ISTORICUL ARHIVELOR

Partea cea mai valoroasă a patrimoniului istoric al Republicii Moldova sunt documentele depozitate în arhive,
instituții ale căror pondere în societatea contemoprană devine tot mai evidentă. Arhivele din Republica Moldova
sunt instituții publice și sunt deschise publicului larg spre cercetare, în special, istoricilor interesați de
cunoașterea evenimentelor din diverse perioade istorice, iar cercetarea documentelor de arhivă permite
aprecierea obiectivă și imparțială a faptelor istorice.
    Evoluția mișcării arhivistice din Moldova cunoaște mai multe etape. Inițial, arhivele erau stocuri de acte
emise de autoritatea statului, cancelaria domnească, și păstrate de beneficiarii acestora, adică de destinatari:
stăpâni de moșii laici sau ecleziastici etc. Deși, se presupune că în primele secole de existență a Țării Moldovei
ar fi existat arhive pe lângă cancelariile domnești, totuși, despre existența unor asemenea instituții este dificil de
vorbit, până la începutul epocii moderne.
    Începutul secolului al XIX-lea poate fi considerat momentul înființării instituțiilor arhivistice. În anul 1815,
printr-o dispoziție a guvernatorului regiunii Basarabia I. M. Harting a fost fondată Arhiva Guvernatorului
Basarabiei și instituită prima funcție de arhivist, ocupată de un secretar gubernial. Acest an poate fi considerat
anul fondării primei arhive istorice din Basarabia.
    Un rol important în procesul constituirii arhivelor în instituții moderne l-a avut Comisiunea Științifică a
Arhivelor din gubernia Basarabia, fondată la 23 august 1898, în fruntea căreia a fost ales nobilul basarabean
Nicolae Codreanu, funcție pe care a deținut-o între anii 1898 și 1903, secretar fiind desemnat Ioan Halippa. Prin
toate acțiunile sale, comisiunea a pledat pentru o instituție arhivistică istorică centrală a Basarabiei, pentru
promovarea principiilor moderne de activitate și, îndeosebi, pentru valorificarea documentelor de arhivă.
    O etapă nouă în procesul consolidării arhivisticii basarabene începe în anul 1918, odată cu reîntregirea
Basarabiei cu România. A fost instituită Direcția Regională a Arhivelor Statului din Basarabia, în frunte cu
Leon Boga, fost angajat al Direcției Generale a Arhivelor Statului din București. Angajații arhivei au reușit, în
această perioadă, să salveze multiple colecții de documente, precum și să le includă în circuitul științific. Au fost
publicate mai multe culegeri de documente, printre care se remarcă colecția „Documente Basarabene”, îngrijită
de L. Boga. Un impact deosebit în promovarea instituției arhivistice basarabene și în special în valorificarea
documentelor de arhivă, prin publicarea lor, l-a avut revista „Arhivele Basarabiei”(1929-1938), care și-a
desfășurat activitatea sub conducerea profesorilor Toma Bulat și Constantin Tomescu.
    Instituția arhivistică din perioada interbelică a stat la baza înființării, în 1940, a Arhivei Centrale de Stat a
R.S.S.M. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial colecțiile de documente, în special, cele ce au fost
create în perioada administrației românești, au fost evacuate în România, fiind readuse la Chișinău, în 1954.
    În anul 1946 au fost constituite două arhive centrale: Arhiva Centrală Istorică și Arhiva Centrală a Revoluției
din Octombrie și Construcției Socialiste (Arhiva Partidului Comunist al R.S.S.M.), care, în 1958, au fuzionat,
revenind la denumirea  „Arhiva Centrală de Stat a R.S.S.M”. În anul 1976 a fost creată Arhiva documentelor
fotofonocinematografice, care, după declarația de suveranitate a Republicii Moldova, în 1990, împreună cu
Arhiva Centrală de Stat au constituit temelia creării Arhivei Naționale a Republicii Moldova. În toamna anului
1991, în baza arhivei Partidului Comunist a fost înființată Arhiva Organizațiilor Social-Politice din Republica
Moldova.
    Odată cu adoptarea, la 22 ianuarie 1992, a Legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova, primul act
legislativ care stabilește structura și componența Fondului arhivistic al Statului, începe o nouă etapă în
dezvoltarea domeniul arhivistic. Această lege constituie primul pas de trecere de la sistemul sovietic de
restricționare a accesului cetățeanului la documentele și informațiile din arhive la un mecanism în care acestea
devin instituții publice, cu acces liber la documente. Legea consfințește dreptul constituțional al cetățeanului
privind accesul liber la informațiile stocate în colecțiile de documente și stabilește principiile de bază cu privire
la preluarea documentelor la păstrarea de stat, conservarea și valorificarea documentelor de arhivă.
Ca urmare a adoptării actelor normative la începutul anilor ’90 ai secolului XX, din sistemul arhivistic al
Republicii Moldova a făcut parte Serviciul de Stat de Arhivă al RM, instituție responsabilă de elaborarea și
promovarea politicii arhivistice a statului, inclusiv două arhive centrale: Arhiva Națională a Republicii Moldova
și Arhiva Organizațiilor Social-Politice din Republica Moldova, două arhive municipale din orașele Chișinău și
Bălți și 35 servicii raionale de arhivă.
La 06.06.2018 prin Hotărârea Guvernului nr. 535 Serviciul de Stat de Arhivă se reorganizează prin
transformarea din autoritate administrativă centrală din subordinea Guvernului în Agenția Națională a
Arhivelor, autoritate administrativă în subordinea Ministerului Justiției.

