Sunteți pe pagina 1din 24

3

3.1 Particularităţile elaborării indicatorilor


de măsurare şi evaluare a activităţii turistice

Datorită diversităţii mari a serviciilor turistice, caracterului sezonier


al turismului, a diferitelor forme de turism practicate, precum şi a
categoriilor de preţuri şi tarife diferenţiate pe produse de confort, forme de
turism şi agenţi economici, activitatea din această ramură nu trebuie
caracterizată din punct de vedere statistic printr-un singur indicator, ci
printr-un sistem de indicatori.
Elaborarea sistemului de indicatori ai activităţii turistice este
influenţată de o serie de factori, dintre care cei mai semnificativi sunt cei ce
determină cererea şi oferta turistică. Factorii de influenţă a cererii sunt
veniturile populaţiei şi structura acestora, gradul de urbanizare, structura
timpului, evoluţia timpului liber, în corelaţie inversă cu timpul de muncă şi
dinamica populaţiei. Factorii de determinare a ofertei sunt diversitatea şi
calitatea serviciilor, costul prestaţiilor, nivelul de pregătire al forţei de
muncă, evoluţia investiţiilor din turism.
Statistică aplicată în managementul turistic

Turismul este analizat şi urmărit în dinamică printr-un sistem de


indicatori specifici, bazat pe o metodologie de calcul uniformizată pe plan
mondial. Indicatorii turistici furnizează informaţii necesare acţiunilor de
management turistic macroeconomic, permiţând şi evaluarea efectelor
deciziilor macroeconomice de susţinere a fenomenului turistic.
Sursele de informaţii necesare calculului indicatorilor activităţii
turistice sunt:
9 registrele şi rapoartele statistice ale intrărilor turistice la frontiere;
9 rapoartele permanente ale capacităţilor de cazare;
9 registrele ofertei turistice pe categorii de agenţii, elaborate de
Autoritatea Naţională de Turism;
9 rezultatele anchetelor efectuate în rândul turiştilor străini şi locali
la locul destinaţiei turistice;
9 rezultatele anchetelor privind cheltuielile turistice ale fiecărei
categorii de consumatori;
9 recensământul populaţiei;
9 Balanţa de Plăţi Externe.
Indicatorii macroeconomici ai turismului trebuie definiţi pe baza
convenţiilor internaţionale oficiale, care definesc unitatea statistică de observare
ca fiind turistul: persoana ce are o durată a sejurului de minim 24 de ore, pentru
orice alt motiv decât acela de a exercita o activitate remunerată. În accepţiunea
DEX, turistul este acea persoană care practică activităţi de turism. Activităţile
de turism sunt activităţi cu caracter recreativ sau sportiv, constând din
parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor regiuni pitoreşti
sau interesante dintr-un anumit punct de vedere.
Măsurarea fenomenului turistic are la bază un sistem de indicatori ce
se calculează pe baza informaţiilor cu privire la: sosirile/plecările la
frontieră, furnizate de Ministerul de Interne, documentele primare statistice
şi contabile privind modalităţile de găzduire a turiştilor, furnizate de agenţii
de turism, statisticile asupra mijloacelor de transport proprii sau închiriate şi
asupra altor echipamente şi activităţi, anchete/sondaje pe eşantioane de
gospodării şi persoane. Alte surse nespecifice, secundare, de date despre
turism sunt Balanţa de Plăţi Externe, Sistemul Conturilor Naţionale, la nivel
naţional şi bilanţurile financiar-contabile ale operatorilor de turism, la nivel
microeconomic.
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

Conexiunea dintre sursele primare şi secundare de informaţii privind


activitatea de turism-servicii, cererea şi oferta, precum şi indicatorii sintetici
rezultă din tabelul 3.1.
Sistemul de indicatori trebuie să furnizeze informaţii referitoare la:
¾ cererea turistică, prin măsurarea circulaţiei turistice interne şi
internaţionale în cadrul teritoriului naţional;
¾ oferta turistică, evaluată prin potenţialul economic al bazei
materiale şi al resurselor umane;
¾ rezultatele valorice ale activităţii turistice, evaluate prin estimarea
cheltuielilor, a încasărilor, a profitului şi a eficienţei economice;
¾ calitatea serviciilor de turism prestate.

Elemente ale Sistemului Informaţional Statistic al Turismului

Tabelul 3.1
Surse primare Indicatori ai cererii
Criterii de clasificare
de informaţii şi ofertei
Puncte de Cerere După naţionalitate, motive
frontieră: terestre, y Sosiri: turişti, excursio- de călătorie, destinaţii
aeriene, maritime nişti, vizitatori frontieră, turistice, categorii socio-
rezidenţi străini, persoane profesionale, mijloace de
în tranzit transport, intervale de timp
y Plecări: turişti, excursio-
nişti, persoane în tranzit,
vizitatori frontieră
Mijloace de Cerere internaţională şi Pentru cerere: după intervale
cazare: hoteliere, naţională prin: număr de de timp, destinaţii,
extrahoteliere, turişti şi număr înnoptări naţionalităţi, categorii socio-
complementare Ofertă prin indicatorii: profesionale
capacitatea echipamente- Pentru ofertă: sezonalitate
lor (camere, locuri) şi forţa lunară, localizare zonală,
de muncă (angajaţi şi alte tipuri de confort
categorii) Pentru forţa de muncă: după
structura funcţională a
forţei de muncă
Statistică aplicată în managementul turistic

