Sunteți pe pagina 1din 11

RASPUNDEREA DISCIPLINARA A FUNCTIONARULUI

PUBLICI
INTRODUCERE

Acest sistem unic de administrare nu putea functiona in virtutea faptului ca fiecarui stat ii sint caracteristice metode de gestionare a treburilor
publice, care nu ar trebui sa depinda de controversele politice.

Astfel, concomitent cu schimbarile de ordin politic, se resimte o tendinta noua in administratia publica, atit la nivel central, cit si local, o
tendintpa de a trece la noi forme de administrare, ce a revolutionat intreaga structura administrativa in Republica Moldova.

Aceasta reforma, insa, nu a putut fi implementata cu succes pina la sfirsit, din considerentul ca mentalitatea veche s-a inradacinat foarte adinc la
functionarii publici, care isi indeplineau obligatiunile de serviciu numai facand favoruri diferitor grupari politice, cu scopul de a nu pierde functia
dorita.

NOTIUNEA DE FUNCTIONAR PUBLIC

Functionarul public este numit de catre autoritatea publica, competenta potrivit legii si investit in mod legal cu atributiile unei functii publice, cu
o activitate pe care sa o desfasoare in scopul asigurarii functionarii continue a unui serviciu public.

Functionarii publici sunt investiti in functie printr-un act administrativ de numire, unilateral. Prin numirea in functia publica, functionarul este
investit cu un statut legal in care sunt prevazute drepturile si obligatiile acestuia. Situatia juridica a functionarului public este asadar statutara.

In Legea serviciului public s-a fixat dreptul cetateanului de a se incadra in serviciul public, indiferent de nationalitate, rasa, sex, apartenenta de
partid, confesiune religioasa etc. In al doilea rind, sa determinat cercul de persoane la care se refera notiunea de "functionar public"!

Aceasta este foarte important tinand cont de faptul ca in serviciul "statutul se afla si ministrul, si invatatorul, si medicul, si insotitorul de vagon de
Ia calea ferata. Dar, dupa cum se stie, intre aceste grupuri de persoane exista о mare diferenta in ce priveste continutul muncii lor.

De aceea in legea data se rasfringe numai asupra acelor functionari, care “ocupa functie de stat remunerata si care dispun de ranguri si grade
stabilite in conformitate cu principiile prezentei legi" (art.1).

CLASIFICAREA FUNCTIONARILOR PUBLICI

Exista functionari cu studii superioare, liceale sau medii generale. Se au in vedere aici studiile pe care le cere functia publica si nu acelea pe care
le are persoana fizica. Cu parere de rau, la noi, in etapa data, nu se prea tine cont de faptul care functii publice cer anumite studii superioare si
care studii liceale. De aceea nu sunt rare cazurile cand unele functii care trebuie sa fie ocupate de persoane cu studii liceale le ocupa persoane cu
diploma de absolvire a unei institutii de invatamint superior sau invers.

Functionarii cu functii executive, la rindul lor, se impart in doua categorii de functionari cu functii executive pe grade profesionale si functionari
cu functii executive pe trepte profesionale

Deosebirea dintre cele doua subdiviziuni este determinata de faptul ca pentru ocuparea functiilor executive pe grade profesionale se cer studii
superioare, iar pentru functiile executive pe trepte profesionale se cer studii liceale sau numai medii generate.

In corespundere cu instruirea profesionala, rezultatele muncii si ale atestarii efectuate in modul stabilit de legislatie, se realizeaza succesiv
trecerea functionarului public, inclusiv la rugamintea lui, intr-un alt grad de calificare.

Gradul de calificare il confera autoritatea publica ce a angajat functionarul. Conferirea gradului se consemneaza in carnetul de munca al
functionarului

Este foarte important faptul ca gradele de calificare se confera pe viata si functionarul public poate fi degradat sau retrogradat numai prin
hotarirea judecatoreasca pentru savirsirea unor actiuni ilegale ce prevad raspundere penala, precum si pentru conferirea gradului de calificare cu
incalcarea regulamentului.

Functionarul public, conform alin. 8, poate purta uniforma si insemne ale gradului de calificare, in modul stabilit de Guvern.

DREPTURILE FUNCTIONARILOR PUBLICI

Dreptul de a i se asigura exercitarea functiei sale; dreptul la protectia legii; dreptul de ocupare a functiilor publice doar de persoanele care sa aiba
o anumita calificare profesionala; posibilitatea ce li se acorda de a se plange autoritatilor si institutiilor competente; dreptul la opinie; dreptul de
asociere sindicala numai in conditiile legi ; dreptul la greva numai in conditiile legii; cumulul de functii numai in conditiile legii; restituirea
cheltuielilor de transport si cazare; alocatia de stat pentru copii sau dreptul la reducerea tarifelor pentru transportul in comun; uniforma; concediu
anual de odihna, medical si la alte concedii; dreptul la perfectionarea continua a pregatirii profesional ; dreptul la pensie; dreptul la asistenta
medicala gratuita; dreptul la salariu.

Printre drepturile fundamentale ale functionarilor publici, evidentiem:

- dreptul la protectie juridica


- drepturi financiare(dreptul la remunerare, la indemnizatii speciale, la asigurare sociala, la pensie de batranete)

- dreptul la stabilitatea postului (acest drept constituie in acelasi timp si un avantaj fata de salariatii din sectorul privat. In principiu,
functionarul este numit pentru toata cariera sa (in Germania, el este numit “pe viata”), cu exceptia cazurilor de demisie sau destituire,
sanctiunea cea mai grava, care poate fi aplicata doar in urma unei proceduri disciplinare.

Functionarilor le sunt garantate libertatea de opinie, libertatea de exprimare (cu conditia respectarii principiului neutralitatii si a obligatiei de
rezerva), libertatea de asociere, libertatea sindicala, dreptul la greva.

OBLIGATIILE FUNCTIONARILOR PUBLICI

Cea mai importanta obligatie este cea de subordonare a functionarilor ierarhic inferiori fata de functionarii ierarhic superiori; pastrarea secretului
de stat si de serviciu; discretie profesionala; comportare corespunzatoare; a nu avea indeletniciri in afara serviciului care sa fie contrare functiei
pe care o indeplines ; indeplinirea indatoririlor de serviciu; sa furnizeze publicului, in cadrul serviciului, informatiile cerute;

Obligatia de a servi, adica obligatia de a executa sarcinile ce-i sint incredintate. Un element al acestei obligatii este datoria de a indeplini personal
sarcinile conferite. Obligatia de a servi implica de asemenea datoria de supunere ierarhica, adica de a respecta ordinele superiorilor ierarhici (fie
ca este vorba de ordine individuale sau de indicatii generale), dar si datoria de a se supune legilor si regulamentelor. Totusi, daca subordonatul
primeste un ordin ce contine grave elemente de ilegalitate si care compromite interesul public, functionarul este obligat sa nu execute acest ordin.

