William Shakespeare (1564-1616) mare dramaturg englez, este unul din marile spirite

ale culturii universale şi cel mai jucat dramaturg din toate timpurile.
„Romeo şi Julieta” probabil cea mai cunoscută poveste de dragoste din istoria lumii,
scrisă în 1594, este o tragedie în cinci acte care are la bază o poveste reală petrecută în secolul al – XV
– lea.
Cuplul Romeo şi Julieta reprezintă un teritoriu uman singular de o neţărmurită credinţă
în iubire, înconjuraţi de „oceanul” unei lumi lipsite de criterii valorice şi de moralitate, incapabilă de
a vibra în faţa marilor elanuri sau drame ale eroilor noştri.
Eroii noştri, doi adolescenţi, aparţinând unor familii de vază din Verona, familii
faimoase pentru legendara duşmănie dintre ele, se îndrăgostesc, în ciuda acestei situaţii.
În actul II, scena 2 binecunoscută ca „scena balconului”, ni se înfăţişează un episod al
întâlnirii dintre cei doi îndrăgostiţi. Întâlnirea se petrece noaptea, Romeo se strecoară pe furiş în
livada Capuleţilor în speranţa că-şi va găsi iubita.
Peisajul este feeric, o noapte senină de vară, cerul împodobit de stele şi lună. Elementele
astrologice folosesc pentru a sublinia intensitatea sentimentelor tânărului. Minunatele podoabe ale
cerului pălesc în faţa frumuseţii iubitei. Julieta este comparată cu soarele care luminează viaţa lui
Romeo, făcând din noapte zi … „şi Julieta-i soare”.
Monologul Julietei de la începutul scenei evidenţiază clar conflictul interior al eroinei,
lupta datoriei cu pasiunea. Dragostea pentru Romeo este atât de intensă încât sentimentul datoriei
păleşte în faţa ei. Curănd pasiunea Julietei câştigă teren şi iese învingătoare asupra datoriei.
Principiul în care fusese crescută, şi anume „ura dintre cele două familii” pare doar o idee absurdă.
Ea reduce ura la „războiul unor nume”. Face clar diferenţierea dintre „nume şi persoană”. Pentru ea
numele nu valorează nimic şi nu evidenţiază nimic din trăsăturile şi caracterul persoanei.
Julieta este dispusă să renunţe la numele ei pentru drgostea lor, cerându-i şi iubitului să
facă acelaşi lucru:
„Romeo!
De ce şi pentru ce eşti tu Romeo ?
Renegă-ţi tatăl!Leapădă-al tău nume!”
Julieta se teme pentru viaţa iubitului, dar din iubire, Romeo nu mai ţine cont de raţiune:
„Mi-a dat iubirea aripi să m-avânt!
…Nu-i zid să poată stânjeni iubirea.”
Romeo declară că nu-i e teamă de moarte şi că ar prefera să moară decât să trăiască
fără iubita lui:
„………………..De nu ţi-s drag,
Mai bine-ar fi să mă găsească-aici
Şi să sfârşesc răpus de ura lor”
Cei doi îşi fac jurăminte de iubire, decid ca în ciuda tuturor piedicilor puse în calea
iubirii lor, să se căsătorească. Dragostea lor depăşeşte orice raţiune sau datorie:
„Iar eu ţi-oi pune totul la picioare,
Oriunde te-oi urma, stăpânul meu!”
Spre finalul scenei, cei doi se trezesc din lumea lor de vis şi conştientizează că Romeo se
expune pericolului. Sosirea doicii care o strigă pe Julieta ii trezeşte din visare şi îi obligă să-şi spună
„noapte bună”. Urarea de „noapte bună” se repetă de mai multe ori, subliniind intensitatea
iubirii celor doi. Le era greu să se despartă, fiecare clipă petrecută împreună fiind pentru ei un secol
de fericire. Până la urmă îşi iau rămas bun jurându-şi dragoste şi hotărăsc ca a doua zi să pună la cale
căsătoria:
„Trec pe la schivnic să-i cer sfat şi faptă.
Să-i spun de fericirea ce m-aşteaptă!”
Intensitatea sentimentelor celor doi îndrăgostiţi este redată cu ajutorul unor procedeee
lingvistice şi figuri de stil de o puternică încărcătură simbolistică:comparaţii, repetiţii, dialog,
antiteză (dragoste-ură), epitete, metafore.
Viziunea tragică a lui Shakespeare nu este deloc o viziune a resemnării şi a deznădejdii,
ci o viziune de speranţă si biruinţă.Omul este dator să lupte şi să biruie răul într-o lume în care, totuşi
răul nu poate să dispară de tot.