Control Financiar Si Expertiza Contabila

Dumitru POPOVICI
CONTROL FINANCIAR ŞI
EXPERTIZĂ CONTABILĂ
1
ISBN: (10) 973-687-464-8
(13) 978-973-687-464-2
Editura Eurostampa
Timisoara, bd. Revolutiei nr. 26
Tel./fax: 0256-204816
E-mail: estampa@upcnet.ro
2
UNIVERSITATEA TIBISCUS TIMIŞOARA
Facultatea de Ştiinţe Economice
Prof. dr. Dumitru POPOVICI
CONTROL FINANCIAR ŞI
EXPERTIZĂ CONTABILĂ
Note de curs pentru uzul studenţilor de la ÎFR
Timişoara
3
4
CUPRINS:
TEMA I - CONTROLUL. CONCEPT, FORME ŞI FUNCŢII .......................................9

1.1. CONTROLUL, FUNCŢIE ESENŢIALĂ A MANAGEMENTULUI ECONOMICO-FINANCIAR.
...............................................................................................................................................9
1.2. LOCUL CONTROLULUI ÎN PROCESUL MANAGERIAL ..................................................10
1.3. NECESITATEA, CARACTERISTICILE, ROLUL ŞI SARCINILE CONTROLULUI FINANCIAR ..12
1.4. CONTROLUL ÎN ROMÂNIA.FUNCŢII.PRINCIPII.STRUCTURĂ ORGANIZATORICĂ ...........13
1.5. OBIECTUL CONTROLULUI ÎN CADRUL UE.....................................................................16
TESTE DE AUTOEVALUARE ........................................................................................17
RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE...............................................................................19
TEMA II - CONTROLUL PROPRIU AL UNITĂŢILOR PATRIMONIALE ............20

2.1. CONSIDERENTE GENERALE ...........................................................................................20
2.2. CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV ............................................................................21
2.2.1. Necesitate şi particularităţi ale CFP ...................................................................21
2.2.2. Organizarea CFP .................................................................................................22
2.2.3. Condiţii-restricţii impuse persoanelor care exercită CFP: ................................24
2.3. CONTROLUL IERARHIC OPERATIV CURENT (CIOC)......................................................24
2.3.1. Controlul ierarhic operativ curent - organizare..................................................24
2.3.2. Controlul ierarhic operativ curent - obiective.....................................................25
2.4. CONTROLUL FINANCIAR INTERN DE GESTIUNE (CFIG)................................................26
2.4.1. Controlul financiar intern de gestiune - organizare............................................26
2.4.2 .Controlul financiar intern de gestiune - obiective...............................................27
TEMA III - CONTROLUL REVIZORILOR DE GESTIUNE ŞI AL CENZORILOR

.................................................................................................................................................34
3.1. CONTROLUL REVIZORILOR DE GESTIUNE .....................................................................34
3.2. CONTROLUL EXERCITAT DE CENZORI ...........................................................................35
3.2.1. Desemnarea cenzorilor ........................................................................................35
3.2.2. Drepturile cenzorilor............................................................................................36
3.2.3. Obligaţiile cenzorilor ...........................................................................................36
3.2.4. Modul de lucru al cenzorilor................................................................................37
3.2.5. Răspunderea cenzorilor .......................................................................................37
3.2.6. Obiectivele controlului cenzorilor .......................................................................38
TEMA IV – AUDITUL. INTERN, PUBLIC, FINANCIAR ŞI STATUTAR................43

4.1. AUDITUL INTERN ..........................................................................................................43
4.1.1. Consideraţii generale ...........................................................................................43
4.1.2. Tipuri de audit intern............................................................................................45
4.2. AUDITUL PUBLIC AL INSTITUŢIILOR PUBLICE ...............................................................47
4.3. AUDITUL FINANCIAR ....................................................................................................48
4.3.1. Consideraţii generale ...........................................................................................48
4.3.2. Standardele de audit şi cadrul general pentru audit ...........................................49
4.3.3. Etapele procesului de audit financiar..................................................................49
4.4. AUDITUL STATUTAR .....................................................................................................50
4.4.1. Consideraţii în lumina directivelor U.E. .............................................................50
4.4.2. Transpunerea în legislaţia internă.......................................................................51
TEMA V – CONTROL. METODĂ ŞI METODOLOGIE ..............................................54

5.1. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA METODEI DE CONTROL ..........................................54
5.2. METODE ŞI TEHNICI SPECIFICE CONTROLULUI..............................................................55
5.3. METODOLOGIA DE EXERCITARE SAU ETAPELE CONTROLULUI .....................................61
5
TEMA VI – CONTROLUL EFECTUAT DE ORGANELE M.E.F...............................67
6.1. ROLUL ŞI FUNCŢIILE MINISTERULUI ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR................................67
6.2. ANALIZAREA SITUAŢIEI ACTUALE ................................................................................69
6.2.1. Reforma bugetară.................................................................................................69
6.2.2. Planificarea bugetară...........................................................................................70
6.2.3. Contabilitatea publică şi sistemul de decontări ..................................................70
6.2.4. Administrarea fondurilor comunitare..................................................................71
6.2.5. Controlul financiar...............................................................................................71
6.2.6. Achiziţiile publice .................................................................................................72
6.2.7. Obiective ...............................................................................................................72
6.3. INSTITUŢIILE SUBORDONATE MINISTERULUI ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR ŞI ROLUL
ACESTORA ............................................................................................................................72
6.3.1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ........................................................73
6.3.2. Garda Financiară.................................................................................................74
6.3.3. Autoritatea Naţională a Vămilor .........................................................................74
6.3.4. Direcţiile generale................................................................................................75
6.3.5. Comisia Naţională de Prognoză ..........................................................................75
TEMA VII – ADMINISTRAREA VENITURILOR STATULUI ..................................78

7.1. ADMINISTRAREA VENITURILOR STATULUI ...................................................................78
7.2. INSPECŢIA FISCALĂ .......................................................................................................79
7.2.1. Caracteristicile inspecţiei fiscale.........................................................................79
7.2.2. Cadrul general de realizare a inspecţiei fiscale..................................................80
7.2.3. Desfăşurarea inspecţiei fiscale ............................................................................83
7.3. CONTROLUL IMPOZITELOR ...........................................................................................87
7.3.1. Controlul impozitului pe profit............................................................................87
7.3.2. Controlul taxei pe valoarea adăugată .................................................................88
7.3.3. Controlul impozitului pe veniturile de natură salarială .....................................90
TEMA VIII – SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIILOR FORMULATE ÎMPOTRIVA

ACTELOR ADMINISTRATIVE FISCALE.....................................................................94
TESTE DE AUTOEVALUARE ......................................................................................105
RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE.............................................................................106
TEMA IX – STABILIREA RĂSPUNDERII CA MODALITATE DE FINALIZARE A

CONTROLULUI FINANCIAR........................................................................................107
9.1. STABILIREA RĂSPUNDERII MATERIALE.......................................................................107
9.2. STABILIREA RĂSPUNDERII DISCIPLINARE ...................................................................120
9.3. STABILIREA RĂSPUNDERII CONTRAVENŢIONALE .......................................................121
9.4. STABILIREA RĂSPUNDERII PENALE .............................................................................122
TEMA X – ORGANIZAREA CONTROLULUI EFECTUAT DE GARDA

FINANCIARĂ ŞI CONTROLUL VAMAL ....................................................................125
10.1. SCURTE CONSIDERAŢII DESPRE GARDA FINANCIARĂ..............................................125
10.2. SUPRAVEGHEREA VAMALĂ PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA FRAUDEI VAMALE
...........................................................................................................................................126
10.2.1. Definiţie. Cadrul legal......................................................................................126
10.2.2. Organizare. Cadrul instituţional. Competenţă................................................127
10.2.3. Programarea şi organizarea activităţilor........................................................128
10.2.4. Activitatea de Control ......................................................................................129
10.2.5. Întocmirea actelor de control...........................................................................134
10.2.6. Evidenţa, urmărirea şi raportarea rezultatelor activităţii de control.............138
RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE............................................................................140
6
TEMA XI – ORGANIZAREA CONTROLULUI EFECTUAT DE CURTEA DE
CONTURI............................................................................................................................141
11.1. ORGANIZAREA CONTROLULUI EFECTUAT DE CURTEA DE CONTURI ........................141
11.2. ORGANIZAREA CURŢII DE CONTURI .........................................................................142
11.3. CONTROLUL ULTERIOR EXERCITAT DE CURTEA DE CONTURI .................................144
11.4. ACTELE DE CONTROL FINANCIAR .............................................................................146
TESTE DE AUTOEVALUARE ....................................................................................147
RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE............................................................................148
TEMA XII - EXPERTIZA CONTABILĂ. CONCEPT. ORGANIZARE ...................149

12.1. CONCEPTUL DE EXPERTIZA.......................................................................................149
12.2. ORGANIZAREA ACTIVITATII DE EXPERTIZA CONTABILA IN ROMANIA .....................153
TEMA XIII - EXPERTUL CONTABIL..........................................................................160

13.1. CALITATEA DE EXPERT CONTABIL ............................................................................160
13.2. ORGANIZAREA ACTIVITATII DE EXPERTIZA CONTABILA IN ROMANIA .....................161
13.3. DREPTURILE, OBLIGAŢIILE, INTERDICŢIILE ŞI RĂSPUNDERILE EXPERTULUI CONTABIL
...........................................................................................................................................164
TEMA XIV - EFECTUAREA EXPERTIZEI CONTABILE .......................................169

14.1. METODOLOGIA EFECTUĂRII EXPERTIZEI CONTABILE JUDICIARE .............................169
14.2. TEHNICA EFECTUĂRII EXPERTIZEI ............................................................................175
14.3. RAPORTUL DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ .....................................................................176
14.4. INDICATORII DE CARACTERIZARE A ACTIVITĂŢII DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ ..........179
7
8
TEMA I - CONTROLUL. CONCEPT, FORME ŞI
FUNCŢII
CONŢINUT
1.1. Controlul, funcţie esenţială a managementului economico-financiar

1.2. Locul controlului în procesul managerial
1.3. Necesitatea, caracteristicile, rolul şi sarcinile controlului financiar
1.4. Controlul în România. Funcţii. Principii. Structură organizatorică
REZUMAT
Controlul, în calitate de atribut principal al managementului, se
manifestă sub forme diferite, reflectând realitatea atât sub aspect general cât
şi sub aspect particular şi având un rol major la realizarea funcţiei sale de
reglare a situaţiei patrimoniale.
OBIECTIVE
► Cunoaşterea şi înţelegerea noţiunii de control
► Înţelegerea şi perceperea necesităţii controlului
► Cunoaşterea şi fixarea locului şi rolului controlului în procesul
managerial
1.1. Controlul, funcţie esenţială a managementului economico-financiar.
Controlul, reprezintă o funcţie a managementului conştientă şi

programată, parte componentă a sistemului general şi de conducere şi se
caracterizează printr-un proces de cunoaştere şi perfecţionare a activităţii
economico-sociale de participare democratică la procesul decizional.
Obiectul îl reprezintă urmărirea continuă a funcţionării unui sistem
economico-social, a performanţelor acestuia în raport cu obiectivele pe care
şi le-a propus, comparaţia făcându-se prin prisma unor criterii şi standarde
prestabilite în vederea preîntâmpinării apariţiei de disfuncţionalităţi în
vederea eliminării abaterilor constatate.
Controlul se organizează la nivel micro şi macro economic
finalizând procesul ciclic de conducere furnizând elementele necesare
pentru demararea unui nou ciclu managerial, prefigurând necesitatea
formării, fixării unor noi obiective corespunzătoare activităţii tehnico
economice.
Controlul vizează prin metodele şi tehnicile proprii folosite:
-întărirea ordinii, disciplinei, spiritului de răspundere,
-gospodărirea mai bună a resurselor economice şi de munca de care
dispun unităţile patrimoniale,
-lichidarea lipsurilor, deficienţelor şi abaterilor existente în domeniul
economico financiar,
-asigură dezvoltarea economică mai rapidă şi efectul financiar care
rezultă contribuie la asigurarea unui nivel de trai corespunzător şi a unei
protecţii sociale efective.
9
1.2. Locul controlului în procesul managerial
Managementul este un proces real, caracterizat prin unitatea

permanentă şi în dinamică a funcţiilor de prevedere, organizare, coordonare,
evidenţier şi control.
Managementul are un caracter ciclic şi parcurge mai multe faze:
previziunea şi controlul activităţii sau operaţiunii conduse.
Între funcţiile manageriale sunt stabilite raporturi de condiţionare
dependente de succesiunea fazelor activităţii (fiecare fază depinzând de faza
anterioară):
-prevedere
-organizare
-coordonare
-comandă
-evidenţă
-control
Condiţia funcţionării corespunzătoare a oricărei activităţi e dată de
echilibrul care trebuie să existe, să se formeze, să fie generat de activitatea
respectivă prin fazele amintite anterior. Ca un corolar al tuturor acestor faze
deşi face parte din activitate controlul trebuie să fie faza care ”certifică” sau
dă certificat de bună desfăşurare a activităţii economico-financiare, de
producţie, contabilitate, etc care s-a desfăşurat şi care a respectat
standardele, prescripţiile, normele legale etc.
Formele controlului
Ca funcţie de bază a managementului controlul are un caracter
universal iar diversificarea si importanţa complexităţii domeniilor şi laturilor
activităţii sociale şi economice determină lărgirea sferei sale, precum şi
diversificarea modului de realizare a acestuia.
Având în vedere mai multe criterii de clasificare a controlului
tipurile de control poartă mai multe denumiri. După natura activităţii
controlate şi a obiectivelor urmărite, acesta poate fi:
-control tehnic
-control economic
-control juridic
-control legislativ
-control comercial
-control al calităţii produselor
-control financiar-fiscal
-control sanitar
-control al protecţiei consumatorilor ,etc.
Controlul tehnic este exercitat de cadre cu pregătire tehnică şi
vizează:
-tehnologia producţiei
-cantitatea şi calitatea mijloacelor tehnice utilizate
-producţia obţinută
Controlul economic exercitat de către cadre cu pregătire economică
şi vizează:
-modul de alocare şi utilizare a resurselor de producţie
-valorificarea corespunzătoare conform programului prestabilit
-obţinerea eficienţei vizate (programate)
-efectele sociale şi impactul social.
10
Controlul juridic exercitat de către organele cu pregătire juridică şi
vizează:
-respectarea actelor normative concretizate în legi, ordonanţe de
urgenţă,hotărâri, norme metodologice,ordine,etc.
Controlul financiar-fiscal exercitat de către organe cu pregătire
economică care îşi desfăşoară activitatea în domeniul financiar fiscal şi
vizează:
-latura bănească a activităţii economice
-modul de calculare (stabilire) şi virare a unor impozite şi taxe conform
destinaţiei stabilite de legiuitor
-modul de constituire şi utilizare a bugetelor (BS, BASS, BL, FS)
Celelalte tipuri de control vizează un segment al vieţii economico-
sociale
După momentul exercitării controlului
-controlul prealabil(preventiv)
-controlul concomitent
-controlul posterior-ulterior
Acestea formează ciclul de control al oricărei activităţi şi asigură
continuitatea activităţii începând cu momentul pregătirii unei activităţi şi
până la terminarea activităţii.
Controlul prealabil se exercită de către şeful compartimentului
financiar contabil sau înlocuitorul de drept al acestuia şi vizează:
-necesitatea
-oportunitatea
-legalitatea
-economicitatea
-realitatea operaţiunilor economico-financiare
Are rolul de a stopa derularea oricărei activităţii încă din faza de
angajare a operaţiunilor şi proceselor economice care nu îndeplinesc aceste
cinci condiţii.
Controlul concomitent se exercită de către personalul care exercită
controlul financiar preventiv, personal tehnic, personal economic-acesta
realizându-se pe domeniul său de activitate şi în baza atribuţiilor de serviciu
stabilite prin fişa postului.
Îndreptarea, corectarea operativă a deficienţelor constatate cu ocazia
derulării curente a activităţii controlate contribuie la desfăşurarea unei
activităţi corespunzătoare.
Este cunoscut în practica zilnică, curentă a controlului subdenumirea
de control ierarhic operativ curent ( C.I.O.C. ).
Controlul posterior-ulterior este exercitat de către organele de
specialitate cu pregătire economică şi juridică (uneori) organizate în
compartimente, funcţii distincte (birouri, servicii, direcţii) şi vizează:
-integritatea patrimonială a unităţilor controlate organizate pe
gestiuni se mai numeşte control de gestiune axat exclusiv pe verificarea
gestionară.
-integritatea mijloacelor materiale şi băneşti organizarea
contabilităţii, efectuarea inventarierilor, organizarea controlului preventiv şi
ierarhic operativ curent. Exercitarea acestuia , realitatea datelor înscrise în
bilanţul contabil, în contul de profit şi pierdere, efectuarea de plăţi şi
încasări în lei şi valută, realitatea posturilor de debit şi credit se numeşte
control financiar intern de gestiune
11
Activitatea practică sau uzanţa curentă numeşte acest control
controlul financiar intern de gestiune.
După nivelul la care se exercită controlul:
-control macroeconomic
-control microeconomic
Controlul macroeconomic se exercită la nivelul întregii economii
naţionale prin
intermediul organelor centrale (ministere) pe ramuri , subramuri ale
economiei, poate viza şi nivelul teritorial-judeţe.
Controlul microeconomic se exercită la nivelul verigilor de bază ale
activităţii social economice în regim autonom, instituţii publice,societăţi
comerciale fie ca un control propriu al managerului, sau ca un control al
organelor specializate (cenzorii, CFI,etc).
1.3. Necesitatea, caracteristicile, rolul şi sarcinile controlului financiar
Necesitatea derivă din obiectivitatea controlului şi vizează:

- introducerea unui spirit de răspundere şi respectare a legislaţiei
economico financiare
- perfecţionarea producţiei şi a muncii în toate sectoarele de
activitate
- gospodărirea mai bună a resurselor economice şi de muncă de care
dispune unitatea patrimonială
- înlăturarea lipsurilor,deficienţelor şi abaterilor care există
- creşterea eficienţei întregii activităţi economice
- prevenirea şi înlăturarea eventualelor neajunsuri în scopul
asigurării unei activităţi profitabile
Caracterul controlului derivă din necesitatea de a avea o acţiune
democratică de largă participare a tuturor celor care desfăşoară activitate
economico-financiară, are un caracter democratic concretizat prin:
- Atot cuprinzător (general şi universal),
- Juridic
- Dinamic: real, practic, competent, exigent
- Preventiv
- Constructiv-proiectiv
Caracterul atotcuprinzător se efectuează asupra întregii activităţi pe toate
treptele organizatoare, cuprinde toţi membrii sociali indiferent de locul şi
funcţia ocupată în cadrul diviziunii sociale a muncii.
Caracterul juridic se referă la modul de respectare a legislaţiei
economico-financiare şi fiscale.
Caracterul dinamic se referă la faptul că trebuie să aibă o acţiune
fermă capabilă să soluţioneze corect şi operaţional problemele, luând măsuri
acolo unde sunt abuzuri să sancţioneze pe cei vinovaţi.
Caracterul preventiv sesizează caracteristicile negative încă din faza
de angajare eliminând ulterioarele consecinţe negative ce ar putea rezulta.
Caracterul constructiv-proiectiv stabileşte remediile pentru
neajunsurile constatate, propune măsuri pentru soluţionarea problemelor.
Din problematica rezolvată poate trage concluzii, poate îmbrăca un caracter
ştiinţific, poate stabili proiecte de viitor.
12
Rolul controlului derivă din necesitatea obiectivă şi conştientă a
întregii activităţi democratice care trebuie instituită în mecanismul
managerial a oricărei unităţi patrimoniale şi vizează:
- urmărirea şi realizarea politicii economico-financiare a statului
- un stimulator al activităţii productive în scopul creşterii eficienţei
economice în toate domeniile de activitate.
- apărarea integrităţii avutului public şi privat şi gospodărirea
raţională a fondurilor
Se manifestă ca un tot unitar în cadrul organelor de conducere
colectivă, executivă, ale unităţii patrimoniale(consiliu de administraţie).
- verifică îndeplinirea legilor, a hotărârilor org. legislative şi
executive
- determinarea managerul unităţii patrimoniale să ia măsuri pentru
utilizarea raţională a resurselor materiale şi băneşti deţinute de unităţile
patrimoniale
- descoperă ilegalităţi, folosirea neraţională şi neoportună a
fondurilor proprii împrumutate şi atrase, etc.
Obiectul şi formele controlului
Obiectivul controlului este de a constata abaterile, lipsurile,
deficienţele existente în activitatea economico financiară, şi măsurile luate
pentru a remedia aceste erori şi abateri, respectiv evitarea acestora în viitor.
Formele sunt:
- controlul bugetar o formă a controlului bănesc pe linia relaţiilor
bugetare existente la nivelul economiei naţionale prin bugetul statului la
nivel local prin bugete locale. Organele de control sunt reprezentate de
Curtea de Conturi şi Organele proprii ale entităţilor care constituie,
administraţia fonduri speciale (asigurări sociale de sănătate, fondul de
şomaj, dezvoltarea sistemului energetic,etc.)
- controlul general sau de fond exercitat la nivelul unităţii
patrimoniale care organizează controlul financiar intern de gestiune, şi care
vizează toate actele şi faptele de ordin economic şi financiar derulate sau
existente în unităţile patrimoniale respective.
- controlul tematic sau parţial cuprinde un anumit domeniu de
activitate (activitatea de aprovizionare, vânzare,retribuire a muncii, obligaţii
fiscale,etc.)
- control prin sondaj verificarea pe o anumită perioadă activitatea
prin selecţie, fie a intervalelor din perioada supusă verificării (luna,
săptămână) fie un interval de activitate pe linia retribuirii muncii,
încasării,veniturilor, etc.
Pentru a asigura o eficienţă corespunzătoare a activităţii de control în
activitatea practică se utilizează foarte des control combinat sau mixt prin
care se îmbină diferite forme de control economico financiar cu unele cazuri
şi unele forme de control tehnic.
1.4. Controlul în România.Funcţii.Principii.Structură organizatorică
Funcţiile controlului
Ca orice funcţie a managementului controlul vizează închiderea
ciclului cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul unităţii patrimoniale,
furnizând abaterile mai mult sau mai puţin semnificative de la ”standarde”
(Legi, Hotărâri de Guvern, Ordonanţe, Norme).
13
Funcţiile controlului pornind de la necesitatea obiectivă de a fi un
ajutor concret pentru management sunt:
1. Funcţia de reglare se caracterizează prin aceea că atunci când din
desfăşurarea concretă, firească a proceselor şi fenomenelor economice se
constată rămâneri în urmă controlul, prin măsurile pe care le stabilesşte în
urma analizării cauzelor care au determinat aceste rămâneri în urmă(
abateri), vine cu măsuri concrete de relansare, reglare, coordonare şi
reintegrare în parametrii preconizaţi.
2. Funcţia corectivă a controlului se realizează prin informarea
organelor de decizie cu privire la abaterile semnalate în legătură cu
nerealizarea obiectivului propus în legătură cu încălcarea normelor legale
privind mijloacele şi metodele utilizate pentru realizarea acestor respectiv
atunci când abaterile înregistrate depăşesc toleranţile admisibile.Spre
deosebire de funcţia de reglare care acţionează în permanenţă şi presupune
încadrarea continua a activităţii în parametri prestabiliţi, funcţia corectivă se
manifestă periodic şi determină noi parametri de funcţionare a obiectivului
obligatoriu mai realişti (practica dovedind uneori că noii parametri stabiliţi
de către control sunt mai deficitari, mai nerealişti, acestea se datorează
superficialităţii controlului efectuat, organele de control, sau de ce nu,
impunerea unor puncte de vedere care sunt “dictate” din diferite raţiuni şi cu
un anumit scop).
3. Funcţia de prevenire constă în aceea că prin intermediul acţiunii
de control- în special a controlului preventiv o serie de fenomene şi procese
economice sunt depistate încă din faza de angajare de a se produce şi sunt
stopate, evitându-se astfel efectele negative care ar putea apărea în urma
nederulării corecte a acelui fenomen sau proces. Dacă totuşi derularea
fenomenului şi procesului economic e imperios reclamată de activitatea
zilnică, controlul trebuie să vină cu măsuri concrete, de corecţie, care să-i
dea în final o notă de legalitate.
4. Funcţia previzională (de prevedere) se caracterizează prin aceea
că abaterile semnalate în cursul acţiunii de control ca şi cauzele care le-au
determinat stau la baza fundamentării deciziei pentru perioada viitoare,
utilizând această funcţie, controlul ajută conducerea unităţii patrimoniale în
asigurarea unei gestionări previzionale ale cărei principale caracteristici în
sinteză pot fi:
- desfăşurarea echilibrată a activităţii viitoare
- securitatea împotriva riscurilor posibile
- descoperirea unor noi posibilităţi de valorificare a rezultatelor
interne
5. Funcţia de evaluare a rezultatelor şi stabilirea măsurilor pentru
corectarea lor se caracterizează prin aceea că este o funcţie preventivă care
presupune o analiză critică şi riguroasă a situaţiei existente la un fenomen
sau proces în vederea sesizării operative a eventualelor tendinţe de abatere
de la normele prestabilite şi a prevenirii lor. Prin această funcţie se apreciază
modul cum e respectată legislaţia, se stabilesc lipsurile, deficienţele,
abaterile, se încearcă corectarea şi eliminarea deficienţelor. Este o funţie
complexă priveşte activitatea de asamblare a activităţii controlate şi
presupune corectitudine în furnizarea informaţiei de către locurile
generatoare de aspecte deficiente.
6. Funcţia de îndrumare şi sprijin se caracterizează prin aceea că prin
controlul organizat în special la nivelul unităţilor patrimoniale organele de
control pot sprijinii efectiv activitatea organelor controlate (CFP,
14
CFIG,CIOC) tipuri de control propriu al unităţilor patrimoniale, iar prin
organele pe care le are unitatea patrimonială poate să asigure o desfăşurare
corespunzătoare a activităţii în interiorul său iar prin organele externe, de
control financiar, fiscal, de către organele curţii de conturi mai puţini
agrează această funcţie de îndrumare datorită unor “mici” sarcini,
avantaje,ordine, dispoziţii primite din partea celor care dispun efectuarea
controlului.
7. Funcţia de constrângere se caracterizează prin aceea că dă
posibilitatea controlului de a stabili unele măsuri legale şi sancţiuni
economico sociale ce pot fi aplicate unităţilor controlate şi persoanelor care
dovedesc neglijenţă, în activitatea pe care o desfăşoară precum şi în
gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti respectiv care aduc pagube
avutului public sau privat. Funcţia se poate materializa în:
-blocarea de fonduri în cazul constatării unor abateri de la
dispoziţiile legale, precum şi utilizarea acestor fonduri
-“dispoziţii obligatorii” pentru înlăturarea abaterilor de la normele
legale constatate de organele de control
-suspendarea executării unor măsuri cu caracter economico financiar
luate de unităţile patrimoniale care contravin normelor legale în vigoare.
Principiile de organizare ale sistemului de control

Principiile de organizare în sinteză pot fi formulate astfel:
- principiul integrării în structurile de conducere şi organizare a
economiei naţionale;
- principiul independenţei şi autorităţii controlului;
- principiul competenţei controlului;
- principiul apropierii controlului de locul unde se iau deciziile şi se
concretizează controlul;
- principiul specializării;
- principiul controlului din afară-extern.
Structura organizatorică a controlului în România

Pornind de la principiile de organizare şi sintetizând formele de
control existente în economia României putem structura o clasificare
organizatorică a controlului din punct de vedere al organelor care efectuează
controlul:
a) Controlul legislativ - este exercitat de către puterea legislativă
reprezentată de Parlament şi de Curtea Constituţională.
b) Controlul financiar-fiscal - este reprezentat de Curtea de Conturi
şi puterea executivă. Conform Legii 94/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii de Conturi, aceasta a fost organul suprem de control
financiar din subordinea directă a Parlamentului şi efectua controlul
financiar la regiile autonome în care statul e acţionar principal, la societăţile
comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, la instituţiile publice
centrale şi locale, etc.
c) Controlul judiciar - este exercitat de puterea judecătorească şi care
are ca reprezentare centrală Curtea de Casaţie, iar la nivel teritorial curţile
de apel teritoriale, tribunalele teritoriale, judecătoriile locale.
15
1.5. Obiectul controlului în cadrul UE
Instituţiile UE, care realizează colectarea şi controlul resurselor

proprii ale UE trebuie să asigure o executare corectă a sarcinilor lor, prin
controale fiscale periodice şi o administrare vamală eficientă, potrivit
Regulamentului nr.1150/2000 al Consiliului (CE, Euratom) din 22 mai 2000
pentru implementarea Deciziei nr. 94/728/CE Euratom asupra sistemului de
resurse proprii ale Comunităţilor.
Potrivit Regulamentului nr.1150/2000 al Consiliului (CE, Euratom)
din 22 mai 2000 pentru implementarea Deciziei nr. 94/728/CE Euratom
asupra sistemului de resurse proprii ale Comunităţilor, resursele proprii ale
Comunităţilor sunt fonduri puse la dispoziţia UE de statele membre, prin
intermediul Comisiei şi sunt controlate periodic, conform prevederilor din
acest act. Acelaşi regulament reglementează şi contabilitatea resurselor
proprii, colectarea şi eliberarea acestor fonduri, precum şi inspectarea lor.
Competenţa de a efectua controale şi inspecţii în legătură cu
managementul resurselor proprii ale Comunităţilor revine statelor membre,
însă acestea nu vor putea fi iniţiate decât la cererea Comisiei, aceasta din
urmă având obligaţia să precizeze şi motivele. Controalele şi inspecţiile mai
pot fi realizate şi cu asocierea Comisiei la controalele proprii efectuate de
statele membre. De asemenea, Comisia poate realiza propriile inspecţii la
faţa locului, caz în care îi vor fi puse la dispoziţie toate documentele
justificative necesare.
Prin acelaşi act este înfiinţat Comitetul Consultativ pentru resursele
proprii ale Comunităţilor – organism alcătuit din reprezentanţi ai statelor
membre (maxim 5 oficiali pentru un stat) şi ai Comisiei. Comitetul va fi
coordonat de un reprezentant al Comisiei, iar secretariatul va fi asigurat de
către Comisie.
Controlul finanţărilor acordate de Uniunea Europeană este
reglementat prin Regulamentul nr. 1605/2002 al Comisiei (CE, Euratom)
din 25 iunie 2002 privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului
general al Comunităţilor Europene, completat de Regulamentul Comisiei
(CE, Euratom) nr.2342/2002 din 23 decembrie 2002.
Actul normativ cuprinde în cadrul Titlului VI - “Finanţări”, un
capitol referitor la plata şi controlul finanţărilor acordate de UE. Se
stabileşte astfel, că responsabilul naţional cu autorizarea unei plăţi va putea
cere beneficiarului să facă o asigurare în avans pentru a limita eventualele
riscuri asociate cu plăţile legate de pre-finanţare. După acordarea finanţării,
suma atribuită nu va fi considerată definitivată până la acceptarea de către
instituţie a rapoartelor finale, fără ca aceasta să aducă atingere dreptului
ulterior de control din partea instituţiei. În cazul în care beneficiarul nu-şi va
îndeplini obligaţiile contractuale, finanţarea va fi suspendată, redusă sau
anulată, nu însă înainte ca beneficiarul să fi avut ocazia să îşi prezinte
punctul de vedere.
Articolul 280 al Tratatului instituind CE, cere statelor membre să ia
măsuri pentru combaterea fraudei care afectează interesele financiare ale UE
similare cu cele luate pentru combaterea fraudei care aduce atingere
propriilor resurse financiare. La nivelul instituţiilor UE, multiple au fost
iniţiativele adoptate în acest sens.
Decizia Comisiei nr. 94/140/EC din 23 februarie 1994 instituie un
Comitet Consultativ pentru coordonarea prevenirii fraudei. Comisia poate
consulta Comitetul pentru orice problemă în legătură cu prevenirea şi
16
urmărirea fraudei şi neregularităţilor. De asemenea, Comisia va putea
consulta Comitetul pentru orice problemă legată de protejarea legală a
intereselor financiare ale Comunităţii. Comitetul va fi alcătuit din câte 2
reprezentanţi ai fiecărui stat membru, care pot fi asistaţi de alţi 2 funcţionari
publici ai serviciilor în cauză.
Oficiul European de luptă Anti-Fraudă (cunoscut prin acronimul său
din limba franceză - OLAF), a fost înfiinţat printr-o Decizie a Comisiei din
28 aprilie 1999. Obiectivele OLAF sunt: protejarea intereselor Uniunii
Europene, lupta împotriva fraudei, corupţiei sau oricărei alte activităţi
ilegale, inclusiv împotriva celor apărute în cadrul instituţiilor europene.
OLAF îşi îndeplineşte obiectivele prin realizarea, în deplină independenţă, a
unor investigaţii externe şi interne. Oficiul organizează, de asemenea,
întâlniri regulate de cooperare între autorităţile competente ale statelor
membre, în scopul coordonării activităţii acestora. OLAF oferă statelor
membre suportul material şi asistenţa tehnică necesară în lupta împotriva
fraudelor. OLAF contribuie de asemenea la dezvoltarea strategiei anti-
fraudă a Uniunii Europene şi ia iniţiativele necesare pentru întărirea
legislaţiei în domeniu.
Un alt organism cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii
fraudei este Comitetul Antifraudă al Băncii Centrale Europene, înfiinţat prin
Decizia Băncii Centrale Europene din 7 octombrie 1999 asupra prevenirii
fraudei. Comitetul este instituit “pentru consolidarea independenţei Direcţiei
de audit intern”.
TESTE DE AUTOEVALUARE
Testul 1 de autoevaluare
1. Controlul este:
a) un concept;
b) un sistem;
c) o componentă intrinsecă a managementului.
2. Controlul este definit ca:

a) o examinare a unei activităţi pentru a asigura buna ei desfăşurare; este o
analiza permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii, etc., pentru
a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire;
b) ansamblul proceselor prin care performanţele firmei, subsistemelor şi
componenţilor acesteia sunt măsurate şi comparate cu obiectivele şi
standardele stabilite iniţial, în vederea eliminării deficienţelor constatate şi
integrării abaterilor pozitive;
c) analiză permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii pentru a
urmări mersul şi a lua măsuri de îmbunătăţire.
3. Din punct de vedere al managementului, controlul reprezintă:

a) un atribut al managementului;
b) o funcţie a managementului;
c) un instrument de conducere.
4. Implementarea unui sistem de control permite:

a) realizarea unor activităţi de monitorizare a actului economic;
17
b) realizarea unor activităţi de monitorizare a înregistrării operaţiunilor
patrimoniale;
c) prevenirea şi eliminarea apariţiei unor elemente perturbatorii negative
generatoare de contravenţii şi infracţiuni economice, de evaziune fiscală şi
gestiune frauduloasă, patrimonială şi materială
5. Managementul are următoarele funcţii:

a) previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control-evaluare;
b) conducere, evaluare, antrenare, previziune, remunerare;
c) recrutare, organizare, apreciere, inovare, previziune.
1. Controlul are ca direcţii esenţiale:

a) organizarea mai bună a muncii;
b) întărirea disciplinei şi ordinii;
c) gospodărirea mai eficientă a mijloacelor de muncă, materiale şi
financiare.
2. Controlul este clasificat după:

a) natura activităţii controlate şi a obiectivelor urmărite, sfera de cuprindere,
scara la care se exercită;
b) nivelul la care se exercită, raportul între momentul exercitării controlului
şi activitatea controlată, modul în care se efectuează;
c) apartenenţa organului de control.
3. Funcţiile controlului sunt:

a) generale şi specifice;
b) de reglare, corectivă, de prevenire, previzională, de evaluare a rezultatelor
şi stabilirea măsurilor pentru corectarea lor, de îndrumare şi sprijin şi de
constrângere;
c) de învăţare şi autoînvăţare a realităţilor; funcţia de pregătire a agentului
economic pentru luarea deciziilor în funcţie de rezultatele controlului;
funcţia de revizuire (schimbare) a obiectivelor; funcţia de diagnosticare a
erorilor.
4. Principiile de organizare a controlului în România sunt:

a) principiul integrării în structurile de conducere şi organizare a economiei
naţionale, principiul independenţei şi autorităţii controlului, principiul
competenţei controlului;
b) principiul apropierii controlului de locul unde se iau deciziile şi se
concretizează controlul, principiul specializării, principiul controlului din
afară-extern;
c) principiul temporal, principiul recunoaşterii competenţelor, principiul
controlului delegat.
5. La nivelul Uniunii Europene, actele normative care reglementează

controlul sunt:
a) Regulamentul nr.1150/2000 al Consiliului (CE, Euratom) din 22 mai
2000 pentru implementarea Deciziei nr. 94/728/CE Euratom asupra
sistemului de resurse proprii ale Comunităţilor;
18
b) Regulamentul nr. 1605/2002 al Comisiei (CE, Euratom) din 25 iunie
2002 privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al
Comunităţilor Europene, completat de Regulamentul Comisiei (CE,
Euratom) nr. 2342/2002 din 23 decembrie 2002;
c) Articolul 280 al Tratatului instituind CE.
RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE
1. Dicţionarul Explicativ al limbii române - http://dexonline.ro/

2. Nicolescu O., Verboncu I. – Management, Editura Economică,
Bucureşti, 1996
3. Ion Florea, Ionela - Corina Macovei, Radu Florea – Controlul economic,
financiar şi gestionar, Editura CECCAR, Bucureşti, 2007
4. Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă – Control financiar, Editura Eficient,
1997
19
TEMA II - CONTROLUL PROPRIU AL UNITĂŢILOR
PATRIMONIALE
CONŢINUT
2.1. Considerente generale.

2.2. Controlul financiar preventiv
2.2.1. Necesitate şi particularităţile CFP
2.2.2. Organizarea CFP
2.2.3. Condiţii-restricţii impuse persoanelor care exercită CFP
2.3. Controlul ierarhic operativ curent
2.3.1. Organizarea - controlul ierarhic operativ curent
2.3.2. Obiective - controlul ierarhic operativ curent
2.4. Controlul financiar intern de gestiune
2.4.1. Organizare – controlul financiar intern de gestiune
2.4.2. Obiective - controlul financiar intern de gestiune
REZUMAT
Controlul reprezintă un ajutor efectiv în derularea cu eficienţă a
operaţiunilor economico financiare pe care managementul le organizează şi
le desfăşoară, datorită următoarelor considerente:
- răspunderea, pentru bunul mers al activităţii cât şi pentru modul de
realizare şi utilizare a patrimoniului, revine în primul rând managerului
unităţii patrimoniale dar şi acţionarilor şi personalului salariat al acesteia;
- eficienţa controlului este cu atât mai mare cu cât acesta e mai
aproape organizat şi exercitat de locul unde are sau unde se petrece
fenomenul economic şi financiar.
Controlul care se organizează în unitatea patrimonială poate fi:
- Control financiar preventiv (C.F.P.);
- Control ierarhic operativ curent (C.I.O.C.);
- Control financiar intern de gestiune (C.F.I.G.).
OBIECTIVE
► Cunoaşterea şi înţelegerea noţiunii de control intern
► Diferenţierea tipurilor de control
► Posibilitatea organizării controlului
2.1. Considerente generale
În conformitate cu H.G.720/1991 publicată în Monitorul Oficial

75/1992, unităţile patrimoniale (societatea comercială, regii autonome de
interes central şi local, I.P.) indiferent de natura capitalului social privat,
public sunt obligate să organizeze şi să exercite controlul în interiorul
acesteia din necesitatea obiectivă a acestuia.
Controlul vine să constate pe lângă funcţia principală a
managementului şi un ajutor efectiv în derularea cu eficienţă a operaţiunilor
economico financiare pe care acestea le organizează şi le desfăşoară.
Literatura de specialitate acordă o importanţă deosebită controlului
datorită următoarelor considerente:
1. Răspunderea, pentru bunul mers al activităţii cât şi pentru modul
de realizare şi utilizare a patrimoniului, revine în primul rând
20
managerului unităţii patrimoniale dar şi acţionarilor şi
personalului salariat al acesteia.
2. Eficienţa controlului este cu atât mai mare cu cât acesta e mai
aproape organizat şi exercitat de locul unde are sau unde se
petrece fenomenul economic şi financiar.
Plecând de la acest deziderat şi acceptată de către practicieni

controlul care se organizează în unitatea patrimonială poate fi:
a) Control financiar preventiv (C.F.P.)
b) Control ierarhic operativ curent (C.I.O.C.)
c) Control financiar intern de gestiune (C.F.I.G.)
Având la bază prevederile Ordonanţa Guvernului nr. 119 / 1999

Republicată în 2003 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv,
la nivelul instituţiilor publice se organizează auditul intern receptat ca o
formă suplimentară de control în care pe lângă controlul efectiv exercitat
prin cele 3 forme menţionate anterior se prevăd şi o serie de sarcini cu
privire la tehnicile de control şi utilizare a controlului, metodologia de
finalizare a activităţii de control, dar mai ales utilizarea cu eficienţă maximă
a bunului public.
Conform Legii nr. 500 / 2002 privind finanţele publice, instituţiile
publice sunt reprezentate de acele unităţi patrimoniale în care resursele de
finanţare sau sumele pe care le utilizează pentru desfăşurarea
corespunzătoare a activităţii în sănătate, învăţământ, apărare naţională,
ordine publică, etc. provin fie:
- integral, din bugetul de stat sau bugetul local
- parţial, din bugetul de stat sau bugetul local
- integral, sau parţial din fondurile speciale
- integral, din activităţi cu caracter economic desfăşurate de către
acestea.
2.2. Controlul financiar preventiv
2.2.1. Necesitate şi particularităţi ale CFP
C.F.P. apare ca o necesitate obiectivă, se organizează în cadrul

unităţilor patrimoniale şi are următoarele caracteristici:
- caracter patrimonial, acest caracter rezidă în sfera oarecum limitată
de exercitare, respectiv vizează numai acele operaţiuni în care se generează
drepturi şi obligaţii patrimoniale a unităţilor patrimoniale faţă de alte unităţi
patrimoniale sau persoane fizice.
- este un control profilactic de prevenire prin faptul că precede
efectuarea operaţiunilor economice şi are rolul de a stopa încă în faza de
angajare operaţii şi procese economice care nu sunt necesare, oportune,
legale, economicoase şi reale.
- propriu al unităţilor patrimoniale întrucât exercitarea acesteia este
un atribut (apanaj exclusiv al organului cu atribuţii financiar contabile din
unitatea respectivă)
- caracter total în sensul că ia sau cuprinde toate operaţiunile şi toate
documentele în care se consemnează drepturile şi obligaţiile patrimoniale.
21
- un control al formei, înţelegând prin aceasta că persoana desemnată
să exercite C.F.P. este foarte bine pregătită, cunoaşte fiecare document,
informaţiile pe care acesta le conţine, observă omisiunile voite sau mai puţin
voite cu privire la această informaţie, dar e şi un control de fond în sensul că
stăpâneşte foarte bine procesul tehnologic, sistemul informaţional existent în
unitatea respectivă, are cunoştinţe despre activitatea tehnologică a unităţii
patrimoniale ( exemplu: Completarea notei de predare produse )
- directorul economic ştie că acesta trebuie să conţină din punct de
vedere formal date cu privire la locul unde s-a produs sau realizat produsul
respectiv, denumirea exactă a acestuia, cantitatea, costul sau preţul
prestabilit, semnătura şefului de secţie, ştie că la baza acestuia trebuie să
stea raportul de producţie, fie individual, fie colectiv, cantitatea de produse
realizate de fiecare muncitor sau colectiv, procesul tehnologic,
CFP se exercită, dar nu limitativ asupra următoarelor operaţiuni sau

obiective:
a) încheierea contractelor şi comenzilor cu parteneri interni şi externi
b) încasările şi plăţile în lei şi în valută de orice natură efectuate în
numerar şi viramente cu persoane fizice sau juridice
c) trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care conduc
la diminuarea profitului sau capitalului social.
d) Gajarea, închirierea sau concesionarea bunurilor subunităţilor sau
unităţilor componente
e) Deschiderea de credite bugetare, repartizarea de credite bugetare la
instituţiile din subordine şi alimentările cu alocaţii bugetare în cursul
exerciţiului bugetar, alocarea cheltuielilor de capital.
f) Propunerile de suplimentare a cheltuielilor prevăzute a fi suportate
alocaţiile bugetare
g) Modificările pe semestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
h) Virări de credite bugetare în cadrul capitolelor din cadrul bugetului
aprobat cu excepţia cheltuielilor de personal.
i) Darea în consum a bunurilor respective scoaterea din funcţiune a
imobilizărilor corporale.
2.2.2. Organizarea CFP
Se organizează în cadrul unităţilor patrimoniale (regii autonome

indiferent de subordonarea societăţii comerciale, indiferent de natura
capitalului social, instituţii publice) în cadrul compartimentului financiar
contabil.
Organizarea C.F.P în cadrul unei unităţi patrimoniale poate îmbrăca
următorul scenariu:
Managerul societăţii cunoscând prevederile Hotărârii de Guvern 720

/ 1991 - privind aprobarea Normelor de organizare si exercitare a
controlului financiar elaborate de Ministerul Economiei si Finantelor, a
Legii 82 / 1991 Republicată în 2005 – privind contabilitatea şi cu
consultarea şefului compartimentului financiar contabil procedează la
organizarea CFP. Organizarea presupune emiterea unei decizii care
reprezintă temeiul legal în cadrul unităţii patrimoniale şi care trebuie să
conţină obligatoriu următoarele elemente:
- antetul sau denumirea unităţii emitente
22
- titlul care se confundă cu decizia
- numărul
- data
- expunerea de motive.
Expunerea de motive va cuprinde următorul enunţ:
În conformitate cu prevederile H.G.720 / 1991 cu privire la

organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv şi a prevederilor
Legii 82 / 1991 cu privire la organizarea şi funcţionarea contabilităţii în
unităţile patrimoniale, în conformitate cu Hotărârea AGA nr __ din data de
____, în conformitate cu decizia nr ___ de numire în funcţia de director,
administrator, manager, directorul unităţii patrimoniale emite următoarea
Decizie
Art.1 Începând cu data de ________ se organizează în cadrul unităţii

patrimoniale X controlul financiar preventiv
Art.2. Exercitarea CFP se realizează de către M.C., director economic
Art.3. Exercitarea CFP se realizează asupra obiectivelor cuprinse în anexa
nr.1 care fac parte integrantă din prezenta
Art.4. Se delegă exercitarea CFP pentru obiectivele 3,5,7,9 d-na A.B.
Art.5. Prezenta se comunică următorilor: director economic, delegat cu
CFP, compartimentul resurse umane pentru completarea fişei
posturilor,consilier juridic
SEMNĂTURA Vizat oficiul juridic

___________________________________________________________
Anexa nr.1 poate avea următoarea structură:
Nr. Den. Temei Comparti- Pers. care Pers Doc. Obs.

crt. docum. legal mentul în acordă care Respin-
sau care se viza de exer. se la
opera- generează comparti- CFP viză
ţiunii operaţiunea ment CFP
Anexa nr.2 cuprinde date de identificare a persoanelor –serviciul,

compartimentul, etc în care se generează documente sau operaţiuni şi care
acordă viză de compartiment, având următoarea structură:
Nr. Denumirea Nume prenume şef Specimen de Obs

crt. compartimentului, compartiment semnătură,
biroului, serviciului
Anexa nr.3 – date de identificare a persoanelor care exercită CFP şi a

persoanelor delegate poate avea următoarea structură:
Nr. crt Nume, prenume Funcţia Specimen de semnătură
23
2.2.3. Condiţii-restricţii impuse persoanelor care exercită CFP:
Acestea sunt:
- să aibă capacitate de exercitare deplină
- să aibă pregătire economică de preferabil superioară
- să fie foarte bine pregătit profesional
- să nu aibă antecedente penale, iar dacă a fost condamnată să fie amnistiată
nu graţiată
- să fie cinstită şi corectă, iar prin natura muncii sale să nu participe la
acţiunea sau operaţiunea supusă CFP.
Decizia emisă de către conducătorul unităţii patrimoniale după
avizare şi semnare de consilierul juridic, se transmite pe destinaţiile
menţinute în cuprinsul actului şi devine temei legal, obligatoriu pentru
întregul personal al unităţii patrimoniale.
2.3. Controlul ierarhic operativ curent (CIOC)
Se caracterizează prin faptul că se exercită concomitent cu

desfăşurarea activităţii de producţie, financiară, economică din unitatea
patrimonială.
Se exercită de către fiecare şef de compartiment, birou, serviciul pe
domeniul fiecăruia de activitate şi asupra colegilor din subordine. Este
obligatoriu să se exercite cel puţin odată pe lună şi să se consemneze într-un
registru care este ”documentul” justificativ de exercitare a CIOC şi care se
prezintă managerului unităţii patrimoniale pentru a lua la cunoştinţă de
măsurile.
2.3.1. Controlul ierarhic operativ curent - organizare
Îmbracă acelaşi scenariu prezentat la organizarea CFP, adică se

emite Decizia, se stabilesc obiectivele care trebuie verificate, şi se
menţionează expres obiectivul care intră în verificarea managerului unităţii
patrimoniale.
Managerul unităţii patrimoniale are minim două obiective care nu
pot fi delegate, respectiv organizarea evidenţei tehnico-operative a
imprimatelor cu regim special şi încadrarea şi remunerarea personalului
unităţii patrimoniale.
De asemenea, se prevede obligaţia înscrierii în registru în fiecare
lună a verificării acestor obiective de către managerul unităţii patrimoniale.
Registrul poate avea următoarea structură:

-pe copertă antetul unităţii patrimoniale şi titlul registrului
-pe prima pagină:
Nr. Denu- Nume, Nume, Defi- Măsuri Măsu- Semnă- Obs.

crt. mire pren. pren. cienţe operati- ra dis- tura
obiec- pers. Persoa consta ve luate pusă condu-
tiv care a -ne -tate în de căt.
verif. efectuat verifi- timpul con- unităţii
contro- cate contro- ducăt.
lul lului unită-
ţii
24
De exemplu: Conducătorul unităţii patrimoniale controlează operativ din
punct de vedere al existenţei, a eliberării, a utilizării imprimatelor cu regim
special pe gestionarul X.
2.3.2. Controlul ierarhic operativ curent - obiective
1.Recepţia şi auto-recepţia materiilor şi materialelor, producţiei şi

mărfurilor. Este obiectivul pe care îl execută compartimentul aprovizionare-
desfacere şi se consideră că acesta îşi cunoaşte sarcinile din fişa postului,
dar şi modul de organizare şi funcţionare a comisiilor de recepţie a
obligaţiilor membrilor acesteia, a documentelor care trebuiesc întocmite de
comisia de recepţie şi a circuitului acestora.
2.Depozitarea, conservarea şi manipularea mijloacelor materiale.
Obiectivul se exercită de şeful ierarhic al lucrătorului de la depozit,
gestiune, etc şi constă în verificarea evidenţei tehnico-operative, a
completării acesteia, a condiţiilor prevăzute de H.C.M. 2230 / 1969 privind
gestionarea bunurilor materiale şi Legii nr.22 / 1969 privind angajarea
gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu
gestionarea bunurilor
3.Efectarea inventarierilor periodice ale stocurilor şi regularizarea
diferenţelor constatate. Conform legii contabilităţii e obligatorie
inventarierea unităţii patrimoniale cel puţin o dată pe an. La gestiunile unde
se manipulează numerar, respectiv vânzarea şi încasarea de către vânzător
în incinta unităţilor patrimoniale, stabilirea rezultatelor inventarierii trebuie
să respecte dispoziţiile legale în vigoare şi să stabilească în funcţie de
vinovăţia fiecărui participant, participarea la producerea pagubei.
Obiectivul se exercită de şeful compartimentului financiar contabil care
trebuie să cunoască metodologia efectuării inventarierii în totalitate sau prin
sondaj, dar mai ales modul de stabilire, de regularizare a rezultatelor
inventarului cu efectuarea regularizărilor corespunzătoare a operaţiilor în
evidenţa tehnico-operativă şi în contabilă.
4.Efectuarea încasărilor şi plăţilor în numerar. Obiectivul se exercită de
conducătorul compartimentului financiar contabil şi de către comisia de
cenzori şi vizează realitatea şi legalitatea operaţiunilor de încasări şi plăţi,
înregistrarea corectă a sumelor în registrul de casă, asigurarea securităţii
sumelor încasate, justificarea şi sustenabilitatea sumelor eliberate în baza
documentelor existente.
5.Îndeplinirea codiţiilor legale privind încadrarea gestionarilor,
constituirea garanţiilor şi reţinerea ratelor. Obiectivul se exercită de
conducătorul compartimentului financiar-contabil, de şeful serviciului
personal-salarizare şi de conducătorul unităţii patrimoniale prin sondaj şi
vizează respectarea dispoziţiilor legale cu privire la încadrarea gestionarilor
(recrutarea lor) - nu poate fi gestionar decât persoanele capabile profesional
şi mintal, care nu au cazier judiciar, au studi medii şi vârsta de 18 ani, există
şi situaţii în care vârsta minimă cerută este de 21 ani). Condiţiile legale mai
prevăd obligativitatea constituirii de garanţii materiale între unu şi trei
salarii şi garanţii suplimentare – bunuri imobiliare. Cuantumul garanţiilor
suplimentare e legat de volumul bunurilor gestionate.
Constituirea garanţiilor materiale se face integral când gestionarul posedă
mijloace financiare adecvate sau în rate prin reţinere pe stat de salarii în
cuantum de o zecime din salarul tarifar al gestionarului
25
6.Organizarea pazei locurilor de depozitare a bunurilor intrate şi
ieşirea acestora. Obiectivul se exercită de şeful compartimentului
administrativ şi vizează asigurarea cu personal de pază, modul cum aceştia
îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu, consemnarea în registru de poartă a
intrărilor şi ieşirilor de autovehicole.
7.Organizarea evidenţei tehnico-operative, conducerea la zi şi
corectă a acestora se realizează de conducătorul compartimentului de resort
şi are rolul de a depista neorganizarea, neconducerea, conducerea eronată,
etc a evidenţelor tehnico-operative.
8.Organizarea contabilităţii şi corecta conducere a acesteia.
Obiectivul este exercitat de către conducătorul comartimentului financiar-
contabil sau înlocuitorul acestuia, conform legii contabilităţii uneori chiar
de conducătorul unităţii patrimoniale dacă are interesul, deşi obligaţia e
prevăzută expres în temeiul legal şi are rolul de a depista paralelismele,
uneori chiar delăsarea şi imprudenţa persoanelor din domeniul contabil,
atitudine pornită de la faptul că activitatea de contabilitate poate fi efectuată
nu cronologic şi sistematic ci după bunul plac al acestuia.
9.Păstrarea, depozitarea, eliberarea şi utilizarea imprimatelor cu
regim special. Obiectivul exercitat de conducătorul unităţii patrimoniale şi
de şeful compartimentului financiar-contabil vizează buna desfăşurare,
evidenţierea în fişa imprimatului cu regim special, eliberarea corectă a
acestora, recepţionarea imprimatelor neutilizate sau utilizate
necorespunzător.Depozitarea acestora până la arhivarea sau predarea către
centre specializate.
10.Organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv(CFP
).Obiectivul exercitat de conducătorul compartimentului financiar-contabil
în cadrul CFP delegat din interior şi vizează depistarea anumitor nereguli în
exercitarea CFP de către persoane delegate care, dacă ia caracter de
permanenţă s-ar putea să aibă consecinţe negative asupra activităţii unităţii
patrimoniale.
11.Îndeplinirea planului de control financiar intern de gestiune.
Obiectivul este exercitat de către conducătorul unităţii patrimoniale, dar şi
de către conducătorul compartimentului financiar-contabil cunoscut fiind
faptul că acest control este coordonat din punct de vedere metodologic de
şeful compartimentului financiar contabil, iar din punct de vedere
administrativ de conducătorul unităţii patrimoniale.
2.4. Controlul financiar intern de gestiune (CFIG)
2.4.1. Controlul financiar intern de gestiune - organizare
Întreg CIFG este un control post-factum şi vizează o arie foarte

largă, prin obiectivele sale aproape întreaga activitate a unităţii patrimoniale
şi se organizează la unitătea patrimonială care are o diversitate de activităţi,
un număr mare de subunităţi cu atribuţii conferite prin ROF în domeniul
financiar contabil până la nivel de balanţă de verificare.
Se organizează de către conducătorul unităţii patrimoniale la
propunerea conducătorului compartamentului financiar-contabil şi urmează
din punct de vedere al emiterii actului juridic scenariul prezentat la
organizarea controlului financiar preventiv.
26
Ca structură organizatorică persoanele care exercită CFIG pot fi
reunite în cadrul compartimentului financiar-contabil sub formă de
compartiment, sau într-un „departament” distinct organizat sub forma unui
birou sau serviciu în funcţie de mărimea unităţii patrimoniale.
Personalul compartimentului de CFIG trebuie să fie un personal
foarte bine pregătit profesional, fără antecedente penale, cu o ţinută morală
şi civică desăvârşită.
Şeful compartimentului se recrutează din cadrul membrilor biroului,
serviciului şi se consideră că este cel mai bun, căruia i se întocmeşte o fişă a
postului şi se aşteaptă rezultatele pe măsura pregătirii acestuia.
2.4.2 .Controlul financiar intern de gestiune - obiective
Obiectivele care sunt stabilite pentru compartimentul CFIG au

