NORVEGIA

● Localizare
● Relief
● Climă
● Ape
● Flora
● Fauna
● Împărțirea administrativă
● Demografia
● Mobilitatea teritorială
● Concluzii generale
● Bibliografie
Localizare
Norvegia, este un stat suveran și unitar, guvernat de o monarhie, al cărui teritoriu cuprinde partea de vest
a Peninsulei Scandinave, plus insula Jan Mayen și arhipelagul Svalbard.
Norvegia revendică și o secțiune din Antarctica, cunoscută sub numele de Țara Reginei Maud. Până în
1814, Regatul cuprindea și Insulele Feroe (din 1035), Groenlanda (1261) și Islanda (1262), și până în
1468, deținea și insulele Shetland și Orkney.
● Suprafață totală de 385.207 km²
● Populație de 5.391.369 locuitori
● Norvegia se află între paralele de 57° și 81° latitudine nordică și între meridianele de 4° și 32°
longitudine estică.
Țara își menține o combinație de economie de piață și stat pe model socialist nordic, unde există un
sistem sanitar universal și sistem de asistență socială cuprinzătoare. Norvegia are vaste rezerve de
petrol, gaze naturale, minereuri, cherestea, fructe de mare, apă dulce, și hidroenergie.

Norvegia cuprinde partea de vest a Scandinaviei din Europa de Nord. Coastele accidentate, întrerupte
de fiorduri mari și mii de insule, se întind pe 25.000 km și 83.000 km.
Norvegia are o frontieră terestră de 1619 km cu Suedia, una de 727 km cu Finlanda, și una de 196 km
cu Rusia la est. La nord, vest și sud, Norvegia are coaste la Marea Barents, Marea Norvegiei, Marea
Nordului și strâmtoarea Skagerrak.Munții Scandinaviei formează mare parte din frontiera cu Suedia.
Relief
Relieful este dominat de munți sau de zone înalte, cu o mare varietate de caracteristici naturale produse
de ghețarii preistorici și de relieful variat.
Cele mai notabile dintre acestea sunt fiordurile: văi adânci tăiate în uscat, inundate de mare după sfârșitul
Erei Glaciare. Sognefjorden este al doilea cel mai adânc fiord din lume, și cel mai lung din lume, cu 204
kilometri (127 km). Hornindalsvatnet este cel mai adânc lac din Europa. Permafrostul se găsește pe tot
parcursul anului în majoritatea zonelor de munte și în Finnmark.

În Norvegia sunt numeroși ghețari.
Uscatul este în mare parte format
din granituri dure și gnais, dar sunt
frecvente  și  ardezia,  gresia  și  cal­
carul, iar la altitudinile mai mici
există depozite marine.
Clima
Din cauza Gulf Streamului și a vânturilor de vest predominante, Norvegia are temperaturi mai ridicate și
precipitații mai abundente decât ar fi de așteptat la aceste latitudini nordice, mai ales de­a lungul coastei.
Pe  continent  se  observă  patru  anotimpuri  distincte,  cu  ierni  mai  reci  și  cu  precipitații  mai  puține  spre
interior. Partea cea mai nordică are un climat subarctic, în timp ce Svalbardul are climă arctică de tundră.

