UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

Specializarea: Asistență Socială Anul 1 (2021-2022)

LUCRARE DE SEMINAR 

Disciplina: Introducere în sociologie I 

Fișă lectură

SPECIFICUL INVESTIGAȚIEI SOCIOLOGICE

Coordonator științific:
Drd. Vlad Ovidiu CIOACĂ
Student:
Obleagă Ionuț Ștefan

CRAIOVA,
25.10.2021
 METODE DE CERCETARE A REALITĂȚII SOCIALE

Măsurare și scalare
Pentru a fi cunoscut un proces sau fenomen social trebuie măsurat, cuantificat,
evaluat. Prin măsurare socială se definesc diverse caracteristici variabile ale realității sociale.
O caracteristică măsurabilă, specifică unei proces, fenomen sau produs social, poartă numele
de variabilă. Există două moduri în care pot varia aceste valori numite variabile
discrete(atunci când ia doar anumite valori date într-un anumit interval) și variabile
continue(într-un interval dat ia orice fel de valoare). Variabila reprezintă o caracteristică a
unui proces sau fenomen care poate avea diferite valori într-un anumit interval. De exemplu,
variabila gen are două valori bărbat - femeie, variabila vârstă are valori de la 0 la „n” ani. 
Valorile pe care le poate lua o variabilă pot fi considerate pentru o distribuție dată de toate
valorile posibile și atunci vom spune că ele formează o scală. Scalele pot fi de patru
tipuri: scale nominale atunci când ele nu presupun niciun fel de relații de succesiune, ordine
sau ierarhie între valorile pe care le poate lua o variabilă(de exemplu, lista de bunuri pe care
cineva le are în gospodărie: telefon, mașină de spălat frigider, aragaz  etc); scale ordinale  în
care valorile pe care le poate lua o variabilă sunt ordonabile după un anumit criteriu. Ele se
aplică pentru variabilele  discrete(De exemplu:„ aprecierea” unei anumite acțiuni întreprinse
de Guvern poate avea următoarele valori: absolut de acord, de acord, dezacord, dezacord
total); scalele de interval  sunt scale de tip ordinal care privesc măsurarea unor variabile
continue(De exemplu: Înălțimea pe care o poate avea o populație dată este scalabilă pe un
interval, în sensul că înălțimea, atât a oricărui membru cât și media populației, poate avea
orice fel de valoare într-un interval dat;  scale de proporții care sunt în fapt scale de interval
în care există un punct natural de pornire a distribuției(De exemplu variabila vârstă are un
punct natural de pornire zero).
Eșantionarea
În științele sociale se lucrează relativ rar cu populații întregi, deoarece este greu să
poți observa, chestiona sau intervieva un număr foarte mare de persoane, în schimb se pot
alege grupuri care să fie reprezentative pentru întreaga populație studiată. Metoda poartă
numele de eșantionare și presupune pe principiul selecției aleatoare alegerea unui număr de
subiecți care pot fi investigați în locul întregii populații. Variabila care caracterizează o
populație poartă numele de parametru, iar dacă este măsurată concret la nivelul eșantionului
poartă numele de estimație. Regulile statistice ne garantează că alegerea aleatoare a unui

