Sunteți pe pagina 1din 22

HEPATITELE ACUTE VIRALE

 Def: sunt boli infecţioase acute, specifice omului, cauzate de multe virusuri hepatice (A, B,
C, D, E, F, G, TTV) care
 introduse în organismul uman pe căi multiple (digestivă, parenterală, sexuală, verticală, de la
mamă la făt),
 determină o infecţie sistemică cu manifestări generale, infecţioase, digestive, neuropsihice,
 cu sau fără icter,
 cu vindecare spontană si
 imunitate specifică, durabilă, sau
 în funcţie de etiologie şi reactivitatea organismului→ evoluţie persistentă, progresivă către
forme cronice, ciroză sau chiar spre adenocarcinom hepatic.
 8 tipuri de virusuri: manifestări clinice similare, deşi au deosebiri instructura antigenică,
calea de transmitere sau capacitatea patogenică.
Hepatita virală A
 Sursa de infecţie o constituie bolnavii cu forme clinice aparente şi inaparente (la un caz cu
icter manifest, sunt 10-15 cazuri de hepatită acută virală de tip A fără icter).
 Transmiterea bolii are un mecanism fecal-oral, prin apă, alimente, mână, muscă etc.
 Receptivitatea este generală dar cu o imunitate adecvată.
 Are o incubaţie de 15-45 zile, afectând îndeosebi copiii şi adulţii tineri
Hepatita virală B
Sursa de infecţie o constituie bolnavul şi purtătorul de virus B; se consideră că există câteva sute
de milioane de purtători inaparenţi clinic.
 Hepatita B este prototipul transmiterii nedigestive (virusul B nu se elimină prin fecale);
 Calea de transmitere este extrem de variată:
 parenteral: prin sânge şi derivate, manevre medicale şi nemedicale (tatuaje, pedichiură,
manichiură acupunctura); stoma sg, inj, puncţii, IDR, recolt, plăgi sau muc cu contact inf,
perforări cut
 neparenteral: sexual, hetero/homosex vertical de la mamă la făt- purtăt/ care a contactat v în
ultim trim de sarcină/primele 2 luni postpart
 Nosocomial (în laboratoare şi centre de hemodializă).
 Indir prin ob incorect steriliz în stoma, chir, ATI, casnic
 Imunit durabilă la 85% din cazuri
 Are o incubaţie mai lungă,1-6 luni şi o evoluţie persistentă cu numeroase forme clinice
(icterice, prelungite, grave cu insuficienţă hepatică acută, colestatice, ondulante etc.)
Hepatita virală C
 Este asemănătoare hepatitei virale B
 Marile deosebiri:
 Evoluţia multor forme anicterice şi
 în peste 50% din cazuri nu se poate confirma calea de transmitere.
 Sursa de infecţie este bolnavul şi purtătorul de virus C (se consideră că există 200 milioane de
purtători)
 Transmiterea a fost frecvent posttransfuzională, hemofilici, hemodializati
 Actual: adm de droguri iv/intranazal, rar sexual
 Incubaţia este de 6-12 săptămâni,
 Cronicizarea în 60-80% din cazuri fiind caracteristica principală.
Hepatita virală D
 Proces epidemiolgic particular:
 Condiţionat de prezenţa virusului hepatitei B.
 Virusul hepatic D este un satelit al HBV,
1
 fie ca o suprainfecţie
 fie coinfecţie a virusului hepatic B, agravând în acest fel evoluţia bolii.
 Calea de transmitere, este similară hepatitei B, fie sanguină, fie sexuală
Hepatita virală E, F, G şi TTV
 HVE: transmitere fecal-orală, mai ales prin apă (epidemii hidrice postinundaţii),
 evolueaza ca forme prelungite, colestatice, severe, mai ales la gravide.
 Hepatitele virale tip G şi TTV: transfuzional, transplant de organe, sexual-homosexualitate
 În România: până la 25 ani, 90% din populaţie a trecut prin HVA, proporţia crescând cu
vârsta şi
 >8% din populaţie, inclusiv din rândul femeilor fertile, sunt purtători de AgHBs (deci un
mare risc de transmitere a bolii).
Tablou clinic
 Perioada preicterică: zile →2 săptămâni,
 Debut insidios/ brusc: colică biliară sau apendiculară, cu dureri epigastrice, greţuri, vărsături,
intoleranţă alimentară, debut pseudogripal, pseudoreumatismal, cu astenie, erupţii cutanate
urticariene, prurit, somnolenţă
 Perioada icterică durează 2-4 săptămâni,
 Icter intens/ discret/ prelungit, cu sau fără prurit, revenirea apetitului
 urini colurice, scaune decolorate,
 hepatomegalie, tulburări de coagulare (ciclu prelungit, sângerări),
 somnolenţă sau irascibilitate, constipaţie, bradicardie, hipotensiune arterială etc.
 Perioada de convalescenţă de declin, fie treptat/ prelungită
 Pot sa apară recrudescenţele, recăderi şi chiar reîmbolnăviri (cu alt tip de virus).
 Toate simptomele: sunt elementele de suspiciune a bolii dar şi manifestările de dependenţă
ale bolnavului ce impun măsuri susţinute de îngrijire.
Obiective de îngrijire
 Scop sprijinirea recuperării hepatocitare, corectarea reacţiilor inflamatorii, a dezechilibrelor
funcţionale în paralel cu ajutorul acordat unui bolnav cu numeroase dependenţe:
 Internarea obligatorie şi izolarea 14-21 zile,
 Repaus absolut la pat- poziţie ce favorizează reducerea consumului de O2 şi a circulaţiei,
 Repaus relativ în convalescenţă;
 Asigurarea unei igiene riguroase: toaleta cavităţii bucale (bolnavul are gust amar), a unghiilor
(a nu se scărpina), a igienei corpului prin spălări parţiale (fac uşor infecţii stafilococice-
streptococice).
 A nu se neglija igiena zonei anale sau genitale (prin acid boric 2-3%, apă alcoolizată, pudră
de talc etc);
 Combaterea febrei: îmbrăcăminte lejeră, microclimat corespunzător, medicaţia antipiretică
prescrisă de medic.
 Niciun medicament nu se administrează fără ştirea expresă a medicului (risc hepatotoxic);
 Combaterea greţurilor, a vărsăturilor, hepatalgii: ingerare în cantităţi mici 30-60 ml de lichide
reci, pev glucozate, antiemetice;
 Observarea semnelor de deshidratare şi corectarea lor prin perfuzie endovenoasă;
 Asigurarea tranzitului intestinal zilnic (pentru reducerea florei proteolitice) printr-un regim
alimentar cu fructe, clisme, laxative, lactuloză la indicaţiile medicului curant;
 Supravegherea zilnică a bolnavului pentru a surprinde elementele ce semnalează riscul
insuficienţei hepatice acute:
 febra, greaţa,
 somnolenţa sau agitaţia,
 vărsăturile, hemoragii,
 respiraţia cu miros de „ficat crud”, leucocitoză;
2
 Respectarea unei diete cu mese mici şi frecvente: la început o alimentaţie hidrică 1,5-2 litri/zi,
hidro-lacto- zaharat (sucuri, citrice, ceai, compot, supe de zarzavat) apoi alimente digerabile
cu aport caloric şi vitamine (nu colecistokinetice); atenţie să nu biciuim pancreasul
(zahărul!) .
 Se administrează glucide 60-70% din necesar (PEV cu glucoză), proteine 1-1,5 g/kg corp
(lapte, brânzeturi, legume, carne de pasăre, vită, peşte), lipide, 60-80 g/zi (din a doua
săptămână de boală);
 Administrarea medicaţiei prescrise: antiprurit, inductori enzimatice, hepatotrofice,
colecistochinetice etc.
 Dezinfecţia curentă zilnică, a toaletei, mobilierului, obiectelor de igienă personală, tacâmuri,
cu substanţe clorigene, detergenţi cationici, dezinfecţia băilor, termometrelor, veselei;
 Atenţie deosebită se acordă bolnavilor cu forme clinice fulminante (stare de comă hepatică-
cu furia hepatică) cu necesitatea îngrijirii directe, permanente
 Educaţia pacientului, psihică şi epidemiologică privind necesitatea internării prelungite,
regimul de viaţă, dietetic, fără toxice, evitarea efortului fizic.
 Bolnavul trebuie informat că normalizarea unor analize de laborator nu este egal cu
vindecarea biologică sau histologică (aşa se explică de ce este necesară dispensarizarea
fiecărui fost bolnav diferit în funcţie de forma de boală şi etiologie).
Profilaxie
 Profilaxie specifica:
 Vaccin antihepatita A- Havrix
 Vaccin antihepatita B- Engerix
 Combinatii A+ B – Twinrix
 3 doze la 0,1,6luni
 Rapel la 10 ani pte HAV, 5 ani HBV
 Nu exista vaccin pentru alte tipuri de virusuri hepatitice
 Specifica pasivă: Ig umane standard im/ spec, 0,02-0,06ml/kgc
 Măsuri nespec: ig pers- mâini, colectivă, izol pac
Accident prin expunere la sg
 Orice expunere paren, percut (întepare, tăiere)/muc, la sg, prod biol contamin cu sg, prin
neutiliz echip de prot, aspiratoare rapide, steriliz incorectă a instrum stoma, dezinf incorectă,
mulaje
 Atitudine: declararea imediată a cazului la SPCIN
 Imediat: spălare abundentă cu apă, săpun, apoi dezinfectant, antiseptic
 Se interzice forţarea sângerării
 Evaluarea riscului de expunere: AgHBs, AcHCV, AcHIV, prin consimţământ, în concordanţă
cu legislaţia şi confidenţial. Dacă sursa nu-şi cunoaşte statusul, se va testa în cel mai scurt
timp posibil prin consultare cu laboratorul, privind cel mai potrivit test-24-48h
VHB
 Testarea dacă pers a fost vaccinată şi nu se cun statusul imun
 Sursă AgHBs+: nevaccinat→1 doză HIg spec 500 u+ I doză vaccin
 Vaccinat responder → fără trat;
 nonresponder →ca la nevaccinat
 Răspuns necun la vaccin → testare Ac HBs → răspuns adecvat →o,
 răspuns inadecvat →1HIg+1rapel
 Status necun: nevaccinat →vaccin; vaccin resp → o;
 răsp necun la vaccin →rapel, monitoriz titru la 1-2 luni
VHC
 Risc în 1,8% din cazuri după expunere percutană

