Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

REFERAT
Drept Penal
Infracțiunile contra vieții și sănătății persoanei privite prin prisma art.30 CP RM:
aspecte teoretice și practice

A efectuat:

Chișinău, 20
 Infracțiunile contra vieții și sănătății persoanei privite prin prisma art.30
CP RM: aspecte teoretice și practice

Dreptul la viaţă reprezintă un drept definitoriu al fiinţei umane, iar Curtea Europeană îl consideră
una dintre valorile fundamentale ale societăţii noastre, dar şi în materia drepturilor omului pe
plan internaţional. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte în art.3 dreptul oricărei
persoane la viaţă şi la inviolabilitate. Articolul 2 al Convenţiei europene prevede că dreptul
oricărei persoane la viaţă este protejat de lege, iar Pactul internaţional privitor la drepturile civile
şi politice stabileşte că dreptul la viaţă este inerent persoanei. În ceea ce priveşte locul dreptului
la viaţă în Constituţiile statelor lumii, el este consacrat expres de majoritatea acestora.
Infracţiunile contra vieţii și sănătăţii persoanei reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în
Capitolul II al Părţii speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Acestea sunt fapte
prejudiciabile, săvârșite cu intenţie sau din imprudenţă, care vatămă sau pun în pericol – în mod
exclusiv sau în principal – relaţiile sociale privitoare la viaţa sau sănătatea persoanei.
Dacă ne referim la infracțiunile contra vieții și sănătății persoanei prin prisma articolului 30 al
codului penal trebuie să facem delimitarea dintre infracțiunea prelungită si concursul de
infracțiuni.
În mare parte, trăsăturile infracţiunii unice prelungite sunt desprinse din textul art.30 din Codul
penal al Republicii Moldova (CP RM 1), în conformitate cu care „se consideră infracţiune
prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni
infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o infracţiune”.
Din norma precitată desprindem următoarele condiţii pentru existenţa infracţiunii unice
prelungite, trăsături care fac posibilă delimitarea acesteia atât de alte forme ale unităţii legale sau
naturale de infracţiune, cât şi de concursul real între infracţiuni identice, ceea ce, în cele din
urmă, permite calificarea celor comise fie potrivit unei singure norme, fie potrivit mai multor
norme de incriminare:
1) prezenţa a cel puţin două acţiuni infracţionale;
2) acţiunile infracţionale trebuie să fie identice;
3) acţiunile infracţionale comise în ansamblu alcătuiesc o infracţiune;
4) unitatea intenţiei;
5) scopul unic;
6) acţiunile infracţionale să fie comise de aceeaşi persoană.

În pofida existenţei acestei definiţii legale, studiul empiric demonstrează dificultăţile cu care se
confruntă persoanele îndrituite cu aplicarea legii penale în procesul delimitării acestei forme ale
unităţii infracţionale de concursul de infracţiuni.
Pricipala dilemma este de a puteea correct identifica intenția.
De exemlu in speța unde X cu scopul de a se razbuna pe frații Z și Y ia batut ,ei lau mințit în
tipul procurari de catre X a unei vaci de la ei că ea ar fi sănătoasă . Vaca însă în curând a decedat
. X în seara de 26 noiembrie 2017 la ora 19.00 la urmarit pe Z și în urlma loviturilo cu pumnii și

1
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=109495&lang=ro
picioarele ea creat lui Z leziuni medii, apoi așteptândul pe Y în fața cesei a acestuia în jurul orei
21.00 sa luat și cu el la bătae creândui acestuia leziuni medii.
În cazul dat putem observa cazul ce se referă la articolul 30 infracțiunea unică prelungită.
1. X având scopul de a se răzbuna a comis doua infracțiuni ce se clasifică ca infracțiuni a l
articolului 155 al CP.
2. Ambele infracțiuni sunt identice.
3. Este prezentă aceiași intenție și același scop.
4. Infracțiunile sunt comise de aceiași persoană

