Rolul

literat
urii in
Coverga Silviu
perioad
Clasa XI C
a
pasopti “Istoria noastra are destule fapte eroice,
frumoasele noastre tari sunt destul de mari,

sta obiceiurile noastre,destul de pitoresti si de

poetice,pentru ca sa putem gasi si la noi
sujeturi de scris, fara ca sa avem pentru
aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte
natii.”

Colegiul Tehnic Gheorghe Lazar Plopeni

1
Premisa. Definirea problemei

INTRODUCERE:

I.Contextul social,politic si cultural

Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii
naţionale, în preajma Revoluţiei de la 1848. Perioada se caracterizează
printr-o orientare culturală şi literară cu trăsături specifice epocii de
avânt revoluţionar, de emancipare socială şi naţionala, de militare
pentru realizarea Unirii.

Termenul pasoptism care desemneaza o perioada importanta din istoria

literaturii romane este provenit de la denumirea haplologica a anului
revolutionar 1848.In literatura romana “Momentul 1848” reprezinta
momentul fundamentarii literaturii nationale prin orientarea oferita de
revista “Dacia literara” care a lansat un current si a format generatia
cunoscuta sub numele: “generatia scriitorilor pasoptisti” Perioada
premergatoare revolutiei de la 1848 a insemnat inceputul poeziei
noastre romantic Epoca pasoptista inseamna, inainte de toate, epoca
inceputului literaturii noastre moderne si romantice; prin opera
scriitorilor afirmati dupa 1830, se instaureaza un nou climat literar si o
noua stare de spirit. Cultura trecutului – o cultura predominant feudala,
intarziata in raport cu restul Europei – va fipusa in discutie din
perspectiva modernizarii, adica din cea a acordului cu evolutia
literaturii europene. Punerea de acord se manifesta si in faptul ca
intreaba literatura pasoptista va fi creata in spiritul esteticii
romantice, adica in spiritul curentului literar dominant in Europa acelor
ani.Ca prima generatie romantica si prima generatie a literaturii
noastre moderne, scriitotii pasoptisti au creat – din multe punctede

2
vedere – o literatura substantial noua fata de epocile anterioare: de
aceea, ei au jucat rolul unor novatori, chiar rolul unor pionieri in variate
zone ale literaturii.

Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara ci mult mai

larg ca o perioada de avant cultural in care cultura romaneasca se
deschide catre valorile occidentale.

Afirmarea unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni

politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, determină
începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de
prefaceri palpabile. Scriitorii paşoptişti au vocaţia începuturilor şi,
poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri,
specii, mai multe tipuri de scriitură. Polimorfismul preocupărilor
individuale se explică în contextul epocii.
Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au
ales istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent
şi natura - coordonată a sufletului românesc, au valorificat literatura
populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de
creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt câteva
trăsături ale scriitorilor paşoptişti.

Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu

fuseseră parcurse de literatura noastră şi care se desfăşuraseră
succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol şi
jumătate.

Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa

curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în
aceeaşi creaţie. Curentele literare (iluminism, preromantism,
romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.

3
Paşoptismul este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un
program particular şi supusă unor comandamente exterioare: mesianism
cultural şi revoluţionar, spirit critic, deschidere spre Occident şi lupta
pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi patriotică,
conştiinţa pionieratului în mai toate domeniile vieţii, o retorică a
entuziasmului şi a trezirii la acţiune.

Afirmarea unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni

politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, determină
începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de
prefaceri palpabile. Scriitorii paşoptişti au vocaţia începuturilor şi,
poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri,
specii, mai multe tipuri de scriitură. Polimorfismul preocupărilor
individuale se explică în contextul epocii.

Până la 1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiţie a literaturii culte sau

de o intenţionalitate estetică a scrierilor literare. Conştiinţa faptului
artistic, ideea de beletristică, se nasc în această perioadă, când se
petrece şi transformarea autorului în scriitor. Curentele sunt importate
o dată cu formele, ideile literare vin împreună cu tiparele narative sau
prozodice. Occidentalizarea nu s-a produs brusc, ci a traversat etapa
iniţială a traducerilor, a adaptării, a imitării modelelor, a respectării
structurilor date (în fond, conform ideologiei clasicismului). Activitatea
publicistică a lui Kogălniceanu, Russo, Alecsandri şi Negruzzi, prin
atitudinea lor lucidă şi responsabilă, a contribuit la instituirea
premiselor culturii române moderne. „Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o
manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional. [...]
Traducerile însă nu fac o literatură." afirmă Kogălniceanu în
Introducţie la Dacia literară, în 1840. Articol-prograra al romantismului
românesc, Introductia se axează pe evidenţierea necesităţii de
realizare a unei literaturi naţionale originale şi pune în mişcare o
schemă de idei generale.
4
Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi
parcurge un drum sinuos. După literatura anilor 1825-1830, care abundă
în adaptări după autorii străini, în special francezi, e de remarcat
sincronismul dintre manifestul romantismului francez (Prefaţa la drama
Cromwell, de Victor Hugo, în 1827) şi articolul-program Introducţie,
publicat de Kogălniceanu în 1840. Scriitorii români ai epocii asimilează
rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu
particularităţile curentului naţional-popular de la revista Dacia literară.

Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au

ales istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent
şi natura - coordonată a sufletului românesc, au valorificat literatura
populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de
creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt câteva
trăsături ale scriitorilor paşoptişti.

5
CONTINUT

II.Manifestul literar al pasoptismului

Pasoptismul este o perioada importanta pentru literature romana si
datorita faptului ca acum sunt puse bazele primelor specii literare cum
ar fi : meditatia, elegia, pastelul, balada, poemul filozofic, satira,
epistola, fabula, idila si egloga.Din punct de vedere cronologic, epoca
pasoptista dureaza,prin urmare, aproximativ intre 1830-1860; aceasta
nu inseamna ca opere in spirit pasoptist nu ar fi existat si inainte de
1830,dupa cum si dupa 1860. O generatie de scriitori afirmati dupa
Revolutia de la 1848, scriitori care aduc unele elemente noi,continuand –
in liniile ei fundamentale- directiile literaturii pasoptiste, apartine
epocii numite “post pasoptiste”. In general,exista o continuitate de stil
si de spirit intre opera scriitorilor pasoptisti si a celor post pasoptisti:
dupa cum arata si numele dat de istoria literara, ceea ce ii apropie este
mai important decat ceea ce ii desparte.

