Poeziile Gabrielei

Poeziile mele

Poeziile mele sunt rupte din soare

Sunt clipocitul apei, blând , la izvoare
Sunt curcubeul înmiresmat
Și cântecul mierlei , pe înserat.
Sunt apusul și răsăritul, minuni vesperale
Sunt zâmbetul mamei, ale nopții petale
Versurile mele sunt cântec de dor,
Cântec de dragoste, nemuritor...
 Privește, liliacul a înflorit!

Privește, liliacul a-nflorit Pe liliacul înflorit au

! adăstat
Parfumul lui suav m-a Și cu parfumul lui s-au
amețit îmbătat.
Pe aripi de visare-n zare
Plutesc ușor pe-o rază de O mierlă ciripește-n
soare... soare
Natura toată-n
sărbătoare !
Albinele pornit-au la
plimbare Privește, liliacul a-nflorit
Zburând zburdalnice din E semn că primăvara s-a
floare-n floare înstăpânit !
Primăvara eminesciană

Visul eminescian ma încunună

cu săruturi firave , de lună
Aș vrea să zbor peste genuni de vis
în primăvara asta, ca un paradis pierdut...
Ce frumos ar fi POETUL acum
Cu pletele-i adolescentine
de semizeu ...
Ar fi ÎMPĂRATUL celor făcute și nefăcute...
Ne-am povesti-împreună vrute - nevrute
Primăvara asta este EMINESCU !
Pur și simplu, ca și sufletul lui
Ghiocel firav în lupta veacurilor.
 Coșulet cu flori de câmp

În visul meu cel mai Sau cu drag să deseneze

curat
Are-aici o poză nouă
Flori de câmp am adunat
Cu margarete și rouă...
Ți le-am dat în dar,
copile !
Să mi le pictezi cu drag - Albăstrele ce-s gingașe
florile de câmp
poznașe !
Cine vrea să le picteze
 Un copac….

Un copac pe o colină
ne cântă la mandolină
ce mai vrem să comentăm
cântecul să-i ascultăm
simplu, drept și sacadat
ca o flacără a stat
liniștea ca o furtună
s-a lăsat pe noi o lună
și copacul speriat c-a fost oprit din cântat
mandolina pus-o-n cui
vai de rădăcina lui
și acum ce facem noi ?
O SĂ CÂNTĂM LA CIMPOI !!!!
 Timpul pierdut

Unde sa cauți timpul pierdut ?

În jobenul tau, stimate domn

Sub jupa ta, frumoasa domnișoară

Timpul pierdut nu-i în afară ...

E-n noi, în sfera de argint a pulberii de rouă

Ce rupe curcubeul după ploaie-n două 

Unde să caut blânda clipa

A îngerului serii, simbolica aripă

Unde s-atârn icoana fericirii?

În cuiul bont al nemuririi ???????

Aprinde candela !

Aprinde candela, fetițo !

Adu-o-n gând pe mami a ta
și de departe vei zări năluca
ce se desprinde dintr-o stea....
și roagă - te să te-ntâlnești
în luna plină ce veghează
și sufletu-ți să-ți primenești
la umbra mamei ce e trează...
 Poetul

Sunt poet și n-am cuvinte 

Sunt poet și n-am idei
Pictor fără de valoare
stele fără de scântei

Te-aș cânta dar nu am vlagă

te-aș iubi mai fără chef
te-aș chema în lumea largă
să te am , deși nu-i drept

sunt o mare fără valuri

un ocean fără adânc 
un poet fără cuvinte
și un vis fără sfârșit...
 Sărutul meu...

Sărutul meu e ca o cărămidă la început de templu,

Căci

Buzele îmi sunt tari, umede și chiar cărămizii

Sărutul meu e ca un trandafir în floare

Căci

Port în mine spinii ce te atrag, oare?

Înfiorat stă în candoare

Să plângă chiar sub râsul tău,

Sărutul meu sunt eu.

 Sic transit gloria mundi!

