municipiul de reședință al județului cu același

nume, Moldova, România, format din localitățile componente Bahnari, Brodoc, Moara Grecilor, Rediu, Vaslui
(reședința) și Viișoara. Se află în estul României, aproape de frontiera cu Republica Moldova. Este atestat
documentar în anul 1375.

Istoria[modificare | modificare sursă]
Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în memoria trecerii lor în Dacia Orientală și îi dădură
numele de Basilica, după numele împăratului Basile Bulgaroctonul (descrierea lui Macarie, în călătoria sa de
la Alep la Moscova). Academicianul Victor Spinei a arătat că numele orașului ar proveni de la
migratorii pecenegi sau cumani (secolele X-XII) [6] La Vaslui s-a constituit în secolul al XV-lea, prima școală de
artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură. Biserica „Sf.
Ioan Botezătorul“, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, a fost realizată în stil moldovenesc, o îmbinare între stilul gotic și
cel bizantin, între elementele arhitectonice occidentale și cele de iconografie ortodoxă.[necesită  citare]
Un hrisov de la 1491, ilustrează prețuirea de care s-a bucurat Vasluiul în timpul domniei sale, numit de el „târgul
nostru”, când domnitorul dăruiește Vasluiului 17 sate. În pământ au fost sădiți atunci zece stejari și un frasin, în
trunchiurile cărora, mai târziu, meșteri pricepuți au încrustat însemnul Moldovei - capul de bour.
Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea locuirii încă
din paleoliticul superior (30.000-8.000 î.e.n). Faptul că vatra târgului era amplasată pe terasele Dealului Morii
constituia o adevărată barieră naturală în fața atacurilor din afară și, tocmai de aceea, Vasluiul capătă și conotația
de reședință domnească - mai ales în timpul de după moartea lui Alexandru cel Bun. De asemenea, poziția
favorabilă a orașului - situat fiind la confluența râurilor Bârlad, Vasluieț și Racova - a constituit cadrul propice de
dezvoltare urbană a acestui târg. În atare condiții, în 1435, în timpul lui Ștefan al II-lea Vaslui devine reședință
domnească și centru administrativ al Moldovei Meridionale, fapt pentru care se construiește aici o curte
domnească. Loc de popas și adăpost pe drumul comercial dintre Halici și Dunăre, care făcea legătura dintre
cetățile de pe țărmul Mării Negre și cele de la Marea Baltică, unul dintre cele mai vechi târguri din Moldova, dar și
una din așezările medievale de seamă ale Moldovei, alături de Suceava, Roman sau Siret.
Târgul Vasluiului își afirmă importanța atât pe tărâmul comercial, cât și pe cel politic și strategic. Începând cu
secolul al XIV-lea această așezare face parte din categoria târgurilor cu o populație care a variat foarte mult de-a
lungul secolelor. Astfel, în secolul al XV-lea târgul de pe Vaslui a ajuns de prim rang, cu o populație ce se apropia
de cea a Iașului. Importanța sa crește considerabil din anul 1490, când Ștefan cel Mare îi acordă mari privilegii,
aici reconstruiește Curtea Domnească și construiește în amintirea bătăliei de la Podul Înalt o frumoasă biserică.
După moartea marelui voievod, orașul Vaslui intră într-un declin. Curtea Domnească se ruinează, populația luptă
pentru păstrarea privilegiilor. Târgul Vasluiului rămâne o așezare liniștită, peste care au trecut hoardele tătare și
turcii, distrusă și apoi renăscută, însă nu la faima de odinioară de care amintesc documentele. Vasile Alecsandri îl
face cunoscut în literatura românească prin poezia Peneș Curcanul.

