Evenimentele premergătoare adoptării Constituţiei din 1991

Revoluţia română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de

stradă şi demonstraţii, care au schimbat regimul comunist al lui
Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat
cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale
Elena. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene
trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost singura ţară din
blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă. Lunga perioadă de
dictatură şi abuzuri s-a încheiat la 22 decembrie 1989, prin victoria
Revoluţiei Române începute la 16 decembrie 1989 la Timişoara,
dictatorul fiind acuzat de genocid şi executat împreună cu soţia sa.
În cazul revoluţiei, voinţa poporului a fost exprimată în Comunicatul
Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989.
Aspiraţiile celor care au înfăptuit revoluţia, s-a concentrat în mod
neechivoc pe ideea instituirii unei democraţii reale, a reaşezării
instituţiilor statului pe temelia promovării valorilor statului de drept,
precum şi pe o nouă concepţie cu privire la drepturile omului şi la
libertăţile cetăţeneşti, ca şi la mecanismele juridice de garantare a
acestora. Primul act important al puterii este Decretul-lege nr.2 din 27
decembrie 1989 privind constituirea, organizarea si funcţionarea
Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi consiliilor teritoriale ale
Frontului Salvării Naţionale .
Adoptarea Constituţiei
În legătură cu adoptarea actualei Constituţii a României, s-a considerat
că ar fi fost mai bine ca, după evenimentele din decembrie 1989, să fi
fost repusă Constituţia din 1923, cum s-a procedat prin Decretul-lege
nr.1626 din 31 august 1944, fiindcă Constituţia din 1923 a fost
considerată cea mai democratică din istoria constituţională a
României.
Constituţia adoptată în 1991, a fost creată pentru a se consacra
trecerea de la sistemul comunist la organizarea de tip democratic a
acestuia după 1989. În acest sens Parlamentul, ales democratic în anul
1990, s-a constituit ca Adunare Constituantă şi a numit o comisie
specială pentru elaborarea proiectului de Constituţie. Constituţia a fost
adoptată de Parlament în 21 noiembrie şi aprobată prin referendum
popular în data de 8 decembrie 1991. Elaborată într-o concepţie
modernă, Constituţia României este legea fundamentală a statului
român, formată din norme juridice, învestite cu forţă juridică supremă
şi care reglementează acele relaţii sociale fundamentale care sunt
esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii politce a
cetăţenilor, reinstaurând democraţia parlamentară şi pluralismul politic
în România după o întrerupere de aproape jumătate de secol.
Criticile aduse noii Constituţii
Deşi se recunoaste unanim necesitatea respectării Constituţiei, ca fiind
o cerinţă de bază a afirmării statului de drept spre care tinde
societatea noastră, încă de la adoptarea acesteia au fost numeroase
criticile care i s-au adus. Cele mai frecvente critici care se aduc
Constituţiei din 1991 se referă la ignorarea tradiţiilor constituţionale
româneşti (mai ales cele din perioada interbelică), la imobilismul şi
rigiditatea excesivă privind posibilităţile de modificare şi revizuire a
textului constituţional, la evitarea folosirii denumirii de "puteri ale
statului", înlocuită cu "autorităţi publice", şi lipsa de reglementare a
principiului separaţiei puterilor în stat. Contestări există chiar şi cu
privire la introducerea noilor instituţii - Curtea Constituţională, Avocatul
Poporului, considerate ca fiind străine specificului constituţional
românesc. Constituţia României din 1991 a fost deseori criticată mai
ales de Eleodor Focşeneanu, care în lucrările sale încerca să
demonstreze caracterul ilegal al proclamării republicii, şi a subliniat
deficienţele legii fundamentale. Chiar a afirmat că din cauza
nerespectării anumitor procedee şi formalităţi, Constituţia din 1991 nu
este în vigoare. Credea că Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională şi-a
depăşit atribuţiile legale prin instituirea implicită a funcţiei de
preşedinte al României, iar forma de guvernământ nu a fost votată prin
referendum explicit, ci implicit (cetăţenii nu au avut posibilitatea de a
se exprima separat asupra formei de guvernământ: monarhie sau
republică). Tot el afirma că: „Constituţia din 1991 se caracterizează
prin ruptura totală cu tradiţia constituţională democratică românească
şi lipsa unei concepţii unitare, ea fiind rezultatul unei alăturări de texte
luate în mod separat din mai multe constituţii europene şi chiar din
Convenţia europeană a drepturilor omului din 3 septembrie 1953 şi, în
consecinţă, deşi unele din ele au un conţinut acceptabil în sine,
absenţa unei legături coerente a dus la un rezultat mediocru .” Critica
lui viza şi Frontul Salvării Naţionale, afirmând că din lipsa concurenţei
şi cu ajutorul unor partide mai mici, „a impus legile pe care le dorea şi
chiar Constituţia, realizând un fel de dictatură a majorităţii
parlamentare .” Era de părere că ar fi fost optim repunerea în vigoare
a Constituţiei din 1923.
Ideile lui Focşeneanu au fost combătute şi a fost subliniată necesitatea
adoptării unei noi constituţii după 1989, respectiv cea din 1991. În
conţinutul Constituţiei din 1991 era necesar să se reflecte exigenţele
realităţilor de acum şi nu cele care au determinat adoptarea
Constituţiei din 1923. Constituţia din 1991 a reformulat sistemul
constituţional românesc, reflectând realităţile statale şi juridice din
prezent, ceea ce Constituţia din 1923 nu putea face. Totodată
Constituţia din 1991 cuprinde o declaraţie de drepturi şi libertăţi care
este de esenţa oricărei constituţii. Dezvoltarea instituţiei drepturilor
fundamentale s-a realizat după ce Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia universală a drepturilor omului, la
10 decembrie 1948, cu ani buni după adoptarea Constituţiei din 1923.
Ar fi fost greu să se readucă în actualitate reglementări constituţionale
vechi de aproape şapte decenii. Cu toate acestea Constituţia din 1991
a valorificat numeroase dispoziţii ale Constituţiei din 1923. „Pe cale de
consecinţă, Constituţia din 1923 nu poate fi repusă în vigoare întrucât
realităţile pe care le-a consacrat în urmă cu aproape şapte decenii erau
altele decât cele de astăzi .”
Prezentarea Constituţiei din 1991
Constituţia din 1991 reprezintă cadrul legislativ fundamental pentru
organizarea şi funcţionarea statului şi societăţii româneşti pe baze
democratice. Ea consacră reinstaurarea democraţiei constituţionale în
România, creând premisele pentru afirmarea unui regim politic
pluralist. Desigur, Constituţia adoptată la sfârşitul anului 1991, la doi
ani de la Revoluţie, reflectă condiţiile în care a fost elaborată, precum
şi ideile, concepţiile forţelor majoritare din Adunarea Constituantă, care
au adoptat-o la 21 noiembrie 1991, validate de rezultatele
referendumului din 8 decembrie al aceluiaşi an. Conţinutul normativ al
Constituţiei este structurat din punct de vedere juridic în 152 de
articole care sunt grupate în şapte titluri, unele având capitole şi
secţiuni.

