Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

Administrarea Afacerilor Internaţionale

EFICIENȚA ȘI EVALUAREA
INVESTIȚIILOR

Negoiţã Anamaria
Investitiile in viata social- economica……………………………….………..............pag 2

Rolul investiţiilor în asigurarea competitivităţii economice ......................pag 3

Investitiile de capital in conditii de risc…………………………..………................pag 5

Eficienţa economică şi procesele investiţionale……………..............…….…….pag 7

Bibliografie ............................................................................................pag 14

2
 Investitiile in viata social- economica

Investitiile sunt ca vinul rosu, cu cat "mai vechi", cu atat sunt mai bune.
Timpul este poate unul dintre cele mai importante ingrediente care fac ca vinul
sa fie mai bun si investitia mai profitabila. Atentie insa, nu orice vin si nu orice
investitie. In urma cu zece ani, investitiile se coagulau cel mai adesea in jurul
achizitiei de valute straine (dolari sau marci germane), al Bursei de Valori aflate
in frageda pruncie si al fondurilor de investitii.
Pe parcursul ultimilor zece ani pietele bancare, valutare si de capital s-au
diversificat foarte mult, astfel a crescut si gradul de complexitate a
oportunitatilor de investire. Cu toate acestea, regulile raman aceleasi: inainte de
a porni la drum (indiferent de cat de lung va fi acesta), investitorul trebuie sa isi
cunoasca bine profilul de risc, si in functie de acest criteriu sa isi ghideze
investitia. Mai mult, pentru suma de bani pe care vrea sa o
investeasca/economiseasca investitorul nu trebuie sa isi faca planuri imediate, si
cu atat mai putin sa se crediteze.

cresterea si dezvoltarea economiilor statelor lumii sunt puternic influentate de

volumul si dinamica investitiilor realizate sau aflate in curs de derulare. In
activitatea economica investitiile ocupa un loc central, cu rol dinamizator, atat
pentru sfera productiei de bunuri si servicii cat si pentru sfera consumului.
Investitiile reprezinta un concept complex, cu multiple abordari si implicatii, a
caror problematica este destul de dificil de abordat.
Ne referim la investitii in legatura cu o activitate care are ca scop folosirea unei
sume de bani in vederea obtinerii unor profituri viitoare. In sens larg investitia
reprezinta sacrificiul unei parti din consumul prezent pentru un consum viitor,
posibil si incert.
Sacrificiul are loc in prezent si e sigur. Recompensa pentru el vine mai tarziu,
daca vine, si oricum marimea ei este incerta. In unele cazuri elementul care
predomina este timpul (exemplu: investitia in bonurile de tezaur guvernamentale),
in altele riscul este atributul dominant ( investitia SAFI), iar alteori, ambele aspecte
sunt importante (ex.: achizitionarea actiunilor intreprinderilor care se
privatizeaza).
Trebuie avuta in vedere si relatia distincta dintre investitie si economisire.
Economisirea poate fi definita mai curand ca un simplu consum amanat, in timp
ce, in timp ce investitia reprezinta de fapt un consum sacrificat in prezent in
intentia obtinerii unui consum viitor mai mare. Investitia mai are in plus si un
caracter real, in sensul ca ea poate determina cresterea in viitor a productiei
nationale.
In opinia unor specialisti, cum ar fi Pierre Mosse, investitiile reprezinta
“schimbarea unei satisfacţii imediate şi sigure, la care se renunţă, în schimbul unei
3
speranţe viitoare ce s-ar obţine şi al cărei suport sunt tocmai bunurile investite”, pe
scurt „o cheltuială incertă pentru un viitor incert”. Alti specialisti, cum ar fi
Margerin I. Si Ausset G. sunt de parere ca notiunea de investitii implica trei
elemente definitorii : durata, risc, eficienta.
Durata- orice proiect de investiţii are un ciclu de viaţă propriu, caracterizat prin
etape şi momente/jaloane bine definite şi pe parcursul căreia parametrii
economici ai proiectului au o evoluţie proprie descrisă în tabloul de flux de
numerar ;
Riscul care decurge din evoluţia parametrilor proiectului şi dacă cheltuielile au
un grad de certitudine rezonabil efectele sunt numai speranţe ;

Eficienta -conform căreia, promotorul de proiect (agentul economic

declansator) acceptă schimbarea unor disponibilităti prezente de resurse, în
schimbul unei serii de efecte/încasări viitoare care,în sumă totală absolută să fie
superioare cheltuielilor iniţiale.

