Sunteți pe pagina 1din 9

Modulul 1: Noţiuni generale

1.1. DEFINIREA SINTAXEI


Limba înregistrează rezultatele gândirii în propoziţii şi fraze, care la rândul
lor sunt îmbinări de cuvinte după anumite legături logico-sintactice. Pentru a putea
exprima aceste legături logico-sintactice, în limba română, cuvintele îmbracă în
timpul vorbirii anumite forme. Să luăm de exemplu cuvintele: apartament, nou,
zugrăvit, frumos. Observăm că avem un substantiv, adjectiv, verb şi un alt adjectiv
cu funcţie adverbială.
O astfel de înşiruire dă o idee vagă despre ceea ce vrea să comunice
vorbitorul, cu toate acestea ele nu constituie o comunicare, ideea fiind imprecisă,
deoarece între cuvintele exprimate nu există nici un fel de legături. Când, însă,
cuvintele intră în relaţie unele cu altele, forma lor se schimbă, ţinând seama de
anumite reguli (substantivele şi adjectivele să fie la un anumit caz, verbele să fie la
anumite moduri şi timpuri, să aibă numărul şi persoana în concordanţă cu
substantivul la care se referă) şi astfel reuşesc să formuleze o gândire, să facă o
comunicare:
Apartamentul nou este / era, a fost, va fi /zugrăvit frumos.

Modificarea formei cuvintelor şi relaţiile ce rezultă din îmbinarea cuvintelor


în propoziţii şi a propoziţiilor în fraze constituie obiectul de studiu al gramaticii.

SINTAXA

Este partea gramaticii care studiază regulile îmbinării cuvintelor în propoziţii


şi a propoziţiilor în frază. Are două părţi:
a) Sintaxa propoziţiei;
b) Sintaxa frazei.

1.2. SINTAXA PROPOZIŢIEI

Sintaxa propoziţiei studiază regulile referitoare la îmbinarea cuvintelor în


propoziţii. Se ocupă cu studiul părţilor de propoziţie şi cu relaţiile sintactice din
propoziţie, care se clasifică în:
1) părţi principale de propoziţie: - predicatul
- subiectul
2) părţi secundare de propoziţie: - atributul
- complementul
- elementul predicativ suplimentar
1.2.1.Relaţiile sintactice în propoziţie:
 Propoziţia este comunicarea făcută cu ajutorul unui predicat.
 Raporturile (relaţiile) sintactice din propoziţii sunt legăturile ce se stabilesc
între părţile de propoziţie.
 Mijloacele de exprimare a raporturilor sintactice în propoziţie sunt:
a) morfologice
b) sintactice
- flexiunea
- acordul
- regimul
- joncţiunea (prin cuvinte ajutătoare)
- juxtapunerea (alăturarea sau parataxa)
- topica (locul ocupat în propoziţie)
c) fonetice
- intonaţie
- pauza
Mijloacele fonetice se exprimă în scris prin semnele de punctuaţie.
 Raporturile de coordonare se stabilesc între:
 părţi de propoziţie de acelaşi fel:
 două subiecte:
El şi ea sunt studenţi.
 două nume predicative:
El este harnic şi disciplinat.
 două atribute de acelaşi fel:
Studenţii cuminţi şi silitori primesc note mari.
 două complemente de acelaşi fel:
Am cumpărat creioane şi caiete.
 două complemente diferite (mai rar):
Mă duc acum şi cu oricine.
Se realizează prin:
joncţiune cu conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale coordonatoare:
- copulative: şi, nici, iar, atât...cât/şi etc.
N-am cumpărat nici cărţi, nici caiete.
- adversativă: dar, iar, însă, ci etc.
E priceput dar leneş.
- disjunctive: sau, ori, fie etc.
Înveţi la geografie sau la istorie.
- conclusive: deci, aşadar etc.
Vorbise despre ritmul intern, deci personal.
 juxtapunere (parataxa, alăturarea), prin virgulă:
Mihai, Dan şi Mihaela sunt colegi.
Coordonarea între părţile de propoziţie poate fi:
 copulativă
 Disjunctivă
 Adversativă
 conclusivă
 Raportul de subordonare (de dependenţă)
 se stabileşte între un atribut, un complement sau un element
predicativ suplimentar şi termenul lor regent.
- pentru atribut: substantiv, pronume, numeral.
- pentru complement: verb, adverb, adjectiv, interjecţie.
- pentru element predicativ suplimentar:verb sau interjecţie şi un substantiv
sau pronume.
Exemple:
Caietul de română este corectat: s - A
Învaţă la română: vb - CI
Îl ştiu deştept: pronume/verb - e.p.s.
 Raportul de incidenţă
 Este specific frazei, dar există situaţii în care construcţia
incidentă este o parte de propoziţie şi poartă numele de cuvinte
de umplutură.
Am găsit, din norocire, un vagon de clasa a doua.
- cuvintele incidente aduc o comunicare suplimentară şi nu fac parte din structura
comunicării nefiind legate sintactic de propoziţia în care stau (apar).
- se mai vorbeşte de un raport de dublă subordonare (în cazul e.p.s) şi despre un
raport apozitiv sau de echivalenţă în cazul atributului apoziţional.

