UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE FILOSOFIE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific
Conferenţiar dr. Romulus Brâncoveanu

Absolvent
Carmen-Elena Voicu

2008
 UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE FILOSOFIE

Specializarea Studii Europene şi Relaţii Internaţionale

Dimensiunea politică a discriminării de gen

Coordonator ştiinţific
Conferenţiar dr. Romulus Brâncoveanu

Absolvent
Carmen-Elena Voicu

Bucureşti
2008

2
 Declaraţie

Prin prezenta declar că Lucrarea de licenţă cu titlul “Dimensiunea Politică a Discriminării

de Gen” este scrisă de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie
de învăţământ superior din ţară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate,
inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a
plagiatului:
− toate fragmentele de text reproduse exact, chiar şi în traducere proprie din altă limbă, sunt
scrise între ghilimele şi deţin referinţa precisă a sursei;
− reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alţi autori deţine referinţa
precisă;
− rezumarea ideilor altor autori deţine referinţa precisă la textul original.

Bucureşti,

Absolvent Carmen-Elena Voicu

_________________________
(semnătura în original)

3
 CUPRINS

1. Rezumat.......................................................................................................................... 5

2. Abstract.......................................................................................................................... 7

3. INTRODUCERE........................................................................................................... 8

4. CAPITOLUL I
Dimensiunile Genului.............................................................................................. 13

I.1. Cadrul conceptual.............................................................................................. 13

I.2. Distincţia gen-sex............................................................................................... 14
I.3. Diferenţele de gen.............................................................................................. 18
I.4. Genul şi polarizarea masculin-feminin............................................................ 22

5. CAPITOLUL II
Putere şi Dominaţie în Relaţiile de Gen………………………………………… 26

II.1. Cadrul conceptual al discuţiei........................................................................ 26

II.2. Consideraţii asupra conceptului de putere................................................... 28
II.3. Dominaţia genizată.......................................................................................... 31
II.4. Stereotipurile de gen....................................................................................... 36

6. CAPITOLUL III
Gen şi Discriminare................................................................................................ 39

III.1. "Comedia egalităţii"..................................................................................... 39

III.2. Matriarhat şi patriarhat............................................................................... 41
III.3. Discriminarea femeii- Rousseau şi Mill....................................................... 43
III.4. Deficienţă şi suficienţă în perspectiva de gen............................................. 46

7. CAPITOLUL IV
Discriminarea de Gen în Cadrul Uniunii Europene.......................................... 49

IV.1. Cadrul conceptual.......................................................................................... 49

IV.2. Politici europene anti-discriminare.............................................................. 50
IV.3. Sistemul de gen şi societatea modernă......................................................... 52
IV.4. Egalitatea şanselor......................................................................................... 54
IV.5. Mainstreaming-ul şi egalitatea de gen.......................................................... 55
IV.6. Schimbul structural al relaţiilor de gen....................................................... 61

8. CONCLUZIE................................................................................................................. 63

9. ANEXE........................................................................................................................... 65

10. BIBLIOGRAFIE......................................................................................................... 67

4
5
 Rezumat

Lucrarea Dimensiunea Politică a Discriminării de gen tratează maniera în care relaţiile de

gen influenţează organizarea socio-politică a societăţii. Se au în vedere prezentarea şi analizarea
fundamentelor pe care se înfiinţează relaţiile de gen în cadrul deschis de societate şi, implicit, de
aspectele culturale, politice, economice şi familiale, care determină configurarea acesteia.

Introducerea acestei lucrări prezintă în primă instanţă motivaţia alegerii temei, precum şi locul
pe care problema adusă în discuţie îl ocupă în rândul celorlalte probleme de caracter social; se
subliniază astfel importanţa majoră a discriminării de gen într-o societate ce se doreşte a respecta
demnitatea şi drepturile fiinţei umane, indiferent de genul acesteia, alături de alte tipuri de
discriminare, cum este discriminare pe motive de rasă, etnie ori apartenenţă religioasă sau politică.
Se prezintă totodată şi cadrul conceptual al discuţiei prin prezentarea câtorva referinţe istorice
esenţiale pentru tema prezentă.

Capitolul întâi, Dimensiunile Genului, propune prezentarea şi fixarea conceptelor de bază, a

căror definire şi analizare de dovedeşte a fi substanţială pentru discuţie, precum şi sublinierea unei
serii de dihotomii operate la nivelul noţional. Astfel, se vor prezenta diferite concepţii asupra
genului, diferenţierea între sex şi gen, diferenţele majore şi cele secundare dintre bărbaţi şi femei,
polarizarea masculin-feminin. precum şi, nu în ultimă instanţă, relaţia dintre cultură şi gen, dintre
acesta din urma şi politică, influenţa pe care o au mentalităţile colective asupra perceperii
diferenţelor de gen şi asupra comportamentelor genizate.

Capitolul doi, Putere şi Dominaţie în Relaţiile de Gen prezintă o incursiune în aspectele cele
mai evidente ale discriminării de gen, tratând conceptele de putere şi dominaţie pe care relaţiile
genizate le presupun în manieră implicită; se vor face distincţii între diferitele accepţii ale
conceptului "putere", respectiv între cele ale conceptului "dominaţie"şi se vor indica aspectele
fundamentale asupra cărora relaţiile de putere dintre bărbaţi şi femei au cea mai mare influenţă.
Totodată, se vor aduce în prim-plan conexiunile care se pot stabili între matriarhat, patriarhat şi
dominaţie şi capacitare (empowerment), modul în care se stabilesc ierarhiile într-o societate
puternic genizată şi, în cele din urmă, importanţa stereotipurilor de gen în menţinerea dominaţiei
masculine.

Cel de-al treilea capitol, Gen şi Discriminare, face referire la modul în care se justifică
discriminarea de gen în cadrul societăţii patriarhale, precum şi diferitele semnificaţii şi înţelesuri
care se pot atribui discriminării ca expresie a inegalităţii. Se are în vedere relaţia care se stabileşte
între discriminare şi inegalitatea de gen şi modul în care comportamentul discriminant şi
discriminatoriu se perpetuează în virtutea obţinerii puterii.
Finalmente, se vor prezenta câteva perspective filosofice asupra raportului de subordonare care se
menţine înte bărbat şi femeie, perspective cum sunt cele ale lui Jean-Jacques Rousseau sau John-
Stuart Mill.

Ultimul capitol, Discriminarea de Gen în Cadrul Uniunii Europene, reprezintă un studiu de

caz, a cărui finalitate este aceea de a fixa şi de aplica propriu-zis a conceptele discutate în capitolele
anterioare şi de a analiza problema discriminării de gen în contextul Uniunii Europene. Se vor
aduce în discuţie, prin urmare, maniera în care Uniunea Europeană alege să combată discriminarea
de gen, politicile europene anti-discriminare ale acesteia, modul în care sistemul de gen este
perceput în cadrul societăţii europene moderne, alături de egalitatea şanselor, pentru ca ulterior să
se aducă în prim-plan politica transversalităţii genului, a mainstreaming-ului de gen ca expresie
majoră, esenţială, a schimbului structural al relaţiilor de gen în cadrul Uniunii Europene.

Concluzia lucrării reiterează principalele idei discutate în cele patru capitole, alături de
deschiderea conceptual- ideatică pe care problema discriminării de gen o poate determina la un alt
nivel decât cel prezentat în paginile de faţă.
 Abstract

Discriminarea de gen comportă diferite aspecte, care pot fi tratate la rîndul lor din
perspective multiple. Dimensiunea politică a discriminării de gen nu face referire în manieră
singulară la comportamentul politic discriminatoriu al bărbaţilor şi al femeilor; această
dimensiune poate fi percepută şi ca fundament al tuturor celorlalte implicaţii comportamentale
genizate, cum sunt dimensiunea culturală, economică şi familială.
Politicul ajunge să reprezinte expresia esenţială prin intermediul căreia relaţiile de gen,
înfiinţate şi ele pe raporturi de putere şi dominaţie, determină structurarea per se discriminatorie
a societăţii.
Dimensiunea politică a discriminării de gen detemină instanţierea personalului în politic,
aşa cum mentalitatea patriarhală încearcă să eludeze orice formă de afirmare în plan social,
cultural şi economic a categoriei femininului.

Cuvinte-cheie:gen, diferenţe de gen, sex, patriarhat, discriminare, inegalitate, mainstreaming de gen.

 INTRODUCERE

Suntem bărbaţi şi suntem femei. Suntem fiinţe, elemente gregare care deprind sau sunt deprinse
să îşi modeleze înclinaţiile şi aspiraţiile, comportamentul genuin, unic, nu de puţine ori marcat
instinctual, astfel încât să dobândească certitudini: mai întâi certitudinea faptului că vor fi acceptate
în structurile supra- ordonate ale societăţii, apoi aceea a integrării lor totale în cadrul social.
Desigur, ceea ce se numeşte “modelare” poate trece drept încadrare conformistă a comportamentului
uman în limitele predeterminate ale societăţii, fapt care nu reprezintă decât semnul pe care timpul îl
lasă, natural, asupra configuraţiei mentalului colectiv, forma singulară care îi este dată omului,
bărbat sau femeie, spre recunoaştere şi apropriere. În aceeaşi măsură, proto- tipizarea aceasta, căreia
îi suntem supuşi ineluctabil cu toţii, vine să ne situeze într-un cadru delimitat, în care fiecare îşi
găseşte rolul sau rolurile sale, astfel încât nimeni nu rămâne “neacoperit” de paliumul societăţii.
Ca element prima facie impus prin înrădăcinarea în mentalităţi şi preconcepţii, acceptarea de a
ne conforma rolului care ne este dat, de a primi ceea ce ni se dă fără a chestiona calitatea a ceea ce
primim, faptul de a nu încerca să schimbăm ordinea lumii în virtutea ideii că lucrurile se găsesc
întocmai cum ar trebui să fie, încadrarea aceasta ajunge să se constituie ca şi renunţare. Renunţăm la
idei pentru că odată verbalizate devin mult prea îndrăzneţe pentru a fi puse în practică într-o
societate închistată, cu principii de mult formulate şi naturalizate, renunţăm la drepturi pentru că ni
se spune, tacit sau explicit, că nu suntem îndreptăţiţi, aceasta deoarece X, Y sau Z, oricare ar fi X, Y
sau Z, încetăm să ne revendicăm recunoaşterea unor capacităţi care ne-ar putea re-poziţiona social.
Finalitatea lucrării de faţă se prezintă sub forma unei încercări de abordare analitică şi
metodologică a discriminării de gen în contextul ei politic; titlul lucrării, Dimensiunea politică a
discriminării de gen, are în vedere sintetizarea direcţiei de analiză a problemei aduse în discuţie,
reprezentând totodată un succedaneu al multiplelor aspecte subsidiare dar nu mai puţin importante
ori izolate de aspectul politic al tipului de discriminare evidenţiat. Se are în vedere abordarea
configuraţiei pe care o dobîndeşte comportamentul uman discriminant faţă de un gen sau altul în
cadrul societăţii, a semnificaţiilor pe care acesta le poate ascunde, precum şi, în ultimă instanţă,
influenţele pe care această configurare comportamentală le are asupra modului de organizare
societală.
 Cum ajunge să se modeleze realitatea socială în contextul unei existenţe perceptibile, evidente
într-o oarecare măsură, şi recognoscibile, a unei raportări fundamentate pe evaluări nu stringent
eronate, ci interpretate eronat şi utilizate ulterior în scopuri egoiste? Care sunt bazele acestei
discriminări de gen, cum trebuie înţeleasă aceasta din urmă prin raportare la aspectul politic imanent
societăţii şi cum trebuie aproximată, în cele din urmă, acestă din urmă ipostază a relaţiilor de gen
sunt întrebări pentru care se va încerca identificarea unor răspunsuri în cadrul acestei lucrări.
Motivaţia alegerii acestei subiect de discuţie stă în primă instanţă în faptul că discriminarea de
gen reprezintă o problemă structurală, trans-socială, care, fundamentând însăşi maniera de
organizare a cadrului de desfăşurare a indivizilor, afectează, în grade diferite desigur, toate celelalte
aspecte ale vieţii sociale, fie ele culturale, economice ori familiale. Discriminarea de gen se referă
în mod primar la relaţiile de putere care se stabilesc între cele două genuri urmând ca, de la simpla
evidenţiere a acestei instanţe discriminarea de gen să se înfiinţeze într-o altă serie de instanţe
ordonatoare, cum sunt egalitatea si inegalitatea de gen, raportul public-privat ca raport al dihotomiei
masculin-feminin, caracterul instituţional al acestei distincţii
Apoi, în sublinierea importanţei acestui subiect nu trebuie eludată indicarea faptului că
discriminarea de gen, alături de toate celelalte tipuri de discriminare, este parte a agendei politice a
Uniunii Europene şi este considerată a fi una dintre problemele a căror soluţionare se impune cu
necesitate pentru a putea vorbi despre un spaţiu social modern, în interiorul căruia demnitatea şi
drepturile fiinţei umane sunt recunoscute, acceptate şi respectate.
Discriminarea de gen şi relaţiile dintre sexe, abordate din perspectiva politică a acestora, au în
vedere nu atât comportamentul politic propriu-zis al acestora, recte privit, spre exemplu, din
punctul de vedere al bărbaţilor şi al femeilor ca votanţi, cât implicaţiile inerente categoriei
politicului, cum sunt cele care fac referire la putere, dominaţie, subordonare, ierarhizare.
Astfel, a vorbi despre o dimensiune politică a discriminării de gen presupune în manieră
inextricabilă raportarea la aceste concepţii, la semnificaţiile pe care acestea le comportă în cadrul
social ca valenţe ale umanului sau ale culturii umane.
Mecanismul cultural de destinare a genului are loc în ritualul naşterii: născându-se fiinţa, cu o
singură privire, moaşa spune şi numeşte totodată : „este fată” sau „este băiat”. Cuvântul, limbajul
reprezintă marca ce semnifică sexul şi care inaugurează genul. Tot restul vieţii, acest ritual se repetă
într-o manieră aproape imperceptibilă: fiecare persoană recunoaşte o alta doar privind-o,
ascultându--i vocea, constatându-i astfel genul. În plus, acest lucru este re-certificat prin acţiuni,
comportamente, atitudini, manierele de reacţie şi de relaţionare, precum şi prin ansamblul de
acţiuiuni pe care persoana le poate face, cuvintele pe care le poate spune sau gândi, recte, prin
limitele impuse fiinţei- sale- în- lume, prin această construcţie care este genul.
Din momentul în care este numit, corpului i se atribuie o semnificaţie sexuală, care îl instanţiază
drept referinţă normativă imediată, necesară construirii în fiecare subiect a masculinităţii sau a
feminităţii sale, precum şi ca permanenţa normativă a dezvoltării istoriei sale personale, care este
întotdeauna istorie socială. Precum afirmă şi Pierre Bourdieu în Dominaţia Masculină, corpul este
cel care "construieşte diferenţa dintre sexe biologice în conformitate cu principiile unei viziuni
mitice asupra lumii, înrădăcinate în relaţia arbitrară de dominaţie a bărbaţilor asupra femeilor,
înscrisă ea însăşi, împreună cu diviziunea muncii, în realitatea ordinii sociale"1.
Genul este o construcţie simbolică, ce conţine un ansamblu de atribute destinate fiinţelor umane
pornind de la sexul acestora2. Este vorba despre caracteristicile biologice, fizice, economice, sociale,
psihologice, erotice, juridice, politice şi culturale. Genul implică astfel activităţile şi creaţiile
subiectului, intelectualitatea şi afectivitea, limbajele, concepţiile, valorile, imaginarul şi fanteziile,
dorinţele subiectului, subiectivitatea acestuia; identitatea individului sau auto- identitatea-
perceperea sinelui, a corporalităţii, actelor, a sensului Eului, simţului apartenenţei, al similitudinii,
unicităţii şi stării existenţei în lume. Apoi, genul implică şi bunurile pe care subiectul le posedă:
materiale şi simbolice, resursele vitale, spaţiul şi locul acestuia în lume; puterea subiectului,
capacitatea de a trăi şi de a se dezvolta, de a relaţiona cu ceilalţi, poziţia ierarhică, prestigiul şi
statusul, condiţia politică, stadiul relaţiilor de putere ale individului, oportunităţile şi, nu în ultimă
instanţă, sensul vieţii şi limitele care îi sunt impuse individului în cadrul social.
Genul regăsit în trup este totodată instanţiat şi în corpus historicus, fiecare dintre indivizi
existând în limitele unui corpus vividus3. Această pespectivă se bazează pe teoria genului care

1
Bourdieu, La Domination Masculine, p.19;
2
“Sexul este ansamblul de caracteristice genotipice şi fenotipice prezente în sistemele, funcţiile şiprocesele corpului
uman, care clasifică fiinţele în funcţie de rolul potenţial al acestora în reproducerea sexuală. Pentru antopologie este clar
fapul că caracteristicile sexuale nu le implică pe cele genetice”, Lagarde, M., Los cautiverios de las mujeres:
madresposas, monjas, putas, presas y locas, Universidad Nacional Autónoma de México, 1990, p.182;
3
Corpul trăit reprezintă categoria care confirmă istoricitatea corpurilor umane şi existenţe în fiecare caz particular a

unităţii subiectului în corpul său, apud Lagarde, M., op.cit.;

permite analizarea femeilor şia bărbaţilor cu ca fiinţe date, eterne şi imuabile, ci ca subiecţi istorici,
socialmente construiţi, produşi ai acelui tip de organizare socială prevalentă societăţii4.
Teoria de gen conduce analiza de la eficienţa reală şi simbolică a capacităţilor de conservare,
inovare şi schimbare pe care le comportă diferitele dimensiuni ale lumii relative, la conţinuturile ei
de gen, cum sunt maleabilitatea economiei, societatea, politica şi cultura în relaţie cu genurile şi
problematica socială, care determină reproducerea istorică a societăţii. Aceasta situează femeile şi
bărbaţii în circumstanţele lor istorice şi pentru aceasta ţine seama şi de relaţiile de producţie şi de
reproducere socială ca spaţii de construcţie a genului.
Astfel, diviziunea lumii în privat şi public corespunde acestei organizări: diviziunea muncii şi a
diferenţelor în participarea femeilor şi a bărbaţilor în spaţiile şi în activităţie sociale, segregarea
sexulă a femeilor şi a bărbaţilor prin datorii de inter-schimb şi convieţuire a ambilor.
Perspectiva de gen năruie concepţia liberală şi idealistă care fundamentează concepţia conform
căreia egalitatea sexelor stabilită prin lege şi proclamată în diverse mituri culturale corespunde
realităţii sociale cotidiene. Din punctul de vedere al perspectivei de gen, este posibilă înţelegerea
faptului că legile, normele şi miturile culturale exprimă în maniere diverse fapte parţial existente,
fapte trecute sau fapte utopice, care plăsmuiesc necesităţi şi dorinţe de egalitate, reprimate sau
subordonate altor necesităţi.
A face evidentă reală inegalitată reala dintre femei şi bărbaţi, expunând, proiectând actualitatea şi
vitalitatea dominaţiei şi a opresiunii, şi, mai mult, evidenţa multiplelor maniere de destructuralizare
a acesteia în viaţa femeilor şi în lume, conduce la descoperirea negaţiei sau a unui impact inevitabil
cu cei care sunt partizanii dominaţiei. Totodată, determină şi demontarea bazelor concepţiei unei
lumi magice şi mitice, precum şi la abandonarea credinţelor pe care le au indivizii grupurilor sociale.
Pentru Françoise Colline5 “diferenţa dintre sexe nu este ceva sustenabil şi este imposibil a o
reduce în totalitate la o singură construcţie. Însă a defini ceea ce este diferit opunînd într-o manieră

4
Gayle Rubin a denumit această «… parte a vieţii sociale care este sămânţa opresiunii femeilor, a minorităţilor sexuale
şi a anumitor aspecte ale personalităţii umane în indivizi... sistemul de sex/ gen, aceasta în absenţa unui termen mai
„elegant”. Ca definiţie preliminară , un sistem de sex/ gen este un ansamblu de disproporţii prin intermediul căruia
societatea transformă sexualitatea biologică într-un produs al activităţii umane, şi în care se satisfac necesităţile umane
transformate», în "The traffic in women: Notes on the “Political Economy” of Sex", 1975, p.159, apud Reiter, R.
Toward an antropology of women, Monthly Review Press, New-York;
5
Colline, F., "Diferencia y diferendo: La cuestión de las mujeres en filosofía", Historia de las mujeres. Historia de las
mujeres de Occidente. El Siglo XX, Vol 5, Editura Taurus, Madrid, 1993, p.317;
duală ceea ce caracterizează bărbaţii faţă de ceea ce caracterizază femeile este nici mai mult nici mai
puţin echivalent cu a cădea, volens nolens, într-o anumită metafizică a sexelor". Pe de altă parte, a
pune în discuţie categoriile unice ale femininului şi ale masculinului în indecibilitatea lor înseamnă a
face dovada necunoaşterii realităţii socio-politice a bărbaţilor şi a femeilor.
Această realitate socio-politică a genurilor se perpetuează ca structură a organizării sociale;
genul, diferenţiat de sexul biologic, polarizarea masculin-feminin, abordarea discriminării de gen
prin sesizarea inegalităţilor reprezintă fundamentele ineluctabile în ultimă instanţă genizate ale
societăţii patriarhale.
 CAPITOLUL I

DIMENSIUNILE GENULUI

I.1. Cadrul conceptual

Vorbim despre gen ca despre o instanţă supra-ordonatoare care inventariază valori, concepţii şi
preconcepţii, redimensionându-le şi revalidându-le în cadrul delimitat de coordonatele socio-
culturale ale societăţii. Se au în vedere astfel acele dimensiuni care determină modul în care bărbatul
şi femeia se raportează la structurile societăţii şi, în manieră implicită, forma în care aceştia se
raportează unul la celălalt.
Până nu demult studiile politice nu tratau implicaţiile pe care genul le are asupra aspectelor
politice, astfel încât politica făcea obiectul de studiu al oamenilor de ştiinţă şi al altor “experţi”, în
genere bărbaţi, care îşi prezentau poziţia ca fiind obiectivă, nefundamentată valoric şi neutral-
genizată. Din momentul în care studiile de gen au început să prolifereze ca obiect de studiu şi
femeile au început să pătrundă în câmpuri de studii precum studiile politice, sociologia şi filosofia,
precum şi în politica propriu-zisă, absenţa genului ca factor de importanţă majoră din cadrul
studiilor de filosofie politică a început să facă obiectul chestionării.
Mişcările feministe au încercat să reliefeze faptul că genul în sine acţionează precum o “lentilă
sau ca un filtru prin intermediul căruia oamenii percep, înţeleg, analizează şi critică realitatea” 6 şi
că, în consecinţă, absenţa sau deopotrivă prezenţa femeilor şi a bărbaţilor în politică şi în studiile
politice reprezintă un aspect ce trebuie luat în considerare.
Astfel, tema pusă în discuţie poate fi tratată fie din punctul de vedere al pattern-urilor
behavioriste (rolurile de gen) pe care bărbaţii şi femeile le au, fie din perspectiva relaţiilor de gen şi
a diferitelor status-uri ale acestora ori a ideologiilor de gen care fixează înţelesuri pentru faptul de a
fi femeie sau bărbat.

