Sunteți pe pagina 1din 9

ASOCIAȚIA PATRONALĂ A

OPERATORILOR DE TRANSPORT AUTO


20 decembrie 2021
Nr. 2012/2021

Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale


Dlui Andrei Spînu

SCRISOARE DESCHISĂ

Problema tarifelor din transportul de pasageri, discutată în societate la inițiativa


APOTA, a scos la iveală mult mai multe probleme, scheme care persistă de mulți ani
în ramură. Multe din aceste probleme devin mai acute, iar schemele ilegale sunt în
plină desfășurare, fiind preluate cu succes de către persoanele promovate de dvs. în
funcții. Toate acestea se întâmplă pe fundalul unor declarații publice ale dvs. de
deschidere și transparență și intenții bune de a veni cu soluții, acompaniate de
publicații pe rețele de socializare de tipul ”opriți-vă, că lupta cu corupție este
inevitabilă”.
În cadrul protestelor organizate de transportatori și în declarațiile publice am
menționat că ceea ce declarați dvs. vine în contradicție evidentă cu ceea ce în realitate
faceți. Declarațiile dvs., cu regret, sunt îndreptate pentru a crea o imagine falsă
precum că lucrurile în domeniul transporturilor se mișcă în direcția care trebuie.
Învinuiți pe toți că manipulează în timp ce manipularea este instrumentul de bază
utilizat de dvs.
Ultima declarație publică a dvs. în privința tarifelor a fost exprimarea ”unei
nedumeriri imense” și că ”nu înțelegeți logica transportatorirlor” motivând că încă
din 16 noiembrie de la 67 de companii de transport ați cerut prezentarea unor calcule
și date, dar care au fost prezentate numai de 7 companii. Și iată că neprezentarea
acestor date ar fi cauza reală de ce adoptarea soluției pe această problemă se
tergiversează.
Vă amintim că art 145. al Codului transporturilor rutiere stabilește clar că
tarifele la serviciile regulate de transport de pasageri în trafic național se stabilesc de
minister în baza metodologiei aprobate de Guvern. Iar metodologia aprobată prin HG
1167/2007 stabilește că tarifele se stabilesc pentru fiecare 12 luni în baza calculelor
efectuate pentru alte 12 luni precedente. Tarifele trebuie să acopere cheltuielile și
consumurile suportate de operatorii de transport precum și rata de rentabilitate.
Capitolul III al metodologiei prevede expres că datele care se pun la baza calculului
se preiau din datele generalizate pe ramură, formate în baza rapoartelor statistice și
fiscale prezentate de operatorii de transport. Cine din transportatori nu a prezentat
rapoartele statistice/fiscale? Ce vă încurcă să utilizați aceste date pentru efectuarea
calculelor? De ce nu se execută HG nr 1167?
Ați menționat că doar 7 companii au prezentat date la minister. Vrem să
înțelegem cum veți putea utiliza aceste date ale oricărei din aceste 7 companii pentru
calcularea tarifului. Metodologia vă permite să stabiliți tarif separat pentru fiecare
rută? Răspundem noi în locul dvs.- nu vă permite. Metodologia permite de a stabili
tarif pentru fiecare transportator? Nu permite. Metodologia vă obligă să stabiliți tarif-
plafon pentru întreaga ramură. Acțiunile dvs. de a solicita date de la transportatori
suplimentar la rapoartele stabilite de lege reprezintă o acțiune ilegală. Cu atât mai
mult că aceste date nu pot fi utilizate pentru efectuarea calculelor în conformitate cu
metodologia.