Analizand, recapituland, sintetizand aceste opinii si completandu-le, putem

formula urmatoarea definitie generala a investitiei : “Investitia este efortul
financiar actual facut pentru un viitor mai bun, creat prin dezvoltare si
modernizare, avand ca sursa de finantare renuntarea la consumuri actuale
sigure, dar mici si neperformante, in favoarea unor consumuri viitoare mai mari
si intr-o structura moderna, mai aproape de optiunile utilizatorilor, dar
probabile”.
Din aceasta definitie se dezvolta o serie de concluzii si consecinte in plan
managerial, dintre care ne limitam la sublinierea unor pe care le consideram mai
semnificative :
1. Investitia este un efort actual, care, ca orice efort, trebuie dimensionat,
previzionat si argumentat pentru a fi sustinut de catre cei care trebuie sa-l faca.
2. Investitia vizeaza un viitor mai bun, care trebuie evidentiat stiintific si realist,
prin studii complexe, adecvate.
3. Sursa de finantare a investitiilor o reprezinta renuntarea la consumuri actuale
posibile si sigure, in favoarea unor consumuri viitoare, mai mari, mai performante
dar probabile.

Rolul investiţiilor în asigurarea competitivităţii economice

Funcţionarea sistemelor economico-sociale în condiţiile economiei de piaţă şi a

unui mediu înconjurător în continuă schimbare, în perspectiva globalizării necesită
adoptarea unui management anticipativ şi luarea în considerare a tuturor
aspectelor legate de derularea activităţii, comportamentul pe piaţă, relaţiile cu
clienţii, furnizorii, statul şi instituţiile financiare. Rezultă că firmele trebuie să fie
4
competitive şi flexibile pentru a supravieţui în economia de piaţă. Ele trebuie să
desfăşoare activităţi de modernizare, înlocuire, extindere pe noi pieţe, de
dezvoltate a noi produse sau servicii etc., adică să facă investiţii. Aceasta conferă
investiţiei un rol principal în creşterea economică, atât la nivel microeconomic cât
şi la nivel macroeconomic.
Investiţiile se dovedesc a avea un profund caracter novator în cadrul economiei
naţionale. Prin proiectele de investiţii se asigură implementarea în practică a
soluţiilor oferite de cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, a tehnicii şi
tehnologiilor de performanţă pe plan mondial, ceea ce conduce la ridicarea
nivelului tehnic al producţiei, la îmbunătăţirea şi diversificarea calităţii produselor
şi serviciilor, la creşterea eficienţei economice.
Totodată, prin intermediul efectelor de antrenare, investiţiile îşi difuzează şi
amplifică influenţa în întreaga structură a economiei naţionale. Ele generează
ample efecte în structura şi calitatea factorilor de creştere economică, deoarece
au atât un efect de adăugare (de noi mijloace de muncă la cele existente), cât mai
ales unul de antrenare prin care noile capacităţi determină, în mod continuu,
proiectarea şi realizarea altora, dar şi eliminarea celor ce au suferit uzura morală şi
care devin incompatibile din punct de vedere economic şi tehnic.
Un rol important al investiţiilor în cadrul circuitului economic este acela de
regulator (compensator) al ocupării forţei de muncă.
Dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii, prin construirea de noi capacităţi şi
prin extinderea celor în funcţiune, se finalizează, de cele mai multe ori, cu crearea
de noi locuri de muncă, cu efecte benefice asupra populaţiei şi nivelului de trai.
Legat de acest rol al investiţiilor, de suport material în crearea de noi locuri de
munca, Pierre Masse atribuie investiţilor funcţia economică şi socială de: „mijloc
activ contra şomajului şi a demoralizării care îl însoţeşte”. Realizarea de investiţii,
în general, nu numai cu caracter productiv, atenuează presiunea şomajului în
societate.

