PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂȚII UMANE ÎN CONDIȚIILE

GLOBALIZĂRII

Serghei SPRINCEAN*

CHALLENGES TO HUMAN SECURITY IN THE FACE OF

GLOBALIZATION

Summary
In the article is analyzed the problematics of dangerous and risks to
human security in the context of aggravation and deepening of the process of
globalization. Securitization of social processes at the level of human persons, in
the case of existence of systemic internal vulnerably, as well as of some external
attracts with the scope of distorting of impact of political decisions against
public interest represents, as well, a preoccupation of the author in this study.
Keywords: human security, globalization, provocations, vulnerability,
ethics, security risks, morality.

128
 1. Делягин М. Г. Мировой кризис: Общая теория глобализации. Москва:
ИНФРА-М, 2003. 768 p.

La sfârșitul secolului XX se discuta în cercurile largi printre oamenii de

știință de diverse specialităţi, printre cercetători din cadrul ştiinţelor
sociale, din domeniul ştiinţelor economice, dar mai cu seamă din sfera științelor
politice, despre influenţele determinante complexe care tindeau să domine în
viitorul apropiat viaţa sociopolitică precum: digitalizarea şi computerizarea ca
trenduri şi extensiuni naturale ale globalizării, inclusiv în procesul exercitării
puterii politice, în domeniul presiunilor sociopolitice sau a proceselor electorale,
aşa încât după trecerea perioadei menţionate acele presupuneri şi estimări au
devenit certitudini care lasă un impact adânc, mai cu seamă în cultura şi
conştiinţa sociopolitică, atât la nivel mondial, cât şi la micro-nivel politic
referindu-se nemijlocit la individul uman şi anturajul său imediat [1, p. 348]. La
începutul secolului XXI însă, atenţia cercurilor ştiinţifice, a oamenilor politici şi
a tehnocraţilor din diverse domenii ale economiei este captată, în mod deosebit,
de subiectul priorităţilor şi potenţialului sociopolitic al comunităţilor umane de a
face faţă la provocarea crizei globale multidimensionale care tot mai mult se
adânceşte şi se diversifică structural și funcțional, fiind înainte de toate cauzată
în mod pregnant de involuţia și regresul moralei sociale şi a degradării
standardelor etico-valorice a omului contemporan [2, p. 6]. În mod natural şi
logic, au fost deduse şi edificate un şir de noi concepţii

* Doctor în științe politice, cercetător științific coordonator, Institutul de Cercetări Juridice și

Politice al AȘM.
cu privire la salvgardarea și securizarea persoanei, dar și a omenirii în întregime,
prin depăşirea impasului în care se află civilizaţia umană la etapa contemporană
de evoluţie, printre care concepţia bioetică, divizată în mai multe direcţii şi
abordări, în dependenţă de factorii securitar, civilizaţional şi politic, s-a
evidenţiat de la bun început ca o disciplină cu un real potenţial praxiologic, dar şi
ca un mecanism instituţional aplicativ cu un impact social semnificativ,
confirmat de istoria sa de mai bine de 40 de ani.
Consideraţii teoretice privind securitatea umană în condiţiile globalizării,
odată cu încheierea „războiului rece” și căderea Cortinei de fier, a devenit clar
faptul că goana înarmărilor și simpla deținere a armelor nucleare nu mai pot
garanta securitatea statului și, cu atât mai mult, a cetățenilor din statele ce posedă
acest tip de armament, fiind supuși la o presiune psihologică semnificativă,