Dvs. ați uitat public să menționați un aspect al acestui joc de solicitare a datelor
de la transportatori. Noi am depus demersul cu solicitarea de calculare a tarifelor la
04 octombrie 2021. Cele 30 zile prevăzute de lege când trebuia soluționat demersul și
adoptat ordinul au expirat la 03 noiembrie. Pe data de 08 noiembrie în cadrul
întâlnirii la minister, am constatat că promisiunea anterioară a dvs. de a ne prezenta
calculele nu a fost înfăptuită. Iar pe data 15 noiembrie 2021 noi am publicat un
comunicat de presă în care am menționat că ministerul nu a întreprins nimic și
protestele sunt inevitabile. Și iată ca a doua zi după acest anunț, deja când termenul
de 30 zile expirase și ministerul nu a făcut nimic, dvs. ați inventat această solicitare a
datelor de la transportatori și în aceeași zi ați semnat dispoziția de suspendare a
procedurii de examinare a demersului nostru în legătură cu ”necesitatea acumulării
datelor” de la transportatori. Juridic vorbind, în cazul nostru termenul expirat nu mai
poate fi prelungit sau suspendat. Datele solicitate de la transportatori nu au nici o
importanță pentru calcularea tarifelor. A fost un joc al dvs. pentru a crea o imagine
falsă în societate și a imita un proces de examinare ”detaliată” a tarifelor.
Exact așa calificăm și publicațiile dvs. după ultimul protest, unde spuneți că
ministerul se va întâlni săptămâna viitoare cu transportatorii pentru a discuta tariful. A
doua zi după aceste declarații ne-ați expediat scrisoarea nr. 05/2-5949 prin care ne
comunicați că suspendarea procedurii de examinare a demersului nostru se
prelungește până la 30 decembrie 2021. Care este statutul eventualei întâlniri și
discuții din această săptămână între tranportatori și minister dacă procedura
administrativă de examinare a demersului nostru de stabilire a mărimii tarifului este
suspendată? Și iarăși, juridic vorbind, atât prelungirea perioadei de suspendare a
procedurii, după ce termenul de suspendare a expirat, precum și examinarea
demersului în cazul când procedura este suspendată denotă un analfabetism juridic
care domină în minister de mulți ani, pe care l-ați preluat și nu doriți să faceți
schimbări.
Pe parcursul discuțiilor avute cu dvs. referitor la tarife am menționat că
ministerul dispune de mai multe pârghii pentru a influența micșorarea cheltuielilor
noastre. V-am prezentat argumente că utilizarea acestor pârgii vor avea un efect
benefic pentru ramură și pentru pasageri, deoarece va face costul biletului mai
accesibil. Ați respins propunerea noastră de restituire a accizului la motorină și taxa
pe valoare adăugată, de asemenea nici nu ați dorit să discutați propunerea de
micșorare a accizei speciale pentru importul autobuzelor mai vechi de 10 ani. Ați avut
o atitudine formală în examinarea solicitării noastre de a obține de la CNPF calculele
care au stat la baza majorării nejustificate de două ori consecutiv a poliței RCA
pentru autobuze. Nu ați dorit să ne auziți atunci când v-am solicitat să nu dați aviz
pozitiv proiectului de modificare a Legii privind piața produselor petroliere.
Iar problemele legate de gări vă prefaceți că nu le auziți. Cunoașteți că gările
au încercat să impună transportatorilor un contract abuziv. Transportatorii au refuzat
să semneze. Refuză să accepte și facturile fiscale, pentru că semnarea facturilor
presupune acceptarea tacită a mărimii comisionului de 10%. Iar ANTA prin controale
îi presează pe transportatori să semneze contractul cu gările. În unele acte de control
ale ANTA se menționează prescripția că transportatorului i se acordă 30 zile pentru
semnarea contractului cu autogara. A fost un strigăt de ajutor. V-am rugat să vă
implicați personal și să nu ne lăsați în ghearele grupării Șor-Vîlcu-Andronachi. Este
competența ministerului de ramură. Ce ați făcut dvs.? Ați pasat această problemă
către APP care nu are atribuții în domeniul de reglementare. Ei doar supraveghează
executarea contractului de PPP. Iar activitatea curentă a gărilor nu este obiectul
contractului de PPP. APP s-a implicat, a depus un anumit efort și deja sunt pregătiți
pentru a convoca ședința cu participarea noastră, a gărilor, a APP și a ministerului
pentru a găsi o soluție finală. Însă participarea la această ședință nu este confirmată
de către ministerul dvs. Vreți să spuneți că această tergiversare nu este intenționată și
nu vine de la dvs.? Cunoașteți foarte bine, că este sfârșit de an, transportatorii vor
trebui să întocmească și să prezinte rapoarte financiare, statistice și fiscale. Dacă nu
vom avea facturi, atunci nu vom putea deduce la cheltuieli comisionul reținut
unilateral de gară și vom trebui din această sumă să achităm impozit pe profit. Orice
tărăgănare în adoptarea unei soluții pe acest subiect este în favoarea lui Șor-Vîlcu-
Andronachi. Jucați la o mână cu ei. Declarațiile dvs. la acest subiect sunt absurde.