Surse primare Indicatori ai cererii


Criterii de clasificare
de informaţii şi ofertei
Instituţii Cerere internaţională După tipuri de sisteme
financiar-bancare şi naţională prin: încasări monetare şi pe elemente de
şi plăţi cheltuieli
Administraţie Informaţii socio-economice: Informaţii
turistică studii de comportament, macroeconomice: indici de
studii de marketing, preţ, valoarea producţiei,
demografice şi Ancheta valoarea cheltuielilor pentru
Integrată în Gospodării consum, formarea brută a
Inventarierea resurselor capitalului, veniturile,
turistice gradul de ocupare, şomajul,
Echipamente turistice: indicatorii Balanţei de Plăţi
de cazare, de alimentaţie,
de transport, de agrement şi
de comercializare
Acţiuni administrative:
marketing, finanţe publice,
formare profesională
continuă, infrastructură
turistică, legi şi normative
Informaţii macroeconomice
generale şi sectoriale
Sursa: adaptat după Lanquar, R., L’économie du tourisme, Paris, PUF, 1992

După forma de exprimare, aceşti indicatori pot apărea exprimaţi în


unităţi naturale, unităţi natural-convenţionale şi unităţi valorice. De
asemenea, aceşti indicatori pot fi determinaţi ca indicatori absoluţi, relativi
(de intensitate, de structură şi de dinamică) şi sintetici (medii). Principiile
de elaborare a sistemului de indicatori ai turismului vor asigura eficienţa
acestuia şi vor mări gradul de aplicabilitate şi comparabilitate.
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

3.2 Indicatori macroeconomici de caracterizare a turismului

Sursa datelor pentru elaborarea sistemului de indicatori la nivel


macroeconomic o constituie cercetările statistice pentru urmărirea
rezultatelor din activitatea de turism, organizate de INS, Autoritatea
Naţională de Turism, Ministerul de Interne şi rapoartele statistice primare de
la agenţii de turism.
În conformitate cu publicaţiile oficiale ale INS, indicatorii se
clasifică astfel: indicatori de evaluare a capacităţii de cazare turistică,
indicatori de evaluare a circulaţiei turistice, indicatori financiari.

a) Indicatorii de evaluare a capacităţii de cazare

Indicatorii de evaluare a capacităţii de cazare cuprind structurile de


primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, capacitatea de cazare
existentă şi în funcţiune, indicii de utilizare netă a capacităţii de cazare
turistică în funcţiune.
Structura de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică
reprezintă orice construcţie sau amenajare care furnizează în mod permanent
sau sezonier serviciul de cazare şi alte servicii specifice pentru turişti (vile
turistice, bungalouri, pensiuni turistice, unitate tip căsuţă, pensiuni
agroturistice). Capacitatea minimă de cazare instalată pentru o structură de
primire turistică este de cinci locuri – pat, pentru a fi considerată structură
cu funcţiune de cazare turistică.
Capacitatea de cazare existentă (instalată) reprezintă numărul de
locuri de cazare de folosinţă turistică înscrise în ultimul act de recepţie,
omologare, clasificare a unităţii de cazare turistică, exclusiv paturile
suplimentare ce se pot instala în caz de necesitate.
Capacitatea de cazare în funcţiune (disponibilă) reprezintă numărul
de locuri de cazare de care pot beneficia turiştii, ţinând cont de numărul de
zile cât sunt deschise structurile într-o anumită perioadă, se exprimă în
locuri/zile. Capacitatea de cazare efectiv utilizată este de fapt numărul de
turişti/zile.
Statistică aplicată în managementul turistic

Indicatorii capacităţii de cazare, exprimaţi în mărime absolută, sunt:


număr de camere, număr de locuri, capacitate de cazare în funcţiune
(mii/locuri/zile), capacitate existentă, permanentă şi sezonieră, pe structuri
de unităţi de cazare, categorii de confort, formă de proprietate, precum şi în
dinamică.
Indicele de utilizare a capacităţii în funcţiune exprimă raportul între
capacitatea de cazare disponibilă (locuri oferite) şi utilizarea efectivă a
acesteia de către turişti într-o perioadă determinată.

b) Indicatorii agenţiilor de turism

Indicatorii agenţiilor de turism evaluează circulaţia turistică.


Indicatorii statistici ce caracterizează şi comensurează fluxurile
turistice sunt: acţiunea turistică, numărul total de turişti, numărul total de
zile/turist, numărul mediu zilnic de turişti, durata medie a sejurului,
densitatea circulaţiei turistice, preferinţa relativă a turiştilor.
Acţiunea turistică este modalitatea specifică de desfăşurare şi
condiţiile asigurate de agentul economic organizator pe parcursul călătoriei.
Numărul total de turişti este un indicator absolut, care reprezintă
numărul persoanelor cetăţeni români şi străini ce călătoresc în afara
localităţilor în care îşi au domiciliul stabil pe o perioadă mai mică de
12 luni şi stau cel puţin o noapte într-o unitate de cazare turistică, în zone
turistice din ţară; motivul principal al călătoriei este altul decât acela de a
desfăşura o activitate remunerată în locurile vizitate. Este un indicator fizic
care poate exprima:
¾ sosiri/plecări de turişti pentru turismul internaţional, indicator ce
se obţine pe baza înregistrărilor la frontieră;
¾ persoane cazate, indicator utilizat pentru turismul intern şi
internaţional, dedus din documentele unităţilor de cazare
turistică;
¾ participanţi la acţiuni turistice, indicator specific turismului
intern, rezultat din centralizarea datelor agenţiilor de voiaj.
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