3
 Ac HCV (-) la sursă →risc nul cu excep per de incub de 1-3l/imunodepresie prin dializă,
transplant →se det ARN v
 Ac HCV (+) → risc de 1-7%
 Testare ARN v la 4-6 săpt ptr dg precoce
 Testare Ac HCV, ALAT la 4-6 l după expunere
 Pers expusă nu va dona sg, organe, plasmă, ţ, spermă

INFECŢIA HIV-SIDA
 Epidemia HIV-SIDA+ implicaţiile politico-socio-economice,
 Din punct de vedere socio-economic este caracteristică infectarea îndeosebi a vârstei
productive şi costul enorm al tratamentului
 Din punct de vedere socio-politic, se remarcă implicaţiile nebănuite ce decurg din evoluţia
asimptomatică îndelungat (în medie 5 ani) a infecţiei,
 timp în care cel infectat transmite boala fără a fi conştient de acest lucru
 De fapt, SIDA este o deducţie, o construcţie clinică- care provoacă infirmitate, umilinţă,
neputinţă şi dependenţă a celor bolnavi în a-şi rezolva problemele vitale.
 Virusul HIV- agentul etiologic- face parte din clasa retrovirusurilor, denumire ce decurge din
faptul că aceste virusuri ARN posedă o enzimă capabilă să transforme ARN-ul în ADN
(reverstranscriptaza).
Virusul HIV
 Particula virală descoperită în 1983 în Franţa şi 1984 în SUA,
 OMS, virusul nu este foarte rezistent în mediul exterior,
 Poate fi distrus de majoritatea substanţelor dezinfectante:
 - hipocloritul de Na soluţie 1% (1 gr. cloramină într-un litru de apă), utilă pentru obiecte şi
suprafeţe, 5% pentru ştergerea aparatelor de laborator, 10% pentru suprafeţe şi instrumente
contaminate cu sânge; cloramina 2-5-10%
 - alcoolul isopropilic 70%;
 - glutaraldehida 2%, 30 de minute, apoi spălare;
 -fierberea 30 minute;
 - sărurile de amoniu cuaternar (Bromocet) 1%;
 -iodura de poliridonă 2,5%
 -formaldehida 4-8%
 -apa oxigenată
 - clorhexidina pentru tegumente, suprafeţe, săli de operaţie
 Ultravioletele sau radiaţiile ionizante, nu inactivează HIV. Soluţiile de îmbălsămare
inactivează HIV
Epidemiologie
 Zilnic:14 000 de infecţii noi
 aproximativ 7 00 de decese.
 Distrugerea sistemului imun va conduce la stadiul final, SIDA- Aquired immune deficiency
syndrome- sindromul imunodeficienţei umane dobândite, asociat cu
 infecţii oportuniste -germeni care în condiţiile unei imunităţi normale nu determină infecţii-
şi
 Tumori, unele caracteristic asociate cu infecţia HIV, ca de exemplu sarcomul Kaposi.
 Infecţia HIV afectează 40 milioane de persoane, dintre care 37,1 adulţi, 18,5 milioane femei;
3 milioane de persoane au decedat anual prin infecţia HIV în stadiul SIDA,
 SIDA -peste 20 milioane.
In Romania
 În 1990, erau identificaţi 2120 copii cu infecţie HIV în Europa, din care 1094 în România.
4
 Primul caz diagnosticat în ţara noastră a fost la adulţi în 1985, la copii în 1989, numărul
copiilor contaminaţi fiind de 8421 la sfârşitul anului 1998.
 în 30.09.2005 că în ţara noastră erau 15 998 cazuri,
 în viaţă 11 035- din care 6364 HIV, 9 634 SIDA,
 7 229 copii, 2 405 adulţi.
 La majoritatea cazurilor de copii născuţi în perioada 1987-1990, calea de transmitere a fost
recunoscută ca fiind nosocomială (50,5%), prin transfuzii, utilizarea de seringi, incorect
sterilizate.
 Cel mai afectate au fost oraşele mari, precum Bucureşti, Iaşi, Craiova, porturile- Constanţa,
Giurgiu.
 Tendinţa ultimilor ani este de creştere a numărului de cazuri la adulţi pe cale heterosexuală
iar la copii, prin expunere perinatală
Procesul epidemiologic
 1. Izvorul de infecţie: de omul infectat pe toată durata vieţii, bolnav manifest / purtător de
HIV asimptomatic; maximă în faza iniţială, a infecţiei acute şi în SIDA.
 2. Căi de transmitere cunoscute şi confirmate:
 - Inocularea de sânge: transfuzia de sânge sau preparate de sânge, utilizarea de seringi
comune
 (droguri intravenos), înţepături şi plăgi cutanate venite în contact cu sângele contaminat HIV,
înţepături cu obiecte nesterilizate, fie din sector medical (injecţii, instrumente stomatologice
etc.) fie din sector nemedical (manichiură, pedichiură, bărbierit).
 Riscului profesional, cei mai expuşi fiind în ordine: ortopezii, chirurgii vasculari şi generali,
stomatologii, ginecologii (asistarea naşterilor la femeia HIV pozitivă), boli infectioase,
personalul din ATI, prosecturi, laborator, cei care prelucrează sângele sau cei ce pregătesc
materialele pentru sterilizare.
 Rar de la personalul medico-sanitar la pacient, frecvent de la pacient la personal
 Este necesar a considera că orice pacient este posibil infectat, mai ales că un studiu american
a dovedit că 60% din purtătorii de HIV nu ştiu că sunt pozitivi şi 52% din infectaţii HIV nu
anunţă unităţii sanitare căreia i se adresează (medicului ginecolog, stomatolog etc.).
Risc profesional de infecţie HIV
 Din 1991, CDC a iniţiat supravegherea personalului medical, în sensul surprinderii cazurilor
de infecţie HIV în cadrul activităţii profesionale.
 Pe plan mondial, CDC raportează cazuri prin expunere percutană, musculocutanată, expunere
la lichid pleural, conţinutul unui abces, ace utilizate aruncate în locuri inadecvate, contact cu
sângele la schimbarea cateterelor sau la înlocuirea pungilor de „stome”.
 Riscul de infecţie HIV în serviciul de hemodializă- 0,8%.
 În SUA, se apreciază o prevalenţă generală la pacienţii spitalizaţi, de 4,7%, cu variaţii între
0,2-14,25% pe un număr de 195 829 de probe de sânge provenite de la pacienţi.
 Seroprevalenţa în serviciile chirurgicale a fost de 1,6% pentru HIV, 15,3% VHB şi 5% HCV.
 După o expunere accidentală la sângele infectat, riscul este de 0,3% după expunerea
percutană.
Factorii care influenteaza riscul
 tipul de ac- chirurgical/cu lumen  încărcătura virală
 dimensiunile acului  durata contactului profesional cu
 profunzimea leziunii persoane infectate
 volumul de sânge inoculat  utilizarea echipamentului de protecţie
 administrarea terapiei ARV la  educaţia sanitară privind protecţia
pacientul HIV muncii
 stadiul evolutiv al infecţiei HIV  frecvenţa expunerilor profesionale
 tratamentul profilactic aplicat
Contactul cu sângele în specialităţile chirurgicale
5
 Influenţat de:
 tipul, durata intervenţiei chirurgicale
 rapiditatea cu care se efectuează intervenţia
 starea de sănătate a membrilor echipei, fizică şi psihică
 gradul de specializare
 utilizarea a două rânduri de mănuşi
 expunerea feţei (în intervenţiile ortopedice)
 Prin manevre stomatologice, saliva poate fi îmbogăţită cu sânge→ risc la contactul cu saliva,
care în condiţii standard nu este implicată în transmiterea HIV.
 Posibilitatea transmiterii HIV prin aerosolii care conţin particule HIV, nu a fost demonstrată-
o posibilitate teoretică de transmitere