Recent ați declarat public că transportatorii sunt în proces de negociere a
comisionului de autogară. Vă redăm conținutul art. 145 al Codului transporturilor
rutiere referitor la acest subiect- ”(2) Tarifele la ... serviciile de autogară ..., sînt
stabilite de organul central de specialitate...”. Noi sigur, că am acceptat prounerea
dvs.de a discuta cu gările toate problemele pe care le avem cu ei, inclusiv problema
tarifului la serviciile de autogară, am acceptat și propunerea dvs. de a conlucra cu
APP la acest subiect, dar de fiecare dată v-am solicitat să vă executați obligațiunea
prevăzută la art. 145. Dvs. ne invocați motive inventate de ce nu doriți să stabiliți
mărimea acestui tarif. Ce ați făcut dvs. ca să apară mai multe autogări, altele decât ale
lui Șor-Vîlcu-Andronachi? Vă răspundem. Ați dat indicații ca toți transportatorii care
nu vor să activeze prin gările acestei grupări să fie persecutați de ANTA. Și
Sîngereanu cu Cecoi s-au apucat cu repeziciune să execute. Și acum se execută
indicația. Cred că v-au raportat rezultatele. Dacă nu le cunoașteți, vă vom prezenta
noi datele. Petițiile noastre adresate la Guvern pe acest subiect nu se examinează.
Dvoastră și acolo ați blocat orcie activitate care ar putea dăuna grupării date. Ce ați
făcut cu gările care nu sunt în sistemul lui Șor-Vîlcu-Andronachi? Ați ordonat
controale abuzive, motive inventate. Ce ați făcut ca gările să fie întoarse în
proprietate astatului? Vă răspundem-mimați un proces de evaluare a conrtactului de
PPP. Ba mai mult, deja ați declarat public că trebuie mai înâi să vedeți dacă acesta
este un contract benefic sau nu pentru ramură. Un contract benefic? Contractul prin
care statul a fost jefuit de proprietățile sale, iar transportatorii au fost puși în genunchi
și storși de bani de către o grupare de tâlhari poate fi benefic? Aveți și această
versiune în calcul?