- Exercitarea exclusiva a functiei (obligatie instituita in unele tari). Functionarul trebuie sa-si exercite functia personal si in mod continuu. Din
aceasta obligatie reiese principiul interdictiei cumulului unei functii publice cu o activitate privata.

- Discretie profesionala si secret profesional. Obligatia de discretie profesionala interzice de a revela, fara autorizatia autoritatii superioare,
faptele, informatiile, documentele de care agentul a luat cunostinta in exercitiul functiei sale. Tot ce tine de functionarea interna a administratiei
trebuie sa fie confidential. Evident, aceasta obligatie nu trebuie sa limiteze aplicarea principiului transparentei administrative.

Informatiile ce se cer a fi pastrate in secret nu sint doar cele calificate explicit ca secrete, ci toate informatiile pe care agentul le-a aflat in
exercitiul functiei sale.

Interdictia de a divulga secretul profesional este generala si absoluta, cu o singura exceptie. Este vorba de teoria secretului profesional destainuit,
care obliga agentii publici sa impartaseasca informatiile confidentiale colegilor sau superiorilor ierarhici atunci, cind acest lucru este necesar
pentru buna functionare a serviciului.

Obligatia de rezerva. In exercitiul functiei, functionarul trebuie sa faca abstractie de opiniile sale politice sau religioase. El trebuie sa fie neutru si
impartial.

Obligatia de perfectionare profesionala, care poate fi realizata prin formarea continua.

Este interzis sa primeasca cereri a caror rezolvare nu intra in competenta lor.

Este interzis functionarilor publici ca direct sau indirect sa solicite, sa accepte sau sa faca, sa li se promita pentru ei sau pentru altii, in
considerarea situatiei lor oficiale, daruri sau alte avantaje (este vorba de infractiunile de luare de mita si primirea de foloase necuvenite), sa
colaboreze pentru aducerea la indeplinire a sarcinilor de serviciu.

ROLURILE FUNCTIONARILOR PUBLICI

O analiza mai profunda a functiei publice dintr-un sir de tari ne demonstreaza ca rolul pe care il joaca functionarii publici are multe afinitati, dar
si unele deosebiri. In acest context se preteaza un comentariu scurt via-a-vis de unele aspecte ale rolului functionarilor publici din Marea
Britanie, si anume: traditia de anonimat, principiul care prevede ca sarcina principala a functionarului este de a implementa programele publice
aprobate de ministere.

Traditia de anonimat decurge din situatia ca numai ministrul e responsabil pentru lucrul ministerului sau. El e apreciat pentru tot ce e reusit in
minister si denigrat pentru ceea ce e sub nivel. El e responsabil in fata parlamentului pentru activitatile ministerului si nu se va eschiva de la
aceasta responsabilitate dind vina pe functionarii sai permanenti. Principiul consta in faptul ca dinsii se afla in serviciul lui si indeplinesc
instructiunile lui nemijlocite.
Dar mai la concret, dupa parerea noastra, acest principiu are un element nu prea real. Ministrii nu pot cunoaste direct toate activitatile
multilaterale ale ministerului si deseori acestia se posteaza pe pozitiile de aparatori ai actiunilor intreprinse de functionarii lor publici, dupa cum
acestea i sau interpretat de catre functionari, rolul ministrului reducindu-se doar la purtator de cuvint. Un ministru nou se poate confrunta cu
responsabilitatea pentru deciziile luate inainte de numirea sa si obligatia lui este de a le justifica chiar si in cazul in care personal nu le accepta pe
deplin, insa, principiul e operational.

Aceasta traditie de anonimat in administratia publica din Marea Britanie se refera si la alte tari, avind radacini adinci si, de obicei, se respecta de
catre ministri, consilierii lor si de alte persoane din guvern. De exemplu, multi jurnalisti cunosc numele oficialitatilor de vaza, dar nu le publica.
Purtatorii de cuvint din partea diferitelor grupuri se afla pe aceeasi pozitie, chiar daca ramin deceptionati de rezultatul negocierilor. Ei stiu
numele functionarilor responsabili de negocieri, dar nu-i critica in public pe ultimii, ci pe ministru. Daca lucrarile decurg extrem de prost, se
admite critica publica a functionarilor publici printr-o procedura speciala sau de catre ministrul vizat, dar aceasta se intimpla foarte rar.

Este important de mentionat faptul ca principiul impartialitatii administrarii publice din Anglia conduce la anumite limitari ale activitatii politice
a functionarilor publici. Pozitia curenta e ca personalul din Functiile mai superioare nu va lua parte la nici о actiune politica de nivel national, cu
exceptia participarii la alegeri si se poate implica in activitati politice de nivel local numai cu permisiunea ministrului respectiv. Personalul cu
anumite functii clericale nu are dreptul de asi inainta candidatura pentru alegeri in Parlament, dar se poate implica inaintea actiunii publice in
masura in care ii permit regulamentele ministerelor. Aceste par a fi antidemocratice. Asa ceva se poate intilni in fiecare tara.

Daca e sa ne referim la ocupatia cotidiana a functionarilor publici, dupa cum ne demonstreaza stiinta administrarii si practica administrarii
publice din diferite tari, observatiile personale acumulate timp de multi ani si trecute prin prisma cerintelor zilei ne fac sa credem ca un
functionar public trebuie sa corespunda mai multor cerinte, adica sa indeplineasca mai multe roluri. Le vom enumera pe cele mai principale:

 1. Organizator. Un bun organizator trebuie sa posede multe calitati personale si, neaparat, cunoasterea principiilor de administrare.
Astfel poate construi о structura adecvata organizatiei.
 2. Lider. Reprezinta baza behaviourista (de la englezescul "behaviour" — comportament) a administrarii.

 3. Patolog. Pune diagnosticul "imbolnavirii" de birocratism si poate trata aceasta boala.

 4. Politician. Stie cum sa obtina sustinerea politica pentru programul sau si sa se mentina intr-un mediu de interese competitive.