caracter comun în condiţiile în care prin dispoziţiile CFIG nu se introduc şi
altele pe care le putem structura în următoarea succesiune:
1. Integritatea mijloacelor materiale şi băneşti deţinute cu orice titlu
de unităţile patrimoniale vizează:
-existenţa faptică a mijloacelor materiale.
-respectarea normelor referitoare la delimitarea materialelor(proprii,
recepţionate, nerecepţionate)
-legalitatea şi realitatea operaţiunilor de intrare şi ieşire a mijloacelor
materiale din unitatea patrimonială
-existenţa faptică a numerarelor în caseriile unităţilor patrimoniale.
-existenţa faptică a numerarelor încredinţate altor persoane decât casierei
(aşa
zişii agenţi plătitori)
-concordanţa dintre documentele de încasări şi plăţi în numerar cu datele din
registrul de casă (evidenţa tehnic operativă) şi cu cele din contabilitate.
-exactitatea calculului şi a raportărilor cu privire la încasările şi plăţile în
numerar.
2. Respectarea dispoziţiilor legale de aprovizionare, expediţie,
transport, recepţia mijloacelor materiale, conservarea,
manipularea şi eliberarea acestora vizează:
-aprovizionarea mijloacelor materiale în raport cu cantităţile
prevăzute în contracte, comenzi, etc. prevenindu-se astfel creerea de
imobilizări materiale, greu vandabile sau nevandabile.
-respectarea normelor legale cuprivire la încheierea contractelor
economice
-aplicarea normelor legale cu privire la recepţia, autorecepţia,
expediţia şi transportul mijloacelor materiale.
-respectarea dispoziţiilor legale cu privire la gestionarea, păstrarea,
conservarea, eliberarea bunurilor materiale.
-respectarea normelor legale cu privire la conducerea evidenţei
tehnico operative, şi a contabilităţii privind acele bunuri materiale.
3. Utilizarea mijloacelor materiale în procesul de producţie al
unităţilor patrimoniale vizează:
-darea în consum conform normativelor, stasurilor, fişelor limită, etc
-reflectarea în evidenţa tehnico-operativă a deşeurilor, a
rebuturilor, remanierilor etc.
-legalitatea şi realitatea scoaterii din funcţiune a imobilizărilor,
casarea şi declasare mijloacelor materiale.
27
-respectarea normelor legale cu privire la conducerea evidenţei
tehnico-operative şi a contabilităţii.
4. Respectarea normelor legale cu privire la încadrarea şi
salarizarea personalului vizează:
-respectarea numărului de persoane şi a statului de funcţiuni
-încadrarea personalului tehnic, economic, de specialitate, administrativ
conform nomenclatoarelor de studii, pregătire profesională etc.
-legalitatea şi realitatea plăţii salariului şi a altor drepturi salariale, reunite
sub sintagma alte drepturi de personal. (ştim că există un salar de bază şi
alte sporuri acordate conform noului cod al muncii- legea 53/2003 de la
1martie 2003).
-respectarea normelor legale cu privire la constituirea unor fonduri de
stimulare a personalului(la unitati cu capital majoritar de stat procentul de
10% din profitul net, participarea salariaţilor la profit.)
-legalitatea şi realitatea plăţilor efectuate pentru programul peste normă
efectuartă de personalul unităţii patrimoniale.
-legalitatea şi realitatea plăţilor acordate persoanelor care sunt încadrate în
muncă
-legalitatea şi realitatea plăţilor indemnizaţiilor pentru incapacitate
temporară de muncă
-legalitatea şi realitatea plăţilor sub forma alocaţiilor de stat pentru copii
-legalitatea şi realitatea plăţilor araportărilor cu previre la numărul de
personal, salariul realizat, impozitele reţinute, celelalte reţineri etc.
5. Legalitatea realitatea şi necesitatea celorlalte plăţi efectuate în
numerar şi prin virament de către unitatea patrimonială vizează:
-legalitatea şi realitatea şi necesitatea cheltuielilor efectuate în numerar sau
prin virament pentru cumpărarea de bunuri, prestări de servicii, deplasări,
asigurări, etc.
-respectarea preţurilor, tarifelor aferente valorilor cumpărare, bunuri şi
servicii recepţionate ca executate de către unităţile patrimoniale.
-legalitatea şi realitatea operaţiunilor de plăţi efectuate în contabilitatea
subunităţilor unităţii patrimoniale
-legalitatea şi realitatea operaţiunilor de plăţi efectuate pentru mijloacele de
transport închiriate
-legalitatea şi realitatea operaţiunilor de plăţi efectuate pentru protecţia
muncii, paza şi securitatea incendiilor,etc
-legalitatea şi realitatea operaţiunilor de plăţi efectuarea cheltuielilor care
depăşesc bugetele aprobate cu motivaţia efectuării lor etc.
6. Efectuarea inventarierilor periodice, regularizarea şi valorificarea
constatărilor vizează:
-constituirea şi componenţa comisiilor de inventariere
-inventarierea întregului patrimoniu al unităţilor patrimoniale
-stabilirea rezultatelor inventarului şi înregistrarea acestora în contabilitate şi
evidenţa tehnico-operativă
-legalitatea şi realitatea măsurilor luate pentru recuperarea prejudiciilor
cauzate unităţii patrimoniale de către gestionarii implicaţi în activitatea
gestiunii, de cei care nu au asigurat condiţii corespunzătoare gestionarilor
etc.
7. Respectarea normelor legale cu privire la întocmirea şi circulaţia
documentelor care formează evidenţa tehnico-operativă, vizează:
-primirea, eliberarea şi utilizarea mijloacelor materiale numai pe bază de
documente legale H.G.831/1997
28
-conducerea corectă şi la zi a evidenţei tehnico-operativă la locurile de
depozitare şi pe naturi de bunuri materiale
-conducerea corectă, cronologică şi sistematică a mişcării bunurilor
materiale cu ajutorul contabilităţii (conturi sintetice,analitice)
-concordanţa dintre evidenţa tehnico-operativă şi contabilitatea sintetică şi
analitică.
8. Respectarea regulilor de evidenţă, păstrare, circulaţie şi utilizare
a formularelor cu regim special, vizează:
-procurarea formularelor cu regim special şi încredinţarea lor spre păstrare
unor încadraţi speciali desemnaţi
-evidenţierea corectă în fişa imprimatului cu regim special a fiecărui
imprimat aprovizionat
-predarea formularului cu regim special pe bază de semnătură şi numai unor
salariaţi special desemnaţi cu viză expresă de CFP
-justificarea formularelor cu regim special ( se interzice categoric eliberarea
unui nou formular cu regim special dacă nu existăcertificarea de justificare a
precedentului formular din partea persoanei special desemnate, în caz
contrar există prevederi exprese de neândeplinirea atribuţiilor de serviciu).
-justificarea , reprezentată de evidenţierea formularului greşit tipărite sau
eronat completate.
-numerotarea obligatorie pe măsura aprovizionării formularului de către
gestionarul special desemnat.
9. Organizarea şi exercitarea potrivit dispoziţiilor legale a CFP
vizează:
-organizarea CFP (înţelegând nu cenzurarea conducerii unităţii patrimoniale
ci a modului cum decizia de organizare e transpusă în practică de către
unitătea patrimonială.
-exercitarea CFP (nu înseamnă cenzurarea, admonestarea conducerii
compartimentului financiar-contabil a cărui subordonat din punct de vedere
metodologie e CFIG-istul, ci ajutorul efectiv pentru acesta în exercitarea
unui CFP eficient)
-la unităţile patrimoniale care au organ ierarhic superior cu înştiinţarea
asupra conducerii compartimentului financiar contabil din cadrul organului
ierarhic superior despre refuzul de viză a acestuia de către responsabilul de
CFP şi neprimirea soluţiei acestuia în termen, de respingere, a dispunerii
efectuării operaţiunii de către conducătorul unităţii patrimoniale pe proprie
răspundere cu consecinţe negative asupra patrimoniului unităţii patrimoniale
-exercitarea CFP de către persoanalul intern delegat etc.
10.Aplicarea măsurilor pentru prevenirea, descoperirea şi
recuperarea pagubelor, eficienţa acestor măsuri, stabilirea răspunderii
persoanelor pentru pagubele produse, vizează:
-asigurarea pazei bunurilor
-organizarea şi exercitarea controlului asupra intrărilor-ieşirilor bunurilor
în/din unitatea patrimonială
-asigurarea securităţii păstrării numerarelor, dotarea casieriilor cu case de
bani, alarme etc.
-efectuarea controlului ierarhic superior asupra operaţiunilor curente pe
fiecare obiectiv şi sarcină a fiecărui conducător.
-urmărirea şi încasarea debitelor de la persoanele răspunzătoare.
-urmărirea obţinerii titlurilor executorii (sentinţe) conform noului cod al
muncii se interzice emiterea de decizii de imputare a conducătorului unităţii
patrimoniale şi se instituie obligativitatea defririi organelor judecătoreşti.
29
11.Respectarea dispoziţiilor legale privind drepturile şi obligaţiile
gestinarilor, vizează:
-stabilirea funcţiei care reclamă prezenţa gestionarului.
-încadrarea conform dispoziţiilor legale a gestionarului
-solicitarea antecedentelor penale
-solicitare de la vechiul loc de muncă din care să rezulte că gestionarul nu a
produs pagube.
-existenţa avizului scris a gestionarului titular pentru accesul în gestiune a
cogestionarului
-stabilirea garanţiilor maretiriale şi suplimentare
-stabilirea răspunderii materiale pentru gestionarii care au produs pagube
unităţii patrimoniale
12. Modul de stabilire şi realizare al măsurilor menţionate ca urmare
a actelor de control încheiate de organul de control intern şi extern vizează:
-urmărirea modului în care s-au realizat măsurile stabilite anterior
-respectarea termenului prevăzut pentru realizarea măsurilor
-realizarea raportărilor făcute cu privire la realizarea măsurilor
13.Respectarea disciplinei financiare în realizarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor în lei şi valută, vizează:
-existenţa şi legalitatea îndeplinirii prevederilor din contractele economice
-urmărirea şi încasarea la timp a clienţilor
-respectarea regulamentului operativ de casă (ROC)
-respectarea prevederilor legale cu privire la plăţile directe din încasări
-respectarea dispoziţiilor legale cu privire la sponsorizări, donaţii etc
14. Realitatea datelor înscrise în bilanţul contabil şi în conturile de
profit şi pierdere vizează:
-stabilirea profitului şi repartizarea acestuia
-realitatea stabilirii pierderilor şi a modului de recuperare a acestora
-realitatea posturilor de debitori şi creditori
-legalitatea şi realitatea constituirii de rezerve legale şi alte rezerve
-legalitatea şi realitatea veniturilor incasate în avans
-legalitatea şi realitatea datelor înscrise în conturile din afara bilanţului etc.
1. Care este valoarea de adevăr a propoziţiilor următoare:

a) Controlul financiar pătrunde în esenţa fenomenului şi contribuie efectiv la
conducerea ştiinţifică şi eficientă, sesizează aspectele negative şi intervine
prompt pentru prevenirea şi lichidarea abaterilor, neajunsurilor.
b) Prin acţiunea de control financiar se stabileşte dacă activitatea economică
şi financiară este organizată şi se desfăşoară conform normelor, principiilor
şi regulilor stabilite.
c) Scopul esenţial al procesului de control îl constituie cunoaşterea.
2. Principiile ce stau la baza organizării unitare a controlului economic-

financiar sunt:
a) Principiul prevederii şi organizării activităţilor economico-sociale
b) Principiul autonomiei, competenţei şi autorităţii controlului
30
c) Principiul adaptabilităţii controlului la structurile organizatorice şi
funcţionale ale unităţilor sau activităţilor controlate
3. Programul de control:
a) este un instrument de lucru, de evidenţă a programării controlului
financiar pe o perioadă determinată, de obicei un an de zile;
b) este impus prin lege;
c) conţine în mod obligatoriu toate operaţiunile de control, termenele la care
acestea trebuie îndeplinite şi de către cine anume (structuri centrale de
control, structuri teritoriale, compartimente de control din cadrul entităţilor
controlate etc.).
4. Controlul financiar preventiv:

a) are caracter patrimonial, acest caracter rezidă în sfera oarecum limitată de
exercitare, respectiv vizează numai acele operaţiuni în care se generează
drepturi şi obligaţii patrimoniale a unităţilor patrimoniale faţă de alte unităţi
patrimoniale sau persoane fizice;
b) este un control profilactic de prevenire prin faptul că precede efectuarea
operaţiunilor economice şi are rolul de a stopa încă în faza de angajare
operaţii şi procese economice care nu sunt necesare, oportune, legale,
economicoase şi reale;
c) este propriu al unităţilor patrimoniale întrucât exercitarea acesteia este un
atribut (apanaj exclusiv al organului cu atribuţii financiar contabile din
unitatea respectivă);
5. Controlul operativ se exercită prin:

a) inspectarea sau observarea personală (controlul faptic);
b) discuţii directe între conducători şi subordonaţii;
c) utilizarea de către cadrele cu funcţii de conducere a datelor furnizate în
sistem informaţional în comparaţie cu indicatorii sau normele stabilite;
1. Controlul financiar preventiv se exercită, dar nu limitativ asupra

următoarelor operaţiuni sau obiective:
a) încheierea contractelor şi comenzilor cu parteneri interni şi externi;
b) încasările şi plăţile în lei şi în valută de orice natură efectuate în numerar
şi viramente cu persoane fizice sau juridice;
c) deschiderea de credite bugetare, repartizarea de credite bugetare la
instituţiile din subordine şi alimentările cu alocaţii bugetare în cursul
exerciţiului bugetar, alocarea cheltuielilor de capital.
2. Sunt obiective ale controlului ierarhic operativ curent:

a) recepţia şi autorecepţia materiilor şi materialelor, producţiei şi mărfurilor;
depozitarea, conservarea şi manipularea mijloacelor materiale; efectuarea
inventarierilor periodice ale stocurilor şi regularizarea diferenţelor
constatate; organizarea pazei locurilor de depozitare a bunurilor intrate şi
ieşirea acestora; verificarea încasărilor şi plăţilor în numerar;
b) îndeplinirea condiţiilor legale privind încadrarea gestionarilor,
constituirea garanţiilor şi reţinerea ratelor; păstrarea, depozitarea, eliberarea
şi utilizarea imprimatelor cu regim special; organizarea evidenţei tehnico-
operative, conducerea la zi şi corectă a acestora se realizează de
31
conducătorul compartimentului de resort şi are rolul de a depista
neorganizarea, neconducerea, conducerea eronată, etc. a evidenţelor
tehnico-operative;
c) organizarea contabilităţii şi corecta conducere a acesteia; organizarea şi
exercitarea controlului financiar preventiv; îndeplinirea planului de control
financiar intern de gestiune.
3. Principalele obiective urmărite de controlul financiar intern de gestiune

sunt:
a) întocmirea şi circulaţia documentelor primare şi de evidenţa tehnico-
operativă şi contabilă; organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului;
b) existenţa, integritatea şi paza bunurilor materiale; angajarea gestionarilor
şi constituirea garanţiilor;
c) controlul valorilor materiale; controlul încasărilor şi plăţilor în numerar
sau prin cont în lei şi valută.
4. Inventarierea cuprinde trecerea în revistă şi verificarea existenţei pentru:

a) toate elementele patrimoniale;
b) bunurile şi valorile deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane
juridice şi fizice;
c) personalul încadrat cu contracte de muncă sau colaboratorii.
5. Controlul financiar ulterior se realizează:

a) prin verificarea documentelor primare privind operaţiunile efectuate în
legătură cu o anumită parte a patrimoniului încredinţată unuia sau mai
multor angajaţi numiţi gestionari (şef de depozite, şef de magazine, şef de
sector administrativ, mânuitor de mijloace băneşti şi altele);
b) prin controlul resursele financiare şi materiale ale firmei şi modul lor de
utilizare, este deci controlul activităţii conducerii firmei (comitetul director);
c) de organele executivului.
1. Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern şi

controlul financiar preventiv, aprobată prin Legea nr. 301/2002 şi respectiv
a Norma generală din 15 ianuarie 2003 privind exercitarea activităţii de
audit public intern
2. Hotărârea Guvernului nr. 720/1991 privind aprobarea Normelor de
organizare şi exercitare a controlului financiar elaborate de Ministerul
Economiei şi Finantelor şi Legea contabilităţii nr. 82/1991
3. Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului
financiar şi a Gărzii financiare, modificată prin Legea nr. 105/1997 pentru
soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor asupra sumelor
constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor
Ministerului Finanţelor;
4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor
măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor
structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii
publice;
32
5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea
Gărzii Financiare;
6. Legea nr. 194/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea,
organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul
aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
33
TEMA III - CONTROLUL REVIZORILOR DE GESTIUNE ŞI AL
CENZORILOR
CONŢINUT
3.1. Controlul revizorilor de gestiune
3.2. Controlul cenzorilor
3.2.1. Desemnarea cenzorilor
3.2.2. Drepturile cenzorilor
3.2.3. Obligaţiile cenzorilor
3.2.4. Modul de lucru al cenzorilor
3.2.5. Răspunderea cenzorilor
3.2.6. Obiectivele controlului cenzorilor
REZUMAT
Controlul revizorilor de gestiune este un control aplicat în timpul
desfăşurării activităţii care cuprinde inventarierea faptică a stocurilor de
valori materiale şi băneşti, controlul legalităţii şi realităţii înregistrării
operaţiunilor de intrare-ieşire şi de utilizare a valorilor şi verificarea
modului de păstrare a lor, respectiv stabilirea şi regularizarea diferenţelor.
Controlul cenzorilor, impus de legislaţia privind funcţionarea
societăţilor comerciale, se instituie în baza considerentului că de fapt că
buna funcţionare a unei societăţi comerciale implică necesitatea asigurării
unui control asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor.
OBIECTIVE
► Cunoaşterea şi înţelegerea noţiunii de revizor de gestiune
► Clarificarea rolului revizorului de gestiune şi al cenzorului
► Conştientizarea importanţei controlului în timpul derulării
activităţii şi a transparenţa asigurată prin documentaţia utilizată
3.1. Controlul revizorilor de gestiune
În unitatea patrimonială cu activitate preponderentă de comerţ cu

amănuntul şi având la bază Hotărârea de Guvern 720 / 1991 privind
aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar
elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor se poate organiza controlul
gestionar cu ajutorul revizorilor de gestiune.
Revizorul de gestiune este o persoană fizică angajată a unităţii
patrimoniale, care are studii economice, de preferinţă superioare, dar se
admite şi cu studii medii economice sau studii tehnice, dar cu o vechime
apreciabilă în muncă şi care îndeplineşte următoarele condiţii:
- apt fizic şi moral
- fără antecedente penale
- capabil să exercite corespunzător atribuţiile de serviciu menţionate
în fişa postului.
Revizorii de gestiune sunt reuniţi în compartimente, birouri sau
servicii în funcţie de volumul şi complexitatea unităţii patrimoniale de
desfacere cu amănuntul, sunt în subordinea administrativă a conducătorului
unităţii patrimoniale şi a conducătorului serviciului financiar contabil.
Ierarhic, dacă este cazul se subordonează conducătorului compartimentului,
serviciului, biroului revizorilor de gestiune.
34
Obiectivele revizorilor de gestiune sunt legate în principal de :
- verificarea integrităţii mijloacelor materiale şi băneşti deţinute cu
orice titlu de unitatea patrimonială,
- stabilirea rezultatelor inventarierii bunurilor, mijloacelor băneşti şi
regularizarea acestora,
- verificarea modului de organizare şi conducere a evidenţelor
tehnico operative şi a concordanţei acestora cu contabilitatea.
Organizarea compartimentului, biroului, serviciului revizorilor de
gestiune este apanajul conducătorului unităţii patrimoniale. Acesta emite
decizia de organizare a compartimentului, biroului, serviciului revizorilor
contabili, decizie care e similară cu cea privind celelalte tipuri de control
prezentate în prelegerile anterioare.
Exercitarea atribuţiilor revizorilor de gestiune se realizează în baza
unui program trimestrial aprobat de conducătorul compartimentului
financiar contabil şi vizat de conducătorul unităţii patrimoniale cu
defalcarea pe luni.
3.2. Controlul exercitat de cenzori
În conformitate cu legislaţia în vigoare cu privire la organizarea şi

funcţionarea societăţilor comerciale1, în cadrul acesteia, se organizează
controlul exercitat de comisia de cenzori. Se consideră de fapt că buna
funcţionare a unei societăţi comerciale implică necesitatea asigurării unui
control asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor.
Pentru anumite societăţi numirea cenzorilor este obligatorie; este
vorba de societăţile pe acţiuni şi de cea cu răspundere limitată dacă numărul
asociaţilor „trece de 15”1.
3.2.1. Desemnarea cenzorilor
În societatea cu răspundere limitată cenzorii se aleg de adunarea

asociaţilor. Durata mandatului cenzorilor este de 3 ani putând fi realeşi.
Legea cere ca unul dintre cenzori să fie contabil autorizat sau expert
contabil. Cenzorii sunt remuneraţi prin indemnizaţie fixă determinată prin
adunarea asociaţilor.
În societatea pe acţiuni comisia de cenzori se stabileşte cu ocazia
AGA, iar mandatul este pe o perioadă de 3-5 ani. Constituirea, numirea
comisiei de cenzori se realizează prin Hotărâte AGA, se menţionează expres
în procesul verbal şi se consemnează la Oficiul Registrului Comerţului
(ORC) din raza de activitate a unităţii patrimoniale.
Comisia de cenzori este formată din trei cenzori dintre care unul
obligatoriu este expert contabil, ceilalţi doi pot fi din cadrul asociaţiilor sau
acţionarilor care sunt neremuneraţi şi care pot să aibă şi alte studii decât cele
economice.
1
Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată apoi de Legea nr.
302/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Legea nr. 164/2006 pentru
modificarea art. 17 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr.
144/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată şi
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente
35
Alături de cei 3 cenzori titulari mai sunt 3 cenzori supleanţi care în
condiţiile renunţării unui cenzor titular cel mai în vârstă dintre supleanţi îi ia
locul.
Nu pot fi cenzori sau dacă au fost aleşi decad din mandatul lor
persoanele care îndeplinesc sau primesc sub orice formă pentru alte funcţii
decât aceea de cenzor un salariu, persoanele cărora le este interzisă funcţia
de administrator sau care nu pot fi membri fondatori, persoanele care au
antecedente penale, sau au fost condamnate pentru gestionare frauduloasă,
abuz de încredere, fals, înşelăciune,delapidare, dare sau luare de mită, etc.
Cenzorii sunt remuneraţi cu o indemnizaţie de până la 20% din
venitul lunar brut realizat de către managerul unităţii patrimoniale. Pentru a
asigură o garanţie şi pentru a-i determina pe membrii comisiei de cenzori să-
şi onoreze mandatul conform dispoziţiilor legale aceştia sunt obligaţi la
numirea acestora sau în funcţie de Hotărârea AGA să depună o garanţie în
cuantum de o treime din garanţia depusă de administratorul unităţii
patrimoniale.
Pentru toate tipurile de entităţi patrimoniale, nu pot fi desemnaţi ca
2
cenzori :
- rudele sau afinii până la gradul 4 inclusiv sau soţii administratorilor;
- persoanele care primesc un salariu de la administratori sau de la societate
pentru altă funcţie decât cea de cenzor sau ai căror angajatori sunt în
raporturi contractuale sau se afla în concurentă cu aceasta;
- persoanele cărora le este interzisă funcţia de administrator;
- persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această
calitate, au atribuţii de control în cadrul Ministerului Economiei şi
Finanţelor sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute
expres de lege.
Revocarea cenzorilor se va putea face numai de adunarea generală.
În caz de deces, împiedicare fizică sau legală, încetare sau renunţare la
mandat a unui cenzor, supleantul cel mai în vârstă îl înlocuieşte. Dacă însă
numărul cenzorilor nu se poate completa în acest mod cenzorii rămaşi
numesc alte persoane în locurile vacante până la întrunirea adunării
asociaţilor.
3.2.2. Drepturile cenzorilor
Odată desemnaţi, cenzorii au următoarele drepturi:

- să fie remuneraţi;
- să participe la adunările administratorilor, fără să aibă drept de vot;
- să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre mersul
operaţiunilor comerciale.
3.2.3. Obligaţiile cenzorilor
Pentru cenzori obligaţiile ce le revin sunt următoarele:

- să supravegheze gestiunea societăţii;
- să verifice dacă bilanţul şi contul de profit şi pierderi sunt legal întocmite
şi în concordanţă cu registrele;
- să verifice dacă registrele sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea
patrimoniului societăţii s-a făcut potrivit regulilor stabilite pentru întocmirea
bilanţului;
2
art.161 din Legea nr. 31/1990 Republicată
36
- să prezinte un raport adunării generale referitor la verificările şi
propunerile privind bilanţul şi repartizarea beneficiilor (condiţie fără de care
adunarea generală nu va putea aproba bilanţul şi contul de profit şi pierderi).
Este interzis cenzorilor să comunice acţionarilor în particular sau
terţilor datele referitoare la operaţiunile societăţii, constatate cu ocazia
exercitării mandatului lor.
Raportul cuprinde:
- datele de identificare ale cenzorilor;
- temeiul legal în baza căruia întocmeşte acest raport;
- perioada la care se referă raportul;
- descrierea analitică a obiectivelor, cu enunţarea fiecărui obiectiv şi a
consideraţiilor care se desprind din analiza fiecăruia.
În finalul raportului, se consemnează anumite propuneri pe care
aceştia le consideră utile de a fi avute în vedere de AGA, Consiliul de
Administraţie, conducătorul executiv al unităţii patrimoniale; se semnează şi
se datează; acest raport nu este un act bilateral.
Pe lângă aceste obligaţii cenzorii mai participă la adunările generale

ordinare şi extraordinare pe care le convocă acţionarul majoritar, dar pe care
le pot convoca şi acţionarii . aceştia având obligaţia să întocmească un
proces verbal cu privire la faptul dacă AGA ordinară sau extraordinară este
statutară să informeze participanţii şi să propună măsuri care să conducă la
eficientizarea activităţii unităţii patrimoniale.
3.2.4. Modul de lucru al cenzorilor
Conform normelor în vigoare3, cenzorii vor delibera împreuna; ei

însă vor putea face, în caz de neînţelegere, rapoarte separate, care vor trebui
să fie prezentate adunării generale.
Pentru celelalte obligaţii impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
Cenzorii vor trece într-un registru special deliberările lor, precum şi
constatările făcute în exerciţiul mandatului lor.
Exercitarea atribuţiilor cenzorilor are loc:
- lunar – când se efectuează inventarul casieriilor;
- la sfârşitul exerciţiului sau sfârşitul perioadei de raportare – când, având în
vedere obiectivele, cenzorii întocmesc „Raportul comisiei de cenzori”.
3.2.5. Răspunderea cenzorilor
Obligaţiile şi răspunderea cenzorilor sunt guvernate de regulile

mandatului şi de dispoziţiile legii societăţilor comerciale4.
Cenzorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru:
a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
b) existenţa reală a dividendelor plătite;
c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
3
art.165 din Legea nr. 31/1990 Republicată
4
art.166 din Legea 31/1990 Republicată
37
3.2.6. Obiectivele controlului cenzorilor
Ca obiectiv general expres prevăzut în atribuţiile comisiei de cenzori este

verificarea cel puţin odată pe lună a casieriilor unităţilor patrimoniale.
În afară de anumite obiective şi sarcini exprese derivate din activitatea
curentă a unităţii patrimoniale dispuse de AGA, în intervalul dintre şedinţele
AGA sau ale Consiliului de administraţie (C.A.) cenzorii au şi alte
obiective. În sinteză acestea constau în verificări ale modului de
contabilizare şi legalitatea documentelor primare care stau la baza
înregistrărilor în contabilitate. Astfel:
a) La conturile de capital şi rezerve se verifică:
- operaţiunile de inventariere şi reevaluare a patrimoniului, respectiv
înregistrarea la ORC a modificării capitalului social.
- legalitatea operaţiunilor de verificare a capitalului social şi a vărsămintelor
efectuate în legătură cu acesta, contabilizarea corectă a acestor operaţiuni;
- legalitatea rezervelor şi a celorlalte rezerve constituite şi reflectarea corectă
a acestora în contabilitatea unităţii patrimoniale. „Din profitul societăţii se
va prelua, în fiecare an, cel puţin 5% pentru formarea fondului de rezervă,
până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social”5.
Conform hotărârii AGA din profitul net se pot constitui şi alte „rezerve”
care pot fi folosite pentru finanţarea unor obiective prioritare de investiţii.
b) La fondurile de imobilizări - ştim că imobilizările într-o unitate
patrimonială sunt de natura imobilizărilor necorporale, corporale, financiare
- cenzorii trebuie să verifice:
- organizarea evidenţei tehnico-operativă a mijloacelor fixe prin consultarea
registrului de inventar, fişa mijlocului fixe, lista de inventar pe locuri de
folosinţă;
- existenţa faptică a mijloacelor fixe, concordanţa acestora cu contabilitatea;
- în caz de diferenţe efectuarea regularizării diferenţelor, operarea în
evidenţa tehnico-operativă şi în contabilitate;
- delimitarea imobilizărilor de natura mijloacelor fixe care formează
capitalul social de celelalte imobilizări corporale;
- modul de calcul a amortizării, respectiv a aplicării corecte a dispoziţiilor
legale în vigoare6 privind amortizarea capitalului imobilizat (amortizarea
liniară, degresivă, accelerată şi fiscală), norma de amortizare fiind raportul
dintre 100 şi durata normală de funcţionare).
c) La contabilitatea stocurilor cenzorii verifică:
- organizarea şi conducerea evidenţei tehnico-operative (fişele de magazie,
imprimatele cu regim special, etc.);
- existenţa faptică a stocurilor determinate prin numărare, măsurare,
cântărire, etc.;
5
art.183 din Legea 31/1990 Republicată privind societăţile comerciale.
6
Legea nr. 15/1994 republicată, modificată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
127/1999 privind instituirea unor măsuri cu caracter fiscal şi îmbunătăţirea realizării şi
colectării veniturilor statului, Ordonanţa Guvernului nr. 5/2000 pentru completarea Legii
nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale,
Legea nr. 149/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.5/2000 pentru completarea
Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi
necorporale, Legea nr. 576/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr.127/1999 privind instituirea unor măsuri cu caracter fiscal şi îmbunătăţirea realizării şi
colectării veniturilor statului şi Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, cu normele
metodologice de aplicare.
38
- stabilirea diferenţelor, regularizarea acestora şi operarea în contabilitate şi
în evidenţa tehnico-operativă; dacă diferenţele sunt imputabile, modul de
stabilire a prejudiciului, identificarea persoanelor vinovate, emiterea
titlurilor executorii (ştim că, în conformitate cu Codul Muncii, titlul
executoriu se emite numai de către instanţa de judecată, dar aceasta nu
împiedică unitatea patrimonială păgubită să ia măsurile corespunzătoare de
recuperare respectiv asigurarea posibilităţii de recuperare a prejudiciului de
la persoana vinovată7);
- realitatea şi exactitatea datelor cu privire la actele consemnate în situaţiile
financiare anuale.
d) La contabilitatea decontărilor se verifică:
- dacă datoriile şi creanţele sunt corect evidenţiate şi legal clarificate;
- dacă sumele înscrise în contabilitatea decontărilor în curs de clarificare
sunt în termenul legal de clarificare (este maxim 60 zile);
- dacă se conduce corect contabilitatea clienţilor, furnizorilor şi soldurile din
contabilitatea sintetică ale acestora se regăsesc în contabilitatea analitică.
e) La conturile de disponibilităţi băneşti se verifică:
- dacă monetarul din casieriile unităţilor patrimoniale există conform
registrului de casă;
- dacă se înregistrează minusuri şi plusuri;
- la disponibilităţile în lei şi valută dacă sumele extrasele de cont coincid cu
soldurile din contabilitatea sintetică a unităţilor patrimoniale;
- dacă diferenţele de conversie legate de disponibilităţile în valută au fost
corect evidenţiate în conturile de regularizare (la venituri şi cheltuieli) şi s-
au prezentat în mod fidel în bilanţ şi în situaţiile financiare de raportare;
- dacă la personalul încasator-casierii sau casierii plătitori s-au luat măsurile
legale de constituire a garanţiilor şi de a asigură o securitate a numerarului
manipulat.
f) La contabilitatea conturilor de cheltuieli şi venituri se verifică veniturile,
cheltuielile şi rezultatele finale:
- dacă veniturile şi cheltuielile sunt aferente perioadei de raportare;
- veniturile şi cheltuielile sunt corect stabilite şi evidenţiate în contabilitatea
conturilor din clasele 6 şi 7;
- dacă se respectă reglementările de ordin fiscal, se respectă corecta
determinare a obligaţiilor, virarea la timp a acestora, întocmirea la timp a
declaraţiilor şi depunerea lor în termen la organele fiscale;
- dacă impozitul pe profit este corect stabilit din punct de vedere al cotei
aplicate şi al bazei de impozitare dată fiind existenţa unor cheltuieli care nu
sunt deductibile şi se scad şi care ştiu că trebuiesc adunate la diferenţele
dintre venituri şi cheltuieli rezultând profitul fiscal (profitul contabil este cel
evidenţiat în contabilitatea contului de profit şi pierdere şi rezultă ca o
diferenţă dintre venituri şi cheltuieli pentru unitatea patrimonială).
7
Executorul vinovaţilor trebuie să avertizeze entitatea păgubită şi dacă există ogaranţie va
lua măsurile corespunzătoare de blocare a sumei, în caz contrar urmând ca prejudiciul să fie
prelevat din venitul realizat; sumele vor fi blocate până în momentul când titlul executoriu
devine definitiv şi irevocabil.
39
1. Revizorul de gestiune este o persoană fizică angajată a unei entităţi, care

are studii economice, de preferinţă superioare, dar se admite şi cu studii
medii economice sau studii tehnice, dar cu o vechime apreciabilă în muncă
şi care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) apt fizic şi moral;
b) fără antecedente penale;
c) capabilă să exercite corespunzător atribuţiile de serviciu menţionate în
fişa postului.
2. Atribuţiile şefului compartimentului revizorilor de gestiune sunt:

a) întocmirea proiectului planului anual de activitate; participarea la
pregătirea profesională şi la ridicarea calificării revizorilor de gestiune cu
materiale documentare; întocmirea dărilor de seamă semestriale şi anuale
asupra activităţii desfăşurate;
b) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei activităţii revizorilor de gestiune;
asigurarea aprovizionării şi repartizării materialelor necesare pentru
operaţiunile de inventariere şi urmărirea modului de folosire a formularelor
cu regim special distribuite revizorilor de gestiune;
c) participarea la efectuarea controlului gestiunilor, în limita timpului
disponibil rămas după realizarea celorlalte sarcini ce-i revin; urmărirea
modului de întocmire a actelor de control, analiza şi valorificarea integrală
şi la timp a constatărilor rezultate din inventarierile şi controalele efectuate;
3. În faza de inventariere, revizorul de gestiune stabileşte:

a) integritatea valorilor materiale şi băneşti din gestiunile supuse
inventarierii, adică existenţa în fapt a valorilor şi exactitatea soldurilor
scriptice; determinarea valorilor materiale fără mişcare, de prisos, cu
mişcare lentă, greu vandabile, inutilizabile sau deteriorate, demolate,
dezasortate, desperecheate, cu termen de garanţie depăşit, etc.; exactitatea
preţurilor luate în calculul valorilor materiale utilizate;
b) respectarea dispoziţiilor legale referitoare la conservarea, manipularea şi
paza valorilor din gestiuni; condiţiile de angajare a gestionarilor şi modul de
constituire şi depunere a garanţiilor, la serviciul personal şi la
compartimentul de constituire şi depunere a garanţiilor, la serviciul personal
şi la compartimentul financiar-contabil; respectarea dispoziţiilor legale
referitoare la stocurile de mărfuri din gestiunile verificate, la volumul şi
structura acestora, în raport de necesităţile de aprovizionare ritmică şi
corespunzătoare a populaţiei;
c) existenţa confirmărilor scrise din partea terţilor, pentru valorile materiale
aflate la aceştia, sinceritatea confirmărilor; depunerea integrală şi la termen
a numerarului realizat din vânzări; calcularea, încasarea şi vărsarea corectă a
contravalorii bunurilor distruse, degradate sau deteriorate, atât din vina
personalului cât şi a altor persoane de la care s-au recuperat sumele
respective.
4. Prin inventarierea faptică se urmăreşte:

a) controlul existenţei şi modului de păstrare şi manipulare a valorilor
materiale şi băneşti aflate într-o gestiune la un moment dat;
40
b) identificarea valorilor materiale imobilizate;
c) prezenţa gestionarului la locul de muncă.
5. Planul de control trebuie întocmit astfel încât să permită efectuarea

inventarierilor şi în următoarele cazuri:
a) reorganizare, comasare, divizare, reprofilare, fuziune, scindare, lichidare,
etc. a entităţii;
b) forţă majoră (incendii, inundaţii, etc.);
c) când există suspiciuni sau indicii de fraudă, neglijenţă sau nepricepere,
care ar putea genera pagube în patrimoniul entităţii sau furt prin spargere.
1. Legea cere ca unul dintre cenzori să fie:

a) contabil autorizat sau expert contabil;
b) administrator al societăţii comerciale;
c) unul dintre managerii societăţii comerciale.
2. Odată desemnaţi, cenzorii au următoarele drepturi:

a) să fie remuneraţi;
b) să participe la adunările administratorilor, fără să aibă drept de vot;
c) să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre mersul
operaţiunilor comerciale.
3. Raportul cuprinde:
a) temeiul legal în baza căruia întocmeşte acest raport;
b) perioada la care se referă raportul;
c) descrierea analitică a obiectivelor, cu enunţarea fiecărui obiectiv şi a
consideraţiilor care se desprind din analiza fiecăruia.
4. Pentru cenzori obligaţiile ce le revin sunt următoarele:

a) să verifice dacă bilanţul şi contul de profit şi pierderi sunt legal întocmite
şi în concordanţă cu registrele;
b) să verifice dacă registrele sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea
patrimoniului societăţii s-a făcut potrivit regulilor stabilite pentru întocmirea
bilanţului;
c) să prezinte un raport adunării generale referitor la verificările şi
propunerile privind bilanţul şi repartizarea beneficiilor (condiţie fără de care
adunarea generală nu va putea aproba bilanţul şi contul de profit şi pierderi).
5. La contabilitatea conturilor de cheltuieli şi venituri se verifică veniturile,

cheltuielile şi rezultatele finale, astfel:
a) dacă veniturile şi cheltuielile sunt aferente perioadei de raportare,
respectiv sunt corect stabilite şi evidenţiate în contabilitatea conturilor din
clasele 6 şi 7;
b) dacă se respectă reglementările de ordin fiscal, se respectă corecta
determinare a obligaţiilor, virarea la timp a acestora, întocmirea la timp a
declaraţiilor şi depunerea lor în termen la organele fiscale;
c) dacă impozitul pe profit este corect stabilit din punct de vedere al cotei
aplicate şi al bazei de impozitare dată fiind existenţa unor cheltuieli care nu
41
sunt deductibile şi se scad şi care ştiu că trebuiesc adunate la diferenţele
dintre venituri şi cheltuieli rezultând profitul fiscal.
1. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată cu modificările ulterioare

2. Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor
formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor
metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, modificată de Legea
nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscal şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2226/2006 privind
utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute
la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată
3. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1714/2005
4. Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările ulterioare
5. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi
modificată apoi de Legea nr. 302/2005 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, Legea nr. 164/2006 pentru modificarea art. 17 alin.
(2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 144/2006
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului,
republicată şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2007 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
şi a altor acte normative incidente
6. Legea nr. 15/1994 republicată, modificată de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 127/1999 privind instituirea unor măsuri cu caracter fiscal şi
îmbunătăţirea realizării şi colectării veniturilor statului, Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2000 pentru completarea Legii nr.15/1994 privind
amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, Legea
nr. 149/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2000 pentru
completarea Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în
active corporale şi necorporale, Legea nr. 576/2001 pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/1999 privind instituirea unor
măsuri cu caracter fiscal şi îmbunătăţirea realizării şi colectării veniturilor
statului şi Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, cu normele metodologice de
aplicare
42
TEMA IV – AUDITUL. INTERN, PUBLIC, FINANCIAR ŞI
STATUTAR
CONŢINUT
4.1. Auditul intern
4.1.1. Consideraţii generale
4.1.2. Tipuri de audit intern
4.2. Auditul public al instituţiilor publice
4.3. Auditul financiar
4.3.2. Standardele de audit şi cadrul general pentru audit
4.3.3. Etapele procesului de audit financiar
4.4. Auditul statutar
4.4.1. Consideraţii în lumina directivelor U.E.
4.4.2. Transpunerea în legislaţia internă
REZUMAT
Legat de conducerea corporatistă a unei organizaţii, auditul intern

ajută această organizaţie să îşi atingă obiectivele evaluând, printr-o abordare
sistemică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de
control, şi de guvernare a întreprinderii, şi făcând propuneri pentru a le
consolida eficacitatea.
Auditul public al instituţiilor publice se organizează pentru instituţii
bugetare şi se dovedeşte a fi un instrument operativ la îndemâna
ordonatorilor de credite în conducerea corespunzătoare a instituţiei, în
utilizarea raţională a creditelor bugetare alocate în realizarea finalităţii
pentru care a fost înfiinţată instituţia publică.
Auditul financiar este o examinare profesionala independenta a
situaţiilor financiare anuale ale unei entităţi în scopul formulării unei opinii
de audit.
Prin Directiva Europeană 2006/43/CE privind auditul statutar,
controlul cenzorilor şi auditul financiar al situaţiilor financiare se transformă
în audit statutar.
OBIECTIVE
► Cunoaşterea şi înţelegerea noţiunii de audit
► Distingerea tipurilor de audit
► Conştientizarea importanţei şi necesităţii auditului
4.1. Auditul intern
Cuvântul audit îşi are originea în latinescul audio, audire: a asculta,

şi a cunoscut în decursul vremurilor multiple interpretări, înţelesuri care nu
au mai avut de a face cu etimologia.
Conducerea organizaţiei la cel mai înalt nivel trebuie să acorde
sprijin în procesul de audit. Auditorii trebuie să fie independenţi de
activităţile pe care le auditează, pentru a realiza o evaluare obiectivă şi
imparţială.
43
Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a
ansamblului activităţii entităţii în scopul furnizării unei evaluări
independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de
conducere a acesteia.
Activitatea de audit intern se exercită în cadrul entităţii de către
persoane din interiorul sau exteriorul acesteia. Practicile de audit intern se
diferenţiază în funcţie de scopul, mărimea, structura şi domeniile de
activitate ale entităţii.
Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă care dă unei
organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra
operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile, şi contribuie la
adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută această organizaţie să
îşi atingă obiectivele evaluând, printr-o abordare sistemică şi metodică,
procesele sale de management al riscurilor, de control, şi de guvernare a
întreprinderii, şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.
Auditul este adesea confundat şi cu componenta sa financiară.
Obiectivul general al unui audit financiar este acela de a furniza asigurarea
că situaţiile financiare examinate sunt complete şi întocmite cu acurateţe, iar
operaţiile economice s-au efectuat în conformitate cu legile şi reglementările
relevante în vigoare. Îndeplinirea acestui obiectiv în condiţii de certitudine
absolută, chiar dacă este posibil de realizat, presupune o activitate
costisitoare. Pentru a diminua aceste costuri există însă posibilitatea
realizării auditurilor pe bază de teste. În acest context auditorii, prin
rapoartele lor, caută să ofere o asigurare rezonabilă - nu o asigurare absolută
– că situaţiile financiare examinate sunt complete şi întocmite în
conformitate cu prevederile legilor şi reglementărilor relevante în vigoare.
Conform principiului bunei practici în domeniu, Curtea de Conturi şi-a
conceput procesul de audit – prezentat într-un manual – în aşa fel încât să
obţină un nivel de încredere de 95%, că situaţiile financiare auditate nu
conţin erori materiale sau neregularităţi.
Auditul public intern reprezintă o activitate funcţional independentă
şi obiectivă care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna
administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionează activitatea
entităţii publice. Ajută entitatea publică să-si îndeplinească obiectivele
printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte
eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului,
a controlului şi a proceselor de administrare.
Trebuie adăugat că auditorii nu sunt responsabili pentru prevenirea şi
detectarea corupţiei, fraudei şi erorilor, chiar dacă auditurile anuale pot
împiedica săvârşirea de greşeli şi eventualele neglijenţe. Responsabilitatea
pentru prevenirea şi detectarea corupţiei, fraudei şi erorile, precum şi pentru
luarea de măsuri corespunzătoare, revine managementului entităţilor publice
auditate.
Totuşi, chiar în aceste condiţii auditorii trebuie să fie în alertă atunci
când constată: slăbiciuni ale controlului intern, neconcordanţe în modul de
întocmire a evidenţelor financiar contabile, erori, operaţiuni economice sau
rezultate neobişnuite, care indică existenţa fraudei, lipsei de probitate sau
corupţiei.
Auditul Public intern este activitatea funcţională independentă şi

obiectivă care oferă asigurări şi consiliere conducerii entităţilor publice
pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice. Acesta ajută
44
entităţile publice să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistemică
şi metodologică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea
sistemului de conducere bazat pe gestionarea riscului, a controlului şi
procesului de administrare.
4.1.2. Tipuri de audit intern
Auditul intern este o activitate funcţional independentă şi obiectivă care dă

consiliere şi asigurare managementului asupra faptului că sistemele de
control intern există şi funcţionează eficient.
La nivelul instituţiilor publice normele legale în vigoare definesc trei tipuri
de audit (cel de regularitate, auditul de sistem şi cel de performanţă), în timp
ce în cazul întreprinderilor există patru tipuri: auditul de regularitate, de
eficacitate, de management şi de strategie. Fac această comparaţie întrucât
materialele privind auditul intern al societăţilor comerciale abundă ca
informaţie, în timp ce despre auditul instituţiilor publice este dificil de
obţinut alte informaţii decât cele prevăzute de norme legale în vigoare.
Auditul de regularitate sau de conformitate, în cazul întreprinderilor, are

ca scop compararea realităţii cu sistemul de referinţă propus, indiferent că
unii teoreticieni extremişti în nuanţe fac diferenţe între regularitate şi
conformitate.
Pentru instituţiile publice, auditul de regularitate reprezintă examinarea
acţiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a
patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor,
regulilor procedurale şi metodologice, care le sunt aplicabile.
Altfel spus, auditorii interni trebuie să analizeze, în mod permanent,
operaţiile şi activităţile desfăşurate sau în curs de desfăşurare şi să determine
măsura în care rezultatele corespund obiectivelor stabilite şi dacă
operaţiile/activităţile sunt aplicate sau realizate conform prevederilor,
normelor, reglementarilor,conducând spre auditul de regularitate.
Auditul de performanţă la nivelul instituţiilor publice, reprezintă

modalitatea prin care se examinează dacă criteriile stabilite pentru
implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru
evaluarea rezultatelor şi se apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu
obiectivele.
În cazul agenţilor economici, auditul de eficacitate, mai complex, se poate
numi fără nici o greşeală audit de performanţă. Situându-se pe o scară
superioară în evoluţia auditului intern, acesta ţine cont de cultura
organizaţională pentru că el se referă la calitate şi nu la un sistem de
referinţă. Se ştie că eficacitatea se referă la calitatea muncii şi a rezultatelor
obţinute prin respectarea regulilor adoptate de entitate, dar eficacitatea
depinde de modul în care s-a desfăşurat efectiv activitatea.
Auditul de eficacitate reflectă calitatea măsurilor adoptate prin rezultatele
înregistrate. Nu întâmplător se insistă pe sensul celor doi termeni:
eficacitatea şi eficienţa.
- eficacitatea reprezintă atingerea obiectivelor fixate, respective răspunsul
entităţii la aşteptări
- eficienţa înseamnă de a face cât mai bine posibil, respectiv de a obţine cea
mai bună calitate în ceea ce priveşte cunoştinţele, comportamentele şi
comunicarea.
45
Urmare celor expuse mai sus se poate înţelege că auditorii interni mai tineri
şi neexperimentaţi vor fi utilizaţi preponderant în auditul de regularitate, iar
cei cu experienţă vor aduce aportul cunoştinţelor lor în auditul de eficacitate,
când este necesar să se răspundă la întrebări cheie regăsite în chestionarele
de lucru.
Auditul de sistem al instituţiilor publice reprezintă o evaluare de

profunzime a sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a stabili
dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea
deficientelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora.
Practic, auditul de sistem se traduce printr-o evaluare de profunzime a
sistemelor de conducere şi control intern în scopul de a stabili dacă acesta
funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor
şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora. Auditul public
intern trebuie să sprijine managerii (ordonatorii de credite) în identificarea şi
evaluarea riscurilor semnificative, contribuind la îmbunătăţirea sistemelor
de management al riscurilor. Auditul public intern trebuie să evalueze
riscurile operaţiilor economico financiare prin sistemul contabil în strânsă
legătura cu sistemele informaţionale, sistemul de conducere, sistemul
decizional, toate acestea sub un sistem de control efectuat sistematic şi
exigent.
Auditul de sistem vizează în principiu evaluarea următoarelor sisteme:
sistemul contabil, sistemul de control, sistemul decizional şi sistemul
informatic.
Sistemul contabil - ca sistem specializat de măsurare, gestiune şi control al
patrimoniului unităţii. În cadrul acestui sistem se vor analiza şi evalua
următoarele probleme: organizarea şi funcţionarea compartimentului
financiar-contabil, întocmirea şi prelucrarea documentelor justificative,
programele informatice utilizate pentru evidenţa şi prelucrarea datelor,
circuitul documentelor justificative, registrele de contabilitate, organizarea
şi funcţionarea contabilităţii patrimoniului.
Sistemul de control – se va urmări în principal modul de organizare şi
desfăşurare a celor două forme de control – controlul intern şi controlul
financiar preventiv - iar pe baza constatărilor rezultate se va face evaluarea
acestora.
Privind controlul intern se vor analiza şi evalua: constituirea cadrului
organizatoric, realizarea cadrului normativ de exercitare, evaluarea
controlului.
Privind controlul financiar preventiv se vor analiza şi evalua: organizarea
controlului financiar-preventiv, exercitarea controlului financiar-preventiv
propriu şi evaluarea controlului financiar-preventiv propriu.
Sistemul decizional considerat miezul comun al funcţiei manageriale este
legat de funcţiile:planificare, organizare, motivare-antrenare, coordonare şi
control.
Sistemul informatic – În cadrul misiunilor de audit se analizează: raportarea
cadrului normativ specific tehnologiei informaţiei, măsuri de securitate şi
cadrul organizatoric de exploatare şi întreţinere a sistemului.
Această formă de audit cuprinde celelalte două forme de audit intern
practicate pentru întreprinderi, auditul de management şi cel de strategie.
Auditul de management sau auditul de conducere se poate aprecia din mai

multe perspective, accepţiuni drept pentru care putem utiliza trei abordări:
46
- practica dominată, ceea ce înseamnă că responsabilul sectorului auditat îi
prezintă auditorului intern politica pe care trebuie să o aplice; auditorul
intern se va asigură că există o politică şi în ce măsură această este
exprimată cu claritate de cel care o are în responsabilitate şi va analiza
modul în care politica sectorială corespunde strategiei întreprinderii sau
politicilor cuprinse şi rezultate din strategie;
- aplicarea politicii în cadrul entităţii, iar auditorul intern se va asigură că pe
teren, politica este cunoscută, înţeleasă şi, evident, aplicată, auditorul intern
având rolul de apreciator al controlului intern;
- elaborarea strategiei, care trebuie să fie un proces formalizat prin care să se
realizeze armonizarea propunerilor şi aprobarea de către direcţia generală,
având ca efect existenţa unei strategii definite şi aprobate şi care se aplică.
Auditul de strategie reprezintă o confruntare între toate politicile şi

strategiile entităţii cu mediul în care aceasta se află pentru verificarea
coerenţei globale.
Rolul auditorului intern se va limita la semnalarea incoerenţelor direcţiei
generale, responsabilă cu modificarea parţială sau fundamentală a unor
puncte pentru a asigură coerenţa globală. Este evident că pentru acest audit
este nevoie de auditori cu înaltă calificare, cu competenţe profesionale
serioase.
4.2. Auditul public al instituţiilor publice
Auditul public al instituţiilor publice se organizează pentru instituţii

bugetare şi se dovedeşte a fi un instrument operativ la îndemâna
ordonatorilor de credite în conducerea corespunzătoare a instituţiei, în
utilizarea raţională a creditelor bugetare alocate în realizarea finalităţii
pentru care a fost înfiinţată instituţia publică.
Auditul intern se constituie ca un control expost şi respectiv,
concomitent asupra întregii activităţi a sistemului auditat şi îndeosebi asupra
controlului intern al sistemului respectiv. Deci, controlul intern al instituţiei
publice face el însuşi obiectul auditului intern. Auditul intern, fiind tot un
control de tip endogen, este un control de tip evaluare şi, mai ales, este un
control final, ultimul din seria controalelor efectuate de structurile proprii
ale instituţiei publice în cauză.
Obiectivele auditului public intern (API) în sinteză pot fi următoarele:

a. asigurarea obiectivă şi consilierea, destinate să îmbunătăţească sistemele
şi activitatea entităţii publice;
b. sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii publice printr-o abordare
sistematică şi metodică prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte
eficacitatea sistemul de conducere şi gestionare a riscului din cadrul entităţii
publice(EP).
Sfera auditului public cuprinde:
1. activităţile financiare sau cu implicaţii financiare în momentul constituirii
angajamentelor până la utilizarea corespunzătoare a fondurilor – creditelor
de către beneficiarii acestora;
2. constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea şi stabilirea titlurilor
de creanţă precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
47
3. administrarea patrimoniului public al entităţii publice, respectiv vânzarea,
gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din acest patrimoniu;
4. sistemul de management, respectiv tipurile de control organizate şi
desfăşurate în cadrul EP, precum şi rezultatele obţinute în urma acestor
controale.
Auditul public intern (API) este organizat astfel:
- Comitetul pentru auditul public intern (CAPI);
- Unitatea centrală de armonizare pentru auditul public intern (UCA API);
- Compartimentele de API din cadrul EP (COAPI API)
4.3. Auditul financiar
Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, profesională şi

independentă a situaţiilor financiare, în vederea exprimării de către auditorii
financiari, a unei opinii asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu
standardele de audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit şi
adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în
continuare Camera. Auditul financiar este o examinare profesionala
independenta a situaţiilor financiare anuale ale unei entităţi în scopul
formulării unei opinii de audit. Pentru abordarea unitara a auditului, sunt
utilizate mai multe standarde8.
Obiectivul general al unui audit financiar este acela de a furniza asigurarea
că situaţiile financiare examinate sunt complete şi întocmite cu acurateţe, iar
operaţiile economice s-au efectuat în conformitate cu legile şi reglementările
relevante în vigoare. Îndeplinirea acestui obiectiv în condiţii de certitudine
absolută, chiar dacă este posibil de realizat, presupune o activitate
costisitoare. Pentru a diminua aceste costuri există însă posibilitatea
realizării auditurilor pe bază de teste. În acest context auditorii, prin
rapoartele lor, caută să ofere o asigurare rezonabilă - nu o asigurare absolută
– că situaţiile financiare examinate sunt complete şi întocmite în
conformitate cu prevederile legilor şi reglementărilor relevante în vigoare9.
În conformitate cu legislaţia românească, auditorul financiar este persoana
fizică sau persoana juridică ce dobândeşte această calitate în condiţii legale.
Auditorii financiari persoane fizice sau persoane juridice, care au dobândit
această calitate şi sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din
România, în exercitarea independentă a profesiei pot desfăşura:
a) activitatea de audit financiar;
b) activitatea de audit intern;
c) activităţi de consultanţă financiar-contabilă şi fiscală;
d) activităţi de asigurare a managementului financiar-contabil;
e) activităţi de pregătire profesională de specialitate în domeniu;
f) activităţi de expertiză contabilă;
g) activităţi de evaluare;
h) activităţi de reorganizare judiciară şi lichidare.
8
În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de
audit financiar republicată în anul 2003 şi modificată de Ordonanţa Guvernului nr. 37/2004
pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul intern şi de Legea nr.
397/2006 pentru modificarea art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată
9
Manualul de audit financiar, http://www.rcc.ro/rccdiac/norme.htm
48
Auditul financiar este practicat pentru orice entitate. Spre exemplu, Uniunea
Europeană este auditată financiar de Curtea de Conturi Europeană.
Curtea de Conturi Europeană contribuie la îmbunătăţirea gestiunii financiare
a fondurilor comunitare la toate nivelele de gestiune, pentru a asigură
utilizarea optimă a resurselor în beneficiul cetăţenilor Uniunii Europene.
4.3.2. Standardele de audit şi cadrul general pentru audit
Pentru abordarea unitară a auditului, sunt utilizate mai multe standarde:

- Standardele de Audit IFAC - International Federation of Accountant
(Federaţia Internaţională a Contabililor);
- Standardele de Audit INTOSAI;
- Liniile directoare ale UE pentru aplicarea Standardelor de Audit
INTOSAI;
- Standardele Naţionale de Audit (Camera Auditorilor din România a hotărât
asimilarea Standardele de Audit IFAC - International Federation of
Accountant);
- Standardele internaţionale de audit ISA emise de IFAC.
Standardele de audit sunt grupate pe clase şi stabilesc cadrul general pentru

audit. Acestea includ:
1. Planificarea, controlul şi ţinerea evidentei
Auditorul trebuie sa planifice, să controleze şi să ţină evidenţa activităţii sale
în mod corespunzător.
2. Sistemele de contabilitate şi controlul intern
Auditorul ar trebui să evalueze sistemul de înregistrare şi procesare a
tranzacţiilor ale entităţii auditate şi să evalueze dacă acesta este potrivit
pentru a fi folosit ca bază pentru elaborarea situaţiilor financiare. Aceasta va
ajuta la planificarea activităţii de audit şi la realizarea efectivă a procedurilor
de audit.
Dacă auditorul decide că se poate baza pe controalele interne, trebuie să
evalueze aceste controale şi să efectueze teste de conformitate asupra lor.
3. Probele de audit
Auditorul trebuie să obţină suficiente probe de audit pentru a-i permite să
tragă concluzii rezonabile pe baza lor.
4. Raportarea
Raportul de audit trebuie să cuprindă o exprimare clară a opiniei pe baza
evaluării concluziilor trase conform probelor obţinute în cursul auditului.
4.3.3. Etapele procesului de audit financiar
Etapele procesului de audit sunt următoarele:

1. Stabilirea obiectivelor
2. Evaluarea riscului
"Riscul de audit reprezintă riscul pe care auditorul îl atribuie unei opinii de
audit neadecvate, atunci când situaţiile financiare conţin informaţii eronate
semnificative."
- Se va determina: riscul inerent, riscul de control şi riscul de nedetectare.
- Cunoaşterea clientului, aplicarea sistemului contabil cerut de cadrul de
reglementare şi a sistemului de control.
3. Elaborarea planului de audit
4. Obţinerea probelor de audit
49
5. Finalizarea activităţii şi formularea opiniei de audit
6. Întocmirea raportului
4.4. Auditul statutar
4.4.1. Consideraţii în lumina directivelor U.E.
Integrarea europeană a însemnat nu doar aquis-ul ci şi adaptarea la

noile modificări. Extinderea Uniunii Europene se traduce şi prin adoptarea
de măsuri de control. Astfel, implementarea unui sistemului de
supraveghere publică în statele membre este un instrument eficient pentru a
asigură că auditorii statutari şi firmele de audit îşi desfăşoară activitatea într-
un mod adecvat.
Acest sistem este dispus printr-o directivă10 ce va trebui transpusă în
ţara noastră. Printre altele, controlul cenzorilor şi auditul financiar al
situaţiilor financiare se transformă în audit statutar.
Directiva Europeană 2006/43/CE privind auditul statutar abrogă şi
înlocuieşte vechea Directivă 84/253/CEE a Consiliului din 10 aprilie 1984
privind autorizarea persoanelor care răspund de auditul statutar al
documentelor contabile.
Data abrogării prevederilor vechii Directive a VIII-a şi termenul
limită până la care statele membre trebuie să adopte şi să publice legislaţia
necesară pentru conformarea cu noile prevederi este data de 29 iunie 2008.
Statele membre au obligaţia de a informa Comisia Europeană cu privire la
realizarea transpunerii Directivei în legislaţia naţională.
Adoptarea noii Directive se datorează faptului că este esenţial ca
auditurile statutare din statele membre ale Uniunii Europene să fie efectuate
la un nivel calitativ înalt, scopul nefiind doar acela de a evita expunerea
auditorilor statutari în ceea ce priveşte răspunderea juridică, ci şi prevenirea
eşecurilor semnificative în domeniul auditului şi îmbunătăţirea încrederii
publicului.
La baza emiterii Directivei se află şi necesitatea asigurării, în mod
consecvent, a unei înalta calităţi a auditurilor statutare la nivelul Uniunii
Europene, ceea ce va conduce la creşterea încrederii publicului în activitatea
de audit, dar şi la sporirea comparabilităţii între entităţile care aplică aceleaşi
reguli contabile.
Pentru a atinge obiectivul de calitate, toate auditurile statutare
trebuie se fie efectuate în conformitate cu Standardele Internaţionale de
Audit. Standardele Internaţionale de Audit sunt emise de Consiliul pentru
Standarde Internaţionale de Audit şi Asigurare (IAASB). Activitatea
organismului internaţional IAASB serveşte interesul public, prin publicarea
de standarde de înalta calitate referitoare la audit, operaţiuni de revizuire,
control al calităţii şi alte servicii conexe, precum şi prin facilitarea
convergentei standardelor în aceste domenii.
Indiferent de modul concret de transpunere în practică a prevederilor
referitoare la organizarea sistemelor naţionale de supraveghere publică,
10
La nivel european, cerinţele cu privire la auditul statutar fac obiectul unei directive a
Parlamentului European şi a Consiliului, respectiv Directiva 2006/43/CE privind auditul
statutar al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, publicate în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Economice Europene nr. 157/9.06.2006.
50
Directiva prevede că statele membre trebuie să asigure o cooperare eficientă
la nivelul Comunităţii Europene.
4.4.2. Transpunerea în legislaţia internă
În vederea transpunerii în legislaţia naţională a prevederilor