Romantismul Biedermeier este o variantă degradată a Romantismului

înalt, manifestat în Europa în perioada 1790-1815, impur, eclectic şi
predispus la orice compromis stilistic sau simbioză tematică. Conceptul
de romantism Biedermeier se poate asocia produsului literar al anilor
1830-1860 (cf. Virgil Nemoianu, respectiv, Nicolae Manolescu) pentru a
identifica fenomenul hibridării estetice, conglomerat de forme şi
motive vechi şi noi în cuprinsul aceleiaşi opere. Alecsandri ar putea fi în
acest sens exemplul tipic.

Poezia paşoptistă cultivă specii lirice şi epice. în unele opere se îmbină

trăsături ale mai multor specii.

Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova, înserare, Ruinurile Tărgoviştii,

Vasile Alecsandri, Pasteluri), idila (Vasile Alecsandri, Rodica), elegia
(Vasile Cârlova, Păstorul întristat, Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără

6
pe patul morţii, Vasile Alecsandri, Steluţa), meditaţia (Grigore
Alexandrescu, Meditaţie, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1848, Ion
Heliade-Rădulescu, Visul, O noapte pe ruinele TărgoiHşteî), oda şi imnul
(Vasile Cârlova, Marşul oştirii romane, Vasile Alecsandri, Odă ostaşilor
romani, Hora Unirii, Deşteptarea României, Andrei Mureşanu, Un
răsunet), satira şi epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră, Duhului meu,
Vasile Alecsandri, Epistolă generalului Florescu).

Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică (Ion Heliade-Rădulescu,

Zburătorul), balada istorică (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel
Mare, Mircea şi solii), poemul (Vasile Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan,
căpitan de plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda ciocârliei, Legenda
rândunicăi), fabula (Alexandru Donici, Fabule, Grigore Alexandrescu,
Fabule), snoava în versuri (Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion
Heliade-Rădulescu, Anatolida, Mihaida, Dimitrie Bolintineanu,
Traianida).

7
Revista “Dacia literara” apare la Iasi, in anul 1840, sub directia lui
Mihail Kogalniceanu, si va fi interzisa chiar dupa primul numar, caci, prin
chiar numele ei, revista se adresaromanilor din toate cele trei tarii ntr-
un moment politic dificil, incare unirea nu era inca posibila.Autorul isi
expune aceasta intentiein mod lamurit si plastic, afirmandca revista va
fi un Repertoriu general a literaturii romanesti, in care, ca intr-o
oglinda, se vor vedea scriitorii moldoveni, munteni,ardeleni, banateni,
bucovineni,fie stecarecu ideile sale, culimba sa, cuchipul sau.

Aceasta deschidere catre toti romanii reprezinta primul pas catre

cladirea unei literaturi si a unei limbi unitare. In spiritual acestei
recomandari se va dezvolta literatura noastra preromantica(momentul
pasoptist) si romantica(Eminescu), pana aproape de inceputul secolului
nostru; semanatorismul si poporanismul vin pe aceeasi directie.

8
Pe parcursul apariţiei, ea a avut următoarea rubricaţie, marcată prin
supratitluri:

Nr. 1: Scene istorice din cronicile Moldaviei, Scene pitoreşti din

obiceiurile poporului, Alegeri din alte foi româneşti (texte reproduse
din „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Curierul Românesc” şi
„Albina românească”), Telegraful Daciei (ştiri culturale);

Nr. 2: Scene pitoreşti din obiceiurile Moldaviei (studiul lui C.

Negruzzi, Cîntece populare a Moldaviei), Literatură străină (fragmente
din jurnalul de călătorie în Banat, Valahia şi Moldova de D. A. Damidoff,
şambelan al împăratului Rusiei, cu prezentare şi comentarii de M.
Kogălniceanu), Poezie , Alegere din alte foi româneşti, Critica,
Telegraful Daciei;

Nr. 3: Scene contemporane (C. Negruzzi, O alergare de cai),

Suvenire din Italia), Literatură străină, Poezie (Grigore Alexandrescu),
Alegeri din alte foi româneşti, Telegraful Daciei.

Din porunca domnitorului, după primele trei numere, revista este

suspendată şi va mai apărea abia după 1859, în ediţia a doua.

Programul estetic din introductia lui Mihail Kogalniceanu se intemeiaza,

asadar, pe idei care vizeaza formarea unei literaturi nationale.

Kogalniceanu porneste de la o observatie simpla: incultura romana

domina traducerile din literaturi straine. El recunoaste ca este nevoie
si de modele, dar traductiile nu fac oliteratura, ci pot fi primejdioase
pentru ca ucid duhul national; De aceea trebuie cautate subiecte in
spatiul romanesc. Astfel, el recomanda ca scriitorii sa fructifice
episoadele eroice din istoria noastra, sa transfigureze artistic
frumusetile naturii si sa prelucreze folclorul autohton. Acestea sunt si
principalele teme romantice, dar, in cazul literaturii romane, ele
constituie fundamentul unei literaturi originale. Implicati in revolutiile

9
democratice de la 1848, majoritatea scriitorilor din aceasta perioada
manifesta interes pentru ideile lui Kogalniceanu,contribuind decisiv la
cladirea unei literaturi moderne. Totodata, Kogalniceanu pune pentru
prima oara problema uneicritici obiective, in acest sens el vorbind
despre o interpretare directa a scriiturii (a se critica cartea, iara nu
autorul) si despre ocritica facuta fara ura si partinire. Aceasta va duce
implicit la constituirea unui sistem de valori.

Presa perioadei este reprezentata de cristalizarea unei constiinte a

exprimarii deziderate,a nevoiei de informative.Prin unificarea
principatelor (1859)se realizeaza ruperea de occident.Contextul
cultural si literar reflecta o perioada tulbura datorita evenimentelor
politice si istorice in ceea ce priveste realizarea idealurilor
politice.Revista "Dacia literara" are un rol deosebit in contextual
istoric,politic si cultural al epocii pasoptiste.

Au aparut doar trei numere ale acestei reviste intre ianuarie si iunie
1840.Mihail Kogalniceanu autorul acestui manifest al romantismului
romanesc lanseaza idea necesitatii aparitiei unei reviste cu character
exclusive literar care sa fie in opozitie cu celelalte reviste ale vremii
care aveau un character dominant local:"Foaie pentru minte,inima si
literatura" in Trans,"Curierul romanesc" in Bucuresi si "Albina
romaneasca"la Iasi.

Clasicismul este un current cultural aparut in secolul XVII in Franta si

se caracterizeaza prin: plasarea riguroasa a actiunii in timp si spatiu,
tipurile de personaje: femeia casnica, supusa barbatului, avarul,tiranul,
generozitatea, respectarea datinilor si a traditiilor, constructia operei
pe capitole desfasurate in ordine cronologica, caracterul moralizator al
operei.