Cai de transmitere
 - Calea sexuală fie homosexuală, fie heterosexuală, infecţia HIV e inclusă în categoria
bolilor cu transmitere sexuală (B.T.S.).
 se asociază cu diferite boli cu transmitere sexuală;.
 -Metodologia combaterii sau prevenirii infecţiei HIV este similară cu metodologia combaterii
bolilor venerice.
 Dacă iniţial se considera că infecţia HIV este boala homosexualilor, actualmente circa 2/3 din
cazuri se transmit prin raporturi heterosexuale.
 Conform publicaţiilor OMS:
 un raport sexual neprotejat la 200 raporturi sexuale este riscant;
 dacă un partener are o boală venerică, riscul infecţiei HIV creşte de 4-5 ori,
 Dacă ambii parteneri au o boală venerică, este suficient un singur raport sexual pentru
infectare.
 - De la mama infectată la făt, aproximativ 35% intrapartum şi 65% postpartum sau în timpul
travaliului, semnalându-se ca risc major stadiul avansat al bolii.
 Se admite faptul că profilaxia cu antiretrovirale la gravide, reduce riscul transmiterii la făt cu
60-70%.
 Grupele de risc major ptr HIV sunt:
 homo- şi bisexualii,
 toxicomanii,
 prostituatele,
 deţinuţii,
 hemofilicii, politransfuzaţii,
 studenţii şi partenerii sexuali ai acestora,
 Infecţia HIV-SIDA, asociată consumului de droguri (i.v. în creştere), prostituţia = provocare
globală şi pentru societatea românească.
 Greu controlabil în cursul relaţiilor umane- sexuale şi în cursul sarcinii de la mamă la făt
TRANSMITEREA INFECŢIEI HIV DE LA MAMĂ LA FĂT
 riscul de transmitere materno-fetală  Factori virali
este de 15-30% fără alăptare, + 20%  tipul de virus HIV1 sau 2
mai mare dacă nou-născutul este  genotipul
alăptat;  fenotipul.
 Majoritatea decedează înainte de 5 ani  Factori placentari:
în absenţa terapiei ARV  corioamniotitele.
(aniretrovirale).  Alţi factori: alcool, fumat, droguri.
 Factori de risc materni  Factori neonatali şi fetali:
 statusul clinico-epidemiologic  vârsta fătului la momentul expunerii
 încărcătura virală.  răspunsul imun
6
 integritatea tegumentelor  prezenţa altor infecţii genitale.
 greutatea la naştere.  Alăptarea la sân:
 Factori obstetricali:  nivelul şi durata VL în laptele matern
 proceduri invazive  prezenţa mastitei şi a deficitului în
 ruptura prematură a membranelor vitamina A
Supravegherea gravidei HIV+
 Îngrijirea corectă a gravidei se face în echipă multidiciplinară
 Medicul de familie are rolul decisiv în a convinge gravida să se testeze HIV, voluntar,
asociat consilierii pre şi postestare.
 Echipa cuprinde: asistenţi, psihologi,
 obstetrician-ginecolog, infecţionist,
 neonatolog, imunolog,
 farmacist, virusolog, pediatru.

Cum nu se transmite
 Virusul este prezent în sângele circulant, spermă, secreţii vaginale.
 NU SE TRANSMITE prin convieţuire, contact şcolar, jocuri în comun, îmbrăţişare, sărut,
alimente, băuturi, veselă, tacâmuri, bazine de înot, folosirea în comun a grupurilor sanitare,
băilor publice, prin înţepături de insecte, expunere la urină, fecale.
 Receptivitatea la infecţia HIV este generală; este mai mare la nou-născuţi şi poate fi
influenţată de doza infectantă, asocierea cu alte infecţii cu transmitere sexuală.
 În ţara noastră se constată o tendinţă la creştere a numărului de cazuri la consumatorii de
droguri intravenos, la tineri sub 30 ani şi apariţia infecţiei prin transmitere materno-fetală,
perinatal, pornind de la cazurile infectate până în 1989, aflate la vârsta procreării.
Diagnosticul de suspiciune
 Datele epidemiologice:
 copiii proveniţi din colectivităţi, din instituţii de ocrotire,
 existenţa infecţiei la un părinte etc.,
 Pentru adulţi, apartenenţa la grupurile de risc, viaţa sexuală dezordonată şi neprotejată,
deplasări în regiuni endemice, droguri iv etc.
 Datele clinice sunt sugerate de existenţa la adulţi a două semne majore şi a unui semn clinic
minor, iar sub 13 ani cel puţin a două semne majore şi două semne minore în absenţa altor
cauze de imunodepresie.
 Semne majore: scădere ponerală peste 10% sau creşterea încetinită la sugari, febra prelungită
(intermitentă sau continuă) cel puţin 30 zile, diaree cronică cel puţin 30 zile, infecţii ale căilor
respiratorii inferioare trenante şi repetabile.
 Semne minore: limfadenopatie generalizată persistentă, candidoză oro-faringiană sau
anogenitală, dermatite generalizate pruriginoase, herpes cronic progresiv diseminat şi
recidivant, parotidite cronice, infecţii ce nu răspund la tratament adecvat.
 Prezenţa sarcomului Kaposi (tumoretă roşie-violacee) sau a meningitei criptococice sunt
suficiente pentru confirmarea diagnosticului.
 Diagnosticul de laborator se efectuează prin testul ELISA şi se confirmă prin Western blot.
Profilaxia infecţiei HIV
 Dificultati:
 imposibilitatea luptei împotriva sursei de infecţie (necunoscută în cele mai multe cazuri)
 lipsa unor mijloace specifice (vaccinuri), pentru a reduce receptivitatea,
 →măsurile de prevenire în etapa actuală se adresează îndeosebi căilor de transmitere
Evitarea transmiterii parenterale

