DESPRE SFINȚENIE, CINSTIREA SFINŢILOR ȘI PREACINSTIREA MAICII

DOMNULUI. VENERAREA SFINTELOR ICOANE ŞI A SFINTELOR MOAŞTE

1. Despre sfințenie și sfinți- repere

• Este o vocație înscrisă în firea omului= învățătura cu privire la sfințenie există și

în religiile păgâne și în cea iudaică=acesta avea dimensiune preponderent fizică și
trupească= iudaismul este mai aproape de o dimensiune spirituală a sfințeniei
prin aceea că implică o perspectivă morală și legală de împlinire a legii și a
poruncilor dumnezeiești= sfânt în iudaism = cadoș-consacrat sau separat.

• Învățătura creștină cu privire la sfințenie este legată de faptul că Dumnezeu este

sfânt, iar Fiul Său: ”Sfântul lui Dumnezeu” (Lc. 8, 25).

• Sfințenia în învățătura creștină nu este o realitate exterioară, ci una

interioară=sfântul devine în Duhul Sfânt: theofor, hristofor, pneumatofor,
deiform=sfințenia nu este o formă ce imită un model exterior, ci este o creație nouă,
sfântul crește până la ”statura lui Hristos” (Ef. 4, 13-15), participă în El la sfințenia
dumnezeiască, se face ”părtaș dumnezeieștii firii” (II Petr. 1, 4).

• Prin lucrarea de iconomică a lui Hristos toți oamenii subzistă tainic și real în
umanitatea Sa sfințită, transfigurată și ridicată de-a dreapta lui Dumnezeu=prin
botez ne activăm această calitate făcându-ne mădulare conștiente ale umanității
Sale înviate=umanitatea noastră ca persoane ”se îmbracă în umanitatea
îndumnezeită a lui Hristos” sau mai degrabă umanitatea Sa îndumnezeită răzbate
din adâncul ființei noastre și îmbracă ființa noastră cu umanitatea Sa
îndumnezeită, chemându-o la asumare deplină a vieții de sfințenie a lui Hristos
ca Om și Dumnezeu.

• Sfântul este chemat actualizeze taina botezului și a sfințirii sale prin altoirea în
trupul lui Hristos sau prin prelungirea la nivelul persoanei sale a trupului
îndumnezeit al lui Hristos, prelungire și proces organic de asumare a vieții lui
Hristos în viața noastră.

• Sfințenia = îndumnezeire sau tainica lucrare neclintită prin care se face străveziu
în viața noastră Hristos: ”După cum soarele împarte din căldura și din lumina sa celor
 ce se împărtășeșc din el, fără ca el însuși să se micșoreze, căci le posedă ca energii ale sale
în chip firesc și esențial, tot astfel sunt în Dumnezeu energiile Sale firești și esențiale…”
prin aceste energii împărtășite din Soarele credinței, creștinul nevoitor se face el
însuși un iradiator de bună mireasmă, taumaturg și teofor= Astfel se înțelege
cuvântul: ”Trupul meu a înflorit” (Ps. 27, 10)

• Sfântul este ființă superioară nu prin condiție, ci prin viețuire după firea sa creată
să actualizeze în ea taina dumnezeirii; este un învingător, fiecare zi a sa este o
biruință asupra firii, o asumare și activare a ei la nivel ipostatic după modelul lui
Hristos; sfântul transformă suferința în ofrandă de bucurie, este un erou al luptei
cu sine însuși, este o ființă miraculoasă pentru că uită de sine jertfindu-se pentru
alții.

• Catolicismul exagerează puterea omului de a se sfinți prin grația creată și daruri

exterioare, ce fac din sfinți deținători ai unor merite prisositoare pe care le depun
în tezaurul de daruri ale Bisericii; protestanți consideră omul zdrobit și fără a
avea putința de a se mântui, pe care o primește doar pe temeiul credinței=teologi
din a doua jumătate a sec.XX nuanțează această învățătură (K. Barth) în sensul că
omul se află în tensiune dintre justificare și sfințenie ca moarte: ”Harul justificării
este viața noastră, harul sfințeniei este moartea noastră ca păcătoși…Sub semnul acestor
două determinări și nu sub vreo alta trebuie să fie trăită viața creștină”