Agenția Națională a Arhivelor eliberează certificate de arhivă cu privire la naștere, căsătorie și deces,
pentru perioada anilor 1850-1919.

Modalitățile depunerii cererilor pentru eliberarea certificatelor, extraselor de arhivă, a copiilor din documentele
de arhivă și a certificatelor privind cercetările arhivistice tematice:
  la sediul Agenției Naționale a Arhivelor, doar în baza programării la numărul de telefon: 022-73-58-27,
în intervalul orelor 14:00-16:00; Luni-Joi. Depunerea cererilor (doar în baza programării): Luni-
Vineri, 08:10-11:45.  Eliberarea certificatelor: Luni-Vineri, 13:00-16:00;
  prin poştă: str. Gh. Asachi, nr. 67/B, mun. Chișinău;
  prin e-mail: serviciipublice@arhiva.gov.md 
Documente necesare pentru prestarea serviciului:

 cererea de solicitare a informației (descărcați);

 actul de identitate (original şi copie) al solicitantului certificatului/extrasului de arhivă sau al persoanei
care îl reprezintă şi după caz, dovada împuternicirii reprezentării (procura, contractul de mandat,
legitimaţia de serviciu ce confirmă reprezentarea autorităţii tutelare sau a altui organ abilitat ş.a);
 certificatele de stare civilă care fac dovada gradului de rudenie;
 Certificatele și extrasele de arhivă se eliberează la solicitare: titularului certificatului/extrasului de
arhivă sau în cazuri excepţionale (argumentate în scris) rudelor de gradul I, pe linie dreaptă, ale
acestuia.
 Documentele expediate prin poștă se remit în copii.
 Prin poștă se remit copii ale documentelor solicitate pentru prestarea serviciului.
ISTORICUL ANR
Ca instituţie, Arhivele de pe teritoriul principatelor româneşti extracarpatice au fost înfiinţate oficial în contextul
elaborării primelor legi administrative moderne, anume Regulamentele Organice, în anii 1831-1832. Pentru
perioada anterioară secolului al XIX-lea, nu trebuie însă trecută cu vederea existenţa unor arhive de pe lângă
cancelaria domnească, a celor păstrate de către autorităţile ecleziastice, ca şi a arhivelor private constituite de
către dregători de diverse ranguri în ierarhia boierească. Dintre acestea, cele mai vechi locuri de păstrare a
documentelor le-au constituit mănăstirile, care, datorită caracterului lor sigur, permiteau gruparea inclusiv de
documente laice. Astfel, în 1775, este atestată existenţa unei Arhive generale a Mitropoliei Bucureştilor, unde se
păstrau şi diferite acte particulare, de tipul hotărniciilor.
Gheorghe Asachi
Ion Heliade Rădulescu
De Arhivele Ţării Româneşti se poate vorbi însă abia începând cu 1 mai 1831, iar de cele ale Moldovei de la 1
ianuarie 1832. Este vorba de referiri la modul mai degrabă teoretic la arhive, dat fiind că legislaţia respectivă nu
face nicio trimitere la activitatea arhivistică propriu-zisă, ci exclusiv la chestiuni ce ţineau de buget şi de
numărul angajaţilor în Arhive. Lipsa unei reglementări clare s-a făcut resimţită şi în perioada ulterioară, în
pofida contribuţiei, din perpsectiva funcţiei de directori ai instituţiei, a unor personalităţi marcante ale vieţii
culturale româneşti, precum Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu sau Grigore Alexandrescu. Pe parcurs,
este de notat tentativa din 1840 cu privire la reglementarea sortării şi evaluării documentelor de arhivă, însă abia
în 1862, în contextul creat după unirea celor două principate extracarpatice, instituţia Arhivelor este organizată
sub o Direcţie Generală, cu sediul la Bucureşti, în vreme ce Arhivele de la Iaşi devin subordonate acesteia. Cu
aceeaşi ocazie, se face distincţia dintre documentele cu valoare istorică şi cele cu valoare practică, iar instituţia
este subordonată Ministerului Justiţie, Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Este momentul în care, în mod
tradiţional, se consideră că instituţia Arhivelor ia naştere, iar peste doi ani, în 1864, “materia primă” a sa se
îmbogăţeşte, în condiţiile în care se ia decizia secularizării averilor mănăstirilor; ca urmare, un număr consistent
de documente sunt trecute în proprietatea statului. În economia evoluţiei instituţiei Arhivelor, nu trebuie omise
reglementările promulgate în anii 1869 şi 1872, ca şi perindarea la conducerea instituţiei, pentru o însemnată
perioadă de timp, a unor personalităţi din domeniul culturii, precum Bogdan Petriceicu Hasdeu (1876-1900) sau
Dimitre Onciul (1900-1923).
Bogdan Petriceicu Hașdeu