1.2.2.Clasificare propoziţiilor independente

Ele se clasifică după mai multe criterii:


1.2.2.1.După scopul comunicării:

1) PROPOZIŢII ENUNŢIATIVE: oferă o informaţie, transmite o ştire, comunică o


constatare.
a) propoziţii enunţiative propriu-zise (prezintă acţiunea ca reală, au predicat
exprimat prin verb la modul indicativ, mai rar la conjunctiv).
Am fost la şcoală.
Vorbeşte perfect engleza, fără să fie englez.
b) propoziţii enunţiative optative: exprimă o dorinţă şi are predicatul exprimat
printr-un verb la modul condiţional-optativ.
Aş merge în excursie.
c) propoziţia enunţiativă imperativă (exprimă o poruncă, un îndemn, un ordin, un
efort, o rugăminte şi are predicatul exprimat prin verb la modul imperativ sau
conjunctiv cu valoare imperativă).
Veniţi cu noi!
Să mergi acolo!
d) propoziţii enunţiative potenţiale: exprimă posibilitatea realizării unei acţiuni şi
au predicat exprimat prin verb la condiţional-optativ, conjunctiv, indicativ
imperfect sau viitor.
Te-ai potrivi cu mine.
Am venit să luăm caietul.
Dacă învăţa, trecea clasa.
e) propoziţii enunţiativ-dubitative: exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranţă
ori o bănuială şi au predicatul exprimat printr-un verb la modul prezumtiv prezent,
conjunctiv sau mai rar prezumtiv perfect.
Or fi crezut oamenii ca ajung la timp.
Nu era prea în vârstă, să fi avut patruzeci de ani.
Şi ce va fi zis femeia, ce nu va fi zis, nu ştim.

2) PROPOZIŢII INTEROGATIVE: cer o informaţie prin adresarea unei întrebări.


