Sunteți pe pagina 1din 95

ASOCIAȚIA PROFEDU

SUPORT de CURS

DEZVOLTAREA COMPETENTELOR DE
PREVENIRE SI COMBATERE A BULLYINGULUI
IN SCOALA

1
CUPRINS

CAPITOLUL 1. BULLYINGUL SUB ASPECT CONTEXTUAL


1.1 Ce este si cine este implicat in bullying?
1.2 Care sunt consecințele bullyingului?
1.3 Care este situația bullyingului în școală în România?
CAPITOLUL 2 INSTRUMENTE PENTRU PREVENIREA BULLYINGULUI ÎN CLASĂ
2.1 Activități la clasă pentru prevenirea bullyingului
CAPITOULUL 3 INSTRUMENTE PENTRU IDENTIFICAREA TIMPURIE ȘI
INTERVENȚIA ADECVATĂ ÎN CAZURI DE BULLYING
3.1 Semnale de avertizare și indicatori ai bullyingului
3.2 Recomandări practice pentru intervenția în situații de bullying în școală
CAPITOLUL 4 CYBERBULLYNGUL
4.1 Tipuri de agresiune
4.2 Consecințele cyberbullyingului
4.3 Cum stopăm cyberbullyingul

2
CAPITOLUL 1. BULLYINGUL SUB ASPECT CONTEXTUAL

1.1 Ce este si cine este implicat in bullying?

Școala joacă un rol important în viața cotidiană a copiilor noștri și, la fel ca în cazul programei școlare,
se așteaptă să îi învețe pe copii să gestioneze sentimentele și experiențele negative și să facă față
agresiunii și bullyingului. Indiscutabil, școala este cheia pentru dezvoltarea cognitivă și sănătatea
mintală și emoțională a elevilor.
Discuțiile noastre cu profesioniștii din domeniu, preocupați de bunăstarea și siguranța elevilor, au
confirmat necesitatea unei cercetări mai aprofundate a problemelor cu care se confruntă copiii. Suntem
interesați în special să aflăm punctul de vedere al copiilor și perspectiva lor asupra provocărilor
precum bullying, sigurnață și bunăstare la școală.
Acest curs dorește să ofere un sprijin practic profesorilor și profesioniștilor din educație în gestionarea
efectivă a bullyingului în școală. În acest scop, vă va prezenta o abordare de intervenție,care este în
prezent implementată de țări europene, pe baza implicării active a copiilor ca agenți ai prevenirii,
identificării și abordării bullyingului în școală.
Școala este o insituție a societății care ne crește, educă și formează copiii pe o perioadă lungă a vieții
lor. În timp, școlile, ca instituții obligatorii, se dezvoltă constant, se transformă și se modifică rapid,
lucru care este perceput și judecat diferit de elevi, profesori și părinți. În prezent, școlile sunt
considerate atât „un spațiu educațional și pentru dezvoltare personală, transfer și conservare de
cunoștințe” cât și o „instituție educațională, un mediu protejat, un spațiu de viață, un tărâm al
experienței, o autoritate de socializare, un instrument de selectare și o instituție de reproducere a
societății” (Blömeke S & Herzig B, 2009).
Ca o construcţie pe mai multe straturi, școala impune cerințe foarte diverse dar, în orice caz, foarte
ridicate către principalii săi trei piloni de susținere – elevii, profesorii/educatorii și părinții.

ȘCOALĂ

PĂRINȚI ELEVI PROFESORI

3
FIG.1 Școala ca instituție

Când devin elevi, copiii se confruntă cu sarcina de a-și găsi locul în noua lume a instituției școlare
extinse, cu toate structurile și regulile sale. Ei trebuie să învețe și cum să construiască relații și să-și
formeze un simț al apartanenței la spațiul său intern și la conviețuirea în comunitate împreună cu
grupuri și indivizi diverși. Copiii trebuie să învețe „cum să se adapteze unul la altul, să accepte și să
respecte regulile, să dea naștere și să pună în aplicare propriile idei într-un mod corespunzător, să fie
capabili să gestioneze dezamăgirile și constrângerile” (BZgA, 2002)
În calitate de instituție educațională, școala stabilește o gamă de cerințe specifice: performanțele
școlare ale elevilor sunt în mod sistematic inspectate, examinate și comparate cu ale celorlalți. Deloc
surprinzător, așteptările și presiunea percepută în ceea ce privește realizările, precum și stresul legat de
acestea (Ebner, 2014) pe de-o parte și un climat școlar negativ în general (Olweus, 2010), de cealaltă
parte, sunt factori importanți care facilitează bullyingul în școală. În funcție de resursele personalității
lor, de mediul de proveniență cultural și social și de circumstanțele vieții, elevii sunt echipați în mod
diferit să facă față provocărilor personale și sociale din partea școlii. Totuși, este vital să învețe să facă
față cerințelor și provocărilor, pentru că este o competență cheie și o condiție obligatorie pentru o viață
împlinită ca adult.
Pentru a realiza aceasta, elevii au nevoie de ajutor din parea părinților, profesorilor și grupului lor de
semeni. Condițiile importante pentru succes în acest proces sunt un climat de deschidere, reguli clare,
acceptare și conștientizare în cadrul mediului școlar.
Odată cu debutul vieii școlare a copiilor, părinții să confruntă și ei cu provocări complet noi. În timp
ce încă este cea mai semnificativă resursă socială, educațională și fizică pentru copiii lor, ei trebuie să-
și pună un fel de ,,cămașă de forță”, pentru că școala va determina viața de zi cu zi a copiilor lor, și
astfel a familiei lor, pe o perioadă lungă de timp.
Dacă părinții vor fi capabili să-și sprijine emoțional copiii, dacă vor reuși să aprecieze perspective
copilului, aceasta depinde de o serie de factori și experiențe timpurii. Experiențele lor personale,
resursele de timp disponibile și, posibil, o presiune internalizată de a performa, transferată asupra
copiilor, pot afecta sprijinul oferit de unii părinți. Un climat deschis, reguli clare, acceptare și
conștientizare în mediul școlar sunt importante pentru părinți și pentru copii, pentru a putea să
acționeze spre binele copiilor și să-i sprijine atunci când e nevoie.
Dar profesorii? Pe de-o parte, sarcina lor este de a implementa programa școlară și planurile de lecție,
dar și să facă față cerințelor sociale ale școlii într-o manieră care să ofere “înțelegere, promovare și
corectitudine” (BZgA, 2002). Cum este posibil să îndeplinești cu succes aceste așteptări diverse?
Poate știți deja: Profesorii și personalul școlar trebuie să promoveze un climat școlar deschis, pozitiv și
de susținere cu reguli clare, acceptare și conștientizare.
Școala este un spațiu pentru învățare și relații sociale, la un loc. Poate opera cu succes doar ca o operă
completă: „Școala ar trebui să fie un mediu educațional sigur și pozitiv” (Olweus et al., 2010). Orice

4
tulburare a dezechilibrului dintre aceste sarcini cheie poate împiedica succesul fiecărui elev și poate
afecta construirea de relații sociale, de încredere și comuniune pentru toți.
Cursul contribuie la acest proces prin faptul că se concentrează pe participarea copiilor la prevenirea
bullyingului și crearea unui climat școlar pozitiv. Obiectivul nostru este să prezentăm felul în care
implicarea sistematică și orientată pe copil și responsabilizarea elevilor pot ajuta la evidențierea
părerilor lor cu privire la bullyingul în școală și cum pașii făcuți împreună de profesori, părinți și elevi
se pot dovedi eficienți împotriva bullyingului.
Rădăcinile etimologice ale cuvântului bullying se pot regăsi în secolul XVI, când “my bully” însemna
“dragul meu”, “iubitul meu”, venind din cuvântul danez boele. Un secol mai târziu a apărut pentru
prima dată cu sensul actual, dar abia în secoul XX acest cuvânt a dobândit definițiile academice
folosite astăzi. Ca verb, to bully înseamnă: a intimida, a speria, a domina,printre altele. „Bully” este o
persoană care își folosește puterea și tăria sa pentru a speria sau răni persoanele mai slabe (Oxford
Advanced Learners Dictionary, 2016).
Prof. Dr. Dan Olweus, un profesor cercetător în psihologie din Norvegia este considerat pionier pe
tema bullyingului, pe baza a aproape 40 de ani de cercetare, implementare și evaluare a programelor de
prevenire (Hazelden Foundation, 2016). Definiția sa afirmă:
„Un elev este agresat atunci când el/ea este expus, în mod repetat în timp, unor acțiuni negative din
partea unuia sau mai multor elevi.... O acțiune negativă este situația în care o persoană provoacă
intenționat, sau intenționează să provoace, durere fizică sau discomfort unei alte persoane, prin
contact fizic, cuvinte sau în alte moduri.” (Olweus, 1993)
Bullyingul este una dintre cele mai complexe forme de comportament agresiv și violenţă. Cu toate
acestea, nu fiecare act de violenţă este o acțiune de bullying. Conform studiului Organizației Mondiale
a Sănătății privind comportamentul sănătos la copiii de vârstă școlară, bullying apare atunci când un
elev este:„tachinat în mod repetat într-un mod care nu îi place… Dar nu este bullying atunci când doi
elevi de putere sau autoritate similară se ceartă sau se bat. Nu este bullying nici atunci când un elev
este tachinat într-un mod prietenos și glumeț”. (Craig et al., 2009).
Cea mai caracteristică trăsătură a bullyingului este relația de putere asimetrică și dezechilibrată dintre
cei care agresează și cei care sunt agresați. În plus, nu este ocazional sau un eveniment singular, ci un
tipar comportamental care se repetă în timp împotriva aceleași personae cu o diferență evidentă de
putere. Prin diverse acte de bullying, elevul mai puternic țintește în mod sistematic, intenționat și crud
să rănească, să sperie sau să intimideze persoana mai slabă.
După cum am menționat mai sus, nu este o simplă tachinare. Contrar miturilor larg răspândite despre
autoapărarea victimei, victima nu se poate apăra prin propriile eforturi. Bullyingul nu se oprește de la
sine fără intervenție din exterior (Gugel, 2014).

Olweus a făcut diferența între trei tipuri de bază de comportament tip bullying:
● fizic: lovire, împingere, pocnire, ciupire, constrângerea celuilalt elev prin contact fizic;

5
● verbal: amenințări, tachinare, insulte, bătaie de joc, șantaj, poreclire, împrăștierea de zvonuri și
minciuni;
● emoțional/psihologic: excluderea intenționată a cuiva dintr-un grup sau activitate, manipulare,
ridiculizare.
Ken Rigby este un alt cercetător renumit în domeniul bullyingului, un fost profesor, psiholog și
academician, care a lucrat pe tema aceasta timp de peste 25 de ani. În studiile și publicațiile sale ample,
el luminează natura dinamică a fenomenului de bullying.
BULLYINGUL IMPLICĂ:
„O dorință de a răni + acțiune dureroasă + dezechilibru de putere + (tipic) repetiție +utilizarea
nedreaptă a puterii + plăcere evidentă din partea agresorului + sentiment de opresiune din partea
victimei.” (Rigby, 2002)
Avansând repede în ultima decadă, comunicarea digitală a devenit un mijloc vital de exprimare pentru
tineri și copii, o platformă pentru întâlniri virtuale și relații sociale între ,,nativii digitali’. Cu toate
acestea, spațiile de comunicare online poartă riscuri multiple pentru bullying.
Bullyingul cibernetic denotă utilizarea mediilor electronice (Internet, telefoane inteligente, email-uri,
Facebook și rețele sociale, programe de mesaje text/chat, ex. WhatsApp, platform foto și video și
pagini de internet) pentru a răni o altă persoană. Acestea pot include mesaje de intimidare, insulte,
hărțuire sexuală sau ridiculizare și ocară. În contrast cu bullyingul tradițional, o trăsătură comună a
acestora este anonimatul frecvent al agresorilor cibernetici.
Cyber grooming este un alt fenomen al erei digitale cu o întindere și consecințe îngrijorătoare -
folosirea Internetului pentru inițerea de contacte (virtuale), hărțuire sexuală și posibil abuzul sexual al
copiilor și al tinerilor (Unabhängiger Beauftragter für Fragen des sexuellen Kindesmissbrauchs, 2015).
Câteva alte fenomene cum ar fi sexismul cibernetic, misoginismul cibernetic și mesajele erotice
(sexting) (Consiliul Europei, 2013) au multe lucruri în comun – toate se bazează pe stereotipuri de gen
adânc înrădăcinate. Concentrate în general pe perspectiva că în contextele sociale și culturale
particulare, ideile despre ce sunt sau ce ar trebui să fie femeile (fetele) și bărbații (băieții),
stereotipurile pot fi, în același timp, prescriptive în mod rigid.
Ele devin problematice atunci când sunt utilizate ca un vehicul pentru a discrimina alți oameni pe baza
sexului lor (ibid.). În acest mod, stereotipia legată de sexe, fiind larg răspândită în sistemele
educaționale, contribuie la o creștere a dezechilibrului de putere dintre fete și băieți, oferind pretext și
justificare pentru bullyingul în școală. Atunci când nu sunt puse la îndoială, descrierile rigide ale
rolurilor sexelor și stereotipurile negative pot declanșa un bullying pe bază de sex și inegalitate.
Cine este implicat în bullying? Situația de bullying rareori implică doar două părți care
interacționează, tradițional definite ca agresor și victimă. De obicei este o situație de grup, implicând
mai mult de doi participanți în diferite roluri, lucru care reflectă dinamica de la bază a statutului și
relațiile de putere din grup.

6
În anumite definiri de rol, tiparul bullying este prezentat ca un triunghi sau chiar un dreptunghi,
implicând agresorul, asistenții agresorului (numiți și adepți), victima, martorii pasivi și posibilii
apărători, care sprijină activ victima, luând o poziție clară și opunându-se agresorului (BPB, 2016).

AGRESORUL

(asistenții agresorului)
(asistenții agresorului)

Adepții pasivi
ATACĂ
Adepții activi

Ajutoare Observatori neimplicați


Prieteni Observatori pasivi
VICTIMA
Apărătorii

Figura 2: Rolurile de grup într-o situație de bullying (BPB, 2016)

Conform lui Olweus și altor oameni de știință, într-un „cerc de bullying” tipic sunt implicați o gamă
întreagă de protagoniști (Olweus, 2001). Important de notat este că distribuția rolurilor nu este statică,
rolurile se pot schimba în mod dinamic între elevii care interacționează.
Oricine poate fi agresat; nu există o corelare directă între aspectul fizic, caracteristicile personalității și
riscul de expunere la bullying. Victimele ar trebui să nu aibă niciun fel de răspundere sau vină pentru
situația în care sunt implicați și nu pot fi găsiți vinovați pentru aceasta. Cum putem recunoaște că un
copil este agresat sau este implicat în bullying ca agresor? O listă specială cu indicatori și simptome vă
poate ajuta să identificați acest lucru.

7
Bullyingul este, în primul rând, un tipar de comunicare și interacțiune socială, care le costă foarte
mult pe ambele părți. Copiii care agresează alți copii sunt de obicei nesiguri, se tem și au în istoric
traume interne, care nu sunt gestionate adecvat în familiile lor (LISTEN!, 2016).
Mediul emoțional de acasă este menționat de mulți autori ca un factor important în a devein agresor
sau victimă. Astfel, lipsa căldurii dintre părinți sau dintre părinți și copii, utilizarea oricărui tip de
violență (dar în special fizică) și abuz în familie, combinat cu lipsa unor reguli clare și fiabile de
îndrumare a copilului, pot cataliza adoptarea comportamentului de tip bullying. La rândul său, Olweus
(1993) a afirmat că părinții foarte protectori pot crește riscul de expunere la bullying pentru copiii lor,
care devin victime ale bullyingului mai des decât semenii lor. În profilurile victimelor ale sale, Olweus
a evidențiat anumite caracteristici intrapersonale și interpersonal asociate cu probabilitatea crescută de
a suferi din cauza bullyingului, spre exemplu: timiditatea, nesiguranța, pasivitatea, o stimă de sine
scăzută, lipsa prietenilor (Pregrad, 2015).
În general, a fi diferit de majoritate semenilor, pe motiv de etnie, credință, identitate sexuală, orientare
sexuală, poate duce la un risc sporit de victimizare. De asemenea, copiii cu nevoi educaționale
speciale, cu dizabilități fizice sau dificultăți de învățare pot prezenta riscul special de a fi agresați.
Cele mai des întâlnite caracteristici ale copiilor înclinați să îi agreseze pe alții (Olweus, 1993,
Taglieber, 2008, Pregrad, 2015 etc.) sunt: o nevoie de un statut, de putere mai mare, o dorință
puternică de a controla și domina, impulsivitate, lipsa empatiei, căutarea recunoașterii statutului lor
de persoane care dau tonul, plăcerea provocată de vederea victimei oprimate (Rigby, 2002). Adesea,
atât agresorii cât și victimele au peisaje interne similare. Unii copii pun o „armură de agresor” pentru
a-și ascunde slăbiciunile și pentru a evita să devină victime. Masca unui agresor este un scut care îi
ascunde interiorul vulnerabil. Majoritatea agresorilor altor persoane au fost victime ale violenței în
copilărie (LISTEN!, 2016).
Bullyingul este întotdeauna un proces în care, în timp, se mărește dezechilibrul de putere, cu
frecvență și intensitate care variază. Se pot distinge câteva faze (Taglieber, 2008; Gugel, 2014; Ebner,
2014):
FAZA 1: Conflictele zilnice
FAZA 2: Începutul bullyingului (faza de explorare)
FAZA 3: Escaladarea (faza de consolidare)
FAZA 4: Excluderea (faza de manifestare)
FAZA 5: Ieșirea (faza finală)

8
1.2 Care sunt consecințele bullyingului?

Mulți cercetători au pus în lumină impactul negativ pe termen scurt și lung al bullyingului ce afectează
atât victimele cât și agresorii.
Sanders et al. (2004) a furnizat o recapitulare extinsă a consecințelor multiple ale bullyingului:
respingerea semenilor (Deater- Deckard, 2001), comportament delincvent (Rigby &Cox, 1996),
criminalitate (Eronet al., 1987), tulburări psihice (Kumpulainen, Räsänen, & Henttonen, 1999),
violență ulterioară în școală (Galinsky & Salmond, 2002). Copiii care acționează ca agresori sunt
expuși la riscuri mai mari de comportament antisocial și delincvent ca adolescenți și tineri și la
implicarea în infrancțiuni penale ca adulți (Olweus, 1992).
Depresia este considerată cea mai comună problemă de sănătate mintală, consecințăa bullyingului
(Kaltiala-Heinoet al., 1999).
Copiii agresați sunt defavorizați, nefericiți și suferă de probleme legat de stima de sine și încrederea în
propria persoană. Ei se simt adesea anxioși, simt rușine și se simt chiar vinovați pentru ce li s-a
întâmplat. În școală, ei sunt de obicei intruși fără prieteni, singuri și abandonați (Olweus, 1993).
Relațiile lor de prietenie sunt adesea afectate din cauza unei frici sporite de a avea încredere în semenii
lor. Consecințele negative afectează nu doar sănătatea lor mintală, ci și rezultatele academic și pot
scădea motivația lor de a merge la școală și de a învăța.
Concepțiile și convingerile eronate despre violență, bullying și victimizare sunt obișnuite și larg
răspândite. Acestea afectează adesea judecata sensibilă și neutră a adulților în situațiile de bullying,
împiedicându-i să detecteze la timp semnele bullyingului și să răspundă în mod corespunzător. O serie
de mituri (ex.“Bullyingul nu este grav. Sunt doar copii care se comportă cum se comportă copiii”,
Highmark Foundation, 2015) minimalizează realitatea bullyingului în școală. Vă încurajăm, ca
profesori și profesioniști din educație, să reflectați în mod continuu la percepțiile și prejudecățile
voastre pentru a vă îmbunătăți raționamentul. În partea 4 vă oferim idei despre cum să discutați, să
reflectați și să distrugeți anumite mituri despre bullying împreunăcu elevii voștri.
Este știut că bullyingul are loc în fiecare școală, indiferent de tipul de comportament de bullying sau de
scara la care fenomenul are loc, dar ce contează și ce diferă semnificativ între școli este modul în care
acestea îl gestionează în practica de zi cu zi. Pentru a construe sau crea un răspuns de succes la
bullying, ajută să vă concentrați, să reflectați și să discutați modul de înțelegere a bullyingului și
atitudinile față de acesta în școala voastră. Dacă faceți acest lucru împreună cu colegii voștri, cu
conducerea școlii voastre, cu elevii și părinții, veți avea astfel la dispoziție eforturi unite pentru o
abordare școlară cu adevărat colaborativă. Această abordare permite angajament și vederi din unghiuri
multiple, evaluând nevoile și resursele fiecărui grup angajat.
Având în vedere aceste lucruri, manualul nostrum pledează pentru o abordare care să implice întreaga
școală în gestionarea bullyingului. Reflecțiile politicilor informate pe bază de dovezi (Craig et al.,
9
2012) confirmă faptul că intervențiile antibullying efective nu pot fi limitate doar la clasă, lecție sau la
activitățile bazate pe programa școlară. Inițiativele anti-bullying nu pot funcționa singure, fără
angajamentul administrației școlii, profesorilor și educatorilor. Implicarea părinților joacă și ea un rol
important. În ultimul rând, dar nu mai puțin important, participarea autoritară din partea copiilor ar
trebui văzută ca o resursă puternică în abordarea bullyingului școlar. Este nevoie de o abordare care să
includă întreaga școala, nu doar să fie scris în liniile directoare, ci să fie cu adevărt puse în practică;
de la nivelul politicii antibullying a școlii la nivel de clasă și activități extrașcolare. După peste 35 de
ani de cercetare și răspuns la bullyingul în școală, singurul program de prevenire a bullyingului bazat
pe dovezi, care folosete rezultate empirice măsurabile, este cel original dezvoltat de Dan Olweus.

PROGRAMUL OLWEUS DE PREVENIRE A BULLYINGULUI (POPB).


Principalele obiective ale POPB sunt:
➢ reducerea comportamentelor de bullying existente în rândul elevilor,
➢ prevenirea noilor comportamente de bullying și
➢ realizarea unor mai bune relațiiîntre semeni în școală.
Acestea sunt atinse prin restructurarea mediului social al copilului la școală și construirea unui
sentiment de comunitate în rândul elevilor și adulților (Olweus et al. (2007).
Mai jos, găsiți ilustrate pe scurt principiile și elementele cheie ale POPB, pentru a le putea utilize drept
cadru model pentru propriile acțiuni școlare pentru un răspuns la bullying. Modelul de prevenire a
bullyingului ce implică întreaga școală se bazează pe patru principii cheie care ar trebui respectate de
către toți adulții:
1. arată căldură și interes pozitiv și implică-te în viețile elevilor;
2. stabiliți limite ferme pentru comportamentul inacceptabil;
3. folosiți în mod consecvent consecințe negative nefizice, neostile atunci când sunt încălcate
regulile; și
4. acționați ca autorități și modele pozitive (Olweus, 1993a, 2001a; Olweus et al., 2007).
În linie cu această intervenție anti-bullying efectivă trebuie să existe și o abordare pe mai multe
niveluri cu componente multiple la fiecare nivel:

10
PROGRAMUL OLWEUS DE PREVENȚIE A BULLYINGULUI

Obiectivul general:
Școala ca mediu sigur și pozitiv de învățare

COMPONENTE DE PROGRAM OBIECTIVE: ȚINTĂ REZULTATE PE TERMEN REZULTATE PE


SCURT TERMEN LUNG

Nivelul școlii - Reducerea - -climat


problemelor de diminuarea școlar
Nivelul clasei bullying existente factorilor îmbunătățit
de risc.
între elevi -climatul
Nivelul
• Prevenirea apariției -creșterea clasei
individual îmbunătățit -reducerea
de noi dificultăți factorilor
de -abilitățile/ comportamen
Nivelul • Dezvoltarea de protecție. atitudinea telor
comunitar relații pozitive între copiilor antisociale
elevi. îmbunătățite ale tineriloror
-onștientizarea
comunității/
suportul
comunitar
îmbunătățit

Figura 2: Rolurile de grup într-o situație de bullying (BPB, 2016)


Folosiți aceste patru reguli simple dar foarte specifice pentru a ghida activitatea întregii școli:
afișate peste tot în clădire și în fiecare clasă, discutate cu elevii și părinții, implementate prin referințe
pozitive și negative constante (ibid.)
1. Nu îi vom agresa pe colegii noștri.
2. Vom încerca să-i ajutăm pe elevii care sunt agresați.
3. Vom încerca să-i includem pe elevii care sunt excluși.
4. Dacă știm că cineva este agresat, îi vom spune unui adult din școală și unui adult de acasă.
Modelul POPB pare, la prima vedere, că necesită mult timp și eforturi intense. Studierea atentă a
componentelor la fiecare nivel ne ajută să vedem că acestea nu sunt noi sau speciale. Ideea aici este nu
să te concentrezi pe o singură persoană sau metodă, ci mai degrabă pe adunarea și interconectarea
eforturilor tuturor actorilor implicați (Taglieber, 2008) pentru a aduce o diferență reală. Astfel,
abordarea ce implică întreaga școală arată în mod clar că bullyingul este o responsabilitate comună și
11
gestionarea sa cu succes depinde de angajamentul și măsurile coordonate ale personalului școlar,
părinților și de implicarea activă a elevilor. Adoptarea unui răspuns de către întreaga școală este,
conform rezultatelor studiilor și evaluărilor, cel mai efficient mod de a îmbunătății bunăstarea și
siguranța elevilor (Smith, 2004). Forme multiple de pilotare și implementare au fost deja efectuate în
câteva din țările proiectului, după cum se evidențiază în secțiunea următoare.

1.3 Situația bullyingului în școală în România

„Victimizarea și perpetuarea bullyingului sunt comportamente prevalente în rândul tinerilor, dar


ratele de prevalență diferă considerabil de la țară la țară” (Currie et al., 2012).
Rezultatele studiului OMS cu privire la comportamentul sănătos al copiilor de vârstă școlară și factorii
determinanți ai sănătății și bunăstării în rândul tinerilor în școală, au arătat diferențe mari cu privire la
ratele bullyingului școlar în Europa.
Dacă bullyingul este o temă pe ordinea de zi politică a țării, dacă școlile, factorii de interes și activiștii
desfășoară activități de prevenire a bullyingului sau nu, aceasta este o altă chestiune, care diferă
considerabil în țările din Europa.
În următoarea secțiune am compilat o fișă de observații cu date specifice din România. Aceasta oferă
o scurtă imagine generală a politicilor anti-bullying și a datelor și studiilor disponibile până în acest
moment, și informaţii concise, dar nu exhaustive cu privire la programele deprevenire existente și
facilitatori.
Studiul OMS/HBSC a plasat România într-un loc destul de fierbinte al hărții Europei privind
bullyingul, cu următoarele cifre:
● până la 20% din copiii de 11 ani au fost agresați cel puțin de două ori în lunile anterioare;
procentajul celor de 13 ani fiind de 22% și 17% pentru cei de 15 ani.
Cât despre perpetuarea unui comportament de tip bullying, cifrele arată după cum urmează:
● până la 26% din copiii de 11 ani au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de două ori în lunile
anterioare; procentajul celor de 13 ani fiind de 35% și 30% pentru cei de 15 ani. (OMS 2012).
Cu toate că sunt îngrijorătoare, datele nu au avut efect din punct de vedere al documentelor strategice
care reglementează fenomenul bullying, nici la nivel central, nici la nivel local.
Conform studiului național desfășurat de Salvați Copiii România în 2016 cu privire la bullyingul în
rândul copiilor în mediul școlar, s-au identificat următoarele, în legătură cu diverse dimensiuniale
bullyingului:
Excluderea din grup: 31% din copii au declarat că au fost în mod frecvent excluși din activitățile de
grup și 23% - amenințați cu excluderea din grup; 2 din 10 copii au raportat comportamente de
excludere repetată directă din partea altor elevi.

12
Umilire: 24% din copii au raportat că au fost în mod constant umiliți în fața altor copii și 37% au fost
victime ale zvonurilor negative împrăștiate în comunitatea școlară.
Bullying fizic: 13% din copii au avut bunurile personale distruse de alții și 30% au fost loviți în mod
repetat de alți elevi la școală. De asemenea, 78% din toți elevii au raportat că au asistat la cel puțin o
situație de bullying în școala lor.
Bullyingul cibernetic: 68% din copii au confirmat că bullyingul cibernetic are loc pe rețelele sociale.
Când vine vorba de întocmirea profilelor, studiile au arătat că orice copil care este cumva „diferit”
poate deveni o victimă a bullyingului. Acest lucru se poate întâmpla din cauza aspectului fizic al
copilului (ex. supraponderal), aspecte emoționale (ex. copiii „timizi”), sănătate (ex. tulburări de
sănătate mintală, dizabilități), sau etnie (ex. copiii de naționalitate romă).
De asemenea, studiul arată o corelare semnificativ de mare între bullying și abuzul copilului în familie.
Datele prezentate mai sus sunt relevante la nivel național. Eșantionul de studiu a cuprins peste 1.300 de
copii intervievați, din zonele urbane și rurale, din întregul sistem școlar (învățământ primar, gimnaziu
și liceu). Vârsta copiilor a variat între 10 și 16 ani (Salvați Copiii România, 2016).
În România, întregul sistem educațional este reglementat de Legea Educației Nr. 1/2011. Recent
Senatul a adoptat ,,legea bullyingului” care prevede….
Ministerul Educației se ocupă de dezvoltarea tuturor politicilor și documentelor strategice legate de
educație. Acum 10 ani (2006), ministerul a dezvoltat Strategia națională pentru combaterea și
eliminarea violenței în școli, fără vreo referire specifică la bullying ca o formă specială și cu risc
ridicat de violență în rândul copiilor. De fapt, singurul document la nivel de stat, pana in decembrie
2108, care menționează bullyingul este Strategia națională pentru sănătatea mintală a copiilor și
adolescenților, unde bullyingul este menționat ca un factor de risc mare pentru bunăstarea copilului și
se fac recomandări pentru a dezvolta programe de prevenire a bullyingului active la nivel de școală și
comunitate. Din nefericire, nu s-au făcut pași concreți până acum, deci este pertinent să evidențiem
următoarele:
● legislația specifică în România care să reglementeze bullyingul în școală abia a fost adoptata.
● Nivelul de conștientizare cu privire la bullying ca o formă specifică de violență este destul de scăzut
● Nu există un program de prevenire a bullyingului implementat în școli și recomandat la nivel
național.
● Nu există programe care să țintească spre dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale copiilor ca
factori de protecție împotriva bullyingului.
● Nu există cadre didactice instruite să combată acest fenomen în școli.
După cum s-a menționat mai sus, nu există programe de prevenire a bullyingului disponibile la nivel
național în România, prin urmare considerăm util acest curs pentru cadrele didactice din Romania.

13
CAPITOLUL 2 INSTRUMENTE PENTRU PREVENIREA BULLYINGULUI ÎN CLASĂ

2.1 Activități la clasă pentru prevenirea bullyingului

Metodologia aplicată de noi și recomandată pentru voi în munca cu elevii voștri urmărește regulile de
aur ale proiectului nostru: perspectiva orientată spre copil, Convenția cu privire la drepturile copilului
și implicarea participativă a copiilor și adolescenților în răspunsul la bullying în cadrul școlii. În acest
caz participarea nu este doar participarea la un anumit proces, ci mai degrabă asumarea unui rol, a unei
responsabilități și a posibilității de a decide și a schimba.

Abordarea noastră este condusă de ideea de bază conform căreia participarea trebuie să
responsabilizeze.

Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (1989) afirmă dreptul fiecărui copil la
autodeterminare, demnitate, respect și dreptul la luarea deciziilor informate. Asigurarea în mediul
școlar a unei îngrijiri de calitate, adaptate nevoilor copilului, înseamnă că profesorii au
responsabilitatea să asigure drepturile copilului, iar copiii sunt încurajați și li se dă posibilitatea să-și
formeze propria viziune asupra lucrurilor care îi afectează în mod direct și indirect. Acest manual va
ajuta la evidențierea perspectivei copilului în comparație cu cea a adultului (profesori, directori,
personal auxiliar) în cadrul școlii. Ambele perspective sunt necesare pentru a percepe și a lucra cu
copiii ca ființe umane egale într-un mediu de învățare orientat spre copil.

Experiența bullyingului și a violenței, în mod implicit, lipsește copiii de putere, fiindu-le încălcate
drepturile de bază tocmai în locul în care ar trebui să se simtă protejați și în siguranță. Așa cum se
subliniază în partea 1, școala este locul în care copiii fac primii pași spre independență, se întâlnesc cu
oportunități esențiale de colaborare cu ceilalți și de conformare la regulile generale de comprtament
uman. Din acest motiv este esențial ca educația, ca parte a sistemului de servicii, să fie deschisă să
răspundă nevoilor și dificultăților copiilor în această perioadă foarte delicată a dezvoltării umane.
Copiiii care trec prin experiența abuzului, au dreptul la a fi sprijiniți în recuperarea lor fizică și

14
psihologică, respectiv în reintegrarea lor socială (Art. 39 din Convenția cu privire la drepturile
copilului).

În conformitate cu Convenția, abordarea orientată spre copil dorește să permită copilului să-și dezvolte
propriile deprinderi de rezolvare a problemelor într-o manieră sigură și respectuoasă, încurajând astfel
cooperarea, dezvoltarea unor deprinderi de viață, capacitatea lor de auto-organizare și în special să-i
responsabilizeze. Responsabilizarea este văzută ca procesul prin care omul învață să dobândească
controlul asupra propriei sale vieți și asupra resurselor, prin autoorganizare.

În consecință copilul se simte în siguranță, încurajat, fericit, responsabil în cadrul comunității și din
acest motiv bunăstarea lui crește semnificativ.

Următoarele pagini oferă o serie de instrumente și activități practice pentru prevenirea fenomenului de
bullying în clasă, activități și instrumente pe care le-am încercat în cadrul proiectului nostru, împreună
cu profesori și elevi. Toate aceste instrumente și activități se bazează pe implicarea participatorie a
copiilor, pe energia și creativitatea lor. Este la alegerea dvs. Să combinați activitățile, să elaborați
individual, împreună cu psihologul școlli sau cu un expert extern propriul dvs. program pentru
prevenirea fenomenului de bullying. Avem convingerea că acest curs vă va susține în activitățile dvs.
și va contribui la consolidarea conștienței și promovarea unei politici și a unor măsuri pentru un mediu
sigur, fără bullying și de responsabilizare în cadrul școlii voastre.

Activitățile propuse în această secțiune pot fi integrate cu ușurință în programa școlară obișnuită. În
funcție de nevoile voastre puteți folosi dintre acestea atât de multe, sau atât de puține, câte doriți.
Simțiți-vă liber să le alegeți pe cele relevante pentru elevii voștri în funcție de vârsta lor, nivelul lor de
conștiență de sine, respectiv de nivelul lor de conștiență cu privire la bullying. Puteți de asemenea să
folosiți exerciții specifice când aveți de-a face cu un caz de bullying, lipsă de politețe sau conflict pe
care vreți să le discutați. Cu toate că lista nu este completă, această selecție vă poate ajuta să planificați
efectuarea unui program împotriva bullyingului în cadrul școlii voastre.

ACTIVITĂȚILE INTERACTIVE AJUTĂ ELEVII:

● să-și consolideze conștiința de sine, conștiința față de ceilalți din grup și să dezvolte empatia;

● să identifice tipurile de bullying, să distingă între rolurile și dinamica bullyingului într-o situație;

● să identifice impactul potențial al bullyingului;

● să stabilească reacții eficiente și sănătoase la bullying, cu atenție pe rolul important al spectatorilor


observatori;
15
● să utilizeze deprinderi de cerere de ajutor, prevenire și intervenție pentru a gestiona bullyingului;

● să reducă incidentele de absenteism și bullying;

● să sprijine și să lucreze în vederea creerii unui climat neviolent, favorabil incluziunii și pozitiv la

nivelul întregii școli.

La fel cum fenomenul de bullying apare ca un model în cadrul școlii, climatul social al grupului poate
fi eficient în înlocuirea bullyingului cu o dinamică pozitivă și cu clădirea unor relații. Munca elevilor
în grup nu doar încurajează majoritatea pasivă să-și înceteze atitudinea de acceptare tacită a
fenomenului de bullying, ci și să susțină victimele în mod activ și să reducă efectele violenței.

O GAMĂ DE METODE DE FACILITARE PARTICIPATIVĂ CONTRIBUIE LA


INTENSIFICAREA EXPERIENȚEI DE ÎMPĂRTĂȘIRE ȘI REFLECȚIE

CERC
Activitățile vor fi cele mai eficiente dacă sunt efectuate în timp ce elevii sunt așezați
în cerc. Acest cadru îi ajută să-și asculte partenerii și să se concentreze mai bine pe
subiectul de discuție, întărind empatia. Una din modalitățile elementare în care oamenii crează legături
este să se uite pur și simplu unul la fața celuilalt în timp ce vorbesc. Prin aranjarea scaunelor în cerc, vă
puteți încuraja elevii să exerseze ascultarea activă, uitându-se la persoana care vorbește.

Îndrumați-i să se uite de jur împrejur în cerc când este rândul lor să vorbească și să aștepte până când
toți se uită la ei.

Minge. Pentru unele sesiuni recomandăm să aveți o minge la îndemână. Folosiți-o ca


„obiect care vorbește” pe care îl dați mai departe în cerc în timp ce conduceți activitățile. Elevul care
are mingea este singurul care poate vorbi. După ce acesta a terminat de vorbit, mingea se dă mai
departe persoanei următoare.

Reguli de bază. Este important ca la începutul fiecărei activități să fie stabilite regulile de bază.

16
ACTIVITĂȚI DE ÎNCĂLZIRE/ENERGIZANTE.

Acestea sunt jocuri utile care pot oferi un raport bun în cadrul clasei/grupului la început sau să ofere o
scurtă pauză în timpul activității, când nivelul de energie este scăzut. Acestea ajută elevii să se
relaxeze, să se distreze și să restabilească legăturile dintre ei. Întrebați-vă și elevii dacă vor să
împărtășească și ei ceva cu grupul. Mai jos aveți câteva exemple:

1. SALATA DE FRUCTE:
Împărțiți elevii într-un număr egal de trei sau patru fructe (de ex., portocale, căpșuni și
banane). Pe urmă se așează în cerc, cu un voluntar care stă în picioare în mijloc. Strigați
numele unui fruct, „portocale” și toate portocalele trebuie să-și schimbe locurile între ele.
Persoana care stă în mijloc încearcă să ocupe unul din locurile libere, lăsând o altă
persoană fără loc. Această nouă persoană din cerc strigă un alt fruct și jocul continuă. O
rundă de salată de fructe înseamnă că toți jucătorii trebuie să-și schimbe locul.
2. SCHIMBĂ LOCUL:
Aranjați scaunele într-un cerc mare și fiecare jucător trebuie să se așeze, cu excepția unuia
care stă în mijlocul cercului. Cel care stă în cerc începe jocul cu o afirmație, cum ar fi:
„Toți cei care poartă șosete albe ...”, după care toți cei care poartă șosete albe trebuie să se
ridice în picioare și să facă schimb de locuri (nu este permis să se așeze pe scaunul din
stânga sau dreapta lor). Persoana care a început jocul încearcă să se așeze, lăsând pe cineva
în mijlocul cercului, care preia acum conducerea jocului cu o nouă afirmație „Toți cei care
...” și continuă jocul.
3. SCAUNE MUZICALE:
Jucați jocul într-un cerc de scaune orientate spre exteriorul cercului. Să aveți muzica
pregătită. Numărul scaunelor trebuie să fie cu unul mai mic decât numărul elevilor
participanți la joc. Pe măsură ce muzica cântă în fundal, elevii se pot plimba, pot dansa în
jurul cercului de scaune. Când se oprește muzica, fiecare jucător trebuie să-și găsească un
scaun. Unul dintre elevi va rămâne fără loc și trebuie să părăsească jocul. Unul din scaune
este scos din cerc și muzica pornește din nou. Pentru a accelera jocul, puteți scoate mai
multe scaune. Procesul se repetă până când numai un singur elev rămâne stând pe ultimul
scaun rămas, fiind declarat câștigătorul jocului.
4. CINE A ÎNCEPUT?:
Așezați grupul în cerc și cereți unui voluntar să iasă din sală pentru o perioadă de timp. Pe
urmă grupul alege un conducător care va iniția mișcări ale mâinilor (dat din palme, pocnit
din degete, gesturi de dans, etc.) care vor fi copiate de restul jucătorilor, cu excepția
voluntarului invizibil. Când se întoarce în sală, voluntarul trebuie să ghicească (are trei
încercări), cine conduce jocul.
17
Munca în grupuri mici/perechi. Interacționarea în grupuri mici sau perechi face posibilă punerea în
practică a diferitelor deprinderi de colaborare în grup: ascultare activă, empatie, politețe, deschidere
față de ideile celuilalt, comunicare și evaluare (oferire de feedback).
Formați grupuri noi pentru fiecare activitate.
1. Puneți grupul să numere de la 1 la 4 (în funcție de numărul membrilor grupului), fiecare elev cu
numărul 1, 2, 3, respectiv 4 formând câte un grup mic.
2. Folosiți bilețele colorate de hârtie – numărul bilețelelor este identic cu numărul elevi (4 culori, dacă
împărțiți în patru grupuri mici). Fiecare va trage un bilețel dintr-un coș anume sau o pălărie specială.
Culorile alese vor stabili cele 4 grupuri, respectiv grupul roșu, verde, etc

BRAINSTORMING. Această tehnică este des folosită într-un grup mare sau în cadru plenar,
pentru a aduna rapid multe idei despre un anumit subiect, o anumită întrebare, problemă. În
timpul exercițiului nimeni nu trebuie să judece răspunsurile unei alte persoane sau să aloce
valori diferitelor răspunsuri. Fiecare răspuns este scris pe o coală de flipchart sau pe tablă în așa
fel, încât să fie vizibil pentru întreg grupul. Exercițiul încurajează elevii să-și extindă gândirea,
ideile asupra unui subiect și îi face capabili să privească subiectul respectiv din unghiuri și
perspective diferite.
DISCUȚIE ÎN GRUP. Discuțiile în grup scot la iveală răspunsuri și puncte de vedere ale
participanților asupra unui anumit subiect și oferă multe momente de învățare pentru
îmbunătățirea cunoștințelor sau corectarea dezinformărilor. Eficiența acestor discuții depinde
deseori de utilizarea unor întrebări deschise, care depășesc limitele unor simple răspunsuri de
„da” sau „nu” și se concentrează pe ideile, gândurile, impresiile și percepțiile individuale ale
elevilor.
STUDIU DE CAZ SAU POVESTIRI/ÎNTÂMPLĂRI. Această metodă implică prezentarea și
analiza unui incident, a unei povești sau scenariu care s-a întâmplat sau se poate întâmpla.
Acestea trebuie să fie simple și bazate pe fapte. Discutarea în grup a cazurilor/poveștilor permite
fiecărui elev să participe activ și să se gândească, ce ar face în cazul în care problema sau situația
cu provocări li s-ar întâmpla lor. Metodele studiului de caz sunt utile în dezvoltarea
deprinderilor analitice, de soluționare a problemelor și luarea deciziilor.

JOCURI DE ROL. Jocurile de rol în clasă reprezintă o metodă eficientă pentru exersarea și
modelarea unor deprinderi noi într-un cadru sigur și de susținere. Din moment ce jocurile de rol
pot fi emoționante, este foarte important să subliniem că participanții joacă rolul unor personaje
și nu propria persoană. Jocurile de rol oferă posibilitatea experienței unor situații din viața
reală, fără asumarea riscurilor din viața reală. Rugați voluntari să joace rolul personajelor.
Învățați elevii regulile de bază pentru jocurile de rol:
18
1. Elevii care participă niciodată nu vor trebui să dezvăluie informații personale pe care nu
vor să le împărtășească.
2. Sunt interzise contactul fizic și înjurăturile.
3. Actorii nu-și vor folosi propriile nume.
Dacă elevii actori deviază sau încep să se prostească, opriți jocul de rol și aduceți-le aminte, care
este scopul și regulile de bază ale acestui joc.
EVALUARE ȘI FEEDBACK.
Dobândirea unei imagini rapide asupra felului în care văd elevii fiecare activitate. Cea mai bună
modalitate de evaluare a acestor activități este printr-un formular de evaluare rapid și anonim, pe care
elevii îl pot completa în ultimele 5 minute din activitate. Vă oferim mai jos un model:

MI-A AM
PLACUT ÎNVĂȚAT

AȘ SCHIMBA

AVEȚI GRIJĂ LA CHESTIUNILE DELICATE ȘI EMOȚIONALE

Este posibil ca unii copii să aibă o legătură foarte personală cu violența sau agresiunea bullyingul).
Este posibil ca unii participanți să fi fost supuși de către semenii lor la tachinare dureroasă sau bullying
dureros, dar să nu se fi simțit niciodată confortabil să vorbească despre aceasta.
Este posibil ca alții să fi fost nemiloși sau violenți cu o altă persoană și se simt vinovați sau au
sentimente amestecate în legătură cu acest lucru.

19
ACTIVITĂȚI PENTRU CLASĂ

Vă dorim muncă profundă și plăcută

cu activitățile prezentate!

20
DESCRIERE GENERALĂ
Nr. Temă Activitate Vârstă Durată
Crt.
1. Încălzirea CREAREA REGULILOR 12-18 ani 10-20 de
DE BAZĂ minute

2. Sensibilizarea la TRECI ÎN CERC 10-15 ani 20-30 de


bullying minute
3. Sensibilizarea la ȘOARECELE ȘI PISICA 6-10 ani 20 de
bullying minute
4. Sensibilizarea la CUVINTE CARE 7-14 ani 45-50 de
bullying RĂNESC minute

5. Atotconștientizare, SEMAFORUL 7-16 ani 45 de


autoprotejare și minute
asertivitate
6. Sensibilizarea la BAROMETRUL 13-16 ani 30-45 de
bullyingul pe bază VIOLENȚEI minute
de sex
7. Conștientizarea VIOLENT ÎN BAZĂ DE 13-18 ani 40 de
privind diferențele GEN (VBG) ȘI minute
de sex BULLYINGUL ÎN
ȘCOALĂ

8. Sensibilizarea la MITURI ȘI REALITĂȚI 10-18 ani 50 de


bullying DESPRE BULLYING minute

9. Răspuns la BEȚE ȘI PIETRE/ 10-18 ani 30 de


bullying CUVINTELE DOR minute

10. Empatie și sprijin HARTA AJUTORULUI 8-15 ani 20-30 de


minute
11. Empatie și sprijin URCÂND MUNTELE 6-12 ani 30-45 de
minute
12. Empatie, URCÂND MUNTELE 10-16 ani 90 de
consolidarea minute
echipei
13. Autoconștientizare, FEREASTRA LUI 7-18 ani 60 de
conștientizarea JOHARI minute
privind alte
personae, stima de
sine
14. Stima de sine, ANIMALE ȘI 9 ani și peste 30-45 de
21
empatia, feedback TRĂSĂTURI BUNE minute
pozitiv
15. Feedback, COȘUL DE GUNOI ȘI Oricare 5-10
încheiere, evaluare RUCSCUL minute
ACTIVITATEA 1. CREAREA REGULILOR DE BAZĂ vârsta 12-18 ani
durata 20 de minute

OBIECTIVE
1. Să îi implice pe elevi în discutarea și convenirea unor reguli comune de comportament în
grup/clasă care să fie respectate mutual.
2. Să creeze un mediu sigur și de sprijin pentru prevenirea bullyingului.
PREGĂTIRE
Flipchart cu hârtie sau o foaie de hârtie A4 pentru fiecare elev , Marker, creioane
colorate/carioci.
PAS CU PAS
➢ Explicați de ce Regulile de bază sunt utile, spre exemplu, permiteți-le tuturor să se simtă
ascultați și în singuranță atunci când își împărtășesc gândurile și părerile, mai ales atunci când
abordează subiecte delicate cum ar fi bullyingul și violența.
➢ Întrebați-i pe elevi: Care sunt Regulile de bază pe care ați vrea să le stabiliți și să le respectați,
entru a vă simți în siguranță aici?
➢ Invitați-i pe elevi să se gândească și să-și scrie ideile pe flipchart.
➢ După aceea, arătați flipchart-ul pregătit dinainte și comparați-l cu lista grupului. Puteți sugera
Reguli de bază pe care elevii nu le-au spus. Întrebați-i pe toți dacă sunt de acord cu regula
înainte de a adăuga o regulă la lista grupului.
➢ La final, puneți Regulile de bază ale grupului într-un loc vizibil și faceți referire la ele mai
târziu în timpul activităților de prevenire a bullyingului.
DE REFLECTAT
Rezultatul așteptat și încheiere
Sugestii pentru Regulile de bază pe care le puteți folosi și/sau adapta:
1. Spirit de echipă: Toți lucrăm ca o echipă.
2. Egalitate și respect: Respectăm părerile celorlalți, chiar dacă sunt diferite de ale noastre.
3. Permiteți-le și celorlalți să vorbească: Ascultați cu atenție, fără a întrerupe vorbitorul.
4. Nu există întrebări greșite: Simțiți-vă liberi să puneți întrebări.
5. Nu este obligatoriu să împărtășiți detalii personale: Nimeni nu trebuie să se deschidă.
6. Nu există atacuri la persoană: Nimeni nu poate fi insultat.
7. Informațiile sunt confidențiale: Orice spuneți și împărtășiți rămâne aici.
8. Participarea este voluntară: Toată lumea are dreptul de a sări peste o activitate.
9. Respectați durata stabilită.

SFATURI
Alternativ pentru elevi mai mici (6-12 ani) - “Mâna mea, regulile mele”.
• Dați-i fiecărui elev o coală de hârtie și un creion colorat/cariocă
• Fiecare va desena conturul palmei pe foaie scriindu-și numele în mijloc. Apoi, fiecare va scrie câte o
regulă pe fiecare dintre degete pe care toată lumea trebuie să le respecte.
• Toți stau pe un scaun într-un cerc și prezintă desenul lor cu cele cinci reguli.
• În final, scrieți toate regulile comune pentru clasă/grup pe un flipchart separat.
• Puneți toate desenele și regulile grupului într-un loc vizibil în sală.
22
• Aveți în vedere că acest exercițiu poate dura până la 30 de minute.

ACTIVITATEA 2. CREAREA REGULILOR DE BAZĂ vârsta 10-15 ani


TRECI ÎN CERC durata 20 de minute
OBIECTIVE
• Să pregătească grupul/clasa pentru subiectul bullying.
• Să crească nivelul de conștientizare și să consolideze empatia față de copiii care pot fi excluși
sau agresați.
PREGĂTIRE
Spațiu suficient în clasă pentru a te mișca liber.

PAS CU PAS

➢ Găsiți un voluntar pregătit să părăsească clasa o vreme.


➢ Dați instrucțiuni restului grupului/clasei în timp ce voluntarul este afară: Elevii trebuie să se țină
de mână și să formeze un cerc închis. Odată ce voluntarul revine, sarcina lor este să se țină de
mâini strâns și să nu îl/o lase în cerc în niciun fel, decât dacă el/ea le cere acest lucru.
➢ Cereți-i voluntarului să revină și dați instrucțiunea: Acum ai sarcina de a intra în cerc, găsindu-ți
propria cale.
➢ Lăsați elevii să joace jocul o vreme, având grijă ca nimeni să nu fie rănit.
➢ Jocul se încheie atunci când voluntarul reușește să intre în cerc.
➢ Dacă voluntarul nu reușește să intre în cerc după câteva încercări, opriți jocul.
➢ Invitații pe elevi să vorbească despre cum s-au simțit în timpul jocului. Cereți-i întâi primului
voluntar și apoi celorlalți elevi.
DE REFLECTAT!
Alegeți/adaptați în mod flexibil din următoarele întrebări:
Pentru voluntar/intrus:
o Cum a fost pentru tine să fi exclus din grup?
o La ce strategii te-ai gândit ca să intri în cerc?
o Cum s-a comportat grupul? Te-a ajutat cineva din cerc?
o Ce a funcționat în final? Cum te simți acum?
Pentru grup:
o Cum te-ai simțit să faci parte din grup?
o Ce ai simțit pentru cineva care a fost exclus?
o Cum a făcut față respectării/încălcării instrucțiunilor?
o Cum te simți acum?
SFATURI
❖ Folosiți această activitate într-un grup/clasă în care s-a stabilit un nivel de încredere bun.
❖ Rezervați suficient timp pentru a reflecta la sentimentele elevilor astfel ca toți să aibă șansa de a
împărtăși și de a fi ascultați.
❖ Încurajați-i pe elevi să discute similitudinile dintre sentimentele pe care le-au împărtășit și cele
ale copilului care poate fi exclus și/sau agresat.
❖ Faceți referire la sentimentele majorității într-un grup/clasă, unde are loc bullyingul și discutați
posibilele moduri de a acționa și de a rezolva situația într-un mod constructiv și nedăunător.
❖ Numiți-le și discutați despre sentimentele pe care atât victima cât și grupul le poate avea într-o
23
situație reală într-o sesiune ulterioară.

ACTIVITATEA 3. ȘOARECELE ȘI PISICA vârsta 6-10 ani


durata 20 de minute
OBIECTIVE
• Să înțeleagă cum se simte să fi cel care vânează și cel care este vânat, într-un mod
neamenințător.
• Să pregătească grupul/clasa pentru subiectul bullying.
PREGĂTIRE
Spațiu suficient în clasă pentru a te mișca liber.
PAS CU PAS
o La început, fiecare stă într-un cerc. Explicați-le elevilor că aceasta va fi o activitate fizică, în
care vor crea un labirint cu punți cu brațele lor, în timp ce doi elevi, care se vor oferi voluntari,
vor juca leapșa în labirint.
o Cereți-le elevilor, care doresc să se ofere voluntari să joace rolurile vânătorului (pisica) și prăzii
(șoarecele) să vină în față.
o Aliniați restul grupului în rânduri egale. Toată lumea din rânduri întinde brațele pentru a-și
atinge vârfurile degetelor cu persoanele de lângă ei pentru a crea o punte sau stă cu mâinile pe
lângă corp pentru a crea labirintul.
o Faceți un semn când să înceapă jocul. Pisica și șoarecele joacă leapșa, alergând printer perechile
de elevi și pe sub punțile pe care aceștia le-au creat.
o Jocul continuă până când pisica prinde șoarecele sau durează o anumită perioadă de timp (un
minut).
o Apoi, pisica poate alege elevi noi pentru a crea mai multe pisici (până la trei) pentru a vâna
șoarecele.
o Dacă timpul o permite, pisica și șoarecele pot alege noi perechi de elevi să alerge și să se
vâneze până când toată lumea a fost o într-unul din roluri
DE REFLECTAT!
Concentrându-vă pe elementul bullying
Înainte ca jocul să înceapă, cereți-le elevilor să fie conștienți de ce simt în fiecare situație și rol în
timpul jocului. La sfârșitul jocului, puneți aceste întrebări pentru a începe discuția despre bullying:
o Cum v-ați simțit să fiți alergați prin labirint?
o Cum v-ați simțit să alergați pe cineva prin labirint?
o Cum v-ați simțit să fiți pereții străzilor și aleilor?
o Ce a reprezentat persoana care era alergată?
o Ce a reprezentat vânătorul?
o Ce au reprezentat pereții?
o Ați fost vreodată într-o situație care v-a făcut să vă simțiți astfel?

SFATURI
Ideea este să extragem cum se simte să fii izolat/exclus și atacat (să fii vânat - șoarece), și cum se simte
să fii persoana care atacă pe altcineva (vânătorul - pisica) și cum se simte să fii observatorul (pereții &
punțile).
Pereții și punțile reprezintă observatorii pasivi, elevii care văd bullyingul, dar adesea se simt fără
24
puterea de a face ceva legat de acesta pentru că sunt îngrijorați că li s-ar putea întâmpla și celor care se
implică.

ACTIVITATEA 4. CUVINTE CARE RĂNESC vârsta 7-14 ani


durata 45-50 de minute
OBIECTIVE
• Să aibă sensibilitate și să înțeleagă impactul emoțional al cuvintelor.
• Să experimenteze puterea cuvintelor.
PREGĂTIRE
Frânghie sau bandă adezivă, bilețele care se lipesc/Post-it-uri, pixuri.

PAS CU PAS
• Dați foi care se lipesc și un pix fiecărui elev.
• Cereți-i fiecăruia să scrie comentariile abuzive și nepoliticoase sau poreclele ofensatoare pe
care le-au auzit despre alți elevi pe foile care se lipesc (fără a indica nume).
• Puneți banda adezivă pe podea în clasă, marcând următoarea grilă-scară:

Tachinare/glume Insultă
Glumă umilitoare Insultă dureroasă foarte
ușoare dureroasă

• Cereți-le elevilor să lipească foile lor pe scară, luând în considerare cel mai adecvat loc după
părerea lor. Cereți-le să nu vorbească unul cu altul și să nu comenteze foile în timp ce fac acest
lucru.
• Lăsați-i pe toți să se uite mai bine la scară. De obicei sunt cuvinte care se repetă, de obicei
plasate în poziții diferite pe scară de diferiți elevi.

DE REFLECTAT!
Atunci când toți elevii s-au așezat la loc, întrebați-i ce au observat la scară, în timp ce ghidați
analiza lor și discuția cu următoarele întrebări:
1. Ați văzut anumite cuvinte în mai multe locuri pe scară?
2. De ce credeți că unii dintre voi au decis că un anumit cuvânt este mai puțin/nu este ofensator,
în timp ce alții îl consideră dureros sau umilitor?
3. Contează modul în care cuvântul a fost utilizat sau de către cine?
4. De ce folosesc oamenii astfel de cuvinte?
5. A provoca durere altora folosind astfel de cuvinte este o formă de bullying sau nu? De ce?
6. Întrebați-i pe toți dacă pot vedea vreo similitudine între cuvintele de pe foi. Există, spre
exemplu, cuvinte legate de aspectul fizic, abilitățile mentale, etnie, sex, etc.
7. Există cuvinte care sunt folosite doar pentru fete și alte cuvinte doar pentru băieți?
8. În care grup sau temă se află cele mai ofensatoare cuvinte?
9. Ce categorie/temă a primit cele mai multe foi? Cum explicați acest lucru?

SFATURI
Este important să se ia în considerare nu doar cuvintele, ci și modul în care sunt exprimate,
intenția cu care este spus un cuvânt; tonul cu care este pronunțat; expresia feței – toate acestea
25
influențează modul în care un anumit cuvânt va fi perceput ca pozitiv sau negativ (bun sau rău).

ACTIVITATEA 5. SEMAFORUL vârsta 7-16 ani


durata 45de minute

OBIECTIVE
• Să crească nivelul de autoconștientizare și să explore părerile și nevoile elevilor privind
siguranța și bunăstarea la școală, și percepția și înțelegerea indivizilor cu privire la bullying și
violență.
• Să faciliteze discuția într-o atmosferă de clasă sigură, fără bullying.

PREGĂTIRE
Cartonașe în patru culori: verde, galben, portocaliu și roșu, marker pentru flipchart, bandă adezivă,
foarfece, o foaie de flipchart cu un semn de STOP desenat în mijloc sau unul similar.

PAS CU PAS
Invitați elevii să lucreze individual. Arătați cartonașele colorate și explicați întrebările corespunzând
fiecărei culori. Scrieți întrebările și pe o foaie de flipchart.
Verde: Ce ar trebui ceilalți (elevi sau profesori) să facă să mă simt bine și în siguranță în clasă/școală,
în relațiile cu colegii mei de clasă?
Galben: Ce mă face să mă simt prost sau supărat în relațiile cu ceilalți din clasă/școală?
Portocaliu: Ce mi se pare foarte rău, ofensator și dureros în relațiile cu ceilalți din clasă/ școală?
Roșu: Care mi se pare cel mai rău lucru în relațiile cu ceilalți, un „respinge” pentru mine?
Fiecare elev ia unul sau mai multe cartonașe din fiecare culoare, scriind un câte un răspuns pe un
cartonaș - tot ce contează pentru ei e să se simtă în siguranță la școală. Nimeni nu este obligat să-și
scrie numele pe cartonaș. Acordați-le aproximativ 10 minute pentru această sarcină.
Când toată lumea este gata, colectați cartonașele și împărțiți-le pe culori. Citiți cu voce tare și puneți
cartonașele pe flipchart grupate pe culori.
Dacă un răspuns apare de mai multe ori pe aceeași culoare (ex. roșu), puneți-l doar o dată.
Dacă apare pe cartonașe de culori diferite (ex. unii elevi galben, alții roșu), atunci puneți toate
cartonașele. În discuție, adresați-vă diferitelor percepții cu privire la siguranță și bullying.

DE REFLECTAT!
Concentrați discuția pe bulying și nevoile privind siguranța
• Ce situații din școală/clasă vă imaginați atunci când vă gândiți la aceste afirmații?
• De ce aveți nevoie pentru a vă simți în siguranță? De ce aveți nevoie pentru a vă proteja granițele?
• Cum vreți să fiți tratați de ceilalți? Și cum îi tratați pe ceilalți?
• Ce înseamnă bullyingul pentru tine? Înseamnă bullyingul același lucru pentru noi toți?

SFATURI
Elevii mai mici pot avea nevoie de o îndrumare mai atentă pentru această sarcină. Dacă timpul nu o
permite, împărțiți elevii în patru grupe (pe culori). La final, fiecare grup va raporta
rezultatele.

26
ACTIVITATEA 6. BAROMETRUL VIOLENȚEI vârsta 13-16 ani
Durata 30- 45de minute
OBIECTIVE
• Să indentifice atitudinele și comportamentele cotidiene care susțin dominarea, inegalitatea de
putere, bullyingul și violenţa.
• Să crească nivelul de conștientizare cu privire la stereotipurile de sex și rolul lor în dezechilibrul
de putere în rândul fetelor și băieților și potențialul pentru bullying pe bază de sex.
• Să exploreze diferențele dintre sexe în actele de bullying și percepția lor subiectivă.

PREGĂTIRE
1. Setul de cartonașe „barometrul violenței” furnizat la FIȘA DE LUCRU 1. – poate fi adaptat sau
completat.
2. Cartonașele pentru băieți și fete tipărite în culori diferite și decupate.
3. Puneți cartonașele într-un șir neîntrerupt pe două părți ale băncilor (două): unul pentru fete și unul
pentru băieți.
4. Pregătiți două seturi de patru cartonașe suplimentare: „cel mai dureros” (cartonaș roșu), „cel mai
puțin dureros” (cartonaș verde), „deloc dureros” și „nu se întâmplă niciodată.
5. Cartonașele „cel mai dureros” și „cel mai puțin dureros” vor fi amplasate la cele două capete ale
șirurilor. Cartonașele „deloc dureros” și “nu se întâmplă niciodată” vor fi amplasate în afara șirurilor.

