Muzeul Ermitaj repornește ceasul

care fusese oprit acum 100 de ani în

ziua Revoluției Ruse
Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg repornește, joi, ceasul care a
fost oprit când bolșevicii au pătruns în Palatul de Iarnă, în noaptea
de 25 spre 26 octombrie 1917, potrivit vechiului calendar iulian
Actualizat: 02.12.2017 - 19:33

"Începând de joi va arăta din nou ora", a anunțat Mihail Piotrovski,

directorul muzeului fostei capitale imperiale.

Limbile ceasului care au fost oprite pentru a marca pentru posteritate

triumful revoluției au arătat timp de un secol aceeași oră: 2 și 15
minute.

Prețiosul ceas, suflat cu aur și a cărui bază reprezintă un rinocer, se află

în cunoscutul Salon alb al Palatului de Iarnă.

Fostă reședință a familiei imperiale și devenit acum muzeul Ermitaj,

palatul păstrează încă urmele gloanțelor trase de revoluționari.

Bolșevicii au luat cu asalt palatul și au arestat guvernul provizoriu al lui

Aleksandr Fiodorovici Kerenski, o scenă minimalizată de Serghei
Eisenstein în filmul său "Octombrie" (1927) în care practic nu se vede
nicio violență. Asaltul palatului din 1917 așa cum este descris în
picturile sovietice și în filmul lui Eisenstein a devenit un simbol
reprezentativ al Revoluției Ruse.

Piotrovski a asigurat că muzeul nu va pune în scenă momentul căderii

palatului și nici nu va repeta salva de tun trasă de pe crucișătorul
'Aurora' care a dat semnalul atacului asupra Palatului de iarnă de către
bolșevici, moment care a marcat începutul Revoluției din octombrie
1917. 

Articolul este consacrat istoriei și simbolisticii automatului mecanic „Păunul”, confecționat de meșterul
giuvaier englez din secolul al XVIII-lea James Cox. „Păunul” considerat printre cele mai consacrate
exponate ale Muzeului de Stat Ermitaj, se crede a fiun orologiu. Această jucărie minunată include cu
adevărat un mecanism de ceas, montat în pălăria ciupercii. Totuși figurina secundară a ciupercii pe
fundalul splendidei compoziții, precum și examinarea funcționării mecanismului, mișcarea pe rând a
figurinelor au permis autorului să concluzioneze că „Păunul” este o jucărie de amuzament pusă în
mișcare de mecanismul de ceas. Confecționat la comanda cneazului Grigori Potiomkin în calitate de
dar pentru Ecaterinei a II-a, „Păunul”, după cum se arată în articol, are o simbolistică complexă ce
reflectă și povestea de dragoste dintre cneaz și împărăteasă, și politica Rusiei în Orient, și ideea
moștenirii tradițiilor bizantine. „Păunul”, destinat pentru Sala Tronului din Palatul de Iarnă,
simbolizează de asemenea valoarea Ecaterinei cea Mare și realizările ei spre gloria statului.          