Sic transit gloria mundi ! Și cu minciuna fiind

prieteni,
Hoții, împărății celeste,
ne dau doar palme ce ne
Averi ascunse te miri pe pot frige !
unde
Așa trece gloria lumii !
și biserici pline de
neîmpliniri ! Paiațe ce se vor Iisusi de
lemn,
Așa trece gloria lumii !
Cuvinte amare și
Noi, furnici uitate-n neînțelese
iarbă
le vor accede drumul în
Cum ne zbatem zi de zi, infern !
pentru că altii să-și radă
în barbă !

Așa trece gloria lumii !

Bastarzi ce-și spun că ne

pot învinge,
 Un copac pe o colină

Un copac pe o colină

ne cântă la mandolină

ce mai vrem să comentăm

cântecul să-i ascultăm simplu,

drept și sacadat ca o flacără

a stat liniștea ca o furtună

s-a lăsat pe noi o lună

și copacul speriat

c-a fost oprit din cântat

mandolina a pus-o-n cui

vai de rădăcina lui și acum ce facem noi ?

O SĂ CÂNTĂM LA CIMPOI !!!!

 Absurditate

Absurditatea vieții e chemarea

Credința nemuririi ne sufocă

precum un curcubeu ce-mbrățisează marea....

Absurditatea în iubire e uitarea

Credința în cuvinte ne omoară

precum un porumbel ce-și strigă-mperecherea

celor mai multi, ce îl provoacă....

Absurditatea așteptării este timpul

secundele ce trec fără oprire

și nu știm când se va opri aievea

și ne va mai promite FERICIRE !

 Renaștere...

Pe un perete scorojit dintr-o odaie

am zgâriat un semn ciudat în noapte

apoi, în dimineața-ncețoșată

l-am recitit în scurte șoapte

era un text din cele nu prea sfinte

am reținut doar trei cuvinte

NU MĂ UITA , scriam cu unghia cea rece

NU MAI PLECA , știu ce se va petrece

un dumnezeu de ceara și din lemn veghea

deasupra-mi ca un semn dar nu l-am luat în seama,

recunosc păcatul cel din urmă, cel anost

și am plecat la drum tot împreună eu

și cu semnul de piatra, împreună ne-am confundat

în cel mai blând zenith și-am renăscut din infinit..

Mai lasă-mă să stau la masă!

Timp irosit aiurea-n iarnă

în rasuflări de borangic

să mai zâmbim și noi o datî

să răsturnăm clepsidra, zic....

eterna vieții revedere

eternul ei sărut al morții

ne-aduce mai multă putere

pe drumul cel cotit al sorții

și de e steaua luminoasă

de este floarea-mbălsămată

mai lasă-mă să stau la masă

cu tine, viață minunată !

 O carte

O carte e un univers deschis

spre paradis...

cuvintele sunt stele-n cer

luceferi ce nu pier

O carte este -o lume în schimbare

O dulce-a sufletului alinare...

te pierzi oniric printre pagini

visezi organic în imagini

iubești, urăști, ești tot un vis

O carte - univers deschis

 Îngerul căzut

Îngerul căzut se plânge

că este prin văzduh în singurătate...

ia-l de mână și șoptește-i

în ureche ce vrea să audă

dă-i ascultare când o lacrimă

pură îți pică pe fruntea descrețită

îngerul căzut abia așteaptă

să te ia de mână și să zboare,

departe mai departe spre abisurile iernii

credința în el ne desparte !
 Poeziile Aidei

Frumusețea primăverii

O grădină are un gând luminos

Să trezească natura la viață
Vrea să vadă cum se răsfață
Așa că flori așează încetișor
Rând pe rând, ea le potrivește
Pe câte o creangă, boierește
Ca o operă de artă
Arată mantia așezată.
Și acoperă niște mărgele,
Le transformă în floricele.
Cu un roz plăpând
Care este sus în vânt.
Simte multă puritate
Și agață cu prioritate.
O poezie despre Paște

Deschide poarta sufletului

Un animal frumos
Și foarte pufos
Din Grădina Edenului.
Codița îi este mică
Și sare țop-top!
Sare peste tot.
Cu mantia sa albuță
Vine și aduce
Cozonacul dulce
Și ouă de pictat.
În ziua noastră de Paște
Strigăm cu sufletul curat:
Hristos a înviat!