PAS CU PAS
• Ridicați cartonașele și prezentați exercițiul, împărțind clasa în două grupuri, pe sexe (fete și băieți).
• Dați fiecărui grup respectivul set de cartonașe, cu o afirmație scrisă cu privire la atitudine sau
comportament.
• Invitaţi fiecare grup să:
• Pună fiecare cartonaș într-un rând, undeva de-a lungul șirului între „cel mai dureros” și „cel mai puțin
dureros”.
• Asigurați o înțelegere clară a sensului cuvântului dureros – atunci când spunem că un comportament
este dureros, înseamnă că acel comportament doare, este ofensator sau deranjant.
• Dacă grupul consideră un anumit comportament ca nedureros sau „deloc dureros” acesta ar trebui pus
deoparte, la cartonașul „deloc dureros”. În cazul în care, conform grupului, un anumit comportament nu
apare, acesta ar trebui pus la „nu se întâmplă niciodată”, în afara șirului.
• Arătați-le elevilor cum ar trebui să pună cartonașele pe băncile pe care le-ați pregătit deja.
• Spuneți-le elevilor că există și cartonașe necompletate, pe care ei pot scrie afirmații suplimentare
27
și/sau comportamente pe care ei le consideră dureroase/ofensatoare/deranjante.
• Acordați fiecărui grup 10 minute pentru a aranja barometrul violenței. Spuneți-le grupurilor că dacă
nu sunt de acord cu locul unui anumit cartonaș, ar trebui să discute împreună și să ajungă la o decizie
comună cu privire la poziția finală a cartonașului. Subliniați faptul că nu există răspunsuri corecte sau
greșite, ci că părerea și perspectiva fiecărui grup este ceea ce contează în acest exercițiu.
• După 5 minute plimbați-vă printre grupuri pentru a vedea cum progresează și informați-icu privire la
timpul rămas. Când grupurile sunt gata, invitați grupul fetelor să se uite la șirul băieților și vice versa.
• Adunați grupurile la un loc și începeți prezentarea barometrelor violenţei. Câte un reprezentant al
fiecărui grup va citi șirul alcătuit de grupul său.
• Urmăriți discuțiile: Ce ați discutat în timp ce alcătuiați șirul? Au fost momente când nu ați fost de
acord? Dacă da, care au fost acestea?
• La sfârșit, scrieți pe un flipchart principalele diferențe dintre barometrul fetelor și al băieților.

DE REFLECTAT!
Comparați și reflectați la posibilele diferențe de gen în percepția/actele de bullying:
• De ce credeți că fetele consideră că acest comportament este mai mult sau mai puțin dureros decât îl
consideri tu ca băiat (și vice versa)?
• Este ceva în această activitate care te-a surprins? Ce?
• Ce ați învățat din această activitate ce puteți aplica în clasa voastră și în relațiile cu colegii?

SFATURI
• Puteți modifica activitatea împărțind elevii în grupuri mixte, care vor trebui să discute și să decidă cu
privire la barometrul violenței pentru fete și băieți. Astfel, aspectele și diferențele de gen vor apărea în
discuțiile de grup.
• Le puteți cere elevilor să extindă lista de cartonașe cu comportamente/moduri „masculine” și
„feminine” de a îi răni sau agresa pe alții.

28
ACTIVITATEA 6. BAROMETRUL VIOLENȚEI

FIȘĂ DE LUCRU 1
CARTONAȘE PENTRU BĂIEȚI CARTONAȘE PENTRU FETE

Este dureros pentru un băiat atunci când Este dureros pentru o fată atunci când prietena ei

prietenul lui cel mai bun din clasă îi spune că cea mai bună din clasă îi spune

nu îi mai este prieten că nu îi mai este prietenă

Este dureros pentru un băiat atunci când Este dureros pentru o fată atunci când prietenele

prietenii lui îi spun că este un laș ei îi spun că este băiețoasă

Este dureros pentru un băiat atunci când Este dureros pentru o fată atunci când colegele ei

colegii lui îl tachinează că este slab/nătăfleț o tachinează că este sensibilă

Este dureros pentru un băiat atunci când Este dureros pentru o fată atunci când prietenele

prietenii lui sunt nervoși și strigă la el ei sunt nervoase și o bârfesc

Este dureros pentru un băiat atunci când Este dureros pentru o fată atunci când prietenele

prietenii lui nu au încredere în el și îl fac ei nu au încredere în ea și o fac mincinoasă

mincinos

Este dureros pentru un băiat atunci când Este dureros pentru o fată atunci când prietena ei

prietenul lui spune secretul său unui alt coleg spune secretul său unei alte colege

Este dureros pentru un băiat să fie lovit de Este dureros pentru o fată să fie lovită de colegele

colegii săi sale

Este dureros pentru un băiat atunci când Este dureros pentru o fată atunci când prietenele

prietenii lui îi spun că este nebun ei îi spun că este nebună

Este dureros pentru un băiat atunci când Este dureros pentru o fată atunci când colegele ei îi

colegii lui îi spun că este cățelușul profesorului spun că este cățelușul profesorului

29
ACTIVITATEA 7. VIOLENȚA PE BAZĂ DE GEN vârsta 13-16 ani
ȘI BULLYINGUL ÎN ȘCOALĂ Durata 30- 45 de min

OBIECTIVE
• Să sporească înțelegerea elevilor cu privire la bullyingul în școală.
• Să dezvolte înțelegerea bullyingului în baza genului și legăturile dintre dezechilibru de
putere/abuz și VBG/bullying.
• Să înțeleagă impactul abuzului, să dezvolte empatie față de victime și să conteste atitudinile și
comportamentele semenilor care susțin VBG/bullying în școală.
PREGĂTIRE
Materiale cu scenarii - selectați și adaptați din FIȘA DE LUCRU 2, flipchart și hârtie pentru
flipchart, marker.
PAS CU PAS
• Împărțiți clasa în grupuri (de preferat mixte) de 4-6 elevi așezați în cercuri mici.
• Dați câte un scenariu diferit fiecărui grup și cereți-le să citească și să discute întrebările în cadrul
grupului timp de 10 minute.
• Reveniți la grupul mare și cereți fiecărui grup să facă un rezumat scurt al scenariului și al
discuției din grup.
• Discutați scenariile cu întregul grup folosind întrebările de mai jos.
DE REFLECTAT!
• La ce tipuri de violenţă (ex. izolare, amenințări, violență fizică) au fost supuse personajele?
Vă rog să oferiți exemple.
• De ce au fost personajele supuse la așa ceva? Dacă grupul nu menționează, căutați sprijin din
partea semenilor, ierarhii de putere, acuzarea victimei, bullying drept comportament ,,acceptabil”
sau ,,normal”, ,,doar o glumă”, lipsa de intervenție a profesorilor, etc.
• Au fost aceaste tipuri de bullying? De ce?
• Ce au încercat ,,făptașii’ să obțină prin comportamentul lor?
• Ce relații de putere ați observat? Cine are putere și de ce?
• Ce ar fi trebui să facă personajul abuzat? Ce ar putea să îl împiedice să vorbească sau să facă
ceva?
• Dacă ați fi prietenul lui, cum l-ați sfătui să procedeze? Cum l-ați ajuta?
SFATURI
Aveți grijă că elevilor adesea le este greu să recunoască formele de violență care nu este fizică.
De asemenea, ei pot crede că abuzul psihologic are consecințe negative minime pentru victime.
Cel mai important lucru de învățat din această activitate este faptul că bullyingul nu apare
niciodată din vina victimei.
Ca încheiere, cereți-șe elevilor să indice un lucru pe care l-au învățat din scenarii.
Câteva mesaje de reținut:
• Bullyingul este frecvent întâlnit în școală. Asta nu înseamnă că este în regulă.
• Bullyingul pe bază de gen este incredibil de dureros pentru victime, atât fete cât și băieți.
Victimele nu provoacă violența prin comportamentul/aspectul lor.
• Agresorii adesea nu au alte moduri de a face față emoțiilor lor contradictorii.
Comportamentul lor violent poate fi un semnal că acești elevi trec prin dificultăți și “strigă” după
ajutor prin comportamentul lor problematic.
30
• Violența se oprește doar cu o intervenție. Tăcerea, imparțialitatea și negarea doar perpetuează
problema și nu întrerupe ciclul violenței/bullyingului.

ACTIVITATEA 7. VIOLENȚA PE BAZĂ DE GEN vârsta 13-16 ani


ȘI BULLYINGUL ÎN ȘCOALĂ Durata 30- 45 de min
FIȘĂ DE LUCRU 2

SCENARIU 1 MARIA
Maria este nouă la noi în clasă. Știți că se simte singură și își 1. Cum credeți că au făcut-o colegii ei pe Maria să se simtă?
dorește mult să-și facă prieteni. O altă fată o întreabă dacă 2. Cum vi se pare comportamentul fetei? Ce încerca ea să
poate împrumuta telefonul ei mobil pentru a-și suna părinții. obțină?
Mai târziu o vedeți pe fată ținând telefonul Mariei și râzând 3. Cum vi se pare comportamentul celorlalți implicați (elevii
cu un grupde elevi pe hol. Când întrebi ce s-a întâmplat, fata care râdeau și băieții care au răspuns la mesaj)? Ce încercau
explică faptul că a folosit telefonul Mariei pentru a publica să obțină?
un mesaj pe peretele ei de FB: ,,contactați-mă pentru 4. Ați defini experienţa Mariei drept bullying? Dacă da, a
săruturi gratuite”. Ea îți arată că există déjà câteva fost comportamentul abuziv experimentat de Maria pe bază
răspunsuri explicite la text din partea unor băieți care îi cer de gen?
să se întâlnească cu ei. Toți elevii din grup glumesc spunând 5. Ce credeți că ar trebui să facă Maria acum?
că Maria ,,acum chiar este popular”. 6. Ce ați face/spune dacă ați fi prietenul/prietena Mariei?
7. Ce ați face/spune dacă ați fi prietenul/prietena fetei care a
luat telefonul Mariei?

SCENARIU 2 ERIC
Eric este cu voi în aceeași clasă. O altă colegă, Laura, îi cere 1. Cum credeți că l-au făcut pe Eric să se simtă Laura și
o întâlnire dar el nu a fost interesat. De atunci, Laura și prietenele ei?
prietenele ei râd de el de fiecare dată când trec pe lângă ele. 2. Cum vi se pare comportamentul Laurei? Ce încerca ea să
L-au întrebat cu voce tare dacă ,,preferă băieții în locul obțină?
fetelor” astfel încât toată lumea să le audă. Unii dintre 3. Cum vi se pare comportamentul prietenelor Laurei și al
profesori le-au auzit și ei spunând acest lucru, dar au ignorat profesorilor care au ignorat comentariul? Ce încercau să
comentariile. obțină?
O săptămâna mai târziu, Laura și prietenele ei au lăsat
4. Ați defini experienţa lui Eric drept bullying sau violență
broșuri despre drepturile homosexualilor și organizații de
în baza genului? Dacă da, a fost comportamentul abuziv
sprijin pe banca lui Eric.
experimentat de Eric pe bază de gen?
5. Ce credeți că ar trebui să facă Eric acum?
6. What would you do/say if you were Eric’s friend?
7. Ce ați face/spune dacă ați fi prietenul/prietena Laurei?
SCENARIO 3 PETRU
Petru este un elev strălucit din clasa voastră. Alți elevi îi cer 1. Cum credeți că l-au făcut colegii lui pe Petrusă se simtă?
tema pentru a o copia, dar el refuză întotdeauna. El are astm 2. Cum vi se pare comportamentul băiatului? Ce încerca el
și acest lucru face ca să fie dificil pentru el să participe la să obțină?
activități sportive. 3. Cum vi se pare comportamentul celorlalți oameni
Recent, l-ai văzut având un atac de astm în timp ce juca implicați (toți cei care l-au făcut pe Petru ‘cârpă’ și care au
fotbal. Colegii lui de echipă glumesc pe seama lui în fiecare dat ‘like’ la fotografia de pe Facebook)? Ce încercau să
zi și îl numesc ,,cârpă”. Unul dintre băieți l-a îmbrâncit și a obțină?
căzut în genunchi în noroi și i-a făcut o poză cu telefonul
4. Ați defini experienţa lui Petru drept bullying?
mobil. Mai târziu, același băiat vă cere să vă uitați la pagina
lui de Facebook. 5. Ce credeți că ar trebui să facă Petru acum?
Încărcase fotografia cu Petru, cu titlul ,,Așa arată eșecul”. 6. Ce ați face/spune dacă ați fi prietenul/prietena lui Petru?
V-a spus că unii dintre elevi din clasă deja au dat „like” 7. Ce ați face/spune dacă ați fi prietenul/prietena băiatului?
folotografiei. V-a cerut să spuneți cât maimultor oameni să
dea „like” fotografiei.

31
ACTIVITATEA 8. MITURI ȘI REALITĂȚI vârsta 10-18 ani
DESPRE BULLYING Durata 50 de min

OBIECTIVE
• Să pregătească grupul/clasa pentru subiectul bullying, să conteste și să desființeze mituri.
• Să întărească informațiile care sunt reale, de încredere și valide.
PREGĂTIRE
FIȘA DE LUCRU 3: Mituri și realități despre bullying, flipchart și marker.
PAS CU PAS
• Explicați-e elevilor că veți juca toți un joc pentru a vedea cât de multă „informație subiectivă” și
mituri” are grupul despre bullyingul la școală. Explicați că „mitul” se referă la informații neadevărate
care sunt transmise mai departe ca fapte. Unele mituri conțin anumite informaţii exacte, dar în general
nu sunt adevărate.
• Împărțiți clasa în două părți cu o linie invizibilă - partea stângă este pentru mituri și ficțiune, iar partea
dreaptă pentru fapte și realitate.
• Citiți prima afirmație și dați-le instrucțiuni elevilor – cei care cred că afirmația este un mit, trec în
partea stângă, iar cei care cred că este adevărat – trec în partea dreaptă. După ce toți elevii au decis,
dicutați o perioadă de timp despre motivul pentru care au ales să fie în partea în care sunt.
• După ce au discutat fiecare afirmație, explicați-le elevilor dacă afirmația este adevărată sau este un
mic.
SFATURI
Înțelegerea faptelor versus mituri despre agresori și victime este importantă pentru intervenție.
Problemele victimelor și agresorilor nu sunt aceleași. Victimele bullyingului au nevoie de intervenții
care să îi ajute să-și dezvolte o imagine de sine pozitivă și care să-i învețe să nu de-a vina pe propria
persoană pentru lucrurile care li se întâmplă. Agresorii trebuie să învețe strategii care să îi ajute să-și
controleze furia și tendința lor de a da vina pe alți oameni pentru problemele lor. Semenii trebuie să
învețe că bullyingul este o problemă a întregii școli, în care toată lumea este răspunzătoare. Nu există
observatori neimplicați.

32
ACTIVITATEA 8. MITURI ȘI REALITĂȚI vârsta 10-18 ani
DESPRE BULLYING Durata 50 de min

FIȘA DE LUCRU 3

MIT: REALITATE:
Uneori copiii o cer. Niciun copil nu cere să fie agresat. Fiecare copil face tot ce
poate și nu merită să fie victimizat. Unii copii pot acțiuna
sau arăta întrun anumit fel care atrage bullyingul; sarcina
noastră e să ne adresăm bullyingului și să ajutăm victima să
învețe abilitățile pentru a gestiona
într-un mod mai eficient bullyingul.
Uneori agresorii de fapt își ajută victimele împingându-i să Frica nu este propice pentru a învăța să te aperi. Trebuie să-i
învețe să se apere. învățăm pe copii abilitățile de care au nevoie pentru a fi
autoritari într-un mediu înțelegător și susținător, nu prin
coerciție și amenințări.
Elevii vor depăși victimizarea. Victimizarea de obicei se Efectele victimizării sunt profunde și pot ajunge până la
termină atunci când un elev se duce la liceu, adesea după maturizare. Traumatizarea gravă a persoanelor victimizate a
primul an. fost legată de depresie, neputință și, în anumite cazuri,
suicid. Putem preveni victimizarea identificând semnalele de
alarmă și înțelegând efectele salede durată.
Durează de un an. Ce mai contează acum? Copilul poate să Doar pentru că respectivul copil a îndurat o situație
gestioneze. dureroasă, asta nu înseamnă că situația este în regulă.
Efectul cumulative al hărțuirii poate fi copleșitor. Orice
incident de bullying poate fi „paiul care sparge buba”
provocând boală, evitarea școlii și chiar violență dacă
persoana victimizată se răzbună.
Este în regulă să lovești pe cineva care te agresează, Este de înțeles că poți să fii furios, dar dacă ai devein
acest lucru îl va opri. agresiv sau violent, lucrurile s-ar putea înrăutății pentru că și
tu poți avea probleme
Doar băieții care suntefeminați și mici sunt agresați; doar Victimizarea nu se limitează la elevii care afișează
fetele care sunt nesigure și supraponderale sunt agresate. caracteristici de pasivitate (precauție, sensibilitate, tăcere,
anxietate și nesigurană).
Efectele victimizării afectează atât elevii care afișează
caracteristici de pasivitate cât și pe cei care acționează
provocator, pentru că unele victime ale bullyingului caută un
mod de a se apăra prin comportament provocator.
Victimele bullyingului nu știu cum să se apere verbal sau Societatea, părinții și școlile nu îi învață pe copii abilitățile
fizic. autoapărării fizice, psihice, emoționale și verbale. Acest
lucru se întâmplă pentru că majoritatea adulților nu știu cum
să facă acest lucru.
Bullyingul este un ritual de inițiere prin care trebuie să Unii oameni pretind că hărțuirea, discriminarea, rasismul,
trecem toți. violența, atacul, urmărirea, abuzul fizic, abuzul sexual,
molestarea, violul și violența domestică sunt ritualuri de
inițiere, dar toate sunt de neacceptat.
Agresorii sunt puternici din punct de vedere psihologic Agresorii compensează pentru slăbiciunea lor cu agresiune.
Ceea ce unii oameni văd în mod greșit drept „tărie psihică”
este de fapt o determinare agresivă de a încălca granițele
altor oameni fără respect sau considerație pentru ceilalți,
fără a te gândi la consecințe, și un fond infinit de scuze și
motivații goale pentru agresiunea lor. O motivație este o
33
încercare de a pune o față acceptabilă social unui
comportament inacceptab il social. Mulți adulți sunt păcăliți
de această înșelătorie și manipulare.
Violența la televizor și jucarea jocurilor video violente îi Muli copii joacă jocuri video violente, dar doar puțini copii
face pe copii să fie violenți sunt violenți. De aceea, jocurile video violente nu sunt o
cauză, altfel toată lumea care joacă jocuri video violente ar
fi violentă, lucru care nu se întâmplă.
Totuși, trebuie remarcat că interacțiunea repetată cu jocurile
violente poate desensibiliza tinerii, în special tinerii în anii
de formare.
Poți detecta un agresor Nu există așa ceva, și anume modul în care un agresor arată
după cum arată și se poartă. sause poartă. Nu există o ținută sau un comportament
anume.
Bullyingul online nu De fapt, unii oameni s-au sinucis pentru că nu au văzut o
implică rănire fizică, atunci cale de ieșire din hărțuire, amenințări și abuz continuu.
care este problema? Cicatricile emoționale rămân mult mai mult timp și uneori o
persoană nu va reuși să treacă peste ele. Unele
website-uri le permit oamenilor să posteze anonim ceea ce
înseamnă că este foarte dificil să oprești acest abuz. Este
important să se ia un screenshot al oricăror conversații,
mesaje și posturi pe care le percepeți ca bullying, pentru a
avea o dovadă.
Este ușor să identifici Nu este ușor să identifici semnele bullyingului, pentru că nu
semnele bullyingului esteîntotdeauna fizic și evident. Bullyingul emoțional, verbal
și online poate lăsa adesea cicatrici pe care oamenii nu le
văd.
Copiii scapă de bullying Destul de des, copiii care agresează cresc și devin adulți care
când cresc agresează sau care folosesc comportamentul negativ pentru
a obține ce doresc, dacă respectivul lor comportament nu a
fost contestat de către autoritățile relevante, fie ele școală
sau părinți, etc.
Bullyingul implică doar Mulți părinți, profesori și elevi văd bullyingul ca o problemă
făptași și victime care se limitează la agresori și victime. Dar bullyingul
implică mai mult decât dinamica agresor-victimă. Spre
exemplu, incidentele de bullying sunt evenimente care au
loc în public în mod tipic (mai degrabă decât în particular)
care au martori. Studiile bazate pe observații de la locul de
joacă au descoperit că în cazul majorității incidentelor, cel
puțin alți patru semeni au fost prezenți ca martori,
observatori pasivi, ajutoare ai agresorilor, susținători sau
apărători ai victimelor. Un studiu a descoperit că în peste
50% din incidentele de bullying observate, semenii îi susțin
pe agresori prin observare pasivă. În doar 25% din incidente,
martorii au sprjinit victima prin intervenții directe, distragere
sau descurajare a agresorului.
Copiii și tinerii care sunt Adulții adesea nu sunt conștienți de bullying — în parte
agresați vor spune unui adult pentru că mulți copii nu îl raportează. Doar 1/3 din elevii
aproape întotdeauna. care au fost agresați au raportat acest lucru unui adult.
Băieții și copiii mai mari sunt mai puțin predispuși decât
fetele și copiii mai mici să spună unui adult despre bullying.
De ce sunt copiii rezervați în a raporta bullyingul? Ar putea
să le fie frică de răzbunarea agresorilor. De asemenea, ar
putea să le fie teamă că adulții nu vor lua în serios
preocupările lor sau vor gestiona neadecvat situația de
bullying.
Agresorii nu au prieteni. Chiar dacă agresorii nu se gândesc la sentimentele altora, ei
au prieteni care cred că bullyingul este amuzant și grozav.

34
Agresorii și copiii care Majoritatea copiilor care sunt agresați, la rândul lor îi
sunt agresați sunt două tipuri agresează pe alții.
total diferite de copii.
ACTIVITATEA 9. BEȚE ȘI PIETRE / CUVINTELE DOR vârsta 10-18 ani
Durata 30 de min

OBIECTIVE
• Să sublinieze puterea pe care o are fiecare de a interveni în situațiile de bullying.
• Să identifice moduri de a interveni în situații de bullying și hărțuire.
• Să identifice resursele de ajutor.
PREGĂTIRE
Flipchart, marker.
PAS CU PAS
Citiți-le elevilor următoarele studii de caz:
• „La școală, un grup de patru băieți au început să șoptească și să râdă de un alt băiat din școală, despre care credeau că e
homosexual. Au început să comenteze atunci când treceau pe lângă el pe coridor. În curând, au început să folosească
calomnii anti-homosexualitate. Până la finalul lunii, au ajuns cu hărțuirea la un alt nivel, punându-i piedică atunci când
trecea pe lângă ei și împingându-l în vestiar în timp ce îl luau peste picior. În următoarea lună, ei au crescut gravitatea
atacurilor lor - l-au înconjurat și doi băieți l-au ținut de brațe în timp ce alții îl loveau. În final, unul dintre băieți a amenințat
că va aduce arma tatălui său la școală a doua zi și îl va ucide. În acest moment, un alt elev a auzit amenințarea și a anunțat
poliția.”
• Întrebați-i pe elevi dacă ceva similar s-ar putea întâmpla sau s-a întâmplat în școala lor? Cum cred ei că o astfel de situație
ar putea afecta întreaga școală?
• Spuneți-le elevile că au discutat despre o situație care a început ca „șoapte și râs” și a devenit mai intensă, escaladând la
violență.
• Trasați o linie dreaptă pe o hârtie de flipchart sau pe o tablă albă. Puneți ‘șoapte și râs’ la un capăt și ‘amenințări cu
moartea’ la celălalt capăt.
• Cereți-le elevilor să completeze liniile de pe linia respectivă cu comportamentele care au avut loc între aceste două puncte.
Ordinea ar trebui să arate astfel:

Comentarii Piedici Imbrânceli Lovituri

Bârfe șoptite și râsete Insulte legate de orietarea sexual Hărțuialăfizică în vestiar Lovituri din partea unui grup de copii Amenințări cu moartea

Scrieți următoarele întrebări pe hârtia de flipchart:


1. De ce credeți că această situație, care la început putea părea nevinovată, a progresat la violență?
2. În ce moment pe linie, credeți că ar fi fost cel mai ușor pentru cineva să intervină?
3. Care ar fi anumite moduri posibile de a interveni în diferite momente pe linie?
Împărțiți elevii în grupuri de patru și dați fiecărui grup o listă de flipchart cu întrebările. Acordați-le cinci minute pentru a
răspunde la cele trei întrebări și notați răspunsurile lor pe hârtia lor.
DE REFLECTAT!
Discutați în cadrul grupului mare fiecare din cele trei întrebări de mai sus.
SFATURI
Toți avem puterea de a interveni în situații de bullying și hărțuire. Studiile arată că atunci când un observator intervine,
agresiune încetează de obicei în 10 secunde.

35
ACTIVITATEA 10. HARTA AJUTORULUI vârsta 8-15 ani
Durata 20-30 de min

OBIECTIVE
• Să identifice resurse utile în rețelele de elevi formale sau informale.
• Să sporească nivelul de conștientizare și comportamentele de căutare a ajutorului în situațiile problemă.
PREGĂTIRE
Hârtie de flipchart, coli de hârtie și creioane/pixuri.
PAS CU PAS
• Dați fiecărui elev o coală de hârtie și cereți-le să se deseneze pe sine (elevii mai mici) sau să-și scrie numele în mijloc.
• Încurajați-i să se gândească la toate persoanele, grupurile sau serviciile/organizațiile diferite la care s-ar duce/pe care le-ar
contacta într-o situație dificilă. Menționați și resursele ca Internetul (chat-uri, helplines etc.).
• Cereți-le să deseneze linii de la numele lor la capătul cărora vor scrie numele persoanei/ grupului/serviciului unde pot cere
ajutor și sprijin. Cereți-le să scrie orice le vine în minte.
• Drept rezultat, fiecare elev va fi creat o hartă a ajutorului care arată ca un păianjen.
• După aceea, cereți-le elevilor să formeze perechi și să discute hărțile cu un coleg.
• La final, cereți perechilor să-și prezinte hărțile, desenând pe o hârtie de flipchart o hartă comună a ajutorului pentru
întreaga clasă, adăugând toate ideile noi și resursele utile.
• Atașați harta ajutorului într-un loc vizibil în clasă și face referire la ea în situațiile dificile.
DE REFLECTAT!
• Gândiți-vă la altcineva care v-ar putea ajuta.
• Ce credeți că se va întâmpla dacă vorbiți cu (alegeți din rețelele de pe hartă) despre situația dificilă/problema? Care ar
putea fi reacția lor?
• Ce ați face dacă un alt elev v-ar cere ajutorul?
• Cum puteți contribui la rezolvarea problemei sale?
• Există diferențe între persoanele utile identificate la care fetele și băieții se vor duce pentru ajutor? De ce credeți că este
așa?
SFATURI
• Fiți atenți că uneori elevii se poate să nu se simtă confortabil să se ducă la un adult (părinți, membri ai familiei și
profesori) ca resurse utile, dacă se simt jenați sau dacă le este frică să nu fie acuzați că nu au acționat corespunzător într-o
situație dificilă.
• Discutați cu copiii despre modul în care persoanele/grupurile/organizațiile/instituțiile pot ajuta în diverse situații. (ex.
părinții, semenii, profesorii, doctorii, poliția, liniile de telefon, psihologii școlari, preoții, rudele, etc.)
• Încurajați copiii să caute ajutor și să nu se simtă singuri în problemele lor. Promovați comportamentele de căutare a
ajutorului ca un punct forte și nu ca un semn de slăbiciune personală.

36
ACTIVITATEA 11. JOACĂ-TE CU NOI vârsta 6-12 ani
Durata 30-45 de min
OBIECTIVE
Să îi ajute pe elevi să-și dezvolte abilitățile empatice.
PREGĂTIRE
O imagine, legată de scurta poveste folosită pentru activitate.
PAS CU PAS
• Împărțiți clasa în mai multe grupuri mici (echipe) de 4-5 elevi.
• Spuneți-le elevilor că în scurt timp veți citi povestirea, urmată de o serie de întrebări, care vor fi mai întâi discutate în
grupurile mici, iar răspunsurile grupurilor vor fi împărtășite cu restul clasei. • Citiți povestirea întregii clase: „Când
clopoțelul anunță pauza, toată lumea din școală iese afară. Natalia este foarte fericită pentru că știe că vor juca fotbal și îi
place. Ionuț nu este atât de încântat, pentru că el nu joacă fotbal bine, dar totuși îi place să încerce. Totuși, înainte de a
începe să joace, Natalia îi spune că el nu va juca pentru că nu este un jucător bun și echipa lor ar putea să piardă din
cauza lui.”
• Ghidați discuțiile grupurilor cu ajutorul întrebărilor de mai jos. Citiți doar o întrebare odată, permițând suficient timp
pentru discuții, astfel încât fiecare grup să vină cu un răspuns comun. Stabiliți timpul pentru discuții în funcție de vârsta
elevilor și nivelul lor de implicare. Alegeți și variați întrebările.
• Stimulați diversitatea contribuțiilor și dezbaterile, în locul răspunsurilor corecte. Întăriți contribuția fiecăruia, asigurându-i
că toate părerile și ideile sunt valoroase. Asigurați-vă că discuțiile nu sunt dominate doar de unii elevi și că toți sunt de
acord cu răspunsul de grup.
• Când este gata, fiecare grup va împărtăși răspunsul său. Comparați ideile și subliniați diferențele, nu adânciți discuția la
acest moment. Oferiți contraexemple facilitând schimbarea de perspectivă și varietatea contribuțiilor. Continuați cu
următoarea întrebare/următoarele întrebări.
• Ce a crezut Ionuț când Natalia i-a spus să nu joace? Cum s-a simțit? De ce?
• Ce a gândit Natalia când i-a spus aceasta lui Ionuț? Cum s-a simțit ea? De ce?
• Dacă ai fi unul dintre elevii care a jucat fotbal, ce i face? De ce?
• Dacă nici unul dintre colegi nu ia-r spune lui Ionuț să joace, cum s-ar simți el? De ce?
• Dacă cineva i-ar cere să facă parte din grupul său, cum s-ar simți el? De ce?
• Cunoașteți pe cineva care a trecut prin ceva similar? Ați simțit vreodată ceva similar? Ce au făcut ceilalți?
• Ce am putea face ca Ionuț să se simtă mai bine?
• Pentru a consolida și generaliza conținutul discutat, cereți-le elevilor să vină cu un slogan/ afirmație, care să rezume munca
depusă. Formulați împreună un slogan pentru întregul grup, folosindu-vă de întrebările următoare: Ce am învățat astăzi? La
ce este util? • Asigurați-vă că afirmația e scurtă, pozitivă și ușpor de reținut. Scrieți-o și poziționați-o într-un loc vizibil în
clasă.
DE REFLECTAT! Introduse în activitatea de mai sus.
SFATURI • Alocați suficient timp pentru fiecare întrebare astfel încât elevii să poată explora diferite posibilități de

37
răspunsuri. • În cazul în care continuați să lucrați într-o sesiune de urmărire, începeți prin a le reaminti elevilor povestirea
inițială și principalele contribuții.

