UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

Specializarea: Asistență Socială Anul 1 (2021-2022)

LUCRARE DE SEMINAR 

Disciplina: Introducere în sociologie I 

Fișă lectură

GENEZA ȘI EVOLUȚIA SOCIOLOGIEI

Coordonator științific:
Drd. Vlad Ovidiu CIOACĂ

Student:
Obleagă Ionuț Ștefan

CRAIOVA,
20.11.2021

GENEZA ŞI EVOLUŢIA SOCIOLOGIEI

1. Originile gândirii sociologice
Denumirea de sociologie a fost lansată în 1838 de August Comte în lucrarea sa Curs
de filozofie pozitivă. Cu toate acestea sociologul german Ferdinand Tonnies preciza că
sociologia este mai veche decât numele ei. În concepția lui Eugeniu Speranția, interesul
pentru activitatea omenească și relațiile interpersonale să accentuat pe măsura dezvoltării
istorice, de la „observarea indiscretă” până la preocupările sistematice de studiere.

a) Etapa antică
Frânturi din sociologie descoperim în opera lui Platon și Aristotel. Platon, în lucrările
„Republica și Legile” a emis idei și explicații care țin de resortul gândirii sociologice. El a
imaginat o societate ideală, a arătat că trăsăturile psihologice caracteristice individului se
regăsesc și la nivelul unor grupuri sociale, preconizând totodată un model de societate
alcătuită din categorii sociale importante(aristocrația și demosul). Acesta a încercat o tratare
științifică a faptelor economice și sociale, enunțând legea diviziunii sociale a muncii. 
Aristotel a formulat în lucrarea sa „Politica”, principiul că omul este un animal politic, adică
o ființa sociabilă. Conform lui Aristotel societatea umană a parcurs mai multe faze în evoluția
ei. El a sustinut că„ prima comunitate a mai multor case peste satul” și a analizat organizarea
relațiilor de familie. Totodată l-a preocupat trecerea de la economia naturală la economia
monetară etc.

b) Epoca Evului Mediu

Fericitul Augustin, Toma d'Aquino sau Ibn Khaldoun  sunt numele evidențiate epocii
Evului Mediu. În lucrarea sa „Cetatea lui Dumnezeu”, Fericitul Augustin expune sintetic și
global civilizația antică. Conform acestuia acțiunea divină reprezintă motorul istoriei și nu
condițiile de viață socială. Toma  d'Aquino altele societatea ca un mijloc natural pentru
atingerea scopurilor oamenilor, iar cetatea ca o„ comunitate perfectă, ordonată către
realizarea binelui comun”(A.Curvillier).Ibn Khaldoun  a înțeles istoria ca o suită de cicluri
regulate și alternate de ascensiune și decăderea imperiilor și civilizațiilor umane, susținând că
această știință ne ajută să înțelegem omul ca ființă socială.
 c) Perioada secolelor XVI-XVIII
Acum apar în Europa studii politice, istorice, filosofice, juridice s.a, care fără a fi
proprii sociologice vor ajuta în dezvoltarea științelor sociale. Datorită lucrării sale „Istoria
societății Civile” ,Adam Ferguson, este socotit adevăratul fondator sociologie. Formarea
sociologiei știința socială distincta este anticipată de unele din ideile scrierilor lui W. Petty,
Th. Robert Malthus, Hugo Grotius, Montesquieu ş.a.

Conform lui Durkheim, necesitatea înțelegerii faptelor sociale drept obiect de

cercetare științifică, îi revine lui Montesquieu. Acesta a conceput statul ca pe o instituție
naturală, și nu divină, preconizând separarea puterilor în stat și conducerea statului după
anumite legi. La distan trei tipuri sociale de guvernare: republicană(aristocratică sau
democratică), monarhică și  despotică. Aprecierile și concluziile sale asupra condițiilor vieții
sociale au reprezentat ipoteze pentru dezbaterile sociologice de mai târziu.  Contele Saint-
Simon(1760-1825), gânditor francez, a pledat pentru creșterea rolului muncii sociale, al
proprietății private și al clasei  industrialilor, fiind convins că„ în industrie rezidă, în ultimă
instanță, toate forțele reale ale societății”(Catehismul industrialilor,1823-1824). Unele din
ideile sale au fost preluate și dezvoltate de Auguste Comte(secretar a lui Saint-Simon, între
1817-1824). 

