CURS nr.

1
1.1 DEFINITIA MICROBIOLOGIEI

MICROBIOLOGIA (micros-mic, bios-viaţa, logos-vorbire) este ştiinţa care

studiază forma, structura (morfologia), genetica, procesele metabolice din organismele
microscopice şi submicroscopice.
Microbiologia este o ştiinţă relativ tânără, care prezintă interes nu numai ştiinţific,
ci şi practic, pentru diferite domenii ale activităţii umane: medicină, agricultură,
alimentaţia, biotehnologia, etc.
Fiind ea insăşi o ştiinţă ce s-a putut dezvolta ca urmare a dezvoltarii tehnice şi
tehnologice, microbiologia a luat amploare abia în ultimele decenii ale acestui secol.
Acumularile teoretice şi practice din domeniile fizicii nucleare, ale biologiei celulare şi
moleculare, ale tehnicilor informaţionale, au condus la îmbunătăţirea logisticii
microbiologiei şi, implicit, la dezvoltarea rapidă a microbiologiei ca ştiinţă de mare
amplitudine.
În unele ramuri industriale, microbiologia formează cvasitotalitatea proceselor
tehnologice. Se pot exemplifica astfel industriile fermentative, panificaţia, producţia
antibioticelor, ş.a., domenii în care cunoaşterea fiziologiei şi a metabolismului
microorganismelor permite dirijarea corectă a proceselor tehnologice în vederea obţinerii
unor produse utile vieţii şi activităţii umane, de calitate superioară şi cu randamente
ridicate.
Principalele ramuri subordonate ale microbiologiei, cu statut aparte şi având
preocupari specifice, sunt:

 bacteriologia - se ocupă cu studiul bacteriilor;

 micologia - se ocupă cu studiul ciupercilor microscopice şi macroscopice;
 protozoologia - se ocupă cu studiul protozoarelor;
 virologia - se ocupă cu studiul virusurilor;
 parazitologia - se ocupă cu studiul parazitismului şi a organismelor parazite;
 algologia - se ocupă cu studiul organismelor acvatice simple, numite alge.

La aceste discipline microbiologice trebuie adăugate şi domeniile aplicative ale

microbiologiei:
 imunologia - studiază sistemul mecanismelor de apărare al organismelor, care le
protejează faţă de o eventuală infecţie şi/sau de orice substanţă straină care
pătrunde în interiorul lor.
 microbiologia sănătăţii publice şi epidemiologice - are ca scop monitorizarea şi
controlul răspândirii bolilor în comunităţi;
 microbiologia alimentelor şi a apei - examinează rolul pozitiv sau negativ al
microorganismelor în alimente şi apă;
 microbiologia solului - studiază interrelaţia dintre microorganism, sol şi plantă, rolul
microorganismelor în fertilitatea solului şi în circuitul elementelor biogene în natură;
 microbiologia agricola - studiaza relaţia dintre microorganisme şi recolte, în scopul
creşterii producţiei şi calităţii acestora;
 microbiologia petrolului - studiază rolul microorganismelor în geneza zăcămintelor
de petrol;
 microbiologia mediului - studiază microorganismele prezente în sol, apă şi aer,
ocupându-se de soluţionarea problemelor practice din domeniul sanitar;
 biotehnologia - include orice proces prin care oamenii utilizează microorganisme
sau procese biologice pentru obţinerea unui produs dorit;
 microbiologia industrială - utilizează microorganisme pentru a produce cantităţi
mari de produşi utili ca: vitamine, aminoacizi, enzime, medicamente;
 ingineria genetică - implică tehnici care în mod deliberat modifică fondul genetic al
organismelor pentru a induce obţinerea de noi combinaţii genice. Reprezintă cel mai
dinamic domeniu al microbiologiei moderne.

1.2 SCURTA ISTORIE A MICROBIOLOGIEI

Istoria microbiologiei ar putea fi stucturată în patru etape, şi anume:

1. Perioada de individualizare ipotetică a factorului determinant al bolilor, în

special umane;
2. Etapa cunoaşterii nemijlocite a microorganismelor;
3. Perioada de sintetizare şi de corelare a cunoştinţelor ştiinţifice în domeniul
microbiologiei;
4. Etapa contemporană, de interconectare a microbiologiei cu alte ştiinţe, în
scopul ridicării valorii sale socio-umane.

