1.

Noțiune de proteze dentare:

Protezele dentare sunt corpuri fizice, confecționate din diverse biomateriale, cu scopul
restaurării integrității morfofuncționale a sistemului stomatognat.
Clasificarea protezelor dentare după Rumpel, Oksman, Betelman,
>După Rumpel: 1. În funcție de destinație:  De profilaxie  Curative 2. În funcție de modul
de transmitere a presiunii masticatorii:  Fiziologice  Semifiziologice  Nefiziologice După
Oksman:  Proteze utilizate la restaurarea leziunilor tesuturilor odontale coronare  Proteze
utilizate la restaurarea breselor partiale ale arcadelor dentare  Proteze utilizate la restaurarea
arcadelor dentare la maxilarele edentale total  Proteze dento-maxilo-faciale După
Beteleman: Supradentare  Supragingivale  Dentogingivale

2. Noțiune de proteze dentare:

Protezele dentare sunt corpuri fizice, confecționate din diverse biomateriale, cu scopul
restaurării integrității morfofuncționale a sistemului stomatognat.
Clasificarea protezelor dentare după după material, după metoda de realizare, după
metoda de fixare, după aspectul fizionomic.
După material: Metalice  Acrilice  Din compozite  Din porțelan  Mixte După metoda
de realizare:  Prin ștanțare  Prin turnare  Din două bucăți  Prin polimerizare  Prin
ardere După metoda de fixare: Protezele cu sprijin dento-parodonatal.  Protezele cu
sprijin muco-osos.  Protezele cu suport mixt. După aspectul fizionomic:  Fizionomice 
Semifizionomice  Nefizionomice

3. Protezele cu sprijin dento-parodonatal.

Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale fiziologică, adică
asupra parodontului dinților stâlpi. De exemplu: incrustațiile, coroanele de înveliș, coroanele
de substituție, dispozitive corono-radiculare, punți dentare; acestea sunt fixate prin cimentare
de pereții șlefuiți ai dintelui.

4. Protezele cu sprijin muco-osos.

Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale nefiziologică, adică
asupra fibromucoasei și substratului osos al cîmpului protetic. De exemplu: protezele totale și
parțiale mobilizabile; acestea sunt fixate pe cîmpul protetic prin fenomenul de adeziune
(datorită salivei) și presiunii negative dintre baza protezei și mucoasă (succiune).

5. Protezele cu suport mixt.

Sunt construcțiile protetice care transmit o parte a presiunii masticatorii pe cale fiziologică,
asupra parodontului dinților stîlpi (elemente de agregare ale punților, sistemele de menținere,
sprijin și stabilizare ale protezelor scheletate) iar cealaltă parte pe cale nefiziologică, pe
fibromucoasă și substratul osos (șaua protezei mobilizabile)

6. Metodele de tratament protetic.

Deosebim tratament protetic imediat și tardiv. Tratamentul imediat presupune confecționarea
protezei pînă la intervenția în zona maxilo-facială și este ajustată pe cîmpul protetic îndată
sau timp de 24 de ore după întervenție. Acest tratament se numește protezare postoperatorie
iar protezele utilizate în acest scop se numesc immediate. Tratamentul tardiv presupune
confecționarea și fixarea protezei pe cîmpul protetic după mai mult de 3-4 luni după
intervenția chirurgicală.
 7. Afecțiuni odontale coronare
Afecțiunile odontale coronare includ dereglări de structură, formă, volum, culoare, sediu și
direcție a coroanei dintelui. Acestea au etiologie exogenă (factorii de mediu) sau endogenă
(factori interni), în majoritatea cazurilor sunt dobîndite, fie în perioada preeruptivă fie după
erupție și afectează atît dinții temporari cît și dinții permanenți. Leziunile odontale coronare
au o frecvență înaltă și un tablou clinic variat cu diverse simptome subiective (durere,
tulburări de masticație, fonație, fizionomie) și obiective (modificări de structură, formă,
culoare, volum etc.). În evoluția lor leziunile odontale coronare pot genera o serie de
complicații cu manifestări generale (la nivelul altor sisteme de organe), locale (apar în urma
afectării pulpei ca rezultat al evoluției leziunilor coronare, dezvoltarea microflorei, iritații sau
inflamații) și locoregionale (leziunile de la nivelul dinte-parodont generează tulburări la
nivelul altor componente ale sistemului stomatognat).
Clasificarea afecțiunilor odontale coronare după Black.
Clasa I – include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața ocluzală a
molarilor și premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la fel și în gropițele
orale ale incisivilor superiori. Clasa II – include cavitățile situate pe suprafețele proximale
ale molarilor și premolarilor. Clasa III – include cavitățile situate pe suprafețele proximale
ale dinților frontali, fără lezarea unghiului incisiv. Clasa IV – include cavitățile situate pe
suprafețele proximale ale incisivilor, cu lezarea unghiului incisiv sau imposibilitatea păstrării
acestuia. Clasa V – include cavitățile situate în treimea cervicală pe suprafața orală a tuturor
dinților. Clasa VI – include cavitățile situate pe cuspizi premolarilor și molarilor și marginea
incizală a grupului incisiv.

8. Tratamentul leziunilor odontare coronare dupa tehnica de reconstituire

Totalitatea tehnicilor de restaurare a coroanelor dentare sunt clasificate în trei metode
protetice: reconstruirea coronară, acoperirea și substituirea. Metoda de reconstruire
coronară este aplicată în caz de leziuni nu prea mari și presupune utilizarea microprotezelor
sub formă de inlay, onlay, pinlay, inlay-onlay. Metoda acoperirii coronare este aplicată în
caz de leziuni profunde, prea întinse ca suprafață pentru a putea fi reconstruite prin incrustații
și presupune utilizarea microprotezelor care refac morfologia nu numai a unui sector al
suprafeței coronare dar una, mai multe sau chiar toate suprafețele coroanei dentare. Metoda
substituirii coronare este aplicată în caz de leziuni majore, cînd coroana dintelui lipsește
complet sau cînd distrucția este într-atît de masivă încăt nu poate fi înfăptuit tratamentul prin
metoda acoperirii. În acest caz sunt utilizate coroanele de substituție – dispozitive corono-
radiculare compuse dintr-o parte coronară care reface morfologia, punctele de contact și
funcția coroanei dintelui și o parte radiculară care are drept scop fixarea coroanei pe locul ei
în arcadă.

9. Metodele noninvasive de tratament protetic al afecțiunilor odontale coronare

Se păstrează cât mai mult țesut dentar sănătos.

10. Clasificarea incrustațiilor: după scopul urmărit,după material, după metoda de

realizare.
După scopul urmărit:  incrustații ce restabilesc morfologia coronară și funcția dintelui 
incrustații ca element de agregare a diferitor lucrări protetice  incrustații pentru echilibrarea
presiunii masticatorii  incrustații pentru șinare  incrustații cu funcții mixte
După material:  Metalice (nobile și inobile)  Acrilice  Ceramice  Mixte (metalo-
ceramice, metalo-acrilice)
După metoda de realizare:  Direct  Indirect  Mixt
 11. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda directă
Clinic: prepararea dintelui și modelarea machetei.  Laborator: ambalarea machetei
incrustației pentru transformarea ei în acrilat sau metal.  Clinic: proba incrustației în
cavitatea bucală și individualizarea reliefului morfofuncțional.  Laborator: finisarea
incrustației (netezire, lustruire).  Clinic: fixarea incrustației prin cimentare în cavitatea
bucală.

12. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda indirecta

 Clinic: prepararea dintelui, amprentarea cîmpului protetic și determinarea ocluziei centrice.
 Laborator: realizarea modelului din material dur, modelarea machetei incrustației și
transformarea în materialul solicitat (acrilat, aliaj) sau depunerea și arderea maselor ceramice
(porțelan).  Clinic: proba incrustației în cavitatea bucală și individualizarea reliefului
morfofuncțional.  Laborator: finisarea incrustației (netezire, lustruire).  Clinic: fixarea
incrustației prin cimentare în cavitatea bucală.

13. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda mixta

Clinic: prepararea dintelui, modelarea machetei și obținerea amprentei împreună cu macheta
modelată.  Laborator: realizarea modelului. Celelalte etape coincid cu metoda directă

14. Tehnica de realizare a incrustațiilor ceramice.

După tehnica clasică de realizare a incrustațiilor ceramice, pe model pe toată suprafața
cavității bontului este adaptată o folie de platină care apoi se scoate, se arde în cuptor (pentru
a o detensiona), apoi se depun și se ard succesiv masele ceramice. Modelarea se face cu o
depățire de volum pentru a compensa contracția ceramicii la ardere. Tehnicile moderne au
eliminat necesitatea foiței de platină și permit realizarea incrustațiilor prin următoarele
metode: aditivă, substractivă, presare. Pentru prima metodă modelul este realizat cu bonturi
mobilizabile fără utilizarea tijelor de ghidaj (model alveolar) sau cu ajutrul sistemelor
speciale cu tijele montate în soclu. Bonturile sunt duplate din material termorezistent. Pe ele
este aplicat un lac special de izolare după care se depun și se ard straturile de ceramică.
Tehnica substractivă CAD-CAM constă în scanarea intrabucală sau de pe model a bontului,
apoi modelarea digitală după care un aparat special cu ajutorul frezelor elimină surplusurile
dintr-un bloc de ceramică prefabricat. Tehnica de presare constă în realizarea bonturilor
duplicate din material termorezistent, modelarea machetei, ambalarea și realizarea tiparului
după care masa ceramică se încălzește și se introduce prin presare în tipar.

