Greta-Monica Miron

O istorie
a istoriografiei

Editura MEGA
Cluj‑Napoca
2019
 CUPRINS

MULȚUMIRI /  9

ARGUMENT /  11

CE ESTE ISTORIOGRAFIA? CÂTEVA PUNCTE DE VEDERE  /  13

ORIENTUL ANTIC ȘI ÎNREGISTRAREA FAPTELOR ISTORICE  /  17

ISTORIA ÎN GRECIA ANTICĂ  /  23

De la timpul mitic la timpul istoric. De la poezie la proza istorică  /  23
Cele două feţe ale istoriei: Herodot şi Tucydides   /  25
Istorie culturală – istorie politică  /  30
Fondatorii în ochii posterității  /  32
Pentru o istorie universală și o istorie pragmatică. Polybios  /  33
Concluzii. Deschizătorii de drum  /  37

ISTORIA ÎN ROMA ANTICĂ  /  39

Istoria în mituri și poeme  /  39
Începuturile istoriografiei   /  41
Istoria în Roma republicană. Retorică. Justificare. Morală  /  43
Loialitate istorică. Glorificarea Romei. Titus Livius   /  47
Istoria ca analiză a vieții politice. Tacitus  /  50
Sfârșitul. Un grec pasionat de istoria Romei. Ammianus Marcellinus  /  54
Concluzii. De la imitație la originalitate  /  56

ISTORIOGRAFIA CREȘTINĂ  /  59
Profilul intelectualului creştin  /  60
Istoria în cheie moralizatoare. Lactantius  /  61
 Cronologia comparată. Percepția asupra timpului  /  62
Istoria ecleziastică. Eusebiu din Cezareea  /  64
Cele două cetăți. Filosofia istoriei la Augustin   /  65
Concluzii. Locul istoriei în cunoașterea umană  /  66

ISTORIOGRAFIA MEDIEVALĂ  /  69
Moştenirea antichităţii şi a istoriografiei creştine  /  69
Statutul istoriei în Evul Mediu  /  70
Ce s-a înţeles prin istorie? Cum se scrie istoria?  /  72
Naratorii de „istorii barbare”  /  73
Istorie politică și mituri fondatoare în istoriografia engleză   /  81
Istoria dinastică franceză. Marile Cronici ale Franței / 90
Concluzii. Un scris istoric medieval rudimentar?  /  93

ISTORIOGRAFIA UMANISTĂ RENASCENTISTĂ  /  95

Introducere. Noi fețe ale istoriei  /  95
Italia / 96
Întoarcerea la antici. Petrarca   /  96
De la anticari la istorici. Istoria cetății  /  98
Reînvierea unei lumi trecute. Tema ruinelor  /  102
Limba își are istoria ei. Critica filologică și istorică  /  104
Teoria istoriei în secolul al XVI-lea. Conceptul „vera historia”  /  106
Istorie şi politică în secolul al XVI-lea. Fortuna și virtù în istorie   /  107
Concluzii. O nouă viziune asupra istoriei  /  114
Franța / 115
Scris istoric, diplomație, regalitate  /  115
Istorie monarhică. Istorie patriotică  /  121
„Istoria istoriilor”. Principii ale scrierii istoriei   /  124
Originea naţiunii. Mitul troian  /  127
Concluzii. Fațete ale scrisului istoric   /  129
Anglia   /  129
Începuturi / 129
Istoria anticarilor. Redescoperirea trecutului englez  /  132
Istorie și mit. Căutarea originilor   /  139
Concluzii. Istoria anticarilor în durata lungă  /  140
Germania / 140
Începuturi. Modele italiene și particularități germane  /  140
 Istorie universală, locală și statală  /  143
Concluzii / 145

POLEMICĂ ECLEZIASTICĂ ȘI ISTORIE  /  147

Rosturile istoriei în dezbaterea confesională  /  147
Istoria ca justificare a dogmei  /  149
Centuriile de la Magdeburg   /  149
Replica catolică. Annales Ecclesiastici / 150
Concluzii. Prin polemică spre critică  /  153