7
 - sterilizarea riguroasă a materialelor sanitare ce impun folosinţa repetată (ace speciale de
biopsii, aparate cu circuite sanguine), prin autoclavare, dezinfectante moderne etc.
 - folosirea de materiale de unică folosinţă presterilizate (ace, seringi etc);
 - evitarea tatuajelor, manichiura, pedichiura cu instrumentar nesterilizat sau de la o persoană
la alta;
 - promovarea medicaţiei orale
Reducerea transmiterii sexuale
 o mai bună informare a populaţiei şi o mai susţinută educaţie
 - evitarea contactelor sexuale (neprotejate) întâmplătoare;
 - educarea grupelor vulnerabile (adolescenţi, tineri, studenţi) privind protecţia individuală
(prezervativul) şi comportamentală (partener unic şi fidel);
 - controlul periodic al prostituatelor şi al partenerilor acestora,
 - măsuri educative ce urmăresc combaterea atât a subestimării riscului dar şi a excesului de
optimism.
Profilaxia transmiterii materno-fetale
 - utilizarea mijloacelor contraceptive;
 - renuntarea la sarcina la femeia seropozitiva
 - introducerea terapiei antiretrovirale începând cu a 14 săptămână de sarcină, inclusiv în
timpul travaliului;
 - evitarea alăptării la sân şi terapia antiretrovirală a nou-născutului
Supravegherea în România
 Sistem de raportare şi supraveghere a infecţiei HIV documentată prin teste serologice şi
încărcătura virală, cu respecatrea confidenţialităţii pacienţilor
 Complianţa pacienţilor la terapie este condiţia majoră a răspunsului terapeutic, în reducerea
eşecului terapeutic, selecţia rezistenţei la terapia ARV.
 Pacientul trebuie să fie bine informat, în termenii optimi înţelegerii sale, privind
 infecţia HIV, riscurile de transmitere,
 beneficiile şi riscurile terapiei;
 trebuie să i se acorde suportul moral şi social pentru depăşirea psihică a suferinţei incurabile
pe care o prezintă,
 suport material, financiar care să compenseze nevoile primare legate de alimentaţie, locuinţă,
şcolarizare.
PREVENIREA TRANSMITERII INFECŢIEI HIV ÎN PRACTICA MEDICALĂ
 Cunoaşterea modalităţii de transmitere a infecţiei HIV este esenţială în mediu sanitar ptr:
 conştientizarea modului de transmitere a infecţiei HIV în paralel cu
 asigurarea unei asistenţe medicale de calitate tuturor pacienţilor,
 inclusiv celor cunoscuţi seropozitivi
Risc HIV versus HBV
 Volumul minim de transmitere a infecţiei HIV prin sânge = de 0,1 ml în comparaţie cu
0,00004 ml pentru virusul hepatitei B.
 Riscul de infecţie după înţeparea cu un ac folosit de un pacient seropozitiv, este de 0,3%, faţă
de 1-37% pentru hepatita B.
 În mediul ambiant, virusul poate supravieţui ore-15 zile, în produsele biologice păstrate la
temperatura de 37 oC,
 virusul hepatitei B persistă săptămâni sau chiar luni
 Utilizarea normelor elementare de dezinfecţie şi sterilizare, sunt suficiente pentru eliminarea
riscului de transmitere HIV, prin suprafeţele şi instrumentarul murdărit cu sânge sau alte
produse biologice
Accidente prin expunere la sânge (AES) definiţie
 Orice expunere :
8
 Parenterală, percutană (înţepare, tăiere...)şi prin mucoase
 contact cu piele sau mucoase care prezintă soluţii de continuitate (Ochi, mucoasă
bucală)
 la:
 sânge
 produs biologic contaminat cu sânge
 produs contaminat cu agenţi patogeni care se transmit prin sânge
Circumstanţe de apariţie a AES
Servicii
 ATI, urgenţă
 Chirurgie
 Interne
Manevre cu risc crescut
 Punere şi scoatere perfuzii
 Gazimetrie
 Suturi
 Recapişonaj
Cea mai mare parte (70%) a AES survin în momentul efectuării gestului medical

Personalul medico-sanitar (PMS)


 termenul de personal de îngrijire medico-sanitar se referă la cei care lucrează în:
 serviciile de urgenta, ATI,
 stomatologie,
 laborator, medicale
 chirurgie, ginecologie,
 anatomie patologică;
 medici, asistenţi, tehnicieni, infirmieri, studenţi
Factori care influenţează riscul AES
 Natura agentului patogen
 Tipul de expunere
 Cantitatea de sânge inoculată
 Nivelul viremiei din sângele sursei de infecţie în momentul expunerii
AES şi agenţii etiologici
 peste 50 de agenţi patogeni
 Evoluţie: de la benignă la fatală
 Distribuţie: de la rară la ubicuitairă
 Numeroşi patogeni rămân a fi identificaţi în continuare
 1970: Hep B virus
 1980: HIV
 1990: Hep C virus
 2010 ? …
AES şi agenţii patogeni virali
 Diversitate mare, încrucişată
 Uneori riscul este +++ (Febre hemoragice)
 Incubaţie silenţioasă
 Profilaxie
 Antivirale
9
 Imunglobuline
 Vaccinuri
Virusuri
Agent patogen Expunere: Contextul
V.hepatitei B şi D Soluţie de continuitate Prestaţii medico-sanitare şi auxiliare
tegumentară şi a din toate categoriile de unităţi
mucoasei sanitare

V.hepatitei C Soluţie de continuitate Prestaţii medico-sanitare şi auxiliare


tegumentară şi a mucoasei din toate categoriile de unităţi
sanitare

Retroviridae (de ex: Soluţie de continuitate Prestaţii medico-sanitare şi auxiliare


HIV1,2; HTLV I,II,III) tegumentară şi a mucoasei din toate categoriile de unităţi
sanitare

Herpesviridae (de ex: Intepatura şi manopere Ingrijiri medicale şi activităţi


HSV1,2; VZV, CMV, EBV) invasive cu leziune paraclinice de diagnostic

Poxviridae (de ex: virusul Intepatura şi manopere Activităţi în laboratoare de cercetare şi


variolei şi vaccinia) invasive cu leziune în scop diagnostic

Flaviviridae (de ex: WNV, Intepatura şi manopere Ingrijiri medicale şi activităţi


TBEV) invasive cu leziune paraclinice de diagnostic

Filovirade (de ex.: virusurile Contact direct cu produse Activităţi în laboratoare specializate şi
febrelor hemoragice biologice contaminate manopere de îngrijiri medico-sanitare

Bacterii şi rickettsii
 Incubaţie scurtă
 Roşeaţă, durere, febră şi hiperleucocitoză
 Antibioticoterapie bine condusă, profilaxie (tetanos, meningococ)
 Probleme de multirezistenţă
 Probleme de bacterii zoonotice
Paraziţii şi AES
Agent patogen Expunere Contextul
Leishmania spp Intepatura Laborator medical
Piele lezata

Plasmodium falciparum Piele lezata Ingrijiri spitalicesti

Plasmodium malarie Intepatura Ingrijiri spitalicesti


Piele lezata

Plasmodium vivax Intepatura Ingrijiri spitalicesti

Toxoplasma gondii Intepatura, Autopsie


Conjunctiva oculară Laborator de cercetare

Trypanosoma Intepatura Laborator medical

Agenţii fungici şi AES


Agent patogen Expunere Contextul
Blastomyces dermatitidis Bisturiu Autopsie

Cryptococcus neoformans Intepatura Ingrijiri spitalicesti

10
Sporotrichum schenkii Intepatura Laborator de cercetare

Concluzii
 Diversitate mare
 Precauţiunile Universale conferă protecţie împotriva tuturor
 Foarte multe antibiotice
 Număr redus de antivirale
Modalităţi de transmitere ale agenţilor patogeni din sânge
Expunerea profesională la diverşi agenţi patogeni transmişi prin sânge (AES)
-se poate realiza prin:
○ inoculari percutane :-inţepare, tăiere
○ contaminarea tegumentelor cu soluţii de continuitate
○ contaminarea mucoaselor
-in timpul
○ efectuării unor manopere medicale invazive cu ace sau instrumente ascuţite
○ manipulării unor produse biologice contaminate
○ manipulării instrumentarului şi a materialelor sanitare contaminate cu produse biologice
contaminate (material moale medical, lenjerie, echipamente, etc.)
-prin intermediul
○ instrumentelor medico-chirurgicale tăietoare înţepătoare
○ materialelor sanitare
○ suprafeţelor şi altor dotări folosite in activitatea din unităţilor sanitare
○ reziduurilor rezultate din activitatea medicală, contaminate în timpul utilizării lor în cadrul
activităţilor specifice.
Potenţialul infectant al produselor biologice
Crescut:  Saliva, în manevre stomatologice
 Sânge  Lichid de exsudaţie din plăgi sau arsuri
 Lichid amniotic Orice alte fluide organice vizibil contaminate
 Secreţie vaginală, spermă cu sânge
 Lapte uman Scăzut:
 LCR  Urină
 Lichid peritoneal  Lichid de vărsătură
 Lichid pericardic  Saliva
 Lichid pleural  Materii fecale
 Lichid sinovial Cu condiţia să nu fie vizibil contaminate cu
sânge
Contaminarea virală a produselor biologice
Risc în funcţie de tipul produsului biologic
Virus Dovedit Posibil Absent

VHB Sânge, lichide Spermă, secreţia vaginală, Urină, fecale


biol. care conţin lich. ascită, saliva
sânge
VHC Sânge Spermă, secreţia vaginală Urină, fecale
lacrimi, salivă
HIV Sânge, lichide Spermă, secreţia vaginală, Urină, fecale
biol. care conţin lich. ascită, LCR, lacrimi, salivă
sânge lich.amniotic

