Cuprins

I. Teorii privind apariţia şi definirea statului...............................................................3

II. Tipurile structurii de stat şi formele de guvernare în lumea contemporană............4
III. Funcţiile statului şi dinamica lor..............................................................................6
IV. Statul de drept: conceptul şi principiile funcţionării................................................7
V. Bibliografie..............................................................................................................9

1
 Teorii privind apariţia şi definirea statului
Statul este elementul de bază al sistemului politic. Importanţa statului se evidenţiază
prin concentrarea în mînile sale a puterii şi resurselor care permit influenţarea asupra
problemelor sociale. Din punct de vedere semantic, notiunea de stat s-a format din verbul latin
„status”, care inseamna „a pune, a aseza, a intemeia”.

Odată cu apariţia statului au existat tendinţe de a defini rolul, funcţiile, factorii care au
influenţat la apariţia acestuia, precum şi legitimitaţii puterii politice a instituţii de stat:

- Teoria teocratică – explica apariţia statului ca rezultat al creaţii divine (Dumnezeu) şi se

bazează pe ideea „Toată puterea este de la Dumnezeu”. Teoria dată se bazează pe fapte reale:
primele state au avut forma religioasă fiind conduse de saceordoţi (preoţi) – sau regii se
considerau urmaşii zeilor pe pămînt exemplu, faraonii din Egipt se considerau urmaşii zeilor
Osiris – legitimîndu-şi astfel dreptul la puterea politica.

- Teoria patriarhală – tratează statul ca pe o familie mare, unde relaţiile dintre monarh
(rege) şi supuşii săi sunt schivalente cu relaţiile dintre tată şi membrii familiei.Statul conform
concepţiei date, apare ca rezultat al unificării familiilor în clanuri, clanurile în obşti, uniunile de
obşti formînd statul.

- Teoria contractuală – conform acestei teorii statul apare ca rezultat al contractului

social, în urma căruia indivizii în scopul garantarii drepturilor de bază (dreptul la proprietate, la
viaţă privată ete),

- Teoria marxistă – statul a apărut ca reyultat al conflictului dintre două clase sociale
antagoniste (diametral opuse) clasa explotatorilor şi clasa producătorilor (muncitorilor),
conflictul dintre aceste clase sociale apare ca rezultat al apariţiei proprietăţii şi a divizării
muncii.

- Teoria violenţei – statul apare ca rezultat al acţiunii, unde cuceritorul îşi impune
dreptul politic de guverna asupra celui învins. Ca rezultat al acestei acţiuni are loc divizarea
societăţii în categorii sociale.

2
 Toate aceste teorii despre apariţia statului reflectă doar o etapă istorică în formarea
statului sau unul din factorii care au influenţat la apariţia acestei instituţii politice.

Termenul de stat a fost definit pentru prima dată în ştiinţa politică în sec.XVI de către
Nicolo Macheavelli – „Statul este totalitatea instituţiilor politice indiferent de forma de
guvernare”.

Statul ca institut politic posedă un şir de caracteristici care îl deosebesc de alte instituţii
politice din afara sa (exemplu de partide politice, organizaţii nonguvernamentale ete), care au o
influenţă asupra societăţii.

Caracteriastica.

1. Statul se prezintă ca o unitate politică la nivelul întregului teritoriu delimitat de hotare

– care îl deosebeşte de alt stat.

In cadrul teritoriului delimitat exista o putere legislativă , executivă şi justiţiei care se

răsfrînge asupra populaţiei.

2. Statul reprezintă o organizaţie politica care are un mecanism de instituţii prin

intermetiul cărora conduce cu societatea (ex. primariile, consiliile locale ete).

3. Statul organizează activitatea politică în baza de drept. Numai statul este în drept la
organizarea activităţilor publice prin intermediul legilor care au caracter obligatoriu.

4. Statul impune impozitarea obligatorie pentru funcţionarea instituţiilor de stat.

5. Statul este suveran în organizarea activităţii politice suveranitatea statului este

reflectată în independenţa deciziilor la nivel intern şi extern fără a fi influenţat de către alte
state.

Tipurile structurii de stat şi formele de guvernare în lumea contemporană

Forma de stat are în vedere modul de organizare a puterii de stat şi, în special, structura
şi funcţionarea organelor supreme de conducere. Forma de stat indiferent de esenţa ei, este
dată de trei elemente: forma de guvernămînt (monarhia şi republica), regimul politic
(parlamentar, prezidenţial şi semiprezidenţial) şi structura statului (unitară, federală sau
confederală).

