UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: Drept

DISCIPLINA: Drept Proprietății Intelectuale

Titlul referatului: PIRATERIA

COORDONATOR: Conf. Univ. Dr. CIRCA Adrian

Student: Bișboacă Andrei

Anul: III
 Pirateria este o infracțiune care constă în jefuirea, prin acte de violență, în scopuri
personale, săvârșită de către echipajul sau pasagerii unei nave, împotriva persoanelor sau
bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în marea liberă
sau într-un loc care nu este supus nici unui stat. Termenul provine din limbajul navigatorilor,
insemnând tâlhării sau jafuri pe mare. Cei care aveau această îndeletnicire erau numiți pirați, hoți
de mare. Pirații nu erau afiliați, în mod oficial, nici unui guvern spre deosebire de corsari, aceștia
din urmă practicând o activitate legală autorizată de guverne, până în secolul XIX, când a fost
scoasă în afara legii.
Începând într-o notă isorică putem pleca de la amintirea coastelor sudice ale Anatoliei
(Cilicia, Caria), care, prin configurația lor (golfulețe, mici peninsule), ofereau adăpost tâlharilor
mărilor, constituiau baze importante ale piraților antici.
Tucidide ne consemneză că polisurile grecești au organizat în secolele al VIII-lea î.Hr. și
în al VII-lea î.Hr expediții împotriva piraților; primul dintre aceste orașe-stat a fost Corintul, un
important centru comercial elen.
În secolul al IV-lea î.Hr., Alexandru Macedon a ordonat acțiuni energice împotriva
tâlharilor mărilor, care afectau comerțul imperiului său.
Grecii din Siracuza (cetate grecească de pe coastele Siciliei) au purtat lupte aprige cu
etruscii, care atăcau chiar și coasteleMării Egee.
Romanii au trebuie să înfrângă vasele piraților ce luptau de partea lui Mithridate al VI-lea
Eupator, regele Pontului, cu prilejul războiului împotriva Romei.
Pompei a pacificat Mediterana după ce a atacat zonele infestate de pirați, aceștia vor
reapărea în perioada de declin a Imperiului Roman (începând cu secolul al III-lea d.Hr.).
Chiar și Iulius Cezar a fost răpit de pirații cilieni în timp ce se îndrepta spre școala lui
Apollonius.După ce a fost plătită recompensa și trimis la Milet, Cezar atacă adăpostul tâlharilor
pe care îi capturează cu ajutorul a patru galere de război împrumutate de la legatul Valerius
Torquatus.Cum le promisese când se afla în captivitate, viitorul cuceritor al Galiei îi crucifică pe
toți.
Societatea a suferit schimbări majore în ultimele trei decenii, devenind o societate bazată
pe cunoaştere. Această evoluţie se datorează în primul rând dezvoltării fără precedent a
componentelor informaţionale şi informatice şi este un rezultat al impactului extrem de puternic
pe care aceste componente îl produc asupra tuturor activităţilor umane. Printre domeniile cele
mai supuse dezvoltării accelerate şi obligativităţii implementării schimbărilor tehnologice, un loc
de frunte îl ocupă creaţia intelectuală, în primul rând datorită faptului că rezultatele acesteia,
respectiv operele de creaţie intelectuală, au devenit componente de bază ale activităţii umane,
fiind utilizate practic în aproape toate acţiunile desfăşurate în viaţa de zi cu zi.
Este evident că această societate a cunoaşterii generează o economie corespunzătoare şi
se poate afirma că, în acest moment, societatea umană funcţionează pe baza unui set de relaţii în
care dominantă este proprietatea privată asupra lucrurilor intangibile – precum informaţia şi mai
ales cunoaşterea. În acest context se poate aprecia că protecţia drepturilor de proprietate
intelectuală este de o mare importanţă, esenţa, scopul şi finalitatea acesteia fiind protejarea
produsului inteligenţei umane şi, în acelaşi timp, garantarea beneficiului consumatorilor de a se
folosi de acest produs.
In centrul unui model al economiei unei societăţi bazate pe cunoaştere se află bineînţeles
cunoaşterea, care este protejată de drepturi de proprietate intelectuală (drepturi de autor, patente
industriale, mărci etc). Cunoaşterea este valorificată economic nu prin transferul de proprietate
de tip vânzarecumpărare (în cadrul pieţei), ci prin garantarea unor drepturi de acces prin
contracte specifice precum licenţe, cesiuni, închirieri etc.

Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală este de o importanţă deosebită, deoarece

scopul acesteia este de a proteja produsul inteligenţei umane şi, în acelaşi timp, de a garanta în
beneficiul consumatorilor folosirea acestui produs. În cadrul activităţilor de protejare a
proprietăţii intelectuale, cu toate că dreptul penal are doar un rol subsidiar, practica a dovedit
însă că există cazuri în care simpla reparare a prejudiciului produs ca urmare a încălcării
drepturilor autorilor unor creaţii intelectuale sau titularilor de drepturi, precum şi confiscarea sau
distrugerea produselor contrafăcute ori aplicarea unor sancţiuni contravenţionale nu sunt
suficiente pentru realizarea protecţiei în acest domeniu.
Infracţiunile contra drepturilor de autor sunt periculoase nu numai pentru titularii
dreptului de autor al operelor dar şi pentru societate în ansamblul său, deoarece nicio societate nu
se poate dezvolta fără înflorirea creaţiei umane. Infracţiunile împotriva proprietăţii intelectuale
au o victimă directă în persoana titularului şi în subsidiar, în urma distribuirii mărfurilor piratate,
întregul sistem al proprietăţii intelectuale.
Odată cu răspândirea masivă a sistemelor de calcul şi de comunicaţii, este evident că
problema folosirii abuzive a acestora a devenit tot mai actuală. Infracţiunile comise prin
intermediul calculatorului au început relativ recent să fie luate în serios. Există numeroase
categorii de infracţiuni săvârşite cu ajutorul calculatorului: furtul de bani sau de informaţii,
virusarea unor sisteme informatice, alterarea sau ştergerea informaţiilor de pe discuri magnetice,
frauda electronică, pirateria software etc. O parte dintre faptele prevăzute de legea penală, pentru
a fi realizate, solicită o conexiune la Internet. Prin deplasarea activităţilor infracţionale pe
terenul Internetului, infractorii au reuşit să devină în foarte scurt timp mai eficienţi ca oricând în
desfăşurarea acţiunilor lor socialmente periculoase. Această schimbare nu s-a produs întâmplător
ci din raţiuni cât se poate de pragmatice, care ţin de faptul că această reţea dezvoltată la nivel
planetar prezintă practic cel puţin trei avantaje de marcă pentru făptuitori, și anume abolirea
distanţelor, costuri minime şi o faţadă şi mai anonimă.
Pirateria digitală se manifestă la scară largă şi se dezvoltă rapid.

Acţiunea de realizare să se comită în scopul distribuirii. Cu alte cuvinte, copiile trebuie