11
Riscul de transmitere al HIV, VHC şi VHB

Virus Evolutia cronica Risc dupa Incarcatura virala vaccin Profi-laxie


AES plasmatica

HIV 100 % 0,3 % 10-104 Nu Da

VHC 60-80 % 3% 104-106 Nu Nu

VHB 10 % 30 % 106-109 Da Da

Riscul mediu de transmitere


 La 1000 expuneri percutane, un ac „murdar” de sânge de la un bolnav purtător de VHB,
VHC, HIV produce:
VHB : 300 contaminări
VHC : 30 contaminări
HIV : 3 contaminări

Personalul medico-sanitar şi situaţiile la risc


AES in serviciile medicale AES in serviciile chirurgicale
Expuneri la risc, mai puţine Expuneri la risc, mai frecvente

Accidentele percutane sunt mai rare Accidentele percutane sunt mai frecvente

Prevalenţa riscului infecţiilor poate fi Prevalenţa riscului infecţiilor poate fi mai


mai mare mică

Riscul cumulat, insa, este mai mare in profilurile chirugicale

Manevre asociate mai frecvent cu AES


 Accidente percutane:
○ punerea si luarea perfuziilor
○ sutura chirurgicală
○ cateterismele arteriale si venoase (exemplu gaze din sânge)
○ recapişonarea acelor
○ manipularea recipientelor pentru deseuri
 Accidente prin proiectare:
○ efectuarea analizelor de laborator
○ intubaţia oro- şi naso-traheală
○ ventilaţia mecanică
○ aspiraţia traheală
○ fibroscopia
○ hemofiltraţie/dializă
Modalităţi de prevenire şi control al riscului
 Profilaxia primară
 Precauţiuni universale
 Precauţiuni speciale
 Vaccinarea anti VHB
12
 Management-ul cazului de AES
 Declarare
 Măsuri de urgenţă
 Evaluarea riscului persoanei expuse şi a sursei
 Circuitul persoanei cu AES
 Supravegherea persoanei cu AES
Precauţiuni universale (PU)
Principiu:
 Orice produs biologic este potenţial contaminat !
 Orice pacient este o potenţială sursă de infecţie !
 Orice instrument este potenţial contaminat după utilizare !
Precauţiuni universale
 Definiţie
○ măsuri fundamentale şi standard care se referă la:
☻ MĂSURI APLICATE DE PERSONALUL MEDICO-SANITAR IN PRACTICA
MEDICALA
» SPĂLAREA MÂINILOR
» UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECŢIE ADECVAT ŞI COMPLET
☻MĂSURI CARE SE APLICĂ PACIENŢILOR
» ECHIPAMENTELE ŞI ARTICOLELE DE ÎNGRIJIRE ALE PACIENTULUI
» TRANSPORTUL PACIENŢILOR;
» USTENSILELE PENTRU ALIMENTAŢIA PACIENTULUI;
☻IGIENA MEDIULUI SPITALICESC

Măsurile standard care se impun în prevenirea AES (1)


1.Spălarea mâinilor imediat după contactul cu sânge sau produse biologice contaminate cu sânge
2. Purtarea mănuşilor în caz de contact cu:
- un produs biologic
- leziune cutanată sau mucoasă
- echipament contaminat
Şi, sistematic, în caz de afecţiuni dermatologice ale mâinilor personalului de îngrijire
Măsurile standard care se impun in prevenirea AES (2)
3. Protejarea oricărei plăgi cu pansament
4. Atenţie la procedurile invazive sau manipularea unor echipamente potenţial periculoase
5. Interzisă îndoirea sau recapişonarea acelor contaminate, niciodată nu se desprind din seringă cu
mâna
6. Evacuarea imediată a instrumentelor tăietoare, înţepătoare în recipiente speciale
7. Evitarea expunerii la proiecţii: utilizarea de mască, ochelari, halat atunci când este necesar
8. Decontaminarea imediată a echipamentului şi suprafeţelor
Măsurile standard care se impun în prevenirea AES (3)
9. În laborator
 PU trebuie respectate sistematic
 flacoanele cu probe trebuie închise ermetic
 se interzice pipetarea cu gura
Orice probă trebuie să respecte aceleaşi proceduri de prevenţie: identificarea probelor “la risc” este
periculoasă şi conferă un fals sentiment de siguranţă

10. Aceste reguli de bază trebuie completate cu măsuri specifice fiecărei specialităţi medicale şi
folosirea echipamentului de protecţie corespunzător
Igiena mîinilor
 Componentă a PU standard şi speciale

13
 Cea mai simplă procedură de prevenire a infecţiilor
 Se realizează
○ După efectuarea prestaţiilor medicale de îngrijire la fiecare pacient
○ Imediat după îndepărtarea echipamentului de protecţie
 Folosind
○ Apă prelucrată şi săpun antiseptic
○ Eventual dezinfectante
Alte aspecte
 Precauţiunile universale trebuie:
 Prezentate (afişate)
 Cunoscute de toţi
 Accesibile tot timpul
 Integrate în activitatea fiecărei secţii
Echipament de protecţie
Definiţie:
Barieră între personalul medico-sanitar şi sursa de infecţie, utilizată în timpul activităţilor care
presupun riscul contaminării
Factori care influentează alegerea echipamentului
● Cunoaşterea metodelor de lucru şi a materialelor utilizate.
● Anticiparea posibilului risc de expunere:
 Proiecţie sau contact direct
 Pacientul sursă
● Durata procedurilor
● Profilul activităţii

ECHIPAMENT DE PROTECŢIE
 Mănuşi – protecţia mâinilor
 Halate – protecţia tegumentului sau a hainelor
 Măşti – protecţia feţei
 Ochelari – protecţia ochilor
 Protectoare faciale – protecţia feţei, ochilor
Eliminarea materialului contaminat
Se va face in:
containere (calităţi):
○ mărime adaptată
○ manevrarabilitate unimanuală
○ orificiu de mărime corespunzătoare
○ stabile, imperforabile, etanşe şi incinerabile
○ transportabile în mîini
○ tip unic / serviciu
Accidente în timpul folosirii containerelor
 La introducerea obiectelor ascuţite:
○ Container prea mic
○ Deschiderea prea strâmtă
 La nerespectarea regulilor de folosire:
○ Container prea plin
○ Container instabil
○ Detaşarea manuală a acului de seringă
BOLI INFECŢIOASE CU TRANSMITERE AERIANĂ
 Caracteristici:
 Se transmit de la o sursă de infecţie (omul bolnav şi sau purtătorul de germeni)

14
 prin picăturile Pflűge (tuse, strănut),
 prin aerosoli/ prin nucleosoli de praf încărcaţi cu germeni patogeni
 Durata infecţiozităţii depinde de rezistenţa germenilor
 Poarta de intrare: nazo-faringiană/ orofaringiană
 Ex: virozele respiratorii, gripa, difteria, tusea convulsivă, mononucleoza infecţioasă,
pneumoniile, infecţia urliană, tuberculoza pulmonară, meningitele acute
Infecţiile virale respiratorii
 3-6 episoade la copii/an
 la adult 2-3 episoade/an
 Virusuri cu afinitate primară respiratorie: gripale,paragripale, virusul sinciţial respirator,
rinovirusurile, coronavirusurile; se x în celulele tractului respirator
 Virusuri cu afinitate sec respiratorie: enterovirusurile, adenovirusurile
 Virusuri cu poartă de intrare resp ce dau o boală generală: virusul rujeolos, rubeolos,
varicelozosterian, herpetic, Epstein-Barr
Tipuri de infectii in raport cu localizarea
 infecţii ale căilor respiratorii superioare: rinita, faringita, faringoamigdalita (anginele),
laringita (uneori cu aspect de crup laringian), laringotraheita;
 infecţii ale căilor respiratorii inferioare: bronşita acută, bronşiolita, pneumonia virală;
 infecţii cu manifestări generale: gripa.
Rinita acută
 =coriza acută (guturaiul)
 apare frecv toamna - primăvara
 Se manifestă prin:
 rinoree, strănut, dureri faringiene, tuse seacă, voce nazonată, cefalee, în general fără febră
 Obstrucţia nazală la sugari →congestia timpanului

Principalele obiective de îngrijire:


