Fluviul dunĂREA

ANUL SCOLAR 2020-2021

REALIZAT DE ElevUL: prodan darius eduard
Clasa a-v-a
Profesor: adriana sofian
Liceul teoretic “mihai eminescu”
 •Cuprins:

•Istorie
•Etimologie
•Mitologie
•Izvorul Dunării
•Regimul hidrologic
•Temperatura apelor
•Lungimile malurilor Dunării repartizate pe țări
•Dunărea în România
•Flora și fauna
•Importanță
•Bibliografie
 Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga). Izvorăște din Munții Pădurea Neagră (Germania) sub
forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m) și se unesc în orașul Donaueschingen
(altitudine: 678 m) la cca 1 km est de castelul Fürstenberg. Numele german al fluviului este Donau, pronunțat /'do.nau/. Dunărea

DUNĂREA curge către sud-est, pe o distanță de 2.858 km, până la Marea Neagră. La vărsarea fluviului în Marea Neagră s-a format Delta
Dunării.
Dunărea este un important drum fluvial internațional, curgând prin 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația,
Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) și are afluenți din alte șapte țări. Trece prin patru capitale de stat: Viena,
Bratislava, Budapesta și Belgrad.
Dunărea are un bazin de colectare de peste 800.000 km2, care reprezintă 8% din teritoriul Europei, aici trăind 10% dintre europeni.
Rețeaua hidrografică a bazinului dunărean este alcătuită din aproximativ 120 râuri importante. Cel mai lung este Tisa (965 km)[1],
afluentul cu debitul cel mai mare este Sava, iar afluentul cu cel mai mare bazin hidrografic este tot Tisa. Doi afluenți importanți au
același nume: râul Morava din Slovacia și râul Morava din Serbia.

STUF – INSULE DE PLAUR

NUFERI PAPURĂ
 Napoleon numea Dunărea „regele râurilor europene”, iar Nicolae Iorga, „cea mai bogată în daruri”, ea bucurându-se de
atenția popoarelor continentului; pe malurile ei s-au făurit și au durat până în zilele noastre civilizații milenare. Pentru
Țara Românească și pentru Moldova, fluviul Dunărea a fost linia luptelor cu Imperiul Otoman: „Oriunde ați vedea-o în
țara noastră, Dunărea e (...) ca o ființă care a văzut și a suferit multe și poartă în chipul său urma tuturor luptelor”
(George Vâlsan)
Prima reglementare juridică internațională privind navigarea pe Dunăre poate fi considerată tratatul de la Belgrad
Istorie semnat între Austro-Ungaria și Turcia, tratat care permitea austriecilor navigarea pe cursul mediu și inferior al fluviului,
aflat pe atunci sub control otoman. Tratatul de la București din 1812, încheiat între Rusia și Turcia acorda mai multă
libertate de navigare, ceea ce a permis dezvoltarea comerțului pe Dunăre.[2] Tratatul de la Paris din 1856 realizează o
veritabilă internaționalizare a navigației pe fluviu.
După Primul Război Mondial, la Paris în 1921, a fost elaborat Statutul definitiv al Dunării, înființându-se două
comisii:
Comisia Europeană a Dunării (CED), formată din reprezentanții României, Angliei și Italiei;
Comisia Internațională a Dunării (CID), în care intrau, pe lângă statele riverane, și marile puteri membre ale CED.
Prin acest statut, navigația pe Dunăre era pusă de fapt la dispoziția marilor puteri, ceea ce constituia o încălcare a
drepturilor suverane ale statelor riverane.
După cel de-al Doilea Război Mondial, mai exact în 1948, a fost încheiată Convenția de la Belgrad, care stipula ca
navigația pe marele fluviu să fie liberă și deschisă pentru cetățenii, navele comerciale și mărfurile tuturor statelor, pe
LEBĂDĂ
bază de egalitate în ceea ce privește taxele portuare și de navigație, precum și condițiile generale ale navigației
comerciale, excepție făcând cabotajul între porturile aceluiași stat. Regimul stabilit de această convenție se aplică în
sectorul cuprins între orașul Ulm și Marea Neagră, prin Brațul Sulina. Navigația pe Dunăre a navelor militare ale
statelor neriverane este interzisă, navele militare ale statelor riverane putând naviga numai în apele naționale
respective, până la firul apei. Țările riverane au dreptul de a efectua supravegherea vamală și sanitară a fluviului și de a
aplica reguli de navigație pe porțiunea ce le aparține, în conformitate cu regulile generale de navigație stabilite de o
comisie a Dunării, compusă din reprezentanții tuturor țărilor dunărene

Încă din antichitate, Dunărea avea mai multe nume: Istros / Istru[3] / Hister / Danaistru, pentru sectorul inferior, în
scrierile grecești și Danubius în cele latino-romane.
Denumirea dată de romani "Danubius" (Zeul fluviilor) a fost mai târziu preluată de alte popoare, și modificată, devenind

Etimologie Donau în limba germană, Dunaj în limba slovacă, Duna în limba maghiară, Dunav în limba croată, Dunav; Дунав în
limba bulgară și limba sârbă, Дунай (Dunai) în limba ucraineană, pentru țările riverane, și Danube în limba engleză și
limba franceză și Tuna în limba turcă.
Numele din limba română, Dunărea, deși este înrudit cu numele latin, nu poate fi derivat din acesta folosind
schimbările fonetice normale. S-a încercat o explicație printr-un nume intermediar, *Donaris, dar acesta nu este găsit în
niciun document antic, fiind o reconstrucție a lingviștilor moderni.