Indicatorul număr de turişti se detaliază pe zone turistice, motive de


călătorie, mijloace de transport, perioade de timp.
Înnoptarea reprezintă fiecare noapte pentru care o persoană este
înregistrată într-o unitate turistică.
Numărul total de zile-turist este un indicator absolut ce se obţine ca
produs între numărul de turişti şi durata activităţii turistice, exprimată în
zile, perioada maximă luată în calcul fiind de un an.
Numărul mediu de turişti exprimă circulaţia turistică medie într-o
anumită perioadă şi se calculează ca medie aritmetică a numărului de turişti
ponderat cu numărul de zile luat în calcul.
Durata medie a sejurului oferă informaţii în legătură cu amploarea
activităţii turistice şi se calculează ca media aritmetică a numărului de zile
ponderată cu numărul de turişti.
Evoluţia în dinamică a acestui indicator este importantă deoarece
evidenţiază atitudinea consumatorilor faţă de activitatea turistică, atitudine
determinată de o serie de factori cum ar fi: veniturile şi structura acestora,
politica tarifară practicată, structura timpului şi raportul dintre timpul de
muncă şi timpul liber.

c) Turism internaţional

Indicatorii ce caracterizează turismul internaţional sunt vizitatorul


internaţional, sosirile, plecările, densitatea circulaţiei turistice, preferinţa
relativă pentru turism.
Ö Vizitator internaţional este orice persoană ce călătoreşte către o
ţară, alta decât aceea în care îşi are reşedinţa pentru o perioadă
care să nu depăşească 12 luni, scopul principal al vizitei fiind
altul decât exercitarea unei activităţi remunerate în ţara vizitată.
Ö Sosirile cuprind numărul vizitatorilor străini înregistraţi la
intrarea în ţară. Orice intrare în ţară reprezintă o nouă sosire,
chiar dacă este realizată de aceeaşi persoană.
Statistică aplicată în managementul turistic

Ö Plecările cuprind numărul vizitatorilor români care călătoresc în


străinătate şi sunt înregistraţi la ieşirea din ţară. Orice plecare a
vizitatorilor români în străinătate este înregistrată ca plecare,
chiar dacă este realizată de aceeaşi persoană.
Următoarele categorii de călători sunt excluse din sosirile şi plecările
vizitatorilor internaţionali: persoanele care intră sau ies din ţară ca imigranţi,
diplomaţii, reprezentanţii consulari, membrii forţelor armate, refugiaţii sau
persoanele nomade.
Densitatea circulaţiei turistice este o mărime relativă de intensitate,
ce pune în legătură circulaţia turistică cu populaţia autohtonă a ţării
receptoare. Se calculează ca raport între numărul sosirilor de turişti într-o
zonă/ţară şi populaţia rezidentă a zonei/ţării respective sau suprafaţa
zonei/ţării respective.
Preferinţa relativă pentru turism exprimă raportul dintre numărul
turiştilor din ţara/zona x care se îndreaptă spre destinaţia y şi populaţia rezidentă
a ţării/zonei x sau numărul total de turişti din ţara de origine a turiştilor (x).
Circulaţia turistică se poate caracteriza prin indicatori absoluţi,
relativi (de intensitate, şi de structură), a mediei, în alcătuirea cărora intervin
cele două componente ale turismului: intern şi internaţional şi zona sau ţara
de origine a turiştilor.

d) Indicatorii „de rezultate”

Indicatorii de măsurare a activităţii financiare se referă la veniturile


din cazarea turiştilor români şi străini pe categorii de unităţi de cazare,
venituri din unităţile de alimentaţie publică, servicii de agrement şi
organizarea spectacolelor, venituri din alte servicii, structurate pe categorii
de unităţi, încasări şi plăţi ca urmare a fluxurilor internaţionale de turişti,
cheltuieli turistice.
Principalii indicatori de evaluare a activităţii financiare a operatorilor
de turism sunt:
" indicele participării turismului la încasările valutare, calculat ca
un raport între veniturile valutare din turism şi veniturile valutare
totale;
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

" indicele contribuţiei turismului la cheltuielile valutare, determinat


ca raport între cheltuieli-plăţi în valută pentru turism efectuat de
rezidenţi în străinătate şi cheltuielile valutare sau între importul
de bunuri servicii, capital necesar ofertei turistice şi valoare totală
a importului;
" valoarea adăugată brută în turism faţă de total VAB reprezintă
raportul dintre valoarea adăugată în turism şi total VAB la nivelul
economiei naţionale;
" încasări fiscale, ce arată nivelul încasărilor obţinute din
impozitele directe şi indirecte asupra activităţii turistice. În
comparaţie cu încasările fiscale obţinute din alte ramuri, se
determină ponderea încasărilor fiscale ca un raport între
încasările fiscale turistice şi încasările fiscale totale;
" indicele general al tarifelor de cazare.
Analiza acestor indicatori poate fi efectuată pe destinaţii turistice:
staţiuni litorale, balneare, montane şi alte localităţi. Sectorul turistic este
relativ important pentru echilibrarea deficitului balanţei de plăţi, pentru
creşterea PIB şi reducerea şomajului, mai ales a celui structural şi ciclic.