 -hidratarea corespunzătoare;
 -aspirarea sau drenarea secreţiilor (instilaţii cu NaCl sau efedrină)
 -favorizarea epitelizării nazale cu picături de vitamina A;
 -combaterea tusei;
 - combaterea răguşelii/disfoniei;
 -igiena mucoaselor;
 -supravegherea bolnavului pentru a depista sensibilizarea la un medicament (mai ales pentru
riscul apneei în somn la sugar).
Crupul laringian viral
 Etio:v. sinciţial respirator, v. gripal, v paragripale, adenovirusuri
 Tb clinic:tuse seacă (lătrătoare), dispnee, bătăi ale aripioarelor nazale, stridor, cianoză
 Agitat/letargic (epuizat) cu tahicardie→ decesul prin insuficienţă cardiocirculatorie
 Principalele obiective de îngrijire:
 -păstrarea poziţiei pe care o adoptă bolnavul şi repaus absolut (reduce necesarul de oxigen);
 -atmosferă rece şi umedă (oxigen umidifiat şi rece); aerisirea camerei
 -eliminarea altor cauze de obstrucţie respiratorie, aspiraţie nasobronşică;
 -comprese hipotermizante -febră;
 -rehidratare parenterală;
 -intubaţia orotraheală/ endotraheală sub control medical anestezic;
 -supravegherea bolnavului: colorare tegumentelor, puls, tensiune arterială, FR;
 -pregătirea pentru traheostomie (canule, casolete, câmpuri, comprese, instrumentar) pentru
situaţii de insuficienţă respiratorie severă;
 -pregătirea medicaţiei prescrise: dexametazonă 1mg/ kg.c/zi, la 6 ore sau HHC, eventual
nebulizări cu adrenalină, 2,25%, diluată, sedare
Gripa
15
 = viroză respiratorie cu fenomene de afectare generală, cu apariţie sporadică, epidemică sau
chiar pandemică
 Trei tipuri principale: tipul A, cel mai patogen, implicat in pandemiile, tipul B ce dă
îmbolnăvirile locale şi tipul C, cel mai slab patogen
 Sursa de infecţie= omul bolnav cu forme inaparente sau grave
 Calea de transmitere este aerogenă: contact direct, prin picăturile lui Pflűge
 receptivitatea este generală,
 imunitatea postinfecţioasă şi după vaccinare (scurta de 6 luni dupa adm) este specifică de tip
şi variantă antigenică
Tablou clinic
 Incubaţie scurtă,1-3 zile
 Debut brutal:frisonete, febră 39-40 0C, mialgii (zdrobire musculară), cefalee/ debuturi
apoplectice, la tineri, cu lipotimii, colaps sau moartea în primele 24-48 ore
 Evoluţia este dominată de simptome generale toxice nu de catarul respirator:
 fo↑, facies şi conjunctive injectate, cefalee frontală şi suborbitară, dureri ale globilor oculari
la mişcare şi apăsare,
 lombalgii, hiperestezie cutanată,
 somnolenţă sau agitaţie,
 laringo-traheită cu tuse uscată, răguşeală
 Se pot asocia: vărsături, diaree, epistaxis, tahipnee (la vârstnici ca element de risc)
 Complicaţii: laringita, bronşiolita, pneumonia, meningoencefalita
 În sarcină, mortalitatea prin gripă e dublă
 are efect teratogen în primele trei luni

Obiective de îngrijire
 -Asigurarea obligatorie a repausului la pat (gripa pe picioare poate fi letală);
 -camere bine aerisite, fără supraîncălzire şi aglomerări (risc de suprainfecţie microbiană);
 -evitarea contactului cu alte persoane (risc în dublu sens);
 - persoanele active se izoleaza la domiciliu din motive epidemiologice
 -alimentaţie bogată, adaptată stării bolnavului (hidrozaharat);
 -aport caloric şi hidric suficient ţinând cont de febră şi transpiraţie;
 -dezinfecţia şi igiena mucoaselor: ochi, nas, gât;
 -împachetări hipotermizante, mai ales la sugari (risc convulsivant) şi bătrâni
 -mici îngrijiri cotidiene:
 transpiraţia (ştergerea cu prosop uscat, cu alcool mentolat, lenjerie schimbată),
 combaterea tusei,
 decongestionante nazale (nu se administrează sub 2 ani);
 -sprijin pentru defecare, urinare;
 -se interzice aspirina la copii –sub 17 ani-risc de sdr Reye;
 -supravegherea permanentă pentru a surprinde complicaţiile: convulsii, deshidratare, senzaţia
de sufocare, tahipnee, tahicardie sau complicaţii microbiene supraadăugate
Profilaxia gripei
 Măsuri generale: izolare, dezinfecţie umedă, evitarea aglomeraţiilor;
 Măsuri speciale: vaccinarea antigripală mai ales la persoanele cu
 BPOC, cardiaci,
 astmatici, peste 65 ani,
 personalul din unităţi de ocrotire, spitale,
 cei cu boli cronice (diabet, ciroză), inf HIV
 cei ce fac tratament cu aspirină, cortizon, citostatice,
 gravidele în trimestrul II şi III de sarcină.
16
 Vaccinarea se face de obicei în lunile octombrie sau noiembrie
Pneumonia virală
 La adult > 50% din pneumoniile virale:
 virusurile gripale A şi B,
 virusul sinciţial respirator,
 adenovirusurile,
 La copii:
 virusul sinciţial respirator,
 virusurile paragripale
 Clinic: febră < decât în pneumoniile bacteriene, tuse, dispnee cu tahipnee, cianoză şi geamăt
expirator la sugar, tiraj intercostal şi fenomene de insuficienţă respiratorie
 Sputa este în cantitate mică, cu puţine leucocite
Principalele obiective de îngrijire
 repaus absolut la pat (↓ nevoia de oxigen);
 aerisirea camerei;
 asigurarea cu oxigen fie prin sondă nazală (nu în afecţiuni ale mucoasei nazale),
 prin mască (! accentuează anxietatea la copii) sau
 prin cortul de oxigen (atmosfera se încălzeşte prin vaporii expiraţi);
 rehidratare parenterală (atunci când ingestia este redusă şi pierderile mari, prin transpiraţie);
 comprese şi împachetări hipotermizante;
 igiena riguroasă cu toaleta pe regiuni cu alcool mentolat

Obiective de ingrijire
 Intervenţii pentru mobilizarea secreţiilor: hidratarea (2 litri/24 ore), umidificarea aerului ,
nebulizarea, tapotamentul (cu dosul mâinii ritmic, 1-2 minute), vibraţia (o presiune toracică la
inspiraţia şi expiraţia bolnavului) sau chiar drenajul postural prin schimbarea la 20-30’ a poziţiei
bolnavului
 Este contraindicată la cei cu suferinţe de măduvă, coloană vertebrală sau cu hipertensiune
arterială.
 măsuri vizand insuficienţa cardiaca: mişcări active ale membrelor (flexie, extensie), masaj fin
al membrelor inferioare în sensul curentului sanguin;
 Supravegherea pentru a surprinde: transpiraţiile reci, expir prelungit, lipsa de aer, cianoza,
expectoraţia roză-spumă (risc de edem pulmonar) şi anunţarea medicului curant
Tusea convulsivă
 Boală infectocontagioasă determinată de Bordetella pertusis, manifestată prin accese de tuse
spastică (de aici denumirea populară de tuse măgărească), cu evoluţie lungă şi deseori severă.
 Sursa de infecţie este exclusiv umană (bolnavul şi purtătorii).
 Calea de transmitere este directă prin picăturile Pflűge.
 Receptivitatea este generală, încă din primele luni de viaţă (nu primesc IgM transplacentar de
la mamă)
 imunitatea este lungă după boală şi aproximativ 15 ani după vaccinare (necesită rapeluri)
Tablou clinic
 Debut la 7 zile de la contact prin:
 catar respirator,
 inapetenţă, indispoziţie,
 tuse necaracteristică
 La sugari: dispnee, spasm glotic/apnee cu moarte subita
 Per de stare: tusea devine obositoare → apar cvintele caracteristice.
17
 Accesul de tuse este precedat de o „aură”- o senzaţie particulară (gâdilitură în gât)-, durere
retrosternală, teamă, căscat, copilul întrerupe jocul, aleargă înfricoşat la mamă etc.
 Accesul începe printr-o inspiraţie profundă, urmată de 10-20 sacade de tuse spastică fără
pauze, cu ochii proeminenţi, toracele imobil, cianoza feţii, cu limba scoasă din gură şi propulsată cu
vârful în sus şi cu senzaţia iminentă de asfixie.
 În acest moment, se produce o inspiraţie şuierătoare, numită repriză, ce poate fi sfârşitul unei
crize de tuse/punctul de plecare al unui nou acces de tuse, urmat de o nouă repriză.
 La sfârşitul accesului de tuse, bolnavul elimină o spută sticloasă, ca albuşul de ou şi vărsături
alimentare.
Tablou clinic
 Totalitatea sacadelor = un acces de tuse (în formele comune sunt circa 20 de accese/24 ore);
 sunt mai frecvente noaptea şi dimineaţa,
 la sugari + pierderi de fecale şi urină, edem al feţei, ulceraţii ale frâului limbii,cu o stare
generală bună între accese.
 Convalescenţa este lungă - 2-4 saptămâni-, copilul rămâne cu tuse ce mimează caracterul
spastic.
 Complicaţii: mecanice (prolaps rectal, emfizem, hemoragii), pulmonare (bronhopneumonie
acută), neurologice (encefalita pertusis), complicaţii ORL.
 Prognosticul este sever la copiii sub 2 ani (5-10% mortalitatea în primul an de viaţă).
Obiective de îngrijire
 Izolarea la domiciliu 10 zile pentru cei trataţi cu antibiotice şi 4 saptămâni pentru ceilalţi;
 Izolarea în spital a cazurilor severe şi cu complicaţii;
 Expunerea bolnavilor la aer proaspăt,
 schimbarea altitudinii (zborul cu avionul-aer rarefiat) pentru ameliorarea reflexului de tuse;
 Un regim alimentar cu prânzuri mici, bogate, repetabile în general după fiecare acces de
vărsături, inclusiv cu vitamine C+B, A+D;
 Supravegherea şi ajutarea copilului la vărsătură, la senzaţia de asfixie şi combaterea
anxietăţii;
 Hidratarea suficientă pentru stimularea sistemului mucociliar;
 Supravegherea somnului (sunt forme apneice);
 Asigurarea unei igiene riguroase (mucoase, tegumente);
 Aplicarea tratamentului recomandat de medic.