Toți vorbesc că în calitate de director adjunct al lui Moroz, care este un fel de
administrator al afacerilor grupării Șor-Vîlcu-Andronachi este nimeni alcineva decât
Raisa Apolschi, nașa lui Plahotniuc. Care sigur că figurează doar formal, primind
salariul format din comisionul reținut de la transportatori. Iar mașina de serviciu a
directorului acestor gări de două ori pe săptămână se parchează lângă sediul
partidului Șor. Acolo Moroz intră cu o geantă grea, apoi iese cu aceeași geantă dar pe
care o ține într-un deget. Oare nu vă este clar cine sunt beneficiarii reali ai acestei
afaceri murdare? Tot ceea ce faceți dvs., mai bine zis ce nu faceți, dar ar trebui să
faceți, contribuie la protejarea acestei afaceri murdare. Pentru noi transportatorii,
însăși faptul că acestei grupări trebuie să achităm comision, indiferent de mărimea lui
este o insultă, o batjocoră. Iar declarațiile dvs. că acest contract ar putea fi și benefic
este o palmă dată întregii țări. La insistența noastră ați auzit declarațiile unui
transportator care a povestit cu lux de amănunte în prezența acestui Moroz cum în
prezent se colectează bani ilegali de la șoferi de către gări. Vi s-a demonstrat că
schema este pusă la cale de Moroz și alt adjunct al lui- Gavrilov. Acest transportator
dispune de mai multe materiale video cum se colectează banii. Și v-a povestit
personal cum Moroz împreună cu Gavrilov au încercat să-l agreseze fizic chiar pe
peronul autogării doar pentru ai distruge telefonul care conținea filmulețele. V-ați
amuzat atunci de cele auzite. Ați înțeles de unde provin banii care circulă pe
coridoarele ministerului. Și ce ați făcut în continuare? Sper să auzim un răspuns
public la această întrebare și la altele care sunt în această scrisoare. Protejarea de
către dvs. a intereselor ilegale ale grupării Șor-Vîlcu-Andronachi prinde un contur
evidențiat. Nu ați făcut nimic în interesul proprietății statului, a transportatorilor sau
pasagerilor, dacă aceste acțiuni ar fi dus la supărarea grupării. V-am informat despre
persoanele din cadrul ministerului care au contribuit la jaful gărilor, au protejat
ilegalitățile acestei grupări. Dar nu numai că nu i-ați concediat, dar vă prefaceți că nu
observați cum ei își continuă activitatea ilegală. Vă declarați un mare luptător cu
corupția, dar protejați cea mai mare schemă de corupție din transportul auto- jaful
gărilor.

De mai multe ori v-am anunțat despre acte de corupție. V-am prezentat fapte
comise de către angajații ministerului Sergiu Vatamaniuc și Andrei Ciornîi. De
exemplu încă la 09.08.2021 APOTA a depus o plângere (nr. intrare 265/21) prin care
v-am informat că angajatul ministerului Ciornîi prin acțiunile/inacțiunile sale
intenționate a contribuit ca ministerul să nu pună în executare o hotărâre
judecătorească. V-am solicitat să puneți în executare imediată această hotărâre și să
efectuați o anchetă de serviciu pentru a atrage la răspundere angajatul Ciornîi.
Cunoașteți că transportatorii sunt convinși că această ”omisiune” comisă de Ciornîi
nu putea fi fără a primi mită. La 07.09.2021 am primit o înștiințare semnată de dvs. și
pregătită de Ciornîi prin care ne înștiințați că termenul de examinare a plângerii se
prelungește cu încă 30 zile. E greu să înțelegem ce vă încurcă ca în termen de 30 zile
să puneți în executare o hotărâre judecătorească. Dar iată că ne aflăm deja în data de
20 decembrie 2021 și constatăm că nici hotărîrea judecătorească nu se execută și
nici pe Ciornîi nu l-ați sancționat. Suplimentar nici nouă nu ne-ați dat vre-un răspuns.
Să înțelegem că beneficiarul acestei ilegalități a mai achitat ceva suplimentar?
Printr-o altă adresare către dvs., la data de 11.08.2021 v-am informat despre
mai multe ilegalități comise de angajații ministerului. Majoritatea acestor acțiuni au
fost comise de acest Ciornîi și despre aceasta am menționat în adresare. V-am
solicitat să anulați mai multe acte ilegale ale ministerului care au fost promovate de
acest individ. Nu ați anulat nimic, nu ne-ați răspuns, iar angajatul Ciornîi continuă să-
și primească salariul de funcționar public.
În aceeași adresare din 11.08.2021 v-am descris și acțiunile ilegale ale altei
”podoabe” a ministerului- dl Sergiu Vatamaniuc. Acțiunile evidente ale acestui
personaj, împreună cu funcționari din ANTA au favorizat neatragerea la răspundere și
neaplicarea amenzilor față de un singur transportator, care practica activități ilgale, în
valoare de aproape un milion de lei. Despre alte acțiuni ilegale ale acestui personaj,
împreună cu ale angajaților ANTA ați fost informat prin adresarea noastră din
21.09.2021.V-am solicitat implicarea dvs. și soluționarea unor probleme reale și
urgente ale transportatorilor, care sunt create cu participarea mai multor funționari din
ANTA și minister, inclusiv a individului Vatamaniuc. Nici la această adresare nu am
primit nici un răspuns, iar problemele așa și nu și-au mai găsit soluții.
