Pneumotoraxul este o afectiune caracterizata prin prezenta unei colectii

gazoase in cavitatea pleurala, urmata de colabarea partiala sau totala a

plamanului.

In functie de modul de producere si de sursa aerului, pneumotoraxul poate fi:

 pneumotoraxul spontan primar (se mai numeste idiopatic) – apare brusc, in
plina stare de sanatate, la un pacient necunoscut ca fiind purtatorul unei
afectiuni pulmonare
 pneumotoraxul spontan secundar – apare brusc la un pacient cu boala
pulmonara cunoscuta (bronhopneumonie cronica obstructiva, emfizem
pulmonar, supuratie, fibroza, infectii)
 pneumotoraxul posttraumatic – este rezultatul unor traumatisme toracice sau
fracturi costale
 pneumotoraxul deschis – este intotdeauna insotit de comunicarea libera a
cavitatii pleurale cu exteriorul prin peretele toracic
 pneumotoraxul iatrogen – este o complicatie a unor manevre medicale cu scop
diagnostic (punctie pleurala) sau cu scop terapeutic (punctia evacuatorie sau
pnemotoraxul terapeutic in tuberculoza pulmonara. In trecut, tratamentul
pentru tuberculoza pulmonara consta in producerea unui pneumotorax
artificial, prin care se injecta deliberat aer in cavitatea pleurala pentru a pune
in repaus plamanul afectat, favorizand vindecarea).

Cavitatea pleurala este una virtuala, la nivelul ei existand o presiune negativa.

Exista o diferenta de presiune intre cea atmosferica, din interiorul plamanului
si cea din cavitatea pleurala (primele pozitive, iar cea din urma negativa),
ceea ce face ca orice solutie de continuitate (comunicare cu exteriorul) la
nivelul peretelui toracic cu implicarea pleurei sa fie urmata de patrunderea
aerului in spatiul interpleural, realizandu-se o cavitate reala. Aceasta implica
colabarea plamanului (scaderea volumului sau), urmata de diminuarea
functiei de ventilatie a plamanului.

 Pneumotoraxul spontan primar

Cea mai frecventa cauza a acestuia este ruperea in cavitatea pleurala a unei
bule subpleurale (colectie de aer formata intr-un plaman bolnav, in
vecinatatea pleurei).

simptomele sunt: durere toracica, sub forma de junghi, respiratie grea, anxietate,
cianoza, tuse seaca

semne fizice: bombare si o miscarea redusa in timpul repiratiei a
hemitoracelui interesat
 diminuarea zgomotului de fond al plamanului in timpul respiratiei (se
ausculta cu ajutorul stetoscopului)
  la majoritatea pacientilor este prezenta tahicardia (acceleratia batailor
inimii)
Examenul clinic trebuie sa fie insotitit de urmatoarele investigatii:

– pune in evidenta micsorarea de volum a plamanului afectat

Radiografia toracica
(colabarea sa), dar si prezenta anormala a aerului intre cele doua foite pleurale;
hipertransparenta, fara desen peribronhovascular, bine delimitata spre medial de
Plamanul retractat acoperit de pleura. In pneumotoraxul localizat,
desenul vascular lipseste intr-o anumita zona.
Daca se asociaza si lichid, se ocupa baza, delimitarea fiind printr-o linie orizontala.

Plamanul apare colabat in grade variate si separate de peretele thoracic printr-o zona
clara, lipsita de desen pulmonary. Pneumotoraxul devine mai evident in expiratie fortata,
la radioscopie sip e radiografia standard, precum si in pozitie de decubit lateral pe partea
sanatoasa. Colapsul total al plamanului se traduce pe imaginile radiologice prin
transformarea lui intr-o mas globulara mai mult sau mai putin opaca, centrata pe hilul
pulmonary sau o banda de opacitate contigua cu opacitatea mediastinala (plaman “
placat” pe mediastin). Pneumotoraxul de volum mare si in special pneumotoraxul sub
presiune este frecvent insotit de deplasarea mediastinului de partea opusa. In asemenea
situatii fluxul sanguine este deviat spre plamanul opus, ceea ce poate da nastere la aspecte
de incarcare vasculara controlaterala sau de condensari lobulare. In plus, diafragmul
poate fi coborat, insertiile sale costale devenind vizibile.
O reactie lichidiana pleurala, adesea prezenta, se traduce prin imagini hidroaerice.
Examenul radiologic pulmonary poate releva imagini patologice in plamanul necolabat,
care ajuta la precizarea etiologiei pneumotoraxului.
Examenul tomografic poate evidential uneori vezicule sau bule aerien inaparente pe
radiografii, iat tomografia computerizata printr-o vizualizare detaliata a veziculelor si
ulelor aeriene din parenchimul pulmonary, precum si a emfizemului pulmonary( raport
aer/tesut crescut).
Examenul functional respirator. In pneumotoraxul idiopatic, dupa reepansionarea
completa a plamanilor si in absenta complicatiilor lichidiene, functia respiratory
pulmonara se inscrie de regula in limitele normale.
Forme radioclinice particulare
Pneumotoraxul minimal latent clinic sau oligosimptomatic poate trece neobservat la
examenul radiologic de rutina, daca nu se apeleaza la manevra expirului fortat ( “suflat in
lumanare”) sau la examenul in decubit lateral pe partea sanatoasa.uneori atentia
examinatorului este atrasa de un nivel lichidian orizontal la baza plamanului afectaty. De
asemenea, pot fi greu de descoperit radiologic unele colectii aeriene pleurale mici cu
delimitarea pleurala estompata si desen normal in parenchimul colabat.
Pneumotoraxul sufocant ( “hipertensiv”, “cu supapa”), complicatie a pneumotoraxului
spontan , se caracterizeaza prin acumularea progresiva a aerului in pleura pana la
atingerea unor presiunipozitive inalte (+10 - +25 cm apa), cresterea excesiva a presiunii
pleurale fiindurmarea faptului ca fistula pleuro-pulmonara functioneaza ca o supapa prin
care expiratia si tusea “pompeaza” aer.