 5. Specialist analitic de decizii. Stie sa estimeze consecintele deciziilor luate si valoarea lor financiara.

 6. Promotor. Cunoaste avantajele puterii si stie cum sa le aplice.

 7. Savant. Poate argumenta stiintific necesitatea adoptarii unor sau altor decizii cu scopul asigurarii reformelor necesare.

 8. Sustinator al schimbarilor. Stie cum sa foloseasca dezvoltarea organizationala pentru a utiliza la maximum resursele umane din
agentia sa.

 9. Internationalist. Cunoaste importanta conditiilor locale pentru administrare.

 10. Reformator. Poate prezice inconvenientele viitoare si stie a pregati organizatia pentru ele.

Aceste si alte roluri pot fi indeplinite datorita acumularii cunostintelor prin intermediul studierii teoriei si practicii administrarii publice.

Functionarul public considera ca principiile administrarii concentrate in acest "cerc" constituie birocratia. Birocratia devine rigida.

Rigiditatea poate fi tratata prin incadrarea birocratiei la procesul politic, insa birocratia politica denota tendinta spre accesul special la luarea de
decizii in administrare. Astfel se creeaza subguvernele. Pentru a obtine rezultate, organele isi centralizeaza puterea prin intermediul unui sistem
de planificare si control. Stiinta administrarii conduce la un program adecvat, care ar folosi forme flexibile de organizare si ar crea loc pentru
behavioristii, care incearca sa produca unele reforme ale institutiilor prin metoda dezvoltarii organizationale. Reforma Guvernului implica
necesitatea unei stari decisive, in care discretia administrativa se substituie prin instructiuni, ce, la rindul lor, conduc la discutii despre separarea
politicii de administrare, generindu-se principiile generale. Chiar si revolutionarii politici revin la principiile administrarii. Cercul sa inchis.
Acesta e unul din multele scenarii posibile. Intr-un organism complex are loc suprapunerea simultana a mai multor cercuri de administrare.

RASPUNDEREA DISCIPLINARA

Raspunderea disciplinara se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

 este de natura contractuala;


 constituie o constrangere, in principal materiala dar si de ordin moral;
 are caracter exclusiv personal determinat de caracterul intuitu persone al contractului individual de munca;
 exercita atat o functie sanctionatorie cat si una preventiva si educativa.
In legislatia muncii nu exista o definitie a raspunderii disciplinare, drept urmare se accepta in mod unanim ca raspunderea disciplinara intervine
in cazurile in care un salariat savarseste cu vinovatie o abatere disciplinara.

Conditia necesara si suficienta pentru declansarea raspunderii disciplinare este abaterea disciplinara.  Abaterea disciplinara este o fapta in
legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale,
regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor
ierarhici.

Pentru ca o fapta savarsita de un salariat sa fie calificata abatere disciplinara este necesar sa fie analizate elementele constitutive ale faptei, a
caror intrunire sa justifice aplicarea raspunderii disciplinare.

Asadar, elementele constitutive ale abaterii disciplinare sunt:

 obiectul, respectiv relatiile sociale de munca, ordinea si disciplina in procesul muncii, care printr-o fapta a salariatului au fost
perturbate, lezate;
 latura obiectiva, respectiv fapta, comisiva sau omisiva care produce un rezultat daunator prin incalcarea normelor legale, a
regulamentului intern, contractului individual de munca sau contractului colectiv de munca aplicabil;
 subiectul, intodeauna o persoana fizica, salariatul in calitate de subiect calificat;
 latura subiectiva – vinovatia, care trebuie sa se aprecieze concret in functie de pregatirea profesionala, capacitatea, aptitudinile si
experienta salariatului;
 legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si rezultatul daunator.
 Cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei sunt acele situatii in care, desi fapta savarsita provoaca un prejudiciu, raspunderea nu
este angajata, intrucat caracterul ilicit al faptei este inlaturat.

o Astfel, caracterul ilicit al faptei cauzatoare de prejudicii este inlaturat de urmatoarele cauze:

 legitima aparare;
 starea de necesitate;
 constrangerea fizica sau morala;
 cazul fortuit si forta majora;
 eroarea de fapt;
 executarea ordinului de serviciu.

 Sanctiunile disciplinare generale prevazute in mod expres si limitativ in art.264 din Codul muncii sunt:

 avertismentul scris, reprezinta comunicarea facuta in scris salariatului prin care acestuia i se atrage atentia asupra faptei savarsite si i se
pune in vedere ca, in cazul savarsirii altei abateri, va fi sanctionat disciplinar mai grav. Se recomanda ca anterior aplicarii acestei
sanctiuni intre conducatorul unitatii si autorul abaterii sa se poarte o discutie atat pentru a preintampina aplicarea unei sanctiuni
necorespunzatoare, cat si pentru a avea o privire de ansamblu asupra disciplinei in munca la nivelul unitatii. Emiterea unui avertisment
pentru o abatere de o gravitate redusa poate preveni savarsirea altor abateri, dar poate constitui o dovada a nerespectarii disciplinei
muncii in cazul aplicarii unor sanctiuni mai severe.
 suspendarea contractului individual de munca pe o perioada ce nu poate depasi 10 zile lucratoare consta in faptul ca salariatul nu
presteaza munca si nu primeste salariul.
 retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pentru o perioada ce nu poate
depasi 60 de zile, reprezinta o sanctiune cu un grad mai ridicat de severitate. Asadar, angajatorul poate modifica temporar locul si felul
muncii, fara consimtamantul salariatului, cu titlu de sanctiune disciplinara. Retrogradarea are ca efect diminuarea drepturilor salariale,
ceea ce, de altfel, da eficienta acestei sanctiuni.
 reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%, este o sanctiune care afecteaza un element esential al contractului
individual de munca - salariul. In situatia in care se constata ca salariatul a savarsit o abatere disciplinara ce a avut ca rezultat si
producerea unui prejudiciu, atunci poate interveni, pe langa raspunderea disciplinara, si raspunderea patrimoniala.
 reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, a indemnizatiei de conducere, pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%, se aplica exclusiv
salariatilor cu functii de conducere. Angajatorul are posibilitatea aplicarii sanctiunii prin reducerea concomitenta a salariului si a
indemnizatiei sau numai reducerea indemnizatiei de conducere. Salariatii cu functii de conducere sunt: administratorii-salariati,
inclusiv presedintele consiliului de administratie daca este si salariat ; directorii generali si directorii ; directorii generali adjuncti si
directorii adjuncti ; sefii compartimentelor de munca, precum si asimilatii acestora stabiliti potrivit legii sau prin contractele colective
de munca ori, dupa caz, prin regulamentul intern.
 desfacerea disciplinara a contractului individual de munca este cea mai severa sanctiune, angajatorul putand dispune concedierea
salariatului pentru motive care tin de persoana sa, in cazul in care savarseste o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de
disciplina muncii sau de la cele stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern.
Aplicarea sanctiunilor disciplinare nu se face in mod arbitrar de catre angajator, ci ca urmare a unor reguli procedurale, care sunt stabilite in
scopul  de a asigura eficienta combaterii unor acte si comportamente daunatoare muncii, si de a stabili cu exactitate faptele, de a garanta dreptul
de aparare al salariatului.