3.3 Indicatori microeconomici

Analiza activităţii turistice trebuie extinsă şi dezvoltată şi la nivelul


agenţiilor de turism, pe baza indicatorilor: numărul de agenţii, numărul
angajaţilor, cifră de afaceri, valoarea adăugată, rata profitului, valoarea
investiţiilor, good-will.
Evaluarea efectelor sociale ale turismului se poate face prin sondaje
de opinie şi anchete.
Indicatorii prezentaţi la nivel macroeconomic se regăsesc şi la nivel
microeconomic, dar mult mai detaliaţi, permiţând o analiză mai aprofundată
a modului de desfăşurare a activităţii turistice, precum şi a factorilor care o
influenţează. Aceşti indicatori se regăsesc sub formă de: mărimi absolute;
mărimi relative de structură, coordonare, intensitate, dinamică; mărimi
medii, sunt structurate astfel:
a) indicatorii cererii turistice;
b) indicatorii ofertei turistice;
Statistică aplicată în managementul turistic

c) indicatorii relaţiei cerere-ofertă;


d) indicatorii de rezultate;
e) indicatorii eficienţei economice a turismului;
f) indicatorii calităţii activităţii turistice.

a) Indicatorii cererii turistice

Piaţa turistică este parte integrantă a pieţei serviciilor, în general şi a


pieţei serviciilor de consum, în particular. Cererea şi oferta turistică sunt
două laturi ale pieţei serviciilor de turism ce definesc specificul şi
particularităţile acesteia în raport cu alte servicii de consum.
Între cererea turistică şi consumul turistic există o anumită
asemănare din punctul de vedere al conţinutului:
ª cererea turistică – ansamblul persoanelor care îşi manifestă
dorinţa de a se deplasa în afara reşedinţei proprii;
ª consumul turistic – cheltuielile efectuate de cererea turistică
pentru achiziţionarea unor bunuri şi servicii legate de motivaţia
turistică. Se poate realiza: înainte de deplasarea la locul
destinaţiei; în timpul deplasării; la locul de destinaţie.
În calculul indicatorilor statistici specifici cererii turistice trebuie să
ţinem cont de o serie de particularităţi ale cererii turistice:
• caracterul dinamic, datorat influenţei unei multitudini de factori
economici, sociali, demografici, politici etc.;
• concentrarea în ţările şi regiunile dezvoltate pe plan economic;
• diversitate, eterogenitate;
• sezonalitate.
Cererea poate fi analizată ca: cererea pieţei turistice, reprezentând
numărul de vizitatori corespunzători, geografic dat, în cursul unei perioade
precizate, în condiţiile determinate de mediu şi răspunzând unui program de
marketing specific; cererea potenţială corespunde limitei către care tinde
cererea pieţei, dacă eforturile de marketing ale sectorului turistic cresc la
maxim. Astfel, condiţiile economice mai bune cresc potenţialul pieţei
turistice; previziunea cererii turistice indică, pentru o perioadă viitoare,
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

determinată, care va fi nivelul cererii în funcţie de eforturile de marketing


ale agenţilor economici.
Cererea turistică se naşte dintr-o necesitate specifică şi se transformă
într-un consum specific. Pentru ca cererea să se transforme într-un act de
consum, trebuie îndeplinite trei condiţii: timp liber, venit disponibil,
motivaţie.
Prin indicatorii statistici putem analiza cererea turistică în structura
şi dinamica ei. Aceştia pot fi grupaţi astfel:
a) cererea totală (Ct) – mărime absolută, constituită din cererea
internă (Ci) şi cererea externă (Ce);

b) din punct de vedere al provenienţei cererii, se urmăreşte să se


pună în evidenţă acele ţări care deţin cea mai mare pondere în cererea
turistică externă, calculând ponderea turiştilor din ţară şi în total cerere
externă, iar pentru cererea turistică internă, ponderile zonelor de provenienţă
(oraşul sau regiunea) în total cerere internă;

c) structura cererii pe principalele mijloace de cazare, calculată ca


raport între cererea pentru fiecare tip de unităţi de cazare şi total cerere;

d) din punct de vedere al mijloacelor de transport, cererea turistică


poate fi structurată pe următoarele variante:
ª cererea totală pentru transportul cu avionul;
ª cererea totală pentru transportul cu autocarul;
ª cererea totală pentru transportul feroviar;
ª cererea totală pentru transportul cu autoturismul;
ª cererea totală pentru transportul maritim;
ª cererea totală pentru alte forme de transport.
Ponderea fiecărui tip de cerere în cererea totală scoate în evidenţă
mijlocul de transport cel mai solicitat.
Statistică aplicată în managementul turistic