129
conștientizând că pot fi ținta directă a unor atacuri cu arme asemănătoare din
partea statelor rivale. În acest context, securitatea a fost necesar să fie
conceptualizată în limite mult mai largi, iar dimensiunile non-militare a
securității, cele ecologice, economice, de bunăstare și dezvoltare durabilă și
altele au devenit din ce în ce mai importante pentru perceperea securității de
către individul uman [3, p. 57]. În acest fel, persoana umană devine atât subiect,
cât şi obiect de referinţă al procesului de asigurare a securităţii, iar starea de
securitate a persoanei devine punctul de pornire al oricărui studiu din acest
domeniu, inclusiv la nivel comunitar, naţional, regional sau global. Prin urmare,
extrapolând concepția Școlii de la Copenhaga cu privire la securitate, în cel mai
general sens posibil, putem să afirmăm că securitatea umană exprimă percepţia
individuală și a societății referitor la absenţa riscurilor, pericolelor şi
ameninţărilor în adresa persoanei umane.
Un impact determinant pentru configurarea teoretico-metodologică a
concep ției securității umane a fost exercitat de către Organizația Națiunilor
Unite, experții căreia au reușit să sistematizeze materialul teoretic și concepțiile
novatoare ale oamenilor de știință, elaborate în perioada căderii Cortinei de fier
și reconfigurării realităților geopolitice de la sfârșitul deceniului 9 al secolului
XX. Este incontestabil faptul importanței cruciale a ONU în elaborarea
conceptului de securitate umană, la fel și a conceptelor adiacente acestuia precum
drepturile omului sau dezvoltarea umană, promovate de ONU începând încă de la
apariția acestei organizații internaționale în perioada imediat postbelică [4, p.
164].
Astfel că, la etapa actuală a dezvoltării conceptului la mijlocul deceniului 2
al secolului XXI, securitatea prin această prismă nu mai e considerată simpla
absență a războiului și a violenței dintr-o anumită regiune sau țară, ci constituie o
abordare comprehensivă și complexă, bazându-se pe trei principii fundamentale:
1. Lipsa sau eliberarea de teamă, tratată și ca securitate contra
violențelor.
2. Eliberarea de nevoi ce ține de asigurarea cu alimente și hrană a
protecției personale, cu îngrijire medicală și securitatea sănătății sau de
securitatea locuinței și mediului.
3. Libertatea de a trăi cu demnitate prin promovarea principiilor
dezvoltării umane sustenabile și protecția drepturilor omului [5].
Astfel, securitatea umană stabilește ca prioritate asigurarea intereselor
persoa nei în fața intereselor statului, perceput ca garant al acestor drepturi ale
omului, pe lângă alte instituții și organisme ale societății civile, cele de pe plan
internațional etc., iar progresului tehnologiilor informaționale contemporane nu
doar amplifică riscurile pentru libertatea și spațiul privat al persoanei umane, dar
mai și contribuie la valorificarea unor oportunități importante pentru fortificarea

130
securității umane, în special cele legate de informare mai exactă, comunicare mai
rapidă și mai calitativă, învățare mai profundă etc.
În contextul procesului de globalizare, apar tot mai multe studii cu privire
la esenţa şi diversele aspecte ale crizei mondiale, inclusiv în spaţiul de limbă
rusă. Astfel, M. Deliaghin în lucrarea sa „Мировой кризис: Общая теория
глобализации” vede o cauză a expansiunii crizei în discrepanţa dintre modul
tradiţionalist de percepţie a vieţii şi ritmurile galopante în care se schimbă lumea,
care devine tot mai agresivă, mai concurenţială şi mai pretenţioasă faţă atât de
cetăţeanul simplu, cât şi a elitelor conducătoare, care sunt nevoiţi să se adapteze
pe toate planurile noilor condiţii, de la aspectele sociopsihologice, la adaptarea
bio-genetică [6, p. 242]. În această situaţie a crizei continue, societatea
contemporană devine tot mai mult una în care predomină riscul. Potrivit
sociologului german U. Beck, modernizarea inevitabil va duce către o desfiinţare
a civilizaţiei contemporane, care va da naştere unei societăţi de risc, dominată de
diverse pericole şi ameninţări, dintre care cele civilizaţionale şi cele tehnologice
se deosebesc printr-o violenţă deosebită [7, p. 195]. Considerăm că securitatea
umană în epoca tehnologiilor comunicaționale de vârf poate și trebuie să țină
cont de aceste pericole și vulnerabilități sporite, totodată, trebuie luate în calcul
și avantajele și oportunitățile deosebite ce apar în acest context, legate mai ales
de transparentizarea și democratizarea spațiului public prin accesul facil la
utilizarea tehnologiilor moderne.
Cercetătorii britanici D. T. Graham (Nottingham Trent University), N. K.
Poku, N. Renwick și J. Glenn (Southampton University), la începutul secolului
XXI, tratează securitatea umană în strânsă corelație cu procesul globalizării și în
directă proporționalitate cu procesele demografice mondiale precum migrația [8,
p. 104]. Ca un element definitoriu al abordării acestor autori, se face remarcată
concep ția de socializare, recunoaștere și acceptare socială a persoanei în mediul
său social ca parte componentă a securității sale, ce vine să fortifice și să
completeze conceptele de protecție a persoanei, drepturile omului sau nevoi
fundamentale umane ca elemente structurale intrinseci ale securității umane.
O altă personalitate proeminentă de referință implicată în disputa
academică europeană care a promovat concepția securității umane este M.
Kaldor, profesor la London School of Economics and Political Science.
Cercetătoarea continuă să facă parte din grupul de lucru al UE asupra
problematicii securității umane care a elaborat Raportul Barcelona referitor la
capacitățile de securitate ale Europei, publicat în septembrie 2004 sub egida UE,
intitulat „Doctrina de securitate umană a Europei”, Raportul de la Madrid din
noiembrie 2007 și Raportul „Helsinki Plus: Towards a Human Security
Architecture for Europe”, publicat în mai 2010, fiind prima elaborare de acest