6
Gender Bias in the Study of Policies, International Women in Science Engineering
http://www.public.iastate.edu/~iwise/iwise/lectures/08Nov2001.html [ 23 ianuarie 2008];
 Genul ajunge să reprezinte, sintetizând principalele direcţii de abordare a problematicii aduse
în discuţie, o sumă de concepţii "elaborate social şi cultural, cu privire la diferenţa bărbat /femeie, la
puterea şi inegalitatea care structurează reproducerea acestor diferenţe în practicile instituţionalizate
ale societăţii"7.

I.2. Distincţia gen-sex

În genere, termenul gen este distins în ştiinţele socio-politice de astăzi de temenul sex8. În vreme
ce acesta din urmă face referire la fundamentele biologice care diferenţiază femeile şi bărbaţii, genul
se referă la idei şi practici determinate, la caracteristicile şi comportamentele prescrise pentru un sex
în particular de către o societate dată şi învăţate prin socializare.
Periferizarea femeilor a fost adesea percepută ca derivând în mod natural ca fapt al construcţiei lor
biologice; orice ar însemna acest lucru însă, diferenţele biologice nu pot explica accesul restrâns al
femeilor la putere ori statutul lor inferior celui pe care îl deţin bărbaţii. Înţelegerea şi
problematizarea valorilor culturale ca derivând din structura biologică a omului, a ierarhizării
inegale a puterii trebuie dublate de relaţionarea conceptului de sex cu acela de gen. Genul reprezintă
prin urmare, sintetizând, maniera în care structura biologică a omului este valorizată cultural şi

7
Gal, S., Kligman, G., Politicile deGen în Perioada Postsocialistă. Un Eseu Istoric Comparativ, Editura Polirom, Iaşi,
2003, p. 13;
8
Apud Baden S., şi Goetz A. 1998, "Who needs [sex] when you can have [gender]: Conflicting discourses on Gender at
Beijing", în Jackson, C., Pearson, R., (editori),Feminist Visions of Development: Gender Analysis and Policy,
Routledge, London, 1998, p.24, valoarea distincţiei sex- gen a fost pusă sub semnul întrebării în momentul în care şi
sexul a fost văzut ca reprezentând un construct social. Utilizarea cu precădere a temenului de gen în locul aceluia de sex
semnalizează conştientizarea specificităţii culturale şi geografice a identităţii de gen, a rolurilor şi relaţiilor; în aceeaşi
măsură, prin recurgerea la termenul de gen se recunoaşte inegalitatea de gen ca rezultat al proceselor sociale care fac
obiectul unor obiecţii într-o măsură mai mare decât dacă inegalitatea de gen ar fi pusă în seama structurii biologice. Din
acest motiv, utilizarea termenului poate genera opoziţii considerabile, în particular din partea conservatorilor religioşi şi
a grupurilor culturale, precum şi din partea instituţiilor preocupate de dezvoltare. Apud Baden S., şi Goetz A. 1998,
"Who needs [sex] when you can have [gender]: Conflicting discourses on Gender at Beijing", în Jackson, C., Pearson,
R., (editori),Feminist Visions of Development: Gender Analysis and Policy, Routledge, London, 1998, p.24;
interpretată în cadrul unor idei predeterminate, deja acceptate, naturalizate care stabilesc ceea ce
trebuie să fie o femeie, respectiv un bărbat; relaţiile ierarhizate de putere care se stabilesc între
bărbaţi şi femei sunt prin urmare construite la nivelul societăţii şi nu decurg direct din structura
biologică a acestora. Identităţile de gen, rolurile şi responsabilităţile acestuia sunt prin urmare
variabile ale diferitelor contexte culturale. Tot astfel, relaţiile genizate se infiltrează în instituţiile
sociale astfel încât genul este o constantă socio-culturală.
De aceea se vorbeşte despre gen ca fiind un construct social în sensul în care nu numai că
învăţam ce înseamnă masculinitatea şi feminitatea de la grupurile sociale în care trăim dar şi
contribuim la o reconfigurare a genului prin performarea comportamentelor pe care le asociem ca
aparţinând barbatului sau femeii.
Cea mai evidentă dovadă a faptului că genul este un construct este dată de faptul că modul
caracteristic asociat comportamentului masculin, respectiv comportamentului feminin nu sunt
uniuversalale sau atemporale; ceea ce este considerat a fi un comportament specific femeilor şi
bărbaţilor variază de la o societate la alta, de la o perioada de timp la alta, şi depinde într-o mare
măsură de contextul în care acesta este supus observării şi de interpretările comportamentale care
sunt asociate cultural diferenţelor de sex9. Spike Peterson şi Anne Sisson Runyan au subliniat faptul
că "construcţia socială a genului este de fapt un sistem de putere care nu numai că distinge între
bărbat şi femeie, respectiv între masculinitate şi feminitate, ci plasează de asemenea bărbatul şi
masculinitatea la un nivel superior celui la care sunt situate femeia şi feminitatea” 10. De aici,
activităţile şi identităţile asociate bărbaţilor şi femeilor sunt în mod tipic ne-egale. Stereotipurile şi
dihotomia genurilor nu sunt exemple unice a opusurilor polare în gândirea vestică. De fapt, gândirea
vestică tradiţionalistă abundă în imagini ale două categorii non-relaţionale.Modul în care dihotomiile
sunt utilizate exemplifică conceptul pe care Peterson şi Runyan l-au denumit masculinism şi care
face referire la perspective, practici şi instituţii care sunt masculine prin orientare11 şi care detemină
şi potenţează astfel inegalitatea de gen. Acest concept reprezinta un aport al feminismului adus
categoriilor analitice fundamentale utilizate in scopul intelegerii relatiilor sociale, politice si

9
Spre exemplu, în S.U.A., în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, femeile au fost încurajate să lucreze în fabrici,
fiind prezentate de către Media ca reprezentând o mână de lucru capabilă de efort fizic susţinut; după război, când
bărbaţii s-au întors din luptă revendicându-si locurile de muncă, multe dintre femei au fost îndepărtate, fiind prezentate
ca incapabile să facă munca unui bărbat şi încurajate să îşi asume rolurile de casnice dependente;
10
Peterson, S., Sisson Runyan, A., Global Gender Issues, Boulder, CO, Westview Press, 1999, p.102;
11
i.e întruchipează şi privilegiază caracteristicile masculine;
economice care se stabilesc intre barbati. Conceptul este, aşadar unul central in abordarile feministe
si face referire la constructia sociala a identitatii, in care se aloca anumite roluri, drepturi si
oportunitati femeilor si barbatilor. In acest fel, conceptul de gen se gaseste inserat in structurile
sociale si dezvolta prin urmare conotatii de valenta culturala, politic, precum si morala. Caracterul
dialectic si ierarhic al relatiilor de gen determina exprimarea cu o frecvenţă din ce în ce mai mare,
prin intermediul dualismului genului, a unei opoziţii între masculinitate si feminitate. Atunci cînd se
face referire la relaţiile de gen nu se iau in considerare ca şi fundament diferenţele biologice care se
găsesc între barbati şi femei, ci se realizează o judecata de valoare asupra a ceea societatea acceptă
ca aparţinând comportamentului feminin, respectiv celui masculin. Pentru Irigaray12, masculinul face
referire la ceea ce repezintă o universalitate specifică/ de specie în cîmpul diferenţelor sexuale, care
disimulează, sau care nu numeşte propriul său element definitoriu, propria diferenţă; o valoare
allegedly universală împotriva căreia orice reprezintă sau orice face referire la feminin şi feminitate
trebuie să fie judecat.
În toate societăţile actuale, valorile masculine tind să fie situate, în teren public, la un nivel
superior celui în care se instatiază valorile feminine. Valorile create în cadrul feminitatii13 sunt din
ce în ce mai des idealizate şi reprezentate prin figura mamei şi sotiei, protejate întotdeauna de un
bărbat, văzut ca şi cap al familiei. Acesta este, prin urmare, un concept care face referire la o relaţie
ierarhică, dat fiind faptul că construcţia socială a masculinităţii tinde să dezvolte un status şi un nivel
de privilegii superioare celor pe care feminitatea este fundamentată.
În rezumat, conceptul de gen se situează în constatarea faptului că în toate societăţile cunoscute
femeile şi bărbaţii şi-au desfăşurat existenţa într-o legatură mai mult decât strânsă, inexpugnabilă. cu

12
Irigaray, L., Ce sexe qui n'est pas un, Editions de Minuit, Paris, 1977, p.72 ;
13
Pentru E. Levinas, apud Standford, S., Levinas,"Feminism and The Feminine", The Cambridge Companion to
Levinas, Cambridge University Press, p. 141, «contrariul absolut contrariu, le contraire absolument contraire, a cărui
contrarietate nu este în niciun mod afectată de relaţia care se poate stabili între aceasta şi corelativul său, acea
contrarietate care permite termenilor săi să rămână absolute alţii, este femininul. Sexul nu reprezintă o serie de diferenţe
specifice. Acesta este situat dincolo de diviziunea logică dintre genera şi species. Aceasta diviziune nu reuşeşte în mod
cert să supună reunificării un anume conţinut empiric însă, nu în acest sens sexul ca şi categorie nu permite potenţarea
valorică a diferenţelor dintre sexe. Diferenţa dintre sexe este o structură formală, o structură care modelează cu toate
acestea realitatea într-un alt sens, condiţionând chiar insăşi posibilitatea realităţii ca multiplă, împotriva unităţii fiinţei
proclamate de Parmenide»;
construcţiile sociale de roluri şi identităţi, construcţii care nu se pot explica pornind de la simplele
diferenţe sexuale biologice14.
Mai mult, conceptul de gen nu numai că supune analizei relaţiile sociale generate între sexe, ci
reprezintă şi “o formă primordială de a da semnificaţie relaţiilor de putere”, care se generează
automat între acestea15. Într-o notă de subsol la introducerea lucrării Al Doilea Sex16, Simone de
Beauvoir face o descriere a relaţiilor care se stabilesc între sexe, situând bărbatul ca semn al
Absolutului, în timp ce femeia să reprezinte Celălaltul; justificarea acestui raport între Absolut şi
Celălalt este ilustrat prin referinţă la pasajele din Timpul şi Celălalt a lui Emmanuel Levinas, în care
alteritatea prototipică a femininităţii este afirmată.
În ciuda faptului că Irigaray o identifică pe de Beauvoir ca fiind exponentul “feminismului
egalităţii”17, ca opus feminismului diferenţelor, care are în vedere obţinerea egalităţii femeilor şi a
bărbaţilorm definiţia pe care Irigaray o dă masculinului este similară celei pe care de Beauvoir o
realizeză în Al doilea sex, acolo unde utilizeză termenii masculin şi feminin în mod simetric şi
numai ca o simplă formalitate. Relaţia celor două sexe nu este nici pe departe asemănătoare celei
dintre doi poli electrici: bărbatul reprezintă atît pozitivul, cît şi neutrul, aşa cum este indicat de
maniera în care cuvîntul francez les hommes desemnează fiinţele umane în general şi în asimilare
cu înţelesul particular al cuvîntului vir, ca termen general de denumire a fiinţelor umane: "Femeia
este percepută ca repezentare a negativului, astfel încît toate determinările ajung să fie înţelese în
relaţie cu aceasta ca limitare, care exclude reciprocitatea"18.

14
Apud Jennings, N.R., "On Being Responsible", Decentralized AI 3 (eds. E. Werner & Y. Demazeau), North Holland
Publishers, pp. 93-102;
15
Scott, J., “Gender: useful category of historical analysis”, American Historical Review, Vol. 91(5), p. 10, citat in
Waylen, G., Gender, Feminism and the State: An Overview, London, Routledge, 1998, p.1;
16
Beauvoir, S. De, The Second Sex, Picado, London, 1998, p. 16;
17
Simone de Beauvoire adaugă tezelor britanice o refelecţie politică şi ideologică prin care stabileşte o relaţie între sexul
în sens anatomicşi situaţia sexulă a femeii în societăţile dominate de puterea masculină şi de ordinea patriarhală. Aceasta
îi reproşează lui Freud faptul că a calchiat destinul familiei pe acela abia modificat al bărbatului; împotriva acestei
raportări, de Beauvoire a susţinut existenţa unuial doilea sex, deosebit de cel dintâi atât prin anatomie, cît şi prin
implicaţia socială a anatomiei. Bazându-se totuşi pe existe existenţialismul sartrian, s-a distanţat de prejudecata
naturalistă: "Nu te naşti, ci devii femeie!"
18
Idem, p.15;
 Femininul este, după Irigaray, atît reprezentarea tradiţională a opusului/ derivatului masculinului,
subordonată acestuia şi standardelor pe care acesta le impune, cît şi ca fiind « ceva » situat ca
incomensurabil în raport cu filosofia masculină a Aceluiaşi, ceva, altceva decât masculinul.

I.3. Diferenţele de gen

În literatura feministă, conceptul de gen integrează înţelesul atribuit de către societate

diferenţelor între bărbaţi şi femei; acesta este, astfel, un sistem de relaţii de putere şi de subordonare
construit social, în care se creează şi se diferenţiază rolurile sexuale, stabilindu-se obligaţiile fiecărui
sex în parte, aceasta în funcţie de aceste roluri construite anterior19.
Prin acest concept se asumă faptul că, condiţiile femine şi masculine se găsesc într-o relaţie de
interdependenţă, dat fiind faptul că niciuna dintre aceste condiţii nu este comprehensibilă sui
generis, independentă una de cealaltă şi că rolul pe care îl joacă fiecare sex în parte determina o serie
de oportunităţi şi stabileşte un număr de limite stilului de viaţă pe care celălalt sex îl adoptă. Într-o
cultură tradiţionalist patriarhală aceste diviziuni se fundamentează în unele valori socile care
influenţează construirea elementelor de discriminare a sexului feminin de-a lungul procesului de
socializare20. Prin intermediul acestui concept nu numai că se are în vedere subjugarea caracterului
cultural şi istoric şi, prin urmare, facilmente transgresabil al diferenţelor ierarhice existente între

19
Benhabib, S., “Una Revision del Debate sobre las mujeres y la teoria moral”, în Amoros, C., (editor), Feminismo y
Etica, ISEGORIA, 6, pp. 37-64, Instituto de Filosofia- Anthropos, Barcelona, p.54: «Prin gen înţeleg construcţia
difernţiată a fiinţelor umane în tipuri feminine şi tipuri masculine. Genul reprezintă o categorie relaţională, a cărei
finalitate este aceea de a explica o construcţie a unui tip de diferenţă între fiinţele umane. Teoriile feministe, fie ele
psihanalitice, postmoderne, liberale sau critice, coincid în acceptarea premisei conform căreia constructul diferenţelor de
gen este de fapt un proces istoric şi social şi că genul nu este per se un fapt natural. Diferenţa sexuală nu este pur şi
simplu un fapt anatomic, deoarece însăşi construcţia şi interpretarea diferenţei anatomice este un proces istoric şi social.
Că masculul şi femela diferă în interiorul unei specii este un fapt evident, dar un fapt construit totodată social. Identitatea
sexuală este un aspect al identităţii de gen. Sexul şi genul nu se relaţionează şi nu se raportează unul la celălalt aşa cum
relaţionează natura şi cultura deoarece sexualitatea însăşi este o diferenţă construită cultural»;
20
Lombardo, E., La europeización de la política española de igualdad de género, Valencia: Tirant Lo Blanch, 2004,
p.29;
bărbaţi şi femei, ci se are în vedere subjugarea acestui caracter chiar pornindu-se de la caracterul
dinamic, relaţionat realităţilor istorice existente în care acesta se contruieşte.
În acest sens, Sandra Harding21 situează categoria genului la trei niveluri sociale, care cuprind
simbolicul, identitarul şi structurile sociale, printre care sa găsesc şi cele politice. Analiza combinată
a acestor trei niveluri permite descompunerea relaţiilor de gen existente într-o societate determinată :
nivelul simbolic, nivelul identirtarului şi nivelul structurilor sociale.
Nivelul simbolic este exprimat în preferinţe, motivaţii, credinţe şi metafore sociale. În
imaginarul colectiv22 dezvoltăm asocierile simbolice ale femininului şi ale masculinului. Acest lucru
se reflectă în caracteristicile locurilor de muncă, munca remunerată versus munca nemunerată,
matematica precum expresie în faţa explicaţiilor verbale, etc. Nivelul simbolic este ineluctabil
relaţionat unei întregi serii de concepte precum imagine şi reprezentare a genului, arhetip,
prejudecată, mentalitate şi mental colectiv, concepte prin intemediul cărora genul per se identifică şi
se fundamentează ca structură în sine a realităţii.
Identitarul este exprimat ca şi capacitate a fiinţei umane, femeie sau bărbat de a se raporta la
realitate şi contextele sociale într-o manieră proprie, observând
Structurile sociale politice se exprimă prin intermediul varabilelor politice, al instituţiilor, politicilor
şi modelelor sociale. Deşi în literatura feministă este un de puţine ori adusă în discuţie identitatea
feminină ca nereprezentând o problemă per se, se poate identifica o problemă a identităţii feminine
atunci cînd distincţia dintre sex şi gen, cum s-a văzut anterior, este adusă în prim-plan. Astfel,deşi
intenţia primă a acestei distincţii stătea în contrapoziţionarea feminiştilor faţă de concepţiile care
identificau biologicul cu destinul care trebuie atribuit fiinţei umane funcţie de gen, aceasta poate
servi şi drept premisă pentru susţinerea ideii conform căreia, oricare ar fi interacţiunea biologică a
sexului, genul reprezintă finalmente un construct. De aici decurge în mod aproape evident faptul că

21
Harding, S., citată de Van Staveren în Feminist Development Economics, ISS, La Haya, 2005, p.17
22
Le Goff, J., Imaginarul Medieval, Bucureşti, Editura Meridiane, 1991, p.6, punctează faptul ca “imaginarul este
adesea confundat cu cea ce desemnează altţi termeni, apropiaţi, din domenii ce se suprapun parţial, dar care trebuie
diferenţiate cu atenţie”. Astfel, imaginarul trebuie desprins într-o oarecare măsură, nu în totalitate însă, de domeniul
conceptelor, care se fundamentează în categorii precum “ reprezentarea, simbolicul şi ideologicul”, de cel al producţiilor
imaginarului- operele literare şi cele artistice- precum şi de domeniul imaginii, “plecând de la constatarea că în imaginar
există imagine”, Chiciudean, I., Halic, B. A., Imagologie. Imagologie istorică, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2003,
p.77;
genul un reprezintă efectul sexului, precum un reprezintă nici o încadrare permanentă şi
inextricabilă a unor caracteristici oarecare cum este sexul.
Înţelesul care poate fi atribuit genului ca şi construct social se poate fundamenta în polarizarea
filosofică a voinţei libere şi a determinismului; corpulapare astfel precum unmijloc pasiv prin
intemediul căruia semnificaţiile culturale sunt înscrise în mentalitatea colectivă precum un
instrument prin care voinţa interpretativă determină un înţeles cultural pentru sine. Astfel, "corpul
este reprezantat fie ca un simplu instrument sau mediu prin care un set de semnificaţii şi înţelesuri
culturale sunt numai exterior relaţionate, fie ca un construct valorizat per se"23.
Însăşi punerea în discuţie a distincţiei, care face posibilă analizarea şi interpretarea sexului din
perspective multiple, poate constitui o eventuală obiecţie la potenţialitatea unei unităţi a subiectului:

" Dacă genul este înţelesul cultural pe care corpul sexuat îl asumă, atunci un se poate afirma
referitor la un gen că ar decurge dintr-un sex în nicio formă posibilă. Luându-se în considerare
limitele sale logice, distincţia sex-gen sugerează o discontinuitate radicală între corpurile sexuate
şi genurile cultural construite. Asumând pentru o clipă stabilitatea unui sex binar, de aici un ar
decurge că o construcţie a bărbatului va reveni în mod exclusiv corpurilor masculine sau că
femeile vor interpreta doar corpurile feminine. Chiar dacă sexul pare a fi un binar neproblematic
în construcţia sa, un există niciun motiv care să determine asumarea ideii că genurile trebuie să fie
şi să rămână două la număr"24.