2.   Constituirea sociologiei ca știință

Auguste Comte este cel care pune bazele sociologiei ca știință socială. Deși a
împrumutat de la Saint Simon termenul de „fizică socială” a renunțat la acesta în detrimentul
termenului de sociologie. Într-o ordine ierarhică,Comte  așează sociologia după matematică,
astronomie, fizică, chimie și biologie. El a definit sociologia ca un „studiu pozitiv”, adică
științific, un „ ansamblu de legi fundamentale proprii fenomenelor speciale” distingând două
părți ale acesteia:„ statistica socială”  și „ dinamica socială”. Prima este „teorie a ordinii”, cea
din urmă o „teorie a progresului”. Pentru Comte, caracterul ştiinţific al sociologiei este
determinat de măsura în care îşi întemeiază cunoştinţele sale pe fapte reale, şi nu pe speculaţii
abstracte.Auguste Comte a considerat că sociologia, ca ştiinţă “pozitivă”, este menită a
sprijini acţiunile de reformă socială, care trebuie să înceapă cu viaţa morală a oamenilor.
Acesta dezvoltat pozitivismul ca teorie sociologică.

3.   Criterii de clasificare a concepțiilor sociologice. Interpretările teoretico-

deterministe
 Adoptând formula deterministă, sociologul român E. Speranția, clasifică teoriile
sociologice în teorii ale:
1) determinismului ideologic  potrivit căruia Comte susținea că un fapt, instituție sau grup
social pot fi explicate atunci când suntem în măsură să stabilim cărei idei sau cărui mod
de a gândi al unei colectivități se datorează producerea lor;
2) determinismului biologic întemeiat pe înţelegerea că societatea este un organism
asemănător organismului individual;
3) determinismului antropologic conform căruia  explicarea faptelor sociale se caută în
natura umană, cu amănuntul că dacă variază  particularitățile naturale, caracterele rasiale
atunci trebuie să varieze și aspectele vieții sociale etc;
4) determinismului economic conform căruia orice fenomen social al unui popor își are
originea în activitatea economică primordială în raport cu toate celelalte acțiuni speciale;
5) determinismului psihologic  relevă rolul major al sentimentelor, afectelor personale în
producerea faptelor sociale și înțelegerea lor;
6) determinismului geografic  conform căruia împrejurările  externe sunt socotite
determinante pentru viața colectivității umane;
7) determinismului fizico- mecanic  conform căruia fenomenele sociale  sunt un tot
particular al unor legi mecanice generale;
8) determinismului social imanent   potrivit căruia„ explicația faptelor sociale nu trebuie
căutată într-un alt domeniu decât în cel pur social”.
Toate aceste teorii au ca limită fundamentală încercarea de a explica întreaga
complexitate a ordinii sociale printre un singur factor, considerat hotărâtor.

4. Orientările fundamentale în sociologia generală

Analiza  diferitelor concepții despre om și societatea umană, ne dezvăluie apariția

unei probleme fundamentale legată de dimensiunea socială a ființării omenești și de valoarea
umană. Anumiți cercetători ai gândirii și concepțiilor sociologice au distins existența a două
mari direcții de dezvoltare a sociologiei generale și de structurare a conținutului acesteia:
orientarea individualistă(acordă supremație individului față de societate) și orientarea integra
listă(acordă superioritate absolută a normelor sociale și a statului față de individ).

Petre Andrei grupează multitudinea teoriilor și concepțiilor privitoare la raportul

dintre individ și societate  în două mari clase, utilizând termenii: nominalism și realism.
 Concepțiile nominaliste   susțin ideea că societatea este o creație logică, un simplu
nume ce desemnează o grupare de indivizi. Reprezentanții gândirii nominaliste consideră că
adevărata realitate este individul și nu societatea. Conform nominaliștilor „nimic nu există în 
societate care să nu fi fost, mai înainte, în individ”. În consecință, fenomenele și problemele
sociale se soluționează în activitățile individuale.
Concepțiile realiste  în rândul cărora Petre Andrei include„ marxismul și
durkheimismul”, consideră societatea ca pe o realitate deosebită de indivizii care o compun.
Aceasta evoluează după legi proprii, indivizii fiind produsul acesteia. Nu puteam vorbi de
indivizi umani fără societate, dar nici de societate fără indivizi.

BIBLIOGRAFIE: Otovescu, Dumitru, Sociologie generală, Ed. a V-a., Editura Beladi,

Craiova, 2009, Partea 1, Capitolul 3: Geneza și evoluția sociologiei

CE ESTE SOCIOLOGIA?
 DEZVOLTAREA ABORDĂRII SOCIOLOGICE

Sociologia este studiul vieții sociale umane, a grupurilor și societăților. Subiectul ei

este rezultatul propriului nostru comportament ca ființe sociale. Pentru a putea gândi în
termeni sociologici trebuie să ne cultivăm imaginația sociologică.

