Din textul de mai jos reies însușiri ale sufletului și ale trupului în

concepția lui Platon ce ne duce la un paralelism, care ne trimite cu gândul la Sfânta

Scriptură, mai exact la creația omului,unde Persoanele Sfintei Treimi inițial fac
sfat: ,,după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”(Facere 1,26),iar după plăsmuirea
omului ca și coroană a creației aceste este făcut, doar după chipul Lui Dumnezeu.
Omul așa cum la creat Dumnezeu este ființă dihotomică,alcătuit din trup
material stricăcios:,,care se va întoarce din pământul din care este luat”(Facere
3,16-19) și sufletul nemuritor: ,,care se va întoarce la Dumnezeul care la
dat”(Ecclesiastul 12,7).Mântuitorul Iisus Hristos a luat firea omenească pe care a
îndumnezeit-o și i-a dat posibilitatea omului prin ștergerea păcatului strămoșesc al
protopărinților noștri Adam și Eva să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu.
Chiar dacă trupul este neputincios și trage omul către cele pământești-
materiale,sufletul trebuie să tindă către cele duhovnicești,eliberându-se de patimi
ca astfel să ajungă la țelul său suprem care este mântuirea și viața veșnică întru
Hristos.Aceste însușiri se regăsesc și în viziunea lui Platon în dialogul cu Kebes,
unde acesta numește sufletul ( divin,inteligibil,indisolubil etc.) și trupul (pângărit și
necurat).Astfel chiar Fiul lui Dumnezeu le adresează o întrebare ucenicilor: ,, Căci
ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar
putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”. Înţelegem din cuvintele
Mântuitorului următoarele: avem obligaţia morală să ne îngrijim de sufletul nostru
cel puţin în aceeaşi măsură cum ne îngrijim de trupul nostru; apoi, sunt anumite
fapte specifice pe care le putem face pentru sufletul nostru. Şi ne gândim aici la
cele pe care sfinţii, cei care s-au învrednicit să dobândească veşnicia divină, le-au
făcut pentru sufletele lor.