CONTRIBUȚIA ÎN FILOLOGIE A LUI JOHN

LOCKE

« Marea întrebare, ce a tulburat omenirea în toate epocile şi a abătut asupra lor cele mai
multe dintre nenorocirile ce au depopulat ţări şi au stricat pacea lumii, a fost nu dacă să
existe putere în lume, nici de unde vine ea, ci cine să o deţină. »
John Locke

PROFESOR: STUDENT:

2021
 CONTRIBUȚIA ÎN FILOLOGIE A LUI JOHN LOCKE

Introducere
Unul dintre cei mai importanți și renumiți gânditori care fac parte din grupul de
empirici a fost John Locke, un filosof englez care a pus bazele concepției mecaniciste a ființei
umane.
John Locke s-a născut în anul 1632, la Wrington în Anglia, unde a început să dezvolte
o disciplină filosofică separată de biblie și de religie. De-a lungul tinereții sale, a primit de la
părinți o educație bună și, a reușit să-și termine studiile universitare la Oxford, manifestând o
deosebită preferință pentru studiile exacte, medicină și filosofie.În tinerețe, tânărul Locke era
interesat de politică și filozofie.
John Locke a fost un medic și filosof apreciat ca fiind părintele empirismului și de
asemenea al liberalismului politic, și totodată unul dintre cei mai influenți gânditori ai
iluminismului european și totodată al Constituției Statelor Unite. Devotamentul lui a
influențat dezvoltarea de epistemologie, toleranța religioasă, filosofia politică și teoria
contractului social.
Ca soluție la „raționalismul continental” care a început de la începutul până la
mijlocul secolului al XVII-lea, John Locke a propus în ”Un eseu referitor la înțelegerea
umană”  din anul 1689 o viziune foarte autoritară, în care singura cunoaștere pe care oamenii
o pot avea este a posteriori, mai concret bazat pe experiență. Lui John Locke i se alocă faptul
că sprijină propunerea că mintea umană este o tabula rasa, o „tabletă goală”, în vorbele lui
Locke „hârtie albă”, pe care sunt scrise experiențele derivate din impresiile de simțuri în viața
unei persoane. Două surse ale ideilor noastre sunt: reflecție și senzație. În ambele cazuri, se
face o diferență între ideile simple și ideile complexe. Primele sunt analizate și sunt împărțite
în calități primare și secundare. Calitățile primare sunt foarte importante pentru ca obiectul
respectiv să fie ceea ce este. Dacă nu sunt aceste calități primare un obiect nu ar fi ceea ce
este. De exemplu, un strugure este un strugure datorită dispunerii structurii sale atomice. Dacă
un strugure ar fi structurat diferit, acesta ar înceta să mai fie un strugure. Calitățile secundare
sunt informațiile senzoriale pe care le putem sesiza din calitățile sale primare. Ca și exemplu,
un strugure poate fi perceput în diferite culori, dimensiuni și texturi, dar este încă recunoscut
ca și un strugure. În concluzie, calitățile primare ale acestuia obligă ceea ce este în esență
obiectul, în schimb calitățile sale secundare îi definesc atributele. Datorită lui Locke,
cunoașterea noastră despre lucruri este o imagine a ideilor care sunt sau nu în conformitate
între ele, ceea ce este foarte diferit de căutarea certitudinii lui Descartes.
John Locke este privit ca fiind întemeietorul empirismului modern, adică al curentului
epistemologic care susține că toate ideile noastre provin din simțuri. Locke nu este un
metafizician, ci un epistemolog, mai concret un teoretician al cunoașterii.
Una dintre teoriile lui John Locke este teoria tabula rasa a lui John Locke
În această teorie sunt fundamentele filosofiei lui John Locke în ceea ce privește
concepția sa despre ființa umană și de asemenea despre mintea umană și ce rol a avut
conceptul tabula rasa în gândirea sa.
În comparație cu raționaliștii, John Locke a contestat probabilitatea că ne-am născut cu
scheme mentale care ne oferă informații despre lume. John Locke ca un empirist bun, a
susținut și apărat ideea că cunoașterea este creată prin experiență, cu succesiunea de fenomene
pe care le trăim și care lasă un reziduu în amintirile noastre.
Prin urmare, pentru a practica Locke a gândit ființa umană ca o entitate care vine în
existență fără nimic în minte, o tabula rasa în care nu este nimic scris.
Prin probabilitatea ca ideile să fie înnăscute, toate ființele umane vor divide o parte din
cunoștințele lor. Cu toate acestea, la momentul John Locke a fost posibil să se cunoască deși
prin mai multe cărți de culturi diferite, răspândite în întreaga lume, și asemănări între
popoarele paled înainte de discrepanțele ciudate pot fi găsite chiar și în cele mai de bază:
mituri despre crearea lumii, categorii pentru a descrie animalele, conceptele religioase,
obiceiurile etc.
Principiile lui John Locke fac parte dintr-o altă eră și din cauza aceasta sunt multe
critici pe care le putem face împotriva teoriilor sale. Printre acestea este modul în care își