https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/55326

Discul lui Paternus, episcopul orașului Tomis, se află la

Muzeul Ermitaj
Data: 27 noiembrie 2016George V. Grigore

În anul 1912, la Malaia Perescepina (Малая Перещепина), în

actuala Ucraină, lângă Poltava, a fost descoperit un mare tezaur format din mai multe
vase și bijuterii de aur și de argint, în cuprinsul căruia, pe un mare disc – taler din argint
aurit, o inscripție gravată menționa numele episcopului orașului Tomis, Paternus.
Talerul făcea parte dintr-un mare tezaur de obiecte de aur şi argint, în număr de peste
400 (în catalog colecția apare cu 137 obiecte) şi cântărind cca 50 kg. Obiectele din tezaur
sunt datate între secolul al IV-lea şi sfârşitul secolului al VII-lea, când au fost îngropate,
şi vor fi aparţinut unei căpetenii „barbare”, care le va fi prădat din Imperiul romano-
bizantin sau primit ca răscumpărare pentru ostateci. Cinci dintre ele, între care şi talerul
cu inscripţie (în formă de disc), au aparţinut foarte probabil tezaurului bisericii metro-
politane din Tomisul antic, de unde au fost prădate de către avari. Talerul are diametrul
de 0,61 m şi adâncimea de 0,055 m. Pe margini are o friză împodobită cu un decor
vegetal şi animalier, în care au fost încadrate medalioane de aur: patru rotunde, decorate
cu cruci, şi patru ovale, fără decor.
O a doua friză cuprinde o inscripţie latină, iar în centrul talerului se află „chrismonul” cu
literele apocaliptice AΩ. Cele două frize, ca și „chrismonul” (Labarum) sunt aurite. Pe
revers se află o altă inscripţie punctată în interiorul piciorului talerului, care arată
greutatea „argintului curat”, a „aurului curat”, întrebuinţat pentru medalioane, şi a
„aurului amestecat” cu argint, întrebuinţat pentru părţile aurite, în sfârşit, pe fundul dis-
cului se află patru sigilii: două rotunde, unul triunghiular, şi altul hexagonal. Istoricii au
avut ceva controverse pe baza studiului acestui disc prețios. Astfel, Matzulewitsch, la
sugestia lui S. A. Jebelev, a înţeles că textul ar arăta că talerul a fost făcut din nou, „din
obiecte mai vechi” (topite), de aceea completează inscripţia existentă astfel: „ex antiquis
(operibus hoc opus) renovatum est”.
Alţii (ca Farmakovski) au crezut că talerul n-a fost unitar: friza exterioară, decorată cu
motive vegetale şi animaliere, şi corpul talerului, fără friza cu inscripţie şi „chrismonul”,
ar fi aparţinut altui disc mai vechi, din secolul al IV-lea. Paternus ar fi renovat talerul
adăugând monogramul lui Cristos şi inscripţia cu numele său. O altă modificare a
discului s-ar datora „barbarilor”, care ar fi adăugat medalioanele rotunde, umplându-le
cu smalţ sau pietre scumpe (cum subliniază Matzulewitsch). Dar inscripţia punctată de
pe piciorul vasului se referă la greutatea totală, nu numai la o parte din el, ceea ce
pledează pentru unitatea obiectului; greutatea indicată este aproape egală cu cea reală a
vasului. În plus sigiliile pledează şi ele pentru unitatea vasului. Atât sigiliile, cât şi
inscripţia privitoare la cantitatea și calitatea materialului utilizat la facerea talerului au
fost gravate înainte de prelucrarea obiectului.
Menţionarea episcopului Paternus constituie un element preţios pentru datare. Actele
sinoadelor ne fac cunoscut pe Paternus Tomitanae civitatis  antistes (Mansi, Acta
concil, VIII, 481) în legătură cu cearta dintre el şi călugării sciţi, la începutul secolului al
VI-lea, din cauza disputelor monofizite. Acelaşi Paternus participă la un sinod la
Constantinopol, în anul 519, şi cu acest prilej el semnează actele sinodului, la loc de
frunte, intitulându-se: Paternus misericorăia Dei episcopus provinciae Scythiae
metropolitanus (Mansi, op. cit. 492). Titlul episcopus metropalitanus, în contextul altor
ştiri, justifică ipoteza (v. Em. Popescu, Dacia, N.S., 13, 1969, p. 411 şi urm.) după care
Paternus a fost primul mitropolit al Scythiei, având sub autoritatea sa 14 episcopate. În
inscripţia noastră el poartă epitetul reverentissimus, foarte frecvent în secolul al VI-lea şi
acordat mai ales episcopilor, dar şi altor clerici, mai mari sau mai mici în grad. Numele
împăratului Anastasius aflat pe unul dintre sigilii, constituie şi el un indiciu de datare. Se
poate spune deci că discul a fost refăcut sub Paternus sau cu cheltuiala sa, la începutul
secolului al VI-lea, în timpul domniei lui Anastasius. Sub acest împărat Scythia cunoaşte
începutul unei epoci de înviorare a vieţii economice, cu urmări importante pe plan
cultural-religios. Precizări cronologice şi mai mari asupra talerului se vor putea face
atunci când vor fi descifrate şi sigiliile. Dacă citirea „Ἰωάννου κόμητος” de pe unul dintre
sigilii este corectă, atunci comitele menţionat ar putea fi „comes sacrarum
largitionum”.  Nu se poate spune dacă talerul a servit ca obiect de cult sau a făcut parte