Fără descoperirea instumentului optic numit microscop, lumea vasta şi

diversă a microorganismelor nu ar fi putut fi cunoscută.
ANTONIE VAN LEEWENHOEK (1632-1723) este cel care a descoperit lumea
invizibila a microorganismelor, fiind primul care le-a observat prin marire cu ajutorul
microscopului simplu, cu o singura lentila, de constructie personala.
Pe baza desenelor detaliate ale "animalculelor" (animale foarte mici, mobile)
observate pe preparate provenind din diferite medii - apa de ploaie, tartrul dentar şi
apele din canalele de scurgere - acestea au fost ulterior identificate ca fiind reprezentanţi
ai bacteriilor,drojdiilor şi protozoarelor. Astfel, Leewenhoek a atras atenţia asupra
microorganismelor, fără să le acorde statutul unor organisme aparte.
ROBERT HOOKE, în urma studiilor realizate la microscop, descoperea în 1665
celula, marcând astfel începutul unei teorii celulare, consolidate ulterior de alţi savanţi.
MATTHIAS SHLEIDEN şi THEODOR SCHWANN, în urma cercetărilor, stabilesc
clar teoria conform careia toate organismele, deci şi microorganismele, sunt alcătuite din
celule. Studiile ulterioare privind structura şi funcţiile celulelor au avut la bază această
teorie celulară, constituind una din cele mai importante generalizări ale Biologiei.
LAZZARO SPALLANZANI (1729-1799) cunoscând îndeaproape microscopul, se
ocupă de teoria " generaţiei spontane", subiect controversat în acea vreme. Se credea
cu toata convingerea că "dintr-o substanţă organică în descompunere se pot naşte
spontan organisme vii". Această teorie era cunoscută de pe vremea lui Aristotel şi a fost
admisă fără obiecţii, deoarece aşa susţinea marele Aristotel.
În anul 1665, biologul florentin FRANCESCO REDI (1626 - 1697) lansează
primele critici timide în legatură cu teoria anterior amintită, lansând aforismul "omne
vivum a vivo" (tot ce e viu vine din ceva viu).
Un secol mai tarziu (1765), Spallanzani aduce argumente şi combate teoria lui
Aristotel, care avea să domine totuşi până în 1861, când Louis Pasteur o înlătură definitv
printr-o sintagmă ramasa celebră: "şi microbii trebuie să aibă părinţi".
LOUIS PASTEUR (1822 - 1895), chimist, biolog si imunolog francez, unul dintre
intemeietorii stiintelor microbiologice, este cel care a infiintat primele laboratoare de
cercetare, fiind considerat geniul microbiologiei. Pasteur a demonstrat că fermentaţiile,
considerate anterior procese pur chimice, sunt procese biologice determinate de
acţiunea microorganismelor, în special anaerobe. El dovedeşte că fermentaţia este "un
act corelativ unui proces vital", o sursă de energie necesară dezvoltării germenilor, şi că
"o fermentaţie determinată are fermentul său determinant". Realizarea faptului că
drojdiile joacă un rol crucial în fermentaţii a reprezentat primul concept care asocia
activitatea unui microorganism cu modificările fizico-chimice ale materiei organice.
Extinzând cercetările sale asupra fermentaţiilor, a pus în evidenţă natura infecţioasă a
unor boli ale vinului şi ale berii. Pentru impiedicarea alterării vinului şi berii, Pasteur a
imaginat procedeul încălzirii blânde - pasteurizarea - aplicat ulterior şi laptelui şi utilizat
ca procedeu de sterilizare şi în domeniul medical. Au fost puse astfel bazele tehnicilor
aseptice care constituie în prezent standardele de laborator.
Pasteur stabileşte principiul specificităţii microbiene, punând bazele teoriei bolilor
infecţioase şi demonstrând că acestea sunt rezultatul pătrunderii în organism a unor
agenţi patogeni: între activitatea unui agent patogen şi particularităţile pe care le
determină există o anumită specificitate. Pasteur evidenţiază principiul vaccinării şi
stabileşte bazele ştiinţifice ale preparării vaccinurilor. A demonstrat pentru prima dată că
agenţii patogeni, chiar cei mai periculoşi, pot fi modificaţi pentru a fi folosiţi ca vaccinuri.
El a numit vaccinuri culturile avirulente utilizate pentru inocularea preventivă ce
stimulează imunitatea organismului fată de tulpina microbiană virulentă.
Încununarea operei sale a fost descoperirea vaccinării antirabice, aplicată
pentru prima dată la om în 1885.
ROBERT KOCH (1843-1916), savant german contemporan cu Pasteur, a avut de
asemenea un rol deosebit în dezvoltarea microbiologiei medicale, prin descoperirea unor
numeroşi agenţi patologici răspunzători de numeroase boli la om şi animale, cum ar fi
tuberculoza, holera etc. El a elaborat o serie importantă de tehnici de izolare, utilizând
mediile de cultură solidificate (cu gelatină) pe care creşterea microorganismelor se face
sub formă de colonii izolate. Cum o colonie microbiană reprezintă descendenta unei
singure celule parentale, însamantarea ei ulterioară într-un mediu steril generează o
cultură de celule din aceeaşi specie sau tulpină. Descoperirea acestei posibilităţi de a