realizate în scopul de a face, după caz, obiectul vânzării, schimbului, închirierii, împrumutului
sau donației, adică pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra lor sau numai a folosinţei
acestora. Astfel, fiind o condiţie sine qua non, lipsa acestui scop poate să excludă calificarea
copiilor ca fiind mărfuri-piratşi, pe cale de consecinţă, incidenţa dispoziţiilor art. 1396 din Lege.
Fiindcă infracţiunea vizează o operaţiune în legătură cu marfa-pirat, ab initio, se impun unele
observaţii referitoare la semnificaţia juridică a acestei expresii. Potrivit art. 1396 al. (8), în sensul
Legii, prin mărfuri-pirat se înţeleg “toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele,
realizate fără consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta şi
care sunt executate, direct ori indirect, total sau parţial, de pe un produs purtător de drepturi de
autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele, realizate fără consimţământul
titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta şi care sunt executate, direct ori
indirect, total sau parţial, de pe un produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori
de pe ambalajele sau copertele acestora”. Observăm că, pentru a fi piratată, o operă va fi copiată
fără obţinerea consimţământului titularului de drepturi sau al persoanei autorizate de acesta.
Dacă noțiunea de titular al drepturilor nu trebuie a fi lămurită, în situația persoanei autorizate
sunt necesare câteva mențiuni. O persoană poate fi autorizată în temeiul unui contract de muncă,
pe calea mandatului prevăzut de art. 2.009 şi urm. din Codul Civil sau chiar pe calea
comisionului – art. 2.043 din acelaşi Cod, etc. Per a contrario, nu cad sub incidenţa textelor Legii
8/1996 situaţiile de „reprezentare legală”, cum ar fi reprezentarea minorului în vârstă de până la
14 ani, a persoanei fizice puse sub interdicţie judecătorească şi a persoanei juridice de către
reprezentanţii lor legali, respectiv de organele lor de conducere. Urmarea imediată constă în
crearea unei stări de pericol pentru pentru obiectul ocrotirii penale – drepturile autorului operei
piratate și rezultă din materialitatea faptei (ex re). Pentru consumarea infracţiunii de realizare de
mărfuri pirat nu se cere producerea unei daune materiale, această consumare fiind condiţionată,
ca la orice infracţiune de pericol, de producerea urmării imediate. Cu alte cuvinte, consumarea
infracţiunii are loc în momentul realizării acţiunii care formează elementul material. După
consumarea infracţiunii, se poate produce o prelungire în timp a activităţii infracţionale, fie prin
voinţa făptuitorului (infracţiune continuată), fie prin natura acţiunii (infracţiune continuă). Sub
aspectul laturii subiective, vinovăția cu care infracţiunea se săvârşeşte constă în intenţie directă,
calificată prin scop, adică acţiunea de realizare de mărfuri-pirat (s.n. prin mijloace electronice) se
săvârşeşte în scopul distribuirii. Scopul prevăzut în conţinutul normei de incriminare are un sens
clar către care trebuie să se îndrepte acţiunea ilicită a făptuitorului, iar pentru consumarea
infracţiunii nu este necesar să se realizeze fiind suficient să se dovedească că a fost urmărit de
făptuitor. Acest scop ar trebui să diferenţieze pirateria de copierea privată, ca fenomen aparte de
copiere de către indivizi a operelor în scopuri personale. Trebuie adusă în discuție Recomandarea
nr. R (88) 2 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la măsurile de combatere a
pirateriei în domeniul dreptului de autor, care demonstrează că trebuie să se facă o distincţie
atentă între cele două activităţi. Recomandarea a fost îmbrățișată de legiuitorul român prin
reglementarea distinctă a copiei private (cap. VI, art. 33-38) în Legea nr. 8/1996. Potrivit art. 34
al acestui act normativ, „al. 1) nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei
legi, reproducerea unei opere, fără consimţământul autorului, pentru uz personal sau pentru
cercul normal al unei familii, cu condiţia ca opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţăpublică,
iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau
pe titularul drepturilor de utilizare. Al. 2) Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări
sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic,
precum şi pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situaţia prevăzută la alin.(1),
se va plăti o remuneraţie compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei
legi”.
În concluzie, deşi soluţiile adoptate de legiuitorul român corespund recomandărilor
Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale şi ale Comitetului de Miniştri al Consiliului
Europei, lipsa unor formulări clare au creat dificultăţi în practică. Nedefinirea expresiilor de „uz
personal” sau a „cercului normal al unei familii” poate îngreuna activitatea de realizare a
justiţiei.

BIBLIOGRAFIE
1. Suport de curs pentru învățământul cu frecvență redusă
– Conf. Univ. Dr. CIRCA ADRIAN
2. NOUL COD PENAL - Infracţiuni contra patrimoniului -
Tâlhăria şi pirateria – Pirateria
3. https://www.avocatoo.ro/blog/pirateria-digitala-unde-
proprietatea-intelectuala-este-comoara/
4. https://www.juridice.ro/239256/pirateria-digitala-in-
mediul-on-line-1-4.html
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Piraterie