2
anumit număr de persoane ne produce un anumit grad de încredere în datele obținute de la
subiecții din eșantion și se produce, astfel, o estimare a parametrului. Marja de eroare o
putem defini pentru o cercetare după cum dorim, că având valori de 5%, 4%, 2% sau ce altă
valoare pe care o considerăm acceptabilă. Dacă cunoaștem volumul întregii populații, atunci
putem calcula volumul eșantionului pe care trebuie să lucrăm pentru a avea o marjă de eroare
dată, pe care o notăm cu „e”. Formula este următoarea:n=N/(1+Ne 2),  Unde „n” este volumul
eșantionului, iar „N” volumul populației.  Dacă vrem să avem în cercetare o marjă de eroare
de 3% atunci „n” va fi egal cu: n=15000000/(1+15000000 x 0,03 2)=1111persoane. Pentru
populații mai mici de 10000 de persoane putem să reducem volumul calculat al eșantionului
cu un factor de corecție care poate fi calculat după formula: Factor corecție=(N-n)/(N-1).
Marja de eroare de 3% înseamnă că valoarea reală a parametrului se află undeva între plus
sau minus 3 procente față de estimator. Dacă 17% dintr-un eșantion sunt de acord cu un
anumit lucru, în realitate, procentul de la nivelul populației, care este de acord cu acest lucru,
este undeva, oriunde, între14%  și 20%.
Eșantionarea bazată pe legile probabilităților nu este singura formă de eșantionare. În
sociologie se poate utiliza și eșantionare teoretică, bazată de selecție a subiecților care se face
în afara regulilor statistice. Căutăm să identificăm subiecții care au anumite tipuri de
caracteristici relevante pentru o anumită cercetare. Astfel trebuie să definim o serie de criterii
de identificare și putem, pe măsură ce descoperim acești subiecți, să îi introducem în
eșantion. În acest sens se folosește tehnica bulgareului de zăpadă, care permite construirea
eșantionului pe parcursul demersului de cercetare, eșantionul crescând treptat, așa cum un
bulgăre de zăpadă rostogolit se mărește. De multe ori subiecții investigați ne pot trimite la alți
subiecți utili pentru cercetare.
Principalele metode de cercetare utilizate în sociologie și științele sociale.
Ancheta sociologică este cea mai răspândită metodă de cercetare, fiind identificată cu
cercetarea socială ca atare. Există două procedee care sunt utilizate în cadrul anchetei:
procedeul chestionării, care utilizează ca instrument chestionarul și procedeul intervievarii,
care utilizează continent interviul. Chestionarul are majoritatea întrebărilor închise, cu
variante prestabilite de răspuns, în care subiectul nu poate face altceva decât să aleagă un
răspuns din cele oferite în chestionar. Grila de interviu folosește prioritar întrebări deschise la
care nu există variantei prestabilite de răspuns. Libertatea operatorului de interviu este mai
mare în ceea ce privește desfășurarea interviului, în administrarea întrebărilor și elaborarea
acestora. Pentru a clarifica unele subiecte  operatorul administrează întrebări care nu erau în
grilă sau poate renunța la cele pe care nu le mai consideră relevante.Interviul, în funcţie de cât

3
de structurată este grila de interviu, poate fi de tip structurat, semi-structurat sau
nestructurat.Structurarea se referă la definirea precisă a întrebărilor şi a variantelor posibile
de răspunsuri. Cu cât o grilă este mai structurată, cu atât operatorul de interviu are mai puţină
libertate în aplicarea sa. Atunci când se bazează pe chestionar ancheta este o metodă
cantitativă, deoarece cercetătorul formulează nu doar întrebările ci și răspunsurile. Când
subiectul nu vrea sau nu poate să răspundă la o întrebare, cercetătorul aplică ca răspuns la
acea întrebare varianta de tipul „nu știu, nu răspund”. În cadrul anchetei calitative,
cercetătorul formulează doar întrebările și nu mai prezintă variantele posibile de răspuns,
lăsând subiecții să răspundă liber. Dezavantajul major este dat de faptul că răspunsul este
greu de cuantificat și de exprimat sintetic.
Un tip special de anchetă este sondajul de opinie. Acesta presupune utilizarea
chestionarelor administrate unor eșantioane reprezentative pentru anumite populații. Sondajul
de opinie vizează opiniile subiecților și încearcă estimarea opiniilor care au caracter public și
nu doar opiniile personale. Atunci când o problemtică se află în dezbatere publică, iar
cetățenii își exprimă anumite poziții față de acea problemă, atunci putem spune că opiniile lor
au un caracter public. Pentru a exista o opinie publică, trebuie să existe un interes clar la
nivelul populației față de respectiva problemă și un nivel ridicat al comunicării și dezbaterii
publice privitoare la respectivul subiect.Sondajele de opinie sunt utilizate mai mult ca nişte
simple “termometre”, pentru a lua “temperatura” populaţiei în anumite probleme arzătoare şi
de actualitate. Sunt utilizate, de asemenea, pe scară largă, în campaniile electorale, pentru a
surprinde dinamica preferinţelor electorilor pe o perioadă scurtă de timp.
Observația sociologică și experimentul.
Observația este cea mai veche metodă de cercetare științifică. Ea își propune analiza
comportamentelor verbale și nonverbale pe care o armenii le au în diferite situații. În funcție
de modul în care se desfășoară și se înregistrează datele poate fi: observație structurală și
observație nestructurală.
Observația structurală presupune în mod obligatoriu o grilă de observație  în care
sunt trecute diferitele tipuri de comportamente pe care dorim să le observăm. În cadrul
observației structurale metoda este strict cantitativă în care identificăm și cuantificăm
prezența anumitor tipuri de comportamente la persoanele observate. Cu cât grila este mai
structurată cu atât precizia măsurătorii va fi mai mare și putem spune că fidelitatea măsurării
respective este și ea mai mare. Fidelitatea se referă la precizia unei măsurători. 
Din punctul de vedere al măsurătorii sociale, putem avea o scală de apreciere cu o precizie
mică cu două valori(acord-dezacord) sau mai mare utilizând patru valori(acord în mare