15. Tehnici de realizare a incrustațiilor din rășini acrilice.

După tehnica clasică macheta din ceară a incrustației este ambalată într-o chiuvetă pentru
proteze fixe, se realizează tiparul (copia negativă fidelă a machetei) prin topirea și eliminarea
cerii, se izolează și se introduce materialul acrilic, urmat de polimerizare conform indicațiilor
producătorului. Ulterior are loc dezambalarea, prelucrarea și adaptarea pe model a
microprotezei. Aceasta trebuie să culiseze ușor în axul de inserție în cavitate. Tehnicile au
fost modernizate și a devenit posibilă introducerea acrilatului în tipar prin injectare,
depunerea acestuia prin pensulare apoi fotopolimerizare
 16. Cerințele către cavitatea preparată sub incrustație.
prepararea se face nu numai în limitele smalțului dar și în limitele dentinei  cavitatea se
lărgește în limitele țesuturilor sănătoase (profilaxia recidivei cariei)  să aibă forme
geometrice cu laturi inegale  pereții să fie paraleli între ei sau divergenți spre oral  pereții să
fie finisați și să nu aibă retentivități, să aibă grosime suficientă, aptă pentru suportul presiunii
masticatoare  planșeul cavității să fie paralel camerei pulpare și să aibă o direcție strict
orizontală  se fac puncte retentive  marginile se bizotează

17. Particularitățile constructive a coroanelor parțiale: 3/4, 4/5, 7/8. Particularitățile

retentive a coroanelor parțiale cu și fără pivoturi de agregare.
1/4 – pentru incisivi și canini, suprafața orală, retenție prin pivoți parapulpari
2/4 – pentru incisivi și canini, suprafața orală și una proximală, retenție prin pivoți
parapulpari și un șanț proximal 3/4 – pentru incisivi și canini, suprafețele orală și ambele
proximale, retenție prin trei șanțuri (cîte unul pe suprafețele proximale și unul aproape de
marginea incizală) și tije parapulpare 4/5 – pentru premolari și molari, suprafața orală,
ocluzală și proximale, retenție prin două șanțuri pe suprafețele proximale unite printr-un al
treilea pe fața ocluzală. 7/8 - lasă liberă jumatatea mezială a feței vestibulare a molarului doi
maxilar, este folosită atunci cînd prin zîmbet pacientul nu expune acestă zonă.

18. .Avantajele și indicațiile coroanelor parțiale. Contraindicațiile coroanelor

parțiale.
Coroanele parțiale au fost concepute pentru a realiza lucrări fizionomice din aliaje metalice,
adică ele pot acoperi toate suprafețele dintelui în afară de cea vizibilă, astfel, din punct de
vedere fizionomic ele sunt un pic superioare coroanelor de înveliș metalice. Acest tip de
coroane este indicat ca element de agregare pentru punți și pentru restaurarea
morfofuncțională a dintelui. Contraindicații: dinți temporari, leziuni întinse sau greu
accesibile, predispoziție pentru carie, dereglări psihice, copii și adolescenți pînă la vîrsta de
18 ani.

19. Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor întreg turnate.

Clinic: prepararea dinților, amprentarea și protecția plăgii dentinare, determinarea ocluziei
centrice. Laborator: realizarea modelelor și efectuarea etapelor corespunzătoare care diferă
după tehnica de realizare. Clinic: proba coroanei. Laborator: netezirea și lustruirea. Clinic:
fixarea prin cimentare a coroanei pe dintele preparat.
 20. Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosimea
nedirijată.
Orice tehnică clasică de modelare a coroanei întreg turnate începe cu aplicarea unui lac de
compensare, după care se modelează o capă de ceară, apoi se restaurează morfologia dintelui
prin tehnica adiției picătură cu picătură.
 tehnica utilizării foliei de ceară calibrată: din folia de ceară calibrată (0,4-0,6 mm) sunt
tăiate benzi de diferite forme care mai apoi sunt adaptate pe bont (pentru dinții frontali este
forma de trapez sau dreptunghi, pentru dinții laterali este forma de cruce). Urmează
modelarea suprafețelor dintelui prin tehnica adiției.
 tehnica utilizării foliei de material termoplastic: într-o chiuvetă specială se introduce
material siliconic; folia de material termoplastic se încălzește, se aplică peste materialul
siliconic apoi cu extremitatea coronară a bontului se împinge în el (în materialul siliconic).
Surplusurile sunt tăiate iar capa adaptată la nivelul pragului gingival prin picurare de ceară.
Urmează restaurarea morfologiei prin tehnica adiției.
tehnica depunerii progresive: bontul este înmuiat în baia de ceară pînă la colet apoi se scoate
pentru ca ceara care s-a lipit de bont să se plastifice. La nevoie bontul se mai înmoaie de
cîteva ori pentru a obține grosimea necesară. Grosimea depinde de temperatura cerei,
numărul de înmuieri și timpul menținerii în baie. Surplusurile sunt eliminate, capa este
adaptată la colet apoi este restaurată morfologia prin tehnica adiției.

21. Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosimea
dirijată. Instrumente necesare
Pentru a obține o coroană metalică întreg turnată cu grosimea dirijată, este nevoie de a
modela o machetă cu pereți de o grosime uniformă. În acest scop sunt utilizate următoarele
tehnici:  tehnica cu utilizarea modelului duplicat: pe bontul dintelui, cu 1 – 1,5 mm mai sus
de pragul cervical se modelează spre ocluzal macheta din ceară a coroanei subdimensionate
cu 0,3-0,4 mm; acest bont este dublat din material termorezistent pe care este modelată
macheta coroanei prin tehnica adiției.  tehnica cu utilizarea pastelor și lacurilor hidrofile: pe
bont este aplicat apoi uscat lacul hidrofil după care cu pasta hidrofilă se modelează
subdimensionat coroana. Peste ea este modelată macheta din ceară prin tehnica depunerii
progresive și adiției.  tehnica utilizării elementelor prefabricate: macheta prefabricată din
ceară este adaptată pe bont prin picurare de ceară la nivelul pragului cervical și, la necesitate,
restaurarea punctelor de contact.
22. Abrazive pentru șlefuirea și lustruirea coroanelor metalice
Pentru tăierea canalelor de turnare sunt utilizate discuri de carborund. Pentru șlefuirea
suprafeței sunt utilizate pietre, discuri, freze de diferite granulații. Pentru netezire folosesc
polipanții (componentul abraziv este înglobat într-o masă de cauciuc dură). Pentru lustruire
sunt utilizate perii și pufuri în combinație cu pastă specială de lustruit.
Clasificări:1. După funcție:  de restituire  element de agregare  provizorie  mixtă
2. După particularitățile de construcție:  parțiale (3/4, 4/5)  ecuatoriale (marginea se
extinde până la ecuator)  totale (simple, telescopice, cu sisteme de culisare
3.După materialul din care se confecționează: metalice  acrilice  din compozite 
ceramice  oxid de zirconiu  mixte 4. După posibilitatea restabilirii aspectului
fizionomic: nefizionomice (aliaj)  semifizionomice (mixte, dacă nu acoperă totalmente
carcasul)  fizionomice (acrilice, porțelan, mixte) 5. După tehnologia de realizare: ștanțare
 turnare  lipire  polimerizare  ardere  frezare  sinterizare  presare
 23. Metodele de turnare a metalelor. Caracteristica.
Aliajele pot fi turnate în tipare reci (în industria metalurgică) sau în tipare fierbinți (în tehnica
dentară; tiparul este încălzit pînă la temperatura de topire a aliajului) În tipare fierbinți se
toarnă prin acțiunea presiunii vaporilor de apă, prin acțiunea forței centrifuge (pag. 169), prin
acțiunea aerului comprimat sau vacuumare.

24. Etapele procesului de turnare. Instrumente, materiale si echipament necesar

25. Erori posibile la etapa de turnare

 macheta nu a fost degrasată  prezența incluziunilor de aer în masa de ambalat – prezența
porilor în tipar – prezența surplusurilor pe proteza metalică  la ambalarea machetei
materialul de ambalat nu a fost supus vibrării – masa de ambalat nu a pătruns în toate
imprimările tiparului – prezența porilor – prezența surplusurilor pe proteza metalică  masa
de ambalat nu a fost omogenă – în grosimea tiparului sunt zone de praf neamestecat, zone
mai fluide – tiparul nu are duritatea necesară – pot apărea fracturi, fisuri – surplusuri pe
suprafața protezei  tiparul a fost încălzit brusc – vaporii de apă din masa de ambalat au
exercitat presiune prea mare și au apărut fisuri în tipar - surplusuri pe suprafața protezei.

