CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (pentru care se foloseşte frecvent

prescurtarea „Curtea”) a fost instituită în temeiul primului Tratat UE, Tratatul CECO din
1952. Contrar jurisdicţiilor internaţionale, clasice, a căror competenţă se bazează în mod
obişnuit pe consimţământul statelor, Curtea de Justiţie, cu sediul la Luxemburg, exercită o
jurisdicţie obligatorie şi o competenţă exclusivă faţă de oricare alta. Ea este însărcinată cu
asigurarea „respectării dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor” (art. 220 TCE).
Deciziile sale sunt obligatorii şi executorii pe teritoriul statelor membre. Sala sa de audiere
este deschisă statelor, instituţiilor şi, deşi ceva mai restrictiv, persoanelor private (fizice sau
juridice).
Potrivit art. 19 alin. (1) TUE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de
Justiţie, Tribunalul şi tribunalele specializate.

1. Curtea de Justiţie

Structura Curţii de Justiţie

 27 judecători numiţi de comun acord de către statele membre pe o

perioadă de şase ani care se poate reînnoi (un judecător din fiecare stat).
Reînnoirea este parţială din trei în trei ani.
 8 avocaţi generali numiţi în aceleaşi condiţii precum judecătorii. În
practică, există un avocat general de „stat mare”, ceilalţi fiind numiţi prin
rotaţie între restul statelor membre. Avocaţii generali sunt însărcinaţi să
prezinte concluziile motivate privind problemele supuse atenţiei Curţii.
 1 grefier numit de Curte.
Numărul judecătorilor şi al avocaţilor generali poate fi modificat printr-o hotărâre a
Consiliului luată cu votul unanim al membrilor acestuia, la cererea Curţii.

Statutul membrilor Curţii de Justiţie

Statutul judecătorilor şi al avocaţilor generali le permite să-şi îndeplinească rolul cu

caracter de continuitate şi în deplină independenţa.
Statutul membrilor este stabilit de Statutul Curţii şi de Regulamentul de procedură şi
se caracterizează prin:
a) la intrarea în funcţie, atât judecătorii, cât şi avocaţii generali depun un jurământ
prin care se angajează să-şi exercite funcţiile imparţial şi să nu divulge secretul
deliberărilor (imparţialitate şi confidenţialitate);

1
 b) funcţia de judecător sau avocat general este incompatibilă cu orice altă
activitate aleasă sau numită, indiferent dacă este sau nu remunerată;
c) la încetarea mandatului, judecătorii şi avocaţii generali au obligaţia de
„onestitate şi delicateţe” în privinţa acceptării unor funcţii sau avantaje;
d) judecătorii şi avocaţii generali beneficiază de imunitate de jurisdicţie, chiar şi
după încetarea funcţiei lor, pentru actele pe care le-au săvârşit în exerciţiul
acesteia;
e) atât judecătorii, cât şi avocaţii generali au obligaţia de a-şi stabili domiciliul pe
perioada mandatului în localitatea în care Curtea îşi are sediul.
Judecătorii desemnează dintre ei, prin vot secret, preşedintele Curţii de Justiţie, pentru
un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.
Grefierul Curţii este ales prin vot secret, pe o perioadă de 6 ani, mandat care poate fi
reînnoit. Grefierul este obligat să depună jurământul în faţa Curţii, în sensul că îşi va exercita
atribuţiile cu toată imparţialitatea şi nu va divulga secretul dezbaterilor.
Grefierul are următoarele atribuţii:
 primeşte, transmite şi conservă toate documentele;
 realizează notificări sau comunicări de acte pe care le comportă aplicarea
Regulamentului de procedură;
 asistă la şedinţele de audiere ale Curţii şi ale Camerelor;
 are în grijă arhivele si se ocupă de publicaţiile Curţii;
 îndeplineşte atribuţii de gestiune si contabilizare;
 asigură traducerea documentelor.
Judecătorii şi avocaţii generali sunt aleşi dintre personalităţile care oferă toate
garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a
celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau care sunt jurisconsulţi ale căror competenţe sunt
recunoscute. Ei sunt numiţi de către guvernele statelor membre, de comun acord, pentru o
perioadă de 6 ani după consultarea comitetului care emite avize cu privire la capacitatatea
candidaţilor de a exercita funcţiile de judecător şi avocat general (art. 251-255 TFUE).