e) sezonalitatea cererii depinde de o serie de factori istorici, sociali


şi culturali care stimulează dezvoltarea turismului în general. Variaţiile
sezoniere pot fi provocate de:
Õ cauze naturale: poziţia geografică, succesiunea anotimpurilor,
condiţiile de climă;
Õ cauze economice: structura anului şcolar şi universitar,
concediile anuale, obiceiuri, tradiţii, zile libere de sărbătoare;
Õ cauze sociale: târguri, festivaluri, serbări populare etc.
Sezonalitatea cererii poate fi urmărită calculându-se:
Ô indici de sezonalitate;
Ô coeficientul de intensitate a traficului, ca raport între numărul de
turişti din luna cu trafic maxim şi numărul de turişti din luna cu
trafic minim;
Ô coeficientul trimestrial de concentrare a cererii;
Ô ponderi ale cererii turistice pe luni, în total cerere.
Analiza sezonalităţii mai poate fi făcută folosind modele matematice,
aditive sau multiplicative, ce constau în identificarea componentei de trend
şi a celei ciclice, după eliminarea acestora se calculează indicii de
sezonalitate pe subperioade mai mici de un an.
Din punctul de vedere al sezonalităţii turistice, anul turistic se
împarte în subperioade astfel:
 perioada de sezon turistic, caracterizată printr-un nivel maxim al
cererii şi al gradului de ocupare. Cererea poate prezenta fluctuaţii
chiar în cadrul subperioadei de sezon;
 perioada pre/sau post sezonieră, în care cererea este mai puţin
intensă şi prezintă tendinţe de modificare, creşteri sau scăderi
după caz;
 perioada de extrasezon, particularizat prin reducerea la minim sau
chiar anularea prestării serviciilor turistice.
f) repartiţia cererii pe modalităţi de organizare a călătoriei;
g) repartiţia cererii pe criterii sociale (vârstă, stare civilă, sex);
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

h) indicatori de fidelitate a cererii turistice, calculată ca raport între


numărul de turişti care au venit sau au intenţia să vină în viitor şi cererea
totală;
i) elasticitatea cererii măsurată cu coeficientul de elasticitate
calculat ca raport între ritmul cererii şi ritmul factorului de influenţă astfel:

C − C 0 X1 − X 0
E= 1 :
C0 X0

unde:
C = cererea turistică;
X = factori de influenţă – preţul, venitul, populaţia, cheltuielile
publicitare.

Coeficientul de elasticitate presupune analiza modificării cererii în


funcţie de modificarea factorilor de influenţă, putând fi utilizat şi pentru
analize în structura fenomenelor (împărţirea consumatorilor în câteva grupe
după venituri).

j) previziunea cererii turistice – permite operatorilor turistici să


sesizeze noi oportunităţi, să se organizeze în funcţie de schimbările
defavorabile, să aibă o planificare de marketing mai eficientă.
Metodele de previziune a cererii turistice pot fi clasificate în trei
categorii: metode calitative, metoda seriilor de timp şi metode cauzale.
Descompunerea pe componentele seriei de timp se poate realiza
folosind modele aditive, multiplicative şi mixte.

b) Indicatorii ofertei turistice

Oferta turistică în accepţiune clasică se defineşte similar cu oferta de


servicii finale. Oferta turistică este constituită din potenţialul turistic
natural şi antropic, baza tehnico-materială, forţa de muncă şi, după unii
autori, condiţiile de comercializare şi pachete suplimentare de servicii.
Statistică aplicată în managementul turistic

Totalitatea serviciilor prestate de operatorii de turism reprezintă


„producţia turistică”, adică ansamblul de servicii ce mobilizează resursele şi
se materializează într-o ofertă efectivă de servicii turistice şi consum efectiv.
Oferta turistică şi producţia turistică prezintă anumite caracteristici:
♦ producţia turistică este mai mică sau cel mult egală cu cererea;
♦ oferta turistică poate exista independent de producţie;
♦ oferta există ferm, pe când producţia turistică există atât timp cât
există consumul turistic;
♦ oferta turistică este diversificată:
‚ pentru turism de vacanţă (recreativ, sportiv, balnear, familial);
‚ pentru turism cultural (de studii, festivaluri, religios);
‚ pentru îngrijirea sănătăţii (de tratament, profilactic);
‚ pentru turism de afaceri (itinerant, de congrese).
♦ oferta turistică prezintă un grad mare de rigiditate, fiind
caracterizată prin imobilitate, imposibilitatea de a fi stocată,
adaptabilitatea scăzută la variaţiile sezoniere, adaptare parţială
sau imperfectă la cerere, complexitate, eterogenitate şi creştere
diversificată.
Ţinând cont de aceste aspecte, putem grupa indicatorii ofertei
turistice în:
b1. indicatorii bazei materiale;
b2. indicatorii forţei de muncă.

b1. Indicatorii bazei materiale

Baza materială turistică este constituită din totalitatea mijloacelor de


muncă ce participă la deservirea turiştilor.
Se pot calcula indicatorii:
Ö capitalului fix (fonduri fixe);
Ö capacităţii de cazare;
Ö transporturilor turistice;
Ö mijloacelor de agrement;
Ö alimentaţiei publice.
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

ˆ Caracterizarea statistică a fondurilor fixe poate fi făcută


din punctul de vedere al mărimii, structurii şi dinamicii,
stabilindu-se:
Ž volumul fizic;
Ž indicatorii exprimaţi valoric prin evaluarea fondurilor fixe
(valoarea brută – în momentul investiţiei de capital fix;
valoarea netă – după ce s-a scăzut amortizarea ca valoare a
uzurii).
ˆ Indicatorii capacităţilor de cazare:
Ž numărul total de unităţi de cazare (locuri);
Ž oferta teoretică maximă în unităţi – zile;
Ž oferta efectivă (reală) în unităţi – zile.
ˆ Din punct de vedere al mijloacelor de transport deţinute de
sectorul turistic, analiza se poate referi la:
Ž parcul mijloacelor de transport;
Ž parcul autoturismelor destinate închirierii;
Ž încasări şi cheltuieli din activitatea de transport structurate pe
turism intern şi internaţional.