26. Indicații la confecționarea coroanelor fizionomice.

Coroanele dentare sunt indicate în caz de distrucții coronare profunde, întinse ca suprafață,
când terapia de reconstruire este ineficientă. Cel mai mare avantaj al coroanelor fizionomice
este restaurarea estetică, adică culoarea naturală, translucența, reflecția și refracția luminii etc.
De aceea, acest tip de coroane este indicat în leziuni odontale coronare ale dinților frontali și
premolari în caz de:  lipsă de substanță a marginilor și a unghiurilor incisivale;  dereglări de
culoare;  distrofii ale țesuturilor dure;  fluoroza;  anomalii dentare (volum, poziție,
direcție). *coroanele dinților naturali trebuie să fie înalte, voluminoase deoarece este
necesitatea preparării unui strat mai mare al țesuturilor dure
 27. Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor fizionomice acrilice,
compozite. Rășinile autopolimerizabile și termopolimerizabile.
 Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice;
 Laborator: realizarea modelelor, poziționarea acestora în relație centrică și fixarea în
simulator, modelarea machetei din ceară a viitoarei coroane acrilice. Ulterior, tehnica diferă
în funcție de modalitatea de polimerizare a acrilatului:
Pentru acrilatele autopolimerizabile: pe porțiunea modelului unde a fost modelată macheta
este realizată o amprentă din material amprentar de consistență dură, apoi este înlăturată
macheta din ceară (prin topire și spălare cu apă fierbinte). După ce modelul a fost bine spălat
și uscat, se aplică un lac de izolare (pentru ca acrilatul să nu adere la suprafața bontului).
Ulterior este preparată masa acrilică și introdusă în amprentă care este presată pe model și
fixată cu un elastic sau ceară lipicioasă. Pentru polimerizare este introdusă în cratița cu
presiune.
Pentru acrilatele termopolimerizabile: dacă modelul este realizat cu bonturi mobilizabile,
atunci macheta este detașată și ambalată (ceea ce nu este de dorit, pentru că poate fi
accidental deformată); dacă modelul este cu bonturi fixe, atunci este secționată doar partea
modelului cu macheta coroanei, se deretentivizează (sunt înlăturate toate suprafețele care vor
împiedica deschiderea tiparului) și se ambalează (se ambalează vertical). După priza masei de
ambalat tiparul este ținut 3-5 minute în cratița cu apă fierbinte, apoi se deschide, ceara se
înlăturată, se spală bine și se izolează (Izocol). Urmează prepararea pastei acrilice care, în
stadiul de aluat, este introdus în cavitatea tiparului, tiparul se închide și se presează, se
introduce în ring (un dispozitiv care previne deschiderea tiparului în timpul polimerizării) și
se introduce în vasul de polimerizare. Polimerizarea se face conform indicațiilor
producătorului. După răcire coroana este dezambalată.

28. Avantajele coroanelor din acrilat confecționate prin metoda modernă față de cea
clasică.
 poate fi redat luciul și nuanțele coloristice ale dintelui natural;  nu conțin monomer (care
este foarte toxic);  proprietăți fizico-chimice superioare;  coroana poate fi modelată direct
pe bont;  nu necesită adaptare ulterioară – închidere marginală mai bună;  pentru
polimerizare nu este necesară confecționarea tiparului;  nu necesită prelucrare majoră după
polimerizare
29. Condițiile și etapele de polimerizare a coroanelor din acrilat
Acrilatele sunt comercializate sub formă de praf și lichid (polimer și monomer) care se
amestecă și se polimerizează. Polimerizarea este procesul de formare a legăturilor moleculare
și polimerice între monomer și polimer. La amestecarea acestor două componente se
formează o masă gomoasă care, prin polimerizare, se solidifică, formând monomolecule care
se unesc încrucișat între ele și formează macromolecule. Polimerizarea depinde de tipul de
acrilat folosit:  termopolimerizabil – reacția chimică de polimerizare necesită un anumit
regim termic indicat de producător (căldură uscată, umedă, raze UV, infraroșii (Gh. Bârsa)); 
autopolimerizabil – conține catalizator care declanșează reacția chimică de polimerizare fără
a avea nevoie de un regim termic; pentru accelerarea polimerizării poate fi plasat în cratița cu
presiune.  fotopolimerizabil – are catalizator care se activează în prezența razelor de lumină.
30. Etapele realizării coroanelor din rășini compozite.
Rășinile compozite sunt comercializate în seringi și se depun direct pe bont strat cu strat până
la modelarea coroanei. Sunt fotopolimerizabile. Realizarea modelului, evidențierea marginii
preparației, izolarea bontului, modelarea coroanei, prelucrarea și finisarea.
 31. Succesiunea depunerii straturilor de compozit și polimerizarea straturilor.
Se modelează cu dentină până se atinge volumul inițial al dintelui natural. Apoi se taie
marginea incizală sub unghi de 160-170º și se fac adâncituri corespunzătoare șanțurilor din
această regiune. În aceste adâncituri se depune stratul incizal apoi se adaugă stratul de smalț
care înlocuiește ca volum dentina înlăturată. În zona cervicală se înlătură dentina și se
realizează o adâncitură concavă în care se depune stratul cervical, apoi se acoperă cu stratul
dentină.

32. Metodele de realizare a restaurărilor dentare integral-ceramice.

 Prin ardere (In Ceram)  Prin frezare (CAD – CAM)  Prin turnare (Dicor)  Prin injectare
(Empress, Cerestore)

33. Particularitățile realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Dicor.

Se modelează macheta din ceară a coroanei, se ambalează în material termorezistent.
Urmează topirea cerei și încălzirea tiparului, topirea lingoului de ceramică sticloasă și
introducerea acestei mase în tipar prin centrifugare. După dezambalare, turnătura obținută
este reambalată și ceramizată prin ardere timp de 6 ore la o temperatură de 650 – 1074 ºC.
După răcire și dezambalare este prelucrată, poate fi placată (depunerea și arderea maselor
ceramice) pentru a-i reda particularitățile morfologice individuale.

34. Caracteristica realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Cerestore, In

Ceram, CAD-CAM.
Cerestore – sistem cu temperatură scăzută de injectare. Modelarea machetei, ambalarea,
topirea cerei, încălzirea blocului de ceramică și introducerea prin presare în tipar.
Dezambalarea și prelucrarea. In Ceram – prin presare sau frezare se realizează un carcas din
ceramică, apoi, prin depunere și ardere succesivă se modelează coroana.
CAD – CAM – Amprenta digitală (cîmpul protetic sau modelul este fotografiat cu ajutorul
unui scaner), cu ajutorul unui program special pe computer este modelată viitoarea coroană
sau carcasul din ceramică, informația este trimisă spre aparatul care, frezează proteza dintr-un
bloc de ceramică.

35. Avantajele și dezavantajele confecționării.

Avantaje: Restaurare estetică până la 100 %  Duritate  Rezistență la uzură  Rezistență la
deformare  Conductibilitate termică slabă  Coeficient mic de dilatare termică  Rezistența
la colorare  Nu necesită prezența unui carcas metalic  Nu are culoarea surie a restaurărilor
metalo-ceramice  Închidere marginală superioară (adaptare bună la limita preparării) 
Biocompatibilitate
Dejavantaje: Proces tehnologic dificil  Necesitatea utilajului sofisticat  Duritatea protezei
este mai mare decât a smalțului

36. Glazurarea coroanei din ceramică.

Glazurarea reprezintă procesul tehnologic prin care protezei ceramice i se conferă luciu și
aspectul natural al dintelui. Se poate efectua prin:  ardere a protezei în cuptor fără vacuum
cu ridicarea temperaturii de la 750 ºC până la 940 ºC, cu menținerea la temperatura finală
timp de 3-4 minute;  prin depunerea unui strat special de ceramică pe toată suprafața și
arderea ulterioară a acesteia;  mecanic, prin netezire cu polipanți speciali pentru ceramică,
apoi lustruire cu perii înmuiate în paste abrazive foarte fine.
 37. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metalo–ceramice
Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice;
Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur cu bonturi mobilizabile și a
modelului auxiliar cu dinții antagoniști, secționarea bontului și pregătirea acestuia pentru
modelare, poziționarea modelelor în ocluzie centrică, fixarea modelelor în simulator,
modelarea machetei carcasului metalic, schimbul cerei în aliaj (ambalarea, turnarea,
dezambalarea, prelucrarea), pregătirea carcasului pentru acoperirea cu ceramică (netezirea,
redarea grosimii, prelucrare termică, sablare, degrasare), depunerea și arderea stratului opac
apoi a straturilor de ceramică (dentină, smalț, incizal, cervical), prelucrarea (eliminarea
surplusurilor, netezirea); Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală; Laborator: glazurarea,
dacă este corilet – lustruirea; Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.
38. Particularităţile realizării modelului pentru confecţionarea coroanei mixte
metalo– ceramice.
Pentru confecționarea coroanelor metalo-ceramice este necesară confecționarea modelelor
mixte cu bonturi mobilizabile. Sunt mai multe tehnici de confecționare care depind de
momentul inserției tijelor de ghidaj:  instalarea înainte de turnarea primului strat – în
amprentă se poziționează tijele, se toarnă primul strat din gips dur, se fac retenții, apoi se
toarnă cel de-al doilea strat (soclul);  instalarea după turnarea primului strat – mai întâi se
toarnă primul strat apoi se instalează tijele se fac retenții și se realizaeză soclul.

39. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte.

