Noţiunea de contencios administrativ

Termenul “contencios” provine din cuvântul francez “contentieux”, care, la rândul său, îşi are
originea în verbul latinesc “contendere”, care înseamnă a lupta. În sens juridic, termenul de
contencios are două accepţiuni: prima, de activitate menită să soluţioneze un conflict juridic şi a
doua, de autoritate competentă să soluţioneze asemenea conflicte. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin 1
litera f din Legea nr. 554/2004 notiunea de contencios administrativ în prima accepţiune reprezintă
activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii
organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut
fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din
nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un
drept sau la un interes legitim. Conform celei de-a doua accepţiuni, anume de autoritate
competentă să soluţoneze conflicte administrative, se are în vedere instanţa de contencios
administrativ, denumită în continuare instanţă, şi care se referă potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1
litera g din Legea nr. 554/2004 la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-
fiscale. Până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de
contencios administrativ ale tribunalelor. În perioada interbelică contenciosul administrativ era
definit ca totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţie cu ocazia organizării şi
funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii şi situaţii aparţinând
dreptului public¹. În doctrina românească actuală noţiunea de contencios administrativ este utilizată
în două sensuri:

1) în sens larg, ca totalitate a litigiilor dintre administraţia publică şi cei administraţi, indiferent de
natura juridică a litigiilor;

2) în sens restrâns, se referă doar la acele litigii în care autorităţile administraţiei publice şi alte
organizaţii folosesc regimul juridic administrativ, în baza competenţei pe care le-o conferă legea. În
această ultimă accepţiune, contenciosul administrativ are un sens material şi un sens formal-organic.
Sensul material al noţiunii contenciosului administrativ scoate la iveală natura juridica a litigiilor,
respectiv cele cărora li se aplică un regim juridic administrativ, care este un regim de drept public.
Sensul formal-organic al noţiunii de contencios administrativ se referă la natura autorităţilor de
jurisdicţie, anume instanţele competente să soluţioneze respectivele litigii. Din acest al doilea punct
de vedere există mai multe sisteme de contencios administrativ. Astfel, în unele ţări aşa cum se
întâlneşte şi în Franţa, soluţionarea litigiilor pe baza regimului juridic administrativ în legătură cu
actele administrative şi contractele administrative este de competenţa tribunalelor administrative
care nu aparţin puterii judecătoreşti, ci ţin de administraţia publică şi de puterea executivă, fiind
constituite într-un sistem jurisdicţional autonom, având o instanţă supremă, anume Consiliul de
Stat. În alte ţări cum sunt Spania, Elveţia, Belgia, activitatea de contencios administrativ se exercită
de instanţele judecătoreşti obişnuite, care au secţii speciale de contencios administrativ, aşa cum se
întâmplă şi în România.