ˆ Mijloacele de agrement pot fi analizate în structura lor, precum şi


ca un număr de locuri ce revin la 1000 de locuitori.

ˆ Unităţile de alimentaţie publică sunt analizate folosind mărimile


de structură, precum şi mărimile de intensitate, locuri ce revin la
1000 de locuitori.

b2. Indicatorii ocupării forţei de muncă

Datorită importanţei factorului determinant al activităţii economice,


forţa de muncă în turism, aceasta prezintă o serie de trăsături specifice, mai
puţin întâlnite în alte sectoare de activitate. Astfel, în domeniul turismului,
pentru realizarea obiectivelor propuse şi a eficienţei scontate, este necesar să
se ţină seama în permanenţă de obiectivele financiare şi morale, etice pe
care le are operatorul de turism. Calităţile personalului din turism sunt
Statistică aplicată în managementul turistic

în bună măsură determinate şi de natura serviciilor prestate. În turism, în


sensul cel mai larg al cuvântului, se disting următoarele feluri de activităţi:
servicii de primire şi cazare; organizarea alimentaţiei turiştilor; servicii de
distracţie şi agrement; organizarea de servicii de transport; prestarea de
servicii suplimentare legate de specificul diferitelor forme de turism.
Analiza forţei de muncă ocupată în sectorul turistic se poate realiza printr-un
sistem de indicatori statistici, ce pot fi structuraţi astfel:
‚ indicatori ai structurii forţei de muncă pe categorii: socio-
profesionale, sex, vârstă, precum şi indicatori de dinamică.
Analiza în dinamică devine mai sugestivă când se corelează cu
indicele volumului fizic al desfacerilor mărfurilor şi serviciilor:
‚ indicatorii utilizării timpului de lucru;
‚ indicatorii productivităţii muncii;
‚ indicatorii repartiţiei, evoluţiei şi dinamicii necesarului de forţă
de muncă în turism:
Ž ponderea locurilor de muncă disponibile pe unităţi de cazare
turistică în total locuri;
Ž indici ce măsoară evoluţia în timp a locurilor de muncă;
Ž indicatorul importanţei turismului ca furnizor de locuri de
muncă.

c) Indicatorii relaţiei cerere – ofertă

Activitatea agenţilor economici din turism poate fi analizată şi prin


această categorie de indicatori, deosebit de utili în practică, deoarece permit
evaluarea conexiunii dintre cerere şi ofertă.
În calculul acestor indicatori se ia în considerare numai acea parte a
cererii turistice care s-a materializat prin consum; noţiunea de cerere se
referă la cererea propriu-zisă şi nu la cererea potenţială:
Ž coeficientul de utilizare a capacităţilor de cazare calculat ca
raport între numărul de înnoptări şi numărul de locuri-zile ale
ofertei structurii de primire turistică;
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

Ž indicele evoluţiei înnoptărilor, indicator ce poate fi calculat pe


categorii de unităţi turistice sau pe categorii de clientelă turistică,
ca indice individual;
Ž indicatori ce reflectă activitatea comercială a agenţilor de voiaj,
calculaţi în funcţie de cererea efectivă sau utilizarea ofertei.

d) Indicatorii rezultatelor valorice, indicatorii cheltuielilor


turistice şi ai încasărilor

Această categorie de indicatori poate fi structurată în: indicatorii


cheltuielilor turistice, indicatorii încasărilor din turism, indicatorii eficienţei
economice.
Cheltuielile turistice cuprind consumul de mijloace de producţie,
forţă de muncă sau mijloace băneşti, efectuat pentru prestarea serviciului
turistic.
Pentru a exprima volumul şi structura cheltuielilor turistice, se
calculează indicatorii de volum şi structură.
Indicatorii de volum evidenţiază totalitatea cheltuielilor ocazionate
de pregătirea, execuţia, punerea în funcţiune şi exploatarea bazei materiale,
precum şi de desfăşurarea în continuare a activităţilor şi serviciilor turistice.
Aceşti indicatori se pot prezenta sub formă de mărimi absolute sau
relative:
ª Mărimi absolute:
¬ volumul cheltuielilor de investiţii;
¬ volumul cheltuielilor de exploatare;
¬ volumul cheltuielilor de prestaţii.
ª Mărimi relative:
¬ cheltuieli raportate la circulaţia turistică (cheltuieli pe
zi-turist);
¬ cheltuieli raportate la baza materială (cheltuieli pe un pat,
cheltuieli pe un loc de muncă);
¬ cheltuieli raportate la numărul de personal util;
Statistică aplicată în managementul turistic

¬ cheltuieli raportate la rezultatele activităţii turistice (prestaţii,


aport valutar etc.).
Indicatori de structură obţinuţi prin raportarea acestor categorii de
cheltuieli la volumul total al cheltuielilor.
Indicatorii încasărilor din turism sub formă absolută exprimă valoric
rezultatele activităţii turistice desfăşurate într-o anumită perioadă, la nivel de
zonă, operator de turism sau staţiune şi exprimă: încasările din turismul
intern şi internaţional; încasările din prestaţiile structurilor de primire
turistică; încasările din activităţile de agrement, transporturi etc.).
Sub formă de mărimi relative:
♦ încasări raportate la circulaţia turistică (încasarea medie pe
zi-turist în lei sau valută);
♦ încasări raportate la baza materială (încasarea medie pe un pat,
pe un loc de masă);
♦ încasări raportate la numărul de personal.
Sub formă de mărimi de structură: ponderea încasărilor obţinute din
cazare, masă, transport, tratament, agrement, în totalul încasărilor.