 De pe suprafața vestibulară se șlefuiește un strat din țesuturile dure de aprox. 2mm;  În
zona cervicală este creat pragul cu grosime de 1-1,5 mm;  Marginea externă a pragului să
aibă 90º;  Înălțimea se reduce cu aprox. 1,5-2,5 mm, în dependență de relațiile de ocluzie; 
Suprafața orală se prepară mai puțin, în dependență de grosimea comp. metalice;
40. Tehnici de modelare a machetei din ceară a componentei metalice a coroanei
mixte metaloceramice.
Macheta componentei metalice se modelează prin înmuierea bontului în băița de ceară, apoi
prin depuneri succesive de ceară se modelează marginile ocluzale și marginea cervicală.
Tehnica Inzoma presupune modelarea formei retentive a componentei: zona cervicală
concavă iar marginea incizală și ocluzale în formă de guleraș. Pentru aliajele nobile poate fi
folosită o folie în formă de plasă care se plastifică și se adaptează pe bont.

41. Aliajele utilizate pentru componenta metalică a coroanelor mixte

metaloceramice.
Aliaje nobile (ale aurului); Aliaje inobile (CrCo, CrNi)

42. Posibilitățile de legare a maselor ceramice de component metalică.

Legătura dintre aliaj și ceramică poate fi de natură:  Chimică – difuzia ionilor din metal în
ceramică și invers (legătura iono-covalentă);  Mecanică – microretentivități obținute în urma
sablării, tensiunea apărută în timpul dilatării termice a aliajului și contracției ceramicii; 
Fizică – forțele Van-der-Waals – legături adezive ce apar la nivelul atomilor prin fluctuații
spontane ale sarcinii electrice.
43. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metaloacrilice cu componenta
metalică turnată.
Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice;
Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur, secționarea bonturilor și
evidențierea pragului, confecționarea modelului auxiliar, plasarea modelelor în relație
centrică și fixarea acestora în simulator; modelarea machetei componentei metalice, schimbul
cerei în aliaj, prelucrarea (eliminarea surplusurilor, adaptarea pe model, netezire); Clinic:
proba carcasului metalic pe dintele preparat; Laborator: modelarea machetei componentei
fizionomice pe carcasul metalic, schimbul cerei în acrilat (ambalare, evacuarea cerei, izolare,
introducerea și polimerizarea acrilatului, dezambalarea), prelucrarea (eliminarea
surplusurilor, netezire); Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală, adaptarea suprafeței
ocluzale, redarea contactelor funcționale; Laborator: lustruirea acrilatului; dacă este coroană
semifizionomică, se lustruiește și componenta metalică vizibilă; Clinic: fixarea coroanei prin
cimentare pe dintele preparat.

44. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte metalo-

acrilice.De pe suprafața vestibulară se șlefuiește mai mult decât de pe celelalte suprafețe, un
strat de aproximativ 2 mm, spațiu necesar pentru componenta metalică (0,3-0,4mm) și pentru
componenta fizionomică (1,5mm); de pe suprafața ocluzală și marginea incizală se elimină 2
mm din grosimea țesutului dur, în dependență de relațiile ocluzale; se face un prag cu lățimea
de 1,5 mm care să formeze unghi drept cu suprafața dintelui.

45. Realizarea prin turnare a componentei metalice a coroanelor mixte metaloacrilice.

Pe bontul dintelui (secționat de pe model) se depune lac de compensare (cu scopul de a crea
un spațiu între bont și carcas pentru ciment și de a compensa contracția aliajului în timpul
turnării); după care se depune lac de izolare (pentru a putea detașa ușor macheta de pe bont).
Bontul este înmuiat în băița cu ceară pentru a-l acoperi cu un strat uniform de ceară, apoi,
prin adiție de ceară picătură cu picătură este modelată macheta carcasului. Macheta
carcasului se modelează cu o grosime mai mare, adică de 0,4-0,5 mm, (pentru a compensa
grosimea ce se va pierde în timpul prelucrării), în dependență de tipul coroanei (fizionomică/
semifizionomică), adică cu acrilat poate fi acoperită toată suprafața carcasului sau numai
suprafața vestibulară sau poate fi modelat un corilet. Pentru tehnica clasică pe suprafața care
se va acoperi cu acrilat se modelează elemente retentive ca sfere, ciuperci, bastonașe ș.a.;
pentru tehnica modernă nu se modelează elemente retentive (pentru că se va folosi stratul
opac care va forma legătura dintre metal și acrilat). Urmează modelarea machetei canalelor
de turnare, ambalarea, realizarea tiparului, introducerea aliajului în tipar, dezambalarea și
prelucrarea, pregătirea pentru acoperirea cu acrilat.

46. Tehnica clasică și modernă de confecționare a componentei fizionomice la coroane

metaloacrilice. Tehnica clasică presupune modelarea machetei din ceară a componentei
fizionomice, apoi ambalarea în vederea schimbului cerei în acrilat. Urmează eliminarea cerei
din tipar, izolarea, introducerea acrilatului în tipar și polimerizarea acestuia, dezambalarea,
prelucrarea și finisarea. Tehnica modernă presupune depunerea maselor acrilice strat cu strat
direct pe componenta metalică, apoi polimerizarea acestora, prelucrarea și finisarea cu
redarea particularităților morfologice și coloristice.
47. Principii clasice și moderne de condiționare a suprafețelor metalice la coroanele
metaloacrilice. După turnare și dezambalare, carcasul este netezit, se face degazarea prin
ardere în cuptor, sablarea, degrasarea, apoi se aplică un strat subțire de material care
maschează culoarea metalică a carcasului. Principiul clasic presupune crearea unor
macroretenții în formă de sfere, butoni ciuperci, solzi de pește, bastonașe, etc. pe suprafața
componentei metalice (deoarece acrilatul nu formează legături cu metalul); Principiul modern
nu necesită utilizarea retențiilor dar presupune acoperirea carcasului metalic cu opac sau
Silan, care servește ca intermediar în legătura dintre metal și acrilat. Condiționarea se face tot
așa ca la coroanele metalo-ceramice.
48. Proprietățile aliajelor utilizate la confecționarea coroanelor metalo-acrilice
49. Etapele clinico – tehnice de confecţionare a coroanei de substituţie simple din
acrilat. Metoda directă: medicul adaptează elementele radicular și coronar prefabricate și le
fixează prin cimentare sau confecționează un pivot din sârmă la care ajustează un dinte din
acrilat prefabricat. Metoda indirectă: Clinic: amputarea resturilor coronare, prepararea
canalului radicular, prepararea bontului radicular, realizarea pivotului din sârmă cu o porțiune
supraradiculară retentivă, amprentarea împreună cu pivotul din sârmă; Laborator:
confecționarea modelului din gips (după înlăturarea amprentei pivotul din sârmă rămâne pe
model), poziționarea modelelor în relație centrică și fixarea lor în simulator; modelarea
machetei dispozitivului coronar, schimbul cerei în acrilat după tehnica clasică (tipar,
termopolimerizare), ajustarea pe model, prelucrarea cu instrumente abrazive, lustruire; Clinic:
fixarea coroanei de substituție prin cimentare în cavitatea dintelui.

50. Particularităţile confecţionării modelului pentru coroana de substituţie (metoda

indirectă). Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular simplu se confecționează
model simplu cu bonturi fixe, din gips simplu. Pentru coroana de substituție cu dispozitiv
radicular compus se confecționează model simplu din gips dur sau model compus cu bonturi
mobilizabile. Dacă dispozitivul radicular va fi turnat direct pe model, atunci modelul se
confecționează folosind sisteme speciale ca Accu Trac sau Tray system (pentru a putea dubla
bontul din material termorezistent)
51. Metoda realizării coroanei de substituţie din elemente prefabricate. Particularitățile
de preparare a dinților .Sunt elemente radiculare și coronare prefabricate. După prepararea
bontului radicular, la canalul radicular se adaptează dispozitivul radicular, apoi este adaptată
coroana prefabricată, după care se cimentează. Tehnică rar utilizată.
 Întrucât este prezentă o leziune masivă, este necesară amputarea resturilor coronare; totuși
dacă condițiile clinice permit păstrarea unei porțiuni coronare mai mari, ea trebuie păstrată; 
Bontul radicular să se plaseze deasupra gingiei cu câțiva milimetri;  Canalul radicular se
lărgește;  Canalul radicular se obturează la 1/3 din partea apexului iar celelalte 2/3 se lasă
libere;  Dacă canalul este obturat, se dezobturează 2/3 din adâncimea lui;  Canalul preparat
trebuie să fie rectiliniu, paralel axului dintelui (pentru a putea însera ușor dispozitivul
radicular);  Dacă sunt două canale, se redă paralelism între ele (pentru a fi posibilă inserția);
 Dacă un canal nu poate fi paralel, acesta se prepară la o adâncime mică (ca alternativă, dacă
canalele nu sunt paralele se poate confecționa dispozitiv radicular metalic din două bucăți:
incrustația care se înseră prima și un pivot care se introduce în canal printr-un tunel realizat în
incrustație);  Canalul trebuie să fie centrat suprafeței bontului radicular și să aibă o grosime
uniformă și suficientă a pereților.  Versantul vestibular al bontului se înfundă sub gingie,
porțiunea orală se găsește deasupra gingiei cu 1-2 mm.  Pentru o închidere mai bună a
canalului radicular și rezistența contra rotației a fost propusă crearea unei cavități în formă de
cub.
 52. Particularități de preparare a canalului radicular pentru coroana de substituție.
Cerinţele către dispozitivul radicular.
 să se adapteze intim la canalul radicular, să lase spațiu minim pentru cement;  să aibă o
lungime nu mai mică decît înălțimea dintelui lezat;  să aibă o grosime de 1-1,2mm
(rezistență);  să aibă elasticitate și rezistență la fracturare;  să asigure stabilitatea coroanei și
să excludă posibilitatea rotației;  să nu slăbească rezistența rădăcinii;  să asigure o legătură
trainică cu coroana.
 să nu traumeze țesuturile în zona coletului bontului radicular;  să închidă ermetic canalul
radicular;  să aibă retenție corespunzătoare;  să nu mărească dimensiunea verticală de
ocluzie;  să restaureze morfologia și fizionomia dintelui. + cerințele față de disp rad.