Sintetizând, genul reprezintă un concept fundamental care se utilizeză "pentru a face referire la
liniile directoare cognitive pe care o cultură o construieşte pe fundamentul diferenţelor reale sau
percepute între bărbaţi şi femei. Genul este o conexiune metaforică a fenomenelor non-biologice cu
experienţa corporală a diferenţierii biologice"25. Lorber26 susţine că genul reprezintă o instituţie
recognoscibilă în toate procesele sociale ale vieţii de zi cu zi, precum şi în organizaţiile sociale.
Diferenţele de gen sunt mijloace de justificare a stratificării sociale iar “scopul următor pe care

23
Butler, J., Gender Trouble. Feminism and the Subversion of Identity, Routledge, London, 1990, p. 8
24
Butler, J., op.cit., p.6;
25
Nelson, A. J., Estudios sobre Genero y Economia, Akal, Madrid, 2003, p.29;
26
Lorber, J., Paradoxes of Gender, New Haven, Yale University Press, 1994;
genul ca instituţie socială modernă îl are este acela de a consolida grupul femeilor ca subordonat
grupului bărbaţilor”27.

“Genul reprezintă un ansamblu de atribuţii culturale care implica obligaţii şi prohibiţii, care
stabilesc poziţia economică, politică şi socială a femeilor şi a a bărbaţilor, determină rolurile de
gen precum distribuţia muncii pe sexe în cadrul unui sistem ierarhic de dominaţie, în care femeile
se găsesc într-o poziţie de subordonare faţă de bărbaţi şi determină ca şi rezultat inegalitatea,
inechitatea precum este violenţa contra femeilor legitimată in societăţile noastre”28.

Lober (1994) susţine că genul reprezintă o instituţie care este prezentă în toate procesele sociale
ale cotidianului, precum şi în toate tipurile de organizări sociale. Diferenţa de gen29 este un mijloc
primar, de bază de justificare a stratificării sociale; genul este atât de endemic în construcţie
deoarece, numai dacă diferenţele sunt sesizate inegaliatatea poate fi justificată.

I.4. Genul şi polarizarea masculin-feminin

27
op.cit., p.33;
28
Lagarde, M., A Feminist Battles Femicid, MacMillan, Chicago, 2003;
29
Discuţia asupra diferenţelor de sex se poate purta şi în alt palier. Astfel, Levinas, apud Stanford, S., în op.cit., p.139,
gândeşte “diferenţele de sex” sau “diferenţele dintre sexe” (la difference des sexes) în contextul erosului. (Terminologia
platonică semnalizează interpretarea opusă interpretărilor antropologice şi sociologice, pe care relaţiile de tip erotic le va
primi). În Fiinţă şi Timp Levinas citează descrierea de factură filosofică pe care Heiddegeer o face diferenţelor sexuale,
aceasta pentru a îşi realiza, prin contrast, propria sa descriere. Levinas subliniază faptul că Heiddeger nu reuşeşte să
recunoască „forma specifică ale contrariilor şi ale contradicţiilor erosului”, aceasta din cauza tendinţei sale de a „înţelege
diferenţa dintre sexe ca o specificaţie a genului”; adică „bărbatul” şi „femeia” ar fi „ specii” ale genului (ale categoriei
generale) „sex”. "Eşuând în a înţelegenatura extraordinară şi poate unică a problemei puse în discuţie, Heiddeger nu
reuşeşte să perceapă prioritatea ontologică a problemei diferenţelor sexuale şi, de aici, eşuează implicit în a se chestiona
cu privire la înţelesul erosului în originalitatea şi profunditatea sa. Pentru Levinas, pe de altă parte, erosul este important
din punct de vedere fenomenologic prin faptul că revelează originalitatea diferenţelor sexuale: forma Ur a diferenţei";
 Femininul şi masculinul reprezintă interpretări sociale ale biologicului, de aceea se spune că
genul este un construct30.
Discuţia asupra diferitelor aspecte şi implicaţii ale genului31 se poate susţine prin raportarea
acestuia la o serie de abordări care vizează fie componenta psihologico-analitică a sa, fie
componenta sociologică şi antropologică a genului; însă o abordare sub specie absoluti vizează
întotdeauna res orturile culturale şi civilizaţionale32 care determină maniera în care genurile vor fi
30
Concepţia conform căreia genul şi sexul reprezintă constructe sociale are ca premisă centrală idea conform căreia
acestea nu îşi găsesc fundamentul în biologie sau în procreare, nici într-o dihotomie inerentă acestora. Teoria
constructului social a fost adoptata în antropologie încă de la începutul anilor 1970 (v. în special Kessler şi McKenna,
1985), însă înţelesuri ale constructului social s-au dezvoltat şi s-au metamorfozat de la curentele feministe de orientare
liberală care subliniau numai construcţia socială a masculinităţii şi feminităţii, adesea percepute ca date [v. Epstein. S
(1998) critica], până la curentele feministe franceze, la abordarea psihanailitică şi politică (e.g. I Lagarde, 2003 şi decât
aspectele de clasă, rasa şi/sau etnie (e.g. Collins, P. H., Fighting Words: Black Women and The Search, New-York
Press, 1989, Hooks, B., Feminist Theory from Margin to Center, South End Press, Boston, 1984) şi feminismul cultural
(e.g. Butler, J., op.cit., Flax, J., Thinking Fragments: Psychoanalysis, Feminism, and Postmodernism in the
Contemporary West, University of California Press, 1990), care respinge instanţierea sexului şi a genului ca şi categorii
ori constructe sociale, ori la analiza făcută de Lorber, op.cit., asupra genului ca instituţie socială;
31
Analiza de gen reprezintă un instrument descriptiv valoros în identificarea şi înţelegerea inegalităţilor fundamentate
pe diferenţele de gen. Metodologia şi componentele analizei de gen sunt determinate de modul în care problematica
genului ajunge să fie înţeleasă în instituţiile de profil. Exista diferite maniere de abordare a analizei genului, printre care
cele mai cunoscute sunt aceea propusă de Harvard şi care este centrată pe chestiunea rolurilor de gen, respectiv analiza
relaţiilor sociale. Cadrul Rolurilor de Gen are în vedere rolurilor bărbaţilor şi ale femeilor precum şi maniera în care
aceştia reuşesc sau nu să deţină accesul la resurse. Din acest punct de vedere, analiza vizează anticiparea impactului pe
care schimbarea socială îl are asupra rolurilor productive şi reproductive. Apud Miller, C. Şi Razavi, S., “Gender
analysis: alternative paradigms”, Gender in Development Monograph Series, No.6, UNDP, New York, 1998, unitatea de
analiză este reprezentată de familie şi gospodărie mai degrabă decât de instituţii iar asumpţia generală ar fi aceea că
femeile reprezintă o categorie omogenă.
Spre deosebire de această abordare, Analiza Relaţiilor Sociale are în vedere expunerea relaţiilor de putere care
perpetuează inegalitatile; această analiză trece dincolo de familie şi gospodărie pentru a se raporta inclusiv la
comunitate, piaţă şi instituţii de stat, subliniind diferenţele dintre femei pe criterii de clasă, rasă şi etnie. Apud Overholt,
C., Cloud, K., Anderson, M. şiAustin, J., 1991, “Gender Analysis Framework” in Overholt et al, Gender Analysis in
Development Planning: A Case Book, Kumarian Press, Connecticut, 1991, finalitatea acestei abordări este înţelegerea
dinamicii relaţiilor de gen în diferite contexte instituţionale şi, prin urmare, identificarea poziţiilor sociale pe care
femeile le deţin, precum şi formularea strategiilor de optimizare a situaţiei femeilor în societate;
32
Conceptul de gen este prin urmare indisolubil relaţionat conceptelor de cultură şi civilizaţie, în sensul în care genul
reprezintă un construct social. Trasarea cadrului deschis de conceptul de cultură, respectiv de conceptul de civilizaţie se
fundamentate social. Astfel genul ca şi construct social, ca şi gebildet al unei Sozialbildung33 nu
reprezintă decât expresia mentalităţilor. Bărbaţii şi femeile sunt interpretaţi ca acceptându-şi şi
reproducându-şi poziţiile social- genizate, fie ca rezistându-le impunerii acestora şi redefinirii lor.
Definiţiile a ceea ce s-ar fi putut înţelege sau a ce se poate înţelege prin a fi bărbat sau femeie la un
moment dat de-a lungul timpului alternează cu descripţii ale modului în care înţelesurile genului se
schimbă şi trec prin transformări dintre cele mai diverse. Grupurile genizate sunt analizate prin
prisma întregului ori prin referire la componenetele lor iar supremaţia unui gen asupra celuilalt este
nu de puţine ori emfatizat, subliniat. Alteori genul este subsumat alteor identităţi sociale precum
etnia, clasa ori status-ul.
Antropologul D. Gilmore34 a arătat faptul că tendinţa culturală incidentă în toate societăţile
umane relative la distingerea şi polarizarea exacerbată a rolurilor sexuale, se face în mod normal în
funcţie de potenţialităţile biologice care servesc la crearea unei imagini a bărbatului şi a femeii ca
fiinţe distincte şi totodată complementare, în interiorul unei scheme heterocentriste de reprezentare
a genului. Acest lucru afectează arhetipul modern al masculinităţii, produs al unei construcţii
culturale. Pe lângă faptul că se fundamentează pe idei, prejudecăţi, valori, interpretări, norme, datorii
şi interidicţii asupra vieţii femeilor şi bărbaţilor, viziunea genului, proprie şi particulară, este marcată
etnocentric.
În forma cea mai recent enunţată, genul pare a fi expresia apărută iniţial în cercurile feministe
americane, care îşi propuneau să accentueze calitatea fundamental socială a distincşiilor bazate pe
sex; cuvântul în sine denota rejectarea totală a determinismului biologic implicit propus de termeni
precum “sex” şi “diferenţă sexuală”35. Prin urmare, genul devine o modalitate de a desemna
“construcţiile culturale, anume întreaga creaţie socială a ideilor despre rolurile ce se dovedesc a fi

dovedeşte a fi deosebit de importantă pentru punerea în discuţie a temei prezente, aceasta în primă instanţădatorită
faptului că aceste două concepte instanţiază un compositum de concepţii şi preconcepţii materializate în mentalităţi
colective care influenţează inevitabil perceperea genului.
33
Noţiunea de Bildung, respectiv gebildet- format- nuanţează şi îmbogăţeşte noţiunea de Kultur, semnificând o stare de
desăvârşire dincolo de care orice re-adaptare şi recondiţionare a unei idei, percepţii ori noţiuni , în cazul acesta, a
noţiunii de gen, se dovedeşte a fi redundantă.
34
“Class, Culture, and Community Size in Spain: The Relevance of Models”, Anthropological Quarterly, Vol. 49, 1982
pp.89-106;

35
Apud J. W. Scott, Gender as a Useful Category of Historical Analysis, p.57, gender sublinia totodată şi aspectul
relaţional al definiţiilor normative date feminităţii;
corespunzătoare bărbaţilor şi femeilor. Genul este în această accepţiune, o categorie socială impusă
de existenţa unor corpuri sexuate”36.
Ca element constitutiv al relaţiilor sociale bazate pe diferenţele între sexe percepute ca evidente,
genul implică patru elemente inter-relaţionate37: mai întâi existenţa unor simboluri culturale care
evocă reprezentări multiple şi nu de puţine ori contradictorii 38, apoi existenţa conceptelor de tip
normativ care încearcă să explice interpretările oferite înţelesurilor date acestor simboluri,
interpretări care încearcă să limiteze şi să condenseze posibilele metafore ale acestora. Aceste
concepte sunt exprimate în doctrine religioase, educaţionale, ştiinţifice, legale şi politice şi iau forma
opoziţiilor binare, fixe, care asertează în mod categoric şi neechivoc semnificaţia masculinului şi a
femininului.
Finalitatea investigaţiilor referitoare la conceptul de gen şi la implicaţiile acestuia este aceea de
a fragmenta rigiditatea noţiunii şi de a revela natura discuţiei asupra reprimării care conduce la
aparenţa permanenţei atemporale în reprezewntarea binară a genului. Acest tip de analiză inchide o
noţiune politică şi totodată o referinţă la instituţiile sociale, fapt care reprezintă al treilea aspect al
relaţiilor de gen. Cel de-al patrulea element este reprezentat de identitatea subiectivă.
Relaţiile de gen sunt elemente constituente ale tuturor aspectelor care fundamentează experienţa
umană. În schimb, experienţa relaţiilor de gen şi structura genului per se ca şi categorie sunt
modelate, formate, prin interacţiunile care se stabilesc între relaţiile de gen cu alte tipuri de relaţii
sociale precum clasa şi rasa. Relaţiile de gen nu au prin urmare o esenţă fixă; caracterul lor este o
variablă temporală, variind “în timp şi de-a lungul timpului” 39. Masculinul şi femininul sunt
întotdeauna categorii în cadrul fiecărei clase, rase şi culturi în sensul în care experienţele bărbaţilor

36
J. W. Scott, op.cit., pp. 66-67;
37
ibidem, p.121;
38
Eva şi Maria reprezintă, spre exemplu, simboluri ale femeii dar în acelaşi timp, în tradiţiile creştine vestice, şi mituri
ale întunericului şi luminii, ale profanului şi sacrului, ale corupţiei şi inocenţei. Trebuie făcută aici distincţia între
simbolul referenţial şi simbolul de condensare (referential and condensation symbols, în Edelman, M., Politica şi
utilizarea simbolurilor, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p.15). Astfel, fiecare simbol reprezintă altceva decât ceea ce
sugerează şi, de asemenea, evocă o atitudine, un set de impresii sau un model de evenimente asociate în timp şi în spaţiu,
prin logică sau prin imaginaţie, cu simbolul. După Saphir, E., „Symbolism”, în Encyclopedia of Social Science, New-
York, 19943, pp. 492- 495, apud Edelman, op.cit. p. 17, «... Simbolurile de condensare evocă emoţii asociate unei
anumite situaţii. Ele condensează într-o situaţie, semn sau act patriotic, simbol, mândrie patriotică, angoasă, amintirile
unei glorii trecute sau ale unei măreţii viitoare, unele dintre acestea sau pe toate laolaltă.»;
39
J. Flax, „Postmodernism and Gender Relation in Feminist Theory”, Oxford Readers: Feminism, p.176;
şi ale femeilor, dorinţele şi interesele lor diferă în cadrul fiecărei calse, rase şi culturi în parte. Dar,
în aceeaşi măsură, clasa, rasa şi cultura reprezintă întotdeauna categorii în cadrul genului, aceasta
din moment ce experienţele, dorinţele şi interesele bărbaţilor şi femeilor diferă în funcţie de clasa,
rasa şi cultura din care aceştia fac parte40.
În acest context, femeile par a constitui un paradox, dacă un chiar o contradicţie, în cadrul
identităţii sinelui; femeile reprezintă sexul care un este unul. În cadrul limbajului masculin,
phalocentric, acestea constituie ne-reprezentabilul, cu alte cuvinte, acestea înfiinţează sexul care nu
poate fi gândit, absenţa lingvistică şi opacitatea, ne-designabilul41.

CAPITOLUL II

40
S. Harding, „Is There a Feminist Method?”, Oxford Readers: Feminism, p. 163;
41
Butler, J., op.cit., p.9. Expunînd teoria lui Luce Irigaray (v. op.cit.), Butler ajunge la concluzia că " femeile sunt sexul
care nu e unul, ci multiplul".
 PUTERE ŞI DOMINAŢIE ÎN RELAŢIILE DE GEN

II.1. Cadrul conceptual al discuţiei

Într-una din operele sale, Malinovski subliniază faptul că una dintre asa-zisele funcţii ale
mitului este aceea de “a explica privilegiile deosebite sau obligaţiile, marile inegalităţi sociale,
răspunderile serioase care revin celor care ocupă posturi fie înalte, fie modeste”42 sau altfel spus,
pentru a oferi o explicaţie, nu însă şi o justificare, a existenţei unei “tensiuni sociale”43 care tinde a
se formula din ce în ce mai des în disputarea puterii în multiplele sale accepţii, în revendicarea unor
drepturi şi pretinderea supremaţiei. Societatea, în cadrul căreia ideologii, concepţii, crezuri politice
sunt comunicate “publicului”cu titlul de realităţi, a căror veridicitate nu poate suporta semne de
întrebare, este explicată astfel prin intermediul mitului, a cărui finalitate, asemănătoare celei pe care
şi ritualul o presupune44, este aceea de a iniţia individul în res publica. Malinovski subliniază faptul
că individul învaţă miturile şi tradiţiile poporului său trăind în cadrul “texturii sociale a tribului
său”45.
De-a lungul ultimului secol, mişcările feministe care militau pentru drepturile femeilor şi
egalitatea acestora cu bărbaţii au abordat ca şi strategie dominantă de punere în scenă a ideologiilor
lor profilarea diferenţelor de gen, mizând pe faptul că, odată supuse atenţiei tuturor, rigiditatea
tradiţională cu care aceste diferenţe au fost abordate îşi va pierde din intensitate, dacă nu chiar din
importanţă. Această strategie punctează însă o oarecare tensiune în cadrul teoriei şi practicii
feministe; idealurile care animau aceste mişcări erau fundamentate pe sistemul de valori
individualist-liberale, în decorul căruia sexul ca şi indicator al diferenţelor de gen nu deţine niciun
rol în constrângerea oportunităţilor personale. Cu toate acestea, prin definiţie, “feminismul
presupune o anume recunoaştere a intereselor şi preocupărilor comune femeilor; în acest sens,

42
Malinovski, Magic, Science, and Religion on Others Essays, New-York, 1948, pp. 64-102;
43
Ibidem., p.52;
44
Apud Edelman, M., Politica şi utilizarea simbolurilor, Ed. Polirom, 1999, p.25;
45
Malinovski, op.cit., p. 92;
feminismul liberal presupune însuşi sensul identităţii împărtăsite, pe care încearcă într-o mare
măsură să îl transceadă”46.
Determinarea faptului că reprezentanţii celor două sexe nu sunt “similar situaţi” 47 reprezintă
numai punctul de pornire a discuţiei cu privire la discriminarea de gen şi la implicaţiile profunde pe
care aceasta le are asupra individului in partem şi societăţii în genere. Problema privită din
perspectiva diferenţelor pare a se valenţa în momentul în care apare chestionarea efectului pe care
recunoaşterea legală a acestor diferenţe îl are: este posibilă o reducere sau o potenţare a inegalităţilor
bazate pe sex în ceea ce priveşte puterea politică, statusul social şi diversitatea economică.
Coordonatele dominaţiei se conturează pornind de la două premise centrale, care se pot formula
astfel: raporturile care se stabilesc între sexe sunt organizate într-o aşa manieră încât bărbatul poate
domina în timp ce femeia trebuie să se supună. Ce-a de-a doua premisă, acceptată într-o măsură mai
mare, este aceea că realţiile dintre bărbat şi femeie constituie ierarhia socială fundamentală,
constantă de-a lungul timpului şi în toate culturile, şi că toate interacţiunile de tipul mascul- femelă
din natură reflectă aceasă structură. Din această perspectivă, modul în care ideologia tradiţională
legală a abordat aspectul diferenţelor îşi verifică validitatea numai în măsura în care aceste diferenţe
reprezintă mijloace ale legitimităţii dominaţiei de gen. Aşa cum MacKinnon punctează, diferenţele
sunt “inegalităţi şi post hoc scuze pentru ele însele. Sunt rezultatul prezentat ca original”48.
Aceste coordonate reprezintă un punct nodal în dezvoltarea teoriei şi a politicii feministe din
mai multe puncte de vedere. Subliniind subordonarea femeii în raport cu bărbatul, acestea identifică
sensul unei identităţi împărtăşite şi, prin urmare, motivaţia mai mult sau mai puţin puternică şi
raţională a unei acţiuni comune. O astfel de viziune asupra feminismului evidenţiază faptul că
discriminarea pe care indivizii o experimentează în spaţiul societăţii nu este o instanţă izolată a unor
prejudicii iraţionale ori a unor stereotipuri anacronice, ci parte a unei ierarhizări sistematice a
societăţii. Pe de altă parte, reliefând semnificaţiile diverse şi multiple ale diferenţierii genurilor,
această paradigmă presupune centralizarea cauzelor fundamentale.

II.2. Consideraţii asupra conceptului de putere

46
Rhode, D. L., Justice and Gender: Sex Discrimination and the Law, Harvard University Press, 1989, p.6;
47
Spre exemplu, într-un regim pe linie paternă, autoritatea e deţinută de tată; într-un regim pe linie maternă, e exercitată
de unchi, în calitate de unchi al mamei. Femeia este astfel situată în afara aspectului politic al societăţii;
48
Apud Rhode, op.cit., p. 43 ;
 Genul reprezintă cadrul în interiorul căruia ori prin intermediul căruia puterea este articulată;
deşi genul un reprezintă singurul astfel de cadru de afirmare a puterii, acesta pare a fi o modalitate
recurentă de a resemnifica puterea în tradiţiile iudeo- creştine şi islamice. Referitor la putere, Pierre
Bourdieu tratează modul în care această di-vision du monde, cea între bărbaţi şi femei, fundamentată
pe referinţe ale diferenţelor biologice dar şi pe diferenţe care fac trimitere la diviziunea muncii, a
procreerii şi producerii, acţionează ca "cel mai bine realizat pe bazele iluziilor sociale, stabilite ca set
obiectiv de referinţe, concepţii ale genului ca structură, percepţie şi organizare concretă şi simbolică
a vieţii sociale"49 .