Directivei privind auditul statutar, la această dată Ministerul Economiei şi
Finanţelor, în colaborare cu celelalte autorităţi implicate, a elaborat un
proiect de act normativ referitor la profesia de audit statutar în România şi
crearea cadrului instituţional pentru punerea în practica a cerinţelor de
supraveghere publică. Totodată, implementarea Directivei va presupune
modificarea şi corelarea prevederilor cuprinse într-o serie de acte normative,
cum ar fi: Legea contabilităţii nr. 82/24.12.1991, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa Guvernului nr.
65/19.08.1994 privind organizarea activităţi de expertiză contabilă şi a
contabililor autorizaţi, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 75/01.06.1999 privind activitatea de audit
financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr.
31/16.11.1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Responsabilitatea transpunerii actelor normative comunitare revine
Guvernului. Astfel, în România, instituţia responsabilă cu coordonarea
procesului de transpunere a Directivei privind auditul statutar este
Ministerul Economiei şi Finanţelor
În vederea realizării transpunerii şi a elaborării legislaţiei necesare,
Ministerul Economiei şi Finanţelor colaborează cu celelalte instituţii
implicate în proces.
Printre instituţiile afectate de implementarea prevederilor europene
cu privire la audit se numără organismele naţionale profesionale, respectiv
Camera Auditorilor Financiari din România - CAFR şi Corpul Experţilor
Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - CECCAR, dar şi Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, având în vedere faptul că Directiva conţine
un capitol de dispoziţii speciale pentru auditul statutar al entităţilor de
interes public.
In ceea ce priveşte aspectele tehnice ale procesului de transpunere,
Directiva conţine, pe de o parte, prevederi cu caracter obligatoriu care
trebuie preluate în cadrul legislaţiei naţionale şi, pe de altă parte, prevederi
cu caracter opţional a căror preluare este lăsată la latitudinea statelor
membre.
Directiva privind auditul statutar reprezintă un document cuprinzător
bazat pe principii, care are ca obiectiv principal armonizarea la nivel înalt,
chiar dacă nu pe deplin, a cerinţelor de audit statutar. Directiva permite ca
statele membre să solicite cerinţe mai stricte cu privire la efectuarea
auditurilor statutare, dar astfel de cerinţe nu trebuie să fie contrare
prevederilor cuprinse în noua Directivă.
51
1. Auditul intern este:

a) o activitate independentă şi obiectivă;
b) o activitate de examinare obiectivă a ansamblului activităţii entităţii în
scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului,
controlului şi proceselor de conducere a acesteia;
c) o activitate funcţional independentă şi obiectivă care dă asigurări şi
consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor
publice, perfecţionează activitatea entităţii publice.
2. Se definesc următoarele tipuri de audit:

a) la nivelul instituţiilor publice: auditul de regularitate, auditul de sistem şi
auditul de performanţă;
b) în cazul întreprinderilor există patru tipuri: auditul de regularitate, de
eficacitate, de management şi de strategie;
c) nu se definesc.
3. Auditul de management sau auditul de conducere se poate aprecia din mai

multe perspective, accepţiuni drept pentru care putem utiliza trei abordări:
a) practica dominată;
b) aplicarea politicii în cadrul entităţii;
c) elaborarea strategiei.
4. Auditul public intern (API) este organizat astfel:

a) Comitetul pentru auditul public intern (CAPI);
b) Unitatea centrală de armonizare pentru auditul public intern (UCA API);
c) Compartimentele de API din cadrul EP (COAPI API).
5. Auditul financiar:
a) reprezintă activitatea de examinare, profesională şi independentă a
situaţiilor financiare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a
unei opinii asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de
audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit şi adoptate de
Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare
Camera;
b) este o examinare profesională independentă a situaţiilor financiare anuale
ale unei entităţi în scopul formulării unei opinii de audit. Pentru abordarea
unitara a auditului, sunt utilizate mai multe standarde;
c) este practicat pentru orice entitate.
1. Auditorul financiar:
a) este persoana fizică sau persoana juridică ce dobândeşte această calitate
în condiţii legale;
b) desăşoară activitatea în mod independent;
c) poate desfăşura: activitatea de audit financiar; activitatea de audit intern;
activităţi de consultanţă financiar-contabilă şi fiscală; activităţi de asigurare
52
a managementului financiar-contabil; activităţi de pregătire profesională de
specialitate în domeniu; activităţi de expertiză contabilă; activităţi de
evaluare; activităţi de reorganizare judiciară şi lichidare.
2. Standardele de audit includ:
a) planificarea, controlul şi ţinerea evidentei;
b) sistemele de contabilitate şi controlul intern;
c) probele de audit.
3. La evaluarea riscului se va determina:

a) riscul inerent;
b) riscul de control;
c) riscul de nedetectare.
4. Dintre instituţiile afectate de implementarea prevederilor europene cu

privire la audit fac parte:
a) Camera Auditorilor Financiari din România – CAFR;
b) Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România –
CECCAR;
c) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
5. Directiva privind auditul statutar .

a) reprezintă un document cuprinzător bazat pe principii:
b) are ca obiectiv principal armonizarea la nivel înalt, chiar dacă nu pe
deplin, a cerinţelor de audit statutar;
c) permite ca statele membre să solicite cerinţe mai stricte cu privire la
efectuarea auditurilor statutare, dar astfel de cerinţe nu trebuie să fie
contrare prevederilor cuprinse în noua Directivă.
1. Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern

2. Ordinul ministrului finanţelor nr. 252/2004 pentru aprobarea Codului
privind conduita etică a auditorului intern
3. Ordonanţa de urgenţă nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar
republicată în anul 2003 şi modificată de Ordonanţa Guvernului nr. 37/2004
pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul intern şi
de Legea nr. 397/2006 pentru modificarea art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar,
republicată
4. Manualul de audit financiar, http://www.rcc.ro/rccdiac/norme.htm
5. Directiva 2006/43/CE privind auditul statutar al conturilor anuale şi al
conturilor consolidate, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Economice Europene nr. 157/9.06.2006.
53
TEMA V – CONTROL. METODĂ ŞI METODOLOGIE
CONŢINUT
5.1. Consideraţii generale asupra metodei de control
5.2. Metode şi tehnici specifice controlului
5.3. Metodologia de exercitare a controlului
REZUMAT
La baza activităţii de control stau tehnici şi procedee de lucru
specifice metodelor de abordare a fenomenelor şi proceselor economico-
financiare ele înglobând un dispozitiv complex a căror elemente
componente se condiţionează reciproc.
Aceste modalităţi sau tehnici sunt: controlul cronologic, controlul
invers cronologic, controlul sistematic sau pe probleme, controlul reciproc,
controlul încrucişat, investigaţia de control, analiza şi studiul general,
comparaţia contabilă, calculul de control, examenul critic, analiza contabilă,
balanţa de control contabilă sintetică şi analitică, tehnica operaţilor
bilanţiere, tehnici specifice de control în condiţiile sistemelor de prelucrare
automate a datelor, etc.
Controlul este un proces de cunoaştere, de informare. Pregătirea şi
organizarea activităţii de control începe din momentul stabilirii obiectivelor
controlului şi se termină odată cu începerea controlului propriu-zis.
OBIECTIVE
► Cunoaşterea şi înţelegerea metodei specifice controlului
► Distingerea tehnicilor şi procedeelor specifice controlului
► Posibilitatea organizării şi efectuării controlului
5.1. Consideraţii generale asupra metodei de control
La baza activităţii de control stau aşa cum o să arătăm tehnici şi

procedee de lucru specifice metodelor de abordare a fenomenelor şi
proceselor economico-financiare ele înglobând un dispozitiv complex a
căror elemente componente se condiţionează reciproc.
Noţiunea de metodă evidenţiază un ansamblu de principii şi
procedee generale şi particulare prin care se cercetează fenomenele
economice în scopul cunoaşterii adevărului. Denumirea vine de la latinescul
methodus care înseamnă un drum, cale, itinerar, mod de expunere sau de
acţiune care la rândul său are la origine cuvintele greceşti metha şi dos –
drum, cale. În filozofia franceză, metoda reprezintă mersul raţional al
gândirii către adevăr.
În accepţiune teoretică dar şi practică, metoda de control reprezintă
un model de gândire despre o activitate specifică. În ceea ce priveşte
controlul financiar, acesta făcând parte din ansamblul ştiinţelor economice,
şi dat fiind caracterul ei complex şi riguros, este evident că el operează în
cadrul unui sistem unitar de reguli, concepte şi judecăţi de valoare, care îi
asigură o cunoaştere deplină a activităţilor şi fenomenelor din societate, în
scopul de a furniza informaţii concrete, clare şi precise, în dinamica
fenomenelor cercetate.
În accepţiunea să teoretică, metodei controlului în general, şi a celui
financiar în special, îi sunt specifice mai multe trepte şi etape, astfel:
54
- Informarea dă posibilitatea organului de control de a realiza o
documentare de ansamblu, sau în detaliu, asupra activităţilor ce urmează a le
controla. Este o etapă importantă în activitatea de control, cu înrâurire
asupra eficienţei controlului, asupra integrităţii patrimoniului şi pentru
respectarea disciplinei financiare în utilizarea corectă a fondurilor publice.
- Verificarea este etapa în care sunt cercetate operaţiunile şi
fenomenele procesului economic. În acest stadiu se produce elementul
principal, respectiv confruntarea sau compararea între realităţile constatate
şi previziunile din planuri, programe, normative, şi standarde.
- Studiul şi analiza constau în cercetarea în detaliu a fenomenelor
noi şi a proceselor economice. Analiza permite stabilirea factorilor de
influenţă, a mărimii acestora. Necesitatea studiului şi a analizei temeinice
rezultă din faptul că şi controlul este lipsit de experienţă dacă se limitează la
simple constatări, fără a fi interpretate în vederea stabilirii influenţelor
negative şi înlăturării lor, de prevenirea deficienţelor pe viitor.
- Sinteza şi formularea concluziilor pentru valorificarea plenară a
eforturilor depuse în munca de control, permiţând judecăţi de valoare în
sfera generalizării faptelor constatate, de stabilirea raporturilor cauză - efect
şi formularea concluziilor finale. Sinteza este gruparea constatărilor funcţie
de actele normative încălcate, stabilirea consecinţelor, care stau la baza
propunerii şi adoptării de măsuri ce conduc la eliminarea neregulilor
constatate, pedepsirea celor vinovaţi şi recuperarea prejudiciilor de acestea
dacă e cazul.
5.2. Metode şi tehnici specifice controlului
Studiu general (Informarea)
Studiul general oferă organelor de control posibilitatea de a cunoaşte o serie

de aspecte ale activităţii controlate şi de a descoperi, chiar din aceasta fază,
deficienţe, abateri şi lipsuri în activitatea economico-financiară şi
gestionarea valorilor materiale şi, prin aceasta, localizarea acţiunii de
control. O bună informare iniţială a organelor de control asupra activităţii ce
urmează a se controla este necesara în vederea stabilirii obiectivelor cărora
să li se acorde o atenţie deosebită, a organizării în continuare a muncii de
control.
Controlul documentar contabil (verificarea)
Controlul documentar contabil este procedeul de stabilire a realităţii,

legalităţii şi eficienţei operaţiilor şi activităţii economice şi financiare, prin
examinarea documentelor primare şi centralizatoare a înregistrărilor în
evidenţa tehnico-operativă şi contabilă, a situaţiilor contabile şi bilanţurilor.
Această formă de control se utilizează cu caracter preventiv şi concomitent,
integrat organic sistemului de organizare şi conducere a evidenţei tehnico-
operative şi contabile.
Controlul documentar foloseşte următoarele modalităţi sau tehnici:
controlul cronologic, controlul invers cronologic, controlul sistematic sau pe
probleme, controlul reciproc, controlul încrucişat, investigaţia de control,
analiza şi studiul general, comparaţia contabilă, calculul de control,
examenul critic, analiza contabilă, balanţa de control contabilă sintetică şi
55
analitică, tehnica operaţilor bilanţiere, tehnici specifice de control în
condiţiile sistemelor de prelucrare automate a datelor, etc.
Controlul cronologic se exercită asupra documentelor ce fac
obiectul verificării ordinea întocmirii, înregistrării şi îndosarierii acestora.
Prin această tehnică documentele se examinează pe fiecare zi, la rând, în
ordinea în care sunt păstrate, fără nici o grupare sau sistematizare prealabilă.
Controlul cronologic al documentelor se utilizează, în mod deosebit,
în situaţia în care prin control trebui să se emită un aviz de specialitate ce
priveşte legalitatea întocmirii acestora cât şi a operaţiunilor financiare, fiind
un obiectiv al controlului financiar preventiv al contabilului şef al instituţiei
în cauză. Din punct de vedere practic se exercită cu uşurinţă fiind necesar
din partea organului de control o atenţie distributivă, dat fiind numărul mare
de operaţiuni şi material legislativ bogat.
Controlul invers cronologic se exercită de la sfârşitul spre
începutul perioadei de control. Se începe controlul celei mai recente
operaţiuni şi se continuă de la prezent spre trecut. Această tehnică de control
e utilizată când la constatarea unei abateri este nevoie să se stabilească
momentul în care acesta s-a produs.
Controlul sistematic sau pe probleme se derulează prin gruparea
documentelor pe probleme (operaţiuni de casă, bancă, salarizare etc.) şi apoi
la controlul lor, în ordine cronologică. Este o tehnică mai eficientă de
examinare a documentelor şi înregistrărilor contabile, prin aceea că dă
posibilitatea să se urmărească cu mai multă atenţie, un obiectiv şi se pot
stabili concluzii cu privire la fiecare problemă în parte.
Având în vedere că prin această tehnică obiectivele de control sunt
grupate pe probleme, trebuie să se acorde o atenţie mărită grupării
constatărilor în actul de control.
Controlul reciproc constă în a se stabili dacă unele din informaţiile
comune cu acelaşi conţinut, înscrise în documente financiar contabile
diferite, sunt identice. De exemplu: înregistrările din registrul de casă cu
extrasul de cont primit de la bancă, etc.
Controlul încrucişat constă în cercetarea şi confruntarea tuturor
exemplarelor unui document, existente la unitatea controlată şi la alte
unităţii la care s-au făcut decontări. Controlul încrucişat constituie o
confirmare externă a datelor înscrise în documentele sau evidenţele unităţii
controlate. Rezultatul controlului încrucişat se perfectează prin situaţii
extrase de la unitatea patrimonială controlată şi prin anexarea documentelor
originale sau a copiilor certificate în mod legal.
Investigaţia este o tehnică ce ţine de personalitatea controlorului, de
pregătirea profesională a acestuia. Ea trebuie probată cu documente
originale dar şi în situaţiile când nu se reuşeşte acest lucru, informaţiile
obţinute de la cei controlaţi fie ei personal de execuţie sau conducere, pot da
controlorului o imagine mai bună asupra fenomenelor constatate, uneori
dând un curs nou verificării acestora.
Analiza şi studiul general se utilizează pentru a obţine argumentele
justificative ale controlului. Acestea presupun, de exemplu examinarea
debitelor şi creditelor unor conturi, astfel încât să se determine
corectitudinea înregistrării operaţiunilor economice şi financiare. Aceasta
este utilă pentru controlul contabilităţii, care poate conţine înregistrări
greşite sau neobişnuite sau pentru care sunt necesare informaţii detaliate.
Comparaţia de control este utilizată când organul de control are
neclarităţi sau suspiciuni în legătură cu întocmirea sau aprobarea
56
documentelor justificative. Prin aceste tehnici se compară mai multe
documente care conţin scrisuri sau semnătura aceleaşi persoane se consultă
specimenele de semnături, iar în caz de excepţie, se recurge la confirmarea
sau reconstituirea acestora de persoanele autorizate ale instituţiei.
Calculul de control este o tehnică des utilizată, care presupune
refacerea de către controlorul financiar, pe baza datelor din evidenţa
contabilă, a calculelor ce fac obiectul controlului.
Această metodă dă certitudine şi siguranţă controlorului asupra
constatărilor sale. Există situaţii în control, când, prin acest procedeu au fost
constatate erori cu consecinţe directe asupra exactităţii informaţilor
contabile conţinute în documentele primare, cât şi la nivelele de sinteză ale
acestora.
Examenul critic implică examinarea actelor, documentelor şi
evidenţelor, astfel încât să se acorde atenţie problemelor mai importante.
Tehnica examenului critic se utilizează, de exemplu, în cazul plaţilor care
urmează a se face în cursul perioadelor următoare. Eficienţa să depinde, în
mod nemijlocit, de experienţa profesională a persoanelor care efectuează
controlul.
Analiza contabilă. Este o metodă proprie a contabilităţii ce are un
caracter preventiv, cu ajutorul ei se determină conturile în care urmează a se
înregistra operaţiunile contabile şi relaţiile dintre acestea. Determinarea
corectă a conturilor în care urmează a se înregistra operaţiunile înregistrate
asigură înregistrarea acestora numai cu ajutorul conturilor care corespund
conţinutului economic.
Balanţele analitice de control se întocmesc pentru fiecare cont
sintetic desfăşurat pe conturi analitice având ca scop, controlul
înregistrărilor contabile, prin confruntarea fiecărei balanţe analitice de
control cu sumele respective ale contului sintetic din balanţa sintetică de
control.
Reflectarea operaţiunilor ce privesc mişcarea şi transformarea
valorilor materiale şi băneşti are la bază principiul dublei înregistrări. Acest
principiu se asigură prin balanţa sintetică de control contabil, controlul
exactităţii înregistrărilor în conturi se efectuează prin existenţa egalităţii
permanente între totalurile balanţei sintetice de control. În balanţa sintetică
de control înregistrările greşite se identifică prin intermediul egalităţilor,
care trebuie să existe între totalurile diferitelor coloane, precum şi a
corelaţiilor care se stabilesc cu ajutorul lor.
În cadrul controlului documentar se mai efectuează şi verificarea
întocmirii şi circulaţiei documentelor primare şi de evidenţă tehnică
operativă şi contabilă.
Ridicarea documentelor originale de către control este utilizată în
situaţiile în care există pericolul sustragerii sau distrugerii documentelor
fiind o măsură asiguratorie. Este folosită, în mod deosebit, în cazurile
constatării unor infracţiuni şi fapte de natură penală.
În toate aceste cazuri, documentele ridicate se înlocuiesc cu copii
certificate de organele de control şi conducătorul unităţii sau a
compartimentului verificat. Anexarea acestor documente la procesele
verbale de control trebuie să respecte normele legale ce privesc secretul de
serviciu şi secretul de stat.
Alte procedee (tehnici) specifice controlului documentar
Ca posibilităţile de descoperire a erorilor, cu ajutorul balanţei
sintetice de control contabil, prin intermediul egalităţilor dintre coloane sunt
57
limitate numai la acele erori care se bazează pe inegalităţi, fără a sesiza şi
erorile care denaturează însuşi sensul înregistrărilor contabile, cum sunt:
- omisiunile de înregistrare a operaţiilor;
- erorile de compensaţie;
- erorile de imputaţie;
- erorile de înregistrare în registrul jurnal.
Controlul imprimatelor tipizate cu regim special
Un loc cu totul aparte în activitatea de control a documentelor îl
ocupă formularele (imprimatele sau documentele) tipizate cu regim special,
ce au menirea să evidenţieze existenţa, circulaţia şi utilizarea valorilor
materiale şi băneşti. Prin folosirea frauduloasă sau neconformă a actelor
normative, formularele pot servi la scoaterea din circuitul economic a unor
valori materiale sau băneşti în scopul însuşirii lor în interes personal sau al
justificării neglijenţei, risipei, slabei gospodăriri etc. Din această cauză, o
serie de formulare sunt supuse unui regim special de gestionare, folosire şi
evidenţă. Formularele cu regim special reprezintă deci un mijloc important
de prevenire a păgubirii patrimoniului.
Controlul faptic
Controlul faptic este procedeul de stabilire reală a existenţei şi

mişcării într-o anumită perioadă de timp a tuturor mijloacelor materiale şi
băneşti dintr-o unitate sau instituţie publică. Principala caracteristică a
controlului faptic este aceea că, acesta se exercită la locul existenţei
mijloacelor materiale şi băneşti şi are ca obiectiv determinarea exactă a
cantităţilor şi valorilor existente, a stării acestora, a respectării legalităţii în
folosirea lor. Tehnicile întrebuinţate pentru realizarea controlului faptic
constau în acţiunile de inventariere, expertiză tehnică, analiza de laborator,
inspecţia fizică şi observarea directă.
Inventarierea ca cea mai cunoscută tehnică de realizare a
controlului faptic este definită ca un ansamblu de activităţi ce au ca obiectiv
constatarea la un moment dat, a existenţei cantitative şi calitative a tuturor
elementelor de activ şi pasiv. Pe lângă constatarea stocurilor şi a soldurilor
faptice operaţiunea de inventariere presupune şi compararea acestora cu cele
scriptice şi stabilirea eventualelor diferenţe. inventarierea este operaţiunea
obligatorie, desfăşurarea ei făcându-se potrivit actelor normative în vigoare.
O etapă importantă a întregii activităţi de inventariere o constituie
valorificarea rezultatelor acesteia. Pentru obţinerea de rezultate conform cu
realitatea este necesar ca această operaţiune să se realizeze inopinat şi să se
declanşeze simultan la aceleaşi repere pe întreaga unitate.
Tot din aceleaşi considerente, inventarierea de control implică şi
controlul exactităţii soldurilor scriptice la reperele inventariate. Aceasta
presupune, controlul evidenţei privind intrările şi ieşirile de bunuri pe
perioada anterioară.
Expertiza tehnică şi analiza de laborator sunt modalităţi de
control faptic care se folosesc pentru stabilirea integrităţii valorilor
materiale, realităţii unei operaţii, calităţii unor produse, conţinutului
anumitor lucrări, volumului manoperei şi cantităţii de materiale necesare
pentru executarea lor etc. Se efectuează de specialişti tehnicieni la
solicitarea organelor de control. De exemplu, prin analiza de laborator se
stabileşte dacă în componenţa unui produs există toate materialele eliberate
din depozit, iar prin expertiza tehnică se stabileşte dacă volumul unor lucrări
efectuate corespund manoperei plătite.
58
Observarea directă este folosită pentru stabilirea unor situaţii
faptice care nu rezultă din documente. Observarea desemnează practica
organului de control de a merge la faţa locului pentru a constata modul în
care personalul controlat îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu. Observarea
directă, ca modalitate de control faptic, se poate face pe bază de program
sau inopinat, în locurile unde se desfăşoară activităţile: secţii, ateliere,
sectoare, laboratoare. magazine. birouri, depozite gestiuni etc. Prin
observarea directă, se urmăreşte modul cum este organizat şi funcţionează
un compartiment, dacă se respectă prescripţiile legale în desfăşurarea unei
activităţi, în ce măsură este utilizat timpul de muncă corespunzător, etc.
Inspecţia fizică constă în examinarea activelor şi a altor surse. Este
o probă sigură pentru constatarea existenţei unui anumit post de activ, a
imobilizărilor sau a actelor justificative înregistrate în evidenţa. De
exemplu, controlul banilor în casă, a listelor de inventariere, etc.
Controlul faptic se întregeşte cu cel documentar în acest fel, prin
control se stabileşte atât modul de gestionare a mijloacelor materiale, cât şi
calitatea informaţiilor cu privire la activitatea controlată.
Analiza economico-financiară
Analiza economico-financiară este un instrument specific utilizat de

controlul financiar care porneşte de la descompunerea activităţii cercetate în
elementele sale constitutive şi studiază raporturile existente între acestea.
Prin acest procedeu se reliefează modul de realizare a sarcinilor
stabilite, factorii şi influenţele asupra activităţii economice, posibilităţile de
descoperire şi mobilizare a rezervelor interne, rezultatele economice şi
financiare obţinute la nivelul unităţii.
Tehnica generală de analiză economico-financiară pentru un obiectiv
delimitat presupune determinarea elementelor structurale ale fenomenului
economic, factorilor care au influenţe asupra acestuia, a celor cu acţiune
directă, indirectă, corelaţiei dintre aceştia şi fenomenul analizat.
Analiza economico-financiară implică modalităţi de cercetare a
activităţii economico-financiare sub aspect calitativ şi cantitativ. Tehnicile şi
modalităţile de analiză calitativă vizează esenţa activităţii economico-
financiară, cercetarea legăturilor cauzale între fenomene. Modalităţile de
analiză cantitativă au în vedere cuantificarea influenţelor sau influenţelor
care explică fenomenul economico-financiar.
Controlul total şi prin sondaj
Controlul total cuprinde toate operaţiile din cadrul obiectivelor

stabilite şi pe întreaga perioadă supusă controlului. De exemplu, în ceea ce
priveşte respectarea disciplinei de casă se are în vedere toate operaţiile şi
documentele privind încasările şi plăţile pe perioada respectivă. Controlul
total este cel mai cuprinzător şi sigur. De exemplu, la verificarea disciplinei
de casă la un ordonator de credite se au în vedere toate operaţiunile şi
documentele privind încasările şi plăţile pe toată perioada controlată. Cu
toate acestea, ca urmare a faptului că necesită un volum mare de muncă, nu
se poate aplica întotdeauna, fiind posibil mai ales în unităţile mici. Din
aceste motive, în anumite cazuri, se utilizează controlul prin sondaj.
Controlul prin sondaj, cuprinde numai o parte din operaţiunile şi
documentele aferente unei activităţi, cercetează cele mai reprezentative
59
documente şi operaţii, care permit obţinerea unor concluzii cu caracter
general asupra obiectivului urmărit. Sondajul este controlul selectiv care
simplifică sarcina de apreciere prin utilizarea unui exemplu reprezentativ şi
permite, astfel, să se obţină economii autentice în ceea ce priveşte munca de
control. Alegerea documentelor ce urmează a fi verificate trebuie delimitate
în timp. Având în vedere perioada supusă controlului, controlul prin sondaj
comportă un anumit grad de risc – acela de a se ajunge la concluzii diferite
decât cele la care s-ar fi ajuns printr-un control total. Acest risc poate fi
înlăturat printr-o organizare eficientă a acţiunii de control ce presupune
următoarele :
- alegerea eşantionului supus verificării;
- întinderea acestuia;
- extinderea sondajului când se constată abateri, pagube de orice fel.
La stabilirea acestor criterii s-au avut în vedere cerinţele specifice
enunţate anterior. Referindu-ne la extinderea sondajului, subliniem că acesta
este legat de frecvenţa neregulilor ce se constată ce impun în unele situaţii
verificarea totală a documentelor cât şi perioadele anterioare.
În cazul controalelor efectuate de controlorii financiari ai curţii de
conturi, desemnaţi cu verificarea contului de execuţie şi a bilanţului contabil
în vederea descărcării de gestiune, controlul prin sondaj nu poate fi luat în
considerare.
Modalităţile de control se întrepătrund în forme multiple şi
variate cum sunt:
- controlul simultan, cu sensuri diferite, adică cel care are loc
concomitent cu execuţia; este efectuat de controlor în prezenţa celui
controlat şi se referă la mai multe obiective similare sau înrudite care pot fi
substituite cu uşurinţă unul altuia, ca de exemplu controlul efectuat în
acelaşi timp la toţi casierii unităţii sau asupra celor care gestionează diferite
valori;
- controlul progresiv, care este în acelaşi timp şi simultan, cel care
se exercită în cursul executării lucrărilor şi pe măsura desăvârşirii lor;
- controlul plenar, atunci când constituie un ansamblu de măsuri
legate între ele cu scopul de a se obţine certitudinea ca justificarea
operaţiilor este exactă şi completă;
- controlul continuu sau permanent este cel care nu prezintă
întreruperi în durata sau în intensitatea să şi cuprinde toate actele şi bunurile
care constituie obiectul său.
- controlul periodic este cel organizat la intervale regulate şi
cuprinde totalitatea obiectivului sau a faptelor de controlat, ca de exemplu,
controlul balanţelor lunare, controlul anual al stocurilor. Controlul periodic
include şi controlul intermitent, excepţional, sporadic, ocazional, indicat în
cazul când intervine un risc sau există ameninţarea unui pericol. De
exemplu, controlul ordonat în urma unei erori grave sau a unei fraude,
controlul introducerii unei noi metode de lucru etc..
- controlul direct este un control simultan şi se aplica obiectivului
ce se controlează în timpul executării activităţii respective. De exemplu,
controlul cantităţii şi calităţii materialelor primite de la furnizori;
- controlul execuţiei şi controlul de conducere. Deşi în practică se
face uneori deosebire între ele, în majoritatea situaţiilor nu există o linie netă
de demarcaţie. Pe de o parte, conducerea include şi controlul execuţiei, iar,
pe de altă parte, există munci de execuţie rezervate nivelurilor superioare ale
conducerii unităţii.
60
5.3. Metodologia de exercitare sau etapele controlului
Definirea metodologiei de control
Din punctul nostru de vedere metodologia de control trebuie să fie calea de

acţiune bazată pe cele mai noi date ale cercetării, prin care să se prezinte
realitatea în strânsă legătură cu respectarea legalităţii, din care să rezulte şi
eficienţa activităţii economico financiare pentru a da posibilitatea factorilor
de decizie să o cunoască şi s-o poată perfecţiona.
Totodată metodologia de control trebuie să asigure cunoaşterea modului de
cercetare şi acţiune în vederea perfecţionării controlului atât ca obiect cât şi
a sferei sale de cuprindere.
Exercitarea controlului este un proces cu următoarele momente:
- cunoaşterea situaţiei prestabilite (sarcini de plan, norme, scopuri, prevederi
legale, previziuni, evoluţii în timp, reclamaţii);
- stabilirea situaţiei reale şi a celei ce poate rezulta pe cale de consecinţe;
- determinarea abaterilor, prin confruntarea situaţiei reale cu cea prestabilită;
- concluzii, sugestii, propuneri şi măsuri.
Metodologia de exercitare a controlului să aibă în vedere:
- formularea obiectivelor controlului;
- sursele de informaţii pentru control (documente primare, evidenţa tehnico-
operativă şi contabilă, documente de plan, reclamaţii, verificări precedente).
- formele de control şi organele competente să efectueze controlul asupra
obiectivelor stabilite;
- aplicare procedeelor şi modalităţilor de control cu ajutorul cărora se
realizează cunoaşterea şi perfecţionarea activităţilor controlate;
- abaterile, deficienţele, lipsurile, precum şi rezervele ce se pot constata, în
sfera obiectului controlat, cu ajutorul tehnicilor de control;
- actele de control în care se înscriu constatările;
- modalităţile de finalizare a acţiunii de control;
- eficienţa controlului pe linia prevenirii, constatării şi înlăturării abaterilor,
deficienţelor, lipsurilor şi cea a activităţii controlate, precum şi a
propunerilor de îmbunătăţire.
Prin metodologia de control, în anumite momente ale cunoaşterii, obiectul
controlat este dezmembrat, simplificat şi corelat, cercetat în conexiune cu
alte operaţii şi activităţi.
Metodologia de control se aplică selectiv, diferenţiat în raport de formele de
control financiar (preventiv, operativ-curent şi ulterior), de natura
activităţilor sau operaţiilor controlate, de sursele de informare pentru
control, de natura abaterilor existente şi a posibilităţilor de perfecţionare a
activităţii controlate.
Etapele controlului
Indiferent dacă este vorba de controlul direct sau de cel indirect, de cel
extern sau intern, etapele metodologice ale controlului (filiera de control)
sunt aceleaşi, adică:
- pregătirea şi organizarea acţiunii de control;
- controlul propriu-zis;
- întocmirea şi perfectarea actelor de control;
- valorificarea constatărilor controlului şi stabilirea răspunderii.
61
În fiecare etapă pot avea loc activităţi adiacente – sub-etape - menite să
completeze necesarul de informaţii credibile, pentru ca deciziile luate să fie
în cunoştinţă de cauză şi măsurile dispuse să-şi atingă scopul urmărit, adică,
eliminarea factorilor perturbatori şi creşterea eficienţei entităţii.
Pregătirea şi organizarea acţiunii de control
Pregătirea şi organizarea acţiunii de control poate fi privită ca o etapă

premergătoare controlului propriu-zis. Controlul este un proces de
cunoaştere, de informare. Pregătirea şi organizarea activităţii de control
începe din momentul stabilirii obiectivelor controlului şi se termină odată cu
începerea controlului propriu-zis.
Cunoaşterea situaţiei stabilite (programele, sarcinile, normele, scopurile,
prevederile legale, previziunile etc. ), precum şi a situaţiei reale privind
activitatea ce se controlează, trebuie să înceapă cu pregătirea acţiunii de
control (studiul general prealabil) asupra organizării şi desfăşurării acesteia.
Elaborarea planului de control are în vedere următoarele aspecte:
- sarcinile, normele, prevederile legale, hotărârile organelor de conducere
referitoare la fiecare domeniu de activitate ce urmează a fi supus controlului
astfel încât să se evite suprapunerile şi paralelismele în exercitarea
controlului;
- stabilirea momentului şi a duratei controlului prin care se ţine seama,
printre altele, de mărimea subiectului supus controlului, felul acţiunilor de
control etc.;
- situaţia de fapt existentă cu privire la activitatea ce urmează a se controla;
- constituirea comisiei de control în funcţie de specificul acţiunii de control,
specializarea şi nivelul de pregătire a celor incluşi în echipa de control,
durata controlului etc.;
- informarea, documentarea şi instruirea comisiei de control prin culegerea
de informaţii despre problemele pe care le ridică subiectul ce va fi controlat,
studierea actelor normative specifice domeniului ce urmează a fi controlat, a
dărilor de seamă, a rapoartelor şi chiar a actelor de control încheiate
anterior. informarea şi documentarea constituie factorii principali în
desfăşurarea activităţii de control.
Controlul propriu-zis
Controlul propriu-zis constituie etapa cea mai importantă a acţiunii de

control prin care organele de control, pe baza planului de lucru şi a
obligaţiilor de serviciu, îşi desfăşoară activitatea propriu-zisă de control, în
vederea stabilirii concluziilor asupra mersului activităţii subiecţilor
controlaţi pe perioada supusă controlului. Controlul propriu-zis poate
îmbrăca, în funcţie de obiectivele fixate şi natura activităţilor, atât forma
unor controale directe, cât şi forma controalelor indirecte.
Din punct de vedere metodologic, controlul propriu-zis trebuie să răspundă
următoarelor cerinţe:
- obiectivitatea în aprecierea oricăror activităţi, operaţiuni sau fapte ţinând
cont de prevederile legale şi numai pe bază de documente sau constatări
autentice;
- interdependenţa dintre fenomenele şi procesele supuse controlului, pentru
a putea aprecia just cauzele generatoare de deficienţe şi a împrejurărilor în
care ele s-au produs, cât şi pentru o evaluare mal realistă a consecinţelor lor;
62
- armonizarea muncii echipei de control, astfel încât aceasta să-şi poată
realiza sarcinile în condiţii optime. La rândul său, controlul propriu-zis are
în vedere următoarele aspecte:
- adaptarea obiectivelor generale de control la condiţiile specifice ale
activităţii subiectului controlat;
- stabilirea surselor de informare necesare exercitării controlului;
- selectarea şi aplicarea procedeelor şi tehnicilor necesare realizării
controlului;
- determinarea deficienţelor, abaterilor şi lipsurilor.
Întocmirea şi perfectarea actelor de control.
În această etapă are loc consemnarea constatărilor controlului, într-o serie de

documente, în funcţie de situaţie. Pentru aceasta se procedează la gruparea,
sistematizarea şi definitivarea constatărilor făcute. Este indicat ca această
etapă să fie coroborată cu etapa precedentă, a controlului propriu-zis, în
sensul că este recomandat ca actul de control să se facă pe parcursul
derulării acţiunii de control, pe măsura desfăşurării controlului şi
definitivării constatărilor. Acest lucru este deosebit de important întrucât
elimină dificultăţile legate de întocmirea actelor de control în ultimele zile
ale controlului. Întocmirea actelor de control în ultimele zile creează
neajunsuri în ceea ce priveşte gruparea abaterilor, sistematizarea
materialului, etc., fapt ce duce la îngreunarea valorificării acestora. Pentru
mai multă operativitate în definitivarea materialului de control, este
recomandat ca organele de control, în timpul controlului, să discute
deficienţele constatate cu conducerea entităţii. Discutarea deficienţelor pe
parcurs permite, pe de o parte, luarea măsurilor corespunzătoare de lichidare
a acestora, iar pe de altă parte, obiecţiunile ridicate ca urmare a constatărilor
făcute, pot fi reexaminate în timp util în vederea stabilirii adevărului. De
asemenea, prin actele de control se stabilesc măsurile ce se impun pentru
eliminarea deficienţelor cu responsabilităţi şi termene precise.
Pentru a avea forţă probatorie, actele de control trebuie să îndeplinească, ca
orice document de altfel, anumite condiţii de formă şi de fond. Aşadar, din
punct de vedere al formei, actele de control trebuie să conţină elemente de
identificare, ca de pildă, numele, funcţia organului de control, data, locul
controlului etc., precum şi semnăturile celor implicaţi, controlori şi
controlaţi, după caz. În privinţa fondului se au în vedere autenticitatea
constatărilor şi temeinicia concluziilor, care necesită a fi sistematizate pe
probleme şi obiective. Actele de control vor consemna numai acele date şi
fapte reale rezultate din propriile verificări şi care exclud părerile
preconcepute, subiectivismul şi arbitrariul.
Principalele acte de control sunt următoarele:
- raportul de control (raport de inspecţie fiscală la organele fiscale);
- proces verbal de control (proces verbal la organele fiscale);
- proces verbal de constatare a contravenţiilor;
- nota de constatare;
- nota unilaterală;
- nota de prezentare.
Un act de control trebuie semnat de controlori, dar poate fi semnat şi de
controlaţi. În cazul în care se constată fapte care atrag răspunderea penală,
pe lângă semnăturile de mai sus obligatoriu se iau şi semnăturile persoanelor
răspunzătoare.
63
În cazul în care există obiecţii, acestea trebuie clarificate şi soluţionate în
termenul prestabilit prin regulamentul de ordine interioară sau prin acte
normative în cazul controlului extern exercitat de autoritatea publică.
Modificările privind controlul efectuat de autorităţile publice, aduse prin
Codul de procedură fiscală prevăd că raportul de inspecţie fiscală se
semnează de către organele de inspecţie, se verifică şi se avizează de şeful
de serviciu. după aprobarea raportului de către conducătorul de inspecţie
fiscală, se va emite decizia de impunere de către organul fiscal competent
teritorial
La actul de control se anexează situaţii, tabele, documente, note explicative,
toate fiind necesare pentru susţinerea constatărilor organelor de control.
Valorificarea constatărilor controlului şi stabilirea răspunderii
Este etapa în care se asigură finalitatea actului de control, fiind cel puţin la
fel de importantă ca etapa de efectuare a controlului propriu-zis. Reuşita
acţiunii de control depinde în cea mai mare parte tocmai de modul cum sunt
valorificate constatările controlului, atât din punct de vedere a remedierii
abaterilor, deficientelor şi lipsurilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea
răspunderii, disciplinare, materiale, contravenţionale sau penale, după caz.
informaţiile furnizate de control trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe
calitative:
- inteligibilitate - să poată fi înţelese uşor de factorii de decizie, fapt ce
presupune ca aceştia să dispună de cunoştinţe suficiente privind
desfăşurarea afacerilor, activităţilor economice şi de contabilitate;
- relevanţă - să influenţeze deciziile economice ale conducerii, ajutându-i
pe aceştia să evalueze evenimentele trecute, prezente şi viitoare,
confirmând, sau corectând evaluările lor anterioare;
- credibilitate - informaţia fumizată se consideră a fi de calitate atunci când
este credibilă, adică nu conţine erori, nu este părtinitoare şi utilizatorii pot
avea încredere că reprezintă corect ceea ce informaţia şi-a propus să
reprezinte;
- comparabilitate - are în vedere posibilitatea comparării situaţiei reale cu
cea prestabilită pentru identificarea deficienţelor şi depistarea factorilor care
determină tendinţele fenomenelor, astfel încât „prin aceasta conducerea să
poată ţine sub control întreaga activitate, în vederea realizării obiectivelor
preconizate."
1. Metoda de control:
a) reprezintă un model de gândire despre o activitate specifică;
b) cuprinde informarea, verificarea, studiul şi analiza;
c) implică sinteza şi formularea concluziilor.
2. Sunt tehnici specifice controlului:

a) studiul general, controlul documentar contabil;
b) informarea, verificarea, controlul faptic, analiza economico-financiară,
controlul total şi prin sondaj;
c) controlul documentar contabil, controlul faptic, controlul prin sondaj,
controlul total.
64
3. Controlul documentar foloseşte următoarele modalităţi sau tehnici:
a) controlul cronologic, controlul invers cronologic, controlul sistematic sau
pe probleme, controlul reciproc, controlul încrucişat;
b) investigaţia de control, analiza şi studiul general, comparaţia contabilă,
calculul de control, examenul critic, analiza contabilă;
c) balanţa de control contabilă sintetică şi analitică, tehnica operaţilor
bilanţiere, tehnici specifice de control în condiţiile sistemelor de prelucrare
automate a datelor, etc.
4. Modalităţile de control se întrepătrund în forme multiple şi variate cum

sunt:
a) controlul simultan, controlul progresiv, controlul plenar;
b) controlul continuu sau permanent şi controlul periodic;
c) controlul direct, controlul execuţiei şi controlul de conducere.
5. Analiza economico-financiară:
a) este un instrument specific utilizat de controlul financiar care porneşte de
la descompunerea activităţii cercetate în elementele sale constitutive şi
studiază raporturile existente între acestea;
b) presupune determinarea elementelor structurale ale fenomenului
economic, factorilor care au influenţe asupra acestuia, a celor cu acţiune
directă, indirectă, corelaţiei dintre aceştia şi fenomenul analizat;
c) modalităţi de cercetare a activităţii economico-financiare sub aspect
calitativ şi cantitativ.
1. Metodologia de control;
a) este o cale de acţiune bazată pe cele mai noi date ale cercetării, prin care
să se prezinte realitatea în strânsă legătură cu respectarea legalităţii, din care
să rezulte şi eficienţa activităţii economico financiare pentru a da
posibilitatea factorilor de decizie să o cunoască şi s-o poată perfecţiona;
b) trebuie să asigure cunoaşterea modului de cercetare şi acţiune în vederea
perfecţionării controlului atât ca obiect cât şi a sferei sale de cuprindere;
c) se aplică selectiv, diferenţiat în raport de formele de control financiar
(preventiv, operativ-curent şi ulterior), de natura activităţilor sau operaţiilor
controlate, de sursele de informare pentru control, de natura abaterilor
existente şi a posibilităţilor de perfecţionare a activităţii controlate.
2. Etapele metodologice ale controlului sunt:

a) pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunii de control;
b) întocmirea şi perfectarea actelor de control;
c) valorificarea constatărilor controlului şi stabilirea răspunderii.
3. Elaborarea planului de control are în vedere următoarele aspecte:

a) sarcinile, normele, prevederile legale, hotărârile organelor de conducere
referitoare la fiecare domeniu de activitate ce urmează a fi supus controlului
astfel încât să se evite suprapunerile şi paralelismele în exercitarea
controlului;
b) stabilirea momentului şi a duratei controlului prin care se ţine seama,
printre altele, de mărimea subiectului supus controlului, felul acţiunilor de
control şi de situaţia de fapt existentă cu privire la activitatea ce urmează a
se controla;
65
c) constituirea comisiei de control în funcţie de specificul acţiunii de
control, specializarea şi nivelul de pregătire a celor incluşi în echipa de
control, durata controlului etc., respectiv - informarea, documentarea şi
instruirea comisiei de control prin culegerea de informaţii despre problemele
pe care le ridică subiectul ce va fi controlat, studierea actelor normative
specifice domeniului ce urmează a fi controlat, a dărilor de seamă, a
rapoartelor şi chiar a actelor de control încheiate anterior. informarea şi
documentarea constituie factorii principali în desfăşurarea activităţii de
control.
4. Principalele acte de control sunt următoarele:

a) raportul de control (raport de inspecţie fiscală la organele fiscale);
b) proces verbal de control (proces verbal la organele fiscale) şi proces
verbal de constatare a contravenţiilor;
c) nota de constatare, nota unilaterală şi nota de prezentare.
5. Informaţiile furnizate de control trebuie să îndeplinească următoarele

cerinţe calitative:
a) inteligibilitate şi relevanţă;
b) credibilitate;
c) comparabilitate.
1. Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă – Control Financiar, Editura

Eficient, Bucureşti, 1997
66
TEMA VI – CONTROLUL EFECTUAT DE ORGANELE M.E.F.
CONŢINUT
6.1.Rolul şi funcţiile Ministerului Economiei şi Finanţelor

6.2.Analizarea situaţiei actuale
6.2.1. Reforma bugetară
6.2.2. Planificarea bugetară
6.2.3. Contabilitatea publică şi sistemul de decontări
6.2.4. Administrarea fondurilor comunitare
6.2.5. Controlul financiar
6.2.6. Achiziţiile publice
6.2.7. Obiective
6.3.Instituţiile subordonate Ministerului Economiei şi Finanţelor şi rolul
acestora
6.3.1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
6.3.2. Garda Financiară
6.3.3. Autoritatea Naţională a Vămilor
6.3.4. Direcţiile generale
6.3.5. Comisia Naţională de Prognoză
REZUMAT
În scopul întăririi capacităţii de programare bugetară multi-anuală cât şi în
scopul susţinerii cu succes a poziţiei României legat de problemele bugetare
ale U.E., Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezintă unealta principală a
executivului în ceea ce priveşte controlul şi monitorizarea fluxurilor
financiare.
OBIECTIVE
► Înţelegerea rolului Ministerului Finanţelor şi Economiei
► Iniţierea cu privire la reforma bugetară, odată cu aderarea la U.E.
► Definirea structurilor de control din cadrul M.E.F.
6.1. Rolul şi funcţiile Ministerului Economiei şi Finanţelor
Minister cu rol de sinteză şi instituţie publică cu personalitate

juridică, Ministerul Economiei şi Finanţelor se organizează şi funcţionează
ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea
Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul
economiei şi finanţelor publice.
Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează, implementează,
monitorizează şi evaluează politicile fiscale şi bugetare, precum şi cele
privind sectoarele energie, industrie şi resurse minerale în scopul
administrării eficiente a resurselor financiare ale statului şi dezvoltării
durabile a societăţii româneşti. Pentru aceasta Ministerul Economiei şi
Finanţelor îndeplineşte următoarele funcţii:
a) de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în
aplicare a programului de guvernare în domeniul finanţelor publice, precum
şi elaborarea strategiilor şi a programelor privind creşterea economică în
industrie, energie, resursele minerale, industria de apărare, promovarea
exportului, precum şi a politicilor din domeniul economic;
67
b) de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului
normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice din
domeniul finanţelor publice, din domeniul economic şi din celelalte domenii
conexe: recuperarea şi conservarea energiei, recuperarea instalaţiilor,
reciclarea materialelor şi gestionarea resurselor materiale, restructurarea şi,
după caz, privatizarea operatorilor economici care funcţionează sub
autoritatea Ministerului Economiei şi Finanţelor;
c) de reprezentare prin care se asigură, în numele statului român şi al
Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său
de activitate;
d) de aplicare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea
Europeană pentru domeniul financiar, fiscal şi economic;
e) de elaborare şi implementare a politicii bugetare şi a politicii fiscale a
Guvernului;
f) de corelare a politicilor fiscale şi bugetare cu celelalte politici economico-
sociale;
g) de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană, precum şi a
contactelor cu structurile comunitare, din punct de vedere administrativ, în
acest domeniu;
h) de administrare a veniturilor statului;
i) de contractare şi administrare a datoriei publice;
j) de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria Statului;
k) de exercitare a controlului financiar public intern, inclusiv a auditului
intern;
l) de asigurare a evidenţei centralizate a bunurilor ce constituie domeniul
public al statului;
m) de elaborare şi supraveghere a cadrului legal în domeniul contabilităţii;
n) de coordonare a asistenţei financiare nerambursabile acordate României
de Uniunea Europeană şi de statele membre ale acesteia;
o) de coordonare a utilizării asistenţei financiare nerambursabile acordate
României de către Uniunea Europeană prin fondurile structurale şi de
coeziune;
p) de administrare financiară a fondurilor PHARE, ISPA şi SAPARD;
r) de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării
unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate,
precum şi al funcţionării instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în
subordinea sau sub autoritatea sa;
s) de autoritate a administraţiei publice centrale de specialitate, prin care se
asigură elaborarea şi implementarea politicii în domeniul sistemelor de
management financiar şi control la instituţiile publice, precum şi de
autoritate de management şi de organism intermediar pentru programul
operaţional sectorial pentru creşterea competitivităţii economice;
t) de administrare a proprietăţii publice din domeniul resurselor minerale, al
transportului energiei, al transportului şi stocării ţiţeiului şi gazelor naturale
sau din alte domenii stabilite de lege ca bunuri proprietate publică, prin
operatorii economici care funcţionează în subordinea şi sub autoritatea
Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Principiile care stau la baza activităţii Ministerului Economiei şi

Finanţelor sunt următoarele:
a) coerenţa, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniul economiei şi al
finanţelor publice pe termen mediu;
68
b) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;
c) întărirea autorităţii instituţiei;
d) perfecţionarea managementului fondurilor publice;
e) transparenţa activităţii în toate domeniile sale de activitate;
f) colaborarea cu partenerii sociali;
g) asigurarea unui mediu de afaceri concurenţial şi predictibil.
Pentru îndeplinirea funcţiilor ce îi revin, în corelare cu prinicpiile
enunţare, Ministerul Economiei şi Finanţelor îşi propune să dezvolte un
management eficient al resurselor financiare şi economice, care să conducă
la stabilitate macroeconomică, competitivitate reală şi prosperitate, potrivit
standardelor Uniunii Europene, având ca valori comune: profesionalismul,
responsabilitatea, transparenţa, integritatea şi flexibilitatea.
6.2. Analizarea situaţiei actuale

6.2.1. Reforma bugetară
În anul 2005 Guvernul a iniţiat un proces de reformă de ansamblu a

finanţelor publice cu scopul stimulării creşterii economice, sprijinirii
procesului de convergenţă şi îmbunătăţirii calităţii finanţelor publice.
Procesul bugetar în ansamblu a cunoscut o aprofundare a procesului
de reformă prin extinderea gradului de cuprindere a programelor bugetare şi
prin creşterea accentului pus pe cadrul de cheltuieli pe termen mediu cu
scopul creşterii predictibilităţii şi transparenţei modului de cheltuire a
resurselor publice. Dacă până acum cheltuielile erau stabilite prin acordarea
unor creşteri marginale de-a lungul întregului spectru de sectoare (bugetare
incrementală), departamentele de buget având mai degrabă, un rol de
contabilizare decât unul de planificare strategică, procesul de stabilire a
obiectivelor pe termen lung reprezintă o oportunitate deosebită pentru
revizuirea cuantumului şi structurii cheltuielilor pe sectoare.
Procesul de programare bugetară a fost consolidat cu scopul trecerii
accentului de la bugetarea axată pe costuri la implementarea bugetării bazate
pe performanţă, în sensul proiectării bugetelor pe obiective şi corelarea
acestora cu indicatori de performanţă. Bugetul pentru anul 2007 a fost în
mare parte proiectat în structura bazată pe programe (din totalul cheltuielilor
bugetului de stat, 64% au fost alocate pe bază de programe), urmând ca în
următorii ani, acest tip de programare să fie extins la majoritatea
cheltuielilor bugetare. De asemenea, trebuie menţionat că bugetul pe anul
2007 şi cadrul bugetar pe termen mediu asociat reprezintă un progres
important în condiţiile în care conţine un număr limitat de priorităţi
formulate într-un mod clar şi transparent, susţinute într-un mod
corespunzător din punct de vedere al finanţării.
Operarea eficientă a programării bugetare va necesita o perioadă mai
lungă de timp pentru a-şi arăta beneficiile, deoarece implică eforturi de
îmbunătăţire a capacităţii de analiză, de management şi de implementare în
toate structurile guvernamentale. În vederea întăririi capacităţii de
programare pe termen mediu în domeniul finanţelor publice, Ministerul
Economiei şi Finanţelor dezvoltă activitatea de modelare economică care să
ofere estimări fundamentate pentru proiecţia bugetară şi să implementeze o
metodologie pentru programare bugetară multi-anuală, inclusiv un
mecanism transparent pentru luarea deciziilor în cadrul Guvernului relativ la
activităţile viitoare şi cheltuielile aferente.
69
6.2.2. Planificarea bugetară
Principalele probleme de rezolvat în domeniul planificării bugetare

sunt:
- necesitatea îmbunătăţirea metodologiei de planificare bugetară;
- corelarea agregatelor bugetare cu standardele internaţionale şi armonizarea
metodologiei interne de întocmire a agregatelor/raportărilor bugetare cu cea
folosită de partenerii internaţionali
- înfiinţarea Comitetului Finanţelor Publice Locale ca organism cu rol
consultativ în procesul de elaborare a unor reglementări cu caracter
financiar, care privesc în mod direct bugetele locale
- capacitatea scăzută de programare bugetară multianuală a fondurilor
publice naţionale la nivelul ordonatorilor principali de credite.
6.2.3. Contabilitatea publică şi sistemul de decontări
În domeniul contabilităţii publice şi al sistemului de decontări în

sistemul public ministerul trebuie să realizeze obiective specifice, ce decurg
din Raportul de Evaluare privind Planul Strategic de Dezvoltare pentru
Reforma Managementului Finanţelor Publice 2005-2007 privind:
- contabilitatea pe bază de angajamente la instituţiile publice;
- Sistemul Electronic de Plăţi şi managementul fluxurilor de trezorerie.
Ministerul a elaborat norme metodologice privind organizarea şi
conducerea contabilităţii instituţiilor publice pe baza principiilor
contabilităţii de angajamente, noul plan de conturi şi instrucţiunile de
utilizare a acestuia, modelele situaţiilor de raportare financiară care au fost
implementate în 2006 şi a efectuat o serie de acţiuni de perfecţionare
profesională a specialiştilor din ministere, celelalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, autorităţi publice, cu scopul însuşirii şi
implementării corecte a noilor reglementări, acţiuni care se continuă şi în
viitor.
Perfecţionarea şi extinderea Sistemului Electronic de Plăţi a avut în
vedere deschiderea contului de resurse proprii pe numele Comisiei
Europene începând cu 1 ianuarie 2007, ceea ce permite efectuarea
operaţiunilor de încasări a contribuţiei României la bugetul Uniunii
Europene şi efectuarea plăţilor dispuse de Uniunea Europeană, din care
decurg noi atribuţii pentru direcţie.
Paşii următori în acest domeniu vor fi:
- implementarea unui sistem de încasări şi plăţi în valută al Trezoreriei
Statului;
- dotarea cu echipamente IT şi dezvoltarea sistemului informatic care să
asigure realizarea următoarelor proiecte;
- migrarea sistemului Contabilităţii Trezoreriei Statului la arhitectura
centralizată şi la aplicaţii informatice utilizabile prin intermediul
internetului;
- fluxuri de lucru integrate cu ordonatorii principali de credite privind
cheltuielile publice;
- portal privind finanţele publice pentru accesul „clienţilor” (instituţii
publice şi furnizori de bunuri şi servicii ai acestora) şi al angajaţilor la
bazele de date centrale.
70
6.2.4. Administrarea fondurilor comunitare
În domeniul relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană fostul

Minister al Finanţelor Publice a realizat:
- implementarea integrală a sistemului de resurse proprii comunitare în
sistemul administraţiei publice naţionale prin elaborarea de acte normative11
referitoare la organizarea şi controlul gestionării acestui tip de resurse;
- reglementarea şi implementarea procedurii de lucru pentru formularea
poziţiei României pe probleme de buget comunitar, care să permită
susţinerea intereselor naţionale în cadrul reuniunilor Consiliului UE;
- elaborarea elementelor de mandat sub aspect tehnic, potrivit prevederii
legale12, în domeniul procesului bugetar comunitar, ca expresie financiară a
majorităţii politicilor comunitare. Formularea acestor elemente specifice
necesită colaborarea tuturor structurilor naţionale care gestionează fonduri
comunitare şi a căror responsabilităţi şi proceduri de lucru sunt în curs de
finalizare.
6.2.5. Controlul financiar
Principalele probleme de soluţionat în domeniul controlului

financiar în perioada 2007-2009 sunt:
- necesitatea consolidării bazei juridice de reglementare a domeniului
controlului financiar public intern;
- necesitatea informatizării procesului de evidenţă a angajamentelor
bugetare;
- absenţa diseminării elementelor de buna practică, reflectate în manuale şi
proceduri privind controlul intern, ca şi în domeniul riscului managerial;
- absenţa unui sistem informatic privind gestionarea şi raportarea datelor
aferente activităţii de monitorizare, prin controlorii delegaţi, a sistemelor de
management financiar şi control ale ordonatorilor principali de credite,
inclusiv a unei baze centrale de date despre riscurile identificate şi evaluate
în gestiunea ordonatorilor principali de credite;
11 Este vorba de:

- Ordinul comun al ministrului finanţelor publice nr. 465 / 23.03.2006,
ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 224/31.03.2006, preşedintelui
Institutului Naţional de Statistică nr. 3088/27.03.2006 şi al preşedintelui Comisiei Naţionale
de Prognoză nr. 395/24.03.2006 privind aprobarea Procedurilor de administrare a resurselor
proprii ale Comunităţilor Europene şi a Manualului de administrare a resurselor proprii ale
Comunităţilor European, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2128/2006 privind măsurile
necesare pentru asigurarea, până la 1 ianuarie 2007, a capacităţii administrative depline
pentru punerea la dispoziţia Comisiei Europene a contribuţiei României la bugetul Uniunii
Europene;
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2227/2006 pentru modificarea
Ordinului ministrului finanţelor publice nr.710/03.06.2003 pentru aprobarea procedurilor
privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor specifice Trezoreriei
Statului şi a cheltuielilor efectuate de Ministerul Finanţelor Publice în contul şi numele
statului, precum şi a principalelor documente specifice acestora:
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 389/2007 pentru modificarea
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 828/2002 privind acordarea vizei de control
financiar preventiv.
12 Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 400/2007 privind responsabilităţile
reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice la grupurile de lucru/comitetele care se
desfăşoară la nivelul Consiliului UE sau Comisiei Europene
71
- ineficienţa sistemului pentru prevenirea iregularităţilor şi luptei împotriva
fraudei;
- necesitatea dezvoltării sistemului de măsurare şi raportare a rezultatelor
activităţii de implementare a sistemului de management financiar şi control;
- insuficienţa mecanismelor de instruire şi perfecţionare a personalului din
domeniul controlului financiar preventiv şi al sistemelor de management
financiar şi control de la instituţiile publice; constituirea de grupuri-ţintă, la
nivelul entităţilor publice, din rândul personalului direct implicat în
activităţile de management financiar şi control, precum şi acţiuni pentru
asigurarea continuităţii participării persoanelor respective la cursuri de
pregătire profesională;
- continuarea activităţilor legate de pregătirea profesională a controlorilor
delegaţi, prin proiecte de twinning sau de asistenţă tehnică, finanţate din
fonduri PHARE; asigurarea participării controlorilor delegaţi la programe de
formare a formatorilor, având în vedere numărul încă redus de formatori la
formarea şi pregătirea profesională a personalului implicat în sistemele de
management financiar şi control al instituţiilor publice.
6.2.6. Achiziţiile publice
În domeniul coordonării şi verificării achiziţiilor publice în primul

semestru al anului 2007, la nivelul Unităţii pentru Coordonarea şi
Verificarea Achiziţiilor (centru) şi al compartimentelor de verificare a
achiziţiilor publice din teritoriu au fost supuse verificării procedurale peste
1500 de proceduri de atribuire, reprezentând mai mult de 20% din numărul
total al analizelor de risc efectuate.
Din totalul procedurilor de achiziţie publică pentru care au fost
emise avize de verificare, circa 35,2% au fost verificate de către observatorii
din cadrul ministerului, restul procedurilor făcând obiectul verificării
procedurale din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene.
La nivel central, peste 60% din totalul procedurilor supuse verificării
se află în curs de derulare, restul fiind încheiate.
Pentru anul 2008 Ministerul Economiei şi Finanţelor îşi propune să
crească cu 50% numărul verificărilor procedurale ale procedurilor de
atribuire.
6.2.7. Obiective
Ministerul Economiei şi Finanţelor are următoarele obiective de

urmat:
- întărirea capacităţii de programare bugetară multi-anuală;
- dezvoltarea sistemelor de management financiar şi control la nivelul
administraţiei publice centrale;
- susţinerea cu succes a poziţiei României în cadrul instituţiilor UE pe
probleme de buget comunitar;
- flexibilitatea.
6.3. Instituţiile subordonate Ministerului Economiei şi Finanţelor şi

rolul acestora
1) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
72
2) Garda Financiară;
3) Autoritatea Naţională a Vămilor;
4) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, în subordinea cărora
funcţionează administraţiile finanţelor publice municipale, administraţiile
finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii, administraţiile finanţelor
publice orăşeneşti şi administraţiile finanţelor publice comunale;
5) Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în
subordinea căreia funcţionează administraţiile finanţelor publice ale
sectoarelor municipiului Bucureşti;
6) Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili.
Instituţiile subordonate Ministerului Economiei şi Finanţelor
menţionate anterior participă la consolidarea cadrului normativ prin
propunerile legislative şi prin participarea la grupurile de lucru organizate în
vederea elaborării proiectelor de acte normative.
7) Comisia Naţională de Prognoză, instituţie publică subordonată
Ministerului Economiei şi Finanţelor, are rolul de a elabora studii şi
prognoze pe termen scurt, mediu şi lung privind evoluţia economiei
româneşti în ansamblu, pe sectoare şi în profil teritorial, sinteze
macroeconomice, precum şi de a fundamenta principalele măsuri de politică
economică proiectate de Guvern, în concordanţă cu Programul de
guvernare.
6.3.1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Începând cu data de 1 octombrie 2003, a fost înfiinţată Agenţia

Naţională de Administrare Fiscală, entitate care înglobează toate funcţiile de
administrare fiscală realizate anterior în cadrul departamentului specializat
din fostul Minister al Finanţelor Publice, precum şi funcţiile suport care se
află într-o strânsă interdependenţă în realizarea obiectivelor agenţiei.
Această agenţie, care a devenit operaţională la 1 ianuarie 2004, are
în subordine structurile de administrare şi colectare a veniturilor la bugetul
de stat din cadrul Direcţiilor finanţelor publice judeţene şi a municipiului
Bucureşti şi Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili şi îşi
desfăşoară activitatea în domeniul impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al
altor venituri bugetare prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare,
control fiscal, soluţionare a contestaţiilor şi dezvoltarea unor relaţii de
parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenţă.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 495 / 2007 privind organizarea şi
funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, principalele
obiective ale acesteia din urmă sunt:
a) colectarea veniturilor bugetului de stat, reprezentând impozite, taxe şi alte
venituri ale bugetului de stat, conform competenţelor, precum şi a
veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor
pentru şomaj, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, reprezentând contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de
asigurări pentru şomaj, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate,
contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale,
datorate de plătitori, persoane juridice şi persoane fizice, care au calitatea de
angajator sau asimilaţi ai acestora şi alte persoane care au obligaţii faţă de
bugetul de stat;
b) aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele,
contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare în domeniul său de activitate;
73
c) exercitarea prerogativelor stabilite de lege prin aplicarea unui tratament
echitabil tuturor contribuabililor;
d) aplicarea în domeniul vamal a măsurilor specifice rezultate din Programul
de guvernare şi din legislaţia în domeniul vamal;
e) dezvoltarea asistenţei contribuabililor, în vederea îmbunătăţirii nivelului
de informare al acestora şi aplicării unitare a prevederilor legislaţiei privind
impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare.
6.3.2. Garda Financiară

În prezent, Garda Financiară este organizată ca instituţie publică de
control, cu personalitate juridică şi buget propriu, în subordinea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.
Conform prevederilor legale13, instituţia Gărzii Financiare exercită
controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea
oricăror acte şi fapte care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, cu excepţia
stabilirii diferenţelor de impozite, taxe şi contribuţii, precum şi a dobânzilor
şi penalităţilor aferente acestora, a urmăririi, încasării veniturilor bugetare şi
soluţionării contestaţiilor.
Activitatea Gărzii Financiare a fost, în aceşti ani, mult mai dinamică
şi mai eficientă decât în anii anteriori. Sumele suplimentare atrase au
crescut, atât ca urmare a numărului mai mare de acţiuni de verificare, cât şi
a mai bunei ţintiri a contribuabililor selectaţi pentru control.
Ca urmare a controalelor operative desfăşurate de Garda Financiară,
în anul 2006 au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 282 milioane
lei şi au fost rezolvate peste 2300 de sesizări penale.
6.3.3. Autoritatea Naţională a Vămilor
Instituţie publică cu personalitate juridică şi buget propriu,

Autoritatea Naţională a Vămilor funcţionează în subordinea Ministerului
Economiei şi Finanţelor şi a preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare fiscală.
Autoritatea Naţională a Vămilor aplică legislaţia şi regulile
comunitare referitoare la schimburile de mărfuri cu ţările terţe în vederea
determinării şi colectării drepturilor vamale, aplicării măsurilor comerciale
şi asigurării protecţiei mediului economic şi al cetăţenilor împotriva oricăror
practici ilicite.
Autoritatea Naţională a Vămilor a dus, de asemenea, o politică
susţinută de simplificare a procedurilor vamale. Astfel în cursul anului 2006
au fost următorii paşi:
-au fost înfiinţate “culoarele verzi” – proceduri simplificate de vămuire
pentru tranzitul mijloacelor de transport tip TIR, pe relaţia Bulgaria -
România – Ungaria;
-au fost rescrise normele privind procedurile simplificate de vămuire şi a
fost extinsă informatizarea (generalizarea implementării sistemului de
procesare automată a declaraţiei vamale, utilizarea mecanismului de plată
electronică a datoriei vamale la majoritatea birourilor vamale etc.).
-a fost introdus Tariful Vamal Integrat.
13 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2003, aprobată prin Legea 132 / 2004;
Legea 154 / 2005
74
Drepturile vamale de import, în creştere faţă de anii anteriori, (de cca
22,5 mld lei în anul 2006), reprezintă 36% din veniturile bugetului de stat şi
aproximativ 7% din PIB.
6.3.4. Direcţiile generale
Rolul acestor direcţii generale în cadrul prezentei direcţii de

activitate este:
- de a asigura centralizarea execuţiei bugetului general consolidat
- de a asigura efectuarea operaţiilor de decontare în contul instituţiilor
publice şi a agenţilor economici
- de a asigura respectarea clasificaţiei bugetare, planului de conturi şi
normelor de deschidere a conturilor, atât pentru instituţiile publice, cât şi
pentru agenţii economici
- de a asigura numerarul pentru casele de tezaur din Trezorerii, realizând
alimentarea acestora şi retragerea numerarului de la aceste case.
6.3.5. Comisia Naţională de Prognoză
În cadrul acestei direcţii de activitate Comisia Naţională de

Prognoză:
- participă la monitorizarea modului de realizare a Programului de
guvernare, efectuează analize cu privire la stadiul îndeplinirii prevederilor
acestuia şi propune măsuri pentru atingerea obiectivelor asumate prin
Programul de guvernare;
- realizează analize şi previziuni pentru fundamentarea proiectelor de buget,
în concordanţă cu cerinţele Ministerului Economiei şi Finanţelor;
- participă la elaborarea şi actualizarea anuală a documentelor programatice
pe care România trebuie să le pregătească în calitate de ţară membră,
precum Programul de convergenţă, Programul naţional de reforme;
- analizează impactul politicilor bugetare asupra economiei reale;
- participă la evaluările ex-ante şi ex-post ale impactului politicilor publice
asupra proceselor economice şi sociale la nivel macroeconomic şi sectorial;
- poate efectua cercetări, analize şi previziuni, la cerere, şi pe alte domenii şi
subsectoare sau despre alţi indicatori economico-sociali decât aceia care fac
obiectul activităţii sale curente.
1. Ministerul Economiei şi Finanţelor propune să dezvolte:

a) o Agenţie Naţională Administrativă Fiscală;
b) un Management al Resurselor Financiare şi Economice;
c) o Reformă a Managementului Finanţelor Publice.
2. Autoritatea Naţională a Vămilor e o instituţie publică cu:

a) un mecanism de funcţionare economic naţional şi o autoritate publică,
deoarece se limitează numai la menţinerea ordinii publice;
b) o componentă principală a echilibrului economic general;
c) propriul buget şi personalitate juridica;
75
3. Ministerul Economiei şi Finanţelor, dezvoltă activitatea de modelare
economică pentru:
a) desfăşurarea normală a activităţilor economice şi sociale prin modalităţi
tehnice adecvate;
b) a suplini prin funcţionarea lor imperfecţiunile mecanismului economic,
respectiv atenuarea disfuncţionalităţilor;
c) o programare bugetară multi-anuală.
4. Guvernul aplică Ministerului Economiei şi Finanţelor care se organizează

şi funcţionează în subordinea sa:
a) Strategia şi Programul de guvernare in domeniu;
b) programe şi planuri financiare, metode de dirijare a resurselor financiare
de la fondurile publice către diverşi beneficiari;
c) metode de dimensionare a componentelor bugetului de stat.
5. Direcţiile generale au rolul de a:

a) finanţa cheltuielile prin trezorerie realizate pe baza deschiderilor de
credite şi a repartizării acestora pe fiecare ordonator de credite;
b) asigură respectarea planului de conturi şi normelor de deschidere a
conturilor pentru instituţiile publice şi pentru agenţii economici, efectuarea
operaţiilor de decontare în contul instituţiilor publice şi a agenţilor
economici;
c) fundamenta proiectele de bugete publice.
1. Următoarele funcţii îi revin Ministerului Economiei şi Finanţelor:

a) de administrare a proprietăţilor din resursele minerale, al transportului
energiei, al transportului şi stocării ţiţeiului, gazelor naturale;
b) recuperarea şi conservarea energiei, recuperarea instalaţiilor, reciclarea
materialelor şi gestionarea acestora;
c) fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea punctelor de control
pentru trecerea frontierei, precum şi celorlalte unităţi vamale.
2. Legislaţia şi regulile comunitare referitoare la schimburile de mărfuri cu

ţările terţe, asigurării protecţiei mediului economic şi al cetăţenilor
împotriva oricăror practici ilicite este aplicata de:
a) Autoritatea Naţională a Vămilor;
b) Ministerul Economiei şi Finanţelor;
c) Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală.
3. Ca urmare a controalelor desfăşurate de Garda Financiara in anul 2006 au

fost stabilite sume suplimentare in valoare de:
a) 285 milioane lei;
b) 393 milioane lei;
c) 282 milioane lei.
4. Principalele obiective ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

privind organizarea şi funcţionarea sa, sunt:
a) legislaţia in domeniul vamal, îmbunătăţirea nivelului de informare a
asistentei contribuabililor şi aplicării unitare a prevederilor legislaţiei
privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare;
b) colectarea veniturilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetul
Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
76
c) analizarea impactului politicilor bugetare asupra economiei sale.
5. Ministerul Economiei şi Finanţelor îşi propune să crească numărul

verificărilor procedurilor de atribuire in anul 2008 cu:
a) 70%;
b) 50%;
c) 45%.
1. Hotărârea de Guvern nr. 495 / 23 mai 2007 privind organizarea şi

funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
2. Hotărârea de Guvern nr. 1171 / 26 septembrie 2007 pentru modificarea şi
completarea Hotărârii Guvernului nr. 386 / 2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, a Hotărârii Guvernului
nr. 532 / 2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a
Vămilor şi a Hotărârii Guvernului nr. 533 / 2007 privind organizarea şi
funcţionarea Gărzii Financiare
77
TEMA VII – ADMINISTRAREA VENITURILOR STATULUI
CONŢINUT
7.1. Administrarea veniturilor statului

7.2. Inspecţia finală
7.2.1. Caracteristicile inspecţiei fiscale
7.2.2. Cadrul general de realizare a inspecţiei fiscale
7.2.3. Desfăşurarea inspecţiei fiscale
7.3. Controlul impozitelor
7.3.1. Controlul impozitului pe profit
7.3.2. Controlul taxei pe valoarea adăugată
7.3.3. Controlul impozitului pe veniturile de natură salarială
REZUMAT
Modul de urmărire a corectitudinii determinării, înregistrării şi

virării la bugetul statului a obligaţiilor fiscale se face prin organele
specializate ale M.E.F., administrarea veniturilor statului constituind un
element esenţial în definirea politicilor publice gândite de executivul unui
stat. Astfel inspecţia fiscală devine un element de bază în monitorizarea
corectitudinii încasărilor bugetare.
OBIECTIVE
► Însuşirea noţiunii de inspecţie fiscală

► Iniţierea cu privire la procedurile de inspecţie, drepturi, obligaţii
► Prezentarea scopului controlului fiscal al celor mai importante impozite,
conform legislaţiei române ( impozitul pe profit, impozitul pe veniturile de
natură salarială şi taxa pe valoare adăugată )
7.1. Administrarea veniturilor statului
În prezent, administrarea veniturilor care include controlul, se

desfăşoară prin ANAF, Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a
Vămilor. Modul de desfăşurare a controlului va fi reluat în capitolele
următoare. Considerăm că este utilă o trecere sumară în revistă a situaţiei
actuale şi a măsurilor ce urmează a se aplica.
Desfăşurându-se într-o conjunctură economică generală favorabilă
(creştere economică puternică, inflaţie relativ redusă şi în regres continuu),
activitatea ANAF a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani.
- procedura de restituire a accizelor a fost îmbunătăţită prin introducerea
formularului “Decont de scutire de accize”. De asemenea, la accize, a fost
urgentată acordarea scutirii indirecte pe baza unei proceduri ce utilizează
analiza de risc;
- pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi de procesare a
datelor a fost experimentată depunerea declaraţiilor fiscale cu codificarea
informaţiei prin cod de bare. Acţiunea a fost implementată în cadrul unei
unităţi pilot, urmând ca metoda să fie generalizată din 2007. A fost extins
sistemul de depunere on-line a declaraţiilor fiscale ale marilor
contribuabili – urmând generalizarea la restul contribuabililor.
78
- au fost iniţiate modificări legislative pentru îmbunătăţirea procedurii de
gestionare şi de reducere a duratei de acordare a cazierului fiscal.
- au fost reglementate proceduri unitare pentru eliberarea certificatului de
atestare fiscală pentru persoane juridice şi fizice şi a certificatului de
obligaţii fiscale.
7.2. Inspecţia fiscală
7.2.1. Caracteristicile inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a

legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii
îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor
legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată,
precum şi a accesoriilor aferente acestora14.
Atribuţii
Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:

a) constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând
din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind
legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea
îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi
relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării
declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse;
c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri
pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei
fiscale.
Persoanele supuse inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de

forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general
consolidat, prevăzute de lege.
Formele şi întinderea inspecţiei fiscale
Formele de inspecţie fiscală sunt:

a) inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a
tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp
determinată;
b) inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia
sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioadă de timp determinată.
Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor
relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea
legii fiscale.
14 Ordonanţa Guvernului 92 / 2003 Republicată, LEGE nr. 210 din 4 iulie 2005,
Hotărârea de Guvern 784 / 2005
79
Proceduri şi metode de control fiscal
În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele

proceduri de control:
a) controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi
documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa
unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a
contribuabilului;
b) controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi
operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de
alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat.
La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se încheie proces-
verbal.
Perioada supusă inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a

dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la
sfârşitul perioadei controlate anterior, în în cadrul termenului de prescripţie
a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează
asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia
depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia fiscală se poate extinde pe perioada
de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale
7.2.2. Cadrul general de realizare a inspecţiei fiscale
Competenţa
În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, competenţa de

exercitare a inspecţiei fiscale se stabileşte prin regulamentul de organizare şi
funcţionare aprobat în condiţiile legii.
Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui
organ fiscal.
Selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscală
Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este

efectuată de către organul fiscal competent.
Contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare
folosită.
Avizul de inspecţie fiscală
Înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia să

înştiinţeze contribuabilul în legătură cu acţiunea care urmează să se
desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală.
80
Comunicarea avizului de inspecţie fiscală
Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului, în scris,

înainte de începerea inspecţiei fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
Pe durata unei inspecţii fiscale pentru soluţionarea unei cereri a
contribuabilului, organul de inspecţie poate decide efectuarea unei inspecţii
generale sau parţiale. În acest caz, prin excepţie, avizul de inspecţie se
comunică contribuabilului chiar în cursul efectuării inspecţiei pentru
soluţionarea cererii.
Locul şi timpul desfăşurării inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale

contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu
adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale. Dacă nu
există un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci
activitatea de inspecţie se va putea desfăşura la sediul organului fiscal sau în
orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de
lucru al contribuabilului. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara
programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi cu
aprobarea conducătorului organului fiscal.
Durata efectuării inspecţiei fiscale
Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organele de

inspecţie fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale
autorităţilor administraţiei publice locale, în funcţie de obiectivele
inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de 3 luni.
În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata
inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni.
Reguli privind inspecţia fiscală
Inspecţia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt

şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă,
contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru
fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepţie, conducătorul inspecţiei
fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de
la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de
prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data
efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele
acestora.
Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în
baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile
stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală, respectiv prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale,
după caz.
81
La începerea inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat să prezinte
contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de
conducătorul organului de control. Începerea inspecţiei fiscale trebuie
consemnată în registrul unic de control.
La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat să dea o
declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la
dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia
fiscală. Contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în
actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite
de organele de inspecţie fiscală.
Obligaţiile şi drepturile contribuabilului
Contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de

fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de
desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date
necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat că poate
numi persoane care să dea informaţii. Dacă informaţiile contribuabilului sau
cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul
fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii.
Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilii supuşi
acesteia au dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.
Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei
fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
La încheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal va prezenta
contribuabilului constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acestuia
posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere, cu excepţia cazului în care
bazele de impozitare nu au suferit nici o modificare în urma inspecţiei
fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunţă la acest drept şi notifică
acest fapt organelor de inspecţie fiscală.
Data, ora şi locul prezentării concluziilor vor fi comunicate
contribuabilului în timp util. Contribuabilul are dreptul să prezinte, în scris,
punctul de vedere cu privire la constatările inspecţiei fiscale.
Sesizarea organelor de urmărire penală
Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură

cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni
elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea
penală.
În aceste situaţii organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi
proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus
inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În
cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal,
organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal.
În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.
82
Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale
Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în

care se vor prezenta constatările inspecţiei din punct de vedere faptic şi
legal.
La finalizarea inspecţiei fiscale, raportul întocmit va sta la baza
emiterii deciziei de impunere care va cuprinde şi diferenţe în plus sau în
minus, după caz, faţă de creanţa fiscală existentă la momentul începerii
inspecţiei fiscale. În cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest
fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea bazei de impunere.
7.2.3. Desfăşurarea inspecţiei fiscale
Desfăşurarea acţiunii de inspecţie fiscală presupune parcurgerea mai

multor etape, după cum urmează:
- etapa I – Pregătirea inspecţiei fiscale;
- etapa a II-a – Efectuarea inspecţiei fiscale propriu-zise;
- etapa a II-a – Redactarea raportului de inspecţie fiscală;
- etapa a IV-a – Evidenţa, urmărirea şi valorificarea rezultatelor inspecţiei
fiscale.
Etapa I- Pregătirea acţiunii de inspecţie fiscală
În baza programului lunar de activitate aprobat de conducătorul

organului de inspecţie fiscală, şefii de servicii procedează la repartizarea
acţiunilor de inspecţie fiscală pe echipe de control având în vedere criterii,
cum ar fi:
- importanţa şi complexitatea obiectivelor care urmează a fi verificate;
- termenele de finalizare a inspecţiei fiscale;
- nivelul pregătirii profesionale a echipei, capacitatea de analiză şi sinteză a
membrilor ei;
- evitarea riscului ca aceeaşi echipa de inspecţie fiscală să efectueze
inspecţii fiscale la acelaşi agent economic.
Acţiunile de inspecţie fiscală se comunică echipelor nominalizate în
scris, prin semnarea şi menţionarea datei pentru luare la cunoştinţă, în
rubrica de observaţii a programului de activitate.
Iniţierea inspecţiei fiscale şi emiterea ordinului de serviciu
Înştiinţarea contribuabilului cu privire la selectarea şi programarea

lui în vederea efectuării inspecţiei fiscale se realizează prin „Avizul de
inspecţie fiscală”, document în care se nominalizează impozitele, taxele,
contribuţiile şi celelalte venituri ale bugetului general consolidat care fac
obiectul inspecţiei, precum şi perioada supusă controlului pentru fiecare tip
de impozit, taxă, contribuţie şi alte venituri ale bugetului general consolidat.
Avizul de inspecţie fiscală se întocmeşte de echipa care va efectua
inspecţia fiscală, se avizează de şeful de serviciu coordonator, se semnează
de către conducătorul activităţii de inspecţie fiscală sau de altă persoană
împuternicită în acest sens şi se transmite contribuabilului cu 30 de zile
pentru marii contribuabili şi respectiv cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili
înainte de începerea inspecţiei fiscale.
83
Un exemplar din avizul de inspecţie fiscală se transmite şi organului
fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul/domiciliul fiscal al
contribuabilului, iar un exemplar va fi anexat la raportul de inspecţie fiscală.
Emiterea ordinului de serviciu, document prin care organele de
inspecţie fiscală sunt împuternicite să efectueze inspecţia fiscală la
contribuabilul nominalizat. Ordinul de serviciu se întocmeşte într-un singur
exemplar de echipa care va efectua inspecţia fiscală, se avizează de şeful de
serviciu coordonator al echipei şi se semnează de către conducătorul
activităţii de inspecţie fiscală sau de altă persoană împuternicită în acest
sens.
Pregătirea inspecţiei fiscale
În vederea pregătirii acţiunii de inspecţie fiscală, inspectorii

desemnaţi cu efectuarea acesteia, vor proceda la colectarea tuturor datelor şi
informaţiilor disponibile referitoare la contribuabil şi activitatea desfăşurată
de acesta, date, care se vor obţine în principal, prin :
a. Consultarea dosarului fiscal al contribuabilului se va face pe baza
solicitării scrise avizate şi aprobate de şeful de serviciu, respectiv
conducătorul organului de inspecţie fiscală.
b. Colectarea de informaţii din alte documente aflate la dispoziţia organului
fiscal, care se realizează prin studierea rapoartelor privind controlul efectuat
la două categorii de contribuabili:
- cei care au legături de afaceri cu contribuabilul ce urmează a fi controlat,
în cazul în care astfel de informaţii sunt disponibile;
- cei care desfăşoară activităţi similare.
c. Solicitarea informaţiilor referitoare la situaţia fiscală a contribuabilului ce
urmează a fi verificat de la toate compartimentele D.G.F.P. care, prin natura
atribuţiilor ce le revin, deţin astfel de date: urmărire, trezorerie, bilanţuri,
etc., precum şi de la alte instituţii: garda financiară, organele vamale,
organele de politie, bănci, etc.
d. întocmirea dosarului cu informaţiile şi datele colectate referitoare la
contribuabilul ce urmează a fi verificat.
Analiza de risc
În urma analizei documentelor şi datelor disponibile la sediul

organului fiscal, se vor efectua analize de risc, respectiv, identificarea
domeniilor şi impozitelor care prezintă un risc ridicat al evaziunii la
contribuabilul respectiv şi în domeniul său de activitate.
Pe baza analizei de risc, se vor stabili obiectivele orientative ale
controlului şi, eventual, procedura şi tehnicile de control ce urmează a fi
aplicate, întocmindu-se tematica în detaliu a acţiunii de inspecţie fiscală.
Şedinţa de deschidere
Şedinţa de deschidere a intervenţiei la faţă locului se derulează la

contribuabil, având în vedere următoarele:
- prezentarea organelor de inspecţie fiscală;
- consemnarea în registrul unic de control a începerii inspecţiei fiscale;
- prezentarea obiectivelor acţiunii de inspecţie fiscală;
- prezentarea tematicii de control, în detaliu;
- acceptarea calendarului întalnirilor;
84
- asigurarea condiţiilor materiale necesare derularii acţiunii de inspecţie
fiscală.
Etapa a II-a – Efectuarea inspecţiei fiscale propriu-zise
Colectarea dovezilor
În vederea colectării dovezilor se au în vedere următoarele aspecte:

- dacă au fost respectate de către contribuabil toate legile şi reglementările
fiscale care fac obiectul inspecţiei fiscale;
- dacă toate elementele activităţii contribuabilului sunt înregistrate corect şi
complet în contabilitate.
În desfăşurarea efectivă a inspecţiei fiscale, corectitudinea înregistrarilor în
contabilitate şi a declaraţiilor fiscale întocmite pe baza acestora, se verifică,
în general, prin:
- comparaţii şi calcule de indicatori, indici, etc.;
- informaţii aflate la dispoziţia inspectorului din faza pregătire sau obţinute
pe parcursul desfăşurării activităţii de control;
- stabilirea gradului în care documentele justificative reflectă realitatea
operaţiunilor efectuate;
- observaţii la faţă locului culese în urma vizitarii incintei de afaceri,
inventare;
- analiza şi interpretarea unor serii sau grupuri de cifre pregătite în avans
(analiza şi interpretarea economică);
- verificarea corelaţiilor prin stabilirea caracterului corect şi complet al
datelor, prin corelarea acestora cu alte date a căror corectitudine a fost deja
stabilită. Vor fi comparate datele înregistrate în contabilitate cu calculele şi
previziunile proprii. De asemenea, pentru verificarea corelaţiilor, inspectorul
poate folosi date standard. Astfel, aceasta metodă se poate aplica în cazul
producţiei când, pe bază de normative de consum şi reţete de fabricaţie,
poate fi stabilită cantitatea de produse finite care trebuie obţinută dintr-o
anumită cantitate de materii prime. Verificarea corelaţiilor poate fi realizată
şi prin utilizarea de date de la contribuabilii care desfăşoară activităţi
similare;
- verificarea corectitudinii şi realităţii operaţiunilor înscrise în contabilitate
şi în declaraţiile fiscale, precum şi a corelaţiilor între evidentele contabile şi
declaraţiile fiscale întocmite pe baza acestora;
- verificarea modului de calcul al bazei impozabile şi a impozitului, taxei,
contribuţiei sau fondului special datorat.
Constatarea şi raportarea deficienţelor şi a diferenţelor suplimentare
În cazul în care se constată aspecte care modifică baza de impunere

sau unele nereguli în activitatea, documentele şi evidenţa contribuabilului,
inspectorul va aduce la cunoştinţa contribuabilului sau reprezentantului
desemnat de acesta – toate aceste probleme, solicitând, totodată, clarificări,
justificări şi punctul de vedere al acestora cu privire la neregulile constatate.
Revizuirea dosarului de inspecţie fiscală
Dosarul de inspecţie fiscală, prin informaţiile conţinute asigură

legătura între sarcina de inspecţie fiscală intervenită la faţă locului (la
85
contribuabil) şi raportul de inspecţie fiscală. Dosarele stau la baza formulării
concluziilor inspectorilor fiscali.
Dosarul de inspecţie fiscală cuprinde:
- ordinul de serviciu;
- procese verbale intermediare;
- legislaţie aplicabilă;
- materiale despre contribuabilul verificat (îndatoriri, responsabilităţi, număr
de angajaţi, fişele posturilor);
- informaţii asupra situaţiilor financiare;
- documentaţia analizei riscului;
- copii xerox a documentelor justificative, extrase din acestea care trebuie să
confirme şi să sprijine concluziile inspectorilor fiscali.
Revizuirea documentelor de lucru se efectuează de către inspectorii
fiscali înainte de întocmirea proiectului Raportului de inspecţie fiscală
pentru a se asigura că documentele de lucru sunt pregătite în mod
corespunzător.
Obligaţiile şi drepturile contribuabilului în timpul inspecţiei fiscale

a. Obligaţia de colaborare a contribuabilului
Contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt
fiscale. Este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a
inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare
clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat că poate numi
persoane care să dea informaţii. Dacă informaţiile contribuabilului sau cele
ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se
poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii.
Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale, contribuabilul supus acesteia are
dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.
b. Dreptul contribuabilului de a fi informat
Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale
asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
La încheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului
constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de
a-şi exprima punctul de vedere, cu excepţia cazului în care bazele de
impozitare nu au suferit nici o modificare în urma inspecţiei fiscale sau a
cazului în care contribuabilul renunţă la acest drept şi notifică acest fapt
organelor de inspecţie fiscală.
Data, ora şi locul prezentării concluziilor, vor fi comunicate contribuabilului
în timp util prin invitaţie scrisă.
Contribuabilul are dreptul să prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire
la constatările inspecţiei fiscale (notă explicativă).
Şedinţa de închidere
Şedinţa de închidere a inspecţiei fiscale are drept scop prezentarea

opiniei inspectorilor fiscali, a constatărilor şi recomandărilor preliminare
efectuate.
Premisa acestei şedinţe este asigurarea că atât constatările, cât şi
recomandările sunt clare, obiective, fundamentate, relevante, respectiv:
- clare: să fie uşor de înţeles, evidente, să nu permită interpretări;
- obiective: să nu fie părtinitoare;
86
- fundamentate: fiecare constatare să aibă la bază documente doveditoare şi
să facă trimiteri la textul legal incident;
- relevante: aspectele semnalate să ajute conducerea contribuabilului în
luarea unor decizii manageriale pentru eliminarea deficientelor constatate.
Etapa a III-a – Raportul de inspecţie fiscală
Pentru consemnarea rezultatelor, indiferent dacă se stabilesc sau nu

diferenţe de obligaţii fiscale suplimentare, în cadrul unei inspecţii generale
sau parţiale echipa de inspecţie fiscală întocmeşte Raportul de inspecţie
fiscală.
În elaborarea Raportului de inspecţie fiscală trebuie să fie respectate
următoarele cerinţe:
- constatările trebuie să aparţină obiectivelor acţiunii de inspecţie fiscală şi
să fie susţinute prin documente justificative corespunzătoare;
- raportul trebuie să exprime opinia inspectorului fiscal bazată pe
constatările efectuate;
- raportul se întocmeşte pe baza situaţiilor şi documentelor de lucru.
În redactarea Raportului de inspecţie fiscală trebuie să fie respectate
următoarele principii:
- prezentarea constatărilor într-o manieră pertinentă şi incontestabilă;
- evitarea utilizării expresiilor imprecise (se pare, în general, în opinia
uneori, evident), a stilului eliptic de exprimare, a limbajului abstract;
- promovarea unui limbaj cât mai uzual şi a unui stil de exprimare concret;
- evitarea tonului polemic, jignitor, tendenţios;
- ierarhizarea constatărilor (numai cele importante vor fi prezentate în
sinteză sau la concluzii).
7.3. Controlul impozitelor
Principalele sarcini ale organelor de control din cadrul Ministerului

Economiei şi Finanţelor în materie de control a impozitelor la bugetul
consolidat al statului sunt:
- controlul impozitului pe profit (I/P)
- controlul taxei pe valoarea adăugată (TVA)
- controlul veniturilor de natură salarială (VNS)
7.3.1. Controlul impozitului pe profit
Controlul impozitului pe profit15 reprezintă controlul modului de

determinare , evidenţiere şi virare în termenele şi cuantumurile legale a cotei
de impozit aplicată asupra diferenţelor dintre veniturile şi cheltuielile
înregistrate în contabilitate din clasele 7-venituri şi 6-cheltuieli de un
contribuabil, persoană juridică .
La diferenţele dintre venituri şi cheltuieli se adaugă cheltuielile
aferente „activităţii” nedeductibile fiscal (amenzi şi penalităţi plătite de
persoanele juridice, depăşirea cotelor legale admise cu privire la activitatea
de reclamă, publicitate, sponsorizări, etc.) Prin cumularea la diferenţa dintre
venituri şi cheltuieli a sumelor nedeductibile fiscal rezultă profitul fiscal
15 Legea 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare
87
spre deosebire de profitul contabil care e evidenţiat în conturile 121 ca
diferenţă dintre venituri şi cheltuieli.
În cursul anului 2007, cota de impozit pe profit este de 16%.
Profitul se stabileşte lunar, iar impozitul pe profit se virează
trimestrial până la 25 a lunii următoare trimestrului încheiat.
Obiectivele pe care le are în vedere organul de control sunt
următoarele:
- prezentarea la agentul contribuabil cu delegaţia şi avizul de
control
- solicitarea punerii la dispoziţie a documentelor contabile cu
privire la activitatea desfăşurată ulterior ultimului control
efectuat până la zi
- verificarea registrelor societăţii cu privire la vânzări (venituri)
- verificarea registrelor societăţii cu privire la cheltuieli
- verificarea sumelor înscrise în conturile sintetice din clasa 7
venituri
- verificarea sumelor înscrise în conturile sintetice din clasa 6
cheltuieli
- verificarea sumelor înscrise în conturile sintetice din contul de
impozit pe profit (cont 441)
- verificarea declaraţiilor lunare întocmite de contribuabil
- verificarea calculelor aritmetice cu privire la determinarea
veniturilor, a cheltuielilor, a impozitului pe profit
- verificarea ordinelor de plată
- calcularea eventualelor sume suplimentare constatate prin
neînregistrarea tuturor veniturilor, înregistrarea eronată a
cheltuielilor
- calcularea de penalităţi şi majorări pentru sumele constatate
suplimentar pentru neachitarea la termen la impozitului pe profit.
7.3.2. Controlul taxei pe valoarea adăugată
T.V.A. 16 este un impozit din categoria impozitelor fiscale indirecte

(suportată de către consumatorul final), iar în sistemul bugetar al economiei
din România astăzi aceasta reprezintă principala sursă de venituri a
bugetului de stat. T.V.A. înlocuieşte impozitul pe circulaţia mărfurilor.
În sfera de aplicare a T.V.A intră:
a) livrări de bunuri mobile, înţelegând prin livrări de bunuri
următoarele:
-transferul drepturilor de proprietate asupra bunurilor mobile corporale;
-vânzarea, schimbul, aportul în bunuri la capitalul social al societăţii
comerciale, închirierea unor bunuri, predarea unor bunuri cu titlu gratuit de
către agentul economic.
b) prestări de servicii, înţelegând transferul de persoane şi mărfuri,
servicii de poştă şi telecomunicaţii, închirierea de bunuri mobile
şi imobile, operaţiuni de imtermediere sau de comisionar, etc.
Nu intră în sfera T.V.A. asociaţiile fără scop lucrativ pentru

societăţile cu caracter social, filantropic, organizaţiile care desfăşoară
activităţi de natură religioasă, politică sau civică., organizaţiile sindicale
16 Ordonanţa de Guvern nr.3 / 1992, Legea 345 / 2002, Legea nr.571 / 2003 privind
Codul Fiscal
88
pentru activităţile legate direct de apărarea intereselor colective, instituţii
publice pentru activităţile administrative, societăţile educative, vânzările de
imobile construite din fondurile statului către persoanele care le deţin cu
chirie.
Şi societăţile comerciale care desfăşoară activităţi supuse T.V.A. în
condiţiile în care nu au cifra de afaceri, care se modifică periodic pot opta
pentru a fi sau a nu fi plătitoare de T.V.A. Dezavantajul pentru cei care nu
optează pentru plata T.V.A. până la atingerea unei sume stabilită prin lege
este acela că nu pot deduce T.V.A.
Organul fiscal care are ca sarcină verificarea T.V.A. trebuie să aibă

în vedere pentru efectuarea controlului următoarele obiective:
1.Determinarea corectă a T.V.A. deductibilă, înţelegând ca serviciile şi
bunurile să fie pentru necesarul societăţii şi să fie destinate operaţiunilor
impozabile. De asemenea, T.V.A. să fie înscrisă în facturi, chitanţe
fiscale,etc.
2.Determinarea corectă a T.V.A. colectată, înţelegând:
- bunurile livrate şi serviciile prestate să fie consemnate în facturi sau în alte
documente legale.
- baza de impozitare să fie stabilită conform dispoziţiilor legale.
- cotele de impozitare să fie stabilite conform dispoziţiilor legale.
3.Verificarea documentelor şi a contabilităţii, înţelegând:
înscrierea corectă a documentelor de aprovizionare în jurnalul pentru
cumpărări;
- înscrierea corectă a documentelor de livrare în jurnalul pentru vânzări;
- corelarea datelor înscrise în cele două evidenţe cu înregistrarea în contul de
T.V.A. de dedus şi T.V.A. colectată.
4.Verificarea întocmirii corecte şi prezentarea în termen a decontului
privind T.V.A., înţelegând:
-reflectarea corespunzătoare în decont a datelor din jurnalul de vânzări şi
cumpărări;
-stabilirea corectă a operaţiunilor corespunzătoare registrului T.V.A.,
respectiv operaţiunile la intern, livrări la export, operaţiunile scutite, cu sau
fără drept de deducere, etc;
-stabilirea corectă a proratei reprezentând procentul până la care operaţiunile
privind T.V.A. aferent, operaţiuni scutite se includ pe cheltuielile societăţii;
-stabilirea corectă a sumei datorate sau de primit, preluarea corectă a
soldului de la sfârşitul lunii precedente.
5.Verificarea plăţii T.V.A., înţelegând:
-verificarea extraselor de cont;
-calculul majorărilor de întârziere în cazul depăşirii termenului legal de
plată(până în 25 ale lunii în curs pentru luna care a expirat)
6.Verificarea regularizării diferenţelor privind T.V.A., conform dispoziţiilor
legale:
-compensarea diferenţelor de primit datorate bugetului în lunile următoare
sau rambursarea diferenţelor neregularizate.
7.Verificarea aprobării rambursării T.V.A., înţelegând:
-cerere depusă în termen sub semnătura organului autorizat să solicite suma;
-suma cerută să corespundă cu suma din decontul de T.V.A.
-cererea să fie justificată cu documente legale.
Documentele legale sunt:
a)Pentru livrarea la export:
89
-declaraţie vamală la export(D.V.E.) vizată de organele vamale;
-documentaţia de transport internaţional;
-poliţa de asigurare-reasigurare;
-alte documente care certifică exportul.
b)Pentru prestaţii de servicii la export:
-contractele cu beneficiarii externi;
-factura externă;
-dovada încasării contravalorii facturii externe sau dovada
introducerii în bancă a declaraţiei de încasare valutară(D.I.V.).
c)Pentru transport internaţional de persoane şi mărfuri:
-licenţa de transport cu aprobările legale;
-justificarea cu documente legale a efectuării transportului,
-documente de transport internaţional;
d)Pentru livrări în ţară:
-verificarea documentelor, factură, chitanţe, cecuri, extrase de cont,
etc. se efectuează la faţa locului sau la sediul agentului.
e)Constituirea garanţiilor se realizează la sediul societăţii controlate
pentru acele cazuri în care legislaţia prevede constituirea de garanţii.
f)Efectuarea de controale încrucişate beneficiar-furnizor, în vederea
identificării eventualelor omisiuni, acte şi documente false, etc.
8.Verificarea îndeplinirii celorlalte obligaţii către societatea controlată,
înţelegând:
-verificarea statutului societăţii, a codului fiscal şi a certificatului de
înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului (O.R.C.)
-verificarea înregistrării ca plătitor de T.V.A. pe baza
declaraţiei(opţional) sau a cifrei de afaceri, respectiv a veniturilor totale
consemnate în bilanţul contabil.
Parcurgând aceste etape organul de control este în măsură să-şi
formeze un punct de vedere, constatările acestuia să fie consemnate într-un
act de control a cărui structură şi finalitate să fie prezentate într-un curs
ulterior intitulat actele de control întocmite de organele de control fiscal.
7.3.3. Controlul impozitului pe veniturile de natură salarială
Sunt considerate venituri de natură salarială17 toate veniturile în bani

şi/sau natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza
unui contract individual de muncă, indiferent de persoana la care se referă,
de denumirea venitului sau de forma sub care se acordă, inclusiv
îndemnizaţiile care se acordă pentru incapacitate temporară de muncă, de
maternitate şi pentru concediul pentru îngrijirea copilului până la 2 ani.
Sunt asimilate veniturilor din salarii:

-îndemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de
demnitate publică stabilită potrivit legii;
-dreptul de soldă lunară, indemnizaţii, premii şi alte sporuri şi drepturi ale
cadrelor militare potrivit legii.
-îndemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net cuvenit
administratorului la companiile şi societăţile naţionale, societăţi comerciale
la care statul este acţionar majoritar, regii autonome de interes republican.
17 Ordonanţa de Guvern 7/2001 privind impozitul pe venit, Legea 571/2003 privind
Codul Fiscal
90
-sumele primite de membri fondatori ai societăţilor comerciale constituite
prin subscripţie publică;
-veniturile realizate din încadrarea în muncă a persoanelor care privesc
anumite prestaţii de serviciu;
-sumele primite de membri Adunării Generale a Acţionarilor şi comisiile de
cenzori;
-sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite conform legii;
-indemnizaţia lunară a asociatului unic;
-alte drepturi şi indemnizaţii de natură salarială.
Nu sunt supuse impozitării :

-veniturile sub forma darurilor acordate copiilor minori, ai angajatului până
la 1milion lei/persoană;
-ajutorul de înmormântare;
-contravaloarea echipamentului de protecţie şi de lucru;
-contravaloarea medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare;
-alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă;
-sumele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul
serviciului
-sumele acordate pentru acoperirea cheltuielilor pentru perioada detaşării,
delegării, a diurnei;
-îndemnizaţia de instalare se acordă o singură dată la data instalării
angajatului transferat din altă localitate;
-veniturile obţinute de corespondentul de presă străină;
-sumele reprezentând plăţi compensatorii calculate pe baza soldelor lunare
nete acordate cadrelor militare la trecerea lor în rezervă;
-veniturile din salarii ca urmare a activităţii de creare de programe de calcul.
Organul de control pentru efectuarea controlului privind veniturile

de natură salarială parcurge următorul scenariu:
-prezentarea la unitatea controlată cu „avizul de control” întocmit de
către unitatea care a dispus controlul;
-delegaţia de efectuarea controlului, semnată de unitatea care a
dispus controlul;
-solicitarea documentelor cu privire la organigrama societăţii, a
statului de funcţiuni, a numărului de persoane aprobat pentru exerciţiul
bugetar repectiv.
-verificarea salariilor nominale, individuale, negociate de către
persoanele angajate cu angajatorul;
-o cunoaştere a specificului activităţii societăţii controlate, respectiv
a modului cum personalul este salarizat;
-verificarea modului de stabilirea veniturilor din salarii într-o
perioadă de timp de exemplu o lună;
-determinarea salariului brut pentru personalul societăţii(prin
sondaj);
-verificarea modului de reţinere a obligaţilor societăţii, a obligaţiilor
salariatului către bugatul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul
fondurilor speciale ( fondul de sănătate, şomaj, etc).
-aplicarea cotelor de impozitare la salarul brut realizat de personalul
luat în sondaj;
-verificarea modului de stabilire, de virare a impozitului, calcularea
de impozit suplimentar, aplicarea de penalitati şi majorari legale.
91
-întocmirea declaratiei cu privire la impozitul pe salar,depunerea
acesteia la organele fiscale în termenele legale.
-orice alte operaţiuni pe care organele de control le consideră
necesare în vederea efectuării unui control competent în legătură cu acest
impozit.
1. Inspecţia fiscală se poate extinde raporturilor pentru impozitare doar

dacă:
a) acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale;
b) are în vedere examinarea tuturor stărilor şi raporturilor juridice;
c) realizează prin studierea raporturilor informaţii;
2. Obiectivele orientative ale controlului şi tehnicile de control, se stabilesc

pe baza:
a) analizei de risc;
b) declaraţii fiscale;
c) buget general consolidat;
3. Inspecţia fiscală se exercită prin:

a) autorităţile administraţiei locale;
b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
c) orice organ fiscal;
4. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita:

a) o singura dată;
b) niciodată;
c) o singura dată,pentru motive justificate;
5. Organele de inspecţie fiscală stabilesc durata unei inspecţii fiscale;

aceasta durează maxim:
a) 3 luni;
b) o luna;
c) 6 luni,doar în cazul marilor contribuabili;
1. Înainte de efectuarea inspecţiei fiscale contribuabilul este anunţat cu:

a) 30 de zile;
b) 15 zile;
c) 7 zile;
2. Trezoreria statului, instituţiile publice pentru veniturile proprii,

persoanele juridice care plătesc impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor, fundaţiile române, sunt scutite de plata:
a) Statului naţional;
b) organelor fiscale;
c) plata impozitului pe profit;
92
3. Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA, este denumită:
a) plătitor de t.v.a;
b) contribuabil;
c) organ fiscal;
4. Nu intră in sfera TVA:

a) asociaţiile fără scop lucrativ;
b) organizaţiile care desfăşoară activităţi religioase;
c) instituţiile publice pentru activităţile administrative;
5. Contribuabilul trebuie să respecte solicitarea de prezentare prin avizul de

inspecţie fiscală la:
a) compartimentul cu atribuţii de evidenţa de plătitor din cadrul organului
fiscal;
b) Direcţiile generale;
c) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
1. Legea 571 / 2003 privind Codul Fiscal al României cu modificările

şi completările ulterioare
2. Hotărârea de Guvern 1050 / 2004 privind Normelor metodologice de
aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92 / 2003 privind Codul de
procedură fiscală
3. Ordonanţa 7 / 2001 privind impozitul pe venit cu modificările
ulterioare
93
TEMA VIII – SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIILOR FORMULATE
ÎMPOTRIVA ACTELOR ADMINISTRATIVE FISCALE
REZUMAT
Codul de procedură fiscală reglementează drepturile şi obligaţiile

părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi
taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale. Astfel, potrivit legii,
împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative
fiscale se poate formula contestaţie
OBIECTIVE
► Cunoaşterea procedurilor de contestare a actelor administrativ fiscale;
► Definirea paşilor de urmat în înregistrarea unei astfel de contestaţii cât şi
modul de tratare a acestora de către organele în drept;
► Efecte ale contestării actelor administrativ fiscale
Posibilitatea de contestare
Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte

administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia
este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui
care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau
prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat
în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin
decizie de impunere se contestă numai împreună.
Pot fi contestate şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite
impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general
consolidat.
În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere ce se emit în
situaţia în care venitul impozabil este realizat de mai multe persoane,
contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea
venitului. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare
persoană care a participat la realizarea venitului. Când sursa venitului
impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial,
competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza
căruia se află sursa venitului.
Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la
baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.
Orice persoană care formulează o contestaţie pentru lipsa unui act
administrativ fiscal trebuie să demonstreze dreptul său, ori interesul legitim
lezat.
Prin lipsa actului administrativ fiscal se înţelege nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act
administrativ fiscal.
În cazul deciziilor emise conform legii18, bazele de impunere se pot
contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu
şi a deciziilor de impunere emise ulterior în temeiul acesteia.
18 art. 86 din Codul de Procedură Fiscală, Republicat
94
Forma şi conţinutul contestaţiei
Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:

a) datele de identificare ale contestatorului;
b) obiectul contestaţiei;
c) motivele de fapt şi de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum
şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al
contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite
şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ
fiscal atacat, cu excepţia contestaţiei împotriva refuzului nejustificat de
emitere a actului administrativ fiscal.
Contestaţia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act
administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru.
În contestaţiile care au ca obiect sume, se va specifica cuantumul
sumei totale contestate individualizată pe categorii de impozite, taxe, datorie
vamală, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora. În situaţia în care se
constată nerespectarea acestei obligaţii, organele fiscale de soluţionare
competente vor pune în vedere contestatorului, printr-o adresă, să precizeze,
în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia, cuantumul sumei contestate,
individualizată.
Confirmările de primire se vor anexa la dosarul cauzei.
Organul de soluţionare competent nu se poate substitui
contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care a
contestat actul administrativ fiscal respectiv.
În exercitarea rolului activ, organul de soluţionare va solicita
contestatorului, pe bază de scrisoare recomandată cu confirmare de primire,
prezentarea, în termen de cinci zile de la data comunicării acesteia, a
motivelor de fapt şi de drept, sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca
nemotivată.
Termenul de depunere a contestaţiei
Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.
În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului
emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de
către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare
competent.
În cazul în care contestaţia este depusă la un organ fiscal
necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii,
organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Dosarul contestaţiei va cuprinde: contestaţia în original, care trebuie
să poarte semnătura persoanei îndreptăţite, precum şi amprenta ştampilei, în
cazul contestatorului persoană juridică, împuternicirea avocaţială, după caz,
actul administrativ fiscal atacat, în copie, precum şi anexele acestuia, copii
ale documentelor care au legătura cu cauza supusă soluţionării, documentele
depuse de contestator, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii şi
sesizarea penală în copie, după caz.
95
Dispoziţiile privind termenele din Codul de procedură civilă se
aplică în mod corespunzător, astfel:
1. Termenul de depunere a contestaţiei se calculează pe zile libere,
cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, neintrând în calcul
nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
2. Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când
serviciul este suspendat (de exemplu, zile de repaus săptămânal) se va
prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
3. Termenul de 3 luni se sfârşeşte în ziua lunii corespunzătoare zilei
de plecare.
4. Termenul care, începând la data de 29, 30 sau 31 ale lunii, se
sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi se va socoti împlinit în ultima
zi a lunii
Organele care au încheiat actul administrativ fiscal atacat vor păstra,
în copie, dosarul contestaţiei, la care vor anexa şi deciziile emise în
soluţionarea contestaţiei.
Când contestatorul îşi majorează pretenţiile, dispoziţiile procedurale
privind termenul de depunere a contestaţiei se aplica corespunzător pentru
diferenţa contestată suplimentar.
Retragerea contestaţiei
Contestaţia poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea

acesteia. Organul de soluţionare competent va comunica contestatorului
decizia prin care se ia act de renunţarea la contestaţie.
Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o
noua contestaţie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.
Cererea de retragere trebuie să fie semnată de contestator sau de
împuternicit, iar în cazul contestatorilor persoane juridice, cererea trebuie să
poarte ştampila persoanei juridice. Dovada calităţii de împuternicit se face
potrivit legii.
Organul de soluţionare competent va comunica decizia prin care ia
act de renunţarea la contestaţie după expirarea termenului general de
depunere a contestaţiei.
Organul competent
Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor

administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a titlurilor
de creanţă privind datoria vamală se soluţionează după cum urmează:
Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se
soluţionează de către organele fiscale emitente.
Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul
nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către
organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act.
Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise
de autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează de către acestea.
Actele administrative fiscale care intră în competenţa de soluţionare
a organelor specializate sunt: deciziile de impunere, actele administrative
fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a titlurilor de creanţă
privind datoria vamală .
96
Codul de procedură fiscală, republicat, reglementează noţiunea de "
Decizie de impunere ", astfel:
(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent.
Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică
baza de impunere.
(2) Pentru creanţele administrate de Ministerul Economiei şi
Finanţelor prin Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, prin ordin al
ministrului finanţelor publice se pot stabili şi alte competenţe pentru
emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale.
(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în
care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere. Bazele de impunere
se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în
următoarele situaţii:
a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane.
Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoana
care a participat la realizarea venitului;
b) când sursa venitului impozabil se afla pe raza altui organ fiscal
decât cel competent teritorial. în acest caz competenţa de a stabili baza de
impunere o deţine organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.
(4) Declaraţia fiscală întocmită de contribuabil prin completarea
unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal şi prin care trebuie
să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de
lege, este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări
ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plata de la data
depunerii acesteia.
(5) În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a
impozitului, declaraţia fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza
de impunere.
(6) Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată
accesorii constituie şi înştiinţări de plată, de la data comunicării acestora, în
condiţiile în care se stabilesc sume de plată.
Alte acte administrative fiscale pot fi: dispoziţia de măsuri, decizia
privind stabilirea răspunderii solidare, notele de compensare, înştiinţări de
plată, procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului
etc.
Titluri de creanţă privind datoria vamală pot fi: declaraţia vamală în
detaliu, chitanţa vamală, Decizia privind regularizarea situaţiei emisă în
baza procesului -verbal de control şi a notei de prezentare .
Competenţa de soluţionare este data de cuantumul total al sumelor
contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii stabilite de plată de către
organul fiscal, precum şi accesorii ale acestora, sau de cuantumul total al
taxelor, impozitelor, contribuţiilor, aprobate la rambursare, respectiv
restituire, după caz.
Contestaţiile formulate de sucursalele persoanelor juridice, al căror
cuantum este sub 500.000 lei (RON), se soluţionează de organele de
soluţionare competente, constituite la nivelul direcţiilor generale teritoriale
care au competenţa de administrare a acestor sucursale şi în a căror raza
teritorială se afla situate.
97
Decizia sau dispoziţia de soluţionare
În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin

decizie sau dispoziţie, după caz.
Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este
definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
În soluţionarea contestaţiei organele de soluţionare competente ale
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se pronunţă prin decizie, iar cele
ale autorităţilor administraţiei publice locale se pronunţă prin dispoziţie.
Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul
căilor administrative de atac, în sensul că asupra ei organul de soluţionare
competent nu mai poate reveni, cu excepţia situaţiilor privind îndreptarea
erorilor materiale, potrivit legii.
Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei
Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în forma scrisa şi va

cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.
Preambulul cuprinde: denumirea organului investit cu soluţionarea,
numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul
de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul
cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent
de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.
Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format
convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.
Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în
care aceasta poate fi exercitata şi instanţa competenţa.
Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei generale,
directorul general al organului competent constituit la nivel central,
conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de
înlocuitorii acestora, după caz.
Decizia se semnează de către directorul general al Direcţiei generale
de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală, de directorii executivi ai direcţiilor generale ale finanţelor publice
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi ai Direcţiei generale de
administrare a marilor contribuabili, sau de înlocuitorii acestora, după caz.
Decizia privind soluţionarea contestaţiei se întocmeşte şi se
comunica astfel:
a) câte un exemplar se comunica contestatorului, persoanelor
introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, organului care a
întocmit actul atacat, după caz;
b) un exemplar rămâne la dosarul contestaţiei;
In situaţia în care decizia de soluţionare se semnează cu opinie
separata, la dosarul contestaţiei va fi ataşat şi exemplarul cu opinie separata.
c) un exemplar se păstrează la dosarul deciziilor.
Organele care soluţionează contestaţiile vor tine evidenţa acestora
într-un registru, din care să rezulte identitatea contestatorului, obiectul
cauzei, modul de soluţionare şi de comunicare a soluţiei şi calea de atac.
98
Introducerea altor persoane în procedura de soluţionare
Organul de soluţionare competent poate introduce, din oficiu sau la

cerere, în soluţionarea contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese
juridice de natura fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de
soluţionare a contestaţiei. înainte de introducerea altor persoane,
contestatorul va fi ascultat.
In situaţia în care la realizarea venitului participa mai multe persoane
şi acestea nu au înaintat contestaţie vor fi introduse din oficiu.
Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se vor comunica
toate cererile şi declaraţiile celorlalte părţi. Aceasta persoana are drepturile
şi obligaţiile părţilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formează
obiectul contestaţiei şi are dreptul să înainteze propriile sale cereri.
Dispoziţiile Codului de procedura civilă referitoare la intervenţia
forţată şi voluntara sunt aplicabile.
Intervenţia voluntară este forma de participare la cerere, în
soluţionarea contestaţiilor, a terţilor ale căror interese juridice de natura
fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei.
Intervenţia forţată este forma de participare a terţilor în soluţionarea
contestaţiilor, care sunt introduşi de către organele de soluţionare din oficiu
sau la cererea contestatorului. în cazul în care cererea de intervenţie forţată
este formulată de contestator, aceasta va fi motivată în fapt şi în drept.
Organul de soluţionare competent se va pronunţa asupra
admisibilităţii cererii, iar în situaţia în care aceasta nu e admisibila, va
înştiinţa contestatorul printr-o adresa. dacă cererea de intervenţie formulată
de contestator este admisă, aceasta se va comunica intervenientului.
Introducerea din oficiu a intervenienţilor se realizează printr-o adresa
a organului de soluţionare care instrumentează cauza.
Intervenţia se poate depune la organul competent de soluţionare până
la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.
Soluţionarea contestaţiei
In soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele

de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal.
Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile
legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei.
Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării.
Organul de soluţionare competent pentru lamurirea cauzei poate
solicita punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din minister sau al
altor institutii şi autoritati.
Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea
contestatorului în propria cale de atac.
Contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să
depună probe noi în susţinerea cauzei. în aceasta situaţie, organului fiscal
emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat
activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunţe
asupra acestora.
Organul de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra
excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată ca
acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
99
Contestatorul, intervenienţii si/sau împuterniciţii acestora, în faţa
organelor de soluţionare a contestaţiilor, se pot folosi de orice probe noi
relevante, chiar dacă acestea anterior nu au fost cercetate de organele de
inspecţie fiscală.
Pentru lămurirea cauzelor organul de soluţionare competent poate
solicita direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi
Finanţelor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală puncte de vedere.
Respectivele direcţii de specialitate vor transmite punctele de vedere
în termen de cel mult zece zile de la solicitare.
In soluţionarea contestaţiilor, excepţiile de procedura pot fi
următoarele: nerespectarea termenului de depunere a contestaţiei, lipsa
calităţii procesuale, lipsa capacităţii, lipsa unui interes legitim, contestarea
altor sume şi măsuri decât cele care au făcut obiectul actului atacat.
Prin conexarea dosarelor nu se poate stabili o alta competenţa de
soluţionare decât cea care rezulta din contestarea fiecărui act administrativ
fiscal luat individual.
In cazul în care contestatorul îşi restrânge sau îşi majorează
pretenţiile formulate iniţial, organul de soluţionare investit îşi va declina
competenţa în favoarea organului de soluţionare competent.
In cazul în care contestaţiile sunt astfel formulate încât au şi alt
caracter pe langa cel de cale administrativă de atac, pentru aceste aspecte
cererea se va înainta organelor competente de către organul investit cu
soluţionarea caii administrative de atac, după soluţionarea acesteia.
La solicitarea organului competent de soluţionare, organele care au
efectuat activitatea de inspecţie fiscală vor întocmi un proces-verbal de
cercetare la faţă locului, pentru lamurirea aspectelor care fac obiectul
contestaţiei, semnat de organul de inspecţie fiscală, şi care va fi adus la
cunoştinţa şi contestatorului.
Prin acestea nu se vor putea stabili debite noi, iar împotriva lor nu va
putea fi exercitata calea administrativă de atac, procesul-verbal de cercetare
la faţă locului urmand a fi conexat la dosarul contestaţiei aflat în curs de
soluţionare.
In cazul în care conflictul de interese se refera la conducătorul
organului fiscal, acesta este obligat să înstiinteze organul ierarhic superior.
Abtinerea se propune de funcţionarul public şi se decide de îndata de
conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.
Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita
recuzarea funcţionarului public aflat în conflict de interese.
Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă
Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie

motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în
drept cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei
constatare ar avea o înraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza să fie
data în procedura administrativă;
b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenta sau
înexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecâti.
In aplicarea prezentului capitol, ministrul finantelor publice emite
înstructiuni în condiţiile legii.
100
Procedura administrativă este reluata la încetarea motivului care a
determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de
organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat
suspendarea a încetat sau nu.
Hotărârea definitiva a instanţei penale prin care se soluţionează
acţiunea civilă este opozabila organelor fiscale competente pentru
soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit
parte civilă.
In cazul în care referatul nu conţine menţiuni privind formularea sau
nu a unei sesizari penale în cauza, organul de soluţionare competent va
solicita, printr-o adresa, completarea în acest sens a referatului cu propuneri
de soluţionare.
Informaţiile cerute vor fi înaintate organului de soluţionare în termen
de maximum 5 zile de la data comunicării acestora.
Organul de soluţionare competent va relua procedura administrativă,
numai după încetarea definitiva şi irevocabila a motivului care a determinat
suspendarea. Aceasta trebuie dovedita de către organele fiscale sau de
contestator printr-un înscris emis de organele abilitate. Solutia data de
organele de cercetare şi urmărire penală trebuie însotita de rezolutia
motivată, atunci când suspendarea a fost pronunţata până la rezolvarea
cauzei penale.
La reluarea procedurii administrative, organul de soluţionare
competent poate solicita organului fiscal care a sesizat organele de urmărire
şi cercetare penală punctul de vedere privind soluţionarea contestaţiei în
raport de solutia organelor penale.
La soluţionarea contestaţiilor, organele de soluţionare se vor
pronunta şi în raport de motivarea rezolutiilor de scoatere de sub urmărire
penală, neîncepere sau încetare a urmaririi penale, precum şi a expertizelor
efectuate în cauza, în măsura în care acestea se regasesc la dosarul
contestaţiei.
Suspendarea executării actului administrativ fiscal
Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă

executarea actului administrativ fiscal.
Organul de soluţionare competent poate acorda suspendarea
executarii actului administrativ fiscal atacat, până la soluţionarea pe cale
administrativă a contestaţiei, indiferenţ dacă procedura de executare a fost
sau nu începuta.
Aprobarea de către organul de soluţionare a cererii de suspendare a
executarii actului administrativ fiscal prin care s-au stabilit obligaţii de plata
are ca efect, pentru contribuabil, suspendarea obligaţiei de plata, iar pentru
organul fiscal, suspendarea dreptului de a începe sau de a continua
executarea silita, după caz, pentru sumele ce fac obiectul suspendarii
obligaţiei de plata respective.
Motivele de acordare a suspendarii executarii actului administrativ
fiscal contestat pot fi: existenta unei îndoieli puternice asupra legalităţii
actului atacat, iminenta producerii unei vatamari ireparabile a drepturilor
contestatorului, bonitatea contribuabilului, comportamentul fiscal al acestuia
etc.
In vederea soluţionării cererii de suspendare, organele de soluţionare
a contestaţiei pot solicita informaţii si/sau documente organului de executare
101
sau altor compartimente specializate privind bonitatea contribuabilului, fisa
de analiza de risc, cazierul fiscal etc. în acest caz informaţiile vor fi
transmise pe baza unei adrese, care va cuprinde şi punctul de vedere al
organului fiscal privind posibilitatea suspendarii actului administrativ.
Contestatorul poate depune orice înscrisuri pe care le consideră
relevante în sustinerea cererii de suspendare a executarii actului
administrativ fiscal atacat.
Organul de soluţionare va dispune organului de executare competent
instituirea măsurilor asiguratorii atunci când acestea se impun, potrivit legii.
Contestatorul va fi înstiintat de modul de rezolvare a cererii de
suspendare a executarii actului administrativ fiscal prin decizie de
soluţionare a contestaţiei sau prin decizie privind soluţionarea cererii de
suspendare a executarii, după caz, care pot fi atacâte potrivit legii.
Un exemplar al acestei decizii privind soluţionarea cererii de
suspendare a executarii se comunica organului de executare competent,
potrivit legii.
In toate cazurile, suspendarea executarii actului administrativ fiscal
dainuie până la soluţionarea caii administrative de atac, chiar dacă pentru a
se pronunta organul de soluţionare a emis anterior o decizie de suspendare a
soluţionării contestaţiei, urmand ca procedura să fie reluata după încetarea
motivului care a determinat suspendarea soluţionării cauzei.
In soluţionarea cererii de suspendare a executarii, prin decizie se vor
prezenta motivele ce au format convingerea organului de soluţionare.
Soluţii asupra contestaţiei
Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte,

ori respinsă.
În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală
sau parţială a actului atacat.
Prin decizie se poate desfiinţa total sau partial actul administrativ
atacat, situaţie în care urmeaza să se încheie un nou act administrativ fiscal
care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.
Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în
drept cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei
constatare ar avea o înraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza să fie
data în procedura administrativă;
b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenta sau
înexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Contestaţia poate fi respinsă ca:
a) neintemeiată, în situaţia în care argumentele de fapt şi de drept
prezentate în sustinerea contestaţiei nu sunt de natura să modifice cele
dispuse prin actul administrativ fiscal atacat;
b) nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezinta argumente
de fapt şi de drept în sustinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt
încidente cauzei supuse soluţionării;
c) fiind fără obiect, în situaţia în care sumele şi măsurile contestate
nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat sau dacă prin
reluarea procedurii administrative, luandu-se act de solutia pronunţata de
instanţa penală, se constată că cererea ramane lipsita de obiect;
102
d) inadmisibilă, în situaţia contestarii deciziilor de impunere emise în
temeiul deciziei referitoare la baza de impunere, prin care nu sunt stabilite
diferenţe de impozite , taxe sau contribuţii.
Prin decizie se poate lua act de renunţarea la contestaţie, în situaţia
în care contestatorul solicita retragerea acesteia.
Contestaţia poate fi admisa şi actul administrativ fiscal atacat anulat
şi în situaţii cum sunt: constatarea existentei unei excepţii de fond sau de
procedura, lipsa unuia dintre elementele referitoare la numele, prenumele şi
calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, la numele şi prenumele
ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a
semnaturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia în care
actul administrativ fiscal emis prin intermediul mijloacelor informatice este
valabil şi în cazul în care nu poarta semnătura persoanelor împuternicite ale
organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent.
Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale
Dacă organul de soluţionare competent constata neîndeplinirea unei

condiţii procedurale, contestaţia va fi respinsa fără a se proceda la analiza pe
fond a cauzei.
Contestaţia nu poate fi respinsa dacă poarta o denumire gresită.
Contestaţia poate fi respinsă ca:
a) nedepusă la termen, în situaţia în care aceasta a fost depusă peste
termenul prevăzut de prezenta lege;
b) fiind depusă de o persoana lipsita de calitatea de a contesta, în
situaţia în care aceasta este formulata de o persoană fizică sau juridică lipsita
de calitate procesuala;
c) fiind depusă de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu,
potrivit legii;
d) lipsita de interes, în situaţia în care contestatorul nu demonstreaza
ca a fost lezat în dreptul sau interesul sau legitim;
e) prematur formulată, în situaţia în care sumele contestate nu sunt
stabilite cu titlu definitiv în sarcina acestuia sau în situaţia în care
contribuabilul contesta un act premergator care stă la baza emiterii unui act
administrativ fiscal.
Aceste soluţii nu sunt prevăzute limitativ.
Comunicarea deciziei şi calea de atac
Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunica contestatorului

şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. Deciziile emise în
soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de
contencios administrativ competenţa.
Comunicarea actului administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului caruia

îi este destinat. în situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România,
care si-au desemnat împuternicit , precum şi în situaţia numirii unui curator
fiscal, actul administrativ fiscal se comunica împuternicitului sau
curatorului, după caz.
103
Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent
şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătura, data
comunicării fiind data ridicarii sub semnătura a actului;
b) prin remiterea, sub semnătura, a actului administrativ fiscal de
către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data
comunicării fiind data remiterii sub semnătura a actului;
c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare
recomandata cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum
sunt fax, e-mail, dacă se asigura transmiterea textului actului administrativ
fiscal şi confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la
sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agentiei Naţionale
de Administrare Fiscală, a unui anunt în care se mentioneaza ca a fost emis
actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Actul administrativ
fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afisarii
anuntului.
Raportarea statistică a contestaţiilor
Direcţiile generale ale finantelor publice judetene, respectiv a

municipiului Bucuresti, şi Direcţia generala de administrare a marilor
contribuabili înaintează Agentiei Naţionale de Administrare Fiscală -
Direcţia generala de soluţionare a contestaţiilor semestrial şi anual, până la
data de 25 iulie pentru semestrul I şi respectiv până la data de 25 ianuarie
pentru întregul an expirat:
a) situaţia privind contestaţiile înregistrate, precum şi modul de
soluţionare;
b) situaţia privind soluţiile irevocabile pronunţate de instanţele
judecătoreşti în perioada de referinţă, în cauzele având ca obiect deciziile de
soluţionare a contestaţiilor emise de direcţia în cauză. La aceasta vor fi
anexate copiile hotărârilor judecătoreşti irevocabile în baza cărora s-a
întocmit situaţia.
Situaţiile vor fi însoţite de calculul indicatorilor de performanta ,
precum şi de raportul privind activitatea de soluţionare a contestaţiilor care
să cuprindă motivele care au determinat admiterea contestaţiilor sau
desfiinţarea totală ori parţială a actelor atacate, motivele pentru care
instanţele au pronunţat soluţii favorabile contribuabililor, precum şi
propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ.
Aceleaşi situaţii se vor întocmi şi la nivelul Direcţiei generale de
soluţionare a contestaţiilor.
Trimestrial, până la data de 10 a lunii următoare trimestrului expirat,
direcţiile generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului
Bucuresti, şi Direcţia generala de administrare a marilor contribuabili vor
înainta Agentiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia generala de
soluţionare a contestaţiilor situaţia privind contestaţiile în curs de
soluţionare la finele perioadei de referinta, în care vor fi evidentiate distinct
contestaţiile cu termen de soluţionare depasit.
104
1. Cel care consideră ca a fost lezat prin drepurile sale,este indreptatit la

contestatie printr-un:
a) act administrativ fiscal;
b) cod de procedura fiscala;
c) act atacat;
2. De la data comunicarii actului administrativ fiscal,sub sanctiunea

decaderii contestatia se depune în:
a) 10 zile;
b) 15 zile;
c) 30 zile;
3. Suspendarea actului administrativ fiscal se face din următoarele motive:

a) existenta unei indoieli puternice asupra legalitatii actului atacat;
b) bonitatea contribuabilului;
c) iminenţa producerii unei vătămări a drepurilor contestatorului;
4. Va putea relua procedura administrativa,organul de solutionare competent

numai dupa:
a) plătirea unei cauţiuni;
b) plata unei amenzi;
c) incetarea definitiva si irevocabila a motivului care a determinat
suspendarea;
5.Organul de solutionare competent pentru a lamuri cauzele poate solicita

puncte de vedere directiilor:
a) Ministerului Economiei şi Finanţelor;
b) Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;
c) Autoritatea Nationala a Vamilor;
Testul 2 de autoevaluare:
1. Nu se poate stabili prin conexarea dosarelor o alta competenta de

solutionare decat:
a) prin proces verbal;
b) cea administrativa de atac;
c) din rezultatul contestarii fiecarui act administrativ fiscal;
2. Prin participarea la cerere este forma interventiei voluntare,sunt afectati in

urma emiterii deciziei:
a) Garda financiara;
b) interesele juridice de natura fiscala;
c) organul de solutionare;
3. Contestatiile formulate de sucursalele persoanelor juridice se solutioneaza

de:
a) Ministerul Economiei;
b) organele de solutionare competente;
c) directiile generale teritoriale;
105
4. Dacă legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului,declaratia
fiscala este:
a) inştiinţată Administraţiei Publice;
b) asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere;
c) nulă;
5.Termenul de depunere a unei contestaţii se calculează ca număr de zile

scurse din:
a) ziua de când s-a comis fapta;
b) ziua de când s-a întocmit actul administrativ fiscal contestat;
c) ziua aducerii la cunoştiinţă a actului contestat.
1. Ordonanţa de Guvern 2 / 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

2. Ordonanţa de Guvern 92 / 2003 Repblicată privind Codul de procedură
Fiscală
106
TEMA IX – STABILIREA RĂSPUNDERII CA MODALITATE DE
FINALIZARE A CONTROLULUI FINANCIAR
CONŢINUT
9.1. Stabilirea răspunderii materiale

9.2. Stabilirea răspunderii disciplinare
9.3. Stabilirea răspunderii contravenţionale
9.4. Stabilirea răspunderii penale
REZUMAT
Finalitatea actului de control, constă în prezentarea iregularităţilor

regăsite în sugerarea măsurilor de luat şi în stabilirea răspunderii asupra
faptelor de încălcare a legii în seama unei sau unor persoane anume.
Răspunderea persoanelor implicate aşa cum este prezentată mai jos, va fi de
mai multe forme.
OBIECTIVE
► Prezentarea formelor de răspundere;
► Cunoaşterea trăsăturilor, condiţiilor şi formelor răspunderii materiale;
► Înţelegerea procedurii de obţinere a titlurilor executorii şi de recuperare a
pagubelor
9.1. Stabilirea răspunderii materiale
Constatarea pagubelor
Paguba în avutul public sau privat este o pierdere materială,

bănească sau financiară suferită de o unitate patrimonială ori cauzată
acesteia. Paguba este o modificarea negativă în patrimoniul unităţii, produsă
prin diminuarea activului datorită unor sustrageri, degradări, distrugeri,
pierderi, risipiri, etc ale bunurilor sau prin creşterea pasivului, cauzată de
obligarea la penalizări, amenzi sau daune, generate de fapta culpabilă a
persoanelor încadrate în muncă. Paguba este: efectivă, reală şi nu eventuală,
certă şi actuală. Paguba este certă atunci când întinderea sa este bine
stabilită şi evaluabilă la o sumă de bani certă. Este actuală când este deja
produsă în mod cert sau realizarea sa în viitor este sigură.
În cadrul răspunderii materiale, în raport de existenţa culpei, paguba
cauzată unităţii poate fi constatată în cel mult 3 ani de la data producerii ei
în cazul existenţei culpei şi în cel mult 1 an de la data primirii sumelor sau
bunurilor ori a beneficierii de servicii nedatorate, situaţie în care nu există
culpă a persoanei beneficiare. Termenele de constatare a pagubei încep de la
data când patrimoniul unităţii a fost diminuat, fie prin producerea directă a
unei pagube, fie prin plata unor sume de bani, predarea unor bunuri sau
prestarea unor servicii necuvenite. La stabilirea acestor termene se ia în
considerăre data la care efectele faptei păgubitoare s-au repercutat în
patrimoniul unităţii economice şi nu momentul în care a avut loc fapta.Sunt
cazuri cînd efectele păgubitoare ale faptei se produc mai târziu decât fapta.
De exemplu, constatarea la beneficiar a calităţii necorespunzătoare a unui
produs. Fapta a fost săvârşită de personalul furnizorului cu ocazia producerii
107
acestuia, paguba apare însă, numai când furnizorul plăteşte beneficiarului
penalităţi sau (şi) despăgubiri.
Depăşirea termenului de constatare (de 3 ani şi de 1 an) are drept
rezultat pierderea dreptului de a obţine un titlu executoriu şi implicit
recuperarea creanţei.
Constatarea este o obligaţie a : şefilor de echipă, de atelier,
maiştrilor, altor persoane care conduc direct procesul de producţie pentru
pagubele cauzate prin depăşirea normelor de consum, producerea de
rebuturi, defectarea unor utilaje, pierderea de scule şi a unor dispozitive etc;
compartimentelor personal-retribuire, financiar-contabil, aprovizionare-
desfacere etc. pentru pagubele născute prin plata unor sume necuvenite,
prestarea unor servicii sau predarea unor bunuri nedatorate; organelor cu
atribuţii de control pentru pagubele pricinuite în gestiunile materiale.
Constatarea pagubelor are loc de regulă, prin exercitarea atribuţiilor
de către organele de control competente, care au obligaţia să încheie în scris
act constatator (proces verbal, referat, raport, etc.). În actul de constatare a
pagubei se consemnează exact şi complet datele şi elementele care să
determine cu precizie existenţa, cuantumul şi cauzele acesteia, activităţile
culpabile care au generat-o (vinovăţia persoanei şi defalcarea pe autori în
raport de participarea fiecăreia la producerea pagubei).Nu au calitatea de act
constatator: bilanţul în care figurează o sumă sau o persoană în poziţie
debitoare; procesul-verbal încheiat de organele de inspecţie bancară la un
control ulterior, în cazul când aspectele reţinute au caracter limitat şi
însuficient pentru cunoaşterea cu precizie şi cuantumului pagubei; procesul-
verbal prin care se constată o defecţiune şi necesitatea reparaţiei fără a arăta
valoarea pagubei.
Evaluarea pagubelor
În cadrul răspunderii materiale, evaluarea pagubelor aduse avutului

public sau privat prin lipsuri sau degradări de bunuri se face la preţurile în
vigoare la data producerii pagubei, sau la data constatării dacă nu se poate
determina data producerii, fără a se cuprinde foloasele nerealizate.
Evaluarea pagubelor pentru bunurile constatate lipsă în gestiune se
face la preţuri cu amănuntul indiferent dacă bunul provine din producţie
industrială sau agricolă, a fost sustras din sectorul de stat, cooperatist sau
privat. Când pentru acelaşi bun sunt practicate preţuri cu amănuntul diferite,
se ia ca bază de calcul preţul cu amănuntul aplicabil pentru unitatea
patrimonială păgubită. Dacă se aplică preţuri cu amănuntul diferenţiate în
cadrul aceleaşi gestiuni, se ia ca bază de calcul preţul cel mai mare.
Pentru bunurile care formează producţia neterminată evaluarea
pagubei se face pe baza cheltuielilor efectuate potrivit evidenţelor unităţii,
inclusiv cotele de regie şi rentabilitate medie planificată pe unitate. Valoarea
materiilor prime şi materialelor se stabileşte pe baza preţurilor cu
amănuntul.
În cazul degradărilor de bunuri pentru evaluarea pagubelor se iau în
calcul, după caz: cheltuielile de reparare sau recondiţionare; diferenţa dintre
preţul bunului respectiv şi preţul ce se obţine prin valorificare; cheltuielile
de reparare sau recondiţionare la care se adaugă diferenţa dintre preţul
bunului respectiv şi cel al bunului reparat sau condiţionat, dacă prin
repararea sau recondiţionare se obţine un bun de calitate înferioară; diferenţa
dintre preţul bunului şi preţul materiei prime, dacă se utilizează ca materie
108
primă; costul de producţie sau cheltuielile de cumpărare, dacă nu a putut fi
reperat, recondiţionat sau valorificat.
La evaluarea pagubelor se ţine seama şi de gradul de uzură a
bunului. Dacă gradul de uzură nu poate fi stabilit, paguba este egală cu
valoarea integrală a bunului.
Evaluarea pagubelor produse prin fapte care constituie delicte civile
sau infracţiuni se face prin adăugarea, la paguba efectivă, evaluată în
condiţiile răspunderii materiale, a folosului de care a fost lipsită unitatea
păgubită. Dacă paguba efectivă plus folosul nerealizat nu acoperă costul
bunurilor respective, se ia în calcul costul de producţie sau de procurare al
acestora.
Folosul nerealizat se determină sub următoarele forme :
-dobânda legală: când obiect al infracţiunii este sumă de bani, alta
decât un avans spre decontare nejustificat. Se calculează pentru întreaga
perioadă de timp de la data săvârşirii infracţiunii şi până la completa
achitare a sumei. În situaţia în care obiect al infracţiunii este însuşirea unor
bunuri, dobânda legală aferentă pagubei neacoperite se calculează din
momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la completa
achitare. Calculul se face luându-se în considerăre fie dobânda pe care
unitatea păgubită o plăteşte băncii (când nu are disponibilităţi băneşti
proprii), fie dobânda pe care unitatea ar fi primit-o de la bancă – şi de care a
fost lipsită – pentru suma respectivă (când are disponibil în conturile sale
bancare). Dacă paguba a fost cauzată prin înfracţiune continuă, de exemplu
sustragerea periodică a unor sume de bani, cuantumul dobânzii se calculează
pentru fiecare act înfracţional în parte, iar când acest calcul nu este posibil,
dobânda se calculează în raport cu ultimul act infracţional.
Dobânda se calculează asupra pagubei efective, după formula:
d= (S*p*T)/100*365
în care:
S= suma (paguba) asupra căreia se calculează dobânda, respectiv
paguba determinată diminuată cu sumele acoperite de înculpat sau de
garanţiile acestuia prin plată şi cu garanţia reţinută gestionarului inculpat în
contul unităţii patrimoniale;
p= procentul dobânzii;
T= numărul de zile de la data constatării pagubei, respectiv data când
a rămas definitivă hotărârea instanţei de judecată, după caz, până la data
(datele) când paguba a fost acoperită integral (sau parţial). Dacă paguba se
acoperă parţial, în mai multe etape, în timpul cercetării, calculul dobânzii se
face pentru fiecare perioadă în parte;
-penalităţile : când obiectul infracţiunii îl constituie sume de bani
provenite din avansuri spre decontare nerestituite sau nejustificâte în termen.
Penalităţile se calculează prin aplicarea procentului legal stabilit pentru
fiecare zi de întârziere asupra avansului nejustificat sau nedepus, de la data
când decontul trebuie depus până la achitarea debitului, fără ca suma
percepută ca penalităţi să depăşească debitul iniţial. Penalităţile se aplică
limitativ titularilor de avans. Deci, în cazul în care anumite persoane din
unitate, prin încălcarea îndatoririlor lor de serviciu, au înlesnit titularilor
primirea de noi avansuri, obligarea lor la acoperirea pagubei constă din plata
sumei reprezentând avansul respectiv la care se calculează dobânda legală şi
nu penalităţile;
109
-profitul nerealizat, ca formă a folosului nerealizat, se stabileşte la
nivelul profitului planificat sau pe bază de probe. În situaţia în care fapta
constă într-o acţiune sau omisiune ce a determinat sistarea sau încetinirea
activităţii sau a unui anumit proces tehnologic prin deteriorarea unei
înstalaţii, a unui utilaj etc., se ia în calcul profitul planificat şi nerealizat pe
perioada stagnării sau încetinirii producţiei la atelierul sau secţia productivă
respectivă. Unitatea are obligaţia de a dovedi atât profitul planificat cât şi
faptul că acesta era integral realizabil;
-câştigul nerealizat: de exemplu, în situaţia în care, în urma unui
accident de circulaţie, a fost distrus un autovehicul al unităţii, înculpatul
datorează, pe lângă valoarea acestuia şi contravaloarea folosului nerealizat.
Trăsăturile, condiţiile şi formele răspunderii materiale
Persoanele încadrate în muncă răspund pentru pagubele aduse

patrimoniului unităţii economice din vina şi în legătură cu munca lor. Ele nu
răspund de pierderile inerente procesului de producţie care se încadrează în
limitele legale, de pagubele provocate datorate unor cauze neprevăzute şi
care nu puteau fi înlăturate, ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au
fost provocate de riscul normal al serviciului sau de forţa majoră.
Răspunderea materială prezintă unele trăsături specifice şi anume:
este proprie persoanelor încadrate în muncă; este de regulă, limitată numai
la paguba efectivă, neincluzând foloasele nerealizate de unitate; se
întemeiază exclusiv pe culpă (vinovăţie); este, în principiu, individuală:
reparaţia are loc prin echivalent bănesc şi nu în natură; presupune o
procedură specială; nu poate funcţiona în comun cu răspunderea unităţii
patrimoniale.
Pentru ca răspunderea materială să aibă loc, trebuie îndeplinite,
cumulativ, următoarele condiţii:
-între autorul pagubei şi unitatea păgubită să fi existat un raport
juridic de muncă la data săvârşirii faptei cauzatoare de pagubă; contract de
muncă, contract de ucenicie, contract de prestări servicii,etc.
-fapta cauzatoare a pagubei să aibe caracter ilicit, să fie personală şi
în legătură cu munca.De exemplu, pagubele în gestiune sunt datorate
faptelor proprii ale gestionarilor, dar şi faptele proprii comise sau omise
savârşite de persoane cu funcţie de conducere sau de execuţie, cum sunt:
nerespentarea condiţiilor legale la încadrarea gestionarului, neasigurarea
condiţiilor de securitate, neacordarea asistenţei tehnice solicitate în scris,
neconstituirea sau nereţinerea garanţiei legale etc.
-prin fapta să ilicită autorul să fi produs o pagubă materială, de
regulă localizată în patrimoniul unităţii la care este încadrat. Existenţa
pagubei este elementul caracteristic al răspunderii materiale, întrucât fapta
ilicită este un element comun şi altor răspunderi ( penală, disciplinară,
contravenţională) înexistenţa pagubei face imposibilă stabilirea răspunderii
materiale. De exemplu, o persoană nu răspunde material faţă de unitate
pentru neîndeplinirea programului de producţie, deoarece nu s-a produs o
pagubă certă, actuală şi efectivă;
-să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi pagubă, în
sensul că fapta ilicită precede şi determină paguba care apare ca efect al
faptei ilicite.
Paguba unităţii este cauzată în mod nemijlocit de fapta celui încadrat. De
exemplu, degradarea unor bunuri. Sunt însă situaţii în care paguba unităţii
110
reprezintă efectul indirect al faptei ilicite. De exempu, fapta maistrului care
încredinţează un utilaj spre folosire unui muncitor neinstruit şi acesta îl
deteriorează; fapta conducătorului de unitate care, deşi avertizat nu dispune
schimbarea unui gestionar ce a produs pagube etc;
-persoana să fi săvârşit fapta cu vinovăţie, sub formă comisivă sau
omisivă. Vinovăţia implică conştiinţa încălcării unor relaţii sociale şi se
întemeiază pe discernământul autorului pe posibilitatea acestuia de a
prevede consecinţele propriei sale fapte. De exemplu, pentru daunele aduse
patrimoniului ca urmare a depăşirii normelor de consum, a fabricării de
preoduse necorespunzătoare, a pierderilor ivite prin gospodărirea,
depozitarea, conservarea necorespunzătoare a materialelor este atrasă
răspunderea materială, dacă acestea sunt cauzate cu vinovăţie.
Vinovăţia trebuie dovedită de unitate. În materie de gestiuni sunt şi
situaţii în care vinovăţia este prezumată şi nu trebuie dovedită de unitate .
Această prezumţie poate fi însă răsturnată, făcându-se dovada contrară de
către gestionar. Prezumţia de vinovăţie împotriva gestionarului operează în
situaţiile în care:
- se produc lipsuri cantitative în gestiuni, consemnate în actul
constatator încheiat de organele de control competente.Prezumţia de
vinovăţie împotriva gestionarilor nu se referă la lipsurile de calitate
(degradări, denaturări, alterări, diluări, etc.)
- atribuţiile gestionarului sunt exercitate în condiţiile legale de un
delegat sau de o comisie şi se constată o pagubă, fără a se putea stabili că
aceasta s-a produs în absenţa gestionarului.
Formele răspunderii materiale sunt: individuală, comună, solidară,
subsidiară.
Răspunderea individuală impune persoanei încadrate obligaţia de a
repara singură şi în întregime paguba cauzată unităţii prin fapta să personală
şi din vinovăţie proprie.
Răspunderea comună se stabileşte atunci când există o singură
pagubă şi mai mulţi autori. Paguba se fracţionează între coautori în funcţie
de contribuţia fiecăruia la producerea ei, adică de faptele personale şi
vinovăţia proprie. În situaţiil în care gradul de participare a fiecărui coautor
la producerea pegubei nu poate fi determinat răspunderea fiecărei persoane
se stabileşte proporţional cu salariul de la data constatării pagubei şi dacă
este cazul, pentru pagubele din gestiune şi în funcţie de timpul lucrat de la
ultima inventariere a bunurilor.
Răspunderea solidară constă în obligaţia mai multor persoane de a
executa aceeaşi datorie, fiecare pentru totalitatea datoriei. Ea reprezintă o
excepţie în raport cu răspunderea individuală. Prin acest procedeu este
înlăturată posibilitatea divizării unei datorii între debitori astfel încât, fiecare
dintre ei rămâne obligat pentru întreaga datori. Răspunderea solitară nu se
prezumă, ea este rezultatul voinţelor părţilor, deci, o răspundere
convenţională. Răspunderea solidară se caracterizează prin aceea că: fiecare
debitor poate fi constrâns pentru totalitatea datoriei: plata făcută de unul
dintre debitori anulează obligaţiile celorlalţi faţă de unitatea păgubită;
unitatea poate urmării pe oricare dintre codebitori solidari, fără ca acesta să
poată opune beneficiul de diviziune; urmărirea unui debitor solidar întrerupe
prescripţia în contra tuturor codebitorilor solidar în contra căruia unitatea a
pornit acţiunea, poate opune toate excepţiile care îi sunt personale şi acelea
care sunt comune tuturor debitorilor, în afara celor strict personale; obligaţia
111
solidară se împarte de drept între debitori, fiecare din ei nu este dator unul
către altul decât numai pentru partea sa.
Răspunderea subsidiară se stabileşte atunci când paguba este produsă
de mai multe persoane, dar gradul lor de participare nu este identic sau
similar, ori unele dintre acţiunile deficitare nu constituie o cauză nemijlocită
a pagubei ci numai un prilej.Răspunderea subsidiară este acea formă de
răspundere materială în care persoana vinovată a produs paguba în mod
indirect, a înlesnit-o prin nerespectarea unor obligaţii de serviciu.
Răspunderea subsidiară este precedată şi condiţionată de răspunderea
directă. În toate cazurile însă persoana răspunde în subsidiar pentru o faptă
proprie. Dacă răspunderea principală, directă este anulată, dispare şi
răspunderea subsidiară corelativă.
Răspunde subsidiar persoana încadrată în muncă care prin fapta să
ilicită:
- a înlesnit păgubirea unităţii de către o altă persoană în mod
direct.Deci autorul indirect al pagubei răspunde subsidiar. Această situaţie
de răspundere se referă la pagubele produse în gestiuni. Persoanele care se
fac vinovate de luarea unor măsuri fără respectarea legii sau de neluarea
unor măsuri legale, răspund material în limita valorii pagubei rămase
neacoperite de autorul ei direct;
- a determinat plata unei sume nedatorate, predarea unui bun ori
prestarea unui serviciu necuvenit, către o altă persoană ce are calitatea de
beneficiară, iar recuperarea de la aceasta nu mai este posibilă din cauză că
este însolvabilă, a dispărut, a decedat fără a lăsa avere urmăribilă, s-a
prescris dreptul la acţiune, sau la executarea silită, etc. Beneficiarul plăţilor
nedatorate, a bunurilor primite sau serviciilor prestate pot fi persoane
încadrate în aceeaşi unitate cu cel care a determinat plata, remiterea sau
prestarea nelegală sau terţe persoane fizice sau juridice. De exemplu,
răspund subsidiar, persoanele vinovate de efectuarea în mod necuvenit a
plăţii ajutoarelor materiale din fondurile asigurărilor sociale, în cazul
nerecuperării sumelor de la beneficiari: persoanele din compartimentul
personal, salarizare vinovate de fapte care determină plata unor sume
superioare celor legale cum sunt încadrarea unor persoane fără îndeplinirea
condiţiilor legale, pontaje neconforme cu realitatea, calcule eronate, etc.,
răspund subsidiar pentru sumele plătite peste cele cuvenite legal dacă nu se
pot recupera de la beneficiari. Răspunderea subsidiară pentru plăţile
necuvenite revin şi şefului de compartiment care prin viza să a atestat
realitatea, oportunitatea şi legalitatea plăţilor efectuate, precum şi şefului
contabil care nu a exercitat sau a exercitat nelegal controlul financiar
preventiv.
- a dovedit neglijenţă datorită căreia unitatea a fost păgubită prin furt
comis de alte persoane, numai dacă paguba nu a putut fi recuperată de la
autorul furtului.
Răspunderea materială în legătură cu activitatea financiar contabilă
Răspunderea materială în legătură cu activitatea financiar contabilă
Întocmirea eronată a actelor contabile sau înregistrarea eronată a

unor operaţii contabile atrage răspunderea materială directă (principală-
individuală) sau indirectă (subsidiară), atunci cănd prin aceasta se generează
pagube. Asemenea fapte generatoare de pagube şi răspunderi materiale sunt:
112
-depăşirea termenelor de trecere în evidenţa separată a debitorilor
însolvabili: este omisivă. Netrecerea debitului (în cazul însolvabilităţii
debitorului) în evidenţa separată are drept consecinţă pierderea efectului
întrerupător de prescripţie. Dispoziţia de trecere în evidenţa separată
întrerupe prescripţia, efectele sale fiind echivalente ultimului act de
executare. Dispoziţia respectivă produce aceste efecte numai dacă este luată
în termene legale, adică după minim 3 luni de la obţinerea titlului executoriu
şi nu mai târziu de 3 ani. Dacă trecerea în evidenţă separată a debitorilor
însolvabili nu se face în termenele legale, termenul prescripţiei curge în
continuare şi persoana vinovată răspunde material pentru paguba suferită de
unitate.
-încheierea nereală a proceselor verbale de însolvabilitate a
debitorilor: prin această faptă a persoanelor vinovate unitatea pierde
posibilitatea urmăririi unor debitori, care deşi solvabili, în realitate sunt
înregistraţi în evidenţa separată a unităţii ca însolvabili;
-întocmirea neconformă cu realitatea a documentelor pentru scăderea
din contabilitate a lipsurilor constatate la inventariere: recuperarea pagubei
se urmăreşte în primul rând de la persoanele care au produs-o prin fapta lor
directă. Dacă eroarea din documentele de evidenţă se descoperă în termenul
de prescripţie unitatea procedează, mai întâi la recuperarea pagubei de la
persoana care a produs-o şi numai în subsidiar stabileşte răspunderea
materială a persoanei care a întocmit neconform documentele pentru
scăderea din contabilitate a lipsurilor constatate la inventariere, şi numai în
cazul în care autorul pagubei a devenit insolvabil
-întocmirea neconformă cu realitatea a documentelor pentru scăderea
din contabilitate a altor pagube: operaţiunea de scădere din contabilitate a
pagubelor care nu se datoresc vinei cuiva este nelegală atunci când: se
întocmesc în acest scop, documente neconforme cu realitatea; trecerea pe
pierderi este aprobată de un organ sau o persoană fără competenţă.
Persoanele care întocmesc acte neconforme realităţii sau aprobă fără a avea
competenţă scăderea din contabilitate a unor pagube existente , nu păgubesc
unitatea şi nu răspund material, decât dacă, datorită faptei lor se pierd
termenele pentru valorificarea dreptului de creanţă al unităţii ori paguba nu
se mai poate recupera de la autorul iniţial;
-înregistrarea eronată a operaţiilor generatoare de plăţi nelegale şi a
stimulentelor materiale: în această categorie se înclude toate înregistrările
contabile eronate datorită cărora unitatea face plăţi necuvenite la care, în
realitate, nu era obligată. Persoanele care prilejuiesc păgubirea unităţii prin
înregistrări contabile eronate răspund numai în cazul în care termenul de
constatare de un an a expirat. Dacă eroarea se constată în termen de un an de
la primirea sumelor, recuperarea se face de la beneficiarii direct şi numai în
caz de însolvabilitate a acestora răspund în subsidiar autorii erorilor din
evidenţa contabilă.Dacă termenul de un an a expirat, recuperarea se face
integral de la persoane care au prilejuit păgubirea unităţii în înregistările
eronate în contabilitate;
-înregistrarea în contabilitate a operaţiilor ce generează în alt mod
păgubirea unităţii: autorii erorii înregistrărilor contabile răspund subsidiar
numai în cazul în care paguba nu se poate recupera de la persoanele care au
produs-o direct, din cauză că acestea au devenit însolvabile sau a fost
depăşit termenul de constatare a pagubei.
Înregistrările eronate care au condus la diminuarea activului sau
mărirea pasivului unităţii, nu atrag răspunderea materială a autorului erorii.
113
Sunt însă cazuri când astfel de înregistrări eronate în evidenţa contabilă sau
tehnico operativă produc pagube şi în această situaţie unitatea este obligată
să procedeze la recuperare.
În aceste cazuri răspunderea materială este generată de :
-încheierea unui bilanţ în care, din eroare, unele unităţi figurează
creditoare deşi în realitate acestea au respectat obligaţiile de plată. Deoarece
acţiunea în judecâtă se respinge ca urmare a constatării că în realitate
unitatea debitoare şi-a îndeplinit obligaţia prin plată sau livrare se
procedează imputatea cheltuielilor de judecâtă în sarcina persoanei care nu a
făcut corect înregistrarea, precum şi a contabilului şef care nu a controlat
operaţiunile contabile;
-evidenţierea unor pagube în alte conturi decât cele prevăzute şi
menţinerea lor peste termenele legale de prescripţie. Astfel, înregistrarea
eronată a unor operaţiuni poate conduce la descoperirea pagubei suferite de
unitate după ce aceasta a pierdut termenul în care putea acţiona pentru
recuperarea pagubei de la autor. În asemenea situaţii răspunde material
persoana care a înregistrat eronat operaţia în evidenţa contabilă.
Răspunderea materială în legătură cu activitatea financiară
În sfera controlului, organizării şi conducerii evidenţei tehnic-

operative şi contabile este cuprinsă, în mare măsură şi activitatea financiară
şi de respectare a normelor legale privind plăţile. În legătură cu acest
domeniu de activitate răspunderea materială se stabileşte pentru fapte cum
sunt:
a.-plata unor sume nedatorate.
a.1.-În legătură cu plata salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor,
premiilor, etc. persoanele din compartimentele personal-salarizare por
săvârşi fapte care să determine plata unor sume superioare celor legale, cum
sunt încadrarea unor persoane, fără îndeplinirea condiţiilor legale, pontaje
neconforme cu realitatea, calcule eronate, etc. Aceste persoane răspund
subsidiar pentru sumele plătite peste cele cuvenite în mod legal, dacă nu se
pot recupera de la beneficiari, datorită următoarelor cauze: termenul de un
an a expirat şi beneficiarii nu mai pot fi obligaţi la restituirea sumelor
primite necuvenit înaintea acestei perioade; beneficiarii în acuză deşi au fost
obligaţi la plata pentru sumele primite necuvenit în perioada de un an, au
devenit insolvabili sau au decedat fără a lăsa urmaşi şi avere. Răspunderea
pentru plăţile necuvenite revine şi şefului de compartiment care prin viza sa
a atestat realitatea, oportunitatea şi legalitatea plăţilor efectuate;
a.2- În legătură cu alte plăţi făcute persoanelor fizice sau juridice
(chirii superioare celor legale sau pe intervale mai mari decât a durat efectiv
contractul de închiriere); decontarea eronată a unor facturi, indicându-se o
altă unitate sau un alt cont bancar, etc; răspunderea persoanelor vinovate
este individuală sau comună în raport cu împrejurările de fapt, dacă sumele
respective nu pot fi recuperate de la persoanele fizice sau juridice care le-au
încasat, ca urmare a insolvabilităţii sau prescripţiei;
b. neplata unor sume datorate.
În această situaţie daunele sunt constituite din: penalităţi plătite
pentru întârzierea plăţii furnizorilor, refuzul nejustificat al plăţii furnizorilor,
nerestituirea unor sume încasate fără îndreptăţire; cheltuielile de judecată,
dacă din cauza plăţii cu întârziere sau a neachitării penalităţilor, unitatea a
fost obligată şi la suportarea acestor cheltuieli; dobânzi, când unităţile fiind
114
datorate prin lege sau contract la plata unor sume, nu efectuează plăţile în
termen din vina personalului şi sunt obligate la plata de dobânzi. Toate
aceste plăţi reprezintă daune pentru unitate şi se impută persoanelor
vinovate.
Răspunderea materială în legătură cu activitatea gestionară
Gestionarul răspunde integral în cazurile în care: se constată lipsa

efectivă a bunurilor sau valorilor în gestiune, risipirea, degradarea,
deprecierea lor, etc.; primeşte bunuri în cantităţi inferioare celor înscrise în
documentele însoţitoare, fără a se întocmi acte legale de constatare, dacă
prin aceasta unitatea a fost păgubită; primeşte bunuri cu vicii aparente, nu
solicită asistenţa tehnică de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta
este necesară; atribuţiile sale fiind exercitate, legal, de un delegat sau de o
comisie, se constată o pagubă fără a se putea stabili că aceasta s-a produs în
absenţa gestionarului.
Răspunderea integrală revine şi gestionarilor de fapt adică persoanei
încadrate în muncă care nu are funcţia de gestionar dar în fapt primeşte,
păstrează şi eliberează bunuri chiar dacă efectuează aceste operaţii numai
ocazional şi fără ca ele să constituie atribuţia să principală de serviciu.
Răspunderea în gestiuni colective este comună şi integrală. Se
stabileşte atunci când paguba în gestiune a fost produsă: de gestionar
împreună cu alte persoane din unitate; de gestionari, adică într-o gestiune
comună în care manipularea bunurilor se face în colectiv de mai multe
persoane sau în schimburi succesive fără predare de gestiune între
schimburi.
Când se consideră că manipularea bunurilor se efectuează în
colectiv, pentru stabilirea răspunderii comune este necesar să se precizeze
persoanele, calitatea şi răspunderile lor, în raport de specificul gestiunilor
(unităţii desfacere cu amănuntul, unităţi de alimentaţie publică, depozite şi
magazii etc.) Persoanele cu funcţii de conducere sau de execuţie răspund
material în legătură cu operaţiile sau activităţile pe care le exercită şi care, în
mod direct sau indirect, pot provoca pagube unităţii.
În legătură cu activitatea gestionarilor, persoanele cu funcţii de
conducere sau de execuţie , răspund:
a)- integral, atunci când nesocotind îndatoririle lor de serviciu a adus
pagube unităţii prin aceea că:
a.1.- nu au asigurat gestionarului asistenţa tehnică de specialitate
pentru controlul calitativ al bunurilor,ori au prestat asistenţă tehnică
necorespunzătoare;
a.2.- nu au luat măsurile necesare pentru păstrarea bunurilor în condiţii
corespunzătoare. Pentru depozitarea necorespunzătoare a bunurilor
răspunderea este:
-individuală (sau colectivă) a gestionarului, dacă i s-au asigurat condiţiile
necesare, dar degradarea mărfurilor s-a produs din nerespectarea regulilor de
depozitare şi conservare;
-integrală şi proprie (exclusivă) a persoanei care nu a luat măsurile necesare
pentru păstrarea bunurilor în condiţii corespunzătoare;
-comună, a persoanei cu atribuţii pe linia asigurării condiţiilor de păstrare a
bunurilor şi a gestionarului, atunci când paguba se datorează atât
neîndeplinirii obligaţiei de serviciu ce revenea persoanei cu atribuţii de
această natură, în sensul de a se îngriji de siguranţa bunurilor cât şi
115
neîndeplinirii de către gestionar a obligaţiei de a lua măsurile necesare
pentru siguranţa şi buna păstrare a bunurilor pe care le gestionează sau de a
sesiza să se ia măsuri pentru păstrarea bunurilor respective, măsuri ce nu
puteau fi luate de el însuşi;
a.3.- au dat gestionarului dispoziţii greşite sau contrare legii, ce au
determinat producerea pagubei. De exemplu, este contrară legii : dispoziţia
verbală dată gestionarului de a elibera bunuri din gestiune în mod
provizoriu, dispoziţia de livrare a bunurilor din gestiune dată de o altă
persoană decât cea autorizată dispoziţia dată de persoana autorizată dar fără
viza de control financiar preventiv în cazul eliberării de bunuri către alte
unităţi economice etc.
b) subsidiar, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul
constatării insolvabilităţii acestuia, atunci când se fac vinovate de :
b.1. – neluarea măsurilor necesare pentru stabilirea şi acoperirea
pagubelor în gestiune;
b.2. – neefectuarea inventarierilor la termen şi în condiţiile legii, în
situaţia în care prin aceasta s-a contribuit la cauzarea pagubei. Managerul
unităţii şi contabilul şef răspund în cazurile în care nu dispun efectuarea
inventarierilor cel puţin o dată pe parcursul unui an calendaristic şi dacă
ulterior se constată lipsuri în gestiune.
Organele de control răspund când nu efectuează operaţiunile de
inventariere în strictă concordanţă cu normele legale. Astfel, revizorii de
gestiuni răspund pentru inventariere eronată, lipsurile existente pe care le
acoperă sau nu le descoperă, înlocuirile de mărfuri, transferurile fictive şi
alte operaţiuni păgubitoare pentru unitate, în cazul că se constată vinovăţia
lor, adică atunci când prin îndeplinirea corectă a îndatoririlor de serviciu
aceste operaţii ilicite şi păgubitoare de gestionar puteau fi descoperite. Ei
răspund şi pentru stabilirea eronată a situaţiei din gestiune, dacă acesta a
determinat menţinerea în continuare, în funcţie, a gestionarului care a cauzat
noi lipsuri în gestiune;
b.3.- nerespectarea altor îndatoriri de serviciu privind gestiunea
bunurilor, dacă fără încălcarea acestora paguba s-ar fi putut evita.
În legătură cu încadrarea gestionarilor, persoanele cu funcţii de
conducere şi execuţie răspund material, integral pentru pagubele cauzate de
gestionar, solidar cu acesta, atunci când se fac vinovate de încadrarea,
trecerea sau menţinerea unei persoane în funcţie de gestionar fără
respectarea condiţiilor de vârstă, studii şi antecedente penale. Încadrarea
unei persoane într-un post fără calificarea legală de gestionar, dar care face
ulterior acte de gestiune nu atrage răspunderea materială a celui care a
dispus o asemenea numire, cu condiţia ca acesta să nu fi cunoscut sau
acceptat actele săvârşite de gestionarul de fapt.
Pentru a se stabili răspunderea materială, fapta trebuie să fie
săvârşită cu vinovăţie. În cazul în care persoana din compartimentul de
personal întocmeşte un referat neconform cu realitatea, prin care „atestă”
legalitatea operaţiunii ce urmează a avea loc, directorul este exonerat de
răspundere, singurul răspunzător fiind autorul referatului. În cazul în care
consilierul juridic vizează ca real şi legal referatul compartimentului
personal, acesta răspunde pentru fapta să ilicită, alături de autorul
referatului.
În acest caz răspunderea este:
-Egală cu paguba, respectiv integrală şi solidară, dacă persoanele
vinovate de neîndeplinirea atribuţiilor de servicu privind controlul
116
îndeplinirii condiţiilor de încadrare în funcţia de gestionar au activat în
unitate în toată perioada în care gestionarul a produs pagube;
-Proporţională cu timpul când a activat în funcţia respectivă raportat
la durata perioadei în care gestionarul a păgubit unitatea, dacă una din
persoanele vinovate a încetat să aibă raporturi de muncă cu unitatea în
perioada în care a avut loc paguba;
Ca regulă generală, în funcţie de atribuţiile de serviciu ale fiecărei
persoane solidaritatea persoanelor în cauză operează numai în limitele
răspunderii materiale a gestionatului încadrat nelegal,nu pentru întreaga
pagubă suferită de unitate prin fapta comună a acestuia cu a altor persoane
(cogestionari).
Tot în legătură cu încadrarea gestionarilor, persoanele cu funcţii de
conducere sau de execuţie răspund material, subsidiar, în limita valorii
rămase neacoperite de autorul direct, din momentul constatării
insolvabilităţii acestuia, atunci când se fac vinovate de :
-neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor necesare pentru
înlocuirea gestionarului sau a persoanelor aflate în subordinea sa, deşi au
fost avertizate în scris şi motivat că nu-şi îndeplinesc atribuţiile în mod
corespunzător. Constituie fapte care dovedesc comportament
necorespunzător al gestionarului: lipsurile în gestiune, delapidările,
neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, neîntocmirea şi
neprezentarea la termenele stabilite a documentelor privind mişcarea
mărfurilor în gestiune etc. Persoana vinovată răspunde numai pentru pagube
produse de cei neînlocuiţi sau înlocuiţi cu întârziere.
De asemenea, persoanele cu funcţii de conducere sau execuţie,
răspund integral pentru pagubele cauzate de gestionar, solidar cu acesta,
atunci când se fac vinovate de nerespectarea prevederilor legale privind
constituirea garanţiilor de către gestionar. În această categorie de prevederi
legale se cuprind cele referitoare la constituirea garanţiei în numerar,
reţinerea ratelor pentru completarea acesteia, reîntregirea garanţiei când
parte a fost folosită pentru acoperirea unor pagube, constituirea garanţiilor
suplimentare. Răspunderea este solidară cu gestionarul pentru pagubele
cauzate de acesta, în limita garanţiei neconstituite. În cazul în care
gestionarul a produs paguba prin fapta sa comună cu alte persoane,
răspunderea solidară operează numai pentru partea sa de pagubă provocată
de acesta. Dacă la producerea pagubei au contribuit mai mulţi cogestionari,
dintre care numai unul sau numai o parte din aceştia nu au garanţiile
constituite în întregime, persoanele cu funcţii negestionare răspund solidar
cu gestionarul a cărei garanţie este insuficientă şi numai în limita părţii
neconstituite.
Răspunderea materială în legătură cu recepţia bunurilor se stabileşte
în sarcina persoanelor vinovate astfel:
a) -în legătură cu recepţia produselor la furnizor, între delegaţii
unităţilor furnizoare şi beneficiare:
a.1.- delegatul furnizorului răspunde: integral (personal) când a livrat
beneficiarului cantităţi superioare celor înscrise în documentele însoţitoare;
limitat (subsidiar) când a livrat produse necorespunzătoare calitativ numai
pentru cheltuielile suportate de unitate cu livrarea acestor produse şi nu cu
fabricarea lor. Răspunderea principală revine muncitorilor care le-au produs
şi personalului cu atribuţii de control de calitate;
a.2.- delegatul beneficiarului răspunde material pentru: recepţia unor
cantităţi inferioare celor înscrise în actele însoţitoare; recepţia produselor cu
117
vicii aparente, răspunderea nu se referă la întreaga pagubă ci numai la partea
produsă beneficiarului, răspunderea principală fiind a unităţilor furnizoare;
recepţia produselor sau controlul calităţii în altă modalitate decât cea
prevăzută în contractele sau documentaţiile tehnice, dacă prin această faptă
păgubeşte unitatea. De exemplu, constatarea la sediul beneficiarului, a
faptului că produsele primite de delegat la furnizor nu răspund calitativ;
b)-în legătură cu autorecepţia răspund membrii comisiei de
autorecepţie şi primire a furnizorului (răspundere comună), pentru pagubele
produse unităţii furnizoare, dacă au procedat la autorecepţia unor produse
necorespunzătoare calitativ decât cele ce le înscriu în procesul-verbal de
autorecepţie. Răspunderea apare atunci când, la destinaţie, beneficiarul
constată lipsuri cantitative sau calitative pentru care furnizorul este obligat
la daună faţă de beneficiar. Pentru produsele necorespunzătoare calitativ,
răspunderea principală aparţine muncitorilor şi celuilalt personal din sfera
producţiei, membrii comisiei având o răspundere subsidiară.
Procedura de obţinere a titlurilor executorii şi de recuperare a

pagubelor
Juridic, stabilirea răspunderii materiale are loc prin emiterea titlului

executoriu. „Titlul executor este actul întocmit potrivit legii de organul
competent şi care poate servi la pornirea executării silite şi la realizarea pe
această cale, a dreptului recunoscut prin acel act.”
Principalele titluri executorii pe linia recuperării pagubelor sunt:
angajamentul de plată scris, decizia de imputare, hotărârea judecătorească,
dispoziţia contabilului şef pentru reţinerea din salariu a avansului
nejustificat, titlul executoriu notarial etc.
-angajamentul de plată scris constituie titlu executoriu prin care
persoana în cauză recunoaşte producerea pagubei şi vinovăţia să şi se
angajează pentru acoperirea pagubei, restituirea sumelor încasate
nejustificat, plata contravalorii bunurilor ce nu pot fi restituite în natură ori a
serviciilor nedatorate. Obligaţia de plată a sumei nu trebuie să cuprindă
termene şi condiţii contrare legii. Angajamentul se semnează de autorul
pagubei şi nu de altă persoană (soţ,părinte etc.) şi are efecte numai între
unitate şi emitent. Angajamentul de plată trebuie semnat de datornic în
termen de 60 de zile de la cunoaşterea pagubei de către managerul unităţii,
deoarece în cazul în care el refuză să-şi asume angajamentul de plată
unitatea trebuie să aibă posibilitatea de a emite în timp util decizia de
imputare. Dacă ulterior persoana în cauză constată că nu datorează sau că
datorează numai în parte suma pentru care şi-a luat angajamentul, poate face
cerere de desfiinţare a angajamentului la organul de jurisdicţie competent, în
termen de 30 de zile de la data când s-a cunoscut această împrejurare.
Persoana vinovată de acceptarea unui angajament de plată dat de o
altă persoană sau pentru o sumă mai mică decât paguba reală îşi angajează
propria răspundere materială pentru cota de pagubă care nu se poate
recupera din această cauză, de la autorii reali. Paguba se produce datorită
faptului că se pierde dreptul de recuperare în întregime de la persoana
vinovată direct.
-decizia de impunere se emite de managerul unităţii păgubite, în
cazul în care de producerea pagubei se fac vinovate şi persoane numite în
funcţii de acesta (director, contabil şef etc.), singure sau împreună cu alte
persoane. Emiterea deciziei de impunere este obligatorie dacă unitatea a
118
primit „dispoziţie obligatorie” de la organele de control ale Ministerului
Finanţelor.
Decizia de impunere se emite în termen de cel mult 60 de zile de la
data când cel în drept să emită decizia a luat cunoştinţă de existenţa pagubei,
răspunderea materială neputînd fi stabilită dacă de la data producerii
pagubei au trecut mai mult de 3 ani. Termenul de 60 de zile se calculează
din ziua în care s-a primit la registratura generală a unităţii raportul
organelor care au stabilit paguba conform procesului-verbal sau nota de
constatare a organului de control. În cazul când constatarea pagubei a avut
loc în ultima zi a termenului de 3 ani, respectiv de 1 an, decizia de imputare
se emite în termen de 60 de zile chiar dacă acest termen se plasează peste
termenele menţionate. În cazul când prin hotărârea definitivă a unui organ
de jurisdicţie se constată că paguba ce urmează a se recupera este mai mare
decât cea imputată ori că nu a fost produsă de persoana căreia i s-a imputat,
organul competent ia măsuri de recuperare a pagubei reale de la persoana
care a produs-o, prin emiterea unei decizii de imputare, în termen de 60 de
zile de la data când a luat cunoştinţă de hotărârea definitivă, dar nu mai
târziu de 6 luni de la data la care hotărârea a rămas definitivă. Pentru
pierderea termenului de emitere a deciziei de imputare de cel mult 60 de zile
de la data când managerul unităţii a luat la cunoştinţă paguba suferită de
unitate, prin faptele inculpabile ale personalului propriu, acesta răspunde
material faţă de unitate pentru pagubele produse.
Decizia de imputare se emite după o temeinică analiză a actelor prin
care s-au constatat pagubele. Dacă din aceste acte nu rezultă în mod clar
împrejurările în care s-a produs paguba şi persoanele vinovate, se dispune
completarea constatărilor controlului, care trebuie efectuată în timp util
pentru a nu se pierde termenul legal de emitere a deciziei de imputare.
Decizia de imputare se comunică celui obligat la plată în termen de
15 zile de la emitere.
Titlul executoriu judecătoresc se constituie prin investire cu formulă
executorie, de regulă, a hotărârilor rămase definitive.
Dispoziţia de reţinere din salariul titularului de avans emisă de
conducătorul compartimentului financiar-contabil, are efectele unui titlu
executiv pentru sumele datorate ca urmare a nejustificării avansurilor sau
nerestituirii celor necheltuite, inclusiv penalizarea aferentă. În cazul în care
persoana debitoare nu mai este în serviciul unităţii de la care a primit
avansurile spre decontare nejustificâte înainte de a se emite dispoziţia de
reţinere, obligarea la restituire se face prin obţinerea unui titlu executoriu
notarial.
Răspunderea este individuală sau comună pentru:
-neintroducerea acţiunii în termen: este, de regulă, o omisiune
proprie persoanelor care activează în cadrul compartimentelor juridice,
precum şi din sectorul financiar-contabil când nu întocmesc documentaţia
necesară. Prin această faptă se prescrie dreptul la acţiune şi se naşte, în
consecinţă, răspunderea materială a persoanelor vinovate de inacţiune;
-neexercitarea în termen a căilor de atac: dă naştere la răspunderea
materială subsidiară numai dacă se dovedeşte că imputaţia debitului iniţial
este justificată
-pierderea dreptului de execuţie silită; termenul de prescripţie a
dreptului de a se cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu
este de 3 ani, iar în raporturile dintre persoanele juridice este de un an.
119
Neluarea măsurilor de urmărire silită în termenul de prescripţie atrage
răspunderea materială a celor din cauza cărora s-au pierdut termenele legale.
Pentru evidenţa şi urmărirea celor obligaţi compartimentul financiar-
contabil întocmeşte şi păstrează pentru fiecare debitor un dosar cu datele şi
actele privind constatarea pagubei, emiterea deciziei de imputare,
comunicarea acesteia, precum şi menţiuni privind actele remise
compartimentului juridic, în vederea susţinerii intereselor unităţii ori predate
altor organe în drept. În acelaşi dosar se păstrează şi actele de executare
efectuate de unitate, precum şi cele din care rezultă cauzele neexecutării
debitului şi înregistrarea acestuia în evidenţa specială.
Organele de control financiar au obligaţia să examineze măsurile
luate în vederea obţinerii titlurilor executorii. În acest scop se urmăreşte
fiecare pagubă în parte stabilindu-se :debitele pentru care nu există titlu
executoriu şi care mai poate fi constituit legal; debitele pentru care există
titlu executoriu, dar nu au fost efectuate reţinerile; debitele care nu mai pot
fi urmărite.
9.2. Stabilirea răspunderii disciplinare
Persoanele încadrate în muncă au datoria de a realiza corespunzător