53. Tehnici de realizare a restaurărilor corono-radiculare.  turnare (incrustația metalică);

 polimerizare (componenta fizionomică din acrilat);  ardere (componenta fizionomică din
ceramică);  frezare (dispozitivul radicular din oxid de zirconiu);

54. Cerinţele către coroanele de substituţie să nu traumeze țesuturile în zona coletului

bontului radicular;  să închidă ermetic canalul radicular;  să aibă retenție corespunzătoare; 
să nu mărească dimensiunea verticală de ocluzie;  să restaureze morfologia și fizionomia
dintelui.  + cerințele față de disp rad.

55 Cerințele către prepararea dintelui pentru coroana de substituție.

Întrucât este prezentă o leziune masivă, este necesară amputarea resturilor coronare; totuși
dacă condițiile clinice permit păstrarea unei porțiuni coronare mai mari, ea trebuie păstrată; 
Bontul radicular să se plaseze deasupra gingiei cu câțiva milimetri;  Canalul radicular se
lărgește;  Canalul radicular se obturează la 1/3 din partea apexului iar celelalte 2/3 se lasă
libere;  Dacă canalul este obturat, se dezobturează 2/3 din adâncimea lui;  Canalul preparat
trebuie să fie rectiliniu, paralel axului dintelui (pentru a putea însera ușor dispozitivul
radicular);  Dacă sunt două canale, se redă paralelism între ele (pentru a fi posibilă inserția);
 Dacă un canal nu poate fi paralel, acesta se prepară la o adâncime mică (ca alternativă, dacă
canalele nu sunt paralele se poate confecționa dispozitiv radicular metalic din două bucăți:
incrustația care se înseră prima și un pivot care se introduce în canal printr-un tunel realizat în
incrustație);  Canalul trebuie să fie centrat suprafeței bontului radicular și să aibă o grosime
uniformă și suficientă a pereților.  Versantul vestibular al bontului se înfundă sub gingie,
porțiunea orală se găsește deasupra gingiei cu 1-2 mm.  Pentru o închidere mai bună a
canalului radicular și rezistența contra rotației a fost propusă crearea unei cavități în formă de
cub.

56. Definiţie “edentaţie parţială”. Varietăţi după dimensiuni. Edentație parțială este
dereglarea integrității arcadei dentare prin lipsa de la 1 până la 13 – 15 dinți cu formarea unei
sau mai multor breșe (spațiu). După dimensiune deosebim așa varietăți de edentații parțiale: 
mici – lipsesc 1-3 dinți;  mijlocii – lipsesc 4-6 dinți;  mari – lipsesc mai mult de 6 dinți.
57. Etiologia edentaţiei parţiale. A. Factori congenitali (edentație primară):  lipsa
mugurilor dentari;  distrucția mugurilor dentari în stadiile incipiente de dezvoltare; 
dereglarea proceselor de formare și situare a mugurilor  dereglarea proceselor de erupție a
dinților care va duce la retenția dinților în profunzimea osului (edentație falsă)  anodonție –
lipsa tuturor dinților;  hipodonție (oligodonție) – lipsesc câțiva dinți. B. Factori postnatali
(edentație secundară; edentație dobândită):  afecțiuni odontale;  afecțiuni parodontale; 
tratament protetic incorect care duce la pierderea dinților  procese inflamatoare;  intervenții
chirurgicale (înlăturarea tumorilor);  traumatisme, accidente, etc.

58. Simptomele exo-şi endobucale a pacientului edentat parţial. A. Simptome exobucale 

dacă lipsesc 1-2 dinți, chiar și din regiunea frontală, simptomele exobucale lipsesc; 
prăbușirea buzei superioare spre oral → breșă întinsă în zona frontală superioară (incisivi,
canini);  prăbușirea obrajilor spre oral (obraji supți) → breșă întinsă în zonele laterale
(premolari, molari);  asimetria feței (prăbușirea unui obraz) → breșă întinsă unilaterală
(numai pe o hemiarcadă);  micșorarea treimii inferioare a feței → pierderea dimensiunii
verticale de ocluzie (DVO);  pronunțarea plicilor nazolabiale și mentonieră → pierderea
DVO;  coborârea comisurilor gurii → pierderea DVO. B. Simptome endobucale  poate fi
afectată o arcadă sau ambele (superior, inferior);  la pierderea integrității arcadei (apariția
breșei) se formează grupul de dinți care funcționează (are antagoniști) și grupul de dinți care
nu funcționează (nu are antagoniști);  dinții care funcționează participă la actul de
masticație, preiau funcția dinților absenți (de ex: dacă lipsesc molarii, incisivii combină
funcția de incizie și triturare, dacă lipsesc incisivii, premolarii și molarii combină funcția de
triturare și incizie), ceea ce va duce la suprasolicitare funcțională;  abraziune și mobilitate
patologică (din cauza suprasolicitării funcționale);  migrarea dinților limitrofi breșei (care
mărginesc breșa);  dereglări funcționale (incizie, masticație, deglutiție, fonație);  dereglări
ale ATM;  dereglări funcționale musculare;  dereglări fizionomice, psihice.

59. Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy. Componentele cîmpului protetic edentat

parţial. Clasa I: include arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie a breșelor
bilaterale terminale, adică mărginite de dinți numai mezial. Clasa II: include arcadele dentare
edentate parțial cu prezența obligatorie a unei breșe unilaterale terminale, adică mărginită de
dinți numai mezial. Clasa III: include arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie
a breșei laterale intercalate, adică mărginite de dinți și mezial și distal. Clasa IV: include
arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie a breșei numai în zona frontală.
Primele 3 clase sunt împărțite în câte 4 subdiviziuni, în dependență de numărul breșelor în
zona dinților restanți. (De ex: dacă pe o arcadă dentară cu lipsa bilaterală a toturor molarilor
mai este prezentă o breșă în zona frontală sau la nivelul premolarilor, este edentație de clasa I
subdiviziunea 1, dacă sunt 2 breșe – subdiviziunea 2, dacă 3 breșe – subdiviziunea 3, 4 breșe
– subdiviziunea 4.) Componentele câmpului protetic edentat parțial: dinții restanți cu
parodontul lor, apofiza alveolară edentată, mucoasa bucală din regiunea edentată.
60. Clasificarea punţilor dentare. Punte dentara notiune. Puntea dentara este o lucrare
protetica fixa utilizata in stomatologie pentru restaurarea morfologica a dintilor absenti de pe arcadele
dentare sau pentru protectia si remodelarea dintilor ce au suferit distructii importante. După modul de
agregare:  fixe (pot fi înlăturate numai de medic)  mobilizabile (pot fi înlăturate și de
pacient) După material:  metalice (aliaj nobil, inobil)  nemetalice (acrilat, compozit,
ceramică, zirconiu)  mixte (metaloacrilică, metaloceramică) După metoda de confecționare:
 lipite (componentele sunt solidarizate cu aliaj de lipire)  sudate (elementele de agregare
sunt ambalate împreună cu macheta din ceară a corpului de punte; când se toarnă, aliajul se
lipește de elementele de agregare (nu se folosește))  turnate (se modelează macheta
elementelor de agregare și cea a corpului de punte apoi se unesc obținînd o machetă a întregii
punți; se ambalează pentru a fi schimbată în aliaj)  frezate (CAD-CAM)  sinterizare
(printare)  presare (injectare)  polimerizare După numărul dinților stâlpi:  cu un dinte
(punte cu extensie)  cu doi dinți care mărginesc breșa din ambele părți  cu trei și mai mulți
dinți După Kopeikin:  cu două elemente de agregare pe cei doi dinți care mărginesc breșa 
cu un element de sprijin adăugător la mijloc  cu elemente de agregare duble situate mezial
sau distal de breșă  cu elemente de agregare duble situate la ambele extremități ale breșei 
cu două elemente de agregare pe cei doi dinți limitrofi breșei cu o extensie unilaterală După
raportul corpului de punte cu apofiza alveolară:  în șa  în semișa  tangent linear 
punctiform  suspendat După particularitățile de construcție:  monolite (dintr-o bucată) 
separate (din două bucăți)  pliante  atipice
61.Punte dentara notiune .Elemente componente a punților dentare. Elementele de
agregare (proteze unidentare de care este solidarizat corpul de punte la extremități și care
contribuie la fixarea întregii proteze de dinții-stâlpi)  Corpul de punte (un dinte sau un bloc
de dinți care înlocuiesc dinții absenți) Puntea dentara este o lucrare protetica fixa utilizata in
stomatologie pentru restaurarea morfologica a dintilor absenti de pe arcadele dentare sau pentru protectia si
remodelarea dintilor ce au suferit distructii importante.