a) propriu-zise: Unde ai fost?
b) propoziţii interogative-potenţiale: Ce să mă fac, am pierdut totul!?
c) propoziţii interogative-dubitative: Vei fi auzit ceva în acest sens?
Propoziţiile interogative se mai clasifică în:
a) propoziţii interogative directe (întrebarea este adresată direct interlocutorului,
fără să depindă de un verb, de declaraţie sau cu sens de întrebare): Tu ai învăţat?
b) propoziţia interogativă indirectă (vorbitorul reproduce o întrebare şi
propoziţia apare numai ca subordonată pe lângă un verb de declaraţie):
Te-am întrebat ce faci acolo?
c) propoziţii interogativ-retorice (prin ele nu se aşteaptă un răspuns,
presupunând răspunsul ca o constatare, ca un adevăr incontestabil):
Dar cui i-ar fi trecut prin gând?
1.2.2.2. După gradul de participare afectivă a vorbitorului:
1. propoziţii neexclamative sau nonafective (nu exprimă participarea
afectivă a vorbitorului, a emiţătorului care transmite sau cere o informaţie fără să
exprime o stare sufletească):
A venit primăvara.
Te duci la serbare?
2. propoziţii exclamative sau afective (când vorbitorul exprimă odată cu
comunicarea şi-o stare afectivă – un sentiment):
Ce frumos este afară!
Ai fost şi tu la film?
1.2.2.3.După aspectul predicatului sau după forma acestuia
1. propoziţii afirmative sau pozitive (acţiunea se îndeplineşte, se confirmă
sau se aprobă ceva ori se exprimă un consimţământ):
Am fost acolo.
Mergem la teatru.
2. propoziţii negative (acţiunea nu se realizează, iar predicatul sau verbul
copulativ sunt negative; de obicei este însoţit de adverbul de negaţie – nu):
El nu merge la şcoală.
Negaţia predicatului poate fi întărită prin adverbele şi locuţiunile adverbiale nici,
ba, deloc, defel, niciodată, nicăieri sau prin pronumele negative niciunul, nimeni,
nimic.
1.2.2.4.După alcătuire sau structură:
1. propoziţii analizabile (părţile componente sunt evidenţiate sintactic):
a. propoziţii simple (au în alcătuire numai părţi principale de
propoziţie):
El scrie.
Mihai, Ioana şi Viorel sunt disciplinaţi.
Învaţă.
b. propoziţii dezvoltate (au în alcătuire şi părţi secundare de
propoziţie):
Ionel scrie o scrisoare.
c. propoziţii bimembre (au în structură ambele părţiprincipale, chiar
dacă una dintre ele este subînţeleasă):
El scrie.
Scriem.
d. propoziţii monomembre (în structura lor nu există decât o singură
parte de propoziţie, fără ca cealaltă parte de propoziţie să poată fi presupusă,
analizată):
Se înserase.
E bine aşa.
2. propoziţii neanalizabile (nu pot fi studiate din punctul de vedere al
organizării lor sintactice, fiind alcătuite din adverbe de afirmaţie sau de negaţie,
interjecţii sau substantive în vocativ):
Sigur că da.
Ioane!
1.2.2.5. După existenţa sau inexistenţa unui verb la un mod predicativ:
1. propoziţii verbale (au în structura lor un verb predicativ sau copulativ la
un mod predicativ sau o interjecţie predicativă):
El învaţă.
Aceştia sunt studenţi.
Hai acasă!
2. propoziţii nominale (lipseşte din structura lor un verb la un mod
predicativ):
a. propoziţii nominale calificative (exprimă calitatea):
Deşteaptă fata!
b. propoziţii nominale existenţiale (exprimă existenţa):
Goe nicăieri! (apud. GA, II, p.71)
1.3. SINTAXA FRAZEI
Este parte a sintaxei care studiază regulile îmbinării propoziţiilor în fraze. Se
ocupă cu:
1. relaţiile, raporturile sintactice din frază
2. felul propoziţiilor subordonate
1.3.1.Relaţii sintactice în frază:
1. Numărul propoziţiilor dintr-o frază este egal cu numărul predicatelor
exprimate sau neexprimate.
2. Felul propoziţiilor din frază:
a. principale – au înţeles de sine stătător şi nu depind de înţelesul altei propoziţii
din frază, dar pot impune prezenţa unei subordonate, atunci când sunt insuficiente
(incomplete) ca înţeles.
PP PP PP
Elevul învaţă, / scrie / şi / desenează.
PP PR
El a rămas / cum îl ştii. /
b. secundare (subordonate) – nu au înţeles de sine stătător şi depind de înţelesul
altei propoziţii din frază:
- două propoziţii secundare (subordonate) sunt de acelaşi fel atunci când:
 depind de aceeaşi propoziţie;
 răspund la aceeaşi întrebare;
 au acelaşi termen regent.
PP PS
Spune-mi 1 / ce ai găsit / (secundară)
PP PS PS
I-am spus / să înveţe / şi să scrie /
- din frază nu poate lipsi propoziţia principală.
- fraza poate fi alcătuită numai din propoziţii principale sau din propoziţii
principale şi secundare.
1.3.2. Raporturile (relaţiile) sintactice din frază sunt legăturile ce se stabilesc
între propoziţiile unei fraze.
Mijloacele de exprimare a raporturilor sintactice din frază sunt:
a. sintactice:
- joncţiunea (prin cuvinte ajutătoare)
- juxtapunearea (alăturarea sau parataxa)
b. fonetice:
- intonaţia
- pauza
Mijloacele fonetice se exprimă în scris prin semnele de punctuaţie.
1.3.2.1. Raportul de coordonare:
A. se stabileşte între:
a) două propoziţii de acelaşi fel:
- principale: Citeşte 1/ şi / scrie. 2/
- secundare (subordonate de acelaşi fel):
PP PS PS
Vino 1 / să ascuţi 2/ şi să îţi spui părerea 3/
b) două propoziţii subordonate diferite:
PP CL CT
Pleacă 1 / unde vrea 2 / şi când vrea 3 /
c) o parte de propoziţie şi o propoziţie secundară subordonată:
Elevul harnic 1 / şi care ascultă 2 / este apreciat 1 /
B. se realizează prin:
a) joncţiune cu conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale coordonatoare:
- copulative: şi, nici, iar, precum şi, nu numai...că:
Doarme 1 / şi visează 2 /
- adversative: însă, ci, dar, iar, numai că.
Te-am căutat 1 / dar nu te-am găsit 2 /
- disjunctive: ori, sau, fie
Rămâi 1 / ori pleci 2 /
- conclusive: deci, dar, aşadar, aşa că, prin urmare, de aceea
Ai întârziat de la oră 1 / deci nu mai intri în clasă 2 /
b) juxtapunere (alăturare, parataxă) prin virgulă sau punct şi virgulă:
Tace, / ascultă, / meditează, / vorbeşte foarte rar /.
C. În funcţie de elementele joncţionale (de legătură) şi de sensul lor, propoziţiile
coordonate pot fi:
- coordonate copulative (acţiunea lor se asociază):
Doarme 1 / şi citeşte 2 /.
- coordonate adversative (acţiunea lor se opune):
Învaţă 1 / dar nu scrie 2 /.
- coordonate disjunctive (acţiunea lor se opune şi se elimină reciproc):
Învaţă 1 / ori scrie 2 /.
- coordonate conclusive (a doua propoziţie este concluzia celei dintâi):
Ai greşit 1 / deci eşti vinovat 2 /.
1.3.2.2. Raporturile de subordonare (dependenţa)
a) Se stabileşte între o regentă şi o subordonată
Regenta este propoziţia de care depinde subordonata. Ea este propoziţie principală
sau secundară.
PP PS PS
Mi-a spus 1 / că a înapoiat cartea 2 / pe care o împrumutase 3 /.
 