• Sfântul este un „alter Christus” fiind în trupul lui spiritualizat la

maximum=trupul lui exprimă o frumusețe duhovnicească lăuntrică, de pace, de
curăție, de siguranță=este învrednicit de darul facerii de minuni, adeseori se
încheie cu o moarte martirică=sfinții nu își încheie lucrare prin moarte, ci își
continuă lucrarea lor duhovonicească și după moarte: ”pomenirea dreptului va fi
veșnică”

• Lucrarea lor este lucrarea și prezența lui Hristos în Biserica Sa: minuni, moaște,
lucrarea harului dumnezeiesc= sfinți sunt solitorii noștrii ca fiind ”prieteni ai lui
Dumnezeu” (Ps. 138, 17); acesta nu înseamnă că trebuiesc investiți cu atribute
divine: ”Ei urmează pe Mielul pretutindeni unde merge El” (Fer. Ieronim)=cinsitirea
sfinților nu poate adumbri preaslăvirea lui Dumnezeu.

• Sinodul al VII-lea Ecumenic stabilește cu privire la cinstirea Maicii Domnului și a

sfinților: ”Cine nu mărturisește că toți sfinții, cei ce au plăcut lui Dumnezeu, atât cei
 dinainte de Lege, cât și cei de sub Lege și cei du sub Har, sunt vrednici de cinste după trup
și după suflet, ori nu face rugăciune către sfinți, ca spre unii ce au voie să mijlocească
pentru lume, după tradiția Bisericii, să fie anatema!”

2. Cinstirea sfinţilor

• Sfinții trebuiesc cinstiții pentru calitatea pe care o au de a fi: copii, fii și prieteni ai lu
Dumnezeu:

• ”Toți câți l-au primit le-a dat putere să ajungă copii lui Dumnezeu” (In. 1,
12)

• ”Dacă sunt fii sunt și moștenitori, moștenitori al lui Dumnezeu și împreună

moștenitori ai lui Hristos” (Gal. 4, 7)

• Dacă Creatorul se numește Dumnezeu, Împărat și Domn, și fiii lui sunt

împărați, dumnezei și domni nu prin fire, ci pentru aceea că au stăpânit peste
fire peste patimi păzind și lucrând la asemănarea cu chipul dumnezeiesc după
care au fost creați: ”Iar voi toți sunteți și fii ai Celui Preaînalt” (Ps 81, 6)

• Sfinții s-au unit cu Dumnezeu după voință și l-au primit în ei devenind după
har ceea ce este El prin ființă=cinstea arătată lor arată dragostea față de Stăpânul
lor și al nostru.

• Ei sunt locașuri curate ale lui Dumnezeu: ”Voi locui și voi umbla întru ei, spune
Dumnezeu, și voi fi lor Dumnezeu” (II Cor. 6, 16); Dumnezeu este viață și lumină și
sfinții sunt viață și lumină.

• Doctrina despre comuniunea și cinstirea sfinților a fost dezvoltată de ep. Niceta

de Remesiana=cultul sfinților are trei momente: cinstirea, invocarea în rugăciune și
imitarea vieții lor.

• Sfinții sunt o singură realitate teandrică a Bisericii ”un trup în Hristos”, există o
comuniune de trup între cei botezați=prin Botez creștinii sunt ”mădulare” unul
altuia (Ef. 4, 25)= intre noi și comunitatea sfinților există o legătură de sânge și de
trup.

• Sfinții sunt ”norul de martori ($αρτύρων) pe care îi avem în jurul nostru…” (Evr.
12, 1)=drepți, patriarhii, apostoli, propovăduitori, pusnici, mărturisitori etc
• Sfinții sunt ”structura de rezistență a Bisericii”, calitatea lor de mădulare veșnic
vii, susțin dinamica Bisericii ca spațiu al sfințirii continue a al credincioșilor.

• În sens larg, real și potențial toți creștinii sunt sfinții pentru acea că poartă pe
Hristos în ei (FA 9, 13; Rom. 8, 27; II Cor. 1, 1).

• Sfinții sunt cei care prin jertfa lor transferă sfințenia lui Hristos în trupul general
al Bisericii prin acea îi susțin pe credincioși în drumul lor spre sfințenie și astfel
”plinesc în trupurile lor ce lipsește suferințelor lui Hristos pentru Trupul lui
Biserica” (Col. 1, 24).