ridică calea de a întreba despre crearea cunoștințelor. S-a demonstrat că deși bebelușii par
ignoranți în aproape totul, atunci când ei vin în lume au anumite predispoziții de a asocia
anumite tipuri de informații. Ca și exemplu, întâmplarea de a vedea un obiect ce le permite să
îl recunoască folosind doar atingerea acestuia, indică faptul că bebelușii sunt în măsură să
transforme întâmplarea într-o viziune și să o capteze în memoria lor.
”Bebelușii nu arată că știu nimic” a fost o altă teorie dintre marile critici împotriva
raționalismului pe care le-a obținut John Locke. Atunci când vin pe lume bebelușii nu arată că
nu știu nimic și trebuie să învețe chiar și elementele de bază. Acest fapt este demonstrat prin
faptul că nici măcar nu pot înțelege cele mai simple cuvinte și nici nu recunosc pericolele de
bază precum focul sau stâncile.
Fiindcă John Locke avea impresia că această cunoaștere este construită, el a fost
obligat să explice procesul prin care are loc acel proces, și anume modul în care ardezia curată
cedează loc unui sistem de cunoaștere despre lume.
Datorită lui John Locke, experiențele fac o copie la tot ce simțurile noastre surprind în
mintea noastră. De-a lungul timpului, învățăm să descoperim tipare în acele copii care rămân
în mintea noastră, ceea ce face ca conceptele să întârzie să apară. Concepte acestea la rândul
lor, sunt combinate între ele și, datorită acestui proces se generează concepte mai complexe și
mai greu de înțeles la început. 
O influență puternică asupra epocii luminilor au exercitat concepțiile politice și
pedagogice ale lui John Locke. Convingerea sa nezdruncinată era ca în orice împrejurare
rațiunea trebuie să fie suprema instanță critică și forța călăuzitoare. În politică, John Locke
combate absolutismul și tirania, apără libertatea și dreptul, vede în puterea legislativă forța
supremă. Acesteia trebuie să i se supună puterea executivă și cea federativă, care are menirea
să apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară.
Este foarte important să se înțeleagă obiectivul principal al filosofiei lui John Locke:
obiectivul este preocupat în pricipal de determinarea naturii, posibilităţii şi limitelor
cunoaşterii, precum și de explicaţia naturii realităţii. Locul lui John Locke în filosofie se află
în excludere cu a multora dintre predecesorii săi, şi de asemenea cu aceea a unora dintre
succesori. Problema principală rezultă din interacţiunea scepticismului şi posibilitatea
cunoaşterii umane, şi poate fi rezumat prin aspiraţia de a descoperi ce pot oamenii să
cunoască şi ce nu pot să cunoască. John Locke este de acord cu faptul conform căruia
cunoaşterea, în sensul adecvat al cuvântului reprezintă cunoaştere a adevărurilor sigure şi
universale. Imposibilitatea noastră de a nu accepta scepticismul în diverse domenii ale
cercetării umane, în care am dori să subliniem că am ajuns să cunoaştem adevărul, ne-ar putea
conduce la viziunea disperată datorită căreia doar scepticismul poate domni în acele domenii.
Acesta mai subliniază limitele cunoaşterii umane în adevăratul înţeles al cuvântului, dar într-
un fel care îngăduie existenţa anumitor domenii în care, cu toate că nu deținem o cunoaştere
în sens strict, nu suntem prin aceasta siliţi să adoptăm o atitudine sceptică, pentru că în multe
din aceste domenii de cercetare suntem totuşi capabili încă de convingeri probabile şi într-
adevăr, părerea fermă este rareori atât de probabilă și este catalogată la fel de bună ca şi
cunoaşterea. Am putea numi grade de certitudine adecvată prin ceea ce susţine John Locke.
 Scopul lui John Locke de delimitare a cunoaşterii umane este acela de a examina
puterea spiritului uman şi obiectele gândirii, al ideilor.
Filosofia lui John Locke este susținută pe două fundamente principale:
- primul, că toată cunoaşterea izvorăște din raţionamente cu privire la ideile noastre;
- al doilea, că toate ideile îşi au originea în experienţă asimilată pe parcursul anilor.
În concluzie, nu putem, în gândirea şi cunoaşterea noastră, să mergem dincolo de ideile
sau conceptele pe care le deținem, ideile fiind materialul gândirii şi cunoaşterii , iar ideile pe
care le avem sunt limitate de acelea pe care le putem asimila prin experienţă. De asemenea
John Locke neagă vehement cunoaşterea înnăscută a adevărurilor.
 BIBLIOGRAFIE

1. John Shand Introducere în filosofia occidentală. Univers Encyclopedic, Bucureşti,

1998 ;
2. Diogenes Laertios Despre vieţile şi doctrinele filosofilor. Editura a Academiei
Republicii Populare Române, Bucureşti, 1963 ;
3. Dănişor Gh. Gândirea lui J.L. despre drept si stat. Locke şi legitimitatea consensului.
Conţinut din revista de ştiinţe juridice 2000 .