EGRETĂ
Mitologie În mitologie greacă, Dunărea sau Istrul, cum apare, este fiul titanilor Ocean și Thetys, frate cu Nilul, Alfeu, Eridan,
Struma și Meandru.

În regiunea Schwarzwald („Pădurea Neagră“) din Germania există 3 locuri diferite, marcate fiecare ca
„Donauquelle“ („Izvorul Dunării“), din cauză că nu s-a căzut de acord până acum asupra unei locații unice. Din
Izvorul punct de vedere geografic și hidrologic, izvorul se află de fapt la obârșia râului Breg. Acesta este izvorul
geografic și hidrologic al Dunării. Convențional, pe hărți apare însă numele „Dunăre“ abia după confluența
Dunării râurilor Breg și Brigach, în Donaueschingen. Din punct de vedere tradițional, turistic și istoric, un bazin rotund
din Donaueschingen, care captează apa unui izvor carstic este considerat drept „Donauquelle“. Apa acestui
izvor este deversată printr-un canal subteran de 100 m lungime în râul învecinat Brigach. In preajma acestui
bazin se adună cei mai mulți turiști veniți să caute izvorul Dunării.
În regiunea de origine a Dunării există 2 statui dedicate izvorului său, nici una însă amplasată corect, lângă
izvorul adevărat (obârșia râului Breg). Prima, realizată de artistul Franz Xaver Reich în 1875, este situată la
confluența râurilor Breg și Brigach din Donaueschingen (de unde începe convențional Dunărea), a doua,
realizată de sculptorul Adolf Heer în 1895, așezată pe marginea bazinului din Donauechingen cu așa-zisul
„izvor al Dunării“ („Donauquelle“). Ambele statui o înfățișează pe „Mutter Baar“ („Mama Baar“) (denumirea
locală a zonei Dunării superioare) și pe fiica ei „Dunărea“. In prima statuie Dunărea își varsă apa dintr-un vas
în direcția de scurgere spre est. In a doua statuie „Mama Baar“ îi arată Dunării cu degetul direcția de urmat
spre Marea Neagră.
 În bazinul său superior, între localitățile Immendingen și Friedingen din Germania, Dunărea se infiltrează

Regimul
complet și dispare, de mai multe ori pe an, pe o lungime de cca 15 km (în medie 155 zile pe an). Apa coboară în
subsolul format din straturi de calcar carstificat și reapare la zi în izvorul Aachtopf, situat la cca 14 km la sud de
Dunăre. Izvorul Aachtopf alimentează pârâul Aach, un afluent al Rinului. Practic, Dunărea superioară este un afluent
hidrologic permanent al Rinului, râu care se varsă în Marea Nordului. Dispariția Dunării este vizibilă mai ales în perioadele de
secetă, când transportă mai puțină apă spre aval.
Din cauza așezării geografice în cadrul continentului a bazinului hidrografic dunărean, la contactul dintre climatul
temperat-oceanic din vest, temperat-continental din est și influențele baltice în nord, regimul hidrologic al Dunării se
caracterizează prin existența unor importante variații de nivel și de debit în cursul anului și în decursul timpului.
Apele mari se produc primăvara ca urmare a topirii zăpezilor și ploilor abundente, însă în cursul superior și
mijlociu, au loc în lunile martie-aprilie, iar în cel inferior, în mai. Creșterea debitului are loc din amonte spre aval:
1.470 m3/s la Passau, 1.920 m3/s la Viena, 2.350 m3/s la Budapesta, 5.300 m3/s în defileul Porților de Fier, 6.470
m3/s la Ceatalul Ismail. Debitele maxime reflectă regimul continental al fluviului: 15.100 m3/s la Orșova (13 aprilie
1940), 15.900 m3/s (mai 1942) și 15.500 m3/s la Ceatalul Ismail (5 iunie 1970). Debitele cele mai mici se
înregistrează toamna și uneori iarna: 1.250 m3/s la Orșova (12 ianuarie 1954) și 1.450 m3/s la Oltenița (ianuarie
1964).

Temperatura
Temperatura apelor Dunării se află sub influența directă a temperaturii aerului și într-o măsură mai mică sub
cea a factorilor locali. Încălzirea apelor începe în luna martie și ține până în luna august, după care urmează
procesul de răcire. Gheața poate să apară din prima decadă a lunii decembrie până la începutul lunii martie.
apelor Durata podului de gheață este în medie de 45-50 de zile. Fenomenul de dezgheț se produce primăvara, cel mai
frecvent din aval spre amonte, într-o perioada de câteva zile (4-8 zile).

Germania: malul drept 678,6 km, malul stâng 687,0 km

Austria: malul drept 357,5 km, malul stâng 321,5 km
Lungimile Slovacia: malul drept 22,5 km, malul stâng 172,1 km
Ungaria: malul drept 471,2 km, malul stâng 275,2 km
malurilor Croația: malul drept 137,5 km
Serbia: malul drept 449,9 km, malul stâng 358,0 km
Dunării Bulgaria: malul drept 471,6 km,
România: malul drept 354,1 km, malul stâng 1050 km
repartizate pe Republica Moldova: malul stâng 0,6 km
Ucraina: malul stâng 79,60 km
țări

CÂINELE ENOT
Dunărea în
România
Flora și
fauna
Importanță
• Bibliografie:
• https://www.wikipedia.com
• https://www.images.google.ro
• Geografia României – manualul de clasa a-IV-a
• Ghiduri turistice