ACTIVITATEA 12. URCÂND MUNTELE vârsta 10-16 ani


Durata 90 de min

OBIECTIVE
• Să construiească abilități pentru lucrul în echipă, cooperare și rezolvarea sarcinilor.
• Să extindă comportamentul de a ajuta și de a susține.
• Să întărească relația dintre profesor și grup/clasă.
PREGĂTIRE
• Recuzită: Rucsaci, eșarfe, frânghii (depinde de numărul de participanți; pentru 10 elevi): 1 sau două frânghii și 10-15
eșarfe).
• Al doilea facilitator.
PAS CU PAS
• Cereți-le elevilor să ia un loc într-un cerc mare. Spuneți-le sau citiți-le povestirea după cum urmează:
• „Vreau să vă invit să urmăriți o poveste de aventuri în cel mai înalt multe din lume, Muntele Everest.
Un grup de montaniarzi internaționali bravi și curajoși intenționează să se cațere pe vârful Muntelui
Everest pentru prima dată fără oxigen. Ei își încep expediția de la tabăra de bază, de la poalele
muntelui. În tabără sunt diferite grupuri; alți montaniarzi, un spital cu asistente și doctori și un
elicopter cu un pilot și un operator radio. În plus, exită o echipă de cameramani care să documenteze
această aventură uluitoare. Expediția începe dimineața foarte devreme după ascultarea raportului
meteo. Chiar la început, ei trebuie să depășească zona periculoasă cu stânci ascuțite și porțiuni de
gheață înșelătoare. După multe eforturi, grupul ajunge în vârful muntelui, complet extenuat. Foarte
curând, o furtună începe și grupul se găsește într-o situație dificilă. Ei au nevoie de ajutor și îl cer.
Personalul spitalului și pilotul elicopterului se pregătesc pentru operațiunea de salvare. Ei zboară până
în vârf și reușesc să salveze cățărătorii din această situați critică. După ce se întorc la poalele muntelui,
doctorii și asistentele îi tratează pe cei răniți. Când s-au recuperat, președintele Tibetului, care a
apreciat mult ce au realizat, i-a decorat cu cea mai mare distincție. Această ceremonie a fost transmisă
de NTV/ RTL/BBC/CNN”. Împărțiți elevii în două grupuri principale – cățărători și echipa spitalului.
Fiecare decide din ce grup să facă parte. Al treilea grup poate fi format din pilot și copilot. Spuneți-le
elevilor că ar trebui să-și imagineze că sunt în rolul unui cățărător, al unui pilot, al unui doctor, etc. și
cereți-le să joace acest rol. Luați recuzita (eșarfe, frânghii, rucsaci) și spuneți-le că le pot folosi în jocul
pe roluri. Spuneți-le cățărătorilor și echipei spitalului să aleagă un spaţiu din clasă și să-l pregătească
pentru joc. Spre exemplu, cățărătorii pot pune scaune și alte obiecte care pot fi provocările pe care

38
trebuie să le depășească în timpul expediției. Trebuie să aleagă un lider care va organiza echipa
expediției. Spuneți echipei spotalului să aleagă scaune pentru paturile spitalului. Liderul spitalului
trebuie să organizeze echipa medicală – spre exemplu, cine poate „asigura” asistență medicală, cine îi
poate întreba pe pacienți ce îi doare, cine va coordona „procesul de spitalizare”, etc. Asigurați-vă că
fiecare elev se simte bine în rolul său în timpul părții de acțiune a jocului. Instruiți primul grup să se
„cațere pe vârf”; pot folosi frânghia pentru a se ajuta unul pe altul. Elevii pot folosi scaunele drept
obstacole și provocări pe care trebuie să le depășească în timpul cățărării. Este mai bine să începeți cu
acestă echipă și să îi urmăriți în timpul jocului.
Echipa spitalului își așteaptă partea lor. Între timp, al doilea facilitator le oferă sprijin. Asistați elevii în
rezolvarea sarcinilor spunând că fiecare este responsabil pentru excursie și trebuie să aibă grijă unul de
altul până la sfârșit.
În final toți cățărătorii „trec” printr-un examen medical – momentul în care acționează echipa
medicală. Piloți „transferă” cățărătorii la spital și echipa medicală are grijă ca toată lumea să fie în
siguranță. Aveți grijă că unii elevi vor prefera doar să ia pe cineva și să-l/s-o transfere la „spital”.
Asigurați-vă că nimeni nu este rănit pentru că elevii pot deveni foarte activi. Instruiți-i pe elevi să ia
mâna persoanei și îl/o transferă la grupul spital în sens simbolic.
Recapitulând, anunțați că sunteți foarte fericiți că toată lumea a fost importantă în acest joc. Invitați
elevii să-și împărtășească experiența din rolurile pe care le-au jucat și să reflecteze asupra procesului în
grup. Faceți referire la următoarele întrebări în timpul împărtășirii:
1. Întrebări pentru reflecție
2. Cum te-ai simțit să fii cățărător, pilot și doctor?
3. Ce ai învățat în echipa de cățărători?
4. Cum a fost să-i ajuți pe alții în rolul de doctor? Cum a fost să transferi cățărătorii la spital, ca pilot?
5. Ai crezut că ceilalți te vor ajuta în timpul expediției?
6. Ai putea face la fel, dacă cineva din clasă are probleme?
7. Este posibil să ne folosim experiența din joc în relațiile noastre cu ceilalți în clasă - în ce fel?
SFATURI
Această activitate poate încuraja elevii să devină foarte activi, haotici și zgomotoși.
Jocul ar trebui moderat de 2 membri ai personalului școlar. O persoană poate participa drept co-
moderator sau, dacă doriți, chiar ca unul dintre personaje exact ca elevii. Acest lucru va consolida
nivelul de contientizare al grupului și relațiile cu elevii voștri.
Instruirea poate fi oferită pas cu pas, pentru că durează destul de mult. Asigurați-vă că elevii ascultă

39
atent atunci când opriți jocul și introduceți următorul pas.

ACTIVITATEA 13. FEREASTRA LUI JOHARI vârsta 7-18 ani


Durata 60 de min
OBIECTIVE
• Să crească nivelul de conștientizare cu privire la modul în care elevii se văd pe ei înșiși și modul în
care alții îi percep.
• Să înțeleagă și să arate autoacceptare și că sunt conștienți de propria persoană.
• Să crească dezvoltarea personală, comunicarea interpersonală și relațiile interpersonale.
PREGĂTIRE
Pixuri, creioane colorate, hârtie, foi colorate care se lipesc (Post-it-uri).
PAS CU PAS
• Explicați grupului că această activitate le va permite să se vadă prin ochii altora într-o lumină
pozitivă. Evidențiați faptul că focusul este pe fiecare caracteristică pozitivă.
• Înmânați-i fiecărui elev câte o coală de hârtie împărțită în 4 secțiuni. Cereți-le să-și decoreze propria
,,fereastră” după cum le place. Apoi cereți-i fiecărui elev să eticheteze fiecare pătrat al ferestrei cu
următorii termeni:

1 2
3 4
1. „Eu știu și tu știi”
2. „Tu știi”
3. „Eu știu”
4. lăsați al patrulea pătrat neetichetat pentru moment

Odată ce toată lumea are fereastra gata, cereți-le elevilor să lipească hârtia în spatele fiecăruia sau să o
pună pe podea în fața lor.
Cereți-le elevilor să scrie fiecare pe bilețele separate câteva gânduri pozitive despre ei înșiși folosind
adjective sau fraze scurte. Încurajați-i să găsească cel puțin patru. Oferiți-le câteva exemple: „Sunt un
foarte bun povestitor”; „Sunt un bun ascultător; prieten; onest; bine organizat”, etc. Păstrați aceste post-
it-uri ca o listă personală.
• Apoi cereți-le să scrie 1-3 atribute pozitive despre fiecare elev pe post-it-uri diferite și să le pună în al
patrulea pătrat, cel neetichetat, al persoanei despre care scriu, fără să-și scrie propriul nume pe ele.
Dacă grupul este unul cu un nivel scăzut de învățare sau are abilități de limbaj limitate, le puteți furniza
o varietate de cuvinte, uneori cu imagini alăturate la vedere, pentru a ajuta procesul.
• Odată ce toată lumea a fost acest lucru, cereți-i fiecărui elev să petreacă niște timp recapitulând
ferestrele individual. În această fază, doar cei care sunt pregătiți și doresc, vor împărtăși sentimentele
lor cu grupul.
• Acum cereți grupului să înceapă să sorteze post-it-urile pe fereastra lor:
- În primul pătrat (Eu știu și tu știi) ei trebuie să pună cuvintele/frazele care se potrivesc cu notițele pe
care le-au făcut la început pentru ei înșiși.
- În al doilea pătrat (Tu știi) tot ce a fost spus despre ei de către ceilalți, informații care nu s-au aflat pe
lista lor personală
- În al treilea pătrat (Eu știu), ei trebuie să pună tot ce a fost menționat pe lista personală dar nu a mai
fost menționat și de altcineva.
40
Odată ce elevii au terminat ferestrele, ei le pot împărtăși cu restul grupului.
Apoi, explicați-le că:
• Fereastra “Eu știu și tu știi” este partea din noi de care suntem încrezători și pe care o arătăm de
bunăvoie celorlalți. Poate doriți să lucrați mai mult la aceasta și să întrebați:
Cum poți contrui mai departe pe aceasta? Cum poți face mai mult din aceasta? Îți place să fii văzut/ă
astfel?
• Fereastra „Tu știi” este modul în care ne văd ceilalți, noi nefiind conștienți de aceste calități. Puteți
explica și că uneori potențialul există, dar suntem prea timizi, prea emoționați sau prea temători pentru
a-l recunoaște. Cu toate acestea, alții ne pot ajuta să facem acest lucru. Poate doriți să lucrați mai mult
la aceasta și să întrebați: Pe care dintre aceste caracteristici ți-ar plăcea să le adopți mai mult? Cum te
poți vedea astfel? Îți plac toate sau unele dintre aceste calități? Ce calități te-au surprins cel mai mult?
• Fereastra „Eu știu” se referă a potențialul fiecărei persoane. Pătratul ferestrei se referă la ce crede
participantul că este capabil să facă, dar nu o face suficient, îi este prea frică sau teamă și/sau se reține.
Poate doriți să lucrați mai mult la aceasta și să întrebați: De ce ați avea nevoie pentru a arăta și această
latură a voastră? Dacă ați putea să cereți ajutor pentru a putea face acest lucru, cui i-ați cere? Există
ceva aici ce nu vrei să împărtășești, ci preferi să ții pentru tine?
Ulima fereastră care a rămas neetichetată reprezintă creșterea și devoltarea personală. • Odată ce
toți elevii au terminat de împărtășit ce au dorit să împărtășească despre primele trei pătrate, încurajați-i
să-și imagineze cum vor fi în viitor, explorând aspectele positive despre care au vorbit din propria
fereastră și, poate, adăugând idei pe care le-au auzit atunci când au ascultat discuția despre celelalte
ferestre.
• În final, cereți-le să facă un pas înapoi și să se vadă pe ei și calitățile lor actuale împreună cu imaginea
de sine, și capacitatea pe care o au pentru a se dezvolta.
SFATURI
Există câteva adjective în Fișa de lucru 4 pe care le puteți sugera elevilor.

FIȘA DE LUCRU 4
CAPABIL ORGANIZAT EXTROVERTIT INGENIOS MATUR
ISTEȚ DOCIL PRIETENOS INTELIGENT MODEST
BUN COMPEX GENEROS INTROVERTIT NERVOS
DEMN ÎNCREZĂTOR PERSPICAC ADAPTABIL FERICIT
BTAV DE AJUTOR DE ÎNCREDERE CNOSCĂTOR VESEL
CALM ÎNDRAZNEȚ IDEALIST AFECTUOS TIMID
LOGIC ENERGIC INDEPENDENT IUBITOR PUTERNIC
MÂNDRU RELIGIOS AUTOCUNOSCĂTOR CARAGHIS ÎNCORDAT
TĂCUT RECEPTIV SENSIBIL DE ÎNCREDERE DEȘTEPT
CALD ISCODITOR SENTIMENTAL SPONTAN GÂNDITOR
RELAXAT DECIS RĂBDĂTOR SOLIDAR ÎNȚELEPT

41
ACTIVITATEA 14. ANIMALE ȘI TRĂSĂTURI BUNE vârsta peste 9 ani
Durata 30-45 de min
OBIECTIVE
• Să dezvolte nivelul de conștientizare cu privire la trăsăturile bune ale propriei personae și ale altora.
• Să experimenteze și să prețuiască sentimentele de merit și apartenență.
• Să promoveze comentariile pozitive și feedback-ul apreciativ în rândul participanților.
PREGĂTIRE
Hârtie (o coală de hârtie per elev) și creioane colorate sau pixuri.
PAS CU PAS
• Invitați elevii să termine fraza: Dacă aș fi un animal, aș fi... , și apoi lucrând individual să se deseneze
drept animalul preferat, care simt ei că are trăsături similare cu ale lor. Spuneți-le elevilor să nu scrie
nimic despre animal și să nu-și treacă numele pe desene.
• Elevii vor împături desenele pentru a asigura confidențialitatea lor și le vor pune în mijlocul clasei.
• Acum, fiecare elev alege un desen din grămadă. Dacă au ales din întâmplare propriul desen, ei îl vor
pune la loc și vor alege din nou. Toată lumea trebuie să aleagă un desen al altcuiva.
• Pe desenul ales, fiecare elev, lucrând separat, trebui să enumere toate lucrurile bune care le vin în
minte despre acel animal. Subliniați că se vor enumera numai aspectele pozitive.
• Când sunt gata, pe rând, fiecare animal va fi arătat și trăsăturile bune vor fi citite tare.
Desenele pot fi afișate și/sau înapoiate elevului, care a enumert calitățile.
DE REFLECTAT!
Împărtășirea de comentarii pozitive promovează încrederea, simțul valorii și apartenenței.
Asigurați-vă că doar trăsăturile bune ale animalelor sunt enumerate și citite grupului. În cazul
aspectelor negative sau vagi, întrebați următoarele:
• De ce credeți că această trăsătură este una pozitivă?
• Ce te face să crezi că este corect?
• Ce alte trăsături vă trec prin minte care să fie pozitive?
La final:
• Ce ai simțit în timpul această activitate?
• Ce ați aflat despre voi înșivă?
SFATURI
• Dacă s-a dezvoltat un nivel ridicat de empatie și încredere, elevii pot ghici pe cine reprezintă
animalul. • Puteți întreba dacă autorul desenului dorește să-l primească înapoi și cum s-a simțit să audă
toate acele calități despre animalul lor.
• Este important să se păstreze confidențială identitatea elevului care a desenat animalul și să nu se
pună presiune pe nimeni să ,,iasă” în față ca autor al animalului.

42
ACTIVITATEA 15. COȘUL DE GUNOI ȘI RUCSACUL vârsta oricare
Durata 5-10 min

OBIECTIVE
Să încurajeze elevii să se gândească la ce le-a plăcut sau nu cu privire la activitate/sesiune/atelier.
PREGĂTIRE
• Un coș de gunoi și un rucsac sau imagini laminate ale acestora
• Cartonașe din hârtie/Post-it-uri în două culori diferite (ex. verde și roșu)
• Pentru elevii mai mici: Cartonașe cu imagini pentru toate activitățile din timpul lecției/
sesiunii/atelierului (ex., introducere/încălzire, brainstorming, lucru în grupuri, joc pe roluri,gustare etc.)
PAS CU PAS
• Distribuiți post-it-urile colorate și spuneți-le elevilor că pot lua atâtea câte au nevoie din fiecare
culoare. Cereți-le să scrie unul sau mai multe lucruri care le-au plăcut în timpul activității pe cele verzi,
punându-le în rucsac și unul sau mai multe lucruri care nu le-au plăcut pe cele roșii – punându-le în
coșul de gunoi. Acordați-le câteva minute pentru a lucre individual. Feedback-ul lor este anonim, nu se
va scrie niciun nume pe bilețele.
• Cu elevii mai mici procedați în felul următor: Ridicați un cartonaș și întrebați-i pe elevi, pe toți odată,
dacă le-a plăcut respectiva activitate. S-ar putea să aveți nevoie să numărați mâinile și să alegeți ce a
spus majoritatea. Dacă este DA, activitatea merge în rucsac pentru a fi folosită din nou. Dacă este NU,
poate să meargă în coșul de gunoi.
DE REFLECTAT!
Puteți folosi o selecie a acestora pentru runda finală de feedback:
• V-a plăcut această activitate?
• A fost ceva ce nu v-a plăcut și de ce?
• Există vreo activitate pe care v-ar plăcea să o luați în considerare pentru data viitoare?
• Care a fost activitatea voastră preferată?
• Ce ar trebui să meargă în rucsac?
• Ce ar trebui să meargă în coșul de gunoi?
• Ce ar trebui să fie diferit data viitoare?
SFATURI
43
Acesta este un instrument util pentru a reflecta la succesul activității și atelierului ca întreg.

Majoritatea bunelor practicilor anti-bullying sunt legate de acțiuni de creșterea gradului de


conștientizare, de educare și de pregătire a tinerilor privind consecințele fenomenului bullying;
majoritatea cazurilor sunt legate de diverse aspecte: creșterea capacității de comunicare și conectare la
cei din jur, dezvoltarea parteneriatului, schimbări de politică și cercetare. Elementele specifice pentru
fiecare practică anti-bullying sunt:

• Practici audio-vizuale care sunt răspândite la nivel global. Pot fi durabile și ușor de transferat. Cu
toate acestea, producerea unor filme, seriale TV sau materiale video trebuie, de obicei, efectuată de
producători sau companii de producție, ceea ce necesită un sprijin financiar. Aceste bune practici sunt
folosite în mod ideal ca acțiuni de sprijin în programe și politici anti-bullying, ca și în alte inițiative.

• Exemple privind strategiile și instrumentele de intervenție anti-bullying se găsesc online, sunt


durabile și ușor de transferat. Aceste bune practici se pot folosi independent și se pot modela pentru a
se potrivi în diverse contexte și/sau în acțiuni de sprijin în programele și politicile anti-bullying

• Organizațiile pot fi promotoare de bune practici anti-bullying, deoarece oferă un cadru organizatoric
de sprijin pentru combaterea violenței, fiind un sistem de sprijin pentru comunitate. Pot fi durabile și
ușor de transferat. Acestea necesită însă suport financiar, precum și raporturi de evaluare care să le
demonstreze rolul și eficiența practică a acțiunilor și operațiunilor.

• Exemple pentru programe de prevenire pot reprezenta programele de prevenire a violenței de tip
bullying în general, sau de prevenire a unui tip specific, de exemplu violența sexuală, folosind un
anume tip de prevenire. Programele de prevenire a violenței se găsesc și online, majoritatea fiind
produse de programul european Daphne. Pot fi durabile și ușor de transferat. Aceste bune practici se
pot folosi independent și se pot modela pentru a se potrivi în diverse contexte și/sau în acțiuni de sprijin
în programele și politicile anti-bullying.

• Telecomunicațiile și tehnologia informației sunt atât o bună practică anti-violență, cât și un


instrument de promovare a acțiunilor anti-bullying. În epoca digitală, telecomunicațiile oferă un sprijin
profesional major, fiind ușor accesibile, ușor de folosit și răspândite din ce în ce mai mult în rândul
copiilor, adolescenților, adulților, profesioniștilor și în serviciile publice. Sunt durabile și ușor de
transferat, însă necesită sprijin financiar.

• Practicile bazate pe teatru nu sunt durabile, deoarece nu se știe pentru cât timp pot fi expuse. Pot fi,
însă, transferate cu ușurință în alte țări. Precum metodele audiovizuale, acestea necesită sprijin
profesional și financiar. Aceste bune practici sunt folosite în mod ideal ca acțiuni de sprijin în programe
și politici anti-bullying, ca și în alte inițiative. În esență, elementele unei bune practici anti-bullying
sunt:

44
• Participare activă: aproape toate practicile anti-bullying prezentate în acest ghid sunt bazate pe
participarea activă a grupurilor-țintă. Elevii, profesorii și părinții sunt implicați în mod activ în
implementarea acestor practici.

• Abordare la nivelul întregii școli: multe dintre practicile anti-bullying sunt folosite la nivelul întregii
școli pentru a produce rezultate eficiente, implicând activ grupurile-țintă în eforturile comune de a
elimina violența.

• Networking – comunicarea în rețea, o abodrare la nivelul întregii comunități: aproape toate practicile
anti-bullying au fost bazate pe o abordare la nivelul întregii comunități. Comunicare pare să aibă un rol
important atât în susținerea implementării unei practice prin voluntariat, cât și prin suportul financiar al
implementării. Persoanele interesate oferă un sprijin esențial în vederea obținerii unei practici anti-
bullying durabile și eficiente.

• Susținerea științifică: majoritatea programelor anti-bullying sunt susținute de angajații unor


universități, de personal științific, de organizații publice sau private, ONG-uri și instituții de cercetare.
Acest lucru oferă cunoștințe utile, un fundament științific, concret și sprijin continuu pentru o aplicare
de succes.

• Cercetare: există o cercetare înaintea implementării, precum și o evaluare a cercetării în timpul și


după implementarea practicii; sunt necesare aceste cercetări pentru a produce dovezi suficiente ale
eficienței metodei. De asemenea, în acest mod problemele și obstacolele pot fi identificate și depășite.
Majoritatea practicilor implică folosirea ambelor tipuri de cercetare.

• Eforturile de diseminare a practicilor anti-bullying includ: publicații în presă, resurse online,


materiale video, documente din școli, pagini de Facebook, broșuri, postere, evenimente și canale
YouTube. Producerea materialelor în limba engleză, precum și în alte limbi, oferă un avantaj în plus.

45
CAPITOULUL 3 INSTRUMENTE PENTRU IDENTIFICAREA TIMPURIE ȘI
INTERVENȚIA ADECVATĂ ÎN CAZURI DE BULLYING

3.1 Semnale de avertizare și indicatori ai bullyingului

În calitate de profesor sau specialist în domeniul educației, vi se cere să fiți activ atât în prevenirea
bullyingului și violenței în școală, cât și în intervenții adecvate în cazul în care apar situații de bullying.
Fiind conștient de și atent la semnele și semnalele din partea unor elevi individuali sau grupuri din
cadrul clasei/școlii, vă poate ajuta să recunoașteți și identificați timpuriu semnele situațiilor de bullying.
Recurgerea la o poziție de conștiență și observație sensibilă a interacțiunilor sociale din clasă, fiind în
același timp deschis, nepărtinitor, dând dovadă de tact și susținere în reacțiile voastre, vă va îndruma în
evaluarea situației. Astfel puteți evita subestimarea și reacțiile exagerate la potențialele semne ale
cazurilor de bullying. Păstrarea dinamicii grupului în central atenției vă va ajuta de asemenea să
deosebiți comunicarea zilnică și relațiile interpersonale, respectiv conflictele legate de bullying. Mai
frecvent decât ar fi de dorit, răspunsul adecvat vine prea târziu în cazul în care se stabilește, sau chiar se
escaladează, incidența bullyingului.

Există o multitudine de instrumente utile de îndrumare, începând de la liste lungi de verificare, la


ponturi simple, care vin în ajutor în intensificarea concentrării asupra incidențelor bullyingului și
evidențierea riscurilor de bullying în cadrul școlii. Iată mai jos o listă de indicatori, listă compilată din
lucrările mai multor autori.
Fiți vigilenți și urmăriți simptomele situațiilor în care un elev:
o Lipsește des de la școală sau întârzie;
o Are probleme cu temele școlare și o scădere vizibilă a notelor;
o Este deseori singur și exclus de către restul elevilor din activitățile de grup în timpul
pauzelor;
o Este pârât și nu este luat în serios de către ceilalți, de ex.: neapreciat din cauza aspectului
său;
o Este ales ultimul în jocurile de echipă;
o Devine retras, pare supărat, nefericit, încordat, înlăcrimat, abătut sau neajutorat;
o Arată semne de schimbări neașteptate de dispoziție, de ex.: este tăcut, ursuz, retras;
o Devine deosebit de emoționat când trebuie să vorbească în fața întregii clase;
o Apare cu tăieturi, contuzii sau alte leziuni inexplicabile, haine sau obiecte personale
rupte sau deteriorate;
o Deseori stă în apropierea unui adult.
o Refuză să spună ce nu este în regulă.
o
Cum puteți să gestionați în mod eficient situațiile de bullying?

Pasul 1: Opriți bullyingul.

Pasul 2: Sprijiniți victima agresiunii în așa fel, încât să-i permită redobândirea controlului asupra
emoțiilor sale și „menținerea imaginii” (“save face”).

46
Pasul 3: Abordați agresorul, spunându-i comportamentului de bullying pe nume și explicând de ce este
inacceptabil acest tip de comportament.

Pasul 4: Responsabilizați spectatorii/observatorii prin apreciere sau informații referitoare la felul în


care să acționeze în viitor.

Pasul 5: Impuneți consecințe logice, non-violente.

Pasul 6: Dacă este posibil, discutați ulterior cu victima agresiunii pentru a vă asigura că bullyingul s-a
oprit.

Abordările de alternative practice ale lui rigby pentru adresarea agresorilor cuprind:

Punerea la dispoziție și implementarea unor reguli clar definite pentru a pune în practică
„consecințe” corespunzătoare pentru cei identificați ca persoane care au agresat pe cineva.
Acestea pot varia de la pierderea unor „privilegii” sau impunerea unor „sarcini”, la detenție și
suspendare sau exmatriculare de la școală.
Consiliere. Aceasta poate include discuții informale cu agresorul în vederea schimbării
comportamentului său. Sau ar putea implica o abordare mai structurată dintre care s-au sugerat două:
• Abordarea de neînvinuire. Această abordare necesită adunarea grupurilor de copii care cuprind
agresori. În mod normal vor fi implicați un număr de copii cu influență prosocială. Se va descrie
încercarea prin care trece victima, iar grupul este lăsat să vină cu o soluție responsabilă. Rezultatul este
monitorizat atent.
• Metoda îngrijorării împărtășite. Aceasta necesită din partea consilierului împărtășirea cu membri
individuali ai grupului a îngrijorării sale pentru „victimă” și provocarea unei promisiuni de acționare
într-o manieră specifică și pozitivă în intercțiunile ulterioare cu victima. Aceasta se efectuează într-o
manieră neamenințătoare, de-a lungul liniilor directoare sugerate de profesorul Anatol Pikas.
Urmând aceste indicații generale și modele de intervenție, secțiunea următoare se concentrează asupra
unor contexte specifice țării în legătură cu intervențiile în situații de bullying.

3.2 Recomandări practice pentru intervenția în situații de bullying în școală

Acest capitol oferă o prezentare generală a politicilor și regulamentelor de intervenție disponibile


împotriva fenomenului de bullying, a măsurilor de raportare și sprijin din România. Din nou, un spectru
larg de reglementări și diferențe distincte pot fi observate între diferitele țări, în ceea ce privește, de
exemplu, necesitatea aplicării sau neaplicării unei politici obligatorii împotriva fenomenului de
bullying în școli, abordarea fenomenului de bullying în numele personalului școlii, sau implicarea
elevilor și părinților în elaborarea, discutarea sau adoptarea acestor politici și acțiuni de intervenție.

47
În fiecare școală din România există o comisie specială cu responsabilitatea principală de prevenire a
tuturor formelor de violență în cadrul școlii. Comisia constă dintr-un profesor, unmembru al echipei de
conducere a școlii, un membru din cadrul personalului auxiliar al școlii și un reprezentant al elevilor.
Această comisie trebuie informată ori de câte ori are loc un incident de bullying în cadrul școlii, care
trebuie abordat. Cu toate acestea, când vine vorba de bullying, trebuie să luăm înconsiderare că foarte
puțini profesori din România sunt conștienți de problemele legate deacest fenomen. Deseori acesta este
motivul pentru care ignoră comportamentul de bullying, care nu este abordat în mod adecvat la nivel de
școală.

Nu există politici care să se adreseze fenomenului de bullying în școlile românești. Foarte puțini
profesori au acces la programe de dezvoltare care țintesc această formă specifică de violență. Nivelul
de conștiență cu privire la problemele de bullying este destul de scăzut și nu există programe specifice,
bazate pe școală și recunoscute la nivel național pentru prevenirea fenomenului de bullying. Din
această cauză intervențiile în cazul situațiilor de bullying sunt destul de izolate.

CUM RAPORTĂM CAZURILE DE BULLYING?

În conformitate cu Legea Română nr. 272/2004 cu privire la


protecția copilului, întregul personal din educație, sănătate
și protecția copilului trebuie să raporteze orice suspiciune cu
privire la abuzul împotriva copilului sau cazurile în care un
copil este într-o situație de violență.
Raportarea se face telefonic și/ sau în scris, către serviciul
local de protecția copilului.
În cazurile de violență în cadrul școlii, se informează în
primă instanță echipa de conducere a școlii. Nu există
prevederi specifice legate de bullying.

48
CUM/UNDE/CUI SE DEFERĂ?

Când se deferă un caz de bullying, instituțiile care se vor contacta sunt:

La nivel local:

• Inspectoratul Școlar Județean

• Centrul Local Județean de Asistență Psiho-Pedagogică și Resurse


Educaționale

• Direcția Județeană de Protecția Copilului

• Centrul Comunitar cu Servicii de Sănătate Mintală pentru Copii și


Adolescenți.

La nivel central:

• Centrul Municipal de Asistență Psiho-Pedagogică și Resurse


Educaționale:

www.cmbrae.ro

• Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:


www.cncd.org.ro

• Consiliul Național al Elevilor: www.consiliulelevilor.org

• Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului:


www.copii.ro

Cum abordăm părinții?

Părinții sunt contactați și informați despre fiecare situație de bullying care intră în atenția personalului
școlii. Principalele persoane responsabile pentru abordarea părinților sunt profesorii de la clasă și
consilierul școlar. De asemenea, părinții sunt informați direct de către copii, în special în cazurile în
care copiii sunt victimele bullyingului. Uneori directorul școlii este cel care informează familia.

49
Un copil care este victimă a bullying-ului are nevoie de sprijinul adulţilor din jurul lui. Cu ajutorul dvs.,
copiii învaţă cum să facă faţă comportamentelor de tachinare, poreclire sau a altor forme mult mai
grave. Fiecare copil are nevoie să primească mesajul că aceste tipuri de comportamente sunt
inacceptabile. Deoarece bullying-ul apare de obicei în comunităţile de copii, acest mesaj trebuie să fie
promovat şi întărit atât la şcoală, cât şi acasă. Pentru că bullying-ul afectează pe toţi elevii din grup, nu
se reduce doar la copilul care agresează şi la victimă, este important să îi învăţăm pe copii ce să facă
dacă sunt martorii unui asemenea eveniment. Martorii bullying-ului, care sunt de obicei ceilalţi copii,
de multe ori se simt în secret uşuraţi că nu sunt ei ţinta bullying-ului şi tind să evite agresorul, nefiind
dispuşi să intervină în apărarea copilului agresat. Bullying-ul creează o atmosferă pervazivă şi
nedefinită de intimidare, frică şi tăcere printre copii.

Paşi în gestionarea comportamentului de tachinare. Tachinarea nu poate fi întotdeauna prevenită,


iar noi nu putem controla ceea ce spun sau fac ceilalţi. Ce putem face într-o astfel de situaţie este să îl
învăţăm pe copil cum să îşi controleze propriile reacţii. Aceasta, deoarece multor copii le lipsesc
abilităţile sociale necesare pentru a face faţă glumelor, etichetărilor şi farselor colegilor lor. În
momentul în care ei plâng sau se înfurie, nu fac decât să îşi încurajeze colegii în a continua.

Învăţaţi copilul prin joc de rol ce să îşi spună în situaţia respectivă sau să o privească diferit.

• Copilul poate să îşi spună: „chiar dacă nu îmi place cum mă porecleşte pot să fac faţă acestei
situaţii “; poate să îşi pună o întrebare care să verifice valoarea de adevăr a celor spuse pe seama
sa: „este adevărat ce spune … despre mine?” (de cele mai multe ori se dovedeşte că nu); poate
să se gândească la calităţile sale care contravin remarcilor negative făcute la adresa sa.