În genere, putere este percepută ca reprezentând deţinerea de către indivizi sau grupuri de
indivizi a totalităţii mijloacelor prin care aceştia reuşesc să domine, prin care ajung să îşi definească
şi să îşi realizeze în ultimă instanţă scopurile şi interesele particulare, chiar şi în contextul existenţei
unei forţe oponente îndeplinirii acestor scopuri. Pe parcursul evoluţiei sale, puterea politică recurge
în autodefinirea şi în exercitiul său la agresiune şi se foloseşte de agresivitatea umană pentru a-şi
construi legitimitatea şi a-şi justifica propriile acţiuni şi comportamente violente. Nu întotdeauna
această viziune a fost împărtăşită. Cea mai cunoscută şi mai simplă definiţie dată conceptului de
putere este definiţia relatională, care îi aparţine politologului american Robert Dahl : “Puterea este o
relaţie asimetrică între doi subiecti, unde puterea este capacitatea lui A (deţinătorul puterii) de a-l
determina pe B (subiectul puterii) să facă ceea ce B nu ar face dacă nu ar fi existat intervenţia lui
A”50. Puterea reprezintă capacitatea lui A de a obţine rezultate scontate, de a-l determina pe B să
facă un anumit lucru pe care B nu l-ar face altfel, în afara intervenţiei lui A.
Puterea se poate evidenţia şi în cadrul unei relaţii între două sau mai multe persoane, puterea
asupra cuiva. Această perspectivă interacţionistă se originizează într-o definiţie celebră avansată de
Max Weber: "puterea este şansa de a face să triumfe în sânul unei relaţii sociale propria voinţă, chiar
în pofida rezistenţelor; prea puţin contează pe ce trebuie să se sprijine această şansă".

Puterea este un raport de comandă şi supunere. Comanda este relaţia de putere pe care o exercită A
asupra lui B, căruia A îi propune următoarea alegere: consimţirea ordinului primit sau riscarea unei

49
Bourdieu, P., apud Scott, op.cit., p.67;
50
Dahl, R, Who Governs, în Pârvulescu, Cristian, Politici şi Instituţii Politice, Editura Trei, Bucureşti, 2002, p.86;
sancţiuni. Supunerea poate fi înnăscută51 sau învăţată52. Astfel, “între cei care exercită puterea şi cei
ceilalţi membri ai grupului se stabileşte o relaţie specifică. Ea constă în comunicarea şi executarea
hotărârilor... a comunica o hotărâre pentru executare înseamnă a conduce. A răspunde acestei
comunicări, efectuând acţiunile trasate prin hotărâre înseamnă a te supune”53.
Există nenumărate cadre de analiză a puterii 54. Puterea a fost nu de puţine ori percepută ca
abilitatea, capacitatea de a domina sau de a influenţa pe ceilalţi prin recompensă sau pedeapsă55 însă
o a doua dimesniune a puterii are în vedere interesele indivizilor care nu vor ajunge să fie încadrate
formal în procesul decizional. O a treia dimensiune, evidenţiată de către Lukes 56, percepe “interesele
reale ale oamenilor” ca făcând obiectul unei distorsionări determinate de condiţionarea ideologică;
această viziune “radicală” mută centrul de greutate de la interesele subiective la interesele înţelese
într-o manieră ipotetică, mai largă.
Puterea se poate exprima în două sensuri: ca putere asupra sinelui-stăpânire de sine- sau putere
în raport cu ceilalţi, sub forma dominaţiei. Tot astfel, K. Dowding atrăgea atenţia asupra distincţiei
fundamentale între “puterea de a face” (power to) şi “puterea asupra cuiva” (power over)57. În acest
sens, puterea de a face este considerată a fi “abilitatea unui actor de a-l determina sau ajuta pe un
altul în a face o anumită acţiune socială”, iar puterea asupra cuiva este puterea socială, respectiv
“capacitatea unui actor de a schimba în mod deliberat structura de interse a unui alt actor,
determinându-l să se angajeze într-o anumită acţiune socială”58.
Referindu-se la autoritate, Marcel Prelot59 distingea între puissance, considerată a fi autoritatea
naturală şi personală pe care un actor o deţine, şi pouvoir, autoritatea legitimă a constituţiei şi
magistraturii; în acest din urmă sens, autoritatea politică este modalitatea concretă de manifestare a
puterii politice, capacitatea acesteia de a-şi impune voinţa în societate.

51
Aşa cum apreciază etologii;
52
Din perspectiva antropologilor ;
53
Lapierre, J., W., Essai sur le fondement du pouvoir politique, Ed. Oprys, Aix- en-Provence, ,1968, p.74 ;
54
Spre exemplu, Clegg, S., Frameworks of Power, University of Technology, Sidney,1989 ;
55
Dahl, "The Concept of Power", Behavioral Science, Vol. 2, 1957, pp. 201-215; Lukes, S., Bridging Research and
Policy. Power: A Radical View, Macmillan, London, 1974.
56
Lukes, S., op.cit., pp. 67-69;
57
În Scott, J., Power, Polity Press, Cambridge, 2001, p.7 ;
58
Ibidem;
59
Apud Scott, J., op.cit.;
 Conceptul american de empowerment - capacitare - a fost şi este folosit atât de către diverse
organizaţii în contexte şi domenii diferite, cum ar fi: educaţie, asistenţă socială, psihologie, politicile
radicale din SUA anilor ’60, dezvoltarea comunitară a grupurilor din Nordul şi Sudul SUA, dar a
fost preluat şi nuanţat şi de către ideologia feministă, apărând din ce în ce mai des în discursurile de
acest tip. Empowerment defineşte procesul de preluare a controlului asupra propriei
persoane, asupra resurselor şi ideologiei care determină puterea, acest concept reflectând cel mai
bine trezirea conştiinţei social-politice a femeilor.Termenul “capacitare” se defineşte în raport cu
conceptul de putere (power) din care derivă60.
Apoi, puterea este coercitivă/agresivă şi poate recurge în ultimă instantă la ameninţarea cu sau
la uzul violenţei/constrângerii fizice. Dacă o comandă se bazează pe constrângere şi pe ameninţarea
coerciţiei, există o altă modalitate de putere, mai subtilă, care recurge la seducţie şi persuasiune: un
raport de dominare- subordonare. Aşa cum susţine Carol Gilligan61, "dacă agresivitatea este legată,
aşa cum o percep femeile, de fractura relaţiilor interumane, atunci activităţile care implică grija...
sunt activităţi care fac din societate un cadru de dezvoltare sigur, evitând izolarea şi prevenind
agresiunile... În această lumină, agresivitatea încetează să se prezinte ca un simplu impuls care
trebuie reprimat, ci mai degrabă ca un semnal al unei fracturi de conexiune inter-genuri, semnul
eşecului relaţiilor genizate".

60
La rândul său, termenul de putere se împarte , cum am văzut, în patru categorii:
a. Putere asupra (power over) - termen care implică o relaţie de dominaresubordonare ce pune în discuţie
problema sancţionării sociale a ameninţării cu violenţa sau a intimidării şi necesită implicarea societăţii civile în a
menţine şi a dezvolta rezistenţa activă şi pasivă a “subordonaţilor” în vederea eliminării opresiunilor şi inegalităţilor;
b. Putere de a face (power to) - care înseamnă a avea autoritatea de a luaPutere de a face (power to) - care
înseamnă a avea autoritatea de a lua deciziile privind rezolvarea problemelor, a participa, a te implica activ în procesele
şi deciziile care-ţi afectează viaţa. Poate fi o putere creativă şi competentă;
c. Putere colectivă (power with) - implică organizarea indivizilor în funcţie de unscop comun sau de voinţa
comună pentru a duce la îndeplinire scopurile colective;
d. Putere individuală (power within) se referă la încrederea în sine, la propria susţinere motivaţională şi
afirmare a unui individ, în aşa fel încât să fie capabil de a analiza modul în care puterea intervine în viaţa sa şi de a găsi
resursele necesare pentru a o influenţa sau schimba în beneficiul dezvoltării sale fără a afecta dezvoltarea celorlalţi.
6 Subordonarea se obţine prin agresiune verbală, simbolică
sau gestuală. În acest caz, subordonarea (consmiţirea) înseamnă fie primirea unei recompense sau promisiunea unei

recompense, fie în caz de insubordonare (neconsimţire), stabilitate în propria condiţie de subordonat;

61
Gilligan, C., In A Different Voice Cambridge, MA.: Harvard University Press, 1982, p.43;
Modelul masculin de ierarhie şi subordonare, prin contrast, îşi găseşte contraponderea într-o mai
mare disponibilitate de a utiliza forţa şi controlul, sau ceea ce Pratto şi colegii săi au denumit
"orientarea de dominanţă socială"62.
Analizele feministe susţin că teoriile despre putere, dreptate, obligaţii reflectă experienţa
masculin- genizată şi trebuie revizuite şi spre experienţa feminin genizată. Nancy Hartsock63 susţine
că teoriile dominante despre putere reprimă experienţa relaţiei de vulnerabilitate din copilărie şi
prezumă o dihotomie sine- altul rigidă, care reduce puterea la competiţie şi control. A gândi puterea
astfel ar atrage atenţia teoreticienilor politici asupra puterii ca “putere de a “ şi nu doar ca “putere
asupra”.
În ultimă instanţă, se percepe ca fiind necesară substituirea acelei noţiuni care instanţiază
puterea socială ca fiind coerentă, centralizată asupra a ceva precum conceptul lui Michel Foucalut de
"putere ca şi constelaţie dispersată de relaţii inegale"64.

II.3. Dominaţia genizată

În concepţia lui Georges Balandier, stratificarea socială stabileşte un “sistem de inegalităţi şi de

dominaţie care constituie armătura oricărei societăţi şi care se bazează pe un aranjament ordonat,
încorporând oameni, bogăţii, simboluri şi puteri”65. Astfel, genul se construieşte ca element al
relaţiilor sociale bazate pe diferenţe percepute între cele două sexe şi ca element de semnificare şi
semnificaţie a relaţiilor de putere.
Dominaţia apare acolo unde puterea este structurată în relaţii sociale stabile şi escţionată prin
intermediul instituţiilor statale în scopul producerii formelor diferite, regulate şi persistente de
acţiune. Discuţia despre dominaţie trebuie purtată avându-se în vedere dispunerea pe două axe a

62
Pratto, F., Stallworth, L.M. şi Sidanius, J., “The Gender Gap: Differences in Political Attitudes and Social Dominance
Orientation”, British Journal of Social Psychology, London, 1997, p. 26;
63
Hartsock, N., Money, Sex, and Power, New-York, Longman, 1983, p.326;
64
Idem, p.287 ;
65
Balandier, G., Antropologiques, P.U.F.,Paris, 1974, apud Demi, B., Lecomte, P., Sociologia Politicului, Vol. I,
Editura Eikos, Cluj- Napoca, 2004, p.73;
implicaţiilor acesteia66. Prima este aceea conform căreia dominaţia este exercitată dinspre guvernanţi
către guvernaţi; ce-a de-a doua este cea a dominaţiei raselor sau a sexelor, dominaţie care are loc în
cadrul claselor sociale, a etniei sau a religiilor. Aceasta din urmă este structurată pe două niveluri:
cel dintâi, al dominaţiei propriu-zise, iar cel de-al doilea, cel al rezistenţei la dominaţie.
Atunci când se are în vedere raportul de putere dintre bărbaţi şi femei, trebuie luat în considerare
faptul că de-a lungul istoriei s-au cunoscute trei tipuri sau trei aspecte ale puterii: puterea băbaţilor
asupra femeilor, puterea femeilor ca rezistenţă şi puterea femeilor de a acţiona astfel încât să dea
curs propriilor interese. Astfel, după Bourdieu67, structurile de dominaţie masculine reprezintă
"produsul unui travaliu neîncetat (deci istoric) de reproducere la care îşi dau concursul agenţi
singulari (printre care bărbaţii cu arme precum violenţa fizică şi violenţa simbolică) şi instituţii
precum familia, biserica, şcoala sau statul". Continuând, Bourdieu afirmă că structurile ordinii
sociale şi în manieră implicită raporturile de dominaţie şi exploatare instituite între genuri sunt
predeterminate de încadrarea lor în două clase de habitus-uri diferite, sub forma unor hexis-uri
corporale opuse şi complementare şi a unor principii de viziune şi de diviziune, care conduc la
clasificarea tuturor lucrurilor lumii şi a tuturor practicilor în funcţie de o serie de distincţii
reductibile la opoziţia masculin- feminin68.
Forţa ieşită din comun a sociodiceei masculine se datorează faptului că ea cumulează şi
condensează două operaţiuni: legitimează o relaţie de dominaţie înscriind-o într-o natură biologică,
care la rândul ei e o construcţie socială neutralizată69.

66
Scott, J. W., "Gender as a Useful Category of Historical Analyses", în Parker, R.G., Aggleton, P. (editori), Culture,
Society, and Sexuality. A Reader, London, p. 66 ;
67
Bourdieu, P., Dominaţia Masculină, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003, p. 37. Tot astfel, “constituie un apanaj al
bărbaţilor, situaţi de partea exteriorului, a oficialului, a publicului, a dreptului, a înaltului, a uscatului, a
discontinuumului să săvârşească toate actele în acelaşi timp scurte, periculoase şi spectaculoase, care, precum
înjunghierea boului, lucratul câmpului şi culesul, fără a mai vorbi de omor sau război, marchează rupturi în cursul
obişnuit al vieţii;femeior în schimb, situate pe latura interiorului, umedului, josului, continuumului, li se atribuie toate
muncile domestice, altfel spus private şi ascunse, chiar invizibile şi ruşinoase, precum îngrijitul copiilor şi al animalelor,
ca şi toate muncile exterioare care le sunt repartizate de raţiunea mitică, adică cele care au legătură cu apa. Ca urmare a
faptului că întreaga lume finită în care ele sunt cantonate- satul, casa, limbajul, uneltele- conţin aceleaşi chemări tăcute
la ordine, femeile nu pot decât devină ceea ce sunt conform raţiunii mitice, confirmând astfel, şi în primul rând, în
proprii lor ochi, că sunt în mod natural menite lucrurilor joase, contorsionate, mărunte, futile, etc.;
68
Idem, p. 43- hexis- lat. aptitudini, abilităţi;
69
Bourdieu, op.cit., p.28;
 Puterea de gen este fundamentul tuturor celorlate tipuri de putere 70. În cadrul feminismului,
relaţiile de putere din sfera privată au fost numite relaţii de putere patriarhală; relaţiile sociale de tip
patriarhal sunt acele relaţii în care soţului îi este permis să îşi însuşească munca soţiei din cadrul
gospodăriei, o muncă de altfel neplătită. Patriarhatul desemnează în primă fază imaginea familiei
aflate sub autoritatea necondiţionată a tatălui, capul familiei şi implicaţiile ce decurg din aceasta.
Filosofia feministă a preluat vechiul concept de patriarhat, definindu-l ca fiind “sistemul masculin de
opresiune a femeilor”71.
Gerda Lerner, în lucrarea sa The Creation of Patrirachy72, identifică etapele care stau la baza
apariţiei şi dezvoltării patriarhatului: în primul rând este vorba de apariţia primei forme de
proprietate privată şi anume cea a bărbatului asupra capacităţii reproductive a femeii. Statul la
rândul său, în toate societăţile în care a existat s-a organizat sub forma statului de tip patriarhal,
menţinând şi dezvoltând constant familia patriarhală. Ulterior, a intervenit ideea de dominaţie a
bărbaţilor asupra femeilor, dominaţie care a fost întărită de primele legi înfăptuite de statele
patriarhale care trasau clar bazele instituţionale ale subordonării de gen.Unele feministe au încercat
să schimbe această teorie conform căreia puterea implică în mod necesar existenţa unui raport de
dominare-subordonare, considerând că şi bărbaţii pot beneficia de pe urma tratării femeilor ca
parteneri egali de muncă şi viaţă, având astfel şansa de a trăi într-o societate echitabilă şi de a
explora roluri noi, ceea ce ar duce la o societate “mai umană” pentru toţi oamenii, indiferent de gen,
propunând şi un nou înţeles al acesteia : “puterea de a da putere”, nu doar de a o lua.
În acest sens, "absolut tot patriarhatul poate fi pus pe socotela femeilor cărora li se dă doar
şansa de a fi egale cu ele însele, adică de a rămâne inferioare, pe motiv că un au aspiraţiile,
vocaţia şi îndrăzneala de a domina bărbaţii"73.
Referitor la acest pas în dezvoltarea şi menţinerea patriarhatului, trebuie menţionat că de-a
lungul istoriei femeile au acceptat acest sistem, realitatea socială a vremurilor nepermiţând câştiguri
economice de către femei care depindeau material şi moral de capul familiei. De asemenea, întreg
sistemul era conceput într-o asemenea manieră încât femeile îşi acceptau poziţia inferioară faţă de
bărbat, divizându-se în doua categorii: femeile care se subordonau în totalitate bărbatului,
70
Apud Millet, K., Sexual Politics, Abacus, New-York1971;
71
Hartmann, H., Capitalism, Patriarchy and Job Segregation by Sex, în Pasti, V., Ultima Inegalitate- Relaţiile de Gen
în România, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p. 175;
72
Lerner, G. The Creation Of Patriarchy, Oxford University Press, 1986, passim.;
73
Pasti, V., Ultima Inegalitate. Relaţiile de Gen în România, Editura Polirom, pp. 228- 229;
considerate a fi doamnele respectabile ale societăţii, cea de-a doua categorie, a nerespectabilelor şi a
non-conformistelor incluzând toate femeile care nu se supuneau legilor familiei patriarhale (sau ale
statului patriarhal).
În dezvoltarea patriarhatului un rol foarte important l-a ocupat şi faptul că dacă bărbaţii aveau
tot timpul posibilitatea caştigului şi a producţiei, relaţia femeilor cu aceste mijloace de supravieţuire
a fost tot timpul făcută prin intermediul bărbaţilor. Ca dătătoare de viaţă, femeia a fost în mod
constant divinizată, considerându-se a fi o zeiţă în cadrul religiilor politeiste. Ulterior, religiile
monoteiste care au introdus conceptul de Dumnezeu unic au transormat treptat puterea divină a
femeii de a da viaţă într-o simplă funcţie de reproducere, ea având acum şi o altă funcţie importantă,
aceea de a fi soţie şi supusă. De asmenea, dacă puterea sexuală a femeii era folosită în alte scopuri
decât cel de a da viaţă, aceasta era considerată a fi păcătoasă şi era aspru pedepsită atât de familie cât
şi de societate. Lerner identifică drept etapă ultimă în definirea fermă a patriarhatului ca ideologie şi
ca fapt demitizarea treptată a femeilor şi devalorizarea lor în relaţiile cu divnitatea. Finalul acestei
devalorizări treptate a adus subordonarea femeilor atât în relaţiile private, cât şi în cele publice, o
subordonare socială percepută a fi divină şi naturală.
"Ca orice relaţie de inegalitate, patriarhatul există doar în măsura în care eset produs şi reprodus ca
activitate politică"74. Apariţia patriarhatului este strâns legată de emergenţa statului şi, ineluctabil, de
admiterea acestuia a relaţiilor hegemonice de putere şi acceptare a diferenţelor de putere.
Atunci când vorbim despre putere asupra femeilor ne referim atât la ideea de control, un control
total al bărbatului asupra corpului femeii, asupra capacităţilor sale reproductive şi asupra bunurilor
sale, cât şi la putere simbolică. Acest concept dezvoltă iniţial ideea conform căreia majoritatea
oamenilor dintr-o societate se află într-o permanentă competiţie pentru a obţine un status social cât
mai înalt, acest status permiţându-le ulterior accesul la un capital simbolic (atât economic cât şi
social) prin care pot să-şi manifeste dominaţia şi puterea simbolică. Toţi cei care rămân în afara
competiţiei vor deveni ulterior victime ale unei violenţe simbolice. De asemenea, Bourdieu insistă
asupra faptului că respectivii participanţi la competiţie nu trebuie să beneficieze de cunoştinţe
teoretice, fiind vorba în special de obişnuinţe acumulate de-a lungul timpuluiprin intermediul
practicii, a familiei, a statusului social anterior:

74
Idem, p. 44;
 "...că distincţia dintre bărbat şi femeie nu e un fapt biologic, cât o construcţie socială, femeile
însele contribuind, inconştient corporal, natural, la dominaţia exercitată de către bărbaţi şi pe care
o vor fi ineteriorizat nici mai mult, nici mai puţin decât adoptând tocmai categoriile de gândire ale
celor care domină. Dominaţia decurge din dominaţie, esenţială fiind tocmai reproducerea
aceluiaşi virilitate=nobleţe.Or, din această perspectivă, condiţia de femeie îşi pierde specificitatea,
o femeie devenind totuna cu a fi dominat în genere"75.