şi la timp obligaţiile ce le revin la locurile de muncă, de a acţiona
conştiincios pentru sporirea eficienţei şi îmbunătăţirea calităţii produselor de
a respecta obligaţiile care decurg din contractele de muncă, regulamentele
de organizare şi funcţionare a unităţilor precum şi dispoziţiilor primite din
partea şefilor ierarhici.
Organele de control (consiliile de administraţie) au obligaţia de a
stabili măsuri privind: desfăşurarea normală a activităţii; creşterea
eficienţei:protecţia patrimoniului; asigurarea plăţii salariilor; îmbunătăţirea
condiţiilor de muncă; prevenirea producerii pierderilor de producţie şi a
perturbării activităţii; prevenirea abaterilor de la ordinea şi disciplina
muncii, a neglijenţei şi risipei.
Încălcarea cu vinovăţie de către persoanele încadrate în muncă a
obligaţiilor sale, inclusiv normele de comportare, constituie abatere
disciplinară care atrage răspunderea cu caracter disciplinar.
Abaterile disciplinare se sancţionează, după caz cu :mustrare,
avertisment, diminuarea temporară a salariului de încadrare, reducerea
indemnizaţiei de conducere, retrogradarea din funcţie sau categorie,
desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Când prin aceeaşi faptă comisivă sau omisivă sunt încălcate mai
multe forme de drept, sunt angajate mai multe răspunderi. În materie
gestionară, fapta ilicită a unei persoane, cu sau fără funcţie de gestiune,
poate încălca, în acelaşi timp, mai multe norme de drept ceea ce are efect
existenţa mai multor răspunderi. Astfel, predarea unei gestiuni fără
respectarea condiţiilor legale, constituie o încălcare a obligaţiilor de
serviciu, reprezintă o abatere disciplinară şi, deci, implică o sancţiune
disciplinară. În acelaşi timp, fapta respectivă este considerată contravenţie
care atrage răspunderea contravenţională, iar în caz de pagubă, poate antrena
şi răspunderea materială.
Sancţiunea disciplinară se aplică după cercetarea prealabilă a faptei
ce constituie abatere, ascultarea persoanei în cauză şi controlul susţinerilor
făcute de aceasta în apărare.
120
Sancţiunea disciplinară se stabileşte de consiliul de administraţie, se
comunică în scris persoanei vinovate şi nu se poate aplica mai târziu de 6
luni de la data abaterii.
Împotriva sancţiunii disciplinare cel sancţionat poate face în scris
contestaţie. În cazul constatării nevinovăţiei persoanei sancţionate, aceasta
are dreptul la o despăgubire egală cu partea de salariu de care a fost
lipsită,iar persoanelor care cu rea credinţă au aplicat sau au determinat
aplicarea unei sancţiuni răspund disciplinar, material şi penal, după caz.
9.3. Stabilirea răspunderii contravenţionale
Contravenţia, este fapta săvârşită cu vinovăţie , care prezintă un

pericol social mai redus decât infracţiunea, este prevăzută şi sancţionată ca
atare prin legi sau acte normative.
Contravenţia se sancţionează cu avertisment sau cu amendă.
Sancţiunile se aplică persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit
contravenţiile. Amenzile aplicate persoanelor juridice pot fi imputate de
acestea persoanelor fizice vinovate.
Prin avertisment se atrage atenţia contravenientului asupra
pericolului faptei săvârşite şi i se recomandă ca pe viitor să respecte
dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică în cazurile în care fapta este de
mică importanţă şi se apreciază că, acela care a săvârşit-o nu o va mai repeta
chiar după aplicarea unei amenzi. Avertismentul se poate aplica chiar dacă
actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această
sancţiune. Avertismentul se adresează oral, ori de câte ori contravenientul
este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de
agentul constatator.
Executarea sancţiunii se prescrie, dacă procesul-verbal de constatare
a contravenţiei sau înştiinţarea de plată a amenzii nu au fost comunicate
celui sancţionat în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.
Executarea sancţiunii se prescrie, de asemenea în termen de un an de la data
aplicării ei, chiar dacă contravenientul a exercitat calea de atac.
În cazul în care contravenientul achită pe loc jumătate din minimul
amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită,iar prin
contravenţie nu s-a cauzat o pagubă şi nu există lucruri supuse confiscării,
procesul-verbal nu se mai încheie şi orice urmărire încetează. Plata amenzii
se face contra chitanţă, în care se specifică contravenţia pentru care a fost
încasată. De asemenea, urmărirea în ceea ce priveşte amenda încetează şi în
situaţia în care contravenientul achită, în cel mult 48 de ore de la momentul
încheierii procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de
actul normativ pentru fapta săvârşită. În acest caz plata amenzii se face în
contul menţionat în procesul-verbal, iar chitanţa se predă de către
contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din
care face parte agentul constatator.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate
face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia. Plângerea
se depune la organul din care face parte organul constatator.
Contravenţia şi abaterea disciplinară prezintă un grad de pericol
relativ apropiat. Cu toate acestea, ele se deosebesc printr-o serie de
elemente, cum sunt: abaterea disciplinară are izvorul în contractul de muncă,
implică anumite raporturi de muncă între unitate şi autor, în timp ce
121
contravenţia îşi are temeiul numai în actele normative: ca atare, autorul
abaterii disciplinare poate fi numai o persoană care are calitatea de încadrată
în muncă, spre deosebire de contravenţie care poate fi săvârşită de orice
persoană fizică:abaterea disciplinară poate fi comisă numai de către
persoanele fizice, în timp ce contravenţia poate fi săvârşită de persoane
juridice; contravenţia ca şi infracţiunea, este delimitată şi descrisă în mod
concret, în toate elementele sale, în timp ce abaterea disciplinară este
prevăzută în mod generic.
Organele de control pot constata fapte care constituie contravenţii la
normele legale, în domeniul contabil, financiar, fiscal şi în alte domenii.
9.4. Stabilirea răspunderii penale
Răspunderea penală are ca temei infracţiunea, adică fapta care

prezintă pericol social, săvârşirea cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.
Infracţiunile se pedepsesc cu închisoare, cu amendă sau cu
închisoare şi cu amendă, alături de care se pot aplica şi alte pedepse ca de
exemplu, confiscarea parţială a averii. Răspunderea penală poate fi înlocuită
cu o sancţiune cu caracter administrativ ce se aplică de instanţa de judecată (
mustrare, mustrare cu avertisment, amendă). Prescripţia înlătură răspunderea
penală. Răspunderea pentru fapte cu caracter penal (infracţiuni ) se
stabileşte de instanţa judecătorească în condiţiile prevăzute de Codul de
Procedură Penală.
Dacă faptele penale (infracţiunile) au cauzat pagube materiale
instanţa de judecată stabileşte şi răspunderea materială. Pentru
determinarea corectă a pagubelor în procesele penale este necesar să se ţină
seama de cauzele (faptele ilicite) ce generează paguba totală certă, care pot
fi diverse şi cu influenţe diferite: delapidare, neglijenţa gestionarului sau a
conducerii pentru neasigurarea condiţiilor de depozitare etc. Ca atare,
cuantumul total al pagubei poate fi compus din :lipsă în gestiune, mărfuri
degradate datorită unor condiţii necorespunzătoare de depozitare, la care se
adaugă o serie de alte sume ce constituie pagube datorate unor fapte
neinfracţionale.
Organele de control au dreptul să reţină corpurile delicte, să
procedeze la evaluarea pagubelor, precum şi să efectueze orice alte acte
legale.
În legătură cu activitatea de gestiune şi de apărare a patrimoniului,
controlul financiar poate constata fapte care constituie infracţiuni şi care se
sancţionează penal, cum sunt:
-infracţiuni în legătură cu activitatea de gestiune: crearea de plusuri
în gestiune prin mijloace frauduloase; nedeclararea în scris, în termen legal,
de către gestionar, a plusurilor din gestiune despre a căror cantitate sau
valoare are cunoştinţă (nu se pedepseşte acela care mai înainte de începerea
oricărui control declară plusurile despre a căror cantitate sau valoare are
cunoştinţă) înstrăinarea bunurilor mobile constituie garanţie, fără înştiinţarea
prealabilă a unităţii;
- infracţiuni contra patrimoniului: însuşirea, folosirea sau traficarea
în interes personal sau pentru alţii, de bani sau bunuri, gestionate sau
administrate, din patrimoniul unităţii (delapidare); abuz de încredere,
gestionare frauduloasă, înşelăciune, distrugere etc., săvârşite în paguba
patrimoniului;
122
- infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul; neîndeplinirea
ori îndeplinirea în mod defectuos a unui act sau unei îndatoriri de serviciu,
astfel încât prin acesta se calculează o tulburare însemnată bunului mers al
activităţii sau o pagubă patrimoniului;
- infracţiuni de fals : falsificarea de cecuri sau alte acte pentru
efectuarea plăţilor, timbre, bilete de călătorie, a unui înscris oficial de natură
să producă consecinţe juridice prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a însera unele
date sau împrejurări. De exemplu, efectuarea cu ştiinţă de înregistrări
inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate,
având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor
financiare şi elementele patrimoniale ce se reflectă în bilanţul contabil,
constituie infracţiunea de fals intelectual;
- vânzarea cu lipsă la cântar sau măsurătoare;
- falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse,
precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri
cunoscând că sunt falsificate sau substituite. Pentru această faptă se impun
ridicarea de probe şi contraprobe precum şi rezultatul unor analize de
specialitate. Pentru produsele de import aflate în ambalaj original este
îndeplinită cerinţa de cunoaştere a faptului că acestea sunt falsificate dacă
sunt puse în vânzare fără certificat de origine şi rezultatele examenelor de
laborator confirmă că acestea sunt falsificate sau substituite.
Toate aceste infracţiuni în domeniul protejării populaţiei împotriva
unor activităţi comerciale ilicite se urmăresc şi se judecă după procedura de
urgenţă prevăzută pentru infracţiunile flagrante şi se pedepsesc cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani, dacă prin legea penală nu se prevede o
pedeapsă mai mare. Hotărârile de condamnare privind pe comercianţi se
comunică la registrul comerţului. Beneficiile obţinute ilicit de persoanele
fizice sau juridice din activităţile comerciale ilicite, precum şi încasările în
întregime din vânzarea mărfurilor a căror provenienţă nu poate fi dovedită
se preiau ca venit la bugetul de stat sub forma unui impozit de 100%.
1.Vânzarea cu lipsă la cântar sau măsurătoare, se pedepseşte:

a) penal;
b) contravenţional;
c) disciplinar;
2.Fapta persoanelor încadrate in muncă care îşi încalcă obligaţiile, inclusiv

normele de comportare, constituie o faptă:
a) disciplinară;
b) penală;
c) contravenţională;
3.Dacă unitatea îşi pierde dreptul de a-şi valorifica creanţa ce o are

împotriva persoanelor fizice sau juridice,aceasta răspunde:
a) material fata de unitatea pentru pagubele produse;
b) prin exercitarea in termen;
c) prin indeplinirea masurilor stabilite de controlul financiar;
123
4.În urma unui control financiar, există in firmă muncitori fără contract de
muncă; aceştia sunt pedepsiţi prin:
a) sancţiuni disciplinare;
b) sancţiuni contravenţionale;
c) nu pot fi sanctionati disciplinar;
5.In cazul in care persoana debitoare nu mai este in serviciul unităţii de la

care a primit avansuri spre decontare nejustificata, înainte de a se emite
dispoziţia de reţinere obligarea la restituire se face prin:
a) obţinerea unui titlu executoriu notarial;
b) răspunde material fata de unitate;
a) răspundere penală;
1. Angajamentul de plata trebuie semnat de datornic in termen de:

a) 30 de zile;
b) 60 de zile;
c) 80 de zile;
2. Procesele-verbale si alte probe incheiate de organele de control financiar

se inainteaza:
a) Politiei Municipala;
b) Autoritatilor Nationale a Vamilor;
c) Organelor de cercetare penala si constituie mijloace de proba
3. Recuperarea pagubelor cauzate prin fapte penale(infractiuni)se face:

a) prin desfiintarea totala ori partiala a unui inscris;
b) prin plata despagubirii banesti;
c) prin restituirea lucrurilor;
4. Organele de control,ca organe de constatare a infractiunilor,au obligatia

sa:
a) verifice fiecare document in parte;
b) procedeze la luarea de declaratii de la faptuitori si de la martori;
c) sa intocmeasca dosar penal;
5. Persoana care,cu ocazia controlului gestionar nu a efectuat un control

temeinic, răspunde pentru:
a) neindeplinirea unei atributii de serviciu;
b) pagubele savarsite de gestionarii trimisi in judecata;
c) incalcarea legii.
1. Legea 571 / 2003 privind Codul Fiscal al României

2. Hotărîrea Guvernului nr. 1050/ 2004 privind Normelor metodologice de
aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală
3. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
124
TEMA X – ORGANIZAREA CONTROLULUI EFECTUAT DE
GARDA FINANCIARĂ ŞI CONTROLUL VAMAL
CONŢINUT
10.1. Scurte Consideraţii despre Garda Financiară

10.2. Supravegherea vamală pentru prevenirea şi combaterea fraudei vamale
REZUMAT
Transferul de bunuri, mărfuri şi servicii, între state din totdeauna a

fost supus impozitării sub forma vămuirii. E forma prin care statul de drept
dă direcţie unei anume dezvoltări economice sau alta.
OBIECTIVE
► Înţelegerea controlului inopinat operativ, diferit faţă de controlul fiscal;
► Proceduri ale controlului vamal în România;
► Prezentarea actelor de control întocmite de către Autoritatea Naţională a
Vămilor.
10.1. Scurte Consideraţii despre Garda Financiară
Garda Financiară a fost înfiinţată în baza Legii nr. 30/1991, privind

organizarea controlului financiar de stat şi a gărzii financiare. Garda
Financiară este un corp de control financiar specializat al statului militarizat
şi neîncazarmat.
Sarcinile GF în sinteză, se referă la următoarele:
-efectuarea controlului operativ şi inopinat, curent şi ulterior în legătură cu
aplicarea şi executarea legilor fiscale a reglementărilor vamale şi a celor
privind disciplina contabilă şi financiară asupra oricărui contribuabil sau a
subunităţilor acestuia, a normelor de organizare şi funcţionare a societăţilor
comerciale, a zonelor libere, a organizaţiilor şi fundaţiilor, a cluburilor
urmărind combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei.
-respectarea normelor de comerţ şi a celor privind jocurile de noroc
urmărind să împiedice activitatea de introducere în circuitul legal a banilor
obţinuţi în mod ilegal, economia subterană şi orice alte procedee interzise de
lege.
Conform noii dorinţe de a reorganiza activitatea gărzii financiare în
cadrul ANC s-a procedat la înfiinţarea unor „regiuni”, zone din care să facă
parte 3-4 judeţe, regiuni conduse de un comisar şef având ca adjuncţi
comisari şefi de secţie de la fiecare judeţ din componenţă. Pentru regiunea
Timiş, această transformare înseamnă reunirea a 4 judeţe – Timiş, Arad,
Caraş-Severin şi Hunedoara..
Fiecare component al GF este recrutat din rândul persoanelor care au
pregătire economică superioară sau juridică, au capacitate de exerciţiu
deplină, au stagiul militar satisfăcut şi nu au antecedente penale.
Accesul la un post în cadrul GF se realizează prin concurs, în urma
verificării cunoştinţelor. Se începe cu funcţia de debutant şi se înaintează
periodic în funcţie de evaluarea anuală până la funcţia de comisar principal
I.
125
Fiecare comisar are întocmită o fişă a postului cu competenţele de
reprezentativitate şi îşi desfăşoară activitatea în baza programului zilnic.
Programul e ordinar şi extraordinar.
Programul ordinar vizează timpul de la orele 8 la 16.După orele 16
cu aprobări speciale controlul se poate prelungi dacă există motive bine
întemeiate şi cu aprobarea comisarului şef al secţiei.
Programul extraordinar vizează nişte acţiuni mai complexe
desfăşurate în colaborare cu alte organe de control (cercetare penală, poliţie
procuratură) şi nu are un regim stabilit ca timp. De obicei programul
extraordinar se realizează în acţiunile de contrabandă şi evaziune fiscală.
Pentru orice eventualitate, dar numai în relaţia cu evazionişti,
comisarii pot face uz de armamentul din dotare. Condiţiile în care se poate
face uz de acesta sunt foarte clar stabilite în regulamentul de organizare al
gărzii şi uzul trebuie să fie justificat de legitima apărare sau pentru
imobilizarea evazionistului.
10.2. Supravegherea vamală pentru prevenirea şi combaterea fraudei

vamale
10.2.1. Definiţie. Cadrul legal
Activitatea de control vamal ulterior este un atribut exclusiv al

autorităţii vamale 19. Astfel:
„Autoritatea vamală are dreptul ca , din oficiu sau la solicitarea
declarantului, într-o perioada de 5 ani de la acordarea liberului de vama,
să modifice declaraţia vamală.
În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), autoritatea vamală verifică orice
documente, registre şi evidenţe referitoare la mărfurile vămuite sau la
operaţiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul
se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate
direct sau indirect din punct de vedere profesional în operaţiunile
menţionate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte
ori deţine informaţii în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut şi
controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există.
Când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că
dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe
baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri
pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care
dispune.
Autoritatea vamală stabileşte modelul documentului necesar pentru
regularizarea situaţiei, precum şi instrucţiunile de completare a acestuia.
În cazul în care se constată că a luat naştere o datorie vamală sau că au
fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea
diferenţelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu
respectarea dispoziţiilor legale.
În cadrul controlului ulterior al declaraţiilor, autoritatea vamală stabileşte
potrivit alin. (3) şi diferenţele în plus sau în minus privind alte taxe şi
impozite datorate statului în cadrul operaţiunilor vamale, luând măsuri
pentru încasarea diferenţelor în minus constatate. Diferenţele în plus
19 art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României; art.603 din
Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 707/2006
126
privind aceste taxe şi impozite se restituie potrivit normelor legale care le
reglementează.
Când încălcarea reglementarilor vamale constituie, după caz, contravenţie
sau infracţiune, autoritatea vamală este obligate să aplice sancţiunile
contravenţionale sau să sesizeze organele de urmărire penală.
Declaraţia vamală acceptată şi înregistrată, precum şi documentul
prevăzut la alin. (4) constituie titlu de creanţă.”
Prevederile respective sunt în totală concordanta cu normele
europene20, având în vedere aderarea României la Uniunea Europeana, ceea
ce presupune respectarea legislaţiei comunitare cât şi armonizarea
structurilor de specialitate.
10.2.2. Organizare. Cadrul instituţional. Competenţă.
Activitatea de control ulterior este structurată pe trei nivele ierarhice:

La nivel central aceasta activitate este realizata de Serviciul Control Ulterior
şi investigatii Fraude Vamale din cadrul Direcţiei Antifrauda Vamală;
La nivel regional controlul vamal ulterior sau de reverificare a declaraţiilor
vamale sunt realizate de Biroul Control Ulterior şi investigaţii Fraude
Vamale din cadrul Serviciului Antifraudă Vamală al Direcţiei Vamale
Regionale;
La nivel local controlul vamal ulterior sau de reverificare a declaraţiilor
vamale sunt realizate de personalul cu atribuţii din cadrul birourilor vamale
pentru operaţiunile realizate în cadrul acelor birouri vamale.
Activitatea de supraveghere şi control vamal ulterior se exercita de
Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Antifraudă Vamală şi prin
structurile aflate în coordonarea acesteia pe linie de specialitate din cadrul
direcţiilor regionale vamale, respectiv serviciile de supraveghere şi control
vamal şi birourile vamale.
Direcţia Antifraudă Vamală şi structurile desemnate din cadrul direcţiilor
regionale vamale prin regulamentul de organizare şi funcţionare reprezintă
aparatul de control specializat în prevenirea, constatarea şi sancţionarea
fraudelor la reglementările vamale şi la alte dispoziţii legale, prin:
a) acţiuni de supraveghere vamală desfăşurate pentru asigurarea respectării
reglementarilor vamale sau a altor dispoziţii aplicabile marfurilor aflate sub
supraveghere vamală;
b) acte specifice de reverificare a declaraţiilor sau de control ulterior,
efectuate pentru aplicarea corecta a reglementarilor vamale şi a altor
dispoziţii legale privind intrarea, iesirea, tranzitul, transferul şi destinatia
finala ale marfurilor care circula între teritoriul vamal al României şi alte
tari, inclusiv stationarea marfurilor care nu au statutul de marfuri românesti.
Personalul Direcţiei Antifrauda Vamală are competenţa de control pe întreg
teritoriul vamal al Romaniei, iar pentru structurile corespondente din cadrul
direcţiilor regionale vamale competenţa teritorială este stabilita de
Autoritatea Naţionala a Vamilor. în cazul misiunilor sau actiunilor de
control, investigatii, supraveghere, cercetare operativă sau însotire, care nu
sufera amanare, personalul serviciilor supraveghere şi control vamal din
cadrul direcţiilor regionale vamale poate actiona şi în afara razei teritoriale
de competenţa, pe baza unei cereri motivate a şefului de serviciu sau a
20 art. 78 din Regulamentul Consiliului CEE nr. 2913/1992 de instituire a Codului
Vamal Comunitar
127
directorului direcţiei regionale vamale, aprobata de directorul Direcţiei
Antifrauda Vamală sau din dispoziţia acestuia.
10.2.3. Programarea şi organizarea activităţilor
Activitatea de supraveghere şi control vamal ulterior se organizeaza

şi se desfăşoara în baza unor programe anuale şi trimestriale de activitate,
aprobate de conducerea Autoritatii Naţionale a Vamilor. Obiectivele
naţionale prioritate în domeniul supravegherii şi controlului vamal ulterior
sunt stabilite prin Planul naţional anual de acţiune şi control. Controalele
vamale programate sunt stabilite prin programe de activitate trimestriale la
nivel regional, pe baza obiectivelor Planului naţional anual de acţiune şi
control. Direcţia Antifrauda Vamală elaboreaza proiectul Planului naţional
anual de acţiune şi control până la începutul lunii septembrie, în vederea
aprobarii de către conducerea Autoritatii Naţionale a Vamilor până la
sfârşitul lunii septembrie, pentru a fi pus în aplicare cu data de 1 ianuarie a
anului urmator. La elaborarea proiectului anterior menţionat se au în vedere
obiectivele naţionale prioritare stabilite de conducerea Ministerului
Finantelor Publice, a Agentiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a
Autoritatii Naţionale a Vamilor, propunerile aparatului propriu al Direcţia
Antifrauda Vamală, ale serviciilor supraveghere şi control vamal şi
birourilor vamale, ale altor direcţii şi servicii din structura centrala sau
teritorială a Autoritatii Naţionale a Vamilor, sesizarile primite din partea
altor institutii în cadrul activităţii de cooperare înterinstitutionala, privind
existenta unor fenomene de frauda vamală, sau informaţiile şi datele primite
în cadrul cooperarii şi asistentei mutuale internaţionale în domeniul vamal.
Obiectivele prioritare trebuie să cuprinda şi obiectivele prevăzute în
angajamentele asumate în cadrul procesului de pregatire în vederea aderarii
la Uniunea Europeana sau postaderare. La identificarea şi stabilirea
obiectivelor se vor utiliza datele şi informaţiile vamale, precum şi analiza de
risc.
Direcţiile regionale vamale înainteaza propunerile pentru proiectul
Planului naţional anual de acţiune şi control la Direcţia Antifrauda Vamală
până la sfârşitul lunii iulie a anului în curs pentru anul urmator. Aceste
propuneri sunt elaborate de serviciile de supraveghere şi control vamal şi se
avizeaza de directorul executiv al direcţiei regionale vamale. Direcţia
Antifrauda Vamală transmite, până la data de 10 a lunii octombrie, Planul
naţional anual de acţiune şi control aprobat pentru anul urmator fiecărei
direcţii regionale vamale.
Programele de activitate trimestriale regionale sunt aprobate de
directorul executiv al direcţiei regionale vamale până la data de 5 a ultimei
luni din trimestrul în curs pentru trimestrul urmator. Propunerile privind
programele de activitate trimestriale sunt elaborate de şeful serviciului
supraveghere şi control vamal, în colaborare cu birourile vamale, până la
data de întai a ultimei luni din trimestrul în curs pentru trimestrul urmator.
Aceste programe prevad obiectivele şi tematicile de control ce trebuie
realizate pentru trimestrul respectiv, precum şi persoanele care vor face
obiectul controlului vamal ulterior, în corelare cu resursele umane şi
materiale existente. Selectia persoanelor propuse a face obiectul controlului
vamal ulterior se realizeaza utilizandu-se analiza de risc, precum şi alte
categorii de informaţii disponibile.
128
Programele de activitate trimestriale regionale vor fi transmise spre
avizare Direcţia Antifrauda Vamală, până la data de 10 a ultimei luni din
trimestrul în curs pentru trimestrul urmator. Direcţia Antifrauda Vamală va
analiza şi va aviza programele de activitate, putand face modificări şi
completari în ceea ce priveşte sarcinile prioritare stabilite pentru trimestrul
respectiv, iar în urma aprobarii de către conducerea Autoritatii Naţionale a
Vamilor vor fi restituite până pe data de 25 a lunii în care au fost trimise.
Acţiunile de supraveghere şi control vamal ulterior programate
pentru direcţiile regionale vamale, care nu se pot realiza în termenele
stabilite prin program, vor fi reprogramate de către directorul executiv al
direcţiei regionale vamale în trimestrul urmator, cu avizul prealabil al
conducerii Direcţiei Antifrauda Vamală.
Actiunile de control solicitate de alte institutii în cadrul cooperarii
înterinstitutionale se înscriu în programul de activitate în mod direct, pe
baza solicitării institutiilor sau a propunerilor altor direcţii din structura
centrala ori teritorială a Autoritatii Naţionale a Vamilor, după analizarea
acestora din punctul de vedere al motivarii legale şi al capacitatii de
solutionare.
Evidenţa actiunilor de supraveghere şi control vamal ulterior se va organiza
potrivit regulilor stabilite de Direcţia Antifrauda Vamală. în situaţiile în care
în efectuarea controalelor tematice nu se pot respecta termenele stabilite prin
program, directorul Direcţiei Antifrauda Vamală, respectiv directorul
executiv al direcţiei regionale vamale, în cazuri motivate, poate dispune
prelungirea duratei actiunii de control.
Personalul vamal cu sarcini de supraveghere şi control vamal ulterior va
participa la începutul fiecărei luni sau ori de câte ori este necesar la
activitatea de pregatire profesionala continua asupra reglementarilor vamale
şi altor dispoziţii aplicabile, precum şi de pregatire a actiunilor de control pe
baza tematicilor şi obiectivelor de control, potrivit programului de activitate
şi în conformitate cu statutul personalului vamal.
10.2.4. Activitatea de Control
Generalităţi
Echipa de control vamal este formata de regulă din doua persoane sau dintr-
un echipaj mobil şi este propusa de şeful de compartiment şi aprobata de
directorul Direcţia Antifrauda Vamală, de şeful serviciului supraveghere şi
control vamal sau de şeful biroului vamal, după caz.
Inainte de începerea controlului membrii echipei de control analizeaza
datele existente în baza de date naţionala, regionala, respectiv locala, şi le
coreleaza cu celelalte informaţii disponibile referitoare la activitatea
persoanei fizice sau juridice ce urmeaza să fie controlata. De asemenea, sunt
studiate reglementarile vamale şi dispoziţiile legale aplicabile declaraţiilor
sau activităţii specifice ce urmeaza să fie controlata.
In cadrul activităţilor de pregatire a actiunilor de control, echipa de control,
pentru aplicarea uniforma şi nediscriminatorie a reglementarilor vamale şi
altor dispoziţii legale, poate solicita prin şeful compartimentului de control
punctul de vedere al direcţiilor şi compartimentelor de specialitate din
cadrul autoritatii vamale sau al altor institutii şi autoritati.
Controalele vamale ulterioare programate sau înopinate se executa în baza
ordinului de control/misiune, semnat de directorul Direcţia Antifrauda
Vamală sau, după caz, de directorul executiv al direcţiei regionale vamale,
129
de şeful serviciului de supraveghere şi control vamal sau de şeful biroului
vamal, potrivit competentelor.
Controalele vamale ulterioare programate se realizeaza, de regulă, cu
înstiintarea prealabila a persoanei stabilite în România, cu scopul de a nu-i
perturba activitatea curenta şi pentru ca aceasta să fie în măsura de a pune la
dispoziţie membrilor echipei de control vamal ulterior un spatiu adecvat şi
registrele, evidentele financiar-contabile sau înscrisurile, inclusiv cele pe
suport informatic, care au legatura directa ori indirecta cu marfurile şi cu
bunurile ce fac obiectul schimbului între aceasta şi cetateni sau companii din
alte tari, de a permite accesul la spatiile de depozitare a marfurilor şi
bunurilor, asigurand prezenta persoanelor competente să puna la dispoziţie
datele şi informaţiile pe care le deţin referitoare la acele marfuri şi bunuri.
Instiintarea prealabila a persoanei se realizeaza prin comunicarea în scris, de
regulă cu 15 zile înainte de înitierea controlului vamal ulterior programat, a
unui aviz de control vamal ulterior. Acest document va cuprinde în mod
obligatoriu, pe langa elementele de identificare a membrilor echipei de
control şi a persoanei controlate, temeiul juridic al controlului, data de
începere a controlului vamal ulterior, perioada ce urmeaza să fie controlata
şi posibilitatea de a solicita amanarea datei de începere a actiunii de control
vamal ulterior respective.
Persoana în cauza poate solicita, în scris, autoritatii vamale din care fac
parte membrii echipei de control vamal ulterior amanarea datei de începere
a controlului o singura data, pentru motive justificâte. Amanarea nu poate
depasi 30 de zile.
Comunicarea avizului de control nu este obligatorie în cazul controalelor
vamale înopinate, al controalelor care se desfăşoara pe baza documentelor
de care dispune autoritatea vamală, al controalelor periodice prevăzute prin
reglementari vamale, când solicitarea de control este făcuta de persoana
respectiva sau în cazul unor actiuni de realizat ca urmare a solicitării unor
autoritati, potrivit legii.
Forme, proceduri şi metode de control

Actiunile de control se pot desfăşura în următoarele forme:
a) control general, care reprezinta activitatea de verificare a tuturor
operaţiunilor vamale pentru o perioada determinata;
b) control parţial, care reprezinta activitatea de verificare a uneia sau mai
multor operaţiuni vamale pentru o perioada determinata.
In cazuri motivate, în scopul aplicarii corecte şi unitare a reglementarilor
vamale şi a altor dispoziţii legale, controlul se poate extinde asupra tuturor
operaţiunilor vamale.
în realizarea atributiilor, compartimentele de supraveghere şi control vamal
ulterior pot aplica următoarele proceduri de control:
a) controlul inopinat, care consta în activitatea de verificare faptica şi
documentara, în principal ca urmare a unei sesizari sau unor indicii cu
privire la existenta unor fapte de încalcare a reglementarilor vamale sau a
altor dispoziţii aplicabile, fără înstiintarea prealabila a persoanei controlate;
b) controlul încrucişat, care consta în verificarea documentelor şi
operaţiunilor în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul
încrucişat poate fi şi înopinat.
La finalizarea controlului înopinat sau încrucişat se încheie nota de
constatare sau proces-verbal de control, după caz.
130
În realizarea actiunilor de supraveghere şi control vamal ulterior se
pot aplica următoarele metode de control:
a) controlul prin sondaj, care consta în activitatea de verificare selectiva a
documentelor şi operaţiunilor semnificative;
b) controlul electronic, care consta în activitatea de verificare a contabilitatii
şi a resurselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizandu-se
metodele de analiza, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice
specializate.
Utilizarea procedurilor şi metodelor de control se poate face individual sau
combinat, în funcţie de scopul, obiectivele, complexitatea, dificultatile,
specificul activităţii desfăşurate şi de perioada controlului.
Selectarea documentelor şi a operaţiunilor semnificative se apreciaza de
organul de control şi va avea în vedere volumul, valoarea şi ponderea lor în
activitatea persoanei controlate.
Supravegherea şi controlul vamal ulterior executate de birourile

vamale
La nivelul biroului vamal, supravegherea vamală se organizeaza de şeful
biroului vamal, pe baza unui plan 21 de supraveghere vamală, care se
avizeaza de şeful serviciului supraveghere şi control vamal şi se aproba de
directorul executiv al direcţiei regionale vamale.
Reverificarea declaraţiilor şi controlul vamal ulterior se realizeaza de biroul
vamal printr-un compartiment sau personal vamal desemnat în acest scop.
Birourile vamale vor desfăşura activităţi de control vamal ulterior în
următoarele situaţii:
a) controalele vamale ulterioare prevăzute în cazul utilizării
procedurilor simplificâte de vamuire pentru prezentarea şi declararea
marfurilor;
b) controlul vamal ulterior al declaraţiilor vamale pentru care s-a
acordat liber de vama fără efectuarea controlului vamal documentar şi fizic;
c) reverificarea declaraţiilor depuse la biroul vamal, pentru care se
apreciaza ca dispoziţiile legale au fost aplicâte pe baza unor informaţii
înexacte sau încomplete;
d) orice alte actiuni necesare îndeplinirii atributiilor stabilite prin
reglementarile vamale sau regulamentul de organizare şi funcţionare;
e) alte actiuni stabilite prin programele de activitate.
Realizarea controalelor de supraveghere vamală sau control vamal

ulterior
La începerea oricărei acţiuni de control ce priveşte activitatea de
supraveghere vamală sau control vamal ulterior, membrii echipei de control
sunt obligaţi să prezinte persoanei controlate legitimaţia de serviciu şi
ordinul de control/misiune. Începerea controlului trebuie consemnată în
registrul unic de control, potrivit legii.
Controalele vamale ulterioare se realizează, de regulă, la domiciliul sau
reşedinţa persoanei fizice, cu acordul acesteia, la sediul social, sediul central
sau sediul permanent din România ori la domiciliul fiscal declarat al
persoanei juridice şi, în funcţie de necesităţi, se poate extinde şi la punctele
de lucru, locurile ori spaţiile de depozitare a mărfurilor şi bunurilor.
21 art. 587-588 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, H.G.
707/2006
131
În cazul în care nu există un spaţiu adecvat pentru desfăşurarea controlului
vamal ulterior, atunci această activitate se poate desfăşura la sediile
autorităţii vamale din care fac parte membrii echipei de control sau în
locurile stabilite de echipa de control, conform reglementărilor vamale ori
altor dispoziţii legale.
Acţiunile de control pentru realizarea supravegherii şi controlului vamal
ulterior se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al
persoanelor. Controlul se poate desfăşura şi în afara programului de lucru,
cu acordul scris al acestora şi cu aprobarea şefului organului de control.
Acţiunile de control inopinat pentru realizarea supravegherii şi controlului
vamal ulterior se pot desfăşura şi în afara programului de lucru al persoanei
controlate, atunci când se apreciază că există indicii temeinice privind
încercarea de sustragere sau sustragerea de la supravegherea vamală ori de
la controlul vamal al mărfurilor ori de sustragere sau distrugere a
documentelor necesare efectuării controlului vamal.
Membrii echipei de control pot solicita în scris prezenţa persoanei fizice ori
a reprezentantului legal al persoanei juridice sau a oricăror alte persoane
care au legătură directă ori indirectă cu operaţiunile ce fac obiectul
schimbului internaţional de mărfuri sau bunuri la sediul lor, pentru a furniza
documente, informaţii şi lămuriri necesare pe parcursul verificărilor.
Această solicitare va cuprinde în mod obligatoriu: baza legală, scopul,
documentele, precum şi data, ora şi locul prezentării.
Pe parcursul desfăşurării controlului vamal ulterior, membrii echipei de
control pot extinde controlul la sediul oricăror alte persoane care au legătură
directă sau indirectă cu operaţiunile ce fac obiectul schimbului internaţional
de mărfuri ori bunuri sau al oricărei alte persoane care se află în posesia
unor acte ori care deţine informaţii în legătură cu acestea. Acest control se
va efectua pe baza unui alt ordin de control/misiune.
În cadrul acţiunilor de control pentru realizarea supravegherii vamale
membrii echipei de control pot extinde desfăşurarea acţiunilor de control
pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale şi, când este cazul, a
altor dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală.
În timpul desfăşurării acţiunilor de control pentru realizarea
supravegherii şi controlului vamal ulterior, membrii echipei de control pot
încheia înainte de finalizarea controlului acte intermediare de control, cum
sunt nota de constatare şi procesul-verbal intermediar.
În scopul determinării modului de aplicare a reglementărilor vamale
sau a altor dispoziţii legale în cadrul acţiunilor de control, membrii echipei
de control pot proceda la prelevarea de mostre în vederea efectuării
expertizelor de laborator, cu respectarea normelor metodologice aprobate de
Autoritatea Naţională a Vămilor.
În situaţiile în care există indicii că în locurile de producţie, depozitare,
comercializare sau în mijloacele de transport se găsesc mărfuri pentru care
nu s-au respectat reglementările vamale ori alte dispoziţii aplicabile, iar
acţiunea de control nu poate fi finalizată, urmând a fi continuată în ziua
lucrătoare următoare, mărfurile în cauză vor fi sigilate întocmindu-se
"Procesul-verbal de sigilare/desigilare". Acest document se poate utiliza şi
în situaţia în care există posibilitatea ca documentele şi actele necesare
controlului vamal să fie sustrase, distruse ori în care nu se poate face un
inventar al documentelor în vederea reţinerii acestora.
132
Organul de control are dreptul să reţină, în scopul protejării ori
evitării distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente
financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii,
înregistrării şi achitării obligaţiilor rezultate din raporturile juridice cu
autoritatea vamală de către persoanele ale căror declaraţii vamale sunt
verificâte sau în legătură cu mărfuri aflate sub supraveghere vamală, pe o
perioadă de maximum 30 de zile.
Dovada reţinerii documentelor o constituie Procesul-verbal de
ridicare/restituire de înscrisuri, întocmit de organul de control în care sunt
specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii
respective, precum şi menţiunea că acestea au fost reţinute, potrivit
dispoziţiilor legale, de către organul de control vamal. Actul se întocmeşte
în două exemplare şi va fi semnat de organul de control şi de reprezentantul
entităţii controlate, un exemplar comunicându-se acestuia. La restituirea
acestor documente se va proceda în mod similar.
În cazul în care pentru stabilirea situaţiei vamale sau de altă natură, potrivit
dispoziţiilor legale, titularul declaraţiilor vamale sau reprezentantul legal al
acestuia pune la dispoziţie organului de control înscrisuri sau alte
documente, în original, acestea vor fi înapoiate persoanei în cauză,
păstrându-se în copie la procesul-verbal de control numai înscrisurile
relevante.
Pentru clarificarea aspectelor de natură vamală, membrii echipei de
control pot solicita oricărei persoane care are legătură directă sau indirectă
cu operaţiunile ce fac obiectul schimbului internaţional de mărfuri sau de
bunuri realizat de persoana fizică ori juridică română controlată sau care se
află în posesia unor acte ori care deţine informaţii în legătură cu acestea note
explicative conform modelului prezentat în anexa nr. 5, sub formă de
întrebări care să fie utilizate la finalizarea controlului vamal ulterior.
Membrii echipei de control vor analiza răspunsurile primite, iar concluziile
desprinse vor fi avute în vedere la fundamentarea constatărilor controlului
vamal.
Dacă cei în cauză refuză să dea notă explicativă sau să răspundă la unele
întrebări, membrii echipei de control vor formula întrebările printr-o adresă
scrisă, stabilind un termen de până la 3 zile lucrătoare de primire a
răspunsului.
În cazul în care nu se primeşte răspuns în termenul stabilit, membrii echipei
de control consemnează refuzul în procesul-verbal de control, anexează o
copie de pe adresă la acesta şi aplică sancţiunile prevăzute de lege.
În cazuri temeinic justificâte, determinate de necesitatea unor

constatări la punctele de lucru sau la spaţiile de depozitare a mărfurilor ori
bunurilor situate în raza de competenţă a altei dire cţii regionale vamale,
membrii echipei de control pot solicita realizarea acestora de către o altă
echipă de control din raza de competenţă a acelei direcţii regionale vamale
sau pot solicita delegarea de competenţă.
Două exemplare originale ale actelor intermediare încheiate şi anexele
acestora sau, după caz, ale notelor explicative sunt transmise în original
direcţiei regionale vamale solicitante şi sunt folosite pentru fundamentarea
constatărilor din procesul-verbal de control. Aceste constatări au aceeaşi
semnificaţie ca şi propriile constatări.
În cazurile temeinic justificâte, în care pentru finalizarea controlului vamal
ulterior sunt necesare date şi documente ce pot fi obţinute de la alte
133
administraţii vamale, în baza acordurilor şi convenţiilor de cooperare
vamală, membrii echipei de control pot propune îniţierea unei cereri de
asistenţă prin Direcţia supraveghere şi control vamal. Pentru declaraţiile în
care există o asemenea cerere de asistenţă vamală sau de altă natură,
necesară determinării stării de fapt, controlul vamal ulterior se va finaliza la
primirea răspunsului de la instituţiile solicitate.
Documentele obţinute în baza acordurilor sau convenţiilor internaţionale
trimise de administraţiile vamale ale altor state sau cele obţinute în baza
recomandării Consiliului de Cooperare Vamală din cadrul Organizaţiei
Mondiale a Vămilor pot constitui mijloace de probă pentru determinarea
stării de fapt.
În cazul acţiunilor de supraveghere şi control vamal ulterior, în care se
apreciază că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să
îşi risipească patrimoniul, periclitând în mod considerăbil colectarea,
organul de control va solicita directorului Direcţiei supraveghere şi control
vamal, respectiv directorului executiv al direcţiei regionale vamale, emiterea
unei decizii pentru instituirea de măsuri asiguratorii 22.
10.2.5. Întocmirea actelor de control
Organele de control ale Direcţiei supraveghere şi control vamal, respectiv

ale serviciilor supraveghere şi control vamal şi ale birourilor vamale din
cadrul direcţiilor regionale vamale, întocmesc, de regulă, următoarele acte
de control:
a) proces-verbal de control;
b) proces-verbal intermediar;
c) proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor;
d) notă de constatare;
e) notă unilaterală;
f) notă de prezentare;
g) decizie pentru regularizarea situaţiei.
Procesul-verbal de control
Procesul-verbal de control este un act bilateral care se semnează de
către organul de control şi de persoana controlată sau de reprezentantul legal
al persoanei, în cazul controlului vamal al mărfurilor ori bunurilor.
Procesul-verbal de control trebuie să cuprindă motivele de fapt şi temeiul de
drept în ceea ce priveşte constatările şi măsurile dispuse de organul de
control.
Constatările din procesul-verbal de control trebuie să fie proprii organelor
de control, bazate pe date şi documente expuse clar şi precis, eliminându-se
orice elemente şi descrieri personale neconcludente, care încarcă nejustificat
conţinutul acestuia.
Neregulile constatate se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal
de control, precizându-se în mod concret actele normative încălcâte,
respectiv articolul şi alineatul din acestea, cu determinarea exactă a
înfluenţelor în situaţiile în care s-a constatat naşterea unei datorii vamale sau
sume plătite în plus. Prin procesul-verbal de control se stabilesc, de
asemenea, diferenţe în plus sau în minus privind alte taxe şi impozite
datorate statului, în cadrul operaţiunilor vamale.
22 cap. VI "Măsuri asiguratorii" şi titlul VIII din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, Republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
134
În procesul-verbal de control se vor înscrie, la fiecare neregulă constatată,
măsurile luate operativ în timpul controlului, cu menţionarea documentelor
întocmite, sau măsurile ce vor fi luate în continuare de persoanele
controlate, cu îndicarea termenelor de comunicare la Direcţia supraveghere
şi control vamal, la serviciile supraveghere şi control vamal sau la birourile
vamale, după caz.
Persoana fizică sau reprezentantul legal al persoanei juridice va fi informat
pe parcursul desfăşurării controlului asupra constatărilor rezultate din
acesta.
Procesul-verbal de control, semnat de organul de control şi de persoanele
controlate sau de reprezentanţii legali ai acestora ori numai de organul de
control, se înregistrează la registratura organului de control, la încheierea
controlului. Procesul-verbal de control în care sunt consemnate fapte ce
atrag răspunderea materială sau penală, după caz, se semnează în mod
obligatoriu şi de persoanele făcute răspunzătoare, când acestea pot fi
identificâte în timpul controlului.
În situaţiile în care controlul nu se efectuează la sediul sau la domiciliul
persoanei, când reverificarea declaraţiilor se efectuează pe bază de
documente aflate la dispoziţia autorităţii vamale sau primite de la alte
autorităţi ori persoane, potrivit dispoziţiilor legale, precum şi atunci când se
refuză semnarea procesului-verbal de control, acesta se semnează înainte de
comunicare numai de echipa de control. În aceste cazuri, procesul-verbal de
control poate fi adus la cunoştinţa şi, respectiv, comunicat persoanei a cărei
activitate a fost controlată, odată cu Decizia pentru regularizarea situaţiei.
Data comunicării rezultatelor controlului este considerată data
semnării de primire de către persoana controlată sau de reprezentantul său
legal a procesului-verbal de control 23, data înscrisă de poştă la remiterea
"confirmării de primire", sau data la care expiră termenul de 15 zile de la
data afişării anunţului publicitar.
În cazul în care persoanele care trebuie să semneze procesul-verbal de
control au unele obiecţii asupra constatărilor organelor de control, acestea
vor fi clarificâte şi soluţionate, după caz, înainte de semnarea procesului-
verbal de control. Dacă se menţin obiecţiile, acestea vor fi prezentate în
scris, odată cu semnarea procesului-verbal de control.
La procesul-verbal de control se vor anexa situaţii, tabele, acte,
documente şi note explicative privind susţinerea constatărilor. Tabelele sau
situaţiile se întocmesc în cazurile în care este necesară sintetizarea expunerii
constatărilor în procesul-verbal de control. Tabelele şi situaţiile anexate la
procesul-verbal de control vor fi semnate de organele de control şi de
conducerea şi salariaţii persoanelor juridice controlate, după caz.
Documentele sau actele necesare pentru consemnarea ori
fundamentarea constatărilor se anexează, după necesităţi, în copie certificată
de organul de control şi de şeful compartimentului din care provin. Acestea
se anexează în original când sunt considerăte a fi falsificâte sau nereale ori
când există indicii că se va urmări sustragerea sau distrugerea lor. În acest
caz se lasă persoanelor şi birourilor vamale copii certificate de persoanele în
cauză şi de organele de control.
În cazul efectuării controlului prin inventariere, la procesul-verbal de
control se anexează listele de inventariere, precum şi declaraţiile
gestionarilor luate cu ocazia inventarierii.
23 OG 92 / 2003 Republicată cu modificările ulterioare.
135
Pentru constatările privind săvârşirea unor fapte care ar întruni
elementele constitutive ale unei înfracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea
penală, organul de control întocmeşte un proces-verbal de control separat
care va fi înaintat de îndată organelor de urmărire penală pentru efectuarea
cercetărilor. În cazul în care se refuză semnarea procesului-verbal de
control, organul de control va consemna aceasta în actul de control.
Procesul-verbal de control împreună cu mijloacele materiale de probă vor fi
înaintate organelor de urmărire penală cu o adresă de sesizare.
La finalizarea controlului, persoana fizică sau reprezentantul legal al
persoanei juridice are obligaţia să dea o declaraţie scrisă, pe propria
răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie membrilor
echipei de control toate documentele şi informaţiile solicitate, care au
legătură cu obiectul controlului. În declaraţie se va menţiona şi faptul că au
fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de persoana
fizică sau reprezentantul legal al persoanei juridice.
Membrii echipei de control semnează şi aplică ştampila personală în
partea stângă de la sfârşitul fiecărei pagini din procesul-verbal de control.
Persoana controlată sau, când este cazul, reprezentantul său legal ia la
cunoştinţă despre conţinutul procesului-verbal de control, prin semnătură şi
aplicarea ştampilei, la sfârşitul procesului-verbal de control. Cu această
ocazie organul de control prezintă constatările şi consecinţele lor, iar
persoana controlată are dreptul să prezinte, în scris, punctul de vedere cu
privire la constatări. Procesul-verbal de control se încheie în 3 exemplare
originale, dintre care două sunt luate de echipa de control şi unul se predă
sub semnătură persoanei controlate. Comunicarea procesului-verbal de
control se realizează, potrivit regulilor stabilite pentru comunicarea actului
administrativ fiscal, prevăzute de Codul de procedură fiscală, la data
încheierii controlului.
Procesul-verbal de control se întocmeşte şi pentru cazurile în care, în
urma reverificării declaraţiilor sau a controlului ulterior, regimurile vamale
suspensive ori economice, sub care au fost plasate mărfurile, se încheie
potrivit reglementărilor vamale, din îniţiativa autorităţii vamale.
Organul de control poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul
procesului-verbal de control din oficiu sau la cererea persoanei fizice ori a
reprezentantului legal al persoanei juridice controlate, astfel:
a)dacă îndreptarea erorii materiale se face prin adăugări sau ştersături
operate în cuprinsul procesului-verbal de control, acestea vor fi semnate şi
ştampilate de organul de control, în caz contrar nefiind luate în considerăre.
Îndreptarea erorii materiale va fi operată pe toate exemplarele originale ale
procesului-verbal de control. După efectuarea îndreptării erorii materiale,
organul de control are obligaţia de a comunica de îndată persoanei
controlate operaţiunea efectuată;
b)în cazul în care îndreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe
actul de control, se emite un nou proces-verbal de control, care, de
asemenea, va fi comunicat.
Procesul-verbal intermediar
Procesul-verbal intermediar este un act bilateral care se semnează
conform procedurii prezentate la procesul-verbal de control. Acesta se
întocmeşte la unităţile subordonate persoanei controlate, are structura
procesului-verbal de control şi nu poate fi atacat pe cale administrativă sau
judecătorească.
136
Procesul-verbal intermediar este anexă la procesul-verbal de control care se
întocmeşte la persoana juridică controlată.
Constatările din procesul-verbal intermediar se vor analiza şi se vor prelua
în procesul-verbal de control, în funcţie de prevederile legale, de realitatea
constatărilor şi de respectarea procedurilor specifice de control.
Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se încheie
pentru acele fapte ale căror constatare şi sancţionare sunt de competenţa
organelor de supraveghere şi control vamal, în condiţiile legii şi în
conformitate cu procedura stabilită prin legislaţia în vigoare privind regimul
juridic al contravenţiilor.
Nota de constatare
Nota de constatare se întocmeşte atunci când în cursul controlului se
fac constatări a căror reconstituire ulterioară nu este întotdeauna posibilă sau
care nu pot fi dovedite şi în alte situaţii apreciate de organele de control. În
nota de constatare se consemnează situaţiile de fapt, precum şi măsurile
luate operativ pentru remedierea deficienţelor constatate. În situaţii mai
deosebite este îndicată folosirea martorilor la stabilirea realităţii faptelor
constatate.
Nota de constatare se semnează de organul de control, de persoanele
controlate şi de persoanele la care se referă constatarea, precum şi de
martori, după caz. Nota de constatare este anexă la procesul-verbal de
control.
Nota unilaterală
Nota unilaterală se întocmeşte în cazurile în care, în urma
controlului, nu s-au constatat abateri ori acestea, prin volumul şi importanţa
lor, nu justifică întocmirea de procese-verbale de control. În nota unilaterală
organele de control vor arăta concret ce anume documente au controlat şi
constatările făcute.
Nota de prezentare
La actele de control încheiate se anexează notele de prezentare, care vor
cuprinde, în principal, următoarele:
a) organele sau persoanele, după caz, în afara celor controlate, care au dat
dispoziţii ce au determinat abaterile respective;
b) propunerile referitoare la continuarea şi/sau la extinderea controlului;
c) măsurile ce mai trebuie luate în continuare de persoanele controlate, de
organul care a dispus controlul sau de alte organe ori compartimente;
d) propunerile de aplicare a unor sancţiuni disciplinare sau de transmitere
către organele abilitate prin lege pentru efectuarea cercetărilor, după caz;
e) propunerile de modificare, completare, actualizare a cadrului normativ în
domeniul supus controlului.
În cazul în care organul de control nu are nimic de arătat sau de propus faţă
de cele cuprinse în actul de control, nu se întocmeşte nota de prezentare.
În aceste cazuri se vor avea în vedere prevederile Codului Vamal al
României, prin care se stipulează că organele de control vamal sunt
îndrituite să constate diferenţe de datorie vamală sau alte taxe şi impozite
datorate în cadrul operaţiunilor vamale şi să ia măsuri pentru încasarea
diferenţelor în minus ori să propună restituirea celor care au fost încasate în
plus, cu respectarea dispoziţiilor legale.
137
Decizia pentru regularizarea situaţiei
Pe baza procesului-verbal de control şi a notei de prezentare se emite
documentul "Decizia pentru regularizarea situaţiei".
Decizia pentru regularizarea situaţiei, emisă în baza procesului-
verbal de control, constituie temei pentru scoaterea din evidenţă a
regimurilor vamale suspensive sau economice sub care au fost plasate
mărfurile.
10.2.6. Evidenţa, urmărirea şi raportarea rezultatelor activităţii de control
Procesul-verbal de control şi notele de constatare, împreună cu

anexele şi cu celelalte documente referitoare la controlul efectuat, se
înregistrează în mod obligatoriu la registratura unităţii din care face parte
echipa de control.
În cazurile în care se constată naşterea unei datorii vamale, organele de
control au obligaţia de a preda la compartimentele financiar-contabile
documentele reprezentând titlul de creanţă, în vederea înregistrării în
evidenţa contabilă a cuantumului corespunzător al drepturilor24.
Compartimentele de supraveghere şi control vamal ulterior vor
asigura, ori de câte ori este necesar, urmărirea la agenţii economici
controlaţi a aplicării măsurilor stabilite în timpul controlului sau a celor
transmise prin documentele de valorificare.
Structurile subordonate din cadrul direcţiilor regionale vamale vor
raporta Direcţiei supraveghere şi control vamal controalele efectuate şi
rezultatele acestora, după cum urmează:
a) la termenele fixate, prin program sau tematica de control;
b) în termen de 5 zile de la finalizarea acţiunii de control, în cazul fraudelor
mai mari de 10.000 euro;
c) în termen de 10 zile de la închiderea trimestrului, prin raportul privind
modul de realizare a programului de supraveghere şi control pe trimestrul
încheiat.
Direcţiile regionale vamale vor înainta, de asemenea, Direcţiei
supraveghere şi control vamal raportul anual asupra activităţii de
supraveghere şi control vamal ulterior. Pe baza acestor rapoarte şi a
activităţii proprii desfăşurate, Direcţia supraveghere şi control vamal va
întocmi şi va supune aprobării conducerii Autorităţii Naţionale a Vămilor
raportul anual privind activitatea de supraveghere şi control vamal ulterior.
1. Garda financiară centrală este condusa de:

a) un comisar
b) doi comisari
c) un comisar general si doi comisari adjuncti
24 cu respectarea reglementărilor prevăzute la secţiunea 1 "înscrierea în evidenţa
contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor" a cap. III al titlului IX din
Legea nr. 86 / 2006.
138
2. Conform modelului si instructiunilor aprobate de Autoritatea Nationala a
Vamilor,pentru fiecare proces-verbal de control privind rezultatele
controlului se va intocmi:
a) fisa de rapoarte
b) dosar penal
c) dosar cu fisele de declaratii
3. Organele de control au obligatia de:

a) a verifica fiecare persoana
b) a transmite compartimentelor de specialitate teritoriale ale directiilor
regionale vamale
c) sa inregistreze la registratura unitatii din care face parte
4. Plangerea prealabila este pusa la un control care nu are

competenta,aceasta va fi inaintata:
a) în termen de 5 zile
b) în termen de 2 zile
c) în termen de 5 zile de la data primirii
5. Se consemneaza in nota de constatare situatia:

a) de fapt
b) remedierea deficientelor
c) justificarea actelor controlate
1. Echipa de control semneaza si aplica stampila personala pe fiecare pagina

din procesul-verbal de control in partea:
a) stanga de la inceput
b) dreapta jos
c) stanga de la sfarsitul fiecarei paginii
2. In urma controlului se intocmeste Nota unilaterala in cazurile în care:

a) au fost infracţiuni
b) nu s-au constatat abateri
c) au fost procese verbale
3. Nota de prezentare se anexează la:

a) actele de control
b) procesul verbal
c) nu se anexează:
4. După verificarea declaraţiilor vamale, se reglementează regimul vamal,

autoritatea trebuie să ia măsuri:
a) pentu regularizarea situaţiei,
b) doar dacă sunt informaţii inexacte,
c) doar dacă s-au constatat abateri
5. Garda financiară are dreptul de a verifica documentele financiar contabile

ale societăţilor comerciale româneşti de pe întreg teritoriul:
a) uniunii europene, începând cu Ianuarie 2007,
139
b) teritoriul României,
c) judeţul aferent.
-Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 707/2006
140
TEMA XI – ORGANIZAREA CONTROLULUI EFECTUAT DE
CURTEA DE CONTURI
REZUMAT
11.1. Organizarea Controlului executat de Curtea de Conturi

11.2. Organizarea Curţii de Conturi
11.3. Controlul ulterior exercitat de Curtea de Conturi
11.4. Actele de control financiar
REZUMAT
Curtea de Conturi este instituţia supremă de control financiar ulterior

extern asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public.
OBIECTIVE
► Cunoaşterea şi înţelegerea noţiunii de Curte de Conturi
► Înţelegerea controlului executat de Curtea de Conturi
► Noţiuni despre actele de control întocmite de Curtea de Conturi
11.1. Organizarea controlului efectuat de Curtea de Conturi
Curtea de Conturi (C.C.) ca instituţie de control a fost înfiinţată în

