Ochi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Ochi

Human eye

Compound eye of Antarctic krill

Detalii

Latină oculus

Sistem Nervos

Resurse externe

TA A15.2.00.001

A01.1.00.007

Terminologie anatomică
Exemplu de ochi compus, cel al unui krill antarctic

Ochiul uman 1. Camera posterioara 2. Umoarea apoasă 3. Cornee 4. Pupila 5. Uveei 6. Iris 7. Corpi ciliari 8.
Coroida 9. Sclerotică 10. Ligament suspensor 11. Cristalin 12. Umoare vitroasă 13. Canalul Stilling-Cloquet
14. Retină 15. Maculă 16. Fovee 17. Disc optic 18. Nerv optic 19. Vase de sânge

Ligament suspensor 5. Canalul lui Schlemm 6. Pupilă 7. Camera anterioară 8. Cornee 9. Iris 10. Cristalin

cortical 11. Nucleu cristalinian 12. Corpi ciliari 13. Conjunctivă 14. Mușchi oblic inferior 15. Mușchi drept inferior
16. Mușchi drept median 17. Vene și artere retiniene 18. Papilă optică 19. Dura mater 20. Arteră retiniană
centrală 21. Venă retiniană centrală 22. Nerv optic 23. Vena vorticoasă
24. Conjunctivă 25. Maculă 26. Fovee 27. Scleră 28. Coroidă 29. Mușchi drept superior 30. Retină

Ochiul este un organ a cărui principală funcție este cea de a detecta lumina. Se

compune dintr-un sistem sensibil la schimbările de lumină, capabil să le transforme în
impulsuri nervoase.
Ochii compuși se găsesc la artropode (insecte și animale similare) și sunt formați din
mai mulți ochi simpli care permit formarea unei vederi panoramice în mozaic.
La majoritatea vertebratelor și câteva moluște, ochiul funcționează prin proiectarea
imaginilor pe o retină sensibilă la lumină, de unde se transmite un semnal spre encefal
prin intermediul nervului optic. Ochiul are o formă sferică, este umplut de o
substanță transparentă, gelationoasă numită umoare vitroasă, are o lentilă de focalizare
numită cristalin și, adeseori, un mușchi numit iris, care reglează cantitatea de lumină
care intră.

Cuprins

 1Vederea la om
o 1.1Culoarea ochilor
o 1.2Formarea imaginii
o 1.3Defecte de vedere
o 1.4Axe
 2Note
 3Bibliografie
 4Legături externe
 5Vezi și

Vederea la om[modificare | modificare sursă]

Lumina pătrunde prin partea din față a ochiului printr-o membrană transparentă
numită cornee, înconjurată de o zonă numită albul ochiului sau sclerotică. În spatele
corneei se găsește irisul, un disc colorat (acesta are un caracter unic pentru fiecare
individ). Între cornee și iris există un lichid numit umoare apoasă. Irisul este perforat în
centru de un orificiu de culoare neagră, denumit pupilă. Pentru ca ochiul să nu fie
deteriorat, atunci când lumina este foarte puternică, pupila se contractă (și prin urmare,
se micșorează); iar în caz contrar, atunci când este întuneric, pupila se mărește. În
continuare, lumina traversează cristalinul, acesta având funcția de lentilă biconvexă,
apoi umoarea sticloasă, în final imaginea fiind proiectată pe o membrană
numită retină. Pleoapele și genele au rolul de protecție a ochilor. O membrană subțire
transparentă, denumită conjunctivă, căptușește interiorul pleoapelor și o parte din
sclerotică.
Culoarea ochilor[modificare | modificare sursă]
Conform unor cercetări, se presupune că toate persoanele cu ochi albaștri se trag dintr-
un strămoș comun, care a suferit o mutație genetică în gena HERC2(d).[1][2][3]
Formarea imaginii[modificare | modificare sursă]
În cazul ochiului emetrop (vederea normală), imaginea se formează pe retină. Pentru ca
razele de lumină să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte. Cantitatea
de refracție depinde în mod direct de distanța de la care este văzut obiectul. Un obiect
situat la o distanță mai mare necesită mai puțină refracție decât unul situat la o distanță
mai mică. Cel mai mare procentaj din procesul de refracție are loc în cornee, restul
refracției necesare având loc în cristalin.
Lumina trece prin mediile transparente (cornee, umoare apoasă, umoare sticloasă și
cristalin) si formează o imagine răsturnată pe retină. Pe retină, celulele specializate
transformă imaginea în impulsuri nervoase. Acestea ajung prin nervul optic până la
regiunea posterioară a creierului. Acesta din urmă interpretează semnalele printr-un
mecanism complex care implică milioane de neuroni.
Razele de lumină suferă la nivelul ochiului o refracție triplă:

1. razele de lumină își schimbă direcția;

2. o refracție are loc la nivelul corneei și câte una pe
fiecare față a cristalinului;
3. imaginea se formează pe retină, pe pata galbenă și
este reală, mai mică și răsturnată.
Defecte de vedere[modificare | modificare sursă]
Orice deviere de la starea emetropă(vederea normală) reprezintă un defect de vedere.
Cele mai des întâlnite defecte de vedere ale ochiului uman sunt:

Diferențele dintre defectele principale de vedere

 Miopia este cel mai des întâlnit defect de vedere, aceasta

având un caracter patologic(apare la naștere) și ia loc
atunci când globul ocular al ochiului miop este mai mare
decât cel al ochiului normal, imaginea formându-se în fața
retinei. Miopia este corectată cu ajutorul lentilelor
divergente.
 Hipermetropia este de asemenea un defect patologic,
aceasta însă luând loc mai rar decât miopia. Globul ocular
al ochiului hipermetrop este mai mic decât cel al ochiului
normal, în consecință imaginea formându-se în spatele
retinei. Hipermetropia este corectata cu ajutorul lentilelor
convergente.
  Prezbitismul este un defect de vedere care apare de obicei
la bătrânețe, acesta comportându-se în același mod
precum hipermetropia, acesta fiind cauzat de atrofierea
elasticității cristalinului. Prezbitismul este tratat cu ajutorul
unei lentile convergente.
 Strabismul are drept cauză slăbirea unuia dintre mușchii
externi ai globului ocular, acesta fiind corectat prin exerciții
de întărire a musculaturii ciliare.
 Cataracta apare cel mai frecvent, la persoanele cu o vârstă
înaintată, aceasta fiind cauzată de pierderea treptată a
transparenței(opacifierea) cristalinului. În cazul cataractei
congenitale, aceasta este corectată prin secționarea unei
porțiuni a irisului și a capsulei cristaliniene ori prin
extragerea cristalinului și înlocuirea acestuia cu un cristalin
artificial reprezentat de către o lentilă biconvexă.
 Astigmatismul este o boală oftalmologică manifestată
printr-o deformare a corneei care atrage după sine o
refracție defectuoasă a razei de lumină în globul ocular. În
cazul astigmatismului, razele de incidenta de lumină albă
ce sosesc la ochi sub formă de raze paralele vor suferi un
proces intens și inegal de refracție, și prin urmare, cu cât
această refracție diferențiată va fi mai mare, cu atât
astigmatismul va fi considerat mai grav.
 Alcătuirea ochiului : ● tunica externă: -sclerotica „albul
ochiului”, alb sidefie, fibroasă -cornea transparentă: situată
anterior, bombată, transparentă ☆ ● tunica medie: -coroida
(rol de hrănire) -corpul ciliar(produce umoarea apoasă)
-irisul: „floarea ochiului”, cu orificiul pupila ☆ ● tunica
internă: -retina: conține celulele fotosensibile (celule cu
con, celule cu bastonaș)
 Pe retină se găsesc: ● pata galbenă (zona de maximă
acuitate vizuală) -locul unde diametrul ochiului atinge retina
(conține celule cu con) ☆ ● pata albă-locul unde nervul
văzului părăsește retina (nu conține celule fotosensibile)
 Glaucomul
 Dezlipire de retină
 Retinopatia diabetică
 Retinopatia hipertensivă
 Conjunctivita
 Keratopatia
 Daltonism
Axe[modificare | modificare sursă]
Ochii vertebratelor și ai unei serii de moluște au două axe importante: axa optică și axa
vizuală:

 Axa optică reprezintă axa de simetrie a elementelor optice

care participă la formarea imaginii pe retină. Zona de pe
retină aflată la intersecția cu axa optică este locul unde
 aberațiile optice sunt minime, deci rezoluția imaginii
proiectate este optimă.
 Axa vizuală este determinată de centrul optic al sistemului
de proiecție optică (cornee și cristalin) și de locul de pe
retină care asigură cea mai bună definiție a imaginii (fovea
centralis).
Pentru o vedere optimă aceste două axe ar trebui să coincidă, pentru a suprapune
imaginea cea mai clară peste zona de pe retină cea mai aptă să o detecteze. Totuși nu
se cunosc specii la care această coincidență să aibă loc. De exemplu la om unghiul
dintre cele două axe este de aproximativ 5°, cu axa optică deplasată în direcție nazală
față de fovea centralis. La alte specii deplasarea poate fi în direcție nazală sau
temporală. Nu se cunoaște motivul pentru care această deviație a rămas necorectată
de-a lungul procesului evolutiv.[4]
La vertebrate există o a treia axă, determinată de poziția nervului optic, care creează pe
retină o zonă incapabilă să recepteze lumina, numită pata oarbă. La om pata oarbă se
situează la aproximativ 15° de la fovea centralis în direcție nazală și ocupă aproximativ
6° din câmpul vizual. Ochii cefalopodelor nu au o pată oarbă, deoarece nervii se
conectează la retină prin spatele acesteia.

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Bryner J (31 ianuarie 2008). „Here's what made those brown eyes
blue”. Health News. MSNBC. Accesat în  6 noiembrie 2008.; Bryner J
(31 ianuarie 2008).  „One Common Ancestor Behind Blue
Eyes”.  LiveScience. Imaginova Corp. Accesat în 6 noiembrie
2008.; „Blue-eyed humans have a single, common ancestor”.  News.
University of Copenhagen.  30 ianuarie 2008. Accesat în  6 noiembrie
2008.
2. ^ Eiberg H, Troelsen J, Nielsen M, Mikkelsen A, Mengel-From J, Kjaer
KW, Hansen L (martie 2008). „Blue eye color in humans may be
caused by a perfectly associated founder mutation in a regulatory
element located within the HERC2 gene inhibiting OCA2
expression”.  Human Genetics. 123 (2): 177–87. doi:10.1007/s00439-
007-0460-x. PMID 18172690.
3. ^ Sturm RA, Duffy DL, Zhao ZZ, Leite FP, Stark MS, Hayward NK,
Martin NG, Montgomery GW (februarie 2008). „A Single SNP in an
Evolutionary Conserved Region within Intron 86 of the HERC2 Gene
Determines Human Blue-Brown Eye Color”.  American Journal of
Human Genetics. 82 (2): 424–
31. doi:10.1016/j.ajhg.2007.11.005. PMC  2427173  . PMID 1825222
2.
4. ^ Megumi Iizuka, „Welcome to the wonderful world of 3D”, Optics and
Photonics News, Vol. 18, Nr. 4, p. 8, aprilie 2007 (articol disponibil
online la OSA-OPN.org)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 "Corpul Omenesc", editura RAO, anul 1997, traducerea de
Claudia Apostu după enciclpedia "Le corps humain"
Larousse-Bordas, pagina 48-49

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Ochiul magic, 2 mai 2007, Mihaela Stanescu, Descoperă
  Cum se strică vederea cu trecerea timpului. LEGĂTURA
SURPRINZĂTOARE dintre alimentație și orbire, 20 iulie
2012, Cristina Lica, Cristiana Mazilu, Evenimentul zilei
 Ce boli trădează ochii, 19 martie 2012, Ioana Raluca
Ghioarcă, Evenimentul zilei
 Strică ochii televizorul? ȘASE MITURI despre vedere,
ochelari și operații cu laser, 21 februarie 2012, Cristina
Lica, Evenimentul zilei
 În ce fel umblă chirurgul în ochi, 16 februarie 2010, Florin
Condurateanu, Jurnalul Național
 Ochii - in viziunea medicinei naturiste, 10 iulie 2010, Amos
News
 Primul ajutor în leziunile ochiului, 8 aprilie 2008, Steluta
Indrei, Jurnalul Național
Imagini

 Anatomia ochiului

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Vedere
 Macropsie
 Micropsie
 Oftalmologie
 Ochi pentru ochi
 Patologia de calculator
 Omatidie
 Muscae volitantes
[arată]

Anatomia globului ocular
[arată]

Teste și proceduri oftalmologice
Categorie: 
 Ochi
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
Cautare Salt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
În alte limbi
 Aragonés
 Български
 English
 Español
 हिन्दी
 Русский
 Українська
 ‫اردو‬
 中文
Încă 184
Modifică legăturile
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 30 iunie 2021, ora 07:58.