Spațiul reprezintă locul pe care îl poate ocupa un corp sau un sistem de corpuri.

Ansamblul tuturor locurilor pe care le pot ocupa corpurile materiale din natură este
numit spațiu fizic. În mecanica clasică spațiului i s-a conferit un caracter absolut.
Deoarece spațiul reflectă proprietatea corpurilor de avea întindere pe trei direcții
(lungime, lățime și înălțime), în mecanica clasică se admite că spațiul fizic este
tridimensional. Aceste trei dimensiuni pot fi reprezentate printr-un sistem de trei
coordinate (în particular sistemul de referință cartezian, prezentat în
fig.2).Întinderea (deplasarea liniară sau distanța) este măsura fundamentală L a
spațiului. Unitatea de măsură a distanței în sistemul internațional de mărimi fizice SI
este metrul (m). În calitate de măsură a direcției în spațiu se utilizează deplasarea
unghiulară Ψ măsurată în radiani (rad.)
Timpul (T) reflectă succesiunea evenimentelor şi durata lor în raport cu o origine şi o
unitate de măsură alese arbitrar. Timpul este: a. infinit, b. unidimensional, c.
continuu, d. omogen, e. uniform crescător, f. ireversibil. În mecanica clasică timpul
(t) este o mărime independentă. El este acelaşi în orice punct al spaţiului, fiind
conceput ca un timp universal absolut. În acest caz, două evenimente simultane într-
un sistem de referinţă vor fi simultane în orice sistem de referinţă. Unitatea de
măsură a timpului în sistemul internațional de mărimi fizice SI este secunda (s).
Fiecare loc din spațiul fizic se reprezintă prin puncte. Poziția unui punct P în spațiu
este caracterizată cu vectorul de poziție 𝒓⃗, care într-un sistem cartezian de
coordonate (numit sistem de referință) are componentele 𝒙; 𝒚; 𝒛 (fig. 4). Dacă
poziția P este funcție de timp (implicit a vectorului r ), la schimbarea poziției în
sistemul de referință, punctul descrie o linie numită traiectorie, iar relația 𝒓⃗= 𝒓⃗(𝒕) se
numește ecuație de mișcare a punctului.
Inerția este proprietatea corpurilor de a se opune schimbării stării de repaus
sau de mișcare rectilinie si uniformă de asemenea ea este rezistența oricărui
corp cu masa la modificarea stării sale de repaus sau de miscare rectilinie
uniformă atunci când asupra sa nu acționeaza forta exterioare.
Masura Inertiei m este masa corpului.
Gravitația este un fenomen natural prin care toate lucrurile cu masa
sau energie incluzând planetele, stelele, galaxiile și chiar lumina sunt aduse
unul către celălalt. Pe Pamaint, gravitația dă greutate obiectelor fizice, iar
gravitația Lunii provoacă mareele oceanelor. Atracția gravitațională a materiei
gazoase originale prezentă în Univers a determinat-o să înceapă coalescenta,
formând stele — și apoi ca stelele să se grupeze în galaxii — deci gravitația
este responsabilă pentru multe dintre structurile pe scară largă din Univers.
Gravitația are o gamă infinită, deși efectele sale devin din ce în ce mai slabe
pe măsură ce obiectele sunt mai departe.
Câmpul gravitațional este responsabil pentru fenomenul cunoscut
ca gravitatie, unde intensitatea câmpului gravitațional (Γ) este egală cu
accelerația gravitațională și se măsoară în Sistemul International în newton
pe kilogram (N/kg).
Caracteristicile de bază (mărimi fizice și unități de măsură) ale mișcării mecanice
Mecanica studiază mişcarea corpurilor şi cauzele care produc mişcarea. Pentru
studierea mișcării se utilizează măsuri fundamentale și o serie de măsuri derivate din
măsurile fundamentale. Mișcarea mecanică este definită de trei măsuri
fundamentale: distanța L ca măsură a întinderii spațiului; timpul T ca măsură a
duratei și ordinii producerii evenimentelor în lumea reală; masa M, ca măsură a
inerției. Mărimile fizice de definire a mișcării mecanice se stabilesc în felul următor.