Profilaxia
 depistarea contacţilor
 administrarea profilactică la cei nevaccinaţi, 7-10 zile a 30-40 mg/kgc/zi eritromicină;
 profilaxia specifică prin respectarea calendarului vaccinărilor cu DiTePer cu rapelurile
conform schemei Ministerului Sănătaţii
BOLI INFECŢIOASE CU TRANSMITERE DIGESTIVĂ
 Procesul epidemic:
 au o mare răspândire universală,
 evolueaza sporadic, endemic, epidemic sau pandemic (holera);
 se înregistrează un număr mare de îmbolnăviri (sute de milioane)
 20 milioane decese anual
 Receptivitatea mare,
 Trecerea prin boală nu lasă imunitate
 Toate au ca numitor comun (deşi etiologie variabilă) terapia patogenică: compensarea
deshidratării.
Procesul epidemic
 Sursele de infecţie sunt multiple, reprezentate de
18
 om (bolnav, convalescent, purtător cronic sau sănătos)
 animal (mamifere, păsări bolnave sau purtătoare)
 Agenţii etiologici pot fi:
 Virusuri: se estimează circa 60% din boala diareică acută;
 Bacterii: salmonelle, shigelle, E.coli etc.
 Paraziţi: Giardia, trichinella;
 Fungi: candida, actinomices;
Modalitati de transmitere
 fecal-oral (poarta de intrare digestivă), utilizându-se ca vehicul:
 apa (aproximativ 2/3 din bolile diareice)
 Alimentele
 vectori mecanici (musca);
 solul cu îngrăşăminte reziduale umane şi animale;
 mâna contaminată
 Creşte riscul în sezonul cald datorită:
 marilor deplasări de populaţie şi multiplicarea surselor de infecţie;
 ingerarea unor cantităţi mari de apă
 dificultăţi în circuitul frigorific de păstrare a alimentelor;
 prezenţa vectorilor
Tablou clinic
 Scaune diareice
 galben-verzui în salmonelloze,
 ca zeama de orez în holeră
 muco-sanghinolente în dizenterie,
 hemoragice în infecţia cu E.coli,
 Dureri abdominale epigastrice sau tenesme,
 Febră
 Tulburări hidroelectrolitice, cu deshidratarea consecutivă lor dar şi vărsăturilor
 La sugari, diareea se asociază şi cu: infecţii urinare, ORL, sindroame de malabsorbţie, greşeli
alimentare.
Particularitati in ingrijire
 Manifestările de dependenţă - in BDA ce necesită îngrijiri deosebite:
 disconfortul abdominal: durerea, greaţa, diareea, vărsăturile;
 numărul mare de scaune, 5-30/24h cu sau fără tenesme rectale sau vezicale;
 febra
 dificultăţi de mentinere a igienei corporale

 Principalele obiective de îngrijire:


 - Asigurarea condiţiilor de defecare precipitată (ploscă acoperită, materiale de protecţie);
 - Ameliorarea sau stoparea diareei
 - Sprijin direct în caz de vărsături: poziţia bolnavului cu capul într-o parte, îndepărtarea
protezelor dentare şi sprijinirea capului, aspiraţie gastrică, administrarea medicaţiei indicate
Obiective de ingrijire
 Recoltarea vărsăturilor şi fecalelor (spontan sau cu sonda) pentru identificarea etiologică în
coprocultoare cu mediu conservant;
 Limitarea răspândirii infecţiei: măsuri DDD curente şi terminale;
 Efectuarea zilnică a bilanţului hidric (pierderi- ingestie);
 Igiena individuală, cu atenţia zonelor dificile (genitale, anale sau la femei în perioada
menstrelor);
 Regim alimentar (după un repaus iniţial), de cruţare, în funcţie de etapă şi de toleranţă
(inclusiv la bolnavii febrili), la intervale mici, cu atenţie la estetica alimentaţiei, cu alimentarea
pasivă sau activă;

