NOȚIUNI TEORETICE

Opera literară este o creație în care autorul realizează un univers propriu, pornind de la

elementele realității, pe care le combină potrivit viziunii despre lume, sentimentelor și a
imaginației sale.

GENUL EPIC
DEFINIŢIE
Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare, populare și culte, în proză sau în
versuri, în care gândurile, ideile și sentimentele autorului sunt exprimate în mod indirect, prin
intermediul acțiunii și al personajelor antrenate în derularea evenimentelor plasate într-un
anumit timp și spațiu. Genului epic îi corespunde, ca mod de expunere
predominant, narațiunea.
Alături de naraţiune, apar, ca moduri de expunere, descrierea, dialogul şi monologul.

SPECII LITERARE
* populare: - în versuri : balada, legenda
- în proză : basmul,legenda, snoava
* culte : - în versuri : balada, legenda, poemul, epopeea, fabula
- în proză : basmul, legenda, anecdota, schiţa, nuvela, povestirea, romanul

STRUCTURA GENUL EPIC

Genul epic are o structură narativă, un subiect organizat în momente ale subiectului:
- expoziţiune : partea introductivă a operei literare, în care se precizează locul,
timpul şi împrejurările în care se desfăşoară
- acţiunea;
- intrigă : moment care declanşează acţiunea generând o perturbare a situaţiei
iniţiale;
- desfăşurarea acţiunii : succesiunea întâmplărilor şi evenimentelor
- declanşate de intrigă, care formează succesiunea epică imaginată de scriitor;
- punct culminant : momentul în care tensiunea creată între personajele operei
atinge pragul cel mai înalt;
- deznodământ : finalul acţiunii, soluţia pe care o oferă autorul pentru rezolvarea
conflictului declanşat prin intrigă.
 ~ Conflictul : - elementul esenţial care determină desfăşurarea acţiunii;
 constă în opoziţia, dezacordul dintre două sau mai multe personaje sau în
tendinţele contradictorii ale aceluiaşi individ;
 este declanşat prin intrigă şi soluţionat prin deznodământ.
Tipuri de conflict :
* după locul pe care îl ocupă :
– conflict principal
– conflict secundar
* după planul în care are loc :
– conflict interior (psihologic) : în sufletul unui personaj
– conflict exterior : antrenează două sau mai multe personaje prin opoziţii în plan erotic,
familial, social, politic
* după intensitate :
– conflict major
– conflict secundar

INSTANŢE NARATIVE
Instanţele comunicării narative: autor, narator, personaj, cititor
* Autor- persoana reală care imaginează şi scrie un text literar
* Personaj- construcţie imaginară ce există doar în lumea ficţiunii
* Cititorul- persoana reală căreia îi este adresat textul literar
* Naratorul– o „voce” care prezintă, relatează operele epice.

TIPURI DE NARATOR

 Narator omniscient
* naraţiunea la persoana a III-a
* naratorul ştie tot, personajele n-au nici un secret faţă de el ( el este Creatorul lumii lui)
* viziune totală, viziune „dindărăt”
* focalizare zero (focalizare= unghiul, poziţia din care sunt percepute evenimentele)
* naratorul este detaşat, impersonal
* narator extradiegetic/ heterodiegetic (se află în afara acţiunii relatate)
* povestirea se numeşte heterodiegeză
  
 Naratorul personaj
* naraţiunea la persoana I
* naratorul cunoaşte doar cât personajul
* viziunea este „împreună cu”
* focalizarea internă
* naratorul este intradiegetic/ homodiegetic (se află în interiorul acţiunii relatate)
* povestirea se numeşte homodiegeză (povestire homodiegetică)

 Naratorul martor
* cunoaşte puţin, doar ce aude sau vede
* viziunea „din afară”
* focalizarea externă

PERSPECTIVĂ NARATIVĂ
Perspectiva narativă / viziunea narativă defineşte raportul dintre vocea narativă şi
evenimentele descrise :
* obiectivă : descrierea evenimentelor din perspectiva naratorului obiectiv,
omniscient şi omniprezent, relatarea făcându-se la persoana a III-a;
* subiectivă : evenimentele sunt descrise din perspectiva personajului narator,
subiectiv, relatarea făcându-se la persoana I.

PERSONAJUL
fr. “personnage” : deschizătură în masca actorilor antici prin care aceştia rosteau
cuvintele
DEFINIŢIE :
Personajul este o invenţie, o fiinţă ce există doar în lumea ficţională şi pe seama
căruia se pune acţiunea, dar ale cărui fapte sunt diferit receptate şi actualizate de fiecare cititor
în parte.

TIPURI DE PERSONAJE :
1. După locul ocupat în economia operei :
 principal / protagonist :
 participă la toate episoadele importante ale acţiunii;
  este implicat în conflictul principal al operei;
 este amplu caracterizat, apelându-se la multiple mijloace de caracterizare.

secundar :
 este prezent doar în unele episoade ale desfăşurării acţiunii;
 poate fi implicat într-un conflict secundar;
 nu este amplu caracterizat.

 episodic :
 apare într-unul dintre episoadele acţiunii;
 nu este implicat în conflict;
 este sumar caracterizat sau chiar deloc.
 figurant :
nu este prezent în acţiune, dar celelalte personaje sau naratorul vorbesc despre el.

2. După construcţie :
* individualizat : un singur individ cu trăsături fizice şi morale, complex sau
parţial caracterizat;
* colectiv : grup de personaj, neindividualizat, ce pune în lumină mentalităţile
unei clase sociale sau psihologia unei anumite categorii de indivizi.

3. După valori morale :

* pozitiv : exponent al binelui, al integrităţii spirituale, erou sau model
existenţial;
* negativ : exponent al răului (individual, sau cu implicaţii în plan social), viciat,
antierou.

4. După sursa de inspiraţie :

* imaginar : rezultat al puterii ficţional a autorului, fără corespondent în plan
real;
* atestat istoric : are corespondent în plan real, dar imaginaţia autorului îşi face
simţită prezenţa prin anumite fapte, gesturi, atitudini şi vorbe puse pe seama acestuia.

MIJLOACE DE CARACTERIZARE A PERSONAJELOR

1. Caracterizare directă :
* de către narator
* de către alte personaje
 * autocaracterizare

2. Caracterizare indirectă : reiese din fapte, vorbe, gesturi, atitudini ale

personajelor, relaţiile dintre personaje, mediul în care trăiesc.

MODURI DE EXPUNERE
Naraţiunea (lat. “narratio” : “povestire”, “istorisire”)
- este modul de expunere specific genului epic;
- surprinde o suită de fapte, întâmplări;
- acţiunile sunt prezentate într-o succesiune logică, desfăşurându-se de obicei
după momentele subiectului;
- presupune proiecţia temporală a întâmplărilor în cadrul cărora personajele se
desfăşoară atitudinal, faptic si doar gândind situaţiile în care se află;
- evenimentele relatate trebuie să se desfăşoare într-un cadru cronotopic precizat,
iar structura spaţială şi temporală sunt determinări specifice universului uman;
- naraţia are trei componente : timpul, persoana şi modalitatea;
- ne revelează atât personajele, acţiunile şi interacţiunile dintre acestea, cât şi
naratorul, tipul de narator, timpul şi spaţiul desfăşurării acţiunii;
- poate fi realizată la persoana I (subiectivă) sau la persoana a III-a (obiectivă).