Ca formă de guvernămînt obişnuită de-a lungul celei mai mari părţi a istoriei universale,
monarhia (gr.monos-singur; arche-conducere) constituie autoritatea politică aparţinînd unei
singure persoane. În forma sa clasică monarhia este caracterizată de un şir de trăsături. Printre
acestea mai semnificative sunt : 1) activează un singur şef (numit : rege, împărat, kneaz, duce).
Monarhul dispune de toată puterea supremă, puterea lui este suverană. El îşi realizează
împuternicirile prin mulţimea consilierilor, miniştrilor, funcţionarilor repartizaţi în diferite
organe. 2) Puterea monarhului se transmite prin moştenire, iar poporul faţă de actul
transmiterii puterii nu are nici o atitudine. 3) Monarhul este sursa tuturor legilor, doar cu

3
dorinţa lui toate deciziile pot lua forma juridică a legii. Monarhul conduce cu puterea executivă,
din numele lui este instaurată ordinea, se realizează sentinţele şi se fac graţierile. În relaţiile
internaţionale monarhul personal îşi prezintă ţara. 4) În cadrul monarhiei se afirmă
iresponsabilitatea juridică a monarhului. Monarhul nu poartă responsabilitate juridică sau
politică pentru acţiunile sale. Deosebim monarhia absolută, limitată (constituţională). Monarhia
absolută constituie forma de guvernămînt în care autoritatea politică aparţine unui singur
individ (împărat, rege, ţar, şah), nefiind limitată de o altă autoritate. Actualmente monarhia
absolută se păstrează în Arabia Saudită, în Qatar, în Oman, în Brunei şi în Emiratele Arabe
Unite. În consecinţă, de la monarhia absolută s-a trecut la monarhia limitată şi de la aceasta la
monarhia constituţională care este caracteristică societăţii burgheze şi reprezintă o formă de
guvernare, în care puterea monarhului este limitată de instituţiile reprezentative, de
parlament(Marea Britanie, Spania).

Spre deosebire de monarhie, republica (lat.res publica-treburi publice) constituie forma

de guvernare în care cetăţenii deţin şi exercită puterea suverană prin reprezentanţi aleşi
(preşedinte, parlament). Republica poate fi parlamentară, prezidenţială sau semiprezidenţială.
Republica parlamentară este caracterizată de superioritatea parlamentului-organul suprem
legislativ şi reprezentativ al statului, care îndeplineşte funcţiile reprezentării majorităţii forţelor
politice influente în societate (Republica Moldova). Republica prezidenţială are puncte
tangenţiale cu monarhia dualistă şi reprezintă aşa o formă de organizare republicană care se
caracterizează prin concentrarea puterii executive a şefului statului şi a primului ministru în
persoana prezidentului. Trăsătura formală a republicii prezidenţiale este exprimată prin
absenţa funcţiei de Prim-ministru, guvernul ca organ colegial nu este organizat, miniştrii poartă
răspundere personală în faţa preşedintelui. Aşadar, republica prezidenţială se deosebeşte de
cea parlamentară prin următoarele trăsături : combinarea puterilor, şefului statului cu funcţia
primului ministru şi îndeplinirea lor de către preşedinte ; alegerea preşedintelui de către popor ;
formarea guvernului pe căi neparlamentare şi absenţa instituţiilor responsabilităţii guvernului
faţă de parlament ; parlamentul nu are dreptul să dizolve parlamentul. (Rusia,SUA). Republicile
mixte sunt o formă de guvernare, care combină elementele republicii prezidenţiale şi
parlamentare. În dependenţă de caracterul combinărilor, republicile pot lua forma
semiprezidenţială sau semiparlamentară, sau alte forme posibile. Caracteristica de bază a
republicilor mixte este responsabilitatea dublă a guvernului în faţa preşedintelui şi în faţa
parlamentului. (Bulgaria, Irlanda, Portugalia etc).

Forma statului necesită a fi examinată şi sub raportul structurii acestuia. Într-o accepţie
generală, structura statului reprezintă un raport între organele centrale şi locale ale statului.
Sub acest aspect, putem distinge: state national-unitare, state federative şi confederaţii statale.
Statul unitar presupune existenţa unei singure voinţe politice impuse ansamblului cetăţenilor
prin intermediul unui aparat administrativ controlat de centru. Statele unitare prezintă
următoarele caracteristici principale:

a) sunt formate dintr-un ansamblu unic de organisme prin care se exercită puterea
politică la nivel central şi local;

4
 b) activitatea de guvernare se difusează de la centru pe cale iararhică;

c) există o singură ordine juridică întemeiată pe o constituţie unică;

d) populaţia are o singură cetăţenie.