Datele oferite de examenul radiografic permit calculul

dimensiunilorpneumotoraxului
Radiografia toracica transeaza diagnosticul.
In functie da marimea pneumotoraxului, acesta poate evolua spre vindecare
sau complicatii.
Cel de mici dimensiuni se poate vindeca spontan, prin resorbtia aerului si
expansiunea plamanului (revenirea la normal). Cronicizarea este o alta
alternativa de evolutie si se considera constituita, atunci cand, dupa 3
saptamani de tratament, plamanul nu revine la normal.

Computer tomografia toracica– este din ce in ce mai folosita. Aceasta, in afara

diagnosticului de pneumotorax poate aduce date in plus in legatura cu alte
afectiuni pulmonare ignorate pana atunci, starea plamanului contralateral si
poate fi un ghid terapeutic valoros.

Punctia toracicasub anestezie locala – se patrunde cu ajutorul unui ac in

cavitatea pleurala. Pe cat de simpla, pe atat de utila, aceasta metoda precede
decizia terapeutica. Astfel, se pune diagnosticul de certitudine prin evacuarea
cu usurinta a aerului din cavitatea pleurala. Ca valoare poate fi situata imediat
dupa examenul radiologic.

Toracoscopia– presupune inspectarea cavitatii pleurale cu ajutorul unui

instrument chirurgical, numit toracoscop. Aceasta metoda descrie starea
plamanului si a pleurei, eventual prezenta si a altor leziuni in pneumotoraxul
secundar.

Pneumotoraxul cu supapa - reprezinta o complicatie destul de frecventa, mai

ales a pneumotoraxului traumatic. Simptomatologia in acest caz este
dramatica, reprezentand o urgenta medico-chirurgicala. In pneumotoraxul cu
supapa, aerul patrunde in cavitatea pleurala, dar nu mai poate iesi din cauza
unei clape tisulare care joaca rol de supapa (se deschide intr-un singur sens).
Atat in pneumotoraxul spontan, cat si in formele masive, medical executa
exuflatia decompresiva. Se foloseste un ac cu lumen lung si bizou scurt care
se leaga de un tub scufundat in ser fiziologic sau solutie Dakin. Pentru ca
exuflatia sa fie eficienta este necesara folosirea unui trocar prevazut cu
supapa.

Complicatii ale pneumotoraxului sunt hidro-pneumotoraxul (asocierea aerului cu

prezenta de lichid) , hemo-pneumotoraxul(asocierea aerului cu prezenta de sange),
pio-pneumotoraxul( asocierea aerului cu prezenta de puroi). Radiologic, se observa
imagine hidro-aerica.

Recidiva – presupune reaparitia simptomatologiei de pneumotorax dupa o

aparenta vindecare. Este o complicatie la distanta care poate sa apara in
primii doi ani

Tratamentul este in functie de marimea si cauza afectiunii.

Tratamentul pneumotoraxului spontan secundar se refera atat la boala de

baza, cat si la complicatia ei.

Tratamentul non-chirurgical – consta in tinerea sub observatie a unui

pneumotorax spontan primar, eventual aspirarea aerului prin punctie toracica
sub anestezie locala. In cazul recidivelor numeroase se practica pleurodeza
chimica cu talc sau tetraciclina (producerea artificiala a unei pleurezii cu
scopul obliterarii cavitatii pleurale, practic – se desfiinteaza prin mijloace
chimic cavitatea pleurala).

Tratamentul chirurgical– se refera in special la pneumotoraxul cronic sau

complicat. - urmareste rezectia bulelor de aer si realizarea unei simfize
pleurale definitive (alipirea celor doua foite pleurala cu desfiintarea cavitatii
pleurale), prin abraziune pleurala (slefuirea suprafetelor pleurala) sau
pleurectomie partiala (rezectie chirurgicala a unei parti a pleurei). Cuprinde o
gama larga de procedee prin metode clasice sau moderne: chirurgie
toracoscopica sau videoasistata (inspectarea cavitatii pleurale cu ajutorul unei
camere video), terapia cu laser, etc.