Sudul și vestul Norvegiei, pe deplin expuse la fronturile ciclonice atlantice, primesc mai multe precipitații
și au ierni mai blânde decât părțile de est și nordul extrem. Zonele de la est de munții de coastă sunt într­o
umbra a ploilor, și primesc ploaie și zăpadă mai puțină decât vestul. Zonele joase din jurul orașului Oslo
au cele mai calde și mai însorite veri, dar și vreme mai rece și mai multă zăpadă în timpul iernii.
Din cauza latitudinii mari la care se află Norvegia, există mari variații sezoniere ale luminei solare. De la
sfârșitul lunii mai până la sfârșitul lunii iulie, soarele nu coboară sub linia orizontului în zonele situate la
nord de Cercul Arctic (prin urmare, Norvegia este descrisă ca „Țara Soarelui de la Miezul Nopții”), iar în
restul țării sunt până la 20 de ore de lumină. În schimb, de la sfârșitul lunii noiembrie până la sfârșitul lunii
ianuarie, soarele nu se ridică deasupra orizontului în partea de nord, iar durata zilei este foarte scurtă în
restul țării.
Clima de coastă din Norvegia este extrem de blândă în comparație cu zonele de latitudine similare din
alte  părți  ale  lumii,  Gulf  Stream  trecând  direct  prin  largul  zonelor  de  nord,  ale  coastei  Atlanticului.
Anomaliile de temperatură găsite în unele zone de coastă sunt excepționale, Røst și Værøy netrecând
deloc prin iarna meteorologică, chiar dacă se află la nord de Cercul Polar de Nord. Gulf Stream are acest
efect  numai  asupra  părții  nordice  a  Norvegiei,  nu  și  în  sud.  Astfel,  coasta  nordică  a  Norvegiei  ar  fi
acoperită  cu  gheață  dacă  nu  ar  fi  Gulf  Stream.  Ca  un  efect  secundar,  Munții  Scandinavi  blochează
vânturile  continentale  care  nu  mai  ajung  pe  litoral,  provocând  veri  foarte  răcoroase  în  toată  Norvegia
Atlantică.  Oslo  are  un  climat  mai  degrabă  temperat­continental,  similar  celui  din  Suedia.  Lanțurile
muntoase au climat subarctic și de tundră.
La altitudini mai mari, aproape de coastele Norvegiei sudice și vestice, în unele locuri se poate întâlni și
rarul climat subpolar oceanic. Acesta este comun și în Norvegia Nordică, dar acolo de obicei la altitudini
mai joase, până la nivelul mării. O mică parte din coasta extrem­nordică a Norvegiei are climatul de
tundră/polar/alpin . Mari părți din Norvegia sunt acoperite cu munți și platouri înalte, constituind alte lo­
curi în care se întâlnește acest climat.
Impartirea administrativa
Norvegia este un stat unitar împărțit administrativ în 18 județe administrate prin adunări alese direct, care
la rândul lor aleg un guvernator. În plus, Regele și guvernul au un reprezentați în fiecare județ.
Județele  sunt  apoi  sub­împărțite  în  356  de  comune,  care  la  rândul  lor  sunt  administrate  de  către  un
consiliu local ales direct și condus de un primar și un mic cabinet executiv.
Capitala Oslo este administrată atât ca județ cât și ca o comună.
96 de localități au statut de oraș în Norvegia. În cele mai multe cazuri, limitele orașelor coincid cu cele ale
comunelor ce le cuprind. De multe ori, comunele norvegiene centrate pe un oraș cuprind zone mari care
nu sunt dezvoltate; de exemplu, comuna Oslo conține păduri mari, situate la nord și la sud­est de oraș,
și peste jumătate din comuna Bergen este formată din zone montane.
Exemple de orașe: Bergen, Trondheim, Drammen, Kristiansand.
Norvegia mai deține două teritorii de peste mări, care fac parte integrantă a țării: Jan Mayen și Svalbard,
ultima fiind singura insulă dezvoltată din arhipelagul cu același nume, situat la mulți kilometri spre nord.
Există trei teritorii dependente în Antarctica și în zona subantarctic: Insula Bouvet, Insula Petru I și Țara
Regina Maud.
Pe majoritatea hărților apare o zonă nerevendicată între Țara Regina Maud și Polul Sud, zonă pe care
Norvegia o revendică de la 12 iunie 2015.

Oslo
Ape
● Cele mai importante râuri: Otra, Lagen, Klar, Tana și Glomma
● Lacuri: Mjosa, Hornindalsvasnet și Fermunden.

Râul Otra Lacul Mjosa

Flora
Vegetația variază în funcție de altitudine și latitudine și este aproape absentă pe o anumită suprafață.
Pădurile  (în  principal  conifere)  ocupă  circa  ¼  din  suprafața  Norvegiei,  fiind  prezente  în  podișurile  și
câmpiile sudice. Numeroase zone sunt ocrotite printre acestea se afla 13 parcuri naționale.