1864 sub denumirea de Înalta Curte de Conturi (în al V-lea an de domnie al
Domnitorului Al. I.Cuza).
După câştigarea independenţei de stat a României şi odată cu
dezvoltarea economică şi socială a acesteia prerogativele Curţii de Conturi
au fost amplificâte în special după 1885.În perioada primului război mondial
Curtea de Conturi a fost Organul Suprem de Control care a supravegheat
activitatea „bugetară” a României.
După făurirea României Mari 1918 şi elaborarea noii constituţii
1923 Curtea de Conturi primeşte noi atribuţii, unul şi cel mai important
legat fiind legat de efectuarea Controlului Financiar Preventiv la ordonatorii
de credite centrali(ministere, alte instituţii publice centrale).
În anul 1929 se modifică legile cu privire la organizarea şi
funcţionarea Curţii de Conturi, iar în anul 1932-1933 prerogativele acesteia
se amplifică, primind noi coordonate şi vizează în special controlul execuţiei
bugetare, respectiv controlează modul cum resursele bugetare au fost
utilizate după înstaurarea dictaturii carliste.
La data de 30 noiembrie 1948 Curtea de Conturi îşi înceteză
activitatea , prerogativele acesteia fiind preluate de alte organisme de
control proprii economiei totalitare.
După 1989 odată cu trecerea la economia de piaţă s-a pus problema
reînfiinţării Curţii de Conturi, aceasta fiind concretizată prin Legea 94/1992
an în care s-a reînfiinţat aceast organism de control. Deşi, astăzi se pune
problema limitării din punct de vedere jurisdicţional, a atribuţiilor acesteia
astăzi Curtea de Conturi este organismul suprem de controlul financiar în
sensul că execută controlul financiar la instituţiile publice centrale şi locale,
societăţile comerciale, companiile naţionale, regiile autonome de interes
naţional şi regiile autonome de interes local care folosesc bani publici.
141
Din punct de vedere jurisdicţional înţelegem faptul că prin atribuţiile
sale curtea a judecat în primă instanţă şi în recurs abaterile cu caracter
financiar, constatate de către organele sale proprii. Din anul 2004 atribuţiile
jurisdicţionale ale Curţii de Conturi au fost preluate de către Ministerul
Justiţiei .
11.2. Organizarea Curţii de Conturi
Ca şi structură organizatorică Curtea de Conturi are în componenţa

sa următoarele structuri:
1. Secţia de control financiar ulterior formată din 6+1 consilieri de

conturi şi din controlori financiari. Este condusă de un consilier de conturi
care are funcţia de preşedinte şi are în componenţă 6 divizii sectoriale
conduse de un consilier de conturi. În cadrul diviziei sunt organizate
următoarele divizii de specialitate:
Divizia controlului de stat a Fondurilor Speciale şi a Patrimoniului public cu
următoarele 3 direcţii:
-Direcţia controlului instituţiilor Publice sociale şi culturale
-Direcţia controlului Financiar şi activitatea economică
-Direcţia Specială ( apărare, ordine publică, instituţii ale puterii de
stat) aceasta este condusă astăzi de Ştefan Ionel
Divizia controlului activităţii bancare, a datoriei publice care are în
componenţa sa Direcţia Controlului activităţii bancare.
Divizia Controlului bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor
special cu două direcţii:
-Direcţia controlului bugetului asigurărilor sociale de stat.
-Direcţia controlului fondurilor speciale.
-Divizia controlului regiilor autonome din :
-industrie, transport, agricultură şi alte ramuri
-patrimoniul public dat spre închiriere sau concesionare
-Divizia controlului A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) cu direcţia controlului
A.P.A.P.S.
-Divizia de coordonare a controlului în teritoriu cu cele 2 direcţii
Direcţia de sinteză şi coordonare a controlului
Direcţia controlului aparatului teritorial
2. Secţia jurisdicţională este înstanţa de fond şi de recurs şi se
compune din 9 consilieri de conturi, condusă de un preşedinte.
3. Colegiul jurisdicţional al Curţii este înstanţa de fond şi se
compune din judecători financiari , este condusă de un preşedinte.
4. Camerele de conturi judeţene organizate la nivelul fiecărui judeţ,
în cadrul camerelor este organizat şi un colegiu jurisdicţional.
Pe lângă C.C. mai funcţionează Procurorul General Financiar şi
procurorii. De asemenea mai funcţionează Secretariatul General al Curţii25.
Obiectivele şi atribuţiunile pe linie jurisdicţională ale celor

2 organisme vor viza cu prioritate judecarea în primă înstanţă şi recurs
25 Conform noii Constituţii, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004 Colegiul
jurisdinţional şi secţia de jurisdicţie din cadrul Curţii de Conturi se transferă în interesul
serviciului cu personalul la Ministerul Justiţiei de pe lângă Curţile de Apel, dispărând astfel
o a doua instanţă, instanţă paralelă de jurisdicţie întrându-se în normalitate..
142
cauzele din care derivă drepturi şi obligaţii patrimoniale ale statului faţă de
utilizatorii de bani publici.
Personalul Curţii cuprinde:
Membrii Curţii de Conturi – consilieri de conturi în număr de 18 numiţi de
către Parlament la propunerea celor 2 comisii din Senat şi Camera
Deputaţilor pentru buget şi bănci.Pentru a deveni consilieri de conturi
trebuie să se îndeplinească următoarele condiţii de către solicitanţi:
-vechime în domeniul economico-financiar de minim 15 ani
-studii economice superioare sau juridice
-înaltă competenţă profesională, probitate civică şi morală
-fără antecedente penale
Înainte de a intra, de a-şi prelua mandatul consilierii de conturi
depun jurământul în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, jurământ care
are următorul conţinut:
„Jur să respect constituţia şi celelalte legi ale ţării, să apăr interesele
României, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor. Să-mi îndeplinesc cu onoare conştiincios şi fără părtinire
atribuţiile ce-mi revin ca membru al Curţii de Conturi. Aşa să-mi ajute
D-zeu! „
Consilierii sunt inamovibili pot (nu pot ) să fie realeşi după 6 ani.
Judecătorii financiari sunt desemnaţi sau numiţi de Peşedintele
României la propunerea plenului Camerei de Conturi pe o durată de 6 ani.
Depun acelaşi jurământ, sunt înamovibili ca şi consilierii de conturi, nu pot
fi arestaţi, cercetaţi penal fără aprobare.
Colegiul de conducere al Curţii de Conturi, Procurorul General
Financiar şi procurorii financiari se numesc prin decret al preşedintelui
României la propunerea Curţii de Conturi.
Consilierii de conturi, judecătorii, procurorii financiari au interdicţie:
-să facă parte din partide politice
-să exercite direct sau prin înterpuşi activitate de comerţ
-să facă parte din consiliile de administraţie şi comisiile de cenzori
-să facă expertize şi orice alte munci în învăţământul superior.
Consilierii, judecătorii , procurorii pentru abaterile constatate pot fi
sancţionaţi cu următoarele sancţiuni: observaţie, mustrare,diminuarea
salariului cu până la 15% pe o perioadă de 1-3 luni, suspendarea dreptului
de avansare pe timp de maxim 6 luni fără plătirea salariului
Pentru sancţiuni disciplinare consilierii, judecătorii, procurorii pot înainta
contestaţii la înstanţa civilă-judecătorie, tribunal, Curtea de Apel.
Conducerea Curţii de Conturi se realizează de către:
-plenul curţii
-comitetul de conducere
-preşedintele, vicepreşedinţii
Plenul curţii cuprinde toţi membrii Curţii de Conturi la sedinţele
plenului participă procurorul general şi secretarul general. Este statutar în
prezenţă a doua treimi din numărul membrilor prezenţi.
Atribuţiile plenului:
-supune preşedintelui României propuneri de numire şi revocare din funcţie
procurorului general financiar, judecătorii financiar
-numeşte din rândul judecătorilor financiari, preşedinţii Colegiile
jurisdicţionale judeţene
-aprobă ROF a Curţii de conturi
-aprobă codul profesiei, statutul şi programul de control financiar,
143
-elaborează instrucţiuni cu caracter obligatoriu
-emite avize asupra proiectului bugetului de stat
-emite avize cu privire la înfiinţarea în cadrul Guvernului a unor organisme
de specialitate
-examinează periodic rapoartele asupra activităţii celor 2 secţii ale Curţii de
Conturi
-formează comisia de disciplină în cazul contestaţiilor de altă natură decât
disciplinele înaintate de membrii curţii.
Comitetul de conducere cuprinde preşedintele curţii (astăzi Dan
Drosu Şaguna) vicepreşedintele şi pe cei 5 consilieri de cont aleşi de plenul
Curţii.
Atribuţiile comitetului sunt:
-aprobarea listelor cu posturile vacante
-aprobarea tematicilor pentru concurs
-propune ordinul de zi a şedinţei plenului şi emite decizia cu numirea
secretarului general al Curţii de Conturi, directorului şi şefului
compartimentului de control
-acordă avizul de principiu la înfiinţarea de organe de specialitate în
subordinea Guvernului sau celorlalte instituţii centrale
Preşedintele Curţii este numit din cadrul celor 18 consilieri de către
Parlament, vicepreşedintele deasemenea.
În cadrul Curţii de Conturi mai este organizată şi o comisie de
disciplină care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul statut,
preşedintele este numit de preşedintele Curţii de Conturi.
11.3. Controlul ulterior exercitat de Curtea de Conturi
Conform legii de reînfiinţare 26 a Curţii de Conturi, aceasta trebuie să

exercite un control financiar propriu în cadrul secţiei de Control Financiar
Preventiv şi un control financiar ulterior în cadrul secţiei de Control
Financiar Ulterior.
Prin modificările aduse în anul 2002 şi concretizate în legea 77 de
modificare a organizării şi funcţionării Curţii de Conturi secţia de C.F.P. s-a
desfiinţat, prerogativele acesteia sub forma de control financiar preventiv
(C.F.P.) fiind preluate de Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice în
cadrul direcţiei de CFP aşa cum aceasta a fost organizată ca structură în
cadrul M.F.P.de, H.G. 1574 din 2003.
Curtea de Conturi are ca sarcină principală de control ulterior
concretizată în următoarele obiective:
-verifică contul general de execuţie a bugetului de stat
-verifică contul general de execuţie a bugetului asigurărilor sociale
de stat.
-verifică conturile de execuţie a conturilor anuale de execuţie a
bugetelor locale
-controlul fondurilor speciale
-controlul datoriei publice interne şi externe a garanţiei Guvernului
pentru creditele primite în relaţia cu organismele financiare
internaţionale
26 Legea nr. 94 / 1992
144
Referitor la bugetul de stat (B.S.) se verifică la capitolul
Venituri:
-evaluările bugetare
-drepturile constatate
-încasările realizate
-rămăşiţele de încasat
Cheltuieli:
-aprobările legate de creditele iniţiale
-creditele definitive
-plăţile efectuate
-obligaţiile cu termene de plată până la sfârşitul execuţiei bugetare
Din punct de vedere al clasificării cheltuielilor pe părţi, pe capitole,

subcapitole, articole şi aliniate, acestea reflectă execuţia netă pe fiecare
dintre acestea.
Cu privire la bugetul asigurărilor sociale de stat-fondurilor speciale,
datoria publică se verifică:
-Venituri, cheltuieli, datorii, modul cum fondurile speciale au fost
evidenţiate în contabilitatea ministerelor care le-au administrat.
-La datoria publică garanţia de stat cu asistenţă guvernamentală
-Modul cum s-a împrumutat statul de la intern sau de la extern.
La intern prin emiterea titlurilor de stat, a certificatelor de trezorerie
şi ulterior a transformării acestora în certificate de depozit, modul cum s-au
contractat ratele şi scadenţele, respectiv cum s-au onorat la termen şi în
cuantumul legal împrumuturile interne şi externe.
După efectuarea acestui tip de control ulterior de către controlorii
financiari de la nivelul camerelor judeţene se procedează la descărcarea de
gestiune a unităţilor patrimoniale controlate.
Descărcarea de gestiune reprezintă procesul financiar în care
ordonatorul de credite este exonerat de răspunderea ulterioară în ceea ce
priveşte modul de asigurare a managementului financiar şi în funcţie de
tipul de buget pe care îl administrează.
Înainte de a se proceda la operaţiunea de descărcare de gestiune
pentru deficienţele constatate de organele Curţii de Conturi la unităţile
patrimoniale controlate aceste organe întocmesc un act de control denumit
proces- verbal.
Pe lângă controlul ulterior efectuat de Curtea de Conturi aceasta mai
exercită şi un control pe parcursul execuţiei bugetare. Controlul efectuat pe
parcursul execuţiei bugetare vizează:
-exactitatea şi realitatea situaţiilor contabile a contului de profit şi pierdere
la societăţile comerciale, companiile naţionale la care statul e majoritar,
-îndeplinirea obligaţiilor financiare către bugete (bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale, fonduri speciale, bugetul local),
-utilizarea corespunzătoare a fondurilor existente la dispoziţia ordonatorului
de credite,
-utilizarea fondurilor alocâte de la buget sau fonduri speciale conform
destinaţiilor stabilite de lege,
-calitatea gestiunii economico-financiare a unităţilor patrimoniale, a
instituţiilor publice,etc
-controlul post privatizare a agenţiei participaţiilor statului.
145
În funcţie de aspectele deficienţelor constatate se întocmesc acte de
control care sunt valorificate de organele abilitate şi care contribuie la
îmbunătăţirea managementului financiar al unităţii patrimoniale controlate.
Atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi au fost transferate
Ministerului Justiţiei sub forma completelor judecătoreşti de pe lângă
structurile organizatorice ale acestuia respectiv Tribunale sau Curţii de Apel.
11.4. Actele de control financiar
Actele de control reprezintă oglinda activităţii organelor de control,

aprecierea muncii şi calităţii acestora. Calitatea controlului e condiţionată de
priceperea şi competenţa cu care organul de control sesizează posibilitatea
de perfecţionare a activităţilor controlate de îmbunătăţirea eficienţei acesteia
în ansamblu unităţilor patrimoniale.Calitatea actului de control depinde într-
o mare măsură de competenţa profesională a organelor de control, a
modului cum acestea stăpânesc prevederile legale, a modului cum acestea
sesizează aspectele deficiente, cum le prezintă, cum îşi formează un punct
de vedere propriu şi mai ales cum propune remedierea în conformitate cu
prevederile legale, a deficienţelor constatate.
Actele de control întocmite de revizorii de gestiune sunt :
-proces verbal de inventariere şi control al gestiunii
-nota de prezentare
-nota de constatare
-proces verbal de sigilare a gestiunii şi desigilare a gestiunii
-declaraţia gestionară
Procesul verbal de inventariere şi control este întocmit de revizorii
de gestiune şi cuprinde constatări referitoare la obiectivele pe care aceştia le
verifică, respectiv cele legate de integritatea mijloacelor materiale şi băneşti
deţinute de gestionari şi a modului de organizare şi conducere a evidenţei
tehnico-operative de către aceştia.
Nota de constatare se întocmeşte atunci când există pericolul ca
aspectele deficiente constatate la un moment dat de revizor să nu mai poată
fi reconstituit ulterior. Este un act bilateral în care se înscriu datele cu privire
la unele deficienţe privind gestiunea, locul de producere al aspectelor
deficiente, descrierea împrejurărilor în care s-a produs aspectul deficient
constatat. Se semnează de cei doi care au participat la constatarea aspectului
deficient.
Declaraţia gestionarului se ia înaintea începerii operaţiunii de
inventariere a gestiuni.
Procesul verbal de sigilare ( de desigilare) a locurilor de depozitare a
bunurilor deţinute de către gestionar se întocmeşte atunci când operaţiunea
de inventariere nu s-a finalizat în ziua respectivă.
Nota de prezentare a procesului verbal vine ca o completare din
partea organului de control a unor aspecte , informaţii pe care revizorul de
gestiune consideră că sunt oportune a fi aduse la cunoştinţa conducerii
unităţii patrimoniale.
Angajamentul scris al gestionarului reprezintă documentul de
recunoaştere a deficienţelor create de către gestionar şi acceptul acestuia de
a repara prejudiciul adus unităţii patrimoniale conform dispoziţiilor legale
(Codul Muncii- Legea 53/2003)
146
1. Curtea de Conturi este :

a) instituţia supremă de control financiar-fiscal asupra modului de
inregistrare, determinare si evidentiere in actele financiar contabile a
obligatiilor fiscale fata de bugetul consolidat al statului datorate de entitatile
private,
b) instituţia supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de
formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale
statului si ale sectorului public,
c) instituţie specializată în controlul inopinat operativ al documentelor
financiar contabile a persoanelor juridice de pe întreg teritoriul României.
2. Controlul ulterior exercitat de Curtea de Conturi:

a) verifică conturile de execuţie a conturilor anuale de execuţie a bugetelor
locale
b) controlul fondurilor speciale
c) controlul datoriei publice interne şi externe a garanţiei Guvernului pentru
creditele primite în relaţia cu organismele financiare internaţionale
3. Înainte de a se proceda la operaţiunea de descărcare de gestiune pentru

deficienţele constatate de organele Curţii de Conturi la unităţile
patrimoniale controlate aceste organe întocmesc:
a) proces verbal
b) notă explicativă
c) fişă de recepţie
4.Curtea de Conturi deţine un număr de Camere de Conturi:

a) egal cu numărul de judeţe;
b) egal cu numărul de regiuni;
c) egal cu numărul de sectoare a Bucureştiului;
5. Curtea de Conturi a Uniunii Europene are sediul central:

a) Luxemburg;
b) Bruxel;
c) Paris
1. Descărcarea de gestiune reprezintă procesul financiar în care:

a) ordonatorul de credite este exonerat de răspunderea ulterioară;
b) ordonatorul de credite este înştiinţat de intenţia de transfer a unor sume;
c) se procedează la închiderea unor conturi bancare a instituţiilor bugetare;
2 Curtea de Conturi a fost înfiinţată de către

a) Frontul Salvării Naţionale
b) Al. Ioan Cuza
c) Parlamentul României, în perioada interbelică
147
3 Conducerea Curţii de Conturi se realizează de către:
a) plenul curţii
b) comitetul de conducere
c) preşedintele, vicepreşedinţii
4 Consilierii de conturi, judecătorii, procurorii financiari au interdicţie cu

privire la :
a) să facă parte din partide politice
b) să exercite direct sau prin înterpuşi activitate de comerţ
c) să facă parte din consiliile de administraţie şi comisiile de cenzori
5 Curtea de Conturi se subordonează:

a) prefecturii;
b) parlamentului;
c) preşedintelui
Legea nr. 94 din 8 septembrie 1992 Republicata in M.Of. 116 / 2000 privind
organizarea si functionarea Curtii de Conturi,
Legea nr. 77 din 31 ianuarie 2002,
Legea nr. 200 din 23 iunie 2005
148
TEMA XII - EXPERTIZA CONTABILĂ. CONCEPT. ORGANIZARE
CONŢINUT
12.1. Conceptul de expertiză
12.2. Organizarea activităţii de expertiză contabilă în România
REZUMAT
Expertiza contabilă este o activitate de cercetare, evaluare şi apreciere
fundamentală multilaterală a unei probleme sau activităţi din problematica
economiei sociale, efectuată de un expert care este un specialist în domeniu.
Prin expertiza contabilă se înţelege misiunea dată unui expert contabil
de a controla registrele, conturile şi actele justificative ale unui agent
economic, cu scopul de a furniza părţilor interesate, datele necesare sau de a
procura justiţiei informaţiile pentru a se pronunţa în cunoştinţă de cauză
asupra unui proces sau a unei contestaţii de care a fost sesizată. Expertiza
contabilă este o formă de cercetare ştiinţifică efectuată în vederea lămuririi
modului în care sunt reflectate în documente, evidenţa tehnică şi contabilă
anumite fapte, împrejurări şi situaţii de natură economico-financiară.
Activitatea de expertiză contabilă se realizează prin Corpul Experţilor
Contabili şi Contabili Autorizaţi (CECCAR), persoană juridică de autoritate
publică şi autonomă care reuneşte experţii contabili şi contabilii autorizaţi,
cu sediul în Municipiul Bucureşti, în conformitate cu normele legale în
vigoare privitoare la organizarea activităţii de expertiză contabilă; la nivel
judeţean CECCAR organizează filiale fără personalitate juridică.
OBIECTIVE
► Iniţierea privind conceptul de expertiză
► Înţelegerea necesităţii, importanţei, obiectivului şi caracteristicilor
expertizei contabile
► Cunoaşterea modului de organizare a expertizei contabile în
România
Expertiza este activitatea de cercetare efectuată de un specialist care

are calitatea de expert într-un anumit domeniu pentru a stabili adevărul într-
o anumită situaţie, problemă sau litigiu.
Cuvântul “expertiză“ vine de la latinescul “expertus”, adică priceput –
lucrarea unei persoane experimentate, specializate.
Expertiza constituie o noţiune care depăşeşte şi acţiunea de control şi
pe aceea de verificare, întrucât cuprinde în sine ideea de exprimare a
punctului de vedere al expertului în ceea ce priveşte faptul sau faptele
asupra cărora s-a efectuat expertiza. Deci, expertiza este prin excelenta o
lucrare personala şi critică, cuprinzând nu numai rezultatul examinării
faptelor din punctul de vedere al exactităţii formale şi materiale, dar şi
părerea expertului asupra cauzelor şi efectelor în legătură cu obiectul supus
cercetării sale.
Expertiza înseamnă a încerca, a dovedi şi constituie un mijloc de
probă. Ca mijloc de probă în soluţionarea diverselor litigii, expertiza este
definită în literatura de specialitate în multiple variante ca formă, dar cu
acelaşi conţinut şi în acest sens redăm mai multe definiţii:
149
- Expertiza este un mijloc de probă de constatare, confirmare,
evaluare, lămurire sau dovedire pe baza cercetării ştiinţifice de specialitate a
adevărului obiectiv cu privire la o anumită faptă, împrejurare, problemă,
situaţie, cauză sau litigiu27.
- Expertiza este operaţia făcută de unul sau mai mulţi experţi cu scopul
de a constata unele fapte de a controla, de a examina, de a măsura şi de a
evalua anumite lucruri28.
- Expertiza este operaţia încredinţată unor persoane care pe baza
cunoştinţelor lor speciale se pronunţă asupra faptelor pe care judecătorii nu
le-ar putea aprecia29.
- Expertiza este un mijloc de investigaţie prin care se ajunge, fie la
obţinerea unei probe, fie la evaluarea corectă a unei probe existente30.
- Expertiza este o cercetare care constă din diferite operaţiuni specifice
fiecărei specialităţi31.
- Expertiza este un mijloc de dovadă reglementat de codul de
procedură civilă la care recurge instanţa în cazul că pentru stabilirea
adevărului obiectiv este nevoie de lămurirea unor împrejurări de fapt, pentru
a căror rezolvare se cer cunoştinţe de specialitate în domeniul ştiinţei,
tehnicii artei sau vreunei meserii pe care judecătorul nu le posedă32.
- Expertiza este un mijloc de probă dispus sau cerut de organul juridic în
materie civilă sau penală efectuat de un specialist în materia litigiului care
prin cunoştinţele şi experienţa pe care le posedă trebuie să aducă lămurirea
diferitelor aspecte ce sunt necesare a fi cunoscute în vederea soluţionării
unor cauze33.
Definiţia şi trăsăturile expertizei contabile
Definiţie. Prin expertiza contabilă se înţelege misiunea dată unui expert

contabil de a controla registrele, conturile şi actele justificative ale unui
agent economic, cu scopul de a furniza părţilor interesate, datele necesare
sau de a procura justiţiei informaţiile pentru a se pronunţa în cunoştinţă de
cauză asupra unui proces sau a unei contestaţii de care a fost sesizată.
Expertiza contabilă este o formă de cercetare ştiinţifică efectuată în vederea
lămuririi modului în care sunt reflectate în documente, evidenţa tehnică şi
contabilă anumite fapte, împrejurări şi situaţii de natură economico-
financiară.
Trăsăturile expertizei contabile
Ca activitate specializată în domeniul contabilităţii expertiza contabilă
se caracterizează prin următoarele:
- are ca obiect cercetarea unor fapte sau situaţii de natură economico-
financiară, gestionară şi patrimonială;
- cuprinde în sfera să de acţiune activitatea economico-financiară a
unei entităţi economice pentru problemele şi obiectivele stabilite de organul
judiciar ori de persoanele care o solicită (expertiza contabilă amiabilă);
27
Mircea Boulescu şi Marcel Ghiţă – Control financiar şi expertiză contabilă
28
Dejan – Tratat teoretic şi practic privind expertiza în materie civilă, administrativă şi
comercială
29
Eduard Glasson – Precizări teoretice şi practice de procedură civilă
30
I. Tannoviceanu – Tratat de drept şi procedură penală
31
Grigore Teodoroiu – Curs de drept procesual penal
32
Gheorghe Porumb – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat
33
Grigore Olănescu în teza de doctorat- Perfecţionarea organizării şi desfăşurării activităţii
de expertiză financiar contabilă
150
- cercetează situaţiile şi împrejurările de fapt pe baza informaţiilor
furnizate de evidenţa economica şi suporţii ei materiali respectiv, acte scrise,
dischete, CD-uri, DVD-uri, şi alţi suporţi informaţionali;
- interpretează datele de evidenţa contabilă şi formulează opinii cu
privire la problemele investigate pe baza legilor şi actelor normative care
reglementează domeniul de activitate respectiv;
- elaborează concluzii pe baza constatărilor făcute, care servesc ca
mijloc de probă pentru organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei
sau ca mijloc de fundamentare a unei decizii de către persoana care a
solicitat expertiza contabila (expertiza contabila amiabilă).
Expertiza contabilă analizează cauzele care au determinat abaterile de
la normele legale cu caracter economic şi financiar, descifrează relaţiile
economico-financiare dintre părţile aflate în litigiu, caracterizează starea de
fapt a entităţii economice în raport cu legea şi alte acte normative care
reglementează domeniul investigat, stabileşte legăturile de cauzalitate şi
responsabilitate dintre părţi.
Necesitatea şi importanţa expertizei contabile
Expertiza contabilă este o activitate de cercetare, evaluare şi apreciere

fundamentală multilaterală a unei probleme sau activităţi din problematica
economiei sociale, efectuată de un expert care este un specialist în domeniu.
Alături de controlul financiar expertiza contabilă constituie unul din
instrumentele de bază în apărarea, protecţia şi dezvoltarea proprietăţii
indiferent de apartenenţa acesteia, fie că este de stat, publică, privată, mixtă
sau simplă privată.
Necesitatea expertizei contabile este de natură obiectivă şi se prestează
cu concretenţă atunci când din desfăşurarea anumitei activităţi care de multe
ori nu se desfăşoară în conformitate cu normele, prescripţiile, standardele
existente se impune consultarea şi concluziile unor specialişti în domeniul
economico-financiar care printr-un punct de vedere legal documentat pot
veni în ajutorul unor specialişti din domeniul judiciar pentru a-şi forma o
convingere intimă capabilă să soluţioneze în mod obiectiv activitatea sau
procesul în speţă.
Raportată la activitatea jurisdicţională expertiza contabilă poate fi
extrajudiciară şi judiciară.
Expertiza extrajudiciară este activitatea prin care specialiştii fac
evaluarea fundamentală în diferite domenii ale vieţii sociale.
Trăsăturile principale ale acesteia sunt date de faptul că nu se
efectuează în cadrul activităţilor organelor judiciare şi nici după normele
prevăzute în legile procesuale. Expertiza contabilă extrajudiciară este aceea
care în afară de orice hotărâre, judecata are loc direct între părţile în litigiu,
părţi care îşi aleg singure personalul care trebuie să efectueze expertiza,
respectiv expertul.
Poate fi utilizată pentru:
- certificarea bilanţului contabil, a contului de profit şi pierdere a
situaţiei patrimoniale, a relaţiilor contabile, a activităţii privind domeniul
creanţelor datorate, etc.;
- opozabilitatea faţă de părţile care o solicită şi dacă nu se menţionează
în cuprinsul raportului că poate fi utilizată şi în alte activităţi, ea poate fi
asimilată şi ca un raport de audit întocmit de un auditor extern.
151
Expertiza judiciară constituie acel mijloc de probă în instanţele
judecătoreşti prin care pe baza unei activităţi de cercetare se folosesc date şi
metode ştiinţifice de către expertul care aduce la cunoştinţa organului
judiciar, concluziile motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror
lămurire sunt necesare persoane specializate.
Se impune ca o lucrare de cercetare ştiinţific obiectiv determinată de
necesitatea soluţionării obiective a cauzelor care fac obiectul cercetării
penale şi a instanţelor judecătoreşti.
În condiţiile în care soluţionarea obiectivă a aspectelor de natură
penală îngreunează formarea unui punct de vedere legal documentat şi intim
a organului de cercetare penală sau judecătorului, se recurge la acest mijloc
de probă în instanţă. Expertiza contabilă judiciară are rolul de a facilita
înţelegerea fenomenului de cercetare sau de judecare de către persoanele cu
atribuţii în acest domeniu.
Expertiza contabilă judiciară îndeplineşte rolul unei probe ştiinţifice în
stabilirea de fapt a adevărului material în procesele civile şi penale, în
litigiile de muncă şi arbitrare prin aceea că ajută la lămurirea problemelor pe
care le generează cauza şi la formarea convingerii intime a judecătorului sau
procurorului, care alături de alte probe contribuie la rezolvarea cauzei
respectiv la darea unei soluţii temeinice şi legale.
Obiectivul şi caracteristicile expertizei contabile
Obiectivul expertizei contabile îl reprezintă domeniul activităţii

financiar-contabile organizate şi desfăşurate de către unităţile patrimoniale.
Expertiza contabilă este frecvent solicitată în soluţionarea proceselor civile
sau penale cu caracter economic, în litigiile dintre entităţile patrimoniale,
sau cele de muncă.
Contabilitatea fiind activitatea care reflectă prin metode şi mijloace
specifice, valoric şi cantitativ, întreaga activitate desfăşurată de o unitate
patrimonială, este şi cea care furnizează datele pentru expertiza contabilă,
date care dacă sunt reale pot contribuii la soluţionarea obiectivă a cauzelor
care se solicită pentru a fi expertizate.
Caracteristicile principale ale expertizei contabile sunt:
- are ca obiect cercetarea unor fapte sau situaţii de natură economico
financiară;
- sfera de activitate cuprinde activitatea economică a unei unităţi
patrimoniale pentru problemele şi obiectivele indicate de organul beneficiar
al expertizei;
- cercetarea situaţiei, faptelor sau împrejurărilor pe baza informaţiilor
din evidenţele tehnico-operativă şi din contabilitate;
- interpretează şi stabileşte concluziile cu privire la problema cercetată
pe baza legilor şi actelor normative din domeniu;
- constituie un mijloc de probă de o factură deosebită.
Sfera de cuprindere a expertizei contabile fiind întreaga activitate
economico-financiară a unităţii patrimoniale, operaţiunea de expertizare este
foarte complexă şi este efectuată de unul sau mai mulţi specialişti cu
pregătire profesională deosebită în domeniul expertizat şi care e chemat să-
şi spună punctul de vedere legal documentat, astfel încât admisă ca probă în
instanţă, expertiza să-şi atingă finalitatea vizată de legiuitor.
152
Activitatea de expertiză contabilă se realizează prin Corpul Experţilor

Contabili şi Contabili Autorizaţi (CECCAR), persoană juridică de autoritate
publică şi autonomă care reuneşte experţii contabili şi contabilii autorizaţi,
cu sediul în Municipiul Bucureşti, în conformitate cu normele legale în
vigoare privitoare la organizarea activităţii de expertiză contabilă34; la nivel
judeţean CECCAR organizează filiale fără personalitate juridică.
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Romania,
asigurând buna desfăşurare a activităţii experţilor contabili, a decis
reglementarea profesională a acestei activităţi de bază, elaborând “Norma şi
comentariile misiunii privind expertiza contabila” nr. 35/2000 care cuprind:
350. - Cadrul de referinţă al misiunilor privind expertizele contabile
351. - Norme de comportament profesional specifice misiunilor
privind expertizele contabile
352. - Norme de lucru specifice misiunilor privind expertizele
contabile
353. - Norme de raport specifice expertizelor contabile
În conformitate cu norma sus-menţionată, expertizele contabile sunt
mijloace de probă utilizabile în rezolvarea unor cauze care necesită
cunoştinţe de strictă specialitate din partea unor persoane care au calitatea
de expert contabil. Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate la
cererea parţilor în fazele de instrumentare şi de judecată ale unor cauze
civile şi/sau comerciale, ataşate sau nu unui proces penal, se numesc
expertize contabile judiciare. Toate celelalte expertize contabile sunt
extrajudiciare.
Aşadar:
1. Expertizele contabile pot fi efectuate numai de către persoanele care
au dobândit calitatea de expert contabil în condiţiile legii, fiind înscrise, cu
viza la zi, în partea activă a Tabloului experţilor contabili, actualizat anual
de către Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din
România (CECCAR).
2. Expertizele contabile pot fi clasificate:
I. După scopul principal în care au fost solicitate, în:
a) Expertize contabile judiciare, reglementate de: Codul de procedură
civilă; Codul de procedură penală; alte legi speciale.
34
Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi
a contabililor autorizaţi, modificată de Ordonanţa Guvernului nr. 50/1997 pentru
completarea Ordonantţei Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză
contabilă şi a contabililor autorizaţi, Ordonanţa Guvernului nr. 89/1998 pentru modificarea
şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activităţii de
expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
75/1999 privind activitatea de audit financiar, Legea nr. 126/1999 privind aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr.50/1997 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.65/1994
privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, Legea nr.
186/1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.89/1998 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză
contabilă şi a contabililor autorizaţi, Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea
şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscal, Legea nr. 133/2002 pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar,
Ordonanşa Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-
fiscală, Legea nr. 609/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 86/2003 privind
reglemetarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, Ordonanţa Guvernului nr. 17/2007
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea
activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi
153
b) Expertize contabile extrajudiciare sunt cele efectuate în afara
procedurilor reglementate privind rezolvarea unor cauze supuse verdictului
justiţiei. Sunt efectuate în afara unui proces justiţiar. Nu au calitate de mijloc
de probă în justiţie, ci, cel mult, de argumente pentru solicitarea de către
părţi a administrării probei cu expertiza contabilă judiciară sau pentru
rezolvarea unor litigii pe cale amiabilă.
II. După natura principalului obiectiv la care se refera, în:
a) Expertize contabile civile dispuse sau acceptate în rezolvarea
litigiilor civile;
b) Expertize contabile penale dispuse sau acceptate în rezolvarea unor
aspecte civile ataşate litigiilor penale;
c) Expertize contabile comerciale dispuse sau acceptate în rezolvarea
litigiilor comerciale;
d) Expertize contabile fiscale dispuse sau acceptate în rezolvarea
litigiilor fiscale;
e) Alte categorii de expertize contabile judiciare dispuse de organele
în drept sau extrajudiciare solicitate de către clienţi.
Astfel, expertizele contabile pot fi efectuate numai de către experţii
contabili înscrişi în partea activă a Tabloului Corpului. Expertul contabil
solicitat în efectuarea unei expertize contabile este obligat să fie independent
faţă de părţile interesate în expertiză, evitând orice situaţie care ar presupune
o lipsă de independenţă sau o constrângere care ar putea să îi impieteze
integritatea şi obiectivitatea.
Independenţa expertului contabil trebuie să fie absolută în cazul
experţilor contabili numiţi din oficiu de către organele în drept şi relativă în
cazul experţilor contabili recomandaţi de părţi sau solicitaţi în efectuarea de
expertize contabile extrajudiciare.
Independenţa absolută a expertului contabil numit din oficiu de către
organele în drept derivă din obligaţia acestuia de a ţine seama de toate
cazurile de incompatibilitate, abţinere şi recuzare prevăzute de Codul de
procedură civilă şi alte reglementări procedurale speciale, care sunt aceleaşi
cu cele privind judecătorii. Experţii contabili care se află în situaţii de
incompatibilitate, abţinere sau posibilitate de recuzare trebuie să le aducă la
cunoştinţa organului care i-a numit.
Independenţa relativă derivă doar din incompatibilitatea profesiei
contabile cu orice activitate salarizată în afara Corpului, sau cu orice
activitate comercială, cu excepţiile prevăzute de lege.
Calitatea expertizelor contabile
Expertul contabil trebuie să efectueze expertizele contabile pentru care

a fost solicitat şi pe care le-a acceptat cu conştiinciozitate, devotament,
corectitudine şi imparţialitate. Expertizele contabile trebuie să fie utile celor
care le-au solicitat.
Expertizele contabile constituie mijloace de probă ştiinţifică. În
elaborarea lor expertul contabil trebuie să folosească metode specifice
ştiinţei contabilităţii. Concluziile expertului contabil trebuie să fie
fundamentate numai pe documente care atestă evenimente şi tranzacţii ce
fac sau trebuie să facă obiectul recunoaşterilor, evaluărilor, clasificărilor şi
prezentărilor contabile.
În expertizele contabile judiciare, expertul contabil este un terţ în
proces care, prin calitatea lui procesuală, contribuie la stabilirea adevărului
154
de către organele în drept. Raportul de expertiză contabilă judiciară are
caracter de probă ştiinţifică care trebuie să prezinte un înalt grad al indicelui
contributiv la soluţionarea cauzei în care a fost dispus.
Nedocumentarea şi nefundamentarea ştiinţifică a rapoartelor de
expertiză contabilă judiciară poate fi şi este adesea sancţionată, de către
organele în drept care le-au dispus, cu înlocuirea expertului contabil şi
dispunerea unei noi expertize contabile. Dacă în aceeaşi cauză s-a dispus o
nouă expertiză contabilă care ajunge la concluzii diferite faţă de prima,
datorită utilizării altor criterii şi metode de investigaţie, organul în drept care
le-a dispus are disponibilitatea de a se opri la aceea pe care o consideră mai
fundamentată sub aspect ştiinţific, respectiv, de mai bună calitate.
Nici expertizele contabile extrajudiciare nu trebuie să facă rabat
calităţii. Independenţa şi competenţa profesională a expertului contabil
trebuie să asigure o documentare şi fundamentare ştiinţifică şi expertizelor
contabile extrajudiciare.
Secretul profesional şi confidenţialitatea expertului contabil
Expertul contabil trebuie să respecte secretul şi caracterul confidenţial

al informaţiilor la care a avut acces şi de care a luat cunoştinţă cu ocazia
efectuării expertizelor contabile, trebuind să se abţină de la divulgarea lor
către terţi, cu excepţia cazurilor în care a fost autorizat expres în acest scop
sau dacă are obligaţia legală sau profesională să facă o astfel de divulgare.
Particularizat la expertizele contabile judiciare, secretul profesional şi
confidenţialitatea expertului contabil trebuie să se manifeste şi prin
următoarele acte de comportament:
I. Expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părţi nu
trebuie să refere mai mult decât se cere. El trebuie să invoce în raportul său
de expertiză contabilă judiciară numai acele evenimente şi tranzacţii probate
cu documente justificative şi/sau evidenţieri contabile care au o legătură
cauzală cu obiectivul (întrebarea) ce i-a fost fixată de organul în drept care a
dispus expertiza contabilă judiciară.
II. Expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părţi
într-o cauză justiţiară trebuie să se abţină de la divulgarea conţinutului
raportului de expertiză contabilă judiciară şi a concluziilor sale direct
părţilor implicate în actul justiţiar. Expertul contabil trebuie să depună
raportul său la organul în drept care a dispus expertiza contabilă judiciară,
de unde cei interesaţi îl pot consulta, în condiţiile legii.
III. Expertul contabil numit din oficiu sau la cererea unei părţi într-o
cauză justiţiară trebuie să se abţină de la contactarea părţilor implicate în
actul justiţiar, în afara procedurilor prevăzute de lege. Astfel, în cazul
proceselor civile, dacă este nevoie de o lucrare la faţa locului, aceasta nu
poate fi făcută decât după citarea părţilor, cu confirmare de primire,
arătându-se zilele şi orele când încep şi se continuă lucrările expertizei
contabile. În procesele penale, expertul contabil poate lua legătura cu
inculpaţii numai cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de
urmărire penală sau de instanţa de judecată. În toate cazurile, informaţiile şi
explicaţiile primite de expertul contabil, în contactele sale cu părţile
implicate în actul justiţiar, trebuie să rămână confidenţiale.
155
Acceptarea expertizelor contabile
Solicitările adresate experţilor contabili privind efectuarea de

expertize contabile nu pot fi refuzate decât dacă există motive
temeinice.Totuşi, expertul contabil, înainte de a accepta efectuarea unei
expertize contabile, trebuie să-şi analizeze posibilitatea de a-şi îndeplini
misiunea, ţinând seama în special de regulile de independenţă, competenţă şi
incompatibilitate.
Misiunea privind efectuarea unei expertize contabile nu poate fi
refuzată pe motive etnice, religioase, politice sau de altă natură. Aceasta,
deoarece expertiza contabilă este un act de probă ştiinţifică.
Calitatea de expert contabil este incompatibilă cu cea de martor în
aceeaşi cauză, calitatea de martor având întâietate. Expertul contabil se află
în incompatibilitate dacă există împrejurări din care rezultă că este interesat
sub orice formă, el, soţul(ia) sau vreo rudă apropiată, în soluţionarea cauzei
într-un anumit mod care l-ar determina pe expertul contabil să fie subiectiv.
Pot fi asimilate cu «împrejurări din care rezultă că este interesat sub
orice formă», următoarele situaţii în care s-ar putea găsi expertul contabil:
I. Dacă, în calitate de organ de control, colaborator sau consilier al
uneia din părţile în proces, s-a pronunţat asupra unor aspecte, ori a luat parte
la întocmirea actelor primare, a evidenţelor tehnico-operative sau la
elaborarea situaţiilor financiare care fac obiectul dosarului supus judecăţii.
II. Dacă, în calitate de expert contabil, şi-a exprimat o primă opinie în
aceeaşi cauză supusă judecăţii, deoarece primează prezumţia că ar fi
interesat în susţinerea primei soluţii. În particular, expertul contabil care a
efectuat o expertiză extrajudiciară la cererea unei părţi în proces se află în
incompatibilitate cu calitatea de expert numit din oficiu. Dacă îndeplineşte
condiţiile de independenţă şi de competenţă, poate accepta calitatea de
expert contabil recomandat de parte.
Responsabilitatea efectuării expertizelor contabile
Expertizele contabile trebuie efectuate în mod responsabil.

Responsabilitatea expertizelor contabile judiciare este întărită prin jurământ,
iar a celor extrajudiciare prin contract.
Responsabilitatea efectuării expertizei contabile judiciare este întărită
de depunerea unui jurământ adecvat confesiunii religioase a expertului
(ţilor) contabil (i), după cum urmează:
I. Expertul(ţii) contabil(i) de confesiune religioasă creştină va (vor)
depune, cu mâna pe cruce sau pe biblie, jurământul: «Jur că voi spune
adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu».
II. Expertul(ţii) contabil(i) fără confesiune religioasă va (vor) depune
jurământul «Jur pe onoare şi pe conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi
ascunde nimic din ceea ce ştiu.»
III. Expertul(ţii) contabil(i), care din motive de conştiinţă sau
confesiune religioasă nu depune (depun) jurământ, va (vor) rosti formula
«Mă oblig să spun adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu».
Toate dispoziţiile procedurale cu privire la citarea, aducerea cu mandat
şi sancţionarea martorilor care lipsesc de la judecată sunt aplicabile şi
expertului(ţilor) contabil(i) numit(ţi) pentru efectuarea expertizelor contabile
judiciare. Dacă expertul(ţii) contabil(i) numit(ţi) pentru efectuarea
156
expertizelor contabile judiciare nu se înfăţişează la citarea organelor în drept
care l-a (i-a) numit, acestea sunt abilitate să dispună înlocuirea lui(lor).
Responsabilitatea efectuării expertizelor contabile extrajudiciare
trebuie să rezulte din contractul încheiat între expertul(ţii) contabil(i) şi
client.
1. Expertiza este:
a) activitatea de cercetare efectuată de un specialist care are calitatea de
expert într-un anumit domeniu pentru a stabili adevărul într-o anumită
situaţie, problemă sau litigiu;
b) este un mijloc de probă dispus sau cerut de organul juridic în materie
civilă sau penală efectuat de un specialist în materia litigiului care prin
cunoştinţele şi experienţa pe care le posedă trebuie să aducă lămurirea
diferitelor aspecte ce sunt necesare a fi cunoscute în vederea soluţionării
unor cauze- reprezintă un model de gândire despre o activitate specifică;
c) misiunea dată unui expert contabil de a controla registrele, conturile şi
actele justificative ale unui agent economic, cu scopul de a furniza părţilor
interesate, datele necesare sau de a procura justiţiei informaţiile pentru a se
pronunţa în cunoştinţă de cauză asupra unui proces sau a unei contestaţii de
care a fost sesizată.
2. Ca activitate specializată în domeniul contabilităţii expertiza contabilă se

caracterizează prin următoarele:
a) cuprinde în sfera sa de acţiune activitatea economico-financiară a unei
entităţi economice pentru problemele şi obiectivele stabilite de organul
judiciar ori de persoanele care o solicită (expertiza contabilă amiabilă);
b) interpretează datele de evidenţa contabilă şi formulează opinii cu privire
la problemele investigate pe baza legilor şi actelor normative care
reglementează domeniul de activitate respectiv;
c) analizează cauzele care au determinat abaterile de la normele legale cu
caracter economic şi financiar, descifrează relaţiile economico-financiare
dintre părţile aflate în litigiu, caracterizează starea de fapt a entităţii
economice în raport cu legea şi alte acte normative care reglementează
domeniul investigat, stabileşte legăturile de cauzalitate şi responsabilitate
dintre părţi.
3. Expertiza contabilă extrajudiciară

a) poate fi utilizată pentru certificarea bilanţului contabil, a contului de
profit şi pierdere a situaţiei patrimoniale, a relaţiilor contabile, a activităţii
privind domeniul creanţelor datorate, etc.;
b) are loc direct între părţile în litigiu, părţi care îşi aleg singure personalul
care trebuie să efectueze expertiza, respectiv expertul;
c) este un mijloc de opozabilitate faţă de părţile care o solicită şi dacă nu se
menţionează în cuprinsul raportului că poate fi utilizată şi în alte activităţi,
ea poate fi asimilată şi ca un raport de audit întocmit de un auditor extern.
4. Modalităţile de control se întrepătrund în forme multiple şi variate cum

sunt:
157
a) controlul simultan, controlul progresiv, controlul plenar;
b) controlul continuu sau permanent şi controlul periodic;
c) controlul direct, controlul execuţiei şi controlul de conducere.
5. Caracteristicile principale ale expertizei contabile sunt:

a) cercetează situaţia, faptele sau împrejurările pe baza informaţiilor din
evidenţele tehnico-operativă şi din contabilitate;
b) interpretează şi stabileşte concluziile cu privire la problema cercetată pe
baza legilor şi actelor normative din domeniu;
c) constituie un mijloc de probă de o factură deosebită;
1. Corpul Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi (CECCAR):

a) este persoană juridică de autoritate publică şi autonomă;
b) reuneşte experţii contabili şi contabilii autorizaţi;
c) elaborează normele privind desfăşurarea expertizei contabile.
2. Expertizele contabile pot fi clasificate:

a) după scopul principal în care au fost solicitate;
b) după natura principalulelor obiective la care se referă;
c) după durata lor.
3. Independenţa expertului contabil:

a) trebuie să fie absolută în cazul experţilor contabili numiţi din oficiu de
către organele în drept;
b) este relativă în cazul experţilor contabili recomandaţi de părţi sau
solicitaţi în efectuarea de expertize contabile extrajudiciare;
c) derivă din obligaţia acestuia de a ţine seama de toate cazurile de
incompatibilitate, abţinere şi recuzare.
4. Secretul profesional şi confidenţialitatea expertului contabil implică

următoarele:
a) expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părţi nu
trebuie să refere mai mult decât se cere în sensul că el trebuie să invoce în
raportul său de expertiză contabilă judiciară numai acele evenimente şi
tranzacţii probate cu documente justificative şi/sau evidenţieri contabile care
au o legătură cauzală cu obiectivul (întrebarea) ce i-a fost fixată de organul
în drept care a dispus expertiza contabilă judiciară;
b) expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părţi într-o
cauză justiţiară trebuie să se abţină de la divulgarea conţinutului raportului
de expertiză contabilă judiciară şi a concluziilor sale direct părţilor implicate
în actul justiţiar şi trebuie să depună raportul său la organul în drept care a
dispus expertiza contabilă judiciară, de unde cei interesaţi îl pot consulta, în
condiţiile legii;
c) expertul contabil numit din oficiu sau la cererea unei părţi într-o cauză
justiţiară trebuie să se abţină de la contactarea părţilor implicate în actul
justiţiar, în afara procedurilor prevăzute de lege.
5. Responsabilitatea expertizelor contabile este întărită:

a) prin jurământ, în cazul celor judiciare;
b) prin contract, în cazul celor extrajudiciare;
c) expertul contabil nu este responsabil.
158
1. Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă – Control Financiar, Editura

Eficient, Bucureşti, 1997
2. Dejan – Tratat teoretic şi practic privind expertiza în materie civilă,
administrativă şi comercială
3. Eduard Glasson – Precizări teoretice şi practice de procedură civilă
4. I. Tannoviceanu – Tratat de drept şi procedură penală
5. Grigore Teodoroiu – Curs de drept procesual penal
6. Gheorghe Porumb – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat
7. Grigore Olănescu în teza de doctorat- Perfecţionarea organizării şi
desfăşurării activităţii de expertiză financiar contabilă
8. Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de
expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, modificată de
Ordonanţa Guvernului nr. 50/1997 pentru completarea Ordonantţei
Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză
contabilă şi a contabililor autorizaţi, Ordonanţa Guvernului nr.
89/1998 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a
contabililor autorizaţi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
75/1999 privind activitatea de audit financiar, Legea nr. 126/1999
privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1997 pentru
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea
activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, Legea nr.
186/1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/1998
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.
65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a
contabililor autorizaţi, Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind
organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscal, Legea nr.
133/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
75/1999 privind activitatea de audit financiar, Ordonanşa Guvernului
nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-
fiscală, Legea nr. 609/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr. 86/2003 privind reglemetarea unor măsuri în materie financiar-
fiscală, Ordonanţa Guvernului nr. 17/2007 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea
activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi
159
TEMA XIII - EXPERTUL CONTABIL
CONŢINUT

13.3. Drepturile, obligaţiile, interdicţiile şi răspunderile expertului contabil
REZUMAT
Calitatea de expert contabil abilitat să efectueze expertize contabile
este reglementată. Orice expert contabil trebuie să se supună regulilor
Corpului privind formarea continuă, actualizarea şi testarea permanentă a
cunoştinţelor pe care le posedă.
Obţinerea calităţii de expert contabil presupune un examen de acces,
efectuarea unui stagiu şi promovarea examenului de aptitudini organizat de
CECCAR.
În conformitate cu normele legale în vigoarea, expertului contabil îi
revin anumite drepturi şi obligaţii, poate fi obiectul anumitor interdicţii şi
este responsabil pentru expertiza efectuată.
Expertul contabil care are dreptul de a efectua expertize contabile
trebuie recomandat şi numit în vederea realizării expertizei.
OBIECTIVE
► Însuşirea noţiunii de expert contabil
► Cunoaşterea etapelor privind dobândirea de expert contabil
► Înţelegerea răspunderii expertului contabil, a drepturilor şi
obligaţiilor ce îi revin
13.1. Calitatea de expert contabil
Calitatea de expert contabil abilitat să efectueze expertize contabile

este reglementată. El trebuie să se supună regulilor Corpului privind
formarea continuă, actualizarea şi testarea permanentă a cunoştinţelor pe
care le posedă.
Expertiza contabilă are drept suport documentele primare şi
înregistrarea evenimentelor şi tranzacţiilor în contabilitate. Ca urmare,
expertul contabil solicitat în efectuarea expertizelor contabile trebuie să
posede cunoştinţe solide şi actualizate în domeniul economic, în general, şi
mai ales în domeniul financiar – contabil. Aceste cunoştinţe trebuie probate
cu calitatea de expert contabil, membru activ al Corpului, care se supune
regulilor stabilite de Corp cu privire la pregătirea individuală continuă şi
testarea cunoştinţelor acumulate.
Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate în

condiţiile legii şi are competenţa profesională de a verifica şi de a aprecia
modul de organizare şi de conducere a activităţii economico-financiare de
contabilitate, de a supraveghea gestiunea societăţii comerciale şi de a
verifica legalitatea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere.
Profesia de expert contabil se exercită de persoanele care au dobândit
calitatea de expert contabil. Calitatea de expert contabil se dobândeşte pe
160
bază de examen. Până în anul 2000 profesia de expert contabil se dobândea
de persoanele fizice care promovau un examen, nu aveau antecedente
penale, aveau vechime în activitatea financiară, capacitate de exercitare
deplină.
În anul 2000 s-a introdus35 obligativitatea susţinerii unui examen de
dobândire de aptitudini în exercitarea profesiei de expert contabil, respectiv
s-a introdus noţiunea de expert contabil stagiar, stagiul fiind de 3 ani.
Accesul la profesie
Examenul de acces se organizează de Corpul Experţilor Contabili şi

Contabililor Autorizaţi din România (C.E.C.C.A.R.) şi se desfăşoară în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65 /1994 privind
organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi,
aprobată prin Legea nr. 42/1995, cu modificările şi completările aduse prin
O.G.nr.17/31 ianuarie 2007, precum şi ale Regulamentului privind accesul
la profesia de expert contabil şi contabil autorizat aprobat prin H.G. nr.
562/2000.
Înscrierea la examenul de admitere pentru profesia de expert contabil
se face pe baza unei cereri tip, însoţită de o serie de documente.
Verificarea nivelului de pregătire teoretica a candidaţilor se face pe
baza de examen de admitere scris, care consta în susţinerea a doua probe
scrise, cu subiecte din următoarele discipline:
- proba a I-a la disciplinele: Contabilitate, Fiscalitate şi Drept;
- proba a II-a la disciplinele: Audit financiar-contabil, Evaluare
economică şi financiară a întreprinderilor, Control financiar şi Doctrină şi
deontologie profesională / Expertiză contabilă;
Examenul de admitere va consta din întrebări cu răspunsuri tip grila,
precum şi din subiecte cu răspunsuri şi comentarii sub forma de text.
Tematica de concurs poate fi accesata de pe site-ul C.E.C.C.A.R.
www.ceccar.ro, la rubrica Sesiuni examene - Tematica şi bibliografie.
Se declară admişi candidaţii care au obţinut cel puţin media 7 şi
minimum nota 6 la fiecare disciplină.
Candidaţilor declaraţi admişi li se eliberează certificate de promovare
a examenului de admitere în baza cărora se înscriu în evidentele Filialei
Corpului în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul stabil, pentru efectuarea
stagiului de 3 ani.
Stagiul
Stagiul se efectuează de către persoanele care au promovat examenul

de admitere pentru acces şi se organizează pe lângă un tutore de stagiu,
membru al Corpului sau în mod centralizat (colectiv) la nivelul fiecărei
filiale a Corpului, în conformitate cu normele Corpului36.
35
Hotărârea Guvernului nr. 562/2000 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea
examenului pentru atribuirea calitatii de expert contabil şi de contabil autorizat
36
Normele nr.14.958/2003 privind modul de organizare şi desfăşurare a acţiunilor de
pregătire în sistem colectiv
161
Stagiul constă în efectuarea de lucrări profesionale la care se adaugă
acţiuni de pregătire tehnică şi deontologică.
Lucrările profesionale reprezentând 400 ore pe an se efectuează sub
controlul tutorelui de stagiu. Când nu este posibilă efectuarea de lucrări pe
lângă un tutore de stagiu filiala organizează pregătirea în sistem colectiv
(centralizat) a stagiarilor în condiţiile respectării tuturor prevederilor
Regulamentului şi numai pe bază de lucrări practice potrivit programului
cadru pe categorii de lucrări profesionale. Exerciţiile, lucrările practice şi
studiile de caz ce fac obiectul pregătirii în sistem colectiv se stabilesc anual
de Departamentul de Pregatire şi Dezvoltare Profesională a Membrilor şi
Organizarea Stagiului şi se prezintă, rezolvă şi evaluează de către lectorii
aprobaţi de Biroul Permanent al Consiliului Superior din rândul tutorilor de
stagiu, cadrelor universitare sau alţi specialişti pe domenii. Modul de
organizare şi desfăşurare a acţiunilor de pregătire în sistem colectiv se
stabileşte prin norme aprobate de Biroul Permanent al Consiliului Superior.
Stagiul are o durată de 3 (trei) ani iar perioada de stagiu începe de la
data la care persoana care a reuşit la examenul de admitere a depus cererea
de înscriere la stagiu.
Nu este admisă nici o reducere a stagiului.
La cererea stagiarului, stagiul poate fi prelungit sau suspendat printr-o
decizie a consiliului filialei Corpului; prelungirea, care nu se poate face
decât pentru o perioadă de maxim 3 ani, poate fi dată în una sau în mai
multe etape.
În situaţia în care candidatul se află în cursul efectuării stagiului de
contabil autorizat cu studii superioare şi îndeplineşte condiţiile pentru
accesul la calitatea de expert contabil, la cerere se va recunoaşte stagiul
efectuat şi îl va continua şi completa până la finalizare, potrivit cerinţelor
pentru noua categorie profesională.
În cazul în care candidatul şi-a finalizat perioada de stagiu de trei ani
pentru contabil autorizat cu studii superioare şi susţine examen de acces la
profesia de expert contabil şi promovează, nu va mai efectua stagiul pentru
noua calitate. În această situaţie, pe o perioadă de până la 6 luni, candidatul
va prezenta o lucrare în domeniul expertizei contabile şi al auditului
financiar.
În perioada de stagiu, stagiarul este obligat să îndeplinească minim
200 ore pe semestru, în timpul orelor normale de muncă ale tutorelui de
stagiu sau potrivit programului de efectuare a stagiului în sistem centralizat
(colectiv).
În ultimele 6 luni de stagiu, tutorele de stagiu trebuie să acorde
stagiarului, la cerere, un concediu neplătit de cel puţin 30 zile, pentru
pregătirea examenului de aptitudini la profesiile de expert contabil şi de
contabil autorizat.
Suspendarea poate fi acordată în primii doi ani, pe perioade care nu
depăşesc 12 luni fiecare. Orice reînnoire a unei perioade de suspendare,
formulată în cadrul acestei durate de 2 ani, trebuie să facă obiectul unei
decizii a consiliului filialei Corpului. Durata serviciului militar şi concediul
legal de maternitate sau pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani
nu sunt luate în calcul în cei 2 ani de suspendare.
Repartiţia orelor stagiului este lăsată la alegerea tutorelui de stagiu
care trebuie să acorde stagiarului toate facilităţile, pentru a-i permite să
efectueze instruirea şi să îşi pregătească examenele finale pentru obţinerea
calităţii de expert contabil sau de contabil autorizat.
162
Relaţiile contractuale ale stagiarului cu persoana sau societatea
comercială de expertiză contabilă în care îşi efectuează stagiul se pot stabili
pe baza legislaţiei muncii sau legislaţiei civile.
În afara cazurilor de erori grave sau acţiuni cu caracter fraudulos din
partea sa, stagiarul nu răspunde pentru lucrările pe care le execută în contul
şi sub supravegherea tutorelui de stagiu.
Este interzis stagiarului să semneze, în numele său, documente pentru
terţi, în timpul efectuării perioadei de stagiu.
Examenul de aptitudini
Examenele de aptitudini se organizează de către Departamentul de