10
Reprezentanti ai acestui current sunt: Ioan Slavici, Miron Costin,
Dimitrie Cantemir.

Presa de la jumatatea secolului al XIX-lea s-a manifestat printr-o

ampla activitate publicistica. Primeleziare aparute au fost: la Bucuresti
“Curierul romanesc”, sub conducerea lui Ion Heliade Radulescu; la Iasi
“Albina romaneasca” din initiva lui Grigore Asachi; la Brasov “Gazeta de
Transilvania” sub conducerea lui George Baritiu.

La 30 ianuarie 1840 ia fiinta la Iasi revista “Dacia literara”, din

initiative si sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu fiind “intaia revista
de literature organizata”.

In primul numar al revistei, Mihail Kogalniceanu, in varsta de numai 23

de ani, publica articolul program sub titlul “Introductie”, in care
evidentiaza principalele idei care vor sta la baza crearii si orientarii
literaturii romanesti si care este considerat primul manifest al
romantismului romanesc.

Structura revistei: prima parte cuprinde compuneri ale scriitorilor

colaboratori, a doua parte va analiza articole din alte publicatii, a treia
parte se va ocupa de critica operelor noua aparute, iar ultima parte
avand ca titlu special “Telegraful Daciei” va contine informatii despre
carti in curs de aparitie, despre evenimente culturale sau despre
scriitori, adica “tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul
roman”.

Articolul program intitulat “Introductie” incepe cu scurte referiri la

publicatiile vremii, care inafara de politica, de stiri administrative si de
cateva stiri locale, cu contin nimic despre literature. De aceea,
Kogalniceanu s-a gandit ca este momentul sa publice “cele mai bune
scrieri originale”. In acest sens pune la dispozitie paginile revistei

11
“Dacia literara” tuturor scriitorilor din cele trei provincii romanesti.
Kogalniceanu asigura scriitorii ca operele originale vor beneficia de o
critica obiectiva “vom critica cartea, iar nu persoana”.

Kogalniceanu condamna deprinderea de a imita literature straine, fara

nicio legatura spirituala cu specific romanesc, iar traducerile unor
opera de valoare din literature universala “nu fac o literatura”.

Numele revistei este ales semnificativ, pentru a exprima unitatea de

neam si tara, Dacia, idealul de unire a romanilor fiind sugerat destul de
transparent.

Mihail Kogalniceanu are conceptii iluministe ramanand, de altfel, celebra

fraza prin care indeamna pe toti romaniii sa-si cunoasca originile si
identitatea spirituala prin introducerea catre trecutul istoric al
neamului din care provin “Intrebati dar istoria, si veti sti ce suntem, de
unde venim si unde mergem”. In acest scop tipareste “Letopisetele
Tarii Moldovei” ale cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin si Ion
Neculce. Acestea au constituit principalele surse de inspiratie pentru
scriitorii epocii, ca Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Grigore
Alexandrescu, Al.Odobescu.

In primele pagini ale revistei au aparut scrieri valoroase si au publicat

scriitori ce vor intra in patrimonial literaturii romane. In numarul 1 al
revistei a aparut prima nuvela istorica “Alexandru Lapusneanul” de
Costache Negruzzi. De-a lungul timpului au aparut doar trei numere ale
revistei deoarece a fost interzisa de Sturza.

Curentul national-popular “Dacia literara” reuneste cele mai stralucite

personalitati literare ale epocii, care vor determina dezvoltarea
ulterioara a literaturii romane.

Caracterul unitary al revistei va reprezenta "un repertoriu general al

literature romanesti" evidentiat si prin titlul revistei.Kogalniceanu

12
promoveaza o limba si o literatura comuna pentru toti romanii:"telul
nostru este realizatia dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura
comuna pentru toti".Este promotorul unei critici obiective,bazata pe
principiul valorii(critica estetica,idee ce va fi apoi preluata si
dezvoltata de mentorul Junimii,Titu Maiorescu):"critica noastra va fi
nepartinitoare;vom critica cartea,iar nu persoana".Se opune in epoca lui
Ion Heliade Radulescu care afirmase :"nu e vremea de critica copii,e
vreama de scris,si scriti cat veti putea si cum veti putea"

III Reprezentanti
Perioada paşoptistă a fost reprezentată în literatură prin scriitori
apartinând celor trei provincii româneşti.

În Moldova:

-Costache Negruzzi.-Vasile Alecsandri.-Alecu Russo.

În Ţara Românească:

-Ion Heliade Radulescu.-Grigore Alexandrescu.-Nicolae Balcescu.-Ion

Ghica.

În Transilvania:

-George Baritiu.-Andrei Mureşeanu.

În operele lor au împletit romantismul şi clasicismul, în spiritul marilor

valori aleliteraturii universale.

Programul Daciei literare a avut un mare impact asupra creaţiei

literare din epocă, declanşând un proces de îmbinare echilibrată a
tradiţiei cu inovaţia de racordare necesară la curentele literare

13
europene , păstrând însă un specific autohton ce se constituie într-o
abordare creatoare a unor teme şi motive de largă circulaţie.

Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului

francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului
naţional- popular de la revista Dacia literară.

Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive

romantice, au ales istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a
patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului românesc, au
valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia
creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi
contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti.

Scriitorii paşoptişti:

*Nicolae Bălcescu scrie “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”,

“descrierea religios inspăimântată a unei Românii de o măreţie
sălbatică”(G. Călinescu); evocând numai “ câteva pagine” din “sfânta
carte” a istoriei noastre, dedicate lui Mihai Viteazul, care cuprind însă “
anii cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire
către patrie”, Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod ,
ci, de câte ori are prilejul, descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile
în care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte mai tot pământul
românesc; e o carte despre trecut, scrisă însă pentru marile idealuri ale
prezentului şi ale viitorului; marele revoluţionar paşoptist doreşte să
insufle contemporanilor săi nu numai dorinţa de libertate şi de unitate
naţională , ci şi sentimente profunde de preţuire a frumuseţilor şi
bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar dacă unele din ţinuturile lui
se aflau încă sub stăpânire străină;

*Costache Negruzzi prezintă, în “Alexandru Lăpuşneanul”, “destinul unui

domnitor infernal ca Richard al III-lea” (Paul Cornea);

14
*Mihail Kogălniceanu publică, în 1849, un prim capitol de roman, “Tainele
inimii”;

*Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline de informaţii despre

personajele şi epoca respectivă, scrie “Scrisori către Vasile
Alecsandri”;

*Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi culege, în 1846, balada

“Mioriţa” pe care i-o trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri;