Despre acțiunile corupte, care noi presupunem că au fost comise de angajații
ANTA Sergiu Turcu, Larisa Cernenco și Veaceslav Balteanco ați fost informat atât în
scris cât și în cadrul mai multor întâlniri pe care le-am avut la minister. Despre
”faptele eroice” ale acestui Balteanco cunosc deja și persoanele care nu au nici o
tangență cu transportul. Nu ați avut nici o reacție la aceste semnale. Iar acești angajați
își continuă activitatea ”rodnică” și au reușit recent să vă implice și pe dvs. în
schemele lor. Să înțelegem că ați devenit o echipă?
Iar despre persoanele pe care dvs. personal i-ați numit în funcție Sîngereanu și
Cecoi trebuie să menționăm separat. Mai incompetent ca Sîngereanu nu a existat
conducător în istoria ANTA. Într-un timp record acest individ a semnat și a comis un
număr impunător de acte ilegale. De mai multe ori, pentru a-și justifica acțiunile
evident ilegale Sîngereanu spunea că a coordonat totul cu dvs. Controale ilegale,
atacuri rider, protejarea unor activități ilegale, inclusiv protejarea inspectorilor corupți
ale ANTA- toate s-au realizat în baza actelor semnate de acest agramat.
Sergiu Cecoi, la rândul său e la fel de competent în domeniul transportului ca și
Sîngereanu. Din informația de care dispunem, și care parțial a fost discutată și cu
dvs., se pare că Cecoi îi va întrece la coruptibilitate pe mulți alți funcționari.
Acționează mult mai fin ca Sîngereanu. Cunoașteți că dlui nu are cunoștințe în
domeniu. Locurile de muncă unde a activat nu au fost locurile de bază. Dlui este
angajat SIS și este detașat periodic când la o instituție, când la alta. Scopul detașării
pare a fi unul util- să combată corupția acționând în interiorul acestor instituții. De
aceea dlui beneficiază de două salarii- unul de la SIS și altul de la instituțiile unde
este detașat. Doar că rezultatele și istoriile în care acest individ a fost implicat arată
că în loc să combată schemele de corupție dlui încetul-cu-încetul devine un element
important al acestor scheme. Unele investigații arată că este și fondator al unei
companii care a livrat echipament instituțiilor în care a fost detașat să combată
corupția. Nu credem că nu cunoașteți că Cecoi a dus-o bine pe timpul lui Plahotniuc
și la fel de bine a dus-o și pe timpul lui Dodon. A fost chiar un fel de consilier
anticorupție la ministrul Fadei Nagacevschi. Iar la ANTA din primele zile s-a apucat
de acte ilegale, iar noi v-am informat și v-am solicitat ajutor. Probabil că corupția
comisă de persoanele numite de dvs. în funcție nu este atât de periculoasă și poate fi
nu doar tolerată, dar și protejată. În prezent ANTA sub conducerea interimară a lui
Cecoi este implicată plenar în efectuarea controalelor abuzive și sancționarea
operatorilor de transport. O fac la comanda unor transportatori, inclusiv a celor iliciți,
dar și a gărilor lui Șor-Vîlcu-Andronachi. Fac presiuni prin controale, asupra acelor
transportatori care recent au primit ”oferte” să cedeze o parte din afacere și care au
avut îndrăzneala să refuze. De asemenea îi presează pe transportatorii care opun
rezistență gărilor. Aceste acte continuă și acum când transportatorii se află în proteste
și aduc învinuiri publice în adresa ANTA. Nimic nu-i oprește pe cei protejați de dvs.
de a incasa mita și de a-și continua activitatea ilegală.