“Realismul tradiţional şi-a construit teroriile despre comportamentul statelor pe modele clasice ca
Machiavelli, Rousseau, Hobbes, care au recunoscut în mod deschis că propriile lor înfăţişări ale
comportamentului uman erau bazate pe comportamentele bărbaţilor”76.
În acest context, este posibil ca relaţiile de gen marcate de dominaţie şi opresiune şi formele de a fi
femeie, respectiv formele de a fi bărbat în condiţiile patriarhale să favorizeze dezvoltarea socială,
realizarea drepturilor oamenilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii?77
Această diviziune a lumii, masculin-feminin, această cosmogonie fundamentată pe gen se
menţine încă prin violenţă: violenţa multiplă şi variată care porneşte de la violenţa masculină
domestică până la violenţele care au loc în cadrul războiului, la violenţele la locul de muncă, şi care
tind să prezerve puterile care se atribuie colectiv şi individual bărbaţilor în detrimentul femeilor.
Este necesară, deci, lupta împotriva dominaţiei masculine tot astfel cum este necesară lupta
împotriva rasismului sau a fascismului78.

75
Bourdieu, op.cit., p. 6;
76
Grant, R., The Sources of Gender Bias in International Relations, apud Goodin, R. E., Klingemann, H. D
(coordonatori), Manual de Ştiinţă Politică, Ed. Polirom, Iaşi, 2005, p.398;
77
Aceste interogaţii fac subiectul reflecţiei lui Bourdieu, P., Wacquant, J. D., Respuestas, Por Una Antropologia
Reflexiva, Grijalbo, Mexico, 1995, p. 87: "Obiectul ştiinţelor sociale nu este nici individul, această ens realissimum
ingenuu văzută ca realitate a realităţilor de către toţi individualiştii metodologici, nici grupurile ca şi ansambluri de
indivizi, ci relaţia dintre două realizări ale acţiunii istorice; altfel spus, dubla şi obscura relaţie dintre habitus, sisteme
persistente şi transpozabile de scheme de percepţie, apercepţie şi acţiuni rezultate din instituţionalizarea socialului în
corpuri ( sau în indivizi biologici), şi câmpurile, sistemele de relaţie obiective care sunt produsul instituţionaliării
socialului în lucruri sau în mecanisme care posedă “aproape- realitatea” obiectelor fizice. Şi prin urmare tot ceea ce
decurge din această relaţie – practicile şi reprezentările sociale, când se prezintă ca realităţi sociale percepute sau
appreciate";
78
Badinter, E., Por el Mal Camino, Alainza Editorial, 2004, p.58;
 II.4. Stereotipurile de gen

După Huddy şi Terkildsen79, stereotipizarea politică a genului înseamnă “prescripţia bazată pe

gena diferitelor comportamente, tratamente sau cedinţe politice bărbaţilor şi femeilor” 80.
Stereotipurile pot trece drept scurtături pentru, spre exemplu, votanţii care nu dispun de suficient
timp pentru investigarea caracteristicilor actuale şi a poziţiilor politice a candidaţilor. Dacă
stereotipurile politice de gen pot fi explicate prin cunoaşterea politică, atunci unele stereotipurile
politice de gen pot rezulta a fi mai apropiate câmpului politic decât s-a crezut până acum.
Stereotipurile sunt structuri cognitive care conţin credinţe, cunoştinţe şi aşteptări relative la
grupuri de indivizi81. Astfel, după Bourdieu,

"Bărbaţii, ca şi femeile însele, nu pot decât să ignore faptul că logica raportului de dominaţie este
cea care reuşeşte să le impună şi să le inculce femeilor, din aceleaşi motive ca şi virtuţile, pe care
morala le atribuie bărbaţilor, toate proprietăţile negative pe care viziunea dominantă o impune
naturii lor, precum şiretenia sau, pentru a lua o trăsătură ceva mai favorabilă, intuiţia "82.

Referindu-se încontinuare la acea libido dominandi83, autorul nu situează genurile în sfera

rolurilor care pot fi jucate sau nu de către indivizi, aşadar, precum Judith Butler84, în sfera viziunii
voluntariste a genului. Rolul social, definit ca totalitatea aşteptărilor care definesc comportamentul
oamenilor exprimate în drepturi şi responsabilităţi ca fiind proprii sau improprii pentru ocuparea
79
Huddy, L. & Terkildsen, N., “Gender Sereotypes and the Perception of Male and Female Candidates”, American
Journal of Political Science, No. 37, 1993, pp. 119-147;
80
Idem, p.120;
81
Hamilton, D. L., & Trolier, T. K., “Stereotypes and Stereotyping: An overview of the cognitive approach”, în J. F.
Dovidio & S. L. Gaertner (Eds.), Prejudice, discrimination, and racism, Orlando, FL: Academic Press, 1986, pp.127-
163, apud Sanbonmatsu, K., “Political Knowledge and Gender Stereotypes”, American Politics Research,Sage
Publications, 2003, p. 58;
82
Bourdieu, P., op.cit., p.34 ;
83
Lat. dorinţa de a domina;
84
După Ciubuc, B., Genul- Un Măr al Discordiei. Feminismul şi Subversiunea Identităţii, Editura Univera, Bucureşti,
2000, p.88, Judith Butler afirmă în cadrul lucrării Bodies that Matter: On the Discursive Limits of Sex, Routledge, New-
York, 1993, p. 94, că: «Greşita înţelegere a genului constă în aceasta: a crede că genul este un rol, a crede că acesta este
o construcţie care poate fi însuşită ca şi cum ţi-ai lua o haină pe tine»;
unui status şi punerea în act a cerinţelor conţinute în status, reprezintă îndeplinirea unei atribuţii.
Acesta dă expresie unui comportament social, precum şi aspectului prescriptiv al conduitei sociale,
permiţând proiectarea mentală a comportamentului, fapt care oferă posibilitatea direcţionării
acţiunilor spre un scop bine definit.
Scrierile feministe ale secolelor XIX şi XX au subscris frecvent esenţialismului, fie categorisind
feminitatea ca fiind superioară din punct de vedere moral masculinităţii, fie prin susţinerea ideii că
oamenii sunt cu adevărat androgini dar cultura le suprimă cealaltă jumătate. Din perspectiva
feminismului, o critică puternică a esenţialismului este propusă de feministele marxiste şi
materialiste, însă această critică rămâne problematică întrucât, în măsura în care definiţiile pe care
acestea le dau puterii garantează supremaţia categoriei muncii, argumentelele lor referitoare la
construcţia socială a sinelui prsupune o centralizare a elementelor, care poate fi înţeleasă ca un tip al
esenţialismului cultural.
Un punct de vedere similar poate fi identificat prin raportarea la lucrările feministe care care
dezvoltă o teorie semiotica şi/ sau lacaniană: aceste teorii aduc în discuţie asumpţii ale feminităţii şi
masculinităţii înnăscute, deşi se concentrează asupra subiecţilor lingvistici adesea angajaţi într-o
opoziţie binară, cunoscută tuturor, aceea dintre masculinitate şi feminitate, deşi o opoziţie în care
ierarhia tradiţională este răsturnată.
Deşi descrierea lui Foucault a practicilor istorice ale self-help-ului se doreşte a fi eternă, un sine
unificat, discuţiatrece dincolo de configuraţiile de gen ale puterii. Aşa cum au subliniat feminiştii,
norma primară a puterii masculiniste a fost aceea a supunerii femeii, aceasta în special ca şi
consecinţă a fragilităţii sale corporale. De aceea, în Istoria Sexualităţii85, Foucault se dovedeşte a fi
prematur în a pretinde desfăşurarea sexualiăţii ca manieră predominantă, primară de exprimare a rii
în epoca modernă. Susţinând că societăţile vestice au pornit de la "simbolica sângelui la o analiză a
sexualităţii", este prea rapid în a da precedent unui mod generativ de putere.
Aşa cum e explicată de către Bourdieu, dominaţia masculină se bazează pe scheme sexualmente
diferenţiate şi diferenţatoare ale comportamnetului pe care indivizii îl dezvoltă ca urmare a
procesului de socializare. În cadrul contractului reproductiv- unde noile tehnologii separă activitatea
sexuală de concepţie şi pe aceasta din urmă de gestaţie, oferind ulterior posibilitatea de a alege
maniera de reproducere- Pitch a arătat riscul actual al unei scăderi a puterii cucerite de către femei
asupra corpului lor înaintea creşterii spaţiului de intervenţie medicală şi tehnologică în procreere, pe

85
Foucault, M., Istoria Sexualităţii, Editura Editura de Vest, Timişoara, 1995, p.86;
de o parte, şi înaintea orientării contractualiste pe care se fundamentează legislaţia asupra
reproducerii asistate.
Din perspectiva genului privit ca proces evolutiv, modelele evoluţionare, care aranjează
instanţele socio-culturale într-o anumită ordine, astfel încât să augumenteze complexitatea societăţii,
pot asuma schimbări regulare în evoluţia sistemelor de gen. În timp ce relaţiile egalitariene sunt
reiterate în relaţii de gen neierarhizate, o intensificare a ierarhiei genizate este poziţionată astfel încât
să corespundă fiecărui nivel de stratificare socio- culturală. De aceea, pentru evoluţionişti, dominaţia
masculină predominantă în societăţie actuale este percepută ca fiind normală, naturală.

CAPITOLUL III

GEN ŞI DISCRIMINARE

III.1. "Comedia Egalităţii"

În Le Discourse de la Haine86, Andre Glucksmann face referire la o frază a lui Lacan:

« Femeia din tragedia greacă e în stare de orice. Se spune despre ea că nu e nici intrinsec bună nici
definitiv rea; ea e ambiguă. E prea puţin spus. Această ambivalenţă sau acestă duplicitate
presupus proprie femeii trebuie să fie atribuită tuturor fiinţelor umane, ambelor sexe. Am fi atunci
nevoiţi să spunem că "femeia" nu există».

86
Glucksmann, A., Le Discourse de la Haine, Galimard, Paris, p.37;
 Extrapolând, se evidenţiază ideea conform căreia între bărbaţi şi femei nu există nicio diferenţă,
cel puţin nicio diferenţă esenţială, care să determine situarea în planuri paralele, separate,
nerelaţionate a celor două genuri, şi că aceştia sunt oarecum congruenţi din punct de vedere al
moralităţii şi din punctul de vedere al tuturor implicaţiilor ce decurg de aici.
Pe de altă parte, amintind de comedia egalităţii, Glucksmann aminteşte de faptul că "...societatea
nu consideră că diferenţa între bărbat şi femeie ar fi un subiect de discuţie metafizică", aceasta
considerând că "ştie ce înseamnă această diferenţă"87
Discriminarea de gen denumeşte tratamentul nefavorabil al indivizilor, tratament motivat de
premise de gen şi care le neagă drepturile, oportunităţile şi resursele la care aceştia sunt îndreptăţiţi
prin însăşi natura lor. În majoritate statelor lumii femeile sunt tratate inegal iar calităţile acestora
sunt mai puţin valorizate; accesul restrâns al acestora la putere şi control este central în această
problemă în cadrul tuturor sferelor instituţionale, cu alte cuvint, în cadrul gospodăriei, al
comunităţii, pieţei şi statului.
În cadrul gospodăriei, femeile şi fetele întâmpină tratametul discriminatoriu în distribuţia
resurselor, inclusiv a mâncării, ceea ce conduce nu de puţine ori la malnutriţie şi indici aimortalităţii
mai mari pentru femei. În cazurile extreme, discriminarea de gen determină preferinţele părinţilor
pentru fii, exprimată în avortul selectiv sau feticid. În piaţa de lucru, remuneraţia inegală, excluderea
ocupaţională limitează capacitate femeilor de a economisi în comparaţie cu bărbaţii cu acelaşi nivel
educaţional. Carenţa de reprezentare a femeilor şi de participare la procesul decizional perpetuează
discriminarea de gen în termenii accesului la serviciile publice, cum sunt accesul la educaţie sau la
îngrijire medicală, ori la crearea unor legi discriminatorii. Legea se presupune a fi neutru genizată;
în fapt însă acesta este un produs al unei culturi cu ideologii genizate opresive. în termenii accesului
la servicii publice
Genul nu reprezintă un operator bio- social a cărui importanţă este secundară în raport cu alţi
operatori precum vârsta ori etnia, aceasta deoarece genul determină structura inegalităţii
fundamentale a majorităţii societăţilor umane, "prea puţin estompată în societăţile modernităţii:

87
Glucksmann, Discursul Urii, traducere românească, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 199. Tot aici, autorul redă
un schimb de replici dintr-o operă a lui Adam Rib, replici care subliniază importanţa şi totodată prea mica importanţă a
diferenţei dintre genuri: «"Tracey: Trăiască diferenţa!..."Hepbon:"Ce înseamnă asta?"... "Ura pentru această mică
diferenţă! "»;
discriminarea femeilor în raport cu bărbaţii şi subordonarea femeilor"88. Cu toate acestea, deşi
diferenţa de gen nu produce inegalităţi la fel de mari ca alte diferenţe sociale, cum sunt cele
determinate de rasă ori etnie, aceasta reprezintă un factor mai peren şi mai profund de producere a
inegalităţilor decît altele
În mod paradoxal, originea acestei discriminări bazate pe gen trebuie căutată în capacitatea
femeii de a da viaţă, capital pentru perenitatea oricărei societăţi- puterea de reproducere biologică,
dat al naturii şi nu al culturii, care a determinat, în primele grupări sociale, asocierea femeilor cu
forţele naturii, exact contra cărora societatea instituie ordinea culturii. "Jumătatea periculoasă a
societăţii, femeia, este prin urmare ţinută în suspiciune şi teamă de către bărbat care, pentu a putea
controla puterea bilogică şi forţele naturale pe care ea le reprezintă, îi va opune şi impune puterea
socială şi normele culturale pe care le reprezintă el"89.
Există numeroase explicaţii ale modului în care a fost determinată discriminarea în cadrul
societăţii. Una dintre acestea are în vedere aspectul legislativ al ordinii sociale, reprezentate în
principal de obligaţia stabilirii alianţelor exogamice sau, aşa cum notează Balandier, sau prohibiţia
incestului90. Instituindu-se principiul prin care femeile ajung să reprezinte principiulmatricial al
relaţiilor inter-grupale, această normă fundamentează şi dezvoltă totodată raporturile de pace şi de
extindere a reţelelor de alianţe între acestea; în aceeaşi măsură, acesta legitimează poziţiile diferite şi
inegale dintre bărbaţi , actorii schimbărilor, şi femei, obiecte ale schimbărilor.
Prin aceasta, bărbaţii întreţin legăturile sociale prin intermediul alianţelor matrimoniale
exogamice; în acest cadru, femeile devin instrumente cheie, nu doar ale reproducerii biologice a
oricărei societăţi, ci şi a reproducerii ordinii intra şi inter- societale, instituite şi gestionate de către
bărbaţi.
Prin acelaşi mecanism, ajung resurse şi mize ale puterii în raporturile de forţă dintre grupurile
care dezvoltă strategii de putere bazate pe "capitalizarea matrimonială ,la rândul lor generatoare de
inegalităţi sociale"91 Capacitatea femeilor de a da viaţă fundamentează diviziunea sexuală a
sarcinilor, structurând toate aspectele vieţii sociale92.
88
Demi, B., Lecomte, P., op.cit, p.84;
89
Idem, pp. 85-86;
90
Balandiere: "Cu alte cuvinte, interdicţia de alianţe într-o linie genealogică, decretată incestuoasă ", în Demi, B,
Lecomte, P., op. cit, p. 102;
91
Ibidem;
92
Structurează, spre exemplu, câmpul social la vânătorii nomazi Guyaki din Paraguay, unde se exprimă prin coexistenţa
a două universuri culturale separate şi opuse. După Lecomte, în acest trib bărbaţii sunt producători asociaţi al căror
 III.2. Matriarhat şi Patriarhat

Astfel, originile istorice ale poziţiei hegemonice a bărbatului arată faptul că poziţia acestuia în
cadrul societăţii nu este un fapt natural per se. A fost necesară impunerea unei serii de legi pentru ca
dominaţia bărbatului să fie asigurată; acest lucru înseamnă, prin urmare, că înainte de legiferarea
hegemoniei masculine, trebuie să fi existat o vreme în care privilegiul masculin nu era atât de sigur,
perioadă în ultimă instanţă atestată istoric şi care poartă denumirea de matriarhat93
Există, potrivit lui Adler, izvoare istorice care arată că supremaţia masculină a apărut în mod
necesarabia în cursul luptelor neîntrerupte între popoare vecine, lupte în care bărbatului i-a revenit
un rol important, de care, ulterior acesta a profitat, terminând prin a acapara în totalitate puterea.
Corelată acestei evoluţii istorice este dezvoltarea ideii de proprietate privată şi a dreptului ereditar la
moştenire, elaborate pe baza supremaţiei masculine.
Inegalităţile dintre bărbaţi şi femei fac trimitere la modele de roluri masculine şi feminine,
moştenite de la societăţile tradiţionale, care continuă să organizeze împărţirea sarcinilor domestice.
Această diviziune a sarcinilor, congruentă cu anticiparea rolurilor feminine şi masculine ce apar
foarte devreme în copilărie, contribuie la perenizarea inegalităţilor socio- economice dintre cele

93
Adler, A., în Cunoaştera Omului, Editura Iri, Bucureşti, 1996, p.139- 140, că: "... A fost vremea matriarhatului, când
mama, femeia, îndeplinea în viaţă rolul principal, faţă de copii înainte de toate, faţă de care toţi bărbaţii tribului aveau o
anumită datorie. Acest lucru îl sugerează şi unele moravuri şi datini de astăzi, ca, spre exemplu, obiceiul potrivit căruia
copilul se adresează cu nene fiecărui bărbat. Trecerea de la matriarhat la patriarhat a fost precedată de o straşnică luptă,
ceea ce dovedeşte că supremaţia bărbatului, pe care el crede că o deţine de la natură, nu a avut-o de la început", ci a
trebuit să o cucerească. Victoria bărbatului a echivalat cu subjugarea femeii şi în special înscrisurile făcute de legislaţie
de-a lungul timpului aduc despre acest proces de subjugare o mărturie elocventă”. Modelele evoluţionare pot fi
identificate şi în descrierile lui Engels asupra unui matriarhat timpuriu al istoriei umane (teorie adesea denumită
gynecentrică), ulterior înlocuit în mod natural de bărbaţi.
Antropologii feminişti şi etno-istoriografii au utilizat astfel de înţelesuri pentru a explica transformarea femeilor
independente din tibul Naskapi în soţii creştine supuse după contactuiţiiul acestora cu iezuiţii. (Leacock 1981); terodarea
pas cu pas a puterii femeilor Andeze, mai întâi prin creşterea civilizaţiei incaşe, apoi prin Conquista spaniolă (Silverblatt
1987, 1991); sau subminarea puterii femeilor tongan de către colonişti(Gailey 1987);
două genuri94. “Clasificările bazate pe sex potenţează adesea stereotipurile fundamentate pe sex şi
astfel ajută la perpetuarea inegalităţilor întemeiate pe sex”95.
Abordarea problemei discriminării are în vedere şi analiza relaţională a politicului cu celelalte
sfere ale vieţii sociale, precum şi realizarea unei distincţii96 între spaţiul gândirii politice şi spaţiul
reprezentării politice; aceste din urmă categorii determină accesul la funcţiile de reprezentare
legitimă în cadrul unui corp social.
În Occident, unele caracteristici ca putere, autonomie, raţionalitate, public sunt în genere
percepute ca masculine, în vreme ce termenii opuşi lor- slăbiciune, dependenţă, emoţii, privat- sunt
în mod stereotip asociate feminităţii.

III.3. Discriminarea femeii- Rousseau şi Mill

"Cu excepţia sexului ei, o femeie este un bărbat", afirmă Jean-Jacques Rousseau despre femeie.
Semnificativă ca explicaţie a discriminărilor tradiţionale de gen este însăşi concepţia filosofică a lui
Jean Jacques Rousseau privind raporturile dintre bărbaţi şi femei, rămasă neexplicitată în Contractul
social însă regăsită în special în Emile sau Despre educaţie. Spre deosebire de predecesorii săi97,
Rousseau nu lasă să se înţeleagă că sexul repezintă semnul contingenţei, ci crede că acesta
determină, de fapt, în ultimă instanţă, natura şi rolul subiectului, mai ales dacă persoana este femeie.
"Cu excepţia sexului ei, o femeie este un bărbat" 98 scrie el şi, totuşi, din sexul ei derivă tot restul: o
moralitate distinctă, o educaţie diferită, un nivel diferit de acces la cunoaştere şi adevăr şi, fără
îndoială, o funcţie socială şi politică total diferită de cea atribuită bărbaţilor.