In economie exista mai multe tipuri de investitii. Unele dintre acestea presupun
tranzactii financiare intre agentii economice, altele presupun implicarea in
tranzactii si a unor bunuri materiale cum ar fi cladirile, echipamentele industriale
mijloacele de transport etc. In primul caz, investitorul intra in posesia unor active
specifice: actiuni, obligatiuni, certificate de depozit sau bouri de tezaur. In al doilea
caz activele rezultate au cu totul alta natura: fabrici, companii de transport,
hoteluri sau magazine. In primul caz este vorba despre investitii financiare, iar in al
doilea caz de investitii reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare
precisa, deoarece cele doua tipuri coexista.
Trebuie de retinut ca in perioadele precapitaliste majoritatea investitiilor reale
nu implicau nici un fel de tranzactii financiare.

5
 In societatea moderna, aproape orice investitie reala are si o importanta latura
financiara. De la cel mai mic magazin pana la marile corporatii internationale,
activitatea de investitii se sprijina pe credit, actiuni, obligatiuni etc.
Investiţia financiară desemnează o formă de plasament a capitalului. Un
investitor financiar nu se ocupă cu problematica conceperii, realizării şi exploatării
unui proiect prin folosirea capitalului propriu, ci doar cu formele de plasament ale
acestuia (acţiuni, obligaţiuni, alte forme de împrumut), punând la dispoziţia
întreprinzătorului capitalul necesar pentru realizarea proiectului.
În economia socialistă a trecutului, în România, prin investiţii s-au înţeles doar
aşa-numitele investiţii reale (concretizate în proiecte), fără a fi abordate aspectele
investiţiilor financiare, pentru ca, în fapt, nu au existat capitaluri financiare şi o
piaţă a acestora.

Investiţiile de capital în condiţii de risc. Modelul de decizie pentru

investiţiile de capital

Deciziile de capital sunt deciziile de management financiar care implică plasarea

sau investirea unui anumit capital la un moment dat, şi obţinerea unui flux de
beneficii în viitor. Investiţiile de capital pot fi pe termen scurt (sub un an) sau
pe termen lung, cele pe mai mulţi ani.
Un aspect important al deciziilor asupra investiţiilor de capital îl constituie
nivelul de risc. Exista investiţii de capital fără risc sau cu risc scăzut, dar care
conduc la un beneficiu mai redus, însă există şi investiţii de capital cu risc ridicat,
de la care se aşteaptă beneficii mult mai mari.
Pentru a înţelege mai bine deciziile de investiţii de capital în condiţii de risc, să
analizăm modul în care acestea pot fi integrate unei probleme generale de teoria
deciziilor manageriale financiare.
Vom examina în continuare mai detaliat fiecare din etapele acestui model de
decizie pentru investiţiile de capital :

Etapa 1 indică faptul că de la început trebuie stabilite obiectivele, adică ţintele

pe care investitorul doreşte să le atingă. Cuantificarea obiectivelor va duce la
stabilirea unei funcţii obiectiv, care de cele mai multe ori constă din maximizarea
profitului ca urmare a investiţiei de capital.

Etapa 2 constă din căutarea oportunităţilor de investiţii. Aceasta este o

activitate creativă pentru găsirea proiectelor de investiţii potenţiale, iar acestei
etape trebuie să i se acorde atenţia necesară.

Etapa 3 a procesului de decizie se referă la culegerea datelor privind posibilele

stări ale naturii care pot să afecteze rezultatele proiectelor de investiţii.

6
 Etapa 4 începe după ce au fost identificate stările naturii în etapa anterioară şi
constă din analizarea şi listarea tuturor rezultatelor posibile, pentru fiecare stare a
naturii.
Etapa 5 se referă la evaluarea efortului şi a pierderii (sau a câştigului) pentru
fiecare rezultat posibil.
Etapa 6 a procesului este destinată selectării proiectelor de investiţii, prin care
să asigure profitul maxim.
Etapa 7 constă din planificarea implementării proiectelor de investiţii selectate
în etapa anterioară.
Etapa 8 , care este ultima etapă a acestui proces, constă din analiza deciziilor
de capital şi revizuirea proiectelor de investiţii.
Pot avea loc însă şi alte iteraţii secundare între etapele acestui model de
decizie. Astfel, etapa de analiză şi revizuire a proiectelor de investiţii are loc în mod
constant, la intervale bine stabilite, pentru a evalua rezultatele curente faţă de cele
planificate.
Obiectivul principal al unui proiect de investiţie de capital (se cuvine să
subliniem
acest lucru legat de managementul riscului financiar) este compararea dintre
veniturile obţinute ca urmare a acestei investiţii şi alternativele – având acelaşi risc
– de a investi în acţiuni sau alte modalităţi similare de tranzacţii pe pieţele
financiare.