Învăţaţi copilul prin joc de rol să se comporte diferit:

• Ignorarea copilului care tachinează - să se comporte ca şi cum celălalt este invizibil şi să


acţioneze ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. (Manifestarea furiei sau izbucnirea în plâns adesea
accelerează comportamentele de tachinare). Ignorarea NU este o metodă bună în situaţii în care
cineva tachinează de foarte mult timp şi foloseşte comportamente de bullying cu scopul de a-l
intimida). Dacă este posibil, este recomandat să plece din situaţie.
• Transmiterea de mesaje la persoana I - acest tip de mesaj asertiv este o metodă bună de
exprimare a propriilor emoţii: „Sunt trist/nu-mi place când faci glume pe seama ochelarilor mei,
aş prefera să încetezi”. Exersarea acestei tehnici presupune stabilirea contactul vizual şi
folosirea unei ton ferm. Această tehnică funcţionează când este folosită într-un cadru controlat,
în care există un adult, există nişte reguli, etc. (cum ar fi în clasă, la şcoală). Folosirea ei în
recreaţie sau în curtea şcolii poate să ducă la agravarea situaţiei (copilul care tachinează face şi
mai rău deoarece a observat că ceea ce face el, produce o emoţie sau a obţinut ceea ce şi-a
dorit).
• Răspunsul paradoxal. Această tehnică învaţă copilul cum să-şi schimbe modul în care vede
sau înţelege cuvintele pe care celălalt le spune la adresa sa. Astfel, el poate să schimbe cuvintele
50
de tachinare în complimente. De exemplu, un copil face glume pe seama sa că poartă ochelari şi
spune „aragaz cu 4 ochi”. În această situaţie, poate să răspundă politicos: „Mulţumesc că ai
remarcat că am ochelari!” (copilul care a făcut remarca nepotrivită este de regulă confuz când
nu primeşte reacţia obişnuită de furie sau de frustrare). Un alt tip de răspuns paradoxal este
exprimarea acordului faţă de aspectele la care se referă cel ce tachinează. De exemplu,
răspunsul adecvat la adresa unui copil care tachinează şi spune „Ai aşa de mulţi pistrui!” ar
putea fi „Este adevărat, am o mulţime de pistrui!”. Acordul cu aspectele semnalate elimină
dorinţa de a ţine ascuns pistruii, lasă agresorul fără replică deoarece conflictul este blocat.
• Răspunsul cu un compliment este un alt tip de reacţie care descurajează tachinarea. De
exemplu, dacă cineva râde de modul în care copilul aleargă, acesta ar putea răspunde cu un
compliment „Tu eşti un bun alergător!”. Umorul este un alt tip eficient de reacţie deoarece este
total diferit de răspunsul aşteptat şi subliniază faptul că nu există un punct vulnerabil care să fi
fost atins. În plus, râsul poate să schimbe o situaţie cu potenţial de rănire, într-una comică.

Pentru situaţiile în care comportamentul de bullying se menţine şi nimic nu pare să funcţioneze, copiii
au nevoie să solicite ajutorul unui adult: Primul pas în reducerea comportamentelor de bullying este să
le recunoaştem şi să facem ceva pentru stoparea lor (ex. să semnaleze prietenilor, cadrelor didactice,
părinţilor atunci când nu ştiu sau nu reuşesc să facă faţă singuri).

În concluzie:

Ce trebuie să facă un copil care este agresat?

• Să ignore comportamentul de agresare (doar în faza iniţială!).


• Să se distanţeze de situaţia şi locul respectiv.
• Să reacţioneze într-o manieră fermă (învăţarea abilităţilor asertive).
• Să se asigure de protecţie (solicitarea ajutorului).

Ce este important să evite un copil care este agresat: să se înfurie/să plângă; să se comporte agresiv
(să lovească, să înjure etc.), să aducă alţi copii sau o gaşcă cu ajutorul căreia să îşi facă dreptate, să
răspundă cu tachinare.

Important de reţinut!

Toţi adulţii, cadre didactice şi părinţi, care au legătură cu şcoala trebuie să fie vigilenţi în a identifica
acest fenomen şi a interveni. O dată identificat fenomenul este necesar ca adulţii să respecte cele 3
principii de intervenţie:

1. SĂ ACŢIONEZE IMEDIAT

2. SĂ-I OFERE CREDIT COPILUL AGRESAT

3. SĂ IA MĂSURI PENTRU A DIMINUA PUTEREA CELUI CARE AGRESEAZĂ.


51
Există diverse cauze din care mulți elevi nu anunță despre violența trăită sau bullying-ul continuu cu
care se confruntă. De aceea, un rol important în identificarea cazurilor de abuz îl au spiritul de
observație al pedagogilor și altor angajați ai instituției de învățământ, atitudinea lor grijulie față de elevi
și capacitatea de a observa la timp simptomele vulnerabilității în comportamentul și dispoziția acestora.
După semnele descrise în continuare se poate bănui că elevul este în stare de stres, care poate fi
provocat de conflictele și violența cu care se confruntă în instituția de învățământ:
✓ lipsa frecventă de la ore sau absența în anumite zile ori de la anumite lecții;
✓ întârzierile, refuzul de a participa la activități extrașcolare fără a avea cauze obiective sau din
motive inventate;
✓ plângerile frecvente de stare de rău în timpul orelor;
✓ închiderea în sine, evitarea prietenilor, colegilor de clasă, autoizolarea sau izolarea din partea
altor elevi;
✓ scăderea bruscă a reușitei școlare, pierderea interesului față de învățătură și alte activități;
✓ lipsa de încredere în semeni și adulți, subaprecierea, lipsa încrederii în sine;
✓ neatenție, uitare, incapacitatede concentrare;
✓ starea permanentă sau frecventă de anxietate, încordare, deprimare, apăsare sau, dimpotrivă,
hiperactivitate, iritabilitate, agresivitate;
✓ schimbările dese și fără motiv de dispoziție;
✓ pierderea sau deteriorarea frecventă a lucrurilor personale (telefon mobil, ghiozdan, manuale
etc.);
✓ echimoze, excoriații, haine rupte sau incapacitate;
✓ refuzul de a explica cauzele stărilor și comportamentelor descrise mai sus sau explicații evident
inventate.
Această listă nu este exhaustivă. La fel, multe dintre semnele de mai sus nu sunt specifice violenței. Cu
toate acestea, dacă observă aceste semne, profesorul, împreună cu psihologul instituției de învățământ,
trebuie să clarifice/ identifice cauzele lor, discutând într-o atmosferă de încredere și confidențialitate cu
elevul, părinții, prietenii lui și într-o manieră cât mai tacticoasă, astfel încât să nu agraveze situația prin
acțiunile sale, să nu-i provoace copilului o traumă adițională.
Diagnosticul relațiilor interpersonale și de grup șistudierea climatului psihologic contribuie la
identificarea precoce a semnelor violenței în școală (colegiu) sau clasă (grupă). Rezultatele permit
depistarea oportună și rezolvarea la timp a relațiilor problematice și situațiilor conflictuale, atunci când
ele abia încep să se formeze. Pe lângă aceasta, studierea periodică a climatului psiho-social (cu
52
respectarea obligatorie a principiilor voluntariatului, confidențialității și anonimatului) permite
evaluarea eficienței acțiunilor de prevenire și răspuns la cazurile de violență.
Asemenea cercetări trebuie să includă și întrebări legate de violența și discriminarea pe bază de gen și
sexuală – formele cel mai greu de identificat ale violenței.
În cazul depistării cazului de violență sau apariției celei mai mici presupuneri legate de posibilitatea ca
un elev să fie supus violenței, neglijării și exploatării în școală (colegiu) sau în afara ei (casă, stradă),
profesorul sau alt angajat al instituției de învățământ trebuie să anunțe imediat coordonatorul
activităților de prevenire și susținere a elevilor în situație de violență și (sau) directorul instituției pentru
a lua la timp toate măsurile corespunzătoare.
Elevii (victime sau martori), părinții lor, alți membri ai comunității locale de asemenea pot să sesizeze
cazurile confirmate sau presupuse de violență față de copii. Orice sesizare de abuz, parvenită de la un
membru al comunității, despre un copil care este sau nu elev al instituţiei de învățământ, trebuie
înregistrată și examinată împreună cu coordonatorul din instituție, care va referi cazul, în funcție de
natura și gravitatea acestuia, altor servicii sau specialiști

Oprirea violenței Angajaţii instituţiei de învățământ care sunt martori sau deţin informaţie despre un act
de abuz, neglijare, exploatare, trafic sunt obligaţi să intervină pentru a-l stopa sau să solicite ajutor în
cazul în care nu pot interveni de sine stătător.
Sarcina lor principală este să separe părțile, să oprească violența și, în caz de necesitate, să acorde
victimelor primul ajutor.
La fel trebuie să procedeze și elevii: să anunțe imediat adulții, să îndemne părțile să înceteze violența,
să-i separe pe cei care se bat dacă aceasta nu le amenință siguranța. Acordarea primului ajutor Până la
sosirea lucrătorului medical al instituției de învățământ sau în lipsa acestuia, primul ajutor îl va acorda
orice angajat al instituției.
Atunci când depistează (sau suspectează) că victima are traume și răni, acesta trebuie să cheme
ambulanța și imediat să informeze părinții elevului despre incident.

Informarea Despre incidentul care a avut loc în instituția de învățământ ori în afara ei sau despre cazul
suspect de abuz trebuie informați: dirigintele (diriginții) participanților la conflict, coordonatorul
acțiunilor de prevenire și asistență în cazurile de violență, directorul instituției de învățământ.

53
Analiza primară a cazului Imediat după incident se va discuta separat cu victimele, inițiatorii și martorii
violenței. Această discuție, de regulă, este purtată de diriginte sau alt angajat al instituției de învățământ
care se bucură de încrederea copiilor.
După caz, la discuție participă și psihologul sau coordonatorul din instituție.
La această etapă, este importantă clarificarea detaliilor cazului pentru a determina tactica ulterioară de
lucru cu părțile implicate.
Analiza cazului presupune:
✓ constatarea realității comiterii acțiunilor cu caracter violent;
✓ determinarea duratei și frecvenței acestor acțiuni (primul și unicul caz, acțiuni violente repetate
sau hărțuire sistematică);
✓ stabilirea caracterului acțiunilor și circumstanțelor în care au avut loc;
✓ identificarea participanților la acțiunile violente (victimă, autor, susținători, martori, apărători);
✓ precizarea stării victimei;
✓ clarificarea motivației comiterii acțiunilor violente;
✓ constatarea atitudinii martorilor față de întâmplare, victimă și inițiator;
✓ prezicerea dinamicii cazului, eventualelor consecințe ale violenței pentru toate părțile implicate
și modelul posibil de evoluție a situației.

Mesaje-cheie pe care pedagogul sau coordonatorul trebuie să le transmită unui copil care îi relatează că
este victimă sau potenţială victimă a abuzului, neglijării, exploatării, traficului:
✓ „Eu te cred”. Copiii foarte rar mint despre faptul că sunt abuzaţi. Dacă ei consideră că
dumneavoastră nu-i veţi crede, nu vă vor spune nimic. Chiar dacă nu vă spun totul imediat,
există un motiv de ce n-o fac. Nu trebuie să insistați să vă povestească imediat toate detaliile
întâmplării;
✓ „Tu nu ești vinovat pentru ceea ce ți s-a întâmplat”. Deseori, copiii se simt vinovaţi după ce au
fost abuzaţi, însă în nici un caz nu trebuie făcuţi să se simtă responsabili pentru abuzul comis de
alţii.
✓ „Este bine că mi-ai spus și nu vei fi pedepsit pentru acest lucru”. Unii copii se simt vinovaţi
pentru faptul că au spus cuiva, crezând că au trădat abuzatorul sau fiindu-le frică de faptul că
alţi adulţi nu-i vor crede și îi vor pedepsi pentru că vorbesc despre astfel de lucruri. Este
important de accentuat că îl/ o credeți și să-i explicați că destăinuirea nu este o trădare, ci o
modalitate de a preveni un abuz și mai mare;

54
✓ „Eu te voi ajuta și voi avea grijă ca tu să fii în siguranţă”. Asiguraţi-vă că vă ţineţi promisiunea
și luați cele mai stricte măsuri de protecție a victimei. Reţineţi că în multe cazuri abuzatorul i-a
spus copilului că se vor întâmpla lucruri urâte cu el/ ea sau cu persoanele dragi, dacă va spune
cuiva ceva;
✓ „Eu nu pot să promit că nu voi spune nimănui despre ceea ce s-a întâmplat. Unii oameni trebuie
să știe, astfel încât noi să te putem apăra, însă noi putem să stabilim împreună cui îi vom
spune”. Copilul vă poate spune că sunteţi unica persoană căreia i-a povestit și vă roagă să
păstraţi acest secret. Trebuie să-i explicați însă că, fără a anunța unele persoane (poliția,
autoritatea tutelară, asistența medicală urgentă etc.), este imposibil să-i acordați ajutorul necesar
și să vă asigurați că abuzul nu se va repeta. Cu toate acestea, este important să informați copilul
atunci când anunțați alte persoane despre caz, pentru a nu-i trăda încrederea;
✓ „Ceea ce s-a întâmplat cu tine este serios și inacceptabil”. Adesea, copiii care nu au fost trataţi
bine de către părinţi (adevărați sau adoptivi, vitregi, concubini) și alte rude apropiate nu știu ce
este normal și ce nu, ce este firesc și ce este inadmisibil în comportamentul adulţilor faţă de
copii.

De exemplu, persoana care abuzează sexual copilul ar putea să-i spună că „e doar micul nostru joc”,
încercând să-l convingă că nu trebuie să povestească nimănui despre aceasta. Victimei trebuie să i se
explice esența celor întâmplate cu el/ ea și necesitatea de a lua anumite măsuri pentru prevenirea
repetării abuzului (de exemplu, a anunța poliția, organele de protecție).

După ce imaginea celor întâmplate a fost clarificată, dirigintele sau alt angajat care a examinat cazul,
transmite datele colectate coordonatorului, care le înregistrează și informează directorul. Coordonatorul
sau alt angajat al instituției cu care elevul victimă a violenței a stabilit relații de încredere, informează
copilul și părinții acestuia despre acțiunile care vor fi luate pentru a-i acorda susținere și protecție.
Anunțarea/ informarea /sesizarea În funcție de caracterul și consecințele violenței (suspectate sau
confirmate), directorul sau coordonatorul din instituția de învățământ informează despre caz organul
ierarhic superior în domeniul învățământului, autoritățile tutelare, de drept și alte instanțe, precum și
părinții victimei.
În aceiași termeni, ei trebuie să informeze:

55
- organele de poliţie/ procuratura – în cazul în care cunosc ori suspectă că un copil este exploatat sau
traficat ori este expus riscului de a fi exploatat sau traficat, este abandonat, precum și în cazul în care
există un pericol iminent pentru viaţa și sănătatea copilului;
- serviciul de asistenţă medicală de urgenţă – în cazul constatării sau suspectării pericolului pentru viaţa
și sănătatea copilului (fracturi, hemoragii, etc.), a tentativelor de suicid;
- ISJ și Ministerul Educaţiei – în cazurile de abuz, maltratare, neglijare, exploatare, trafic al copilului
comise de cadrele didactice sau de alt salariat al instituţiei de învățământ;
- inspecţia muncii – în cazul utilizării muncii copilului la lucrări cu condiţii de muncă grele,
vătămătoare și/ sau periculoase, precum și la lucrări care pot aduce prejudicii sănătăţii sau integrităţii
morale a copiilor (jocurile de noroc, lucrul în localurile de noapte, producerea, transportarea și
comercializarea băuturilor alcoolice, a articolelor din tutun, a preparatelor narcotice și toxice).

Cazurile suspecte de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului sunt înregistrate de instituţia de
învăţământ în Registrul de evidenţă a cazurilor suspecte de abuz, neglijare, exploatare, trafic al
copilului. Instituţia de învățământ ţine evidenţa Fișelor de sesizare expediate cu indicarea
destinatarului, datei și orei înregistrării, datei și orei expedierii, specialistului care a primit sesizarea și a
celui care a expediat-o.

De investigarea și oferirea ajutorului necesar în cazurile grave suspecte sau confirmate de abuz sexual,
vătămare corporală, neglijare gravă, abuz psihologic, exploatare a copilului se ocupă diverse organe și
servicii, în funcție de competențele pe care le au.
În acest scop, autoritatea tutelară locală convoacă echipa multidisciplinară de specialiști.
La solicitarea autorității tutelare locale, directorul asigură participarea unui salariat al instituţiei de
învățământ în cadrul echipei multidisciplinare, la examinarea cazului și elaborarea planului individual
de asistență a copilului și altor participanți.
La solicitarea organelor de drept, directorul numește un angajat care are o relație de încredere cu
copilul pentru asistarea copilului în cadrul procedurilor legale și în alte proceduri.

Pentru examinarea cazurilor de violență și neglijare față de elevi și acordarea asistenței, prin ordinul
directorului, se creează comisia de lucru intrașcolar. Din componența acestuia pot face parte cadre
didactice care cunosc bine particularităţile de dezvoltare și creștere ale copiilor în general și ale copiilor
implicaţi în cazul concret în particular: psihologul școlar, reprezentanţi ai echipei manageriale etc.

56
Activitatea comisiei este ghidată de coordonatorul acțiunilor de prevenire, identificare, raportare,
referire și asistenţă în cazurile de violență faţă de copii.

Acesta, în funcţie de forma de abuz sesizată, convoacă un grup de lucru intrașcolar pentru examinarea
cazului. La propunerea coordonatorului, directorul instituţiei desemnează prin ordin componenţa
grupului de lucru intrașcolar pe o perioadă de un an școlar sau pentru fiecare caz în parte.
Grupul de lucru intrașcolar:
✓ examinează cazurile mai puţin grave de violenţă faţă de copii (cazuri ușoare de abuz emoţional,
fizic (îmbrânciri), neglijare ușoară), autorii cărora sunt atât copiii, cât și adulţii, inclusiv cadrele
didactice și non-didactice din instituția de învățământ;
✓ oferă suport cadrelor didactice în examinarea cazurilor de abuz și neglijare a copilului și în
stabilirea măsurilor ce se impun pentru soluţionarea cazurilor și diminuarea fenomenului
violenţei;
✓ ajută elevii implicaţi în acte de violenţă să conștientizeze natura distructivă a comportamentelor
violente și efectele acestora asupra dezvoltării proprii și a celorlalți;
✓ oferă siguranţă și încredere elevilor că orice li s-ar întâmpla, în instituţie sau în afara acesteia,
există persoane și structuri la care pot apela și care vor reacţiona conform prevederilor
legislaţiei în vigoare;
✓ recomandă administraţiei instituţiei măsuri care contribuie la dezvoltarea competenţelor
profesionale ale cadrelor didactice și personalului tehnic.

Membrii grupului intrașcolar stabilesc unul sau câțiva profesori care vor comunica separat cu victima,
inițiatorul și martorii conflictului pentru a clarifica circumstanţele situației de violență, factorii
determinanţi, consecinţele și alte aspecte.
În timpul discuției, se va vorbi calm, prietenos, cu respect, folosind un limbaj pe înțelesul elevilor.
Examinarea minuțioasă a fiecărui caz de violență permite elaborarea unei strategii de susținere a
victimelor, inițiatorilor și martorilor și implementarea unor acțiuni educaționale potrivite în adresa
participanților.

Discuția cu victima În primul rând, se va discuta cu elevul victimă. El trebuie calmat și asigurat de
susținere deplină. Persoana care discută cu victima va descrie ferm poziția sa personală (și a instituției
de învățământ în general) de neacceptare a violenței. Dacă circumstanțele permit, discuția poate avea

57
loc imediat după incident, între patru ochi și fără grabă, pentru ca victima să-și poată spune păsul.
Profesorul sau coordonatorul care va discuta cu victima trebuie să fie pregătit pentru reacțiile ei
emoționale: sentimente de jenă, supărare, furie, vină.
Victima se poate simți rușinată de umilința și batjocura prin care a trecut, se poate autoînvinui pentru
cele întâmplate și poate chiar justifica agresorii. Sentimentul susținerii necondiționate și acceptării din
partea pedagogilor vor ajuta elevul victimă a violenței să se debaraseze de complexul de vină, să facă
față emoțiilor legate de incident, să-și consolideze stima de sine.
Recunoscând cele întâmplate, victima se poate simți „turnător”. De aceea, este important să i se explice
că este firesc să ceri ajutor atunci când nu te poți descurca singur cu situația.
Elevul trebuie abordat cu atenție și tact, fără a-l presa și a-i cere toate detaliile celor întâmplate. Se
poate veni cu întrebări de clarificare, pentru a stabili veridicitatea celor povestite. Posibil, vor fi
necesare mai multe discuții înainte ca elevul să aibă încredere deplină în profesor sau psiholog și să
poată relata toate circumstanțele cazului.
Victima poate să nu spună nimic sau chiar să nege cele spuse anterior dacă simte că nu este luată în
serios. Elevul trebuie să fie sigur că mărturiile lui nu îi vor agrava situația și nu vor provoca o
intimidare și mai mare din partea agresorilor. Profesorul căruia i s-a destăinuit victima trebuie să
întreprindă toate măsurile de siguranță pentru a nu divulga agresorilor sursa informației.

În discuția cu elevul victimă a violenței sau neglijării:


✓ nu întrebați de ce sau pentru ce a fost intimidat, ce i-a făcut agresorului ca să-l provoace la
violență;
✓ nu moralizați, nu-i spuneți că nimic nu s-ar fi întâmplat dacă se purta altfel;
✓ nu folosiţi glume, sarcasm și ironie – acestea îi pot sugera copilului că nu vă interesează
problema lui cu adevărat, că nu înţelegeţi gravitatea situației;
✓ nu criticați niciodată răspunsurile oferite de copil, nu corectaţi „răspunsurile greșite”, puteţi
doar să precizaţi, adresând alte întrebări;
✓ nu transformaţi discuţia într-un interogatoriu, folosind întrebările de tip „de ce”sau prea multe
întrebări închise, cerând elevului să vă povestească „adevărul”, să recunoască „cum a fost în
realitate”, chiar dacă știți că elevul minte sau ascunde ceva;
✓ niciodată nu promiteţi recompense în schimbul informaţiilor oferite; l nu întrebaţi niciodată
copilul cum ar dori el să fie pedepsit abuzatorul;

58
✓ nu arătaţi supărare, iritare dacă discuţia decurge greu, mai bine faceţi o pauză; l nu grăbiţi
copilul, dacă acesta încă nu este pregătit pentru comunicare deschisă, mai bine stabiliţi o altă
întâlnire;
✓ niciodată nu promiteţi copilului că nu veţi spune nimănui ceea ce veţi auzi de la el; explicaţi-i
că pentru a-l proteja e nevoie de implicarea mai multor profesioniști.

Discuția cu inițiatorul violenței Un membru al echipei de lucru intrașcolare va discuta cu


inițiatorul/autorul violenței. Dacă sunt mai mulți, se va discuta cu fiecare în parte, astfel încât să nu aibă
posibilitatea să discute unii cu alții și să-și construiască o defensivă de grup.
În caz de necesitate, se poate discuta cu toți agresorii împreună. Este important ca persoana care poartă
discuția să se abțină de la învinuiri spontane și amenințări înainte ca inițiatorul/autorul să-și expună
punctul propriu de vedere asupra situației.
În caz contrar, acesta poate refuza să mai spună ceva sau va începe să se apere agresiv, învinuind
victima și circumstanțele de tot ce s-a întâmplat.
Dacă inițiatorul/autorul nu a fost prins în momentul comiterii acțiunilor de violență sau maltratării, el
poate să nu-și recunoască vina. Pentru a evita altercațiile, profesorul (membrul echipei de lucru) trebuie
să declare clar și ferm că implicarea inițiatorului/autorului în violență este un fapt stabilit și nu trezește
dubii, că sunt suficienți martori printre anagații instituției de învățământ (nu este de dorit să se facă
referință la informația primită de la alți elevi).
Sarcina profesorului în timpul primei discuții cu inițiatorul violenței este să afle cum acesta percepe
incidentul, cum descrie și își explică comportamentul și motivele. În timpul discuției este important să
mențină contactul vizual și să urmărească atent reacțiile agresorului. Aceasta îl va ajuta să înțeleagă ce
scopuri urmărește în realitate inițiatorul, pentru a elabora planul de intervenție ulterioară în mod
corespunzător.
Venind cu întrebări de clarificare sau discutând cele întâmplate, profesorul se va concentra nu pe
personalitatea victimei și inițiatorului, ci pe acțiunile de violență (indiferent cine le-a comis și din ce
motive) și va declara clar că tachinările, aplicarea forței și presiunii psihologice sunt inadmisibile.
Tentativele inițiatorului de a-și nega implicarea sau de a manipula, prezentându-și acțiunile ca fiind
apărare împotriva victimei sau reacție impusă la provocările sale trebuie oprite politicos, accentuând
disproporționalitatea forței sau intimidării aplicate în comparație cu motivul pe care posibil îl dădea
victima.

59
Discuția nu trebuie să degenereze în căutarea vinovatului. Obiectivitatea și imparțialitatea profesorului
vor ajuta inițiatorul să se convingă că obiectul discuției nu este căutarea vinovatului, ci acțiunile
violente.
Anume aceste acțiuni pot atrage aplicarea măsurilor educative și disciplinare. Dacă agresorul
recunoaște că acțiunile sale au fost inadecvate și este dispus să coopereze, discuția se poate încheia
odată ce promite să înceteze violența. De asemenea, merită clarificat cum va explica schimbarea de
comportament colegilor, altor elevi, păstrându-și, în același timp, „fața curată”.

Lucrul cu martorii Adesea violența are loc în prezența martorilor – inițiatorul violenței are nevoie de
spectatori pentru a se manifesta, a-și consolida statutul de „lider”în grup. De aceea, sarcina dirigintelui
sau psihologului este să schimbe atitudinea față de violență a martorilor – cei care urmăresc curioși (sau
din frica de a se pomeni în locul victimei) tachinările, susțin agresorul sau se prefac că nu se întâmplă
nimic.
Mulți copii nu percep acțiunile proprii sau ale altora față de victimă ca fiind violență. Poate să le pară
un joc, o distracție, o glumă atunci când urmăresc cum cineva este poreclit, împins scuturat, strâns la
perete sau când i se iau lucrurile și se aruncă pe cerc, se pasează cu piciorul sau se ascund. Sarcina
profesorului este să puncteze clar, categoric, fără moralizare și referință la personalitatea victimei că
asemenea acțiuni sunt violență și intimidare și sunt inacceptabile.
Anticipând justificările martorilor sau ca răspuns la acestea, profesorul poate menționa că
particularitățile individuale (dizabilitatea fizică, capacitățile intelectuale scăzute, caracterul „nesuferit”,
„nimeni nu-l place”, „se leagă de toți”, „din cauza lui am pierdut” și altele) nu sunt motive și nu
justifică violența și intimidarea. Încercările de a căuta vinovatul trebuie oprite, deoarece sarcina
profesorului și tuturor părților implicate în violență este stoparea ei și restabilirea relațiilor normale,
sănătoase în clasă (grupă).
Profesorul poate ruga martorii să se pună în locul unei persoane (dar nu a victimei concrete, care
probabil nu este prea acceptată în casă (grupă)) care este intimidată și să-i roage să descrie ce simt.
După ce toți vor confirma că nu și-ar dori să fie în locul victimei, profesorul le poate propune să
semneze regulile clasei (grupei) prin care se declară explicit intoleranța față de violență.
În urma examinării fiecărui caz, membrii grupului de lucru intrașcolar elaborează un plan de intervenţie
în cadrul instituţiei pentru toţi elevii implicaţi (autori, victime, martori), inclusiv pentru părinţii
copilului, dacă este cazul.

60
Planul de intervenţie este consultat cu copilul. Planul de intervenţie în urma examinării cazului de abuz
va conţine următoarele elemente:
✓ o scurtă descriere a cazului de violenţă cu indicarea datei, timpului și locului acțiunii, numelui
și prenumelui părţilor implicate, clasei (grupei) în care învață, precum și a consecințelor
acțiunilor violente, formei abuzului, factorilor determinanţi;
✓ obiectivele ce trebuie atinse în urma realizării planului pentru părțile implicate;
✓ descrierea succintă a activităţilor recomandate pentru inițiatorul și victima violenței, cu
indicarea conţinuturilor și strategiilor didactice recomandate, perioadei, locului desfășurăriietc.;
✓ resursele necesare pentru implementarea planului, numele și prenumele specialiștilor implicați
și persoanelor responsabile să ofere asistenţă copilului și să monitorizeze planul.

Asistența victimei În conformitate cu planul de intervenție, pot fi organizate discuții între psihologul
instituției de învățământ și elevul victimă a conflictului. Posibil, elevul va avea nevoie de câteva
ședințe de psihoterapie individuală pentru a-și recăpăta încrederea în propria valoare, în propriile forțe
și a se întoarce la o viață normală.
Victima poate avea nevoie de ajutor în planificarea unei strategii de comportament față de inițiatorul
(inițiatorii) violenței și față de ceilalți elevi din clasă (grupă) și din școală (colegiu).

Un element de suport și ajutor practic pentru elevii care au suferit de violență și intimidare poate fi
conectarea cu un elev mai mare sau mai puternic pentru apărare. Totuși, această măsură nu trebuie să
amenințe securitatea „protectorului”.
Cursurile de formare a deprinderilor de comunicare, de dezvoltare personală, de creștere a stimei de
sine și rezistenței la presiune contribuie la o reintegrare reușită a victimei în colectiv. O serie de
traininguri de acest gen se poate organiza pentru toată clasa după terminarea fazei acute a conflictului.
Violența trăită se poate răsfrânge asupra reușitei școlare a elevului. Profesorii trebuie să țină cont de
acest fapt și să-și adapteze cerințele față de reușita victimei în perioada de reabilitare.

Asistența inițiatorului violenței În multe cazuri, comportamentul violent este determinat de


particularitățile elevului (nivel înalt de anxietate, iritabilitate, impulsivitate) sau este provocat de o
situație dificilă pe care nu este în stare să o soluționeze (vulnerabilitatea familiei, relațiile dificile cu
părinții și/sau profesorii, o ceartă cu prietenii, insuccesul școlar, etc.).

61
De aceea, inițiatorii violenței, la fel ca și victimele, au nevoie de ajutorul psihologului/ pedagogilor în
depistarea cauzelor comportamentului agresiv și dezvoltarea comportamentului dorit. În primul rând,
pedagogul și psihologul trebuie să-i explice inițiatorului consecințele acțiunilor violente și să clarifice
cauzele comportamentului agresiv.
În scopul asistenței, inițiatorului i se poate propune o serie de consultații individuale sau traininguri de
grup pentru dezvoltarea competențelor de comunicare și soluționare pașnică a conflictelor, gestionare a
emoțiilor și adaptare la situațiile de stres, ridicare a încrederii în sine și autoexprimare constructivă. în
cazul identificării comportamentului problematic (inclusiv în cazul comiterii acțiunilor violente)
dirigintele întreprinde următoarele acțiuni:
✓ dacă comportamentul problematic a fost observat pentru prima dată – discută cu elevul și îl
previne că va urmări comportamentul lui în continuare;
✓ dacă comportamentul se manifestă des – identifică cauzele și factorii care contribuie la
manifestarea lui și determină starea psiho-emoțională a copilului cu ajutorul observației,
chestionării, discuțiilor individuale etc. Reieșind din constatări, dirigintele determină
modalitatea cea mai potrivită de intervenție;
✓ dacă comportamentul problematic se manifestă în cadrul unei ore concrete – studiază cauzele,
relațiile dintre elev și profesor și se implică în soluționarea problemei apărute în cel mai potrivit
mod;

✓ dacă comportamentul problematic este o modalitate de apărare, adaptare, integrare în colectivul


de elevi – desfășoară în cadrul orelor de dirigenție activități de coeziune a grupului, formare a
abilităților de soluționare constructivă a conflictelor etc.;
✓ dacă comportamentul violent se repetă sistematic – discută cu părinții elevului pentru a-i
informa despre comportamentul copilului și li se adresează după ajutor în schimbarea
comportamentului problematic;
✓ dacă părinții nu reacționează la rugămintea dirigintelui, iar problemele de comportament ale
elevului devin tot mai dese și mai intense – se adresează după ajutor psihologului școlar sau
specialistului serviciului psihopedagogic, cu rugăminte de a efectua analiza psihologică a
elevului și a elabora planul de intervenție;
✓ dacă comportamentul dificil al elevului se menține – dirigintele se adresează pentru consultație
și ajutor grupului de lucru intrașcolar;

62
✓ dacă comportamentul problematic al elevului este determinat de climatul familial (stil autoritar
de educație, sentimentul insecurității, lipsa controlului din partea părinților etc.) – dirigintele
informează coordonatorul acțiunilor de prevenire și asistență în cazurile de violență.
Trebuie ținut cont de faptul că unii inițiatori, în special de vârsta adolescenței mijlocii și târzii, comit
acte separate de violență nu doar din cauza impulsivității sau în scopul autoapărării, ci supun violenței
și intimidării alți elevi destul de conștient și premeditat.
Mai mult decât atât, aleg metode sofisticate de umilire și izolare a victimei, prin cruzimea lor sperie
martorii, paralizează voința celorlalți elevi de a opune rezistență.
În lucrul cu acest gen de inițiatori o modalitate eficientă de încetare a violenței poate fi comunicarea că
vor fi aplicate măsuri disciplinare prevăzute de regulamentul școlii (chemarea părinților la școală,
convorbirea cu directorul, discutarea cazului la consiliul școlii, observație, mustrare, transferul
temporar în altă clasă, anunțarea poliției, exmatricularea din instituția de învățământ).
Totuși, aceasta nu exclude, ci dimpotrivă, presupune o muncă îndelungată cu inițiatorii pentru a le
acorda susținere în înlăturarea cauzelor profunde ce le-au provocat comportamentul agresiv.