131
 gen a grupului mixt de lucru dintre UE și Federația Rusă în domeniul securității
umane.
Una dintre operele sale de referință, care ilustrează concepția sa referitor la
securitatea umană, este lucrarea „New and Old Wars: Organized Violence in a
Global Era”, publicată în trei ediții, începând din 1999. M. Kaldor subliniază
necesitatea identificării unor noi forme de intervenție umanitară în condițiile
atacurilor NATO în Balcani de la sfârșitul secolului XX. La fel, pledează pentru
prevenirea substituirii metodelor „războiului rece” cu noi metode violente de
promovare a politicilor de stat. Însă subiectul ce o preocupă în mod constant este
insecuritatea persoanei și a comunităților, noile forme de conflicte în epoca
globalizării în care se utilizează tactici de teroare și destabilizare socială, cărora
se pot contrapune numai norme cosmopolite și transnaționale de edificare a păcii
[9, p. 141]. Cu toate acestea, abordarea autoarei se îndepărtează de concepția în
sens larg a securității umane adoptată de ONU.
O importantă teoreticiană a conceptului de securitate umană este
cercetătoarea elvețiană în domeniul dreptului J.N. Voïnov Kohler, care a
valorificat în sens academic noțiunea de securitate a individului în contextul
procesului contemporan al globalizării [10, p. 16]. Elementul ecologic al
concepției securității umane, în versiunea acestui autor, devine un element-cheie
în vederea conceptualizării exhaustive a noțiunii, cu toate că concepția securității
umane nu admite elemente mai mult sau mai puțin evidențiate, fiind un produs al
gândirii științifice sistemice, în care componentele noțiunii sunt interdependente
și se intercompletează.
Aspectele etice ale securității umane în epoca globalizării reprezintă o
preocupare a cercetătorului P. J. Burgess [11, p. 52]. Se consideră că, odată cu
amplificarea procesului de globalizare, concepția securității umane generează tot
mai multe provocări etice inedite. Totuși criza globală multidimensională
dictează și configurează agenda de securitate, iar aspectele morale contradictorii
fac parte din totalul efectelor, dar și al cauzelor crizei globale [12, p. 49].
Procesul globalizării și impactul său benefic asupra conceptualizării comune a
securității din perspectiva valorilor civilizaționale similare reprezintă subiectul
abordat de cercetătorii P. Battersby și J.M. Siracusa [13, p. 61]. Însă globalizarea
nu are numai efecte benefice și beneficii nete, inclusiv în raport cu promovarea
securității umane, aducând un anumit prejudiciu felului social unic de existență și
spiritualitate al comunităților mici, care se simt amenințate de globalizare, care,
la rândul său, se poate transforma într-un pericol pentru securitatea umană. D.
Roberts intervine în disputa academică cu referință la securitatea umană prin
sublinierea aspectelor biopolitice în contextul necesității edificării unui guvern
internațional global pe seamă căruia poate fi pusă sarcina promovării normative a
securității umane [14, p. 87]. Aceasta reprezintă o abordare ingenioasă din

