Sunteți pe pagina 1din 3

SERVICIUL MONITORIZARE EXECUTIE CONTRACTE

NOTA DE FUNDAMENTARE
Privind prioritizarea introducerii în Programul de reabilitare termică a
30 blocuri situate în Bucureşti sector 2.

Necesitatea prioritizării obiectivelor din Programul IV de


reabilitare termică, a apărut în urma examinării vizuale a blocurilor,
precum şi a :
- datei de înscriere în programul de reabilitare termică,
- numeroasele solicitări venite din partea locatarilor,
- de modul de întreţinere şi exploatare a clădirii.
În timp clădirile au suferit degradări majore, constatându-se la
data efectuării controlului în teren, apariţia fisurilor la pereţii de
compartimentare, la diafragmele din beton, la planşee şi la pereţii
exteriori.
Au fost constatate de asemenea, desprinderi ale tencuielii din
faţade, ceea ce prezintă un potenţial pericol pentru trecători.
Parapeţii metalici ai balcoanelor sunt ruginiţi, prinderile
parapeţilor din beton prefabricat sunt precare iar betonul este puternic
exfoliat.
La terasele circulabile/necirculabile ale acestor blocuri sau
constatat degradări majore , pe alocuri lipsa totală a şorţurilor de tablă
de pe aticuri, cât şi desprinderea pe porţiuni mari a dalelor de beton.
Toate acestea au produs infiltraţii la apartamentele de la ultimele

etaje, infiltraţii care reprezintă un discomfort maxim pt. locatarii


apartamentelor respective.
De asemenea, s-a constatat că la unele blocuri subsolurile sunt
inundate, posibil datorită refulării canalizării. Acest fapt conducând la
aparitia condensului/mucegaiului pe planşeul subsolului cât şi pe
pereţii laterali, dar a dus şi la degradarea instalaţiilor - ruginire cu
exfoliere, la conductele de apă caldă şi apă rece .
La majoritatea blocurilor s-a observant că trotuarele de gardă
sunt puternic deteriorate, prezentând pante inverse, care au produs
scurgerea apelor pluviale în subsoluri.
Aşadar, sunt necesare măsuri de preîntâmpinare a acestor
fenomene, devenind imperios necesar reabilitarea urgentă a blocurilor
aflate în situaţiile mai sus prezentate.
Pentru demararea execuției lucrărilor, s-a stabilit ordinea de
prioritizare conform următoarelor criterii:
1. Starea de degradare majoră a blocurilor datorată exploatării
necorespunzătoare și întreținerii deficitare a clădirii;
2. Asociațiile de proprietari care au în imobil spații cu altă
destinație decât aceea de locuință și care prezintă:
      - acordul persoanelor fizice sau juridice, proprietare
ale acestor spații, cu privire la suportarea costurilor
datorate pentru reabilitare și
      - dovada constituirii fondului de reparații, alimentat
cu fondurile necesare achitării reabilitării.
La această categorie vor fi incluse și acele asociații care vor
obține, de urgență, acceptul (neprezentat inițial) deținătorilor
de spații cu altă destinație decât aceea de locuință pentru plata
reabilitării și care fac dovada constituirii și alimentării
fondului de reparații;

3. Data de înscriere în programul de reabilitare termică.


 
Prezenta notă se certifică în privinţa realitaţii, regularitaţii şi
legalitaţii.

Sef Serviciu,
Ing. Anca Stanescu

S-ar putea să vă placă și