Asistența tuturor persoanelor implicate în violență Grupul de lucru intrașcolar poate recomanda
următoarele măsuri de intervenție pentru toate părțile implicate în situația de violență:
✓ dezvoltarea unor abilităţi sociale: comunicarea și soluţionarea conflictelor, gestionarea
emoţiilor, autoapărarea etc. prin frecventarea unor cursuri/ ateliere de formare de scurtă sau de
lungă durată (seminare);
✓ promovarea în clasele elevilor implicaţi a unor traininguri tematice care ar contribui la formarea
competenţelor necesare pentru depășirea situaţiei create;
✓ implicarea în activităţi școlare și extrașcolare ce pun în valoare interesele, capacităţile și
potenţialul copilului sau tânărului;

✓ frecventarea secțiilor sau evenimentelor sportive, cercurilor și cluburilor pe interese, taberelor


sau atelierelor de creaţie;
✓ implicarea în acţiuni de voluntariat și proiecte comunitare de susţinere a unor grupuri de
populaţie sau în alte proiecte sociale și iniţiative locale;
✓ stabilirea unei relaţii de mentorat cu un adult de încredere din instituţie sau comunitate;
✓ introducerea unui jurnal de reflecţie zilnică asupra propriilor comportamente și impactului
acestora asupra persoanei proprii și celor din jur;

63
✓ consiliere la specialiștii serviciului de asistenţă psihopedagogică.

Încheierea cazului l Cazul de violență poate fi considerat închis după ce tuturor părților implicate le-a
fost acordată asistența necesară, la adresa inițiatorilor au fost luate măsuri educaționale și (după caz)
disciplinare, atmosfera în clasă (grupă) a revenit la normal și timp de 3-4 luni nu se observă acțiuni
repetate de violență comise de agresori sau de alte persoane în raport cu victima sau alți elevi.
La încheierea cazului, în registrul de evidență a cazurilor de abuz se face o însemnare privind măsurile
luate, susținerea acordată și rezultatele obținute.

În cazul violenței asupra elevului manifestată de angajatul instituției de învățământ, grupul de lucru
formulează recomandări, le anunță directorului instituției și împreună decid asupra măsurilor ce vor fi
luate pentru soluționarea cazului și prevenirea repetării lui.
Grupul de lucru nu aplică măsuri disciplinare față de elevi. După caz, această responsabilitate îi revine
directorului instituției, consiliului pedagogic sau administrativ. Grupul de lucru intrașcolar întocmește
procesele verbale ale ședințelor sale. Grupul de lucru acordă suport metodologic angajatului delegat de
directorul instituției de învățământ să participe în echipa multidisciplinară și monitorizează asistența
oferită părților implicate în situațiade conflict.

Implicarea serviciilor psiho-sociale în susținerea participanților la situația de violență


Membrii grupului de lucru intrașcolar se pot adresa pentru consultare și suport metodologic la alți
specialiști, inclusiv coordonatorul acțiunilor de prevenire și asistență în cazurile de violență la nivel
raional sau municipal și angajaților serviciului de asistență psihopedagogică din cadrul organului local
de specialitate în domeniul învățământului.
La necesitate, în elaborarea și realizarea planului de asistență a părților implicate în situația de violență
pot fi implicați specialiști din alte instituții, inclusiv serviciile sociale primare sau specializate. În cazul
bullying-ului de durată sau a traumelor și vătămărilor primite în rezultatul bătăii, victima poate avea
nevoie de ajutor specializat.
La recomandarea grupului de lucru și în coordonare cu părinții elevului, directorul sau coordonatorul îl
pot referi serviciilor psihologice partenere, instituțiilor medicale și sociale și organizațiilor de protecție
a drepturilor pentru a beneficia de diagnostic, suport psiho-social, medical și juridic

64
Lucrul cu părinții în cazurile mai puțin grave de violență. Părinții au dreptul să primească la timp și în
volum deplin informații despre comportamentul copilului lor, acțiunile violente comise de el sau față
de el și consecințele acestora, măsurile întreprinse de angajații instituției de învățământ. De aceea,
dirigintele, personalul de conducere al școlii sau colegiului sunt obligați să informeze atât părinții
elevului victimă a violenței, cât și părinții inițiatorului violenței despre cele întâmplate și despre
strategiile instituției de învățământ privind susținerea părților implicate în conflict.

Părinților trebuie să li se pună la dispoziție o copie a notițelor despre cazul care a avut loc și măsurile
întreprinse. Adoptând decizia despre informarea părinților privind cele întâmplate, trebuie ținut minte
faptul că atât părinții victimei, cât și ai agresorului pot pedepsi copilul pentru fapta comisă sau pentru
că nu a putut să se apere. Această reacție doar va agrava situația și va trezi o agresivitate și mai mare în
comportamentul copiilor (agresorul va acționa și mai sofisticat, amenințând victima cu reglarea
conturilor, dacă se va mai plânge) sau va provoca depresie și frică (victima va fi și mai demoralizată de
pedeapsa primită și de conștientizarea faptului că nimeni nu o susține și apără). Părinții victimei și
autorului violenței pot veni la școală cu intenția de a clarifica singuri situația și a discuta cu copiii.

Dacă părinții victimei vor începe să învinuiască și să amenințe agresorul, iar părinții agresorului vor
învinui victima de toate cele întâmplate, se vor crea obstacole adiționale în calea împăcării și motive de
luare peste picior a copiilor. De aceea, pentru a nu admite conflicte noi, atunci când anunță părinții
despre incident, dirigintele trebuie să le propună din start un plan de acțiuni. În cazurile fără consecințe
grave, instituția de învățământ poate face față de sine stătător, fără a implica părinții. Discuțiile cu
părinții victimei și agresorului trebuie să aibă loc separat.

Se va atrage atenție la acțiunile părților și consecințele lor, fără a încerca să se găsească vinovatul.
Când se discută personalitatea victimei și agresorului, profesorul trebuie să fie cât mai calm și
imparțial, să evite aprecierile negative, să descrie trăsăturile de caracter, particularitățile
comportamentale și de comunicare ale elevului, să aducă exemple.
Principalul mesaj pentru părinți este că violența și intimidarea nu sunt tolerate în instituția de
învățământ; profesorul, psihologul, pedagogul social sunt gata să ofere ajutor tuturor părților implicate
în conflict; părinții pot ajuta copilul să-și schimbe comportamentul; dacă violența nu încetează,
instituția de învățământ va fi nevoită să aplice măsuri educative și disciplinare față de agresor.

65
Principala atenție în timpul discuției trebuie acordată faptului că părinții și profesorii, psihologul,
pedagogul social pot lucra cu copilul (agresor și victimă), pentru a-l ajuta să-și schimbe
comportamentul: să înceteze intimidările, persecuția, bătăile și alte acțiuni violente, să ceară scuze și să
se împace sau să învețe să se poarte mai încrezător și să opună rezistență. Părinții agresorului trebuie
feriți de încercările de a opri acțiunile violente ale copilului cu forță și amenințări. Sarcina lor comună
cu cea a profesorului este de a ajuta copilul să analizeze propriul comportament, să înțeleagă motivele
adevărate ale purtării sale, să se pună în locul persoanei (indiferent de personalitatea acesteia) pe care o
intimidează, să-și imagineze că ceva asemănător se poate întâmpla cu el/ ea, să ajungă la decizia de a
înceta violența. Sarcina părinților victimei este să-i inspire încredere, să-i acorde sprijin în depășirea
fricii și să o ajute să-și mobilizeze resursele interne.

Părinților li se poate propune să consulte psihologul instituției de învățământ sau să se adreseze la


serviciul psihologic sau social pentru a beneficia de susținere psiho-socială complexă atât pentru copil,
cât și pentru toată familia. Posibil, va fi nevoie de câteva întâlniri și discuții cu părinții agresorului și
victimei pentru a înceta intimidarea. Dacă situația va continua, se va analiza transferul copilului în altă
clasă (grupă) sau școală (colegiu). Părinții de asemenea trebuie preîntâmpinați despre măsurile extreme
pe care instituția de învățământ le poate lua dacă intimidările și violența nu vor înceta: anunțarea
organelor de drept, exmatricularea.

Recomandări pentru părinții copilului victimă


✓ Propuneți-i copilului să-și schimbe comportamentul. Copilul se comportă după o schemă
stabilită de cei din jur. Dar dacă el va reacționa într-un mod neașteptat la niște circumstanțe
obișnuite, posibil că va putea nu doar să pună persecutorii pe gânduri, dar și să facă un pas spre
depășirea situației create. De exemplu, în loc să înceapă a plânge și să lovească agresorii,
propuneți-i copilului să-i privească în ochi și să-i întrebe calm: „Ei și ce?”sau să înceapă a râde
împreună cu ei. Cu alte cuvinte, să facă ceea ce nimeni nu se așteaptă de la el.
✓ Dacă situația a avansat prea mult, de exemplu copilul este umilit sau bătut permanent,
interveniți imediat. În primul rând, protejați copilul de contactul cu agresorii: nu-l trimiteți la
școală. Este important să ajutați copilul să depășească trauma psihologică primită, de aceea, cel
mai probabil, va trebui transferat în altă clasă. Copilul va avea de învățat cum să nu se teamă de
semeni și să aibă încredere în ei.

66
✓ Dacă în clasă copilul nu este plăcut și este respins (de obicei, din cauza unor deficiențe fizice și
probleme comportamentale), părinții trebuie să-l ajute să-și depășească sentimentul de
inferioritate, să-și transforme neajunsul în atu. Pentru aceasta, părinții nu trebuie să folosească
etichetările: „Ce neîndemânatic ești!”, „Iar nu te duce capul să rezolvi problema”, „Mai ai de
tropăit ca un elefant”. Copilul, la început inconștient, iar apoi și conștient va începe să-și
formeze comportamentul reieșind din rolurile pe care i le atribuie adulții.

67
CAPITOLUL 4 CYBERBULLYNGUL
4.1 Tipuri de agresiune

Astăzi, la bullyingul “clasic” se adaugă agresiunea virtuală sau cyberbullyingul. Să aflăm cum să
identificăm această nouă formă de violență şi ce putem să facem pentru a o ţine cât mai departe de noi!

Agresiunea pe Internet, numită și agresiune online sau cyberbullying, este hărțuirea cu ajutorul
calculatorului sau a telefonului mobil. Hărțuirea are loc pe bloguri, pagini personale, forumuri, e-mail,
SMS, MMS, agresiunea având uneori loc prin încărcarea unor poze sau imagini video pe Internet fără a
ține cont de dreptul la viața privată a victimei.

În momentul în care citiţi aceste rânduri, sute de mii de adolescenţi şi de copii de pe glob sunt conectaţi
online. Fie că folosesc un laptop, fie că sunt conectaţi prin intermediul tabletei sau al smartphone-ului,
aceştia ascultă muzică, se uită la filme, se joacă, citesc, dar, mai presus de toate, socializează. Asta n-ar
fi nicio problemă, dacă o parte dintre ei nu s-ar angaja în acţiuni de bullying îndreptate către alţi
adolescenţi.

V-aţi gândit că unele dintre victime şi agresori pot fi chiar copiii voştri?

✓ Agresorul se dă drept victima hărțuirii

Organizația „Stop Cyberbullying” (2008) arată că, printre altele, agresiunea online poate începe prin
faptul că agresorul se dă drept victima. Accesând ilegal contul victimei (accesarea contului nu poate
avea loc decât dacă agresorul cunoaște parola), agresorul trimite mesaje injurioase celor de pe lista de
contacte ale victimei, creând probleme între victimă și aceștia. Schimbând apoi parola, agresorul
împiedică victima de a mai intra pe cont (Facebook). O altă metodă folosită de agresor este de a
deschide un cont în numele victimei și de a-l folosi pretinzând că este victima. Păstrarea secretă a
parolei chiar și față de cei mai apropriați prieteni este de aceea absolut necesară.

✓ Agresiune pe situri web

Agresiunea poate avea loc prin diferite metode:

Site-uri de ură: Agresorul creează un „site de ură” pentru a hărțui un individ. Acest lucru poate
însemna publicarea unor poze sau videouri care arată victima în situații jenante. Sau site-uri unde se
votează cine este cel mai/cea mai urât(ă) etc.

Grupuri de ură: Astfel de grupuri apar uneori pe Facebook sau pe alte rețele sociale. Grupurile au în
comun faptul că urăsc un grup întreg de oameni. Chiar dacă adminstratorul sitului anulează contul,
agresorul deschide alt cont pe care continuă agresiunea.

68
✓ Agresiune cu ajutorul telefonului mobil

Cea mai des folosită metodă este trimiterea mesajelor cu conținut jignitor. Conținutul poate fi verbal
sau imagini.

✓ Agresiune pe bloguri

Agresorul scrie comentarii cu conținut injurios la adresa victimei.

✓ Agresiune prin votare pe Internet

Cine este cel/cea mai frumo(a)s(ă) sau cel/cea mai urât(ă)? Astfel de întrebări sunt exemple de
agresiune online.

Reguli de precauție pentru copii

10 reguli de comportament online:

1. Fii onest și politicos.

2. Gândește-te bine la ceea ce scrii.

3. Respectă persoanele de altă etnie sau rasă și pe cei care au alt mod de viață.

4. Respectă legea țării proprii și legea țării unde se află corespondentul.

5. Respectă drepturile de autor, indiferent dacă este vorba de text, imagini, sunet sau software.

6. Nu trimite materiale pornografice, cu conținut violent, rasist sau blasfemic.

7. Respectă-i pe ceilalți utilizatori.

8. Fii chibzuit în cheltuirea banilor online.

9. Raportează ilegalitățile pe care le observe.

10. Nu uita că și alți copii folosesc forumuri etc.

De la apariția termenului de cyberbullying c a subiect important pentru cercetare, studiile


au ajuns la concluzia că ambele persoane implicate în această hărțuire online pot avea
consecințe nedorite în ceea ce privește comportamentul și sănătatea. Astfel, adolescenții
care au fost victime ale experienței de cyberbullying prezintă dureri de cap și
abdominale, probleme ale somnului, precum și probleme emoționale și sociale (Sourander
et al., 2010). Mai mult decât atât, aceeași cercetare evidențiază faptul că autorii hărțuirii
69
online sunt predispuși la dureri de cap frecvente, probleme de comportament,
hiperactivitate, fumat, consum de alcool. Meta -analiza realizată de Zych, Baldry,
Farrington, & Llorent (2018) evidențiază faptul că autorii hărțuirii cibernetice prezintă
scoruri scăzute privind empatia, în timp ce, în cazul victimelor, nivelul empatiei este
mediu sau chiar crescut. De asemenea, un mediu familial deteriorat sporește
probabilitatea de a fi atât o victimă, cât și un agresor al hărțuirii cibernetice, în timp ce
un mediu favorabil al familiei scade această probabilitate (Martínez -Monteagudo,
Delgado, Inglés, & García-Fernández, 2018).

Din punct de vedere psihologic, victimele experienței de cyberbullying raportează


probleme psihice precum depresie, anxietate (în special anxietate socială), ideații
suicidare, consum de alcool (Betts, 2016; Brailovskaia, Teismann, & Margraf, 2018;
Pabian & Vandebosch, 2016; Selkie, Kota, Chan, & Moreno, 2015).

Având în vedere aceste consecințe ale hărțuirii online, cercetătorii evidențiază câteva
strategii de intervenție, precum antrenarea empatiei, campaniile educaționale, programe
dezvoltate prin colaborarea cu participanții adolescenți, dar deocamdată există o lacună
în literatura de specialitate privind eficiența programelor de intervenție în acest domeniu
deoarece este necesară dezvoltarea unor metode de intervenție și prevenție de
tip evidence-based, eficiente și implementabile (Gaffney, Farrington, Espelage, & Ttofi,
2018).

Meta-analiza realizată de Zych, Farrington, & Ttofi (2018) indică următorii factor i
protectivi împotriva bullyingului și cyberbullyingului: comunități constructive, climat
școlar pozitiv, siguranță școlară, statut socio -economic ridicat, un mediu familial pozitiv,
interacțiunea dintre părinți, utilizarea moderată a tehnologiei, supraveg herea și
monitorizarea din partea părinților, implicarea și suportul din partea părinților. De
asemenea, statutul și suportul din partea persoanelor de aceeași vârstă sunt relaționate cu
un nivel scăzut al bullyingului, iar influența pozitivă și suportul d in partea acestor
persoane sunt concordante cu un număr mai redus de victime ale cyberbullyingului. Din
punct de vedere psihologic, stima de sine crescută, eficacitatea în privința apărării,
managementul emoțional, competențele sociale, un nivel ridicat al inteligenței sunt utile
în privința protecției față de cyberbullying.

70
4.2 Consecințele cyberbullyingului

Consecințele cyberbullyingului pot fi până la cele mai dramatice.

Cyberbullyingul are o serie de efecte nocive aspra victimei, similare bullyingului real:

1. atacuri de panică;
2. scăderea stimei de sine;
71
3. timiditate;
4. coşmaruri;
5. anxietate;
6. lipsa capacităţii de concentare;
7. diminuarea puterii de învăţare;
8. depresie;
9. suicid.

Vă invităm mai jos să urmăriti:

Cazul canadiencei Amanda Todd, o adolescentă, care s-a sinucis ca reacție la o îndelungată hărțuire și
șantajare în mediul virtual

https://ro.wikipedia.org/wiki/Amanda_Todd.

https://www.youtube.com/watch?v=v2QRbl3H0ug

4.3 Cum stopăm cyberbullyingul


Pentru că varianta ideală este ca cel mic să nu ajungă niciodată să fie o victimă a bullyingului virtual,
este recomandat ca părintele să îi expună din timp situaţiile în care s-ar putea afla vreodată, din punct
de vedere al relaţionării online cu alţi copii. Totodată, părintele trebuie să accentueze şi faptul că, la cel
mai mic semn de cyberbullying, copilul trebuie să ceară urgent ajutorul unui adult (părinte,
învăţător/profesor).
Deoarece aproximativ jumătate dintre adolescenţi au fost victimele unui act de cyberbullying şi doar 1
din zece copii ajunge să le spună părinţilor că suferă din acest motiv, părintele ar trebui să monitorizeze
atent activitatea online a copilului său, în momentul în care observă la el un comportament suspect.
Subliniaţi faptul că victimele nu au nicio vină, nu vor fi supuse niciunei pedepse şi spuneţi-le să nu le
fie teamă să prezinte faptele în mod corect. Învăţaţi-i să nu divulge parolele de la reţelele de socializare
nimănui, să nu dezvăluie lucruri intime unei persoane cu care interacţionează doar online, limitaţi
accesul copilului la internet în camera sa şi instalaţi calculatorul într-un spaţiu din casă la care să aibă
toată lumea acces.

Dacă cel mic primeşte mesaje hărţuitoare, este recomandat să le salveze pentru a le avea ca dovadă în
cazul unei confruntări cu agresorul.

Cyberbullingul este infracţiune!


Părintele trebuie să fie mereu lângă copil!
În cazul în care sunteţi părinte de agresor, nu
încurajaţi sub nicio formă astfel de manifestări.

72
Fără a ameninţa, încercaţi să-i spuneţi copilului care e realitatea. Tehnologia poate permite în ziua de
astăzi identificarea imediată de către autorităţi a celui care se foloseşte de astfel de practici. Pe lângă
faptul că, fiind sinonim cu hărţuirea, bullyingul este considerat o infracţiune, bullyingul este, în primul
rând, o conduită excesivă şi o lipsă de respect pentru o altă fiinţă umană. Atât timp cât bullyingul nu
este tolerat în cadrul familiei, nu ar trebui sub nicio formă tolerat nici în afara acesteia. Să nu uităm că
şi agresorul are nevoie de consiliere psihologică şi de ajutor, aşa încât este necesar ca acesta să fie
îndrumat către specialiştii care îl pot ajuta să depăşească acest tip de comportament deviant.

Ca în orice problemă, și în cazul în care descoperi că copilul tău este victima cyberbullyingului, nu
trebuie să reacționezi urât. Cea mai bună strategie este oferirea de confort și sprijin emoțional.

Explică-i copilului că nu e vina sa, că nu trebuie să se simtă rușinat de această experiență. Ba mai mult,
subliniază că aceste acțiuni de (cyber)bullying spun mai mult despre inițiator, decât despre victimă.

Dacă agresorul virtual este unul dintre colegii săi, nu ar fi rău să aduci această problemă și la cunoștința
dirigintei. De asemenea, încurajează-ți copilului să nu răspundă acestor acțiuni înjositoare, pentru că nu
va face decât să înrăutățească situația.

Totodată, nu ezita să faci un printscreen al mesajelor hărțuitoare pentru a le avea ca probe.

Alte măsuri pe care le poți lua sunt: să blochezi agresorul pe toate platformele (atunci când acesta este
cunoscut); limitează accesul la tehnologie și asigură-te că internetul este utilizat doar sub
supravegherea ta; apelează la diverse programe de securitate, utile pentru a menține sigură navigarea pe
internet a copilului. Nu în ultimul rând, nu te feri să cunoști universul copilului tău, inclusiv pe cel
virtual. Urmărește activitatea online a copilului, fără a abuza însă de acest privilegiu. Totodată, nu ezita
să îi explici copilului riscul de a oferi informații personale în online.

Metode prin care poate fi evitată hărțuirea virtuală și primii pași pentru a rezolva această problemă:
• Copiii trebuie încurajați să ceară urgent ajutorul unui adult, fie că este vorba de părinte sau
învăţător, încă de la cel mai mic semn de cyberbullying
• Ignorarea copilului care tachinează – să se comporte că şi cum celălalt este invizibil şi să
acţioneze ca şi cum nimic nu i s-ar fi întâmplat.
• Monitorizarea atentă a activității online a copilului în momentul în care observi un
comportament suspect. Orice semn care indică modificări ale stării psihologice cum ar fi
73
depresia, anxietatea socială, izolarea, stimă de sine scăzută, reacții negative și stres în privința
utilizării dispozitivelor ar trebui verificat.
• În cazul în care a fost victima unui cyberbullying, victima trebuie să salveze dovadă în cazul
unei confruntări cu agresorul.
• De asemenea este indicat să blocheze agresorul pe rețelele de socializare, să schimbe parolele
sau chiar numărul de telefon.
• Explică-i celui mic că tehnologia de azi permite autorităţilor indentificarea celui care se
foloseşte de astfel de practici iar acesta poate fi tras la răspundere pentru faptele lui
• Învață-l să nu răspundă cu aceeași moneda și să nu încerce să-și facă dreptate cu ajutorul altor
copii sau a unei găşti.
• Daca observi un caz de cyberbully, ia atitudine! Victima are nevoie de aliați iar uneori este de
ajutor chiar și o simplă susținere a celui atacat.

74
BIBLOGRAFIE

1. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011


2. Animus Association Foundation (2016). LISTEN! What children have to tell us about bullying
and safety at school. Produced in the frame of the EU Daphne project “Early identification and
prevention of bullying in school setting, JUST/2013/DAP/AG/5372. Online:
http://animusassociation.org/wp-content/uploads/2014/03/LISTENENGLISHbookwebversion2.
pdf, accesat in: June 15, 2016.

3. Blömeke S & Herzig B ( 2009). Schule als gestaltete und zu gestaltende Institution – ein
systematischer Überblick über aktuelle und historische Schultheorien. In Blömeke et al (Hrsg.)
Handbuch Schule. Theorie – Organisation – Entwicklung. Bad Heilbronn/Stuttgart:
4. Klinkhardt/UTB.
5. Blueprints for healthy youth development (2015). Olweus Bullying Prevention Program.
Online: http://www.blueprintsprograms.com/factsheet/olweus-bullyingprevention- program,
accessed: July 13, 2015.
6. Bundeszentrale für gesundheitliche Aufklärung (2002).
7. Achtsamkeit und Anerkennung. Materialen zur Förderung des Sozialverhaltens in der
Grundschule, Köln. Bundeszentrale für politische Bildung (2016). Info 05.06 Mobbing-
Dreieck. Online: http://www.bpb.de/lernen/grafstat/mobbing/46666/info-05-06-mobbing-
dreieck , accessed: June 15, 2016.
8. Council of Europe (2013). Gender Equality Strategy 2014- 2017. Factsheets: Combating
gender stereotypes and sexism in and through education. Online:
http://www.coe.int/en/web/genderequality/factsheets , accessed: June 14, 2016.
9. Currie C et al. (2012). Social determinants of health and well-being among young people.
Health Behaviour in School-aged Children (HBSC) study: international report from the
2009/2010 survey. Copenhagen, WHO Regional Office for Europe, 2012 (Health Policy for
Children and Adolescents, No. 6).
10. Ditch the Label (2016). Online: http://www.ditchthelabel.org/our-work/research-paper,
accessed: June 15, 2016.
11. Göb M et al. (2002). Achtsamkeit und Anerkennung. Materialien zur Förderung des
Sozialverhaltens
12. in der Grundschule. Reihe: Gesundheitserziehung und Schule. Bundeszentrale für
gesundheitliche Aufklärung, Köln.
13. Gugel G (2014). Themenblätter im Unterricht Nr. 97: Mobbing in der Schule. Bundeszentrale
für politische Bildung, Bonn. Online: www.bpb.de/themenblätter, accessed: July 24, 2015.
14. Ebner W (2014). Mobbe und herrsche! Was Eltern wissen sollten und tun können. Books on
Demand GmbH, Norderstedt.
15. Ebner W (2014). Mobbing in der Schule erkennen und handeln. Leitfadenfür Lehrer. Online:
https://www.beamten-infoportal.de/blog/wp-content/uploads/ Mobbing-in-der-Schule-
erkennen-und-handeln-Leitfaden-fuer-Lehrer.pdf, accessed: July 15, 2015.
16. Hazelden Foundation (2016). Violence Prevention Works! Safer Schools, Safer Communities.
Home of the Olweus Bullying Prevention Programme. Online:

75
http://www.violencepreventionworks.org/public/ olweusbullyingpreventionprogram.page,
accessed: April 12, 2016.
17. Highmark Foundation (2015). Bullying prevention institute. Empowering change in schools.
Online:
18. http://www.highmarkfoundation.org/initiatives/
bullyingprevention/bullyingpreventioninstitute.shtml,
19. accessed: January 6, 2015.
20. Iossifov I (2016). Bullying at School: What Do Children Have to Say about It? Research on
Children’s Perspectives on Bullying in Seven EU Member States, conducted in the frame of the
EU Daphne project “Early identification and prevention of bullying in school setting”,
JUST/2013/DAP/AG/5372, International Child Development Initiatives (ICDI).
21. Online: http://animusassociation.org/wp-content/uploads/2014/03/Childrens-Perspective-on-
Bullying1 .
22. pdf, accessed: June 14, 2016.
23. Mediterranean Institute of Gender Studies(2012) Youth 4 Youth- Empowering young people
in preventing gender-based violence through peer education, Available Online at:
http://www.medinstgenderstudies.org/wp-content/uploads/Y4Y-Manual_digital_v12.pdf ,
accessed: June 23, 2016.
24. Olweus D (1993). Bullying at School: What We Know and What We Can Do.Wiley-Blackwell.
25. Olweus D (1996). Gewalt in der Schule. Bern (u.a.) , S.60ff.
26. Olweus D (2001). Peer Harassment: A Critical Analysis and Some Important Issues. In: Peer
Harassment in School, ed. J. Juvonen and S. Graham, New York.
27. Olweus D and Limber S P (2010). The Olweus Bullying Prevention Programme:
Implementation and
28. Evaluation over two Decades. In: Handbook of Bullying in School. An International
Perspective, Routlege, NewYork.
29. Pregrad J (2015). Prevention of peer violence. For a safe and enabling environment in
Schools. The United Nations Children’s Fund (UNICEF). UNICEF Regional office for Central
and Eastern Europe and the Commonwealth of Independent States (CEE/CIS).
30. Rigby K (1996). Bullying in schools – and what to do about it. Melbourne: ACER. (Adapted
from Dr Judith Dawkins)
31. Rigby K (2003). Stop the bullying: a handbook for schools. Australian Council for Educational
Research Ltd, 19 Prospect Hill Road, Camberwell, Melbourne, Victoria.
32. Save the Children Romania (Ed. 2016). Bullying among Children. A national research.
33. www.klinikum.uni-heidelberg.de (2016). Pilot implementation of Olweus Bullying Prevention
Programme in the Federal State Baden-Württemberg, accessed: April 14, 2016.
34. https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/protectie-impotriva-violentei/prevenirea-
violentei-in-scoala

76
ANEXE
1.
MODUL DE RELAȚIONARE AL INSTITUȚIILOR

ÎN CAZUL UNEI VIOLENȚE DE TIP BULLYING

COMISE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Bullyingul este un fenomen in crestere in scolile romanesti. Potrivit unui raport al Organizatiei
Mondiale a Sanatatii (OMS), Romania este pe locul 3 in Europa in ceea ce priveste bullyingul.
Studiul Bullyingul in randul copiilor. Studiu sociologic la nivel national, realizat de catre Organizatia
Salvati Copiii, a scos in evidenta o serie de date ingrijoratoare:
• 1 din 4 copii era umilit in mod repetat la scoala, in fata colegilor;
• 1 din 5 copii umilea in mod repetat un alt copil la scoala;
• in mod repetat, in scoala, 3 din 10 copii erau exclusi din grupul de colegi;
• 1 din 6 copii era batut in mod repetat;
• 7 din 10 copii au fost martorii unei situatii de bullying in mediul scolar.
Bullyingul este o problema grava si reala a zilelor noastre, efectele sale fiind dezastruoase pentru cei
mici, atat din punct de vedere emotional cat si educational. Din fericire, bullyingul este acum interzis
prin Legea Educatiei, in Romania. Legea Educatiei Nationale a fost completata cu o sectiune care
prevede definirea si prevenirea bullyingului, asistenta psihologica, precum si formarea si informarea
cadrelor didactice cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.
Ce este de facut si cine trebuie sa intervina cand copiii sunt agresati in scoli
Cu siguranta multi parinti se intreaba ce este de facut si cine ar trebui sa intervina atunci cand copiii
sunt agresati, fizic sau verbal, in scoli. Recent a fost semnat un protocol de colaborare care stabileste
modul de relationare al institutiilor din Bucuresti in cazul unor violente de tip bullying comise in
unitatile de invatamant. Prin urmare:
1. Un copil victima a bullyingului va anunta ceea ce i se intampla, in prima faza (de la aparitia primelor
conflicte, de cele mai multe ori, verbale) invatatorului, profesorului diriginte sau profesorului de
serviciu pe scoala, care au obligatia ca, prin metode pedagogice specifice, sa solutioneze situatia si sa
previna comiterea unor fapte similare.