94
Apud Drin, A., La Societé Française en Tendance: 1975- 1995, P.U.F., Paris, 1998, în Demi et Lecomte, op.cit., p. 88;
95
Rhode, op.cit., p.7;
96
Ibidem;
97
De exemplu, Descartes şi succesorii săi consideră că diferenţa sexuală este irelevantă pentru suflet şi pentru capacitatea
de a gândi. Acest aspect “universal” este reflectat şi de limba franceză, în care termenul care desemnează fiinţa umană
este valabil pentru a desemna, în aceeaşi măsură şi bărbatul - “omul” - prin excelenţă;
98
Rousseau, J. J., Emile, Dent&Sons, London, 1972, p. 356, în Gatens, M., Feminism şi filosofie, Editura:Polirom, Iaşi
2001, p. 28 ;
 Moira Gatens subliniază în lucrarea sa Feminism şi filosofie că pentru Rousseau bărbatul este
bărbat (în anumite situaţii), dar şi subiectul “universal”. Sexul său nu interferează în mod necesar cu
aptitudinile sale umane. Potenţialităţile bărbatului nu sunt localizate temporal, spaţial şi nu sunt
particularităţi; el este capabil să le transceandă, situându-se deasupra propriului său gen, pentru a
înţelege adevărurile şi principiile abstracte. Prin contrast, femeia este întotdeauna femeie: ea este
definită de loc, de timp, de particularitatea sa, de trupul şi pasiunea ei99.
Insistând pe ceea ce spunea Rousseau: “Bărbatul este doar bărbat din când în când, femeia e
întotdeauna femeie…” şi “…totul reaminteşte de propriul ei sex” , este interesant de analizat cu mai
multă atenţie opera Emile.
Aceasta oferă perspectiva lui Rousseau asupra problemei diferenţierii sexuale, în contextul în
care în lucrările sale politice, cum e Contractul social, de exemplu, filosoful nu-şi exprimă clar
părerile despre locul ocupat de cele două sexe în sfera politică şi cea morală. În modelul lui
Rousseau cu privire la viaţa socială şi politică, susţine Moira Gatens100, “femeile sunt cele de la care
se aşteaptă să furnizeze baza “naturală” necesară pentru securitatea şi legitimitatea legăturii
convenţionale a contractului social. Sfera privată, domestică, este cea care susţine material şi
emoţional permanenţa societăţii civile.” Mai mult, Rousseau susţine că femeile ar trebui să joace
rolul suplimentar de călăuzitoare şi ocrotitoare ale bărbaţilor, asocierea femeilor cu natura
conferindu-le bărbaţilor siguranţa că nu se vor pierde pe terenul artificial al culturii. Diferenţa dintre
bărbaţi şi femei este concretizată în celebrele opoziţii între cultură şi natură, respectiv între raţiune şi
pasiune sau, extins la nivel social, între viaţa publică şi viaţa privată.
Termenii în care Rousseau descrie raporturile de forţă dintre femei şi bărbaţi vor fi extrem de
utilizaţi de-a lungul secolelor următoare, fundamentând o vreme îndelungată mentalitatea conform
căreia femeile trebuie să rămână închise în zona familiei patriarhale, organizată “natural”, iar
bărbaţilor le va fi permisă, sau îşi vor permite, mai bine spus, să aibă acces la sfera privată pentru a
nu se rătăci prin “labirintul culturii”, care permite dezvoltarea unor vicii şi pasiuni artificiale. Lumea
familiei, a educaţiei copiilor, a moralităţii şi senzualităţii este privată, domestică, pe când lumea
muncii, a cetăţeniei, a legalităţii şi raţionalităţii este publică.
Posibilităţile bărbatului se afirmă pe baza poziţiei statice a femeilor. Susan Moller Okin a
remarcat modul în care Rousseau dezvoltă potenţialităţile bărbatului prin descrierea femeilor

99
Pasiunea fiind termenul pe care Rousseau îl contrapune raţionalităţii bărbatului;
100
În op.cit., p.30;
exclusiv în termeni funcţionali101. După cum se afirmă la un moment dat în Emile, pentru bărbat
orice întrebare este una despre utilitate, pentru femeie factorul crucial este să se conformeze
aşteptărilor sociale, iar aşteptarea socială se poate reduce la ceea ce este util bărbaţilor. Aşadar,
natura femeii şi evoluţia ei sunt derivate din ceea ce este util unui bărbat. După cum notează
Rousseau, “cu toţii ne naştem, ca să spun aşa, de două ori; născut pentru existenţă şi născut pentru
viaţă, născut ca fiinţă umană şi născut ca bărbat”102.
Totuşi, este semnificativ faptul că naşterea în şi pentru cultură se aplică doar bărbaţilor. Femeile
se nasc doar o dată, întru existenţă şi natură şi sunt excluse din cultură. Rousseau consideră că
naturile lor ar trebui lăsate netulburate. Intrarea în viaţa civică este rezervată doar bărbaţilor. Femeile
şi copiii intră în legătură cu societatea indirect, prin intermediul unui tată/soţ/ frate. Toate formele
culturii trebuie conduse de bărbaţi, rolul femeilor reducându-se la a reproduce condiţiile necesare
perpetuării culturii. Aceasta implică a purta sarcina, a îngriji şi a creşte copii şi a oferi confortul
emoţional şi fizic soţului103. Deşi emanciparea feministă nu a reuşit să anihileze consecinţele acestui
tip de gândire, a găsit totuşi anumite soluţii pentru integrarea femeilor în societate ca partener activ
şi nu pasiv, opoziţia clasică natură/cultură, respectiv viaţă privată/viaţă publică fiind repusă în
discuţie.
În formulările clasice ale doctrinei liberale, sfera privată este un domeniu aflat un sub incidenţa
legilor, ci a ideilor de datorie, de dragoste, de cutumă, de lege nescrisă. Statutul de persoană al
femeii devine ceva greu de definit, prin persoană înţelegându-se acea fiinţă purtătoare de drepturi,
care îşi apără interesele în societatea civilă104 În acest sens atât Tyrell în secolul al XVIII-lea, cât şi
Kant sau Blackstone în secolul al XIX-lea, găsesc de cuviinţă să recomande ca femeile să fie politic
reprezentate de către soţii lor, întrucât femeilor le lipseşte personalitatea civilă, care se poate afirma
doar în societatea civilă. Caracterul de non-persoană al femeii este bazat pe statutul extra-legal,
natural, pre-politic al relaţiilor familiale, de care femeia nu poate fi disociată. Subiectul liberal este
în acest context numai bărbatul, care se mişcă în libertate între familie şi societatea civilă,
exercitându-şi drepturile, respectiv prerogativele, în fiecare din aceste domenii. Femeia are doar un
statut secund, derivat, ea are o identitate subsumată stării naturale şi responsabilităţilor pe care
aceasta le presupune.
101
Apud Gatens, op.cit., p.32;
102
Idem, p.43;
103
Ibidem;
104
Brown, W., States of Injury, Princeton University Press, 1995, p.181;
 Tratatul The Subjection of Women, apărut în anul 1869, reprezintă o încercare a lui John Stuart
Mill de a contra argumenta poziţiile care priveau femeia ca fiind inferioră bărbatului. Europa
secolului al XIX-lea ea cadrul conceptual în interiorul căruia încă se mai emiteau argumente şi
concepţii fundamentate pe idei de origine biologică şi genetică, relative la superioritatea bărbatului
în raport cu femeia.
Pentru a ilustra poziţiile retrograde împotriva cărora Mill a încercat să construiască o serie de
argumente, se poate menţiona afirmaţia scriitorului catalan Pompeu Gerner105, conform căreia: "spre
deosebire de bărbat, femeia nu este o fiinţă completă, ci este numai instrumentul de reproducere
destinat perpetuării speciei, aceasta în timp ce bărbatul reprezintă generatorul de inteligenţă, cel
cărui îi revine sarcina de a asigura progresul speciei".
Mill arată că relaţiile bazate pe inegalitatea dintre bărbaţi şi femei , o inegalitatea în numele legii,
sunt "relel în sine" şi formează unul dintre principalele obstacole care se ridicăîn calea prograsului
umanităţii. Inegalitatea ar trebui substituită de "egalitatea perfectă", care ar trebui să eludeze
posibilitatea oricărui privilegiu de putere pentru un gen şi incapacitate pentru celălalt; inegalitatea
este rezultatul unui sentiment, şi nu al raţiunii, iar acest fapt permite în continuare argumentarea în
favoarea inegalităţii sexelor.
Pentru Mill, în momentul scrierii tratatului său, scalvia femeii, deşi "mai blândă", continuă să
existe şi să se manifeste în structurile social. Mediile în care această supunere se manifestă mai
vehement, dincolo de diferenţele legale şi de prejudecăţile cotidiene, sunt pentru Mil politica, dat
fiind faptul că femeile nu deţineau dreptul de participare la sfera politico-economică, şi căsătoria, în
cadrul căreia femeile sunt supuse celor mai dificile situaţii de ssclavie, precum sclavii înşişi:

"Nu este scopul meu acela de a afirma ca femeile să nu fie în general tratate mai bine decât sunt
trataţi sclavii; însă afirm că nu există sclav a cărui scalvie să fie atât de aproape de completitudine
cum este sclavia femeii... Ceea ce se numeşte astăzi natura femeii este un produs eminamente
artificial "106.

III.4. Deficienţă şi suficienţă în perspectiva de gen

105
Apud Rhode, op.cit., p.25;
106
Mill, J.S., The Subjection of Women, Longmans, G., Reader , and Dyer, London, 4tth Edition, 1878, p.78;
 Astfel, în ceea ce priveşte nefavorabila apreciere a femeilor în raport cu bărbaţii, se poate
identifica o serie de versiuni cum este, spre exemplu, cea care susţine faptul că bărbatul reprezintă
norma şi femeia reprezintă opusul acestei norme, deficientul, "mai puţinul"107; această perspectivă
are în vedere cercetarea psihologică a imposibilităţii femeilor de a fi "ceva precum bărbaţii", precum
şi intenţia de a sublinia imensa industrie a self- help-ului, care arată că femeile consumă milioane de
cărţi de îndrumare în frumuseţe, competenţă, independenţă (nu dependenţă). "Bărbaţii, fiind
normali, nusimt nevoia de a se „repara” în moduri corespunzătoare"108.
O a doua perspectivă este aceea conform căreia bărbatul este norma iar femeia opusul lui mai
bun de data aceasta, "soluţia"; este viziunea feminismului cultural, care au recuperat calităţile
asociate femeilor, care fuseseră devalorizate- compasiunea, grija, ataşamentul- şi care trec acum
drept sursa superiorităţii morale a femeilor. Cea de-a treia viziune, susţinută de Leonore Tiefer în
articolul sugestiv intitulat Men and Women are the same and they're all Men109, consideră că nu
există nicio problemă, aceasta deoarece bărbatul este norma iar femeia este exact ca bărbatul110.
Aspectul discriminării de gen apare atunci când un grup este considerat a fi norma iar celălalt a
fi diferit de el şi care, prin urmare, nu se poate raporta la standardele ideale, superioare, dominante
pe care le impune cel dintâi grup, şi când acesta din urmă utilizează limbajul diferenţei pentru a-şi
justifica poziţia socială. În Mismeasure of Man, Stephen Jay Gould utilizează studiile diferenţelor
de inteligenţă dintre rase pentru a ilustra faptul că ştiinţa a fost uzată şi abuzată pentru a servi unei
agende culturale mai largi; altfel spus, pentru a confirma prejudiciile conform cărora "negrii, femeile
şi oamenii săraci îşi ocupă rolurile subordonate ca actori ai naturii"111.
Proasta apreciere a femeilor joacă aceeaşi funcţie în cadrul societăţii.
Pe de altă parte, dacă femeile nu sunt în sine mai rele decît bărbaţii, mai bune decât aceştia sau la
fel ca aceştia, se pune întrebarea "ce ar trebui să gândim despre gen?" Un prim răspuns la această
întrebare ar putea fi, după Carol Tavris, acela care face trimitere la abordarea genului în cadrul
107
Crawford, M., Marecek, J., "Psychology Reconstructs the Female: 1968- 1988", Psichology of Women Quarterly,
Vol. 13, 1989, pp. 147-165;
108
Tavris, C., "The Mismeasure of Women", Feminism Psychology, Vol. 149- 3, Sage Publications, 1993, p.34 ;
109
Apud Travis, C., op.cit, p. 35;
110
O alternativă a gândirii în arhetipuri opuse a fost propusă de un grup feminist în Nothingham- Women Opposed the
Nuclear Threat (WONT), în anii 1980 şi este expusă în Travis, op.cit., p.12: « Nu credem că femeile au un rol special în
mişcarea de pace pentru că am fi în mod natural mai pacifiste, mai protectoare sau mai vulnerabile decât sunt bărbaţii;
nu privim femeile ca fiind Zeiţe ale Pământului, care vor salva planeta de agresivitata bărbaţilor»;
111
Gould, S., J., The Mismeasure of Man, Norton, New- York, 1981, apud Travis, op.cit., p. 4;
contextelor date, evidenţiind cu precădere fctorii externi şi contextele care conturează cadrul
existenţial; un altul abordează genul ca aspect narativ, care se concentrează pe modurile în care
femeile şi bărbaţii percep, interpretează şi reacţionează la evenimente. Este important de subliniat
faptul că toate comportamentele pe care le relaţionăm genului depind într-o măsură mult maimare de
ceea ce face individul decât de sexul său biologic 112. Comportamentul bărbaţilor şi al femeilor
depinde astfel de interacţiunea genurilor, nu atât de caracteristicile intrinseci ale genului în sine,
proces pe care Zimmerman şi West l-au denumit doing gender113.
Prin urmare, a identifica o diferenţă structurală şi structurantă la nivelul celor două genuri, a
configura cadrul social pe baza acestei diferenţe conceptuale, a distribui resursele, bunurile, funcţiile
în conformitate cu acest pattern patiarhal, reprezintă semnul evident al unei discriminări de gen deja
naturalizate.

112
Deaux, K., Major, B.,"Putting Gender into Context: An Interactive Model of Gender Related Behaviour", Psychology
Review, Vol. 94, Eagly, 1987, p. 23;
113
"Realizarea genului", West, C., Zimmerman, D.H., "Doing Gender", Gender & Society, Vol. 1, London, 1987, p. 125-
151;
 CAPITOLUL PATRU

DISCRIMINAREA DE GEN ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE

-STUDIU DE CAZ-

IV.1. Cadrul conceptual

“Principiul tratamentului egal şi cel al non- discriminării reprezintă punctul nodal al Modelului
Social European; aceste principii sunt de fapt piatra de temelie a drepturilor fundamentale şi a
valorilor, care fixează în ultimă instanţă cadrul de desfăsurare al Uniunii Europene”114.
Maniera în care Uniunea Europeană s-a raportat şi continuă să se raporteze la problema
discriminării de gen este reflectată în modul în care legislaţia europeană pune în discuţie cadrul
legal, în limitele căruia problema discriminării femeilor dar şia bărbaţilor trebuie analizată. Astfel, în
ultimii treizeci de ani finalitatea repotenţării şi realizării unei mai bune clarificări a aspectelor legale
pe care problemele de gen le dezvoltă i-a revenit Curţii de Justiţie Europene. Abordarea acestui
aspect al vieţii sociale a făcut ca egalitatea dintre bărbaţi şi femei şi transversalizarea dimensiunii de
gen în toate activităţile Uniunii să constituie unul dintre principalele puncte ale agendei politice
europene.
Încercarea de soluţionare a discriminării de gen îşi găseşte expresia explicită în stabilirea unui
consens în vederea obturării discriminării la nivelul bazelor adiţionale; în stabilirea acestui consens,
rolurile principale revin organizaţiilor societăţii civile şi Parlamentului European115. Urmarea
acordului stabilit la mijlocul anilor nouăzeci a fost introducerea unui nou articol, articolul numărul
treisprezece, în Tratatul Comunităţii Europene, premergând astfel Tratatul de la Amsterdam din anul
114
Vezi Platforma de la Pekin, paragrafele 79, 105, 141, 164, 189, 202, 229, 252, 273
115
Comisia Europeană, Discrimination in an enlargend European- Union- Green Paper, p 9;
1997. Importanţa aacestui articol stă în aceea că reprezintă încă un pas în lupta anti-discriminare a
Uniunii Europene, prin faptul că a dispus acţionarea plurivalenţată, pe noi baze- etnice, rasiale, reli
gioase, de vîrstă, dizabilităţi sau orientare sexuală, împotriva discriminării116.
Măsuri de combatere a discriminării sunt incluse de asemenea printre obiectievele fundamentale
ale Uniunii Europene în Articolul 3 al Constituţiei prezentate Consiliului European de către
Convenţia Europeană în iulie 2003.
Angajamentul Uniunii faţă de principiul non-discriminării a fost reafirmat prin proclamarea
Cartei Drepturilor Fundamentale, în decembrie 2000117. Articolul 20 schiţează principiul general al
egalităţii, precedând Articolul 21, care tratează principiul ne-discriminării118.

IV.2. Politici europene anti-discriminare

În cadrul Uniunii Europene au fost implementate diferite tipuri de politici anti- discriminare,
fiecare dintre acestea adaptându-se distinctelor concepţii politice şi diferenţelor dintre sistemele
politice, precum şi tradiţiilor fiecărei ţări în parte. Cele mai importante dintre aceste tipuri de politici
sunt: egalitatea de şanse, acţiunea pozitivă şi transversalitatea. Fiecăreia dintre acestea îi revine
sarcina de a interveni la un alt nivel public şi de a transforma diversele aspecte ale sistemului social
de gen, care condiţionează realitatea socială a femeilor şi ale relaţiilor care se stabilesc între bărbaţi
şi femei.
Descrierea propriu-zisă a conţinutului fiecăreia dintre aceste strategii este necesar a fi precedată
de definirea procesului de discriminare a femeilor, a cărei reducere sau eliminare este avută în
vedere de aceste politici.
Discriminarea este un concept care face referire la existenţa în cadrul grupurilor a unor inegalităţi
sociale, inegalităţi care nu sunt legitime şi/ sau legale şi care, prin urmare, trebuie modificate sau
îndepărtate. Dacă statul este sau ar trebui să fie garantul egalităţii între indivizi, atunci existenţa
acestor inegalităţi trebuie abordată prin intemediul politicilor publice care să favorizeze egalizarea/
egalitatea.

116
Ulterior, Articolul 13 al Legislaţiei Europene a fost modificat în cadrul Tratatului de la Nisa, astfel încât să permită
adptarea unor măsuri prin care majoritatea deţinătoare a voturilor are dreptul de decizie în Consiliu. Astfel, acţiunea
legislativă continuă să pretindă aprobul unanim al Consiliului, în ciuda propunerilor Comisiei Europene de a califica
voturile majorităţii în contextul Convenţiei Europene, apud supra;
117
http://europa.eu.int/comm/justice_home/unit/charte/index_en.html;
118
Vezi Anexa 2;
 Determinarea existenţei discriminării femeilor trebuie realizată prin intermediul realizării unui
diagnostic care să stabilească inegalităţilor care între genuri şi apoi prin propunerea unor
soluţii.Este necesară, prin urmare, elaborarea unor metodologii de lucru pentru stabilirea cărui tip de
inegalităţi există şi, în consecinţă, este necesară stabilirea strategiilor de acţiune adecvate.
Însă există o necesitate metodologică prevalentă; aceasta constă în definirea datelor realităţii care
identifică difernţele dintre bărbaţi şi femei, respectiv a acelor date care pot fi considerate a fi
inegalităţi ce trebuie “tratate”. Necesitatea acestei valorizări ce referire la categoriile ideologice care
semnalizează acele aspecte care pot fi considerate a fi privilegii, respetiv acele aspecte care pot fi
considerate discriminatorii. Din perspectiva politicilor anti- discriminare, ipoteza centrală din care
derivă încercarea de a descrie situaţia socială a femeilor este aceea dacă există diferenţe sociale în
poziţiile pe care femeile şi bărbaţii le ocupă, şi care se dovedesc discriminante pentru femei. De aici
se evidenţiază o primă necesitate, care decurge din simpla constatare a diferenţelor: în ce cazuri
trebuie să concludem că aceste diferenţe sunt o dovadă a discriminării.
Spre exemplu, faptul că femeile nu reprezintă 50% din numărul deţinuţilor din penitenciare sau
că nu reprezintă o jumătate din numărul victimelor problemelor de inimă, este un indicator al
discriminării? În mod clar, nu. Nu în mod necesar inegalitatea de gen presupune discriminarea
femeilor. Prin urmare, trebuie făcută o distincţie între inegalităţile de gen şi discriminare. Însă, chiar
şi în cazul inegalităţilor de gen care favorizează femeile, s-ar putea chestiona posibilitatea ca
menţinerea acestor inegalităţi să facă parte din dezvoltarea unui proces de creare a politicilor anti-
discriminare.
Însuşi conceptul de discriminare comportă definiţii diferite şi, conform definiţiei teroretice care
este adoptată, se condiţionează şi cercetarea datelor care vor conduce la identificarea politicilor
publice care trebuie implementate sistemului.
O primă aproximare ideologică indică faptul că, atunci când se vorbeşte despre discriminare, se
încearcă măsurarea diferenţelor existente între bărbaţi şi femei în termeni de disttribuire a bunurilor,
serviciilor, prestigiului şi a puterii. În acele societăţi în care se găsesc inegalităţi sistematice în
distriburea lor, se poate confirma existenţa inegalităţii de gen. O societate egalitară, în schim, ar fi
aceea în cadrul căreia rolurile de gen ar fi suficient de similare în termenii a ceea ce societatea
respectivă valorizează pozitiv.
Astfel definită discriminarea, apare întrebarea, evidentă într-o oarecare măsură, care sunt
condiţiile sau ce determină producerea acestei inegalităţi. Identificarea unor răspunsuri trebuie
fundamentată, aşa cum am văzut în capitolele anterioare, pe analizarea sistemului de gen în cadrul
societăţilo rmoderne, pe studierea impactului pe care l-au avut relaţiile dintre bărbaţi şi femei,
precum şi pe punerea în discuţie a procesului prin intermediul căruia diferenţele de gen au ajuns să
se transforme în inegalităţi de gen.