4
măsură-acord-dezacord-dezacord în foarte mare măsură). În măsurarea unui fenomen sau
proces social fidelitatea se află între o relație inversă cu validitatea, respectiv cu
corectitudinea măsurătorii/valabilitatea măsurătorii. Creșterea preciziei de măsurare poate
pune probleme de validitate. Dacă o scală de măsurare are zece valori putem spune că
oamenii pot aprecia corect la această scală un anume lucru, însă deși la o scală cu 100 de
unități precizia este mult mai mare este relativ greu de  de crezut că exprimarea unei anumite
valori, să spunem 67, este definită foarte clar de respondenți ca diferita de 69. Observația
structurată are două mari neajunsuri.  Primul presupune o cunoaștere prealabilă a tipului de
comportamente pe care cum vrei să le măsori, iar cel de al doilea este redat de faptul că
observația structurată nu permite înregistrarea niciunui alt comportament în afara celor
predefinite.
Observația nestructurată este utilizată în situațiile în care fie nu putem folosi o grilă
capabilă să ne structureze observația fie informațiile bazată pe o astfel de grilă la nu sunt
suficiente pentru cercetare. Ea funcționează într-un perimetru al cercetărilor calitative. Există
domenii de cercetare socială în care este greu să produci un instrument de observație bine
structurat. Există situații în care nu suntem deloc  interesați de cuantificarea unor tipuri de
comportamente, ci de analiza, explicația și interpretarea lor. Pentru a observa
comportamentele cuiva, fie structurat sau nestructurat este necesar să fii într-un anume regim
de proximitate cu acea persoană.  Apare însă problema, dacă nu cumva prezența
observatorului. influențează comportamentele celui observat. Pentru a elimina această limită
a observației a fost propusă o tehnică particulară, cea a observației ne-distorsionate. Aceasta
presupune utilizarea unor instrumente speciale cum ar fi aparatura de înregistrare audio sau
video, oglinzi semitransparente sau sistem de televiziune cu circuit închis. Aceste procedee
nu pot fi folosite oricând și oriunde, ci, cel mai adesea în condiții de laborator. Cu toate
acestea aparatele pot fi vizibile pentru cei observați și îi pot influența. Utilizarea acestor
instrumente fără știrea subiectilor ridică probleme de ordin deontologic, motiv pentru care
persoanele observate trebuie anunțate că vor fi urmărite sau înregistrate. Posibilitatea
înregistrării videoa comportamentelor permite o libertate totală de tip „temporal” şi
„numeric” a observaţiei. Comportamentele filmate pot fi analizate oricând de oricâţi
cercetători.
Un alt criteriu de clasificare al observaţiei ţine cont de modul în care se implică
cercetătorul în cadrul social în care face observaţiile sale. Din acest punct de vedere,
putem vorbi de: observație participativă și observație non participativă. Observația non

