Cheltuieli publice

Conţinutul şi clasificarea cheltuielilor publice

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în expresie bănească, care se

manifestă între stat, pe de o parte, şi persoanele fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia
repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor
acestuia.
Cheltuielile publice concretizează a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor
publice, aceea a distribuirii resurselor financiare publice pe destinaţii.
Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu efectul
produs de acestea:
- unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de Produs Intern Brut, reprezentând
valoarea plăţilor pe care le efectuează instituţiile publice în formele specifice ale cheltuielilor
curente;
- alte cheltuieli exprimă o avansare de Produs Intern Brut, reprezentând participarea
statului la finanţarea formării brute a capitalului.
În prezent, cheltuielile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifestă direct,
prin finanţarea de către stat a instituţiilor publice pentru a putea funcţiona. Altele influenţează
direct mediul economic şi social şi constituie astfel instrumente ale unei politici de
transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora. Fiind folosite ca mijloc de intervenţie,
cheltuielile publice trebuie analizate nu numai prin prisma domeniului în care sunt efectuate,
ci şi din punctul de vedere al influenţei pe care o pot avea asupra procesului general al
repartiţiei sociale.
Cheltuielile publice cuprind cheltuielile efectuate din:
- fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiei publice centrale (bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului pentru ajutorul de şomaj, bugetul
asigurărilor sociale de sănătate, bugetele instituţiilor publice autonome etc.);
- fondurile constituite în bugetele administraţiilor publice locale;
- intrările anuale de credite externe;
- fonduri externe nerambursabile constituite la nivelul organismelor internaţionale şi
repartizate pe programe, statelor beneficiare.
 La nivelul Bugetului general consolidat se calculează cheltuielile publice totale
consolidate, după cum urmează: se însumează cheltuielile publice ale fiecărui buget
component, din acest total se scad transferurile între bugete, se adaugă intrările anuale de
credite externe şi se scad rambursările anuale de credite externe, mai puţin dobânzile
aferente. Cheltuielile publice totale consolidate dimensionează efortul financiar anual al
statului pentru finanţarea obiectivelor şi acţiunilor la nivelul sectorului public.
CPC = TCP – T, unde:
CPC = cheltuieli publice consolidate,
T = transferuri între administraţiile publice centrale şi cele
intermediare
şi locale.
Deosebirea între cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul
instituţiilor publice care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din
veniturile proprii ale instituţiilor, fie din fonduri extrabugetare.
Spre deosebire de cheltuielile publice, cheltuielile bugetare se referă numai la
cheltuielile care se acoperă din resursele prevăzute în bugetul de stat, bugetele locale, bugetul
asigurărilor sociale de stat. Deci, cheltuielile bugetare sunt incluse în cheltuielile publice.
Delimitarea cheltuielilor bugetare în cadrul cheltuielilor publice se bazează pe
următoarele principii:
- efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi
aprobarea nivelului acestora de către Parlament sau de consiliile locale, după caz, în
conformitate cu reglementările legale în vigoare;
- nerambursabilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor pentru care s-
au aprobat aceste sume;
- efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu
numai de existenţa resurselor băneşti;
- finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau
activităţilor cu caracter bugetar: din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele locale sau din bugetele fondurilor speciale;
- exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv şi acordarea vizei cu ocazia
operaţiunilor de deschidere a finanţării, de alocare şi de utilizare a resurselor financiare
publice.
 Clasificarea cheltuielilor publice
a. Clasificaţia administrativă are la bază criteriul instituţiilor prin care se efectuează
cheltuielile publice: ministere, unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice autonome etc.
şi este utilă în repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatori de credite bugetare.
b) Clasificaţia economică constă în gruparea cheltuielilor după două criterii:
 după natura şi efectul lor economic:
- cheltuieli curente sau de funcţionare (ca de exp. salarii, materiale, servicii), care
reprezintă un consum definitiv de Produs Intern Brut şi care anual trebuie reînnoite;
- cheltuieli de capital (cu caracter de investiţii) destinate achiziţionării de bunuri de
folosinţă îndelungată destinate sferei producţiei materiale şi sferei nemateriale, care duc la
dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public;
 după tipul de cheltuială:
- cheltuieli privin servicii publice care presupun existenţa unei contraprestaţii, ca de
exemplu plata contravalorii serviciilor, a unei furnituri, etc.;
- cheltuieli de transfer (de redistribuire) care nu presupun existenţa unei
contraprestaţii.
Cheltuielile privind serviciile se deosebesc de cele de transfer, după cum au sau nu la
bază o contraprestaţie în momentul şi în măsura în care acestea se efectuează de către stat.
Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor
persoane juridice (instituţii cu activităţi autofinanţate, întreprinderi productive) sau unor
persoane fizice (pensionari, şomeri, elevi, studenţi, etc.).
Aceste transferuri:
- pot avea caracter economic: subvenţii acordate agenţilor economici pentru
stimularea producţiei, exportului, pentru acoperirea cheltuielilor etc.;
- pot avea caracter social: burse, pensii, ajutoare şi alte indemnizaţii definitive şi fără
contraprestaţie;
- pot avea caracter mixt (economic şi social), fiind utilizate pentru finanţarea unor
acţiuni de importanţă majoră efectuate prin intermediul administraţiilor publice locale.
În buget, transferurile sunt consolidabile şi neconsolidabile în funcţie de conţinutul lor
şi de legăturile pe care le implică între diferite verigi ale sistemului bugetar. Transferurile
consolidabile sunt cele efectuate între diferite verigi ale sistemului bugetar.
c) Clasificaţia funcţională constă în gruparea cheltuielilor după destinaţia lor, pentru
a evalua alocarea fondurilor publice unor activităţi sau obiective care definesc necesităţile
publice. Foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt
dirijate resursele financiare publice sau alte destinaţii ale cheltuielilor legate de efectuarea
unor transferuri între diferite niveluri ale administraţiei publice, plata dobânzilor la datoria
publică sau constituirea de rezerve la dispoziţia autorităţii executive. Reflectă obiectivele
politicii bugetare a statului. Criteriul funcţional permite precizarea domeniilor spre care se
îndreaptă cheltuielile, ca de exemplu: educaţie, sănătate, asistenţă socială, cultură, religie,
administraţie de stat, activităţi economice (industrie, transport, agricultură), locuinţe,
servicii comunale, apărare, ordine publică, siguranţă naţională, etc.
d) Clasificaţia financiară se realizează după mai multe criterii.
 În funcţie de momentul în care se efectuează şi de modul în care sunt afectate
resursele financiare publice, cheltuielile publice se grupează în:
- cheltuieli definitive;
- cheltuieli temporare şi/sau operaţiuni de trezorerie;
- cheltuieli virtuale sau posibile.
Cheltuielile definitive finalizează distribuirea resurselor financiare. Ele cuprind atât
cheltuieli curente cât şi cheltuieli de capital, care se finalizează cu plăţi la scadenţe certe şi
atestă lichidarea completă a angajării statului pentru a efectua cheltuielile prevăzute în buget.
(de exemplu, plata salariilor angajaţilor unei unităţi de învăţămând publice sau virarea unei
sume în contul unei lucrări de investiţie la o primărie). Cheltuielile definitive sunt cuprinse în
posturi distincte în bugetele publice.
Cheltuielile temporare sunt urmate de finalizarea prin plăţi la scadenţe certe. În cea
mai mare parte, ele reprezintă operaţiuni de trezorerie şi sunt evidenţiate în conturi speciale
de trezorerie. Aceste cheltuieli nu figurează în bugetele publice, ci se gestionează prin
trezoreria publică.
Cheltuielile virtuale (posibile) reprezintă cheltuielile pe care statul se angajează să le
efectueze în anumite condiţii, fiind condiţionate de producerea unui anumit eveniment/risc
(ca de exemplu, garanţii acordate de stat pentru împrumuturi, cheltuieli care se vor efectua pe
seama rezervelor la dispoziţia guvernului, etc.).
 După forma de manifestare, cheltuielile publice pot fi:
- cu sau fără contraprestaţie;
- definitive sau provizorii.
Cheltuielile fără contraprestaţie au caracter de alocaţii bugetare, reprezentând
finanţare definitivă, fără un contraserviciu din parte colectivităţii beneficiare de resurse
publice (burse, alocaţii familiale etc.).
 Cheltuielile cu contraprestaţie se referă la încasarea unor sume de bani de către stat,
conform condiţiilor în care se efectuează aceste cheltuieli: dobânzi la împrumuturile acordate,
comisioane la garanţiile guvernamentale, etc.
Cheltuielile definitive nu presupun restituirea sumelor băneşti alocate de stat, iar
cheltuielile provizorii (împrumuturi şi avansuri) sunt urmate de rambursarea sau lichidarea
obligaţiei de furnizare de produse sau servicii instituţiilor statului.
e) După rolul cheltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale, distingem:
- cheltuieli reale (negative), care reprezintă un consum definitiv de Produs Intern
Brut. Acestea cuprind cheltuielile cu întreţinerea aparatului de stat, plata dobânzilor, a
comisioanelor, ratelor scadente la împrumuturile de stat, etc.;
- cheltuielile economice (pozitive) cuprind investiţiile efectuate de stat pentru
înfiinţarea de unităţi economice, dezvoltarea şi modernizarea celor existente, pentru
infrastructură, etc. Aceste cheltuieli reprezintă o avansare de Produs Intern Brut şi au ca efect
crearea de valoare adăugată.