Cercetarea abaterii disciplinare constituie prima faza a actiunii disciplinare si are scopul de asigura atat dreptul la aparare al salariatului cat si de
a furniza angajatorului date si informatii care sa conduca la o evaluare obiectiva a situatiei. Exceptia de la aceasta regula o constituie
avertismentul scris pentru care nu este obligatorie cercetarea. Masura sanctiunii disciplinare dispusa inaintea efectuarii cercetarii disciplinare
prealabile, este lovita de nulitate absoluta. In cursul cercetarii, salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa
aduca toate probele si motivatiile pe care le considera necesare. De asemenea, salariatul poate fi asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al
sindicatului al carui membru este, in virtutea scopului pentru care aceste organizatii sunt constituite, de a apara drepturile membrilor lor.

Discutiile purtate intre reprezentatul angajatorului desemnat sa efectueze cercetarea prealabila si salariat se consemneaza intr-un proces verbal ce
are rolul de a reda imprejurarile si conditiile in care a fost savarsita abaterea, precum si declaratiile autorului acesteia.

Refuzul salariatului de a face declaratii cu privire la fapta savarsita, sau neprezentarea acestuia potrivit notificarii, se consemneaza, de asemenea,
intr-un proces verbal.

Urmatoarea faza a cercetarii va fi stabilirea sanctiunii disciplinare ce va fi aplicata salariatului in raport de gravitatea faptei, avandu-se in vedere
criteriile care se refera la :

 imprejurarile in care fapta a fost savarsita;


 gradul de vinovatie al salariatului, sub forma:   neglijentei, salariatul nu prevede rezultatul faptelor sale, desi putea si trebuia sa le
prevada;    imprudentei, salariatul prevede rezultatul faptei sale, dar considera ca nu se va produce;    intentiei indirecte, salariatul nu
urmareste producerea rezultatului faptei sale, dar accepta ca acesta se poate produce;    intentiei directe, salariatul urmareste producerea
rezultatului.
 consecintele abaterii disciplinare, care pot fi: distrugerea unui utilaj, vatamarea unei persoane, producerea unui prejudiciu. Aplicarea
sanctiunii disciplinare nu este conditionata de producerea unui prejudiciu;
 comportarea generala la serviciu: comportamentul salariatului fata de colegi, seriozitatea cu care isi indeplineste sarcinile de serviciu,
contributia la imbunatatirea activitatii firmei etc;
 eventualele sanctiuni disciplinare primite anterior, care pot fi luate in considerare numai pentru stabilirea comportamentului
salariatului, acesta neputand fi sanctionat de mai multe ori pentru aceeasi fapta.

Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii
la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei. Valabilitatea deciziei de sanctionare
este conditionata de respectarea ambelor termene cumulativ.

Decizia de sanctionare trebuie sa contina, in mod obligatoriu:

 descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;


 precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul de munca aplicabil, care au fost incalcate de
salariat;
 motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, sau motivele pentru
care nu a fost efectuata cercetarea;
 temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
 termenul in care sanctiunea disciplinara poate fi contestata;
 instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.

 Lipsa oricarui dintre elementele enumerate atrage nulitatea absoluta a masurii dispuse de angajator. Decizia astfel intocmita se comunica
salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii, producand efecte de la data comunicarii. Comunicarea se face personal
salariatului, cu semnatura de primire, iar in cazul refuzului, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de salariat. Data
comunicarii constituie momentul de la care curge termenul de contestare.

Astfel, oricare dintre sanctiunile enumerate mai sus pot fi contestate la instantele de judecata competente in a caror circumscriptie reclamantul isi
are domiciliul sau resedinta. Organul de jurisdictie a muncii competent sa judece este tribunalul. Contestatia este scutita de taxa de timbru si de
timbru judiciar.

RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR PUBLICI


Literatura de specialitate analizeaza, de regula, numai fenomenul raspunderii juridice, iar in cursurile de drept administrative, pe acest fond
metodologic, se analizeaza formele de raspundere juridica a functionarilor (raspunderea penala, raspunderea administrativa, raspunderea
disciplinara, raspunderea materiala si raspunderea civila). 1

1
In sfera cercetarii fenomenul raspunderii sociale, implicit a celei juridice au fost realizate mari progrese in ultimele decenii, atat in ceea ce
priveste analiza formelor raspunderi juridice, cat si in planul, mai larg, al relatiei dilectice dintre responsabilitatea sociala si raspunderea sociala.
Din aceasta perspectiva ,cercetarea raspunderii juridice, ca institutie complexa a dreptului, a formelor sale ca institutii ale diferitelor ramuri de
drept, trebuie sa depaseasca traditionalele cadre ale tehnicitatii juridice, realizandu-se o deschidere mai mult spre filosofie, praxiologie,
psihologie sociologie, etc.

Dupa cum doctrina de drept public subliniaza si in domeniul stiintei dreptului se contureaza distinctia dintre notiunile de raspundere si
responsabilitate, distinctie ce isi are originea in tezele filozofice cu privire la delimitarea fenomenului raspunderii sociale de cel al
responsabilitatii sociale.

Aceasta delimitare se evidentiaza in ceea ce priveste dreptul administrative sub mai multe aspecte.

 In primul rand, dreptul administrativ analizeaza responsabilitatea si respectiv, raspunderea autoritatilor administratiei
publice.
 In al doilea rand, dreptul administrativ analizeaza aceste fenomene in legatura cu functionarii publici.
 In al treilea rand, dreptul administrativ se preocupa de de cercetarea responsabilitatii cetatenilor fata de normele juridice,
respectiv a raspunderii acestora in cazul incalcarii lor.

Raspunderea juridica ,,intervine pe terenul raului infaptuit”, adica in urma savarsirii unei abateri.