Chiar daca nu este un domeniu foarte mediatizat in tara noastra, specialistii

spun ca investitia in piata de capital se potriveste tinerilor, care prezinta un apetit
ridicat la risc. Brokerii consultati de Wall-Street au explicat ca tinerii clienti au cel
mai ridicat apetit la risc, desi numarul lor este vizibil mai mic, comparativ cu alte
categorii.
„La o asemenea varsta esti dispus sa-ti asumi riscuri ridicate deoarece sumele
investite nu sunt mari iar perceptia asupra unei pierderi potentiale este una mult
mai relaxata. In timp, investitiile la bursa cresc, iar apetitul pentru risc scade usor.
Pe de alta parte, experienta adunata in timp reduce din riscuri deoarece ca si
investitor cu ani de bursa, poti anticipa mult mai usor directia pietei”, explica Adi
Lupsan.
Riscul de a investi la bursa la maturitate profesionala (35-55 ani), fara
experienta adunata in timp, este mult mai mare deoarece, la o asemenea varsta,
sunt investite sume mari inca de la inceput, iar experinta „se aduna” cu sacrificii
financiare proprii mult mai mari.
In acest moment, procentul investitorilor tineri este relativ mic, comparativ cu
celelalte categorii, probabil din cauza unei culturi financiare slabe. Insa,
comportamentul lor este usor diferit, chiar surprinzator, in opinia oficialului
Intercapital.

7
 „Acestia sunt genul de clienti foarte bine informati despre perpectivele bursiere,
urmaresc toate fluxurile de stiri financiare, iau decizii investitionale extrem de
rapid, prefera sa vanda in pierdere imediat pentru a evita alte pierderi potentiale si
cred ca vor fi printre primii care vor cumpara atunci cand criza bursiera va atinge
apogeul”, a mai spus Adi Lupsan.

Eficienţa economică şi procesele investiţionale

În ştiinţa economică, conceptul de eficienţă a fost introdus, îndeosebi în secolul

