Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
si cea de tăinuire
1
Codul Penal, Ed C.H. Beck, 2007, p. 92
2
V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale codului penal roman.Partea speciala,
vol III, editura Academiei , Bucureşti 1971, p.569
Relaţiile sociale de ordin patrimonial sunt afectate atunci
cand sunt săvârşite infracţiuni contra patrimoniului, mai exact de
scoaterea ilicită a unor bunuri din sfera patrimonială a celor
îndreptătiţi.
Aşadar săvârşirea tăinuirii împiedică sau întârzie
realizarea ocrotirii penale a relaţiilor de ordin patrimonial.
Din punct de vedere criminologic, infracţiunea de tăinire
este nu numai un fenomen frecvent si răspândit, dar si un
puternic factor criminogen.3 Posibilitatea de a găsi un tăinuitor şi
existenţa unor adevăraţi profesionişti ai acestui gen de
infracţiune, constituie un stimulent, o încurajare pentru cei ce se
îndeletnicesc cu săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului.
3
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca,
Explicaţii teoretice ale codului penal roman.Partea speciala, vol. III, Ed. Academiei,
Bucureşti, 1971, p. 570 si urm.
4
Codul penal, art. 26
Infracţiunile de tăinuire şi favorizare a infractorului , prin
natura lor, constituie două infracţiuni de sine stătătoare, pe cand
complicitatea este o formă a participaţiei penale.
Argumentul principal ar fi că participaţia penală nu este
determinată de anumite condiţii fixe, ci are un caracter
întâmplător, ocazional, fiind determinată de anumite aspecte
concrete, în care sub realizarea prin cooperare unei infracţiuni
apare ca mai avantajoasă sub raportul săvârşirii sau a
ascunderii urmelor ei5.
Complicitatea presupune un ajutor dat autorului pentu a
comite infracţiunea, ajutor care se poate concretiza în sfaturi
sau informaţii destinate să contribuie la realizarea acţiunii
incriminate, pe când tăinuirea constă în primirea unor bunuri
provenite din săvârşirea infracţiunii,şi exclude orice contribuţie
anterioară sau concomitentă la comiterea acesteia.
Prin activitatea sa, complicele nu săvârşeşte în mod
nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci înlesneşte
această săvârşire, făcând, prin sprijinul pe care-l dă, ca autorul
s-o comită mai uşor, mai repede şi mai sigur.
Complicele pregăteşte realizarea faptei penale, ia măsuri
pentru ca ea să poată fi săvârşită, creează autorului condiţii
propice pentru desfăşurarea activităţii infracţionale de tăinuire
sau favorizare a infractorului, acte care atribuie contribuţiei sale
caracterul unei participaţii accesorii secundare
Atât promisiunea de tăinuire a bunurilor, cât si
promisiunea de favorizare a infractorului are loc înainte de
comiterea infracţiunii, sau cel târziu până în momentul comiterii
infracţiunii.
Tăinuirea, acea infracţiune cu obiect, subiect, latură
subiectivă si latură obiectivă proprie, se deosebeste de
complicitate prin faptul că activitatea tăinuitorului nu este strâns
legată de activitatea autorului, deoarece el nu cooperează la
săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.
5
V. Papadopol, Codul penal comentat şi adnotat, pag. 142.
Pentru existenţa complicităţii, în ambele cazuri trebuie
îndeplinite anumite condiţii:
Prima condiţie ar fi aceea că între obiectul juridic al faptei
prevăzute de legea penală săvârşită de autor şi obiectul juridic
al actelor de complicitate, trebuie să existe identitate. Această
identitate trebuie să existe între obiectul juridic al complicităţii şi
obiectul juridic al tăinuirii şi favorizării infractorului.
În cazul infracţiunilor complexe, infracţiunea comisă de
autor absoarbe în conţinut infracţiunea la care a ajutat
complicele (exemplu: cazul unei tâlhării - complicele ajută
numai la furt şi contribuie la lezarea unei singure relaţii sociale,
atrăgând un pericol social sporit). Acest aspect nu se
raportează celor două infracţiuni discutate.
A doua condiţie se referă la raportul subiecţilor, în sensul
că trebuie să existe un autor şi un complice. Complicele poate fi
orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a fi
subiect activ al infracţiunii, iar numărul complicilor este nelimitat
teoretic, fiecare aducându-şi contribuţia cerută de autor.
Sub aspectul laturii obiective, se cere să existe o faptă a
autorului care a săvârşit nemijlocit infracţiunea la care
complicele a executat acte de înlesnire sau de ajutare.
În cazul infracţiunii de tăinuire trebuie clarificată activitatea
desfăşurată de complice. În general, se apreciază contribuţia
complicelui ca o înlesnire, dare de ajutor sau promisiunea de
tăinuire a bunurilor provenite din infracţiune sau promisiunea de
favorizare a infractorului.
În caz de complicitate, complicele trebuie să acţioneze cu
intenţie directă sau indirectă în ceea ce priveşte ajutorul pe care
îl dă autorului în comiterea faptei prevăzute de legea
penală.Complicele cunoaşte activitatea autorului şi prevede
rezultatul ei socialmente periculos, fiind conştient că prin
activitatea sa contribuie la săvârşirea, de către autor, a faptei
prevăzute de legea penală, şi doreşte să desfăşoare acea
activitate sau doar să coopereze la comiterea ei.
Prin activitatea sa, complicele nu săvârşeşte în mod
nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci înlesneşte
această săvârşire, făcând, prin sprijinul pe care-l dă, ca autorul
s-o comită mai uşor, mai repede şi mai sigur6.
6
C. Bulai, p. 204.
În concluzie, complicele va primi o pedeapsă mai uşoară
decât cea stabilită pentru autorii infracţiunilor analizate, având
în vedere contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii care nu are
aceeaşi importanţă ca cea a autorului.
Există cazuri când complicele, prin natura activităţii
desfăşurate, dă un ajutor foarte important la săvârşirea
infracţiunii, fără de care autorul n-ar fi putut desfăşura
activitatea infracţională. Astfel, instanţa de judecată va putea
aplica complicelui o pedeapsă mai mare decât cea a autorului 7.
Complicele pregăteşte realizarea faptei penale, ia măsuri
pentru ca ea să poată fi săvârşită, creează autorului condiţii
propice pentru desfăşurarea activităţii infracţionale de tăinuire
sau favorizare a infractorului, acte care atribuie contribuţiei sale
caracterul unei participaţii accesorii secundare8.
Pentru existenţa complicităţii nu are relevanţă dacă între
autor şi complice a existat sau nu o înţelegere.
Diferenţa dintre infracţiunea de favorizare a infractorului şi
complicitate, ca formă a participaţiei penale, constă în faptul că
ajutorul pe care o persoană îl dă unui infractor după comiterea
infracţiunii, fără o înţelegere prestabilită, nu constituie o formă a
participaţiei penale, ci este o activitate autonomă prin care se
împiedică înfăptuirea justiţiei.
7
T. Vasiliu şi colab., op.cit., p.197.
8
T. Vasiliu şi colab., op.cit., p.179.