5
participativă presupune că cercetătorul nu participă direct la activitățile grupului, comunității
investigate.
Observația participativă presupune participarea directă a cercetătorului la activitățile
grupului, comunității studiate. În funcție de nivelul implicării, dar și al caracterului
transparent al poziției de cercetător la nivelul grupului studiat observația participativă poate
fi:„  sub acoperire” atunci când cercetătorul se implică asemenea unui membru real al
grupului pe care o studiază și nu își declină rolul de cercetător;  „deontologic  intern” atunci
când membrii grupului studiat nu știu că sunt observați de cercetător, iar acesta se implică
minimal tone activitățile grupului; „ deontologic externă” atunci când grupul cunoaște
statutul cercetătorului, iar acesta se implică în activități ca și ceilalți
membri; „ neutră” atunci când cercetătorul este văzut de membrii ca fiind în afara grupului,
iar acesta nici nu se implică în activități.
Experimentul numit și „observație provocată” derivă direct din observație.
Experimentul presupune condiții speciale de realizare, laboratoare, aparatură de înregistrare.
Experimentul poate produce un efect perturbator asupra participanților. Acest efect este
efectul Howthorne descoperit de Elton Mayo(1880-1949) în uzinele industriale. În orice
experiment este posibil ca datele înregistrate să fie generate tocmai de metodă de investigație
utilizată. De acest efect trebuie să ținem cont în orice tip de investigație socială în care
observatorul poate influența, prin prezența sa, comportamentul subiectilor pe care îi studiază.
Analiza documentelor sociale reprezintă metoda care ne permite să studiem
prezentul, procesele, fenomenele și produsele culturale ale societăților trecute. Documentele
sociale pot fi: publice(ziare, emisiuni tv); oficiale(acte, certificate de naștere, hotărâri de
divorț); personale(autobiografii, scrisori, cv-uri). Principala modalitate de analiză a acestor
documente este dată de tehnica sau metoda analizei de conținut. La dezvoltarea acestei
tehnici a contribuit decisiv Harold Lasswell(1903-1978) când a analizat propagandă nazistă și
puterea politică de la Moscova. Analiza conținutului pleacă de la ideea exprimării cantitative
a anumitor unității de analiză pe care le identificăm într-un anumit document. Unitățile de
analiză plastice sunt: spațiul sau timpul(lungimea textelor dintre un ziar sau timpul de emisie
dedicat anumitor subiecte); cuvintele, care presupune cuantificarea aparițiilor anumitor
cuvinte într-un document; temele- propoziții care exprimă anumite idei față de un subiect
dat;  personajele-  utilizate ca unități de analiză; itemul- un tip special de produs care este
analizat ca atare(articolul, editorialul).
Analiza de conținut ne poate da o expresie cantitativă precisă a conținutului  unor
documente scrise, vorbite sau vizuale. Aria de aplicabilitate este foarte largă, de la analiza

6
presei până la până la analiza plagiatului în texte literare. Această metodă reprezintă singura
metodă de cercetare carte poate fi utilizată pentru studierea fenomenelor și proceselor sociale
din trecut.
Tipuri speciale de investigații.
Cercetarea participativă este un astfel de tip de investigație. În cadrul acesteia se pot
utiliza atât observația, cât și ancheta pe bază de interviu sau analiza de documente. Un alt tip
de investigație, derivat din anchetă, este focus grupul. Este un tip complex de investigație în
care se pot realiza și experimente, se pot aplica texte, se pot face analizele de 
documente. Studiul de caz  este un alt tip de investigație complexă. Se realizează asupra unui 
singur caz reprezentativ pentru o problematică dată. În acest demers putem utiliza
chestionare, realiza interviuri, face observație participativă. Alte două tipuri de investigații
complexe se leagă de analiza temporală a unor procese sociale și anume analiza
longitudinală și studiul panel.  În cadrul ambelor se pot aplica orice fel de metode de
cercetare, atâta timp cât se utilizează aceeași metodă, cu aceleași instrumente de investigație,
asupra aceleiași populații, într-un anumit interval de timp.Diferenţa dintre cele două tipuri de
investigaţii este dată de faptul că, în cadrul analizei longitudinale, se utilizează acelaşi
instrument de cercetare (chestionar, grila de observaţie etc.) aplicat unor eşantioane similare,
decupate la nivelul aceleiaşi populaţii, în timp ce, în cazul panelului, se utilizează acelaşi
instrument în raport cu exact acelaşi eşantion.

BIBLIOGRAFIE: Bulai, Alfred, Concepte fundamentale în sociologie, Editura Paideia,

București, 2009, Capitolul 2: Metode de cercetare a realității sociale