nostru, deşi anumite referiri indirecte pot fi întâlnite încă de la Adam Smith, ce
aborda, la vremea aceea, problema maximizării rezultatelor, fără însă a se face
referiri la minimizarea cheltuielilor.
Etimologic noţiunea de eficientă provine din limba latina din cuvântul
„efficere”, ceea ce în traducere libera, înseamnă a efectua o activitate cu efecte
pozitive.
Profesorul Eugeniu Niculescu Mizil, definea eficienţa ca fiind calitatea unei
activităţi de a obţine rezultate maxime cu eforturi minime în orice domeniu de
activitate.
Conceptul de eficientă a fost introdus practic în toate laturile activităţii socio –
umane, se poate vorbi astfel despre o eficienţă economică, eficienţă socială sau
eficienţă ecologică. Din perspectiva socială, un sistem se consideră eficient, dacă
este capabil să atragă în circuitul social – economic toate resursele necesare, să le
repartizeze optim pe diferite domenii şi ramuri, să le utilizeze cu randamente
maxime, în aşa fel încât nevoia socială să fie satisfăcuta la cel mai înalt nivel.
Între toate abordările specifice conceptului prezentat, eficienţa economică s-a
bucurat practic de cea mai mare aplicabilitate, atât din perspectiva sferei de
abordare, cât şi din necesitatea desfăşurării unor activităţi ale căror rezultate să fie
benefice pentru întreprinzători.
Eficienţa economică reprezintă un concept complex ce reflectă, în mod
cuprinzător, rezultatele ce se obţin într-o activitate economică, evaluate prin
prisma resurselor consumate pentru desfăşurarea acelei activităţi.
Nivelul eficienţei economice este dependent de volumul, structura şi calitatea
resurselor consumate dar şi a rezultatelor obţinute.
Profesorul Ion Românu, în lucrarea „Econometrie cu aplicaţii la eficienţa
investiţiilor” a definit eficienţa economică ca fiind „corelarea rezultatelor obţinute
pe multiple planuri, ca urmare a efectuării unei investiţii, cu cantitatea totală a
resurselor consumate pentru punerea în funcţiune a acesteia, stabilirea unei
conexiuni dintre cauză şi efect.”
P. Jica atribuie eficienţei economice patru sensuri diferite, după cum urmează:
sens foarte larg, ca şi însuşire a unei activităţi de a genera efecte pozitive; sens
larg, prin includere în calcul şi a altor elemente conexe, sens restrâns, ce implica
8
comparaţii între rapoarte alternative şi sens foarte restrâns, caz în care se impune
echivalarea după natură şi timp a eforturilor şi efectelor.
O alta abordare a conceptului de eficienţa se regăseşte şi la profesorul
Cistelecan Lazăr, ce apreciază ca „eficienţa economică nu constituie numai o
calitate a proceselor economice, ci şi o categorie complexă care pune într-un
raport cauzal efortul economic implicat cu efectele corespunzătoare, ce permite
realizarea judecăţi de valoare pertinente asupra oportunităţii şi necesităţii
diferitelor acţiuni sau procese”.
Conceptul de eficienţă economică este strâns legat, atât din punct de vedere
teoretic cât şi practic, de procesul investiţional al unei organizaţii. În orice
societate, economiile şi investiţiile joacă un rol deosebit de important, atât la nivel
macroeconomic cât şi la nivelul fiecărei persoane sau organizaţii (microeconomic).
Desigur, pentru fiecare situaţie, există un ansamblu de factori care influenţează
deciziile fiecărei persoane sau agent economic de a renunţa la un câştig sau
avantaj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile în prezent) în
favoarea unui avantaj viitor (determinat de economisirea sau investirea acestor
fonduri, pentru a fi utilizate în viitor).
Eficienţa economică trebuie abordată diferenţiat pentru procesul de
economisire şi pentru cel al investiţiei. Economisirea presupune "păstrarea" în
siguranţă a sumelor deţinute, în timp ce prin investirea aceloraşi sume se aşteaptă
o "multiplicare" a acestora.
În practica curentă de proiectare a unor procese investiţionale se face adesea o
greşeală când se consideră că noţiunea de eficienţă economică a investiţiilor este
reflectată de rezultatele utile ale acestora, (exemplu: comercializarea unor
produse de un nivel calitativ superior sau care înglobează puternic progresul
tehnologic, se apreciază ca fiind întotdeauna o activitate eficientă).
În realitate, realizarea unui nivel superior de calitate poate fi rezultatul unui
consum de resurse exagerat care face ca activitatea să se desfăşoare în mod
ineficient.
Eficienţa unei activităţi poate fi analizată în dublă ipostază clasică şi sistemică,
aceasta din urma fiind cel mai des utilizată.
Viziunea clasica Multitudinea extrem de diversă de satisfacere a cerinţelor
individuale sau colective ale societăţii a impus găsirea unor metode diferite de
apreciere a eficienţei activităţilor socio – umane.
Metoda unanim acceptată, atât în teorie, cât şi în activitatea practică, pentru
determinarea eficienţei economice face referire la raportul dintre mărimea
efectelor şi a eforturilor, după cum urmează:

e = E/ε MAXIM e’= ε/E MINIM

unde: e şi e’ sunt eficienţa economică a activităţilor;
ε - eforturile necesare (consumul de resurse, indiferent de natura lor);

9
 E - efectele obţinute (se includ toate efectele, indiferent de natura şi
destinatarul lor).
Prima formulă prezentată reflectă efectul ce se obţine la o unitate de efort şi
care trebuie să fie maxim, iar cea de a doua vizează efortul ce se face pentru
obţinerea unei unităţi de efect şi care trebuie să fie minim.
Evaluarea eficienţei economice trebuie să ţină seama însă de particularităţile
acţiunilor, perspectivă din care se face evaluarea eficienţei, scopul analizei, tipul
de decizie influenţat de eficienţa economică etc.
Problematica analizei eficienţei economice a devenit din ce în ce mai stringentă
odată cu evoluţia societăţii umane, a progresului tehnologic, a consumului din ce
în ce mai mare de resurse şi a complexităţii activităţilor.
Viziunea sistemică a eficienţei economice presupune o analiză comparativă a
acţiunilor propuse în raport cu o variantă de bază existentă sau predefinită.
Analiza se poate realiza şi prin comparaţia rezultatelor estimate a se obţine cu
rezultatele înregistrate în alte proiecte similare, din acelaşi domeniu sau domenii
conexe.
Experienţa şi rezultatele altor proiecte precum şi cazurile de „best practices”
pot constitui elemente de fundamentare a acţiunilor propuse. Prin aceasta se pot
elimina, o mare parte din incoerentele şi erorile posibil a se produce în procesele
investiţionale.
În figura de mai jos este prezentată situaţia unui proiect de investiţie ce
dispune de mai multe variante de realizare, asociate cu capacităţile de producţie
dezvoltate.