Parte a complexului Curții Domnești

Îndeletnicirile care le-au adus faimă pe vremuri vasluienilor au fost albinăritul și pescuitul. În 1939 a apărut un
început de industrie, prin construirea unei topitorii de cânepă. Dezvoltarea Vasluiului ia amploare cu adevărat în
anul 1968, când în România s-a realizat ultima organizarea administrativ–teritorială, revenindu-se la împărțirea
României pe județe. De atunci orașul devine capitala județului Vaslui, iar din anul 1979 devine municipiu cu o
arhitectură modernă.
În perioada 1965-1985 s-a efectuat o industrializare în regiune, în scopul redresării situației economice, prin
construirea de capacități de producție, fapt ce a determinat calificarea forței de muncă și formarea unui număr
mare de specialiști în orașul Vaslui (industria constructoare de mașini - ventilatoare și instalații de ventilație
(Mecanica s.a.), industria chimică - fire poliesterice (Moldosin s.a.), industria materialelor de construcții - ind.
lemnului (Mobila s.a.), ind. textilă și a confecțiilor, ind. alimentară). Ulterior privatizării, astăzi aceste societăți nu
mai funcționează. După anul 1989, sectorul cel mai dinamic devine comerțul, care s-a adaptat cel mai rapid
economiei de piață.

Geografia[modificare | modificare sursă]
Așezarea[modificare | modificare sursă]

Centrul Civic Vaslui

Este așezat în partea de est a României, făcând parte din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. Coordonatele
orașului sunt: 46°38′18″ latitudine nordică și 27°43′45″ longitudine estică. Municipiul Vaslui se limitează cu
comunele:

 Zăpodeni la nord;
 Bălteni la nord-vest;
 Pușcași la vest;
 Lipovăț la sud-vest;
 Muntenii de Jos la sud;
 Tanacu la est;
 Muntenii de Sus la nord.
Orașe apropiate

 (Bacău) - 86 km;
 (Bârlad) - 55 km;
 (Huși) - 47 km;
 (Iași) - 74 km (via DN24)(N);
 (Negrești) - 34 km;
 (Roman) - 83 km.

Relieful[modificare | modificare sursă]
Vaslui este situat pe valea Bârladului, în aria de confluență a râurilor Vasluieț și Racova, în zona de contact
dintre Colinele Tutovei și Podișul Central Moldovenesc. Este reprezentat prin terase de 10 – 20 m propice pentru
construcții, mărginite de valea mlăștinoasă de la confluența râurilor Bârlad, Vaslui și Racova care au construit o
adevărată barieră naturală în fața unor atacuri din afară. Se poate afirma că factorii care au determinat apariția
orașului în acest loc sunt deopotrivă cei naturali și social-istorici.
Relieful este format din interfluvii cu altitudinea de 350 – 400 m, cu aspect de platou, dealurile Morii, Chițoc și
Brodoc, fiind despărțite de văi largi, însoțite de terase bine dezvoltate și de versanți cu intense procese
geomorfologice, în special alunecări. Terasele formate de-a lungul principalelor ape cuprind trei forme: superioară
(70 – 80 m), medie (40 m) și inferioară (10 – 20 m). Albiile Bârladului, Vasluiului și Racovei sunt puternic
colmatate, înconjoară orașul despărțindu-l de localitățile suburbane: Brodoc, Rediu, Bahnari și Viișoara.

Hidrografia[modificare | modificare sursă]
Rețeaua hidrografică a municipiului Vaslui este drenat de râul Vaslui, Bârlad si Delea, cărora li se adaugă o rețea
hidrografică autohtonă (afluenții acestora).

 Acumularea Solești - dispusă în lunca râului Vasluieț, în amonte de municipiul Vaslui, cu o suprafață de
414 ha și un volum total de 46,89 milioane mc
 Acumularea Pușcași - dispusă în lunca râului Racova, în partea de vest a municipiului Vaslui, S - 296 ha
și un V. total de 17,49 milioane mc;
 Acumularea Delea - amplasată pe râul Delea, la 2 km nord de municipiul Vaslui, ocupă o suprafață de
13 ha și are un volum total de 2,42 milioane mc;
Aceste acumulări sunt în administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor. Teritoriul administrativ al municipiului
acoperă o suprafața de 6844,25 ha din care suprafața agricolă de 4963,04 ha.
Rețeaua este reprezentată prin apele subterane care sunt repartizate neuniform și au debite mici și de suprafață
(pânza de apă freatică este la 10 – 15 m). În timpul verii și iernii apele râurilor scad, dar deficitul de apă pentru
oraș este acoperit de lacurile de acumulare din punctele Pușcași și Solești, respectiv prin pompare din râul Prut.