• Această comuniune a sfinților dimpreună cu aceea a credincioșilor au ca țintă

finală viețuirea veșnică în Împărăția cerurilor=în planul Bisericii cele două cete
de sfinții (cei din veșnicie și cei din timp) formează o comunitate vie și
organică=(Biserica luptătoare și triumfătoare-recepție) - ”În Biserica slavei tale
stând, în cer ni se pare a sta”.

• Sfinți sunt și îngerii-a doua venire este o descoperire a planului veșnic și

metaistoric al Bisericii, când îngerii dimpreună cu Hristos se vor arăta oamenilor
și vor împărății în veci; până atunci sfințenia este un act dinamic: ”Cine e spurcat,
să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se
sfinţească încă (Ap. 22, 11)”

• Comuniunea creștini -sfinți este o comuniune de viață de întărire și dăruire

reciprocă, de legare veșnică a destinului lor de Hristos: ” Pe noi înșine și unii pe
alții și toată viața noastră lui Hristos să o dăm”= Protectoarea acestei comuniuni
este Maica Domnului=Ierusalimul cel ceresc fiind spațiul veșnic al comuniunii
desăvârșite între oameni întreolaltă, îngeri și Dumnezeu.

• Despre sfințenie, sfinți și sfintele taine în Sf. Liturghie= ”Ta aghia tois aghiois” =
implicațiile sacramental-liturgice ale sfințeniei…

• Conlucrarea cu sfinții este un temei important al vieții creștine: ”Dacă omul nu

face tot ce poate și nu unește lucrarea lor cu rugăciunea sfinților, nu are nici un folos de
rugăciunile sfinților pentru el. Căci dacă ei se înfrânează și se roagă pentru el, iar el se
dedă plăcerilor și leneviei, ce-i folosește rugăciunea lor pentru el? Sf. Ioan și
Varsanufie
 3. “Mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât
Serafimii”- mariologia ca theotokologie.

• Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu de la Duhul Sfânt. Sfințirea și

consacrarea darurilor la Liturghie se face în prezența și cu mijlocirea ei, dar și
pentru a ei descoperire nouă a lui Hristos ca ”Fiu al ei înjunghiat, jerfit și înviat”.
Dinamica Bisericii și a sfințeniei nu este numai pentru „Biserica văzută”, ci
pentru toți membrii Bisericii: sfinți, îngeri, credincioși botezați.

• Mariologia ortodoxă este totdeauna ”theotokologie”, un aspect special al

hristologiei (G. Florovski)=Temeiurile dogmatice ale cinstirii Maicii Domnului:
Theotokos, Aiparthenia și înălțarea ei mai presus de îngeri.

• Ea a fost izbăvită de păcatul strămoșesc la zămislirea Logosului dumnezeiesc, iar

până la nașterea Fiului lui Dumnezeu, acest păcat a fost „inactiv”, ca o ”potență”
a firii căzute.

• Imagini VT tipologice ale Maicii Domnului: ”rugul aprins”, ”norul” (Iș.3, 2; 13,
21), ”scara lui Iacov”,”chivotul legii” și ”poarta închisă” (Iz. 44), ”piatra cea
netăiată de mână” (Dn. 2, 34).

• Maica Domnului este model al comuniunii desăvârșite dintre Dumnezeu și Om:

Dumnezeu intră și iese în/din Maica Domnului fără să o strice, ci împlinidu-o și
desăvârșidu-o. Pururea Fecioria Maicii Domnului nu este numaidecât o
consecință a unei nașteri mai presus de fire, ci este mai degrabă condiția ființială
a omului purtător de Dumnezeu, care îl naște în actele sale fără să se împrăștie
sau să se împuțineze, ci îl naște desăvârșindu-se.

• Născătoarea de Dumnezeu este ”asigurarea definitivă împotriva oricărui dochetism

abstract. E o asigurare a concreteții evanghelice” G. Florovski

• Mariologia nu trebuie despărțită de hristologie, nici identificată: Maica

Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, se identifică în planul vieții cu
Dumnezeu și se diferențiază ca ipostas de Acesta. De aceea învățătura despre
Maica Domnului se împletește, dar nu se identifică cu învățătura despre Hristos
și Biserică.