Eficienţa modernizării sistemelor tehnico – economice beneficiile asociate

variantelor sunt reprezentate prin funcţiile B(Q) şi C(Q). Beneficiile proiectului
cresc la valori mai mari ale dimensiunii proiectelor, dar numai într-o mică măsură,
10
iar costurile proiectului cresc exponenţial. La dimensiuni relativ mici ale
proiectelor şi profiturile asociate sunt comparabile cu starea iniţială, reprezentată
prin capacitatea Q0.
Profitul maxim se înregistrează la dimensiunea Q p, după care aceasta
înregistrează o evoluţie descrescătoare.
Profiturile nete există atât timp cât curba beneficiilor se află deasupra curbei
costurilor şi sunt negative în momentul în care cele două curbe se intersectează.
Din perspectiva graficului prezentat poate concluziona că orice decizie de
investiţie trebuie însoţită de o analiză riguroasă a tuturor variantelor propuse, în
vederea identificării acelor variante eficiente (la care efectele estimate sunt
superioare eforturilor necesare pentrexecuţie). Ulterior, analiza se completează cu
un studiu de evaluare, ce are drept scop evidenţierea variantei optime, din cele
eficiente, variantă care să fie convenabilă din punctul de vedere al criteriilor
întreprinzătorului, la un anumit moment de timp.
Aprecierea eficienţei economice trebuie înţeleasă din perspectiva a trei
dimensiuni:
- o variantă optimă pentru investiţie este determinată în relaţie directă cu
mediul şi contextul investiţional, aspect ce impune utilizarea unui set de criterii de
corelaţie între interesele investitorilor (acţionarilor) şi tendinţele actuale şi de
perspectivă ale domeniului şi mediului extern al organizaţiei;
- întotdeauna volumul şi dinamica variantelor de investiţii depăşeşte nivelul
resurselor şi din acest punct de vedere, problema centrală este de a alege
proiectele cele mai bune, în condiţiile necesităţilor şi a disponibilităţii resurselor;
- orice proces investiţional este însoţit de risc şi vulnerabilitate, acest aspect
fiind cunoscut şi luat în considerare, încă din faza de proiectare; dacă eforturile
sunt certe şi pe o perioadă relativ scurtă, efectele sunt estimate pe o perioada
mult mai mare şi mai îndepărtată.
Modalităţile de estimare precum şi calitatea acestora sunt determinante
pentru viabilitatea unui proiect pe termen mediu şi lung.
În concluzie, orice variantă de investiţie trebuie analizată din perspectivă
multiplă, astfel încât odată aleasă aceasta să asigure investitorul sau acţionarul de
un risc cât mai mic şi un beneficiu cât mai mare.