Specific abaterilor savarsite de functionarii publici este faptul ca ele pot interveni in timpul exercitarii functiei, in legatura cu exercitarea acesteia
sau, pur si simplu, prin abaterea de la anumite norme care nu au o legatura directa, nemijlocita cu functia, dar care pun sub semnul intrebarii
prestigiul functionarului public.

In doctrina interbelica, raspunderea statului si a functionarilor sai era privita ca una din formele de manifestare a responsabilitatii in dreptul
administrativ. Se pornea de la teza ca activitatea administratiei poate fi de multe ori o cauza de daune pentru particularii care vin in contact cu ea,
ceea ce atragea interventia unei raspunderi materiale a acestora, alaturi de cea disciplinara, atrasa de inalcarea unor norme de comportament
profesional, de ordine si disciplina intr-un serviciu public.

Regimul juridic al functiei publice include si problema raspunderii acestuia, a carui menire este reprimarea greselilor comise de agentii publici,
aspect care reprezinta doar unul din scopurile raspunderii.

Prin intermediul raspunderii se relizeaza atat scopul preventiv, cat si cel sanctionator, carora ar trebui sa li se adauge potrivit doctrinei actuale, si
cel educativ.

Lege nr 188/1999 privind statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare reglementeaza in capitolul VII, Sanctiunile
disciplinare si raspunderea functionarilor publici.

Formularea acestui titlu a fost criticata in doctrina actuala ca fiind lipsita de precizie, indicate fiind o denumire cu cele doua sintagme in forma
inversata, adica ,,raspunderea si sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor publici” sau si mai riguros, numai ,,raspunderea functionarilor
publici”

Potrivit legii, incalcarea de catre functionarii publici, cu vinovatie, a indatoririlor de serviciu atrage raspunderea disciplinara, contraventionala,
civila sau penala, dupa caz.

Spre deosebire de celelalte statute (coduri) ale functionarilor publici existente din anul 1923 in Romania, se constata ca actuala reglementare
introduce elementul de vinovatie pentru incalcarea indatoririlor de serviciu si reglemnteaza si alte forme de raspundere, in afara celei specifice
dreptului administrativ.

Astfel dupa cum se poate observa, legea stabileste patru forme de raspundere aplicabile functionarilor publici.

Aceste forme nu se exclud intre ele, se arata in doctrina recenta, ele putand fi aplicabile concomitent daca fapta comisa intruneste in acelasi timp,
conditiile unor forme diferite de raspundere juridica.

Functionarul public poate deci sa fie sanctionat cu sanctiuni specifice fiecarei forme de raspundere. Ceea ce, principal este interzis, nu reprezinta
decat aplicarea a doua sanctiuni de aceeasi natura juridica pentru aceeasi fapta.

Expresia ,,raspundere civila” are in vedere o raspundere pentru pagubele cauzate.

Aceasta este insa o institutie a dreptului administrativ, atunci cand paguba a fost cauzata printr-un act administrativ declarat ilegal de catre
instanta de contencios administrativ, fiind vorba de o raspundere administrativ patrimoniala, specifica dreptului administrativ.
Poate fi identificata insa si ca o institutie a dreptului civil, atunci cand paguba a fost produsa printr-o fapta plasata in afara atributiilor de serviciu,
un delict civil ori printr-o infractiune, fiind vorba de latura civila a procesului penal. 2

Incalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a indatoririlor corespunzatoare functie publice pe care o detin si a normelor de conduita
profesionala si civica prevazute de lege constituie abatere disciplinara si atrage raspunderea disciplinara a acestor.”

RASPUNDEREA DISCIPLINARA
Raspunderea disciplinara reprezinta un ansamblu de norme care reglementeza actele si faptele (actiunile si inactiunile) savarsite de functionarul
public in exercitarea atributiilor sale sau in legatura cu acestea, sanctiunile care se aplica si normele procedurale corespunzatoare.

In doctrina actuala au fost identificate urmatoarele trasaturi ale ale raspunderii disciplinare: este o raspundere de drept public; intervine numai in
cazul savarsirii unei abateri disciplinare calificata ca atare prin norme ale dreptului public, deci in cadrul unor raporturi de drept public; subiectul
activ este un functionar public, iar subiectul pasiv este autoritatea sau institutia publica la care acesta este incadrat; procedura de constatare,
aplicare si constatare, a sanctiunilor disciplinare sunt supuse unor norme speciale; abaterile si sanctiunile disciplinare sunt prevazute prin norme
cu putere de lege sau in baza acestora, prin statute speciale.

Constituie abateri disciplinare urmatoarele fapte :


 intarzierea sistematica in efectuarea lucrarilor;
 absente nemotivate de la serviciu;
 interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri in afara cadrului legal;
 atitudinile ireverentioase in timpul exercitarii atributiilor de serviciu;
 nerespectarea secretului profesional sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter;
 refuzul nejustificat de a indeplini sarcinile si atributiile de serviciu;
 neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor;
 manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice din care face parte;
 exprimarea sau desfasurarea, in calitate de functionar public ori in timpul programului de lucru, a unor opinii sau activitati
publice cu caracter politic;
 incalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitati si interdictii privind functionarii publici.

Abaterea disciplinara a fost definita in doctrina actuala ca reprezentand fapta savarsita cu vinovatie de catre functionarul public prin care acesta
incalca obligatiile ce-i revin din raportul de functie publica sau in legatura cu acesta si care afecteaza statutul sau socio-profesional si moral. Intr-
o alta opinie, abaterea disciplinara a fost denumita ca ,,abatere savarsita, in general, de la indatoirile de serviciu,din culpa functionarului si care
nu constituie o infraciune, fiind sanctionata, de regula de catre organele administrative, iar nu de catre instantele judecatoresti

In orice caz, abaterea disciplinara este intodeauna o fapta concreta, care trebuie analizata sub toate elementele care-i constituie continutul:
subiect, obiect, latura obiectiva, latura subiectiva, sanctiune, iar normele juridice care o definesc trebuie sa determine cu rigoarea necesara, toate
aceste elemente.

Faptul ca legiuitorul a optat pentru o enumerare exhaustiva a abaterilor disciplinare demonstreaza, potrivit doctrinei, preocuparea de a asigura
stabilitatea in serviciu a functionarului public.

Sunt indicate astfel de legiutor, fapte care privesc nerespectarea programului de activitate, modul de indeplinire a sarcinilor de serviciu,
comportamentul profesional al functionarului public precum si incalcarea anumitor obligatii ale functionarilor publici, carora legiuitorul le-a
rezervat un regim special.

