LEOAICA, TANARA IUBIREA

Nichita Stanescu

Poezie postebelica, neomodernista.

INTRODUCERE
AUTOR

Poet, scriitor si membru post-mortem al Academii Romaniei, Nichita Stanescu este

considerat de catre critica literara si publicul larg unul dintre cei mai important scriitori
romani. In conceptia autorului, limba romana este “deosebit de frumoasa”. Dupa Mihai
Eminescu si Tudor Arghezi, Nichita Stanescu este al 3 lea inovator al limbajului poetic in
literatura.

PUBLICATIE

Poezia “leoica tanara, iubirea” face parte din al doilea volum al lui Nichita Stanescu, “o
viziune a sentimentelor”. Poezia a fost publicata in 1964.

INCADRARE

Poezia face parte din neomodernism, current literar reprezentat de “generatia 60”.
Neomodernismul se remarca prin revenirea poeziei la adevarata ei menire, continuand
traditia valoroasa postbelica. Trasaturile neomodernismului sunt: lupta sinelui cu sinele,
confruntarea dintre creator si ganditor, intelectualismul, ambiguitatea mesajului, prezenta
spiritului parodic/ludic, metaforele subtile, discursul liric de tip confesiune si prezentarea
universului afectiv al individului contemporan.

REPERE CRITICE

Criticul Nicolae Manolescu, afirma ca universul stanescian are la baza “o metamafizica a

concretului, si o fizica a emotiilor”. Mai mult, Eugen Simion descrie “o viziune a
sentimentelor” drept “romanul unei idile”.

BODY
TEMA

Tema poeziei este intalnirea neasteptata si brusca cu iubirea ca “intamplare a fiintei”.

Aparitia suprinzatoare a iubirii, introziunea ei violent, agresiva in existent umana,
transforma definitiv perceptia eului indragostit, asupra lumii si asupra sa. Iubirea este o
stare de vibratie continua, o cale spre relevatie si o modalitate de integrare in armoniile
universal.
Motivul central al textului, care prin repetare devine laitmotiv, este acela al leoaice, simbol
pentru iubirea ca pasiune si fascinatie coplesitoare.

VIZIUNEA

Viziunea asupra lumii se transpune asupra sentimentului concretizat, in imaginea leoaicei.

Situat in central lumii sale, eul traieste plenar iubirea, sub semnul certitudinilor, el se afirma
ca focar de energie afectiva.

TITLU

Titlul reluat in incipit, defineste iubirea prin intermediul unui metafore suprinzatoare.
Metafora explicita propune o perspectiva atipica pentru cititorul de poezie clasica, prin idea
de ferocitate, “o leoaica tanara”. Analogia dintre “iubire” si o “leoaica tanara”, evidentiata in
apozitie, evoca sensuri multiple ale sentimentului: cruzime, senzualitate, dar si stare hipnotica,
neputinta prazii de a se salva.

PARTICULARITATI TEXT POETIC

Opera se remarca prin lirismul subiectiv, ce are ca repere transmiterea in mod direct a
sentimentelor si prezenta marcilor eului lyric, pronume si verbe la persoana intai singular: “mi-
a sarit”, “ma pandise”, “mi am adus”.

COMPOZITIA

Compozitional, poezia are 3 secvente lirice, corespunzatoare celor 3 strofe:

In prima strofa este prezentata intalnirea neasteptata cu iubirea, “Ma pandise n incordare/
Mai demult”. Scena vanatorii atribuie iubirii insusiri precum: salbatica, necrutatoare,
puternica. Metafora din prima secventa “Coltii albi mi I a infipt in fata/ M a muscat leoaica azi
de fata”, precum si repetitia substantivului “fata”, reda idea ca impactul este perceput
aproape dureros fizic.

Cea de a doua strofa descrie, intr un tablou astronomic, metamorfoza lumii ca efect al iubirii, “
si deodata in jurul meu natura/se facu un cerc de a dura”, “cercul” fiind symbol al perfectiunii.
Jocul cercurilor concentrice: “cand mai larg, cand mai aproape/ ca o stranger de ape”,
accentueaza idea ca forta iubirii poate reordona lumea dupa legile ei. Privirea si auzul sunt
simboluri ale umanului, ce releva ca idea ca iubirea este perceputa mai ales prin aceste
simturi. Simbolul curcubelui, fenomen rar si fascinant, ca si simbolul ciocarliei, pasarea care
zboara foarte sus si are un cantec aparte, simbolizeaza aspiratia spre absolut si sugereaza
perceptia ideala a universului lyric.

In ultima strofa este redata constatarea metamorfozei fiintei ca urmare a intalnirii cu iubirea si
proiectia in eternitate a sentimentlui. Metamorfoza dupa trairea iubirii este ireversibila.
Transformarile sufletesti se reflecta in plan fizic: “mi am dus mana la spranceana/la tampla si
la barbie/dar mana nu le mai stie”. Cele 4 detalii fizice sunt metafore ale cunoasterii poetice:
“spranceana”, “tampla”, “barbie” si “mana”, reprezinta contemplatie, reflectie si rostire, iar
“mana”, metafora a creatiei, sau recunoasterii concrete, palpabile.

Finalul poeziei evidentiaza idea, potrivit careia, iubirea proiecteaza omul, in eternitate,
accentuate de epitetul cu valoare metaforica, “leoaica aramie” si de repetitia “inca o vreme si
inca o vreme”. Precizia temporal din strofele anterioare, (“azi”, “deodata”), este inlocuita cu
situare in atemporal.
2
 SIMETRIA INCIPIT-FINAL

Simetria se realizeaza prin cele 2 imagini ale iubrii-leoaica, plasate la inceputul si sfarsitul
textului poetic. In incipit leoaica este tanara
“Leoaica tanara”, iar in final leoaica este aramie “leoaica aramie”, aflandu se in raport cu cele
2 perceptii diferite ale eului asupra lumii, ce sugereaza faptul ca transformarea produsa de
iubire este ireversibila.

Discursul lyric ia forma unei confesiuni despre propria aventura in trairea sentimentelor.

CONCLUZIE

Ambiguitatea poeziei neomoderniste, “Leoaica tanara iubire”, de Nichita Stanescu, deschide mai
mult cai de interpretare. Poezia intalnirii cu iubirea, textul lyric poate fi “citit” si ca “intalnire a
poetului cu inspiratia acaparatoare a fiintei, care are ca efect transformarea lumii reale intr un
univers propriu de creatie, iar a omului obisnuit intr un creator, ale carui insusiri sunt contemplatia,
reflactia, rostirea peotica, sugerate de metaforele “spranceana”, “tampla”, “barbie”. Creatia
izvoraste din iubire si l proiecteaza pe creator in eternitate. Asadar, poezia neomodernista “Leoiaca
tanara, iubirea”, ilustreaza intr o maniera inedita, intalnirea omului cu iubirea. Sentimentul se
corporalizeaza sub forma unei leoaice, animal feroce, a carei prada este intreaga fiinta a celui
indragostit.