Procesul investitional
11
 Dacă sub aspectul conceptului de investiţii înţelegem un mod de folosire a
capitalului, prin utilizarea sa în anumite scopuri viitoare, în schimb, prin analiza
procesului investiţional se urmăreşte o analiză a modului în care se desfăşoară
activitatea de investiţii, ca activitate de sine stătătoare, şi modul cum trebuie
organizată şi condusă astfel, încât să aibă o eficienţă de înalt nivel, atât în
desfăşurarea propriu zisă a ei, cât şi în exploatarea ulterioară, ca obiectiv de
producţie.
Procesul investiţional reprezintă o consecutivitate de etape, acţiuni şi
operaţiuni de desfăşurare a activităţii investiţionale. Decurgerea procesului
investiţional depinde de obiectul investirii. Nici un investitor nu poate investi
capital într-un obiectiv anume, fără a deţine suficiente informaţii ce anume îi
pregăteşte viitorul în exploatarea obiectivului respectiv. Pentru aceasta, înainte
de a trece la luarea deciziei de investire, investitorul desfăşoară prin intermediul
organelor specializate o importantă acţiune de prognoză, în baza căreia, acesta
va putea obţine toate informaţiile cu privire la posibilităţile pe care i le oferă
viitorul în exploatarea obiectivului în care investeşte.
De asemenea orice proces investiţional se desfăşoară, mai ales, pe fiecare
obiectiv, în mod distinct, deoarece fiecare asemenea obiectiv necesită
executarea unor operaţii bine determinate, cu parametrii ce nu pot fi modificaţi.
Respectiv şi delimitarea etapelor procesului investiţional deseori sunt
predeterminate de tipurile de investiţii.
Pentru ca procesul investiţional să deruleze într-un mod adecvat este necesar
de a crea anumite condiţii economice, politice, sociale, financiare şi de altă
natură prielnice activităţii investiţionale atât la nivel microeconomic, cât şi la
nivel macroeconomic.
Un Proces Investitional are trei faze:
- faza preinvestiţională (de pregătire a investiţiei)
- faza investiţională (realizarea investiţiei)
- faza de exploatare (operaţională)
a) Faza preinvestiţională este faza de concepţie cuprinsă între identificarea
ideii de proiect de investiţii şi până la adoptarea deciziei finale de realizare a
proiectului şi deschidere a finanţării.

b) Faza investiţională este cuprinsă între adoptarea deciziei finale de realizare

a proiectului de investiţii şi începutul perioadei de viaţă economică (punerea în
funcţiune a obiectivului). Perioada de viaţă economică este perioada caracterizată
prin venituri relativ stabile ca urmare a exploatării proiectului.
Faza investiţională cuprinde un ansamblu de activităţi foarte diverse, printre
care se pot menţiona:
- elaborarea proiectului tehnologic;

12
 - organizarea de licitaţii;
- evaluarea tehnică şi economică a ofertelor;
- încheierea contractelor;
- obţinerea terenului;
- organizarea de şantier;
- executarea lucrărilor de construcţie montaj;
- recrutarea şi pregătirea personalului de exploatare;
- efectuarea probelor şi PIF;
- începerea funcţionării economice.
c) Faza de exploatare (operaţională) este faza cuprinsă între intrarea în
funcţionare economică şi dezafectarea finală a instalaţiei care fac obiectul
proiectului de investiţii.
Un proiect este unic. De obicei urmareste rezolvarea unei probleme cronice,
inovarea sau schimbarea unui mod de lucru sau a unei metode. Succesul unui
proiect depinde de calitatea ideii acestuia, dar si de abilitatile echipei de proiect in
citeva domenii vitale: managementul, marketingul sau conducerea financiara a
proiectului.
Nu orice initiativa constituie un proiect. Trebuie sa se verifice daca sunt
indeplinite conditiile esentiale care definesc un proiect :
 sa fie definit un ansamblu de activitati independente, intreprinse in mod
organizat, cu caracter de unicitate in cadrul organizatiei promotoare
 sa existe momente de inceput si de sfirsit clar definite pentru activitatile
derulate
 sa existe un buget clar definit sa permita obtinerea rezultatelor bine
precizate, necesare pentru a satisface obiectivele clar definite inainte de
initierea proiectului.

“In mintea incepatorului exista o multime de posibilitati, dar expertul

nu detine decat citeva.” (proverb chinez)

13
1. Investiţiile în sistemul afacerilor – Comunicările Simpozionului internaţional
2. “Investiţiile şi relansarea economică”, Bucureşti, Editura EfiCon Press, 2003
3. Albu Svetlana, Albu Ion, V. Capsоzu, Eficienţa investiţiei: curs universitar, Chişinău,
2005.
4. Pоrvu Dumitru, „Eficienţa investiţiilor”, Bucureşti, 2003
5. Maricica Stoica, „Proiectarea obiectivelor de investiţii”, Ed. Economică, Bucureşti,
2001
6. Cistelecan Lazăr, Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor, Bucureşti, 2002
7. Bunu Mariana, Implicarea factorului inovaţional la evaluarea eficienţei investiţiilor,
Chişinău, 2005
8. www.dailybusiness.ro
9. www.zf.ro
10. www.standard.ro

14