ERUDIȚIA ȘI CRITICA DOCUMENTULUI

ÎN SECOLUL AL XVII-LEA  /  155
Critica filologică  /  155
Istorie – adevăr – pietate. Critica diplomatică  /  156

ISTORIOGRAFIA ILUMINISTĂ  /  161

Continuități. Prin critică în căutarea adevărului  /  161
Noi forme de sociabilitate. Saloane. Academii. Societăți  /  163
Vocabular iluminist  /  166
Franța / 168
Profilul unui om de litere, filosof și istoric: Voltaire  /  168
Voltaire și Montesquieu. Istorie cosmopolită versus istorie juridică  /  170
Spre depășirea istoriei politice. Civilizație. Moravuri  /  173
Anglia / 174
Istoria ca delectare și educație  /  174
Rolul integrator al istoriei. Istoria Scoției  /  176
Întoarcerea spre antichitate  /  179
Aufklärungul german  /  180
Instituționalizarea istoriei  /  180
Istoria lumii între tradiția medievală și influențe iluministe  /  182

ISTORIOGRAFIA ROMANTICĂ  /  185

Caracteristici. Teoreticieni  /  185
Franța / 189
Context politic și scris istoric  /  189
Istoria ca analiză și narațiune. François Guizot  /  191
Istoria ca reînviere a vieții trecute. Jules Michelet   /  192
Anglia / 197
 O istoriografie optimistă  /  197

ISTORISMUL GERMAN   /  201

Istorismul. Definiții   /  202
Istoristul prin excelență. Leopold von Ranke  /  204
Spre cunoașterea istorică prin documentul de arhivă  /  206
Definirea unui teritoriu de cercetare. Istorie-filosofie-artă   /  209
Istoria „așa cum în mod esențial s-a întâmplat”  /  210
Istorie și națiune. „Școala prusacă” de istorie   /  211
Cunoaștere și metodă istorică. Pentru o știință a istoriei  /  216
Istorie și politică. Theodor Mommsen  /  219
Critica istorismului  /  221
Friedrich Nietzsche  /  221
Kulturgeschichte versus istorie politică. Karl Lamprecht  /  222

AMBIȚIA ȘTIINȚIFICĂ A ISTORIEI. TENDINȚE

ÎN ISTORIOGRAFIA FRANCEZĂ  /  225
Naturalismul istoric și istoria dubitativă   /  225
Pozitivismul / 230
Școala metodică. Critica documentului   /  231

A SCRIE ISTORIE ÎN SECOLUL XX. REVISTA ANNALES /  237

Întemeietorii / 237
Înființarea revistei. O nouă viziune asupra scrierii istoriei.  /  239
Crearea unei școli a „Analelor”  /  242
Alte timpuri. Noi generații  /  244
Istoria mentalităților  /  251
Concluzii. „Analele” – o tradiție în schimbare   /  252