Recent o cursă București-Chișinău a fost ilegal preluată de la un transportator
și transmisă de urgență altui transportator. Acest atac rider a fost planificat și executat
de către Sergiu Turcu de la ANTA și Andrei Ciornîi de la minister. Culmea este că
acești indivizi au reușit să vă dea la semnat un document, pe care dvs. în regim de
urgență l-ați semnat, și care a fost pus la baza emiterii celorlalte acte de către ANTA.
Cu ceva timp în urmă beneficiarul acestei ilegalități a propus transportatorului care
deținea dreptul de deservire a rutei să ”cedeze benevol” această rută contra unei
recompense de câteva zeci de mii de euro. Transportatorul a refuzat, și iată că dvs.
impreună cu Turcu, Ciornîi și Sîngereanu ați semnat toate actele pentru al lipsi de
această rută. Care este partea dvs. din această afacere? Nu credem că Ciornîi cu Turcu
v-au spus despre întreaga sumă oferită. Exact în același mod a fost lipsit un alt
transportator de dreptul de deservire a unei rute spre Sanct-Petersburg. În același fel a
fost supus recent controalelor un transportator care activează pe rutele spre Moscova.
Timp de 7 zile consecutiv unitățile de transport ale acestui transportator au fost
supuse unor controale nejustificate, de fiecare dată în preajma inspectorilor aflându-
se unitatea de transport a concurentului care a comandat aceste controale. Cine
credeți că a executat comanda? Vă spunem noi- Cecoi și Sîngereanu. Cam în același
mod vădit ilegal au fost efectuate modificări la o altă cursă pe ruta Chișinău-
Bucureși, confirmate prin semnătura aceluiași Sîngereanu, dar în baza actelor
pregătite de Turcu.
Vorbind de acte de corupție nu putem trece cu vederea nici problemele
colegilor noștri din transportul marfar. Recent, în stilul dvs. ați publicat pe rețelele de
socializare anunțul că decizia comisiei speciale de repartizare a autorizațiilor CEMT a
fost adoptată și publicată. V-ați asumat meritele că prin această decizie transportatorii
își vor putea continua activitatea anul următor. De fapt, trebuie să spunem clar că
această decizie a fost publicată exact la data limită stabilită de lege. Dacă se dorea cu
adevărat depunerea unui efort dedicat, puteați să o faceți mult mai înainte pentru a
asigura transportatorilor o perioadă mai îndelungată pentru semnarea/prelungirea
contractelor pentru anul viitor. Însă la două zile după publicarea acestei decizii, iarăși
dvs. în același stil ne-ați informat că ați ordonat efectuarea unei anchete interne la
ANTA în legătură cu aceasta. Încercăm să completăm noi golurile din informațiile
plasate în spațiul public. De fapt, după publicarea deciziei comisiei speciale și
publicarea ”glorioasă” de către dvs pe rețelele de socializare prin care vă asumați
meritele, transportatorii marfari au transmis un mesaj de revoltă. Decizia pe care dvs
v-ați asumat-o ca fiind un merit personal care va contribui la buna funcționare a
ramurii conține elemente vădite de ilegalitate și corupție. Conform acestei ”decizii
personale” câteva sute de autorizații CEMT au fost distribuite ilegal. O parte din
conținutul acestei decizii are semne evidente de analfabetism. Ați anulat de urgență
decizia cu care v-ați lăudat două zile până la aceasta, pentru că revolta ar fi fost greu
de evitat și ați dispus ancheta de serviciu. Iarăși pe rețelele de socializare încercați să
arătați ca un luptător aprig contra corupției. Vom spune noi ceea ce dvs. ”ați uitat”.