132
perspectiva accentuării factorului biologic ca fiind unul fundamental în procesul
de conceptualizare a securității umane, la fel și factorul etic fiind unul firesc
naturii umane, fără de care nu poate fi concepută apropierea constructivă,
neconflictuală și nonviolentă dintre culturi și civilizații în epoca globalizării.
Lucrarea „Globalizarea securităţii”, editată în anul 2006 de către T.
Frunzeti, vine să sublinieze specificul structurii agendei contemporane de
securitate în contextul procesului contemporan al globalizării [15, p. 70]. Cu
toate acestea, deducem că provocările securitare ale globalizării sunt cu atât mai
ample cu cât afectează mai profund persoana umană, comunitățile sociale, cu
toate că e important de ținut cont și de avantajele globalizării pentru promovarea
securității inter-civilizaționale și inter-confesionale ca parte a securității umane.
În același context, cercetătorul L. Culda se referă la specificul global al
sistemului contemporan al asigurării securității internaționale, mai ales la
posibilitățile și mijloacele prin care securitatea centrată pe om, poate și trebuie
promovată în epoca globalizării pentru a constitui un mecanism viabil și general-
benefic [16, p. 47]. Considerăm că globalizarea eforturilor comunității
internaționale de asigurare a securității reprezintă un proces complex și
neunivoc, iar concepția securității umane poate induce un element de constanță și
constitui un reper în acest proces, prin prioritizarea valorilor și dezideratelor în
activitatea de securizare, prin centrarea pe persoana umană în comparație cu
interesele naționale ale statelor sau cu nevoia lor de promovare și dominație
internațională. Cu toate acestea, varianta extinsă a concepției presupune apelul
iminent la factorul moral și argumentarea etică a acțiunilor de securizare umană,
care vor deveni din ce în ce mai prezente în politicile și activitățile publice
locale, regionale și internaționale.
Un cercetător ieșean cu o contribuție semnificativă în domeniul cercetării
fenomenului securității umane este B. Ștefanachi, care subliniază raportul și
interdependența dintre securitatea umană, dezvoltarea umană și globalizare [17,
p. 21]. Incursiunea sa teoretică și metodologică în istoricul dezvoltării noțiunii de
securitate umană, în paralel cu amplificarea efectelor globalizării, este deosebit
de actual în contextul proceselor mondiale și transformărilor organismelor
internaționale. Analizând premisele de înțelegere a conceptului dat, B.
Ștefanachi consideră că „securitatea umană se legitimează în universul
conceptual contemporan în primul rând prin dimensiunile etice şi normative pe
care le implică” [18, p. 103], confirmând astfel legătura specială și deosebită
dintre aspectele morale și securitatea umană ca teorie și practică cu intenții
mobilizatoare și transformatoare pentru societa tea umană contemporană,
confruntată cu o criză mondială polidimensională de proporții. O altă
semnificație conferită securității umane de către B. Ștefanachi vizează
configurarea acesteia într-un nou cadru de analiză a problemelor globale [19, p.

133
 20]. În așa fel, securitatea umană prefigurează formarea unor alternative de
analiză a fenomenelor și proceselor sociopolitice contemporane la modelele
analitice și abordările tradiționale realiste și liberale în studiile de securitate.
Totuși securitatea umană rămâne o concepție cu perspective de a fi îmbunătățită,
completată și diversificată, prin adaptarea ei la evenimentele și noile tendințe
teoretice care îi vor determina evoluția ulterioară. În ciuda multitudinii sensurilor
și abordărilor, securitatea umană ca o concepție exhaustivă cu privire la siguranța
persoanei umane posedă o istorie nu prea îndelungată, dar fiind din ce în ce mai
populară și referențială atât în mediul academic, cât și în cel politic.
La conceptualizarea problematicii globalizării a contribuit decisiv și Clubul
de la Roma, evidenţiind două aspecte de o importanţă crucială ale acestui proces
complex, ce se află într-o contradicţie organică, de soluţionarea căreia va depinde
securitatea și viitorul omenirii. Menţionăm, că a fost relevat caracterul epuizabil
al resurselor naturale accesibil pământenilor la etapa dată de dezvoltare
tehnologică, la fel și caracterul limitat, fragil şi irepetabil al spaţiului locuibil pe
planeta Pământ şi a mediului ambiant. În acelaşi timp, reieşind din fundamentele
care stau la baza economiei, politicii şi naturii umane, până la urmă, s-a constatat
că dorinţele, ambiţiile sau tendinţele de consum al resurselor sunt nelimitate,
generând o criză sistemică de proporţii globale, în momentul în care trendul de
creştere accelerată a nevoilor de consum se stopează şi diminuează, în
consecinţă, ca rezultat al caracterului limitat al potenţialului planetei de a face
faţă la aceste cerinţe şi nevoi ale societăţii umane.
În condiţiile unei presiuni tot mai importante a procesului contemporan de
globalizare și în contextul amplificării riscurilor securitare la nivel mondial și
local, fenomenul migraţiei capătă noi trăsături în concordanţă cu specificul
schimbărilor ce se produc la nivelul cel mai general de percepţie a esenţei
fenomenului social. Procesele migraţioniste, ce au căpătat o cu totul altă
semnificaţie odată cu declanşarea revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi cu amplificarea
progresului tehnologic, comportă un set de particularităţi fundamentale, care
cercetate în parte, pot contribui decisiv la dezvoltarea inclusiv metodologică a
cunoştinţelor ştiinţifice cu privire la migraţie în contextul gestionării problemelor
globale ce tind să ameninţe omenirea cu dispariţia ei.
Globalizarea însă, nu are un efect numai imediat, iar transformările sociale
și politice pe care le generează își fac simțită prezența mai cu seamă pe termen
lung, transformând din temelie atât mentalitățile, practicile, dar și instituțiile și
organismele sociale în astfel de state consumatoare de securitate cum ar fi
Republica Moldova. Considerăm că domeniul securității umane poate deveni
prioritar în cazul unor astfel de state cu condiția dominației pe plan intern a
modelelor gene rate de cele mai performante societăți de pe mapamond cu un
înalt grad al valorificării rezultatelor democratizării și calității vieții. Studiile