Organizarea şi funcţionarea Curţii de Justiţie

Instanţa de la Luxemburg lucrează în Camere, formate din 3 la 5 judecători şi în Marea

Cameră, formată din 13 judecători.
Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii
a Uniunii, care este parte în proces. Aceasta se reuneşte în şedinţa plenară în cauze anume
precizate în Tratate (în special, în cazurile pentru demiterea Mediatorului, a membrilor Curţii
de Conturi ş.a). sau dacă se consideră că o cauză cu care este sesizată are o importanţă
excepţională.

2
 Curtea poate delibera valabil numai în prezenţa unui număr impar de judecători. Când
numărul judecătorilor este par, judecătorul cu vechimea cea mai mică se va abţine să participe
la deliberări. Deliberările Curţii şi ale Camerelor au loc sub forma aşa-numitei „Camere de
Consiliu”, desfăşurându-se numai în prezenţa judecătorilor care au participat şi în faza
procedurii orale. Avocatul general care a pus concluziile în cauza respectivă şi grefierul nu
sunt admişi. Preşedintele nu are un vot dominant. Sistemul jurisdicţional al Uniunii nu
reproduce instituţia „judecătorului naţional”, ori al „judecătorului ad-hoc” în vigoare în faţa
Curţilor internaţionale.
Deliberările sunt strict secrete şi procedeul „opiniei separate” nu este admis. Deciziile
Curţii sunt colective şi o angajează în ansamblul ei.
Curtea de Justiţie de la Luxemburg este o instituţie care funcţionează permanent,
vacanţele judiciare fixate de ea întrerup activitatea, dar nu suspendă termenele procedurale.

Atribuţiile şi competenţa Curţii de Justiţie

Rolul Curţii de Justiţie este acela de a asigura respectarea dreptului Uniunii Europene,
interpretarea şi aplicarea Tratatelor UE. În acest sens, ea are următoarele compeţente:
 efectuează controlul legalităţii actelor juridice comunitare (acest control se
realizează, îndeosebi, pe calea recursului în anulare, a excepţiei de
ilegalitate şi a recursului în carenţă) ;
 interpretează unitar tratatele şi actele juridice ale Uniunii Europene pe calea
recursului în interpretare;
 controlează legalitatea acţiunilor sau a omisiunilor statelor membre în
raport cu dispoziţiile tratatelor, tranşând litiigiile dintre acestea;
 soluţionează actiuni cu privire la repararea pagubelor cauzate de organele
Comunităţilor sau de agenţii acestora;
 se comportă asemănător Tribunalului administrativ al ONU, soluţionând
litigiile privind raporturile funcţionarilor Uniunii Europene cu organele de
care depind;
 devine instanţă arbitrală, dacă o clauză compromisorie există în acest sens
într-un contract încheiat de una dintre Comunităţi;
 acţionează ca instanţă de recurs de ultim grad;
 este o instanţă internaţională, putând tranşa litigii între statele membre,
dacă acestea sunt în legătură cu obiectul tratatelor şi dacă între statele
litigante a intervenit un compromis;
 dispune de o competenţă consultativă.
Curtea de Justiţie hotărăşte:

3
a) cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie, de o
persoană fizică sau juridică;
b) cu privire la interpretarea dreptului Uniunii;
c) cu privire la alte cazuri prevăzute de legislaţie.

Procedură:
 Procedură scrisă prin care este sesizată Curtea;
 Procedură orală în cursul căreia sunt prezentate pledoariile avocaţilor şi
concluziile avocatului general;
 Decizia colegială - secretul deliberărilor şi interdicţia opiniilor separate.
În cadrul competenţelor jurisdicţionale ale Curţii, se disting în mare trei tipuri de
recursuri:
 recursurile directe care includ:
• recursurile în anulare (controlul legalităţii actelor adoptate în comun de
către Parlamentul European şi Consiliu, a actelor Consiliului, Comisiei si
Băncii Central Europene, art. 230 TCE);
• recursurile în carenţă (în cazurile când, violând tratatul, Parlamentul
Europenan, Consiliul sau Comisia se abţin să statueze, art. 232);
• recursurile în lipsă ( atunci când un stat membru nu şi-a îndeplinit una din
obligaţiile de drept comunitar, art. 226 şi 228).
Spre deosebire de recursul în anulare şi recursul în carenţă care sunt deschise
instituţiilor comunitare, statelor membre dar şi oricărei persoane fizice sau morale, recursurile
în absenţă nu pot fi angajate decât de către Comisie şi/sau statele membre.
 recursurile prejudiciale, prin interpretarea tratatului privind Uniunea (art. 234
a). În validitate şi în interpretarea actelor adoptate de către instituţiile
comunitare (art. 234 b) şi în interpretarea statelor organismelor create printr-un
act al Consiliului atunci când aceste statute îl prevăd (art. 234 c). Sesizarea
prejudicială a Curţii de către judecătorul naţional este obligatorie atunci când
decizia nu este susceptibilă de recurs în drept intern. În celelalte cazuri, ea este
facultativă.
 excepţia de ilegalitate deschisă oricărei părţi care, cu ocazia unui litigiu care
pune în discuţie o reglementare comunitară, invocă inaplicabilitatea acestei
reglementări în faţa Curţii (art. 241).