77
2. Dirigintele va organiza, cu sprijinul consilierului scolar, o ora de discutii cu elevii, in cadrul carora le
va prezenta acestora efectele negative ale bullyingului, pentru echilibrul emotional al copiilor. Acesta
va pune accentul pe constientizarea de catre elevi a faptului ca oricine poate ajunge victima a
bullyingului, dar si pe dezvoltarea unui sentiment de solidaritate intre elevi, cu scopul de a face
intolerabil comportamentul abuziv.
3. Daca situatia nu se solutioneaza sau se agraveaza, ea va fi adusa, de catre invatator, diriginte, la
cunostinta consilierului scolar (psiholog) care va contacta parintii (atat pe cei ai victimei, cat si pe cei ai
copilului agresor), ii va invita la scoala pentru a purta o discutie cu ei si pentru a realiza un plan de
consiliere psihologica pentru copii. Acest lucru se face numai cu acordul parintilor copilului respectiv.
4. Daca situatia nu se rezolva si/sau parintii nu sunt de acord cu consilierea psihologica , cazul ajunge
la cunostinta directorului unitatii de invatamant. Acesta va contacta, la randul sau, parintii, apoi, in
functie de gravitatea cazului va anunta:
– Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, daca nu s-a produs o infractiune;
– Politia si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, in cazul in care s-a produs o
infractiune.
5. Pe plan local, la nivelul unitatii de invatamant directorul activeaza Comisia pentru prevenirea si
combaterea violentei in mediul scolar, prevazuta la art. 79 alin (I) lit. (f) din Ordinul 5079/31.08.2016,
care pune in aplicare Strategia cu privire la reducerea fenomenului de violenta in unitatile de
invatamant. Comisia are urmatoarele atributii:
– Are obligatia de a colabora cu autoritatile administratiei publice locale, cu reprezentantii Politiei si ai
Jandarmeriei pentru a creste siguranta in unitatea de invatamant;
– Elaboreaza rapoarte privind securitatea scolarilor din unitatea de invatamant respectiva;
– Propune conducerii unitatii de invatamant masuri specifice, rezultate dupa analiza factorilor de risc si
a situatiei specifice, care sa aiba drept consecinta cresterea gradului de siguranta a prescolarilor si
elevilor si a personalului din unitate si prevenirea delincventei juvenile in incinta si in zonele adiacente
unitatii de invatamant.
6. Politia, de indata ce este sesizata (de cadrul didactic, parinte, elev sau de reprezentantul DGASPC
sau ONG), are obligatia de a actiona pe doua directii:
– Prin Serviciul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii realizeaza activitatea de informare preventiva
in unitatea de invatamant, pentru a preveni extinderea unor fapte similare. Solicitarea de informare
preventiva se poate face si de cadrele didactice sau parinti, pe e-mail: prevenire@b.politiaromana.ro;

78
– Prin Politia de Proximitate actioneaza conform prevederilor Codului Penal si Codului de Procedura
Penala, precum si a Dispozitiei IGPR 123/2012 si Dispozitiei DGPMB 102/2013. Pentru minorul cu
varsta mai mica de 14 ani, anunta obligatoriu Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului de pe
sectorul unde este amplasata unitatea de invatamant.
7. Cand Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului primeste sesizarea, fie de la directorul
scolii, fie de la sectia de politie sau de la parintele copilului abuzat, are urmatoarele atributii:
– Sa ia legatura cu scoala, pentru a afla mai multe despre caz (comportamentul elevilor, problemele de
absenteism);
– Sa introduca copilul victima intr-un program de consiliere, pentru depasirea traumei (numai cu
acordul parintilor);
– Sa introduca copilul agresor intr-un program de consiliere (numai cu acordul parintilor). Daca parintii
nu comunica cu reprezentantii DGASPC, atunci se face ancheta in teren, la locuinta acestora. Fiecare
DGASPC are cate un „Serviciu abuzuri” in componenta;
– Sa medieze relatia intre scoala si parinti;
– Cazul este monitorizat, ca si partile implicate in conflict, potrivit prevederilor Legii 272/2004;
– Urmare a evaluarii realizate de DGASPC, aceasta poate face apel si la ONG-uri de profil.
8. Urmare a rezolutiei procurorului (de neincepere a urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarirea
penala), DGASPC instrumenteaza cazurile copiilor care au savarsit o fapta de natura penala si nu
raspund penal, confom art. 84 din Legea 272/2004 republicata privind protectia si promovarea
drepturilor copilului, respectiv dispunerea unei masuri de protectie speciale, plasament sau
supraveghere specializata.
9. Conform Codului Penal, incepand cu varsta de 14 ani un minor incepe sa raspunda in fata legii.
10. Potrivit art. 114 Cod Penal, instanta poate lua, fata de minorul care a comis o fapta penala si
raspunde penal, o masura educativa neprivativa sau privativa de libertate.
11. In dispunerea uneia dintre masurile prevazute la art. 59 lit. a) si c) din Legea 272/2004 republicata,
Comisia pentru protectia copilului, atunci cand exista acordul parintilor sau al altui reprezentant legal al
copilului, ori, dupa caz, instanta judecatoreasca, arunci cand acest acord lipseste, va tine seama de:
a. conditiiie care au favorizat savarsirea faptei;
b. gradul de pericol social al faptei;
c. mediul in care a crescut si a trait copilul;
d. riscul savarsirii din nou de catre copil a unei fapte prevazute de legea penala;
e. orice alte elemente de natura a caracteriza situatia copilului.

79
12. Parintii copilului care savarseste fapte penale si nu raspunde penal au obligatia de a participa la
sedintele de consiliere efectuate de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului,
in baza unui program personalizat de consiliere psihologica (art. 73 alin 4) din Legea 272/2004
republicata).
13. In cazul in care se semnaleaza existenta unei probleme de tip ADHD in cazul unui copil, doar
Centrul Municipiului Bucuresti de Resurse si Asistenta Educationala poate decide forma de invatamant
(scoala de masa sau scoala speciala).
14. Fiecare copil are dreptul la educatie. In acest caz, scoala poate apela la ONG-uri care sa lucreze cu
copilul si parintii sai.
15. In cazul in care copilul are un parinte sau ambii parinti plecati in strainatate, directorul unitatii de
invatamant este obligat sa anunte DGASPC care va face o ancheta acolo unde locuieste copilul.
DGASPC monitorizeaza acesi copii, si daca este o problema, intervine.
16. Unele cazuri de copii singuri sunt sesizate de spitalele in care acestia ajung, la un moment dat.
17. Daca un copil dispare de acasa:
– Daca nu se stie unde este se anunta Politia si structura „Urmariri” se ocupa de gasirea copilului;
– Daca se stie unde este, va fi sesizat de catre parinti/tutore, DGASPC pe raza cauia acsestia
domiciliaza. Daca minorul se gaseste in alta localitate, DGASPC anunta serviciul similar din judetul
respectiv care ia masuri pentru protectia copilului, inclusiv pentru intoarcerea sa in familie si la scoala.
18. Daca parintii sunt divortati, acestia au obligatia sa anunte scoala despre programul de vizita a
copilului. Directorul scolii este obligat sa anunte paza despre aceasta situatie, astfel incat sa se respecte
hotararea judecatoreasca.
19. Conform dispozitiilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia
persoanelor, respectiv Hotararii nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a Legii nr. 333, agentii de paza au in sarcina doar modalitatea in care se face accesul in
unitatile de invatamant si paza bunurilor materiale ce constituie patrimoniul unitatii, neavand dreptul sa
intervina in conflictele – de orice natura – dintre elevi.
20. Elevii pot sa fie transferati intr-o alta scoala doar la cererea parintilor.
Acest protocol a fost semnat intre Directia generala de politie Bucuresti, Directia generala de asistenta
sociala si protectie a copilului, Inspectoratul scolar Bucuresti.

80
ANEXE
2.

MODALITĂȚI CONCRETE DE STOPARE ȘI PREVENȚIE


A BULLYINGULUI ÎN SCOLI

DOUĂ GREȘELI FRECVENTE ȘI SFATURI UTILE


Prezentăm mai jos două dintre cele mai frecvente greșeli în ceea ce privește gestionarea conflictelor/agresiunilor de tip
bullying.

1. DACĂ-I ARĂȚI CĂ TE-A AFECTAT, ÎL FACI MAI PUTERNIC. Dacă te superi, plângi sau strigi la el,
înfuriat(ă) – „Taci din gură!”, „Lasă-mă în pace!”, „Mă scoți din minți!”, „Nu te mai suport!”, „Te urăsc!” etc. – arată
doar:

1. faptul că te-a afectat profund ceea ce ți-a făcut (deci acțiunile lui au avut succes, realizând exact ceea ce și-a
propus și astfel motivându-l să continue, poate chiar să intensifice atacurile)
2. și în plus faptul că nu știi cum să gestionezi situația – ceea ce te face slab și vulnerabil în fața lui.

În aceste cazuri agresorul câștigă și este încurajat să persiste în acțiunile lui, să continue cu agresiunile și
comportamentul respectiv pe termen nedeterminat (atât cât are chef și obține satisfacții din asta).

2. DACĂ-L IGNORI TOTAL, ÎL MOTIVEZI SĂ CONTINUE.


Dacă te confrunți cu agresiuni/hărțuiri de tip bullying zi de zi – NU IGNORA SITUAȚIA. Deseori auzim sfaturi de
genul – „Ignoră agresiunile verbale/jignirile, că sunt doar vorbe.” Este adevărat că dacă este o situație de moment,
când ai intrat întâmplător în vizorul unei persoane care de fapt nu te vizează pe tine în mod obișnuit, poți ignora
complet întreaga situație, atât cuvintele urâte, cât și persoana. (Ex. Când cineva te înjură pe stradă, este important să ai
puterea de a ignora și de a nu te lăsa afectat de acele vorbe, văzându-ți în continuare de drum.)

DAR…

…dacă această situație nu este doar întâmplătoare, se petrece într-un cadru fix (ex. la școală) și se repetă foarte des
(pentru că mergi la acea școală zi de zi și nu ai cum să elimini oportunitatea de a te întâlni cu agresorul), iar situația se
prelungește și riscă să devină permanentă, ignorarea ei NU O VA REZOLVA. Din contră, o va agrava. Ea s-ar putea
intensifica pe măsură ce agresorul se convinge că tu nu ai curaj să îl înfrunți, fiind pe zi ce trece mai încurajat de
faptul că îl eviți. În plus, capacitatea unui copil de a ignora jigniri permanente (fără a fi afectat) este limitată. Este
suficient să cedeze o dată – și asta îl va încuraja semnificativ pe agresor.

În concluzie: dacă ți se întâmplă o dată – IGNORĂ. Dacă ți se întâmplă de mai multe ori, atunci ignoră în continuare
CUVINTELE (și în acest fel sentimentele pe care le-ar putea genera), însă nu ignora ACȚIUNILE (faptul că ești vizat
în permanență de acele atacuri).

În astfel de cazuri, înfruntarea agresorului este necesară și se poate face în două moduri:

81
• Modul PASIV-NEUTRU: afișarea unui comportament calm, relaxat, neafectat (de aici ideea de a ignora
emoțional situația sau cuvintele celuilalt); la această atitudine se adaugă obligatoriu și o abordare directă a
agresorului prin comunicarea cu acesta în vederea sublinierii faptului că nu ești afectat (firește nu spunându-i
asta, ci doar arătându-i). Comportamentul trebuie să fie însă AUTENTIC, nu trucat, pentru că altfel se va vedea.
Relaționarea trebuie să denote lipsa afectării pe plan emoțional, iar replicile să accentueze faptul că nu îți pasă
despre vorbele lui urâte – ceea ce implică să nu le combați și nici să încerci să argumentezi contrariul. (ex. eu nu
sunt gras, eu nu sunt urât, eu nu sunt prost, etc.)

Exemplul #1: strategie de răspuns pentru orice ți-ar spune un agresor – fie direct, fie sub forma unui zvon pe care
pretinde că l-a auzit despre tine sau despre cineva drag (nu contează ce anume – cu cât afirmațiile sunt mai
scandaloase sau mai ridicole, cu atât agresorul speră să aibă mai mult efect).

• Folosirea unei întrebări pe post de răspuns inițial: „Și tu crezi asta?”


• Urmată apoi de un comentariu de genul: „Poți să crezi în continuare ce vrei…” sau ”Ești liber să crezi cât
vrei…”

Concret: mai ales când afirmația este ridicolă, nu este cazul să o combați sau să o negi. Este suficient să îi subliniezi în
mod pasiv agresorului ridicolul afirmației sale printr-un comentariu ironic sau nepăsător.

Exemplul #2 – răspunsuri indiferente sau pozitive:


Bully: Ești un idiot! / Victima: Ok.
Bully: Miroși ca un porc în cocină! / Victima: Mersi pentru informație.

Bully: Mamă, ce față urâtă poți să ai!!! / Victima: Mersi. Tu ai o față chiar simpatică!
Bully: Băi aragaz cu patru ochi – cât-a mai ochelarii ai – fund de sticlă frate!… / Victima: Așa e. Tu ești chiar
norocos că nu ai probleme cu ochii…

Exemplul #3 – ignorarea totală a jignirii și schimbarea bruscă a subiectului, într-un mod surprinzător și
pozitiv:
Bully: Ești un idiot!
Victimă: Îmi plac pantofii tăi. Sunt chiar drăguți! De unde i-ai cumpărat?

Concluzie: răspunde neafectat și fără să întorci jignirile! Din contră – spune-i lucruri politicoase și frumoase.
Tratează-l exact așa cum ai vrea să fii și tu tratat. (= Regula de aur)

În majoritatea cazurilor, agresorul va renunța într-un final la a te mai ataca.

• Modul DOMINANT: afișarea unui comportament care arată faptul că nu te simți intimidat de el:
o Varianta a) spunându-i direct, în față, uitându-te în ochii lui, să înceteze (sub formă de ultimatum), sau
o Varianta b) trecând la contra ofensivă verbală, atacându-l pe agresor cu o tactică similară, însă de apărare
(ex. întorcându-i glumele, făcând glume pe seama lui, ironic sau cu sarcasm – dar în continuare
NEAFECTAT emoțional și fără jigniri!) – această variantă necesită însă abilități specifice, pentru a fi
eficient și simpatic în același timp (pentru eventualii spectatori).

Aceste variante pot avea unul din următoarele efecte: agresorul s-ar putea simți depășit de situație și ar putea renunța
la acest „joc” (respectiv la atacurile verbale), sau, observând incapacitatea de a mai „câștiga” verbal, ar putea escalada
situația/conflictul, trecând de la agresiuni verbale la atacuri fizice (care ar necesita pregătire specifică în acest sens,
pentru a-i permite copilului să facă față situației/atacului).

Cunoscând faptul că fenomenul ”bullying” este complex și, mai ales în cazul elevilor, de multe ori nu se rezumă doar
la comportamente de dominare verbală, trebuie învățată și aplicată o soluție de gestionare mai complexă, ce include,
pe lângă pregătirea verbală și psihologică, și pe cea fizică (de autoapărare).

82
SOLUȚIA ASR
Pentru noi, soluția este clară: în primă fază, oferă copiilor uneltele de autoapărare fizică (aspect indispensabil!!!),
pentru a le crește stima de sine și încrederea în propriile forțe și ulterior, adaugă și tehnicile de autoapărare verbală.
În acest fel, copiii își vor putea dezvolta atitudinea corectă cu ajutorul căreia vor evita cele mai multe dintre conflicte.
În plus, pe cele pe care totuși nu le pot evita, vor ști cum să le gestioneze eficient (prin tehnici de control, NU cu
lovituri).

Important este însă de înțeles, că autoapărarea verbală trebuie să fie adăugată progresiv, pe măsură ce încrederea
copilului în propriile forțe începe să devină evidentă. Asta pentru că tehnicile verbale necesită a anumită atitudine și
un anumit nivel de încredere în propriile abilități pentru a putea fi folosite cu succes împotriva unui agresor.

Partea referitoare la autoapărarea verbală (și tot ce ține de inteligența emoțională) este unanim acceptată și apreciată
de toată lumea. Însă când vorbim cu părinții despre necesitatea copiilor de a studia arte marțiale și tehnici de
autoapărare (adică tot ceea ce ține de abilitățile fizice), sunt și unii mai reticenți. Aceștia își pun mereu aceeași
întrebare: Cum putem fi siguri că nu îi transformăm chiar pe acești copii în agresori/bullies? Am cunoscut părinți
care aveau din start această convingere (ca preconcepție, firește), spunând chiar cu fermitate că nu vor să-și dea copiii
lor la arte marțiale, pentru că nu vor ca aceștia să devină niște „bătăuși”…

Deci cum ne asigurăm că nu vor întrece măsura? Că nu vor începe să abuzeze de noile abilități (tehnice/fizice)? –
având în vedere că prin tehnicile de arte marțiale pe care îi învățăm, le creștem practic „puterea” în fața celorlalți copii
(și nu doar pe cea percepută!).

Este o întrebare legitimă și firească. Nici un părinte nu își dorește ca propriul său copil să devină un agresor. Și nici
nu se întâmplă asta! Este adevărat că le oferim unelte foarte puternice, tehnici de arte marțiale ce ar putea fi, teoretic,
folosite și în scopuri negative, în mod abuziv (să-i domine în mod agresiv și nejustificat pe ceilalți), copiii neavând
mereu discernământul necesar în ceea ce privește când să folosească și când să NU folosească aceste abilități.
Pregătirea pe care le-o oferim în acest sens este complexă și minimizează acest risc. Aceasta include următoarele trei
categorii de elemente:

Există două elemente care formează puterea unui copil:


83
ÎNCREDEREA ÎN SINE + INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ = PUTERE

Iar ceea ce ține sub control această „putere” și are grijă să nu fie abuzată, este al treilea „strat”: discernământul

PUTERE + DISCERNĂMÂNT = INDEPENDENȚĂ, RESPONSABILITATE, AUTOCONTROL

Un copil care deține atât putere (combinând abilitățile fizice cu cele sociale/emoționale), cât și discernănânt (pentru a
ști când și cum să folosească aceste abilități) îl transformă pe acesta într-un copil independent, responsabil, fericit și
dezvoltat armonios!

Profesorul de arte marțiale (Sensei) este conștient de aceste lucruri și preia încă de la început această responsabilitate,
învățându-i pe copii aceste principii, conform nivelului lor de înțelegere, prin câteva reguli simple, dar esențiale. Iar
fiecare copil (practicant) este obligat să le respecte, fără excepție!

CELE 5 REGULI DE AUTOAPĂRARE


În paralel cu învățarea tehnicilor de autoapărare – cele care vor dezvolta încrederea copilului în sine și atitudinea
corectă față de agresori – mai trebuie cunoscută și strategia de abordare/gestionare a situațiilor conflictuale. Aceasta se
bazează pe 5 reguli clare pe care toți elevii din cadrul cursului de Jujutsu / BJJ le învață.

Astfel, toți cursanții sunt condiționați de instructori să cunoască și să respecte cu strictețe cele 5 reguli de
autoapărare pentru copii. În caz contrar, ei putând fi eliminați definitiv din cadrul cursului.

Regulile sunt următoarele:

1. Evită lupta cu orice preț.


2. Dacă ești atacat (agresat fizic) – apără-te.
3. Dacă ești agresat verbal – urmează cele trei S-uri: Spune-i, Spune-l, Supune-l.
4. Nu lovi niciodată agresorul. Aplică tehnici de control și negociază.
5. Când aplici o tehnică de finalizare, folosește forță minimă și negociază.

Vom explica mai jos fiecare regulă în parte și rostul lor în acest „puzzle social”.

1. Evită lupta cu orice preț.

În cele mai multe cazuri, lupta poate fi evitată. Sunt nenumărate alternative – în loc de a sări la bătaie sau de a lovi –
folosește cuvintele/mediază conflictul (verbal) – nu îl escalada. Cere-ți scuze, vorbește respectuos, ține-ți sub control
orgoliul și „lasă de la tine”, întoarce-i spatele și pleacă. Iar dacă nici asta nu e suficient, implică și pe altcineva (ex. un
prieten) sau cere ajutorul unui adult (ex. un profesor).

Metode de aplanare a conflictelor sunt multe, dar ele funcționează atâta timp cât agresorul se rezumă doar la vorbe. În
cazul în care te atacă, și nu ai cum sau pe unde să pleci/fugi, lupta (agresiunea) devine inevitabilă – la fel și necesitatea
apărării. Și asta ne aduce la regula nr. 2.

84
2. Dacă ești atacat(ă)* – apără-te.

* atacat(ă) = agresat(ă) fizic, nu doar verbal


agresiune fizică = lovituri (cu palmele, cu pumnii, cu picioarele, cu alte elemente contondente, inclusiv cu rechizite
școlare – creion, pix, carte, etc), împingeri sau îmbrânceli ce pot naște răni sau accidentări (te împinge în perete, te dă
cu capul de bancă, etc.)

Fără nicio discuție: dacă te atacă (agresează fizic) – te aperi. Dacă te lovește – te aperi. Dacă prima regulă nu a
rezolvat problema și agresorul a sărit la bătaie (iar tu nu mai ai cum să eviți asta), atunci, cel puțin la nivel decizional,
e simplu. Știi clar ce ai de făcut. Nu poți sta degeaba în timp ce altul te lovește, te dă cu capul de bancă sau îți dă
pumni… Trebuie să reacționezi prompt și să te aperi – FIZIC, folosind tehnicile de autoapărare învățate, tehnici ce se
bazează pe CONTROL, nu pe lovituri.

3. Dacă ești agresat(ă) verbal – urmează cele trei S-uri: Spune-i, Spune-l, Supune-l.

Este extrem de important să facem distincția între agresiune verbală și agresiune fizică directă (adică acțiuni care
vizează integritatea ta corporală).

Dacă agresiunile sunt doar verbale, nu ai cum să te aperi atacându-l tu fizic, pentru că în acel moment devii chiar tu
agresorul (pentru că el ți-a aruncat vorbe, iar tu ai răspuns cu pumnii), iar școala fie vă va sancționa pe amândoi (din
cauza faptului că ați fost implicați într-o altercație/bătaie), fie – și mai rău pentru tine – nici măcar nu-l va pedepsi pe
hărțuitor (cel care a inițiat agresiunile verbale, chiar dacă o făcea de mai mult timp), ci te va învinovăți pe tine pentru
că ai sărit la bătaie și ai atacat un alt copil.

În astfel de cazuri, în lipsa unui istoric oficial (cu precedente despre care profesorii să știe clar) se întâmplă foarte des
să fie ignorate argumentele pe care le aduci pe moment (cum că tu erai de fapt victima, că erai hărțuit verbal, poate
umilit și chinuit psihic de acel agresor de mult timp).

Astfel ajungem la strategia celor trei S-uri:

• Spune-i

Când cineva te agresează verbal (în mod intenționat și repetat) – spune-i să înceteze, spune-i să termine cu asta pentru
că te deranjează. Fii ferm, dar politicos – ROAGĂ-L să te lase în pace. „Te rog să încetezi. / Nu e frumos ceea ce faci.
/ Mă deranjezi. / Te rog să te oprești.”

Asta pentru că deseori agresiunile verbale vin chiar de la colegii de clasă/școală, de la așa-zișii „prieteni” sau cei din
gașca în care poate chiar ești… Doar că ei nu conștientizează faptul că vorbele lor, acțiunile și comportamentul lor
chiar te afectează în mod real. Deseori ei consideră că „fac doar o glumă”. De aceea, în primă fază, trebuie să le spui
faptul că te afectează, să-i informezi, dar să o faci ferm și serios (pentru a fi sigur că te faci înțeles).

Atenție:

1. A-i spune că te afectează nu înseamnă că trebuie să o faci arătând că ești afectat! Menține-ți echilibrul emoțional,
privește în ochii agresorului, fii concis și ferm, dar totodată relaxat fizic (fără agitare fizică sau ”foială”). Cu cât
te miști mai puțin atunci când i te adresezi, cu atât mai sigur pe tine vei părea! Amănunt suplimentar: când
transmiți mesajul verbal – nu clipi.
85
2. Când discuți, vizează comportamentul (acțiunile) agresorului și nu persoana lui. Copilul care te agresează, nu este
el în esență rău, ci doar alegerile făcute de el sunt greșite – comportamentul și acțiunile sale. Deci transmite prin
vorbele tale exact acest lucru. Nu îl jigni, ci informează-l că ceea ce face nu este bine. Astfel, îi va fi mai ușor
ulterior să se delimiteze/distanțeze pe sine de aceste comportamente (pentru că nu se va identifica pe sine cu ele).

În concluzie, la agresiuni repetate – NU IGNORA COMPORTAMENTUL. Ia atitudine, însă fără să te lași afectat,
fără să devii nervos, supărat sau furios. De cele mai multe ori, ceea ce spune sau face un copil altuia reflectă de fapt
propriile lui probleme (poate că a fost pus în aceeași situație de alți copii și acum aplică și el asta față de tine în
încercarea de a se face pe sine să se simtă mai bine; poate a fost neînțeles acasă sau a avut diverse probleme în familie
și acum încearcă să se descarce pe alți copii; poate că simte nevoia de atenție; etc.).

Oricare ar fi cauza, aplică una din metodele de înfruntare verbală amintite mai sus: modul pasiv-neutru sau modul
dominant – în funcție de situație, de starea ta de spirit sau de personalitatea ta.

Cum faci să nu te afecteze cuvintele? Aici sunt două cazuri de avut în vedere:

• Dacă spune un adevăr: ex. ești gras și îți spune asta, porți ochelari sau ai o caracteristică fizică aparte și el scoate
asta în evidență – atunci îi dai dreptate într-un mod calm, relaxat și nepăsător. Și asta pentru că nu ai cum să
schimbi acel adevăr și nu are rost nici să îl combați. În plus, scopul agresorului este să te afecteze emoțional cu
vorbele lui – iar conștientizând asta, trebuie să îți amintești de faptul că știai deja ceea ce spune agresorul despre
tine și nu mai rămâne decât să îi arăți (și să-i confirmi) că asta este o banalitate pentru tine și un lucru evident și
firesc pentru toți ceilalți, anulând factorul „uau”, „de senzație” pe care îl caută agresorul.
• Dacă spune un neadevăr (o minciună, o scorneală), atunci îți pui o simplă întrebare: mă identific cu ceea ce a spus
el? (Sunt eu un prost? Am eu un cap de pepene? Sunt eu o maimuță chioară? sau orice tâmpenii ți-ar spune…) Iar
răspunsul e clar: firește că nu.

În plus, foarte important este că și ceilalți știu că NU este adevărat (pentru că nu acesta este obiectivul unei agresiuni
inițiate de un bully – el nu vrea să „informeze”, ci vrea să „afecteze” victima). Doar că spectatorii/martorii deseori se
distrează pe moment de imaginea creată de cuvintele agresorului, fără a-și da seama că în acest fel încurajează
agresorul și amplifică răul creat de acesta. În concluzie, nu lăsa vorbele să pătrundă adânc, astfel încât ele să te
afecteze, pentru că nu sunt reale. Ba mai mult – învață (în timp) să râzi de o glumă, chiar dacă tu ești subiectul. Firește
că totul trebuie să aibă o limită și firește că situația nu poate continua la nesfârșit. Dar învățând că valoarea ta nu se
modifică în urma cuvintelor spuse de alții, te face să poți trata cu relaxare și umor anumite glume, chiar și
când te vizează în mod direct.

Conștientizează faptul că ele sunt doar niște vorbe și că ele NU reprezintă ceea ești tu, nu te definesc. Orice ar spune
alte persoane, tu ești același, neschimbat. Cu toate astea însă, dacă situația nu se îmbunătățește, iar glumele persistă
(de ex. copilul respectiv nu are limită și nu știe când să se oprească sau dacă glumele lui se înrăutățesc și se transformă
în jigniri și umiliri evidente) – vorbește cu agresorul și transmite-i faptul că este urât ceea ce face și că vrei să
înceteze. Fă-o însă fără patos, fără furie – ci calm și relaxat. Asta arată că ești sigur(ă) pe tine, că ai control asupra
sentimentelor și emoțiilor tale și în plus că nu îți este câtuși de puțin frică să-l înfrunți. Aplică cu încredere una din
metodele de înfruntare verbală amintite anterior și fii oricând pregătit în cazul în care agresorul trece și la agresiuni
fizice.

• Spune-l

Dacă primul pas – adică discuțiile directe cu agresorul – nu dau rezultate, deși ai încercat de mai multe ori să-l faci să
înceteze, dar hărțuirile continuă pe o perioadă mai lungă de timp, ești nevoit să treci la pasul doi. Spune-l. Nu este
ideal să pui pe altcineva să se ocupe de problema ta, însă cât timp ești elev (copil), este necesar/obligatoriu să „bifezi”
și acest pas, această etapă. Astfel, în paralel cu apărarea verbală (pe care o vei continua!), cheamă în ajutor și un adult
din jurul tău, pentru a te sprijini în remedierea situației. Spune-l, pe rând, tuturor adulților la care ai acces:

86
• în primul rând spune-l profesorului de la școală (sau dirigintelui de clasă). De ce ar înceta agresorul să te mai
hărțuiască în această situație? – Pe de o parte din pricina eventualelor sancțiuni pe care profesorul ar putea să i le
aplice, sau, poate chiar mai important, pentru că profesorul ar putea vorbi cu PĂRINȚII lui – și asta sigur nu
vrea! De foarte multe ori un bully este „lup” la școală (unde își întreține această imagine „cool”, de „șmecher” în
fața colegilor), dar este „mielușel” acasă. În plus, în cele mai multe cazuri (deși nu mereu, din păcate) părinții lui
nu aprobă acest tip de comportament și pot aplica pedepse dintre cele mai diverse acelui copil, având pârghiile
necesare – iar copilul agresor nu își dorește asta câtuși de puțin.
• În al doilea rând, spune-l părinților tăi. De ce? – pentru că, în cazuri mai grave sau persistente, părinții tăi te pot
ajuta suplimentar, atât cu sfaturi și susținere morală, cât și prin implicare directă, mergând chiar ei la școală
pentru a cere profesorilor să intervină, mărind nivelul de conștientizare, aducând la cunoștința acestora nivelul de
gravitate a situației, putând escalada problema chiar și prin notificarea în scris a directorului/școlii referitor la
situație (oficial, cu număr de înregistrare a sesizării), cerând intervenția/luarea unor măsuri de prevenire/rezolvare
a problemei, cerând notificarea părinților agresorului, solicitând discuții cu elevul agresor și părinții acestuia, etc.

Menționăm din nou faptul că nu este asta soluția ideală – să îți rezolve altcineva problema – însă, ca elev, este un pas
obligatoriu pe care să îl faci în cadrul „procesului de rezolvare”.

• Supune-l

Între timp, dacă situația conflictuală cu agresorul se menține, trecând mai multe săptămâni (să zicem), iar tu ai trecut
deja prin etapele 1 și 2 fără ca problema să fie rezolvată în vreun fel – se întâmplă destul de des, din păcate – nu mai ai
alte variante decât să îl înfrunți singur și într-un mod definitoriu pe agresor pentru a rezolva situația. Însă – subliniem
asta – abia în această ultimă etapă.

Supune-l. De fapt nu este atât de rău cum sună. Mai întâi va fi „supus” verbal. Iar de aici, în funcție de situație, se
poate ajunge și la „supunerea” fizică a agresorului – dar numai în cazul în care ești atacat(ă), moment în care se vor
folosi tehnici de control, urmate de o negociere directă cu agresorul (pe tema „conviețuirii” ulterioare) – regulile 4 și
5.

Pentru a înțelege necesitatea acestei etape de „supunere” trebuie să conștientizăm faptul că singura metodă de a opri
un conflict în derulare (precum hărțuirea constantă, de lungă durată, care s-a agravat) este să finalizăm cumva această
„obișnuință” a agresorului cu un eveniment suficient de important, de ferm și de CLAR, care să poată pune punct
definitiv hărțuirilor. Un fel de ultimatum urmat de o finalizare concretă.