In doctrina actuala, s-a sustinut, pe de o parte, ca aceasta enumerare limitativa reprezinta un pas inainte fata de alte reglementari, dar, pe de alta
parte, unele abateri disciplinare sunt definite sumar, iar altele ridica unele probleme, putand determina greutati in intelegerea si aplicarea concreta
a sanctiunii.

Sanctiunile disciplinare sunt :


 avertismentul;
 mustrarea;
 diminuarea drepturilor salariale cu 5 - 10% pe o perioada de 1 - 3 luni;
 suspendarea dreptului de avansare pe o perioada de 1 - 3 ani;
 trecerea intr-o functie inferioara, pe o perioada de 6 - 12 luni, cu diminuarea corespunzatoare a salariului;
 destituirea din functie.

Pe langa o sanctiune cu caracter moral, legea reglementeaza sanctiuni cu caracter precumpanitor material si sanctiuni cu caracter material,dar
care, in primul rand, afecteaza cariera functionarului public, cea mai grava atragand chiar incetarea raportului de functie publica.

Din continutul normei legale pot fi facute urmatoarele precizari cu privire la sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor publici: se stabileste
numai prin norme cu putere de lege; nu sunt prevazute pentru fiecare abatere disciplinara, aplicarea uneia sau alteiea fiind lasata la latitudinea
autoritatii competente cu sanctionarea; sunt instituite intr-un sistem ierarhic, ce are insa un caracter relativ, putand fi aplicata o sanctiune mai
grava, chiar daca, in prealabil, nu fusese aplicata alta mai usoara; au caracter personal, in sensul ca se aplica functionarului public vinovat de
savarsirea abaterii disciplinare.

2
In doctrina actuala unii autori au delimitat aceste sanctiuni disciplinare dupa cum se regasesc si in sfera dreptului muncii in sanctiuni comune
sanctiuni specifice.

La individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de cauzele si gravitatea abaterii disciplinare, imprejurarile in care aceasta a fost
savarsita,gradul de vinovatie si consecintele abaterii,comportarea generala in timpul serviciului a functionarului public, precum si de existenta in
antecedentele acestuia a altor sanctiuni disciplinare, care nu au fost radiate in conditiile legii.

Legea prevede astfel principiul individualizarii sanctiunii disciplinare, principiul fundamental aplicabil regimului raspunderii disciplinare a
functionarului public.

Potrivit recentelor modificari aduse legii, sanctiunile disciplinare se aplica in termen de cel mult sase luni de la data savarsirii abaterii. Se
introduce astfel un termen de prescriptie aplicarii sanctiunii functionarului public, de maxim sase luni.

Mustrarea scrisa se poate aplica direct de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, la propunerea conducatorului compartimentului in
care functioneazacel in cauza. Celelalte sanctiuni se aplica de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, la propunerea comisiei de discplina.

Sanctiunile disciplinare pentru inaltii functionari publici se aplica prin decizie a primului-ministru, prin ordin al ministrului ori, dupa caz, al
conducatorului autoritatii sau institutiei publice centrale, pentru cei prevazuti la art. 11 lit. g) din Statut, la propunerea comisiei de disciplina

Sanctiunile disciplinare nu pot fi aplicate decat dupa cercetarea prealabila a faptei savarsite si dupa audierea functionarului public. Audierea
functionarului public trebuie consemnata in scris, sub sanctiunea nulitatii. Refuzul functionarului public de a se prezenta la audieri sau de a
semna o declaratie privitoare la abaterile disciplinare care i se imputa se consemneaza intr-un proces-verbal.

Prin aceste ultime dispozitii se consacra regula cercetarii prealabile foarte important fiind modul in care se face audierea aceasta trebuind sa fie
facuta in scris sub sanctiunea nulitatii, fiind transpuse in practica, principiile constitutionale privind dreptul la aparare si prezumtia de
nevinovatie.

Intr-un articol distinct, Statutul reglementeaza in detaliu procedura de constituire in cadrul autoritatilor sau a institutiilor publice a consiliilor de
disciplina. Acestea sunt structuri competente sa cerceteze faptele sesizate ca abateri disciplinare si sa propuna sanctiunea aplicabila functionarilor
publici din autoritatile sau institutiile publice respective.

Fiind o propunere, comisia de disciplina va intocmi un act pregatitor, pe baza caruia, cel in drept, conducatorul compartimentului ori serviciului
public, dupa caz va emite ordinul sau dispozitia (act administrativ de autoritate) de aplicare a sanctiunii disciplinare.

Comisia de disciplina pentru inaltii functionari publici este compusa din 7 inalti functionari publici.

In tacerea legii, s-a apreciat in doctrina, nu poate fi exclusa nici situatia ca in urma cercetarii, sa fie propusa nesanctionarea celui care a savarsit
abaterea disciplinara, dupa cum si conducatorul institutiei sau autoritatii poate aplica o sanctiune mai usoara sau mai severa decat cea propusa de
comisia de disciplina, situatie in care insa, sanctonarea diferita trebuie motivata.

Functionarul public nemultumit de sanctiunea aplicata se poate adresa instantei de contencios administrativ, solicitand anularea sau modificarea,
dupa caz, a ordinului sau dispozitiei de sanctionare.”

Aceasta prevedere a fost privita in doctrina consacrata functiei publice ca prezentand o semnificatie deosebita, deoarece transeaza cu claritate,
deosebirea de regimul juridic dintre salariat si functionarul public demonstrand apartenenta acestei institutii la ramura dreptului public.

Fata de prevederile Statutului, in doctrina s-a apreciat ca, in absenta altor dispozitii procedurale speciale, aceste litigii urmeza sa fie solutionate
de catre instanta judecatoreasca potrivit Legii contenciosului administrativ. Exista insa o derogare de la procedura comuna, Statutul adaugand la
solutiile pe care le poate pronunta instanta de judecata si pe aceea a modificarii ordinului sau dispozitiei de sanctionare.

Acesata dispozitie a fost considerata neconstitutionala deoarece modificarea actului administrativ de sanctionare ar echivala cu o mixtiune a
puterii judecatoresti in sfera de competenta a administratiei publice.

Este adevarat ca instanta judecatoreasca trebuie sa verifice legalitatea actului de sanctionare, inclusiv in ceea ce priveste individualizarea
sanctiunii, astfel incat sa existe o anumita proportionalitate intre sanctiunea aplicata si gravitatea faptei savarsite, insa nu poate ea insasi sa aplice
o sanctiune disciplinara unui functionar apartinand administratiei publice.

