INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC FRANCISCAN

FACULTATEA DE TEOLOGIE PASTORALĂ

Gândul păcătos

LUCRARE PREZENTATĂ PR SORIN ADRIAN GIURGI

STUDENT: GABRIEL ALOJE
 ROMAN 2008

Introducere

În toate religiile există un anumit mod de purificare rituală (spălarea în râul sacru,
de exemplu) şi ascetică (post, mortificare etc.). suntem conştienţi că între noi şi Dumnezeu
există un anumit zid, că nu avem cu e o legătură directă şi că, într-un anumit mod, suntem
vinovaţi pentru această stare care nu este naturală. În mod metaforic, spunem că suntem
„necuraţi” şi că avem nevoie de purificare.
Ceea ce ne face necuraţi este tocmai păcatul care este răul moral în sfera
moralităţii, în lumea spirituală. El este pierderea vieţii veşnice adică a harului sfinţitor, a
prezenţei Duhului Sfânt (păcatul de moarte), sau cel puţin o boală spirituală, o slăbire
(păcatul venial). În lume există binele, răul şi lucrurile indiferente, dar unicul rău adevărat
este păcatul pentru că ne desparte de Dumnezeu şi ne uneşte cu Diavolul.
Origen a enumerat tot ceea ce ne împinge la păcat: lumea, adică influenţele
negative ale mediului, trupul, pasiunile, Diavolul care ne sugerează gânduri rele
pătrunzătoare ca săgeţile în suflet. Eu aş dori să mă opresc asupra acestor „săgeţi”, adică
gânduri rele, spre a le deosebi, cunoaşte şi înţelege mai bine.

1. Tipuri de gânduri

Există două tipuri de gânduri: neruşinate şi necurate. Neruşinate sunt acele

gânduri şi acele imaginaţii care nu sunt necesare şi care nu implică nici un consens la
necurăţie ca atare, dar în practică tind să provoace stimuli şi ispite senzuale. Gravitatea lor
este în măsura în care sunt periculoase pentru castitate şi al ne respectului faţă de misterul
trupului. Gândurile neruşinate deseori se afla la limita extremă a gândurilor necurate, a
plăcerii de a visa asupra acţiunilor necurate. Este necesar să spunem că gândul curat despre
actul sexual, ca şi plăcerea spirituală pentru valorile pe care Dumnezeu le-a stabilit, nu
conţine, în mod natural, nimic necurat nici neruşinat. Totuşi, vine adăugat faptul că tânărul
apt pentru căsătorie nu poate să lase loc în sufletul său gândurilor şi dorinţei de acte

1
permise în sfera sexuală, decât cu condiţia ca acesta să fie capabil să se domine şi să se
păzească de orice alunecare în păcat.
Este necurată acea acţiune a gândului care dezvăluie o aprobare voluntară a unei
acţiuni necurate proprie sau străină. De aceea sunt necurate toate acele gânduri, imaginaţii
şi dorinţe care sunt expresia interioară şi liberă a unei atitudini necurate.
Păcatele interioare împotriva curăţiei pot fi împărţite în următoarele patru grupe:
1. Complacerea voluntară în imaginaţii necurate (delectatio morosa) întrucât
aceasta nu înseamnă încă dorinţa de a săvârşi un act necurat; dar însăşi plăcerea de a avea
fantezii necurate dezvăluie o pozitivă lipsă de respect şi de frică de păcat. Sentimentul de
vinovăţie nu derivă doar din ispita de a aluneca. Este deja păcat în sine afirmarea unei false
atitudini conţinute chiar în excitarea voluntară a sufletului.
2. Complacerea voluntară în păcate din trecut şi părerea de rău că nu s-a
profitat de toate ocaziile favorabile sunt un teribil semn de lipsă de bun-simţ şi o lipsă de
pocăinţă. Vinovăţia e mult mai mare decât în cazul delectatio amorosa.
3. Prin dorinţe ineficace se înţeleg acele dorinţe deliberate de a comite un act
impur dacă nu ar fi fost acest sau acel impediment.
4. Prin dorinţă eficace se înţelege decizia voinţei de a comite un act necurat, chiar
dacă apoi dintr-un motiv sau altul, nu se ajunge la înfăptuirea lui.
Toate aceste tipuri de necurăţie internă constituie o vină gravă. Ele corespund
după specie dar nu în mod necesar după gravitate, păcatelor externe împotriva castităţii.
Dorinţele eficace îmbracă o gravitate particulară. Dar şi complacerea în
imaginaţii necurate, în ceea ce comportă consensul interior la păcat constituie un păcat
grav în măsura în care se doreşte să se pună în practică ceea ce apare în imaginaţie. Aşadar,
intenţia este decisivă. Sfântul Toma susţinea ideea potrivit căreia delectatio amorosa nu e
un păcat grav cat mai degrabă periculoasă pentru mântuire.
În mod natural se stie că păcatele cu gândul nu au acelaşi grad de voinţă şi deci şi
de răutate ca actele relative. În caz de dubiu se poate considera că se tratează, mai cu
seamă, de păcat venial din cauza imperfectei participări interioare.