f) Clasificaţia folosită de instituţiile specializate ale ONU care are la bază două
criterii principale: clasificaţia funcţională; clasificaţia economică.

Factori care influenţează creşterea cheltuielilor publice

a) Factori demografici: se referă la creşterea populaţiei şi la modificarea structurii
acesteia pe vârste şi categorii socio-profesionale. Această evoluţie determină creşterea
cheltuielilor publice pentru învăţământ, sănătate, securitate socială, ordine publică etc.,
precum şi a celor legate de sporirea numărului de locuri de muncă din sectorul public.
b) Factori economici: privesc dezvoltarea economiei şi modernizarea acesteia. Pe
seama bugetului de stat se asigură finanţarea unor acţiuni economice costisitoare, iar
redistribuirea resurselor financiare publice ajută la repararea prejudiciilor create de repartiţia
concurenţială în economia de piaţă.
c) Factori sociali. Creşterea venitului mediu pe locuitor în societate antrenează
preocuparea statului ca, prin efort financiar, să aloce resurse pentru armonizarea veniturilor
categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv a persoanelor care necesită asistenţă
socială.
 d) Urbanizarea antrenează creşterea cheltuielilor publice atât pentru crearea şi
dezvoltarea centrelor urbane, cât şi pentru finanţarea unor utilităţi publice caracteristice
acestui mediu.
e) Factori militari: conduc la creşterea cheltuielilor legate de apariţia unor conflicte
armate sau de eliminare a efectelor acestora.
f) Factori de ordin istoric, care acţionează prin transmiterea de la o perioadă la alta a
nevoilor sporite de cheltuieli şi de suportare a celor efectuate în anii anteriori, prin
împrumuturi publice, precum şi prin propagarea în timp a fenomenului inflaţionist.
g) Factori politici, care se referă la creşterea complexităţii sarcinilor statului
contemporan, la transformarea concepţiei politice cu privire la funcţiile statului.