Daca instanta judecatoreasca apreciaza ca actul de sanctionare este nelegal, ea va dispune anularea actului si poate, cel mult sa indice sanctiunea
cea mai severa care ar putea fi aplicata functionarului public, dar nu mai aspra decat cea initial dispusa.

Sanctiunile disciplinare se radiaza de drept, dupa cum urmeaza:a) in termen de 6 luni de la aplicare, sanctiunea disciplinara prevazuta la art. 65
alin. (3) lit. a);b) in termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, sanctiunile disciplinare prevazute la art. 65 alin. (3)
lit. b)-d);c) in termen de 7 ani de la aplicare, sanctiunea prevazuta la art. 65 alin. (3) lit. e).(2) Radierea sanctiunilor disciplinare prevazute la alin.
(1) lit. a) si b) se constata prin act administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice.” conform Legii nr 188/1999 privind statutul
functionarilor publici.

Raspunderea disciplinara a functionarilor publici apare in momentul in care acestia savarsesc o abatere disciplinara.

Prin abatere disciplinara se intelege abaterea savarsita, in general, de la indatoririle de serviciu, din culpa functionarului si care nu constituie o
infractiune, fiind sanctionata de regula, de catre organele administrative, iar nu de catre instantele judecatoresti.
Astfel, in primul rand, abaterea disciplinara este o incalcare a obligatiilor pe care le are functionarul in cadrul raportului de functiune.

Daca asemenea obligatii sunt, in marea lor majoritate, obligatii generale ale functionarilor in exercitarea functiei, unele din ele revin numai
anumitor categorii de functionari publici.

Astfel de obligatii revin, mai ales, functionarilor ce fac parte din anumite categorii speciale, carora li se pretinde o disciplina mai stricta, din care
cauza au si statute disciplinare speciale.

Un alt element constitutiv al abaterii disciplinare este vinovatia functionarului, indiferent ca aceasta imbraca forma intentiei sau a culpei.

Abaterea disciplinara prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea. De aceea abaterile disciplinare nu sunt sanctionate de catre
instantele judecatoresti, ci de catre organele sau functionarii care au in competenta lor supravegherea disciplinei muncii si aplicarea de sanctiuni
pentru nerespectarea acesteia.

Trecerea de la raspunderea disciplinara la una penala si invers este determinat de necesitatea intaririi disciplinei si ordinii de drept, precum si de
nivelul constiintei functionarilor intr-un moment dat, ceea ce se reflecta in normele juridice care califica o anume fapta ca infractiune sau abatere
disciplinara.

Spre deosebire de infractiuni care sunt prevazute expres de normele juridice, cu toate elementele lor, inclusiv sanctiunea respectiva, abaterile
disciplinare sunt aratate de toate elementele lor inclusive sanctiunile respective, abaterile disciplinare sunt aratate de multe ori intr-un mod foarte
general, fara sa se faca precizari pentru fiecare in parte.

In ceea ce priveste categoriile de functionari care sunt obligati sa respecte o disciplina mai severa, raspunderea disciplinara a acestora este
reglementata de statutele disciplinare speciale, pentru fiecare categorie. Acestea contin norme juridice derogatorii de la Codul muncii si care
prevad regulile pe care trebuie sa le respecte functionarii respectivi, precum si sanctiunile ce li se pot aplica in cazul incalcarii acestora, sanctiuni
deosebite in oarecare masura de cele prevazute, de obicei, de Codul muncii si regulamentele de ordine interioara.

Aplicarea sanctiunii disciplinare trebuie sa se faca dupa o justa si prealalbila cercetare a cazului, cu ascultarea obligatorie a functionarului care a
savarsit abaterea.

Impotriva sanctiunii disciplinare se poate face o contestatie, in termenul si la organul prevazut de actul care reglementeaza constatarea abaterii si
aplicarea sanctiunii.

Sanctiunea disciplinara nu se trece in cartea de munca a functionarului respectiv, ci numai in dosarul personal al acestuia.

Daca in perioada prevazuta de normele juridice, functionarul nu savarseste nici o abatere, el poate fi reabilitat, stergandu-se mentiunea aplicata
sanctiunii din dosarul sau.

Raspunderea disciplinara poate fi cumulata si cu alte forme de raspundere.De exemplu, in cazul savarsirii unor infractiuni, sanctiunea penala
poate fi insotita si de sanctiunea disciplinara a desfacerii contractului de munca.

RASPUNDEREA CONTRAVENTIONALA A FUNCTIONARULUI PUBLIC


Raspunderea contraventionala a functionarilor publici se angajeaza in cazul in care acestia au savarsit o contraventie in timpul si in legatura cu
sarcinile de serviciu.

Referitor la aceasta prevedere legala, in doctrina s-a subliniat ca este vorba despre o raspundere administrativ-contraventionala, avand in vedere
acele fapte ce constituie contraventii, in cadrul raspunderii administrative a functionarului public, savarsite in timpul si in legatura cu atributiile
de serviciu, diferit de cele savarsite in afara activitatii profesionale, asemeni oricarui cetatean, care implica o raspundere contraventionala potrivit
dreptului comun in materie.

Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii functionarul public se poate adresa cu plangere la judecatoria
in a carei circumscriptie isi are sediul autoritatea sau institutia publica in care este numit functionarul public sanctionat

Aceasta dispozitie nu are in vedere termenul in care poate fi atacat procesul verbal de constatare a contraventiei si de aplicare, a sanctiunii si nici
faptul ca dispozitiilor din Statut nu este aplicabil dreptul comun in materia raspunderii contraventionale.

Contraventia constituie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca atare prin lege, ordonanta, prin hotarare sau dupa caz, prin
hotararea consiliului local al comunei, orasului, municipiului, sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a consililui
general al municipiului Bucuresti.

Fata de regimul de drept comun, in materia raspunderii administrativ contraventionale prin care a fost stabilita competenta judecatoriei in a carei
circumscriptie a fost savarsita contraventia, de a solutiona plangerea contravenientului, Statutul prevede expres competenta judecatoriei in a carei
circumscriptie isi are sediul autoritatea sau institutia publica in care este numit functionarul public sanctionat, de a solutiona plangerea acestuia,
care poate sa nu fie cea de la locul savarsirii contraventiei. Deoarece dreptul comun al contraventiilor stabileste si calea de abatere a recursului la
sectia de contencios administrativ a tribunalului, vom interpreta ca acesta poate fi exercitat si de catre funtionarii publici.