• Maica Domnului este mijlocitoare a mântuirii nu pentru calitatea ei quasi-divină,

ci pentru că este mama lui Dumnezeu, are îndrăznire/parrhesia. Calitatea ei de
 „Mijlocitoare” a mântuirii vine din aceea că prin ea și lucrarea ei s-a petrecut
unirea desăvârșită a umanității cu dumnezeirea=aceasta face posibilă intrarea
noastră în Biserică, pentru că pri ea Hristos dăruiește umanității înfierea.

• Maica Domnului a atins țelul creației=de aceea creația țintește acum spre
Dumnezeu având înainte rodul umanității în persoana Maica Domnului. Astfel
Maica Domnului este chip al umanității întregi și simbol al Bisericii. În ea se arată
puterea și posibilitatea conlucrării umane cu Dumnezeu în realizarea mântuirii
manifestată în capacitatea omului, descoperită în Maria, de a deveni „născător de
Dumnezeu” P. Nellas

• Maica Domnului nu este un ”canal” prin care logosul vine în lume, ci este
omoousios cu natura umană prin umanitatea Fecioarei cu care s-a identificat în
trupul ei.

• Învățătura ortodoxă despre Maica Domnului:

- cooperarea la Taina Întrupării=Fiat

”Iată roaba Domnului” (Lc. 1, 28) Ea este conștientă de rolul și

de destinul ei (Lc. 1, 45)= ”Mărește suflete al meu pe Domnul și
s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul Meu”.
Importanța și consecințele teologice ale lui ”Fiat”

- parthenia sau pururea Fecioaria Maici Domnului:

”Zămislirea și nașterea s-au făcut de la Duhul Sfânt: Duhul Sfânt S-a

pogorât peste ea…dându-i putere de a primi Dumnezeirea Cuvântului și
puterea de a naște. Atunci a adumbrit-o Înțelepciune Ipostatică (Duhul) și
Puterea Prea Înaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu ca o sămânță
dumnezeiască și Și-a alcătuit Lui din sângiurile ei trup însuflețit rațional și
cugetător…Nu Și-a alcătuit corpul pe cale seminală, ci pe cale creaționistă,
prin Duhul Sfânt…”Hotărârile sin. VI Ec

- Theotokos

” Fecioara astăzi pe cel mai presus de ființă naște” = a născut pe

Fiul lui Dumnezeu ca om.
 ” Și împreună cu cuvântul, a intrat întreg Cuvântul ipostatic și de
o ființă al lui Dumnezeu și Tatăl în pântecele Fecioarei, și, prin
venirea și împreună-lucrarea Sfântului Său Duh…S-a făcut om.
Fecioara a zămislit și a născut din două firi, în chip minunat, adică
din Dumnezeire și din omenitate, pe Fiul cel Unul, Dumnezeu
desăvârșit și om desăvârșit, Care n-a stricat fecioria ei și nu s-a
depărtat de sânul părintesc” Sf. Simeon Noul Teolog

- Panaghia

Fecioara Maria este ”cea plină de har” (Lc. 1, 28). Prin naștere lui
Hristos umanitatea ei a fost sfințită de Dumnezeirea Cuvântului= ea
nu este numai model moral, exterior, ci concretizarea istorică a
îndumnezeirii: ” Astăzi este începătura mântuirii noastre și arătarea
tainei din veac: Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face și Gavriil harul îl
binevestește” Troparul Buneivestiri

- Cultul de venerare adus Maicii Domnului

Femeie, iată fiul tău! Iar ucenicului: Iată mama ta” (In. 19, 26)

Maica Domnului este tronul Fiului, rădăcina din care Își ia trupul
Hristos: Eva cea nouă=mama tuturor celor vii în Hristos

Preacinstirea: contribuția la taina întrupării și sfințenia vieții

- Sărbătoarea intrării în templu a Fecioarei

De la tip la realitate antropologică, mariologică și liturgică

• Concepția catolică a ”zămislirii nepătate” sau ”imaculata concepție” a Maicii

Domnului nu are sens, o scoate pe Fecioara Maria în afara mântuirii pe care ea ar
fi dobândit-o prin puterile proprii=Hristos nu este Mântuitorul lumii/ Asumptio
este o altă dogmă catolică fără sens: egalizează și chiar înlocuiește lucrarea Maicii
Domnului cu cea a lui Hristos și o scoate din legile firii omenești.

• Sinodul VII-lea Ecumenic a stabilit că Maicii Domnului i se cuvine:

ὑ,ερδουλεία/preacinstire.