19
 Rehidratarea parenterala: cu sol 5.4.1., Dextran, ser fiziologic, ser glucozat, conform gradului
de deshidratare cu atenţie la riscul emboliilor pulmonare, hiperhidratării (edem pulmonar).
Toxiinfectii alimentare
 Def: îmbolnăviri acute, datorate consumului de alimente contaminate cu germeni sau cu
toxinele lor, cu tablou clinic de tip gastroenterocolita acuta la toti consumatorii alimentului
incriminat
 Toxiinfecţii alimentare de tip infecţios (salmonellozice)
 Det de produse de origine animală: carne, ouă, derivate contaminate:
 intravitam (purtători sănătoşi),
 în timpul transportului,
 prelucrării de către bolnavii sau purtătorii de salmonelle
Tablou clinic
 Incubaţia este variabilă, de 12-72 ore de la consumul alim
 Debut brusc: cu frison, febră, colici abdominale, greaţă, vărsături, diaree f: doza infectantă
consumată.
 Per de stare: febra 39-40 0C, cu scaune numeroase, galben-verzui, fetide, dureri colicative
periombilicale, însoţite de diverse grade de deshidratare, astenie, uneori delir, comă şi un sindrom
umoral cu hipoNa+ şi hipoK+, crampe musculare
 Trat: rehidratarea, dietă şi tratament antimicrobian îndeosebi la sugari şi vârstnici
Toxiinfecţia alimentară de tip toxic (stafilococic)
 Dat consumului de enterotoxină stafilococică (o toxină termorezistentă) preformată în
alimentul consumat
 Incubaţie scurtă (între 1-4 ore) de la consumul de creme, maioneze, branza etc
 Debutul este brusc: cu salivaţie, vărsături, colici abdominale, o stare de prostaţie, de şoc, fără
febră (sau de scurtă durată)
 Evol frecv autolimitata
 Trat: corectarea sindromului hipovolemic şi toxic
 Nu necesita terapie antimicrobiană
Toxiinfecţia alimentară cu anaerobi
 Prototipul = botulismul det de Clostridium botulinic, un germene teluric, strict anaerob, cu
spori foarte rezistenţi care, de pe sol, apă, sunt ingeraţi de animale, peşti, dezvoltându-se în intestinul
acestora.
 În alimente (conserve- se crează condiţii de anaerobioză) se înmulţesc şi secretă toxina
botulinică doza letală pentru om fiind < 1 mg.
 Tipuri de toxină botulinică (tip E, de la peşti) nu modifică caracterele organoleptice ale
alimentelor.
 Incubaţia: de 8 ore - câteva zile (în medie 2 zile)
 Debut brusc, un sindrom pseudoocluziv, pseudoapendicular, cu discretă diaree sau
constipaţie şi meteorism.
 Per de stare: uscăciunea mucoasei bucale, faringiene, dificultăţi la deglutiţie cu o serie de
paralizii oculare (midriază, diplopie, ptoză palpebrală), vorbire dificilă, paralizii ale muşchilor
intercostali (ca în poliomielită), retenţie de urină, constipaţie, astenie, sunt elemente ce suspicionează
boala după consum de conserve.
 Sunt semnificative: absenţa sindromului infecţios, tulburărilor de conştienţă, febrei.
 Terapia prin serul antibotulinic (A,B,E) în orice moment al bolii, căci toxina persistă în
organism 30 de zile.
Obiective de îngrijire in toxiinfecţii alimentare
 Repaus la pat, controlul şi ajutorul la vărsături
 clisma şi spălătura gastrică în toxiinfecţia botulinică;
 asigurarea unei diete hidrice: administrarea de lichide reci, în înghiţituri mici, fracţionate în
faza acută, iniţială;
 reechilibrarea volemică în deshidratările de gradul II-III parenteral apoi alimentaţie în funcţie
de toleranţă;
20
 administrarea medicaţiei recomandate
 educaţia bolnavului pentru prevenirea consumului de maioneză ţinută la temperatura camerei,
a ouălelor de raţă, a alimentelor cu modificări organoleptice, a conservelor de casă (bacili telurici), a
celor cu deteriorări ale ambalajelor (bombate, ruginite);
 igiena şi toaleta, inclusiv a lenjeriei, după vărsături şi diaree
Dizenteria bacteriană
 Boală infecto-contagioasă, exclusiv umană prod de Shigella
 Sursa de infecţie: omul bolnav, purtătorii de germeni sănătoşi cr sau convalescenţi
 Căile de transmitere: directe şi indirecte prin mecanism fecal-oral
 Receptivitatea este generală,
 Imunitatea discutabilă- recăderile şi reîmbolnăvirile dese
 Nec un număr mic de bacili dizenterici (10-100) →multiplicarea în mucoasa intestinală, la
nivelul epiteliului recto-sigmoidian → invazie → zone de ulceraţii
Tablou clinic
 Aspecte variabile: gastroenterocolită, dizenteria toxică (mai ales la sugari) sau colita
hemoragică
 Incubaţie de 2-4 zile
 Debutul este brusc, cu febră, vomismente, diaree fecaloidă
 Per de stare: scaune în cantitate redusă – scaune frecvente- muco-sanghinolente (aşa numita
„flegmă rectală”), tenesme rectale- dureri cu iminenţa defecării-. Scaune numeroase, 5-10-20/ 24 ore
 La sugari se ridică şi suspiciunea unei invaginaţii intestinale-prezinta colici violente,
vărsături, rectoragii; la tuşeul rectal fără fecale pe mănuşă, ampula rectală goală şi o distensie
supraobstacol la examenul radiologic baritat
Obiective de îngrijire
 Dependenţe:
 disconfortul abdominal (tenesme, vărsături, greaţă),
 scaunele şi senzaţiile de defecare multiplă în cantitate mică,
 febra, astenia,
 cefaleea (starea toxică), dificultăţi de igienă. Obiective:
 internarea obligatorie chiar şi pentru suspiciune;
 recoltarea corectă a probelor bacteriologice (scaun spontan/ cu sonda Nelaton), sânge pentru
probe inflamatorii;
 dezinfecţia continuă cu cloramină sau var cloros;
 dieta adaptată vârstei şi perioadei clinice: ceai, morcov, orez, afine etc.;
 reechilibrarea hidroelectrolitică în funcţie de gradul deshidratării;
 aplicarea tratamentului medicamentos şi antispastic numai sub supravegherea medicului,
pentru a nu masca un abdomen acut chirurgical;
 izolarea şi supravegherea contacţilor clinic şi de laborator;
 asigurarea unei igiene riguroase: toaleta regiunii anale de 3-4 ori pe zi cu menajarea pudoarei
bolnavului; comprese, pampers (îndeosebi la copii şi vârstnici); spălături la femei de la pubis spre
anus

Sindromul meningeal infecţios


 Def: Inflamaţia acută (nesupurativă) a membranelor ce învelesc axul cerebrospinal
(leptomeningele) sau şi inflamaţia creierului, determinând meningo-encefalită.
 Meningitele, ca şi meningoencefalitele, sunt o urgenţă medicală, cu o mortalitate mare (30-
50%) influenţată de absenţa mijloacelor de apărare la nivelul spaţiului subarahnoidian (nu are
imunoglobuline, nu funcţionează fagocitoza).
 Epidemiologic, meningitele au ca sursă de infecţie omul sau animalul (bolnav sau purtător) şi
 Multiple căi de transmitere:
 calea aeriană (virusuri, pneumococ, meningococ etc.);
 calea digestivă (salmonelle, enterovirusuri);
21
 calea cutanată (HIV, herpesvirusuri, leptospirozele etc.);
 calea parenterală (HIV, plasmodium).
 Receptivitatea omului este dependentă de etiologie şi numeroşi factori favorizanţi.
Etiologia meningitelor
 virusuri (herpes virusuri, enterovirusuri, virusul urlian), de obicei meningite cu LCR clar;
 bacterii (meningococ, pneumococ, bacili gram negativi), de obicei cu LCR purulent, bacilul
anthracis, Yersinia, listeria (de obicei cu LCR sanghinolent), bacilul Koch (de obicei cu LCR clar),
spirochete (leptospire- meningite cu LCR clar), protozoare (toxoplasma la imunodeprimaţi, cu LCR
clar), metazoare (trichinella spiralis, cu LCR clar), fungi (candida, cryptococus cu LCR clar) etc.;
 meningite neinfecţioase: tumori cerebrale, leucemii, toxice, postvaccinale (antirujeolic),
accidentale (postpuncţie lombară) etc.
 Etiologia este variabilă în funcţie de vârstă:
 0-2 luni: streptococ grup B şi bacili gram negativi;
 2 luni- 2 ani: meningococ, pneumococ, Haemophilus influenzae;
 2 ani- 6 ani: Haemophilus influenzae, meningococ, pneumococ;
 la adulţi: pneumococ, meningococ, stafilococ, bacil Koch;
 la vârstnici: bacili gram negativi, listerii
Suspiciunea de diagnostic
 a). Date epidemiologice: epidemii în colectivităţi de nou-născuţi, adolescenţi, apariţia multor
afecţiuni naso-faringiene în colectivităţi etc. Există în Africa subsahariană centura meningococică.
 b). Date clinice: febră sau alternanţă cu hipotermie, cefalee intensă, persistentă, vărsături
spontane, repetabile, fără greţă, nelegate de alimentaţie, fotofobie, contracturi musculare localizate şi
generalizate, poziţie de „cocoş de puşcă”, rigiditatea cefei, semnul Kernig pozitiv, herpes sau erupţii
peteşiale, hemoragice, convulsii generalizate, retenţie de urină şi constipaţie, tulburări respiratorii,
chiar colaps, comă, delir (componenta encefalitică).
 La sugari, apar geamăt, ţipăt, convulsii, plafonarea privirii, cianoză, refuzul alimentaţiei,
semnul suspendării.
 Prezenţa acestor semne, ridică suspiciunea de sindrom meningeal, care impune trimiterea
bolnavului la cel mai apropiat serviciu de specialitate, pentru puncţia rahidiană, aceasta fiind singura
în măsură să precizeze diagnosticul şi etiologia; este de preferat puncţia lombară negativă, decât
trecerea pe lângă un diagnostic.
Obiective de ingrijire
 aşezarea în pat cu atenţie la dezbrăcarea bolnavului comatos sau agitat, imobilizarea lui (cu
cearceafuri) şi îndepărtarea obiectelor contondente;
 aşezarea în decubit lateral, fără proteze dentare şi ajutarea medicului pentru puncţia lombară;
 temperatura în salon, de 20-20 0C, în paturi cu apărătoare (pentru a nu cădea), cu cearceafuri
bine călcate (fără cute- antiescare) etc.;
 îngrijirea igienică zilnică: cavitatea bucală (glicerină boraxată), mucoasa faringiană, nazală,
genitală, aspiraţia secreţiilor, sondaj vezical, igiena regiunii anale
 schimbarea frecventă a poziţiei, pentru a împiedica apariţia escarelor, pneumoniei hipostatice;
 alimentaţie mixtă, echilibrată, cu atenţie, din cauza parezelor, paraliziilor, cu risc de asfixie şi
pentru a nu aspira resturile alimentare, toaleta cavităţii bucale după alimentaţie;
 aplicarea tratamentului prescris cu atenţie la bronhospasm, şoc anafilactic, edem glotic (şi cu
pregătirea trusei de urgenţă), profilaxia convulsiilor;
 monitorizarea diurezei, defecării (clismă);
 masajul extremităţilor şi mişcări pasive antitrombotice şi antitromboembolice;
 asigurarea unui climat de calm, sedarea bolnavului conform indicaţiilor medicale.

22