Călătoria reprezintă o activitate de eliberare, recreativă, care poate fi văzută adesea ca un

prilej de cunoaștere a sinelui. Nu este întâmplător faptul că omul, încă din cele mai vechi
timpuri, a avut această necesitate, a explorării, a cunoașterii lumii. Prin punerea în contexte
noi, în situații noi, individul are ocazia de a se cunoaște mai bine pe sine. Consider că un loc
vizitat poate să schimbe starea emoțională a unui călător.

În primul rând, un anumit loc îți trezește amintiri, se leagă de o anumită perioadă fericita a
existentei tale și astfel schimbă starea de spirit a călătorului. Spre exemplu, în cazul
fragmentului extras din „Acea fată frumoasă” de Radu Tudoran, personajul, ajungând la
izvoarele Dunării, trăiește cu intensitate momentul, mai ales că viața sa era direct conectată cu
acest fluviu. Astfel că, ajungând în acest loc, ajunge, în mod simbolic la sine: “Dunărea face
parte din mine.”

În al doilea rând, un loc vizitat poate avea o anumită simbolistică ce îi trezește vizitatorului
diferite sentimente. De exemplu în opera naratorul arunca un ban în bazin cu gândul că acest
obicei străvechi îl va ajuta să își îndeplinească dorința: “Am aruncat un ban în bazinul cu apă
limpede și mi-am pus în gând ca vara viitoare să merg la Sulina, măcar pentru o oră, ca să mă
regăsesc la nivelul mării, punctul meu principal de referire.” Acest fragment îmi aduce aminte
de momentul în care eu am vizitat Castelul Bran, loc unde se afla o fântână ce aduce noroc.
Conform tradiției, am aruncat un bănuț în fântână și mi-am pus o dorința. Această întâmplare
a trezit în mine sentimente de speranța și entuziasm.

În concluzie, locurile vizitate pot influența starea de spirit a călătorului, prin emoțiile pe care
le induc, datorită încărcăturii lor simbolice sau religioase. Sentimentul de regăsire a sinelui
poate fi stimulat, de asemenea prin explorarea de locuri noi care potențează autocunoașterea.