Fie că în momentul de timp 𝒕𝟏 punctul material se afla pe traiectorie în poziția 𝑷𝟏,
iar în momentul 𝒕𝟐 , în poziția 𝐏𝟐 (fig. 3).Intervalul de timp ∆𝒕 = 𝒕𝟐 − 𝒕𝟏 se numește
perioadă de producere a mișcării (unitatea de măsură a timpului, 𝒔), iar distanța ∆𝑺
– cale parcursă pe traiectorie este reprezentată de măsura fundamentală L a
spațiului (unitatea de măsură a spațiului, 𝒎). Raportul ∆𝑺 ∆𝒕 = 𝒗 se numește viteză
medie de mișcare a punctului material pe traiectorie în perioada ∆𝒕 și reprezintă
rapiditatea de deplasare pe calea parcursă ∆𝑺. Poziția (coordonatele 𝒙; 𝒚; 𝒛 ) pe
traiectorie și viteza definesc starea mecanică (de mișcare) a corpului. Dacă în poziția
𝑷𝟏 punctul material (corpul) avea viteza 𝒗𝟏, iar în poziția 𝑷𝟐, viteza 𝒗𝟐, diferența
∆𝒗 = 𝒗𝟐 − 𝒗𝟏 se numește variație de viteză a punctului pe perioada ∆𝒕. Raportul ∆𝒗
∆𝒕 = 𝒂 se numește accelerație medie de mișcare a punctului material pe traiectorie.
Calea parcursă, viteza și accelerația sunt mărimile fizice cu care se apreciază
mișcarea corpului în spațiu din punct de vedere geometric și sunt numite
caracteristici cinematice ale mișcării. Măsurile și unitățile de măsură a acestor
mărimi sunt definite de spațiu și timp: - Cale parcursă pe traiectorie este
reprezentată de măsura fundamentală L a spațiului - ∆𝑺 (𝑳 ) (𝒎 ), perioada ∆𝒕 – de
măsura fundamentală T(s): - Viteză – mărime derivată reprezentată de spațiu și timp
în următorul raport 𝒗 (𝑳𝑻 −𝟏 )(𝒎⁄𝒔); - Accelerația - mărime derivată reprezentată
de spațiu și timp în următorul raport 𝒂 (𝑳𝑻 −𝟐 )(𝒎 𝒔 ⁄ 𝟐 ). Cauza producerii mişcării
este interacțiunea dintre corpuri. La interacțiune mișcarea se transmite de la un
corp la altul. Măsura interacțiunii este forța, care este direct proporțională cu masa
corpului și accelerația în mișcare. Se simbolizează prin 𝑭. Forța este o mărime fizică
derivată reprezentată de măsurile inerției 𝑴, spațiului 𝑳 și a timpului 𝑻. Unitatea de
măsură - Newton - ul (N). - 𝑭 (𝑴𝑳𝑻 −𝟐 ) ( 𝒌𝒈𝒎 𝒔 ⁄ 𝟐) (𝑵)(𝐍𝐞𝐰𝐭𝐨𝐧) Capacitatea de
transmitere a mișcării de la un corp la altul pe perioada de interacțiune se apreciază
cu impulsul cinetic 𝑯 care se determină ca produsul dintre masa corpului și viteză și
impulsul forței 𝑺, determinat ca produsul dintre forță și corpului și perioada
interacțiunii: - 𝑯 = 𝒎𝒗 (𝑴𝑳𝑻 −𝟏 ) ( 𝒌𝒈𝒎 𝒔 ⁄ ); - 𝑺 = 𝑭 ∆𝒕(𝑴𝑳𝑻 −𝟏 )(𝑵𝒔). Energia
mecanică (cinetică) 𝑬 și lucrul mecanic 𝑳 reprezintă capacitatea de transformare în
cantități echivalente a mișcării mecanice a corpului în lucru mecanic sau în altă
formă de mișcare (energie – termică, electrică etc.) și a lucrului mecanic în energie
(unitatea de măsură – Joule-lul J: - 𝑬 = 𝒎𝒗 𝟐 𝟐 ⁄ (𝑴𝑳 𝟐𝑻 −𝟐 ) ( 𝒌𝒈𝒎𝟐 𝒔 ⁄ 𝟐) (𝑱)
(𝑱𝒐𝒖𝒍𝒆); - 𝑳 = 𝑭 ∆𝑺 (𝑴𝑳 𝟐𝑻 −𝟐 )(𝑵𝒎) (𝑱) (𝑱𝒐𝒖𝒍𝒆). Puterea 𝑷 reprezintă viteza de
producere a lucrului mecanic sau a transformării mișcării (energiei) mecanice în alte
forme (energie) de mișcare. - 𝑷 = 𝑭𝒗 (𝑴𝑳 𝟐𝑻 −𝟑 )( 𝑵𝒎 𝒔 ⁄ ) (𝑾) (𝑾𝒂𝒕𝒕).