numai din tezaurul catedralei din Tomis. Greutatea lui deosebit de mare (7855,11 g)
făcea mânuirea lui dificilă, şi aceasta ar pleda pentru faptul că a constituit un obiect de
tezaur.
După Corina Nicolescu ar fi fost o anaforniţă. Tehnica de lucru ar indica faptul că a fost
confecţionat la Constantinopol. În formă de disc (rotund, ca altarele geto-daco-trace) cu
un diametru de 61 cm și o greutate de 7,855 kg, această patenă (vas folosit pentru pâinea
sfințită – anafură) este ornamentată cu splendide motive vegetale și animale (necesitatea
ocrotirii naturii, așa cum este ea, în stare sălbatică; sfintele păduri). Un decor în formă
de ghirlandă de viță de vie în care apar din loc în loc păsări și animale cu semnificație
simbolică, cunoscute în întreaga artă paleocreștină (mielul (jertfa de sânge), păunul
(„ochiul a toate văzător”), cerbul (Sarabha; Pomul Cosmic al Vieții ce se va prăbuși),
porumbița („sinceritatea, puritatea”, aflată în Pomul Vieții) și câte un coș cu fructe
împodobește marginea discului (coș ca și Corn al Abundenței; „Pan – E – R”, sau
„Renașterea e a lui Pan”). Patru medalioane mari cu câte o cruce în interior și alte patru
mai mici întrerup acest décor (un total de opt – semn al octogonului, al celor două Lumi
suprapuse). În central engolpionului („TA-Ler”, sau în bustrofedon „Tera – L” (care „dă
colțul”); sau „Pa-tera” (patera)) apare monograma lui Hristos flancată de literele A
(alpha; un nou început; c-om-pasul făcut în spațiu de planeta noastră, sau săritura
țapului) și Ω (omega; ca formă a mitrei papale, vas răsturnat peste noi cu noua creație ce
se va naște – Fiul) înscrisă într-un cerc (Bota Cerească) pe care este gravată incripția în
latină care menționează numele lui Paternus (cu înțeles de „Tatăl nostrum”), ca episcop
de Tomis („+ EX ANTIQVIS RENOVATUM EST PER PATERNUM REVERENTIS. EPIS.
NOSTRUM. AMEN.” – În traducere fiind: „(Acest disc) a fost făcut din nou, din (piese)
vechi, prin grija lui Paternus, preacinstitul nostru episcop“ (sensul poate fi și acesta:
„Din cele vechi – demolate, zobite, trecute prin morile cerești, prin cataclysm – se vor
face cele noi, mayaua ce va fermenta aluatul (Nașterea din Nou”).Numele episcopului
tomitan apare și în actele Sinodului patriarhal de la Constantinopol din anul 520, unde
semna ca „mitropolit al provinciei Scytia“: „Paternus misericordia Dei, episcopus
provinciae Scythiae metropolitanus“(Paternus, prin mila lui Dumnezeu, episcop
metropolitan al provinciei Scythia).
Paternus este primul și singurul episcop de Tomis cunoscut sub titlul de „episcopus
metropolitanus“. Această titulatură arată că în timpul împăratului bizantin Anastasius
(491-518), sub autoritatea acestui episcop se aflau cele 14 episcopate existente în cetățile
mai importante de pe teritoriul Dobrogei (Axiopolis, Capidava, Carsium, Callatis,
Constantiana, Histria, Tropaeum Traiani, Troesmis, Noviodunum, Aegysus, Salsovia,
Halmyris, Zaldapa, Dionysopolis). Această descoperire ne confirmă importanța anticului
Tomis și a Dobrogei în acea perioadă, până la migrații și jugul otoman, care au sărăcit
total zona. Pentru a vedea toate acestea, trebuie să facem o călătorie în timp. Astfel, cele
mai vechi dovezi ale existenței umane în Dobrogea au fost descoperite în apropierea
comunei Peştera, unde a fost găsit unul dintre cele mai vechi situri arheologice din
Europa, datând din Paleoliticul Inferior şi având o vechime de 380.000 de ani.
Descoperirea a fost făcută de o echipă formată din arheologi români şi germani care
lucrează pe situl de pe Dealul Guran descoperind aici numeroase vestigii care atestă
prezenţa în regiune a primilor oameni. În perimetrul municipiului Constanța au fost
scoase la lumină dovezi umane din perioada paleoliticul mijlociu (cca. 120.000 – 35.000
î.Hr. Astfel, la Mamaia-Sat și la nord-est de Năvodari au fost degajate două locuințe tipic
musteriene, cu numeroase unelte de silex ce relevă și aici prezența omului de
Neanderthal. Neoliticul aduce o adevărată „revoluție“ în dezvoltarea societății umane
prin schimbările și inovațiile social-economice. Urmele culturii neolitice Hamangia
(4.200-3.700 î.Hr.), proprie Dobrogei, sunt prezente pe întreg litoralul.
Acum descoperim și noi uimiți istoria acestui pământ dintre Dunăre și Mare,
zbuciumată, de mii și mii de ani. Printre alte dovezi ale unui trecut antic strălucit aflăm
și prețiosul disc – taler al marelui episcop de Tomis, Paternus, dar și alte obiecte de
argint ale Tezaurului Metropolitan al orașului Tomis, care acum se află în
vitrinele Muzeului Ermitaj din Sankt Petersburg – Rusia, alături de alte obiecte
prețioase aparținătoare de acest mare tezaur descoperit în Ucraina. Aceste minunate
artefacte antice fac parte și din istoria noastră și a pământului românesc și trebuie să se
știe acest lucru.
https://ziarulnatiunea.ro/2016/11/27/discul-lui-paternus-episcopul-orasului-tomis-se-afla-la-
muzeul-ermitaj/

