INFORMAȚII SUPLIMENTARE

DESPRE RĂDĂCINA
 Prezentarea generală
Rădăcina este un organ vegetativ al plantelor superioare.
Crește, de obicei, în sol și are ca funcții specifice fixarea
plantei la substrat și absorbția din sol a apei cu sărurile
minerale. La unele plante de apă rădăcina nu mai are rol
de fixare, acestea devenind natante, patrunderea soluțiilor
cu săruri minerale având loc prin tulpini sau frunze.

Caracteristici
Majoritatea rădăcinilor se caracterizează prin faptul că se
dezvoltă în sol, are geotropism pozitiv (este orientată către
centrul pământului), nu are pigmenți asimilatori, nu
prezintă muguri sau frunze pe suprafața sa, nu are noduri
și nici internoduri.De asemenea,sunt și rădăcini aeriene
care se diferențiază prin faptul că se dezvoltă în direcție
independentă față de centrul pământului, (se cațără pe
suporturi), absoarbe apa din aer, și îi lipsește stratul
protector la capătul rădăcinii numit piloriză. În rest ele au
aceleași caracteristici ca și celelalte rădăcini.

Funcții
Rădăcina este adaptată pentru îndeplinirea a două funcții
principale: una de natură mecanică, de fixare a plantei în
sol și alta vitală, de a absorbi apa și substanțele minerale
dizolvate în aceasta. Rădăcina contribuie la metabolismul
plantei. În afara funcțiilor specifice, rădăcinile
metamorfozate ale unor plante pot servi la depozitarea
substanțelor de rezervă, iar altele stabilesc legături
fiziologice cu ciupercile și cu bacteriile din sol.
 Morfologie
Pe suprafața unei rădăcini tinere se pot distinge mai multe
zone și în 4 regiuni:
Piloriza, (numită și caliptră sau scufie) este formată dintr-
un țesut special, parțial suberificat, care acoperă și
protejează vârful vegetativ al rădăcinii și facilitează
pătrunderea vârfului rădăcinii în sol. La plantele acvatice
piloriza lipsește, fiind înlocuită de rizomitră, care nu se
uzează și nici nu se regenerează. Piloriza lipsește și la
plantele parazite.
Vârful vegetativ, situat imediat sub piloriză, este format
din meristeme primordiale, care ulterior vor genera
meristemele primare.
Regiunea netedă, (zona de creștere) aflată deasupra
vârfului vegetativ, reprezintă zona de creștere în lungime a
rădăcinii.Această zonă ocupă aproximativ 1,5 mm.
Regiunea piliferă (zona perișorilor absorbanți),
acoperită cu un mare număr de perișori absorbanți
unicelulari care vor ajunge la maturitate în 2-3 zile sau în
30-40 ore și pot dura trei săptămâni sau 12 zile. Numărul
perișorilor absorbanți variază de la o specie la alta (la
plantele mici sunt puțini, iar la plantele mari și arbori sunt
foarte mulți). În cazul rădăcinilor care se dezvoltă în
mediul acvatic, nu are loc formarea perișorilor absorbanți.
Nici la plantele epifite nu se dezvoltă perișori absorbanți,
locul acestora fiind luat de un țesut special (velamen
radicum).
 Regiunea aspră, cuprinde zona în care meristemele
primare se diferențiază în țesuturi definitive (specializate):
rizoderma, scoarța și cilindrul central.
Regiunea coletului, este cea care face trecerea de la
rădăcină la tulpină. Ea are o întindere mică și la multe
plante nu se distinge morfologic.

Ramificația rădăcinii
În funcție de geneza și dispoziția radicelelor, se disting la
rădăcină două tipuri fundamentale de ramificație:
dicotomică și monopodială care se deosebesc
fundamental între ele prin faptul că ramificația
monopodială prezintă o succesiune de rădăcini de aceeași
valoare morfologică, pe când în cazul în 2 ramificației
dicotomice, fiecare radicelă reprezintă numai o parte din
rădăcina principală.