Studierea sociologiei

Imaginația sociologică ne arată faptul că multe evenimente ce par să privească doar

individul reflectă probleme mult mai ample. deși suntem cu toții influențați de contextul
social în care ne aflăm, nimeni nu este pur și simplu determinat comportamentul său de acest
context. Sociologia este cea care investighează conexiunile dintre ceea ce face societatea din
noi și ceea ce facem noi înșine din noi. Activitatea noastră structurează lumea socială
înconjurătoare și este totodată structurată de ea. Conceptul structură socială se referă la faptul
că, contextul social ale vieții noastre nu constă doar din înșiruiri întâmplătoare de evenimente
sau acțiuni; ele sunt structurate în moduri distincte. Structura socială este dependantă de
relațiile umane.

Consecințe intenționale și neintenționale

Sociologii fac o distincție clară între ceea ce intenționam să facem și consecințele

neintenționale ale aceluiași comportament. Uneori, acțiunile întreprinse cu un anumit scop au
consecințe care de fapt împiedică îndeplinirea acelui scop. Ceea ce facem în viață și modul în
care acțiunile noastre îi afectează pe ceilalți trebuie înțeles ca un amestec de consecințe
intenționale și neintenționale. Sarcină sociologiei este de a studia rezultat dintre reproducerea
socială și transformarea socială. Reproducerea socială se referă la felul în care se mențin în
timp societățile, iar transformarea socială la schimbările pe care le suferă acestea.

PRIMELE ORIGINI
Studiul obiectiv și sistematic al comportamentului uman și al societății datează la
începuturile anilor 1800. Schimbările radicale produse de Revoluția Franceză de la 1789 și
apariția Revoluției Industriale în Europa au determinat pe gânditorii vremurilor să formuleze
o nouă înțelegere atât a lumii sociale cât și a celei naturale. În încercarea de a înțelege lumea
aceștia au folosit în locul religiei.
 August Comte(1798-1857), primul dintre fondatorii sociologiei, propune termenul de
pozitivism pentru noua modalitate de cunoaștere. Pentru Comte, evoluția metodelor de
cunoaștere se identifică cu evoluția științelor. El considera că evoluția omului și a societăților
se face in mod legic, prin stadii, astfel ca nucleul teoretic al concepției sale s-a bazat pe
Legea celor trei stadii: teologic, metafizic si gandirea pozitivă. Chiar și în dezvoltarea sa
omul pare să treacă prin aceste stadii; în copilărie, adevărul este dat de credința în ceea ce
spun părinții, profesorii, în adolescență, adevărul este unul meditativ metafizic,iar la
maturitate apare stadiul pozitiv, bazat pe cunoașterea empirică. În cursul său de filozofie
pozitivă el propune, pentru noua știință, termenul de fizică socială, constituită dupa modelul
fizicii newtoniene, fiind alcătuită din două părți; de statică si de dinamică socială. Termenul
de sociologie apare datorita monetizării în epocă a termenului de fizică socială, într-o altă
accepțiune și se va impune ca numele științei care studiază societatea. Pentru Comte
sociologia reprezintă ştiinţa cea mai complexă dintre toate celelalte apărute în istoria
cunoaşterii şi, tocmai din acest motiv, o considera “regina ştiinţelor”.

Emile Durkheim(1858-1917). Pentru ca  sociologia să devină științifică, ea trebuie să

studieze acțiunile noastre ca indivizi, cum ar fi starea economiei sau influența religiei.
Conform acestuia, trebuie să ne studiem viața socială cu aceeași obiectivitate cu care oamenii
de știință studiază lumea naturală:„ studiază faptele sociale ca pe niște lucruri”. Ca și ceilalți
gânditori, Durkheim, era preocupat de schimbările pe care le suferea societatea în timpul
vieții sale. Analiza sa asupra schimbării sociale se baza pe dezvoltarea diviziunii
muncii, susținând că  aceasta a înlocuit treptat religia ca bază a coeziunii sociale. Unul dintre
studiile cele mai cunoscute ale sale s-au ocupat de analiza suicidului.Durkheim a arătat
faptul  că factorii social exercită o influență fundamentală asupra comportamentului suicidal;
una dintre aceste influențe fiind anomia(o stare de  inutilitate sau disperare provocată de viață
socială modernă). Ratele de suicid arată anumite trăsături care revin mereu, iar acestea
trebuie explicate  din punct de vedere  sociologic.

Karl Marx(1818-1883) este primul care propune un model al construcției

teoretice a sociologiei cu o bază autentic socială; el are o abordare economică; renunță la
conceptul de societate, considerat mult prea filosofic și utilizează conceptul de formatiune
social-economică; consideră legea concordanței dintre forțele și relațiile de producție ca o
formă a evoluției societale. Fiecare societate istorică, formaţiune social-economică, pentru
Marx, este caracterizată de un mod de producţie, acesta compunându-se tocmai din dialectica
relaţiei conflictuale dintre forţele şi relaţiile de producţie. La baza dinamicii vieții sociale stă,
conform lui Marx, conflictul social; conflictul de clasă. În fiecare formațiune social-
economică există două clase aflate în relații antagonice, astfel că evoluția socială este dată de
dialectica raporturilor conflictuale dintre cele două clase.