O regenta  subord regentă poate
să   aibă:
Regenta subord - o
subordonată:

Face 1 / ce vrea 2 /.
Regentă Subord.
- două sau mai multe subordonate (coordonate între ele):
Mi-a spus / că m-a căutat, / dar nu m-a găsit /.
Regentă  Subord = Subord
- O propoziţie subordonată poate avea uneori două regente:
Am văzut 1 / şi mi-a spus 2 / ce s-a întâmplat 3 /.
Regentă = Regentă  Subord.

- Unele propoziţii regente sunt insuficiente sau incomplete, deoarece impun


prezenţa unei subordonate (mai ales subiectiva, predicativa, completiva directă).
Se zice / că va veni /. SB
Părerea mea este / că va reuşi /. PR
El nu poate / să vină /. CD
b) Se realizează prin:
 joncţiune cu:
- conjuncţii subordonatoare: că, să, ca să, căci, deoarece, deşi, încât, întrucât,
fiindcă, de, dacă, etc.
Citeşte 1 / deoarece îi place 2/.
- locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: cu toate că, chiar dacă, fără să, până
să, pentru că, pentru ca să, măcar să, măcar că, din cauză că, după cum, ca şi
când etc.
Chiar dacă nu vine 1/ eu tot mă duc. 2/
- pronume şi adjective pronominale relative: care, cine, ce, cât, cel ce etc.
Nu se ştie 1/ cine a spart geamul. 2/
- unele pronume şi adjective pronominale nehotărâte: oricine, orice, oricât,
oricare, orişicare etc.
Se ceartă 1/ cu oricine îi iese în cale. 2/

S-ar putea să vă placă și