IV.3. Sistemul de gen şi societatea modernă

Sistemul de gen face referire la procesele şi mecanismele care reglează şi organizează societatea
astfel încât femeile şi bărbaţii să fie propriu-zis, să acţioneze şi să se considere a fi diferiţi şi, în
acelaşi timp să determine care arii sociale se găsesc de competenţa unuia dintre sexe, ori a celuilalt.
Această organizare este independentă de sexul biologic, deşi în multe dintre cazuri biologia a
reprezentat elementul utilizat pentru legitimarea acestui tip de organizare, ajungînd să se transforme
nu numiai într-un fapt material, ci şi într-o ideologie per se. Diferenţele biologice ajung astfel să
constituie baza care justifică diviziunea muncii şi sistemul de gen.
Genul capătă expresie prin existenţa a patru niveluri de abordare şi semnificaţie: prin
caracteristicile biologice secundare, prin identitatea personală, rolurile sociale şi, nu în ultimul rând,
prin mediile sociale. Primul nivel se referă la caracteristicile biologice secundare asociate sexului,
cum sunt, spre exemplu, forţa fizică, culoarea părului ori înălţimea. Spre deosebire de aparatul
reproductiv, caracteristicile secundare nu sunt duale, recte, nu corespund numai două tipuri
radicalmente divergente. Difenenţele dintre aceste tipuri pot fi descrise în termeni de continuum: un
gen îl continuă pe gelălalt. Ceea ce este important este faptul că rolul eminamente substanţial în
dezvoltarea acestui continuum îl are cultura.
În ceea ce priveşte identitatea personală, aşa cum semnele fizice secundare nu sunt dihotomice,
ci formează un continuum, tot astfel şi semnele psihologice, “feminitatea” şi “masculinitatea”
fiinţelor umane posedă aceeaşi caracteristică. Fiecare societate în parte deţine anumite modele de
gen, care pot varia de-a lungul timpului. În unele societăţi stereotipurile feminine şi mascuine sunt
total diferite unele de celelalte; în altele, femeile şi bărbaţii pot împărţi unele caracteristici în timp ce
se pot diferenţia prin alte aspecte.
Originea acestor modele se găseşte în definiţiile sociale şi culturale care instanţiază comportamentul
femeilor şi al bărbaţilor şi care se transmit din generaţie în generaţie prin intermedil socializării şi al
educaţiei.
Cel de-al treilea nivel, acela al rolurilor sociale, are în vedere diviziunea muncii pe motive de
sex, acesta fiind o constantăde-a lungul istoriei: bărbaţii întreprind unele activităţi care sunt
considerate a le fi proprii, în timp ce femeile întreprind ale activităţi. Genul, prin urmare nu se
atribuie numai persoanelor, ci şi activităţilor. Astfel, în fiecare societate există roluri feminie şi
roluri masculine, care pot sublinia o dihotomie clară a genurilor, sau pot existe roluri neutre care pot
fi adoptate de oricare gen.
Sistemul de gen, prin urmare, reglează atât caracteristicile individuale (biologice şi de
personalitate), precum şi activităţile şi mediile sociale. Din perspectiva schimbării sociale, chiar şi în
condiţiile în care şi biologia ajunge să fie afectă de cultură, este mai important studiul acestor trei
niveluridat fiind faptul că sunt în mod direct sociale. Aceste trei niveluri ale sistemului de gen îl
convertesc într-un sistem complex, a cărui transformare este lentă.
Sistemul tinde către o coerenţă a celor trei niveluri ale sale: femeile posedă o identitate feminină,
realizează activităţi feminine prin definiţie pe care le îndeplinesc în mediul social femini, iar bărbaţii
de asemenea. Schimbările se pot produce în unele dintre aceste niveluri, însă nereproducerea acestei
dihotomii este condiţionată de producerea unor schimbări în toat ecel etrei niveluri.
Sistemul de gen nu face altceva decât să sublinieze existenţa unor difernţe între genuri. Prin el
însuşi, acesta nu implică inegalităţi: acestea din urmă apar atunci cînd relaţiile între genuri sunt
marcate de existenţa unor ierarhii care comporta privilegii. Acesta este momentul în care este
oportună afirmaţia conform căreia ceea ce caracterizează femeile, în oricare dintre niveluri, este
inferioritatea, inegalitatea şi, finalmente, discriminarea.
Sistemul de gen caracterizat prin această inegalitate a fost denumit “patriarhat”.
În societatea modernă, industrială şi urbană, patriarhatul şi-a găsit expresie sub forma diviziunii
sexuale a muncii, care a accentuat separarea spaţiului privat, a căminului, destinat cu precădere
femeilor, de spaţiul public, predominant masculin. Mediul public s-a potenţat valoric din punct de
vedere economic şi social, în timp ce mediul privat a dobândit valoare simbolică.
Dezvoltarea oraşelor a fost asociată, în ţările occidentale, nu numai procesului de industrializare
şi de fundamentare a statului modern, ci şi acestor schimbări din cadrul diviziunii sexuale a muncii
şi a familiei. Oraşele au definitivat consolidarea separări spaţiului public de cel privat, a locului de
muncă de politică şi cultură de spaţiul familial.Bărbaţii şi femeile nu mai împărţeau viaţa cotidiană
aşa cum făceau altădată, iar diferenţierea dintre rolurile lor şi relaţiile sociale s-a accentuat, ajungând
să se convertească în două lumi separate şi distanţate.

IV.4. Egalitatea şanselor

Egalitatea şanselor în tradiţia liberală clasică se fundamentează pe ideea conform căreia toţi
indivizii trebuie să aibă aceleaşi oportunităţi şi că inegalităţile cere vor interveni vor trbui să rezulte
numai din diferitele merite pe care persoanele le au. Ceea ce este important este că statul garantează
sau ar trebuisă garanteze egalitatea oportunităţilor; în acest caz particular, diferenţele care apar nu
pot fi considerate a fi inegalităţi, dat fiind că toţi indivizii au putut uza aceleaşi oportunităţi. Ceea ce
generează inegalităţi sunt acele diferenţe individuale şi nu absenţa oportunităţilor pentru unii indivizi
în raport cu ceilalţi.
Este vorba despre acele oportunităţi care să permită accesul femeilor în sfera publică.
Discriminarea se defineşte prin raportare la situaţia pe care o au bărbaţii, consideraţi a fi privilegiaţii
sistemului de gen. Aceasta reprezintă prima linie a strategiei de egalizare a şanselor în virtutea
combaterii discriminării femeilor.
În termenii nivelurilor sistemului de gen descrise anterior, măsurile impuse prin adoptarea
strategiei de egalitate a şanselorau în vedere schimbarea femeilor: în primul rând, schimbarea
identităţii lor care le instanţiază ca stăpîne ale casei ori casnice, cu identitatea unor cetăţene cu
drepturi depline de a participa la viaţa economică, politică şi culturală. În al doilea rînd, vizează
schimbarea concepţiei diviziunii sexuale a muncii, care atribuie femeii rolul de casnică ori stăpână a
casei. Nu se sugerează însă că această “activitate” trebui anulată, ci se doreşte sublinierea
caracterului compatibil pe care această activitate în raport cu rolul de cetăţeană.
Pe măsură ce spaţiul public s-a dezvoltat de-a lungul secolului al XX-lea, în care activităţile
publice, atât pe piaţa muncii, cât şi în societate, politica şi cultura s-au diversificat, femeile au
continuat să îşi revendice dreptul de a lua parte la viaţa din afara spaţiului privat. Cu alte cuvinte,
ceea ce chestionau acestea era ataşarea definitivă şi exclusivă a genului masculin rolurilor publice.
Politicile de egalizare a şanselor vizează astfel garantarea acestei prezenţe publice feminine în
sfeera publică.

IV.5. Mainstreaming-ul şi egalitatea de gen

Cea mai recentă strategie a politicii de egalitate între femei şi bărbaţi a Uniunii Europene poartă
numele de gender mainstreaming119, tradus prin transversalitatea genului. Mainstreaming-ul de gen a
fost asumat în mod explicit de către Platforma de Acţiune a Celei de-a Patra Conferinţe Mondiale
asupra Femeiilor din Naţiunile Unite, care a avut loc în Pekín, în anul 1995. Aceasta cerea ca
“guvernele şi ceilalţi actori statali s promoveze opolitică activă şi vizibilă a mainstreaming-ului de
gen în cadrul tuturor politicilo şi programelor, pentru ca, înainte de luarea deciziilor, să se realizeze
o analiză a efectelor produse asupra femeilor, respectiv asupra bărbaţilor”120.
Definiţia actualmente cea mai aproape de completitudine şi cea mai detaliată este cea oferită de
grupul experţilor Consiliului European. Astfel,

“Mainstreaming-ul de gen reprezintă organizarea (reorganizarea), îmbunătăţirea,

dezvoltarea şi evaluarea proceselor politice, astfel încât o perspectivă a egaliităţii de
gen să se poată încorpora în cadrul tuturor politicilor, în toate nivelurile şi în toate
etapele, prin intermediul actorilor implicaţi în mod normal în adoptarea măsurilor
politice”121.

Definiţia grupului de experţi al Consiliului Europei, care se referă în mod principal la cadrul Uniunii
Europene, pune în discuţie cinci elemente- cheie ale strategiei mainstreming-ului de gen:
1.Un schimb în cadul conceptului de egalitate de gen, mai amplu decât decât cel existent. Acest
concept include nu numai egalitatea de iure, ci şi egalitatea de facto. Aceasta din urmă reclamă
119
Platforma de Acţiune: “... guvernele şi alţiactori de genul acesta ar trebui să promoveze o politică a transversalităţii
perspectivei de gen, care să fie activă şi transparentă în toate politicile şi programele” (citat în DAC, 1998, p.28);
120
Vezi Platforma de la Pekin, 1995, paragrafele 79, 105, 141, 164, 189, 202, 229, 252, 273;
121
Consiliul Europei, Mainstreaming de genero. Marco conceptual, metodologa y presentacion de “buenas practicas”.
Informe final de las actividades del Grupo de especialistas en mainstreaming (EG-S-MS), (versiune spaniolă şi engleză),
Instituto de la Mujer, Ministerio de Trabajo y Asuntos Sociales, Serie Documentos, Numero 28, Madrid, 1999, p. 26;
adoptarea unei varietăţi de strategii, de la egalitatea de şanse la acţiunile pozitive, la mainstreaming-
ul de gen şi la alte instrumente. Mai mult, presupune aplicarea unei “perspective de gen şi nu o
focalizare limitată a problemelor pe care le au femeile”122, ceea ce înseamnă luarea în considerare a
relaţiilor dintre femei şi bărbaţi şi rolul pe care fiecare gen îl joacă în .afectarea oportunităţilor şi a
stilului de viaţa al celuilalt gen. O noţiune mai amplă a egalităţii necesită chiar şi aşa o focalizare
mai globală, care să combată în mod explicit sistemul patriarhal, centrîndu-se pe cauzele multiple
car ecrează o relaţie inegală între sexe în dezavantajul femeilor din distincte sectoare (familie,
muncă remunerată, politica, sexualitate, cultura, violenţa masculină)123.
2. Încorporarea perspectivei de gen în agenda politica dominantă. Acest lucru presupune:

"Abordarea problemelor de egalitate a genului în cadrul tendinţelor dominante ale

societăţii, care reprezintă liniile directoare, organizările şi ideile care determină luarea
decizilor politice. Prin urmare, mainstreming-ul înseamnă de fapt că problemele de
egalitate de gen ar trebui să fie tratate în interiorul problemelor de educaţie, politică,
etc."124

Referinţe asupra subiectului de gen şi consideraţii referitoare la măsura în care o iniţiaţivă

politică ar putea afecta femeile şi bărbaţii în forme diferite/ discriminatorii ar trebui să se
găsească în fiecare mediu politic.
3. Includerea şi participarea activă a femeilor în instituţii şi procese de luare a deciziilor.
Mainstreaming-ul125 de gen are în vedere obţinerea unei democraţii egalitariste, care echivalează
reprezentarea egală a femeilor şi a bărbaţilor la luarea deciziilor. Un număr din ce în ce mai mare de
cazuri susţin necesitatea unei participări echilibrate a bărbaţilor şi a femeilor în procesul decizional

122
Consiliul Europei, op.cit., p.32;
123
Walby, S., Theorizing Patriarchy, Oxford, Blackwell, 1990;
124
Consiliul Europei, op.cit., p.25;
125
Mainstreaming-ul de gen a fost introdus în dreptul comunitar în două articole ale Tratatului de la Amsterdam, în trei
Programe de Acţiune Comunitară şi un număr considerabil de prevederi legislative “soft”, adică reglementări
nerelaţionate). Tratatul de la Amsterdam din 1997 a recunoscut un rol deosebit de important al maintreaming-ului de
gen prin intermediul introducerii unui nou Articol 2, care stabileşte promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei ca unul
dintre obiectivele Uniunii, alături de convergenţa economică. Fără îndoială, articolul care sintetizează direcţiei trasate de
subarticolul 3.2, care obligă U.E. la dezvoltarea în toate ariile de activitate pentru îndeplinirea obiectivului de eliminare
a inegalităţilor şi pentru promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei;
în interiorul comitetelor şi al grupurilor de experţi ai Comisiei126. Decizia Comisiei Europene
recomandă ca participarea femeilor la acest proces să fie de cel puţin 40%.
4. Prioritatea dată politicilor egalităţii de gen şi celor carea au o însemnătate pentru femei ( cum
sunt, spre exemplu, politicile sociale şi familiale), cu obiectivul de a obţine o egalitate substanţială,
reală.
5. Determinarea unei schimbări în culturile instituţionale şi organizaţionale. Această schimbare se
poate realiza prin raportarea la trei aspecte fundamentale : procesul politic, mecanismele politice şi
actorii politici.
Producerea unei schimbări în procesul politic presupune ca “acesta din urmă să se reconstituie
pentru ca actorii implicaţi să aibă în vedere o perspectivă de gen, astfel încît îndeplinirea scopului de
egalitate a genului să fie posibilă”127. Aceasta poate însemna, aşa cum explică grupul de experţi ai
Consiliului Europei, atît ca “procesul politic să se reorganizeze într-o aşa măsură încât actorii
politici să poată şti cum să încorporeze o perspectivă de gen”, cât şi ca grupuriel de experţi în
probleme de gen să poată fi inclusă “ ca element esenţial în luarea deciziilor”128 .
Realizarea unei schimbări la nivelul mecanismelor politice cere îndeplinirea a două condiţii: pe
de o parte, o cooperare orizontală în chestiunile de gen în toate mediile, departamentele şi nivelurile
(naţionale, regionale, locale) politice, pe de cealaltă parte, utilizarea tehnicilor adecvate de integrare
a variabilei de gen în toate politicile, precum şi întreprinderea unui proces de evaluare continuă a a
acestora din urmă din perspectiva de gen129.
126
Vezi Consiliul Europei, “Recomendacion 96/694 del Consejo relativa a la participacion equilibrada de las mujeres y
de los hombres en el proceso d etoma de decisiones”, DOCE (1996) L 319/11; Comisia Europeană, “Decision 182/199
del Parlamento Europeo y del Consejo”, DOCE (1999) L26/1; Comisia Europeană, “Decision 2000/407 sobre el
equilibrio entre hombres y mujeres en los comites y los grupos de expertos creados por la Comision”, DOCE (2000) L
154/34;Comisia Europeană, “Comunicacion de la Comision a los Estados Miembros sobre la decision reativa a
equilibrio entre hombres y mujeres en los comites y los grupos de expertos creados por la Comision”, DOCE (2000)
C203/4;
127
Consiliul Europei, op.cit., p.28;
128
Idem, p.27;
129
Apud Lombardo, E., “Ou Mainstreaming de Genero no Union Europea”, Aequalitas. A Revista Juridica di Igualdade
em Oportunidades entre Mulheres e Homems, Vol. 10- 15, Maco- Dezembro, 2003, pp. 6-11, colectarea datelor
statistice în funcţie de gen şi realizarea de analize în termeni costuri- beneficii dintr-o perspectivă de gen permit trasarea
cu o mai bună precizie a situaţiei socio- economicea a ambelor sexe, oferind informaţii despre impactul pe care îl pot
avea deciziile politice în condiţiile de viaţă atât de diverse pentru bărbaţi şi femei. Metodele de evaluare a impactului
asupra genului permit analizarea ex ante a consecinţelor pe care o propunere politică determinată le-ar putea avea pentru
egalitatea de gen, având astfel posibilitatea de a remedia efectele negative înainte de luarea propriu-zisă a deciziilor: “O
 O schimbare la nivelul actorilor are participă în procesul politic presupune nu numai aplicarea
schimbării în cazul actorilor politici şi administrativi, şi în cazul experţilor în chestiuni de egalitate
de gen, cum sunt, spre exemplu, organismele de promovare a egalităţii de gen la nivel naţional,
regional şi local, şi în cazul societăţii civile- organizaţii non- guvernamentale, grupuri de interese,
asociaţii, mişcări sociale şi sindicate.
Pentru punerea în practică a mainstreaming-ului de gen se consideră a fi necesară atât deschiderea
unor noi canal ede consultare şi de cooperare cu actorii societăţii civile, cît şi potenţarea canalelor
deja existente.
În concordanţă cu direcţia oferită de Consiliul Europei, o aplicare corectă a mainstreming-ului
de gen pretinde îndeplinirea celor cinci cereri descrise, recte un concept mai amplu al egalităţii de
gen, anexarea persepctivei de gen agendei politice dominante, participarea echilibrată a femeilor în
procesele de luare a deciziei, prioritatea atribuită polititicilor den şi celorlalte politici relaţionate
problemelor specifice femeilor şi, în ultimă instanţă, modificarea structurilor instituţionale şi
organizaţionale care afectează procesul politic, mecanismele şi actorii politici.
O dovadă a avansului către noi forme de intervenţie impuse la începutul anilor nouăzeci, care
doreau aprofundarea intervenţiei publice dincolo de egalitatea şanselor, a fost propunerea
transversalităţii şi a egalităţii. În ambele cazuri este vorba despre propuneri care pot fi definite şi
care se pot aplica în logica egalităţii şanselor şi a acţiunii pozitivesau care pot aborda necesitatea
unei reformări structurale a sistemului de gen.
Transversalitatea, în prima sa versiune propunea mărirea cadrului de acţiune instituţională a
statului în materie de politici de egalitate a şanselor. Se cerea nu numai ca instanţele a căror
finalitate specifică era aceea de a implementa aceste politici să se simtă responsabile pentru aceasta,
ci şi statul în totalitatea instituţiilor sale să promoveze aceste politici de gen. Astfel concepută,
această strategie se dovedeşte a fi importantă ca urmare a faptului că augumentează capacitatea de
acţiune a politicilor împotriva fenomenului discriminării, pe măsură ce presupune compromisuri
politice şi multiplică recursurile şi numărul instituţiilor implicate în aplicarea politicilor.
Transversalitatea a fost definită şi ca aplicarea dimensiunii de gen actelor publice. În acest caz,
transversalitatea se converteşte într-o încercare de transgresare a simplei implementări a politicilor
de gen pe care transversalitatea instituţională o propune. Punctul de pornire este principiul conform
căruia toate relaţiile care se stabilesc între bărbaţi şi femei, precum şi participarea lor în cadrul social
sunt condiţionate de sistemulde gen descris anterior; se porneşte de la aprecierea că există
deciziipolitice care nu par a fi sexiste, dar care pot avea un impact diferit asupra femeilor, respectiv
asupra bărbaţilor, aceasta chiar şi atunci când această consecinţă nu ar fi intenţionată ori
intenţională, prevăzută sau dorită. Acest lucru face necesar, prin urmare, ca fiecare acţiune publică
să fie analizată în termenii impactului diferenţial şi diferenţiat pe care respectiva acţiune l-ar avea
asupra colectivului femeinin şiasupra colectivului masculin.
Aplicarea dimensiunii de gen politicilor publice are ca obiectiv evaluarea impactului în funcţie
de gen, aceaste în virtutea evitării consecinţelor negative neintenţionale şi a îmbunătăţirii calităţii
vieţii şi a eficienţei tuturor politicilor.
Implementarea transversalităţii presupune, în consecinţă, ca dimensiunea egalităţii şi
dimensiunea genului să ia în considerare toate acţiunile şi activităţile, din faza de planificare a
acestora, supunînd analizei efectele acestora în situaţiile de aplicare, supervizare şi evaluare a
acestora.
În aplicarea pe care o întreprinde Uniunea Europeană, se semnalizează că transversalitatea
proiectează necesitatea realizăriia două tipuride intervenţii care sunt aplicabile tuturor
departmentelor pe care o instituţie publică le are. Prima dintre acestea două face referire la
intervenţiile active ex ante, în care este necesară integrarea factorului egalităţii şi realizarea unor
“ajustări” a politicilor, prin intermediul analizei şi încorporării perspectivei de gen. Cea de-a doua
are în vedere intervenţiile reactive ex post, cu acţiuni specifice destinate îmbunătăţirii situaţiei
sexului defavorizat. În acestă manieră, tansversalitatea se transformă într-o formă de intervenţie,
care nu numai că este transversală în sensul aducerii în joc a întregii instituţii, ci şi în sensul punerii
în practică a juxtapunerii relaţiilor de gen cu definirea oricărei situaţii care reclamă o intervenţie
publică de un tip sau altul.
În ceea ce priveşte egalitatea, şi aceasta a fost abordată prin intermediul a două concepţii: prima
se găseşte ca tip de acţiune pozitivă în care cele două genuri să aibă aceeaşi reprezentare în toate
tipurile de activităţi sociale, însă în special în sectorul politic. Egalitatea ar consta atunci în aplicarea
cotelor prin care niciunul dintre genuri să nu deţină mai mult de 40% ( o relaţie de 60% la 40%) sau,
în versiunea sa extremă, 50% la 50% . Ar fi prin urmare un tip de acţiune pozitivă care s-ar ocupa de
repartizarea activităţilor sociale astfel încât recunoşterea explicită a subiecţilor să se facă legal iar
limitele de egalitate formală între bărbaţi şifemei să fie depăşite, garantând astfel o egalitat
substanţială în toate nivelurile sactivităţii sociale.
 Introducerea egalităţii sexuale în definirea persoanei legale ar reclama recunoaşterea unui status
egal pentru femei şi bărbaţi. Aceasta defineşte paritatea; principiul legal de paritte ar obliga puterile
publice la luarea unor măsuri pentru asigurarea existenţei unei participări egale în toate instituţiile
politice, sociale, administrative şi judiciare.
Egalitatea astfel definită propune o nouă concepţie asupra cetăţeniei; astfel, nu mai există cetăţeni
neutri, ci cetăţeni genizaţi. Relativă la “cetăţenia genizată”, dincolo de definiţiile anterior semnalate,
a avut numeroşi oponenţi. Pentru mulţi dintre aceştia acest lucru presupune opunerea faţă de
calitatea bazică a contractului social modern, care reprezintă originea cetăţeniei în accepţiunea sa
democratică. Mai mult, se semnalizează faptul că introducerea identităţii sexuale în definirea
cetăţeanului, subiect al dreptului, ar fi în pericolul de a risca instituţionalizarea funcţiilor feminine
care ar ajunge să îşi piardă caracteristica de fiinţă genizată, recte, de fiinţă socială, pentru a se
converti în fiinţă “naturală”.
Văzute din perspectiva sistemului de gen, transversalitatea şi paritatea pretind a acţiona nu numai
pentru schimbarea femeilor ca şi colectiv sau pentru schimbarea activităţilor masculine pentru ca
femeile să poată fi capabile a se încorpora acestora din urmă, ci şi în vederea transformării
sistemului de gen în sine, implicit a relaţiilor dintre bărbaţi si femei. În termenii celor trei niveluri la
care se face referire prin definirea sistemului de gen, se are în vedere acţionarea din punctul tuturor
acestor niveluri. Totodată, nu trebuie uitat faptul că genul reprezintă o diferenţiere structurală care
afectează societatea ca ansamblu; nici femeile nici bărbaţii nu trebuie trataţi ca făcând parte dintr-un
grup de interes particular. Din contră, genul afectează diferenţele şi vulnerabilităţile genului în
funcţie de alte diferenţe structurale cum sunt rasa, apartenenţa etnică, clasa socială, vârsta,
incapacităţile fizice, orientarea sexuală, etc., şi nu de puţine ori repotenţându-le. Există diferenţe
substanţiale în viaţa femeilor şi a bărbaţilor în majoritatea mediilor de acţiune, iar aceste diferenţe
pot explica faptul că unele politici, aparent nondiscriminatorii au un impact diferit asupra femeilor şi
a bărbaţilor, potenţînd astfel inegalităţile deja existente.
Politicile adresate grupurilor-ţintă sau unor colective determinate, sau care auimplicaţii clare pentrua
ceste grupuri, sunt, prin urmare, într-o măsură mai mare sau mai mică, pertinente prinraportarea la
gen.