Dimitrie Onciul
Ar constitui o eroare nepermisă neglijarea mai timpuriei activităţi în domeniul arhivelor pe teritoriul
Transilvaniei, desfăşurate prin grija autorităţilor maghiare, anterior momentului în care Regatul Ungariei dispare
de pe harta Europei, în prima jumătate a secolului al XVI-lea. În continuare, după includerea principatului
transilvan în cadrul monarhiei Habsburgilor, la sfârşitul secolului al XVII-lea, sistemul de conservare şi păstrare
a documentelor cunoaşte o serie de îmbunătăţiri, dintre care cea mai importantă a reprezentat-o introducerea
sistemului registraturii la principalele instituţii administrative. Odată cu înfiinţarea Arhivelor Statului Ungar, la
1875, cea mai mare parte a arhivelor vechi ale Transilvaniei este concentrată la Budapesta. Astfel, la sfârşitul
secolului al XIX-lea, atât în Transilvania, cât şi în Banat şi Bucovina funcţionează sistemul centralizării
documentelor în cadrul Arhivelor de stat din Budapesta (Országos Lévéltár) şi Viena (Haus-, Hof- und
Staatsarchiv).
După evenimentele de la 1918, unificarea politică a statului român conduce şi la tentativa reuşită de racordare şi
în domeniul arhivelor a noilor provincii alipite. Astfel, se înregistrează fondarea Arhivelor Statului de la Cluj
(1920), Cernăuţi (1924) şi Chişinău (1925). În această conjunctură, o nouă lege de funcţionare a Arhivelor
Statului intră în vigoare începând din 1925, prevăzând, printre altele, constituirea direcţiilor regionale. Instituţia
se menţine în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Este perioada în care ca directori generali figurează
Constantin Moisil (1923-1938) şi Aurelian Sacerdoţeanu (1938-1953).
În contextul noilor orientări ideologice din perioada comunistă, în 1951 Direcţia Arhivelor Statului trece în
subordinea Ministerului Afacerilor Interne, iar modelul de organizare sovietic pătrunde şi în domeniul
arhivisticii româneşti. În 1996, o nouă lege a venit să reglementeze activitatea instituţiei Arhivelor, ocazie cu
care denumirea de Arhivele Statului este înlocuită cu cea de Arhivele Naţionale ale României.
Instituţia Arhivelor Naţionale ale României are în componenţă 43 de structuri care oferă servicii în privinţa
eliberării de extrase şi copii ale actelor aflate în administrare. Pentru eliberarea de acte deţinute de Arhivele
Naţionale ale României vă puteţi adresa:
În Bucureşti:
 Biroul Relaţii cu Publicul  din cadrul Serviciului Arhive Naționale Istorice Centrale al Arhivelor Naţionale (șef
birou: Rodica NEAGU)
Pentru celelalte judeţe accesaţi pagina dedicată arhivelor judeţene.
Cererile pentru eliberarea actelor vor fi depuse la Biroul de Relaţii cu Publicul al serviciului/biroului teritorial
care are în administrare documentele.
Exemplu: Pentru eliberarea de acte de proprietate ale unor terenuri aflate pe raza judeţului Constanţa vă veţi
adresa Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale.
Viața pe front în scrieri personale este un proiect înscris de Arhivele Naționale ale României în Programul
Național de Celebrare a Centenarului Primului Război Mondial și a României Mari.
Expoziția cuprinde o selecție de documente și fotografii din patrimoniul Arhivelor Naționale Istorice Centrale și
al serviciilor/birourilor județene ale ANR și este o reflectare a vieții românilor din anii participării României la
Primul Război Mondial, din mai multe perspective, umane. Astfel, intrarea României în război și decizia
mobilizării este vizualizată prin memorii – multe încă inedite – ale unor scriitori, medici, preoți, cercetași,
prizonieri români, soldați și ofițeri români, precum și printr-o selecție de poezii ale soldaților de pe front.
Expoziția reflectă și implicarea Casei Regale a României în război, în special contribuția Reginei Maria, dar și a
numeroase doamne din înalta societate, soții și fiice de oameni politici și de militari, în chestiuni de organizare a
supraviețuirii populației în spatele frontului și în Bucureștiul aflat sub ocupație.
În cadrul vernisajului, au prezentat expoziția dl. dr. Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Naționale ale României,
dl. dr. Daniel Cain (Institutul de Studii Sud-Est Europene) și Anemari Monica Negru (realizatorul expoziției,
Arhivele Naționale), joi, 17 mai 2017, la ora 14, în holul central al Arhivelor Naționale din bd. Regina
Elisabeta, 49.