62. Indicaţii către terapia edentaţiei parţiale cu punţi dentare înlocuirea a 1,2 dinți
absenți în zona laterală  înlocuirea a 1-4 dinți absenți în zona frontală  există pericolul
migrării dinților limitrofi breșei  edentații multiple, intercalate  parodontul dinților stâlpi
este sănătos  dinți cu mobilitate de gr. I și II dar nedureroși la presiune verticală sau la
mobilitate vestibulo-orală *se ia în considerație gradul de întindere a breșei, topografia,
valoarea funcțională a dinților stâlpi (starea parodontului, morfologia radiculară, gradul și
direcția de implantare, mobilitatea), profesie, vârstă, sex, psihic.

63.Puntea dentară întreg turnată, caracteristica. Puntea întreg turnată este o proteză fixă
nefizionomică la care elementele de agregare și corpul de punte sunt turnate concomitent
astfel încît se obține un corp integru. Datorită culorii sale metalice este nefizionomică,
prezintă calități mecanice bune, are duritate necesară care-i permite restabilirea funcției
masticatorii, nu se abraziază dar poate șlefui dinții antagoniști, este indicată în zona laterală,
datorită caracterului monolit, elementele de agregare nu se desprind de la corpul de punte.
64.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare întreg turnate. Clinic:
prepararea dinților-stâlpi, amprentarea și determinarea ocluziei centrice, protecția dinților cu
pulpa vie; Laborator: confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile ale
dinților preparați, montarea modelelor în simulator și modelarea machetei din ceară a
elementelor de agregare, apoi a corpului de punte și solidarizarea lor (modelarea machetei din
ceară a punții), ambalarea machetei și turnarea, dezambalarea și prelucrarea, adaptarea pe
model; Clinic: proba punții în cavitatea bucală; Laborator: punțile nefizionomice se finisează
și se lustruiesc Clinic: proda definitivă și cimentarea punții dentare.

65.Varietăţile de ceară utilizate la modelarea machetei punţii dentare întreg turnate.

Pentru tehnica modelării prin adiție se folosește ceara ambalată sub formă de bastonașe de
culoare roșie, albastră și verde. Ceara roșie este destinată adaptării machetelor coroanelor în
regiunea cervicală, din ceara albastră se modelează corpul de punte iar din ceara verde - fețele
coroanei. Mai nou, este ceară de modelare universală de o culoare sau set de culori
comercializată sub formă de blocuri sau turnată în ambalaje metalice. Pentru tehnica
modelării prin turnare este folosită ceară de modelare albastră. Pentru tehnica de frezare sunt
comercializate blocuri de ceară specială pentru frezare. Ceara utilizată la modelarea machetei
canalului de turnare este de culoare verde sau albastră, ambalată în buclă și are formă de
cilindru cu diametru de 2, 3, 4 mm.

66.Utilajul, instrumente şi materiale necesare pentru prepararea dinţilor stâlpi în

punţile dentare întreg turnate. Piesa de mână: turbina cu răcire Instrumente: freze
diamantate: cilindro-conică cu vârf rotunjit și granulatie medie (0,8 mm), formă de flacără,
subțire și scurtă, în chanfrein, cilindro-conică cu vârf rotunjit (granulație fină) (1-2 mm),
freză de finisare, freză în formă de roată, daltă și conformator de unghiuri Materiale: o placă
de ceară de bază (roz)

67.Varietăţi de praguri cervicale, necesitatea şi tehnica realizării. Pragul cu bizou este

terminaţia cervicală care asigură cea mai bună închidere marginală. Infundarea subgingivală a
pragului se face după lărgirea temporară a şanţului gingival, iar bizoul se crează cu vârful
unei freze de chanfrein. Pentru definitivarea pragului şi a bizoului se folosesc instrumente
diamantate cu granulaţie fină.  Pragul înclinat: Prepararea bontului cu prag înclinat
urmăreşte suprimarea coleretei metalice inestetice, dar menţine o margine metalică cu
ajutorul căreia să se prevină contracţia porţelanului în cursul sinterizării. Se reproşează
acestei tehnici că se întâlnesc prea multe straturi heterogene: dinte, ciment, metal, porţelan
opac şi gingival, ceea ce favorizează acumularea de placă bacteriană. Prepararea pragului se
face cu instrumente de mânâ.  Prag drept de 90°: Se indică la restaurări unitare sau proteze
fixe în edentaţii unidentare în zona frontală când linia surâsului este înaltâ şi se vede gingia.
Se realizează cu freza cilindrică, instrumente de mânâ.  Chanfreinul. Indicaţiile acestei
terminaţii se vor limita la dinţi cu coroana clinică lungă şi în zona furcaţiilor pentru a preveni
pulpectomizarea lor. Se face cu freza chanfrein (cilindrică cu vîrf ascuțit).
68.Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţii dentare întreg turnate. Canale de
turnare, cerinţe şi metode de formare a acestora Tehnici de modelare: adiție, turnare,
răzuire, frezare. Modelarea machetei din ceară a punții dentare întreg turnate se face în două
etape: modelarea machetei elementelor de agregare și modelarea machetei corpului de punte.
Ulterior aceste două componente se solidarizează și se obține o machetă din ceară monolită a
punții. Macheta din ceară a elementului de agregare se modelează prin adiție, apoi, la
necesitate, prin răzuire, redând contactele ocluzale și individualizarea morfologiei coronare.
Macheta din ceară a corpului de punte poate fi modelat prin turnare într-o amprentă (pentru
coroane metalice) sau într-un conformator special (pentru coroane mixte) sau poate fi adaptat
un dinte standart din acrilat. Solidarizarea se face prin picurare de ceară între machete.
Canale de turnare – sunt niște tunele sau rețele prin care aliajul topit curge și umple cavitățile
tiparului. Pentru a realiza canalele de turnare este necesar de a modela macheta canalului de
turnare. Aceasta se confecționează din tije metalice, din ceară sau alte materiale care ard fără
reziduuri. Ele sunt lipite de machetele protezelor apoi de conul capacului conformatorului,
după care urmează ambalarea și preîncălzirea tiparului. Anume la această etapă ceara se
topește și curge din tipar, formîndu-se niște cavități în formă de tuneluri – canalele de turnare
– prin care va fi introdus aliajul topit. Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de
turnare: clasică și modernă. Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă
cu diametrul de 1,7- 3 mm și cu lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta
protezei, prin depunere de ceară, este modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe
post de rezervor care va compensa volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul
răcirii). Ulterior, extremitatea liberă a machetei canalului este lipită de conul capacului
conformatorului. În caz că este necesară ambalarea a mai multor machete, la con este
solidarizată o tijă cu diametrul de 5-6 mm și lungimea dependentă de numărul machetelor
(macheta canalului principal), iar la ea se solidarizează machetele canalelor secundare (la
capătul cărora se află machetele protezelor). Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare
machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3 mm în diametru și lungime de 3-4 mm iar la
extremitățile libere ale lor se fixează o altă tijă orizontală (care va fi pe post de rezervor). La
această tijă se mai solidarizează alte 2- 3 tije orizontale care se lipesc de conul capacului
conformatorului. Sunt realizate și canale de evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu
diametrul de 0,5 mm la machetă și la marginea conului de pe capacul conformatorului.
Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:  pe locul cel mai gros al machetei,
dar să nu modifice morfologia;  pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit  tija
este orientată în direcția de rotație a centrifugii.
69. Etapele clinico-tehnice de confecţionarea a punţilor dentare fizionomice acrilice
metoda clasică și modernă. Clinic: prepararea dinților-stâlpi, amprentarea, determinarea
ocluziei, determinarea culorii dinților naturali și a acrilatului, protecția dinților preparați.
Laborator: realizarea modelelor, fixarea lor în ocluzie centrică și montarea lor în simulator,
modelarea machetei din ceară a elementelor de agregare, apoi a corpului de punte, ambalarea
machetei, schimbul cerii în acrilat, dezambalarea punții acrilice, prelucrarea, finisarea și
lustruirea acesteia. Clinic: proba punții, șlefuirea punctelor de contact primare și cementarea
punții pe dinții stâlpi.
70. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi la confecţionarea punţilor dentare
fizionomice acrilice.  şlefuirea marginii incizale - 2 mm, freză diamantată cilindro-conică
cu vârf plat; planul de şlefuire are o înclinare de 45° palatinal la superiori și vestibular la
inferiori, în caz de ocluzie cap la cap planul va fi drept.  şlefuirea feţei vestibulare – 1,5 mm,
freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat; se șlefuiește în două planuri: incizal și cervical
(se asigură astfel grosimea uniformă a pereţilor coroanei şi un efect estetic mai bun, fară a
prejudicia vitalitatea dintelui).  şlefuirea feţei orale – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-
conică, pietre în formă de roată de moară sau freză diamantată în formă de minge de rugby;
grupul incisiv se prepară în două planuri: supra și subcingular.  rotunjirea muchiilor – freze
diamantate cilindro-conice cu granulaţie fină; marginile se netezesc dar nu dispar complet. 
definitivarea pragului gingival – pragul poate fi făcut sau nu, deoarece marginile coroanei
acrilice pot fi bizotate (ascuțite); dacă se face prag, se face unul în unghi drept gu lățimea de
0,8-1,2 mm. 

