Sunteți pe pagina 1din 9

“ Restaurantul cu specific local- tradițional

românesc”

DEFINITIE

Restaurantele cu specific sunt acele unități gastronomice de profil, care


pun la dispoziția clienților, preparate culinare și băuturi alcoolice, în
condițiile unor amenajări (dotări) sau specific zonal (obiceiuri, tradiții).
În această categorie pot fi incluse locațiile cu specific regional
(ardelenesc, bănățean, dobrogean, moldovenesc), precum și unități
tradiționale

CARACTERISTICI DE AMENAJARE INTERIOARA

Designul interior și totodată mobilierul restaurantului are o mare


influență asupra imaginii acestuia, acționând pozitiv sau negativ în
percepția clienților. În această industrie, antreprenorii trebuie să fie
inovatori, reușind să se diferențieze în fața clienților nu doar prin
produse și servicii la cele mai înalte standarde, ci și prin ambianța creată
în restaurant.

Amenajarea restaurantului este principalul aspect remarcat de clienți,


fiind un factor definitoriu privind satisfacția acestora. Întotdeauna prima
impresie este cea care determină clienții să revină.

Ambianța localului este influențată atât de arhitectura și designul


abordat, cât și de mobilierul din restaurant. Maniera în care proiectezi
interiorul și așezi toate elementele joacă un rol crucial în crearea
atmosferei localului.
Mobilierul pentru restaurant este o componentă de bază, ce
completează armonios designul interior și oferă clienților numeroase
variante confortabile de relaxare. Estetica și funcționalitatea sunt
aspecte ce trebuie avute în vedere la alegerea mobilierului. Mai exact,
piesele de mobilier să fie unele atractive, dar să ofere și confort și
ușurință în utilizare.

Stilul lor trebuie să se asocieze echilibrat cu celelalte componente.


Dimensiunea mobilierului trebuie atent aleasă pentru a se încadra în
aspectul restaurantului, favorizând crearea unui spațiu care să permită
mișcarea clienților și a personalului.

Pentru a contura o ambianță plăcută, iluminatul este un element cheie


ce face parte din întregul design. Cu iluminarea potrivită, poți crea o
atmosferă perfectă pentru fiecare masă. Cea mai potrivită alegere este
iluminarea ambientală slabă, ce îndeamnă la o dispoziție relaxantă și îi
ajută pe clienți să se simtă mai confortabili.

Ținând cont de designul abordat și de ambianța pe care dorești să o


obții, iluminarea localului este definitorie. Dacă dorești să utilizezi mai
mult lumina naturală, este indicat să amenajezi spațiul cu ferestre înalte
pentru a crea impresia de mediu deschis și luminos.

Culorile sunt factori care influențează ambianța unui local, ele reușind
să trezească emoții și sentimente pozitive. Se recomandă utilizarea
culorilor calde, ele fiind mult mai potrivite într-un restaurant,
comparativ cu cele reci și închise. Totodată, culorile neutre funcționează
foarte bine cu numeroase obiecte decorative, piese de mobilier sau
chiar flori. Ținând cont de stilul arhitectural abordat, alege culori care
echilibrează întregul efect vizual. Acestea au capacitatea de a influența
starea de dispoziție a oamenilor, depășind limita estetică. Practic,
culorile au un impact asupra timpului pe care îl petrec clienții în
restaurant și a manierei în care se atașează de acesta.

Dacă dispui de un restaurant mic, culorile luminoase (alb, bej, gri


deschis etc.) te vor ajuta să obții efectul unui spațiu aerisit, luminos și
deschis. Alte culori relaxante care sprijină comunicarea și ieșirea din
cotidian sunt tonurile de verde și maro. În asociere cu lumina, culorile
trebuie să ofere un echilibru vizual, încurajând clienții să petreacă timp
de calitate în restaurant.

Restauratul cu

specific local

 pune în valoare bucătăria specifică unor zone geografice din ţară sau
a unor tipuri tradiţionale de unităţi (crame, colibe, şuri)

 uniforma personalului este în concordanţă cu specificul unităţii


(costume de daci, de romani, ciobăniţe etc.)

 vinuri şi alte băuturi din regiunea respectivă (utilizându-se ulcioare,


carafe, căni)

 gama sortimentală a mâncărurilor tradiţionale

▪ îmbinarea cadrului natural cu cel arhitectural în construcţie, finisaje


inspirate după modelul popular, mobilierul şi obiectele de inventar din
piatră, bolovani de râu, lemn, cărămidă, trestie, stuf, răchită etc.