Cazul dat este un simplu exempu cum articolul 30 poate fi aplicat, dar un simplă modificare.De
exemplu X din greșeală a comis o lovitură unei din vicime ce a dus la decesul acesteia deja se va
recalifica una din acțiunile lui X ce va duce la nerespectarea uni din condiții.Infracțiunile nu vor
fi identice.
Dar ce se va întâmpla atunci când intervalul de timp este mare sau relativ mare între episoade
infracţionale mărturiseşte, de regulă, despre prezenţa unor intenţii diferite faţă de fiecare episod
infracţional, cele comise urmând a fi apreciate drept concurs de infracţiuni. Să însemne oare că
dacă intervalele între episoade sunt mici sau relativ mici atunci există premise pentru a aprecia
cele comise drept infracţiune unică prelungită? Răspunzând la această întrebare, menţionăm că
intervalul mic sau relativ mic între episoade infracţionale poate constitui unul dintre criteriile de
bază în delimitarea infracţiunii unice prelungite de concursul de infracţiuni. Acesta însă nu este
unicul criteriu şi nici criteriul de bază în disocierea celor două forme infracţionale. Nu este
exclus ca un interval mic între episoadele infracţionale să nu constituie o împrejurare suficientă
pentru a stabili prezenţa unei infracţiuni unice prelungite. Cu alte cuvinte, chiar şi în condiţiile
unui interval mic între acţiunile inacţiunile a făptuitorului se poate atesta un concurs de intenţii,
nu însă o intenţie unică. 
În altă ordine de idei, menţionăm că corecta apreciere a celor comise drept infracţiune unică
prelungită sau concurs de infracţiuni determină anumite consecinţe procesual-penale şi, în mod
implicit, consecinţe ce vizează aplicarea pedepsei penale. Mai exact, expedierea în judecată a
unui rechizitoriu în care mai multe fapte (episoade) imputate inculpatului sunt încadrate în baza
unei singure norme de incriminare (cele comise fiind apreciate în calitate de infracţiune unică
prelungită) face imposibilă reîncadrarea celor săvârşite de către instanţa de judecată din tiparul
unei singure norme de incriminare în tiparul mai multor norme de incriminare în ipoteza în care
instanţa constată că de facto inculpatul a acţionat în baza mai multor intenţii infracţionale, fiind
prezente semnele unui concurs de infracţiuni, nu însă ale unei infracţiuni unice prelungite. Iar
acest lucru corespunde regulilor consacrate la art.325 din Codul de procedură penală (în
continuare – CPP RM ). Astfel, potrivit alin.(1) art.325 CPP RM, „judecarea cauzei în primă
instanţă se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub învinuire şi numai în limitele
învinuirii formulate în rechizitoriu. Iar conform alin.(2) al aceluiaşi articol „modificarea
învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului
şi nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei
inculpatului se admite numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de cod”.
Prin urmare, instanţa este ţinută să acţioneze în limitele învinuirii formulate. Din oficiu instanţa
nu poate modifica învinuirea în sensul agravării situaţiei inculpatului. Reîncadrând din oficiu
conduita inculpatului din textul unei norme de incriminare în tiparul mai multor norme de
incriminare instanţa va agrava situaţia inculpatului, fapt interzis de cadrul normativ procesual-
penal. În acest sens, în doctrină se relevă că exercițiul de reîncadrare a faptelor de către instanța
de judecată din inițiativa sa necesită a fi efectuată cu o deosebită prudență, neagravânduse
situația inculpatului și respectându-se dreptul acestuia la apărare.
În cazul în care făptuitorul a încercat să omoare două sau mai multe persoane, dar a decedat
numai una singură, răspunderea trebuie aplicată în baza art.145 alin.(1) (dacă nu sunt
circumstanţe din alin.(2)), art.27 şi art.145 alin.(2) lit.g) CP al RM.
Dacă făptuitorul a încercat să omoare trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai două din
trei persoane (sau trei din patru, sau patru din cinci etc.), calificarea se efectuează pentru fapta de
omor săvîrşită în conformitate cu art.145 alin.(2) lit.g) şi tentativă de omor, după caz, simplu sau
calificat, aflate în concurs.
Cît priveşte cea de-a doua condiţie – făptuitorul trebuie să manifeste o intenţie unică (dublată de
un scop unic) de omor a două sau mai multe persoane – intenţia în cauză se poate realiza
simultan în raport cu toate victimele. Însă, este posibil ca intenţia de omor a două sau mai multor
persoane să nu se realizeze simultan, ci etapizat, parcurgînd mai multe episoade. În acest caz, va
fi prezentă o infracţiune unică prelungită de omor, avînd la bază intenţia unică de omor a două
sau mai multor persoane.
Important este ca intenţia de omor a două sau mai multor persoane să se formeze fie pînă la
omorul a primei victime, fie în procesul de realizare a acţiunii (inacţiunii) de omor a primei
victime. Nu însă după aceasta. În caz contrar, cele săvîrşite vor forma concursul dintre două sau
mai multe infracţiuni de omor.2

Comparativ cu legiuitorul moldav, cel român operează cu conceptul „infracţiune continuată”

desemnând acelaşi timp al unităţii infracţionale. În corespundere cu alin.(1) art.34 din Codul
penal al României în redacţia anului 2009 3, infracţiunea este continuată când o persoană
săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi
subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Din definiţia legală a infracţiunii continuate înscrise în legislaţia penală a României, comparativ
cu cea regăsită în Codul penal al Republicii Moldova reţinem că sunt pasibile de prelungire atât
acţiunile, cât şi inacţiunile prejudiciabile. Într-adevăr nu este greu de imaginat o activitatea
infracţională omisivă formată din mai multe episoade identice având la bază o singură intenţie şi
un scop unic. Din păcate, legiuitorul moldav restricţionează activitatea infracţională prelungită la
manifestarea unui comportament comisiv, nu şi al unui omisiv. De lege ferenda, recomandăm
legiuitorului autohton să specifice în textul art.30 CP RM forma omisivă a comportamentului
infracţional susceptibilă să formeze o infracţiune unică prelungită, aşa cum o face legiuitorul
român.
De asemenea, în textul alin.(1) art.34 din Codul penal al României este prevăzut faptul săvârşirii
acţiunilor/inacţiunilor infracţionale identice la diferite intervale de timp. Nu acelaşi lucru este
stipulat în conţinutul art.30 CP RM. Totuşi, acest fapt rezultă implicit din natura juridică a unei
atare forme a unităţii infracţionale.