• Cultul de cinstire a sfinților și rugăciunile către ei

- doxologia și invocare sfinților: ”creștinii sunt concetățeni (συ$,ολῖται τῶν
ἀγίων) ai sfinților și casnici (οἰκεῖοι τοῦ Θεοῦ) ai lui Dumnezeu” (Ef. 2,
19).

- Sfinții, credincioșii și cei adormiți=membri vi și activi ai Bisericii

- Temeiul hristologic și eshatologic al sfințeniei: ”În ziua aceea, Domnul va
veni să se preamărească întru Sfinții Săi” (I Tes. 1, 10); ”Sfinții vor judeca lumea”
(I Cor. 6, 2).

- Biserica credincioșilor dintr-un anumit moment istoric interferează cu

cetatea lui Dumnezeu-Ierusalimul ceresc prin îngeri, prin adunarea celor
întâi născuți în cer, prin duhurile drepților (Ev. 12, 22-23). Biserica
mijlocește spațiul comun în care credincioși se fac părtași prin sfinți la
darurile împărăției.

- Scopul final al credincioșilor este să aibă parte de ”moștenirea

sfinților” (Col.1, 12)

- Sfinții cresc în fericire veșnică, iar credincioși nădăjduiesc în făgăduințele

veșnice=Biserica mărturisește credința în puterea de transformare Sfinților
care prin mijlocire și rugăciune, îi restaurează pe frațiilor în starea filială
față de Dumnezeu (Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i
este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie Lc. 11,
8).

- Mijlocirile sfinților nu înlocuiesc jertfa răscumpărătoare a lui Hristos (I

Tim. 2, 5; I In. 2,1)

- Sfântul se bucură de mântuirea aproapelui său ca de propria

mântuire=bucuria lor crește până la sfârșitul lumii, aceștia se află într-o
continuă stare de mulțumire.

- în NT toți cei botezați sunt numiți sfinți (FA, 26, 10; Rom. 1, 7; Rom. 8, 27),
în sens restrâns aceștia sunt apropiații lui Dumnezeu (In. 4, 14)=aceștia au
multă putere de mijlocire, mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului Iac. 5,
16).

- Rugăciunile sfinților: Ștefan se ruga pentru cei ce îl lapidau (FA 7, 59-60);

rugăciunile sfinților este ca ”tămâia care se înalță la Dumnezeu” (Ap. 5, 8).
 - Există o legătură între sfinți și euharistie=martiri-jertfă-euharistie-
celebrarea sfintei liturghi pe mormintele lor.

- Sfinții sunt temple ale Duhului Sfânt - Martiri, Cruce, Hristos =temei și
mijlocitor al vieții celei dumnezeiești prin moarte.

- Viața sfinților este marcată în calendar începând cu trecerea lor din această
viață.

- Viața creștină și jertfa nu este numai de cerere, ci doxologică și

euharistică=de mulțumire. Preotul închină lui Dumnezeu darurile aduse
de credincioși ca mulțumire=preotul prin jertfa euharistică îi mulțumește și
îl roagă să dea poporului sfințenie și mare milă=multumește pentru sfinți
pentru că în ei Biserica și-a atins țelul ei și se roagă pentru credincioși.

- Jertfa euharistică este adusă și pentru sfinți: părinți, strămoși, Prooroci,

Evangheliști, Apostoli, propovăduitori,…mai ales pentru Preasfânta
Curata=sfințitorul mulțumește lui Dumnezeu pentru sfinți și pentru
mijlocirea lor. Sf. Nicolae Cabasila

4. Aspectul mariologic al Bisericii

• ”Nu există decât o singură Fecioară Mamă și îmi place să o numesc Biserică”. Clement
Alexandrinul; numele de Theotokos conține întreaga taină a iconomiei.

• Maica Domnului este ”cunună a dogmelor” și chip al fecioriei materne a

Bisericii:”Ai născut Fiu fără tată, pe acest Fiu care se născuse din Tată fără mamă”
Dogmatica glas 3= acesta este modul își naște Biserica fii duhovnicești, după cum
Maica Domnului L-a născut pe Hristos=creștini sunt născuți din Tată fără mamă,
o naștere fără de tată ce se face în Biserică prin Duhul Sfât.

