Creștinismul.

Așezarea slavilor la
sudul Dunării. Romanitatea
orientală
Clasa a VIII a
 I. Creștinismul
• s-a răspândit după cucerirea Daciei de către romani, fiind adus de coloniști,
militari, negustori.
• pe teritoriul României s-a răspândit pe cale naturală, în urma predicilor de la
om săvârșite de misionari ca Sava Gotul, Teotim I (episcop al Tomisului),
Sf.Nicetas din Remesiana
• până la recunoașterea creștinismului ca religie liberă (Edictul de la Milano, 313)
creștinii erau supuși persecuțiilor de către unii împărați romane, precum
Dioclețian
- în jurul anului 300 sunt atestate numele a numeroși martiri în Dobrogea la
Niculițel și Murighiol
• după ce creștinismul devine religie liberă începe organizarea episcopiilor la
Dunărea de Jos fiind înființată episcopia Tomisului si ridicate basilicile de la
Histria și Niculițel
Persecuția creștinilor în
timpul împăraților romani
Edictul de la
Milano (313 dHr)
Basilica paleocreștină de la
Niculițel
Inscripția de la Niculițel- numele celor patru martiri
• Răspândirea creștinismului la nordul Dunării
- este legată și de activitatea apostolului Andrei, acesta fiind
considerat de către Biserica Ortodoxă, ocrotitorul României și
apostolul românilor.
- s-a făcut în limba latină, dovadă fiind inscripțiile descoperite și
termenii creștini păstrați în limba română: cruce, creștin, botez,
biserică, altar, Dumnezeu etc
• acest fapt a contribuit continuarea procesului de romanizare în
rândul autohtonilor
• Printre personalitățile creștinismului din primele secole se numără
Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit). Acesta s-a născut în
Dobrogea și a introdus calendarul creștin (care începe numerotarea
anilor de la nașterea lui Iisus).
• Dovezi ale răspândirii creștinsimului
- Donariul de bronz de la Biertan (sec IV) descoperit în
anul 1775 la Biertan (Sibiu), cu inscripția latină:
Ego,Zenovivs, votum posui – Eu, Zenovie, am pus acest
și cu monograma lui Hristos
- existența basilicilor creștine la: Porolissum, Tomis,
Sucidava
- morminte- atestă practicarea ritului și ritualului de
înmormântare
Sursa 1. Donariul de la Biertan (județul Sibiu), având inscripția: Ego, Zenovius votum
posui („Eu, Zenovius, am pus acest dar”). Acest obiect este o dovadă a faptului că în
secolul al IV-lea, pe actualul teritoriu al României existau creștini.
Planul Basilicii
paleocreştine de
la Tropaeum
Traiani
Cruce paleocreştină
descoperită în jud. Satul
Mare
 Sursa 2. Latinitate și creștinism
• Străbunii noștri au îmbrățișat legea cea nouă a lui Iisus Hristos cuprinsă în
Sfânta Scriptură din secolul IV, iar o parte din ei încă din secolele II și III. Ei
credeau că este un Dumnezeu atotputernic, care este un Tată drept și bun
pentru toți, că Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, a venit în lume și ne-a
răscumpărat prin moartea Sa pe cruce și a înviat în a treia zi din mormânt; că
avem un suflet nemuritor și că este o judecată dreaptă, la care cei buni vor fi
răsplătiți (...) Prin botez se încreștinau alți semeni ai lor... Credincioșii aveau
biserici (...), în fața cărora se închinau, iar toaca îi chema la rugăciune în
duminici și sărbători.” (Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române,
1992)

• 1. Identifică din sursa istorică trei termeni creștini proveniți din limba latină;
• 2. Enumeră din lecție trei factori care au contribuit la răspândirea creștinismului
în rândul daco-romanilor.
 Așezarea slavilor la nord de Dunăre
• slavii- sec VI- VII sunt atestaţi în Moldova, Muntenia şi Transilvania
- după anul 602 trec masiv la sud de Dunăre așezându-se în
număr din ce în ce mai mare în Peninsula Balcanică. Consecințe:
1. Romanitatea orientală a fost izolată de romanitatea occidentală, fiind
redusă la Peninsula Balcanică și devenind romanitatea balcanică.
2. Populația romanică din Peninsula Balcanică a fost divizată în mai
multe grupe, ai căror urmași sunt ramurile poporului român de la nord
și de la sud de Dunăre.
3. Mulți locuitori romanici de lângă Dunăre au fost împinși mult spre
sud, ajungând până în Grecia de astăzi.
• slavii rămaşi la nord au sfârşit prin a fi asimilaţi de populația
daco-romană
• Dovada prezenței slavilor la nord de Dunăre o constituie
cuvintele păstrate în limba română: plug, a primi, a plăti, a
iubi, prieten, drag, bucurie, dar și prenume ca: Radu,
Vlad/Vladimir, Bogdan sau toponime (de exemplu, Bran,
Predeal): în hidronime (de exemplu, Ialomița, Bistrița,
Prahova ș.a.) fără a afecta caracterul romanic al limbii care se
alcătuia
• limba slavonă a devenit limba oficială de cult
Aria de răspândire a slavilor în sec. V-X

1. Localizează pe hartă spațiul

istoric de formare a slavilor;

2. Indică direcțiile de migrație a

slavilor;

3. Realizează un tabel cu
popoarele slave ale Europei din
zilele noastre (folosește surse
on-line). Cu care dintre ele se
învecinează azi românii?
Piesă din Tezaurul de la Pietroasele.
Acesta a aparținut unui rege got și
datează din secolul al IV-lea. Tezaurul este
cunoscut drept „Cloșca cu puii de aur”.

Unii dintre migratori au

stăpânit pentru o perioadă
Dacia, după retragerea
ordonată de împăratul
Aurelian. Între aceștia au fost
goții și gepizii, care au trecut
prin spațiul românesc în
secolele III-V.
 III. Romanitatea orientală
• După anul 271 daco-romanii au continuat să trăiască în spațiul carpato-dunărean fapt
demostrat de dovezi: arheologice, lingvistice, numismatice, epigrafice
• încetarea stăpânirii romane nu a însemnat întreruperea legăturilor autohtonilor cu
lumea romană. Dobrogea (Scythia Minor) a rămas sub stăpânire romană până în anul
602
• Legăturile cu Imperiul Roman au fost menținute prin:
- schimburile comerciale ale populației autohtone nord-dunărene cu provinciile sud-
dunărene
- mutări voluntare ale locuitorilor de pe un mal pe celălalt al Dunării
- reinstaurarea stăpânirii romane la nordul Dunării în timpul împăraților Constantin cel
Mare (306-337) și Justinian (527-565)
- răspândirea creștinismului la Dunărea de Jos de către misionari latinofoni veniți din
imperiu
• procesul romanizării s-a extins asupra dacilor liberi
Dacia romană, după
retragerea aureliană