STUDIU DE CAZ -PREZENTAREA UNUI RESTAURANT


TRADITIONAL ROMANESC
BRAN PARC

AMPLASARE

Aflat în chiar inima Branului, restaurantul Bran Parc este unul dintre
locurile care trebuie văzute măcar o dată în viaţă

Sextil Puscariu(Bran, Romania, 507025)

AMENAJARE INTERIOARA
Nu departe de atmosfera mitologică din împrejurimile Castelului Bran
prinde contur un restaurant în care doar decorul amintește de mitologie
căci ce primești în farfurie nu-i minciună și nici mitologie. Este o
realitate gustoasă, cu tradiție românească și așezată pe un pat de
dragoste din străbuni. Dacă vii pe vreme ceva mai friguroasă, la
restaurantul Bran Parc te cuibărești la poalele unui șemineu alb, frumos
decorat și aștepți cuminte meniul. Ochii îți aleargă împrejur spre
motivele tradiționale de pe pereți, spre candelabrele realizate de mână
(de soția proprietarului) și se opresc din când în când deasupra micilor
cascade de foc din șemineu.
O călătorie ghidată de ce-i în farfurie
Meniul restaurantului Bran Parc te prinde ușor de mână și-ți face
cunoștință cu starterele 100% românești — pasta de jumeri de se
topește singură-n gură sau platoul bogat în brânzeturi (caș afumat,
brânză de burduf, telemea) — apoi te scaldă în ciorbele aromate: ciorbă
de burtă, ciorbă de cartofi cu afumătură, ciorbă de văcuță. Odată făcută
încălzirea, pofta de bucate delicioase crește direct proporțional cu
bogăția meniului. Decizia este și mai grea, căci tare dificil este să alegi
între cotlet de berbecuț, coaste de porc, antricot de vită, tocană de vițel
cu mămăligă, pastramă de toate felurile, saramuri și grătare combinate
cu garnituri și/sau salate viu colorate, proaspete și absolut delicioase. Și
dacă carnea nu prea e la tine-n meniu, salata Bran Parc îți va fi cel mai
bun prieten, este plină de savoare, combinată cu măr și un dressing
gustos. Și ce să vezi, de fapt, încă n-am ajuns la punctul culminant al
acestei povești.

Și pofta de „ceva dulce”?


Dacă ești un iubitor de dulce, atunci acum simți cum deja îți plouă-n
gură, cum se zice în popor. Papanașii de la Bran Parc au fost favoriții
mei, modelați și în exterior, și în interior precum o piramidă, începi cu
un gust puternic de brânză dulce și din vârf te arunci într-o mare de
dulceață de afine și smântână. Oferta de „ceva dulce” începe cu
papanași, însă până la ultimul produs listat — înghețata — trece pe la
prăjitura cu măr, lava cake, cheesecake și prăjitura casei (o supriză).
Mâncare se împrietenește tare repede cu o băutură sau cu mai multe,
de la limonadă până la vinuri fine, care trimit papilele gustative în cea
mai relaxantă vacanță. Pentru cei pasionați de vinuri, la subsol, Liviu,
proprietarul restaurantului, și echipa lui au conturat o cramă intimă,
departe de agitația din jurul castelului, dar totuși aproape de povești cu
vampiri, străbuni și lupte pline de curaj.

Pe lângă mâncărurile tradiționale, restaurantul îți oferă nu doar un


prânz sau o cină gustoasă, ci o întreagă experiență culinară. Îți spune o
poveste vizuală datorită decorului, te face să simți prin bucate, îți
antrenează imaginația prin selecția de vinuri și te convinge să-i mai treci
pragul. Este un loc potrivit pentru călătorii români, dar și pentru
prietenii străini care vor sa le fie povestită România într-o farfurie.
Restaurantul dispune de: 40 locuri interior • 25 locuri terase • 25 locuri
pivnita
OFERTE SPECIALE DE SARBATORI
Gustare de primire cu afumaturi,branzeturi,porcarii,visinata si vin fiert
in 23 Decembrie
Mic dejun – in 24,25,26 si 27 Decembrie.
Pranz in 24 si in 26 decembrie(fel 1,fel de baza,salata,desert) cu
posibilitate de alegere din 3 variante de meniu)
– Cina in 23,24,26 decembrie(fel de baza,salata,desert) cu posibilitate
de alegere din 3 variante de meniu
Specificam ca meniul este variat,bazat pe bucataria specifica zonei dar si
pe cea internationala, avand pui,porc,vita,peste,preparate pentru
vegetarieni si subliniem ca folosim numai produse proaspete si
preparate pe loc.
In 24 vine Mosul insotit de colindatori
In 25 Decembrie Masa Festiva de Craciun si muzica live(muzica
traditionala,lautaresaca,etc) cu Formatia “Brasovenii”:
-gustare traditionala
-sarmale
-mixed special de CRACIUN
-garnituri
-salate
-desert
-palinca,vin,bere,racoritoare,etc
-Program cu foc de tabara si colinde

VA ASTEPTAM CU MARE DRAG SA NE


PETRECEM IMPREUNA !

S-ar putea să vă placă și