134
ştiinţifice realizate demonstrează că atât cercetătorii, cât și analiştii din regiunea
est-europeană, inclusiv din Republica Moldova, au acordat mai puţină atenţie
aspectelor de securitatea umană, capabile să se ranforseze reciproc, atât
metodologic, cât și logistic, pentru a obține o dezvoltare mai sustenabilă, mai
rapidă și mai profundă a societății, în beneficiul persoanei umane. Cercetătorii și-
au canalizat însă eforturile în special pe dimensiunile ce ţin de corelația
securității umane cu fenomenul globalizării în contextul evoluției sferei
securității naționale în perioada „postrăzboi rece”, dar nu îndeajuns cu teoriile
sociopolitice și economice referitor la progresul și dezvoltarea globală durabilă a
omenirii.

135
 CONCLUZII
Cel mai des, problematica securității umane a fost cercetată în contextul
altor teme precum globalizarea, dezvoltarea durabilă sau drepturile omului, spre
deosebire de literatura de specialitate la nivel mondial, mai ales din spațiul
nordamerican, unde problematica securității umane a fost pe larg și multilateral
dezbătută ca preocupare științifică distinctă. În alt context de idei, doctrina
utilitaristă, aflată tradiţional într-un raport dihotomic cu concepţia deontologică
kantiană, formând împreună paradigma evoluţiei dialectice a mentalităţii

136
moderne, se extinde plenar la primele etape de evoluţie a acestei concepţii şi
practici sociale globalizante cum e securitatea umană.
Prin urmare, problematica securității umane raportată la elementul etic, în
spațiul sociocivilizațional european poartă un caracter eclectic și foarte
diversificat. Acest lucru are loc sub impactul multitudinii de opțiuni geopolitice,
a diversității de resurse (umane, naturale, economice, militare etc.), de strategii
de dezvoltare pe termen lung specifice statelor din Europa. Cu toate diferențele
semnalate, cercetătorii consideră concepția securității umane ca având un
caracter profund moral și echitabil, fiind o orientare importantă și de viitor în
studiile de securitate, mai cu seamă în contextul procesului globalizării, inclusiv
a redimensionării sistemului internațional de securitate, a economiei mondiale și
relațiilor externe.

137
 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
2. Sprincean S. Securitatea umană ca obiectiv al procesului de depășire a crizei
globale. În: “Biodiversitatea în contextul schimbărilor climatice”: Materialele
conferinței științifice cu participare internațională, 25 noiembrie 2016, Chișinău /
com. șt. Maria Duca [et al.]. Chișinău: S.n. (Tipogr. Biotehdesign). 2016, pp.
347350.
3. Поттер В.Р. Глобальная биоэтика: движение культур к более жизненным
утопиям с целью выживания. În: Практична філософія [Kyiv]. № 1, 2004, p.
4-14.
4. Sprincean S. Securitatea umană și bioetica. Monografie. Chișinău: F.E.P.
”Tipografia Centrală”. 2017. 304 p.
5. Sprincean S. Aspecte bioetice și politice ale problematicii apărării și promovării
drepturilor omului în condițiile globalizării. În: Promovarea drepturilor omului
și securității umanitare prin prisma integrării europene (Parteneriatul Estic) :
conf. șt. Intern. / col. red.: Iurie Sedlețchi [et al.]. Chișinău: Vizual Design, 2014.
pp. 162-170.
6. Human security in theory and practice. An overview of the human security
concept and the United Nations Trust Fund for Human Security. New York,
USA: Human Security Unit. United Nations. 2009.

138