Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lovitura de stat de la 10 februarie 1938 punea punct celor 72 de ani de firavă democraţie
parlamentară românească. “Era nouă” a României, inaugurată acum, urma să se realizeze prin
aşezarea unor noi baze constituţionale care să corecteze greşelile trecutului. Greşelile trecutului
se identificau cu regimul parlamentar şi jocurile electorale murdare ale partidelor politice. În
consecinţă, acestea trebuiau desfiinţate. Noul regim politic avea la bază ideea de salvare a naţiei,
în consecinţă, noua Constituţie a României trebuia să reglementeze oficial un “Salvator” dotat cu
puterile necesare înfăptuirii operei de regenerare şi de promovare a “intereselor permanente ale
patriei”.
Primul dintre “mijloacele eroice” de realizare a acestor obiective a fost adoptarea noii
Constituţii, aprobată printr-un plebiscit “organizat” la 24 februarie şi promulgată, în cadru festiv,
la 27 februarie de către Carol al II-lea. Pe bazele principiale stabilite de Constituţie, s-a recurs la
cel de-al doilea mijloc: la 31 martie 1938 s-au dizolvat toate asociaţiunile, grupările şi partidele
politice din România. “…Agitaţiile exagerate, dezlănţuite de patimi şi violenţe, în care
degenerase viaţa de partid în timpul din urmă” reprezentau pretextul renunţării la viaţa
parlamentară dominată, de la 1859, de partidele politice.
1
Legea nr. 363/1947 pentru constituirea statului român în Republica Populară Română
La 30 decembrie 1947 a fost proclamată, prin Legea nr. 363/1947, Republica Populară
Română, trecându-se, astfel, la o nouă organizare statală: statul român a devenit un stat de tip
socialist, de „dictatură a clasei muncitoare”. Articolul 1 al legii arăta că Adunarea Deputaţilor ia
act de abdicarea Regelui Mihai I, pentru el şi urmaşii săi, iar articolul 3 stabilea că „România
este Republică Populară”. Prin art. 2, „Constituţia din 1866 cu modificările din 29 martie 1923 şi
acelea din 1 septembrie 1944 şi următoarele, se abrogă”, urmând ca, potrivit art. 5, adunarea
constituantă să hotărască asupra noii constituţii.
Constituţiile comuniste
După 30 decembrie 1947, instaurarea unei noi forme de guvernământ – cea republicană – a
impus elaborarea unei noi constituţii care să reflecte schimbarea ordinii constituţionale materiale.
Constituţia din 1948 a deschis şirul constituţiilor socialiste ale României, care au fundamentat,
pe parcursul a peste 40 de ani, regimurile totalitare şi antidemocratice de tip comunist, care au
culminat cu dictatura personală, bazată pe cultul deşănţat al personalităţii, a lui Nicolae
Ceauşescu.
Această primă constituţie socialistă a României a fost adoptată de Marea Adunare Naţională,
aleasă în urma autodizolvării vechii Adunări a Deputaţilor (autodizolvare impusă de Legea nr. 32
din 24 februarie 1948). Proiectul de constituţie a fost luat în discuţie de Marea Adunare
Naţională la 6 aprilie 1948, iar la 13 aprilie, cu o uimitoare rapiditate, a şi fost adoptată noua
constituţie.
Utilizând un limbaj emfatic, specific propagandei comuniste a vremii, de inspiraţie sovietică,
noua Constituţie proclama existenţa statului „popular”, unitar, independent şi suveran (deşi
România se afla sub ocupaţia trupelor sovietice, în urma Acordului de armistiţiu încheiat cu
Uniunea Sovietică), stat ce a luat naştere „prin lupta poporului împotriva fascismului, reacţiunii
şi imperialismului”.
Prin celelalte titluri se organiza aparatul de stat. „Organul suprem al puterii de stat” era Marea
Adunare Naţională a Republicii Populare Române, care era şi unicul organ legislativ al ţării.
Organul suprem executiv era Guvernul (Consiliul de Miniştri), numit de Marea Adunare
Naţională.
2
mijloacelor de producţie, etatizarea băncilor, instituirea monopolului statului asupra comerţului
exterior şi a controlului etatic în comerţul intern ş.a.
Constituţia din 1952 proclamă pentru prima dată „rolul conducător al clasei muncitoare” şi al
partidului comunist. De asemenea, art. 6 al constituţiei stabilea că „fundamentul formaţiunii
social-economice socialiste este proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie (...). În
formaţiunea socialistă a economiei naţionale este lichidată exploatarea omului de către om”.
3
BIBLIOGRAFIE
1. Felicia Adăscăliței, Liviu Lazăr, Istorie, cls. A XII-a, Editura Corvin, Deva, 2007
2. Istorie: manual pentru clasa a XII-a, Zoe Petre (coord.), Carol Căpiță, Ecaterina Stănescu,...,
București: editura Corint Educațional, 2014
3. Istorie: manual pentru clasa a XII-a, Băluțoiu Valentin, Grecu Maria, București, Editura
Didactică și Pedagogică, 2015
4. Istorie: manual pentru clasa a XII-a, Ioan Scurtu, Florentina Dondorici, Vasile Ionescu,
Octavian Osanu, Emil Poamă, Relu Stoica, Editura Gimnasium, 2007
5. Angela Banciu, Istoria constituţională a României,Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
6. Constituţia de la 1923 în dezbaterea contemporanilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991
7. Manuel Guțan, Transplant constituțional și constituționalism în România modernă, Editura
Hamangiu, București, 2013
8. Cristian Ionescu, Dezvoltarea constituţională a României. Acte şi documente, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1998.