Sankt Petersburg, între Versailles şi

underground
21 ianuarie 2011 Magdalena Popa Buluc Cultură, Lifestyle Comentariile sunt
închisepentru Sankt Petersburg, între Versailles şi underground
Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus timp de 200 de ani, personificarea orgoliului,
cetatea întemeiată de Petru cel Mare acum 308 ani. La 29 iulie 1703, Petru cel Mare
construia biserica din lemn Petru şi Pavel, reconstruită în piatră în 1712 şi terminată după
alţi 21 de ani. Ţarul supraveghea personal lucrările, refuzând serviciile arhitecţilor moscoviţi,
invitându-i pe cei străini, creând o simbioză autohtonă: Barocul petersburghez. Pe Neva
îngheţată el sosea într-un convoi lung de sănii. Ţarul se bucura de forfota lucrărilor pline de
necazuri, spunând: „Nu putem trăi fără Petersburg, aşa cum nu poate trupul trăi fără suflet”.

Într-un fel, vechiul Petersburg este o imensă şi impunătoare scenografie imaginată de Petru
cel Mare şi de urmaşii săi, realizată de arhitecţi şi decoratori italieni sau francezi, o insulă de
inspiraţie europeană, pierdută în imensitatea Marii Rusii. Este numit şi Parisul Estului sau
Veneţia Nordului, înscris în patrimoniul universal, pentru clădirile sale ca Palatul de Iarnă,
Palatul de Marmură, Amiralitatea şi Ermitajul, dar poartă şi denumirea de Fereastra Europei.
„S-a înălţat iată, pe terenuri impracticabile, oraşul cel mai nou şi cel mai frumos al ţării, ajuns
să numere 35 de biserici, cinci palate magnifice – cel imperial, scăldat de şapte canale -,
impunătoare construcţii în suburbii, una dintre ele cu jocuri de apă mult superioare celor de
la Versailles”, scria Voltaire în „Istoria Imperiului Rusiei”. Iar Aleksandr Puşkin, corifeul
literaturii ruse, nota în „Istoria lui Petru”: „Pe străzile murdare şi noroioase din jurul
fortăreţei în construcţie împăratul interzicea poporului să se arunce în genunchi în faţa lui”.
Nikolai Karamzin (istoricul lui Alexandru I) consemna: „Petersburgul s-a întemeiat pe lacrimi
şi cadavre, pe mlaştini şi nisipuri…”.