*Dimitrie Bolintineanu scrie ”Legende istorice”, arhicunoscute fiind

“Muma lui Stefan cel Mare”, “Mircea cel Mare şi solii”, “Daniil
Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în care cultivă imaginea eroului romantic
desprins din cadrele istoriei naţionale; scrie epopeea “Traianida”, o
amplă lucrare de sinteză a trecutului istoric, călătoreşte prin Asia
Mică, Palestina, şi Egipt,

ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului” fiind rodul acestei inedite

expierenţe romantice; scrie “Cântece şi plângeri”, “Poesii vechi şi noue”,
“Manoil”(roman publicat in 1855 in “România literară” a lui Alecsandri)
ş.a;

*Grigore Alecsandrescu se remarca prin meditatii romantice,

“Trecutul.La mănăstirea Dealului”,” Umbra lui Mircea. La Cozia”,
“Răsăritul lunei. La Tismana”, “Mormintele. La Drăgăşani”, care dau
expresie temei ruinelor;

*Vasile Alecsandri :

“In Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea compatrioţilor

săi, câtă s-a putut întrupa intr-o formă poetică în starea relativă a
poporului nostru de astăzi. Farmecul limbii române în poezia populară el
ni l-a deschis; iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele celor mai
mulţi dintre noi el l-a întrupat;frumuseţea proprie a pământului natal şi
a aerului nostru el a descris-o;[...] când societatea mai cultă a putut

15
avea un teatru în Iaşi şi Bucureşti, el a răspuns la această dorinţă,
scriindu-i comedii şi drame; când a fost chemat poporul să-şi
jertfească viaţa în războiul din urmă, el a încălzit ostaşii noştri cu raza
poeziei.” (Titu Maiorescu)

*Andrei Mureşanu , originar din Bistriţa transilvană scrie poezia “Un

răsunet”, care l-a făcut celebru, devenită astăzi imnul naţional al
României.

Afirmarea acestei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni

politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, a determinat
începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de
prefaceri palpabile.

Romantismul este un curent literar apărut în a doua jumatate a

secolului al-XVIIIlea, întâi în Anglia, de unde s-a extins în Germania şi
Franţa, apoi în Europa. Înliteratura română se pot identifica trei etape
ale romantismului:

-Preromantismul.-Romantismul.-Postromantismul.

Romantismul Românesc a fost precedat de o formulă literară de

tranziţie de lailuminism spre romantism, numită preromantism,
reprezentat de Ion Heliade Radulescu,Grigore Alexandrescu, Vasile
Alexandri, scriitori şi sub numele de pasoptişti.

Post romantismul , prelungirea romantismului şi clasicismului s-a

manifestat prinîmbinarea elementelor romantice cu trăsături simboliste
sau samanatoriste, perioadareprezentată de G.Coşbuc, Al.Macedonski,
Octavian Goga.

Trasaturile Romantismului:

-Exprimarea exagerată a unor sentimente puternice sau idei.

-Personaje excepţionale puse să acţioneze în împrejurari excepţionale.

16
-Cultivarea specificului naţional.

-Inspiraţia din istorie, folclor şi natură.

Modalitatea stilistică este antiteza.Motive şi teme romantice: luna,

noaptea, izvorul, stelele, cosmosul, universal,îngerul, demonul, codrul,
visul, fantomele, ruinele.

Reprezentanţi:

>Mihai Eminescu.>Mihail Kogalniceanu.>Grigore Alexandrescu

Până la 1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiţie a literaturii culte sau

de ointenţionalitate estetică a scrierilor literare. Conştiinţa faptului
artistic, ideea debeletristică, se nasc în această perioadă, când se
petrece şi transformarea autorului înscriitor. Curentele sunt importate
o dată cu formele, ideile literare vin împreună cutiparele narative sau
prozodice. Occidentalizarea nu s-a produs brusc, ci a traversatetapa
iniţială a traducerilor, a adaptării, a imitării modelelor, a respectării
structurilor date(în fond, conform ideologiei clasicismului). Activitatea
publicistică a lui Kogălniceanu,Russo, Alecsandri şi Negruzzi, prin
atitudinea lor lucidă şi responsabilă, a contribuit lainstituirea
premiselor culturii române moderne.

„Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară

în noi duhul naţional. [...] Traducerile însă nu fac oliteratură." afirmă
Kogălniceanu în Introducţie La Dacia literară, în 1840. Articol-
prograraal romantismului românesc,

Introductia se axează pe evidenţierea necesităţii de realizare a unei

literaturi naţionale originale şi pune în mişcare o schemă de idei
generale.

Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi

parcurge undrum sinuos. După literatura anilor 1825-1830, care abundă

17
în adaptări după autoriistrăini, în special francezi, e de remarcat
sincronismul dintre manifestul romantismului francez

(Prefaţa la drama Cromwell, de Victor Hugo, în 1827) şi articolul-

program Introducţie, publicat de Kogălniceanu în 1840. Scriitorii români
ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică
principiile acestuia, cuparticularităţile curentului naţional-popular de la
revista Dacia literară.

Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au

ales istoria casursă de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent
şi natura- coordonată asufletului românesc, au valorificatliteratura
populară şi mitologiile orientale.

Fantezia creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut,

spiritul rebel şi contestatar suntcâteva trăsături ale scriitorilor
paşoptişti.Romantismul Biedermeier este o variantă degradată a
Romantismului înalt, manifestat în Europa în perioada 1790-1815, impur,
eclectic şi predispus la orice compromis stilisticsau simbioză tematică.
Conceptul de romantism Biedermeier se poate asocia produsului.

Literatura pașoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european si

parcurge ONU drum sinuos. Dupa literatura anilor 1825-1830, îngrijirea
abunda version adaptări dupa autorii Străini, în special francezi, e de
remarcat sincronismul DINTRE manifestul romantismu lui Francez
(Prefața la teatru Cromwell, de Victor Hugo, în 1827) Si Articolul-
program de Introducție, Publicat de Kogălniceanu în 1840. Scriitorii
Români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului Francez si
Aplica principiile acestuia, cu particularitățile curentului național-
populară de la revista Dacia literară.

Scriitorii generației pașoptiste au cultivat Teme si motive romantice,

au Ales Istoria CA Sursa de Inspirație a scris o Lirica o patriotismului

18
fierbinte si Natura - coordonată a sufletului rom ânesc, au valorificat
literatura populara si mitologiile Orientale. Fantezia creatoare,
Libertatea de creatie, aspirația Spre Absolut, Spiritul rebel si
contestatar sunt câteva trăsături ale Scriitorilor pașoptiști.

Poezia pașoptistă cultiva specii lirice si epice.