4
 Tabel nr. 1 - Dosare analizate şi decizii ale CJCE (1953-2000)

Perioada Recursuri directe Returnari prejudiciale Recursuri Total Hotarari

1953-1969 552 75 627 293
1969-1979 1 889 666 2 555 829
1980-1989 2 215 1 255 3 470 1 780
1990-2003 2 649 3 048 614 6 311 3 188
Total 7 305 5 044 614 12 963 6 090

Sursa: Raportul anual al CJCE, 2004.

Tabel nr. 2 - Dosare soluţionate de CJCE (1998-2002)

1998 1999 2000 2001 2002

Trimiteri prejudiciale 246 192 268 182 241
Recursuri directe 136 141 180 179 215
Urmăriri 32 53 73 59 47
Urmăriri privind amânări şi la intervenţie 4 4 5 11 6
Avize/Deliberări 1 1
Proceduri speciale 2 5 2 3
Total 420 395 526 434 513

2. Tribunalul

Tribunalul este succesorul Tribunalului de Primă Instanţă (TPI). Acesta din urmă a
luat fiinţă pe baza prevederilor introduse de Actul Unic European în cele 3 tratate institutive.
Astfel, la cererea Curţii şi după consultarea Comisiei şi a Parlamentului, Consiliul a hotărât,
cu unanimitatea voturilor, crearea unei jurisdicţii de primă instanţă, pe lângă Curtea de
Justiţie. Tribunalul de primă instanţă a intrat în funcţie la 1 septembrie 1989, pe baza hotărârii
Consiliului din 24 octombrie 1988.

Componenţă, organizare şi funcţionare

Tribunalul este format din 27 judecători (cel puţin un judecător pentru fiecare stat
membru), aleşi pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului lor. Judecătorii
sunt aleşi dintre persoanele care oferă toate garanţiile de independenţă şi care posedă
capacitatea cerută pentru exercitarea funcţiilor jurisdicţionale.

5
 Spre deosebire de Curte, Tribunalul nu are în componenţă avocaţi generali, dar
membrii acestuia, cu excepţia preşedintelui, pot fi chemaţi să exercite funcţiile avocatului
general în anumite afaceri. Criteriile de selectare a cauzelor în care va fi utilizată această
posibilitate şi modalităţile de desemnare a avocaţilor generali sunt fixate de Regulamentul de
procedură al Tribunalului.
Preşedintele Tribunalului este desemnat pentru o durată de 3 ani, de membrii săi,
potrivit aceloraşi modalităţi ca la preşedintele Curţii.
Independenţa funcţională a Tribunalului este garantată prin existenţa unei grefe
distincte.
Regula funcţionării Tribunalului o reprezintă acţiunea în cadrul Camerelor compuse
din 3 la 5 judecători. Excepţia este dată de acţiunea în plen.

Competenţa Tribunalului

Tribunalul are competenţa să judece în primă instanţă toate acţiunile directe, cu

excepţia celor atribuite unui tribunal specializat sau a celor rezervate prin statut Curţii de
Justiţie. Statutul poate să prevadă competenţe şi în alte categorii de acţiuni. Împotriva acestor
decizii se poate formula recurs în faţa Curţii de Justiţie, limitat însă la chestiuni de drept.
Tribunalul funcţionează şi ca instanţă de recurs împotriva deciziilor luate de camerele
jurisdicţionale.
De asemenea, Tribunalul are şi competenţa să judece trimiteri preliminare în domenii
specifice stabilite de Statut.
Poate judeca acţiunile formulate împotriva Tribunalelor specializate.
Deciziile pronunţate de Tribunal pot face obiectul unui recurs la Curtea de Justiţie,
limitat la chestiuni de drept, în condiţiile şi limitele prevăzute de Statut.