Aşadar, statele unitare au un singur centru de putere, un ansamblu unic de instituţii cu

atribuţii de decizie politică şi, în consecinţă, presupun un singur organ legiuitor, un singur
executiv şi o singură autoritate judecătorească. Constituţia (lat.constituere –a stabili,a decide,a
hotărî) reprezintă legea fundamentală a statului unitar, fiind formată dintr-un ansamblu de
norme juridice care definesc şi fixează principiile statului şi ale organizării sociale, sistemul
instituţiilor statului, bazele juridice ale statului cetăţenilor.

Statul federal este o asociatie de state care decid, in mod liber, sa-si creeze organe
comune, indeosebi in domeniul militar, al diplomatiei sau financiar. Ca origine, statele federale
pot fi rezultatul unui proces de integrare, dar şi de dezagregare. Bunăoară, Statele Unite ale
Americii sau Elveţia sunt rezultatul federalizării mai multor state suverane. Alte state federale
au rezultat din dezagregarea unui alt stat, cum este cazul Federaţiei Ruse care a succedat
Uniunii Sovietice.

Un caz aparte de asociere a statelor îl reprezintă confederaţia. Caracteristica acesteia

este că respectă suveranitatea internaţională a membrilor săi, dar pune în funcţiune o serie de
organisme ce coordonează politica lor în anumite domenii.

Regimul politic desemnează ansamblul de instituţii, mijloace şi metode prin care se

realizează puterea. În linii mari distingem regimuri democratice şi regimuri autoritare/totalitare.
Primele se caracterizează prin exercitarea puterii de către persoane alese de către popor prin
vot universal direct, pluralism politic (şi în alte domenii), de altfel, principiul majorităţii,
promovarea drepturilor fundamentale ale omului etc. Cele din a doua categorie se bazează pe
existenţa unui singur partid sau pot să nici nu aibă partide, neagă – pe faţă sau în fapt –
pluralismul şi drepturile omului, iar statul caută să controleze cât mai mult din aspectele vieţii
sociale.

Funcţiile statului şi dinamica lor

Rolul statului consta,in asigurarea si apararea prin mijloace prevazute in Constitutie si in
celelalte legi a „interesului general”, a „interesului public” sau a „binelui comun”, avind deci
misiunea de a apara si promova interesele saciale generale ale societatii. Statul îndeplineşte un
şir de funcţii care îl deosebeşte de alte instituţii politice. Tradiţional funcţiile politice se împart
în interne şi externe.

Funcţii interne:

Funcţie economică – statul coordonează cu procesele economice prin intermediul

impozitelor şi politica de ereditate, stimulînd creşterea economică sau sancţionarea în cazul
fraudelor economice.

5
 Funcţia socială – constă în satisfacerea necesităţilor de bază a oamenilor, asigurarea cu
loc de muncă, trai, servicii medicale, asistenţă socială pentru persoanele în etate, invalizilor ete.

Funcţia de drept – garantează ordinea publică prin intermediul normelor care

garantează comportamentul al cetăţenilor şi dreptul la securitate din partea organelor de resort
(poliţia, armata etc).

Funcţia politică – constată în asigurarea stabilităţii politice.

Funcţia culturală-educativă – este orientată în formarea condiţiilor pentru satisfacerea

necesităţilor culturale ale populaţiei (organizarea sărbătorilor).

Pe lîngă aceste funcţii, statul mai îndeplineşte şi altele, la fel de importante, cum ar fi
funcţia de apărare a ţării, de stabilire a unor legături de colaborare cu alte state ale lumii,
funcţia ecologică.

Funcţiile externe:

- funcţia securităţii de stat

- funcţia de colaborare externă in domeniile economice, culturale, politice, sociale etc.

Pe langă toate funcţiile interne mai există şi funcţii externe ale statului. Este necesar de
remarcat că funcţiile statului diferă de la o ţară la alta, în dependenţă de împrejurări istorice.
Avînd în vedere statul contemporan democratic, putem vorbi de doua direcţii ale funcţiilor
externe. În primul rînd, dezvoltarea relaţiilor cu alte state, deci, relaţii bilaterale ale statului,
care le are, în primul rînd, cu vecinii şi apoi cu alte state. Aceste relaţii trebuie să se bazeze pe
egalitate, respect reciproc, respectarea suveranităţii, independenţei naţionale, pe neamestec în
problemele interne, pe cooperare şi colaborare, pe interesul reciproc şi avantajos mutual- în
aceste condiţii relaţiile bilaterale se desfăşoară în mod normal; apărarea intereselor de stat în
relaţiile internaţionale; colaborarea reciproc avantajoasă în domeniile: economic, social,
tehnologic, cultural, comercial etc.; apărarea frontierelor teritoriale ale statului. Celălalt aspect
al funcţiei externe îl reprezintă participarea statului la organismele internaţionale, la
organizaţiile cu caracter internaţional, pentru rezolvarea problemelor proprii, naţionale, dar şi
pentru rezolvarea problemelor generale, globale ale omenirii.