obţine culturi pure a constituit un progres care a stat la baza Microbiologiei moderne,
deoarece a oferit un mijloc simplu şi sigur de izolare a bacteriilor, în vedera studierii
biologiei lor, a identificării şi încadrării lor sistematice. Koch a utilizat tehnici de colorare
pentru preparatele microscopice (frotiuri) şi în 1882 a identificat bacilul care-i poartă
numele (Bacilul Koch), agentul patogen al tuberculozei. În 1905, Koch este recompensat
cu premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină.
 HANSEN (1842- 1909) deschide calea Microbiologiei industriale moderne, prin
utilizarea culturilor pure de microorganisme ca starteri de fermentaţie.
I. MECINIKOV (1845-1946), lucrând la Institutul Pasteur din Paris, a evidenţiat
procesul de fagocitoză, demonstrând pentru prima data rolul leucocitelor din sânge în
reacţiile de apărare ale organismului faţă de agenţii patogeni, prin înglobarea şi
distrugerea acestora.
P. EHRICH (1854-1915) este creatorul teoriei moderne a dezinfecţiei şi
chimioterapiei selective, sintetizând primele substanţe chimice active în terapia bolilor
produse de spirochete şi protozoare. Lucrările sale au deschis calea spre era
substanţelor chimioterapice.
S. WINOGRADSKI (1856-1953), întemeietorul Microbiologiei solului, a descris
procesul de asimilare la organismele chimiosintetizante şi fenomenul de fixare al azotului
atmosferic de catre microorganisme. A elaborat metode speciale pentru cercetarea
activităţii microorganismelor din sol.
A. FLEMING (1881-1955) deschide prin lucrarile sale era antibioticelor, de o
mare importanţă în medicină şi biologie. În 1929 el observa că unele culturi ale
mucegaiului Penicillium elaborează o substanţă antimicrobiană specifică: penicilina.
Acest prim antibiotic a fost mai târziu purificat de Florey şi Chain (1940), care au oferit
terapeuticii infecţioase un produs stabil, atoxic pentru om şi animal, activ in vivo asupra
unor specii de micoorganisme.
WAKSMAN în 1944 descoperă streptomicina, antibiotic elaborat de multe specii
de actinomicete şi deschide calea pentru obţinerea de noi antibiotice.
TWORT şi D'HERELLE (1915-1917) au avut un rol deosebit în evoluţia
conceptelor fundamentale de bacteriologie şi virologie prin descoperirea bacterofagilor
(virusuri care parazitează bacteriile) şi a fenomenului de lizogenie.
A. LWOFF a adus contribuţii deosebite la definirea virusurilor, dupa 1953. El a
analizat relaţia dintre fag şi bacterie, precum şi fenomenul de lizogenie sugerând
intervenţia unui mecanism similar în patogenia cancerului. Este laureat al premiului
Nobel pentru biologie.
Agenţii infecţioşi subvirali au fost izolati în 1971 de DIENER, care a demonstrat ca
moleculele de ARN nude, numite viroizi, pot determina efecte patogene la plante.
PRUSINER, în 1981-1984, a demonstrat că moleculele de proteine, numite prioni,
pot fi infecţioase pentru om şi animale.
 În Romania, doi savanţi de renume mondial, VICTOR BABES şi IOAN
CANTACUZINO au contribuit la fondarea Microbiologiei moderne.
VICTOR BABES (1854-1926) a lucrat în laboratorul lui Pasteur, iar mai târziu în
laboratorul lui Koch. De formaţie anatomo-patolog, şi-a însuşit tehnicile microbiologice şi
a orientat investigaţia medicală spre studiul acţiunii reciproce microorganism-gazdă. A
colaborat cu A.V. Cornil la primul Tratat de Bacteriologie din lume aparut la Paris în
1885. A descoperit noi specii microbiene, a pus în evidenţă corpusculii Babes-Negri în
celulele nervoase ale indivizilor morţi de turbare şi corpusculii Babes-Ernst în bacilii
difterici. În cercetările sale asupra antagonismului bacterian a anticipat descoperirea
antibioticelor; a studiat numeroase boli infecţioase. Este creatorul Institutului "Victor
Babes" din Bucureşti şi organizatorul primelor laboratoare de igienă şi bacteriologie.
IOAN CANTACUZINO (1863-1936), format în laboratorul condus de Mecinikov la
Institutul Pasteur din Paris, a continuat cercetările maestrului său privind imunitatea
nevertebratelor. A studiat patogenia holerei, tuberculozei şi a altor boli, vaccinul şi
vaccinarea antiholerică. A creat Şcoala contemporană de microbiologie, iniţial în
laboratorul de medicină experimentală al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, apoi în
Institutul de Cercetari Microbiologice pe care l-a fondat în 1921.
Opera acestor doi mari savanţi români a fost continuată de alţi savanţi de
reputaţie internaţională: Constantin Levaditi, Dumitru Combiescu, Constantin
Ionescu-Mihaiesti, Stefan Nicolau, Mihai Ciuca, Gheorghe Zarnea şi alţii.
În perioada de după 1910, din totalul premiilor Nobel pentru medicină şi fiziologie,
peste o treime au fost acordate microbiologilor şi specialiştilor în discipline înrudite.
Microbiologia continuă să progreseze în fiecare an cu ajutorul a noi tehnici şi noi date
furnizate de cercetare.