2
HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvîrşite prin omor (art.145-148 CP al
RM)
3
 Codul penal al României în redacţia din 2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009,
Infracţiunile de omor nu sunt susceptibile de a fi comise în mod prelungit atunci când sunt
îndreptate împotriva unor subiecţi pasivi diferiţi, întrucât sunt infracţiuni contra persoanei. În
situaţia în care acţiunile vizează aceeaşi persoană, dacă victima decedează după prima încercare,
repetarea acţiunii nu mai este posibilă. Dacă victima a supravieţuit iar făptuitorul, în baza
aceleiaşi rezoluţii, a repetat acţiunea, reuşind în final să o ucidă, tentativa va fi absorbită în forma
consumată şi, deci, nu va exista infracţiune cprelungită. În ipoteza în care, după săvârşirea
tentativei, infractorul abandonează rezoluţia iniţială, iar apoi îşi reia activitatea în baza unei noi
hotărâri, se impune reţinerea unui concurs de infracţiuni. Există, totuşi, posibilitatea unei
tentative la infracţiunea de omor săvârşită în formă prelungită în cazul în care făptuitorul, în baza
aceleiaşi rezoluţii, încearcă de mai multe ori să suprime viaţa victimei, fără a reuşi acest lucru.

Un exemplu când articolul 30 nu este aplicat correct este:

Inculpatul D.V. a fost acuzat pe 5 ani în urma infracțiunei comise de el.Principalele dovezi la
acesti caz au fost marturiile victimelor C.D. și E.F.. După ce D.V. și-a ispășit pedeapsa el și-a
pus scop de a se razbuna pe martorii din cauza carora el și-a pierdut 5 ani din viață. D.V. sa
pregatit dde razbunare și pe data de 21.03.2019 ea omorit pe ambii. Dupa ce a plecat de la locul
unde și-a săvârșit razunare la locul inde ea ademenit a dorit să plece cu un taxi.Taximetristul
opservin ca D.V. are urme de sange pe gât la întrebat dacă totul e normal . În urma acestei
intrebari D.V.sa speriat și din tro lovitură cu cuțitul a amorit taximetristul.
Omorârea premelor doua victime pote fi calificată conform articolului 30 .
Dar omorul taximetristului nu poate fi calificat deja conform accestui articol ,deci apare
concursul dintre prima infractiune și celei dea doua.
Concluzii
În unele cazuri surprindem poziţia persoanelor abilitate cu aplicarea legii penale de a încadra cele
săvârşite în conformitate cu regulile infracţiunii unice prelungite, deşi cele comise, în realitate,
constituie concurs de infracţiuni.
Nu ţine de esenţa infracţiunii unice prelungite circumstanţa, potrivit căreia faptele infracţionale
sunt săvârşite în privinţa uneia şi aceleiaşi victime. Nu este exclus ca una şi aceeaşi persoană să
apară pe post de victimă în cazul săvârşirii mai multor infracţiuni, inclusiv identice.
În practica judiciară sesizăm cazuri când, cel mai probabil, dificultatea identificării numărului de
intenţii infracţionale determină persoana abilitată cu aplicarea legii penale să aprecieze juridic
cele comise drept infracţiune unică prelungită.
Intervalul de timp mare sau relativ mare între episoadele infracţionale mărturiseşte, de regulă,
asupra prezenţei unor intenţii diferite faţă de fiecare episod infracţional, cele comise urmând a fi
apreciate drept concurs de infracţiuni. Per a contrario, intervalul mic sau relativ mic între
episoadele infracţionale poate constitui unul dintre criteriile de bază în delimitarea infracţiunii
unice prelungite de concursul de infracţiuni. Acesta însă nu este unicul criteriu şi nici criteriul de
bază în disocierea celor două forme infracţionale. Nu este exclus ca un interval mic între
episoadele infracţionale să nu constituie o împrejurare suficientă pentru a stabili prezenţa unei
infracţiuni unice prelungite. Chiar şi în condiţiile unei durate mici între acţiunile inacţiunile
făptuitorului se poate atesta un concurs de intenţii, nu însă o intenţie unică.
 Bibliografie

Tratat de drept penal . partea special Volumul 1

Infracţiunea prelungită: privire critică asupra încadrării juridice Stanislav Copețchi
Infracţiunea continuată (prelungită) şi infracţiunea repetată în legislaţia penală a Republicii
Moldova Anca-Iulia Stoian,
NOŢIUNEA ŞI NATURA JURIDICĂ A INFRACŢIUNII UNICE CONTINUATE
(PRELUNGITE) ÎN LEGISLAŢIA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA ŞI A ROMÂNIEI
Delimitarea infracţiunii unice prelungite de concursul de infracţiuni, precum şi de unele forme
ale unităţii infracţional Stanislav Copețchi
COPEŢCHI S., HADÎRCA, I. Calificarea infracţiunilor. Note de curs