71. Particularităţile amprentării cîmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare

fizionomice acrilice. Pentru amprentare se folosesc materiale elastice siliconice care oferă
cea mai mare precizie. Este important ca amprenta să redea fidel nu numai suprafețele
bontului dar și zona coletului. Se ia o amprentă în doi timpi: în primul timp pe lingură se
pune masa vâscoasă și se presează pe câmpul protetic, apoi în al doilea timp se aplică masa
chitoasă și se presează repetat pe cîmpul protetic. Masa chitoasă poate fi aplicată pe dinți cu o
seringă specială iar masa vâscoasă presată cu lingura.

72. Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţilor dentare fizionomice acrilice.
Aditivă – cu un instrument fierbinte se depune ceară picătură cu picătură până la modelarea
formei anatomice a dintelui  Substractivă – Cu un instrument de modelare se răzuiește
surplusul de ceară până la atingerea formei anatomice corecte a dintelui  Turnare – ceara se
topește și se toarnă într-un conformator (o copie negativă fidelă a unui model de dinți);
macheta obținută se adaptează la bonturile dinților și în breșă

73. Tehnici de realizare a tiparului pentru transformarea machetei din ceară a punţilor
dentare fizionomice acrilice în materialul solicitat Tehnica clasică Tiparul pentru proteze
fixe este compus din două jumătăți: superioară și inferioară. Chiuveta are două jumătăți:
superioară și inferioară. Macheta punții dentare acrilice este detașată (de model) împreună cu
porțiunea modelului cu care contactează, acest complex se deretentivizează (sunt înlăturate
toate elementele modelului care vor putea îngreuna deschiderea tiparului) și se ambalează în
jumătatea inferioară a chiuvetei astfel încât ghipsul să ajungă până la marginea machetei, nu
mai sus (va apărea o linie întunecată). După priza ghipsului, se aplică celălalt inel al chiuvetei
și se cufundă în apă cu săpun pentru izolare (5-7 min). Chiuveta se umple cu ghips iar după
priză, se introduce într-un vas cu apă fierbândă pentru 2-3 minute pentru a se topi ceara, după
care se scoate, se deschide și cu un jet de apă fierbinte se spală toată ceara. După ce se usucă,
suprafețele tiparului sunt acoperite cu un material de izolare și se lasă să se răcească. Tiparul
este pregătit pentru introducerea și polimerizarea acrilatului. Tehnica modernă Ambalarea se
face similar ca la tehnica clasică, cu diferența că la macheta punții se solidarizează macheta
canalului de turnare iar acrilatul este introdus prin injectare.
74. Instrumente utilizate la confecţionarea punţilor dentare fizionomice acrilice Clinic:
piesa de mînă, freze: diamantată cilidro-conică cu vârf rotunjit (0,8 mm), granulaţie medie şi
fină, diamantată efilată, diamantată cilindro-conică cu vârf plat (1 mm), granulaţie medie,
diamantată de formă lenticulară sau con invers, diamantată în formă de minge de rugby, freze
de finisare; lingură de amprentare. Laborator: simulator, spatulă de modelare, spatulă
electrică/sursă de căldură, bisturiu, chiuvetă pentru proteze fixe, cratiță de polimerizare, cuțit
de gips, vas pentru prepararea acrilatului, fierestrău de gips/disc pentru secționare.

75.Caracteristica punţilor dentare fizionomice ceramice. Sunt construcții protetice

fizionomice care au elementele de agregare și corpul de punte confecționați din mase
ceramice. Porțelanul conferă punții aspectul natural prin varietățile de culori și nuanțele
translucidității, oferă posibilitatea de a imita defectele de smalț, pete ș.a. Porțelanul își
păstrează nealterat culorile în timp, este biocompatibil, este rezistent la acțiunea chimică, este
un bun izolator termic, are duritate suficientă pentru a rezista la uzură însă poate abrazia dinții
antagoniști și se poate fractura în condiții nefavorabile. Prezintă calități fizionomice
superioare punților acrilice și chiar metalo-ceramice.

76.Indicaţii la confecţionarea punţilor dentare fizionomice ceramice. Fracturi ale

marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi refăcute cu materiale plastice de
restaurare coronară.  Leziuni carioase proximale de amploare care în decursul anilor au fost
restaurate de repetate ori cu obturaţii.  Discromii ale frontalilor indiferent de etiologie. 
Discromii post tratamente endodontale care nu pot fi rezolvate prin tratamente de albire. 
Anomalii de formă şi poziţie care nu pot fi rezolvate prin tratament ortodontic. 
Îmbunătăţirea aspectului fizionomic în special la o serie de profesii (artişti, profesori,
avocaţi), unde metalo-ceramica nu satisfăcătoare.

77.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice

metoda clasică. Clinic: prepararea dinților, amprentarea și determinarea ocluziei centrice
Laborator: Confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile, poziționarea lor în
relație centrică și fixarea în simulator; pe dinții stâlpi se realizează matricea din platină, pe
care se depune masa de opac și se arde conform tehnicilor utilizate la realizarea coroanelor
Jacket ceramice (metoda clasică). Ulterior între matricele de platină (în breșă) se adaptează o
bară din porțelan prefabricată astfel încât să prezinte contact cu opacul dar să fie distanțat cu
cel puțin 1 mm de dinții antagoniști. Bara se solidarizează cu ceară incoloră apoi se face un
suport din material termorezistent pe care se poziționează complexul bară-matrice. Urmează
prelucrarea termică a suportului (materialul termo-rezistent face priza iar ceara se topește
lăsând spațiu între matrice și bară), după care între bară și matrice se depune un nou strat de
opac și se arde. După răcire, elementele solidarizate se aplică pe model și se modelează din
opac corpul de punte subdimensionat cu 1-1,5mm, apoi se arde. Urmează depunerea
succesivă a straturilor de dentină, colet, incizal, smalț, separarea spațiilor interdentare până la
opac și arderea. După asta se prelucrează cu abrazive și se depune un strat în spațiul
interdentar urmat de ardere. Clinic: proba punții integral-ceramice pe câmpul protetic.
Laborator: glazurarea și înlăturarea matricei de platină. Clinic: cimentarea definitivă a punții.

78.Particularităţile preparării dinţilor stîlpi la confecţionarea punţilor dentare

fizionomice ceramice. obținerea unei forme corecte a bontului, specifică pentru coroana
integral ceramică (tema 13 p2)  obținerea paralelismului între axele coronare ale dinților-
stâlpi Coroana Jacket de porţelan ars pe folie de platină pretinde o preparaţie terminală sub
formă de prag circular care formează cu pereţii axiali un unghi de 90°. Lăţimea pragului este
de 1 mm, el fiind paralel cu vârful crestei gingiei libere.
79.Tehnici contemporane de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice.
Tehnici aditive: 1. Depunere de straturi succesive de ceramică. Sisteme: Optec HSP
Jeneric/Pentron, SUA), Vitadur (Vita, Geramnia), Duceram LFC (Ducera, Germania) 2.
Turnare. Sisteme: Cerapearl (Kyocera Bioceram), Dicor (DeTrey/Dentsply, Germania/SUA)
3. Infiltrare şi sinterizare: Sistem: InCeram (Vita, Germania) 4. Injectare (presare) la
temperatură scăzută sau înaltă. Sisteme: IPS Empress (Ivoclar, Liechtenstein), Cerestore
(Coors Biomedical, SUA), Optec OPC (Jeneric/Pentron, SUA), Cerapress (Schmidseder,
Germania).  Tehnici substractive: 1. strunjire (frezaj); Sisteme: Cerec (Sirona, Cermania),
Celay (Mikrona Technologie, Elveţia), 2. electroeroziune.

80.Caracteristica componentelor punţilor dentare mixte metaloceramice. Puntea metalo-

ceramică este compusă din componenta metalică (carcas/schelet metalic) și din componenta
fizionomică (porțelanul). Carcasul metalic este realizat din aliaje nobile sau inobile prin
turnare sau frezare și constituie un suport rigid pentru porțelan – conferindu-i rezistență la
fracturare; are grosimea de 0,3-0,4mm. În dependență de restaurarea fizionomică poate fi sau
nu vizibil în cavitatea bucală (semifizionomică). În acest caz, porțiunea vizibilă restabilește
morfologia porțiunii coronare date a dintelui. Aliajul din care se confecționează are o
temperatură de topire mai mare decât cea de ardere a ceramicii, pentru a preveni topirea
suportului în timpul arderii. Aliajul trebuie să fie compatibil cu ceramica: să aibă coeficient
apropiat de dilatare și contracție termică. Nu se fac retenții, marginile carcasului sunt
rotunjite. Componenta fizionomică este depusă strat cu strat prin pensulare apoi arsă în
cuptorul de ceramică. Ea are grosimea de 0,6-1mm pe fața vestibulară și de 1,5-2mm pe
marginea incizală/suprafața ocluzală.