Poezia Lirica: pastelul (Vasile Carlova, înserare, Ruinurile Tărgoviștii,

Vasile Alecsandri, Pasteluri), Idila (Vasile Alecsandri, Rodica), Elegia
(Vasile Carlova, Pastorul întrist la, Dimitrie Bolintineanu, o fata Tânără
pe Patul mortii, Vasile Alecsandri, Steluța), meditația (Grigore
Alexandrescu, Meditație, Umbra lui Mircea. La Cozia, ANUL 1848, Ion
Heliade-Rădulescu, Visul, O noapte pe Ruinele TărgoiHșteî), ODA SI
Imnul (Vasile C ârlova, Marșul oștirii romane, Vasile Alecsandri, Oda
ostașilor romani, Hora Unirii, Deșteptarea României, Andrei Mureșanu,
Un răsunet), satira SI Epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră, Duhului
meu, Vasile Alecsandri, Epistola generalului Florescu).

Poezia Epica: Balada de Inspirație folclorică (Ion Heliade-Rădulescu,

Zburatorul), Balada istorică (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ștefan cel
Mare, Mircea SI solii), poemul (Vasile Alecsandri, Dumbrava Rosie, Dan,
Capitan de Plai), Legenda ( Vasile Alecsandri, Legenda Ciocârliei,
Legenda rândunicăi), fabula (Alexandru Donici, Fabule, Grigore
Alexandrescu, Fabule), snoava version Versuri (Anton Pann, Povestea
vorbei), epopeea (Ion Heliade-Rădulescu, Anatolida, Mihaida, Dimitrie
Bolintineanu, Traianida)

Vasile Alecsandri (1818-1890) , reprezentant de seama al generatiei de

scriitori pasoptisti de la mijlocul scolului al XIX- lea a abordat in
creatia sa o mare varietate de specii literare. Una dintre creatiile sale
de baza este ciclul Chirtelor prin care autorul satirizeaza cu sarcasm
educatia moravurilor si aspecte sociale in general.

19
 Ciclul Chiritelior consta in 4 schite care o au in centru pe Cucoana
Chirita:

1-„Chirita in provintie”

2-„Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca”

3-„Cucoana Chirita in balon”

4-„Cucoana Chirita in voiaj”

„Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca”, insceneaza conflictul intre
combatere si bonjuristi. Amestecul de anteree si fracuri din aceste
vodeviluri , de moldoveneasca grecizanta si jargon franco-roman , de
tabieturi patriarhale si de inovatii de lux occidental da un tablou inedit
care subliniaza aceasi idee:o falsa educatie , falsa cultura care
contravin principiilor pasoptiste.

„ Chirita in voiaj” este din nou o ilustrare a unor principii moderne

a Chiritei.

In „Chirita in balon” , Chirita este la fel ca in celelalte 3 schite,

interesata de noutati,doreste sa experimenteze tot „Eu sunt o
persoană ca vestitul Baiardi, sans peur et sans reprocher. Am umblat pe
apă şi pe uscat, ş-acum vreau să umblu şi prin văzduh ca o ciocârlie
gingaşă, ciripitoare...”

Ideea este aceeasi:fiecare incearca sa para altceva decat este in

realitate.Alecsandri este , asadar , promotorul ideilor pasoptiste atat in
plan literar cat si politic.

Vasile Alecsandri, figura importanta a perioadei pasoptiste din

literatura romana, a ilustrat specii numeroase din toate genurile
literare. In evolutia sa artistica se pot distinge cel putin trei momente,
trei varste aflate in deplina corelatie cu epoca plina de transformari
prin care trece societatea romaneasca a acelor timpuri.

20
IV Romantismul si Clasicismul
Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in
ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa care a durat mare parte
din secolul XIX.A fost o mişcare contra raţionalismului care marcase
perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului romantic.

Romantismul pătrunde în literatura română după 1830, cu

oarecare întârziere, prelungindu-şi însă influenţa până la Mihai
Eminescu şi chiar mai târziu, în secolul douăzeci, ca o stare de spirit ce
nu dispare niciodată.

Romanticii timpurii sunt Andrei Mureşanu, Vasile Cârlova, Grigore

Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, poeţi ce oscilează între
romantism şi clasicism.

Romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei pentru eliberare

si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada
paşoptistă nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a căutărilor intime,
ea este o literatură angajată, pusă în slujba idealului naţional.

Romantismul românesc apare ca o mişcare unitară, cu un program

bine definit, care ridică literatura noastră de la încercările minore ale
Văcăreştilor, la geniul universal al lui Eminescu.

Este o reacţie la imobilismul si schematismul clasicist,

presupunând o eliberare a minţii de “închisoarea vieţii”, şi cuprinde
destul de repede intreaga Europă. Multe din motivele frecvente ale
romanticilor sunt preluate şi de scriitorii români: mitul strigoiului,
evocarea trecutului istoric, trecerea ireversibilă a timpului, omul
nemuritor, nopţile, titanismul, natura, geniul, ierarhia divină.

21
 Romantismul se traduce prin ironie, prin satiră, prin demonism,
promovând meditaţia, nuvela şi romanul istoric, epopeea sociogonică.

Romantismul românesc s-a înfăţişat , în general, în două ipostaze:

una plină de tumult, patetică şi declamatoare în Muntenia, alta mai
senină şi mai temperată în Moldova. Caracteristice îi sunt angajarea in
istorie si descoperirea folclorului.

Ca primă generaţie a literaturii noastre moderne, scriitorii paşoptisti

au intrat in conştiinţa românească drept oamenii începutului de drum.

Reprezentanţii romantismului de acum dau operei lor un pronunţat

caracter militant ei fiind deopotrivă scriitori şi revoluţionari.

Romantismul:

-este unul dintre cele mai interesante, profunde şi complexe curente

literare afirmate în literatura şi cultura lumii de-a lungul timpului

-primele semne ale apariţiei unei noi mentalităţi estetice se manifestă

în Anglia şi Germania în secolul al XVIII-lea, apoi de-a lungul întregului
secol XIX, dar cu precădere în prima sa jumătate

-curentul caracterizează în to¬talitate cultura europeană a vremii (nu

numai literatura, ci şi muzica, arteleplastice, filosofia).

-Ca o trăsătură fundamentală, prin comparaţie cu clasicismul, care îi

premerge, romantismul înseamnă triumful sentimentului asu¬pra
raţiunii, al imaginaţiei asupra logicii şi judecăţii

-între scriitorii care ilustrează la modul cel mai elocvent estetica

romantică trebuie să-i enumerăm pe: Novalis, Holderlin, Hoffmann,
Achim von Arnim, în Germania; Coleridge Wordsworth, Byron, Shelley în
Anglia; Nerval, Lamartine, Victor Hug0' Alfred de Vigny în Franţa;
Leopardi în Italia; Puşkin şi Lermontov în Rusia.