Max Weber(1864-1920) este autorul sociologiei interpretative și condideră că

procesul de cunoaștere a vieții sociale trebuie să plece de la comprehensiune, adică de la
înțelegerea acțiunilor sociale, astfel că obiectul de studiu al sociologiei este acțiunea socială.
Acțiunea socială nu poate fi cercetată în afara înțelegerii subiective,astfel că știința socială
tebuie constituită plecând de la indivizi spre societate. Din acest motiv, metodologia sa a fost
numită şi individualism metodologic. Odată cu Weber se încheie procesul constituirii
sociologiei

GÂNDITORI CONTEMPORANI
Michel Foucault și Jurgen Habermas
Ca și fondatorii sociologiei clasice, niciunul dintre ei nu s-a ocupat doar de
sociologie,ci fiecare a scris de asemenea, lucrări filozofice și istorice. Opera lui Foucault  se
referă la un subiect similar celui analizat de Weber în studiile sale despre birocrație:
dezvoltarea închisorilor, spitalelor, școlilor și altor organizații cu o largă  răspândire.
Cercetările ulterioare legate de sexualitate și ego au exercitat o influență marcantă, în special
asupra autoarelor feministe. Conform lui Foucault, „ sexualitatea” nu a existat dintotdeauna,
ce a fost creată în procesul dezvoltării sociale.Foucault a continuat câteva dintre liniile de
gândire trasate de Marx și Weber privind studierea puterii. Conform acestuia, cunoașterea
reprezentant mijloc de „păstrare a reperelor” în privința oamenilor și de a-i controla.
Habermas este probabil gânditorul de frunte al sociologiei mondiale de azi. După el,
societățile capitaliste, tinde să distrugă ordinea în morală de care depind de fapt. Habermas
revine la conceptul de anomie a lui Durkheim, deși îl aplică într-un mod nou și original.

ESTE SOCIOLOGIA O ȘTIINȚĂ?

Știința reprezintă folosirea metodelor sistematice de investigare  empirică, analizarea
datelor, gândirea teoretică și exprimarea logică a argumentelor despre un subiect anume.
Sociologia nu ar trebui privită ca o știință naturală la modul direct deoarece studierea
ființelor  umane este diferită de observare a evenimentelor din lumea fizică. Sociologia poate
întâmpinat dificultăți neîntâlnite în științele naturale. Oamenii conștienți de faptul că
activitățile lor sunt urmărite adesea tind să nu se mai comporte în modul lor normal.
 CUM NE POATE AJUTA SOCIOLOGIA ÎN VIAȚĂ?
Conștiința diferențelor culturale
Mai întâi sociologia ne permite să percepem lumea socială din mai multe perspective.
Dacă înțelegem corect cum trăiesc alții,căpătăm totodată o mai bună înțelegere a propriilor
noastre probleme. Aplicarea politicilor fără să fie bazată pe o cunoștință informată asupra
modului de viață al oamenilor pe care îi va afecta are prea puține șanse de succes.
Evaluare efectelor politice
În al doilea rând cercetarea sociologică oferă un ajutor practic în afirmarea
rezultatelor inițiativelor politice. Un program de reformă practică poate  eșua  pur și simplu în
realizarea scopurilor sale sau poate produce consecințe neintenționale nefericite.
Conștiința de sine
În al treilea rând, sociologia, ne poate înzestra cu conștiința de sine. Devenim mai
capabili în influențarea propriul viitor dacă știm mai multe despre motivele actelor noastre și
despre acțiunile societății noastre.
Rolul sociologului în societate
În ultimul rând, sociologii sunt direct preocupați de probleme practice și profesionale.
Nici o persoană care are pregătire sociologică superioară nu poate rămâne insensibilă la
inegalitățile existente în epoca noastră, la Senza Dreptății sociale în multe situații și la
lipsurile de care suferă milioane de oameni.
CONCLUZII
Sociologia este o disciplină în care este omis propriul nostru punct de vedere asupra
lumii, pentru a privi cu mai multă atenție la influențele care determină viața noastră și pe cea
a celorlalți. Sociologia a apărut datorită unui efort intelectual distinct o dată cu dezvoltarea
societăților moderne. Sociologia nu e doar un domeniu intelectual abstract, și are implicații
practice majore în viața oamenilor.

BIBLIOGRAFIE: Giddens, Anthony, Sociologie - format electronic, Capitolul 1: Ce

este sociologia?