Fauna
Fauna este specifica peninsulei Scandinave.
Șaptesprezece specii sunt protejate, în principal deoarece
sunt  pe  cale  de  dispariție  la  scară  globală,  cum  ar  fi
castorul european, chiar dacă populația din Norvegia nu
este văzută ca fiind periclitată.
Cel  mai  mare  prădător  din  apele  norvegiene  este
cașalotul, și cel mai mare pește este rechinul pelerin. Cel
mai  mare  prădător  de  uscat  este  ursul  polar,  în  timp  ce
ursul  brun  este  cel  mai  mare  prădător  din  Norvegia
continentală. Cel mai mare animal terestru de pe continent
este elanul. Elanul este cunoscut în Norvegia pentru di-
mensiunea și forța sa și este adesea numit „regele pădurii”.
Demografia
Populația Norvegiei era de 5.096.300 de locuitori în octombrie 2013.
Norvegienii  sunt  un  popor  nord­germanic.  De  la  sfârșitul  secolului  al  XX­lea,  Norvegia  a  atras  mulți
imigranți din Europa Centrală și de Sud, Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Toate aceste grupuri vorbesc
multe limbi diferite și provin din diferite culturi și religii.
În 2012, un studiu oficial arăta că 86% din totalul populației are cel puțin un părinte  născut în Norvegia.

Sami sunt un popor indigen din nordul îndepărtat și au predomi­
nat  în  trecut  și  în  părțile  centrale  și  de  nord  ale  Norvegiei  și
Suediei,  precum  și  zonele  din  nordul  Finlandei  și  în  Rusia,  pe
Peninsula Kola.
O altă minoritate națională sunt kvenii, urmași ai unor vorbitori
de  limbă  finlandeză  care  au  migrat  în  nordul  Norvegiei  în
secolele al XVIII-lea-al XX-lea.

Sami

Din secolul al XIX­lea până la 1970, guvernul norvegian a încercat să asimileze populațiile sami și kven,
încurajându­le să adopte limba, cultura și religia majorității. Din cauza acestui „proces de norvegianizare”,
multe familii de origine sami sau kven se identifică acum ca etnici norvegieni.

Grupuri etnice:   Rata de creștere a populației:

● Norvegian 94,4% (include
Sami, aproximativ 60.000)
● Alte țări europene 3,6%
● Altele 2% (2007 estimare)
● 0,327% (2012 estimare)
● Rata natalității este 10,8 nașteri/1.000 oameni (2012),
● Fata mortalității este 9,22 morți/1.000 oameni (iulie 2012)
● Sporul natural este de 3,6‰ (1997)

● Densitatea populației: 17,28 p/km².
● Peste de 710.000 de persoane (14%) sunt imigranți și descendenții lor; există 117.000 de copii de
imigranți, născuți în Norvegia.
● 323.000 (39%) aparțin unor culturi occidentale (Australia, America de Nord, alte țări europene)
● 505.000 (61%) aparțin altor culturi (în primul rând, Maroc, Irak, Kurdistan, Pakistan, Iran).