22
-deşi romantismul este un curent unitar, care domină aproape un secol
cultura europeană, el poate fi analizat în funcţie de mai multe etape sau
de mai multe variante ale manifestării sale: există o concepţie destul de
larg răspândită care susţine că există trei variante ale romantismului:
una de dinainte de 1830 (caracterizată prin con¬templativitate,
misticism, egoism etc); alta de după această dată (caracte¬rizată prin
umanism, energie, titanism); o a treia variantă care ar corespunde
culturilor din Europa Centrală şi Estică (naţională, militantă, mesianică
etc.)

-o viziune nouă asupra romantismului întâlnim într-o carte a lui Virgil

Nemoianu, intitulată Îmblânzirea romantismului (1984). Cercetătorul
român consideră că există două mari forme ale romantismului:
Romantismul înalt (High Romanticism), şi Romantismul Biedermeier (mic
burghez). Primul romantism este caracteristic perioadei 1770 - 1815.
Cel de-al doilea se întinde de la 1815 la 1848, dacă nu chiar şi mai
departe.

Trăsăturile esteticii romantice.

Spiritul romantic este contrar echili¬brului şi formelor închise. El se

caracterizează prin dinamism, tensiune, deschidere. De aceea, estetica
romantică respinge orice idee de regulă, nor¬mă, îngrădire a creaţiei.

Viziunea romantică este o viziune de tip global. în atenţia scriitorilor

romantici intră în măsura posibilului tot universul. Pe romantic îl
interesează totalitatea şi nu detaliul, sinteza şi nu analiza.

Spre deosebire de clasicism, romantismul este subiectiv.

Literatura romantică este dominată de lirism, de intenţia stabilirii unei

comunicări directe, nemijlocite, între lumea interioară şi cea
exterioară.

23
Există câteva stări şi principii specific romantice. Romanticii cultivă
me¬lancolia, o aspiraţie nedeterminată spre un univers de valori cu o
configuraţie obscură, imposibil de raţionalizat. Melancolia implică
pasivitatea, imobilismul, sentimentului frustrării.

În opoziţie cu melancolia, se manifestă o altă stare fundamental

ro¬mantică: frenezia. Aceasta este o stare de exaltare a unui eu aflat
într-o continuă expansiune, căutând mereu noi emoţii, noi experienţe,
aspirând la confundarea cu universul şi chiar cu divinitatea.

Romantismul cultivă fantasticul, punând un mare accent pe imaginar.

Romanticii sunt obsedaţi de spaţiile exotice, de ceea ce este insolit,

neaş¬teptat, necunoscut, de mister, magie, esoteric.

Fantasticul romantic se leagă şi de cultul pentru lumea mitică a

creaţiilor populare. întâlnim la scriitorii ro-mantici o revalorizare a
universului basmelor, poveştilor, credinţelor supersti¬ţioase, în ce
priveşte viziunile asupra istoriei, acestea sunt de multe ori irealiste,
utopice, exaltate, frizând şi ele fantasticul.

Mai trebuie consemnat şi interesul scriitorilor romantici pentru

pitoresc, pentru ceea ce este expresiv, natural, plin de o frumuseţe
neobişnuită. Pito¬rescul este plasat în trecut, în spaţiul mitului şi în
zone geografice îndepărtate.

Omul este o fiinţă aflată într-o permanentă luptă cu sine însăşi, iar
acest conflict interior nu se sintetizează niciodată într-o unitate, într-o
per¬sonalitate univocă.

Personajele romantice sunt naturi demonice sau faustice, fascinate de

absolut, caracterizate printr-o perpetuă nelinişte, căutând princi¬piul
ultim al vieţii. Ele problematizează atât lumea exterioară, cu principiile
care o guvernează, cât şi propria lor identitate, propria lor viaţă
psihică, fiind obsedate de cunoaşterea totală.

24
Din punct de vedere stilistic, romantismul pune accent pe ceea ce este
original, nou, profund şi reprezintă o expresie a sufletului (a unei
înzestrări naturale identificate în unele cazuri cu genialitatea), şi nu pe

Fiind o artă care se opune raţionalului, poezia romantică este obsedată

de muzicalitate, de exprimarea (inclusiv prin sugestie acustică) a ceea
ce este obscur, nedefinit, imposibil de raţionalizat în fiinţa umană.

între genurile şi speciile cultivate cu precădere de scriitorii romantici,

cele jnai importante sunt în poezia lirică: elegia, meditaţia, romanţa,
pastelul cu elemente filosofice, dar şi unele specii cu formă fixă,
precum sonetul. Specific romantismului este poemul lirico-fdosofic,
construit pe un schelet epic, servind doar ca pretext pentru
dezvoltarea unor stări şi intuiţii metafizice (vezi Luceafărul lui
Eminescu).

În teatru este cultivată în special drama istorică, dar şi alte forme

drama¬tice ce încearcă să surprindă trăsăturile caracteristice ale lumii
burgheze.

Proza de factură romantică e ilustrată de roman, nuvelă, povestire, dar

şi de unele specii considerate până atunci neliterare, cum ar fi jurnalul,
amin¬tirile, memoriile.

În literatura română, preponderent este romantismul Biedermeier,

care, dincolo de faptul că îşi are propriile sale limite mic-burgheze, se
mai ca¬racterizează şi prin aspectul său eteroclit. Acest romantism
este caracteristic perioadei 1830 - 1860, când se manifestă o
interferenţă şi un mixaj al prin¬cipalelor curente de gândire
desfăşurate în cultura europeană de-a lungul a două sute de ani:
clasicism, iluminism, preromantism, realism. Prezenţa ele¬mentelor
romantice e însă evidentă în meditaţia istorică a lui Heliade Rădulescu,
Vasile Cârlova şi Grigore Alexandrescu, în proza lui Costache Negruzzi,

25
Nicolae Bălcescu şi Alecu Russo şi în teatrul lui Alecsandri. Perioada
pasoptista a fost reprezentata in literatura prin scriitori apartinand
celor trei provincii romanesti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi,
Vasile Alecsandri, Alecu Russo, in Moldova; Ion Heliade Radulescu,
Grigore Alexandrescu, Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Dimitrie
Bolintineanu in Tara Romaneasca; George Baritiu, Andrei Mureseanu in
Transilvania.