e) Indicatorii eficienţei economice a turismului

Datorită efectelor economice variate şi multiple şi eforturilor


diversificate este dificil să se elaboreze un singur indicator sintetic, de aceea
se folosesc mai mulţi indicatori, fiecare contribuind prin funcţia de
cunoaştere la evidenţierea nivelului şi a dinamicii acestora, precum şi a
contribuţiei diferiţilor factori.
Pornind de la definiţia eficienţei economice, sintetizată în raportul
dintre efectul economic obţinut de pe urma unei activităţi productive şi
efortul sau cheltuielile făcute pentru obţinerea unor efecte utile, statistica are
sarcina de a determina, prin metodele sale specifice, indicatorii care
comensurează atât efectul, cât şi efortul.
Efectul economic la nivelul operatorului de turism poate fi apreciat
prin următorii indicatori: volumul desfacerilor de mărfuri, volumul
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

încasărilor din prestaţii, volumul încasărilor valutare, producţia netă, venitul


net, acumulările băneşti, profitul etc.
Efortul sau cheltuielile făcute pentru obţinerea unor efecte utile se
măsoară prin indicatorii: valoarea medie anuală a fondurilor fixe pe
întreprindere şi pe activităţi turistice, valoarea medie anuală a mijloacelor
circulante, totalul cheltuielilor directe şi indirecte efectuate pentru prestaţiile
turistice, numărul mediu al lucrătorilor operativi pe întreprindere şi pe
activităţi turistice, numărul de om-ore, cheltuieli cu salariile lucrătorilor
operativi pe operator de turism şi pe activităţi etc.
Rezultatele finale ale turismului sunt influenţate de un complex de
factori interni sau externi, direcţi sau indirecţi, globali sau parţiali, care se
regăsesc într-o măsură mai mare sau mai mică în creşterea volumului de
servicii prestate, ceea ce echivalează cu creşterea încasărilor şi, implicit, a
venitului net.

e1) Indicatorii eficienţei sociale a activităţii de turism, la nivel


macroeconomic sunt:
¾ număr de unităţi turistice la 10000 turişti;
¾ număr de angajaţi la 1 mld. lei încasări;
¾ număr de angajaţi la 10000 turişti;
¾ ponderea încasărilor din servicii suplimentare în total încasări
din turism;
¾ capacitatea de cazare pe categorii de confort;
¾ capacitatea de alimentaţie pe categorii de confort.
Pentru determinarea şi analiza eficienţei activităţii din diversele
domenii ale sectorului turistic, se calculează la nivel microeconomic:
indicatori tehnico-economici de fundamentare a eficienţei economice a
investiţiilor; indicatori de eficienţă economică a bazei de cazare; indicatori
de eficienţă economică în alimentaţia publică; indicatori de eficienţă
economică a activităţii de agrement şi a turismului de tratament balneo-
medical; indicatori de eficienţă economică a transporturilor turistice.
Statistică aplicată în managementul turistic

e2) Indicatorii de eficienţă economică ai bazei de cazare. Pe lângă


indicatorii ce caracterizează capacitatea unităţilor hoteliere, se calculează o
serie de indicatori care exprimă gradul de ocupare realizat în unităţile de
cazare.
Pentru analiză interesează în mod deosebit următorii indicatori:
Õ coeficientul de utilizare a capacităţii Cuc arată gradul de
ocupare a spaţiilor de cazare într-o anumită perioadă de timp.
Se calculează ca raport între numărul de înnoptări realizate şi
numărul de paturi, sau numărul de înnoptări posibile.
Mărimea coeficientului este influenţată de amplasamentul
ansamblului hotelier. Pentru a pune în evidenţă oscilaţiile sezoniere,
coeficientul de utilizare a capacităţii se poate calcula pentru fiecare lună
calendaristică.
Õ încasarea medie pe un pat se determină raportând încasările
efective la numărul de paturi;
Õ cheltuiala medie pe un pat se obţine raportând cheltuielile
efective la numărul de paturi.
Tot în această categorie intră şi indicatorii: încasări la 1000 lei
fonduri fixe, încasări la 1000 lei fonduri circulante, profitul, rata
rentabilităţii etc.

e3) Indicatorii de eficienţă economică a activităţii din alimentaţia


publică
Pentru caracterizarea eficienţei economice în alimentaţia publică din
turism se calculează două mari grupe de indicatori, care corespund celor
două tipuri de activităţi: de producţie şi de desfacere.
Indicatorii de producţie:
¬ încasări din producţia proprie pe m2 spaţii de producţie;
¬ productivitatea muncii personalului din spaţiile de producţie,
indicator obţinut prin raportarea valorii desfacerii din producţia
proprie şi numărul mediu al personalului din bucătărie;
¬ coeficientul de utilizare a utilajelor.
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