81.Particularităţile preparării dinţilor stîlpi şi amprentării la confecţionarea punţilor

dentare mixte metalo-ceramice. obținerea unei forme corecte a bontului, specifică pentru
coroana mixtă metaloceramică (tema 8)  obținerea paralelismului între axele coronare ale
dinților-stâlpi Amprentarea se face cu mase de amprentare siliconice în două straturi.
82.Materiale şi tehnica realizării modelului pentru confecţionarea punţilor dentare
mixte metaloceramice. Pentru realizarea modelului compus cu bonturi mobilizabile este
nevoie de gips dur de clasa IV, gips de clasa III, tije de ghidaj. Se prepară pasta de gips de
clasa IV și se introduce în amprentă sub control vizual, pe măsuța vibratorie, controlând ca
gipsul să pătrundă în toate imprimările. După priza gipsului aceasta va fi partea lucrătoare.
Aceasta se scoate din amprentă, se elimină surplusurile cu ajutorul trimerului și a
soclatorului, apoi soclului i se redă o suprafață netedă. Cu ajutorul aparatului Laser pin se fac
găuri în partea bazală a soclului în punctele de proiecție ale dinților stâlpi. În aceste găuri sunt
poziționate tijele de ghidaj. Partea lucrătoare se introduce în apă cu săpun pentru 4-5 min
pentru a se izola. Se prepară pasta de gips de clasa III și se umple conformatorul pentru soclu
apoi în aceasta se introduce partea lucrătoare împreună cu tijele. După priza gipsului soclul se
fasonează și se elimină partea lucrătoare. bonturile sunt secționate și pregătite pentru
modelarea machetei.
 83.Fazele clinico-tenhice de confecţionare a punţilor dentare mixte metalo-ceramice. 
Clinic: Prepararea dinților, amprentarea, determinarea ocluziei centrice  Laborator:
confecționarea modelului din gips dur cu bonturi mobilizabile, fixarea modelelor în
simulator, modelarea machetei din ceară a carcasului metalic, schimbul cerii în aliaj,
(ambalarea, formarea tiparului, turnarea, dezambalarea), prelucrarea piesei turnate, adaptarea
pe model.  Clinic: proba carcasului în cavitatea bucală, determinarea culorii ceramicii. 
Laborator: condiționarea carcasului pentru placare (degazare, sablare, degrasare), aplicarea
maselor ceramice și arderea lor, prelucrarea punții ceramice.  Clinic: proba punții pe dinții
stâlpi  Laborator: glazurarea/ lustruirea mecanică  Clinic: fixarea punții pe dinții stâlpi prin
cimentare definitivă.
84.Etapele clinico-tehnice la confecţionare a punţilor dentare metaloacrilice. Clinic:
prepararea dinților, amprentarea, determinarea ocluziei centrice.  Laborator: confecționarea
modelului din gips dur cu bonturi mobilizabile și modelul cu dinți antagoniști, fixarea lor în
ocluzie centrică și gipsarea în simulator, modelarea machetei din ceară a carcasului metalic,
aplicarea retențiilor sub formă de sfere/bare/ciupercuțe, schimbul cerei în aliaj (ambalarea,
turnarea, dezambalarea), prelucrarea carcasului metalic, ajustarea lui pe model.  Clinic:
proba carcasului în cavitatea bucală, determinarea culorii acrilatului.  Laborator: mascarea
carcasului (cu Conalor), modelarea machetei din ceară a componentei fizionomice, schimbul
cerei în acrilat (ambalarea, topirea cerei, izolarea, introducerea acrilatului, polimerizarea,
dezambalarea), prelucrarea compoentei fizionomice.  Clinic: proba punții metalo-ceramice
în cavitatea bucală.  Laborator: lustruirea punții.  Clinic: fixarea prin cimentare definitivă a
punții pe dinții stâlpi.
85. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi în puntea dentară metaloacrilică. Faţa
vestibulară trebuie şlefuită în două planuri, „biofuncţional". Trebuie să se asigure un spaţiu
uniform de 2 mm; pentru metal 0,3-0,4 mm, pentru acrilat 1,5 mm. În zona de colet trebuie să
se asigure un prag vestibular care să aibă o lăţime minimă de 0,8 mm, preferabil 1-1,5 mm.
Pragul gingival va forma cu peretele axial un unghi exprimat şi va fî înfundat subgingival
0,25-0,5 mm. Pragul vestibular se continuă pe jumătăţile vestibulare ale feţelor proximale de
unde continuă sub formă de chanfrein. Este necesară redarea paralelismului între dinții stâlpi
3. Materialele şi tehnica amprentării cîmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare
metaloacrilice. Amprentarea se face cu material siliconic în doi timpi. Mai întâi se face
amestecul primului strat și se depune pe lingură, apoi se presează pe arcada dentară. Câmpul
protetic trebuie să fie uscat, fără secreții sau sânge, șanțul gingival trebuie temporar
îndepărtat, pentru a se evidenția limita preparației. După priza materialului de amprentare,
lingura se înlătură din cavitatea bucală și se depune pasta de corecție apoi se presează repetat
pe arcada dentară. După priză, amprenta este eliminată atent din cavitatea bucală.
86. Materialele şi tehnica amprentării cîmpului protetic la confecţionarea punţilor
dentare metaloacrilice. Amprentarea se face cu material siliconic în doi timpi. Mai întâi se
face amestecul primului strat și se depune pe lingură, apoi se presează pe arcada dentară.
Câmpul protetic trebuie să fie uscat, fără secreții sau sânge, șanțul gingival trebuie temporar
îndepărtat, pentru a se evidenția limita preparației. După priza materialului de amprentare,
lingura se înlătură din cavitatea bucală și se depune pasta de corecție apoi se presează repetat
pe arcada dentară. După priză, amprenta este eliminată atent din cavitatea bucală
87.Tehnica modelării machetei din ceară a componentei metalice a punţii dentare
metaloacrilice. aditivă – prin adiția cerei picătură cu picătură se redă forma și grosimea
corectă a carcasului metalic  substractivă – frezarea sau răzuirea cerei  adaptarea
elementelor prefabricate Modelarea începe cu crearea unor cape de ceară pe bonturile dinților
stâlpi (prin metoda răcirii progresive sau adaptarea foliei de ceară prefabricată sau
termoplastică), după care în zona cervicală se depune ceară de colet (pentru o adaptare mai
bună la prag), în zona edentată se adaptează un bloc de ceară albastră sau elemente
prefabricate și apoi prin tehnica adiției și răzuirii se modelează macheta carcasului metalic.
Pe suprafața machetei se aplică un lac adeziv peste care se presoară retențiile.
88.Varietăţi de elemente de retenţie a acrilatului.: anse, sfere, ciupercuțe, solzi de pește,
bare.
89.Cerinţele către componenta metalică a punţii dentare metaloacrilică. să asigure
rezistența materialului fizionomic  să fie integru, să nu prezinte lipsuri, fisuri sau surplusuri
 să asigure retenția acrilatului  să nu fie vizibil prin componenta fizionomică (se
maschează)  să aibă o bună închidere marginală la nivelul pragului dentar  să se însere cu
ușurință pe dinții stâlpi  pe suprafețele ce vor fi placate să asigure un spațiu suficient necesar
pentru acrilat de 1,5 mm. A se lua în considerație și grosimea retențiilor.
90. Şlefuirea şi lustruirea punţilor dentare. Utilajul necesar la prelucrarea şi finisarea
punţilor dentare. 2. Instrumentarul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.
Șlefuirea se face cu freze și discuri de granulație fină, aplanând neregularitățile și netezind
suprafețele punții. O atenție deosebită se acordă zonei de separare dintre elemente. Mișcările
se fac în aceeași direcție. Urmează netezirea cu polipantul care conferă o suprafață și mai
netedă. Lustruirea se face cu peria și puful în combinație cu prafuri și paste de lustruit.
Utilajul:  Micromotor (pune în funcție frezele, pietrele, discurile, polipanții cu care se
prelucrează suprafețele protezei)  Motor (pune în funcție discul, piatra, polipantul, peria,
puful cu care se lustruiesc suprafețele protezei)  Baia galvanică (pentru lustruirea punților
metalice).  Generator de aburi (pentru eliminarea particulelor de material abraziv care
rămân pe suprafețele protezei după lustruire).
. Instrumentarul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.  freze de diferită
granulație și formă atât metalice cât și din carborund (toate tipurile de proteze)  discuri din
carborund sau diamantate (metalice)  discuri de separație (toate tipurile)  pietre de
carborund (metalice, acrilice)  hârtie abrazivă (acrilice)  polipanți (netezirea protezelor
metalice și ceramice, uneori acrilice)  perii (metalice, acrilice)  filțuri (metalice, acrilice)
 puf (metalice, acrilice) 3. Materialele necesare la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.
 abrazive pentru șlefuire (pietre, discuri, freze): 1. de proveniență naturală: diamant, corund,
cuarț, piatra ponce, oxid de aluminiu, oxizi de fier, magnetita ș.a. 2. de proveniență
artificială:carborund, electrocorund ș.a.  abrazive pentru lustruire 1. prelucrare mecanică:
pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat și cretă în amestec cu apa sau lichid special; paste
care conțin pulberi extrafine ale oxizilor metalici înglobați în grăsimi liante (sunt de diferite
culori în dependență de oxizii din componență) 2. prelucrare electrochimică: lichid
electrolitic