Statul de drept: conceptul şi principiile funcţionării.

Ideea statului de drept s-a cristalizat in doctrina filosofica a enciclopedistilor francezi, ca
o garantie valorica pentru drepturile si libertatile cetatenilor. Statul de drept este constituit pe
autoritatea legitima a functionarii organelor constitutionale ale puterii, pe separarea puterelor
in stat si controlul lor reciproc, pe respectarea legilor si sanctionarea celor ce le incalca. El
asigura garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului marcind o forma
progresului democratic si totodata reprezinta conditia de baza pentru functionarea statului de
drept. Functionalitatea statului de drept presupune ca institutiile lui democratice,

6
constitutionale, sa integreze si sa armonizeze intr-un sistem coerent valorile si normele politice,
juridice si morale ale societatii. In acest mod se pot manifesta principiul suveranitatii poporului,
al separatiei puterelor, al echilibrului si cooperarii, principiul legalitatii, controlul
constitutionalitatii legilor, independenta justitiei exprimind adevaratele dimensiuni ale
manifestarii complexe si reale ale statului de drept.

Principiul suveranitatii semnifica faptul ca parlamentarismul, ca system de guvernare,

confera poporului dreptul de a-si exercita suveranitatea prin reprezentantii sai alesi.
Suveranitatea reprezinta calitatea puterii de stat- unica, inalienabila, indivizibila- care se
intemeiaza pe vocatia acestei puteri de a decide in intreaga activitate pe plan intern si
international, respectind suveranitatea celorlalte state.

Constitutiile moderne pun la temelia functionarii statului de drept principiul separarii

puterilor, conform careia puterea este distribuita intre cele trei ramuri ale guvernarii- puterea
legislative, puterea executive si puterea judecatoreasca. Separarea nu inseamna insa izolare,
pentru ca fiecare ramura a puterii participa la functionarea celeilalte printr-un sistem de
control. Temeiul acestei separari are in vedere faptul ca libertatea nu se poate realize decit prin
estomparea abuzului la care ar putea fi tentata orice persoana sau institutie care dispune de
prea multa putere.

Principiul legalitati – parte constitutive a regimului politic parlamentar afirma

importanta Costitutiei, valoarea si prioritatea normelor constitutionale fata de toate celelalte
norme si legi. Principiul legalitatii in statul de drept presupune ca toate legile decurg din
Constitutie ca temei al lor si toate persoanele civile si juridice respecta neconditionat legea.

In concluzie, statul de drept sau statul constitutional aste acel tip de stat in care trebuie
sa demonstreze suprematia dreptului, a legii, un stat in care, abuzul, arbitrariul sunt de la bun
inceput excluse,un stat in care protectia omului, a libertatii si demnitatii sale este considerate
sarcina primordiala.

7
 Bibliografie
1. Antonov V., Zavtur A. Terorismul şi axa perfecŃiunii islamice a lumii. În:
Moldoscopie (Probleme de analiză politică). -Chişinău: USM, n(XXXIII), 2006,
2. Borş V. Drepturile şi obligaŃiile Republicii Moldova ca subiect al dreptului
internaŃional. În: Moldoscopie (Probleme de analiză politică). Partea XIV.-Chişinău,
2000,
3. Brzezinski, Zb. Marea tablă de şah. SupremaŃia americană şi imperativele sale
geostrategice.- Bucureşti, 2000.
4. Burian A. Caracteristicile serviciului diplomatic al Republicii Moldova. În : Legea şi
viaŃa, nr.8, 2005
5. Buruian, A. Introducere în practica diplomatică şi procedura internaŃională.-
Chişinău, 2000.
6. Buruian, A. SubiecŃii relaŃiilor internaŃionale contemporane. În: Administrarea
publică, nr. 1, 2000
7. Cebotari S. EvoluŃia concepŃiei politicii externe a Republicii Moldova (1991-2002).
În: Moldoscopie (Probleme de analiză politică). Partea XX.-Chişinău, 2002, p.15-31.
8. Cebotari S., Saca V. EvoluŃia relaŃiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană
prin prisma interesului naŃional. În: Moldoscopie (Probleme de analiză politică).
Partea XXIV.- Chişinău, USM, 2004
9. Cebotariov, O. Avantajele asocierii Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În:
Economie şi Sociologie, 2002