Faţada principală de la Ţarskoe Selo

Oraşul grandorii imperiale, al unui vis devenit realitate, Sankt Petersburg impune prin forţa
arhitecturii, fastul palatelor, monumentalitatea Nevei, dar şi prin teatralitatea sa. După
Pacea de la Nystad, care a pus capăt Războiului Nordic, mulţi arhitecţi au venit din toată
Europa pentru a crea o unică şi impresionantă colecţie de clădiri minunate, baroce sau
rococo, în secolul al XVII-lea, şi neoclasice în cel de-al XVIII-lea. „Liniile perfect paralele,
trasate cândva de Petru I au fost rotunjite în colonade reci de către Ecaterina. Apoi s-au
înmulţit coloşii de granit, sfincşii nemişcaţi, tot soiul de cuburi, piramide, paralelipipede.
Capitala Imperiului s-a constituit în imperiul geometriei”.
Tendinţele underground

 Când gerul iernii baltice dă un aer aproape metafizic Sankt Petersburgului, unul dintre cele
mai europene oraşe ruseşti, acesta relevă neaşteptate parcursuri de artă contemporană,
între ex-fabricile recuperate şi galeriile deschise de soţiile noilor îmbogăţiţi. „Iarna în Rusia
este de o poezie particulară”, scria Théophile Gautier, dar mulţi turişti preferă să îl
descopere în momentele magice ale nopţilor albe din iunie şi iulie, când oraşul emană o
fascinaţie deosebită.

Sala Tronului din Palatul Ecaterinei

Spaţiile imense, liniile sinuoase ale fluviului Neva şi nenumăratele canale sunt elementele
urbanistice fundamentale ale Petersburgului. Extraordinarul complex artistic al oraşului,
văzut de la înălţime, pare un zbor de pasăre. Petersburg posedă o capacitate extraordinară
de a se prezenta mereu în haine diverse, făcându-te de fiecare dată să-i observi frumuseţile
ca şi când ar fi noi, nevăzute până atunci. În artă, ca şi în viaţa cotidiană, se împletesc
tradiţiile naţionale ruse cu cele europene, oferind acea fenomenală cultură petersburgheză.

„Oraşul cel mai abstract şi mai premeditat din lume”, cum îl caracteriza Dostoievski, atrage
în special prin marile muzee precum Ermitajul şi puţini sunt cei care se gândesc să-i
exploreze şi spaţiile de artă contemporană, care sunt acum o adevărată revelaţie. Cu prilejul
aniversării celor 300 de ani ai săi, oraşul a căpătat o faţă nouă, atrăgând un număr
impresionant de vizitatori. În afara celebrei Academii de Arte Frumoase, a Ermitajului, a
celebrului Palat Mariinski, s-au deschis numeroase muzee private. Lumea artistică
petersburgheză este într-o vie efervescenţă şi într-o continuă evoluţie. Simbolul artei
contemporane rămâne Centrul de Artă Puşkin, găzduit într-un palat părăginit. Istoria sa a
început în 1989, când edificiul a fost ocupat de artişti, muzicieni, oameni de cultură
independenţi, decişi a-şi crea un spaţiu al lor. Astăzi acest loc este o încrucişare de scări,
coridoare restaurate şi oficializat în rolul său de muzeu cu nenumărate galerii unde au loc
vernisaje, mici săli pentru concerte, studiouri de înregistrare şi circa 40 de ateliere ale
artiştilor. Aici se află, de asemenea, o arhivă a oraşului şi o bibliotecă de artă independentă
„un adevărat templu al dragostei şi al mzicii”, unde John Lennon e rege. Perlele sunt două
muzee, unul de artă nonconformistă, dedicat preţioasei colecţii a artiştilor neoficiali din a
doua jumătate a secolului al XX-lea şi Noului Academism, mişcare fondată de Timur Novikov,
la sfârşitul anilor ’80, ce a caracterizat scena artistică din Sankt Petersburg şi din care au
făcut parte Serghei Bugaev şi Olga Tobreluţ.

https://www.cotidianul.ro/sankt-petersburg-intre-versailles-si-underground/