LEOPAC ARGINTINA

LRCE/ II

Nicolae Labiș - Primele iubiri

Poemul lui Labiș, Primele iubiri nu poate fi interpretat separat de biografia poetului pentru că este
evidentă intenția de a-și integra biografia în evenimentele noii istorii. Labiș dorește să regăsească în istorie și în
politic o atmosferă a prospețimii: Azi, iată, am văzut un curcubeu/ deasupra lumii sufletului meu/ Vin cerbii mei
în goană să se-adume/ Și către el privirile-și țintesc/ Un codru nesfârșit de coane brune/ în care mii de stele
strălucesc... În acest context, poate nu este lipsit de importanță să amintim că cerbul, în interpretarea
mitologilor, ar fi o imagine arhaică a reînnoirii ciclice, vestitor al luminii. Așadar, din perspectiva lui Labiș,
zorii unei noi ere își face simțită prezența chiar de la început, la nivel simbolic, apoi se conturează din ce în ce
mai viguros, pâna la imaginea explicită a unei lumi noi, dătătoare de speranță și vitalitate.
Poetul este entuziasmat, pare că vrea să ia în posesie lumea și să se contopească în marele ritm
universal: Ca roua nasc în ierburile mele/ Eu curg întreg în acest cântec sfânt:/ Eu nu mai sînt, e-un cântec tot
ce sînt. Imaginarul poetic al lui Labiș este dominat de un vizual care-și are originea în locurile natale, cu aer
curat și tare de munte, cu păduri străvechi și ape limpezi și reci. Această atmosferă pură și revigorantă își pune
amprenta asupra întregii creații lirice a poetului. Mai mult, putem vorbi despre o muzicalitate a poeziei, care
exprimă o bucurie pe care nu o mai poate stăpâni: păsările sunt un ocean de aripi mișcătoare, izvoarele își
ritmează strălucirea în dans, strugurii vibrează în stropi scăpărători de melodii iar poetul devine una cu acest
cântec sfânt al naturii. În ideea muzicalității, nu este de neglijat și rolul prozodiei: poetul alternează strofele
inegale cu catrenele, creează versuri de lungimea variabilă, utilizează toate tipurile de rimă. În plus, acest
demers artistic face să transpară dinamismul și înflăcărarea poetului în fața noii lumi care este pe cale de a se
contura.
Titlul poemului ar putea induce în eroare cititorul care, cu siguranță, se duce cu gândul spre iubirea
erotică (deși erotismul ocupă un loc restrâns în creația lui Labiș), dar pe parcurs, descoperă o iubire subordonată
unui ideal care se dezvăluie treptat. Totuși, de ce primele iubiri și nu prima iubire? Presupunem că sufletul
poetului este prea încăpător pentru a cuprinde o singură iubire: în poem este vorba și despre iubirea pentru
locurile natale, despre copilăria care se manifestă plenar și din care nu lipsesc râsul și jocul, în ciuda vitregiilor
istoriei. Totuși iubirea, în sensul cel mai obișnuit al cuvântului, este lipsită de conținut, dar este, totuși, firească
pentru un tânăr de nouăsprezece ani. Însă marea iubire a poetului se răsfrânge asupra idealului realist-socialist,
în care crede sincer. Însetat de armonie, pentru Labiș a fost ceva firesc să creadă în noua ideologie comunistă
care promitea pace, egalitate și ameliorarea condițiilor de viață, de aceea, faptul că a abordat această temă, nu
este incriminabil.
 Poetul dă de înțeles că acest ideal nu s-a născut brusc, ci sălășluia în sufletul lui în stare latentă încă din
copilărie, la început vag, apoi din ce în ce mai pregnant: O lume populată de imagini/ Fantastice, cu-amețitor
parfum,/ Imagini ce-și schimbau mereu conturul/ Și ne-ntărtau să le urmăm în vis,/ Și ne-aduceau din bezna
nopții râsul/ Sub cerul de amiază, larg deschis.
Sentimentul este presimțit de poet, dar, deocamdată este ceva nelămurit,difuz, însă, deși aflat între copilărie și
maturitate, el se străduiește să înțeleagă lumea din jur până când idealul se conturează deslușit în mintea sa: Eu
presimțeam ceva. O tulburare/ Se-adăpostise-n sufletul meu pur./ Încă țineam un ochi deschis spre jocuri/ Și-un
ochi spre frământările din jur.Labiș nu este un observator detașat, care înregistrează schimbările sociale, ci vrea
să se implice activ, să pună și el umărul la construirea noii lumi. Atmosfera din jur proiectează în sufletul
poetului sentimente necunoscute până atunci: Simțeam un aer nou foșnind în juru-mi,/ Eram ca-n preajma unei
mari iubiri. Conștientizarea deplină îi generează o dublă bucurie: cea a descoperirii în sine și cea o obiectului
descoperirii: Un vânt de bucurie mă pătrunse/ Când am strigat de-odată tare: -Știu!. Poetul crede sincer în noua
ideologie și își exprimă dorința de participare entuziastă la clădirea lumii noi, cu o naivitate pură, lipsită de
conotații negative. Nu numai că se simte inundat de lumină și fericire, ci este lumină și fericire, se identifică cu
acesta.
Iubirea pentru partid devine devoratoare când poetul o suprapune peste imaginea unei iubiri aproape
erotice: ...și presimțeam că azi voi fi îndrăgostit/ De fața ta curată ca zorile de vară,/ De părul tău de aur
împletit. Această nouă iubire îi ordonează viața într-o nouă paradigmă iar el este gata să renunțe la viața boemă
și la vin, asemeni lui Esenin în cunoscuta poezie Focul vânăt.
În naivitatea lui, Labiș nu vede nimic rău în faptul că omul își va pierde individualitatea și va deveni doar
un ins într-o mulțime care acționează unitar, sub ochiul vigilent al partidului care vegheză destinele tuturor. La
un moment dat, poetul se raportează la partid ca la o divinitate: Dorința de-a pătrunde problemele vieții/ Mi-am
adăpat-o la izvorul Lui.
Din punct de vedere imagistic, poetul asociază armonia socială cu armonia cosmică: așa cum roiurile
astrale se învârt în jurul stelei polare, societatea gravitează în jurul partidului iar căderea acestuia ar fi similară
unui cataclism cosmic: Osie-a lumilor, dacă te-ai rupt/ Lumile cad huruind dedesupt,/ Ca-nvălmășite de tari
alcooluri/ Lumile cad fulgerate în goluri iar imaginea stelei polare călăuzitoare este suprapusă peste steaua
roșie de pe drapelul partidului: Arde o stea între multele stele,/ Arde pe ceruri și pe drapele,/ Capăt de osie –
roșie stea-/ Osia trece prin inima mea. Paralelismul acestor imagini scot la lumină imaginația debordantă și o
mare capacitate de exprimare expresivă a poetului, dar ideea în sine, îmbrăcată în această haină aleasă, este
desuetă și patetică. De aceea poemul trebuie pus în legătură cu vârsta poetului, așa cum am afirmat anterior. De
altfel, poetului i s-ar putea reproșa discursul prea explicit și prea descriptiv din aumite părți ale poemului.