Comisia de repartizare a autorizațiilor CEMT constă din patru persoane – secretarul
de stat Mircea Păscăluță, directorul interimar ANTA Sergiu Cecoi și doi reprezentanți
ai asociațiilor de transportatori. Acești doi reprezentanți ai asociațiilor inițial au
refuzat semnarea procesului verbal al comisiei. Ce au făcut funcționarii publici
promovați de dvs? Au tergiversat procesul până la ziua limită atunci când
reprezentanții asociațiilor trebuiau să aleagă între o situație catastrofală- când
autorizațiile nu sunt deloc repartizate și toți transportatorii riscă să-și sisteze
activitatea începând cu 1 ianuarie 2022 și o situație mai puțin rea- atunci când
autorizațiile sunt repartizate, dar câteva sute au fost repartizate cu grave încălcări. Și
în această zi limită dvs ați triumfat. Unul din reprezentanții asociațiilor a semnat
procesul-verbal, iar celălalt așa și nu a semnat. Aveți trei semnături- Păscăluță, Cecoi
și un reprezentant al asociațiilor. Dar când ați înțeles proporția pe care o poate lua o
revoltă inevitabilă repejor în același mod ”triumfător” ați dispus ancheta internă la
ANTA. Această anchetă de astăzi deja se desfășoară. Șeful care conduce ancheta este
Sergiu Cecoi. Iar ajutor lui Cecoi îi acordă Turcu. Inevitabil dlor va găsi vinovatul și
îl vor pedepsi. Probabil Mircea Păscăluță a acționat din neștiință, bazându-se pe acest
Cecoi care este omul dvs. de încredere, dar Cecoi? ... Acest Cecoi? ... același Cecoi...
Fostul dvs. coleg Vadim Brînzan a declarat în 2019 că mita pentru o singură
autorizație CEMT este de 5000 euro. Este adevărat dle ministru. Acum avem un șir de
date și acțiuni - câteva sute de autorizații repartizate ilegal/încălcarea termenului
limită de repartizare a autorizațiilor/5000 euro pentru o autorizație/Cecoi/anchetă de
serviciu/numirea unui vinovat și sancționarea acestuia de către Cecoi/și o nouă
publicare pe rețelele de socializare în care dvs. ne veți anunța despre o nouă victorie
în lupta cu corupția. De fapt, acum câteva mii de persoane își pun întrebarea dacă vor
putea activa începând cu 1 ianuarie cu camionele. Ei sunt puși în situația să accepte
orice doar ca să dispună de acte permisive pentru a-și câștiga existența. Hapsinia fără
margini și ipocrizia profundă sunt caracteristicile acestui proces de repartizare a
autorizațiilor CEMT.
Dar să revenim la transportul de pasageri și tarifele în acest domeniu. Și aici
câteva mii de persoane își pun întrebarea dacă mai are vre-un rost să rămână în
ramură și dacă mai este vre-o speranță că vor fi adoptate decizii corecte care le va
permite să-și întrețină familiile. Multă lume din transport nu înțelege sensul
declarațiilor dvs. precum că nu toți transportatorii și-ar dori modificarea tarifului la
serviciile de transport. Vom încerca noi să descifrăm acest mesaj.
Mai sus am spus despre ilegalitățile comise de către angajații ministerului
Ciornîi și Vatamaniuc prin favorizarea neatragerii la răspundere a unui transportator
și neaplicarea față de acesta a amenzilor de circa 1 mln lei. Apoi am vorbit de
implicarea lui Turcu și Ciornîi la preluarea unei rute București-Chișinău. Am mai
menționat și despre preluarea curselor spre Sanct-Petersburg, de controale la
comandă pe ruta Moscova organizate de Cecoi și Sîngereanu, de modificarea ilegală
operată pe ruta București-Chișinău de același Sîngereanu în complicitate cu Turcu, v-
am informat despre participarea lui Ciornîi la neexecutarea unei hotărîri
judecătorești... De fapt sunt mult mai multe acte de corupție săvârșite de acești
indivizi. Dar le-am selectat pe acestea pentru că toate au un singur beneficiar. Un
oarecare Galupa. Tocmai acest Galupa ar trebui la comanda dvs. să iasă la rampă să
spună că există transportatori care sunt gata să preia rețeaua de rute regulate și să
activeze la tariful actual. Atragem atenția ”să preia rețaua de rute”. Ne punem
întrebarea dacă toate aceste ilegalități comise în perioada dvs. sau comise mai înainte,
dar menținute în perioada dvs. în favoarea acestui individ sunt rezultatul că dvs. ați
fost dus în eroare sau dvs. ați participat personal la târgul de a beneficia de serviciile
ticăloase ale acestui autodenumit reprezentant al transportatorilor. Cunoașteți că exact
acest individ a acordat aceleași servicii și miniștrilor în perioada guvernărilor
precedente? Elementele de proxenitism în activitatea dvs., dle ministru, devin
evidente. Ați preluat întreaga rețea.