Primul pas în acest sens este reluarea apărării verbale clasice (pe care, de altfel, nu o oprim nici în etapa a doua),
urmată însă de o „lovitură de grație”. Cum facem asta mai exact? Cum finalizezi verbal agresorul care te hărțuiește
deja de mai mult timp, încercând mereu să te intimideze? Vom oferi mai jos un exemplu în acest sens. Îți trebuie ceva
care să-l oblige să iasă din tiparul obișnuit de hărțuire și să îl oprească definitiv. Asta facem printr-o abordare
(replică/întrebare), care, adresată în mod corect și la momentul potrivit, are efecte psihologice foarte puternice, cu care
agresorul rezonează. Ea ar putea suna ceva în genul acesta – spusă „senin” la față, fără patos, poate chiar cu
superioritate:

„Observ că zici multe prostii despre mine – momentan am văzut că doar asta ești în stare să faci…
dar spune-mi: Ai curajul să vii să mă bați? / Ai curajul să mă ataci?”

Recapitulăm: această întrebare nu se pune dacă respectivul agresor te-a vizat o dată – de două ori cu niște glume
proaste, ci doar după o perioadă semnificativă de timp, în care ai trecut deja prin toate etapele descrise mai sus și ele
nu au dat nici un rezultat!

Punând această întrebare de baraj este ca și cum „i-ai da Șah”, agresorul fiind pus în situația de a fi obligat să
răspundă. De cele mai multe ori, astfel de scene se întâmplă când există și „spectatori” – mulți elevi-martori cască
gura în astfel de situații și chiar comentează… Astfel, agresorul TREBUIE să răspundă. Dacă nu o face, va fi ca și
87
când ar răspunde NU și practic ar recunoaște în fața tuturor că de fapt îi este chiar lui teamă de tine sau de o înfruntare
directă cu tine (și deci apare drept laș în ochii celorlalți).

Concret, ce ar putea să răspundă la întrebarea dacă vrea sau nu să sară la bătaie? Sau cum ar putea el să reacționeze?

Acestea ar fi variantele posibile de răspuns ale agresorului:

• DA
• NU
• nu răspunde / ignoră ce ai zis sau face comentarii irelevante/glume/mișto-uri… (sau dă un răspuns
evaziv/nedefinitoriu). Mențiune: tot în această categorie de răspuns se află și cazul în care spune da, dar în
glumă, sau spune nu, însă tot „la mișto”.

Dacă răspunde ferm cu DA, atunci recunoaște în fața tuturor că vrea să sară la bătaie și își asumă practic
responsabilitatea (și deci vina și inițiativa) pentru faptul că vrea să agreseze un alt elev. În plus, spunând DA, va trebui
să și acționeze, să facă ceva în acest sens. Presiunea exercitată și de prezența celorlalți copii care asistă ca spectatori, îl
va împinge pe agresor să acționeze și să facă primul pas. În acel moment, odată atacat, te poți apăra folosind tehnicile
de control învățate.

Dacă răspunsul agresorului este NU, atunci este clar că el este cel nesigur, ajungând practic să fie „umilit” (în sensul
de a pierde confruntarea) pe propriul teren. În acel moment poți chiar sublinia asta spunând ceva de genul: „Știam eu
că de fapt ți-e frică…” În plus, recunoscând în fața tuturor că îi este de fapt teamă de tine (sau de o confruntare
directă cu tine), va fi nevoit să te lase ulterior în pace.

Dacă răspunsul lui este evaziv (sau lipsește cu desăvârșire), atunci TREBUIE să continui tot tu pentru a încheia treaba
începută. Și îi vei putea spune ceva în genul acesta:

„Dacă bătaie e ceea ce cauți, eu sunt aici. Te aștept. Nu îmi este frică de tine.
Dar dacă NU vrei să te bați, atunci lasă-mă în pace și nu mai îmi pierde timpul degeaba…”

În „traducere” asta reflectă și subliniază următoarele idei:

1. Nu îți este frică de el (și i-o spui în față, de față cu toți ceilalți elevi-martori, într-un mod calm, relaxat și
privindu-l în ochi – fără patos, fără enervare, fără agresivitate – poate chiar cu zâmbetul pe buze, părându-i
superior).
2. Îl faci ”knock-out” verbal spunându-i că dacă oricum recunoaște de fapt că îi e frică de o înfruntare fizică, atunci
să te lase în pace pentru că tu nu îți pierzi timpul astfel de prostii irelevante…

Aceste cuvinte îl vor face fie să renunțe total a se mai lua de tine, fie, în al doisprezecelea ceas, să ia atitudine și totuși
să te atace (încercând să dovedească tuturor că este un agresor „credibil”, „autentic”).

În primul caz ai scăpat complet de problemă, în al doilea caz rezolvi problema apărându-te prin executarea de tehnici
de control și negociind din nou termenii de „conviețuire” ulterioară – adică nu îi dai drumul din fixare/tehnica de
control până nu promite în fața tuturor că te va lăsa în pace și că se va comporta frumos cu tine, ca un adevărat coleg.
În lipsa unui accept din partea acestuia, rămâi pe poziție până la apariția unui adult (ex. un profesor).

Dacă promite și totuși nu se ține de cuvânt și revine (imediat după sau în altă ocazie) și cu alte încercări de a te ataca,
faci din nou același lucru și nimic mai mult: îl controlezi și negociezi (din nou). După ce devine conștient că nu te mai
poate intimida și că nu mai corespunzi tiparului de „țintă ușoară” (cum era obișnuit anterior) va renunța să te mai
abordeze.

Dacă în timp ce îi aplici tehnici de control se comportă foarte agresiv sau extrem de încăpățânat (neacceptând să
renunțe), poți trece și la regula nr. 5: aplicarea unei tehnici de finalizare, prin care să-l constrângi să renunțe la luptă.
88
Nu trebuie uitat faptul că acest „joc” al puterii are sens pentru agresor atâta timp cât el câștigă. Dacă observă că
nu mai poate câștiga (sau că jocul/lupta este mult prea dificilă, implicând prea multe eforturi), atunci nu va mai dori să
„joace” – și te va lăsa în pace, căutând eventual alți copii (mai slabi) pentru a relua „jocul”.

Aceste aspecte esențiale trebuie să le cunoască orice copil: faptul că ”bullyingul” este ca un JOC de dominare, un joc
de putere – și că cine este afectat – pierde. Iar agresorului îi place acest joc doar atâta timp cât câștigă.

Câteva întrebări mai rămân încă:

1) De ce nu vei avea, în general, probleme disciplinare (conform regulamentului școlar)?


2) De ce nu vei fi considerat un agresor în urma acestui incident?

În contextul de mai sus, dacă se ajunge la o altercație fizică în care agresorul sare la bătaie, iar tu îl controlezi folosind
tehnicile învățate, trebuie să ai în vedere următoarele lucruri: imediat ce un profesor află despre incident, tu trebuie să
povestești acestuia în detaliu tot ce s-a întâmplat, cu lux de amănunte. Ideal ar trebui chiar să fii tu primul care o face
(eventual povestești și dirigintelui sau directorului). Iar când o faci, ține cont să enumeri toți pașii pe care i-ai parcurs
până atunci. Începi prin a spune că în momentul atacului nu erau profesori în preajmă și nu aveai posibilitatea să pleci
pentru a cere ajutorul unuia (pentru că atacul era deja inițiat și ai fi fost lovit, bătut – practic integritatea ta fizică era
pusă în pericol în acel moment). Vei sublinia faptul că deși ai încercat în multiple rânduri să discuți cu agresorul
(cerându-i să te lase în pace), după care ai anunțat profesorii de mai multe ori în trecut, părinții au notificat și ei
conducerea școlii, agresorul a fost și el înștiințat/mustrat, etc – practic toate aceste demersuri nu au fost eficiente, iar
măsurile luate de adulți (respectiv de profesori) AU AVUT ZERO EFECT – deci nu te-au ajutat deloc – ajungându-se
până la situația în care hărțuitorul de care aminteai să sară la bătaie cu intenția de a te răni și agresa fizic, în fața
tuturor, chiar în cadrul școlii!

PUNCT ESENȚIAL: Tu nu te-ai bătut, ci te-ai apărat. Mai exact „l-ai ținut” să nu te lovească. În plus, ai depus
eforturi majore pentru a nu-l lovi pe agresor în nici un fel. Concret, ai aplicat doar tehnici de control cu scopul de a
neutraliza atacul și a calma spiritele. Poți menționa, de asemenea, și negocierea (discuția) avută cu agresorul prin care
el a promis că nu se va mai lua de tine pe viitor (și chiar faptul că ați dat mâna la final – în cazul în care ai reușit să
faci și asta).

În aceste condiții, având tot acest istoric OFICIAL (despre care profesorii/directorul știu deja) și sunt puși în fața unui
adevăr incontestabil cum că măsurile luate de ei în toată acea perioadă nu au fost eficiente (sau suficiente) pentru a
preveni repetarea agresiunilor și practic nu te-au ajutat deloc, sunt șanse foarte mari să fii absolvit de orice vină cu
privire la acel incident. (Iar în cazul în care, totuși, școala este încă de altă părere, părinții trebuie să te susțină 100%,
în mod activ și necondiționat!!!)

4. Nu lovi niciodată agresorul. Aplică tehnici de control și negociază.

Există două motive principale pentru care nu trebuie să lovești agresorul:

• Dacă lovești, devii și tu un agresor. Cu cât îl lovești mai grav, cu atât argumentele tale cum că te apărai scad din
relevanță în fața profesorilor (și a tuturor, de altfel) și vei fi privit ca orice alt agresor/bătăuș. În plus, aplicând
lovituri, nu vei putea avea control suficient asupra rănilor provocate agresorului sau a nivelului de vătămare
corporală pe care îl vei obține. Astfel, există riscul ca reacția/apărarea ta să fie mult disproporționată, accidentând
grav agresorul – ceea ce te va face automat pe tine vinovat de agresiune. (ex. Agresorul vrea să-ți dea o palmă, iar
tu îl lovești cu genunchiul în gură și îi scoți doi dinți sau îi rupi mandibula… – asta e o problemă!) Peste toate
acestea, loviturile nu pot avea efect de neutralizare sau calmare a situației. Ele au ca efect doar înrăutățirea
situației și mărirea intensității luptei și a sentimentelor de ură, dispreț, răzbunare, etc. De aceea, loviturile nu sunt
indicate într-un astfel de context.
• Odată ce lupta s-a încheiat și incidentul a trecut, sentimentele agresorului și comportamentul lui față de tine
vor fi influențate și de cât de „șifonat” fizic a ieșit din acea luptă. Dacă agresorul a fost rănit și pleacă de
89
acolo cu buza spartă, un ochi umflat (sau poate și mai rău), el va purta în continuare o ură/aversiune vie și
permanentă față de tine, urmărind mereu următoarea oportunitate de a se răzbuna (mai ales dacă tu nu ai pățit
nimic în urma acelei lupte). Dacă în schimb el nu a fost rănit (dar în mod evident dominat), iar tu i-ai vorbit
frumos și ai fost respectuos față de el (în ciuda faptului că te-a atacat), iar la finalul luptei (după negociere) poate
ați dat și mâna, atunci va fi mult mai probabil ca el să nu te mai atace vreodată pe viitor, ba chiar poate că își va
cere scuze pentru ce a făcut și felul în care s-a comportat (conform regulii: oferă respect pentru a fi respectat).

5. Când aplici o tehnică de finalizare, folosește forță minimă și negociază.

Tehnicile de finalizare sunt tehnici articulare cu care poți încheia o luptă, ajungând într-un punct în care agresorul nu
doar că este controlat în totalitate, ci el trebuie urgent să decidă între a suporta durerea fizică determinată de tehnica
articulară aplicată sau a renunța la luptă – respectiv a recunoaște faptul că a fost înfrânt.

Această regulă completează ceea ce s-a detaliat în explicațiile regulii nr. 4 – și anume că scopul principal al tehnicilor
este CONTROLUL agresorului și supunerea acestuia pentru ca el să nu îți poată face rău și încheierea rapidă a luptei
(prin acceptul acestuia în privința cerinței tale de a nu te mai agresa). Astfel, chiar și când aplici o tehnică așa-numită
„de finalizare”, trebuie să te asiguri că nu depășești acest obiectiv – de a controla agresorul pentru a finaliza lupta – și
de aceea este obligatoriu să aplici doar forța MINIMĂ necesară menținerii acelui control articular, conform tehnicii
alese (pentru că de fapt nu vrei să îl rănești pe agresor). Dacă abuzezi sau încalci această regulă, agresorul va putea fi
accidentat GRAV – poate mai rău decât dacă l-ai fi lovit. Concluzia fiind aceeași ca la punctul 4.1. de mai sus, în care
apărarea ta va fi mult disproporționată față de atacul întâmpinat. De aceea nu încălca niciodată regula 5!!!

Tehnica de finalizare îți va asigura nu doar câștigarea luptei, ci și dominarea absolută a negocierii finale ce îți aduce
rezultatul dorit – respectiv promisiunea agresorului (în fața tuturor) că te va lăsa în pace pe viitor. Cu toate acestea,
tehnicile de finalizare – care pe cât de eficiente, tot atât de periculoase sunt – se aplică numai ca ultimă soluție, în
ultimă instanță, doar atunci când tehnicile de control simple nu aduc rezultatul dorit. Și întotdeauna se vor aplica cu
forța minimă necesară!

Aplicând o „tehnică de finalizare”, îi arăți agresorului nu doar că îl poți controla (și domina) oricând, ci și că ai avea
capacitatea reală de a-l răni, dacă acesta ignoră semnalele transmise de tine (sau ignoră negocierea și promisiunea
făcută la finalul luptei). Acest gând îl va descuraja să mai încerce ulterior să te atace.

Detalii și clarificări suplimentare pe tema tehnicilor de control sau a tehnicilor de finalizare se oferă în cadrul cursului
de Jujutsu la care copiii sunt încurajați să participe.

MARTORII / SPECTATORII
Cei mai mulți dintre elevi nu sunt nici agresori și nici victime. Ei sunt spectatori.

Un rol extrem important în prevenirea fenomenului bullying îl poate avea însă chiar spectatorul. În funcție de modul
în care reacționează, el poate contribui la problemă sau la soluție. Unii spectatori instigă agresorul să abuzeze victima
(fie încurajându-l verbal, fie filmând scena) – moment în care aceștia, evident, agravează problema, devenind ei înșiși
co-agresori și părtași la abuz. Majoritatea spectatorilor însă acceptă în mod pasiv agresiunea, privind și nefăcând
nimic. Chiar și aceștia încurajează agresorul să continue, poate fără să conștientizeze asta, prin simpla lor prezenţă
acolo, prin lipsa luării de atitudine şi prin acceptarea tacită a situației. Din acest motiv, educația copiilor pe subiectul
agresiunilor și hărțuirilor este crucială!

Lipsa atitudinii poate avea mai multe cauze:

90
• teama de a nu fi asociați cu victima, iar în acest mod statutul lor ”neutru” să se piardă sau devină ei înșiși victime
• teama de a raporta incidentele pentru că nu vor să fie numiți trădători, informatori, turnători
• vinovăția și neputința pentru că nu au luat atitudine față de agresor nici în alte ocazii, că nu și-au apărat prietenii
sau colegii
• nesiguranța și lipsa încrederii, simțindu-se incapabili de a acționa
• presiunea de grup de a participa în mod pasiv la fenomenul bullying (ca spectator care acceptă tacit problema)

Spectatorii (sau martorii) acestor situații au un rol extrem de important, putând manifesta o influență semnificativă,
putând avea un rol vital în oprirea agresiunii. Ei trebuie să învețe și să accepte responsabilitatea de a interveni (sau
în caz că situația îi depășește, să apeleze rapid la ajutorul unui adult/profesor). De altfel, exact pe acest sistem de
reacție poate fi construită și una dintre cele mai eficiente strategii de combatele și ținere sub control a
bullyingului în școli. Mulți susțin că ar fi chiar singura metodă viabilă pentru a opri fenomenul bullying. Mai exact:
ridicarea „intervenției” la nivel de normă socială. Concret, dacă o bună parte din spectatori ar interveni prompt de
fiecare dată când ar avea loc o agresiune de tip bullying, acestea ar ajunge în timp să fie eradicate total.

Problema care există însă în general (și motivul pentru care astfel de idei sau programe au eșuat în marea lor
majoritate) este simplă: atâta timp cât riscul la care se supune un copil în cazul în care ar interveni depășește
beneficiul primit în urma intervenției, nu va exista niciodată o intervenție.

Întrebând teoretic copiii ce ar trebui să facă atunci când observă că are loc o agresiune de tip bullying – toți vor spune
că ar trebui să intervină și să ajute victima pentru că acea agresiune e un lucru rău. Este logic. Dar când sunt întrebați
– păi și atunci de ce nu intervii când vezi așa ceva? Răspunsul este mereu același – cu mici variațiuni pe aceeași temă:

• pentru că îmi este teamă să nu fiu și eu agresat/bătut


• pentru că îmi este teamă să nu intru și eu în vizorul agresorului/să nu fiu eu următorul pe listă (următoarea
victimă)
• pentru că îmi este teamă să nu se facă mișto de mine /să fiu bruscat /jignit /umilit, etc.

Concret: pentru că riscurile sunt prea mari (iar beneficiile inexistente sau irelevante, comparativ cu acele riscuri). Așa
că în loc să intervină și să riște să fie și el vizat de acele atacuri, mai bine nu face absolut nimic, acceptând tacit
agresiunea, dar rămânând în siguranță (cel puțin temporar). Asta se întâmplă în toate școlile, indiferent că sunt private
sau de stat, indiferent de oraș, de zonă sau cartier: copii care încearcă să urce pe scara ierarhică socială abuzând prin
forță de alții cu mai puțină putere, în timp ce martorii (spectatorii) privesc resemnați sau nepăsători agresiunile, fără a
avea pârghiile necesare pentru a putea interveni eficient sau a putea opri aceste nereguli și nedreptăți…

Securizarea școlilor: PROGRAMUL BIIA


Vom detalia mai jos cum ar arăta/funcționa un program anti-bullying EFICIENT în cadrul unei școli și felul în care ar
trebui implementat.

DENUMIRE

Recomandăm ca programul să aibă o denumire „cool” (pentru a fi îndrăgit și de elevi). Enumerăm câteva posibilități
mai jos:

• Programul BIIA (Brigada de Intervenție Împotriva Agresiunilor)


• Programul SIR (Sistemul/Serviciul de Intervenție Rapidă)
• Programul BIR (Batalionul de Intervenție Rapidă), etc.

91
STRUCTURĂ ORGANIZATORICĂ

La implementarea acestui program sunt necesare următoarele elemente:

• Recunoașterea oficială a programului la nivel de unitate de învățământ – acceptul și sprijinul


directorului/consiliului profesoral;
• Un director de program: acesta poate fi orice profesor din cadrul instituției de învățământ (sau psiholog al
școlii) care acceptă să preia responsabilitatea coordonării acestui sistem de intervenție, precum și acordarea
beneficiilor pentru elevii participanți;
• Opțional:
o Trei profesori pe post reprezentanți ai ciclurilor școlare (1x pentru clasele 0-4, 1x pentru clasele 5-8 și
1x pentru clasele 9-12) cu funcția de director adjunct sau coordonator zonal.
o tot opțional, în cazul în care programul este primit cu mare entuziasm de toți profesorii: câte un profesor
reprezentant pentru fiecare clasă în parte.

PRINCIPIU DE FUNCȚIONARE A PROGRAMULUI

În baza unui regulament clar, simplu, dar bine pus la punct și comunicat tuturor elevilor în mod regulat în cadrul unor
evenimente de conștientizare a fenomenului bullying, elevii vor fi încurajați să intervină în cazurile în care devin
martorii unor agresiuni de tip bullying, în vederea aplanării acestor situații.

În acest scop se va organiza mai întâi, în cadrul unei săli de festivități, o întâlnire generală cu toți copiii din școală,
pentru o prezentare a programului și a organizatorilor săi: de ex. Școala X, prin reprezentantul (și coordonatorul) dl.
profesor Y, cu sprijinul organizației Z (ex. Academia Aiki Seishin Ryu), pentru că sprijinul unei organizații de profil,
specializată pe cursuri de autoapărare non-violentă și programe anti-bullying, este esențială.

Pe parcursul prezentării, copiii trebuie să simtă o conexiune cu organizatorii, să îi considere prieteni și să fie implicați
emoțional în cadrul programului (respectiv să fie stimulați să se identifice și să-și însușească noua scară de valori și să
își dorească aplicarea programului și participarea activă la acesta).

Implicarea celorlalți profesori este și ea foarte importantă – chiar vitală. Profesorii din școală trebuie să înțeleagă și să
preia principiile care stau la baza acestui program și să discute uneori și ei în clasă cu elevii despre fenomenul
bullying și ce ar fi de făcut pentru combaterea lui. „Intervenția” martorilor și spectatorilor trebuie ridicată la
nivel de normă socială, să devină comportamentul „normal” pentru elevi. Așa cum menționam anterior, dacă o bună
parte din spectatori ar interveni prompt de fiecare dată când are loc o agresiune de tip bullying, acestea ar ajunge în
timp să fie eradicate total.

Mare atenție însă – profesorii trebuie să susțină activ această inițiativă, să o adopte și să creadă în ea. Școala ar trebui
să se asigure (prin întâlniri/ședințe regulate) că toți profesorii au înțeles programul, pentru ca aceștia să îl poată primi
pozitiv, să îl adopte și să îl promoveze în rândul elevilor. Dacă vor exista profesori care să nu considere programul ca
pe ceva bun și să ajungă să discute asta și cu elevii lor, programul poate avea mult de suferit, fiind practic sabotat din
interior – ceea ce s-ar răsfrânge ulterior asupra rezultatelor și eficienței cu care acesta e implementat la nivel de școală
sau campus.

DISCUȚII CU ELEVII:

Întrebare pentru copii: dacă nu ar exista pompieri și o casă a luat foc pe strada ta – ai ajuta la stingerea acelui foc? Da
sau nu? Răspunsul lor este DA. Și întrebi: De ce? Că doar nu e problema ta, nu? E casa altcuiva… Într-un final ajung

92
cu toții la concluzia că, pe lângă faptul că „așa e corect/bine/etic”, acel foc va putea ajunge, la un moment dat, și la ei,
la casa lor.

Astfel, dacă o agresiune are loc în școală – aceasta este ca un foc în pădure, care începe mic și neînsemnat, dar care
apoi poate acapara întreaga „pădure” (școală). Și de aceea stingi focul când este încă mic, nu pentru că te-ar afecta
personal în acel moment, ci pentru că într-o bună zi ar putea deveni și problema ta. Și este cu atât mai ușor să oprești o
agresiune când nu ești direct implicat sau vizat, decât atunci când ești chiar tu „în tranșee”, atacat…

Alt scenariu care se mai întâmplă uneori, este ca un foc dintr-o pădure să fie atât de puternic, încât pompierii veniți
inițial să îl stingă nu fac față. Și ce vor face atunci? Aduc și alți pompieri pentru a-i ajuta – cu alte autospeciale, chiar
și cu avioane – și împreună reușesc să îl stingă. Astfel, atunci când un copil ia atitudine și îl înfruntă pe agresor, dar nu
face față de unul singur – cine îl va ajuta să ”stingă focul”? Știți deja cine – exact, VOI, elevii. Împreună veți fi mult
mai puternici decât agresorul.

Dacă aștepți ca alt copil să facă primul pas și să intervină, iar ceilalți gândesc la fel, atunci nimeni nu va mai interveni.
Fenomenul se numește „disiparea responsabilității”.

Nu există să fii „neutru”. Fie ajuți victima, fie ajuți agresorul. Dacă nu faci nimic, ajuți practic agresorul,
oferindu-i șansa să ducă la bun sfârșit agresiunea și să scape fără consecințe. Nefăcând nimic, dar privind agresiunea
(sau mai rău – filmând cu telefonul mobil), atunci încurajezi activ agresorul – care va fi încântat de susținere,
considerând că face ceva grozav și că este „cool”.

ORGANIZAREA PROGRAMULUI:

Imediat după prima reuniune generală în cadrul școlii, în care se va discuta despre fenomenul bullying, se prezintă și
soluția concretă – programul BIIA (Brigada de Intervenție Împotriva Agresiunilor) în care copiii se pot înscrie,
voluntar, pe loc. Prin înscriere ei declară că sunt de acord cu faptul că agresiunile de tip bullying nu ar trebui să existe
în școală și acceptă responsabilitatea de a interveni în cazul observării unor astfel de agresiuni (depun un fel de
„jurământ” – cam ca la „cercetași”).

Chiar dacă nu este juridic valabil (firește), nu are nicio importanță asta. Totul e să se facă public și să își asume aceste
principii, atât verbal, cât și în scris, în fața celorlalți colegi (nu neapărat sus pe scena din cadrul reuniunii, pentru că
vor fi copii care vor ezita să urce acolo, dar într-un loc marcat oficial ca „birou de înscrieri”, în sala respectivă de
festivități).

Odată cu înscrierea în Brigadă, fiecare copil primește o brățară (sau banderolă) albă ca semn onorific de apartenență la
BIIA, pe care vor trebui să o poarte în permanență la școală. Toți copiii care aderă la BIIA vor avea acest semn
distinctiv asupra lor. În acest fel, atunci când o agresiune are loc, iar împrejur sunt deja patru brățări (sau banderole)
din Brigada de Intervenție totul se schimbă.

Agresorii știu că acei copii au depus jurământul de a interveni și că o vor face, iar copiii, știind și văzând că sunt mai
mulți, au acum curajul să intervină, ba se simt chiar importanți (privind semnul distinctiv – respectiv
brățara/banderola – ca pe un fel de „insignă” oficială a brigăzii de intervenție), ca niște mici super-eroi salvatori, care
au responsabilitatea și obligația morală să salveze victima. În acest fel, brățara devine un simbol al alegerii făcute, un
reper al valorilor agreate și crezul acestor copii. Devin pe jumătate activiști și pe jumătate „jandarmi” ai școlii.

Esențială este însă responsabilizarea acestor elevi pentru a interveni, pentru a rezolva SINGURI propriile probleme cu
care se confruntă – ceea ce le va crește automat și stima de sine!

Exemplu de brățări folosite în America, inscripționate cu sloganul „Keep it R.E.A.L.”:

93
• R = Respect everyone
• E = Educate the bullies
• A = Assist the victims
• L = Lead the way

Un slogan similar poate fi căutat și în limba română,firește.

În plus, în urma fiecărei intervenții (individuale sau de grup) la care a participat, copilul va completa o fișă-raport a
intervenției (document tip aflat în fiecare clasă), cu toate detaliile agresiunii:

• cine a fost victima?


• cine a fost agresorul (sau cine au fost agresorii)?
• când s-a întâmplat? (ziua/data, ora)
• ce s-a întâmplat (cum s-a desfășurat agresiunea)? – scurtă descriere
• ce ai făcut tu (cum s-a desfășurat intervenția)? – scurtă descriere

Această fișă-raport se trimite la biroul central (biroul profesorului coordonator / directorului de program). Toate
rapoartele sunt centralizate și lunar, odată cu organizarea întâlnirii oficiale lunare a Brigăzii de Intervenție, fiecare
raport se discută în cadrul grupului, se comentează și apoi se laudă copiii care au intervenit, în fiecare caz în parte.

ELEMENT ESENȚIAL: pentru fiecare intervenție, copiii primesc câte o tresă pe brățara/banderola lor. Astfel, cei
care intervin, primesc în baza unui sistem de beneficii bine pus la punct, recunoaștere oficială, nu doar ca
membru/reprezentant al programului, ci și a unui anumit grad în cadrul BIIA (similar cu practicanții de arte
marțiale). Alternativ, se poate face o paralelă și cu gradele militare, firește.

La fiecare 5 intervenții înregistrate/confirmate, copilul primește brățara cu următoarea culoare, respectiv următorul
grad în cadrul brigăzii. De exemplu, conform sistemului de gradații din BJJ, după brățara de culoare albă, urmează cea
albastră, apoi cea mov, cea maro și în final cea neagră.

La fel cum în artele marțiale există sistemul centurilor colorate ce indică progresul fiecărui practicant în parte, similar
și brățara BIIA va indica progresul făcut de copil în cadrul brigăzii, conform numărului total de intervenții (și deci a
experienței acumulate și implicării acestuia în program).

În cadrul întâlnirilor lunare de grup ale BIIA, discutând despre fiecare caz/intervenție în parte, copiii învață și unii de
la alții cum să intervină mai eficient, de ce greșeli să se ferească, primesc sfaturi și sunt îndrumați atât de directorul de
94
program, cât și de copiii cei mai mari în grad (care vor fi încurajați să preia și acest rol de „mentori” – nu doar ca
responsabilitate, ci ca pe o „onoare” a celor experimentați), pentru ca intervențiile ulterioare să fie mai sigure, mai
eficiente și per total să aibă și mai mult succes.

Ceea ce se creează, este o infrastructură socială care oferă copiilor recunoaștere în baza unor noi principii și a unui
nou set de valori – pentru comportamente BUNE, civice, corecte, morale și valoroase – care depășesc eventualele
riscuri la care se expun intervenind pentru stoparea agresiunilor.

Aceasta e singura metodă prin care un astfel de program poate funcționa. Dacă sistemul de recompensare și motivare
– deci „stimulentul” primit pentru o intervenție promptă nu este mai mare decât riscul acelei intervenții, atunci
întregul program nu va funcționa, iar copiii nu o vor face.

Metodele de recunoaștere socială se vor diferenția de clasicele note și/sau diplome primite în mod normal la școală (în
sistemul de învățământ tradițional). Iar acest lucru este bine, fiind vorba aici de un sistem perceput ca fiind mai „cool”
și mai „exotic” decât școala tradițională – tocmai pentru că își are originea în artele marțiale!

În plus, realitatea a arătat că odată ce acest program este implementat în cadrul unei școli, este doar o chestiune de
timp până ce și agresorii încep să se înroleze și în cadrul grupului BIIA – unde pot primi respectul, laudele,
recunoașterea și recompensele (în special emoționale și sociale) la care aspiră – mai exact tot ceea ce își doreau, de
fapt, încă din momentul în care au început comportamentul agresiv de tip bully. Diferența va fi doar că acum le vor
primi pe toate făcând lucruri BUNE, având comportamente pozitive și responsabile. În plus, vor primi nu doar
respectul colegilor/elevilor, ci și laudele tuturor profesorilor (ceea ce prin agresiunile de tip bully nu le puteau primi
niciodată).

Sisteme de gradație posibile:

• Modelul gradelor BJJ – cu mai puține culori (dar mai multe trese):
o Albă – simplă și apoi cu 1 până la 4 trese
o Albastră – simplă și apoi cu 1 până la 4 trese
o Mov – simplă și apoi cu 1 până la 4 trese
o Maro – simplă și apoi cu 1 până la 4 trese
o Neagră – simplă și apoi cu 1 până la 9 trese
• Modelul gradelor din Judo (model tradițional – cu mai multe culori):
o Albă – simplă (și apoi, opțional cu tresă)
o Galbenă – simplă (și apoi, opțional cu tresă)
o Portocalie – simplă (și apoi, opțional cu tresă)
o Verde – simplă (și apoi, opțional cu tresă)
o Albastră – simplă (și apoi, opțional cu tresă)
o Maro – simplă (și apoi, opțional cu tresă)
o Neagră – simplă și apoi cu 1 până la 9 trese

Un astfel de sistem de recunoaștere în cadrul grupului de copii este profund și perceput ca pe un beneficiu extrem de
satisfăcător, fiind foarte similar cu cel al obținerii unei noi centuri în cadrului unui club de arte marțiale. Copiii
vor purta cu mândrie brățara (sau banderola) colorată, fiind practic un nou simbol al reputației și statusului lor social
din cadrul acelui grup – noul lor mod de a fi COOL.

95

S-ar putea să vă placă și