• ”Fiat” al Maici Domnului este cuvântul ce adus la rezidirea lumii= ”Fiat” a spus
și Dumnezeu la creație=prin aceata întrega omenire îl naște pe Hristos ca
Restaurator și Refăuritor a toate.

• Prin nașterea lui Hristos Maica Domnului devine„ cosangvină” cu întrega

umanitate și cu Hristos=Maica Domnului se arată a fi în umanitatea ei „spațiul”
unirii dintre Hristos ca Dumnezeu-Om și umanitatea generală=Ce face Biserica ca
taină a uniri dintre om și Dumnezeu, a făcut Maica Domnului la Întrupare.
• Biserica este o matrice tainică, naște continuu asemenea Maici Domnului, fiind
Theotokos perpetuă .P. Evdochimov

• Principiul Bisericii= MD îl naște pe Hristos așa cum Biserica îi naște creștini, care
trebuie să-L nască (făcând voia Lui) pe Hristos pentru a deveni bisericii și temple
ale Duhului Sfânt.

• Maica Domnului este tip al omului îndumnezeit ca Biserică= Sf. Grigorie Palama
și Sf. Maxim

• Analogia Eva-Maria-Biserică. Calitatea analogă a MD și a Bisericii de a naște fii în

Hristos

• Calitatea de expresie a maternității Duhului Sfânt prin MD plină de Duhul Sfânt:

” Cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată” Sf. Ciprian

• Calitatea Maicii Domnului de a fi arhetip al Bisericii (unirea între Dumnezeu și

om) prin Întrupare.

• Maica Domnului este oferta umanității la construcția Bisericii, ca unire între om și

Dumnezeu.

• Înviere -Adormire = temeiuri hristo-mariologice ale Bisericii.

• Maica Domnului este chip al Miresei veșnice=temeiul unirii Mielului cu Biserica

în eshaton.

5. Venerarea sfintelor icoane şi sfintelor moaşte

a.Venerarea Sfintelor Icoane

• Tradiția închinării și venerării icoanelor este nescrisă, asemenea tradiției

închinării spre răsărit, închinarea la sfânta cruce etc.= sunt multe adevăruri de
credință ce nu sunt întemeiate scripturistic, ci pe temeiul predaniei: ”Stați bine și
țineși predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tes. 2,
15)

• Dumnezeu din a Sa iubire de oameni s-a arătat, nu cum s-a arătat lui Avraam în
chip de om, ci om în chip real și substanțial, și a locuit pe pământ, a petrecut cu oamenii, a
făcut minuni, a fost răstignit, a înviat, s-a înălțat și toate acestea s-au făcut real = toate
 acestea și chipul lui Hristos au fost iconizate se a ne aminti de El, a căuta la învățătura și
la fața lui și de a primi bucurie de la Domnul” Sf. Ioan Damaschin

• Ceea ce este cuvântul pentru auz, este icoana pentru imagine=Sf. Ioan Hrisostom
spune că o icoana este o garanție a întrupării reale a lui Dumnezeu.

• Temeiuri scripturistice: crearea omului după chipul lui Dumnezeu (Fc. 1, 26),
Dumnezeu s-a arătat în trup (I Tim. 3, 16), Fiul a luat chip de om (Fil. 2, 7-8), Hristos
este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4,4), chipul ipostasului Tatălui (Evr. 1,3).

• Doctrina icoanei a fost dezvoltată de Sf. Ioan Damaschin=temeiul icoanei este

firea omenească asumată în Ipostasul Logosului ca ”icoană a lui Dumnezeu celui
nevăzut” (Col. 1, 15).

• Pentru Sf. Ioan Damaschin există 6 tipuri de icoane: Fiul icoana Tatălui (Col. 1,
15); paradigmele divine; omul- zidit după icoana lui Dumnezeu; analogia (Moise-
Hristos/Adam-Hristos); simbolul celor viitoare (Biserica-Împărăția lui
Dumnezeu); anamneza/imitarea faptelor, minunilor și virtuților Sfinților.

• Icoana este o ”replică” a divino-umanității lui Hristos; chipul iconizat trimite la

Persoană, materialitatea la umanitatea Lui, iar harul ne mijlocește participarea la
dumnezeirea Sa.

• Icoanele își legitimează rostul din nevoia de concret a omului, ființă trupească și
sufletească, în același timp.