Dar există câteva impedimente. În perioada când efectuați târgul cu individul
care este orcând gata să facă declarațiile solicitate de dvs. compania de transport a
dlui în doar o săptămână a fost documentată la punctul de frontieră în cadrul a două
cauze de contrabandă efectuate cu două autocare diferite, în zile diferite cu aceeași
marfă. Aceste cauze trezesc presupunerea că în contrabandă sunt implicați proprietarii
și practic exclud versiunea acțiunii pe cont propriu a echipajului. Ați mai auzit de la
unii transportatori că există un dosar penal de incendiere a autobuzelor companiilor
care activau pe ruta București-Chișinău. Vi s-a adus la cunoștință că ar exista
depoziții care arată că incendierile au fost comandate de Galupa, și executate prin un
oarecare Țuțu, de către niște sportivi K-1. Se mai discută despre contrabanda cu
anabolizante.
Aveți o problemă. După ce atâtea ilegalități au fost comise în favoarea acestui
individ și iată parcă v-ați înțeles ce dlui ar trebui să declare public ”din numele unor
transportatori” vi s-a adus la cunoștință această informație despre dlui și ați
conștientizat că declarațiile ar trebui să le facă altcineva. Pentru acel altcineva ce
ilegalități vor mai fi comise?
Spînu, Vatamaniuc, Ciornîi, Cecoi, Turcu, Cernenco, Balteanco, Sîngereanu,
Andronachi, Vîlcu, Moroz, Galupa formează o echipă profesionistă și prosperă?
Lupta cu corupția pe care dvs. o duceți pe rețelele de socializare deja începe a da
roade. La îndemnul dvs. din 17 decembrie adresat corupților din ANTA au pus like-
uri și o parte din acești corupți. Este un început bun. Continuați așa. Suntem siguri că
dacă până la sfărșitul acestui an mai reușiți să plasați măcar încă două indicații de
acest fel și să menționați că corupția nu va fi tolerată, veți reuși să adunați cel mai
mare număr de like-ri în lupta cu corupția. Va fi un record.
De fapt, transportatorii au avut mari speranțe odată cu numirea dvs. în funcție.
Însăși APOTA a contribuit la formarea acestei speranțe. Patru luni în urmă
transportatorii erau plini de optimism. Lupta cu corupția trebuie să înceapă cu
eliminarea din sistem a celor pe care i-am numit. Și aceasta ar fi doar începutul unei
lupte aprige și îndelungate. Dacă ați fi început cu adevărat lupta cu corupția ați fi avut
acum alături o armată de transportatori cărora persoanele numite în această scrisoare
le stau ca un nod în gât, îi sufocă și îi stoarce de tot ce mai au.
Problema tarifului este una complexă, care nu poate fi depășită fără a fi
soluționate o mulțime de alte probleme. În caz contrar riscați să puneți pe umerii
pasagerilor costurile pe care le provoacă mizeria instalată de ani de zile în transport.
Ați spus că problemele trebuie discutate. Și ați mai declarat că pe parcursul acestei
săptămâni. Încercăm să vă completăm- și soluționate. Vedeți că în această scrisoare
am evitat să facem declarații. Am arătat probleme concrete, v-am dat nume și fapte.
Vom veni pregătiți la discuții și vom insista să primim răspunsuri și adoptarea
soluțiilor. Vom discuta public ori de câte ori acțiunile dvs. ne vor părea suspecte.

Președintele Consiliului APOTA,


Oleg Alexa

S-ar putea să vă placă și