Informatii despre:

Batalia de la Stalengrad
Stalingrad, o bă tă lie cât un întreg ră zboi

A elaborat:Morosan Dumitrita
Clasa a IXa
La istoria romanilor si universala
Bătălia de la Stalingrad a lăsat în urmă una dintre cele mai
însângerate pagini din istoria omenirii. A fost o bătălie care a
schimbat destinele statelor care s-au implicate în luptele celui de al II
lea Război Mondial. Pierderea unei întregi armate germane, va
rămâne un gol care nu va mai putea fi umplut de nici o măsură
ulterioară a Wehrmachtului. URSS a reuşit să-şi pună în valoare
superioritatea numerică şi să încercuiască 290000 de soldaţi în urma
încheierii Operaţiunii Uranus. Stalingrad, a fost un infern alb în care
victorios a fost acela care a reuşit să-şi adaptaze în final strategia la
circumstanţele din teren.
Atacul german asupra Stalingradului şi greşelile strategice comise de
Hitler
Conştient de faptul că nu poate învinge într-un război prelungit
împotriva alianţei dintre URSS, Marea Britanie şi SUA, Hitler a ajuns la
concluzia că doar o lovitură militară decisivă poate aduce victoria în
URSS . Germania nazistă era conştientă că dacă ar fi adoptat tactica
unui război de uzură, nu ar fi avut nici resursele umane şi nici materiale
de a învinge URSS.
Prin directiva Fuhrerului nr.41 din 5 aprilie 1942, s-a fixat ca obiectiv
acapararea resurselor de petrol din Caucaz(campurile petroliere de la
Maycop, Groznâi şi Baku). Maşina de război germană avea nevoie
urgentă de o sursă suplimentară de petrol pentru a se confrunta cu
alianţa dintre URSS, SUA şi Marea Britanie. Din punct de vedere a
strategiei militare se urmărea anihilarea Armatei Roşii la sud de râul
Don printr-o serie de încercuiri. Directiva lui Hitler era doar o simplă
declarare a strategiei germane şi nu un document care să aibe la bază
un plan detaliat.
În planurile puse la punct de conducerea nazistă, capturarea
Stalingradului era un obiectiv secundar, în ocuparea câmpurilor
petroliere din Caucaz şi eliminarea efectivelor Armatei Roşii din sud.
Operaţiunea cu numele de cod Blau(tr.Albastru) a fost concepută să
aibă 4 faze. În prima fază, Armata a 4-a Panzer şi Armata a 2 a
comandată de von Weichs trebuia să avanseze rapid la est de regiunea
Kursk. În faza a II a, Armata a 6 a trebuia să avanseze până la malurile
râului Don în apropiere de Voronej şi să încercuiască formaţiunile
Armatei Roşii aflate în partea de vest al râului. În faza a III a, Armata a 4
a Panzer avea în plan deplasarea în direcţia sud-est dealungul râului
Don pentru a captura şi elimina efectivele Armatei Roşii care s-au retras
la est în urma înaintării Armatei a 17 a din direcţia Rostov. În
următoarea fază, forţele germane trebuiau să traverseze fluviul Volga la
nord de Stalingrad şi să aştepte mai departe ordinele pentru
continuarea ofensivei din Caucaz.
În partea premergătoare operaţiunii Blau, trupele germane trebuiau să
elimine “buzunarele de rezistenţă “sovietică din Crimea.
În cadrul ofensivei din 1942 germanii au mobilizat 3 milioane de soldaţi,
cautând o victorie decisivă care să termine campania. Eşecul de a
captura Moscova în iarna lui 1941, a arătat însă faptul că Germania
nazistă nu avea un plan bine pus la punct în ceea ce priveşte obţinerea
unei victorii hotărâtoare. Hitler vrea să ocupe nişte teritorii enorme ca
întindere însă cu trupe puţine, ceea ce bineînţeles nu era un plan
fezabil. În plus drumurile proaste şi vremea nefavorabilă de pe teritoriul
sovietic au îngreunat foarte mult liniile de aprovizionare a armatei
Reich-ului. Avansarea armatei nu era urmată şi de extinderea
corespunzătoare a liniilor de aprovizionare. În ciuda victoriilor obţinute
la începutul campaniei în est, armata germană era incapabilă să susţină
o ofensivă strategică dealungul întregului front de est. Singura opţiune
realistă era ofensiva pe un singur front. Acapararea câmpurilor
pertroliere din Caucaz ar fi privat URSS de 90% din totalul rezervelor de
petrol.
rupul de armate Sud responsabil de executarea misiunii a fost împărţit
pe 9 iulie 1942 în Grupul de armată A(armata 1 Panzer şi Armata a 17 a)
şi Grupul de armată B(armata a 6 a şi armata a 4 a Panzer). Se adăuga
armata a 11 a staţionată în Crimea. Dintre forţele aliate ale Germaniei
care au participat la bătălia de la Stalingrad, România a avut 2
armate:Armata a 3 a comandată de generalul de armată, Petre
Dumitrescu şi Armata a 4 a comandată de generalul de armata
Constantin Constantinescu-Claps. Italia a avut armata a 8 a, iar Ungaria
armata a 2 a.
Pe 23 iulie 1942, prin Directiva nr.45, Hitler a ordonat un atac simultan
în direcţia Stalingradului şi a Caucazului. În timp ce grupul de armate A
a avansat către câmpurile petroliere din Caucaz (Maycop ocupat pe 9
august), generalul von Paulus şi armata a 6 a au primit ordinul de a
ataca Stalingradul pe 19 august 1942. Strategia era de a securiza
înaintarea Grupului de armate A în Caucaz. Până pe 26 septembrie cea
mai mare parte a Stalingradului era în mâinile germanilor.Trupele
germane nu au reuşit însă să întrerupă pătrunderea de noi întăriri
sovietice de pe celălalt mal al fluviului Volga. În consecinţă se ajunge în
scurt timp la o bătălie de uzură în care germanii nu îşi mai puteau aplica
strategia favorită a “războiului fulger”.
În urma bombardamentelor aeriene intensive, Stalingradul a ajuns o
imensă grămadă de moloz care împiedica atacul tancurilor.Ultima
ofensiva majoră germană în interiorul oraşului a avut loc pe 11
noiembrie 1942. Principala greşeala făcută de Hitler a fost una de ordin
psihologic. Germania afişa un complex de superioritate în faţa Rusiei,
datorită faptului că începând cu Petru cel Mare, cultura germană a jucat
un rol major în dezvoltarea instituţiilor Rusiei Ţariste. Administraţia şi
armata din imperiul ţarist era organizată după modelul german.
Această atitudine superioară afişată de Hitler era completată şi de
caracterul său vulcanic care de cele mai multe ori ignora recomandările
generalilor. Proasta planificare logistică a operaţiunii din Caucaz a fost
greşeala lui Hitler, care a crezut că victoria la Stalingrad poate fi
obţinută în timp scurt. Trupele germane erau complet nepregătite să
facă faţă unei ierni de tip siberian . Mulţi soldaţi germani au murit
îngheţaţi, de foame sau de boli precum tifosul şi dezinteria. Strategia lui
Hitler de a nu lua în considerare o retragerea strategică din zona
Stalingradului, l-a costat în final pierderea întregii armate a 6 a .