Tabelul nr. 3 – Dosare soluţionate de TPI (1998-2002)

1998 1999 2000 2001 2002

Alte recursuri 199 544 219 162 189
Proprietate intelectuală 1 2 7 30 29
Funcţie publică 120 88 101 133 96
Proceduri speciale 29 25 17 15 17
Total 349 659 344 340 331

3. Tribunalul Funcţiei Publice (Tribunal specializat)

6
 Tratatul de la Nisa a prevăzut înfiinţarea de Camere jurisdicţionale în anumite
domenii. La 4 noiembrie 2004 Consiliul UE a adoptat, pe această bază, o decizie care instituie
Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene.
Această noua jurisdicţie specializată are competenţă de a statua cu privire la
recursurile legate de contenciosul funcţiei publice. Tribunalul Funcţiei Publice (TFP) exercită,
în primă instanţă, competenţele pentru a decide cu privire la litigiile între Comunităţi şi
agenţii săi, înţelegând aici litigiile între orice organ sau organism şi personalul său.
Deciziile sale pot face obiectul unor acţiuni introduse în faţa Tribunalului şi, în mod
excepţional, în faţa Curţii de Justiţie.
TFP are în componenţă 7 judecători, aleşi pentru o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea
reînnoirii mandatului. Dacă Curtea de Justiţie solicită, Consiliul, statuând cu majoritate
calificată, poate mari numărul judecătorilor. Judecătorii sunt numiţi de către Consiliul UE. La
numirea judecătorilor, Consiliul are sarcina de a asigura o componenţă echilibrată a TFP, pe o
bază geografică cât mai largă. Orice persoană care are cetăţenia unui stat membru al UE poate
să-şi prezinte candidatura. Consiliul, statuând cu majoritate calificată, pe baza recomandărilor
Curţii, stabileşte condiţiile şi modalităţile cu privire la prezentarea şi analizarea candidaturilor.
În cadrul TFP funcţionează un Comitet compus din 7 personalităţi dintre foştii membri
ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului şi din jurişti care au competenţe notorii. Desemnarea
membrilor Comitetului, precum şi regulile sale de funcţionare sunt decise de către Consiliu,
statuând cu majoritate calificată, pe baza recomandării Curţii de Justiţie.
Comitetul îşi dă avizul cu privire la candidaţii la exercitarea funcţiei de judecător al
TFP. Comitetul oferă, alături de aviz, lista cu candidaţii care au o competenţă foarte ridicată.
Judecătorii desemnează dintre ei, pentru o perioadă de 3 ani, un preşedinte. Mandatul
acestuia, poate fi de asemenea reînnoit.
Tribunalul Funcţiei Publice lucrează în Camere Compuse din 3 judecători. Cu titlu
excepţional, TFP poate lucra şi în şedinţe plenare sau în Camere de 5 judecători sau 1
judecător. Preşedintele TFP prezidează Camerele de 3 sau 5 judecători.
Tribunalul Funcţiei Publice îşi numeşte un grefier, căruia îi stabileşte statutul.
Procedura în faţa TFP este reglementată de prevederile cuprinse în Statutul Curţii de
Justiţie.
Dispoziţiile cu privire la regimul lingvistic al tribunalului sunt aplicabile şi
tribunalului Funcţiei Publice.
Faza scrisă a procedurii cuprinde prezentarea cererii şi a memoriului în apărare. TFP
poate decide, dacă este necesar şi un al doilea schimb de memorii. Atunci când un al doilea
schimb de memorii are loc, TFP poate decide, cu acordul părţilor, să statueze fără a se mai
recurge la procedura orală.

Bibliografie:

7
1. Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene, Ediţia a IV-a revazută şi adăugită după
Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic, 2010.
2. Ispas Gabriel, Suport de curs - Drept comunitar, Editia 2009.
3. http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/how/institutions/article_7158_ro.
htm
4. http://europa.eu/institutions/inst/justice/index_ro.htm
5. http://curia.europa.eu/jurisp/cgi-bin/form.pl?
lang=ro&jurcdj=jurcdj&newform=newform&docj=docj&docop=docop&docnoj=docn
oj&typeord=ALLTYP&numaff=&ddatefs=12&mdatefs=12&ydatefs=2010&ddatefe=
19&mdatefe=12&ydatefe=2010&nomusuel=&domaine=&mots=&resmax=100&Sub
mit=Rechercher