Ramificația dicotomică este caracteristică rădăcinilor de

plante din familia Lycopodiaceae, Selaginellaceae și
Isoetaceae. Vârful vegetativ al rădăcinii acestora se
bifurcă în două ramuri identice, (fiecare cu piloriza sa),
care se bifurcă la rândul lor în alte două ramuri, etc.
Ramificația monopodială se întâlnește la majoritatea
plantelor și se caracterizează prin faptul că axa rădăcinii
principale continuă să se alungească, iar pe această axă
apar, (perpendicular sau oblic), ramificații de ordinul I, apoi
pe aceste de ordinul II, etc, ramificații numite radicele sau
rădăcini laterale. Radicelele se formează de regulă în
dreptul fasciculelor lemnoase, fiind dispuse în ortostihuri
(șiruri longitudinale).
Tipuri morfologice de rădăcini
În funcție de raportul care există între rădăcina principală
și radicele, se disting mai multe forme de rădăcini în 4
rădăcini:
rădăcini pivotante, sunt cele la care axa principală se
dezvoltă foarte mult în raport cu gradul de dezvoltare al
radicelelor,și au forma unui țăruș (la morcov, lucernă,
sfeclă de zahăr, bumbac, păpădie);
rădăcini rămuroase, sunt cele la care radicelele au o
dezvoltare egală cu cea a rădăcinii principale (la molid și
la majoritatea arborilor din pădurile de foioase);
rădăcini fasciculate rădăcini firoase, sunt cele la care
locul rădăcinii principale este luat de radicele sau de alte
rădăcini care se formează la baza tulpinii, constituind
mănunchiuri de rădăcini. Sunt caracteristice pentru
gramineele cultivate, (grâu, porumb, orz, etc) dar și pentru
plantele cu bulbi, (ceapă, crin, lalea, zambilă, etc).
Rădăcinile normale își au originea în radicula embrionului,
dar există și rădăcini adventive, care se formează pe
tulpini, ramuri sau frunze.[5] Ele se pot dezvolta pe tulpini
aeriene (iederă), pe tulpini subterane (rizomi, bulbi), la
nivelul nodului de înfrățire (graminee), pe ramuri (Ficus)
sau pe frunze (Bryonia).
După modul de ramificare, radacinile pot fi
pivotante
firoase
ramuroase
Rădăcinile mai pot fi împărțite, în funcție de ramificației, și
în următoarele feluri:
Pivotante - rădăcină primară din care se trag rădăcini
laterale numite și secundare;
Firoase - sitem de rădăcini de mărimi egale care
dezvoltă rădăcini laterale numite și secundare;
Aeriene - rădăcini ce nu cresc în pământ, ci se cațără
pe suporturi și absorb apa din aer;
Proptitoare - un tip particular de rădăcini aeriene care
crește din tulpină in aer apoi în pămînt. O astfel de formă
permite plantei o ancorare mai puternică în sol. Acest tip
de rădăcini se întîlnește la mangrove;
Adventivă - tip de rădăcini ce crește direct din bulb.
Sunt 8 Tipuri de rădăcini metamorfozate
Rădăcinile metamorfozate sunt rădăcini care au suferit
modificări morfologice si functionale profunde sub
actiunea îndelungată a mediului de viață. Prin aceste
modificări, în locul funcțiilor specifice au apărut funcții noi.
Cele mai frecvent întâlnite sunt: rădăcini tuberizate,
rădăcini drajonante, rădăcini fixatoare, rădăcini
respiratoare, rădăcini simbiotice, rădăcini contractile și
haustorii.
Rădăcini tuberizate au ca funcție principală înmagazinarea
substanțelor de rezervă (amidon, inulină, zaharoză). Ele
își pierd de timpuriu creșterea în lungime și încep să se
îngroașe, proces cunoscut sub numele de tuberizare.
Astfel, la sfecla de zahăr – Beta vulgaris, se tuberizează
 rădăcina principală și hipocotilul; la dalie – Dahlia
variabilis, se tuberizează radicelele.
Rădăcini drojanante se întâlnesc la unele plante, care
formează muguri pe rădăcini, din care se dezvolta tulpini
aeriene, numite drajoni, cu rol în înmulțirea vegetativă a
plantei (salcâm – Robinia pseudoacacia; tei – Tilia, liliac –
Syringa vulgaris, pălămidă – Cirsium arvense; prun –
Prunus ș.a.).
Rădăcini fixatoare sunt caracteristice unor liane, exemplu
la iederă – Hedera helix, lângă rădăcinile obișnuite din sol,
prezintă pe tulpina lor rădăcini adventive, care au rolul de
a fixa tulpinile pe trunchiul copacilor sau pe suport.
Rădăcinile respiratoare (cu pneumatofori) sunt întâlnite la
unele plante de mlaștină, exemplu la chiprosul de baltă –
Taxodium distichum. Rădăcinile acestor plante emit niște
ramificații, numite pneumatofori, în care se formează
aerenchimuri, care ies la suprafața apei, asigurând
respirația.
Rădăcini simbiotice sunt rădăcini care trăiesc în simbioză
cu bacteriile sau ciupercile.
Rădăcini contractile sunt acelea care după ce și-au
terminat creșterea în lungime, prezintă însușirea de a se
scurta prin contractare. Scurtarea se datorează micșorării
dimensiunii celulelor scoarței interne, iar scoarța externă
se încrețește, exemplu la brândușă – Crocus spp. ș.a.
Haustorii sunt rădăcini reduse, puternic modificate,
specifice plantelor parazite și semiparazite. Ei se mai
numesc și sugători, deoarece extrag de la planta gazdă
seva elaborată din țesutul liberian, în cazul plantelor
parazite și seva brută din țesutul lemnos, în cazul plantelor
semiparazite.
Exemple de rădăcina
Bulbi de ceapă cu rădăcini
Ramificația rădăcini
 VĂ MULȚUMIM PENTRU ATENȚIE!

Această informație suplimentară este realizat de

Spoialo Bogdan.