Indicatorii desfacerii:
ª valoarea încasărilor pe un loc de masă, indicator ce evidenţiază
gradul de valorificare a capacităţii unităţii de alimentaţie publică;
ª beneficii pe un loc de masă;
ª coeficientul de folosire a capacităţii de desfacere a sălii de
consum, obţinut ca raport între numărul mediu al locurilor
ocupate zilnic şi numărul total de locuri al sălii;
ª afluxul consumatorilor pe un loc de masă, care exprimă gradul de
solicitare a unităţii de alimentaţie publică;
ª numărul consumatorilor pe ospătar;
ª încasarea medie pe un client.
În final, se calculează indicatorii:
Õ cheltuieli la 1000 lei încasări;
Õ rata rentabilităţii, ca raport între beneficii şi încasări;
Õ productivitatea muncii pe oră, ca raport între suma încasărilor
totale şi numărul orelor lucrate.

e4) Indicatorii de eficienţă economică a activităţii de agrement


Activitatea de agrement cuprinde o gamă diversificată de mijloace destinate
să asigure petrecerea plăcută a timpului liber de către turişti. Mijloacele de
agrement pot fi grupate pe următoarele tipuri:
Õ parcuri distractive;
Õ jocuri mecanice în săli;
Õ sporturi de agrement;
Õ divertisment muzical;
Õ transport de agrement.
Statistică aplicată în managementul turistic

Pentru caracterizarea eficienţei economice a activităţii de agrement


se folosesc indicatorii:
Õ gradul de ocupare a capacităţii utilajelor;
Õ rata rentabilităţii;
Õ cheltuieli la 1000 lei încasări din prestaţii de agrement.
Indicatorul exprimă efortul material şi financiar efectiv al
întreprinderii pentru realizarea unui volum de 1000 lei încasări.

f) Indicatorii calităţii activităţii turistice

Aceşti indicatori pot fi consideraţi ca un ansamblu de componente


specifice care, alături de indicatorii prezentaţi în paragrafele anterioare,
contribuie la caracterizarea completă a activităţii turistice. Aceştia exprimă
laturile calitative ale ofertei, efectele sociale, cultural-educative şi politice
ale industriei turistice.
Dificultăţile ce se întâlnesc în comensurarea laturilor calitative ale
turismului îşi pun amprenta şi asupra modului de determinare a indicatorilor
specifici. Din această cauză, efectele laturilor calitative ale activităţii
turistice se evaluează indirect. Aşa de exemplu, indicatorii calităţii ofertei
pot fi evaluaţi prin creşterea/scăderea cererii ca urmare a
îmbunătăţirii/înrăutăţirii şi diversificării/nediversificării serviciilor turistice.
Pentru aceasta, se iau în calcul: nivelul calităţii prestaţiilor şi diversificării
serviciilor, gradul de confort şi de dotare al unităţilor turistice, indicatorii
de competitivitate, indicatorii păstrării echilibrului ecologic al mediului
înconjurător.
Efectele sociale pot fi apreciate prin intermediul indicatorilor
specifici ce caracterizează refacerea şi fortificarea forţei de muncă, precum
şi efectele cultural-educative.
Sistemul de indicatori statistici ai activităţii turistice

Din această categorie de indicatori fac parte:


Õ numărul de monumente istorice, muzee, case memoriale ce revin
la 1000 de locuitori şi densitatea lor pe zone turistice;
Õ numărul de vizitatori ai acestor obiective culturale la 1000 de
locuitori;
Õ frecvenţa vizitării obiectivelor culturale pe sezoane;
Õ obiectivele turistice cu cel mai mare număr de vizitatori într-un
sezon.
Ca indicator al calităţii activităţii turistice poate fi utilizat şi numărul
de turişti care vizitează zona prima dată şi turiştii care repetă vizita (de
două-trei ori, de patru-cinci ori, mai mult de cinci ori).
Toţi aceşti indicatori au drept scop informarea factorului decident
asupra stării sistemului la un moment dat sau a evoluţiei lui în timp şi pe
baza lor se pot lua decizii privind atenuarea sezonalităţii prin: modificarea
fluxurilor turistice în favoarea celor internaţionale; obţinerea unui volum
mai mare de încasări; profituri şi rentabilitate superioară, pe baza aceloraşi
resurse materiale şi umane; diversificarea gamei de servicii; optimizarea
structurii ofertei; reducerea cheltuielilor; creşterea productivităţii muncii.
Calitatea serviciilor din turism trebuie satisfăcută printr-un personal
corespunzător din toate punctele de vedere, pentru a asigura un turism
modern, competitiv, eficient care să protejeze mediul.
Contribuţia serviciilor la creşterea economică poate fi măsurată cu
ajutorul funcţiilor de producţie, aplicate pentru prima dată de către
P. Douglas şi C. W. Cobb în 1923, având următoarea formă:

y = A . Lα . K β
unde:
y = mărimea output-ului;
αβ = coeficienţi de elasticitate;
K = capitalul fix utilizat;
L = numărul de angajaţi.
Statistică aplicată în managementul turistic

În concluzie, obţinerea eficienţei este direct condiţionată de modul în


care sunt consumate resursele, iar consumul este influenţat de abilităţile
manageriale. Asigurarea unui management competent, capabil să
îmbunătăţească activitatea operatorilor de turism pentru creşterea
profitabilităţii în condiţii de concurenţă din ce în ce mai acerbă, reprezintă o
problemă dificilă, de a cărei rezolvare depinde în mare măsură succesul sau
falimentul operatorului de turism.