V Contributia scriitorilor pasoptisti la evolutia

literaturii romane
Majoritatea scriitorilor pasoptisti au avut dascali particulari, cu care au
invatat limba greaca, apoi si-au continuat studiile in Franta. Cei mai
multi dintre ei au aderat la idealurile Revolutiei de la 1848, fiind
animati si de telurile Marii Uniri. Participanti direct la viata social-
politica, pasoptistii au creat opere literare cu un pronuntat caracter
patriotic si militant, inspirandu-se din trecutul istoric, din lupta pentru
eliberare sociala si unitate nationala. in operele lor s-au oglindit
frumusetile patriei si s-a manifestat un puternic spirit popular, preluat
din nepretuitele creatii folclorice romanesti. Satirizarea viciilor
oranduirii feudale si evocarea realitatilor sociale constituie o alta
caracteristica a literaturii pasoptiste, scriitorii ironizand cu severitate
moravurile societatii, condamnand cu fermitate abuzurile si
nedreptatile manifestate in epoca. Din punct de vedere compozitional,
operele scriitorilor pasoptisti impletesc romantismul cu clasicismul,
iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate
de specii literare: ode, elegii, meditatii, epistole, satire, fabule,
pasteluri, idile, sonete, balade. Majoritatea poetilor pasoptisti s-au
inscris definitiv in patrimoniul literaturii romane: Gheorghe Asachi -
introduce sonetul in poezia romaneasca -, Anton Pann - "Povestea
26
vorbii" -, Vasile Carlova - "Rumurile Targovistii"-, Ion Heliade Radulescu
-"Zburatorul"-, Cezar Bolliac - "O dimineata pe Caraiman"-, Grigore
Alexandrescu - ciclul "Epistole", ciclul "Fabule", poezii de inspiratie
istorica-, Dimitrie Bolintineanu - volumele "Florile Bosforului", "Legende
istorice"-, Vasile Alecsandri - volumele "Doine si lacramioare",
"Legende", "Pasteluri"-, Andrei Muresanu - "Desteapta-te, romane" si
altii.

De-a lungul timpului, oameni precum Grigore Ureche, Miron Costin, Ion
Neculce si Dimitrie Cantemir au saltat literatura romana pe cele mai
inalte culmi.

In conceptia despre lume si viata, Grigore Ureche, primul cronicar care

a scris in limba tarii, este un providentialist. Ca toti contemporani sai,
el considera ca Dumnezeu a creat lumea si tot el o carmuieste, facandu-
si simtita prezenta in anumite fenomene naturale.

Ideile sale politice sunt acelea ale marii boierimi. Domnul este unsul lui
Dumnezeu pe pamant, insa trebuie sa conduca tara dupa sfatul
boierilor, sa fie “o matca fara ac”. Iubirea de tara si dorinta de a o
vedea independenta se stravede la tot pasul in paginile cronici, de unde
atitudinea lui antiotomana. De aici admiratia lui Ureche pentru figura lui
Stefan cel Mare, caruia ii consacra, pe drept cuvant, un insemnat numar
de pagini in cronica sa. Facandu-si studiile in Polonia, la Lvov, si venind in
contact cu ideile umanismului, cronicarul acorda o mare importanta
rolului personalitatii in dezvoltarea istoriei. Independenta Moldovei, ca
si intrega epoca de inflorire de pe timpul lui Stefan cel Mare, se
datoreste, dupa Grigore Ureche, aproape exclusiv personalitatii
exceptionale a marelui voievod, pe care scriitorul il reda cu mandrie ca
exemplu, contemporanilor sa. Scrisul lui Ureche are insa un caracter
sobru si concis, restrans aproape numai la faptele domnitorului, pe care
le comenteaza lapidar in cate o “invatatura” sau “nacazanie”. Relatarea

27
se face intr-un limbaj popular, de povestire si, pe alocuri, de pomelnic,
simbla insiruire de fapte. Cronicarul e un moralist, observa caracterele
si le judeca, in lumina conceptiilor sale, folosindu-se adesea, pentru
conciziune, de maxime preluate din Biblie sau din vorbirea curenta.
Toate aceste trasaturi ale scrisului lui Ureche pot fi aflate, in mic, in
cunoscutul paragraf consacrat portretului lui Stefan cel Mare, iesit
parca din pana lui Tit Liviu roman. In cadrul expunerii cronicii, Stefan
cel Mare, are un rol ilustrativ, de gravura, menita sa emotioneze pe
cititor, dupa ce, in paginile anterioare s-a edificat asupra personalitarii
domnitorului prin expunerea faptelor acestuia.

Mai invatat decat Grigore Ureche, Miron Costin, care de asemenea isi
facuse studiile in Polonia, la un colegiu iezuit din localitatea Bar, are
aceleasi conceptii filozofice si politice ca si predecesorul sau. In plus,
am putea adauga la el o anume nota de sceptism cu privire la
posibilitatea scuturari jugului otoman, lucru ce se explica prin epoca in
care a trait cronicarul, cand dominatia turceasca din afara, favoriza tot
mai mult asuprirea feudala si decadera dinauntrul tarii.

Ca scriitor, Miron Costin este mai “cult” decat Grigore Ureche, si fraza
sa, pastrand unele elemente populare, este stilizata in chip constient,
pentru urmariea efectelor. “Miron observa sistematic, compune, si ceea
ce iese de sub pana lui, mult mai putin spontan, este rodul unei arte” –
scrie George Calinescu in “istoria literaturii romane”. Avand adesbateri
o problema foarte importanta, aceea a demonstarii latinitatii poporului
nostru si a inlaturarii asertiunii calomnioase venita din partea lui Simion
Dascalul, in “De neamul moldovenilor…”, cronicarul cauta din capul
locului, tinuta demna, intelectuala. Ceea ce imprezioneaza in acest
inceput al dezertatiei sale este stapanirea vibratiei emotive, izvorata
din patriotism ardent, dar acoperita intr-o expunere ce cauta a
convinge prin justetea si obiectivitatea argumentarii. Imprumutand din
sintaxa latina punerea verbului din principala la sfarsit si constructia
28
ampla, cronicarul realizeaza pe deplin ceea ce isi propune. Moralist si el,
costin cauta a caracteriza lapidar, dar cu patrundere si plasticitate, pe
istorici care s-au ocupat inaintea sa de problema in chestiune.

In sfarsit, din straduinta oentru conciziune, lui Miron Costin i se

intampla uneori sa spuna cate o vorba memorabila, care se constituie in
maxima, cu caracter inalt moralizator: “… sa aibi vreme si cu cetitul
cartilor a face iscusita zabava, ca nu este alta si mai frumoasa si mai de
folos in toata viata omului, zabava, decat cetitul cartilor”. Din scripturi
“agonisim nemuritoriu nume”; “Cercati scripturile. Scriptura departe
lucru de ochii nostrii, ne invata cu acele trecute vremi, sa pricepem cele
viitoare”.