RASPUNDEREA CIVILA A FUNCTIONARULUI PUBLIC


Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza:
 pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneaza;
 pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
 pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unor terte persoane, in temeiul unei hotarari
judecatoresti definitive si irevocabile.

Intr-o forma sintetica, in doctrina s-a relevat ca raspunderea patrimoniala a functionarului public intervine in cazul in care acestia au cauzat prin
actele sau faptele lor anumite prejudicii, fie autoritatii sau institutiei publice din care fac parte, fie unei alte persoane fizice sau juridice de drept
public sau privat.

In ce priveste modul de reparare al pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice, in primele doua situatii, acesta va : ,, repara pagubele aduse
autoritatii sau institutiei publice in situatiile prevazute la art. 72 lit. a) si b) din Legea nr 188/1999 privind statutul functionarilor publici. Se
dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de
zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar in situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi articol, pe baza
hotararii judecatoresti definitive si irevocabile.
O problema care s-a ridicat in doctrina actuala a fost aceea a persoanei indreptatite sa emita ordinul sau dispozitia de imputare in cazurile in care
cel care a produs pagubele in primele doua situatii este chiar conducatorul autoritatii sau institutiei publice pagubite.

Un posibil raspuns ar fi conducatorul serviciului ierarhic superior al autoritatii sau al instituitiei publice ierarhic superioare.

In cea de-a treia situatie, raspunderea functionarului public isi are sorgintea in articolul 52 alin.(1) din Constitutie, potrivit caruia, persoana
vatamata intr-un drept al sau, ori intr-un interes legitim de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul
legal a unei cereri este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului repararea pagubei.

Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public in cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ

In doctrina s-a remarcat, pe deplin intemeiat, ca legiutorul nu a prevazut un termen in care functionarul se poate adresa instantei de contencios
administrativ si nici daca procedura prealabila pe care legea contenciosului administrativ o pevede mai este obligatorie.

Dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data
producerii pagubei

RASPUNDEREA PENALA A FUNCTIONARULUI PUBLIC


Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savarsite in timpul serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o
ocupa se angajeaza potrivit legii penale.

In cazul in care s-a pus in miscare actiunea penala pentru savarsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 50 lit. h) conform Legii nr
188/1999 privind statutul functionarilor publici, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va dispune suspendarea functionarului public din
functia publica pe care o detine.

In considerarea prezumtiei de nevinovatie ar fi fost mai potrivit in aceasta faza, ca masurara suspendarii din functie sa fie doar facultativa
urmand sa aiba caracter obligatoriu numai daca s-a dispus masura arestarii preventive, situatie in care nevinovatia functionarului public se
bazeaza pe probleme mai consistente.

Daca se dispune scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi penale, precum si in cazul in care instanta judecatoreasca dispune
achitarea sau incetarea procesului penal, suspendarea din functia publica inceteaza, iar functionarul public respectiv va fi reintegrat in functia
publica detinuta anterior si ii vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

In situatia in care nu sunt intrunite conditiile pentru angajarea raspunderii penale, iar fapta functionarului public poate fi considerata abatere
disciplinara, va fi sesizata comisia de disciplina competenta.

Regimului raspunderii penale consacrat dreptului comun, se aduga institutia suspendarii functionarului public care va fi dispusa de conducatorul
autoritatii sau institutiei publice in mod obligatoriu, daca sunt intrunite conditiile prevazute de Statut.

Raspunderea penala a functionarilor publici este angajata in cazul in care acestia savarsesc, in exercitarea functiei lor o infractiune.

Infractiunile pe care le pot savarsi functionarii publici sunt prevazute in Codul penal, in partea speciala.

Printre infractiunile ce pot fi savarsite de functionarii de stat se numara neglijenta in serviciu, abuzul in serviciu, luarea de mita, purtarea abuziva
etc.

In situatia in care un functionar savarseste o fapta care se apreciaza ca ar avea un caracter penal, organul de stat din care face parte acel
functionar are sarcina de a face o serie de cercetari interne, precum si de a cere sprijinul altor organe, pentru a stabili exact daca fapta prezinta
sau nu gravitatea unei infractiuni. In cazul in care se ajunge la concluzia ca fapta savarsita de functionar intruneste trasaturile caracteristice unei
infractiuni, trebuie sesizate organele de cercetare penala, in vederea inceperii anchetei penale.

In cursul acesteia, organul unde a fost savarsita fapta are datoria de a pune la dispozitia organelor care cerceteaza sau judeca pe functionar toate
datele, informatiile si actele necesare solutionarii cazului.
De asemenea, organul din care face parte functionarul aflat in ancheta penala, mai exact spus cel care a angajat pe functionarul respectiv, poate
sa dispuna suspendarea acestuia din functie, evident fara plata salariului, pana la solutionarea cazului.

Suspendarea nu constituie o sanctiune, ci numai o masura necesara pentru ca prestigiul organului si chiar insasi activitatea sa nu aiba de suferit.

In cazul in care se constata nevinovatia functionarului in cauza, acesta urmeza sa fie repus in functie, platindu-i-se salariul pe tot timpul cat a fost
suspendat.

In situatia in care functionarul este condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, organul din care face parte acesta este obligat si singurul
competent sa desfaca contractul de munca al functionarului.

CONCLUZII

In orice societate, fata de cei care incalca normele juridice, statul este nevoit sa foloseasca forta sa de constrangere, sa-i traga la
raspundere.

Instituirea raspunderii, sub toate formele acesteia, fata de functionarii administrativi apare cu atat mai necesara daca se are in vedere
importanta deosebita a activitatii organelor administratiei publice.

Avand ca sarcina executarea legii, functionarii din aparatul administrative trebuie ca in primul rand, ei sa respecte legea, iar in caz de
incalcare a acesteia, sa poarte intreaga raspundere pentru fapta lor.

Prin sanctionare celor care nu respecta normele juridice se ajunge la intarirea legalitatii, nu numai impunandu-se o pedeapsa celui
vinovat si reparandu-se prejudicial cauzat, ci, mai ales obtinandu-se educarea functionarilor in cauza, ca si a altor persoane, pentru ca
asemeni abateri sa nu se mai savarseasca.

In special acest din urma aspect prezinta o importanta cu mult mai mare, functia educativa a sanctiunii juridice exercitand o influenta
sociala de cea mai mare insemnatate.

S-ar putea să vă placă și