BIBLIOGRAFIE /  255

LISTA SURSELOR PENTRU IMAGINILE REPRODUSE ÎN TEXT  /  265

 ARGUMENT

Concepută ca un curs dedicat studenților de la istorie, cartea este struc‑

turată potrivit acestui scop. Prin problematica abordată este aidoma altor
cursuri de istoria istoriografiei, în special cursului profesorului Pompiliu
Teodor, Introducere în istoria istoriografiei universale, apărut cu aproape 20
de ani în urmă (Presa Universitară Clujeană, 2000), menit să ofere o schiță
a scrisului istoric încadrabil marilor curente culturale. În acest gen didactic,
al introducerilor într-o disciplină istorică, se încadrează și lucrarea de față,
rezultat al sintetizării unor lucrări istoriografice de referință pentru acest
domeniu dar și al propriilor reflecții pe marginea textelor istorice.
Scopul didactic, acela de a le oferi studenților repere în călătoria prin
lumea istoricilor și a discursului lor, m-a determinat să mă opresc doar asu‑
pra istoriografiei europene occidentale, cea care a fost în epoca modernă
modelul dominant în istoriografie și care a avut, de la un moment dat, un
impact și asupra scrisului istoric românesc; am lăsat la o parte deci alte isto‑
riografii ale lumii, tot mai des incluse în sintezele de istoria istoriografiei în
această epocă a globalizării.
Titlul cărții, O istorie a istoriografiei, desemnează subiectivismul selecției
pe care am făcut-o, atât în ceea ce privește istoricii, cărțile și ideile lor, cât
și bibliografia; este deci una din multele posibile istorii ale scrisului istoric.
Structurând lucrarea cronologic, pe curente și tendințe istoriografice, am
ales să stărui asupra biografiei autorilor din convingerea că experiența trăită,
ambițiile și simpatiile politice sau religioase, și, mai cu seamă, lecturile lor,
s-au răsfrânt asupra scrisului lor, sau, după cum spunea Carbonell în eseul
Istoriografia, că „demnitatea istoriei ca «știință umanistică»” stă „în natura
profund umană a istoricului”1. Prin urmare, am surprins diferite profiluri
de autori de istorii care au inovat prin scrisul lor, de la călătorul curios din
antichitate, fascinat încă de mituri, de spectaculos care a fost Herodot, la

  Charles-Olivier Carbonell, Istoriografia, traducere din limba franceză de Ileana Littera,

1

București, Grafoart, 2006, p. 6.

12 G r e ta - M o n i c a M i r o n

călugării Evului Mediu, copişti ai autorilor antici, care au scris deopotrivă

cărţi de istorie şi de miracole, după mărturia lui Grégoire de Tours, dar au
fost şi observatori ai vieţii politice contemporane, sau la călugării secolu‑
lui al XVII-lea interesaţi de document şi critica lui, dornici să armonizeze
credinţa cu critica istorică. Funcţionarii publici italieni și diplomații care
şi-au pus pasiunea pentru istorie în slujba cetăţii, a oraşului-stat, încercând
să găsească în antichitate modele ale unei bune guvernări, juriştii umanişti
francezi care au definit Franţa prin instituţiile sale, filosofii secolului al
XVIII-lea şi, în fine, istoricii de profesie, universitarii, au fost protagonişti ai
„istoriei istoriei”.
În esenţă am umărit să alcătuiesc, pe urmele bibliografiei, o istorie a gân‑
dirii și scrisului istoric având în vedere relaţia dintre autor, textul prin care
a re-construit trecutul și publicul său. Am observat cum s-a delimitat un
domeniu de cercetare prin întrebările pe care autorii și le-au pus cu privire
la aflarea adevărului, timp/cronologie, izvoare istorice, cauzalitate, forma și
stilul narațiunii sau sfera de investigare a istoricului.
Pentru că este rodul unor decenii petrecute la catedră nu pot uita
generațiile de studenți care au audiat prelegerile de istoria istoriografiei și au
frecventat seminarele; acest curs este rezultatul anilor în care am încercat să
le dezvălui (lor, dar și mie deopotrivă) autori de istorie și ideile prin care au
dat treptat formă unui domeniu distinct de cunoaștere. Și dacă poate mulți
vor fi ascultat cu plictis expunerile despre istorici de care n-au auzit până
atunci2, nădăjduiesc totuși, precum anticul Polybios, că măcar unii dintre ei
vor fi găsit în ele „folos și desfătare”.
În acest ghidaj prin atelierele istoriei am avut în vedere și un public mai
larg, al celor pasionați de istorie, de înțelegerea profilului identitar a diverse
comunități, gândindu-mă la afirmația aceluiași Charles Olivier Carbonell,
potrivit căreia o societate se pune mai bine în lumină prin „proiecția în trecut
a propriei sale imagini”3.

2
 Referindu-se la studenții săi Daniel Woolf, profesor la Queen’s University, Kingston,
Ontario, arăta că mulți găsesc această disciplină dificilă și plictisitoare: „I have find that stu-
dents unnecessarily fear historiography as «difficult» or «dull» (though it is not always clear
what they mean by either word)”, Daniel Woolf, A Global History of History, Cambridge,
Cambridge University Press, 2011, p. XIX.
3
 Carbonell, Istoriografia, p. 6.