Privite indeaproape, sub raport stilistic indeosebi, fragmentele lui Ion

Neculce, din “O sama de cuvinte” sunt niste instantaneie epice, schite si
nuvele in raccourci, de o mare conciziune. Romanticii de la mijlocul
seculuilui trecut, un Negruzzi, un Bolintineanu, sau un Alecsandri i-au
reluat si dezvoltat motivele, in spiritul pasoptist al epocii. Fireste, nota
patriotica a fost mult accentuata, insa urmasi, oricat de talentati, sunt
departe de arta spontana a cronicarului (am spune, sunt lipsiti de
autenticitate). In orice caz, ca poeti romantici, ei pun avant si
solemnitate, lucru ce nu sunt de gasit la Neculce, prozator si povestitor
intru totul apropiat lui Ion Creanga. Ca si Creanga, cel din povesti si cel
din povestiri, Neculce este un colportor care trage cu urechea: “ ase
vorbascu oamenii”, ”dzic sa fie..”, etc., dand apoi in vileag cate o
intamplare sau cate un gest memorabil al cutarui,sau cutarui personaj
istoric, daca nu adevarat,posibil totusi, caci, spune cronicarul, in
prezentarea anecdotelor sale: ”Deci, cine va ceti si le va crede, va fi
bine, iara cine nu le va crede, iara va fi bine; cine pre cum ii va fi voia

29
asa va face”. Neculce ne apare ca primul nostru culegator de folcror, e
drept, numai al unui anumit soi de folclor, acela care tine de legenda
istorica. Insa, ca si mai tarziu Anton Pann si Creanga, Neculce nu este
un culegator de folclor, pur si simplu.Marca personala a artei
prozatorului se vede, precum se descrie in cronica, printr-o punere in
pagina bine masurata, desi altcum spontana. Mai mult inca, asemenea,
din nou, lui Anton Pann si lui Creanga, Neculcea obisnuieste, cel mai
adesea, sa aduca, odata cu relatarea faptului, comentariul sau foarte
personal. Ceea ce se intampla si aici, in ultimele siruri, unde
mentalitatea boierului cu respect pentru vechile oranduieli si dispret
fata de amestecaturile prostimii parvenite. Modalitatea narative
directa, stilul firesc si apropiat de cel popular, continutul epic si
general-uman atat al cronicii, cat si al legendelor, toate au constituit un
bogat izvor de inspiratie a literaturii noastre ulterioare.

Personalitate enciclopedica, “Inorogul alb” al gandirii romanesti, cum il

considera Lucian Blaga, Dimitrie Cantemir s-a afirmat ca scriitor,
geograf, filozof, teolog, lingvist, folclorist, etnolog si om politic.
Solidim format in variate domeni, politolog, diplomat innascut,
beizadeaua crestina a castigat increderea sultanului Ahmed al III-lea,
de la care a obtinut favoarea de a consulta documentele istoriei
imperiala, pe care le-a uzitat in realizarea celebrei opere “Cresterea si
descresterea Curtii otomane”, ramasa si astazi o lucrare de referinta in
bibliografia de specialitate.

Creatia sa este diversa, de la studiile de logica la literatura de fictiune.

Un loc important, ocupa in opera lui Cantemir “Hronicul vechimei a
romano – moldo – vlahilor”, locrare redactata intre anii 1719 – 1722.
Desi Cantemir era concentat mai ales asupra operelor sale de
anvergura, dedicate Imperiului Otomani si natiei sale, cea mai

30
cunoscuta lucrare a sa ramane “Descrierea Moldovei (Descriptio
Moldaviae)”, redactata in limba latina si publicata in 1716, la cerea
Academiei de Stiinte din Berlin, consusa atunci de prestigiosul G.W.
Leibniz, fondatorul si primul ei presedinte. De-abia in 1895 a fost
publicata, intaia oara in limba nationala, spiritualitatea romaneasca
redobandind, abia duba un secol de la moartea autorului, scrierea sa cea
mai moderna. “Hronicul vechimei…” este ultima sa scriere si cea mai
erudita, in care, trateaza critic si stematic, istoria romanilor de la
originile sale, privind cronologic evenimentele si dispunand informatia in
jurul temei centrale, aceea a continuitatii existentei poporului nostru.
Cantemir este un spirit continuator, preluand afirmatiile cronicarilor
moldoveni, dar exagerand in sustinerea origiini pur latine a neamului
romanesc, idee regasita si in operele istoriciilor Scolii Ardelene.
Dimitrie Cantemir a sustinut originea romantica a natiuni si a limbii
noastre in spiritul ideilor umaniste, pledand in favoarea afirmatiei
sintetice ca “suntem urmasii unui popor care a creat o civilizatie si o
cultura clasica.

Aparuta in epoca elenista, continuata in Antichitatea tarzie si

dezvoltata, indeosebi in Bizant, cronica este bogat reprezentata de-a
lungul Evului Mediu.

In cuprinsul manifestarilor ce caracterizeaza inceputurile culturii

romane, pe langa literatura populara si scrierile religioase, primele
semne de literatura apar o data cu istoriografia cronicarilor.

In Moldova: Grigore Ureche “ Letopisetul Tarii Moldovei”, cuprinzand

istoria Moldovei de la 1359 pana la a-II-a domnie a lui Aron – Voda
(1594)

31
Miron Costin “Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron – Voda incoace”,
prezentand istoria Moldovei de la 1595 pana la Dabija – Voda (1661)

Ion Neculce “Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija – Voda pana la a-

II-a domnie a lui Constantin Ioan Mavrocordat (1661-1743)”, precedata
de un numar de 42 de legende isorice, adunate sub titlul “O sama de
cuvinte…”.

In Muntenia: “Letopisetul cantacuzinesc” si “Cronica Balenilor”;

Radu Greceanu, a scris cronica domniei lui Constantin Brancoveanu

intitulata mai tarziu “Viata lui Constantin – Voda Brancoveanu”.

Radu Popescu, a consemnat “Istoriile domnilor Tarii Romanesti”.

32
Bibliografie:

Ideologia literara:articole programatice si de doctrina

Rolul de indrumator al lui Ion Heliade Radulescu ;Curierul romanesc

Rolul de indrumator al lui Mihail Kogalniceanu;Dacia literara

Prelungirea spiriturul Daciei literare

N. Manolescu , Istoria critica a literaturii romane

I. Negoitescu , Istoria literaturii romane

G. Calinescu , Istoria literaturii romane de la origini pana in present

M.Kogalniceanu , Scrierii literare, sociale si istorice

SB. Cioculescu ,V. Streinu , T. Vianu , Istoria literaturii roma ne

moderne

AL. Piru , Istoria literaturii romane de la inceput pana azi

33