Pregătire şi Dezvoltare Profesională a Membrilor şi Organizarea Stagiului
din cadrul Corpului, în cursul lunii iunie a fiecărui an; data şi locul
examenului se comunică de preşedintele filialei, prin scrisoare recomandată
cu confirmare de primire.
Examenul de aptitudini constă în probe scrise şi orale.
Proba scrisă constă în:
- un caz practic, la alegere, din domeniul expertizei contabile,
monografiei contabile sau auditului financiar, cu durata de 4 ore;
- o lucrare cuprinzând întrebări din legislaţia privind activitatea de
expertiză contabilă şi de contabil autorizat, cu durata de 3 ore.
Proba orală constă în:
- câte o întrebare din materia juridică şi fiscală;
- câte o întrebare din domeniile financiar, contabilitate şi audit
financiar.
La proba scrisă, fiecare lucrare primeşte o notă de la 1 la 10. Pentru
promovarea probei scrise şi continuarea examenului cu proba orală este
necesară obţinerea mediei de cel puţin 7.
Tematica examenului de aptitudini poate fi modificată sau completată
de Consiliul Superior al Corpului, cu cel puţin 3 luni înainte de data de
organizare a examenului de aptitudini.
Comisiile de examinare sunt formate din:
- un magistrat, consilier sau controlor de la Curtea de Conturi;
- 2 cadre didactice universitare;
- 2 experţi contabili;
- câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului
Justiţiei.
Secretariatul comisiilor de examinare este stabilit de Departamentul de
din cadrul Corpului.
Lista cuprinzând persoanele care au promovat examenul de aptitudini
se comunică filialei din raza de domiciliu de către Departamentul de
din cadrul Corpului.
Preşedintele filialei va notifica în scris, cu confirmare de primire,
fiecărei persoane care a absolvit examenul de aptitudini, solicitând-o să-şi
întocmească dosarul pentru înscrierea în Tabloul Corpului ca expert contabil
sau contabil autorizat, potrivit legii.
163
13.3. Drepturile, obligaţiile, interdicţiile şi răspunderile expertului
contabil
Expertul contabil poate exercita pentru persoane fizice şi juridice

următoarele lucrări:
- ţinerea contabilităţii, întocmeşte şi certifică bilanţul contabil;
- asistenţă pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii;
- efectuarea de analize economico-financiare şi evaluări de
patrimoniu;
- efectuarea de expertize contabile dispuse de organele judiciare sau
solicitate de organele fizice sau juridice;
- executarea de alte lucrări cu caracter financiar contabil.
Expertul contabil îndeplineşte mandatul de cenzor-expert contabil
conform legii privind societăţile comerciale37.
Drepturile expertului contabil sunt:
- să examineze dosarul cauzei şi alte lucrări necesare întocmirii

expertizei;
- să participe la stabilirea obiectului expertizei împreună cu
beneficiarul expertizei sau preşedintele completului de judecată;
- să primească cu avizul beneficiarului expertizei lămuriri şi explicaţii
de la părţi;
- să solicite efectuarea controlului în cazul în care constată că
expertiza nu se poate efectua fără un control prealabil;
- să fie remunerat pentru munca depusă.
Obligaţiile expertului contabil sunt:
- să sesizeze organul judiciar dacă se află în situaţii de abţinere sau

recuzare;
- să fie imparţial;
- să execute personal şi nu prin interpuşi, cu competenţă şi la termen
mandatul încredinţat de beneficiarul expertizei;
- să respecte normele legale privind expertiza contabilă;
- să se prezinte ori de câte ori e chemat la organul beneficiar al
expertizei pentru a primi explicaţii suplimentare, a completa raportul de
expertiză sau a efectua o expertiză suplimentară.
Să depună o garanţie sau să se asigure la o societate de asigurări
pentru eventualele insuccese înregistrate în activitatea de expert contabil.
Interdicţiile expertului contabil sunt:
- să încredinţeze unei alte persoane efectuarea expertizei contabile

pentru care a fost numit;
- să divulge datele de care a luat cunoştinţă cu ocazia efectuării
expertizei contabile să ridice şi să păstreze la domiciliul său dosarul cauzei
sau materialul, sau părţi din materialul care ar putea conduce la furnizarea
unor informaţii care ar influenţa soluţionarea legală a cauzei;
- să efectueze CFIG;
37
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
164
- să inventarieze bunurile unităţii patrimoniale sau să conducă şi să
aducă la zi evidenţa tehnico-operativă şi contabilă a societăţii expertizate;
- să ia explicaţii scrise da la părţi sau să solicite vizarea lucrărilor de
expertiză de către unitatea la care efectuează expertiza;
- să elibereze pârâţilor în cauză copii de pe raportul de expertiză;
- să efectueze lucrări de expertiză la unităţi patrimoniale la care sunt
angajaţi.
Răspunderile expertului contabil sunt: materiale, disciplinare,

administrative, civile şi penale, după caz , pentru munca desfăşurată
necorespunzător, neîndeplinind misiunea de expert contabil.
Sancţiunile aplicate expertului contabil sunt:
- mustrarea;
- avertisment scris;
- suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil şi
contabil autorizat de la 3 luni la 1 an;
- interzicerea dreptului de exercitare a expertizelor contabile.
Contravenţional pot fi sancţiuni cu amenzi de către beneficiarul
expertizei contabile (instanţa de judecată şi organele de cercetare penală).
Recomandarea, numirea, incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea

expertului contabil
Recomandarea este operaţiunea prin care la solicitarea beneficiarului

de expertiză contabilă judiciară (instanţele judecătoreşti şi organele de
cercetare penală) biroul juridic de expertiză judiciară de pe lângă tribunalele
judeţene cu consultarea filialei CECCAR judeţene a tematici ce trebuie
expertizată şi a specialităţii expertului contabil, transmit acesteia numele şi
prenumele expertului contabil pe care îl consideră potrivit în îndeplinirea
misiunii ce i se va încredinţa.
Expertul contabil trebuie să fie înscris în Tabloul Experţilor Contabili,
să facă parte din categoria experţilor contabili activi (adică, cu drept de
lucru şi cu cotizaţia achitată la zi), respectiv să “trăiască” exclusiv din
activităţi liberale.
În funcţie de domeniul expertizat la biroul judeţean de expertiză sunt
aşa zise „specializări” pe domenii: contabilitate, finanţe, contabilitate internă
de gestiune, financiar, finanţe locale,manageriale, etc. Experţii contabili care
au asemenea specializări figurează pe listele de recomandare ale acestui
birou.
În funcţie de complexitatea domeniului, numărul experţilor
recomandaţi poate varia între 1-3 experţi. Pentru a se asigură o democraţie
în ceea ce priveşte activitatea de expertiză contabilă judiciară părţile
angrenate în procesul judiciar sau cercetare penală pot să-şi desemneze tot
dintre experţii contabili activi un „reprezentant” al lor.
Prin noţiunea de reprezentant nu vom înţelege faptul că expertul
contabil în cauză îşi va încălca jurământul de deontologie profesională şi va
stabili în mod subiectivist concluzii ca să avantajeze partea ce l-a ales, ci se
consideră ca o siguranţă în procesul de expertizare a domeniului şi de
finalizare a lucrării de expertiză.
Numirea este operaţiunea prin care beneficiarul expertizei contabile
judiciare, din recomandările primite desemnează expertul contabil care să
efectueze expertiza contabilă.
165
Refuzul de a efectua expertiza contabilă din partea expertului contabil
numit poate fi acceptat numai în cazul în care acesta demonstrează că are
motive temeinice cum ar fi : boală, concediu de odihnă, sarcini obşteşti,
sarcini profesionale sau se găseşte în stare de incompatibilitate.
Prin incompatibilitate se înţelege situaţia în care expertul contabil se
află în imposibilitatea efectuării expertizei contabile judiciare din
următoarele motive, respectiv situaţii:
- a declanşat acţiunea penală;
- a emis mandat de arestare;
- a dispus trimiterea în judecată;
- a pus concluzii în fond în calitate de procuror sau a fost judecător;
- a fost martor sau reprezentant expert recomandat de o parte sau este
apărător a unei părţi;
- este interesat în soluţionarea cauzei într-un anumit mod;
- face parte din sistemul organizatoric a uneia din părţi;
- s-a pronunţat asupra unor aspecte existente în dosarul respectiv;
- este sau a îndeplinit calitatea de organ de control;
- este personal tehnic de specialitate şi a participat ca executant la
întocmirea actelor primare – evidenţă tehnico-operativă, ţine contabilitatea
unei părţi;
- calitatea de martor este cu prioritate aleasă şi exclude de la început
posibilitatea desfăşurării unei activităţi de expertiză contabilă.
Recuzarea este operaţiunea prin care una din părţi cunoscând anumite
condiţii de ordin subiectiv a unui expert contabil judiciar i se interzice
posibilitatea elaborării expertizei contabile.
Expertul contabil poate fi recuzat din următoarele motive:
- el, soţul, ascendenţi sau descendenţi lor au un interes în judecarea
cauzelor;
- este soţie, rudă sau afin până la al IV-lea grad cu partea în cauză;
- între el şi una din părţi a existat o judecată, un aspect de natură
penală în ultimii 5 ani;
- este tutore, curator sau consilier al unei părţi;
- şi-a spus părerea în cauza ce se judecă;
- a primit de la una din părţi daruri sau promisiuni de daruri;
- vrăjmăşie între el sau una din rudele sale până la al IV-lea grad.
1. Expertul contabil:
a) este persoana care a dobândit această calitate în condiţiile legii;
b) are competenţa profesională de a verifica şi de a aprecia modul de
organizare şi de conducere a activităţii economico-financiare de
contabilitate, de a supraveghea gestiunea societăţii comerciale şi de a
verifica legalitatea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere;
c) este înscris în Tabloul CECCAR.
2. Obţinerea calităţii de expert contabil presupune:

a) un examen de acces;
b) efectuarea unui stagiu;
166
c) promovarea examenului de aptitudini.
3. Exerciţiile, lucrările practice şi studiile de caz ce fac obiectul pregătirii în

sistem colectiv:
a) se stabilesc anual de Departamentul de Pregatire şi Dezvoltare
Profesională a Membrilor şi Organizarea Stagiului;
b) se prezintă, rezolvă şi evaluează de către lectorii aprobaţi de Biroul
Permanent al Consiliului Superior din rândul tutorilor de stagiu, cadrelor
universitare sau alţi specialişti pe domenii;
c) nu sunt obligatorii.
4. Expertul contabil poate exercita pentru persoane fizice şi juridice

următoarele lucrări:
a) asistenţă pentru organizarea şi/sau ţinerea contabilităţii, întocmirea şi
certificarea bilanţului contabil;
b) efectuarea de analize economico-financiare şi evaluări de patrimoniu;
c) efectuarea de expertize contabile dispuse de organele judiciare sau
solicitate de organele fizice sau juridice.
5. Obligaţiile expertului contabil sunt:

a) să sesizeze organul judiciar dacă se află în situaţii de abţinere sau
recuzare;
b) să execute personal şi nu prin interpuşi, cu competenţă şi la termen
mandatul încredinţat de beneficiarul expertizei;
c) să respecte normele legale privind expertiza contabilă.
1. Interdicţiile expertului contabil sunt:

a) să divulge datele de care a luat cunoştinţă cu ocazia efectuării expertizei
contabile să ridice şi să păstreze la domiciliul său dosarul cauzei sau
materialul, sau părţi din materialul care ar putea conduce la furnizarea unor
informaţii care ar influenţa soluţionarea legală a cauzei;
b) să inventarieze bunurile unităţii patrimoniale sau să conducă şi să aducă
la zi evidenţa tehnico-operativă şi contabilă a societăţii expertizate;
c) să elibereze pârâţilor în cauză copii de pe raportul de expertiză.
2. Sancţiunile aplicate expertului contabil sunt:

a) mustrarea; avertisment scris;
b) suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil şi contabil
autorizat de la 3 luni la 1 an;
c) interzicerea dreptului de exercitare a expertizelor contabile.
3. Numirea expertului contabil:

a) este operaţiunea prin care beneficiarul expertizei contabile judiciare, din
recomandările primite desemnează expertul contabil care să efectueze
expertiza contabilă;
b) nu este necesară;
c) se face din oficiu.
167
4. Prin incompatibilitate se înţelege situaţia în care expertul contabil se află
în imposibilitatea efectuării expertizei contabile judiciare din următoarele
motive, respectiv situaţii:
a) a declanşat acţiunea penală; a emis mandat de arestare; a dispus trimiterea
în judecată; a pus concluzii în fond în calitate de procuror sau a fost
judecător; - a fost martor sau reprezentant expert recomandat de o parte sau
este apărător a unei părţi;
b) este interesat în soluţionarea cauzei într-un anumit mod; face parte din
sistemul organizatoric a uneia din părţi; s-a pronunţat asupra unor aspecte
existente în dosarul respectiv;
c) este sau a îndeplinit calitatea de organ de control; este personal tehnic de
specialitate şi a participat ca executant la întocmirea actelor primare –
evidenţă tehnico-operativă, ţine contabilitatea unei părţi; calitatea de martor
este cu prioritate aleasă şi exclude de la început posibilitatea desfăşurării
unei activităţi de expertiză contabilă.
5. Expertul contabil poate fi recuzat din următoarele motive:

a) el, soţul, ascendenţi sau descendenţi lor au un interes în judecarea
cauzelor;
b) este soţie, rudă sau afin până la al IV-lea grad cu partea în cauză;
c) este tutore, curator sau consilier al unei părţi.
1. Normele nr. 14.958/2003 privind modul de organizare şi desfăşurare a

acţiunilor de pregătire în sistem colectiv
2. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
168
TEMA XIV - EFECTUAREA EXPERTIZEI CONTABILE
CONŢINUT
14.1. Metodologia efectuării expertizei contabile judiciare

14.2. Tehnica efectuării expertizei
14.3. Raportul de expertiză contabilă
14.4. Indicatorii de caracterizare a activităţii de expertiză contabilă
REZUMAT
Obiectivele sau întrebările puse expertului contabil trebuie să

îndeplinească anumite condiţii. În cazul în care obiectivele expertizei nu
sunt clar formulate, expertul contabil are dreptul să solicite în scris
beneficiarului expertizei extinderea obiectivelor, reformularea acestora, sau
precizări suplimentare în legătură cu obiectivul stabilit.
Pentru a constata abaterile şi lipsurile şi pentru a-şi argumenta în mod
susţinut de către expertul contabil anumite concluzii ale sale, acesta poate
utiliza anumite tehnici sau modalităţi specifice de expertiză.
Lucrările şi concluziile expertizei contabile se consemnează într-un
raport scris, care se parafează şi se semnează filă de filă, inclusiv anexele, de
către autor(i), dar nu se semnează de către nici una din părţile interesate în
efectuarea expertizei contabile. Raportul se depune la beneficiarul acestuia
în termenul legal sau contractual.
OBIECTIVE
► Familiarizarea cu condiţiile impuse şi metodologia unei expertize
contabile judiciare
► Înţelegerea tehnicii aplicate în efectuarea expertizei contabile
► Capacitatea de a întocmi un raport de expertiză contabilă
14.1. Metodologia efectuării expertizei contabile judiciare
Dispunerea expertizelor contabile judiciare şi numirea experţilor contabili
Expertizele contabile judiciare pot fi dispuse numai de către organele

îndreptăţite de lege pentru administrarea probei cu expertiza.
Numirea expertului sau experţilor contabili, atât din oficiu cât şi
recomandaţi de părţile în proces, se poate face numai de către organul în
drept să dispună administrarea probei cu expertiza contabilă.
Sediul general al materiei de drept privind administrarea dovezilor cu
«expertiza» contabilă este Codul de procedură civilă, art. 201-214. Existând
un Corp de experţi contabili, încredinţarea misiunilor privind efectuarea
expertizelor contabile judiciare se poate face numai acestora, respectându-se
normele de comportament profesional specifice misiunilor privind
expertizele contabile.
Instanţele de drept civil, atunci când consideră necesar să cunoască
părerea unor experţi contabili, pot numi, la cererea părţilor sau din oficiu,
unul sau trei experţi contabili prin Încheierea de şedinţă, care trebuie să
cuprindă:
169
I. Numele expertului sau experţilor contabili numiţi din oficiu sau la
cererea părţilor în proces.
II. Obiectivele (întrebările, punctele) la care expertul sau experţii
contabili numiţi trebuie să răspundă. Obiectivele expertizei contabile trebuie
să fie formulate de instanţă concis, fără echivoc şi fără a se solicita
expertului contabil sau experţilor contabili numiţi să se pronunţe asupra
încadrărilor legale a faptelor supuse judecăţii.
III. Termenul în care trebuie să se efectueze expertiza contabilă,
ţinându-se seama de faptul că raportul de expertiză contabilă trebuie depus
la instanţa care a dispus-o cu 5 zile înainte de termenul de judecată. Dacă
termenul iniţial fixat de instanţă pentru depunerea expertizei contabile
judiciare este considerat de către expertul sau experţii contabili numiţi ca
fiind inadecvat (prea scurt), ei sunt îndreptăţiţi să solicite instanţei un termen
adecvat , minim necesar, pentru efectuarea unei expertize contabile judiciare
de calitate.
IV. Plata expertului contabil sau experţilor contabili numiţi, care
trebuie să fie remuneratorie. Dacă expertul sau experţii contabili numiţi
pentru efectuarea expertizei contabile judiciare consideră onorariul stabilit
de instanţă neremu-neratoriu, ei sunt îndreptăţiţi să solicite instanţei mărirea
acestuia.
În cazul lipsei de solicitudine a instanţei cu privire la cererile
expertului sau experţilor contabili numiţi, referitoare la subpct. I, II, III, IV,
ei sunt îndreptăţiţi să refuze efectuarea expertizei contabile judiciare. Acest
refuz este o problemă de raţionament profesional al expertului sau experţilor
contabili numiţi.
Expertizele contabile judiciare pot fi dispuse şi în cauze penale, în
conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, art. 116-127. În
astfel de cauze, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a
dispus efectuarea unei expertize contabile fixează un termen la care sunt
chemate părţile, precum şi expertul contabil, aducându-li-se la cunoştinţă
întrebările la care trebuie să răspundă expertul contabil şi precizându-li-se că
au dreptul să facă observaţii cu privire la întrebări şi că pot cere modificarea
sau completarea lor. Totodată, părţile sunt încunoştinţate că au dreptul să
ceară numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să
participe la efectuarea expertizei. Procedural, dispunerea expertizei
contabile judiciare în cauze penale se face prin Ordonanţă emisă de organul
de urmărire penală, care trebuie să conţină aceleaşi elemente ca şi Încheierea
de şedinţă pentru numirea experţilor contabili în cauze civile.
Când efectuarea expertizelor contabile judiciare este supusă altor
reglementări procedurale speciale, experţii contabili numiţi din oficiu sau
recomandaţi de părţile în proces, trebuie să se conformeze reglementărilor
procedurale respective privind dispunerea expertizelor contabile judiciare şi
numirea experţilor contabili.
Contractarea şi programarea expertizelor contabile
Efectuarea expertizelor contabile se face pe bază de contract.

Expertizele contabile contractate trebuie programate. Programul de lucru
trebuie să stabilească natura, calendarul şi întinderea lucrărilor necesare
pentru îndeplinirea misiunii privind expertizele contabile contractate.
Experţii care vor cere sau vor primi mai mult decât plata statornicită se
vor pedepsi pentru luare de mită» (Art. 213 al. 1 din Cod. Proced. Civ.).
Este «lait-motivul» pentru care expertizele contabile, indiferent de natura lor
170
(judiciară sau extrajudiciară) trebuie contractate, unul din elementele
fundamentale ale contractului fiind mărimea onorariului.
Încheierile de şedinţă (în dosarele civile) şi Ordonanţele organelor de
urmărire şi cercetare penală (în dosarele penale), acceptate de experţii
contabili numiţi din oficiu sau la recomandarea părţilor, ţin loc de contract
pentru efectuarea expertizelor contabile judiciare.
Dacă în timpul efectuării expertizelor contabile intervin elemente noi
privind volumul şi întinderea lucrărilor, care nu au fost avute în vedere la
acceptarea contractului iniţial, experţii contabili sunt îndreptăţiţi să ceară
majorarea onorariului iniţial.
În cazul expertizelor contabile judiciare, majorarea onorariului se face
de către organul în drept care a dispus efectuarea expertizei. În cazul
expertizelor contabile extrajudiciare, majorarea onorariului se face prin act
adiţional la contractul iniţial.
Expertizele contabile trebuie efectuate şi depuse beneficiarului la
termenele convenite şi acceptate prin contract. Pentru încadrarea în aceste
termene, este necesar să se elaboreze un program de lucru în care să se
precizeze, alături de obiectivele expertizei contabile, un calendar şi un buget
de ore pe fiecare capitol, subdiviziune sau componentă în parte. Dacă este
necesar, programul de lucru poate fi modificat în timpul realizării
expertizelor contabile.
CONTRACT
Încheiat între:
Expertul(ţii) contabil(i)/SC «___________» cu domiciliul /sediul social în
______________ înscris(şi)(ă) în Tabloul Corpului Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) în partea _______ poziţia
________ denumit(ţi)(ă) PRESTATOR(I) şi
(denumirea beneficiarului)
cu domiciliul /sediul social în
reprezentată prin denumit(ă)
BENEFICIAR, s-a încheiat prezentul contract pentru efectuarea unei
expertize contabile extrajudiciare.
Art. 1. Prestatorul se obligă să procedeze la examinarea profesională şi să
formuleze concluzii (răspunsuri) la următoarele obiective:
Obiectivul 1. ....................
Obiectivul 2. ....................
Obiectivul n. ....................
Art. 2. Beneficiarul expertizei contabile extrajudiciare se obligă să pună la
dispoziţia prestatorului următoarele materiale documentare:
1. ........................
2. ........................
n. ........................
Art. 3. Prestatorul se obligă să întocmească RAPORTUL DE EXPERTIZĂ
EXTRAJUDICIARĂ, în conformitate cu normele profesionale specifice
misiunilor privind expertizele contabile, care va fi depus la
........................……… până la data de ............…………….
Art. 4. Beneficiarul RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ
EXTRAJUDICIARĂ se obligă să plătească prestatorului onorariul în sumă
de __________________ lei, din care ______________ lei imediat după
semnarea prezentului contract şi ______________________________ lei
până la data de __________________________
171
Art. 5. În conformitate cu principiile deontologiei profesiei contabile
liberale, părţile se obligă să asigure confidenţialitatea informaţiilor reciproce
la care au acces cu ocazia executării prestaţiei care face obiectul prezentului
contract.
Art. 6. Prezentul contract s-a încheiat în _______ exemplare, intră în
vigoare cu data semnării şi se completează cu prevederile legislaţiei civile în
materie.
Localitatea _____________
Data _______________
PRESTATOR, BENEFICIAR,
Delegarea şi supravegherea lucrărilor privind expertizele contabile
Efectuarea lucrărilor privind expertiza contabilă judiciară nu poate fi

delegată de către experţii contabili numiţi din oficiu sau la recomandarea
părţilor, asistenţilor sau colaboratorilor lor. În cazul expertizelor contabile
extrajudiciare, expertul contabil poate delega executarea unor lucrări
asistenţilor sau colaboratorilor săi, păstrându-şi răspunderea finală asupra
conţinutului şi concluziilor raportului de expertiză contabilă extrajudiciară.
În cazul expertizelor contabile judiciare, experţii contabili numiţi din
oficiu sau la recomandarea părţilor nu pot delega efectuarea lucrărilor,
deoarece au fost nominalizaţi de către un organ în drept să dispună proba cu
expertiza contabilă, printr-un act procedural (încheiere de şedinţă sau
ordonanţă) şi, prin urmare, trebuie să-şi îndeplinească personal şi integral
mandatul.
Impedimentul arătat nu există în cazul expertizelor contabile
extrajudiciare, mai ales în cazul în care acestea sunt comandate şi
contractate cu cabinete sau societăţi de consultanţă şi expertiză contabilă.
Contractele încheiate în acest scop pot include chiar clauze cu privire la
lucrările care trebuie executate şi persoanele cărora le vor fi delegate spre
executare. Răspunderea finală, însă, în ceea ce priveşte conţinutul şi
calitatea raportului de expertiză contabilă extrajudiciară revine integral
expertului contabil care a contractat misiunea.
Documentarea lucrărilor privind expertiza contabilă
Documentarea lucrărilor privind expertiza contabilă are un caracter

particular şi se limitează strict la ceea ce este necesar, pentru a răspunde la
obiectivele (întrebările, punctele) fixate expertului(ţilor) de către organul în
drept să dispună expertiza contabilă judiciară, prin Încheiere de şedinţă (în
dosarele civile), sau Ordonanţă a organului de urmărire şi cercetare penală
(în dosarele penale), sau prin obiectivele contractului privind expertiza
extrajudiciară.
În vederea întocmirii raportului de expertiză contabilă, expertul
contabil trebuie să studieze materialul documentar adecvat. Studierea
materialului documentar adecvat constituie premisa şi condiţia necesare
întocmirii unui raport de expertiză contabilă temeinic fundamentat, bazat pe
documente justificative şi evidenţieri contabile şi nu pe prezumţii, declaraţii
ale părţilor şi/sau ale martorilor.
172
Dacă obiectivele (întrebările, punctele) la care trebuie să răspundă
expertiza contabilă vizează constatările consemnate în acte de control fiscal,
gestionar sau de altă natură, efectuate de organe abilitate, expertul contabil
trebuie să studieze actele de control cel puţin sub aspectele conţinutului şi
întinderii controlului, precum şi a modului de stabilire a răspunderilor
persoanelor implicate. În cazul în care s-au întocmit mai multe acte de
control în aceeaşi cauză, ajungându-se la concluzii diferite, expertul contabil
trebuie să studieze fiecare act de control în parte, arătând fundamentat
cauzele care au condus la concluzii diferite şi poziţia sa faţă de aceste
concluzii.
În demersul său, expertul contabil care a ajuns la concluzii
fundamentate diferite faţă de organul de control, este abilitat să ia contact cu
acesta pentru a-şi elucida toate aspectele pe care le implică efectuarea unei
expertize contabile de calitate. Contactul şi consultarea organului de control
nu obligă pe expertul contabil să ajungă la un punct de vedere comun, ci
doar la motivarea opiniilor diferite care trebuie inserată în raportul de
expertiză contabilă.
Orientativ, materialul documentar pe care trebuie să-l studieze
expertul contabil, în cazul expertizelor judiciare, se compune din:
I. Dosarul cauzei, în care s-a dispus o expertiză judiciară;
II. Documentele justificative şi registrele contabile aflate în păstrarea
părţilor implicate în procesul justiţiar sau în arhivele terţelor persoane, care
au vreo legătură cu obiectivele expertizate;
III. Procesele verbale întocmite de organele de control abilitate, aflate
atât în posesia acestora cât şi în posesia persoanelor juridice şi/sau fizice
controlate, care au vreo legătură cu obiectivele expertizate.
Particularizat, în cazul expertizelor contabile dispuse în dosarele
penale, expertul contabil are dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului
penal numai cu încuviinţarea organului de urmărire penală sau a instanţei de
judecată cărora expertul contabil este abilitat să le ceară lămuriri în legătură
cu faptele sau împrejurările cauzei.
Pentru o mai temeinică înţelegere a evenimentelor şi tranzacţiilor
supuse expertizării, expertul contabil este abilitat să ceară iar părţilor
interesate în expertiză să dea explicaţii suplimentare. Aceste explicaţii nu
trebuie date în scris şi nu constituie material documentar pentru expertizele
contabile. Expertul contabil trebuie să aibă în vedere explicaţiile părţilor, dar
trebuie să le analizeze în raport cu actele justificative şi contabile
expertizate, menţionând în raportul de expertiză contabilă concordanţa sau
neconcordanţa dintre explicaţiile părţilor şi actele examinate.
Particularizat, în cazul expertizelor contabile dispuse în dosarele
penale, părţile implicate pot da explicaţiile necesare expertului contabil
numai cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire
penală sau de instanţa de judecată.
Materialul documentar examinat de expertul contabil nu poate fi
ridicat de către expertul contabil de la părţile care îl au în păstrare. Dosarul
de lucru al expertului contabil, în ce priveşte documentarea expertizelor
contabile, trebuie să cuprindă, după caz:
I. Încheierea de şedinţă (în cauze civile), Ordonanţa organului de
urmărire şi cercetare penală (în cauzele penale), sau contractul privind
efectuarea expertizelor contabile extrajudiciare;
II. Raportul de expertiză contabilă - exemplarul expertului contabil
care justifică îndeplinirea misiunii;
173
III. Eventuale corespondenţe, răspunsuri la întrebări suplimentare sau
suplimente de expertiză contabilă solicitate de organele în drept, care au
dispus efectuarea expertizei contabile;
IV. Eventuale note personale ale expertului contabil redactate în
timpul efectuării expertizei contabile, necesare fie redactării raportului de
expertiză contabilă, fie urmăririi bugetului de timp şi decontării lucrărilor de
expertiză contabilă cu beneficiarii acestora.
Tehnici utilizate
Expertiza contabilă presupune un ansamblu de tehnici şi modalităţi

concrete, respectiv parcurgerea unor etape de către expertul contabil judiciar
pentru a duce la îndeplinire misiunea încredinţată. Tehnicile folosite pentru
efectuarea expertizei contabile judiciare nu sunt limitative. Acestea
provenind din experienţă, pregătirea profesională desăvârşită a expertului
contabil judiciar şi care coroborate şi asamblate în mod armonios pot
răspunde la obiectivul prioritar stabilit, respectiv enunţarea unui punct de
vedere profesionist cu privire la domeniul expertizat şi care să-I permită
beneficiarului expertizei să-şi formeze un punct de vedere propriu, intim cu
privire la cercetarea sau judecarea cazului în speţă.
Procedeele şi tehnicile de efectuare a expertizei sunt desprinse din
procedeele şi tehnicile utilizate de către organul de control cum ar fi:
- studiul general – cercetarea materialului existent în dosarul cauzei
(proces verbal de control, sesizare penală, decizie de imputare, proces verbal
de constatare şi aplicare a contravenţiilor etc.);
- după stabilirea obiectivelor expertizate prin aceasta înţelegem
stabilirea întrebărilor care solicită răspuns din partea expertului;
- tehnicile utilizate de expertul contabil judiciar pot fi reunite în:
- control documentar contabil;
- control cronologic;
- control invers cronologic;
- control sistematic;
- control încrucişat;
- investigaţia;
- comparaţia examenului critic.
NOTĂ! Se interzice categoric utilizarea de către expertul contabil
judiciar a controlului faptic, respectiv a controlului total sau prin sondaj,
acesta fiind apanajul organului de control, expertul contabil trebuie să
răspundă la “secvenţa” solicitată de către beneficiarul expertizei.
Stabilirea obiectivelor expertizei
Obiectivele sau întrebările puse expertului contabil trebuie să

îndeplinească condiţiile:
- să fie formulate cu obiectivitate, în mod clar şi concret, în strictă
ordine de succesiune logică şi în limita competenţei drepturilor şi
obligaţiilor expertului contabil;
- să se refere la probleme care necesită cunoştinţe teoretice şi practice
de contabilitate de finanţe;
- să fie în strânsă legătură cu conţinutul cauzei ce se judecă sau
cercetează sau să decurgă din împrejurările concrete ale cauzei;
174
- să epuizeze toate aspectele neclare pe dosarul respectiv, să cuprindă
toate împrejurările cauzei evitând formularea ulterioară de noi obiective sau
întrebări;
- să nu solicite expertului contabil încadrări juridice ale faptelor
cercetate.
În cazul în care obiectivele expertizei nu sunt clar formulate, expertul
contabil are dreptul să solicite în scris beneficiarului expertizei extinderea
obiectivelor, reformularea acestora, sau precizări suplimentare în legătură cu
obiectivul stabilit.
Dacă este cazul poate solicita efectuarea unei inventarieri sau un CFIG
beneficiarului expertizei care la rândul său va solicita părţii în cauză,
efectuarea acestui control. De asemenea, poate solicita efectuarea unei
expertize tehnice sau grafologice.
În cazul expertizelor care vizează cauze aflate în faza de cercetare
penală, expertul contabil poate solicita beneficiarului expertizei pe lângă
încuviinţarea efectuării expertizei şi posibilitatea informării despre unele
aspecte de la arestatul existent în cauza respectivă.
14.2. Tehnica efectuării expertizei
Pe lângă procedeele şi tehnicile amintite expertul contabil parcurge

următorul scenariu:
- examinează materialul documentar aflat la dosarul cauzei;
- examinează materialul documentar, acte, evidenţe aflate la terţi sau
părţi;
- analizează explicaţiile verbale ale părţilor şi martorilor în cauzele
respective;
- analizează actele de control întocmite de organul de control special şi
care vizează cauza respectivă;
- analizează eventualele expertize contabile extrajudiciare sau
judiciare anterioare expertizei în aceeaşi cauză;
- studiază concluziile expertizei tehnice, a suplimentelor de expertiză
existente în cauza respectivă.
În privinţa documentelor pe care expertul contabil le ia în considerare
trebuie făcută precizarea că se iau numai acele documente întocmite cu
respectarea dispoziţiilor legale şi pe care expertul contabil le consideră că
reflectă date reale.
Pentru a constata abaterile şi lipsurile şi pentru a-şi argumenta în mod
utiliza următoarele tehnici sau modalităţi specifice de expertiză cum ar fi:
- reconstituirea unor evidenţe globale valorice pe baza inventarelor şi a
actelor de gestiune atunci când pentru ieşirea bunurilor din gestiune se
foloseşte bonul de vânzare (foarte greu astăzi când ar trebui să fie case de
marcaj).
- comparaţia de control e operaţiunea prin care se stabileşte;
- stocul maxim posibil la o anumită perioadă de timp. Acesta e egal cu
stocul iniţial la inventarul precedent, intrarea de mărfuri pe bază de
documente adunate la acesta, scăzute ieşirile de mărfuri pe bază de
documente;
SMP = şi + I - E
SMP = stocul maxim posibil
175
Situaţia SMP poate fi :
a) SMP mai mare decât stocul de la ultimul inventar,diferenţele
reprezentând-o vânzările de mărfuri în timpul controlului;
b) SMP mai mic decât stocul de la ultimul inventar, diferenţele
reprezintă mărfurile care au intrat fără documente legale, rezultă din aceasta
activitatea necorespunzătoare pe linia introducerii de mărfuri în gestiune
fără documente legale, practicarea de suprapreţuri la unele mărfuri,
substituiri de mărfuri la inventar, omisiuni la înregistrarea mărfurilor la
inventar, erori în evidenţa tehnico-operativă a gestiunii;
c) SMP este egal cu stocul de la ultimul inventar. Această situaţie fiind
reprezentată de existenţa în gestiune a unor mărfuri sau sortimente ale
acesteia greu vandabile fără mişcare.
Metoda comparaţiei de control dă posibilitatea efectuării acestor
calcule aritmetice de către expert pentru ca acesta să-şi argumenteze
concluziile cu privire la existenţa unor fraude comise de gestionar în scopul
însuşirii contravalorii bunului din gestiune.
Corelarea intrărilor de materiale, produse sau mărfuri în funcţie de
consum, eliberări sau vânzări.
Prin această tehnică se compară stocul posibil existent cu ieşirile la
data sau în jurul datei în cauză.
SPE la o anumită dată fiind stabilit astfel, stocul la inventarul iniţial
plus intrările de marfă pe bază de documente-ieşirile de marfă pe bază de
documente.
Metoda e utilizată în cazul gestiunilor global valorice unde eliberarea
mărfurilor se face pe bază de bon de vânzare şi poate furniza expertului
contabil anumite informaţii din care să rezulte activitatea necorespunzătoare
cu implicaţii financiare a gestionarului la gestiunea avută în subordine.
Compararea depunerilor de numerar din vânzările posibile în anumite
perioade pentru a se depista eventualele depuneri în conturile unor lipsuri în
gestiune din perioada anterioară. Presupune analiza efectuată de către
expertul contabil şi cu o depunere mai redusă a banilor rezultaţi din încasări.
14.3. Raportul de expertiză contabilă
Raportul este documentul care reflectă activitatea depusă de expertul

contabil, calitatea muncii efectuată de către expert.
Redactarea raportului de expertiză contabilă
Lucrările şi concluziile expertizei contabile se consemnează într-un

raport scris care trebuie să cuprindă cel puţin trei capitole: Capitolul I,
INTRODUCERE, Capitolul II, DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI
CONTABILE şi Capitolul III, CONCLUZII.
Când au fost numiţi sau angajaţi mai mulţi experţi contabili în aceeaşi
cauză, se întocmeşte un singur raport de expertiză contabilă. Dacă sunt
deosebiri de păreri între experţi, opiniile separate trebuie consemnate în
cuprinsul raportului de expertiză contabilă sau într-o anexă a acestuia.
176
Capitolul I - Introducere
Capitolul I, „INTRODUCERE”, al raportului de expertiză contabilă

trebuie să cuprindă cel puţin următoarele paragrafe:
I. Paragraful de identificare a expertului(ţilor) contabil(i)
nominalizat(ţi) pentru efectuarea expertizei contabile.
II. Paragraful de identificare a organului care a dispus efectuarea
expertizei contabile judiciare sau a clientului care a solicitat efectuarea
expertizei contabile extrajudiciare.
III. Paragraful privind identificarea împrejurărilor şi circumstanţelor în
care a luat naştere litigiul în care s-a dispus efectuarea expertizei contabile
judiciare sau contextul în care a fost contractată expertiza contabilă
extrajudiciară.
IV. Paragraful privind identificarea obiectivului(lor) expertizei
contabile. În cazul expertizelor contabile judiciare, formularea
obiectivului(lor) expertizei contabile se preia «ad-literam» din formularea
acestora în «Încheierea de şedinţă» (cauzele civile), respectiv în Ordonanţa
organelor de urmărire şi cercetare penală (cauzele penale).
V. Paragraful privind identificarea datei sau perioadei şi locului în
care s-a efectuat expertiza contabilă.
VI. Paragraful privind identificarea materialului documentar care are o
legătură cauzală cu obiectivul(vele) expertizei contabile şi care a stat la baza
întocmirii raportului de expertiză contabilă.
VII. Paragraful privind identificarea datei sau perioadei în care s-a
redactat raportul de expertiză contabilă cu menţionarea expresă dacă s-au
mai efectuat sau nu alte expertize contabile având acelaşi obiect(ive).
VIII. Paragraful privind identificarea datei iniţiale până la care
raportul de expertiză contabilă trebuia depus la beneficiar şi indicarea
eventualelor perioade de prelungire faţă de termenul iniţial.
Capitolul II – Desfăşurarea expertizei contabile
Capitolul II, „DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI CONTABILE”, al

raportului de expertiză contabilă trebuie să conţină câte un paragraf distinct
pentru fiecare obiectiv (întrebare) al (a) expertizei contabile, care să
cuprindă o descriere amănunţită a operaţiilor efectuate de expertul contabil
cu privire la structura materialului documentar, actele şi faptele analizate,
locul producerii evenimentelor şi tranzacţiilor, sursele de informaţii
utilizate, dacă părţile interesate în expertiza contabilă au făcut obiecţii sau
au dat explicaţii pe care expertul contabil le-a luat sau nu în considerare în
formularea concluziilor sale. În fiecare astfel de paragraf trebuie prezentat
ansamblul calculelor şi interpretarea rezultatelor acestora. Dar, dacă aceste
prezentări ar îngreuna înţelegerea expunerii de către beneficiarul raportului
de expertiză contabilă, este recomandabil ca ansamblul calculelor să se facă
în anexe la raportul de expertiză contabilă, iar în textul expertizei contabile
să se prezinte doar rezultatele calculelor şi interpretarea acestora.
Capitolul III - Concluzii
Capitolul III, „CONCLUZII”, al raportului de expertiză contabilă

trebuie să conţină câte un paragraf distinct cu concluzia (răspunsul) la
fiecare obiectiv (întrebare) al expertizei contabile preluat în maniera în care
a fost formulat în Capitolul II, „DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI
CONTABILE”.
177
Consideraţii privind întocmirea raportului de expertiză contabilă
Raportul de expertiză contabilă întocmit în structura prezentată (cu

cele trei capitole mari) este un raport de expertiză contabilă obişnuit,
necalificat. Un astfel de raport de expertiză contabilă nu poate conţine
concluzii (răspunsuri) alternative la obiectivul(vele) fixat(e) expertului
contabil.
Dacă expertul contabil, în promovarea raţionamentului său
profesional, consideră necesar să-şi exprime părerea asupra
obiectivului(velor) expertizei contabile, asupra faptului dacă întrebările ce i-
au fost fixate sunt suficiente sau nu în clarificarea obiectivului(lelor)
expertizei sau cu privire la alte aspecte asupra cărora doreşte să reţină
atenţia beneficiarului expertizei, poate face acest lucru fie:
a) în finalul capitolului III, „CONCLUZII”, după paragraful
cuprinzând răspunsul la obiectivul(vele) expertizei contabile;
b) într-un capitol distinct, (capitolul IV, intitulat „CONSIDERAŢII
PERSONALE ALE EXPERTULUI(ŢILOR) CONTABIL(I)”.
În prezentarea consideraţiilor sale (lor) personale, în raportul de
expertiză contabilă, expertul(ţii) contabil(i) trebuie să se conformeze
normelor de etică şi deontologie ale profesiei contabile liberale, în special a
celor privind confidenţialitatea. Conţinutul şi întinderea consideraţiilor
personale într-un raport de expertiză contabilă ţin de raţionamentul
profesional al expertului(ţilor) contabil(i). Aceste consideraţii trebuie
limitate la strictul necesar sau impus de lege în cazul expertizelor contabile
judiciare şi pot fi mai extinse (cuprinzătoare) în cazul expertizelor contabile
extrajudiciare.
Raportul de expertiză contabilă care cuprinde consideraţii personale
ale expertului(ţilor) contabil(i) este calificat drept raport de expertiză
contabilă cu observaţii.
În cazuri cu totul deosebite, expertul(ţii) contabil(i) se poate (pot) afla
în imposibilitatea întocmirii unui raport de expertiză contabilă, datorită
inexistenţei documentelor justificative şi/sau evidenţelor contabile care să
ateste evenimentele şi tranzacţiile supuse expertizării. În astfel de cazuri se
va întocmi un „RAPORT DE IMPOSIBILITATE A EFECTUĂRII
EXPERTIZEI CONTA-BILE”, care va avea aceeaşi structură ca un raport
de expertiză contabilă obişnuit (necalificat), dar care, în capitolele II
„DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI CONTABILE” şi III „CONCLUZII”, va
prezenta justificat şi fundamentat cauzele care conduc la imposibilitatea
efectuării expertizei contabile «comandate» de beneficiarul acestuia.
Anexele la raportul de expertiză contabilă, indiferent de tipul acestuia
(obişnuit, cu observaţii sau imposibilitatea efectuării expertizei contabile),
fac parte integrantă din raportul de expertiză contabilă şi se întocmesc de
către expertul(ţii) contabil(i) cu scopul de a susţine o constatare din
cuprinsul raportului de expertiză contabilă. Anexele la raportul de expertiză
contabilă trebuie întocmite atunci şi numai atunci când există necesitatea de
documentare a unei constatări din raportul de expertiză contabilă, ele având
menirea să degreveze conţinutul raportului de expertiză contabilă, de
prezentări prea detaliate, cifre multiple sau alte elemente de natură similară.
Nu pot constitui anexe la raportul de expertiză contabilă documentele
justificative sau registrele contabile originale, sau reproduse prin tehnici de
multiplicare. Anexele raportului de expertiză contabilă sunt un «produs» al
muncii expertului(ţilor) contabil(i).
178
Semnarea şi depunerea raportului de expertiză contabilă
Raportul de expertiză contabilă se parafează şi se semnează filă de

filă, inclusiv anexele. Se depune la beneficiarul acestuia în termenul legal
sau contractual.
Pentru a evita orice «dispute» cu privire la originalitatea raportului de
expertiză contabilă, acesta, inclusiv anexele, se parafează şi se semnează de
către expertul(ţii) contabil(i) pe fiecare pagină în parte. Toate exemplarele
parafate şi semnate de expertul(ţii) contabil(i) în original au calitatea de
rapoarte de expertiză contabilă originale. Toate celelalte au calitatea de
copii, indiferent de tehnicile de multiplicare.
Raportul de expertiză contabilă nu se semnează de către nici una din
părţile interesate în efectuarea expertizei contabile.
De regulă, raportul de expertiză contabilă se întocmeşte în două
exemplare originale; unul pentru organul care a dispus sau partea care a
solicitat efectuarea expertizei contabile şi unul pentru expertul(ţii)
contabil(i) care a efectuat expertiza contabilă. Numărul de exemplare
originale poate fi mai mare dacă beneficiarul acestuia solicită acest lucru.
Raportul de expertiză contabilă judiciară se depune la organele care au
dispus-o cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru judecată. Raportul
de expertiză contabilă extrajudiciară se predă clientului care a solicitat-o la
locul şi la termenul prevăzut în contract.
14.4. Indicatorii de caracterizare a activităţii de expertiză contabilă
Analiza activităţii de expertiză contabilă se realizează de fiecare filială

CECCAR împreună cu Biroul Judeţean de expertiză contabilă judiciară
pentru a depista eventualele neajunsuri intervenite în procesul de repartizare
a experţilor contabili, de urmărire a calităţii expertizelor contabile de
prezentarea aspectelor pozitive înregistrate în această activitate a unei
analize bine fundamentate în literatura de specialitate agreează următorii
indicatori de caracterizare a activităţii de expert contabil la sfârşitul unei
perioade calendaristice, de regulă 1 an zile.
Principalii indicatori:
1. Durata în zile stabilită pentru efectuarea expertizei reprezintă
intervalul de timp de la data numirii expertului contabil până la data
finalizării acesteia.
2. Durata în zile efective reprezintă intervalul de timp în care s-a
efectuat expertiza (poate să corespundă cu durata în zile, dar poate fi diferită
datorită unor condiţii obiective sau subiective intervenite în activitatea
expertului)
3. Durata medie în zile reprezintă raportul dintre totalul zilelor
stabilite pentru toate expertizele efectuate/nr. de expertize.
4. Coeficientul operativităţii efectuate de expert este un raport care
are la numărător numărul total de expertize efectuate-număr total de
expertize amânate/ număr total de expertize efectuate.
5. Gradul de amânare a termenului de efectuare a expertizei este un
raport între numărul expertizelor amânate / numărul total de expertize
efectuate * 100.
179
6. Gradul de însuşire a concluziilor expertizelor este raportul dintre
totalitatea expertizelor însuşite / total expertize efectuate *100
7. Costul mediu al unei expertize reprezintă totalul încasărilor
realizare în perioada respectivă / total experţi utilizaţi.
8. Media recomandărilor pe un expert reprezintă totalul
recomandărilor, nr. mediu de experţi recomandaţi / nr. de experţi activi
totali.
9. Media expertizelor predate reprezintă numărul total de expertize
predate organului beneficiar / numărul total al experţilor activi.
10. Media expertizelor în curs de efectuare reprezintă numărul
expertizelor în curs de efectuare / numărul de experţi contabili activi.
Fiecare indicator menţionat are o anumită semnificaţie şi poate furniza
informaţii necesare analizei unei activităţi desfăşurate la nivelul unei
sucursale cu motive obiective sau subiective cu interpretarea acestor
indicatori. Se întocmesc rapoarte de analiză care se trimit CECCAR central
şi pe linie ierarhică şi serviciului coordonator din cadrul Ministerului
Justiţiei care coordonează activitatea Biroului Judeţean de Experţi Contabili
Judiciari.
Răspunderea materială intervine ori de câte ori angajarea la un agent
economic prin nerespectarea sarcinilor prevăzute în fişa posturilor creează
unei unităţi patrimoniale un prejudiciu din vina şi în legătură directă cu
munca acestuia. Pentru a putea stabili răspunderea materială în sarcina unui
salariat trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- fapta să aibă un caracter ilicit, să fie în legătură cu munca angajatului
ceea ce înseamnă că acesta trebuie să fie încălcat o obligaţie legală care să
fie în legătură cu munca să respectiv cu atribuţiile sale de serviciu;
- să existe un prejudiciu (o pagubă, o daună) material cauzat unităţii
patrimoniale prin fapta ilicită a angajatului;
- să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul
cauzat, ceea ce presupune că paguba e efectul faptei ilicite a lucrătorului şi
că acesta a precedat în timp producerea prejudiciului;
- să existe vinovăţia lucrătorului concretizată în intenţie (când
lucrătorul a dorit sau acceptat producerea prejudiciului ) imprudenţa
uşurinţa (când prevede consecinţele faptei sale, dar vede că ele nu se vor
produce) sau neglijenţa (când nu prevede, deşi trebuia şi putea să prevadă
producerea prejudiciului, respectiv faptei sale).
Răspunderea materială a lucrătorului are ca temei legal Legea 53/2002
privind Codul Muncii şi principiul răspunderii individuale, respectiv
răspunderea pentru fapta ilicită proprie a celui care a provocat paguba în
mod direct.
Prejudiciul reprezintă diminuarea patrimoniului unei unităţi
patrimoniale fie prin diminuarea activului fie prin sporirea pasivului.
Prejudiciul are următorul caracter:
- prejudiciul să fie material, să aibă un conţinut economic putând să fie
exprimat şi reparat în bani;
- prejudiciul să fie efectiv, să constituie o diminuare efectivă a
patrimoniului;
- prejudiciul să fie direct, presupune că fapta lucrătorului să fie directă,
participarea efectivă a acestuia şi nu subsidiară (neluarea măsurilor sau
asigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru lucrătorul care se găseşte în
situaţia de a fi creat prejudiciul);
180
- prejudiciul să fie real, să aibă în vedere starea reală a bunurilor care
fac obiectul despăgubirii;
- prejudiciul să fie cert, precis determinat în expresii valorice, iar
existenţa lui să fie neîndoielnică.
1. Expertizele contabile judiciare:

a) pot fi dispuse numai de către organele îndreptăţite de lege pentru
administrarea probei cu expertiza;
b) pot fi cerute de oricare dintre părţi;
c) nu implică o procedură specială.
2. Efectuarea expertizelor contabile:

a) se face pe bază de contract.
b) trebuie programate;
c) trebuie depuse beneficiarului la termenele convenite şi acceptate prin
contract.
3. Efectuarea lucrărilor privind expertiza contabilă:

a) poate fi delegată de către experţii contabili numiţi din oficiu sau la
recomandarea părţilor, asistenţilor sau colaboratorilor lor, în cazul
expertizelor contabile judiciare;
b) poate fi delegată de către experţii contabili numiţi din oficiu sau la
recomandarea părţilor, asistenţilor sau colaboratorilor lor, în cazul
expertizelor contabile extrajudiciare;
c) prin delegarea executării unor lucrări nu anulează răspunderea finală
asupra conţinutului şi concluziilor raportului de expertiză contabilă care
revin expertului numit iniţial.
4. Orientativ, materialul documentar pe care trebuie să-l studieze expertul

contabil, în cazul expertizelor judiciare, se compune din:
a) dosarul cauzei, în care s-a dispus o expertiză judiciară;
b) documentele justificative şi registrele contabile aflate în păstrarea părţilor
implicate în procesul justiţiar sau în arhivele terţelor persoane, care au vreo
legătură cu obiectivele expertizate;
c) procesele verbale întocmite de organele de control abilitate, aflate atât în
posesia acestora cât şi în posesia persoanelor juridice şi/sau fizice
controlate, care au vreo legătură cu obiectivele expertizate.
5. Tehnicile utilizate de expertul contabil judiciar pot fi reunite în:

a) control documentar contabil, control cronologic, control invers
cronologic;
b) control sistematic, control încrucişat, comparaţia examenului critic;
c) control faptic, controlului total sau prin sondaj.
181
1. Obiectivele sau întrebările puse expertului contabil trebuie să

îndeplinească condiţiile:
a) să fie formulate cu obiectivitate, în mod clar şi concret, în strictă ordine
de succesiune logică şi în limita competenţei drepturilor şi obligaţiilor
expertului contabil;
b) să se refere la probleme care necesită cunoştinţe teoretice şi practice de
contabilitate de finanţe;
c) să fie în strânsă legătură cu conţinutul cauzei ce se judecă sau cercetează
sau să decurgă din împrejurările concrete ale cauzei.
2. Pentru a constata abaterile şi lipsurile şi pentru a-şi argumenta în mod

utiliza următoarele tehnici sau modalităţi specifice de expertiză cum ar fi:
a) reconstituirea unor evidenţe globale valorice pe baza inventarelor şi a
actelor de gestiune atunci când pentru ieşirea bunurilor din gestiune se
foloseşte bonul de vânzare;.
b) comparaţia de control e operaţiunea prin care se stabileşte;
c) stocul maxim posibil la o anumită perioadă de timp.
3. Lucrările şi concluziile expertizei contabile se consemnează într-un raport

scris care trebuie să cuprindă cel puţin trei capitole:
a) Capitolul I, INTRODUCERE;
b) Capitolul II, DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI CONTABILE ;
c) Capitolul III, CONCLUZII.
4. Capitolul II, „DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI CONTABILE”, al

raportului de expertiză contabilă trebuie:
a) să conţină câte un paragraf distinct pentru fiecare obiectiv (întrebare) al
expertizei contabile;
b) să cuprindă o descriere amănunţită a operaţiilor efectuate de expertul
contabil cu privire la structura materialului documentar, actele şi faptele
analizate, locul producerii evenimentelor şi tranzacţiilor, sursele de
informaţii utilizate;
c) să menţioneze dacă părţile interesate în expertiza contabilă au făcut
obiecţii sau au dat explicaţii pe care expertul contabil le-a luat sau nu în
considerare în formularea concluziilor sale.
5. Răspunderea materială intervine ori de câte ori angajarea la un agent

economic prin nerespectarea sarcinilor prevăzute în fişa posturilor creează
unei unităţi patrimoniale un prejudiciu din vina şi în legătură directă cu
munca acestuia. Pentru a putea stabili răspunderea materială în sarcina unui
salariat trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) să existe un prejudiciu (o pagubă, o daună) material cauzat unităţii
patrimoniale prin fapta ilicită a angajatului;
b) să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat,
ceea ce presupune că paguba e efectul faptei ilicite a lucrătorului şi că acesta
a precedat în timp producerea prejudiciului;
c) să existe vinovăţia lucrătorului concretizată în intenţie (când lucrătorul a
dorit sau acceptat producerea prejudiciului) imprudenţa uşurinţa (când
prevede consecinţele faptei sale, dar vede că ele nu se vor produce) sau
182
neglijenţa (când nu prevede, deşi trebuia şi putea să prevadă producerea
prejudiciului, respectiv faptei sale).
1. Norma CECCAR nr. 35 / 2000 şi comentariile misiunii privind expertiza

contabilă
183

Control Financiar Si Expertiza Contabila

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Control Financiar Si Expertiza Contabila

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dumitru POPOVICI

Prof. dr. Dumitru POPOVICI

TEMA I - CONTROLUL. CONCEPT, FORME ŞI FUNCŢII .......................................9

TEMA II - CONTROLUL PROPRIU AL UNITĂŢILOR PATRIMONIALE ............20

TEMA III - CONTROLUL REVIZORILOR DE GESTIUNE ŞI AL CENZORILOR

TEMA IV – AUDITUL. INTERN, PUBLIC, FINANCIAR ŞI STATUTAR................43

TEMA V – CONTROL. METODĂ ŞI METODOLOGIE ..............................................54

TEMA VII – ADMINISTRAREA VENITURILOR STATULUI ..................................78

TEMA VIII – SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIILOR FORMULATE ÎMPOTRIVA

TEMA IX – STABILIREA RĂSPUNDERII CA MODALITATE DE FINALIZARE A

TEMA X – ORGANIZAREA CONTROLULUI EFECTUAT DE GARDA

TEMA XII - EXPERTIZA CONTABILĂ. CONCEPT. ORGANIZARE ...................149

TEMA XIII - EXPERTUL CONTABIL..........................................................................160

TEMA XIV - EFECTUAREA EXPERTIZEI CONTABILE .......................................169

1.1. Controlul, funcţie esenţială a managementului economico-financiar

1.1. Controlul, funcţie esenţială a managementului economico-financiar.

Controlul, reprezintă o funcţie a managementului conştientă şi

Managementul este un proces real, caracterizat prin unitatea

1.3. Necesitatea, caracteristicile, rolul şi sarcinile controlului financiar

Necesitatea derivă din obiectivitatea controlului şi vizează:

1.4. Controlul în România.Funcţii.Principii.Structură organizatorică

Principiile de organizare ale sistemului de control

Structura organizatorică a controlului în România

Instituţiile UE, care realizează colectarea şi controlul resurselor

2. Controlul este definit ca:

3. Din punct de vedere al managementului, controlul reprezintă:

4. Implementarea unui sistem de control permite:

5. Managementul are următoarele funcţii:

1. Controlul are ca direcţii esenţiale:

2. Controlul este clasificat după:

3. Funcţiile controlului sunt:

4. Principiile de organizare a controlului în România sunt:

5. La nivelul Uniunii Europene, actele normative care reglementează

1. Dicţionarul Explicativ al limbii române - http://dexonline.ro/

2.1. Considerente generale.

2.1. Considerente generale

În conformitate cu H.G.720/1991 publicată în Monitorul Oficial

Plecând de la acest deziderat şi acceptată de către practicieni

Având la bază prevederile Ordonanţa Guvernului nr. 119 / 1999

2.2. Controlul financiar preventiv

2.2.1. Necesitate şi particularităţi ale CFP

C.F.P. apare ca o necesitate obiectivă, se organizează în cadrul

CFP se exercită, dar nu limitativ asupra următoarelor operaţiuni sau

2.2.2. Organizarea CFP

Se organizează în cadrul unităţilor patrimoniale (regii autonome

Managerul societăţii cunoscând prevederile Hotărârii de Guvern 720

Expunerea de motive va cuprinde următorul enunţ:

În conformitate cu prevederile H.G.720 / 1991 cu privire la

Art.1 Începând cu data de ________ se organizează în cadrul unităţii

SEMNĂTURA Vizat oficiul juridic

Anexa nr.1 poate avea următoarea structură:

Nr. Den. Temei Comparti- Pers. care Pers Doc. Obs.

Anexa nr.2 cuprinde date de identificare a persoanelor –serviciul,

Nr. Denumirea Nume prenume şef Specimen de Obs

Anexa nr.3 – date de identificare a persoanelor care exercită CFP şi a

Nr. crt Nume, prenume Funcţia Specimen de semnătură

2.3. Controlul ierarhic operativ curent (CIOC)

Se caracterizează prin faptul că se exercită concomitent cu

2.3.1. Controlul ierarhic operativ curent - organizare

Îmbracă acelaşi scenariu prezentat la organizarea CFP, adică se

Registrul poate avea următoarea structură:

Nr. Denu- Nume, Nume, Defi- Măsuri Măsu- Semnă- Obs.

2.3.2. Controlul ierarhic operativ curent - obiective