In Romania isi desfasoara activitatea, cu respectarea prevederilor

legale in materie, biserici, culte si organizatii religioase. Ordinea
prezentarii lor este data de vechimea si prezenta lor in arealul
romanesc si de numarul de credinciosi pe care il detin. Avem astfel:
o Culte religioase: Biserica Ortodoxa, Biserica Catolica, Biserica
Armeana si Cultele Protestante
o Organizatii religioase
Dupa Revolutia din 1989, cadrul legal in care se desfasoara activitatea
cultele religioase a fost modificat radical prin Constitutia din 1991 care
prevede egalitatea cetatenilor fara deosebire de credinta religioasa
(art.4 alin.2).

Sunt mentionate principiile esentiale pentru desfasurarea normala a

vietii religioase, cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit
statutelor proprii, sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul
acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, spitale,
penitenciare si orfelinate (art.29). De asemenea, Constitutia prevede
obligatia statului de a asigura libertatea invatamantului religios,
potrivit cerintelor specifice ale fiecarui cult.
In acelasi timp, in scolile de stat, predarea religiei este organizata si
garantata prin lege (art.3 alin.5 si alin.7). Constitutia mentioneaza si
posibilitatea ca cetatenii care din motive religioase refuza sa
indeplineasca serviciul militar sub arme, sa execute serviciul utilitar
alternativ (art.39 alin.2 lit.a).
In prezent, cultele isi aleg in mod liber organele de conducere si isi
numesc deserventii, fara nici un amestec din partea statului.
Pregatirea acestora se realizeaza in scoli, facultati si institute teologice
de care cultele dispun: cea mai mare parte a acestor unitati de
invatamant sunt integrate in invatamantul de stat. Ele pot intrebuinta
in manifestarile confesionale, in administratie si in invatamant limba
materna a credinciosilor.
Libertatea religioasa a cultelor din Romania este asigurata si din punct
de vedere material. Statul le sprijina activiatea sub aspect financiar,
acordand un sprijin financiar lunar la salarizarea personalului de cult ,
alocand anual fonduri pentru construirea unor lacasuri de cult noi, ca si
pentru conservarea si restaurarea bunurilor de patrimoniu aflate in
proprietatea cultelor (Legea nr. 142/ 1999 privind sprijinul statului
pentru salarizarea clerului, modificata prin O.U.G. nr. 66/2000 si
aprobata prin Legea nr.647/2001;O.U.G. nr.203/1999; O.G.nr.82/2001
privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult
ale cultelor recunoscute din Romania).
Alte reglementari legale, Legea Invatamantului, Legea nr. 103/1992
privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea
obiectelor de cult modificata prin O.U.G. nr.97/2000, Legea 46/1996
privind pregatirea populatiei pentru aparare, H.G. nr 637/1997 privind
modul de executare a serviciului utilitar alternativ, Legea nr.50/1991
(modificata si republicata) privind autorizarea executarii constructiilor,
diverse protocoale s.a. dezvolta si detaliaza principiile de baza
constitutionale.
Nu a fost adoptata o noua lege a cultelor religioase, care sa abroge in
mod explicit Decretul - Lege nr. 177/ 1948 pentru regimul general al
cultelor religioase. Cadrul general de exercitare al libertatii religioase
precizat de Constitutie va fi dezvoltat si detaliat de viitoarea "Lege
pentru regimul general al cultelor si al exercitarii libertatii religioase ".
Ministerul Culturii si Cultelor este organul de specialitate al
administratiei publice, in subordinea Guvernului, care elaboreaza si
asigura aplicarea strategiei si politicilor in domeniul cultelor. Ministerul
isi desfasoara activitatea, in domeniul cultelor, pe baza principiului
potrivit caruia toate cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome
si egale in fata autoritatilor.