IV.6. Schimbul structural al relaţiilor de gen

 De la constituirea Comunităţii Economice Europene prin Tratatul de la Roma din anul 1957,
tema egalităţii de şanse pentru femei a fost încorporată în articolul 119, care stabilea principiul
conform căruia bărbaţii şi femeile trebuie să primească un salariu egal cu cel pe care îl primesc
bărbaţii pentru acelaşi volum de muncă depus. Pornind de aici, de-a lungul anilor şaptezeci, tratatul
a fost extins pe mai multe directive, care obligau statele membre să respecte tratatul, introducând
astfel modificările necesare în cadul legislaţiei sale.
Soluţionarea reală a discriminării femeilor trebuie să fie fundamentată pe schimbare amanierei în
care este organizată baza socială care face posibilă discriminarea, respectiv existenţa dihotomiei
activităţi publice- activităţi private. Acest fapt presupune stabilirea unor politici publice ale căroro
obiective să treacă dincolo de simpla identificare a inegalităţilor şi încercare de stabilire a
egalităţilor de şanse ca principiu structural al societăţii, dincolo de acţiunea pozitivă între bărbaţi şi
femeiîn cadrul public. Presupune, pe de o parte, modificarea caracteristicilor şi a relaţiei dintre
lumea publică şi cea privată, care a caracterizat societatea modernă. Pe de altă parte, propune
eliminarea bazei culturale şi poltice, care a susţinut ierarhia masculin- feminină şi care s-a înfiinţat
în aproape toate tipurile de organizare sociale cunoscute.
Necesitatea acestei transformări a a sistemului de gen determină două re-conceptualizări: cea
dintâi face referire la echilibrul dintre absenţa şi prezenţa socială a femeilor; cea de-a doua vizează o
nouă organizare a mediilor sociale, a cărei finalitate este aceea de a de a depăşi dihotomia public-
privat. În ceea ce priveşte prezenţa socială a femeilor, se au în vedere activităţile “feminine”
destinate acestora în societatea modernă descrisă anterior. Este vorba despre mediul privat, a cărui
principală instituţie este familia , unitatea de producere a bunurilor şi a serviciilor relaţionate
reproducerii umane şi întreţinerii cotidiene a persoanelor. Problema care se poate identifica aici este
aceea că mediul privat nu are aceeaşi valoare şi prestigiu pe care le are mediul public. Fără îndoială
însă, rezultă a fi important în sine pentru buna funcţionare a societăţii.
De aici decurge o a doua re-conceptualizare necesară, aceea a modificării dihotomiei public-
privat; ceea ar reprezenta o primă linie de acţiune este analizarea absenţei bărbaţilor în mediile
populat ede femei, recte, în activităţile domestice. Acţiunea trebuie să fie dublu direcţionată; nu
trebuie avută în considerare doar absenţa femeilor din mediile predominant masculine, ci şi absenţa
bărbaţilor din mediile aşa-zis feminine.
 CONCLUZIE

Una dintre cele mai evidente diferenţieri operate în cadrul societăţii umane este determinată de
apartenenţa individului la sex, concretizată în fracţionarea fiinţelor în două categorii: bărbaţi şi
femei. Dihotomizarea aceasta determină ineluctabil stabilirea unor criterii de distribuţie a puterii,
fapt care conduce la dominaţia unui gen asupra celuilalt. Punerea în discuţie a modului în care
această situaţie a fost asimilată la nivelul mentalităţii colective până la naturalizarea completă a
ierarhizării genurilor în gen subordonat şi gen coordonator, trebuie să se facă având în considerare
multiplele înţelesuri şi semnificaţii pe care conceptul de gen le presupune, într-o formă sau alta,
precum şi de valorile deja acceptate, preconcepţiile, concepţiile şi sistemele de gândire ale unei
societăţi date.
În accepţia care determină perceperea acestuia ca element de identificare a diferenţelor dintre
sexe, genul desemnează sentimentul- social sau psihic- de identitate sexuală, în timp ce sexul
defineşte organizarea anatomică a diferenţelor dintre masculin şi feminin130.
Abordând inegalitatea de gen, explicaţia acesteia se poate face prin referire la două perspective
sociologice, anume funcţionalismul şi perspectiva conflictuală. Cea dintâi situează punctul nodal al
distribuirii sarcinilor, obligaţiilor şi îndatoririor diferenţiate în funcţie de sex în cadrul societăţilor
preindustriale; motivaţia acestei repartizări stă în faptul că erau mai practice decât o repartizare
egală, bărbaţii fiind, spre exemplu, mai puternici din punct de vedere fizic decât femeile, în timp ce
acestea din urmă posedă un simţ al responsabilităţii mai dezvoltat în ceea ce priveşte creşterea
copiilor.
În societăţile premoderne, valoarea primordială a femeii era aceea care o identifica pe aceasta ca
sursă reproducătoare a societăţii, în absenţa căreia societatea ar avea de suferit; în acest context,
distribuirea sarcinilor în funcţie de apartenenţa la un gen sau altul este determinată de ideea că
bărbatul este mult mai uşor de înlocuit, în condiţiile în care acesta nu poate da naştere copiilor, altfel
spus, nu poate determina direct creşterea numărului de indivizi ai societăţii. Pentru aceasta, sarcinile
care implicau un efort fizic considerabil sau un grad de periculozitate mai mare au revenit bărbaţilor,
îndatoririle mai uşor de realizat revenind femeilor.
130
Apud Roudinesco, E., Plon, M., Dicţionar de psihanaliză, Editura Trei, Bucureşti, 2002.
 Fundamentarea acestor distincţii a fost dublată ulterior de legiferarea unor norme care
"recunoşteau" sau afirmau superioritatea masculină în raport cu capacităţile feminine, independent
însă de contextul iniţial care a stat la baza realizării acestor diferenţieri; această de-naturare s-a erijat
în cele din urmă în atribuirea şi încadrarea acestor îndatoriri masculine în comportamentul tipic,
normal, natural al bărbaţilor.
Cea de-a doua perspectivă avută în vedere, perspectiva conflictuală, aduce în prim-plan ideea
existenţei unui conflict de interese între bărbaţi şi femei, conflict care se bazează pe capacitatea
reproductivă a acestora din urmă şi care determină în ultimă instanţă distribuirea rolurilor.
Existenţa rolurilor de gen reprezintă de fapt un mecanism prin care un grup este facilitat în
obţinerea şi menţinerea dominaţiei asupra celuilalt grup.
Idee că personalul devine politic prin dimensiunea discriminării de gen, utilizată iniţial pentru a
sublinia faptul că realitatea cotidiană a femeilor este influenţată de politică, fiind necesar politică în
ultimă instanţă, devine un mijloc de a determinaa conceperea ideii că experienţa discriminării, a
exploatării şi a agresivităţii corespunde automat unei înţelegeri a aparatului instituţional şi ideologic,
care determină conturarea poziţiei omului, bărbat sau femeie, în societate.
În consecinţă, punerea în discuţie a dimensiunii politice a discriminării de gen, tratarea acestui
subiect din perspectiva politicului înţeles ca marcă a realităţii personale, a identificării inegalităţilor
de gen, care se găsesc în modul în care bărbatul şi femeia sunt trataţi în interiorul societăţii, în modul
în care le sunt recunoscute sau nu, apreciate sau mai puţin apreciate calităţile şi respectate drepturile,
reprezintă o problemă esenţială a societăţilor moderne.
 Anexa 1

ARTICOLUL 13

Tratat stabilit în cadrul Comunităţii europene, amenda de Tratatele de la Amsterdam şi Nisa

1.Fără a aduce prejudicii celorlalte prevederi ale acestui Tratat şi în limitele puterii conferite
de către Comunitatea Europeană şi Consiliul European, acţionând în unanimitate în cadrul
propunerii Comisiei Europene şi după consultarea Parlamentului European, se dispune luarea
măsurilor potrivite în vederea combaterii discriminării bazate pe motive de sex, rasă sau origine
etnică, religie sai credinţă, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală.

2. Pe calea derogării din paragraful 1, atunci când Consiliul European adoptă măsurile
Comunităţii, excluzând orice armonizare a legilor şi reglementărilor Statelor Membre, pentru a
susţine acţiunile Statelor Membre în scopul contribuirii la dobândirea obiectivelor la care s-a făcut
referire în paragragul 1, acesta trebuie să acţioneze în acord cu procedurile la care s-a făcut
referire în Articolul 251.
 Anexa 2

ARTICOLUL 21

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

1. Orice discriminare bazată pe oricare fundament precum sex, rasă, culoare, etnie sau origine
socială, trăsături genetice, limbă, religie sau credinţă, politică sau altă opinie, apartenenţă la o
minoritate naţională, proprietate, loc de naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexulă trebuie
interzise.

2. În cadrul scopului aplicării Tratatului stabilit de Comunitatea Europeană şi Tratatul Uniunii

Europene, şi fără a prejudicia prevederile anterioare ale Tratatului, orice discriminare pe motive
de sex trebuie înterzisă.

*Articolele sunt preluate din Equality and Non-Discrimination in an enlargend European Union,
Green Paper, Comisia Europeană, mai, 2004.

BIBLIOGRAFIE
1.Adler, A., Cunoaştera Omului, Editura Iri, Bucureşti, 1996;
2.Amoros, C., (editor), Feminismo y Etica, ISEGORIA, Vol.6, Instituto de
Filosofia- Anthropos, Barcelona, pp. 37-64;
3. Balandier, G., Antropologiques, P.U.F.,Paris, 1974;
4. Badinter, E., Por el Mal Camino, Alainza Editorial, 2004;
5. Beauvoir, S. De, The Second Sex, Picado, London, 1998;
6.Benhabib, S., “Una Revision del Debate sobre las mujeres y la teoria moral”,
Feminismo y Etica, Vol.6, Instituto de Filosofia, Barcelona;
7.Bourdieu, P., Dominaţia Masculină, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003;
8.Brown, W., States of Injury, Princeton University Press, 1995;
9.Butler, J., Gender Trouble. Feminism and the Subversion of Identity,
Routledge, London, 1990;
10.Butler, J., Bodies that Matter: On the Discursive Limits of Sex, Routledge, New-York, 1993;
11.Ciubuc, B., Genul- Un Măr al Discordiei. Feminismul şi Subversiunea Identităţii, Editura
Univera, Bucureşti, 2000;
12. Chiciudean, I., Halic, B. A., Imagologie. Imagologie istorică, Editura
Comunicare.ro, Bucureşti, 2003;
13.Clegg, S., Frameworks of Power, University of Technology, Sidney,1989 ;
14.Colline, F., "Diferencia y diferendo: La cuestión de las mujeres en filosofía", Historia de la
mujeres. Historia de las mujeres de Occidente. El Siglo XX, Vol 5, Editura Taurus, Madrid, 1993;
15.Collins, P. H., Fighting Words: Black Women and The Search, New-York Press, 1989;
16.Consiliul Europei, “Recomendacion 96/694 del Consejo relativa a la participacion equilibrada
de las mujeres y de los hombres en el proceso d etoma de decisiones”, DOCE (1996) L 319/11;
Comisia Europeană, “Decision 182/199 del Parlamento Europeo y del Consejo”, DOCE (1999)
L26/1; Comisia Europeană, “Decision 2000/407 sobre el equilibrio entre hombres y mujeres en los
comites y los grupos de expertos creados por la Comision”, DOCE (2000) L 154/34;Comisia
Europeană, “Comunicacion de la Comision a los Estados Miembros sobre la decision reativa a
equilibrio entre hombres y mujeres en los comites y los grupos de expertos creados por la
Comision”, DOCE (2000) C203/4;
17.Crawford, M., Marecek, J., "Psychology Reconstructs the Female: 1968- 1988", Psichology of
Women Quarterly, Vol. 13, 1989, pp. 147-165;
18..Dahl, R, Who Governs, în Pârvulescu, Cristian, Politici şi Instituţii Politice,
Editura Trei, Bucureşti, 2002;
19.Dahl, "The Concept of Power", Behavioral Science, Vol. 2, 1957, pp. 201-215; Lukes, S.,
Bridging Research and Policy. Power: A Radical View, Macmillan, London, 1974;
20.Deaux, K., Major, B.,"Putting Gender into Context: An Interactive Model of Gender Related
Behaviour", Psychology Review, Vol. 94, Eagly, 1987, p. 23;
21.Demi, B., Lecomte, P., op.cit, p.84;pud Demi, B., Lecomte, P., Sociologia Politicului,
Vol. I, Editura Eikos, Cluj- Napoca, 2004;
22.Drin, A., La Societé Française en Tendance: 1975- 1995, P.U.F., Paris, 1998;
23.Edelman, M., Politica şi utilizarea simbolurilor, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
24.Flax, „Postmodernism and Gender Relation in Feminist Theory”, Oxford Readers: Feminism;
25.Flax, J., Thinking Fragments: Psychoanalysis, Feminism, and Postmodernism in the
Contemporary West, University of California Press, 1990;
26.Foucault, M., Istoria Sexualităţii, Editura Editura de Vest, Timişoara, 1995;
27.Gal, S., Kligman, G., Politicile deGen în Perioada Postsocialistă. Un Eseu Istoric Comparativ,
Editura Polirom, Iaşi, 2003;
28.Gatens, M., Feminism şi filosofie, Editura:Polirom, Iaşi 2001;
29.Gilligan, C., In A Different Voice Cambridge, MA.: Harvard University Press, 1982;
30.Glucksmann, A., Le Discourse de la Haine, Galimard, Paris;
31.Goetz, A., (ed.), Getting Institutions Right for Women in Development, Zed Books, London,
1997;
32.Goodin, R. E., Klingemann, H. D (coordonatori), Manual de Ştiinţă Politică, Ed. Polirom, Iaşi,
2005;
33.Harding, S., „Is There a Feminist Method?”, Oxford Readers: Feminism;
34.Hartsock, N., Money, Sex, and Power, New-York, Longman, 1983;
35.Hooks, B., Feminist Theory from Margin to Center, South End Press, Boston,
1984;
36.Irigaray, L., Ce sexe qui n'est pas un, Editions de Minuit, Paris, 1977 ;
37.Jackson, C., Pearson, R., (editori),Feminist Visions of Development: Gender
Analysis and Policy, Routledge, London, 1998;
38.Jennings, N.R., "On Being Responsible", Decentralized AI 3 (eds. E. Werner & Y.
Demazeau), North Holland Publishers, pp. 93-102;
39.Lagarde, M., Los cautiverios de las mujeres: madresposas, monjas, putas, presas y locas,
Universidad Nacional Autónoma de México, 1990;
40. Lagarde, M., A Feminist Battles Femicid, MacMillan, Chicago, 2003;
41.Lapierre, J., W., Essai sur le fondement du pouvoir politique, Ed. Oprys, Aix-
en-Provence, 1968;
42. Le Goff, J., Imaginarul Medieval, Bucureşti, Editura Meridiane, 1991;
43.Lerner, G. The Creation Of Patriarchy, Oxford University Press, 1986;
44.Lombardo, E., La europeización de la política española de igualdad de
género, Valencia: Tirant Lo Blanch, 2004;
45.Lombardo, E., “Ou Mainstreaming de Genero no Union Europea”, Aequalitas.
A Revista Juridica di Igualdade em Oportunidades entre Mulheres e Homems,
Vol. 10- 15, Maco- Dezembro, 2003, pp. 6-11;
46.Lorber, J., Paradoxes of Gender, New Haven, Yale University Press, 1994;
47.Lukes, S., Bridging Research and Policy. Power: A Radical View, Macmillan,
London, 1974;
48.Mainstreaming de genero. Marco conceptual, metodologa y presentacion de
“buenas practicas”. Informe final de las actividades del Grupo de especialistas
en mainstreaming (EG-S-MS), (versiune spaniolă şi engleză), Instituto de la
Mujer, Ministerio de Trabajo y Asuntos Sociales, Serie Documentos, Numero 28,
Madrid, 1999;
49.Malinovski, Magic, Science, and Religion on Others Essays, New-York, 1948, pp. 64-102;
50.Equality and Non- Discrimination in an enalrged European Union- Green Paper, Manuscris al
Comisiei Europene, Belgia, mai, 2004;
51.Miller, C. Şi Razavi, S., “Gender analysis: alternative paradigms”, Gender in Development
Monograph Series, No.6, UNDP, New York, 1998;
52.Millet, K., Sexual Politics, Abacus, New-York,1971;
54.Nelson, A. J., Estudios sobre Genero y Economia, Akal, Madrid, 2003;
55.Overholt et al, Gender Analysis in Development Planning: A Case Book, Kumarian Press,
Connecticut, 1991;
56.Pasti, V., Ultima Inegalitate. Relaţiile de Gen în România, Editura Polirom;
57.Parker, R.G., Aggleton, P. (editori), Culture, Society, and Sexuality. A Reader, London;
58.Pârvulescu, Cristian, Politici şi Instituţii Politice, Editura Trei, Bucureşti, 2002;
59.Peterson, S., Sisson Runyan, A., Global Gender Issues, Boulder, CO, Westview Press, 1999;
60.Platforma de la Pekin, Manuscris, Uniunea Europeana, 1995;
61.Pratto, F., Stallworth, L.M. şi Sidanius, J., “The Gender Gap: Differences in Political Attitudes
and Social Dominance Orientation”, British Journal of Social Psychology, London, 1997;
62.Reiter, R. Toward an antropology of women, Monthly Review Press, New-York;
63.Rhode, D. L., Justice and Gender: Sex Discrimination and the Law, Harvard University Press,
1989;
64.Sanbonmatsu, K., “Political Knowledge and Gender Stereotypes”, American Politics
Research,Sage Publications, 2003;
65.Scott, J., Gender as a Useful Category of Historical Analysis;
66.Scott, J., Power, Polity Press, Cambridge, 2001;
67.Standford, S., Levinas,"Feminism and The Feminine", The Cambridge
Companion to Levinas, Cambridge University Press;
68.Tavris, C., "The Mismeasure of Women", Feminism Psychology, Vol. 149- 3, Sage Publications,
1993, p.34 ;
69.Van Staveren în Feminist Development Economics, ISS, La Haya, 2005;
70.Wacquant, J. D., Respuestas, Por Una Antropologia Reflexiva, Grijalbo,
Mexico, 1995;
71.Walby, S., Theorizing Patriarchy, Oxford, Blackwell, 1990;
72.Waylen, G., Gender, Feminism and the State: An Overview, London, Routledge, 1998;
73.West, C., Zimmerman, D.H., "Doing Gender", Gender & Society, Vol. 1, London, 1987;
Resurse Online
http://www.public.iastate.edu/~iwise/iwise/lectures/08Nov2001.html [ 23 ianuarie 2008]
http://europa.eu.int/comm/justice_home/unit/charte/index_en.html