În  2013,  guvernul  norvegian  declarat  că  14%  din  populația  norvegiană  erau  imigranți  sau  copii  cu  doi
părinți imigranți. Aproximativ 6% din populația de imigranți provine din UE, America de Nord și Australia,
și aproximativ 8,1% provin din Asia, Africa și America Latină.
Imigranți  s­au  stabilit  în  toate  comunele  norvegiene.  Orașele  sau  comunele  cu  cea  mai  mare  cotă  de
imigranți în 2012 erau Oslo (32%) și Drammen (27%).  Potrivit Reuters, Oslo este „orașul cu cea mai rapidă
creștere din Europa, datorită imigrației”. În ultimii ani, imigrația a avut cea mai mare contribuție la creșterea
demografică a țării. În 2011, 16% din copii nou­născuți au fost de imigranți.
Mobilitatea teritoriala
Emigrarea
În special în secolul al XIX­lea, atunci când condițiile economice în Norvegia erau dificile, zeci de mii de
oameni  au  migrat  în  Statele  Unite  și  în  Canada,  unde  puteau  lucra  și  cumpăra  terenuri  în  zonele  de
frontieră. Mulți au mers în Vest și Nord­Vestul Pacific. În 2006, potrivit Biroului de Recensământ din SUA,
aproape  4,7  milioane  de  persoane  se  identificau  ca  norvegieni  ,  mai  mulți  decât  populația  de  etnici
norvegieni  din  Norvegia  propriu­zisă.  La  recensământul  din  2011  din  Canada,  452.705  de  cetățeni
canadieni au declarat că au origine norvegiană.
Imigrația
La 1 ianuarie 2013, numărul de imigranți sau copii de doi imigranți care locuiesc în Norvegia a fost estimat
la 710.465, sau 14,1% din totalul populației, față de 183.000 în 1992. Rata anuală a imigrării a crescut din
2005. În timp ce imigrația anuală netă în perioada 2001­2005 fost, în medie, de 13.613 de persoanea,  ea
a crescut la 37.541 între 2006 și 2010, iar în 2011, imigrația netă ajunsese la 47.032. Aceasta se datorează
mai ales creșterii imigrației dinspre rezidenții UE, în special din Polonia.
În 2012, comunitatea de imigranți (care include imigranții și copiii născuți în Norvegia din părinți imigranți)
a  crescut  la  55.300,  un  nivel  record.  Imigrația  netă  din  străinătate  a  ajuns  la  47.300  persoan,  ceea  ce
reprezintă 72% din creșterea demografică a Norvegiei. 17% din nou­născuți s­au născut copii cu părinți
imigranți. Copiii de pakistanezi, kurdistanezi și vietnamezi sunt cele mai mari grupuri de norvegieni născuți
din părinți imigranți.
Pakistanezii din Norvegia sunt cei mai mari grup minoritar neeuropean din Norvegia. Majoritatea celor
32.700 membri trăiesc în și în apropiere de Oslo. Populațiile de irakieni și somalezi au crescut semnificativ
în ultimii ani. După extinderea UE în 2004, un val de imigranți a sosit din Europa Centrală și de Nord, în
special din Polonia, Suedia și Lituania. Cea mai rapidă creștere a grupurilor de imigranți, în 2011, în cifre
absolute au fost din Polonia, Lituania și Suedia. Politicile de imigrație și de integrare au fost subiectul multor
dezbateri în Norvegia.

Concluzii generale
Norvegia are al patrulea cel mai mare venit pe cap de locuitor   din lume în clasamentele Băncii Mondiale
și ale FMI și se clasează pe primul loc și după Indicele OCDE Better Life, Indicele de Integritate Publică și
Indicele Democrației cee ace creează premisele unei dezvoltări durabile a societății.
Industria petrolieră reprezintă aproximativ un sfert din produsul intern brut (PIB) al Țării.
Pe  cap  de  locuitor,  Norvegia  este  cel  mai  mare  producător  mondial  de  petrol  și  gaze  naturale  în  afara
Orientului Mijlociu. Acest fapt și nivelul înalt al taxelor și impozitelor reflectă un aspect negative în sensul
că existența acestui stat depinde de resurse natural într­o proporție mare iar nivelul crescut de impozitare
afectează  competitivitatea  globală  a  societății  norvegiene  ceea  ce  poate  contrabalansa  avantajul  unui
mediu social integru dacă acesta este lipsit de competitivitatea globală absolut necesară pentru a susține
echilibrul unu stat.

Bibliografie
http://ro.worldcountriesdata.com/norvegia/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Demografia_Norvegiei
https://ro.wikipedia.org/wiki/Norvegia
http://populatie.population.city/norvegia/
https://www.globi.ro/norvegia/clima