• Venerarea icoanelor este legată de mărturisirea de credință a întrupării Domnului

Hristos=luptele pentru apărarea cultului icoanelor: ”Oricine nu cinstește sfântul Lui
chip, nu-l cinstește pe Domnul: în chip se găsește, de fapt, prototipul. Icoana este expusă
și cinstită după prototipul celor care sunt reprezentați…Noi Îl cinstim pe Hristos și
icoana Lui, o cistim pe Maica Domnului și icoana ei, pe sfinți și chipurile lor” Sf. Teodor
Studitul

• 11 martie 842: Împărăteasa Teodora a stabilit o sărbătoare a Ortodoxiei care s-a

transferat în prima Duminică a Postului Paștilor= pomenirea celor care s-au
luptat pentru credința mărturisită prin cultul sfintelor icoane.

• Icoanele=nu sunt venerate ca substanțe în sine, pe temeiul relației personale ce

stabilește cu Sfinții iconizați=iconomahii susțineau că icoanele sunt tratate în sine,
ca dumnezei.
• Icoana se sfințește prin însăși indicarea numelui pe icoană=icoana are însemnătate
analogică=a sfinți icoana înseamnă a-i sfinți pe sfinții aflați în icoană și a considera
materia icoanei la măsura sfântului iconizat. Orice cinstire dată icoanelor revine
persoanei iconizate, nu materiei, din care este făcută.

• Există o distincție:
- latrie = adorare- Iisus Hristos și Sfintei Euharistii
- hiperdulie = supravenerare - acordată Maicii Domnului, ca
Născătoare de Dumnezeu.

- proskynisis/doulia = venerare sau cinstire - adusă Sfinților

• Dumnezeu nu poate fi reprezentat, fiind fără chip=prin iconomie Fiul, Tatăl și

Duhul Sfânt primesc anumite înfățisări= Tatăl așa cum apare în teofaniile VT-
Mamvri; Fiul-după chipul de om asumat prin Întrupare; Duhul Sfânt în chip de
porumbel arătat sensibil la Botezul Domnului (Mt. 3, 16).

• Icoana are funcție didactică și catehetică, dar și contemplativă și transfigurativă.

• Icoana este o prezență harică=”făcătoare de minuni”- împărtășește puterea

nevăzută a sfințeniei celui iconizat. Actul de evlavie este = închinare și sărutare.

• ”Hristos Domnul a închipuit asemănarea preacuratului Său chip, punând mahrama

pe dumnezeiasca lui față, și a trimis-o lui Avgar, domnul Edesei, și prin ea l-a vindecat
de neputință, și tuturor care se apropiau și se închinau cu credință le da, prin lucrarea
Sa cea minunată, nenumărate vindecări și multe binefaceri. deci și noi, o Preabunule
și Preaîndurate Stăpâne, în această sfântă Biserică a Ta, înaintea slavei Tale, am așezat
cu cinste aceste chipuri ale Iubitului Tău Fiu, întru pomenirea mântuitoarei Întrupări,
a Patimilor și Răstignirii și a preaslăvitei Învieri și a Înălțării la ceruri…Asemenea,
Preacurate Maici Lui…, îngerilor, proorocilor, Apostolilor, Mucenicilor, Ierarhilor,
Cuvioșilor… ca ale unor plăcuți slujitori credincioși și de aproape prieteni ai Tăi și
care sunt adevărate chipuri ale tale, nu îndumnezeind, ci știind că cinstea chipului se
înalță la cel care se închipuiește” Arhieraticon, p. 180

2.Venerarea Sfintelor Moaște

• τὰ λείψανα = relicve sau rămășițe=temeiul dogmatic este calitatea trupului de a

participa la învierea de obște și de a fi parte constitutivă a unei persoane umane;
 el este indisolubil prin moarte se preschimba după stare trupului lui Hristos.
Sfintele moaște sunt rămășite omenești pline de Duhul Sfânt care prevestesc
învierea cea de obște și nestricăciunea firii umane înviate.

• Temeiuri scripturistice: minunile facute cu brâiele sfinților (FA 19, 11), cu umbra lor
(Iac. 5, 15), învierea unui mort cu osemintele lui Elizeu (II Reg. 12, 21)/ Sinodul al
VII-lea Ecumenic a stabilit cinstirea sfintelor moaște.