2
 Persoanelor ignorante le poate lipsi sentimentul de vină pentru imaginile
voluntare şi dorinţele ineficace dar nu pentru dorinţele eficace. În mod natural lipsa unui
asemenea sentiment de vinovăţie denotă o situaţie spirituală precară.

2. Cinci trepte de pătrundere

Deoarece gândurile rele provin din exterior şi nu aparţin modului nostru natural
de a gândi, ele pătrund în inimă cu încetul. Autorii bizantini indică, în general, cinci grade.
Primul se numeşte „sugestie”, „contact”. Este prima imagine a fanteziei, prima
idee, primul impuls. Un avar vede banii şi îi vine o idee: „i-aş putea ascunde”. La fel se
impun imaginile trupeşti, gândul de a fi superior, impulsul de a te lăsa de lucru etc. Nu
decidem nimic, constatăm numai, simplu, că nu se oferă posibilitatea de a face răul, iar răul
se prezintă într-o formă plăcută. Neofiţii în viaţa spirituală se înspăimântă, mărturisesc că
au avut „gânduri rele” şi în biserică şi în timpul rugăciunii. Sfântul abate Antonie, şi-a
condus unul din ucenici care se jelea amar de gândurile sale rele, pe acoperiş şi i-a poruncit
să prindă vântul cu mâna: „Dacă nu poţi prinde vântul, cu atât mai puţin vei prinde în mână
gândurile rele!” el voia astfel, să demonstreze că în aceste prime sugestii nu este nici o vină
şi că nu ne putem elibera de ele cât trăim. Se aseamănă cu muştele care ne enervează şi mai
mult atunci când, nervoşi, le alungăm.
Al doilea grad se numeşte „convorbire”. Aminteşte povestea facerii (cap. 3)
despre Eva şi discuţia ei cu şarpele. Dacă nu-i dăm atenţie primei sugestii, ea se duce aşa
cum a venit. Dar omul, în mod normal, se lasă provocat şi începe să reflecteze. Avarul
zice: „Dacă iau banii aceia, îi pun la bancă”. Apoi îi vine în minte că nu este bine, pentru
că despre aceşti bani, nu ar trebui să afle şi alţii.
Apoi, din nou, se gândeşte că ar fi mai bine să îi ţină ascunşi. Nu este în stare să
decidă nimic, dar problema banilor îi rămâne în cap toată ziua. La fel i se întâmplă celui
care s-a înfuriat. Mult timp se va gândi la cel care l-a mâniat. Îşi va imagina că îl loveşte,
că îl jigneşte, apoi îl va ierta cu generozitate, apoi din nou se va gândi la ce i-ar putea face.
Îl va uita doar după mult timp. Care este vina acestor „convorbiri” interioare? Cel care nu a

3
decis nimic, nu poate avea păcat. Dar cât timp şi câtă energie vitală se pierd cu aceste
dialoguri interne prosteşti.
Al treilea stadiu se numeşte „luptă”. Un gând care, după o lungă dezbatere, s-a
instalat în inimă, nu se lasă alungat cu uşurinţă. Omul senzual are o fantezie atât de mânjită
de imagini impure încât nu reuşeşte să se elibereze de ele. Poate şi trebuie să iasă din ele
victorios, dar aceasta înseamnă că trebuie să ducă o luptă asiduă.
Al patrulea stadiu este „consimţirea”. Cine a pierdut bătălia, decide să facă, cu
prima ocazie, ceea ce îi sugerează gândul rău. În acest stadiu se comite păcatul în sens
adevărat şi deplin şi, chiar dacă nu se va concretiza încă exterior, el va rămâne în interior.
Este vorba despre ceea ce morala numeşte „păcatul cu gândul”.
Al cincilea stadiu este „patima”. Cine cade deseori pradă gândurilor rele, îşi
slăbeşte progresiv caracterul. Se naşte o înclinaţie constantă la rău, care poate deveni atât
de puternică, încât va fi foarte greu să îi rezişti. Este patima care îl face pe om sclav.
Aceste cinci grade de pătrundere, după cum le-am descris, ne dau un sentiment al
siguranţei morale. Păcatul nu este comis imediat, ci numai în al patrulea stadiu, în
consimţire. Fericit, îl putem numi pe acel om care reuşeşte să alunge gândul rău încă din
primul stadiu. Iar în acest sens cea mai bună metodă pe care Evagrie Ponticul ne-o propune
este aceea a lui Isus, care a înfruntat ispitele cu cuvinte din Sfânta Scriptură. Mai mult,
îndreptarea minţii către Mântuitorul ajută împotriva tuturor relelor.

Concluzie

Nu este un rău facultatea de a gândi şi nici măcar gândirea însăşi. Nu este un rău
fericirea. Nu este rău să te gândeşti la o femeie. Dar imaginea unei femei, rar rămâne pură
în mintea unui bărbat. Se amestecă cu ea un numit impuls trupesc.
În lupta cu imaginaţiile şi cu gândurile rele se recomandă în general, mai presus
de toate, devierea atenţiei pe un câmp care să intereseze într-un mod adecvat. Ultimul
remediu este orientarea pozitivă spre bine în toate formele sale.