• Venerarea Sfintelor Moaște derivă din cinstirea ce se aduce sfinților ca purtători

în ei ai chipului lui Hristos: ”Pe care Tatăl cunoscându-i mai dinainte, i-a prehotărât să
fie asemenea chipului Fiului lui” (Rom. 8, 29).

• Trupurile Sfinților ca temple ale Duhului Sfânt, sunt locașuri însuflețite ale lui
Dumnezeu=Hristos ni le pune înainte ca izvoare de har și de mântuire după
trecerea lor din această lume.

• Sfintele moaște izvorăsc în multe feluri și chipuri, faceri de bine, mir cu bun
miros=putere dumnezeiască.După învierea lui Hristos ori ce trup este potențial
trupul lui Hristos, este chemat la nestricăciune. Nu toate trupurile ajung la acestă
măsură, doar cele care în timpul vieții s-au făcut lăcașe depline ale trupului
sfânt=astfel trupurile sfinților pline de harul Duhului Sfânt vindecă, tămăduiesc
de ispite și neputințe, risipesc supărări și asupriri etc.

• Sfinții sunt nu doar chipuri înalte de viețuire creștină, ci și apărători ai neamului

omenesc=trebuiesc cinstiți ridicând biserici în numele lor, prăznuind numele și
icoana viețuirii lor pământești, făcându-ne imitatori ai vieții lor de virtute

• Trupul omului este Templul al Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17), de aceea Biserica a
venerat trupurile sfinților=sfintele moaște fiind pătrunse deplin de energiile
Duhului Sfânt rămân după moarte intacte și nestricate.

• Sf. Moaște nu sunt rămășițe omenești cu puteri supranaturale și magice, ci sunt

realități pneumatofore, hristofore și mijlocitoare a unei relații personale cu
sfântul în cauză și cu Dumnezeu.

• Sfintele moaște sunt cinstite ca sursă de purificare, tămăduire și sfințire=acest

cult are un temei hristologic=”Domnul odihnește întru sfinții săi”.

• Prima mențiune de păstrare a sfintelor moaște este în secolul al II-lea: ”Noi am

adunat osemintele mai rare decât aurul și mai de valoare decât pietrele de mare preț…
 Domnul să ne ajute să ne rugăm acolo, când vom putea, cu bucurie și calm, pentru a
sărbători ziua martiriului…” (Actele Martirice)

• Există o diferență între cultul de adorare și de închinare adus lui Dumnezeu

(latria) (Rom. 12, 1) și cultul de venerare al sfinților (proskynisis) FA 10, 25: ”Lui
Hristos se închină pentru că este Fiul lui Dumnezeu, iar pe martiri îi iubim după
vrednicie ca pe ucenicii și pe imitatorii Domnului, pentru neîntrecuta lor iubire față de
Împăratul și Învățătorul lor (Actele martirice).

• Apologetul Tertulian explică astfel persecuția creștinilor: ”Dacă Tibrul se revarsă

peste maluri, dacă Nilul inundă ogoarele, dacă cerul nu trimite ploaie, dacă pământul se
cutremură…, îndată se strigă: La lei cu creștinii”

6. “Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”- sfinţii ca manifestare a

Duhului Sfânt

• Duhul Sfânt în taina sfințeniei și lucrarea sfinților: ”Această Persoană divină

necunoscută, Care nu are chip în nici un ipostas, Se descoperă în persoanele
îndumnezeite: ceata mare a sfinților este chipul Ei” V. Lossky

• Semn al prezenței Ipostasului Duhului Sfânt în lume sunt: sfinții, asceza și sfintele
moaște - Pavel Florensky.

• Taina vieții sfinților și a cinstirii lor nu poate fi mai bine exprimată decât prin
înțelegerea faptului că în aceștia se manifestă în chip minunat Duhul Sfânt.

• ” În sfinți cinstim îndumnezeire naturii umane, iubirea lui Dumnezeu față de ei și în ei”
G. Florovsky

• Implicațiile cosmice ale sfințeniei=relația personală a omului cu natura

înconjurătoare înnoită și umplută de viață de către Duhul Sfânt.

• Caracterul harismatic și ecclesial al sfințeniei - Sf. Serafim cu Motovilov

• Expresia penticostală a sfințeniei la zidirea Trupului Bisericii=diferitele slujiri ale

Duhului Sfânt.

• Asceza și raportul ei cu viața de sfințenie=principul unității în viața de sfințenie.